Mana Zilnica

Mana Zilnica

18 Aprilie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fii gata!

Dumnezeu l-a chemat… şi el a răspuns: „lată-mă!” Exod 3:4

Când ne vorbeşte Dumnezeu, mulţi dintre noi suntem ca pierduţi în ceaţă; nu dăm nici un răspuns. Răspunsul lui Moise a arătat că el ştia unde se afla. A fi gata înseamnă a avea o relaţie bună cu Dumnezeu şi a şti unde ne aflăm în prezent. Suntem atât de insistenţi în aI
spune lui Dumnezeu unde ne-ar plăcea să mergem! Omul care este gata pentru Dumnezeu şi pentru lucrarea Lui este cel care răspunde imediat când aude chemarea Lui. Noi aşteptăm cu gândul la vreo posibilitate deosebită, la ceva senzaţional, iar când se iveşte o astfel de posibilitate, ne grăbim să strigăm: „Iată-mă”. Ori de câte ori Isus Cristos iese în evidenţă, suntem şi noi acolo; dar nu suntem gata pentru o lucrare obscură.

A fi gata pentru Dumnezeu înseamnă a fi pregătiţi să facem lucrul cel mai mic sau cel mai mare, fără nici o deosebire. Nu avem nici o preferinţă cu privire la ce să facem; oricare ar fi planul lui Dumnezeu, noi suntem prezenţi, gata. Oricând apare vreo lucrare, auzim vocea lui Dumnezeu, aşa cum Domnul nostru a auzit vocea Tatălui Său, şi suntem gata pentru ea cu toată promptitudinea dragostei noastre pentru El. Isus Cristos vrea să facă cu noi ceea ce a făcut şi Tatăl Său cu El. El poate să ne pună unde vrea. În lucrări plăcute sau neplăcute, deoarece unitatea noastră cu El este aceea dintre El şi Tatăl. „Ca ei să fie una cum şi noi suntem una.”

Fii întotdeauna pregătit pentru vizitele neaşteptate ale lui Dumnezeu. O persoană care este gata nu mai trebuie să se pregătească. Gândeşte-te la timpul pe care-l pierdem încercând să ne pregătim după ce ne-a chemat Dumnezeu! Rugul în flăcări este un simbol al lucrurilor ce înconjoară sufletul care este pregătit; el este aprins de prezenţa lui Dumnezeu.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EVREI 11:8

„Prin credinţă, Avraam, fiind chemat să plece într-un loc pe care avea să-l primească de moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se ducea.”

Dumnezeu a vorbit lui Avraam şi pentru că patriarhul a crezut Cuvîntul lui Dumnezeu, El i-a socotit aceasta ca neprihănire, şi nouă celor care vrem să-L urmăm pe Domnul ne trebuie aceeaşi credinţă. Chemarea lui Dumnezeu este o problemă de credinţă şi nu de ce sîntem noi. Se spune despre Avraam că „…el a ascultat şi a plecat……fără să ştie unde se ducea”.

Credinţa nu stă pe loc, ea lucrează, ascultă; ea nu face socoteli ci acceptă un viitor necunoscut şi se bazează pe credincioşia neschimbătoare a lui Dumnezeu. Tot aşa este şi cu mîntuirea. Mîntuirea noastră ne este asigurată
pentru că Dumnezeu a făcut tot ce trebuia ca să ne mîntuiască şi ne-a dat Cuvîntul Său care să ne confirme această siguranţă, bazată pe lucrarea Domnului Isus de la cruce şi pe Cuvîntul lui Dumnezeu care nu poate să mintă; este nezdruncinabilă pentru că este fondată pe Stînca veacurilor. Ea nu cunoaşte şovăielile fireşti ale experienţelor religioase pur sentimentale şi uşor impresionabile.

