Mana Zilnica

24 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă, în adevăr, rămâneți în credință, întemeiați și tari și fără să vă lăsați abătuți de la speranța evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost predicată oricărei făpturi de sub cer, al cărei slujitor am devenit eu, Pavel.

Coloseni 1.23

Apostolul le adresează colosenilor un cuvânt deosebit de serios, spunându-le: „Dacă, într-adevăr, rămâneți în credință, întemeiați și tari și fără să vă lăsați abătuți [sau duși departe] de la speranța evangheliei pe care ați auzit-o“. Pentru a rămâne și a fi tare, trebuie să fii întemeiat, înrădăcinat. Un copac fără rădăcini va fi foarte curând doborât de vânt; o casă fără temelie nu va rezista multă vreme.

Așadar, colosenii trebuiau să fie întemeiați, fermi cu privire la adevărurile prezentate credinței lor și, în mod deosebit, cu privire la marele adevăr referitor la Persoana și la lucrarea lui Hristos, pe care se bazează speranța prezentată de evanghelie și care este obiectul acestei evanghelii. Colosenii îl auziseră și trebuiau să-l rețină. Acest lucru ni se aplică și nouă, în aceste vremuri dificile, în care circulă atâtea învățături stricate.

Dar, vorbind de evanghelia pe care colosenii o auziseră, gândul apostolului se duce spre vasta sferă în care se exercită puterea evangheliei și spre misiunea glorioasă care-i fusese încredințată în această privință. Așa cum am văzut deja (versetul 6), sfera evangheliei harului adusă de Hristos depășea iudaismul. Iudeii ar fi închis-o bucuroși în aceste limite înguste și aceasta era una dintre cauzele împotrivirii lor față de Pavel și chiar față de Domnul Isus (Luca 4). Dar harul și adevărul aduse de Fiul lui Dumnezeu erau pentru toți, iar predicarea acestora răsuna peste tot sub cer – „oricărei făpturi“. Această evanghelie universală – pentru toți – era cea al cărei slujitor devenise Pavel, apostolul națiunilor (vedeți 1 Timotei 2.4-7). El era instrumentul binecuvântat de care Se folosea Dumnezeu, „un vas ales ca să poarte Numele Meu înaintea națiunilor și a împăraților și a fiilor lui Israel“ (Fapte 9.15).

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.

Plecați de la Mine, blestemaților, în focul etern, pregătit pentru diavolul și îngerii lui.

Matei 11.28; 25.41

Astăzi Isus invită

„Veniți la Mine!“, „Plecați de la Mine!“ – aceste două afirmații au fost rostite de una și aceeași Persoană, dar nu în același moment.

Prima dintre ele răsună și astăzi. Ea se adresează tuturor celor care se simt trudiți și împovărați. Ce anume îi obosește pe oameni? Păcatul și consecințele acestuia! Apelul Mântuitorului se adresează fiecărei ființe umane: „Veniți la Mine toți!“. Iubirea Lui ar trebui să ne atragă pe toți. Dacă venim la El atunci când inima ne este împovărată și conștiința ne este atinsă, vom găsi odihnă pentru suflet, libertate și mângâiere. Atunci Îl găsesc pe Acela care umple golul din sufletul meu. El mă eliberează de chinul meu. El mă iubește atât de mult, încât pot să-mi deschid toată inima față de El, știind că nu mă va respinge. El mă cheamă fără să ceară nimic în schimb. El îmi oferă fericirea pe care a dobândit-o prin suferințele și moartea Sa. Mâine, chemarea nu va fi a Mântuitorului, ci a Judecătorului. Va fi aceeași voce, dar cu mesajul schimbat: „Plecați de la Mine … în focul cel veșnic!“. Acesta este destinat tuturor celor care au refuzat să asculte și să răspundă Mântuitorului.

Cu El, sau departe de El? Aceasta este întrebarea! A fi departe de Cel care este Viață și Lumină înseamnă a fi acolo unde domnesc moartea și întunericul. Așadar, veniți astăzi la Isus!

Citirea Bibliei: Iov 2.1-13 · Fapte 5.25-32

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 11:4-21

Familia împărătească a lui Israel urmează să fie masacrată în întregime. Cea a lui Iuda are de suferit aceeaşi soartă, cu excepţia unui băieţel ascuns în templu de mătuşa lui, soţia marelui preot (2 Cro­nici 22.11). În acest timp, odioasa Atalia ocupă pe nedrept tronul lui Iuda.

Timpul actual prezintă o situaţie similară: Isus, după ce a trecut prin moarte (în timp ce Ioas a scăpat de ea), Se află astăzi în Casa Tatălui, exercitându-Şi preoţia ascuns de ochii lumii, dar în prezenţa lui Dumnezeu, pentru ca, în curând, în ziua gloriei Sale, să apară ca adevăratul „Fiu al lui David“. Dar aceia care sunt ai Lui Îl cunosc şi-L onorează încă de acum ca Adevăratul Împă­rat, aştep­tându-L să apară (Tit 2.13). Ei se află în posesia atât a unui secret preţios, cât şi a unei speranţe binecuvântate. În consecinţă, dominaţia temporară a lui Satan, „Prinţul acestei lumi“, nu trebuie să-i tulbure: el va fi în curând distrus, cum este aici răutăcioasa Atalia. Încoronarea lui Ioas este astfel o imagine a unei scene viitoare, pe care inimile noastre o salută prin credinţă.

Închinarea la Baal este apoi desfiinţată din Iuda, fără ca, pentru aceasta, să fie necesare vicleniile folosite de Iehu.

