Mana Zilnica

13 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când va păcătui astfel și se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat prin jaf sau luat prin înșelăciune […] să mai adauge a cincea parte din prețul lui și să-l dea în mâna stăpânului lui, în ziua când își va aduce jertfa pentru vină.

Levitic 6.4-6

Restituirea (3)

Dumnezeu spune că în acest caz trebuia, mai întâi, dată despăgubirea, înainte de aducerea jertfei pentru vină. Numai după ce a fost dată despăgubirea, la care s-a adăugat a cincea parte, și apoi jertfa pentru vină, urmează iertarea din partea lui Dumnezeu. Dacă este vorba despre lucruri între credincioși, atunci Dumnezeu dorește ca noi să-i dăm mai întâi celuilalt, pentru paguba pe care i-am făcut-o, despăgubirea și douăzeci de procente mai mult decât i-am luat pe nedrept. Dacă am arătat prea puțină dragoste unui frate, trebuie, mai întâi, să recunosc aceasta înaintea lui și să-l iubesc cu douăzeci de procente mai mult. Dacă l-am cinstit prea puțin pe un frate, atunci trebuie să-l cinstesc cu douăzeci de procente mai mult decât ar fi fost normal. Când vede ce a lucrat harul lui Dumnezeu în mine, inima sa va fi satisfăcută, așa încât el se va întoarce liber și deschis spre mine și problema va fi rezolvată. Acest gând este foarte serios. Nu am experimentat și noi deja ceea ce auzim deseori spunându-se: «Am mărturisit înaintea lui Dumnezeu, de aceea acum sunt curat», adăugând că nu mai era nimic de făcut față de persoana aceea. Dacă ne purtăm așa, nu înapoiem nimic din ceea ce am luat pe nedrept și nici cele douăzeci de procente. Numai atunci când recunoaștem pe deplin că am păcătuit și că am făcut nedreptate, noi înapoiem ceea ce am luat pe nedrept. Trebuie să depunem înaintea lui Dumnezeu și a aproapelui o mărturie deplină și apoi să dăm a cincea parte mai mult, așa încât cel care a suferit paguba să devină acum mai bogat decât a fost înainte. El a primit atunci înapoi ceea ce i-am răpit sau i-am reținut și acum obține, pe deasupra, încă douăzeci de procente. Prin aceasta, el a devenit mai bogat și problema nu lasă nicio amărăciune în inima lui.

Când am făcut aceasta, Dumnezeu spune: «După ce ai rezolvat problemele cu frații și cu surorile, vino cu mărturisirea vinei tale la Mine». Dumnezeu vrea ca noi să rezolvăm mai întâi problemele între noi, înainte să ne ducem la El. Înainte de a face acestea, El nu primește jertfa noastră pentru vină. Când, după aceea, ne ducem la El cu judecata noastră de sine, citim că preotul face ispășire pentru noi și ni se va ierta. În acest mod vrea Domnul Isus, Marele-Preot, să îndepărteze răul.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine a rămas între voi dintre cei care au văzut casa aceasta în gloria ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Nu este ea ca nimic în ochii voștri?

Hagai 2.3

Continuați lucrarea de reconstrucție!

Aceste întrebări ale profetului Hagai ilustrau miezul problemei cu care se confruntau cei care trăiau atunci în Ierusalim. Rămășița iudeilor care se întorseseră din exil abandonase lucrarea de reconstruire a templului. Întrebările lui Dumnezeu nu intenționau să îi descurajeze, ci să descopere acele gânduri greșite din inima lor care le furaseră curajul necesar pentru continuarea lucrării. Era clar pentru toți că, după reconstruire, templul va fi lipsit de gloria de dinainte. Ei nu erau în stare să îl împodobească precum Solomon, iar chivotul, partea centrală, era pierdut. Este, bineînțeles, fără rost să construiești castele în aer. Însă cel ce se gândește numai la lucrurile care lipsesc într-o perioadă de declin devine descurajat și astfel trece cu vederea ceea ce Dumnezeu încă ne dă, în bunătatea Lui, și ceea ce El este pentru poporul Lui. Evreii erau descurajați. Dumnezeu recunoaște acest lucru și știa că ce vedeau ei acum nu putea fi comparat cu templul de dinainte. Însă ei trebuiau să realizeze că El era încă cu ei! Dumnezeu le-a promis că, în viitor, El va umple din nou acea casă cu glorie.

Astăzi, întâlniri simple după învățătura din Noul Testament pot părea neînsemnate pentru modul nostru de gândire, în special când ne uităm la era primilor creștini. Dar să ne amintim că Domnul este cu noi. El Își asociază Numele Său și prezența Sa cu astfel de întâlniri care, pentru mintea noastră, par slabe. Nu ne face aceasta să ne schimbăm atitudinea?