Cel credincios răspunde chemării lui Dumnezeu bazîndu-se pe făgăduinţele Lui. Atunci certitudinea pe care o are cu privire la chemarea sa, nu se clatină. El ascultă şi Il urmează pe Dumnezeul său cu bucurie. Această ascultare a credinţei caracterizează de acum înainte relaţiile sale cu Tatăl său ceresc. El descopere că jugul Său este uşor şi sarcina Sa nu este grea. Iată exact opusul legalismului oamenilor care umblă prin voinţa lor, confundînd voinţa cu credinţa şi legea cu harul. Pe drumul credinţei, inima este bucuroasă şi dragostea desăvîrşită izgoneşte frica.

Cînd credinciosul este sigur de voia lui Dumnezeu, cînd ştie că el este unde vrea Tatăl său să fie, nu se teme de ce va veni. Ajungînd în ţara Canaanului, Avraam nu s-a agitat, nu s-a forţat să împlinească el însuşi făgăduinţele lui Dumnezeu. El nu s-a apucat să traseze graniţele ţării pe care i-a promis-o Cel Atotputernic sau să-şi facă recunoscute drepturile sale printre locuitorii ţării. Toate acestea erau treaba lui Dumnezeu. Dar el a zidit un altar. In vechime altarul pe care se aduceau jertfele era locul unde putea cineva să se apropie de Dumnezeu. Prin acest altar, credinţa lui Avraam îşi demonstra valabilitatea şi continuitatea. Să ne dea şi nouă Dumnezeu o astfel de credinţă care este o demonstrare că, deşi lucrurile făgăduite de Dumnezeu nu se văd, ele totuşi exista şi sînt ale noastre, iar noi sîntem ai lui Hristos.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.”

A fost o vreme în viaţa mea când am avut impresia că, dacă eu cred acest lucru, vine blestem asupra mea. Doar nu pot fi atât de făţarnic, ar fi o minciună! mi-am zis. Cine îndrăzneşte să creadă:” El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn? În aceste două cuvinte „păcatel noastre” sunt cuprinse toate. Şi oare aşa vorbeşte în continuare Cuvântul: „Prin rănile Lui vom fi odată, cândva, vindecaţi?” Nu, ci: ” Prin rănile Lui am fost vinecaţi.”

Îndrăzniţi să primiţi: „Aşa este, m-am vindecat!”

Dar ce este de făcut, dacă mi se pare că totuşi am o rană, sau ceva nu este în ordine? Ce nu poate fi în ordine, dacă El a purtat păcatele noastre şi prin El, noi am fost vindecaţi? Este scris:” Am fost!” Numai dacă ar fi aşa! „Doamne, ajută-mă ca şi eu să am parte de aceasta!” spun mulţi. Dar fii mai atent şi ascultă:” Prin rănile Lui am fost vindecaţi.” Este nevoie de curaj. Sunt oameni care au fost robiţi de duşman întrun mod îngrozitor timp îndelungat, poate chiar stăpâniţi de duhuri necurate. Dar după ce s-au pocăit, au găsit pacea. Aceştia sunt din nou ispititţi. Totul li se pare a fi negru şi consideră la un moment dat, că tot ceea ce au experimentat s-a zădărnicit. În asemenea situaţii este nevoie de statornicie. Isus Hristos a plătit plata plata tuturor păcatelor şi neascultării. „Plata păcatului este moartea.” El a gustat moartea pentru fiecare dintre noi. A luat păcatele noastre şi le-a aruncat în marea uitării. Asemenea depărtării răsăritului soarelui de asfinţit, a pus fărădelegile noastre de noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL NICIODATĂ NU VA LIPSI

Voi fi cu tine; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi deloc. Iosua 1.5

Acest cuvânt către Iosua este citat în Noul Testament astfel: „El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).