FĂ DIN DUMNEZEU SURSA STIMEI TALE DE SINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Ai preţ în ochii Mei… ești prețuit și te iubesc…” (Isaia 43:4)

Știi cine a rostit aceste cuvinte: „Ai preț în ochii Mei… ești prețuit și te iubesc…”?! Dumnezeu. Așa că nu lăsa pe nimeni să-ți spună altceva.

De ce este important acest lucru? Pentru că a înțelege cine ești ca persoană, a crede cu adevărat că meriți iubire și atenție din partea altei persoane, este esențial pentru stima ta de sine! Capacitatea de a reuși să transmiți acest lucru, într-un mod atent, este esențială pentru orice relație sănătoasă și satisfăcătoare pentru ambele părți.

Sentimentul stimei de sine nu înseamnă aroganță. Te ajută să stabilești limite și-ți garantează că, indiferent cu cine te întâlnești, aceste limite nu vor fi niciodată compromise. Adeseori, atunci când ne simțim folosiți în relații, lucrul acesta se întâmplă pentru că am lăsat ca aceste limite să fie depășite. Sau, mai rău, nu ne-am gândit niciodată unde ar trebui să fie limitele.

Modalitatea de a preveni această situație este să fii clar cu privire la cine ești și ce ești dispus să faci într-o relație. Nepăsarea față de adevărul despre o altă persoană sau despre tine însuți poate părea inofensivă o vreme, dar în timp, de obicei, duce la dezastru!

Având o temelie solidă despre cine ești și ce reprezinți, vei avea curajul de a pune întrebările potrivite și de a discerne răspunsurile. Vei dobândi informații și dovezi care te vor ajuta să înțelegi cine este cu adevărat o persoană și dacă aceasta este benefică în preajma ta (potrivită viața ta). Vei fi sincer cu tine însuți și cu ceilalți referitor la cine ești, la nevoile tale și la modul în care dorești să-ți trăiești viața.

În afara relației tale cu Dumnezeu, nu există o altă relație mai importantă decât cea pe care o ai cu tine însuți. Dumnezeu spune: „Ai preț în ochii Mei…” Azi, crede în sfârșit asta – și trăiește în consecință!

22 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți.

1 Petru 1.3

Noul Testament pe scurt (21) – 1 Petru

La fel ca cea a lui Iacov, prima Epistolă a lui Petru se adresează credincioșilor dintre iudei care erau împrăștiați în Asia Mică, însă care nu sunt priviți ca fiind conectați cu iudaismul, ci mai degrabă ca separați de iudaism. Aceștia sufereau, fiind străini și călători din mai multe puncte de vedere. Într-un sens cu mult mai înalt decât fusese adevărat cu privire la poporul Israel, ei erau un popor nerecunoscut ca făcând parte dintre națiuni. Alegerea lor de către Dumnezeu era una eternă, iar sfințirea (sau punerea lor deoparte) era rodul lucrării Duhului, nu al ritualurilor Vechiului Testament; în plus, o moștenire le era păstrată în cer. Aceste binecuvântări se datorau faptului că Hristos fusese înviat și așezat la dreapta lui Dumnezeu.

Suferința lor nu era altceva decât disciplinarea administrată de mâna Tatălui, în cârmuire. El cârmuiește cu înțelepciune în mijlocul copiilor Săi, pentru binele lor, în vederea eternității. De cealaltă parte, suferința lor scotea la iveală sfârșitul cumplit al celor care nu ascultau de evanghelie.

Adevărul prezentat în 1 Petru este în mod clar cel cu privire la Împărăție, nu cel cu privire la Trupul lui Hristos, Adunarea, fiindcă lui Petru i-au fost încredințate cheile Împărăției cerurilor. De fapt, în viața personală a lui Petru vedem lucrările Tatălui în guvernare. Este un lucru prețios să vedem cum Petru este folosit de Dumnezeu într-un fel atât de plin de har și de putere, după trista lui cădere, când se lepădase de Domnul. Această epistolă este simplă, puternică, de natură să ne însuflețească și să producă o teamă sănătoasă de Dumnezeu. Ea îndeamnă orice conștiință exersată să umble în supunere față de Domnul.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele.

Fapte 3.19

Convertirea

Povestea din spatele fiecărei convertiri este unică și surprinzătoare. Să o privim întâi pe cea a lui Pavel. Înainte de a deveni un apostol căruia să-i fie încredințate revelații importante, el îi persecuta pe creștinii care formau biserica din primele zile. Însă, atunci când Domnul i S-a descoperit, s-a produs o întoarcere de 180 de grade. De atunci, întreaga sa viață a fost dedicată bisericii pe care înainte voia să o distrugă.

Convertirea înseamnă să privim la Dumnezeu și să înțelegem că I-am întors spatele și că nu putem invoca nicio circumstanță atenuantă pentru aceasta. Apoi înaintăm în viață, dar într-o altă direcție, deoarece ne-am întors spre Dumnezeu pentru a-L sluji. Acest lucru este inexplicabil, dar așa se întâmplă cu oricine vine în lumina Dumnezeului sfânt, recunoscându-și condiția în fața Lui și judecata pe care o merită. În evanghelii avem o relatare despre un om care, simțind cât de departe era de Dumnezeu, a strigat: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!“ (Luca 18.13). Prin convertire ajungem să cunoaștem iertarea păcatelor și să primim o viață nouă, dăruită de Hristos celor care cred. Isus a spus: „Trebuie să vă nașteți din nou“ (Ioan 3.7). Este necesar să credem că „Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El“ (1 Ioan 4.9) și că „Hristos a murit pentru păcatele noastre … și a înviat“ (1 Corinteni 15.3,4). Dumnezeu nu obligă pe nimeni, dar, pentru că ne iubește, dorința Sa este ca toți să își schimbe direcția, să se pocăiască și să intre în Împărăția Sa.