Citirea Bibliei: Isaia 7.1-25 · Fapte 23.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 23:1-6; 23:23; 24:32

David îl aşază pe Solomon alături de el pe tron. Nu se face aici nici o menţiune despre conspiraţia lui Adonia, nici despre împrejurările încoronării noului împărat. În consecinţă, aici putem să ne ridicăm la înălţimi mai mari decât în 1 Împăraţi şi să-L vedem pe Fiul aşezat cu Tatăl pe tron (vezi Apocalipsa 3.21). Dintre activi­tăţile lui Isus în glorie, una ne este descoperită în Efeseni 4.8-12: „Suindu-Se în înălţime, … a dat daruri oamenilor … pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evan­ghelişti şi pe unii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de sluji­re, pentru zi­direa trupului lui Hristos“.

Aici, ca şi în capitolele următoare, asistăm la desem­narea fiecă­rui lucrător: supraveghetori, ad­mi­nistratori, judecă­tori, uşieri, cântăreţi, îm­păr­ţiţi după cele trei case părin­teşti ale leviţilor. Funcţiile lor sunt precise, mai ales cele legate de serviciul esenţial al laudei. Să-L adori şi să-L lauzi pe Dumnezeu în fiecare diminea­ţă şi în fiecare seară este un serviciu de mare privilegiu … şi se află la înde­mâna noastră (v. 30; Ps. 92. 1, 3).

În capitolul care urmează îi găsim pe preoţi, fiii lui Aaron, împărţiţi în douăzeci şi patru de grupe.

CARE ESTE CHEMAREA TA? | Fundația S.E.E.R. România

„Îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei…” (Isaia 42:16)

Uneori, a-L urma pe Dumnezeu înseamnă să lași baltă o carieră sigură și profitabilă. Moise a părăsit un palat, Elisei a părăsit o fermă, Iacov și Ioan și-au părăsit bărcile de pescuit… Iar alteori, a-L urma pe Dumnezeu înseamnă să rămâi acolo unde ești și să profiți la maximum de fiecare ocazie pe care ți-o oferă pentru a promova Împărăția Sa.

Când David s-a întors de la luptă cu prada, unii dintre soldații săi nu au vrut s-o împartă cu cei care au rămas în urmă. Dar David a spus: „Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă…” (1 Samuel 30:24)

Ce trebuie tu să afli de la Dumnezeu este răspunsul la următoarea întrebare: „Sunt chemat să plec sau să rămân?” Este uimitor să vezi cât de multor oameni nu le place ceea ce fac pentru a-și câștiga existența! Și-atunci de ce o fac?! Pentru că toți trebuie să ne câștigăm existența. Dar dacă Dumnezeu te cheamă să faci ceva diferit? Este un risc, deoarece trebuie să treci de la ce faci în prezent la ceea ce crezi că ar vrea Dumnezeu să faci. Și s-ar putea să nu reușești, s-ar putea să descoperi că nu-ți place în măsura în care te așteptai, ori să nu faci la fel de mulți bani… Dar cel mai mare risc este să rămâi atunci când Dumnezeu vrea să pleci. De ce? Din cauza regretului că nu ai încercat niciodată să faci ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci!

Poate vei spune: „Am atâtea întrebări fără răspuns și sunt prea multe lucruri pe care nu le cunosc!” Dar iată ce spune versetul din care am citat și la început (Isaia 42:16): „îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.”

Așadar, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

12 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când cineva va păcătui și se va purta cu necredincioșie față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui […]

Levitic 6.2

Restituirea (2)

Există multe moduri în care putem reține ceva pe nedrept de la frați sau de la surori și, de asemenea, există tot multe moduri în care le putem oferi ceva acestora. Când, de exemplu, o soră vine regulat duminica dimineața la ora de închinare cu inima goală, pentru că a neglijat în timpul săptămânii să se ocupe cu Domnul, atunci ea reține pe nedrept ceva nu numai de la Domnul, ci și de la frații prezenți. În inima ei nu este nimic prezent pe care Duhul Sfânt să-l poată folosi pentru ca, împreună cu adorarea din inima celorlalți, să se ridice spre Dumnezeu o lucrare de un miros plăcut. Tot așa poate fi și la un frate. Dacă Duhul Sfânt vrea să mă folosească în strângerile laolaltă ca gură a adunării în rugăciune sau în închinare sau ca gură a Domnului la lucrarea în Cuvânt, atunci rețin ceva pe nedrept nu numai de la Domnul, ci și de la frați, dacă nu mă las folosit. Cuvântul lui Dumnezeu spune că trebuie să îi iubesc pe frați și pe surori. Nu le rețin eu ceva pe nedrept din ceea ce este un drept al lor?