Prea iubiţilor, avem înaintea noastră o viaţă de lupte; dar Domnul Oştirilor este cu noi. Avem noi oare de condus un popor numeros şi nestatornic? Această făgăduinţă ne garantează toată înţelepciunea şi prudenţa ce ne trebuie. Avem de luptat cu vrăjmaşi şireţi, vicleni şi puternici? Iată puterea, vitejia şi izbânda. Sau avem de cucerit o moştenire mare? Avem zălogul biruinţei în lupta noastră: însuşi Domnul este cu noi. Ar fi un dezastru daca El ne-ar lipsi; dar, cum aceasta nu e cu putinţă, şoapta îngrijorării va fi oprită, împiedicată de zăgazul credincioşiei dumnezeieşti. În nici o împrejurare Domnul nu ne va părăsi; orice ar veni, El va fi cu noi. Prietenii ne părăsesc, ajutorul lor este ca o ploaie repede şi trecătoare de Aprilie; dar Dumnezeu este credincios, Domnul Isus este acelaşi în veac, iar Duhul Sfânt rămâne în noi.Aşadar, inima mea, fii liniştită şi încrezătoare! Dacă norii se adună, Domnul îi poate împrăştia. Dacă Dumnezeu nu mă poate lipsi de prezenţa Lui, nici credinţa mea nu va slăbi; daca El nu mă va părăsi, aş putea eu să-L părăsesc?

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

DOMNUL să te mustre, Satano! DOMNUL! să te mustre, El care a ales Ierusalimul. Zaharia 3.2

Dumnezeu amintea de şederea Sa în Ierusalim şi de comuniunea cu poporul Său. Dar cum era posibil acest lucru? Dumnezeu este sfânt, dar poporul nu era sfânt şi, mai mult, era sclav, iar Ierusalimul era în mâinile duşmanilor lui Dumnezeu. Iosua, marele preot, reprezentantul poporului în faţa lui Dumnezeu, stătea în faţa îngerului lui Dumnezeu. Satana stătea la dreapta lui ca să-l pârască. El, domnul acestei lumi avea o vorbă de spus cu privire la Iosua şi la tot Israelul. De altfel ţara Canaan, moştenirea poporului lui Dumnezeu, era în posesia Satanei. În Luca 4.6 noi vedem cum Satana vrea să-l dăruiască Domnului Isus toate bogăţiile pământului. „Ţie îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc.”Prin păcat omul este despărţit de Dumnezeu şi a ajuns sub stăpânirea acestui duşman al lui Dumnezeu, încă de la naştere. Toate încercările de scăpare au eşuat. Sfârşitul este moartea. Dar Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci vrea ca să primească viaţa veşnică. Aşa vedem şi în versetul nostru de bază, că Domnul intră în primul rând şi ia cuvântul pentru apărarea lui Iosua: „Domnul să te mustre, Satano.” Satana trebuia să tacă, gura i-a fost închisă. Isus Cristos l-a învins pe cel puternic chiar pe crucea de pe Golgota! Şi pentru tine ia cuvântul ca să nu rămâi o jertfă a Satanei. Nu, Dumnezeu ar vrea să te salveze şi să te aducă în comuniune cu El, în veşnica siguranţă. Dar este foarte important cum te porţi faţă de această dragoste a lui Dumnezeu: o primeşti sau o respingi. Hotărârea este o problemă a ta personală. Decide-te azi şi primeşte-L pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitorul şi Salvatorul tău!

Pe pământ există oameni care afirmă că totul se reduce numai la pământ, la ceea ce poţi apuca aici, că totul se reduce numai la materie. În ziua judecăţii vor vedea contrariul, dar va fi prea târziu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, sunt atâţia pentru care să mă rog, atât de mulţi care au nevoie de eliberare. Cât de înfometat privesc eu la Tine!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!» i corinteni 16,13*

Ce este o maşină fără motor? Putem oare vorbi despre un trup fără duh? Ce este un om născut din nou fără credinţa biruitoare? Este important să ne punem aceste întrebări, deoarece în zilele noastre există nu numai o recesiune în plan material, ci şi o decădere la nivelul credinţei, iar acest lucru este înspăimântător. Credinţa copiilor lui Dumnezeu nu mai este biruitoare. Dar Scriptura ne spune dar că aceste două concepte – credinţă şi biruinţă – sunt inseparabile: «… biruinţa asupra lumii este credinţa noastră» (1 Ioan 5,4). Nu este scris «credinţa noastră aduce victoria», ci «… biruinţa asupra lumii este credinţa noastră». Trebuie să acceptăm că acolo unde credinţa este despărţită de biruinţă vorbim practic de trădare. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel ne spune: «Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încerca-ţi-vă» (2 Cor. 13,5). Cu alte cuvinte, cum se prezintă astăzi starea de funcţionare a motorului credinţei noastre? Este inert: victoria, puterea, bucuria lipsesc. De ce stau oare toate pe loc? Dragii mei cititori, întrebarea este vitală şi acesta este motivul pentru care apostolul Pavel ne îndeamnă: « Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!» (1 Cor. 16,13).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Ea a legat funia cărămizie la fereastră. Iosua 2:21

