TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Avertizare împotriva uşurătăţii spirituale
„Totuşi, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse.”
Luca 10:20
Ca lucrători creştini, capcana cea mai periculoasă care ne pândeşte nu este lumea, nici păcatul, ci uşurătatea spirituală, adică adoptarea modelului şi a formei veacului religios în care trăim, curtarea succesului spiritual. Nu căuta niciodată nimic altceva decât aprobarea lui Dumnezeu şi fii gata întotdeauna să mergi ..afară din tabără, la El, şi să porţi ocara Lui”. Isus le-a spus ucenicilor Lui să nu se bucure de succes în lucrare; totuşi, acesta pare să fie lucrul de care ne bucurăm cei mai mulţi dintre noi. Facem bilanţul: atâtea suflete mântuite şi sfinţite; slavă lui Dumnezeu, acum totul este bine. Lucrarea noastră începe acolo unde harul lui Dumnezeu a aşezat temelia: noi nu trebuie să mântuim suflete, ci să facem ucenici. Mântuirea şi sfinţirea sunt lucrarea harului suveran al lui Dumnezeu; lucrarea noastră, ca ucenici ai Lui, este de a educa vieţile altora până când ele sunt cu totul predate lui Dumnezeu. O viaţă predată cu totul lui Dumnezeu este mai valoroasă înaintea Lui decât o sută de vieţi care sunt doar trezite de Duhul Lui. Ca lucrători ai lui Dumnezeu noi trebuie să ne ..reproducem” spiritual – aceasta va fi mărturia lui Dumnezeu pentru noi ca lucrători. Dumnezeu ne aduce la un standard de viaţă, prin harul Lui, iar noi suntem răspunzători pentru reproducerea” acelui standard în alţii.
Dacă un lucrător nu trăieşte o viaţă ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, el poate să devină pentru alţii un dictator iritant, în Ioc să fie un ucenic plin de Duhul. Mulţi dintre noi suntem dictatori; le dictăm oamenilor şi adunărilor dorinţele noastre. Isus nu ne dictează niciodată în felul acesta. De fiecare dată când Domnul nostru a vorbit despre ucenicie. El a început cu un „dacă”, niciodată cu o afirmaţie categorică – „Trebuie”. Ucenicia poartă cu sine o opţiune.
MANA DE DIMINEAŢĂ
2 TIMOTEI 4:5
„Fă lucrarea unui evavanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.”
Fără îndoială că aceste cuvinte sînt adresate lui Timotei care era în adevăr un evanghelist şi pe care apostolul Pavel îl lăsase în Efes cu scopul acesta, dar Duhul Sfint Se adresează aici şi oricărui credincios care poate şi trebuie să fie un purtător al vestei bune că Dumnezeu acordă o mîntuire gratuită oricui crede în jertfa de la Golgota a Fiului Său, Isus Hristos.Pentru lucrarea aceasta nu este nevoie de nici o şcoală specială, nici de hirotonisire sau ordinare din partea cuiva, ci doar de o inimă plină de iubire faţă de cei pierduţi, de o vorbă simplă şi de pildă de viaţă care să susţină cele spuse altora. Marea temă a celui ce duce vestea bună este Domnul Isus; Singurul şi singura putere de a prezenta această temă este Duhul Sfînt iar acela căruia trebuie să i se dezvăluie această mare temă este bietul păcătos pierdut. Pentru evanghelist, Domnul Hristos este mereu nou; puterea Duhului este totdeauna proaspătă iar starea şi destinul sufletului omenesc are totdeauna mare nevoie să i se vorbească despre Domnul Isus.Ce mare cinste ni s-a dat să fim „împreună lucrători cu Dumnezeu” (ICor. 3:9) dar şi ce mare răspundere pentru că atunci cînd îl prezentăm pe Domnul Isus altora trebuie mai întîi să-L avem şi să-L arătăm în noi înşine. „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci în toate privinţele arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu……prin curăţie, prin cunoştinţă, prin bunătate, prin dragoste neprefăcută…” (2Cor. 6:4, 6). Trebuie să ştim că predicarea Evangheliei, în înţelesul divin al cuvîntului, nu este o declarare stearpă a unei doctrine evanghelice – o vorbire formală pe care o repetăm mereu ca o rutină ci, „este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede.” (Rom. 1:16). A propovădui Evanghelia este realmente dezvăluirea inimii pline de iubire a lui Dumnezeu în Persoana şi lucrarea Domnului Hristos, şi toate acestea prin energia prezentă a Duhului Sfint, din inepuizabila comoară a Sfintei Scripturi. C.H.M; Fie ca lucrarea noastră să fie o lucrare a credinţei şi care să-şi tragă puterea, chiar existenţa ei, din părtăşia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru… şi să poarte amprenta harului şi adevărului care au venit prin Domnul Isus Hristos.” J.N.D.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Cine a cunoscut gândul Domnului, sau cine a fost sfetnicul lui?” Romani 11:34