Nu îl mint eu pe fratele meu când ceea ce el mi-a istorisit confidențial eu le spun altora? Nu abuzez eu de ceea ce el mi-a povestit? Nu disprețuiesc eu ceea ce el mi-a încredințat doar mie? Sau, dacă nu spun adevărul cu privire la ceea ce știu de la el, nu fac o nedreptate? Nu îl nedreptățesc eu, tăgăduind sau micșorând aptitudinile sau darurile duhovnicești pe care el le-a primit? Dacă nu îi dau unui frate sau unei surori cinstea care li se cuvine stării lor duhovnicești – căci unui creștin i se cuvine cinste, potrivit umblării sale cu Domnul și stării lui duhovnicești – nu le iau eu atunci ceva din ce li se cuvine? Când aud că se spune ceva despre un frate, lucruri despre care știu că nu sunt adevărate, și nu mă împotrivesc și nu spun că pot dovedi că nu sunt adevărate, nu îi răpesc eu cinstea fratelui în discuție? Putem enumera încă multe alte situații asemănătoare chiar referitor la lucrurile materiale, ca bani sau altceva. Probabil că îi datorez bani unui frate și nu îi dau înapoi, pentru că el a uitat sau din alt motiv. Sau poate am împrumutat o carte de la el și nu i-o mai dau înapoi. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem reține de la frații noștri, cu toate că ei au drept asupra lor sau, mai bine zis, cu toate că noi le suntem datori în privința aceasta.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit coboară de sus, de la Tatăl luminilor

Iacov 1.17

Biblii nedorite

Un misionar elvețian a povestit această experiență acum câteva decenii:

„Voiam Biblii pentru lucrarea de misionar în Franța, așa că am pus anunțuri în câteva ziare din Geneva, Montreux și Lausanne, în partea franceză a Elveției. Mult timp nu am primit niciun răspuns. Apoi însă am primit un mesaj de la un proprietar de restaurant. El a scris scurt: «Vino! Am multe Biblii de dat!». Am plecat imediat. El mi-a zis: «Am un munte de Biblii». Apoi mi-a spus povestea lui. «Uite, acolo e biserica și aici e restaurantul meu. Cuplurile care se căsătoresc acolo primesc de la pastor cadou de nuntă o Biblie. Numele lor le sunt scrise pe prima pagină. După biserică, petrecerea se ține aici. Oaspeții mănâncă un prânz bogat și beau mult. Când pleacă, multe cupluri rup pagina cu numele lor, o pun bine, iar Biblia o lasă aici»“.

Proprietarul m-a dus atunci în camera alăturată. Pe masă erau 62 de Biblii – 62 de Biblii nedorite.

Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în grădina Eden (Geneza 2.24). Relația de iubire dintre un bărbat și soția lui este un dar de la Dumnezeul care a vrut să îi facă pe oameni fericiți. Dar ca acea relație să aibă profunzime și permanență, trebuie ca Dumnezeu și Cuvântul Său să aibă rolul central. Biblia ne arată cum orice bine pe care Dumnezeu ni-l dă ar trebui să ne servească în a ne aduce bucurie nouă și onoare Lui – o bucurie care nu are nimic de regretat aici și care se va contopi curând în bucuria eternă a cerului.

Citirea Bibliei: Isaia 6.1-13 · Fapte 22.22-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 22:1-19

Casa la care s-a gândit David şi pe care Solo­mon a construit-o este o imagine a viitorului loc de poposire a lui Dumnezeu în mijlocul lui Israel. Totuşi, multe dintre detaliile referitoare la pregă­tirea şi construirea ei ne vor ajuta să înţelegem mai bine, prin comparaţie, marile adevăruri ale Noului Testament cu privire la Bi­serică. În ace­laşi fel în care aria lui Ornan (unde se oferea sacrificiul) va constitui terenul casei, lu­crarea lui Hristos la cruce va fi fundamentul Bi­sericii.

Ace­laşi adevăr ar apărea sub o altă formă, dacă i-am considera pe David şi pe Solo­mon îm­preună, ca un singur prefigurator al Domnului Isus. David ne vorbeşte despre un Hristos sufe­rind şi respins; el a pregătit – în necazul lui (v.14) – tot ce era necesar pentru constru­irea casei lui Dum­nezeu. So­lo­mon Îl reprezintă pe Hristos glorificat, con­stru­indu‑Şi Adunarea şi fiind gata să apară împre­ună cu ea ca să domnească peste întregul uni­vers. Materialele, în spe­cial „pietrele vii“, care sunt credincioşii, n-au putut fi puse împreună fără suferinţele şi moartea Dom­nului Isus. Dar înăl­ţarea Lui a fost necesară pen­tru ca Biserica să poată fi construită. Această construcţie nu este înche­iată în prezent. Poate că nu-i mai lipseşte decât o singură piatră. Vei fi tu această piatră?

O INIMĂ PENTRU CEILALȚI | Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte.” (Psalmul 41:1)

În 18 decembrie 1933, într-un ziar din Canton, Ohio, a apărut un anunț curios: „O persoană care a trăit și experimentat Marea Criză economică vrea să ajute 75 de familii nefericite. Donatorul anonim, cunoscut doar sub numele de „B. Virdor”, trimite 750 de dolari pentru a răspândi bucuria Crăciunului”. Tot ce trebuiau să facă cititorii era să-și descrie situația într-o scrisoare și s-o trimită prin poștă la „livrare generală”. Apelurile curgeau în valuri.

