Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel semănat între spini, acesta este cel care aude Cuvântul; și grija veacului acestuia și înșelăciunea bogăției înăbușă Cuvântul și el devine neroditor.

Matei 13.22

În ogorul pe care cade sămânța există deja ceva ce nu poate fi văzut din afară: rădăcini de spini care au scăpat de acțiunea plugului. Sămânța cade pe pământ, dar de fapt ea cade pe spini, și apoi o vedem în mijlocul lor. Spinii joacă aici un rol atât de important, încât doar despre creșterea acestora se vorbește. Nu se spune deloc dacă sămânța a crescut și ea. Luca amintește că sămânța a crescut, însă numai pentru a arăta ce succes mare au avut spinii: „Și spinii, crescând împreună cu ea, au înăbușit-o“ (Luca 8.7).

Ochiul spiritual al cititorului vede sămânța ca fiind deja în mijlocul spinilor, deși la început sămânța a căzut numai pe spini. Dacă înțelegem acest aspect, vom putea interpreta ușor parabola.

În acest al treilea exemplu, terenul inimii este deja plin de „spini“, plin de rădăcini rele, înainte ca sămânța să fie semănată. Rezultatul final este: „Și el devine neroditor“ (versetul 22), „și nu aduce rod la desăvârșire“ (Luca 8.14).

Domnul arată aici că este imposibil să aduci rod pentru Dumnezeu, dacă inima este umplută de lume. Dacă un om nu are o inimă sinceră când ascultă Cuvântul, spinii vor crește întotdeauna mai repede și mai înalți decât firul de grâu sau decât orzul, care are o înălțime mică, și vor înăbuși Cuvântul. Luca ne arată că sunt trei influențe care, fie împreună, fie separat, duc la acest rezultat: grija veacului, înșelăciunea bogăției și plăcerile vieții. Deși Cuvântul este auzit și chiar aprobat în inimă, el nu poate produce în inimi credința, viața, pentru că lipsește pocăința, pentru că inimile nu sunt dispuse să o rupă cu lumea.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi ca așternut al picioarelor Tale“.

Psalmul 110.1

Omul înălțat la dreapta lui Dumnezeu

Psalmul 110, la fel ca mulți alți psalmi, vorbește în mod profetic despre Domnul Isus. Gloria Sa ca Om înălțat la dreapta lui Dumnezeu, autoritatea Sa de conducător și judecător, precum și preoția Sa eternă constituie subiectele acestui psalm. Versetul de astăzi arată locul pe care Dumnezeu I l-a dat Omului Isus: locul de onoare de la dreapta Sa. Ceea ce ne mișcă inimile în mod deosebit este faptul că Hristos a fost înălțat atât de sus, din pricina umilinței Lui. Aceasta este răspunsul lui Dumnezeu la umilirea și respingerea pe care Domnul le-a suferit aici jos, pe pământ. Preocuparea lui Dumnezeu este întotdeauna legată de onoarea care I se cuvine Fiului Său. Orice ar gândi oamenii despre El, respingându-L și având o părere greșită despre El, Dumnezeu va face ca Fiul Său să fie onorat și glorificat. Din acest motiv, Dumnezeu I-a dat locul la dreapta Sa, când lucrarea de răscumpărare a fost împlinită. Acest loc suprem Îi asigură lui Isus Hristos dreptul de a domni peste întregul univers. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ“, a spus El după învierea Sa (Matei 28.18).

Totuși, Domnul încă așteaptă ca Dumnezeu să îi pună pe toți vrăjmașii Săi la picioarele Sale. Apoi, Isus din Nazaret, Cel disprețuit și respins, va urca pe propriul tron la Ierusalim, unde va fi sediul guvernării Sale asupra pământului. Slava și onoarea pe care Dumnezeu le-a dorit pentru Fiul Său vor fi vizibile pentru toată lumea. Atunci nimeni nu va putea pune mâna pe El; toți se vor pleca înaintea Lui.

Citirea Bibliei: Maleahi 1.1-14 · Marcu 15.29-39

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 8:15-17; 9:1-10

A trecut timpul când Mardoheu stătea în umi­linţă la poarta împăratului. Assuerus (Ahaşveroş), deţină­to­rul puterii supreme, i-a conferit glorie, mărire, onoare şi pu­te­re – prefigurare a preamăririi Domnului Isus Hris­tos când, după cum a spus un poet, ŤÎl vom vedea ’nălţat în glorie, pe El, strălu­citorul Fiu al Omului, venind pe nori cu nimb de aurť (H. Ro­ssier – compară cu v. 15). Să urmărim din nou, pe scurt, activitatea lui Mardoheu şi să-i surprin­dem asemănările cu drumul Domnului Isus: A îngrijit de tânăra iudeică, tot aşa cum Hristos a vegheat constant asupra poporului Său. Deşi era un slujitor credincios îm­pă­­ratului, Mardoheu a re­fuzat, cu toate acestea, să se ple­ce înaintea amalecitului, la fel cum Isus n-a recu­noscut nici cel mai mic drept al Ispititorului. To­tuşi Hristos, datorită acestei perfec­ţiuni şi a dragostei Sale pentru poporul Său, a trebuit să experimen­teze în realitate lemnul blestemului, a cărui um­bră doar a trecut peste Mardoheu.

După suferinţe vine gloria. În adevăr, în v.15 din cap.8 şi în v.3,4 din cap.9, contemplăm cu adorare triumful lui Isus, care va fi însoţit de nimicirea sau supu­nerea tuturor vrăjmaşilor Lui (vezi Ps. 66.3-4).

Cei zece fii ai lui Haman, de care tatăl lor era atât de mândru (5.11), pier la rândul lor. „Despre sămânţa rău­făcă­torilor nu se va mai aminti niciodat㓠(Isaia 14.20).

GREȘEALA BUNICULUI A DEVENIT MINUNEA NEPOTULUI | Fundația S.E.E.R. România

„Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind… se duceau în Egipt.” (Geneza 37:25)

Dacă Avraam și Sara ar fi fost dispuși să mai aștepte puțin, Isaac s-ar fi născut și promisiunea lui Dumnezeu s-ar fi împlinit. Dar ei au devenit nerăbdători… și în consecință a apărut pe lume Ismael.

Unul dintre numele date lui Dumnezeu în Scriptură este „Răscumpărătorul”, deoarece El poate răscumpăra greșelile noastre și le poate transforma în experiențe de învățare; El poate transforma dezastrul pe care îl facem, în minunea de care avem nevoie. A fost nevoie de trei generații, dar Dumnezeu a transformat dezastrul făcut de Avraam în minunea eliberării de care avea nevoie Iosif! Destinul lui Iosif era să fie conducător al Egiptului și să-și salveze familia și națiunea în vreme de foamete. Dar, pentru că frații săi îl dușmăneau, l-au vândut ca sclav „unei cete de ismaeliți”… Aceștia erau descendenții lui Ismael, născut din Avraam și Agar, servitoarea Sarei. Și unde se duceau acești ismaeliți? În Egipt! „Ridicându-şi ochii, au văzut o ceată de ismaeliţi venind din Galaad; cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu leac alinător şi smirnă, pe care le duceau în Egipt… au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut cu douăzeci de sicli de argint ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt.” (Geneza 37:25, 28).

Așadar, greșeala lui Avraam a devenit miracolul nepotului, Iosif…

Deci, lucrurile nu se termină decât atunci când spune Dumnezeu că se termină!

El poate transforma dezastrul pe care l-ai făcut în trecut într-o minune de care ai nevoie în viitor. Iar acea minune nu te va binecuvânta doar pe tine, ci și pe alții. Și poate că acei alții vor fi din propria ta familie, la fel ca în cazul lui Iosif…

DOMNUL ESTE APROAPE

Era cam pe la ceasul al șaselea și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Și soarele s-a întunecat și perdeaua templului s-a rupt prin mijloc.

Luca 23.44,45

Dumnezeu a făcut soarele – „luminătorul cel mare“ – în ziua a patra (Geneza 1.14-19), împreună cu luna și cu stelele. Vreme de multe milenii, oamenii s-au închinat soarelui, ca și cum acesta ar fi fost o ființă. Soarele, luna și stelele sunt lucrări extraordinare ale Creatorului, însă a le transforma în idoli este un lucru nebunesc, fiindcă ele sunt doar obiecte materiale create. Dumnezeu este lumină (1 Ioan 1.5) și, fără El, nimic nu poate subzista, iar totul este întuneric.

Supremația lui Dumnezeu asupra soarelui a fost demonstrată clar atunci când Hristos a fost răstignit între cer și pământ, în timpul celor trei ceasuri când a fost întuneric peste tot pământul. Acesta a fost un eveniment cu totul solemn, când Fiul lui Dumnezeu, care n-a cunoscut păcatul, a luat asupra Lui judecata pe care noi o meritam.

Există mai multe motive pentru care aceasta nu a fost doar o eclipsă. Evenimentul a avut loc în timpul Paștelui, care era în timpul lunii pline (eclipsele au loc la lună nouă); eclipsele nu durează trei ore; iar Luca ne spune că a fost întuneric „peste tot pământul“. Aceasta a fost deci scena intenționată de Dumnezeu, ca nimeni să nu poată privi atunci când păcatele noastre au fost așezate asupra Domnului Isus. Cum ar fi putut cineva privi atunci când Hristos, Mântuitorul, era părăsit de Dumnezeul Său? La scurt timp după aceasta, Domnul nostru binecuvântat Și-a încredințat duhul în mâinile Tatălui Său.

Atunci întunericul și-a avut locul, însă acum privirile noastre trebuie să-L contemple pe Domnul. Cel care Și-a plecat capul sfânt pentru noi pe cruce este Cel care este Steaua strălucitoare de dimineață și care este acum așezat la dreapta lui Dumnezeu. „Dumnezeul care a spus: «Lumină să strălucească din întuneric», El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos“ (2 Corinteni 4.6).

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a zis Domnului meu: „Șezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi ca așternut al picioarelor Tale“.

Psalmul 110.1

Omul înălțat la dreapta lui Dumnezeu

Psalmul 110, la fel ca mulți alți psalmi, vorbește în mod profetic despre Domnul Isus. Gloria Sa ca Om înălțat la dreapta lui Dumnezeu, autoritatea Sa de conducător și judecător, precum și preoția Sa eternă constituie subiectele acestui psalm. Versetul de astăzi arată locul pe care Dumnezeu I l-a dat Omului Isus: locul de onoare de la dreapta Sa. Ceea ce ne mișcă inimile în mod deosebit este faptul că Hristos a fost înălțat atât de sus, din pricina umilinței Lui. Aceasta este răspunsul lui Dumnezeu la umilirea și respingerea pe care Domnul le-a suferit aici jos, pe pământ. Preocuparea lui Dumnezeu este întotdeauna legată de onoarea care I se cuvine Fiului Său. Orice ar gândi oamenii despre El, respingându-L și având o părere greșită despre El, Dumnezeu va face ca Fiul Său să fie onorat și glorificat. Din acest motiv, Dumnezeu I-a dat locul la dreapta Sa, când lucrarea de răscumpărare a fost împlinită. Acest loc suprem Îi asigură lui Isus Hristos dreptul de a domni peste întregul univers. „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ“, a spus El după învierea Sa (Matei 28.18).

Totuși, Domnul încă așteaptă ca Dumnezeu să îi pună pe toți vrăjmașii Săi la picioarele Sale. Apoi, Isus din Nazaret, Cel disprețuit și respins, va urca pe propriul tron la Ierusalim, unde va fi sediul guvernării Sale asupra pământului. Slava și onoarea pe care Dumnezeu le-a dorit pentru Fiul Său vor fi vizibile pentru toată lumea. Atunci nimeni nu va putea pune mâna pe El; toți se vor pleca înaintea Lui.

