Mana Zilnica

  • 3 Mai 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Luca 4.1-15

        Domnul a fost ispitit în pustiu, locul unde Israel îşi înmulţise cârtirile şi poftele (Psalmul 106.14). Cel dintâi atac al vrăjmaşului este pentru Isus ocazia de a aminti acest adevăr fundamental: că omul are un suflet care cere să fie hrănit şi că singura hrană pentru omul lăuntric este Cuvântul lui Dumnezeu.

        Apoi, acestui Om perfect dependent, Satan îi oferă toate împărăţiile lumii şi gloria lor. Câţi nu şi-au vândut sufletul pentru infinit mai puţin! Lumea face parte, într-adevăr, din moştenirea destinată Domnului Isus. Dar, fie că este vorba de întregul pământ, fie de o simplă bucată de pâine, Hristos nu vrea să le primească decât din mâna Tatălui Său (Psalmul 2.8).

        Atunci Satan insinuează pentru a doua oară: „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu …” (v. 3 şi 9), ca şi cum lucrul acesta era de probat O asemenea probă ar fi fost exact punerea la îndoială a ceea ce Tatăl venise să-I proclame în mod solemn (cap. 3.22) sau, cu alte cuvinte, aceasta ar fi însemnat chiar ispitirea lui Dumnezeu.

    Domnul Isus nu ar fi putut fi un model pentru noi dacă L-ar fi învins pe diavol în timp ce era îmbrăcat în puterea Lui divină. El însă triumfă prin armele puse la dispoziţia omului: O dependenţă totală de Dumnezeu, o ascultare deplină faţă de Cuvânt şi o încredere nezdruncinată în promisiunile Lui.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.
    Matei 4.4

    Cu ce ne hrănim omul dinăuntru? Putem spune noi, ca și Ieremia: „Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele!” (Ieremia 15.16)? Putem spune că acest Cuvânt locuiește în noi din belșug (Coloseni 3.16)?

    Cu siguranță, când Domnul a spus că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, acesta a fost nu doar un răspuns bun, ci și unul adânc simțit și practicat. El, Omul perfect, postise patruzeci de zile și patruzeci de nopți, având puterea de a schimba lucrurile, însă a așteptat cuvântul lui Dumnezeu pentru orice acțiune.

    Care este lecția pentru noi? Trebuie să fim preocupați de Cuvântul lui Dumnezeu nu doar pentru a fi umpluți cu el, ci și pentru a-l trăi, pentru a-l păzi, pentru a-l asculta și pentru a umbla în lumina lui. El trebuie să fie nu doar o călăuză sau o hartă la care să apelăm atunci când nu știm încotro s-o luăm sau când simțim că ne-am rătăcit. Nici nu trebuie să-l cercetăm, după ani în care l-am neglijat, pentru a căuta voia lui Dumnezeu în vreo chestiune importantă – pentru a căuta o voie pe care nu am dorit niciodată s-o cunoaștem, s-o iubim și să ne supunem ei. Cuvântul trebuie să fie constant o făclie pentru picioarele noastre și o lumină pentru cărarea noastră (Psalmul 119.105), pentru a ne călăuzi fiecare pas, clipă de clipă, astfel ca, precum în viața Domnului Isus, el să fie hrana noastră.

    Aceasta este hrana de care viața noastră are nevoie. Să privim la Domnul, ca să învățăm cum să trăim doar prin Cuvântul lui Dumnezeu – să fim călăuziți de el în orice aspect al vieții! Să ne rugăm pentru această binecuvântare, căci în aceasta stă adevărata putere: a trăi cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu!

    A Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.
    2 Corinteni 6.2

    Ocazia cea mai bună

    Unii oameni doresc să fie vizionari. Nu prețuiesc că trebuie „să cugete”, ci vor să joace „rolul de a gândi înainte”. Ei își taie din prăjitură bucata cea mai mare. Ei lucrează intensiv cu valorile averilor lor pentru a obține pe cât posibil o creștere peste medie și un venit remarcabil. Țelul lor explicit este să ajungă ceva în lumea aceasta. Ei trăiesc pentru lumea de aici. Ei sunt realiști și cred doar ceea ce văd. Profesia lor, cariera lor, stilul lor de viață, casa lor, mașina lor sunt deasupra tuturor. Sunt numărați printre cei mai înstăriți – și ei știu aceasta și de asemenea și arată aceasta.

    Dar când este vorba de Dumnezeu, ei sunt săraci. Pentru El, nu au nici timp, nici interes. Paradisul poate aștepta! Care este atunci momentul corect, potrivit, pentru a te ocupa de Dumnezeu și de mântuirea prin Isus Hristos? Poți să știi aceasta sau trebuie să aștepți până vine o ocazie aparent favorabilă? Biblia dă răspunsuri concrete și obligatorii: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” (Evrei 4.7). Dumnezeu vă oferă astăzi – chiar acum – prin Isus Hristos mântuirea și eliberarea de povara păcatelor: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). „Dumnezeu … poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate.” Veniți acum la El, aceasta este ocazia cea mai bună!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    POTI DUCE O VIATĂ DE CRESTIN VICTORIOASĂ

    „Nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele.” (Romani 13:14)

         Dacă dorești cu adevărat să duci o viață de creștin victorioasă, trebuie să faci cel puțin următoarele trei lucruri:

    1) Rupe-o total cu vechiul tău stil de viață. Orice legătură pe care o mai păstrezi este o invitație pentru Satan de a reintra în viața ta. Noii credincioși din Efes au făcut un lucru radical: și-au scos afară toate cărțile despre vrăjitorie și pornografie și le-au dat foc în public. Ei nu au fost nehotărâți sau nesiguri, ci dimpotrivă: au fost dedicați și deciși! Chiar au trăit  după cuvintele: „Nu purtaţi grijă de firea pământească, ca să-i treziţi poftele”.

    2) Stabilește-ți rugăciunea ca prioritate. Rugăciunea pune în jurul tău un scut al ocrotirii divine; nu-ți începe ziua fără să-l activezi! Domnul Isus a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” (Matei 26:41) Până nu-ți recunoști vulnerabilitatea față de păcat, nu te vei ruga să scapi de el, și vei ajunge să ai parte de înfrângere. Arma cea mai eficientă pe care o are dușmanul împotriva ta – ești tu. Omul tău cel vechi trebuie răstignit în fiecare zi, și poți face lucrul acesta prin rugăciune!

    3) Umple-ți mintea cu adevărul Scripturii. Mântuitorul a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4:4) De trei ori a încercat Satan în pustie să-L facă pe Domnul Isus să cedeze în fața ispitei și de fiecare dată El a răspuns (v. 4, 7, 10): „Este scris…” Iar după a treia încercare, Satan a renunțat și L-a lăsat în pace, e drept: până la o vreme… De ce? Pentru că el nu poate avea câștig de cauză asupra ta când cunoști Cuvântul lui Dumnezeu, când te încrezi în el și-l invoci.

    Așadar, îmbracă-te în fiecare zi cu armura: „Este scris”; studiază Cuvântul, memorează-l, activează-l și fii pregătit înainte să vină atacul!


  • 2 Mai 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Luca 3.15-38

        Ioan îndemna poporul şi predica Evanghelia (v. 18). Mesager credincios, el a vorbit despre Hristos şi despre puterea Sa, după care este pus deoparte; misiunea sa a fost împlinită. Ce frumos exemplu este el pentru noi, cei care dorim să slujim Domnului! Nu este în puterea noastră să convertim pe nimeni, orice-ar fi, însă viaţa şi cuvintele noastre trebuie să-i pregătească
    pe cei care ne cunosc, astfel încât să-L primească pe Domnul Isus. Pentru aceasta nu este suficient să chemăm la pocăinţă; trebuie să-L prezentăm pe Mântuitorul. Deci apare Isus. Prin har, El Se alătură celor din poporul Său încă de la primii lor paşi pe calea cea bună. Este botezat. Se roagă (fapt menţionat numai de Luca) şi, ca răspuns divin, Duhul Sfânt coboară peste El; în acelaşi timp, vocea Tatălui I se adresează Lui personal: „Tu eşti Fiul Meu Preaiubit: în Tine
    îmi găsesc plăcerea Mea!” (în Matei 3.17, cuvântul fusese spus pentru cei din jur). Fie ca şi noi să ne putem găsi în El toată plăcerea noastră!

        Genealogia Domnului Isus în Evanghelia după Luca merge înapoi până la Adam şi până la Dumnezeu, atestând calitatea Lui de Fiu al Omului
    în acelaşi timp cu cea de Fiu al lui Dumnezeu. Matei 1.1-17 stabilea titlul Lui de Fiu al lui David şi al lui Avraam, moştenitor al promisiunilor divine făcute lui Israel.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Atunci deci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Și L-au luat pe Isus și L-au dus. Și, purtându-Și crucea, El a ieșit la locul numit „al Căpățânii”, care în evreiește se numește „Golgota”, unde L-au răstignit, și cu El pe alți doi, de o parte și de alta, și în mijloc pe Isus.
    Ioan 19.16-18

    L-au răstignit la Golgota, la locul numit „al Căpățânii” (al Craniului). Acest loc are o semnificație adâncă. Craniul vorbește despre sfârșitul mândriei omului, despre sfârșitul măreției și gloriei lui. Un craniu – aceasta este ceea ce rămâne din om, a cărui mândrie se ridică împotriva lui Dumnezeu și a semenilor săi! Ce imagine clară a totalei neputințe a omului! L-au răstignit pe Domnul gloriei în locul numit „al Craniului”. Ce lucru solemn!

    Să lăsăm acest lucru să acționeze asupra conștiințelor noastre! Să stăm față în față cu această realitate cumplită a morții Fiului lui Dumnezeu în locul care vorbește despre faptul că toată mândria și gloria omului au fost nimicite! Păcatele noastre L-au dus acolo, iar El a binevoit să moară, fiindcă, altfel, aceste păcate n-ar fi putut fi înlăturate!

    „Pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei nelegiuiți.” Poate exista o imagine mai bună decât un craniu cu privire la faptul că omul este fără putere? Poate ceva dovedi mai clar nelegiuirea lui decât răstignirea Fiului lui Dumnezeu? Aceste două lucruri s-au întâlnit la Golgota: incapacitatea totală a omului de a ține legea și ura lui cumplită împotriva Celui care dăduse legea. Neputința omului a fost egalată doar de enormitatea păcatului său de a-L da morții pe Fiul lui Dumnezeu. La cruce a fost scoasă la lumină întreaga stare de păcat a omului.

    Există însă vreun remediu, vreo cale de scăpare? Există, slăvit să fie Dumnezeu! Acesta este remediul lui Dumnezeu: credința în Numele Fiului Său! Este singurul remediu. Mântuitorul înălțat pe crucea Golgotei este remediul lui Dumnezeu pentru cei fără putere și nelegiuiți. Este aceasta starea ta? Atunci remediul este valabil și pentru tine!

    A H Rule

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    … îți merge numele că trăiești, dar ești mort.
    Apocalipsa 3.1

    Ocazia cea mai bună

    Un credincios a dat unui om o broșură. Acesta a refuzat-o cu cuvintele: „Nu sunt credincios – și încă trăiesc!”. Atunci, credinciosul i-a spus: „Desigur, văd lucrul acesta. Dar sunteți obligat să folosiți un cuvințel care are multe să spună”. — „Eu, obligat?”, protestă omul. — „Sigur, căci spuneți: Și încă trăiesc. Sunteți obligat să spuneți acest «încă», pentru că știți că, indiferent că sunteți credincios sau nu, trebuie să muriți. Sunteți de părere că sunteți un om liber, dar de fapt nu sunteți!” Apoi, credinciosul continuă să-i spună acelui om despre Domnul Isus, care a devenit Om, pentru a muri și apoi a învia din morți, pentru ca El „să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor”. Omul l-a întrerupt cu un gest apărător: „Nu permit, ca să-mi inspirați teamă. Când va fi odată așa de departe, voi muri de bunăvoie, în zilele de astăzi este posibil aceasta fără dureri!”. — „Aveți dreptate și nu. Să mori este posibil în zilele noastre fără dureri corporale. Dar când veți coborî undeva, va trebui să urcați în același timp altundeva. Domnul Isus Însuși a spus, că oameni ca dumneavoastră își vor deschide ochii sufletului lor în locul de chin!” — „Timpul este cel mai bun sfătuitor”, a spus omul și a vrut să plece. „Stați”, strigă celălalt, „și aici faceți iarăși o greșeală mare. De partea cealaltă este totul definitiv și veșnic. Atunci nu se mai poate schimba nimic!”.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    FII CREDINCIOS!

    „Este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ!” (Maleahi 2:14)

         Întrucât cultura în care trăim devine din ce în ce mai permisivă, ideea credincioșiei în căsnicie este nu doar pusă la încercare, ci de-a dreptul zdruncinată! Industria divertismentului promovează ideea că infidelitatea este un joc extraordinar de jucat în doi… Nu ni se spune, însă și partea neplăcută. După ce și-a „făcut numărul”, aduce suferință și deziluzii. Și asta nu numai pentru cei doi implicați, dar și pentru cei din jur – care (sau pe care) îi iubesc, care depind de ei și care caută la ei un exemplu.

    A sosit timpul să avem o discuție serioasă despre legământul căsătoriei. După entuziasmul curtării și domolirea pasiunii, te întorci la gătit, la curățenie și la câștigarea pâinii. Da, iarba pare mai verde în ograda vecinului, dar și acolo trebuie cosită. Când te întâlnești cu cineva, vezi cele mai bune laturi ale acelei persoane, dar când te căsătorești cu acea persoană, ajungi să trăiești cu tot cu defectele și cu viciile ei, și cu ceea ce te irită… (și nu sunt puțini cei care poate abia au ieșit din experiențe absolut similare!) Și încă ceva: începe să ți se pară cam restrictivă viața de căsătorie, parcă prea te îngrădește! Și atunci, ce face cel care începe să se simtă ca prins în cursă? Sare dintr-o viață în alta, într-o căutare zadarnică a ceva de nedescris – ceva ce… să nu se aștepte să găsească vreodată!

    Care este soluția? În loc să cauți persoana potrivită, caută să crești și să te maturizezi, ca să devii persoana potrivită. Deseori, calitățile pe care le cauți la o persoană nouă zac nedescoperite și neapreciate în chiar cel de lângă tine, partenerul cu care ești căsătorit. Aceste calități sunt asemenea semințelor: dacă le uzi, vor crește și se vor transforma în ceva ce-ți va face plăcere.

    Așa că fă ceva special azi, pentru soțul sau soția ta!


  • 1 Mai 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV de Jean Koechlin

    Luca 3:1-14

        Drumurile de odinioară erau, în general, atât de proaste, încât trebuiau reparate şi îndreptate de fiecare dată când escorta unei înalte personalităţi avea să treacă pe acolo. Privită din punct de vedere moral, aceasta este lucrarea lui Ioan Botezătorul. Însărcinat să pregătească venirea lui Mesia, el i-a avertizat pe iudei că numai calitatea de fii ai lui Avraam nu era suficientă pentru a-i pune la adăpost de mânie.
    Ceea ce Dumnezeu cerea de la ei era pocăinţa
    însoţită de roade adevărate. Pocăinţa, sau mânie? Această alegere pe care trebuia să o facă atunci Israel este astăzi în dreptul oricăruia dintre noi.

        Persoane din clase sociale diferite i se adresează lui Ioan rând pe rând şi el are pentru fiecare de spus câte ceva din partea lui Dumnezeu. Astfel, Cuvântul dă răspuns fiecăruia, potrivit stării şi împrejurării în care se află.

        In urmă se prezintă oamenii de război. Aceştia se aşteptau probabil să fie înrolaţi sub steagul lui Mesia, într-o armată care să scuture jugul roman. Răspunsul lui Ioan pare să-i fi surprins (v. 14). Să nu ne gândim că Domnul are nevoie de noi pentru a împlini acţiunile Sale de răsunet. Ceea ce El aşteaptă de la noi este o mărturie cinstită, blândeţe şi mulţumirea cu situaţia în care ne aflăm (1 Corinteni 7.24).

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării și condu-mă pe calea eternă!” Psalmul 139:23,24

    După o tabără creștină pe care am organizat-o, ne-am gândit să-i întrebăm pe câțiva frați ce părere au avut despre acest eveniment. Deși în mod conștient nu ne gândeam la aceasta, era clar că așteptam mai degrabă laude și aprecieri, decât o evaluare reală. Așa că, atunci când părerile, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, au fost expuse, am fost ușor dezamăgiți: puține laude, unele critici și multe sugestii pentru îmbunătățire.

    Când au loc evaluări adevărate, totul este pus în lumină, iar acest lucru poate fi șocant, ba chiar cumplit uneori, însă întotdeauna necesar. David, care a cunoscut păcatul și falimentul în viața sa, a practicat o astfel de evaluare. El este cel care a scris versetele din Psalmul 139 citate mai sus. În Psalmul 119.59,60 găsim următoarele cuvinte: „M-am gândit la căile mele și mi-am întors pașii spre mărturiile Tale. M-am grăbit și n-am întârziat să păzesc poruncile Tale”.

    Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu și de prezența Lui, de cunoașterea completă a lui Dumnezeu. Trebuie ca gândurile, căile, motivațiile și păcatele noastre să fie scoase la iveală. Aceasta înseamnă evaluare, iar așa ceva doare. Este însă o durere benefică, dacă produce același rezultat ca în David.

    Recunoscându-și lipsurile și nevoile, David se întorcea către Cuvântul lui Dumnezeu pentru a se corecta. De cealaltă parte, odată ce ne-am evaluat, trebuie să pornim la drum, nu să stăm să ne evaluăm încontinuu. Ar însemna să ne ocupăm mai mult cu boala, decât cu remediul. Trebuie să privim înăuntrul nostru doar atât cât să putem apoi privi în sus.

    În Psalmul 51, David a mai spus: „Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, și înnoiește înăuntrul meu un duh statornic … Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale”.

    G W Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „… Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” Evrei 4.7

    Ocazia cea mai bună

    „Nu am timp!” Această expresie se aude deseori, dacă dorești să vorbești oamenilor despre Evanghelie. Este într-adevăr așa? În cele mai multe cazuri, nu, pentru că de fapt ar dori să spună altceva, dar nu așa direct: „Nu mă interesează!”. Fiecare are așa de mult timp cât dorește să-și ia – dacă îl interesează ceva. Dar pentru ceva care nu-l interesează, nu își ia timp.

    În privința lui Dumnezeu, mulți oameni spun că nu au timp. Dacă El le vorbește prin Cuvânt, reacția lor este: „Nu am timp!”. Ei nu au niciodată timp. Și astfel amână decizia să-și pună în rânduială viața lor înaintea lui Dumnezeu. Ei nici măcar nu se gândesc că odată ar putea fi prea târziu, și anume: pentru totdeauna prea târziu. Din păcate, ei nu se gândesc la viitor. „Dumnezeu a creat timpul, despre grabă El nu a spus nimic!”, a spus cândva cineva. Este adevărată această expresie? Nu! Să ascultăm ce spune Dumnezeu. Când odinioară păcatele Sodomei și Gomorei au ajuns până la cer și s-a hotărât pieirea acestor cetăți, atunci Dumnezeu a permis să i se spună lui Lot, care locuia acolo, prin doi îngeri:

    „Grăbește-te de fugi!” (Geneza 19.22). Exact aceasta este recomandarea Sa: „Grăbește-te de fugi!”. El Însuși ne-a dat Salvatorul: Isus Hristos. Înaintea Lui trebuie să recunoaștem păcatele noastre și să-L primim plini de încredere prin credință în inima noastră.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    ALEGE-L PE HRISTOS!

    „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică…” (Ioan 3:36)

         Indiferent câte alegeri greșite ai făcut în trecut, poți fi răscumpărat printr-o singură alegere bună – alegerea de a te preda lui Hristos și de a-L urma. Un autor scria: „Te-ai întrebat vreodată de ce au existat două cruci de-o parte și de alta a Mântuitorului? Sau de ce Isus a stat în mijloc? Cele două cruci simbolizează unul din cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu – darul alegerii. Cei doi tâlhari au multe în comun: au fost condamnați după același sistem, au fost condamnați la aceeași moarte și au fost la fel de aproape de Hristos. De fapt, ei au început cu același sarcasm; amândoi i-au spus lucruri pline de cruzime lui Hristos. Însă unul dintre ei s-a schimbat. El a spus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:42-43).

    Ne bucurăm că acest tâlhar s-a putut schimba, dar nu-l putem uita pe cel ce nu s-a schimbat. Sunt clipe în care Dumnezeu trimite tunete ca să ne sperie. Alteori Dumnezeu ne trimite binecuvântări pentru a ne atrage. Dar sunt și clipe în care Dumnezeu nu trimite decât tăcere, căci El ne onorează cu libertatea de a alege unde vrem să ne petrecem veșnicia. Nu ni s-a dat niciodată un privilegiu mai mare decât acela al alegerii.

    Gândește-te la tâlharul care s-a pocăit. Cu toate că nu știm prea multe despre el, cunoaștem un lucru: la sfârșit, toate alegerile sale greșite au fost răscumpărate printr-o singură alegere bună. L-a ales pe Hristos!” Și tu poți face această alegere astăzi.

    Nu uita: până la urmă, „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică”!


  • 30 Aprilie 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV

    Luca 2.39-52

        Acest pasaj are o importanţă deosebită: este, în adevăr, singura secvenţă din copilăria şi din tinereţea Domnului Isus pe care Dumnezeu găseşte cu cale să ne-o prezinte. Astfel avem aici, în special pentru tineri şi pentru copii, Modelul prin excelenţă. El este desăvârşit în relaţiile Sale cu Tatăl ceresc, ale Cărui chestiuni (v. 49: „cele ale Tatălui”) au prioritate faţă de oricare altele. Ce desăvârşit este şi în raporturile cu învăţătorii din templu: deşi infinit mai înţelept decât ei toţi, El nu îi învaţă, ci îi ascultă şi îi întreabă, singura atitudine care se cuvenea vârstei Lui! Este desăvârşit şi în relaţiile cu părinţii: „le era supus” , precizează versetul 51, pentru a nu se născoci ideea că le-a scăpat prin nesupunere. El, care avea conştienta suveranităţii Sale de Fiu al lui Dumnezeu, S-a plecat într-o ascultare totală încă de la vârsta cea mai tânără, în casa părinţilor Lui.

        Remarcăm râvna Copilului Isus în templu şi interesul Său precoce pentru adevărurile divine; nimic altceva nu L-a atras în vestita cetate a Ierusalimului, pe care, probabil, o vizita pentru prima oară. Care este însă preţul cu care noi evaluăm prezenţa Domnului şi învăţătura Lui?

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Dumnezeul păcii, care L-a adus înapoi dintre morți prin sângele legământului etern pe Domnul nostru Isus, Păstorul cel mare al oilor, să vă desăvârșească în orice lucrare bună.
    Evrei 13.20,21

    Măreția lui Hristos – Un mare Păstor

    Textul de astăzi este primul verset din doxologia Epistolei către Evrei. De-a lungul acestei epistole, Duhul Sfânt Îl prezintă pe Hristos ca Mare Preot însemnat, însă aici, în încheiere, cititorii sunt încredințați grijii pline de dragoste a Marelui Păstor. Domnul Isus a murit pentru oi ca Păstorul cel bun (Ioan 10.11). Însă, ca Mare Păstor, care a fost înviat dintre cei morți, El acum trăiește pentru oile Sale.

    Ca Mare Preot plin de compasiune, Hristos mijlocește pentru noi, însă, ca Mare Păstor, El ne hrănește și ne conduce. El ne desăvârșește în orice lucrare bună, pentru ca noi să facem voia Lui. Petru vorbește mult despre Domnul Isus ca Păstor al oilor: „Pentru că rătăceați ca niște oi, dar acum v-ați întors la Păstorul și Supraveghetorul sufletelor voastre” (1 Petru 2.25). Ca Păstor, El îi paște pe cei ai Săi în pășuni verzi și îi conduce la ape de odihnă. Ca Supraveghetor, El veghează asupra turmei și o păzește. Petru spune că Domnul, ca Mare Păstor, va da o cunună de slavă, la venirea Sa, celor care fac cu credincioșie slujba de păstorire (1 Petru 5.4).

    Câteodată sunt întrebat cine este păstorul adunării din care fac parte. Răspunsul meu întotdeauna este: Domnul Isus Hristos. Ce minunat că ne putem încredința grijii unui astfel de Păstor!

    B Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Iată Mielul lui Dumnezeu!” Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe și au mers după Isus.
    Ioan 1.36-37

    Pe cine căutați?

    Privindu-L cu atenție pe Mântuitorul în lucrările Sale minunate, credința recunoaște în El pe Mielul lui Dumnezeu, Acela pe care Dumnezeu L-a ales pentru a săvârși lucrarea răscumpărării. Toată desăvârșirea lucrării Sale Îl arată ca Mielul lui Dumnezeu. Contemplându-L astfel și cugetând la lucrările Sale te simți îndemnat să mergi după Isus. Aceasta este învățătura simbolică pe care ne-o dă comportamentul celor doi ucenici.