Ciudat, dar nimeni nu cunoștea niciun „B. Virdor”… așa că lumea începuse să se întrebe dacă acea persoană chiar exista! Apoi, în decurs de o săptămână, au început să sosească cecuri în toate casele din zonă. Majoritatea erau modeste, de aproximativ cinci dolari, și toate erau semnate „B. Virdor”. De-a lungul anilor care au urmat, deși povestea a tot fost spusă, identitatea filantropului a rămas necunoscută.

Apoi, în 2008, la mult timp după moartea sa, nepotul său a deschis o valiză neagră zdrențuită, care aduna praf în podul părinților săi. Atunci au fost găsite scrisorile din decembrie 1933, împreună cu 150 de cecuri anulate. Deci, B. Virdor era de fapt Samuel J. Stone, iar pseudonimul era compus din primele litere ale numelor fiicelor sale Barbara, Virginia și Dorothy.

Interesant este faptul că Sam Stone nu avea nimic special; avea 15 ani când familia sa emigrase din România și se stabilise într-un ghetou din Pittsburgh. Tatăl lui Sam i-a ascuns pantofii ca să nu poată merge la școală, forțându-l pe el și pe cei șase frați ai săi să confecționeze țigarete în podul casei. În cele din urmă, Sam a plecat de acasă pentru a lucra pe o șalupă și apoi într-o mină de cărbune…

În momentul în care Marea Depresiune a lovit, el deținea un mic lanț de magazine de îmbrăcăminte și trăia într-un confort relativ. Cu toate acestea, el avea o inimă pentru ceilalți… iar acțiunile sale au dovedit-o!

Se poate spune același lucru și despre tine?

10 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Taina cea ascunsă din veacuri și din generații, dar arătată acum sfinților Săi, cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care sunt bogățiile gloriei tainei acesteia printre națiuni, care este Hristos în voi, speranța gloriei.

Coloseni 1.26,27

Apostolul rezumă într-o singură expresie ceea ce înseamnă aceste bogății acordate națiunilor, arătând în acest fel și diferența dintre acestea și cele pe care iudeii le așteaptă; el spune: „Care este Hristos în [sau printre] voi, speranța gloriei“. Iudeii așteptau un Mesia care va fi manifestat în glorie printre ei, pe pământ, națiunile neavând decât o parte subordonată la binecuvântarea pe care El o va aduce. În schimb, „taina“ cu privire la cei dintre națiuni consta în faptul că Hristos locuia în ei și în mijlocul lor, într-un fel nevăzut, fiind astfel nu gloria însăși, ci „nădejdea gloriei“. Era un lucru cu totul nou, despre care scrierile Vechiului Testament nu vorbesc absolut deloc. Era taina descoperită acum.

Hristos în noi, locuind în noi – ce har imens! O, de l-am conștientiza! Și, pe măsură ce îl conștientizăm și îl gustăm, speranța sigură a gloriei va deveni și mai puternică. Să remarcăm încă o dată faptul că această epistolă are menirea de a ne apropia tot mai mult de Persoana Domnului Isus. Măreția Sa ca Fiu al dragostei lui Dumnezeu, divinitatea Sa manifestată în creație, poziția Sa de Cap al noii creații, plinătatea Dumnezeirii care locuiește în El, Cel care împacă toate lucrurile și pe păcătoși cu Dumnezeu – toate acestea sunt cuprinse în Acela care este în noi și în mijlocul nostru, „speranța gloriei“.

Ce ne-ar mai trebui? Acest lucru închidea ușa tuturor imaginațiilor subtile ale filosofilor, precum și legalismului învățătorilor iudaizanți, care nu puteau oferi nimic care să echivaleze cu „Hristos în noi, speranța gloriei“. Tot ceea ce ar aduce atingere gloriei lui Hristos pentru noi înseamnă micșorarea speranței. Prin urmare, fie ca Hristos să locuiască în inimile noastre prin credință (Efeseni 3.17), adică să conștientizăm tot mai mult, prin credință, acest mare adevăr, pentru ca inimile noastre să se umple de bucurie, cunoscând și gustând unirea noastră cu El!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

O mare mulțime de iudei au aflat deci că El este acolo și au venit nu numai pentru Isus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase dintre morți. Dar preoții de seamă s-au sfătuit ca să-l omoare și pe Lazăr, pentru că, din cauza lui, mulți dintre iudei plecau și credeau în Isus.