Rahav depindea de împlinirea făgăduinţei făcute de iscoadele pe care le considera reprezentanţi ai Dumnezeului lui Israel. Credinţa ei era simplă şi neclintită, dar foarte ascultătoare. Să legi o funie cărămizie la fereastră era un act foarte neînsemnat, dar ea nu a îndrăznit să îl neglijeze. Suflete, nu este aceasta o lecţie pentru tine? Ai ascultat în totul de Domnul tău, chiar dacă unele porunci ţi s-au părut neimportarite? Ai păstrat cum ţi-a cerut El regulile botezului şi ale Cinei? Neglijarea acestor puncte sacre arată că în inima ta există multă neascultare. De acum înainte, în toate lucrurile, fii fără pată; leagă o funie Ia fereastră, dacă asta ţi se cere. Fapta aceasta a lui Rahav ne dă o lecţie mult mai solemnă. M-am încrezut eu necondiţionat în sângele lui Isus? Am legat funia cărămizie la fereastra mea cu un nod gordian, pentru ca nimeni să nu-mi poată slăbi credinţa? Pot să privesc spre Marea Moartă a păcatelor mele, şi spre Ierusalimul speranţelor, prin puterea binecuvântată a sângelui vărsat? Dacă funia atârnă la fereastra mea, trecătorii pot vedea o pată de culoare care sare în ochi; este bine ca viaţa mea să sară în ochii tuturor privitorilor. De ce să mă ruşinez? Dacă oamenii sau diavolii vor să se uite, n-au decât; sângele Său este lauda şi cântecul meu. Suflete, există Cineva care va vedea funia, chiar şi atunci când tu slăbeşti în credinţă şi nu o mai vezi; Iehova, Răzbunătorul, o va vedea şi va trece pe lângă tine. Zidurile Ierihonului au căzut. Casa lui Rahav era chiar lângă zid, şi totuşi a rămas în picioare. Firea mea este construită alături de zidul omenirii, dar când rasa va fi distrusă la sfârşit, eu voi fi în siguranţă. Suflete, leagă funia cărămizie din nou la fereastră, şi odihneşte-te în pace.

Seara

Şi Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine. Genesa 32:12

Când a ajuns în faţa pârâului Iaboc, şi 1-a văzut pe Esau venind spre el cu oameni înarmaţi, Iacov a căutat protecţia lui Dumnezeu. Ca prim argument, Iacov a spus: „şi Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine”. O, ce pledoarie convingătoare! S-a prins de cuvântul, de cuvântul lui Dumnezeu „Tu ai zis”. Atributul credincioşiei lui Dumnezeu este un corn al altarului de care ne putem ţine, dar promisiunea este o ancoră mai puternică fiindcă mai conţine ceva. „Tu ai zis: Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine”. A spus Dumnezeu ceva, şi nu s-a ţinut de cuvânt? „Dumnezeu să fie găsit adevărat, şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi” (Romani 3:4). Va fi Dumnezeu mincinos? Nu îşi va ţine promisiunile? Nu se va împlini în grabă orice cuvânt ieşit de pe buzele Lui? Solomon, la binecuvântarea templului, a folosit aceeaşi pledoarie. L-a rugat pe Dumnezeu să-şi amintească cuvintele pe care le spusese tatălui său David şi să binecuvânteze locul când un om face o promisiune, onoarea lui este în joc. Îşi semnează numele, şi trebuie să-şi plătească datoriile; altfel, îşi pierde creditul. Însă nu s-a auzit niciodată că Dumnezeu nu şi-ar achita promisiunile. Reputaţia Celui Prea înalt nu a fost şi nu va fi niciodată deteriorată. El este punctual; nu se grăbeşte niciodată, şi nu întârzie niciodată. Cercetează Cuvântul lui Dumnezeu, şi compară-L cu experienţa poporului lui