Citirea Bibliei: Iov 1.1-12 · Fapte 5.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 10:12-27

Continuându-şi misiunea de răzbunare, Iehu întâlneşte un grup de tineri voioşi, care merg pe drumul lor fără nici o grijă. Ei sunt cei patruzeci şi doi de fraţi (sau veri) ai lui Ahazia. Fără să cunoască lucrurile tocmai întâmplate, ei vin să facă o vizită iluştrilor tineri ai celeilalte familii îm­pă­ră­teşti … mai precis acelora ale căror capete, şaptezeci, se aflau toate în acel moment strânse în două grămezi la poarta Izreelului. Ei bine, îi vor întâlni în moarte! Să ne gândim la nenumăraţii tineri şi tinere a căror singură preocupare este să se bucu­re de viaţă, uitând că moartea îi poate lua ori­când prin surprindere, fără să fie pregătiţi pentru ea (Eclesiastul 11.9). Da, ce mulţi dintre ei au întâlnit moartea dintr-o dată, de exemplu într-un accident rutier, în timp ce se-ndreptau spre plăcerea lor!

O altă întâlnire foarte interesantă este aceea cu Ionadab, fiul lui Recab. Acesta este un om credincios. Capitolul 35 din Ieremia ne relatează istoria familiei lui. Iehu se laudă cu propriul zel înaintea lui, apoi îl invită să fie prezent la masacrul preoţilor lui Baal. Viclenia folo­sită nu se poate însă compara deloc cu scena de la Carmel, care a avut ca rezultat întoarcerea inimi­lor poporului Israel la Domnul (1 Împăraţi 18).

ADU-ȚI PROBLEMA ÎNAINTEA DOMNULUI ISUS!

„Să faceţi orice vă va zice.” (Ioan 2:5)

Un pastor și autor creștin spunea: „În viața evreilor nu exista un eveniment social mai important decât nunta. De obicei, aceasta începea cu o ceremonie la apusul soarelui în sinagogă. Apoi, întreg alaiul de nuntă părăsea sinagoga și începea o lungă procesiune la lumina lumânărilor prin mijlocul cetății… Cuplul era condus pe lângă cât mai multe case, astfel încât toată lumea să poată ieși să-i felicite… Și ajungeau apoi acasă, unde se ținea o petrecere care dura mai multe zile! Se dădeau cadouri, se țineau discursuri, se serveau mâncăruri după mâncăruri.

Ospitalitatea la o nuntă era considerată o datorie atât de sacră, încât gazda sau nunul putea fi dat în judecată pentru „încălcarea ospitalității”; prin urmare, a rămâne fără mâncare sau vin era considerat o insultă teribilă!”

Este remarcabil că prima minune făcută de Domnul Isus nu a fost vindecarea cancerului sau învierea morților, ci rezolvarea unei crize domestice și salvarea unor tineri căsătoriți de la rușine.

Este o greșeală să credem că lui Dumnezeu Îi pasă doar de lucrurile grave: boala, falimentul, moartea… Nu, lui Dumnezeu Îi pasă și de lucrurile așa-zis minore, precum durerile de dinți, șefii morocănoși, câinii pierduți, anvelopele dezumflate și zborurile întârziate. Biblia spune: „Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.” (1 Petru 5:7)

Ceea ce contează pentru tine contează și pentru Dumnezeu. Să nu pierdem din vedere faptul că, atunci când mirii din povestirea biblică din Ioan 2 au trimis invitații la nuntă, ei i-au trimis una și lui Isus. Iar El a venit și le-a împlinit nevoia. Să reținem și cum s-a întâmplat: Maria, mama lui Isus, le-a spus slujitorilor: „Să faceţi orice vă va zice!” Ceea ce le-a spus Isus să facă nu părea rațional, dar ei s-au supus – și au fost răsplătiți cu un miracol!

Dacă și tu ai să-L inviți, în orice decizie sau problemă ai avea, dacă te rogi, ai încredere în El și Îl asculți – El va face minuni și pentru tine! Poate chiar azi!

21 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și, după aceasta, altceva nu mai pot face […] Nu vă îngrijorați pentru viață, ce să mâncați, nici pentru trup, ce să îmbrăcați […] Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea Împărăția.

Luca 12.4,22,32

Noul Testament pe scurt (21) – 1 Petru

La fel ca cea a lui Iacov, prima Epistolă a lui Petru se adresează credincioșilor dintre iudei care erau împrăștiați în Asia Mică, însă care nu sunt priviți ca fiind conectați cu iudaismul, ci mai degrabă ca separați de iudaism. Aceștia sufereau, fiind străini și călători din mai multe puncte de vedere. Într-un sens cu mult mai înalt decât fusese adevărat cu privire la poporul Israel, ei erau un popor nerecunoscut ca făcând parte dintre națiuni. Alegerea lor de către Dumnezeu era una eternă, iar sfințirea (sau punerea lor deoparte) era rodul lucrării Duhului, nu al ritualurilor Vechiului Testament; în plus, o moștenire le era păstrată în cer. Aceste binecuvântări se datorau faptului că Hristos fusese înviat și așezat la dreapta lui Dumnezeu.

Suferința lor nu era altceva decât disciplinarea administrată de mâna Tatălui, în cârmuire. El cârmuiește cu înțelepciune în mijlocul copiilor Săi, pentru binele lor, în vederea eternității. De cealaltă parte, suferința lor scotea la iveală sfârșitul cumplit al celor care nu ascultau de evanghelie.