Ioan 12.9-11

Mulțimile veniseră să-l vadă pe Lazăr

Isus și ucenicii Lui luau cina în Betania în acea seară cu Marta, cu Maria și cu Lazăr. Atmosfera solemnă din acea casă, când Maria a uns picioarele Domnului cu mir, a fost stricată când Iuda, hoțul și trădătorul, a intervenit. Domnul însă a rectificat situația, luând apărarea Mariei cu multă dragoste și spunându-le ucenicilor despre moartea Lui care avea să fie curând. Gândurile Mariei erau ocupate cu Isus; Iuda îi avea, aparent, pe „săraci“ în atenție, în timp ce mulți evrei care veniseră la casa din Betania erau interesați doar de Isus și de Lazăr, a cărui înviere fusese o măreață mărturie pentru divinitatea lui Isus, așa că ei doreau să vadă lucrurile pentru ei. Ce reacții diferite au avut aceste grupuri de persoane! Cei trei prieteni ai lui Isus Îl iubeau; Iuda se gândea doar la el; mulțimea, în mare parte, era doar curioasă, în timp ce unii au crezut. Apoi era grupul care Îl ura pe Domnul: marii preoți. În fanatismul lor religios, ei au făcut tot ce le-a stat în putință să Îl elimine pe Isus, și pe Lazăr împreună cu El, deoarece acesta era o mărturie vie despre harul și puterea Lui.

De-a lungul secolelor s-au schimbat multe, însă un lucru a rămas neschimbat: cu cât este mai intimă părtășia celor credincioși cu Domnul lor, și cu cât puterea Lui este mai vizibilă în viața lor, cu atât ei sunt mai puțin doriți de lume! „Toți care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați“ (2 Timotei 3.12).

Citirea Bibliei: Isaia 5.1-17 · Fapte 22.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 21:1-13

Ne putem întreba de ce Dumnezeu, care a trecut peste greşelile precedente ale lui David, o reamin­teşte acum pe cea a numărării. Păcatul acesta ne arată înainte de toate distanţa care-l separă pe acest împărat de acel Unul faţă de care el constituia doar o slabă reflectare. Era necesar ca Israel să nu-L confunde pe Mesia al lor nici măcar cu cel mai mare dintre împăraţii lor. Fiul lui David era în acelaşi timp şi Domnul său (Matei 22.41-45). Pe de altă parte, trebuia să explice ne­cesitatea pedepsei divine şi harul care avea să-i pună sfârşit. Fără acestea, istoria nu poate fi înţeleasă. David apare aici ca fiind nici mai mult nici mai puţin decât un păcătos vinovat, la fel ca tine şi ca mine. Însă el cunoaşte inima lui Dum­nezeu. Răspunsul lui este dovada pentru aceasta: „Să cad … în mâna Dom­nului, pentru că îndu­rările Lui sunt foarte mari“ (v. 13). Cu­noaşte fiecare dintre noi, din experienţă personală, bogăţia şi varietatea acestei îndurări a Domnului? (citiţi  Pl. Ier. 3.22, 23, 32).

Pentru ispă­şirea păcatelor noastre nu poate fi o chestiu­ne de alegere între trei ani de foamete, trei luni de război sau trei zile de boală. Dar Hristos, luând locul nostru, a cunoscut în timpul celor trei ceasuri de în­tu­neric de la cruce măsura deplină a mâniei lui Dumnezeu; El a luat asupra Sa pedeapsa noastră eternă.

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI ACȚIONEAZĂ!

„Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită după nori nu va secera.” (Eclesiastul 11:4)

Există o vreme când trebuie să fii prudent, și o vreme când trebuie să renunți la precauție. Și ai nevoie de discernământ pentru a înțelege diferența. Dacă aștepți condițiile perfecte pentru a profita de ocazie, vei ezita toată viața.

Biblia spune: „Cine se uită după vânt nu va semăna, şi cine se uită după nori nu va secera.” De cele mai multe ori, singurul lucru care se află între tine și împlinirea visului tău este o scuză: „Sunt prea ocupat… Nu am suficienți bani… Nu sunt calificat… Nu sunt încă pregătit… Am multe alte probleme…” Știre de ultimă oră: nimeni nu este niciodată pregătit!

Chiar înainte de prima minune săvârșită de Hristos, El pare că ezită: „Încă nu mi-a sosit ceasul” (Ioan 2:4). Dar Isus a avut o mamă care L-a iubit suficient de mult încât să insiste și să-L convingă. În cartea sa „Jump in”! (Aruncă-te!), producătorul de televiziune Mark Burnett scrie despre pașii făcuți spre succesul său ca producător TV. Burnett a creat emisiuni de succes precum „Survivor” (Supraviețuitorul) și „The Apprentice” (Ucenicul). El scria: „Niciodată nu va fi totul perfect și nimic nu poate fi planificat în totalitate. Tot ce poți spera este să fii măcar pe jumătate sigur de planul tău, și să știi că tu și echipa pe care ai adunat-o sunteți dispuși să munciți suficient de mult pentru a depăși problemele inevitabile pe măsură ce ele vor apărea!”

Să reținem cuvintele „ce poți spera este să fii măcar pe jumătate sigur”. E o parafrazare destul de bună a capitolului 11 din Eclesiastul. Așadar, nu „te uita la vânt” și nu „te uita după nori”!

După ce te-ai rugat și te-ai pregătit, este timpul să te încrezi în Dumnezeu… și să treci la fapte!

6 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

S-au strecurat anumiți oameni, care demult sunt scriși, dinainte, pentru această judecată, neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în destrăbălare și tăgăduindu-L pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Hristos.