Dumnezeu. Vei găsi că cele două sunt într-un acord perfect, de la un capăt la celălalt. Mulţi patriarhi au spus împreună cu Iosua: „niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit, toate vi s-au împlinit” (Iosua 23:14). Dacă ai o promisiune divină, nu trebuie să pledezi cu dacă, trebuie să ceri cu siguranţă. Domnul îşi va îndeplini promisiunea, fiindcă altfel nu ar fi dat-o. Dumnezeu nu ne oferă făgăduinţe ca să ne liniştească şi să ne trezească speranţele o vreme, pentru ca apoi să le pună capăt. Când vorbeşte, o face fiindcă intenţionează să facă cum a spus.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

El va lucra. (Psalmul 37:5)

Odată credeam că după ce m-am rugat, era responsabilitatea mea să fac tot ce-mi stă în putinţă ca să primesc răspunsul. Însă Dumnezeu m-a învăţat o cale mai bună şi mi-a arătat că efortul propriu întotdeauna împiedică lucrarea Lui. De asemenea mi-a descoperit că atunci când mă rugam şi-mi puneam toată încrederea în El pentru ceva, El pur şi simplu vroia ca eu să aştept într-o atitudine de laudă şi să fac numai ce-mi spune El. A sta liniştit, fără să faci nimic decât să te încrezi în Domnul, produce un sentiment de incertitudine, şi există deseori o mare ispită de a-ţi lua lupta în propriile mâini.

Ştim cu toţii ce dificil este să salvezi un om de la înec când acesta încearcă să-şi ajute salvatorul, şi este la fel de dificil pentru Domnul să ducă luptele noastre pentru noi, când insistăm să le ducem noi. Nu că Dumnezeu nu ar vrea, dar nu poate, pentru că intervenţia noastră împiedică lucrarea Lui. C.H.P.

Forţele spirituale nu pot lucra atâta vreme cât noi ne încredem în forţele pământeşti.

Deseori nu reuşim să-I dăm lui Dumnezeu ocazia de a lucra, pentru că nu realizăm că El are nevoie de timp pentru a ne răspunde la rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să coloreze un trandafir sau să facă să crească un stejar mare. Şi Îi trebuie timp ca să facă pâine din lanurile de grâu. El alege pământul, apoi îl ară şi-l afână. Îl însămânţează şi-l udă cu ploi şi rouă. Apoi aduce căldura dătătoare de viaţă firicelului de iarbă, mai târziu creşte spicul şi bobul de grâu auriu, şi în sfârşit dă pâine celor flămânzi.

Toate acestea iau timp. De aceea semănăm sămânţa, lucrăm pământul şi apoi aşteptăm şi ne încredem în Dumnezeu până se împlineşte planul Său. Înţelegem acest principiu când este vorba de cultivarea unui câmp, şi trebuie să învăţăm aceeaşi lecţie în ce priveşte viaţa noastră de rugăciune. Dumnezeu are nevoie de timp ca să ne răspundă la rugăciuni. J.H.M.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Proverbe 12.1-16

Cel drept este privit acum în viaţa sa de familie: cu soţia sa (v. 4), în casa sa (v. 7), lângă slujitorul său (v. 9), cu animalul său (v. 10), la munca sa (v. 11). Unde trebuie să se manifeste cel dintâi credincioşia celui credincios, dacă nu în relaţiile lui de familie şi în munca de zi cu zi?

Învăţăturile înţelepciunii nu trebuie confundate cu ceea ce, în lume, numim morală. Morala este o sumă de reguli de bună comportare, stabilite de oameni pentru propriul lor beneficiu; ele sunt exprimate deseori sub formă de maxime. Unele dintre ele, cu siguranţă, sunt împrumutate din creştinism, iar altele sunt inspirate de bunul simţ sau din experienţa vieţii în societate. Morala omului însă nu face loc intervenţiei lui Dumnezeu, în timp ce aici avem principii divine, transmise de Dumnezeu.