Cât de mulţi sunt aceia în zilele noastre care ar vrea să sfătuiască pe Dumnezeu ce anume să facă, pentru ca ei să umpluţi de putere. Cum ar fi însă dacă s-ar întâmpla după voia fiecăruia? Capul meu ar fi crescut întratâta, încât nu ar mai avea loc în Elveţia, dacă s-ar fi întâmplat toate după voia mea. Aş fi alungat toate duhurile rele, le-aş fi scos afară din lume; aş fi fost mai aspru cu ele, decât Mântuitorul. Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine mâine. Poate mă voi găsi în faţa unor lucruri nepăcute, dar ştiu una: că va fi spre folosul meu, şi aceasta o spune Dumnezeu. Toate vor fi spre binele meu; nu pentru că eu gândesc aşa, ci pentru că Dumnezeu o spune. Ce am putea gândi despre acel biciclist care ar claxona tramvaiul care vine din sens opus, ca să-i iasă în cale? Tramvaiul circulă pe şine, astfel biciclistul trebuie să-l ocolească, chiar dacă nu-i este pe plac, dacă nu vrea să se accidenteze. Şi noi totuşi am vrea de multe ori să-I spunem Lui Dumnezeu cum trebuie să procedeze. Un lucru mi se pare important la poporul Israel; n-au vrut să înţeleagă drumurile Lui. Nici eu nu am fost dispus să înţeleg timp îndelungat, apoi mi-am dat seama că totul s-a întâmplat cum nu se putea mai bine. Cum conduce El soarta mea, este măreţ, şi va fi spre mântuirea mea.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
CONDIŢIE DE BINECUVÂNTARE
Aduceţi la casa vistieriei, toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor, şi veţi vedea daca nu voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.
Maleahi 3.10
Mulţi citesc această făgăduinţă şi-i doresc împlinirea, fără a lua seama la condiţia pusă. Nu ne putem aştepta să vedem cerul deschizându-se pentru a avea parte de ea, afara numai dacă dăm Domnului şi lucrării Lui, ceea ce le datorăm. Nu ar fi lipsă de fonduri pentru lucrările sfinte, dacă toţi aceia care poartă numele de creştini, ar plăti ceea ce trebuie.Mulţi din ei sunt săraci pentru că îl fură pe Dumnezeu. Multe Biserici nu sunt vizitate de Duhul Sfânt, pentru că ele îi lasă pe slujitorii lor să flămânzească. Dacă noi nu dăm slujitorului lui Dumnezeu hrana sa zilnică, să nu ne mirăm că primim din lucrul său hrană slabă pentru sufletele noastre. Când sarcina lui devine tot mai grea, din lipsă de ajutoare şi lucrarea lui Dumnezeu este împiedicată din cauza lipsei de fonduri, cum putem nădăjdui să propăşim duhovniceşte?Să vedem! Ce am dat eu până acum? Dacă am fost zgârcit cu Dumnezeu şi m-am târguit cu Domnul, Mântuitorul meu, nu voi mai fi ca în trecut. Voi da zeciuielile mele Domnului, jertfind pentru lucrarea Sa şi ajutând pe sărac. Atunci voi simţi puterea Sa, care mă va binecuvânta din plin.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Evrei 4.2
O ţară în care va curge lapte şi miere a fost promisă poporului de către Dumnezeu. Ce ţel măreţ în comparaţie cu robia Egiptului. Drumul ducea, după înţelepciunea lui Dumnezeu prin pustie. Dar şi pustia a fost parcursă. Acum ţara le era în faţă şi Moise îi îmbărbătează spunând: „Suie-te, ia-o în stăpânire cum ţi-a spus Domnul Dumnezeu” (Deut. 1.21). Aici s-a arătat ca şi în multe cazuri anterioare necredinţa poporului. Norul de foc era o dovadă a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor, şi totuşi poporul, nu a crezut. Au trimis oameni ca să iscodească ceea ce a promis Dumnezeu (Deut. 1.22). Dumnezeu acceptă şi aceasta dar urmările sunt tragice. Toţi cei care au ieşit din Egipt a trebuit să moară în pustie afară de Iosua şi Caleb.
„Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună” (Evrei 4.2) numai că ţelul nostru este ceresc, mult mai preţios decât ţara pământească. Dar fără credinţă este imposibil astăzi de a intra în odihna şi sfinţenia Sa. Noi toţi am fost sclavi ai păcatului şi ai Satanei şi tu vei rămâne mai departe în această stare dacă nu vei veni la Domnul Isus cu povara ta. „Pe El Dumnezeu L-a rânduit să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire ca să-Şi arate neprihănirea Lui” (Rom. 3.25). Crede ceea ce a spus Dumnezeu: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar” (Rom. 3.10).
Crede în Domnul Isus care a spus: „Pe cel ce vine Ia Mine nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37). Nu te bizui nici pe creşterea ta aleasă în familie de credincioşi şi nici pe mărturisirea ta religioasă. O mărturisire religioasă avea şi Israelul şi totuşi nu i-a folosit la nimic. VIAŢĂ din Dumnezeu trebuie să ai, viaţă veşnică prin credinţa în Domnul Isus ca să poţi intra în odihna veşnică.În nimic nu este viaţa veşnică decât în Domnul Isus
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
O, Doamne, într-o atitudine de umiliriţă mă rog în dimineaţa asta, plin de adorare şi închinare, dar plin de umilinţă când îmi amintesc cât de adăpostită îmi este viaţa.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele.»
Efeseni 5,16
Este incontestabil faptul că omul zilelor noastre este supraaglomerat şi se plânge mereu de lipsă de timp, cu toate că ar putea foarte bine face atâtea lucruri cu ajutorul tehnologiei. Timpul este un concept relativ. Unii, în doar câteva minute, fac mai multe ca alţii în ore. Când apostolul Pavel ne spune că trebuie să răscumpărăm vremea, se referă la faptul că trebuie să transformăm puţinul timp pe care îl avem la dispoziţie în veşnicie. Cum se poate realiza acest lucru? In primul rând, printr-o viaţă adevărată de rugăciune. Rugăciunea trebuie să fie sinceră şi practicată în mod regulat. Daniel şi-a răscumpărat zilnic timpul. De ce? Pentru că era un om al rugăciunii. El şi-a fixat ca prioritate să se roaîge de trei ori pe zi la aceeaşi oră. Astfel viaţa lui a fost îndreptată spre veşnicie, fiind zidită pe valorile cerului.
Un om care se roagă ştie să fie liniştit şi calm. Diavolului îi este frică de acest lucru, de aceea apostolul Pavel spune: «Să căutaţi să trăiţi liniştiţi» (1 Tes. 4,11). În linişte Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte, ne conduce şi ne atenţionează, astfel încât să putem accepta curăţirea de păcatele noastre prin sângele lui Isus.
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris.
Neemia 9:38
Multe dintre experienţele vieţii ne-au condus să ne reînnoim legământul cu Dumnezeu, spre binele nostru. După ce ne-am însănătoşit dintr-o boală şi ni s-a adăugat, ca lui Ezechia, un număr de ani vieţii, este de dorit să o facem. După ce suntem scăpaţi dintr-un necaz, când sufletul nostru cântă de bucurie, este bine să ne plecăm la piciorul crucii şi să ne reînnoim legământul. Şi, în mod deosebit, ar trebui să ne reînnoim legământul după orice păcat care L-a îndurerat pe Duhul Sfânt, sau a adus dezonoare cauzei lui Dumnezeu. Să privim atunci spre sângele care ne face mai curaţi decât zăpada și să ne oferim din nou inimile înaintea lui Dumnezeu. Nu trebuie să aşteptăm necazurile ca să ne reînnoim dedicarea, este bine să facem la fel şi în vremuri de prosperitate. Dacă întâlnim Ocazii care merită să fie numite „îndurări nesperate” atunci, cu siguranţă, dacă El ne-a onorat aşa, trebuie să-L onorăm şi noi. Să scoatem la lumină toate podoabele împărăteşti închise în tainiţa inimii noastre şi să-1 aşezăm pe Dumnezeu pe tronul Iubirii, în mijlocul slavei. Dacă am învăţa cum să ne purtăm în vremuri de prosperitate, n-ar fi nevoie de atâtea necazuri. Dacă am aduna tot binele din mângâieri, n-ar fi nevoie de atâtea nuiele. Am primit de curând unele binecuvântări la care nu ne așteptam? Ne-a pus Domnul o comoară la picioare? Putem să cântăm îndurările Sale necuprinse? Atunci aceasta este ziua în care să ne punem mâinile pe coarnele altarului şi să spunem: „leagă-mă aici, Doamne; leagă-mă aici cu funii, pentru veşnicie”. ., Deîndată ce avem nevoie de împlinirea unor noi făgăduinţe ale lui Dumnezeu, să-I oferim noi rugăciuni, pentru ca vechiul legământ să nu fie dezonorat. Să facem un „legământ în scris” cu El în dimineaţa aceasta, bazat pe durerile lui Isus la care am meditat în ultima lună.
Seara
Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, si se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.
Cântarea Cântărilor 2:12
Primăvara este un anotimp minunat. Zilele lungi şi geroase de iarnă ne ajută să apreciem căldura blândă a primăverii, şi promisiunea verii care se apropie ne umple de bucurie. După o perioadă de întuneric al sufletului, este minunat să vezi din nou lumina Soarelui Neprihănirii. Atunci darurile noastre spirituale se trezesc şi răsar ca brânduşele şi narcisele. Inimile noastre sunt învăluite în cânturi de recunoştinţă, mult mai melodioase decât imnurile păsărilor. Asigurarea păcii, mai dulce decât glasul turturicii, se aude în sufletul nostru. Acum este timpul să căutăm părtăşia cu Cel iubit. Acum trebuie să ne ridicăm din amorţeala şi să ne întoarcem la El. Dacă nu vom întinde pânzele când vântul este favorabil, vom suporta consecinţele. Timpurile de înviorare nu trebuie să treacă peste noi fară să ne schimbe. Când Isus însuşi ne vizitează şi ne îndeamnă să ne trezim, putem să fim atât de nesocotiţi şi să-L refuzăm? El s-a înălţat ca să putem fi şi noi înălţaţi. Prin Duhul Său, El ne înviorează şi ne pregăteşte să ne înălţăm la ceruri, în sfântă părtăşie cu El, la o viaţă nouă. Să părăsim starea noastră amorţită şi indiferentă; atunci când Dumnezeu creează primăvara pentru noi, trebuie să o primim cu muguri tineri şi ramuri proaspete. O Doamne, dacă în inima mea amorţită nu a sosit încă primăvara, Te rog să o aduci Tu, fiindcă am obosit departe de Tine. Când vei pune capăt nesfârşitei ierni? Coboară, Duh Sfânt, şi înnoieşte-mi sufletul. înnoieşte-mă, trezeşte-
mă, şi priveşte-mă cu îndurare. In noaptea aceasta, II implor pc Domnul să aibă milă de slujitorul Său şi să-mi trimită vremuri de înviorare.
IZVOARE IN DEŞERT
Şi credinţa este … o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1)
Credinţa veritabilă îşi pune scrisoarea în cutia poştală şi îi dă drumul. Îndoiala, însă, ţine plicul de un colţ şi apoi se întreabă de ce nu mai vine răspunsul. Sunt nişte scrisori pe biroul meu pe care le-am scris acum câteva săptămâni, dar încă nu le-am expediat pentru că nu sunt sigur de adresa sau de conţinutul lor. Aceste scrisori nu mi-au fost de nici un folos nici mie nici altcuiva până-n acest moment. Şi nu vor face niciodată nimic până nu le voi da drumul, încredinţându-le serviciului poştal.
La fel este şi cu credinţa autentică. Îşi încredinţează situaţia în mâna lui Dumnezeu, lăsându-L să lucreze. Psalmul 37:5 este o mare confirmare a acestui lucru: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra”. El nu va lucra niciodată înainte să încredinţăm. Credinţa primeşte – ba mai mult, îşi însuşeşte efectiv – darurile pe care Dumnezeu ni le oferă. Putem să credem în El, să venim la El, să-I încredinţăm Lui, şi să ne odihnim în El, dar nu vom cunoaşte niciodată deplin toate binecuvântările noastre până nu vom începe să primim de la El şi să venim la El cu un duh statornic şi acaparator.
din Zilele cerului pe pământ
Dr. Payson, pe când era încă tânăr, a scris odată unei bătrâne mame care era extrem de îngrijorată şi de împovărată de starea fiului ei. El i-a scris:
Te îngrijorezi prea mult pentru el. Odată ce te-ai rugat pentru el, aşa cum ai şi făcut, şi l-ai încredinţat în mâna lui Dumnezeu, n-ar trebui să te mai îngrijorezi. Porunca lui Dumnezeu: „Nu vă îngrijoraţi de nimic” (Filipeni 4:6) este nelimitată, şi la fel este şi versetul: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre” (1 Petru 5:7). Dacă într-adevăr am aruncat poverile noastre asupra altuia, ar mai putea ele continua să ne apese? Dacă le cărăm cu noi de la tronul de har, este evident că nu le-am lăsat acolo. În viaţa mea îmi testez rugăciunile astfel: după ce încredinţez ceva în mâna lui Dumnezeu, dacă pot pleca mai departe, aşa cum a plecat Ana, fără nici o supărare, durere sau îngrijorare în inima mea, văd în aceasta o dovadă că m-am rugat cu credinţă. Dar dacă mă rog şi apoi încă îmi mai car povara, înseamnă că nu mi-am exercitat credinţa.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Proverbe 15.16-33
Din v. 16 şi 17 învăţăm care sunt valorile autentice aici, jos: teama de Dumnezeu, însoţită de dragostea care vine de la El. „Evlavia cu mulţumire este mare câştig” – confirmă apostolul – „… având hrană şi îmbrăcăminte, vom fi mulţumiţi” (1 Timotei 6.6-8).
Subliniem într-un mod cu totul deosebit v. 23: „Ce bun este un cuvânt la timpul său” De câte ori nu rămânem tăcuţi când ar trebui să spunem un cuvânt… şi aceasta, în general, pentru că ne lipseşte curajul sau dependenţa de Duhul Sfânt (Matei 10.19,20)! Când însă, cu ajutorul Domnului, nu lăsăm să ne scape ocaziile de a vorbi despre El, experimentăm şi cea dintâi parte a acestui verset: bucuria ne umple inimile.
Capitolul 15 se încheie cu proverbul atât de des exemplificat de Domnul Isus: „înaintea onoarei merge smerenia”
(Matei 18.4; 19.30; 20.27,28; 23.11,12…), proverb pe care nu 1-a prezentat numai în cuvinte. Căci cine oare s-a smerit vreodată ca El? Tot astfel, nimeni niciodată nu va fi înălţat mai mult ca Domnul nostru.
Capitolele 16-31, ca şi Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor, ne vor sta în atenţie în volumul 5.