    Pe cine cauți tu, drag cititor? Dorești să fii și tu acolo unde Se află Mântuitorul? Atunci urmează-L! El este acum sus, la dreapta lui Dumnezeu, încununat cu slavă și cu cinste. Dar Domnul este și aici jos, acolo, unde sunt adunați doi sau trei în Numele Său; El este și la aceia a căror inimă L-au primit ca pe Mântuitorul lor personal. Locul de ședere al Domnului era odinioară ascuns de lume. Și astăzi este ascuns de lume, dar ai Săi îl cunosc și știu să vorbească de bucuria de a fi în apropierea Domnului. Astfel de bărbați și femei care L-au găsit pe Mântuitorul pot să vorbească despre lucrarea transformatoare, pe care Domnul a făcut-o în viața lor. Caută-L și tu, cititorule, și totul se va schimba în viața ta. Totul în lume se schimbă, dar Mântuitorul și viața veșnică, pe care El o dăruiește, rămân pentru totdeauna.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    PUTEREA LAUDEI

    „Îndată, s-au deschis toate uşile…” (Faptele Apostolilor 16:26)

         Biblia ne spune această istorie: „Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia…” (v. 25-26). Lauda deschide uși – am putea spune. Lauda rupe lanțuri. De fiecare dată când Îl lauzi pe Dumnezeu în ciuda împrejurărilor, puterile cerului îți vin în ajutor. Poate spui: „Dar câteodată nu sunt în dispoziția necesară pentru a-L lăuda pe Dumnezeu…”

    Psalmistul a scris: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme” (Psalmul 34:1). Uneori lauda este un răspuns emoțional la bunătatea lui Dumnezeu; alteori, e un act al voinței. Oricine Îl poate lăuda pe Dumnezeu în vremurile bune. Când, însă, trebuie să te ridici deasupra sentimentelor și împrejurărilor, atunci contează lauda.

    Lupta de la Ierihon ne învață că trebuie cu atât mai mult să strigăm laude la adresa lui Dumnezeu în anumite situații:

    1) Când în fața noastră se află un zid înalt.

    2) Când avem impresia că ne învârtim în cerc.

    3) Când împrejurările par că își bat joc de noi.

    4) Când rațiunea noastră este de tipul: „planul acesta nu are nici un sens”.

    5) Când e ultimul lucru pe care am vrea să-l facem.

    Când Îl lauzi pe Dumnezeu, descoperi adevărul cuvintelor lui Neemia: „bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10).

    Când ești depășit de împrejurări și de emoții, e ca și cum ai trăi pe un montagne russe.

    Dacă privești spre Domnul care ține în control toate împrejurările, și dacă Îl lauzi – vei primi putere în slăbiciuni!


  • 29 Aprilie 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV

    Luca 2.21-38

        Pentru Copil s-a făcut tot ceea ce prevedea legea Domnului. (Acest Nume, Domnul, este repetat de patru ori în versetele 22-24, ca pentru a confirma drepturile divinităţii asupra acestui Copil şi împlinirea chiar din leagăn a voii lui Dumnezeu cu privire la El.) Jertfa oferită în templu dă la iveală sărăcia lui Iosif şi a Mariei (citiţi Levitic 12.8). Şi de data aceasta, Eliberatorul lui Israel este înfăţişat nu mai-marilor poporului, ci unor bătrâni smeriţi şi evlavioşi, lui Simeon şi Anei. Pentru ce motiv le este lor acordată această favoare? Pentru că ei Îl aşteptau!

        Duhul l-a condus pe Simeon în templu şi i L-a arătat pe Cel care este „Mângâierea lui Israel” (v. 25), Mântuirea lui Dumnezeu, Lumina naţiunilor şi Gloria poporului. Îl vede cu ochii lui, îl ţine în braţe pe acest Copilaş şi aceasta este de ajuns pentru credinţa lui. Îi aduce glorie lui Dumnezeu şi apoi vesteşte că Isus va fi piatra de încercare pentru a descoperi starea inimii (Isaia 8.14); şi aceasta este El şi astăzi. La rândul ei, Ana, femeie a rugăciunii şi a mărturiei de credinţă, vine şi i se alătură în laudă. Nepărăsind templul, ea a împlinit versetul 4 din Psalmul 84. Din plinătatea inimii, ea Vorbeşte despre El şi, în această privinţă, rămâne pentru noi un prea frumos exemplu!

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Sunteți epistolă a lui Hristos.
    2 Corinteni 3.3

    Principiul de temelie este că toți creștinii sunt epistolă a lui Hristos; Scriptura nu spune că ar trebui să fie, ci că sunt. Creștinul trebuie să-L manifeste pe Hristos în orice lucru. Într-o lume a ispitelor, într-o lume care nu-L cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să fiu un martor constant a ceea ce este Hristos. Modul în care putem fi astfel de martori este acela de a privi gloria lui Dumnezeu strălucind pe fața lui Isus Hristos. Am fost așezat într-o poziție binecuvântată în prezența lui Dumnezeu; Îl am pe Hristos în mine; Hristos este viața mea. Găsim aceste două aspecte în Galateni 2.20: „Am fost răstignit cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; și ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credință, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”.

    Suntem „epistolă a lui Hristos”; lumea Îl citește pe Hristos în noi. La rândul nostru, noi „privim gloria Domnului și suntem schimbați” (2 Corinteni 3.18). Duhul lui Dumnezeu lucrează, făcându-ne să vedem aceste lucruri. Există, bineînțeles, un progres în tot acest proces. Creștinul este deci o epistolă a lui Hristos în această lume, o epistolă în care oamenii Îl citesc pe Hristos. Creștinul este o expresie vie a lui Hristos, fiindcă el este în Hristos, este „primit în Cel Preaiubit”. Nu există perfecțiune până când nu vom ajunge în glorie, iar eu nu am niciun alt standard de atins, decât acela de a fi ca Hristos, în glorie. „Oricine are speranța aceasta în El se curățește, după cum El este curat” (1 Ioan 3.3). Cu fiecare pas pe care îl fac văd mai clar ce este Hristos.

    Suntem noi mulțumiți să fim epistolă a lui Hristos, sau dorim să fim puțin și ceea ce ne place nouă? Este foarte important să ne amintim că există o putere reală în Hristos pentru a fi eliberați de orice ispită.

    Doresc ca în inimile noastre să fie produs simțământul perfecțiunii dragostei lui Dumnezeu și al faptului că dragostea Sa a făcut tot ceea ce era necesar pentru noi. Dragostea lui Dumnezeu nu s-a epuizat la cruce, ci a fost dovedită acolo.

    J N Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez …
    Psalmul 40.5

    În ultimul minut

    Obosit, Valentin își lăsă capul pe pernă. Emanuel nu a spus multe, ci s-a rugat în liniște pentru bolnav și apoi a plecat acasă. Câteva zile mai târziu, cineva a bătut la miezul nopții la ușa casei lui Emanuel. Speriat, Emanuel alergă afară. În lumina palidă a lunii, îl recunoscu pe Valentin.

    — Emanuel, strigă plin de bucurie tânărul, tu trebuie să știi mai întâi: în această seară L-am primit pe Mântuitorul în inima mea. Acum am pace în suflet și sunt mântuit!

    Ce bucurie! Cerul era în mișcare, căci acolo este întotdeauna bucurie pentru un păcătos care se pocăiește de faptele lui. Curând au observat toți că Valentin a trăit o întoarcere sinceră la Dumnezeu. El depunea cu bucurie mărturie și istorisea povestea întoarcerii lui la Dumnezeu, o adevărată minune. Deoarece stătuse două zile în apa rece ca gheața a minei, Valentin se îmbolnăvi foarte grav. Nu a durat mult și a plecat din țara durerii la Mântuitorul său, acolo unde nu mai sunt lacrimi.

    Tinerilor, istoria salvării în ultimul moment a lui Valentin să vă dea lecția de a nu aștepta astfel de întâmplări grele în viața voastră, ci să-L primiți pe Mântuitorul chiar acum!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    IUBESTE-TI APROAPELE!

    „Să iubeşti… pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39)

         În cartea sa „Arta prieteniei”, Ted Engstrom evidențiază zece moduri de a-i iubi pe ceilalți:

    1) Dragostea este necondiționată. Dacă nu e așa, ea este manipulatoare.

    2) Înclinația noastră firească este spre egoism (care nu are legătură cu o stimă de sine sănătoasă); de aceea este nevoie de un efort conștient pentru a iubi.

    3) Fiecare dintre noi este o făptură unică. De aceea este nevoie de timp – adesea, de mult timp – pentru a ne înțelege unul pe altul.

    4) Asculți tu cu adevărat și încerci să înțelegi ce spun ceilalți?  Sau asculți pentru a da un răspuns? Cu alte cuvinte, lași pe celălalt să vorbească, în timp ce tu îți formulezi un răspuns în minte? Cel care iubește, ascultă ca să înțeleagă!

    5) Fii prezent și preocupat, fie că știi exact ce să faci, fie că nu știi. Iubirea aproapelui implică împlinirea, într-un mod vizibil, a promisiunii lui Hristos: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5).

    6) Numai pentru că Dumnezeu te-a așezat într-o poziție de conducere nu înseamnă că te-a făcut „mai bun” decât pe alții. Pavel avertizează liderul „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine” (Romani 12:3).