Iuda 4

În zilele din urmă, mărturia creștină primește tot mai mult un caracter personal. Aceasta nu înseamnă că fiecare credincios trebuie să stea singur. Va exista o mărturie comună până va veni Domnul: Filadelfia rămâne până la răpirea Adunării, dar trebuie să menționăm că Filadelfia nu cuprinde întreaga creștinătate de nume. Ea constituie numai o parte mică din aceasta. Afară sunt Tiatira, Sardes și Laodiceea. Nu Filadelfia este semnul caracteristic al creștinătății, nici măcar al părții care se află în afara Tiatirei și a Sardesului. Rămâne totuși o mărturie comună. Chiar și epistola lui Iuda dovedește acest lucru. Aici s-au strecurat oameni în mijlocul credincioșilor adevărați. De aici putem deduce că există o umblare împreună a credincioșilor adevărați. Deși merg împreună și formează astfel o mărturie, esențială rămâne o mărturie personală. Și în Filadelfia se adresează fiecăruia în parte: „Cine are urechi să audă!“. La fel se vorbește la singular despre „învingător“!

Mărturia personală nu trebuie să fie mai slabă în timpul decăderii decât într-o perioadă înfloritoare. Noi personal am primit aceleași binecuvântări ca și credincioșii de după moartea apostolilor. Avem un Domn în cer care este obiectul inimilor noastre. Avem Cuvântul lui Dumnezeu care ne învață cum să acționăm în toate împrejurările. Da, noi avem Cuvântul lui Dumnezeu complet și el ne este mai accesibil acum decât în vremea dinaintea descoperirii tiparului, când existau doar copii ale diverselor cărți ale Bibliei. Dumnezeu Duhul Sfânt locuiește în noi ca și în fiecare credincios de la început (Efeseni 1.13) și El vrea să ne călăuzească pe fiecare în tot adevărul (Ioan 16.13). Puterea Sa este tot așa de nemărginită ca și în zilele de atunci ca să ne mențină ca mărturie, dacă nu permitem să existe în inima și în viața noastră piedici.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar voi sunteți aceia care ați rămas mereu cu Mine în încercările Mele.

Luca 22.28

„Voi ați rămas cu Mine în încercările Mele“

Încercările despre care vorbește aici Domnul Isus sunt cele pe care le-a îndurat El ca Om pe pământ. Ucenicii au experimentat cu adevărat lipsuri, foamete, oboseală și sărăcie pământească. Împreună cu Domnul lor au îndurat de asemenea dizgrație, dispreț și prigoană din partea semenilor. Mulți psalmi ne zugrăvesc modul dureros în care Domnul Isus a simțit aceste încercări. Ce mângâietor că ucenicii Lui Îl iubeau, Îl susțineau și perseverau cu El! Este posibil ca noi să trecem azi prin dificultăți. El ne susține în încercările noastre, iar aceasta ne dă multă mângâiere. Ne-am gândit însă vreodată cât de plăcut este pentru El dacă noi rămânem cu El în încercările Sale? Ne gândim de pildă la acele jigniri care rănesc. Marele nostru Preot plin de îndurare și credincios poate să „aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre“, pentru că El a fost „ispitit în toate în același fel, în afară de păcat“ (Evrei 4.15). El este Cel strâmtorat în toate suferințele noastre (Isaia 63.9); comuniunea Lui cu noi este constantă. În ceea ce privește suferința și încercările pentru El, experimentăm „comuniunea suferințelor Lui“.

Un crescător de păstrăvi se plângea de pierderile majore din păstrăvăria sa. Atunci un prieten i-a recomandat să pună o știucă în heleșteu. Dar asta era ca și cum ar fi pus un lup între oi. Era bună recomandarea? Da! Când păstrăvii devin leneși, se îmbolnăvesc. Știuca îi mănâncă la început pe cei slabi, dar păstrăvii în general sunt mai iuți decât știucile. Este nevoie câteodată de un astfel de stimulent pentru a ne ține treji, pentru a face progrese în cunoașterea Lui. Încercările noastre au un rost!

Citirea Bibliei: Isaia 1.18-31 · Fapte 20.28-38

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 16:23-43

În acelaşi fel în care prima Ťstrofăť a acestei cân­tări    (v.7-22) corespunde unei părţi din Psal­­mul 105 (v.1-15), ceea ce urmează reuneşte o parte din Psalmul 96 (v.2-12) cu trei ver­sete din Ps. 106 (v.1,47,48). O trăsătură devine însă re­marcabilă: tot ceea ce nu cores­punde în cei trei psalmi caracterului harului a fost lăsat deoparte. Nu sunt menţionate aici nici fapte rele comise, nici judecata lor meritată.

Când cei răscumpăraţi vor înconjura tronul Mielului şi când vor răsuna cântările cele noi, va mai putea exista atunci vreo amintire copleşitoare a păcate­lor acestora (ca în Ps. 106.6,7,13-43 pentru Isra­el)? Imposibil, deoa­rece Dum­nezeu a promis: „nu-Mi voi mai amin­ti de păcatele lor şi de nelegiuirile lor“ (Evrei 8.12). Păca­tele vor fi menţionate numai atunci când se va spu­ne: „A Aceluia care ne iubeşte şi care ne-a spălat de pă­catele noastre în sângele Său … a Lui să fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin“ (Apocalip­sa 1.5-6).

Această scenă se termină prin stabilirea servi­ciului permanent înaintea chivotului. Fiecare la locul său îşi va împlini, de acum înainte, servi­ciul sfânt, imagine a celor care aparţin deja ado­ratorilor adevăraţi.

FII CINSTIT ÎN TOATE LUCRURILE! | Fundația S.E.E.R. România

„Urmăriţi ce este bine înaintea tuturor oamenilor.” (Romani 12:17)

În finalul celebrului său poem „The Road Not Taken” (Drumul pe care nu l-am urmat), Robert Frost scrie: „Drumul s-a despărțit în două prin pădure, iar eu am luat-o pe acel mai neumblat – și pot să spun că viața-mi s-a schimbat!”

Din păcate, se pare că în zilele noastre, drumul cel mai puțin urmat este onestitatea în lucrurile mărunte… și onestitatea în general, în orice… Potrivit revistei „Psychology Today”, 70% dintre elevii de liceu din SUA și aproape jumătate dintre studenți recunosc că au copiat. USA Today a declarat că 91% dintre americani mint în mod regulat.

Cultura noastră spune: „Dacă vrei să avansezi, trebuie să încalci câteva reguli”… Dar Biblia avertizează că „vulpile mici… strică viile în floare” (Cântarea Cântărilor 2:15). Solomon se referă la păcatele mici care ne deschid apetitul, ne denaturează valorile și duc la păcate mai mari.

Comentatorul biblic Matthew Henry scrie: „Faptul că Adam a mâncat fructul oprit poate părea un păcat mic, dar a deschis ușa către cele mai mari păcate!” Ești tentat să-ți compromiți caracterul? Ispitit să-ți înșeli colegii de clasă? Ești presat să nu fi sincer la locul de muncă? Ești prins într-o „mică relație inocentă”?

Evanghelistul Charles Finney a spus: „O persoană incorectă în lucrurile mărunte nu este cu adevărat cinstită în nimic!” Dacă domeniile mărunte și tainice ale vieții tale nu sunt guvernate de convingerile tale, le expui pericolului de a fi corupte din cauza compromisurilor tale.

Una dintre cele mai mari promisiuni făcute în Scriptură îi are în vedere pe cei credincioși în lucrurile mici: „Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri.” (Matei 25:21)

Așadar, fii cinstit atât în lucrurile mărunte, cât și în cele mari!

4 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos.

Efeseni 1.3

Hristos S-a suit la Dumnezeul Lui și la Dumnezeul nostru, la Tatăl Lui și la Tatăl nostru. Noi ne bucurăm de toate binecuvântările care decurg din aceste două relații. Am fost binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală – niciuna nu lipsește. Aceste binecuvântări sunt de cel mai înalt ordin; ele nu sunt temporale, ca cele ale iudeilor. Ne bucurăm de aceste binecuvântări cu cea mai înaltă capacitate a omului reînnoit, iar ele sunt adaptate acestei capacități, fiind spirituale. Ele sunt de asemenea în cea mai înaltă sferă, nu în Canaanul pământesc. Aceste binecuvântări ne sunt dăruite în locurile cerești, și ne sunt dăruite în cel mai minunat mod, lipsit de orice comparație – în Hristos. Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Toate acestea își au însă izvorul în inima lui Dumnezeu Însuși, cu totul deasupra împrejurărilor în care El ne-a găsit, fiind conectate cu eternitatea, deasupra timpului. Înainte de a fi lumea, acesta a fost locul nostru, în inima Lui. El ne-a rânduit să avem un loc în Hristos. Ne-a ales în El.

Ce binecuvântare, ce izvor de bucurie, ce har, să fim astfel obiecte ale favorii lui Dumnezeu, potrivit cu dragostea Lui suverană! Să remarcăm aici felul în care Duhul Sfânt ține permanent înaintea ochilor noștri acest adevăr de neprețuit că toate acestea sunt în Hristos: binecuvântați în locurile cerești în Hristos; Dumnezeu ne-a ales în El; pentru înfiere prin Isus Hristos; primiți în Cel Preaiubit. Acesta este unul dintre cele două principii fundamentale ale învățăturii Duhului în acest loc. Celălalt principiu este că binecuvântarea își are originea în Dumnezeu Însuși. El este sursa și autorul ei. Inima Lui și gândul Lui sunt la originea acestei binecuvântări și constituie măsura ei.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători față de o mântuire așa de mare?

Evrei 2.3

O mântuire așa de mare

Versetul de astăzi din Biblie nu spune: „Cum să scăpăm noi, dacă respingem sau punem la îndoială o mântuire așa de mare?“, ci spune: „Dacă vom fi nepăsători“, cu alte cuvinte, dacă nu ținem seama, sau suntem indiferenți față de mântuire. Imaginați-vă că cineva a fost mușcat de un șarpe și că există un ser antivenin care îl poate salva. Dacă însă aruncă sticla cu medicament, din mânie, sau dacă o scapă și o sparge, omul acela va muri; va muri și dacă ar ține-o degeaba în mână sau dacă doar s-ar uita la ea. El trebuie să ia serul, nimic altceva nu l-ar putea ajuta.

Mântuirea oferită de Dumnezeu eliberează oamenii de vină, de stăpânirea păcatului și de consecințele acestuia. Este „o mare mântuire“, deoarece: Inițiatorul ei este mare, Calea prin care ea ne-a fost adusă este mare și Efectul și dimensiunile ei sunt mari.

Ce mare a fost prețul plătit pentru o asemenea salvare și cât de mare a fost mizeria din care am fost salvați, precum și cât de bogați ne-a făcut această mântuire „așa de mare“, toate acestea nu pot fi exprimate în cuvinte.

Nu trebuie ca eu să fi comis păcate grave sau multe, ca să fiu pierdut. Trebuie doar să stau pur și simplu nepăsător, fără a face nimic, atunci când Isus îmi vorbește. Las ușa închisă, când El este afară și vrea să mă salveze. Îl ignor, asta e tot. Este de ajuns. Dacă acționez astfel, cum să scap de judecată? Cine mă va sprijini sau pe cine mă pot baza în acest caz?

Citirea Bibliei: Iov 42.1-17 · Fapte 20.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 15:25-29; 16:1-6

Versetele 24 şi 25 ale Psalmului 68 fac aluzie la sărbătoarea care se derulează aici sub ochii noş­tri: „Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule! (umbletele Fiului lui Dumnezeu prefigurat de chivot) … Cântăreţii mergeau înainte, apoi cântăreţii cu instrumente cu coarde …“ Dar mai ales Ps. 132 ne oferă posibilitatea să cunoaştem gân­durile lui David în această împrejurare solemnă. Intrarea Chivotului în odihna Sa răspundea dorinţei celei mai arzătoare a lui David (Psalmul 132.3-5 şi 8).

Fie ca şi inimile noastre să vibreze la gândul odihnei cereşti în care Domnul Isus a intrat deja, înaintea noastră! Să re­marcăm cât de mult depăşesc promisiunile divine ale frumosului Psalm 132 scena din capitolul de faţă: „voi îmbrăca pe preoţii săi cu mântuire; şi sfinţii săi vor izbucni în cântări de bucurie (comp. 1 Cronici 15.17, 28 cu Ps. 132.16).

„Voi bine­cuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi“ (comp.1 Cronici 16.3 cu Ps. 132.15).

Cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să-şi exprime bucuria şi lauda fără să mai aştepte odihna cerească. Încă de pe pământ ei se află deja în posesia centrului strângerii laolaltă: Hristos. Ei au fost lăsaţi aici ca să facă slujba, să aducă aminte, să mărească (sau să mulţumească), să-L laude (v.4) atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.

ATACUL SE DĂ ASUPRA VIITORULUI TĂU | Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale…” (1 Petru 5:8)

Apostolul Petru ne atenționează: „Vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă…” (1 Petru 5:8-9)

Cuvântul Hristos înseamnă „Unsul lui Dumnezeu”; deci, dacă ești creștin, ești uns cu același Duh care S-a odihnit peste Hristos. Satan L-a ispitit pe Hristos și te va ispiti și pe tine. Satan L-a avut pe Hristos ca țintă pentru că se temea de destinul Său; în același fel înțelege Satan și destinul tău, și vrea să te împiedice să-l împlinești.

Când îți amintește de eșecurile din trecut, o face ca să te descurajeze și să te împiedice să atingi viitorul pe care Dumnezeu l-a plănuit pentru tine. Apostolul Pavel a scris că noi am fost „rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11); asta înseamnă că Dumnezeu te-a ales pentru a îndeplini un anumit scop, că El are un plan specific pentru viața ta și face ca totul să funcționeze conform acelui plan.

În același timp, Satan știe acest lucru și de aceea atacul său împotriva ta nu va înceta niciodată. C.S. Lewis a spus: „Nu există teren neutru în univers; fiecare centimetru pătrat, fiecare fracțiune de secundă, este revendicată de Dumnezeu și contrarevendicată de Satan!” Nu există teren de mijloc, no man’s land… Este doar o chestiune de timp până când va trebui să te alături unei tabere. Și este de preferat să-ți determini poziția dinainte, printr-o hotărâre decisivă și să nu lași pe altcineva s-o aleagă pentru tine, din oficiu, fără implicarea ta.

Așadar, în fiecare zi, când te trezești, îmbracă-te pentru luptă și pregătește-te de atac… convins că prin puterea lui Dumnezeu vei învinge!