Iacov 3.15 deosebeşte „înţelepciunea de sus” de înţelepciunea acestui veac, „pământească, naturală”, sufletească, diabolică, cum a fost, de exemplu, cea prin care a vorbit Petru în Matei 16.22 şi care L-a determinat pe Domnul să-1 numească „Satan”.

Versetul 15 ne arată că omul este incapabil să judece singur dacă se află sau nu pe o cale dreaptă. Lumea este plină de astfel de nebuni care-şi îndreaptă paşii după morala omenească, în loc să asculte sfatul lui Dumnezeu.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 3:14-21

Încolo fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Efeseni 6:10

Privirile agitate şi îndreptate peste umărul meu spre acul indicator al nivelului de benzină mi-au adus aminte că a rămânea în pană de benzină nu era pentru nimeni o posibilă distracţie. Nimeni nu dorea să rămânem blocaţi în mijlocul unui drum necunoscut, într-o maşină fără benzină. Mai mult, era o problemă ce se putea preveni. Fuseseră o mulţime de staţii de benzină la care am fi putut umple rezervorul mereu. Dacă rămâneam fără benzină, era numai din pricina că dorisem să văd până la ce punct mă puteam juca încordând nervii tuturor şi să ies pentru benzină în ultima instanţă. Am ieşit la următoarea staţie de benzină. Dar odată plinul făcut, aceasta n-a rezolvat toate problemele noastre. După ce am ajuns la destinaţie, am început să simţim o pierdere de putere spirituală din vieţile noastre. Ne călcasem pe bătături. Nervii ne erau zdruncinaţi. Mânia era gata să izbucnească. Numai după scuze şi o rugăciune tăcută de supunere faţă de Domnul, ni s-a restaurat puterea interioară. Când ne-am uitat unii la alţii, ne-am zâmbit şi ne-am îmbrăţişat, de parcă ne oprisem să facem din nou plinul pentru inimi şi pentru minţile care aveau nevoie din nou de energie. De fapt, la fel ca şi în cazul maşinii, nu mai puteam merge mai departe fără sursa de putere. Aveam pe Duhul Sfânt în inimile noastre, dar ÎL întristasem şi ÎL blocasem pentru a nu mai putea inunda vieţile noastre cu puterea Sa. În timpul călătoriei pe drumul vieţii n-ai avut nici o criză de putere? Nu încerca să vezi cât de departe poţi merge fără puterea Duhului Sfânt. Adu-ţi aminte, El este sursa nelimitată de putere spirituală. 
M.R.D. II

Tată, prin aceste dulci simţiri,

Te rugăm acum cu glas fierbinte,

Locuieşte numai Tu în noi,

Cu Tine umple-ne de azi-nainte.
Havergal.

Potenţialul limitat al omului
scoate in relief puterea nelimitată
a lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Eu te voi instrui şi te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta.” Nu fiți ca un cal sau ca un catâr, care nau pricepere. 

Psalmul 32.8,9

David a scris acest psalm după ce păcătuise grav împotriva Domnului. Citim în psalm cum el încercase mai întâi săşi ascundă păcatul, după care la mărturisit Domnului în cele din urmă şi a fost iertat.

Apoi Dumnezeu ia transmis mesajul serios că avea săl instruiască în vederea căii pe care trebuia să meargă. David fusese dependent de propria sa înțelepciune şi de propriile sale dorințe, care îl înşelaseră întrun mod cumplit. Acum, el trebuia să fie dependent de Domnul, care avea săl sfătuiască având ochiul asupra lui. Ochiul este un instrument uimitor. El ne vorbeşte despre Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care discerne în mod deplin orice nevoie pe care o avem şi care poate să ne călăuzească pe căile Domnului. Cineva care şia slujit stăpânul vreme de mulți ani ştie să privească la ochii stăpânului său şi să înțeleagă astfel ce doreşte acesta. La fel şi noi, trebuie să ne obişnuim să privim la ochii Stăpânului nostru, pentru a recunoaşte care este voia Sa în orice împrejurare. Aceasta implică familiarizarea cu Cuvântul lui Dumnezeu şi o dorință reală de a face voia Sa. Următorul verset spune: „Nu fiți ca un cal sau ca un catâr, care nau pricepere”.