    7) Fii generos cu lauda și încurajarea. Vorbele încurajatoare zidesc stima de sine a celorlalți, în timp ce comentariile critice ucid entuziasmul și dragostea.

    8) Pune-i pe prieteni pe primul loc: „În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10). Acesta este un alt aspect în care vedem o diferență clară între liderul care iubește și „un deținător al puterii care caută să fie primul”.

    9) Învață să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta. Apoi iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!

    10) Scoate în evidență calitățile și virtuțile celorlalți, nu păcatele și slăbiciunile lor. De ce? Pentru că și tu la rândul tău vei avea nevoie de har și de dragoste – și asta, înainte ca ziua să ia sfârșit!


  • 28 Aprilie 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV

    Luca 2.1-20

        La rândul său, împăratul August este unul dintre instrumentele de care Se foloseşte Dumnezeu pentru a-Şi înfăptui planurile minunate. Necunoscuţi de nimeni, Iosif şi Maria merg la Betleem şi acolo este locul naşterii Domnului Isus. Dar ce primire I s-a făcut aici, pe pământ, Fiului lui Dumnezeu! Priviţi-L culcat într-o iesle, pentru că la han nu era loc pentru El! Venirea Lui deranjează lumea. Câte inimi nu seamănă ca acest han: nu se găseşte aici loc pentru Domnul Isus!

        Nu unora mari, ci câtorva umili păstori le este transmisă vestea bună: „Vi s-a născut un Mântuitor”. S-a născut pentru ei şi pentru noi. In timp ce lumea este indiferentă faţă de naşterea Mântuitorului, cerul întreg celebrează această taină fără seamăn: „Dumnezeu S-a arătat în came, … a fost văzut de îngeri” (1 Timotei 3.16). Intr-un cor minunat, ei L-au slăvit pe Dumnezeu, anunţând pacea pe pământ şi buna plăcere a lui Dumnezeu în oameni (comp. cu Proverbe 8.31). Graţie semnelor care le-au fost date, păstorii găsesc Copilaşul. Ei comunică ceea ce au venit să vadă şi să audă şi, la rândul lor, Îi dau glorie lui Dumnezeu (v. 20). Să ne alăturăm şi noi lor în recunoştinţă şi laudă.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Și Dumnezeu a zis: „Acesta este semnul legământului pe care-l fac între Mine și voi și fiecare ființă vie care este cu voi, pentru generații, pentru totdeauna: am pus curcubeul Meu în nor și el va fi un semn al legământului dintre Mine și pământ”.
    Geneza 9.12,13

    Curcubeul a fost stabilit ca semn al legământului lui Dumnezeu cu Noe, iar el simboliza binecuvântarea și harul Său către omenire, după ce judecata prin potop trecuse. Culorile curcubeului ne vorbesc despre harul felurit al lui Dumnezeu (1 Petru 4.10). Cuvântul grecesc tradus cu „felurit” înseamnă „de multe feluri, diversificat, multicolor”. Același cuvânt este folosit pentru a descrie haina lui Iosif în Geneza 37.3.

    Din aer, curcubeul se vede ca un cerc. De pe pământ se vede doar arcul superior – vaporii de apă luminați de deasupra orizontului, vizibili observatorului aflat pe pământ. Orizontul nostru omenesc ne limitează înțelegerea harului infinit al lui Dumnezeu – „nici jumătate nu mi-a fost spus” (1 Împărați 10.7). Putem însă avea siguranța că arcul judecății s-a întors în cer, că săgeata a fost deja trasă și că Dumnezeu a transformat unealta de război într-o imagine a harului și a credincioșiei Sale – într-o garanție a păcii. Trei oameni din Biblie au văzut curcubeie semnificative: Noe a văzut curcubeul după furtună (Geneza 9.13); Ezechiel a văzut curcubeul în mijlocul furtunii (Ezechiel 1.28); apostolul Ioan a văzut curcubeul înaintea furtunii (Apocalipsa 4.3).

    Viața noastră este presărată cu necazuri și cu dificultăți. Fie că vedem curcubeul înainte, fie că-l vedem în timpul furtunii sau după furtună, harul lui Dumnezeu ne va conduce prin toate (Romani 5.3-5; 8.28). În zilele noastre, curcubeul a devenit un simbol al răzvrătirii omului împotriva lui Dumnezeu – „s-au strecurat anumiți oameni, care de mult sunt scriși, dinainte, pentru această judecată, neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în destrăbălare” (Iuda 4). Îi mulțumim lui Dumnezeu că harul Său Îl face încă să fie „îndelung-răbdător față de noi, nevrând ca vreunii să piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3.9).

    T Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei …
    Psalmul 40.2

    În ultimul minut

    Unul din primii vizitatori a fost Emanuel. Valentin se ridică cu greu în patul său și zise: Emanuel, a fost groaznic! După ce acoperișul a căzut cu zgomot mare și mi s-a stins lampa, am stat ca paralizat în întuneric. La început am avut încredere că voi fi scos repede de acolo. Am simțit deodată ceva rece și umed la picioare. Era apa. Un fior de gheață a trecut prin inima mea. Știam că apa nu are unde să se scurgă, și astfel se va aduna și eu voi muri înecat. Eram conștient de situația mea nenorocită. Pentru a mă face observat, am început să bat cu putere cu târnăcopul în peretele minei. Cădeau bucăți mari de argilă în apă. Am încetat să mai bat. Apa creștea mereu. Acum aveam timp să mă gândesc.

    Amintirea acelor clipe de la marginea pădurii din copilăria noastră au devenit actuale în mintea mea. Oh, cum L-am batjocorit atunci pe Dumnezeu și pe Mântuitorul! Pedeapsa era în acele momente asupra mea. Culegeam roadele batjocurilor mele. Apa urca încet, dar sigur. Ajunsese deja până la genunchi. De cât timp eram închis? Nu știam. Am strigat către Dumnezeu: „Doamne din ceruri, ai milă de mine, salvează-mă, scoate-mă din acest iad!”. Apa urca mereu… În sfârșit am auzit zgomote și chiar voci.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    IUBESTE-TE PE TINE ÎNSUTI!

    Să iubeşti… pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39)

         Dumnezeu te iubește atât de mult, încât Și-a dat unicul Fiu ca să te salveze. De la ce anume te-a salvat?

    1) De la pierzare, lipsă de direcție, de bucurie și de împlinire.

    2) De la a-ți petrece viața de dincolo fără Dumnezeu și fără bucuria veșniciei pe care El dorește s-o împartă cu Tine.

    Atât de mult te prețuiește Dumnezeu! Așadar, când continui să te înjosești singur, respingi părerea Lui despre tine. Și a nu fi de acord cu Dumnezeu înseamnă a te face egal cu Dumnezeu, sau mai rău, a-ți considera părerea mai presus decât a Lui! Poate nu te-ai mai gândit în felul acesta până acum.

    Actrița și cântăreața Ethel Waters a fost misionară în timpul unora dintre campaniile de evanghelizare ale pastorului Billy Graham. Se născuse într-o familie săracă de negri și într-o societate segregată, dar când L-a găsit pe Hristos a dobândit adevărata stimă de sine. Cu un zâmbet care topea inimile, ea le spunea celor ce o ascultau: „Dumnezeu m-a creat – și Dumnezeul meu nu creează rebuturi!”

    Când refuzi să te iubești pe tine însuți, e imposibil să-i iubești pe ceilalți sau să accepți că ei te iubesc. Devii expert în ignorarea complimentelor și în observarea criticilor, pentru că ele confirmă părerea negativă pe care o ai despre tine însuți. Prin urmare, te îndepărtezi de oameni și ajungi să te simți singur fără să știi de ce. Poate părinții te-au dezamăgit, sau poate soțul sau soția te-a trădat… Poate chiar te simți un „rebut” sau un mecanism stricat, și cauți să scapi de dependențe, de relații greșite sau de un stil de viață prin care încerci să îndeplinești anumite ritualuri… dar nu merge!

    Numai când accepți că Dumnezeu te iubește necondiționat, și când te hotărăști să te iubești pe tine însuți, vei avea dragostea pe care s-o dăruiești altora!