Citirea Bibliei: Maleahi 1.1-14 · Marcu 15.29-39

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 8:1-14

Cursul evenimentelor este acum răsturnat. Numai Dumnezeu are posibilitatea de a schimba o situaţie în felul acesta. Dar moartea lui Haman este departe de a consti­tui rezolvarea ei completă. Legat prin propriul sigi­liu, împăratul nu mai are puterea să anuleze decretul său adu­cător de nenorociri. Ceea ce face – şi Dum­nezeu din nou îi înclină ini­ma spre un act de înţelepciune – este să-şi încredinţeze autoritatea Esterei şi lui Mar­doheu, pentru dejucarea comploturilor lui Haman. Vrăjmaşilor nu le vor fi luate armele, dar iudeii, în schimb, vor fi autorizaţi şi chiar încurajaţi să se apere şi să-i distrugă. Creştinul are vrăjmaşi care caută să-l asuprească. Cu toate că stăpânul lor, Satan, a fost învins prin lucrarea Domnului Hristos de la cruce (la fel cum Haman a fost atârnat pe spânzu­ră­toarea pe care o pregătise), puterea de a lucra împo­triva copiilor lui Dumnezeu nu le-a fost luată încă. Acum însă copilul lui Dumnezeu are posibilitatea de a i se împotrivi într‑un mod eficient.

Fiecare dintre noi îi cunoaşte prea bine, pe cont propriu, pe aceşti vrăjmaşi. Dacă noi îi cruţăm, ei nu ne vor cruţa. De aceea, pentru a le anula eforturile, să folosim armele credinţei, inclusiv (vezi v. 11) strân­gerea pentru rugă­ciunea în comun, să ne întărim în Domnul şi în puterea tăriei Lui (Efeseni 6. 10).

CE ESTE MAI BUN URMEAZĂ SĂ SE ÎNTÂMPLE! | Fundația S.E.E.R. România

„Boaz a născut pe Obed, din Rut…” (Matei 1:5)

Omenește vorbind, șansele ca o persoană dintre neamuri, cum era Rut, să se căsătorească cu un evreu bogat ca Boaz erau nule, pentru că Legea lui Moise interzicea acest lucru: „Amonitul şi moabitul să nu intre în adunarea Domnului, nici chiar al zecelea neam, pe vecie.” (Deuteronomul 23:3)

Dacă a existat vreodată o ușă care să pară închisă, încuiată și zăvorâtă, aceasta era! Dar când oamenii și circumstanțele domină, Dumnezeu este mai presus de toate acestea. Iată ce spune CV-ul Său divin și perfect: „Cel ce ţine cheia… Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide…” (Apocalipsa 3:7)

Nu oamenii, ci Dumnezeu deține cheia viitorului tău! Domnul Isus a spus: „Ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18:27) Din această combinație neobișnuită de evrei și neamuri, bogați și săraci, acceptați și respinși, avea să vină Isus, Răscumpărătorul lumii. Citim la începutul Noului Testament că „Boaz a născut pe Obed, din Rut”.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: ce e mai bun, urmează să se întâmple! Umblarea ta cu Hristos poate produce roade care să binecuvânteze generațiile viitoare. Trăiește în prezent și bucură-te de fiecare zi pe care ți-o dă Dumnezeu, dar gândește-te mereu la viitor. Nu este vorba doar de ceea ce Dumnezeu vrea să facă pentru tine, ci și de ceea ce vrea să facă prin tine, și care îi va binecuvânta și pe alții.

Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema, şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.” (Geneza 12:2-3).

Așadar, revendică această promisiune pentru tine, deoarece ești un „fiu” al lui Avraam!

DOMNUL ESTE APROAPE

Da, El va construi templul Domnului și El va purta gloria și va ședea și va împărăți pe tronul Său; și va fi preot pe tronul Său; și sfatul de pace va fi între ei doi.

Zaharia 6.13

Sfatul de pace (2)

Pacea este partea noastră, a copiilor lui Dumnezeu, pace atât în privința păcatelor noastre, cât și în privința împrejurărilor noastre. Este adevărat că suntem lăsați încă în această lume plină de dificultăți și de încercări, însă Dumnezeu acționează în așa fel, încât „toate lucrurile lucrează spre binele“ nostru. Cunoașterea acestui lucru ne oferă pace în orice împrejurări, oricât de grele. La fel au stat lucrurile cu Domnul Isus. Cine a fost încercat așa cum a fost El? „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre“ (Evrei 12.3). Totuși, El a avut întotdeauna pace. Și noi putem avea pacea Lui: „Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine“ (Isaia 26.3).

Este însă important să vedem că „sfatul de pace“ este în întregime între Dumnezeu și Domnul Isus. Din momentul în care începem să ne bazăm pacea pe ceva din noi înșine, o pierdem. Acesta este motivul pentru care atât de mulți credincioși nu au o pace stabilă. Nimic din ce nu este întemeiat doar pe Dumnezeu nu poate dura. Cum putem avea o pace stabilă? Doar având-o în felul hotărât de Dumnezeu, fără să o bazăm pe ceva din noi înșine – nici măcar pe lucrarea Duhului în noi, ci pe ceea ce Hristos a lucrat cu totul în afara noastră. Atunci vom cunoaște pacea – vom fi conștienți de nevrednicia noastră, însă vom avea pace. Dumnezeu Își găsește odihna doar în Hristos, și la fel stau lucrurile și cu noi, copiii Săi. Cu cât înțelegem mai mult întinderea și caracterul răului care este în noi și în jurul nostru, cu atât vom descoperi mai mult că ceea ce Domnul Isus este și ceea ce El a lucrat reprezintă singura temelie pe care ne putem odihni.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

După ce au împlinit tot ce era după legea Domnului, s-au întors în Galileea, în cetatea lor, Nazaret.

Luca 2.39

Nazaret

Nazaret este un oraș având astăzi aproximativ 75.000 de locuitori. Se estimează că, în vremurile biblice, acolo trăiau numai 200-500 de oameni, printre dealurile de la vest de lacul Ghenezaret (numit și Marea Galileii).

Isus S-a născut în Betleem. Iosif și Maria au adus o jertfă pentru El în Ierusalim, apoi s-au întors în orașul lor natal, în Nazaret. Acolo Isus a crescut cu frații și surorile Sale (Matei 13.55,56; Luca 2.22-24,51).

Nu auzim niciun cuvânt ieșit de pe buzele lui Iosif. Citim însă despre el că „era un om drept și ascultător“.

El ascultă de înger și o ia pe Maria ca soție.

Ascultă când i se spune să fugă în Egipt.

Ascultă când i se spune să se întoarcă din Egipt.

În Nazaret, Isus era cunoscut ca „fiul tâmplarului“. Se presupune că El a practicat această meserie până aproape de vârsta de 30 de ani, când Și-a început lucrarea publică. Puterile Sale minunate le-a întrebuințat pentru acest lucru.

Să nu fim nemulțumiți de cercul restrâns în care ne aflăm. Nici să nu râvnim după un cerc mai larg. Domnul Isus a trăit treizeci de ani lucrând dulgheria într-o casă țărănească, într-un sat ascuns, și a găsit acolo suficient loc pentru viața Sa sufletească. Oamenii religioși din Israel nu se așteptau la nimic bun din partea provinciei Galileea, mai ales de la un loc așa de nesemnificativ ca Nazaret. „Poate fi ceva bun din Nazaret?“, a întrebat Natanael, israelitul evlavios, când a auzit de originea lui Isus (Ioan 1.46). .

Locuitorii din Nazaret L-au respins pe Isus, când El a predicat în sinagoga lor (Luca 4.28,29). S-a confruntat cu mult dispreț și cu ura marilor preoți și a cărturarilor evrei, care își vedeau pusă în pericol sfera lor de influență de către Predicatorul călător din Nazaret.

Citirea Bibliei: Zaharia 14.6-21 · Marcu 15.16-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 7:1-10

Acţiunea se derulează într-un ritm rapid. Acum ne aflăm în stadiul final, când împărăteasa dezvăluie lucru­ri­le şi Haman se în­gro­zeşte. El este potrivnicul, vrăjmaşul, răul, trei nume pe care, în Cuvântul lui Dumnezeu, le poartă însuşi diavolul! Şi, pe loc, sub porunca împăratului, Haman este spânzurat chiar pe lemnul pe care el îl pregătise pentru Mardoheu (Psalmul 7.14-15). Această scenă evocă pentru noi un ansamblu de fapte cu mult mai măreţe decât acestea. Aşa cum Mardoheu nu s-a ple­cat înaintea persoanei favorite împăratului, Hris­tos a fost sin­gurul între fiii oamenilor care nu S-a plecat înain­tea lui Satan. Cunoaştem răspun­sul Lui în mo­mentul ispitei: „Dom­nu­lui Dumne­zeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti“ (Matei 4.9-10).

Astfel, nefiind în stare să-L facă pe acest Om desăvârşit să Se plece, Vrăjmaşul n-a încetat până nu s-a debarasat de El. Cu acest scop i-a ridicat pe oameni împotriva lui Isus, stârnindu-i să-I pregătească crucea, la fel cum Haman a pregătit-o pentru Mardoheu (deşi acesta n-a fost atârnat pe ea). Ori tocmai această cruce, prin care Satan credea că triumfase şi că terminase cu Hristos, i-a marcat de fapt propria înfrângere fi­nală (citiţi Coloseni 2.15; Evrei 2.14). Fiecare efort al urii sale nu s-a întors decât spre propria-i distrugere … şi în acelaşi timp spre mântuirea noastră

LECȚII DIN VIAȚA LUI IOSIF TÂMPLARUL (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Iosif… a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului.” (Matei 1:24)

Există planuri divine asupra cărora trebuie să veghem cu credință și pe care trebuie să le protejăm pentru a fi împlinite.

Privind la Iosif tâmplarul învățăm trei principii pentru a vedea promisiunile lui Dumnezeu împlinite.

Primul este mila, al doilea este credința, iar cel de-al treilea este ascultarea!

Biblia spune: „Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului; şi a luat la el pe nevastă-sa. Dar n-a cunoscut-o până ce ea a născut un fiu. Şi el i-a pus numele Isus.” (Matei 1:24-25) Iosif a ascultat de Dumnezeu atunci când, din punct de vedere uman, circumstanțele nu aveau sens. L-a ascultat pe Dumnezeu atunci când mintea lui a fost bombardată de îndoieli. L-a ascultat pe Dumnezeu atunci când emoțiile lui strigau din răsputeri. L-a ascultat pe Dumnezeu atunci când asta a însemnat să plece de acasă și să trăiască în Egipt până la moartea lui Irod. Pentru Iosif a însemnat să lase în urmă o meserie și o afacere stabilă, familia și prietenii săi. A însemnat să se mute într-o țară străină, unde nu înțelegea și nu vorbea limba. Mai mult, el nu știa cât timp vor sta acolo: săptămâni? luni? ani?

Egiptul a fost un loc incomod pentru Iosif tâmplarul, dar a fost un loc al ascultării.

Promisiunile lui Dumnezeu sunt protejate – în locurile ascultării!

Promisiunile lui Dumnezeu pentru noi sunt împlinite – în locurile ascultării.

Dumnezeu ne descoperă voia Sa – în locuri ale ascultării.

Minunile se întâmplă – în locuri ale ascultării!

Purtarea de grijă vine – în locuri ale ascultării!

Suntem în siguranță – în locuri ale ascultării!

Aștepți împlinirea unei promisiuni? Ești în căutarea unui răspuns la rugăciune? Folosește principiile învățate de la Iosif tâmplarul: mila, credința și ascultarea!

DOMNUL ESTE APROAPE

Aceasta este legea jertfei pentru păcat: în locul unde se înjunghie arderea-de-tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Este izbitor cât de mult se pune accentul pe sfințenie în această lege a jertfei pentru păcat. În cazul arderii-de-tot și a jertfei de mâncare, am înțelege-o mai repede. În arderea-de-tot este prezentată desăvârșirea lucrării de pe cruce prin care Domnul L-a slăvit pe Dumnezeu, iar în jertfa de mâncare este prezentată desăvârșirea vieții Sale minunat de curate și de sfinte pe pământ. Însă, ca jertfă pentru păcat, Domnul Isus S-a făcut una cu păcatele noastre și a fost făcut păcat (2 Corinteni 5.21). Tocmai de aceea, Dumnezeu dorește totuși să fim influențați de faptul că Domnul Isus personal a fost întru totul despărțit de păcat. În timp ce purta păcatele noastre și era făcut păcat, iar judecata necruțătoare a lui Dumnezeu Îl lovea, El era totuși pe deplin despărțit de păcat, pentru Dumnezeu. Tocmai această desăvârșită sfințenie personală, care a urât păcatul și l-a detestat, a făcut lucrarea de pe cruce așa de îngrozitoare pentru El. „Mă afund în noroi adânc și nu mă pot ține“ (Psalmul 69.2). Pe de altă parte, tocmai în judecata lui Dumnezeu față de Domnul Isus a ieșit la iveală cât de mare era sfințenia lui Dumnezeu. El, Cel despre care Tatăl a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultați“, a trebuit să strige pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“. De aceea citim, în versetele 25 și 29, cuvintele: „Este un lucru preasfânt“. Și de trei ori se vorbește despre un loc sfânt sau despre Locul Preasfânt. Și tot ce venea în atingere cu carnea jertfei pentru păcat devenea sfânt.

Prima indicație cu privire la jertfa pentru păcat spune că trebuia înjunghiată în locul unde se înjunghia arderea-de-tot, adică înaintea Domnului. Ce realitate minunată! Am văzut ce este arderea-de-tot. Este partea lucrării Domnului Isus care rezultă din cerințele drepte ale lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre și la starea noastră păcătoasă. Este a cincea parte pe care Domnul Isus a plătit-o pe deasupra a ceea ce noi am luat pe nedrept. Pe această bază noi am fost primiți în Cel Preaiubit și am fost așezați în Împărăția Fiului dragostei Sale, da, am fost binecuvântați cu orice binecuvântare duhovnicească, am fost făcuți copii ai lui Dumnezeu și am primit un loc în casa Tatălui, unde vom fi veșnic.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să mergem deci până la Betleem și să vedem lucrul … pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut.

Luca 2.15

Betleem (2)

Îngerii îi anunță pe păstorii din Betleem de nașterea Mântuitorului. Betleemul se află la 6 mile (9,6 km) sud de Ierusalim, în munții din Iudeea. Fecioara Maria a născut un copil, așa cum o anunțase îngerul Gabriel: „Duhul Sfânt va veni peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea și Cel Sfânt care Se va naște Se va chema Fiu al lui Dumnezeu“ (Luca 1.35). Locul nașterii fusese deja profețit de Mica cu șapte secole înainte (Luca 5.2). Identitatea Pruncului este descoperită prin aceste nume, atât de prețioase inimilor noastre. Isus înseamnă: Mântuitorul. Poporul evreu Îl aștepta pe Unsul (ebr. Mesia; gr. Hristos) de multă vreme. Acum El era acolo. Iar planul de mântuire al lui Dumnezeu depășește cu mult granițele Israelului. În Isus Hristos, Dumnezeu oferă tuturor mântuirea și iertarea. De aceea, Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, în Betleem, ca să poată muri pentru păcatele noastre pe crucea de la Golgota. Emanuel înseamnă: Dumnezeu cu noi. Dumnezeu a venit la noi prin Isus Hristos. El intră în sfera și în împrejurările vieții noastre. El nu este un Dumnezeu distant față de noi, ci este „cu noi“. Fiu al Celui Preaînalt și Fiu al lui Dumnezeu. În cadrul Dumnezeirii, El este Fiu din veșnicie. Dar și pe pământ, din Betleem, El este Fiu al lui Dumnezeu. El L-a revelat pe Dumnezeu omenirii. Pentru Isus nu este loc la hanul din Betleem. Regele gloriei este așezat într-o iesle (acolo unde călătorii dau de mâncare vitelor, în timp ce ei sunt în han). Îngerii Îl laudă pe Dumnezeu, pentru că Îl pot contempla sub această formă smerită: un Copilaș. Să ne aducem aminte de leagănul în care a fost pus Mântuitorul ori de câte ori apare în noi vreun gând de superioritate.

Citirea Bibliei: Zaharia 11.1-17 · Marcu 14.43-54

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 4:1-17

În timp ce împăratul şi Haman „stăteau la băut“, nefericiţii iudei erau cuprinşi de cea mai pro­fundă jale.

Profetic, ne aflăm în acea perioadă vii­toare numit㠄necazul cel mare“, care va urma imediat răpirii Biseri­cii. Două figuri principale vor domina atunci scena: Împă­ratul, cunoscut drept „Fiara“, conducătorul imperiu­lui roman, şi „Anti­hristul“, personaj diabolic, a cărui înverşunare faţă de Israel se va spri­jini pe pute­rea civilă a primului. Este mo­mentul în care rămăşiţa lui Israel va putea să se adre­seze Domnului conform Psalmului 83: „Iată, vrăj­maşii Tăi se agită … urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc îm­potriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: ŤVeniţi şi să-i nimicim … şi să nu mai fie amintit numele lui Israelť“ (Ps. 83. 2, 3, 4).

Cum putem explica ura aceasta al cărei subiect a fost, îi este şi îi va fi întotdeauna poporul Israel (mai mult decât oricând în peri­oada de care vorbim)? Este rezultatul eforturilor reînnoite şi fără pre­cedent ale lui Satan pentru a se deba­rasa de Hristos, Mesia, a Cărui reîntoarcere îi va marca nimicirea definitivă. Astfel înţelegem că, dacă în spa­tele lui Haman se vede în final profilându-se marele Vrăj­maş, în Mardoheu avem, prin contrast, figura remar­ca­bilă a Domnului Isus Hristos.

LECȚII DIN VIAȚA LUI IOSIF TÂMPLARUL (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Când s-a trezit Iosif din somn, a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului.” (Matei 1:24)

Poți căuta în toate Evangheliile și nu vei găsi niciun cuvânt rostit de Iosif, tatăl pământesc al lui Isus.

Dar el este de neînlocuit în istoria Nașterii lui Isus… și iată de ce: Dumnezeu l-a folosit pe Iosif pentru a proteja și a păstra viața Mântuitorului. Așadar, astăzi, acum ne vom uita la prima lecție pe care o putem învăța din viața lui Iosif, tâmplarul: Tu ești responsabil să protejezi planurile și promisiunile nenăscute ale lui Dumnezeu în viața ta. Chiar acum, există o parte a voinței lui Dumnezeu care este încă necunoscută și care urmează să fie experimentată în viața ta: o promisiune care încă nu a fost împlinită, un cuvânt care încă nu a fost rostit, o lucrare care așteaptă să înceapă… Un membru al familiei care încă n-a fost mântuit…

Există planuri divine care în acest moment sunt nevăzute, nenăscute… și trebuie supravegheate și protejate, pentru a se putea împlini! Așa cum Irod a ordonat moartea fiecărui băiețel evreu sub doi ani pentru a-L elimina pe Isus, Satan va face tot ce-i stă în putință pentru a împiedica împlinirea planului și scopului Domnului în viața ta și a celor dragi ție!

Acest lucru te va ajuta să înțelegi că bătălia nu se dă asupra trecutului sau prezentului tău, ci asupra viitorului tău.

Ce ar trebui să faci?

În primul rând, fii în gardă! „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită…” (1 Petru 5:8).

În al doilea rând, așază o protecție de rugăciune peste viața ta și a celor dragi: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară…” (Ezechiel 22:30).

Așadar, Dumnezeu te poate folosi și pe tine în această perioadă sărbătorească pentru a-L prezenta pe Hristos!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Iosif și-a adus aminte de visele pe care le visase despre ei.

Geneza 42.9

Dragostea recunoaște, deoarece dragostea își „reamintește“. Visele din trecut, mânia și disprețul cu care aceste vise fuseseră întâmpinate de frații lui, tratamentul pe care i-l aplicaseră, totul este reamintit, dar reamintit de cineva care îi iubește, căci, după ce le-a vorbit, „a plecat de la ei“. Va veni vremea când toate afecțiunile lui Iosif se vor revărsa fără limite și el va plânge înaintea lor, dar, înainte ca acest moment să vină, el are de împlinit altă lucrare. Dragostea se va preocupa să lucreze pentru a le câștiga inimile și a le pune în liniște perfectă în prezența aceluia împotriva căruia păcătuiseră atât de mult.

Pentru a-și atinge acest scop, dragostea va găsi un mod prin care, în dreptate, să fie ștearsă orice pată din trecut, în așa fel încât, după ce orice problemă este complet rezolvată, să nu mai existe nimic care să poată împiedica revărsarea simțămintelor dintre Iosif și frații lui. Totuși, există doar un singur fel prin care inima poate fi așezată în liniște perfectă în prezența unuia față de care a greșit. Totul trebuie pus în lumină și trebuie mărturisit în mod deplin. Conștiința adormită trebuie să fie trezită, păcatele trebuie să fie rememorate, iar apoi mărturisite. Doar prin intermediul conștiinței poate fi atinsă inima, ca mai apoi să își poată căpăta liniștea. Mișcat de dragoste, Iosif se va angaja să le atingă conștiințele. El „a făcut pe străinul înaintea lor și le-a vorbit aspru“.

Hristos a acționat în același fel, comportându-Se ca un străin, atunci când o femeie dintre națiuni a fost condusă de nevoia ei în prezența Lui și a fost întâmpinată cu tăcere, pentru că citim: „El nu i-a răspuns niciun cuvânt“ (Matei 15.23). Iar când totuși El vorbește, oare nu este, pentru moment, un cuvânt prea tare ca ea să-l poată asculta (Ioan 6.60)? Însă noi știm că aceasta a fost calea perfectă a dragostei, singura care a condus la binecuvântare. În același fel, în căile viitoare față de iudei, Hristos va apărea înaintea lor ca străin, atunci când, potrivit cuvintelor profetului, El va spune: „De aceea, iată, îți voi îngrădi calea cu spini. Și o voi împrejmui cu un zid, ca să nu-și poată găsi cărările“; și: „Îmi voi lua înapoi grâul la timpul lui“. Domnul va aduce foametea peste iudei, pentru ca prin aceasta să-i conducă în pustie, unde nu au nicio altă resursă în afară de Dumnezeu. Iar cu privire la felul în care Domnul va lucra față de ei în acel loc pustiu, El spune: „Îi voi vorbi inimii“ (Osea 2.6,9,14).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și îngerul le-a spus: „Nu vă temeți; pentru că, iată, vă aduc o veste bună, de mare bucurie, care va fi pentru tot poporul; pentru că astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul“.

Luca 2.10,11

Betleem (1)

Isus Hristos este viu, dar nu mai trăiește printre noi, pe pământ; deci El nu este vizibil. Nicio pictură sau sculptură nu-L pot prezenta în mod vizibil – orice creație artistică a Persoanei Sale reprezintă o fantezie, fără nicio sursă istorică. Și totuși, cum a schimbat acel Om lumea! Bine-cunoscuta poveste de Crăciun relatează despre nașterea Lui. Să lăsăm deoparte toate adăugirile făcute de-a lungul timpului și să trecem la subiectul central. În fața porților unui oraș nesemnificativ, numit Betleem, niște păstorași vigilenți își împlinesc datoria, de a străjui turma, noaptea. Dintr-odată apare un înger, un mesager de la Dumnezeu. Păstorii nu au mai experimentat niciodată așa ceva. Este de înțeles că le era teamă. Totuși, mesajul pe care îl aduce îngerul este unul de mare bucurie. Hristos, Domnul, S-a născut. Timpul stabilit de Dumnezeu pentru împlinirea promisiunii Sale a sosit. Mari schimbări vor avea loc. De atunci, Betleemul a devenit celebru în întreaga lume. Aproape oricine cunoaște numele acelui loc, care fusese neînsemnat până atunci. Dar cel mai măreț lucru care s-a întâmplat a fost că S-a născut Mântuitorul. O perspectivă pe care nimeni altcineva nu o putea oferi nici atunci, nici în zilele noastre – „în nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer niciun alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți“ (Fapte 4.12). Gândiți-vă la Omul din Betleem, păstrați un loc pentru El în inima voastră, dați-I glorie Lui, meditați la Cel născut, la Fiul care ni S-a dat!

Citirea Bibliei: Zaharia 10.1-12 · Marcu 14.27-42

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 3:1-15

Un nou personaj apare pe scenă: Ha­man agaghitul. Influenţa acestui om seducător asupra slabului Assuerus (Ahaşveroş) îl ridică în curând într-o poziţie de putere. Numai că Haman îşi scoate ­masca! Este vorba de un membru al fa­mi­liei împărăteşti a lui Amalec (Agag, probabil titlul împăraţilor amaleciţi; comp. Numeri 24.7;     1 Sam. 15.8). În faţa unui astfel de om, Mar­doheu n-ar şti să se plece. Nu declaraseDumnezeuso­lemn,încă delaînce­putuldru­mului prin pustie: „Dom­nul va purta război cu Amalec din ge­neraţie în ge­neraţie“ (Exod 17.16), şi mai târziu: „Adu-ţi amin­te de ce ţi-a făcut Ama­lec pe drum … să nu uiţi!“ (Deut. 25.17-19)? Faptul acesta este de ajuns să-l îm­piedice pe credin­ciosul is­raelit să arate cel mai mic respect unui vrăjmaş al Domnului. Seco­le­le care au tre­cut de când au fost făcute aceste afirmaţii divine n-au scăzut nimic din puterea lor. În ce ne pri­veşte, să nu fim mai toleranţi faţă de lume şi faţă de prinţul ei decât au fost primii creştini!

Din punct de vedere omenesc, atitudinea lui Mardo­heu pare fără sens, iar consecinţele, nu numai pentru el, ci şi pentru între­gul popor, sunt îngro­zi­toa­re, fără nici o proporţie cu vina reproşată. Totuşi, Mardo­heu a împlinit Cuvântul fără să se preocupe de conse­cinţe, şi aceasta este ceea ce şi noi trebuie să facem întotdeauna.

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE BANI (5) | Fundația S.E.E.R. România

„Cât priveşte strângerea de ajutoare… să faceți și voi…” (1 Corinteni 16:1)

Când Ierusalimul a fost lovit de o recesiune, apostolul Pavel le-a cerut credincioșilor din Corint să-și aducă fiecare darurile de bunăvoie pentru a face față acestei nevoi. El le-a scris: „Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu. Şi când voi veni, voi trimite cu epistole pe cei ce îi veţi socoti vrednici ca să ducă darurile voastre la Ierusalim.” (1 Corinteni 16:1-3)

O biserică sănătoasă va avea întotdeauna în vedere două obiective: dărnicia și evanghelizarea. Ea se va strădui să răspundă atât nevoilor spirituale, cât și celor materiale ale oamenilor. În Vechiul Testament, Dumnezeu a spus poporului Său: „Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi… să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit.” (Deuteronomul 15:7). Dacă te-ai întâlnit cu adevărat cu Hristos, vei avea inimă pentru oamenii lipsiți.

Iată ce a făcut vameșul Zacheu după ce s-a întâlnit cu Domnul: „Zacheu a stat înaintea Domnului şi I-a zis: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta…” (Luca 19:8-9)

Când vine vorba despre dărnicia față de Dumnezeu, Biblia ne încurajează să împărțim ce avem și să dăruim cu generozitate. Trebuie să ne lăsăm purtați de dragostea pentru Dumnezeu și: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7).

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Și aceasta este legea darului de mâncare: […] Toată partea bărbătească dintre fiii lui Aaron să mănânce din ea. Este o rânduială pentru totdeauna, în generațiile voastre, partea lor din jertfele prin foc ale Domnului. Orice se va atinge de ele să fie sfânt.

Levitic 6.14,18

Găsim aici un gând prețios. Tot ce atingea jertfa de mâncare devenea sfințit. Aceasta este pentru noi foarte important. Tot ce este în dependență de viața Domnului Isus este sfânt în ochii lui Dumnezeu. Înțelegem că nici nu poate fi altfel. Într-adevăr, făina este o imagine a ființei umane, însă jertfa de mâncare prezintă natura omenească a Domnului Isus.

Floarea făinii este o parte componentă a pâinii, pe care o mănâncă orice om. Pâinea pe care o frângem duminica dimineața este pâinea pe care o poate mânca orice om de pe pământ; și totuși nu este aceeași. Într-adevăr, ea nu se schimbă, rămâne exact aceeași pâine, însă pentru noi reprezintă ceva și în aceasta constă marea diferență. De aceea se spune aici în mod categoric: tot ce se atingea de jertfă era sfânt. Dacă privim natura omenească a Domnului Isus și vedem aceleași lucruri ca și la noi, nu trebuie să uităm Cine este El. Ca și noi, Domnul a obosit, însă nu trebuie să uităm niciodată că El era Domnul.

Cineva a spus odată: „Omul nu trăiește numai cu pâine“, însă el a utilizat cuvintele în sens de glumă și a uitat că este vorba despre ceva sfânt. Nu trebuie să folosim cuvintele Domnului pentru altceva. Tot ce este cu privire la El este sfânt, căci se află în legătură cu umanitatea Sa sfântă. Cine a văzut slava Sa și L-a cunoscut în prezența lui Dumnezeu, cine Îl cunoaște ca pe Acela care „este de la început“ nu face astfel de glume, căci știe că este împotriva voii lui Dumnezeu. Unul ca acesta a văzut prea mult din slava Domnului Isus, ca să poată suporta ca această slavă să fie atacată în vreun fel.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi cercetați Scripturile … și ele sunt acelea care mărturisesc despre Mine.

Ioan 5.39

Profeții despre Hristos

Încă din antichitate, oamenii credeau că marile evenimente trebuie să fie prefigurate. Acest lucru se aplică în egală măsură la venirea Domnului Isus. Indicațiile profetice despre Hristos din Vechiul Testament sunt numeroase și impresionante. Ele prefigurează o Persoană glorioasă.

În Isaia 7.14 citim despre nașterea Sa: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată și va naște un Fiu și-I va pune numele Emanuel“. Matei 1.23 nu lasă nicio urmă de îndoială că această profeție se referă la Domnul Isus. Numele Emanuel înseamnă „Dumnezeu cu noi“. Apoi, în Isaia 9.6, descoperim că Fiul fecioarei este Darul lui Dumnezeu pentru omenire: „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, și domnia va fi pe umărul Lui. Și Îi vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternității, Domn al păcii“. Acest nume al Eliberatorului care avea să vină cuprinde aici cinci glorii:

„Minunat“: Ca Persoană, El este unic, depășind orice înțelegere omenească.

„Sfetnic“: Hristos Se distinge de toți ceilalți prin înțelepciunea, puterea și autoritatea Sa.

„Dumnezeu puternic“: Acest titlu dezvăluie faptul că Fiul fecioarei este Dumnezeu în Persoană.

„Părinte al eternității“: Totul își are originea în El, chiar și veșnicia însăși.

„Domn al Păcii“: Numai El este în măsură să aducă pacea pe o temelie a dreptății.

Citirea Bibliei: Zaharia 8.1-23 · Marcu 14.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 2:1-11

Capitolul 2 ne conduce în afara palatului lui Assuerus (Ahaşveroş); aici aflăm de existenţa, în Susa şi în restul imperiului, a unui popor călcat în picioare, în suferinţă, a cărui umilinţă contrastează cu fastul de la curte. Ima­gi­nea aceasta este asemănătoare cu cea a lui Lazăr sublini­a­tă la masa bogatului (Luca 16.19-21). Aceşti oameni sunt iu­deii exilului. Ei se află acolo, departe de patria lor, fără templu, fără jertfe, fără îm­părat, fără unitate naţională. Ei nu avuseseră pe inimă întoarcerea în ţara părinţilor (Ezra 1.3). Prin urmare, ei par să fi fost ui­taţi com­plet de Dom­nul, al Cărui nume, re­mar­ca­bil de­taliu, nu este menţionat nici măcar o dată în toată această carte.

Pot exista perioade în viaţa noastră când, din cauza propriilor erori, ne pierdem bucuria în Hris­tos şi încetăm să recunoaştem valoarea sacri­ficiu­lui Său. Nu El, ci lu­mea domneşte atunci în inimile noastre. Ce stare dure­roa­să! Totuşi, ne-a uitat Domnul din această cauză? Cartea Estera, prin analogie, ne va arăta că nu se întâmplă aşa niciodată.

La poarta palatului îşi avea locul Mar­doheu, un israelit din seminţia lui Beniamin. El a adăpostit-o pe tână­ra lui verişoară, Estera, care era orfană, şi a vegheat asupra ei cu devotament, chiar şi după ce a fost aleasă printre candidatele la succesiunea Vastiei (v. 11).

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE BANI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului.” (Iov 1:21)

Iată concluzia lui Iov după ce a fost lipsit de toate bunurile și valorile sale: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului.”

Omul acesta a înțeles că intrăm în viață cu mâinile goale și ieșim din viață cu mâinile goale – toți! Singurul lucru pe care îl putem lua cu noi atunci când plecăm este… ce am trimis înainte. Domnul Isus ne-a avertizat despre acest lucru: „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:19-21).

Când Domnul Isus a pronunțat „comoară”, oamenii au înțeles că Se referea la îmbrăcăminte, mâncare sau bani. De ce? Deoarece oamenii bogați purtau cele mai bune haine, dar moliile puteau face găuri în ele. Oamenii bogați mâncau cea mai bună mâncare, dar șobolanii și viermii o puteau consuma. Oamenii bogați dețineau argint și aur, dar cum nu existau bănci, își depozitau banii în casele lor. Dar pentru că acestea erau făcute din lut, hoții puteau să treacă ușor prin perete și să le jefuiască.

Ceea ce spunea Isus atunci ne spune și nouă astăzi: „Nu vă plasați averea acolo unde poate fi deteriorată sau furată, ci trimiteți-o la loc sigur: în cer!” Un pastor scria: „Isus nu-ți vrea banii. Sunt deja ai Lui! Isus îți vrea inima. Dar cum inima ta merge întotdeauna după bani, El vrea ca tu să-I predai Lui banii, bogăția, și lucrurile tale!” Când faci asta, tu investești în veșnicie, și nu în viața aceasta trecătoare! Ce gând valoros!