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Fapte 1:1-9
Ci voi veţi primi o putere… şi-Mi veţi fi martori… până la marginile pământului. Fapte 1:8
TRIMIŞI ÎN MISIUNE
Un pastor din Belton, statul Texas, a avut o dorinţă arzătoare ca membrii bisericii sale să se implice tot mai mult şi mai activ în împlinirea poruncii lui Cristos de-a duce Evanghelia până la marginile pământului. Într-o duminică, în timp ce predica despre lucrarea misionară, a fost îndemnat să se oprească şi să se roage. I-a cerut lui Dumnezeu să-şi pună mâinile peste tinerii şi tinerele din biserică şi să-i trimită cu mesajul Evangheliei Sale în alte ţări ale lumii. Apoi şi-a întins mâinile spre audienţă şi a întrebat: „Cine va merge? Cine va merge?” Imediat o tânără frumoasă, studentă la un colegiu din localitate, s-a ridicat şi a spus: „Tăticule, eu am să merg.” Pastorul, şocat, s-a gândit imediat: „Doamne, nu chiar Annie!” dar această reacţie a fost temporară. S-a bucurat foarte mult pentru că fetiţa lui răspunsese la chemarea lui Dumnezeu. In anii care au urmat, ea a slujit ca misionară în America de Sud. Planul măreţ al lui Dumnezeu pentru răspândirea Evangheliei Sale nu se rezumă la o comunitate selectă de credincioşi, numiţi misionari. Este lucrarea fiecărui creştin. Aceasta nu înseamnă că fiecare trebuie să-şi părăsească ţara în care s-a născut, pentru a proclama Vestea cea Bună altor naţiuni. In schimb, noi toţi trebuie să ascultăm porunca lui Cristos de-a fi martorii Lui – oriunde ne va chema El să slujim. Fie că Dumnezeu te va chema să-I slujeşti într-o altă ţară sau în propria ta ţară, sau în oraşul în care locuieşti, cheia este să vrei s-o faci. Cine va depune mărturie pentru El? Trebuie s-o facem cu toţii. Dumnezeu a poruncit aceasta tuturor copiilor Săi şi tot El va alege şi locul. P.R.V.
Să faci cu mine ce vei vrea
Să fiu în cer, în rai sau glie.
Dar să mă laşi să stau în preajma Ta,
Mi-e singura supremă bucurie. P.L.
Există un singur lucru
pe care nu-l putem face în lucrarea misionară:
acela de-a scăpa de responsabilitate.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Şi a fost transfigurat înaintea lor şi fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit albe ca lumina.
Matei 17.2
Hainele lui Hristos (3) – Întâietatea Sa
Transfigurarea Domnului Isus a constituit o mostră a viitoarei Sale împărății mileniale (2 Petru 1.1618). Matei, Marcu şi Luca ne spun că hainele Lui sau schimbat, însă doar Matei ne dezvăluie că „fața Lui a strălucit ca soarele”. Soarele este un simbol al gloriei supreme care domneşte în timpul zilei (Geneza 1.16). Această trăsătură indică supremația absolută a Împăratului şi a împărăției Lui, care constituie tema Evangheliei după Matei. El va fi înălțat peste toate lucrurile din cer şi de pe pământ.
Vedem o imagine similară în Apocalipsa 1.16, unde ni se prezintă supremația oficială a Fiului Omului glorificat. Ni se spune acolo că fața Lui era ca soarele strălucind în puterea lui. Hainele Lui însă au acolo un caracter judiciar. El are autoritate peste adunări şi le judecă în consecință.
În mod izbitor, scena transfigurării prezentate în Marcu, în contrast cu celelalte relatări, pune mai mult accentul pe schimbarea hainelor Domnului, decât pe schimbarea Persoanei Sale. Acest lucru este în acord cu scopul Evangheliei, care este de aL prezenta pe Domnul ca Slujitorul lui Iahve. Cel care „a luat chip de rob” este Cel înaintea Căruia întreg universul îşi va pleca genunchiul (Filipeni 2.710). În Biblie, hainele sugerează caracterul şi căile cuiva. Caracterul cârmuirii Sale, aşa cum este descris în profeți, stă întrun contrast perfect cu guvernările corupte de astăzi. Hainele Sale „au devenit strălucitoare, foarte albe, aşa cum niciun înălbitor de pe pământ nu poate înălbi” (Marcu 9.3). Albul strălucitor al hainelor Slujitorului perfect sugerează că nu va exista nicio pată în administrarea împărăției Sale.
Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Aprozii au răspuns: Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta. Ioan 7.46
Domnul Isus, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, a umblat ca Om desăvârșit pe acest pământ. În El nu era păcat; El nu a făcut păcat, El nu l-a cunoscut din experiență proprie. De aceea El Se deosebește prin gândirea și faptele Lui, ca și prin cuvintele Lui, de ceilalți oameni. Ioan a spus despre El: „Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 3.34) și Însuși Domnul a mărturisit că cuvintele Lui sunt Duh și viață (Ioan 6.63) și că vorbește ce a văzut la Tatăl Său (Ioan 8.38).Domnul Isus a vorbit întotdeauna prin puterea Duhului Sfânt. El cunoștea inimile oamenilor; El a văzut motivele lor ascunse. Prin cuvintele Sale a întâmpinat diversele nevoi ale omului, înainte de toate starea lui interioară. Astfel, toți cărora El le-a arătat harul, au fost mângâiați, întăriți, învățați, sfătuiți sau chiar îndreptați.
Oricine a vrut să facă voia lui Dumnezeu și a ascultat de Mântuitorul lumii, a fost convins de puterea morală, înțelepciunea divină și dragostea nesfârșită care s-au descoperit în cuvintele Lui. Inimile și conștiințele lor au fost în același timp atinse; ascultătorul a fost pus în lumina lui Dumnezeu. Totuși, marii preoți și învățații nu au vrut să-L recunoască ca fiind Fiul lui Dumnezeu.
Dar cine L-a cunoscut pe Hristos, Îl iubește și Îl cinstește.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
EȘECUL Șl IZBÂNDA
„Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda” (Neemia 2:20)
Pentru a-ți transforma eșecurile în succes, trebuie să faci două lucruri:
1) Să-ți dai seama că Dumnezeu dorește să izbândești, deoarece esti copilul Său. Dacă stai să te gândești, ce părinte bun și iubitor nu ar dori-o? în fața unor obstacole de netrecut și a amenințărilor din partea dușmanilor, Neemia a anunțat: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda” și Dumnezeu le-a dat-o!
2) Să-ți dai seama că eșecul este un instrument al învățării. Cu cât este mai mare eșecul, cu atât e mai mare oportunitatea de a trage învățăminte. Dar mai întâi trebuie să-ți dai seama de potențialul de a învăța din greșeli și de a-ți lua angajamentul de a învăța din ele de a crește și prin urmare să te schimbi. Thomas Edison a spus: „Eu nu sunt descurajat, întrucât fiecare tentativă eșuată reprezintă un nou pas înainte”. La vârsta de douăzeci și unu de ani, el a intrat în laboratorul său din Menlo Park, New Jersey și a devenit inventator cu normă întreagă. La un moment dat, el împreună cu echipa sa, lucrau la nu mai puțin de patruzeci de proiecte diferite și au depus cerere pentru peste patruzeci de patente pe an. Programul de munca asiduă și productivitatea lui Edison i-a determinat pe localnici să-l poreclească „vrăjitorul din Menlo Park”. Adevărul este că s-a luptat cu multe din invențiile sale, însă în pofida eșecurilor rușinoase venite rând pe rând, a refuzat să renunțe. Deseori, ridiculizat pentru perseverența sa, el s-a angajat în aproape zece mii de experimente înainte să inventeze becul în 1879. Referitor la istoria activității lui variate, el a spus: „Eu nu am dat greș. Am descoperit zece mii de lucruri care nu funcționează”. Nu-ți mai eticheta eșecurile ca fiind negative. Există foarte puține eșecuri adevărate în viață – celelalte sunt opțiuni. Unele opțiuni dau roade, altele nu. Cu Dumnezeu de partea ta, vei izbândi dacă perseverezi!
Mana Zilnica 