  • 27 Aprilie 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV

    Luca 1.57-80

        Elisabeta îl aduce pe lume pe acela care avea să fie profetul Celui Preaînalt (v. 76). Vecinii şi rudele s-au bucurat împreună cu ea. Observaţi câtă bucurie umple aceste capitole (1.14,44,47,58; 2.10)! Este acum ocazia pentru Zaharia să-şi arate credinţa, confirmând frumosul nume al copilului (loan înseamnă favoare de la Domnul). Imediat i-a revenit graiul şi, cu primele lui cuvinte, L-a lăudat şi L-a binecuvântat pe Dumnezeu. Plin de Duhul Sfânt, el Il preamăreşte pe Domnul pentru marea eliberare pe care o va împlini în favoarea poporului. Culmi cu mult mai înalte pot atinge însă cântările noastre creştine, de vreme ce, prin venirea lui Hristos şi prin lucrarea Lui de la cruce, Dumnezeu ne-a eliberat nu de vrăjmaşi pământeşti, ci de însăşi puterea lui Satan. Fiind astfel eliberaţi, nu avem noi un măreţ privilegiu, de a-I sluji Domnului „fără frică, în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre” (v. 74,75)?

        „Ne-a cercetat Răsăritul din înălţime” (v. 78), adaugă Zaharia. în vremea lui Ezechiel, gloria se depărtase în direcţia Răsăritului. Ce taină minunată: această glorie divină revine pentru a cerceta poporul neputincios şi nenorocit (v. 79). De data aceasta, ea nu mai revine sub forma unui nor strălucitor, ci sub înfăţişarea umilă a unui Copilaş.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Darul de har al lui Dumnezeu este viață eternă în Hristos Isus.
    Romani 6.23

    Hristos va străluci peste tine.
    Efeseni 5.14

    Hristos ne-a pus în libertate; rămâneți deci tari și nu vă prindeți din nou într-un jug al robiei!
    Galateni 5.1

    Orice credincios are parte de trei daruri prețioase: viața, lumina și libertatea. Sunt mulți credincioși care nu știu că li s-au dat aceste daruri, iar alții consideră că este culmea trufiei să crezi că le ai. Toți aceștia sunt lipsiți de savurarea acestor daruri pe care Dumnezeu, în plinătatea și în bogăția harului Său, le-a dăruit tuturor celor care cred.

    Oricine aude cuvântul lui Isus și crede în Cel care L-a trimis este fericitul deținător al vieții eterne și nu va veni niciodată la judecată. Am nevoie de ceva cu totul în afara mea, de ceva în mod divin întemeiat și stabil, pe care să mă sprijin, altfel nu voi putea niciodată cunoaște pacea statornică. Această viață eternă este în Hristos, așa încât cel care Îl are pe Hristos are viața eternă. „Cine crede în Mine are viața eternă” (Ioan 6.47).

    Așa cum avem viața, avem și lumina în Hristos. „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8.12). Acestea sunt cuvinte pline de putere divină. Acum putem judeca orice lucru potrivit cu lumina adevărată care strălucește înăuntrul, asupra și în jurul nostru – lumina care strălucește de la Tatăl, în Fiul și prin puterea Duhului Sfânt și, de asemenea, ea strălucește de pe paginile Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu.

    Există necesitatea ca, primind viață și lumină, să primim și libertate. Hristos ne eliberează pentru totdeauna – ne eliberează de vină și de condamnare, de mânia și de judecata viitoare, de teama morții, de puterea prezentă a păcatului și de consecințele lui viitoare.

    Să savurăm aceste lucruri cu o credință simplă și să-i înălțăm laude din toată inima lui Dumnezeu, pentru aceste trei daruri prețioase.

    C H Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va și secera.
    Galateni 6.7

    În ultimul minut

    Au trecut astfel mulți ani. Valentin a devenit miner. Emanuel lucra într-o fabrică din oraș. Într-o zi se răspândi în sat, cu iuțeala focului, vestea: la cariera de argilă a avut loc un accident. S-a surpat o galerie. Un miner era îngropat sub dărâmături; minerul nu era altul decât Valentin. Următoarea veste suna astfel: minerul trăia, căci s-au auzit bătăi în peretele minei!

    Agitați și îngrijorați, minerii lucrau fără oprire la eliberarea galeriei. Echipele se schimbau mereu pentru a lucra zi și noapte. Maistrul miner era îngândurat. Avea și motive. Cine cunoaște o carieră de argilă știe că acolo este întotdeauna apă. Din galerie se revărsa un pârâiaș alb ca laptele, colorat de argilă. Peretele galeriei surpate împiedica scurgerea apei. Acest lucru era catastrofal pentru cel închis în mină. În sfârșit, după două zile de muncă grea, minerii au reușit să străpungă peretele! Un jet puternic de apă țâșni prin deschizătură. După ce apa s-a scurs, minerii s-au strecurat prin deschizătură și l-au găsit pe Valentin. Se ținea cu greu pe picioare, sprijinit de un stâlp al minei. Dar minunea a avut loc. Valentin trăia. Valentin nu putea bănui cât de mult s-a rugat Emanuel pentru salvarea celui care îl batjocorea. Și rugăciunile lui Emanuel au fost ascultate de către Dumnezeu, care nu dorește moartea păcătosului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    SLĂBICIUNEA PUTERII VOINTEI

    „Despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:5)

         Noi credem că dacă avem suficientă voință, ne putem împotrivi oricărei ispite care ne apare în cale. Uneori așa este. Cu toate acestea, există o problemă. Voința îți este cel mai bun prieten atunci când lucrurile merg bine, dar și primul prieten care te părăsește când dai de necaz. Când nu vrei să faci ceva, gândirea ta firească îți va oferi numeroase motive pentru care nu trebuie să faci acel lucru. Se vor alătura chiar și emoțiile, care îți vor spune: „Sunt de acord, căci oricum nu-mi place s-o fac…” Mintea ta, voința și emoțiile doresc să-ți conducă viața, însă Biblia spune că trebuie să fii condus de Duhul Sfânt.

    „Umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16).

    Voința și disciplina sunt necesare pentru o viață biruitoare, însă numai voința nu va fi suficientă. Hotărârea te poate face să începi și te poate ține în acțiune o vreme, dar ea nu va fi suficientă pentru a te face să treci linia de sosire. „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6).

    Ce se întâmplă atunci când în loc să te întorci spre voință, te întorci spre Dumnezeu? El pune putere în voința ta, dându-i energie pentru a te duce la linia de sosire. În acest fel, nu voința ta primește lauda pentru izbândă, ci Dumnezeu. De aceea Domnul Isus a spus: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

    Aceasta este una dintre lecțiile cele mai importante și mai dificile dintre cele care trebuie învățate, dacă vrei să te bucuri de viața pe care Domnul Isus ți-a oferit-o prin moartea Sa!


  • 26 Aprilie 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV

    Luca 1.39-56

        Grabnică să împărtăşească mesajul îmbucurător cu cea despre care îngerul tocmai îi vorbise, Maria s-a dus la ruda ei, Elisabeta. Ce dialog a avut loc atunci între aceste două femei! – ilustrat de Maleahi 3.16: „Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau … unul cu altul”. Ceea ce le preocupa pe ele era gloria lui Dumnezeu, împlinirea promisiunilor Sale, binecuvântările acordate prin credinţă. Avem noi astfel de subiecte de conversaţie atunci când ne întâlnim cu alţi copii ai lui Dumnezeu? „Ferice de aceea care a crezut…” (v. 45) strigă Elisabeta, iar Maria îi răspunde:”Duhul mi s-a bucurat în Dumnezeu, Mântuitorul meu …” (v. 47). Iată o dovadă suficientă că Maria fusese mântuită numai prin credinţă, nu în alt fel. Păcătoasă ca toţi oamenii, ea avea nevoie de Mântuitorul care urma să Se nască din ea. Şi adaugă:, A privit spre starea smerită a roabei Sale” (v. 48). Deşi a fost beneficiara unei favori de excepţie, Maria a rămas la locul ei înaintea Lui. Ce-ar gândi ea despre închinarea care i se aduce în creştinătate?

        „Pe cei bogaţi i-a scos afară fără nimic”. Dumnezeu nu-i dă afară cu mâinile goale decât pe cei plini de ei înşişi. Să remarcăm cât de mult se aseamănă această frumoasă cântare a Mariei cu cea a Anei (1 Samuel 2).

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Și el creștea pe Hadasa, adică Estera, fiica unchiului său … Și fata era frumoasă la chip și plăcută la înfățișare … A fost adusă și Estera în casa împăratului … Estera nu și-a făcut cunoscut poporul său și nașterea sa, pentru că Mardoheu îi poruncise să nu le arate. Și în fiecare zi Mardoheu se plimba pe dinaintea curții casei femeilor, ca să afle ce face Estera și ce este cu ea.
    Estera 2.7,8,10,11

    După captivitatea babiloniană – Un concurs de frumusețe

    Ne sunt prezentate aici cele două personaje principale din cartea Estera: Mardoheu, un iudeu, și Estera, verișoara lui orfană, pe care o luase ca fiică a sa. De-a lungul acestei cărți vedem relația strânsă dintre acest om, care era un slujbaș al imperiului (el ședea la poarta împăratului), și fiica lui adoptată. Cuvântul lui Dumnezeu arată responsabilitatea copiilor de a-i onora pe părinții lor în tot timpul vieții acestora, iar părinții evlavioși, la rândul lor, cu siguranță că nu vor înceta niciodată să caute binele și fericirea copiilor lor.

    Trecuseră patru ani de când Vasti își pierduse poziția de împărăteasă. La curtea persană vedem ceea ce caracterizează lumea și astăzi: accentul pus pe frumusețe și pe senzualitate. O fecioară frumoasă era adusă împăratului în fiecare noapte, iar dintre acestea trebuia aleasă noua împărăteasă. Celelalte primeau, ca premiu de consolare, privilegiul de a face parte din haremul împăratului. Ce diferență între ceea ce vedem aici și standardul lui Dumnezeu pentru o căsnicie evlavioasă!

    În această țară păgână, departe de templul lui Dumnezeu de la Ierusalim, Estera a fost luată la palat printre celelalte pretendente. Felul ei plăcut de a fi a făcut-o să găsească favoare în ochii famenului care se ocupa de aceste fecioare. Împăratul însuși a iubit-o mai mult decât pe toate celelalte și a făcut-o împărăteasă. Toate acestea nu au schimbat atitudinea de ascultare a Esterei față de Mardoheu.

    E P Vedder, Jr

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos … fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.
    Efeseni 2.12

    În ultimul minut

    După ce primăvara târziu, zăpada se topea în acel sat de munte, pășunea înverzea și înflorea într-o splendoare minunată. Oamenii și vitele ieșeau din casele și grajdurile lor ca după o hibernare lungă. Ce plăcere era să vezi cireada de vaci îndreptându-se nerăbdătoare spre pășune! Nu numai păzitorii și câinii conduceau cireada de vite, ci și mulți băieți. După ce animalele începeau să pască în liniște pe pășune, copiii se așezau la marginea pădurii. Povesteau tot felul de lucruri și astfel ajungeau să vorbească și despre credință.

    Aici părerile erau împărțite. Unii nu voiau să știe nimic despre Mântuitorul, despre Dumnezeu, despre Biblie. Alții, dimpotrivă, recunoșteau că sunt oițe ale bunului Păstor. Aceștia erau batjocoriți de către ceilalți. Cel mai mare batjocoritor era Valentin, un băiat mai mare. El încerca mereu să-i necăjească pe copiii din grupul credincioșilor. Emanuel, care Îl urma pe Mântuitorul, i-a spus odată clar că fără credința în Domnul Isus, va merge în pierzarea veșnică.

    Valentin râdea și îl batjocorea. El era un tinerel, ca mulți alții, fără Dumnezeu și fără nădejde în lume. Emanuel i-a spus lui Valentin că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit și ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. Cu toată împotrivirea lui, Valentin nu știa ce să mai răspundă la argumentele aduse de Emanuel.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    SĂ ȘTII CE SĂ NU SPUI

    „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte.” (Proverbe 29:11)

         Sinceritatea și o bună comunicare sunt pietrele de temelie ale unei relații sănătoase. Lucrul acesta este adevărat mai ales în căsnicie.

    Orice idee bună poate fi utilizată greșit. De exemplu, e cinstit să-i spui soției că nu gătește bine. E cinstit să-ți exprimi dezaprobarea față de slăbiciunile celuilalt. Dar cinstea care nu are în vedere cel mai bun interes al celeilalte persoane (pe care o iubești) este o cruzime și o formă de egoism. Lucrul acesta este valabil mai ales când cealaltă persoană nu poate face nimic în acea privință.

    Unele cupluri, în hotărârea lor de a împărtăși orice gând și orice opinie, distrug scânteia dragostei care i-a atras laolaltă. Nu mai există nici o scânteiere magică între ei. Au îndepărtat aura romantică ce a reprezentat atracția dintre ei.

    Nu uita: partenerul tău este persoana cu care ai ales să te căsătorești. Așa că, dacă nu ți-ai făcut tema de casă de la început, nu te plânge atunci când nu-ți place rezultatul testului. Petru ne-a lăsat scris: „să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:8) Iar apostolului Pavel îi datorăm nemuritoarele cuvinte: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.” (1 Corinteni 13:4-7).

    Practică aceste virtuți, și vei contribui la îmbunătățirea sigură a căsniciei tale!


  • 25 Aprilie 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV

    Luca 1.18-38

        În faţa acestei „veşti bune” (v. 19), inima Iui Zaharia rămâne neîncrezătoare. Cu toate acestea, nu conţinea ea răspunsul la rugăciunile lui? (v. 13). Ce trist este – cum ni se întâmplă şi nouă de multe ori – când nu mai aşteptăm de la Domnul ceea ce I-am cerut! Ca răspuns la acest „după ce (sau cum) voi cunoaşte …?” (v. 18), mesagerul ceresc îşi revelează propriul său nume: Gabriel, care semnifică: Dumnezeu este puternic. într-adevăr, cuvântul său se va împlini în ciuda tristelor raţionamente cu care a fost întâmpinat. Zaharia avea să rămână mut până la naşterea copilului, în timp ce Elisabeta, soţia lui, obiect al harului divin, avea să se ascundă cu modestie, pentru a nu atrage atenţia.

    îngerul Gabriel primeşte apoi o misiune şi mai deosebită: cea de a o anunţa pe Maria, fecioară din Israel, că va fi mama Mântuitorului. Ce eveniment minunat, infinit în consecinţe!

        Înţelegem tulburarea şi emoţia pe care le resimte tânăra fată. Insă Maria crede şi se supune în totul voii divine: „Iată roaba Domnului…” (v. 38).

        Despre Ioan, îngerul spusese: „va fi mare înaintea Domnului (v. 15); însă despre Isus declară: „El va fi mare şi Se va chema Fiu al Celui Preaînalt… Fiu al lui Dumnezeu” (v. 32,35).

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „La pâraiele lui Ruben au fost mari hotărâri ale inimii. De ce ai rămas între staule? Ca să auzi fluierăturile turmelor?” Judecători 5.15,16

    Ruben s-a gândit că era mult mai bine să stea de pază la turmele sale, decât să riște să le piardă în timp ce făcea lucrarea Domnului. Cum stau lucrurile cu noi? Căutăm bani, sau suflete? Sunt eu interesat de Hristos, de poporul Lui și de lucrarea Lui? Doresc să merg să-i câștig și pe alții pentru El? Dacă suntem hotărâți să-I plăcem Lui și să-I slujim, vom avea de două ori mai multă bucurie în sufletele noastre. Când dorim să auzim „fluierăturile turmelor”, când suntem dirijați de propriile noastre interese sau de succesul în această lume, bucuria noastră se veștejește. Ruben a avut șansa de a fi devotat, însă a ratat-o.

    Domnul dorește să ne aducem fiecare aportul. El să ne ferească de blestemul locuitorilor Merozului: „Pentru că ei n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre viteji” (Judecători 5.23). Inimile lor nu erau libere, nici devotate în întregime lui Hristos. Ale noastre cum sunt? În harul Său binecuvântat, El ne oferă privilegiul de a lucra pentru El, măcar că ceea ce putem noi face este nesemnificativ. Mă gândesc la Lazăr și la felul minunat în care a fost înviat dintre cei morți. Cum s-a făcut acest lucru? Domnul l-a înviat, bineînțeles, însă El a spus: „Dați piatra la o parte!”. Fără îndoială că au fost mai mulți cei care au dat ajutor acolo.

    Câteodată ne plângem că nu putem face prea multe, iar acest lucru îmi aduce aminte de un băiețel pe care Domnul l-a mântuit și în al cărui sat trăia un om foarte nelegiuit. Băiețelul l-a convins să vină cu el la o strângere de evanghelizare. Când au ajuns la ușă, băiețelul l-a împins înăuntru și a zis: «Ia-l, Doamne Isus, mântuiește-l!». Și Domnul l-a mântuit pe omul acela! Băiețelul „a venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului printre viteji”.

    W T P Wolston

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „… dacă nu vă veți închina lui, veți fi aruncați îndată în mijlocul unui cuptor aprins! Și care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” Daniel 3.15

    Viclenia și minciuna

    Tactica lui Nebucadnețar în privința tinerilor din poporul lui Dumnezeu este o imagine a planurilor și tacticilor diavolului împotriva oamenilor credinței. Prin aceasta, Dumnezeu ne oferă o imagine exactă a felului în care vrăjmașul încearcă să doboare pe cei care doresc să stea de partea credinței. Viclenia diavolului este mult mai periculoasă decât amenințarea cu forța. Cuvântul „viclenie” se poate traduce și cu „laț”, „fentă”, „șiretlic”. Într-o traducere ad-litteram (literă cu literă), cuvântul sună așa: „O cale care străbate prin”. Pentru a-și atinge scopul, diavolul are metodele sale, prin care încearcă să mascheze realitatea. Exact acest lucru l-a făcut împăratul Nebucadnețar cu cei trei tineri.

    Când Daniel a dat interpretarea visului împăratului Nebucadnețar, acesta a recunoscut că: „Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul împăraților”. La puțin timp după această mărturisire, împăratul a spus celor trei tineri: „Și care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”. Despre diavolul, Mântuitorul a spus că „el de la început a fost ucigaș; și nu stă în adevăr … Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii” (Ioan 8.44). Să observăm cu atenție mărită cum viclenia împăratului Nebucadnețar era împletită cu minciuna!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    ÎNVINGE MENTALITATEA DE TIPUL „NU POT”

    „Am mai văzut… pe uriaşi… faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.” (Numeri 13:33)

         Oriunde te duci, îți iei cu tine și mentalitatea. După patru sute de ani, de robie în Egipt, iudeii au fost nevoiți să se adapteze la o viață liberă și să învețe să se descurce în situații necunoscute. Ei funcționau cel mai bine când alții le spuneau ce să facă. Prin urmare, când s-au apropiat de Țara Promisă, iar conducătorul lor a trimis doisprezece oameni s-o iscodească, zece s-au întors spunând: „Am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste”.

    Însă două dintre iscoade, Iosua și Caleb, pentru că știau că Dumnezeu este cu ei, au pus altfel accentul: „Să ne suim, şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (v. 30). Iosua și Caleb și-au dezvoltat abilitatea de a vedea situația din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

    Acest lucru face diferența dintre izbândă și eșec – și acest secret va schimba și lumea ta. Vei învăța „să îți înnoiești puterea și să zbori ca vulturii” (Isaia 40:31) și vei vedea toate lucrurile dintr-o perspectivă mai înaltă: prin ochii lui Dumnezeu!

    Vei înceta să te mai văicărești și să dai vina pe circumstanțe și te vei concentra pe Dumnezeu. Acesta este biletul tău spre Țara Promisă! Începe să vorbești despre ceea ce dorești, nu despre ceea ce îți produce teamă (vezi Psalmul 107:2).

    Asta nu e psihologie de tipul „mintea mai presus decât problema”, ci este încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, care ne învață să abordăm viața bazați pe principii gen: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).


  • 24 Aprilie 2017

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul IV

    Luca 1.1-17

        Evanghelia după Luca este aceea care, am putea spune, îl apropie cel mai mult pe Domnul Isus de noi, pentru că ea Il prezintă în special în umanitatea Lui desăvârşită. Dumnezeu l-a ales pe Luca, medicul preaiubit şi credinciosul însoţitor al lui Pavel până la sfârşit (Coloseni 4.14; 2 Timotei 4.11), pentru a ne face această descoperire. Ea se prezintă sub forma unei relatări destinate unui oarecare Teofil («cel iubit de Dumnezeu»).

        Subiectul său l-a făcut pe evanghelist să descrie cu o atenţie cu totul specială cum Isus a îmbrăcat umanitatea noastră şi Şi-a făcut intrarea în lume. Cu siguranţă, El ar fi putut să apară aici la vârstă adultă, dar a vrut să trăiască în întregime istoria noastră, de la naştere până la moarte, în totalitate pentru Dumnezeu.

        Începutul istorisirii ni-l înfăţişează pe Zaharia, un preot evlavios care-şi împlinea serviciul său în templu. În timp ce slujea în acel loc solemn, a văzut deodată cu spaimă că nu era singur. Un înger stătea lângă altarul tămâierii, purtând un mesaj divin: că le va fi dat un fiu (lui Zaharia şi Elisabetei). Pus deoparte pentru Dumnezeu încă de la naştere, el va fi un mare profet şi va pregăti pe Israel pentru venirea lui Mesia (comp. v. 17 cu Maleahi 4.5,6).

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Acest gând să fie în voi, care era și în Hristos Isus.
    Filipeni 2.5

    Hristos este Modelul care oferă har pentru viața creștină. Această viață creștină nu doar că este devotată lui Hristos, ci este de asemenea caracterizată de smerenia și de bunătatea Lui.

    Scriind sfinților din Filipi și tratând cu credincioșie defectele care îi marcau, apostolul nu uită niciodată de harurile care îi împodobeau. El recunoaște cu bucurie roadele Duhului pe care la manifestau: încurajarea în Hristos, mângâierea dragostei, părtășia Duhului, afectivitatea și îndurarea. Totuși, el vede un defect grav și îl tratează cu multă blândețe. Exista în acea adunare o lipsă de unitate, iar apostolul le arată că adevărata cale de obținere a unității este prin smerenie. Cel cu adevărat smerit nu se gândește deloc la sine, ci doar la binele altora. Este ușor să adopți o înfățișare smerită și să folosești cuvinte smerite, însă dificultatea adevărată este să ai o gândire smerită. A gândi rău despre tine însuți nu înseamnă o gândire smerită, ci mai degrabă mândrie, fiindcă, de fapt, tot la noi ne gândim, iar aceasta este cea mai rea formă de mândrie – mândria umilinței. Când ești cu adevărat smerit, nu mai gândești deloc la tine însuți, nici rău, nici bine, ci te gândești la alții, pentru a-i sluji în dragoste.

    Smerenia nu poate fi obținută prin efort, nici prin încercarea de a fi smerit. Eforturile nu fac altceva decât să scoată în relief eul. Smerenia nu poate fi produsă decât prin înțelegerea a ceea ce este manifestat în Hristos. Văzând smerenia absolut perfectă a lui Hristos, nu putem decât admira frumusețea și harul ei, fiind astfel transformați potrivit ei. În Filipeni 2.5-11, apostolul Îl prezintă pe Hristos ca Exemplul nostru perfect de smerenie, smerenie manifestată din gloria Dumnezeirii până la cruce.

    H Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Iarba se usucă, floarea cade; dar Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac.
    Isaia 40.8

    Mărturii despre Biblie

    „În această sfântă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiți sunt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune și de a primi cu umilință cuvintele acestei cărți. Fericiți sunt cei care pot să deschidă poarta și să meargă cu hotărâre pe calea arătată de ea.”

    Lordul Byron, poet englez

    „Biblia este Cartea al cărei conținut mărturisește el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cât de mare este vina noastră, cât de adâncă ne este căderea, dar și cât de mare este dragostea lui Dumnezeu. Biblia este comoara mea cea mai de preț, fără de care aș fi nenorocit.”

    Emanuel Kant, filozof german

    „Marea putere a acestei Cărți și a relatărilor ei a fost încercată și probată. Ele au biruit păgânismul, Grecia, Roma și Europa barbară, ele sunt pe cale de a birui lumea.”

    F. Guizot, istoric francez

    „Am spus și întotdeauna voi spune că studiul Cărții sacre va face cetățeni mai buni, tați mai buni și soții mai bune… Biblia face cei mai buni oameni din lume.”

    Thomas Jefferson, om politic american

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    IA INITIATIVA!

    „Isus… S-a dezbrăcat de hainele Lui…” (Ioan 13:3-4)

         Ioan consemnează: „Isus… S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit, deci, la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” (Ioan 13:3-6).

    Domnul Isus nu a așteptat ca ucenicii Lui să facă prima mutare, ci a făcut-o El. Isus i-a învățat că pentru a-L sluji pe Dumnezeu, trebuie să fie dispuși să lase deoparte imaginea pe care o au, confortul și programul. El a pus în scenă acest aspect astfel încât ucenicii să nu-l uite niciodată. Prin faptul că S-a dezbrăcat de haine, El le-a arătat că Dumnezeu nu este preocupat de ritualuri sau stiluri. Adevărata lucrare nu este focalizată pe imagine; se desfășoară fără prea multă popularitate. Dumnezeu întrupat S-a îmbrăcat în smerenie. Nemaipomenit! Dar Petru nu a înțeles. I-a fost rușine să-L vadă pe Domnul său într-o lumină atât de degradantă. Așa că Isus le-a spus: „Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul”… Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora… Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:13-17).

    Dacă dorești să fii binecuvântat, nu te alătura „elitelor spirituale” care sunt impresionate de propriile lor discursuri și care își afișează propriile realizări. Lasă deoparte toate lucrurile cu care te-ai putea mândri, și ia ștergarul slujirii. Nu aștepta s-o facă alții. Cineva de la masa ta trebuie să ia inițiativa. Fii tu acela astăzi!


Calendar

iulie 2026
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne


Abonează-te

Nu rata meditația de azi!

Abonează-te și primește meditația zilnică direct în căsuța ta de email. Alătură-te celor peste 200 de abonați!