Adevărul prezentat în 1 Petru este în mod clar cel cu privire la Împărăție, nu cel cu privire la Trupul lui Hristos, Adunarea, fiindcă lui Petru i-au fost încredințate cheile Împărăției cerurilor. De fapt, în viața personală a lui Petru vedem lucrările Tatălui în guvernare. Este un lucru prețios să vedem cum Petru este folosit de Dumnezeu într-un fel atât de plin de har și de putere, după trista lui cădere, când se lepădase de Domnul. Această epistolă este simplă, puternică, de natură să ne însuflețească și să producă o teamă sănătoasă de Dumnezeu. Ea îndeamnă orice conștiință exersată să umble în supunere față de Domnul.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când veți face toate cele poruncite vouă, spuneți: „Suntem niște robi nevrednici; am făcut ce eram datori să facem“.

Va fi un vas spre onoare, sfințit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună.

Luca 17.10; 2 Timotei 2.21

Chiar nefolositor?

Versetele de astăzi par a fi contradictorii, dar nu este așa. Cui anume i se cere să se considere a fi nevrednic sau nefolositor? Mie și ție! În fața măririi și puterii lui Dumnezeu, eu trebuie să recunosc faptul că toate eforturile mele de a participa la lucrarea Lui sunt ca o picătură în ocean. Dumnezeu Se poate lipsi de mine cu ușurință; El Își va realiza cu siguranță planul – cu sau fără mine. Și, cum El știe că una dintre problemele mele este mândria (tendința de a crede că sunt mai important decât în realitate), mă pune la locul care mi se cuvine.

Totuși, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu apreciază deloc ceea ce fac pentru El, de vreme ce El m-a mântuit și m-a făcut unul dintre copiii Săi și m-a lăsat pe pământ pentru a fi o mărturie activă despre iubirea Lui. După cum ilustrează parabola talanților (Matei 25.14-30), El mi-a dat abilități pe care să le folosesc pentru El. Domnul dă o răsplată minunată acelora care lucrează cu fidelitate: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe; intră în bucuria stăpânului tău“ (Matei 25.21). Cu câtă bucurie vom împărtăși plăcerea Domnului Isus de a-i avea strânși în cer pe toți aceia care au crezut în El! „Fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul“ (1 Corinteni 15.58)!

Citirea Bibliei: Daniel 12.1-13 · Fapte 4.32-37

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 9:30-37; 10:1-11

După moartea lui Ioram şi cea a nepotului său Ahazia, rămâne în scenă personajul cel mai ne­fast din întreaga familie regală: regina mamă, Iza­bela. Ea tocmai aflase de moar­tea fiului ei (deoarece îl numeşte pe Iehu ucigaşul stăpâ­nului său); dar, în loc să-l plângă, într-o ultimă izbuc­ni­re de vanitate, bătrâna regină se împodobeşte şi-şi fardează ochii (Ieremia 4.30). Apoi se aşază la fereastră ca să-l insulte şi să-l batjocorească pe cel care se pre­zin­tă. La apelul lui Iehu, propriii servitori o a­run­că pe fereastră pe această blestemată femeie, din care, în câteva clipe, câinii nu mai lasă decât niş­te rămăşiţe însângerate, de nerecu­nos­cut. Un sfârşit oribil pen­tru personajul care va deveni în Scriptură perso­ni­fi­ca­rea puterii corupte în Biserică! (Apo­ca­lipsa 2.20).

Bătrânii Samariei şi căpeteniile din Izreel, precum altădată în cazul lui Nabot, sunt gata să comită crime ca să placă noului monarh. Dar mâna Domnului se afla în spatele acestei laşităţi şi putem fi siguri că nici unul dintre cei şaptezeci de fii ai lui Ahab nu merita cruţarea, pentru că, în acord cu Ezechiel 18.17, fiul care a împlinit poruncile Domnului „nu va muri pentru nelegiu­irea tatălui său, (ci) va trăi negreşit“.

ISUS ESTE CALEA | Fundația S.E.E.R. România

„Isus a zis: „Eu sunt Calea… Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6)

Un pastor scria: „Între rasa umană și Dumnezeu stă o barieră numită păcat. Dacă vrem să fim împăcați cu un Dumnezeu perfect, trebuie să ne ocupăm de această barieră. Nu putem s-o ocolim sau să trecem peste ea. Păcatul cere o plată. Domnul Isus a venit special pentru a plăti acest preț. El a trăit o viață desăvârșită și a acceptat să moară ca jertfă care să ne răscumpere din vinovăția noastră, pentru a plăti pentru tot ceea ce-am făcut noi în trecut, prezent și viitor.

Dacă îți arde casa, ar fi bine să chemi pompierii și nu polițiștii. Dacă îți rupi un picior, apelezi la un medic și nu la un instalator. Dacă cineva ți-a spart casa, ar fi bine să apelezi întâi la un polițist și nu la un lăcătuș. Dacă ești pe cale să te îneci, ar fi bine să apară lângă tine un salvamar și nu mai-știu-eu-ce profesor. Dacă tu, ca ființă umană și păcătoasă, vrei să ajungi la un Dumnezeu drept, atunci ar fi bine să iei legătura cu Mântuitorul, pentru că El este singurul care te poate ajuta!”

Isus nu a spus doar: „Veniți la Mine și vă voi arăta calea!” El a spus: „Eu sunt Calea!” El este calea către iertare. El este calea către pace și bucurie. El este calea către împlinirea în viață. Și El este aproape de tine astăzi. Dacă-L ai ca Mântuitor și Domn, prezent în viața ta, mulțumește-I! Dacă dorești să fie Mântuitorul tău invită-L în viața ta și roagă-te: „Doamne Isuse, cred că ai murit pe cruce și pentru mine, și ai plătit și pentru păcatele mele! Cred că prin credința în Tine sunt declarat neprihănit și împăcat cu Dumnezeu. Te primesc ca Domn și Mântuitor al meu și doresc să-mi faci și mie parte de darul vieții veșnice. Mulțumesc, Amin!”

20 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și s-a ridicat, ea și nurorile ei, și s-a întors din câmpiile Moabului, pentru că auzise în câmpia Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său, dându-le pâine.

Rut 1.6

Ce exerciții ale inimii putem vedea la biata Naomi! Când a părăsit Betleemul, ea credea că este săracă, dar că o aștepta un viitor strălucit. Curând și-a dat seama că Satan și lumea cer un preț mare pentru ceea ce oferă. „La plecare eram în belșug și acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale“ (versetul 21). Când era în Betleem, îi avea cu ea pe soțul ei și pe fiii ei, și deținea o moștenire în mijlocul poporului. Numele ei era „cea plăcută“: era conștientă de favoarea lui Dumnezeu. Acum, numele ei era Mara, „amărăciune“. Toate resursele ei naturale se duseseră și experiența dureroasă prin care a trecut îi întuneca orizontul. Nu poate vorbi decât de necaz, de vârstă, de lipsa oricărui ajutor. Nu avea niciun cuvânt de încurajare pentru cei iubiți, pentru nurorile ei, care erau și ele văduve.

În general, ne dăm seama ce am avut abia după ce, din cauza greșelilor noastre, am pierdut lucrurile deținute altădată. „Căci buzele femeii străine strecoară miere și cerul gurii ei este mai alunecos decât untdelemnul; dar la urmă este amară ca pelinul, ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. Picioarele ei coboară la moarte, pașii ei dau în Locuința Morților. Așa că ea nu poate găsi calea vieții, rătăcește în căile ei și nu știe unde merge […] Depărtează-te de drumul care duce la ea și nu te apropia de ușa casei ei, ca nu cumva să-ți dai altora cinstea ta și unui om crud anii tăi“ (Proverbe 5.3-9). Nu este aceasta exact descrierea a ceea ce se întâmplă când ne depărtăm de Domnul și părăsim locul unde ne-a așezat El? Ce mulți sunt cei care ar fi trebuit să spună aceleași cuvinte! Suntem oare conștienți de minunatele privilegii de care avem parte?

Prin har, avem un loc unde ne putem aduna în jurul Domnului Isus, un loc unde chiar de acum, de pe pământ, putem fi cu El, din pricină că El personal este prezent acolo. Iarăși și iarăși, acolo El deschide cămările Sale ca să ne dea din bogățiile Sale ceea ce ne poate hrăni. Prin har, noi locuim în Betleemul lui Iuda, „casa pâinii“, acolo unde El este adorat.

Da, există restabilire!

Când, sub disciplina lui Dumnezeu, am înțeles că am pierdut totul, iar inimile noastre ne poartă cu amărăciune spre vremurile când eram așa de bogați, atunci Dumnezeu deschide ușa. Nu, El nu dă Pâinea Lui în Moab! Când dă pâine, El o face numai din Betleemul Iudeii, „casa pâinii“.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7

Sângele lui Isus

Dacă oamenii doresc să aibă o relație cu Dumnezeu, trebuie să fie achitați de vinovăția lor într-un mod care să corespundă cerințelor Sale drepte. Dar cum să fie curățiți, pentru a putea sta în prezența lui Dumnezeu? Răspunsul, pe cât de simplu, pe atât de profund, este: „Prin credința în sângele Lui“ (Romani 3.25). La cruce, El Și-a dat viața pentru a ispăși păcatele. Prin moartea Sa, Isus Hristos a împlinit cerințele sfinte ale lui Dumnezeu. Acum, Dumnezeu îi poate ierta pe păcătoșii care se pocăiesc și le iartă toată vina, atunci când ei o mărturisesc. Sângele lui Isus Hristos este singurul mijloc prin care omul poate fi spălat de murdăria păcatelor. Cum se produce această curățire? Romani 3.25 ne dă răspunsul: „Prin sânge, prin credință“. Orice persoană care Îl acceptă pe Hristos ca Mântuitor personal și crede că sângele Său l-a achitat în mod complet este curățită de orice păcat.

Oricine a experimentat această curățire cunoaște valoarea sângelui Răscumpărătorului său. Inima sa recunoscătoare poate atunci să se alăture cântării de laudă: „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său, … a Lui fie gloria și puterea, în vecii vecilor!“ (Apocalipsa 1.5,6).

    O, Miel, Tu pentru noi pe cruce ai fost odată injunghiat,

    Salvare pentru a aduce prin sângele ce Ți lai dat.

Citirea Bibliei: Daniel 11.29-45 · Fapte 4.23-31

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 9:16-29

Iehu este un om ager şi plin de energie. Pe cât de spontan îşi concepe planul, pe atât de rapid îl pune în aplicare. Urmat de o ceată de oameni cre­dincioşi lui, îşi conduce cu înverşunare carul la destinaţie, la Izreel. Văzându-l, ne gândim la acest Călăreţ urmat de armatele cereşti care vine să împlinească judecata „mâniei aprinse a lui Dumnezeu cel Atotpu­ter­nic“. Numele Lui este: „Cu­vântul lui Dumnezeu“ sau, de asemeni, „Împăratul împă­raţilor şi Domnul domnilor“, cu alte cuvinte, Hristos În­suşi. Apoi dispensaţia ha­rului va lua sfârşit (Ap. 9.11-16).

„Este pace?“ întreabă neliniştit Ioram prin me­sageri; apoi mai întreabă o dată când ajunge în faţa celui trimis să execute judecata asupra lui. Dar ce spu­ne Scriptura? „Pentru cei răi nu este pace“ (Isaia 57.21). Dimpotrivă, „când spun: ŤPace şi siguranţă!ť, atunci deodată vine pieirea peste ei“ (1 Tesaloniceni 5.3). A sosit momentul ca împăratul lipsit de evlavie să dea socoteală. Harul îi fusese vestit adesea prin Elisei; dar îm­păratul a rămas surd la cuvintele lui. „Trădare!“ strigă el. „Pedeapsă!“ ar fi trebuit să spună mai degrabă, pentru că mâna lui Dumnezeu este aceea care-l străpunge prin inimă, făcând ca tru­pul să-i fie aruncat chiar în ogorul lui Nabot unde, potrivit profeţiei neschimbătoare, s-a împlinit sfârşitul casei însângerate a lui Ahab.

JUSTEȚE VERSUS HAR | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (1 Ioan 2:1)

Am auzit o istorioară despre un bărbat care și-a făcut o fotografie, și care văzând-o, i-a spus fotografului: „Această poză nu mă reflectă cu justețe!” Fotograful s-a uitat la el, a zâmbit și i-a spus: „Cu o asemenea față, nu de justețe e nevoie, ci mai degrabă de îndurare!”

Revenind la lucrurile serioase, cam la fel este situația în care ne aflăm cu toții. Iar motivul pentru care Dumnezeu ne acordă milă și har este că la cruce Domnul Isus a îndeplinit pentru noi toate cerințele dreptății lui Dumnezeu. Unii oameni cred că harul lui Dumnezeu (darul nemeritat) ispășește toate păcatele lor până în momentul în care Îl fac pe Hristos, Mântuitorul lor. Dar, după aceea, ei trebuie să-l câștige și să se dovedească demni de har prin faptele lor, ca parte la un efort comun. Astfel, în loc să se încreadă doar în lucrarea lui Hristos pe cruce, ei se încred și în propria lor abilitate!

Dar haideți să vedem cum stau lucrurile: Există trei moduri de a păcătui: comitere, omitere și dispunere. Dacă faci doar câte unul din fiecare categorie în fiecare zi, asta înseamnă peste o mie de păcate pe an. Și dacă raiul și viața veșnică ar depinde de mărturisirea și pocăința ta pentru fiecare dintre ele, ce se întâmplă dacă uiți câteva? Dacă te încrezi doar în harul nemeritat al lui Dumnezeu, nu te îngrijora: Dumnezeu îți poartă de grijă!

Apostolul Ioan scrie în 1 Ioan 2:1 „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (pe cineva care va interveni pentru noi), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” (integru, drept, care se conformează voinței Tatălui în fiecare plan, gând și faptă)

O singură Persoană Se poate ridica la standardele lui Dumnezeu: Hristos! Iar atunci când îți pui încrederea în El, ești iubit necondiționat și acceptat de Dumnezeu! Și iată cum astăzi avem parte din nou de cea mai bună veste posibilă!

17 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și stăpânul lui Iosif l-a luat și l-a aruncat în închisoare, în locul unde erau ținuți cei închiși ai împăratului; și era acolo în închisoare.

Geneza 39.20

Aici Iosif a trebuit să treacă printr-un nou test. În casa lui Potifar, el dăduse o mărturie strălucitoare pentru Dumnezeu, biruise ispita și îndurase persecuția. În temnița lui Faraon, el trebuie nu doar să dea mărturie pentru Dumnezeu, ci să-L aștepte pe Dumnezeu.

Aceasta, așa cum bine știm, este una dintre cele mai grele lecții pe care un credincios trebuie să o învețe. Una este să dai mărturie despre Dumnezeu într-o lume preocupată de treburile ei și alta este să-L aștepți pe Dumnezeu aflându-te în singurătate într-o temniță. Acest lucru este imposibil pentru omul natural. Saul, omul natural, și-a pierdut împărăția din cauză că nu a putut să-L aștepte pe Dumnezeu (1 Samuel 10.8; 13.8-14).

În timp ce acest lucru este imposibil pentru omul natural, el reprezintă o încercare grea chiar și pentru omul credinței. Avraam, în zilele lui, a trebuit să învețe să-L aștepte pe Dumnezeu. Sub presiunea așteptării, el a cedat sugestiilor naturii și necredinței și a încercat să obțină sămânța promisă prin mijloace carnale, însă aceasta nu l-a dus la altceva decât la înțelegerea faptului că nu poate primi nimic din altă sursă în afară de Dumnezeu, și a trebuit să aștepte treisprezece ani pentru a ajunge la timpul hotărât de Dumnezeu.

Tot așa, mult mai târziu, nimeni nu a dat o mărturie mai curajoasă decât Ioan Botezătorul în timpul în care a fost la Betabara. În prezența acelei mari mulțimi, Ioan a exclamat: „El este Cel despre care am spus eu: «După mine vine un Om care este înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine»“. Însă când s-a aflat între zidurile temniței, când mulțimea se împrăștiase, când timpul mărturisirii trecuse și venise timpul așteptării, atunci, sub presiunea acestei noi încercări, Ioan întreabă: „Tu ești Cel care vine, sau să așteptăm pe altul?“ (Ioan 1.30; Matei 11.3).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Ioan 1.18

Cum poate fi cunoscut Dumnezeu?

Mulți oameni sunt interesați de Dumnezeu. Cine este Dumnezeu? Cum este Dumnezeu? Acestea sunt întrebări extrem de importante, care ne urmăresc toată viața. Răspunsul la ele dezvăluie sensul vieții.

În creație! Prima și cea mai ușoară cale de a descoperi ceva despre Dumnezeu este creația, natura care ne înconjoară. Pentru că a fost creată, natura poartă semnătura Creatorului. Creația lui Dumnezeu mărturisește nu numai despre puterea Sa, ci și despre măreția Sa în a armoniza frumusețea, variațiunile și complexitatea într-un mod inimaginabil.

În Biblie! Totuși, atunci când privim creația, apar anumite întrebări: de ce plantele, animalele și ființele umane îmbătrânesc și trec? Este Dumnezeul Creator un Dumnezeu al morții? Nu se poate să fie așa! Un element străin a pătruns în creație, aducând stricăciune și moarte și întunecând vederea noastră asupra lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu ne-a întors spatele. Dorința Sa a fost nu doar să ne arate ceva din puterea Sa; El a vrut să Se descopere pe Sine. Acest lucru a fost posibil într-un singur mod: Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ. De atunci, oamenii pot să-L contemple pe El citind Biblia.

În Isus! Păcatul și diavolul au adus stricăciune și moarte în lume, separând omenirea de Dumnezeu. Dar Isus Hristos dă viață tuturor celor care cred în El și îi conduce înapoi la Dumnezeu Tatăl. Prin Isus ajungem să cunoaștem cine este Dumnezeu și cum este El.

Citirea Bibliei: Daniel 10.1-14 · Fapte 3.19-26

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 7:9-20

„Ziua aceasta este o zi de veste bun㓠(v. 9). Ah, dacă o cunoaştem − această veste bună a Evanghe­liei − să n-o păs­trăm din egoism numai pentru noi! Să ne grăbim să răspândim fericitul mesaj celor care sunt încă nefericiţi şi care nu cunosc salvarea di­vină.

„Iată, a­cum este ziua mântuirii“ (2 Corin­teni 6.2). Oare nu vom fi vinovaţi dacă tăcem? (vezi Ezechiel 33.6). Este ceea ce conşti­inţa le spune acestor patru leproşi; şi, fără să aştepte dimineaţa, ei se grăbesc să dea de ştire străjerilor cetăţii.

Dar ascultaţi ce ar­gumen­te îi întâmpină! Îm­păratul şi servitorii lui ţin un consiliu, trecând în revistă toate explicaţiile posibile înainte de a o ac­cepta pe cea mai simplă şi mai minunată: Această eliberare este aceea pe care o anunţase profetul; ea vine de la Domnul. „O, nepricepuţilor şi înceţi cu inima ca să credeţi toate câte au spus profeţii“, Se putea mira Dom­nul Isus (Luca 24.25).

Scăparea era chiar la poartă. Dar, pentru ofiţerul care nu crezuse, acolo se afla şi judecata. Sin­gur el nu se va bucura de prada abundentă. Cuvân­tul Domnului s-a împlinit literă cu literă. Şi întot­deauna este aşa!

CÂND EȘTI DEZAMĂGIT | Fundația S.E.E.R. România

„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3)

Când William Gladstone era ministru de finanțe în Marea Britanie, el a cerut Trezoreriei să-i trimită anumite statistici pe care să-și poată baza propunerile bugetare. Din nefericire, statisticianul a făcut o greșeală, iar Gladstone era atât de sigur de reputația acelui om meticulos încât nu și-a făcut timp să verifice cifrele sale. Ca urmare, Gladstone s-a prezentat în fața Camerei Comunelor și a ținut un discurs bazat pe informațiile incorecte care i-au fost furnizate. Discursul său a fost publicat imediat după ce au fost dezvăluite cifrele, iar el a fost ridiculizat teribil de public. Când cancelarul a trimis după statisticianul care îi furnizase informațiile inexacte, acesta a sosit plin de teamă și rușine, convins că va fi concediat. În schimb, Gladstone i-a spus: „Știu cât de mult te-a tulburat această greșeală, așa că am trimis după tine pentru a te liniști. De atâta timp te ocupi așa de bine de complexitatea conturilor naționale, iar aceasta este prima greșeală pe care ai făcut-o. Vreau să te felicit și să-mi exprim aprecierea mea profundă!”

Îți poți imagina ce sentiment de ușurare, recunoștință și speranță a simțit bărbatul în acea zi, ieșind din biroul lui Gladstone?

Doar o persoană cu un caracter asemenea lui Hristos poate oferi milă, poate asculta, vorbi și gândi înainte de a trece la acțiune!

Așadar, în loc să te răzbuni cu mânie când ți se întâmplă lucruri neplăcute, roagă-te: „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!” Pentru că atunci când te rogi în felul acesta – și chiar crezi ce spui – tu dovedești că te miști și trăiești prin har! Asta-ți doresc azi!

15 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin aceasta am cunoscut dragostea, pentru că El Și-a dat viața pentru noi; și noi suntem datori să ne dăm viața pentru frați. Dar cine are bunurile lumii și îl vede pe fratele său având nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu? Copilașilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.

1 Ioan 3.16-18

Într-una din vizitele în America latină, am întâlnit un soț și o soție, care, împreună cu fiul lor, Îi slujeau Domnului în spitale. Ei distribuiau literatură în toate saloanele, chiar și în cele în care erau tratați pacienți cu Covid-19. Beneficiau astfel de un câmp de lucru imens, cu multe oportunități de a sluji nevoilor spirituale și fizice ale celor care, în mod literal, își trăiau ultimele clipe. Când unii dintre aceștia mureau, cei trei credincioși ajutau la transportul cadavrelor lor. Au putut astfel să vestească evanghelia multor oameni aflați pe moarte, ca și personalului medical, care le admira slujirea. Domnul însă a îngăduit ca fiul lor, un tânăr de doar douăzeci și ceva de ani, care dădea o mărturie strălucită, să fie luat acasă la El. Părinții săi au continuat să-L slujească pe Domnul, ostenindu-se pentru binele celor credincioși și al celor necredincioși.

Cât de puțin înțelegem și practicăm faptul de a ne da viața pentru frați! Citim adesea Filipeni 2.5-11, pasaj care Îl prezintă pe Domnul ca Exemplu perfect pentru noi, însă uneori trecem cu ușurință peste versetele de dinainte: „Nimic să nu fie din duh de partidă sau glorie deșartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuși, nu privind fiecare la ale lui, ci fiecare și la cele ale altora“ (versetele 3 și 4).

Practicăm noi aceste lucruri în căminul nostru și în adunarea noastră, supunându-ne, dând cinste celorlalți și socotindu-i mai presus de noi înșine? Cunoaștem multe versete pe de rost, dar le cunoaștem noi și în inima noastră? Să iubim deci cu fapta și cu adevărul!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Dacă poți să faci ceva, ai milă de noi și ajută-ne!“ Și Isus i-a spus: „«Dacă poți!» Toate sunt posibile pentru acela care crede“.

Marcu 9.22,23

Dacă poți …

Această conversație din Marcu 9 este una dintre cele mai emoționante din Noul Testament. Un om l-a adus la Domnul Isus pe singurul său fiu, care era posedat de un demon. Încă din copilărie, demonul violent îl arunca adesea pe băiat în apă sau în foc. Tatăl a recunoscut cât de neajutorat era; așadar, este de înțeles cererea sa: „Dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută-ne“.

La prima vedere am spune că omul s-a adresat Persoanei potrivite, căci numai Isus îl putea ajuta. Da, dar Domnul a detectat o urmă de îndoială în rugămintea omului. El spusese: „Dacă poți face ceva“. La rândul Său, Domnul i-a răspuns cu un „Dacă“ al Său: „Dacă poți crede“. El a subliniat că nu era vorba de capacitatea Sa, ci de credința omului. Astfel, El i-a explicat tatălui: „Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede“. Tatăl a acceptat corectarea, spunând: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!“. Deși umilitor pentru om, este frumos răspunsul său sincer. Iar Domnul a alungat demonul.

Putem foarte bine să acționăm în mod similar atunci când suntem în necaz. Cerem ajutor, întrebând dacă se poate face ceva. Iar Dumnezeu, cu blândețe, ne face să înțelegem că, în felul acesta, El nu ne va răspunde. Trebuie să ne bazăm pe promisiunile clare ale lui Dumnezeu prin credință, oricât de slabă ar fi aceasta. Încrezându-ne în Cel care este singurul Atotputernic și capabil să facă orice, găsim odihnă și pace și experimentăm ajutorul Său.

Citirea Bibliei: Daniel 9.1-14 · Fapte 3.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 6:18-33

De trei ori în acest capitol, ca răspuns la ru­gă­ciunea profetului, ochii se deschid (v. 17 şi 20) sau, din contră, orbesc (v. 18). Să-I cerem Domnului să-i deschidă pe ai noştri. Să nu pierdem din vedere, cum a făcut slujitorul lui Eli­sei, puterea divină care se află la dispoziţia noas­tră. „Îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul“, spune psalmistul (Psalmul 121.1). Ilie fusese un profet exclusiv al judecăţii. Elisei, prin contrast, are privilegiul să folosească o a doua armă, şi mai eficace: harul. El arată îndurare faţă de vrăjmaşii lui şi copleşeşte răul prin bine. Gândurile ni se întorc din nou spre Isus. El a folosit, într-o ma­nieră perfectă, atât puterea, cât şi harul. După ce, cu un cuvânt, îi făcuse pe cei care veniseră să-L prindă să cadă cu faţa la pământ, l-a vindecat pe slujitorul a cărui ureche fusese tăiată de ucenicul impulsiv (Ioan 18.6; Luca 22.51).

Ospăţul cel mare ne face să ne gândim, pe de altă parte, la marea „cin㓠a harului (Luca 14.17). Dumnezeu i-a invitat acolo pe cei care-I erau vrăjmaşi.

Dar fapta generoasă a lui Elisei nu va fi recom­pensată! Sirienii asediază Samaria, determi­nând o foa­mete cu consecinţe deosebit de grave. Însă Dom­nul Se va folosi de ea în mod just, pentru a-Şi demon­stra în ace­laşi timp şi puterea Sa şi harul Său.

CÂND DUMNEZEU DESCHIDE UȘA (1)

„Iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă…” (Apocalipsa 3:8)

În încercarea de a cunoaște voia lui Dumnezeu, există două lucruri pe care nu trebuie să le faci niciodată. În primul rând, când ușa este închisă, nu fi nerăbdător și n-o forța să se deschidă. În al doilea rând, nu-ți crea propria ușă. Pentru a reuși în ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci, urmează „politica ușilor deschise” – pe care iată cum o descrie Biblia: „Îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: ‘Iată ce zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide: «Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere şi ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” ( Apocalipsa 3:7-8).

Deci, pentru cine deschide Dumnezeu uși?

1) Pentru cei care „au puțină putere”; așadar, greșelile tale nu te descalifică, atât timp cât ești dispus să-ți ceri iertare și să înveți din ele. Iar neajunsurile tale nu-L limitează pe Dumnezeu, dacă le permiți să te facă mai dependent de El!

2) Pentru cei care „au păzit cuvântul Său”. Oamenii cărora Dumnezeu le deschide uși sunt guvernați de acest principiu călăuzitor: „Doar ce spune Cuvântul lui Dumnezeu (despre asta sau aia) voi accepta, voi gândi, voi crede și voi face!” Deci nu construi ce nu este prevăzut în planul lui Dumnezeu! Dacă nu apare în „cartea de bucate” a lui Dumnezeu, nu include nici tu în rețetă!

3) Pentru cei care „nu I-au tăgăduit Numele”. Acești oameni vorbesc cu îndrăzneală despre lucrurile pe care le prețuiesc cel mai mult în viață: relația lor cu Isus, mărturisirea credinței, propovăduirea Evangheliei, a crucii și a învierii, indiferent de riscul/gradul de respingere sau ridiculizare.

Așadar, dacă vrei ca Dumnezeu să-ți deschidă uși, trăiește după aceste principii în fiecare zi!