Calul este un animal puternic, viguros, întotdeauna gata de a înainta, în timp ce catârul este încăpățânat şi greu de urnit. A te grăbi să înaintezi fără gândul Domnului sau a rămâne în urmă când cunoşti acest gând sunt două lucruri la fel de greşite pentru cel credincios. Trebuie să fim liniştiți şi să ne supunem în mod simplu Domnului. „Iată, ochiul Domnului este peste cei care se tem de El, peste cei care aşteaptă bunătatea Lui” (Psalmul 33.18).

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Romani 3.23

Noutăți despre Titanic

Echipa de cercetare, care a studiat materialul din care a fost construit Titanicul, a numit în mod ironic tragedia Titanic: „Challenger-ul din 1912”, pentru că și naveta spațială Challenger a ajuns la catastrofă din cauza unei greșeli de material. Ea a explodat în 28 ianuarie 1986 numai la 73 de secunde după start la înălțimea de 15 kilometri. În cel mai mare accident în istoria astronauticii, toți cei șapte astronauți au murit.

„Greșeala de material” își are la noi cauza în păcat. La început, totul a fost absolut fără greșeală. Căci „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune” (Geneza 1.31). Dar neascultarea omului față de Creatorul său a stricat totul.

Biblia trebuie să constate că „toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Trist, dar adevărat! Dar vestea bună este că această sentință a Bibliei este doar prima parte a acestei constatări. Ea continuă în felul următor: „Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3.24).Starea noastră stricată este condamnată de Dumnezeu. Dar în același timp – și pe cheltuiala Lui –, Dumnezeu pune la dispoziție mijlocul de mântuire. Pe baza jertfei Domnului Isus, El vrea să ne scape de starea noastră absolut pierdută. El ne dă posibilitatea „de a ne naște din nou” și să cunoaștem o viață nouă.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SA FACI FAȚA EȘECULUI (2)    

„Întoarceți-vă … și vă voi ierta abaterile” (leremia 3:22)

Care e rădăcina eșecurilor? Eșecul nu stă în puterea dușmanului, în propria ta slăbiciune sau în șovăiala lui Dumnezeu de a ne ajuta să fim biruitori. Israelul a fost învins de o cetate mică după ce a cucerit puternicul lerihon. Eșecul lor, la fel ca al nostru, a fost consecința păcatului nemărturisit (losua 7). Dar odată ce păcatul lor a fost adus la lumină și rezolvat, Dumnezeu le-a adresat cuvinte de încurajare: „Nu te teme …la cu tine pe toți oamenii de război … lată că îți dau în mâinile tale pe împăratul din Ai și pe poporul lui, cetatea lui și țara lui” (losua 8:1).

Păcatul nemărturisit te va distruge, dar păcatul mărturisit îți va aduce iertarea și restaurarea care duce la biruință.

Autoarea Hannah Whitall Smith ne povestește că s-a mutat într-o casă nouă. În pivniță, ea a observat un butoi de cidru curat, închis la ambele capete. S-a gândit să-l deschidă și să vadă ce se află în el, dar s-a hotărât să-l lase neatins. În fiecare primăvară și toamnă când se făcea curățenie, își aducea aminte de butoi, însă amâna deschiderea lui. În mod inexplicabil, casa a început să se umple de molii. A folosit toate metodele știute pentru a scăpa de ele, dar fără izbândă. În cele din urmă, aducându-și aminte de butoi, l-a deschis și din el au ieșit mii de molii!

Lecția e simplă: toate lucrurile de care ne agățăm și care sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu ne vor face să cădem înaintea dușmanului. Să ai mereu înaintea ta rugăciunea lui David: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima!… Vezi dacă sunt pe o cale rea” (Psalmul 139:23-24). Orice îți descoperă Dumnezeu, mărturisește numaidecât și prin credință primește iertarea și curățirea făcută de El. Atunci vei putea sta victorios înaintea dușmanilor tăi.

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: