Mana Zilnica

Categorie: Samanta Buna

  • 25 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Dar voi, preaiubiților, zidindu-vă pe credința voastră preasfântă, rugându-vă prin Duhul Sfânt, păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viață eternă.
    Iuda 20,21


    Este destul de clar faptul că apostolul Iuda scrie aici contemplând starea din urmă a lucrurilor. El ne arată că resursele rămân aceleași chiar până la sfârșitul dispensației, când apare o astfel de stare de lucruri cum este cea descrisă în primele versete ale epistolei. Putem vedea aceste lucruri împlinindu-se în întregime în istoria și în condiția actuală a Bisericii. Dar Duhul lui Dumnezeu ne oferă aici un cuvânt de încurajare, pentru a ne purta mai departe în aceste timpuri grele, când lucrurile sunt atât de apăsătoare și de descurajatoare, atât în afară, cât și înăuntru. În a doua Epistolă a lui Petru, Domnul ne îndrumă cu privire la corupția ce va apărea în interior, în timp ce Iuda dezvăluie lucrurile privitoare la apostazie, care înseamnă depărtare de la starea dintâi.

    Cu toate acestea, Iuda se adresează celor care au rămas credincioși și le spune: „Dar voi, preaiubiților, zidindu-vă pe credința voastră preasfântă, rugându-vă prin Duhul Sfânt, păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viață eternă”. Patru expresii scumpe: „zidindu-vă„, „rugându-vă„, „păstrați-vă„, „așteptând„. Să avem grijă să nu fim găsiți dărâmând în lucrare. Ceea ce Duhul Sfânt ne îndeamnă aici să facem este să zidim; și este un lucru deosebit de frumos având în vedere că Iuda descrie ruina și destrămarea ce apar ca urmare a coruperii care a cuprins totul. Credința este un lucru deosebit de scump în ochii Domnului, atunci când toate se dărâmă și cad în ruină. Care este deci chemarea și îndemnul dat sfinților care se strâng în credincioșie? „Zidindu-vă pe credința voastră preasfântă.”

    Aici avem de-a face cu starea de la sfârșit, dar vedem că ni s-a dat o resursă potrivită cu starea lucrurilor și de ajuns să-i țină pe sfinți plini de bucurie. Bucuria în Duhul Sfânt va fi întotdeauna starea de inimă care se potrivește unor sfinți. N-ar trebui să fie și acum la fel? Cu siguranță că da! Pe măsură ce istoria Adunării se întunecă tot mai mult, Dumnezeu va înălța întotdeauna o lumină; și cu cât întunericul va fi mai adânc, cu atât lumina va fi mai strălucitoare.

    W. T. P. Wolston

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului.
    Efeseni 2.1,2


    Tragedia unui tânăr (1)

    Tânărul avusese parte încă din cea mai fragedă copilărie de puterea salvatoare a lui Dumnezeu, prin aceea că a fost salvat de mai multe ori, în mod foarte miraculos, din primejdia înecului. Cu toate că a fost mereu zburdalnic și neastâmpărat, un băiat care îndrăznea totul și care voia să poată totul, s-a temut totuși de Dumnezeu în copilărie. Evlavioasa lui mamă i-a prezentat permanent sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu. El însuși citea mult Biblia pe vremea când era un băiețandru. Dar când, la 14 ani, a părăsit casa părintească pentru a merge la ucenicie, I-a întors imediat spatele lui Dumnezeu. Astfel a ajuns curând în păcate și în vicii. Alcoolul l-a ruinat.

    După perioada de ucenicie a mers la Hamburg, la muncă, unde a petrecut nopți întregi într-un anturaj ușuratic. De la Hamburg a plecat la Berlin. Acolo, într-o dimineață devreme, pe la ora trei, a venit băut acasă și a căzut de pe treapta cea mai de sus până în holul casei. A fost găsit cu opt răni la cap, cu hainele pline de sânge.

    Dumnezeu însă nu a îngăduit moartea acestui păcătos. El s-a însănătoșit și de la Berlin a pornit în peregrinare. Nicăieri însă nu a putut să reziste mult la locul de muncă pe care îl găsea ici și colo. Mai târziu, tânărul a plecat în Olanda și a devenit marinar pe o corabie. Într-o zi, când a căzut în mare, viața i-a fost din nou salvată datorită îndrăznelii unui cârmaci, numai printr-o minune a lui Dumnezeu.

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DE CE TREBUIE SĂ CITIM BIBLIA? – Fundația SEER

    „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” (2 Timotei 3:16)


         Pavel i-a scris lui Timotei: „oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (v. 13-17).

    Iată motivele pentru care trebuie să citești Biblia:

    1) Ca să nu te rătăcești. Dumnezeu nu-ți va spune nimic, printr-o altă persoană sau prin propriile tale gânduri, care să nu se alinieze la ceea ce a revelat în mod clar în Cuvântul Său. De aceea trebuie să cunoști Scriptura.

    2) Ca să știi că ești pe deplin mântuit. Apostolul Ioan scrie: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:13).

    3) Ca să-ți identifici chemarea și să te echipezi. Pavel spune (recitesc 2 Timotei 3:17): „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.

    Biblia este manualul vieții creștine, așa că citește-o în fiecare zi! Azi ai citit?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 50:1-14


    Cartea Geneza conţine toate evenimentele majore care privesc familia omenească: naşterea, căsătoria, pierderea soţiei, a mamei, a tatălui … şi ne prezintă credinţa activă trecând prin toate acestea. Sfârşitul lui Iacov este foarte frumos. Pământul bun al Gosenului, unde şi-a petrecut ultimii şaptesprezece ani din viaţă, nu l-a făcut să uite ţara Canaanului, nici promisiunile făcute de Domnul la Beer-Şeba (46.4). El a arătat fiilor săi importanţa pe care o acorda Canaanului, dându-le instrucţiuni precise pentru înmormântarea lui. Va trebui să se odihnească în această peşteră, Macpela, în care membrii familiei credinţei aşteaptă ziua învierii. Preţul care să-i asigure dreptul la aceasta fusese plătit în trecut.

    Funeraliile patriarhului sunt de o mare solemnitate. În general în Vechiul Testament, înmormântarea unui om este pe măsura credincioşiei sale. Înmormântarea lui Iehoiada şi cea a împăratului Ezechia au omagiat evlavia lor (2 Cronici 24.16; 32.33). Astăzi, când un credincios părăseşte lumea, nu se fac ceremonii deosebite. Pentru copilul lui Dumnezeu, moartea şi-a pierdut puterea, fiind asemenea unui somn care va sfârşi prin înviere (1 Tesaloniceni 4.13, 14). Dar chiar dacă moartea şi-a pierdut boldul, să nu uităm niciodată cât L-a costat aceasta pe Cel care a învins-o!

  • 24 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    El a fost asuprit și El a fost chinuit, dar nu Și-a deschis gura. A fost dus ca un miel la înjunghiere și ca o oaie mută înaintea celor care o tund, așa nu Și-a deschis gura.
    Isaia 53.7


    Iată Robul Meu (10)

    Ioan Botezătorul a fost un profet trimis de Dumnezeu în Israel, după patru sute de ani de tăcere de la profețiile lui Maleahi. După botezul Domnului Isus, Ioan și-a împlinit misiunea atunci când L-a identificat pe Isus din Nazaret ca fiind Mielul lui Dumnezeu. Doi dintre ucenicii lui Ioan L-au urmat atunci pe Mesia, după care li s-au alăturat și alții (Ioan 1.26-51).

    Cât de uimiți au fost ei atunci când Ioan a fost aruncat în temniță și executat! Ei aveau mai târziu să afle că Mesia, despre care vorbise Ioan, avea să fie și El lepădat de poporul Său și executat. La momentul respectiv, Petru n-a putut accepta așa ceva (Matei 16.21-25). Mai târziu a înțeles toate acestea, mai precis după moartea, învierea și glorificarea Domnului Isus. Apoi, după ce a fost complet restabilit, Petru, împreună cu alții, L-au prezentat pe Mesia poporului (Fapte 2–12). Mulți iudei, care au crezut evanghelia, au fost apoi persecutați și au suferit mult. Petru le-a scris acestora (1 Petru 2.23), citând versetul de mai sus din Isaia 53.

    Cu câțiva ani mai devreme, Filip evanghelistul a fost instruit de către Îngerul Domnului – și de către Duhul Sfânt – să meargă la Gaza (Fapte 8.26,29) și să se alăture carului unui famen etiopian care se întorcea acasă de la Ierusalim. Filip l-a auzit pe omul acesta citind pasajul din Isaia 53 și s-a folosit de el pentru a-i prezenta etiopianului vestea bună despre Isus, Mesia (Fapte 8.35). El i-a explicat cum Isus fusese asuprit și chinuit și cum nu Se împotrivise deloc. Famenul a fost mântuit, după care a fost botezat. De asemenea, credincioșii persecutați trebuie să învețe din exemplul Domnului Isus și să procedeze întocmai ca El.

    A. E. Bouter

     

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Dar, ca să nu le fim o piedică, du-te la mare, aruncă undița și trage afară peștele care va veni întâi; și, când îi vei deschide gura, vei găsi în ea o monedă.
    Matei 17.27


    Darea pentru Templu

    Aceste câteva cuvinte din versetul de astăzi ne oferă o vedere generală a nemărginitei măreții a prețiosului nostru Mântuitor și a harului Său minunat. Domnul a dat dovadă de cunoștință divină cu privire la întrebarea care i se pusese lui Petru, dacă Învățătorul plătește darea pentru Templu. Aici sunt înfățișate slava Sa împărătească, precum și smerirea Sa: slava Sa de Creator, de Fiu al Omului, care are puterea de a dispune de toate lucrurile din creație; atotștiința Sa prin care El știe că există o monedă în gura unui pește; puterea Sa care face să sosească peștele la undița aruncată de Petru; ca Om, supunerea față de legile sub care se găsea poporul. Prin exemplul Său, Domnul a ilustrat ceea ce El a spus să se scrie prin slujitorii Săi: „Dați tuturor ce sunteți datori: cui datorați impozitul, dați-i impozitul; cui datorați vama, dați-i vama …” (Romani 13.7).

    Inimile noastre pot să se umple de admirație și de recunoștință privind la Persoana Aceluia care a părăsit gloria, pentru a veni să moară în locul vinovaților, cu scopul de a-i așeza în poziția de fii ai lui Dumnezeu pe toți cei care și-au pus încrederea în El. Pe acest drum al Domnului putem să mergem și noi, pentru că El ne dă capacitatea și puterea să mergem pe urmele Lui. Între noi și El se va interpune mereu deosebirea dintre imperfect și perfect, dintre finit și infinit, dar ochii noștri să fie ațintiți asupra Domnului și să-L slăvim în orice împrejurare.

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII CREATIV! – Fundația SEER

    „Au desfăcut acoperişul casei” (Marcu 2:4)


    Mary Engelbreit și-a dorit mereu să ilustreze cărți pentru copii, însă un consilier școlar i-a spus: „Nu poți face asta. Fii practică. Ia-ți o diplomă și începe să predai.” Mary a început să lucreze la un magazin de artă, a învățat tot ce se putea în domeniu și a ajuns să cunoască artiști care își câștigau existența făcând ce le place. Având sprijinul părinților, și-a zis: „Poți deveni artist. Dacă ai imaginație, vei reuși.” Prin faptul că a refuzat ca obstacolele de pe drumul convențional spre succes s-o oprească, Engelbreit a devenit o artistă recunoscută pe plan național și și-a lansat propria revistă. Un autor francez a spus: „Adevărata călătorie spre descoperire constă nu în a căuta peisaje noi, ci în a le privi cu alți ochi!”

    Învață să ai o minte deschisă, și nu uita: inspirație obții prin transpirație! Așteaptă-te să apară probleme, și nu lăsa ca ele să-ți slăbească hotărârea. Patru bărbați care nu au putut să-și ducă prietenul paralizat la Isus, din cauza mulțimii, „au desfăcut acoperişul casei… au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.” Domnul Isus a văzut credința lor în acțiune și a răsplătit-o, vindecându-l pe bolnav. Poți găsi o soluție aproape pentru orice, atunci când petreci timp cu Dumnezeu în rugăciune și când perseverezi.

    Rebecca Barlow Jordan spunea: „Adevărata creativitate nu se oprește la stadiul inspirației. Mulți aspiranți au încercat și au eșuat pentru că nu au reușit să învingă obstacolele. Adevăratul artist vede imaginea finală prin credință. Toți suntem artiști și Dumnezeu are ce să ne dea de lucru. El ne încurajează să ne bucurăm de rodul muncii noastre. Însă adevărata binecuvântare vine nu doar când știm că am învins, ci atunci când creativitatea validează originea ei divină și aduce slavă lui Dumnezeu.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 49:19-33


    Când Biserica va fi luată, „ceasul încercării” va veni „peste tot pământul locuit” (Apocalipsa 3.10). O rămăşiţă credincioasă a lui Israel va trece prin acest necaz grozav. Putem vedea aceasta în cuvintele pe care Iacov i le adresează lui Gad. Beniamin ne vorbeşte despre Împăratul (Hristos) care Îşi aşază împărăţia după nimicirea duşmanilor Săi, în timp ce Aşer şi Neftali reprezintă poporul binecuvântat în final prin întemeierea împărăţiei.

    Deşi copilul lui Dumnezeu ştie că nu va fi pe pământ în acea vreme, el trebuie să fie interesat de aceste lucruri şi să se bucure, gândind că adevăratul Iosif (Hristos), care a fost urât şi respins, va avea puterea supremă şi va fi acolo spre binecuvântarea întregii lumi. „Iosif este vlăstar de pom roditor, … ramurile sale dau lăstari peste zid” (v. 22), trecând peste hotarele lui Israel. Binecuvântările vor atinge şi naţiunile care sunt străine de promisiuni. Astfel, Isus, adevăratul Iosif, „a fost despărţit de fraţii Săi” (lit: nazarean – v. 26, nota b). Pe cel odinioară „întărâtat amarnic” şi „urât” (v. 23), Dumnezeu „L-a înălţat foarte sus şi I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2.9, 10). Este acest Nume al lui Isus: Dumnezeu Salvatorul, în prezent pentru inimile voastre mai presus decât oricare altul?

  • 23 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Pentru că nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre.
    Evrei 4.15


    Timpul în care trăim este unul caracterizat de simpatia lui Hristos, iar întrebarea pentru cei aflați în necazuri, în dureri și în dificultăți este aceasta: Ați dori puterea brațului lui Hristos manifestată prin eliberare din încercare, sau simpatia inimii lui Hristos de-a lungul încercării? Inima carnală și nesupusă va exclama degrabă: Aș dori, bineînțeles, puterea Sa pentru a fi eliberat din încercare, scăpat de povară și descătușat de orice greutate! Tot ce vreau este să scap!

    Putem cu toții înțelege o astfel de dorință. Suntem adesea ca un cal neînvățat cu frâul, care se împotrivește tot timpul, în loc să se supună cu răbdare. Însă o inimă spirituală și supusă va spune: Doresc să mă bucur de simpatia inimii lui Isus în încercarea prin care trec și nu cer nimic altceva. Nu doresc nici măcar puterea mâinii Sale, dacă aceasta m-ar priva de dragostea și de compasiunea inimii Sale. Știu cu siguranță că El mă poate elibera. Știu că poate da la o parte imediat necazul, durerea, greutatea, suferința și povara de orice fel.

    Dar, dacă El nu alege să facă acest lucru, dacă eliberarea mea nu se potrivește cu planurile Sale de nepătruns și cu scopurile Sale credincioase și pline de har față de mine, știu totuși că, în felul acesta, El nu face altceva decât să mă conducă să experimentez mai profund simpatia Lui nespus de prețioasă. Dacă El nu socotește de cuviință să mă scoată de pe calea încercării și a greutăților – de pe acea cale pe care El Însuși, în perfecțiunea Sa, a umblat, urmat de sfinții Săi din orice veac – va umbla împreună cu mine pe această cale, care, deși spinoasă și dificilă, duce către căminul veșnic de lumină și de binecuvântare.

    C. H. Mackintosh

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Unde îți este biruința, moarte? Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.
    1 Corinteni 15.55,57


    Cel mai frumos cântec

    Johann Sebastian Bach, marele compozitor al secolului al XVIII-lea, a orbit la sfârșitul vieții sale. Totuși nu a încetat să lucreze pentru muzică. Într-una dintre ultimele nopți a compus o melodie plăcută, care apare ca un crepuscul în întuneric și crește spre lumina cerească. El a numit-o: „În fața tronului Tău pășesc”. Ginerele său, care veghease la patul său toată noaptea, a scris melodia după dictare. Bach stătea în pat cu ochii larg deschiși, o privea pe soția sa și o putea vedea! Acesta a fost ultimul cadou al lui Dumnezeu pentru el: reîntoarcerea vederii înainte de plecarea sa acasă, în patria cerească. „Magdalena”, i-a spus el, „acolo unde voi merge, voi auzi o muzică la care noi doar visăm aici. Iar ochii mei Îl vor vedea pe Domnul!”. Apoi a cerut să i se cânte încă o cântare. În timp ce rudele sale cântau, o pace adâncă i-a învăluit chipul – plecase din această lume.

    Bach a murit la vârsta de 65 de ani și a fost înmormântat în Leipzig. El a compus foarte mult spre slava lui Dumnezeu. Dar cel mai frumos cântec îl va cânta împreună cu toți cei răscumpărați, când vor fi la Domnul: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său … a Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5,6). Domnul și Mântuitorul nostru este izvorul vieții, care nu putea fi învins de moarte, ci, murind pentru păcătoși, a triumfat asupra morții și a mormântului, și este viu pentru totdeauna. Lui I se cuvine toată admirația și ascultarea noastră!

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ȘADRAC, MEȘAC ȘI ABED-NEGO (2) – Fundația SEER

    „Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip din aur, înalt de şaizeci de coţi” (Daniel 3:1)


         Când cineva își înalță o statuie de șaizeci de coți, e normal să crezi că asta marchează mari merite sau mari biruințe. Dar această statuie a fost personificarea mândriei. Toți avem în noi un mic Nebucadnețar. Nu ne-am face niciodată o statuie de șaizeci de coți înălțime, însă ne cam supărăm dacă oamenii nu fac plecăciuni în fața dorințelor noastre. Nu am arunca niciodată pe nimeni într-un cuptor încins, dar mânia noastră iese la suprafață când nu obținem ceea ce vrem. Exagerăm în CV, îi denigrăm pe alții pe la spate, spunem minciuni (nu doar inofensive) pentru a ascunde domeniile gri din viața noastră. Dacă nu-ți găsești identitatea și siguranța în ceea ce a îndeplinit Hristos pe cruce pentru tine, îți vei ascunde nesiguranțele în spatele ipocriziei. Vei încerca să te împotrivești propriilor tale lupte, să-ți creezi propriile oportunități și să-ți stabilești propria reputație.

    Două versete definesc căderea regelui Saul:

    1) „Saul a zidit un altar Domnului” (1 Samuel 14:35).

    2) „Saul… şi-a înălţat un semn de biruinţă” (1 Samuel 15:12). Iar Samuel a văzut și a citit inima lui Saul: „Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel?” (1 Samuel 15:17).

    Știi cine construiește monumente pentru propria persoană? Cel ce nu are o părere bună despre el însuși! Cu cât ești mai nesigur, cu atât mai multe monumente trebuie să contruiești. Există o mare diferență între „vie Împărăția Ta” și „vie împărăția mea.”

    Dacă treci această linie de demarcație, relația ta cu Dumnezeu va fi condiționată de satisfacerea propriilor dorințe. Nu-L slujești pe El, te folosești de El. Nu zidești altare pentru Dumnezeu, construiești monumente pentru tine însuți. Iar asta se numește idolatrie. Deci, zidește altare pentru Dumnezeu!  


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 49:1-18


    Avem înainte încă un capitol de natură profetică. În aceste ultime cuvinte ale lui Iacov găsim întreaga istorie a poporului Israel, ca şi cum ne-ar fi prezentată anticipat în rezumat. Sub judecători şi regi, poporul a devenit stricat ca Ruben (35.22); L-a uitat pe Domnul pentru idoli. Apoi, ca şi Simeon şi Levi în cap. 34, şi-a arătat violenţa în respingerea profeţilor şi chiar a lui Mesia, ceea ce a dus la împrăştierea lor printre naţiuni. Hristos este reprezentat prin Iuda, seminţie de care este legat prin naştere. Domnia şi sceptrul împărăţiei sunt numai ale Lui. După aceasta vedem Israelul împrăştiat sub judecata lui Dumnezeu, angajat în activităţi comerciale şi în acelaşi timp sub robia naţiunilor. Perioada actuală este personificată prin Zabulon şi Isahar.

    Cât despre Dan, el îl reprezintă pe Antihristul, un iudeu care în viitorul apropiat va fi primit de Israel ca Mesia. „Un şarpe pe cărare” este un grozav simbol al puterii satanice care va lucra atunci nestânjenită. Înainte de această perspectivă îngrozitoare, rămăşiţa credincioasă va putea conta numai pe eliberarea de sus: „Aştept mântuirea Ta, Doamne!” (v. 18). Această aşteptare este ideea călăuzitoare din Psalmii 130 şi 131. Cât despre noi, Îl aşteptăm noi pe Domnul?

  • 22 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Și, când stați în rugăciune, să iertați, dacă aveți ceva împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre.
    Marcu 11.25


    Două lucruri sunt necesare pentru ca rugăciunile noastre să fie ascultate și împlinite: credința cu referire la Dumnezeu și iertarea cu referire la alții. Domnul Însuși a pus aceste două lucruri împreună, iar ceea ce El a pus împreună omul nu trebuie să despartă. Alte locuri din Scriptură ne învață același lucru, ca de pildă 1 Timotei 2.8: „fără mânie”, fără resentimente față de alții, „fără îndoieli”, însă cu credință în Dumnezeu. Aici poate fi secretul pentru multe rugăciuni neascultate. Doi frați îngenunchează în aceeași strângere pentru rugăciune; faptul că sunt acolo arată că au ceva credință în Dumnezeu, însă au gânduri rele și neiertătoare unul față de celălalt – în consecință, rugăciunile lor sunt cuvinte deșarte și goale.

    Trebuie să ne cercetăm inimile, fiindcă nu putem abandona rugăciunea; este nevoie de ea, atât personal, cât și colectiv. Trebuie să ne rugăm cu credință, crezând că El este și că îi răsplătește pe cei care Îl caută cu stăruință, însă El nu ne va asculta dacă nu ne iertăm unii pe alții. El Însuși ne-a iertat pe fiecare pe deplin, ștergându-ne orice datorie, iar noi trebuie să manifestăm acest caracter al Lui către toți, fie către cei credincioși, fie către cei necredincioși. Dacă nu iertăm, nici noi nu suntem iertați ca și copii ai lui Dumnezeu, iar comuniunea noastră cu Tatăl este întreruptă și Duhul Său în noi este întristat.

    Resentimentele trebuie judecate, greșelile trebuie iertate, rupturile trebuie vindecate, iar părtășia trebuie restabilită, astfel ca rugăciunea în unitate și eficientă să se ridice, din inimi sincere și aflate în armonie, către Dumnezeu. El este plin de milă și de îndurare față de toți sfinții Săi preaiubiți.

    J. T. Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Și Eu de asemenea îți spun: Tu ești Petru … Tu ești o piatră de poticnire, … gândurile tale nu sunt la lucrurile lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.
    Matei 16.18,23


    O piatră de poticnire

    În Cuvântul Său, Domnul Isus nu ascunde greșelile marilor bărbați ai lui Dumnezeu, de aceea nu o va face nici în cazul lui Petru. În ciuda ascultării sale, a curajului său și a afirmațiilor sale, a venit ziua în care Petru a privit la sine și a devenit slab în credință. Scopul acestor prezentări despre Petru este de a vedea lucrurile și persoanele așa cum le vede Dumnezeu în Cuvântul Său și de a învăța atât din aspectele pozitive, cât și din cele negative.

    Când Domnul a spus: „Tu ești Petru”, știm ce mesaj a dorit să-i transmită, adică: Tu, ucenicul Meu, vei fi în stare chiar să te lepezi de Mine, sau: „Tu ești o piatră de poticnire pentru Mine” etc. Dar pe adevărul descoperit de către Dumnezeu lui Petru: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”, Domnul Isus putea zidi Biserica Sa.

    Este cunoscut că, în anumite cercuri ale creștinătății, lui Petru îi este dată o mare cinste, spunându-se că el este piatra pe care s-a zidit Biserica. Dar Domnul și Mântuitorul nostru a dorit să ne facă conștienți că El este Stânca și că lui Petru i-a dăruit locul unei pietre în legătură cu acest Templu viu, Biserica lui Dumnezeu. „Căci nimeni nu poate să pună o altă temelie decât aceea care este pusă și care este Isus Hristos” (1 Corinteni 3.11).

    Clădirea este întemeiată pe Stânca veacurilor, iar această Stâncă nu este Petru, care poate să greșească, să se poticnească, să se rătăcească, ci Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu; și fiecare piatră din această clădire are parte de viața Stâncii.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ȘADRAC, MEȘAC ȘI ABED-NEGO (1)

     „Daniel a rugat pe împărat să dea grija treburilor ţinutului Babilonului în mâna lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego” (Daniel 2:49)


    Ce oameni! Știau că dacă refuză să se închine înaintea statuii înalte de șaizeci de coți a împăratului Nebucadnețar, vor fi executați. Însă Șadrac, Meșac și Abed-Nego au luat hotărârea de-a sta în picioare pentru ceea ce este drept, și de-a nu se pleca în fața a ceea ce este nedrept. Majoritatea dintre noi am fi născocit nenumărate scuze: „Mă închin pe dinafară, dar rămân în picioare în mintea și duhul meu!”, ori „Îmi voi cere iertare imediat ce mă voi ridica în picioare”, sau „La ce i-aș mai folosi lui Dumnezeu dacă aș muri?” Însă deseori tocmai scuzele noastre sunt cele care anulează revelația Lui.

    Când ne compromitem integritatea, nu mai lăsăm loc intervenției divine. Când luăm lucrurile în propriile noastre mâini, Îl scoatem pe Dumnezeu din ecuație. Când încercăm să manipulăm o situație, pierdem miracolul.

    Dacă Șadrac, Meșac și Abed-Nego și-ar fi compromis integritatea și s-ar fi închinat înaintea statuii, ar fi fost salvați de cuptorul aprins… însă ar fi fost prin mâna lui Nebucadnețar, nu a lui Dumnezeu! Și ar fi fost salvați de foc, și nu din foc. Ei și-ar fi sacrificat mărturia picând testul… și în timp ce și-ar fi salvat viețile, și-ar fi sacrificat integritatea.

    Integritatea lor a fost cea care a atras minunea. Integritatea a fost cea care I-a permis lui Dumnezeu să-Și facă simțită prezența și puterea. Iar integritatea lor a fost răsplătită: „Împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului.” (Daniel 3:30).

    Concluzie: când faci ceea ce-ți cere Dumnezeu să faci, El va face ceea ce trebuie prin și pentru tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 48:8-22


    „Prin credinţă, Iacov, când era pe moarte, i-a binecuvântat pe fiecare dintre fiii lui Iosif” (Evrei 11.21). Dând celui mai tânăr binecuvântarea celui mai în vârstă şi invers, gândul îl va fi purtat spre tristul incident din capitolul 27. Acum este orb, cum fusese şi Isaac, dar ştie să discearnă gândul lui Dumnezeu. Se spune că Iacov nu a umblat niciodată atât de bine ca atunci când era şchiop şi n-a «văzut» niciodată atât de bine ca atunci când era orb. El Îl cheamă pe Dumnezeul care fusese păstorul său până în ziua aceea (v. 15). Cunoştea din experienţă munca şi greutăţile unui păstor (31.38-40). Acum se pune în locul oii şi-şi aminteşte de grija răbdătoare a Păstorului al Cărui subiect fusese.

    Ca şi Iacov, David îşi face ucenicia păscând „oile tatălui său” (1 Samuel 17.34). Mai târziu el va fi numit „păstorul poporului Israel” (2 Samuel 7.7, 8). Cu toate acestea, în Psalmul 23 va scrie: „Domnul este Păstorul meu”. Fiecare dintre noi cunoaşte numele scump cu care Se prezintă Domnul Isus: „Eu sunt Păstorul cel bun” (Ioan 10.11, 14). Este numele pe care Şi l-a justificat dându-Şi viaţa pentru oile Sale dragi, purtându-le de grijă şi conducându-le întreaga lor viaţă, fără ca ele să ştie, aşa cum l-a condus Dumnezeu pe Iacov. Dar putem oare spune fiecare, ca Iacov şi ca David, „El este Păstorul meu”?

  • 21 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Și a fost așa: după un timp, Cain a adus un dar Domnului din roadele ogorului. Și Abel a adus și el din cele întâi-născute ale oilor lui și din grăsimea lor.
    Geneza 4.3,4


    Abel a adus o jertfă care nu l-a costat nimic, ca să spunem așa; însă el a adus-o prin credință, recunoscând că era păcătos, aflat afară din grădină și la distanță de Dumnezeu, precum și faptul că moartea intervenise. El recunoștea în Dumnezeu harul care acoperise goliciunea părinților săi și s-a apropiat de El cu o jertfă ispășitoare, singura care putea îndepărta păcatul și prin care un păcătos se putea apropia de Dumnezeu în virtutea morții altuia. El a oferit-o prin credință, iar Dumnezeu a acceptat-o, așa cum l-a acceptat pe Abel însuși împreună cu ea, dând mărturie despre darurile lui (Evrei 11.4).

    Abel a fost acceptat de Dumnezeu potrivit valorii darurilor sale, adică a valorii lui Hristos. Dumnezeu Însuși acoperise goliciunea lui Adam. Abel vine recunoscându-și poziția, precum și necesitatea unei jertfe ispășitoare, singura prin care putea intra în prezența lui Dumnezeu.

    Cain, dimpotrivă, s-a prezentat cu rodul trudei sale. Omul, fiindcă este în afara prezenței lui Dumnezeu, trebuie să se apropie de El, pentru a I se închina. Cain recunoaște acest lucru, dar cum? El crede că poate să vină așa cum este. Și de ce nu? În ce privește păcatul, el nu-l ia în calcul. Faptul că Dumnezeu îl izgonise pe om din paradis nu produce nicio schimbare în gândurile lui Cain; el vine înaintea lui Dumnezeu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Orb și insensibil din punct de vedere moral, el aduce rodul muncii lui, dar care era în sine însuși un semn al blestemului care fusese pronunțat asupra pământului. El nu a recunoscut ceea ce era el însuși, nici ceea ce Dumnezeu era; nici păcatul, nici blestemul ce caracteriza truda lui, ca efect al păcatului. Odată dat afară din paradis, omul a trebuit să se apropie de Dumnezeu, iar Dumnezeu ne spune, în această comoară de principii importante prezentate în cartea Geneza, felul în care acest lucru poate fi făcut.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit … la acestea să vă gândiți.
    Filipeni 4.8


    Șarpele între cărți

    Un om de știință indian a întins mâna după o carte din biblioteca sa. A simțit o înțepătură ușoară în mână, nu mai puternică decât o banală împunsătură de ac. Nu s-a gândit mai departe la aceasta, ci s-a adâncit în lectura cărții alese. Pe neobservate, mâna s-a umflat, mai târziu tot brațul, apoi întreg corpul. Doctorul chemat în ajutor a putut constata, puțin mai târziu, moartea pacientului. Mușcătura unui șarpe veninos, mic, ascuns între cărți, a avut urmări fatale.

    În cât de multe cărți, reviste, filme și texte de muzică se ascunde un șarpe mult mai periculos! Cu cât acționează mai atractiv un astfel de produs, cu atât mai periculos este veninul. Noi îl vedem poate ca nepericulos și aproape nu simțim cum duce la pierzare sufletele noastre prin gânduri greșite și murdare. Pe neobservate, ne îndepărtăm de Cuvântul lui Dumnezeu, dar ne deschidem inima pentru erezii de tot felul.

    În spatele a ceea ce oferă lumea se ascunde „vechiul șarpe”, Satan. De milenii, diavolul îi duce în rătăcire pe oameni, pentru a-i lua cu el în pierzare. De aceea, să fim atenți ce citim, ce vedem sau ce auzim! Să ne gândim și la copiii noștri și să-i protejăm de influențele rele!

    Unde nu se smulge buruiana, acolo ea înăbușă sămânța! Poate că este timpul să îndepărtăm „buruiana” din obiceiurile noastre, din rafturile noastre de cărți sau din echipamentele noastre digitale.

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UNDE ESTE DUMNEZEU ÎN FURTUNĂ?

    „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20)


    Există momente în care Dumnezeu pare inaccesibil. Când te rogi, e pentru că te simți abandonat în împrejurările prezente. Și nu doar abandonat, ci îngrozit și chiar deznădăjduit. Pavel a trecut și el prin asta; tânjea după o ocazie de-a predica Evanghelia la Roma, iar când se afla pe drum într-acolo, o furtună puternică a distrus corabia. Pavel însă a primit o vedenie, nu numai cu privire la pierderea corabiei și a încărcăturii, ci chiar cu privire la vieţile lor (v. 10). El a încercat să avertizeze echipajul despre tragedia care urma, însă vorbele sale au fost trecute cu vederea de cei ce se aflau la cârmă. Pe scurt, Pavel și alți 275 de oameni au fost pe punctul să-și piardă viața, pentru că avertismentele sale au fost desconsiderate de ceilalți, și el nu putea face nimic în acest sens. Încercați de acest puternic sentiment de disperare, el și tovarășii săi credincioși – după cum scrie Luca – pierduseră „orice nădejde de scăpare.”

    După paisprezece zile în voia furtunii, aproape pierduți – pe când furtuna era la apogeu – Dumnezeu a trimis un înger cu mesajul: „Nu te teme, Pavele… iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” (v. 24). Când părea că dorința arzătoare a lui Pavel de a predica la Roma avea să fie zădărnicită, Dumnezeu a intervenit cu bunătate și credincioșie, scoțându-l cu bine din furtună exact pentru destinația pe care o plănuise pentru el. Pavel urma să ajungă la Roma pentru a proclama Cuvântul lui Dumnezeu înaintea Cezarului! Ești și tu prins în furtună? Oricare ar fi încercarea prin care treci acum, trebuie să reții un lucru: te poți încrede în Dumnezeu care te va scăpa. „Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.” (Isaia 46:10), Deci, cu Dumnezeu vei ieși din încercare mai puternic și mai înțelept!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 47:27-31, 48:1-7


    Lunga viaţă a lui Iacov este aproape de sfârşit. El a recunoscut înaintea lui faraon că zilele lui „au fost puţine şi rele” (47.9). Trecuse prin experienţe dureroase şi, din vina lui, pierduse mulţi ani. Viaţa lui n-a atins nivelul lui Avraam şi al lui Isaac. Oare de ce, dacă nu ştim nimic despre ultimele fapte ale acestor doi patriarhi, sfârşitul lui Iacov este consemnat atât de amănunţit? Cu siguranţă datorită faptului că acest sfârşit triumfător subliniază şi glorifică harul lui Dumnezeu faţă de acest om; este o încununare a lucrării răbdătoare a disciplinei Sale, ale cărei roade suntem datori să le admirăm. Iacov îşi revede viaţa şi evocă etape din ea: Luz, numit Betel, unde i S-a descoperit Dumnezeu, Efrata şi moartea Rahelei … Să ne imaginăm că drumul vieţii noastre se sfârşeşte.

    Toate privirile noastre înspre trecut vor accentua îndurarea Celui care, cu aceeaşi dragoste, ne-a condus, ne-a sprijinit, ne-a mustrat sau ne-a mângâiat. Acum Iacov se apleacă cu faţa la căpătâiul patului (47.31), unde, conform cu Evrei 11.21, se închină rezemat pe vârful toiagului său de călător. Să nu aşteptăm sfârşitul zilelor noastre pentru ca să răspundem ca Iacov la iubirea Domnului Isus, ci s-o facem chiar acum!

  • 20 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Moise le-a zis: „Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană”.
    Exod 16.15


    Hristos ca Mană constituie hrana celor ai Săi. Mana diferă de mielul pascal prin faptul că ea s-a găsit doar în pustie. Mana a fost dată numai după ce Israel a fost trecut prin Marea Roșie (Exod 16); de asemenea, ea „a încetat de a doua zi, când au mâncat din grâul țării. Fiii lui Israel nu au mai avut mană, ci au mâncat din roadele țării Canaanului în anul acela” (Iosua 5.12).

    Prin urmare, mana a constituit hrana din pustie a lui Israel; și, în aceeași manieră, Hristos ca Mană reprezintă hrana din pustie pentru cel credincios. Trebuie însă făcută o distincție. Israel, trecând prin pustie, traversând Iordanul sau ocupând țara, nu se putea afla decât într-un singur loc la un moment dat, căci toate acestea s-au petrecut din punct de vedere istoric și constituie doar imagini ale poziției noastre multiple de acum. Noi, creștinii, ne aflăm în același timp și în pustia acestei lumi și în locurile cerești. În ce privește lucrarea noastră – sau exprimarea lui Hristos de către noi pe acest pământ – suntem în această pustie ca niște călători, așteptând revenirea Domnului; însă avem și o poziție înaintea lui Dumnezeu, uniți fiind cu un Hristos glorificat, așezați pentru totdeauna în locurile cerești.

    Această poziție aparține oricărui credincios, însă din nefericire nu orice credincios o conștientizează, trăind-o practic. Presupunând însă că o conștientizăm, avem nevoie deci și de Mană și de Grâul Vechi al țării în același timp. Cu alte cuvinte, avem nevoie să ne hrănim cu Hristos în ambele aspecte. Oricare ar fi experiențele noastre, noi nu ne mai aflăm deloc în Egipt, ci doar în pustie și în Canaan; poziția în Egipt nu este compatibilă cu adevărul eliberării noastre prin moartea și învierea lui Hristos. Un suflet care este doar adus la viață se poate afla în Egipt, însă un creștin – înțelegând prin acest termen pe cineva care se află în poziția creștină prin Duhul Sfânt care locuiește în el – a sfârșit-o pentru totdeauna cu Egiptul; lumea a devenit pentru el o pustie din punct de vedere moral și, ca aflat în această pustie, el se hrănește cu Hristos ca mană.

    E. Dennett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună.
    1 Samuel 12.23


    Rugăciunea de mijlocire

    John Knox, cunoscutul reformator și predicator al evangheliei din Scoția, fiind grav bolnav, și-a chemat soția și a rugat-o: „Citește-mi din Biblie, acolo unde mi-am aruncat prima dată ancora”. După ce a ascultat frumoasa rugăciune a Domnului Isus din Ioan 17, Knox parcă uitase de propria suferință și a început să se roage, mijlocind cu înfocare pentru concetățenii săi. S-a rugat pentru acei necredincioși care se mai împotriveau evangheliei și, de asemenea, pentru noii convertiți. S-a mai rugat și pentru protecția slujitorilor lui Dumnezeu, dintre care mulți erau persecutați. Și, în timp ce se ruga, Knox a murit. Omul despre care regina Maria a Scoției spusese: „Mă tem de rugăciunile lui John Knox mai mult decât de o armată de zece mii de soldați”, a slujit prin rugăciune până în ultima clipă a vieții sale.

    Privind viața acestui zelos slujitor al Mântuitorului, putem spune că a învățat lecția mijlocirii pentru alții de la Învățătorul său. Viața Domnului pe acest pământ a fost una de acțiune, de încurajare, de mângâiere, de zidire, de jertfă supremă, dar și una de mijlocire pentru alții. Până în ultima clipă a vieții Sale, Domnul Isus a mijlocit pentru ai Săi și ne-a lăsat o pildă, ca să-I urmăm exemplul. Iată o lucrare pe care o poate face oricine! Nu trebuie să ne temem de o lume care ne amenință, câtă vreme ne bucurăm de un Dumnezeu care ne ascultă rugăciunile.

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    MATURIZEAZĂ-TE!

         „Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite…” (Evrei 6:1)


    Fiecare dintre noi avem la dispoziție aceleași 168 de ore într-o săptămână. Dar dacă singurul timp pe care îl dedici creșterii tale spirituale este timpul pe care îl petreci la biserică duminica dimineața, nu vei trece niciodată dincolo de starea de bebeluș din punct de vedere spiritual. Gândește-te puțin! Bebelușul nu se poate hrăni singur; el alege ciocolata, și nu morcovii; cade mereu și trebuie ridicat; umblă pe unde nu trebuie, și face boacăne; de fapt, el este conștient doar de sine, și trebuie să fie disciplinat și învățat. Ai prins ideea?

    Nașterea din nou aduce entuziasm, dar ea trebuie să fie rampa ta de lansare, nu leagănul tău. Biblia spune: „Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite.” Să remarcăm expresia „să lăsăm”: asta înseamnă că depinde de tine! La un moment dat, trebuie să-ți spui: „Începând de astăzi, voi face tot ce trebuie ca să cresc spiritual și să descopăr planul lui Dumnezeu pentru viața mea.”

    Într-o zi, la sfârșitul primului Război Mondial, Generalul Louis Lyautey l-a rugat pe grădinarul său să planteze un anumit copac pe proprietatea sa. Grădinarul l-a informat că acel copac are un ritm de creștere neobișnuit de lent, așa că-i trebuie aproape un secol pentru a ajunge la maturitate. „În acest caz, a răspuns generalul, nu avem timp de pierdut. Plantează-l în această după-masă!”

    Cred că ai înțeles… Dar iată planul perfect pentru creșterea în maturitate spirituală: „îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.” (Psalmul 1:2-3).  


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 47:13-26


    Împlinirea visului lui faraon era strâns legată de persoana lui Iosif. Belşugul urmat de foamete l-au făcut cunoscut pe Iosif ca pe cel care menţine viaţa, ca pe salvatorul lumii (v. 25).

    Hristos este centrul profeţiei. Curând El va avea domnia universală. Toate familiile naţiunilor se vor prosterna înaintea Lui (Psalmul 22.27). Dar credincioşii nu aşteaptă să vină acest moment pentru ca să Îi aparţină şi să I se închine. Isus împlineşte în ei o lucrare. El începe prin a le satisface nevoile sufletelor (Ps. 107.9). Apoi, ca şi Iosif cu egiptenii, lucrează astfel încât, încetul cu încetul, să supunem totul lui Dumnezeu. Secretul deplinei eliberări este să-I acordăm dreptul asupra «zilelor noastre, bunurilor noastre, trupurilor noastre, inimilor noastre». Domnul nu Se mulţumeşte din partea noastră numai cu o jertfă sau alta. El ne doreşte cu totul, pe temeiul dreptului pe care l-a dobândit asupra noastră. El ne-a cumpărat cu un preţ nespus de mare pentru Dumnezeu (1 Corinteni 6.19, 20), astfel că noi nu ne mai aparţinem nouă înşine, ci am devenit ai lui Dumnezeu şi ai Domnului Isus Hristos (comparaţi cu Iacov 1.1). De acum depindem în întregime de El, nu numai pentru toate nevoile noastre, ci şi pentru a-I aduce roade spre gloria Lui.

  • 19 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Și să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi și fiii voștri și fiicele voastre și robii voștri și roabele voastre și levitul care este înăuntrul porților voastre, pentru că el nu are parte, nici moștenire cu voi.
    Deuteronom 12.12


    De trei ori în acest capitol sunt îndemnați israeliții să se bucure (versetele 7, 12 și 18). De fiecare dată li se spune să se bucure înaintea Domnului Dumnezeul lor, în locul pe care El îl va alege din toate semințiile lor, pentru a-Și așeza numele acolo (versetul 4). Citim de asemenea că „poți să înjunghii și să mănânci carne după toată pofta sufletului tău în toate porțile tale, după binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău pe care ți-a dat-o” (versetul 15). În astfel de momente nu li se spune că trebuie să se bucure, însă în mod expres li se cere acest lucru atunci când erau înaintea Domnului.

    Ei trebuiau să învețe, la fel ca noi, o lecție importantă. Tendința noastră naturală este să ne bucurăm de împrejurările în care ne aflăm și adesea nu înțelegem că adevărata bucurie este în Hristos și prin Hristos. Împrejurările se schimbă repede și nu produc o satisfacție de durată. În plus, există întotdeauna pericolul ca afecțiunile noastre să se răcească cu privire la Dumnezeul nostru Mântuitor, care ne-a mântuit cu un preț atât de mare și care ne-a binecuvântat atât de mult în Hristos. De aceea găsim și în Noul Testament îndemnuri ca acesta: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul; iarăși spun, bucurați-vă” (Filipeni 4.4).

    Această bucurie este o sursă de înnoire a puterii, fiindcă „bucuria Domnului este tăria voastră” (Neemia 8.10). Iar bucuria pe care o găsim în Domnul este perfectă, fiindcă „fața Ta este belșug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări pentru totdeauna” (Psalmul 16.11). Adevărata bucurie se găsește în El și nicăieri în altă parte. Să-I cerem Domnului să ne facă mai clar acest adevăr și, contemplându-L pe El, să învățăm să ne bucurăm în El și înaintea Lui.

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Zicând acestea, ea s-a întors și L-a văzut pe Isus stând acolo în picioare, dar nu știa că era Isus.
    Ioan 20.14


    Consolare și pace

    Oamenii care suferă o pierdere au un sentiment de părăsire și de singurătate fără margini. Niciun cuvânt de mângâiere nu poate pătrunde într-o astfel de inimă îndurerată. Poate caută în Biblie anumite promisiuni și chiar le găsesc, însă ele par să nu fie valabile pentru cazul lor. Îndoiala, frica și singurătatea pun stăpânire pe ei, le întristează privirea și le răpesc toată puterea, nemulțumirea măcinându-le sufletul, și îi așază în final în cuibul autocompătimirii. În clipele de singurătate, ei se plâng de absența lui Dumnezeu, în timp ce El Se află pretutindeni. Fixați asupra propriilor îngrijorări, astfel de oameni nu văd cât de aproape este Dumnezeu.

    Avem nevoie de mângâiere în suferințele noastre? Să venim la Mântuitorul! El nu numai că a suferit întocmai ca și noi, ci infinit mai mult decât am putea suferi noi vreodată. A îndurat cu mult mai mult decât ne-am imagina că ar putea suferi cineva vreodată. De aceea, să ne apropiem de Omul durerii, Isus Hristos, pentru a găsi consolare și pace. El cunoaște ce înseamnă suferința, singurătatea. Apropiindu-ne de Domnul și Mântuitorul nostru, prin credință, vom găsi nu numai ușurarea durerilor, ci vom înțelege că ele sunt o adevărată binecuvântare. El ne poate ajuta să înțelegem că cele mai grele momente se vor dovedi a fi binecuvântările Lui. Încurajarea Mântuitorului ne ajută să mergem mai departe, chiar și atunci când este greu și întâmpinăm obstacole.

     


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SPUNE „ÎMI PARE RĂU!”

    „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu” (Geneza 33:8)


    Iată ce trebuie să știi despre iertare, pentru a putea înainta: persoana care te-a rănit nu își va cere niciodată iertare așa cum îți dorești tu. După ce Iacov l-a înșelat pe fratele său Esau și i-a furat dreptul de întâi născut, lucrurile s-au înrăutățit atât de tare între ei, încât Iacov a trebuit să plece să locuiască la unchiul său Laban, în Haran. Mai târziu, când cei doi frați deveniseră bogați și realizați, Iacov s-a hotărât să caute împăcarea cu fratele său. La început, Esau a refuzat să accepte darurile fratelui său, dar când Iacov a insistat, „Esau a primit” (v. 11).

    Să remarcăm faptul că Iacov nu a spus niciodată: „Îmi pare rău că ți-am furat dreptul de întâi născut; te rog să mă ierți!” În această privință, Esau a dat dovadă de o maturitate reală, prețuind relația cu fratele său mai mult decât dreptul său de a se răzbuna. Așa că familia s-a refăcut!

    Putem învăța o lecție de aici: Dumnezeu dorește să crești și să experimentezi maturitatea spirituală. Nu poți controla ce fac ceilalți; poți controla doar răspunsul tău. Mai mult decât atât, dacă insiști ca cineva să-și ceară iertare față de tine, într-un anumit fel, relația nu se va vindeca probabil niciodată. Prin urmare, vei ajunge să porți pică. A purta pică e ca și cum ai ține în palmă un cărbune aprins: te va arde până îl vei lăsa din mână.

    De exemplu, poate ai vrea ca soțul tău să-și ceară iertare pentru comportamentul său. Iar dacă nu o face, dar îți cumpără un cadou sau face pentru tine ceva foarte drăguț, răspunde-i cu bunătate, în loc să-i judeci metodele sau motivele. Cu alte cuvinte, consideră episodul încheiat… și mergi mai departe!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 47:1-12


    Marelui Iosif ar fi putut să-i fie ruşine de familia lui de simpli păstori veniţi să ceară grâu pentru că erau înfometaţi, de aceşti străini suspectaţi a fi spioni sau hoţi. Dar cine gândeşte aşa nu-l cunoaşte. El îi prezintă în faţa tuturor ca fiind fraţii săi. Pentru faraon este îndeajuns să ştie că sunt fraţii lui Iosif pentru ca gloria salvatorului Egiptului să se răsfrângă asupra lor. Iosif se aseamănă şi în acest aspect cu Domnul Isus. Lui nu-I este ruşine să ne numească fraţii Săi (Evrei 2.11, 12). Suntem plăcuţi înaintea lui Dumnezeu în Preaiubitul Lui (Efeseni 1.6) – acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne întâmpină cu toată bunăvoinţa.

    Iosif îl prezintă pe tatăl său lui faraon. Ce scenă înduioşătoare şi plină de frumuseţe! Un sărman bătrân, sprijinindu-se în toiag, îl binecuvântează pe puternicul monarh. După standardele lui Dumnezeu, Iacov, omul lui Dumnezeu, este mai mare decât regele (Evr. 7.7). În general, cu cât un om este într-o poziţie mai înaltă, cu atât este mai distant, dar lui Iosif, gloria nu-i micşorează cu nimic dragostea plină de tandreţe pentru fraţii săi şi pentru familiile lor. Proviziile pe care le împarte sunt măsurate „după numărul copiilor”. Admirabilă imagine a relaţiei noastre cu Hristos şi a tot ce decurge din ea! Încă de aici, de jos, ne este oferită „partea cea mai bună” (v.11). Credinţa noastră poate să lipsească, dar harul Său niciodată nu lipseşte.

  • 18 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Mă tem ca nu cumva, după cum șarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, așa și gândurile voastre să fie stricate, îndepărtându-se de la simplitatea față de Hristos.
    2 Corinteni 11.3


    Această expresie de la sfârșitului versetului, „simplitatea față de [sau, care este în] Hristos”, este o mărturie minunată cu privire la harul lui Dumnezeu, prin faptul că există o uimitoare simplitate în legătură cu Biblia și cu creștinismul. Caracteristicile Scripturii sunt claritatea și simplitatea. Teologii însă folosesc tot felul de cuvinte complicate pentru a explica anumite concepte biblice. Realitatea însă este că Biblia este simplă și clară în ansamblul ei, deși există în ea unele părți dificile.

    Cuvântul „simplitate” din acest verset poate fi de asemenea tradus cu „sinceritate”, așa că putem spune că atât simplitatea, cât și sinceritatea sunt asociate cu lucrurile lui Hristos. Da, există unele lucruri dificil de înțeles. Chiar apostolul Petru a trebuit să admită că unele scrieri ale apostolului Pavel sunt greu de înțeles (2 Petru 3.16). Oricine a studiat Epistola către Romani va fi de acord cu Petru.

    Totuși, apostolul Pavel prezintă lucrurile într-un mod foarte simplu atunci când vorbește despre realitățile importante referitoare la Hristos. Există multe exemple cu privire la acest lucru, însă voi prezenta unul singur. Din Tit 2.11-13 învățăm trei lucruri simple:

    1. Harul lui Dumnezeu a fost arătat tuturor oamenilor;

    2. În consecință, trebuie să trăim într-un fel evlavios;

    3. Domnul Isus va veni din nou. Simplu, nu-i așa?

    Să nu-l lăsăm pe diavolul să ne înșele! Să nu lăsăm ca ceea ce nu înțelegem încă să ne priveze de ceea ce am înțeles pe deplin ca fiind adevărul! Dumnezeu a făcut ca lucrurile să fie simple, iar noi trebuie să credem și să ascultăm cu simplitate.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Căci orice făptură este ca iarba și toată slava ei ca floarea ierbii; iarba s-a uscat și floarea a căzut, dar Cuvântul Domnului rămâne pentru veșnicie.
    1 Petru 1.24,25


    Cu mâinile goale

    Unul dintre primii mari strategi și conducători militari din istorie a fost Alexandru cel Mare. Marile sale cuceriri i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat. La vârsta de 33 de ani, Alexandru era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. Dar și marele cuceritor a fost ca iarba din versetul de astăzi. La această vârstă frumoasă, Alexandru a lăsat aici totul. Cu toate că a fost un om așa de influent, se spune că Alexandru a dorit să fie înmormântat cu mâinile afară din sicriu, pentru a arăta lumii că nu a luat nimic cu el.

    Istoria lui Alexandru cel Mare este comună tuturor oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Chiar dacă nu cucerește teritorii, totuși omul se străduiește să strângă cât mai mult pentru viața aceasta, fără să se gândească la faptul că dincolo de mormânt există o altă viață. Astfel de oameni nu gândesc că „noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea” și că „cei care vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în cursă și în multe pofte nebune și periculoase, care cufundă pe oameni în ruină și în distrugere” (1 Timotei 6.7,9).

    Ceea ce s-a spus despre Alexandru cel Mare vedem petrecându-se zilnic sub ochii noștri. Oamenii merg în veșnicie cu mâinile goale, arătând că nu pot lua nimic din lume. Să luăm seama la acest adevăr! Să ne rugăm și noi ca Moise, omul lui Dumnezeu: „Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (Psalmul 90.12).


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII GATA SĂ AJUȚI! (4)

    „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2)


    Dr. Raymond Vath a spus: „Noi trebuie să facem pentru alții ceea ce nu pot face ei singuri, dar nu trebuie să facem pentru ei ceea ce nu vor să facă singuri. Problema este să avem înțelepciunea de a ști care este diferența.” Când faci pentru cineva ceea ce poate face singur, îi subminezi capacitatea de a se baza pe sine însuși și creezi o dependență nesănătoasă. Așa că, în loc să te grăbești să preiei controlul:

    1) Dă-i direcție, arată-i câțiva pași de acțiune pe care îi poate gestiona. Prin faptul că îl ajuți să fie responsabil de propria sa viață, îl înarmezi împotriva disperării și a neputinței. Iar prin validarea eforturilor sale, îl ajuți să-și reclădească încrederea fragilă. Cu toate acestea, există o avertizare: când criza implică o pierdere ireversibilă, cum ar fi divorțul sau moartea, faptul de a-și putea duce traiul zilnic înseamnă activitate suficientă.

    2) Dă-i speranță. În mijlocul crizei, pare că nu mai există speranță, și nu se vede nicio luminiță la capătul tunelului, iar sentimentul că suferința va continua neîncetat nu dispare. Creșterea și perfecționarea nu pot apărea în absența speranței. Speranța conferă energie și aduce alinare pe baza convingerii că lucrurile se vor îmbunătăți. Dumnezeu promite: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11).

    3) Acordă-i prietenie, păstrează legătura cu acea persoană. Crizele rareori se rezolvă rapid. Deși viața poate reveni la normal, în cele din urmă, mai pot apărea episoade de tristețe, deznădejde sau singurătate. Poate vorbele tale aduc mângâiere, dar preocuparea ta continuă va ajuta persoana care suferă să-și păstreze credința și să progreseze în drumul ei spre vindecare.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 46:1-34


     Dragostea lui Iosif pentru fraţii săi şi măreţia iertării sale ne-au ocupat mai mult decât gloria şi bogăţia sa. Pentru aceia dintre noi care trăiesc în familii cu mai mulţi fraţi, nu este aceasta ocazia de a învăţa o mişcătoare lecţie de dragoste şi de sprijin reciproc? Dar dragostea lui Iosif pentru tatăl său, Iacov, respectul pe care i-l poartă, bunătatea lui, nerăbdarea de  a-l vedea, graba cu care i-a ieşit în întâmpinare, şi acestea sunt exemple pentru noi. Ne iubim şi ne respectăm noi părinţii în felul acesta?

    Familia lui Israel se pune la drum trecând prin Beer-Şeba, „fântâna legământului” (21.31 nota a)! Promisiunile îi sunt confirmate aici lui Iacov de către un Dumnezeu credincios: „Nu te teme să cobori în Egipt!” îi spune El (v. 3; comparaţi cu Isaia 41.14). Ce schimbare vedem în Iacov, cel care odinioară fusese condus de dorinţele sale! Acum se teme să facă un pas fără Dumnezeu! Şi El îl încurajează, promiţându-i că va coborî cu el. Ne poate Domnul însoţi întotdeauna şi pe noi oriunde mergem?

    Urmează o mişcătoare întâlnire cu fiul preaiubit care pregătise totul pentru a asigura confortul familiei sale. „Mă duc să vă pregătesc un loc”, le-a promis Domnul Isus ucenicilor Săi, „pentru ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (Ioan 14.2-3).

  • 17 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui; și Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
    Isaia 53.6


    Iată Robul Meu (9)

    Acest verset începe cu expresia „noi toți” și se termină cu o expresie similară, „a noastră a tuturor”. În biblia ebraică, aceste două expresii sunt identice. Mărturisirea din acest verset implică responsabilitatea celor descriși aici ca fiind „niște oi”, poporul lui Dumnezeu, Israel (Ioan 10.14,15).

    Când Mesia a fost cu poporul Său pe pământ, doar puțini au fost în realitate oi ale Sale. Cei mai mulți din popor L-au respins, acuzându-L pe nedrept de tot felul de lucruri rele. Isaia 53.5 spune că Mesia a suferit pentru „fărădelegile noastre” și pentru „nelegiuirile noastre”, în timp ce versetul 6 vorbește despre „nelegiuirea noastră a tuturor”. Dumnezeu a rezolvat problema păcatelor, dar și pe cea a rădăcinii lor. Apostolul Pavel tratează în detaliu acest subiect. Diferența dintre păcate (acțiuni păcătoase) și păcat (rădăcina păcatelor, firea păcătoasă) este importantă (Romani 5–7).

    Fărădelegea iudeilor a fost că L-au acuzat pe Mesia că are demon și că făcea minuni prin puterea diavolului. Acest lucru a însemnat o blasfemie împotriva Duhului Sfânt, care nu putea fi iertată (Matei 12.22-45). Conducătorii L-au respins pe Mesia al lor, știind prea bine ce făceau. Fărădelegea lor a condus la distrugerea templului și a Ierusalimului.

    Mărturisirea din Isaia 53.6 implică falimentul personal și, de asemenea, pe cel colectiv. Jertfa lui Mesia este suficientă pentru ambele. Ea este suficientă însă pentru oricine crede, fie el dintre iudei sau dintre națiuni, acum sau după răpire, cât și pentru cei din împărăția de o mie de ani.

    A. E. Bouter

     

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpățânii”, care în evreiește se numește „Golgota”, unde L-au răstignit.
    Ioan 19.17,18


    Golgota

    Golgota, Golgota, o, loc minunat!
    Mai ‘nalt decât munții, mai sfânt, mai curat;
    Pe tine, urcat-a, smerit și supus,
    Cu crucea în spate, preablândul Isus.

    Pe tine, Golgota, El viața Și-a dat,
    Pe noi să ne scape de greul păcat.
    Și prețul cel mare, ce El l-a plătit,
    Ne-a dat împăcarea cu Tatăl slăvit.

    Golgota, Golgota, ce har ți-a fost dat!
    Pe culmea ta Domnul ne-a răscumpărat.
    Veniți toți pierduții, salvarea-i la ea,
    Izvorul iertării e-n veci Golgota.

    „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.7).


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII GATA SĂ AJUȚI! (3)

    Prin mângîierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:4)


    O modalitate prin care poți sprijini un prieten aflat într-o criză este aceea de a-l ajuta să identifice resurse importante: spirituale, personale și interpersonale.

    1) Resurse spirituale. „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46:1). Cuvântul lui Dumnezeu luminează întunericul și confuzia. Duhul Său este sursa oricărei mângâieri; El dă „pacea… care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7). Prezența Sa vorbește singurătății, iar puterea Lui îi ajută pe cei cu inima rănită să învingă sentimentele de deznădejde. Oamenii aflați în criză sunt adesea dezorientați, iar acest lucru îi face să uite tot ce le-a dat deja Dumnezeu.

    2) Resurse personale. Amintește-i celui încercat că este înzestrat cu calități și capacități unice. Ajută-l să-și aducă aminte de biruințele din trecut, când a reușit să treacă cu bine prin alte perioade dificile. Încurajează o atitudine pozitivă care țintește spre viitor, în loc să rămână paralizat de durerea prezentă. Cel mai important, întărește-i credința cu rugăciune și adevăruri din Cuvântul lui Dumnezeu. Și nu în ultimul rând, adu-i aminte de sprijinul pe care i-l oferi.

    3) Resurse interpersonale. Membrii familiei, prietenii, partenerii de afaceri și vecinii pot fi și ei un sprijin, iar resursele comunității sunt disponibile pentru asistență medicală, financiară și materială. Biserica locală reprezintă o altă sursă. Cei ce trec printr-o criză se simt adesea prea stânjeniți pentru a cere ajutor; au impresia că trebuie să-și rezolve singuri propriile probleme.

    Ajută-i să înțeleagă că ești binecuvântat atunci când dăruiești, și că într-o zi se va ivi ocazia să ajute și ei „pe cei ce se află în vreun necaz!”


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 45:16-28


    Răsplăteşte răul cu bine: aceasta este ceea ce face Iosif cu fraţii săi. Aşa cum ne învaţă Domnul (Matei 5.44), aceasta este cea mai bună cale de a câştiga inima cuiva.

    Fraţii au crezut că trebuia să aducă ce era mai bun din ce aveau (43.11), „puţin balsam, puţină miere …”. Dar acum pot vedea cât de neînsemnate sunt. Însuşi faraon le promite tot ce este mai bun în ţară, spunându-le în acelaşi timp: „să nu vă pară rău de lucrurile voastre” (v. 20). Prezenţa Domnului şi bucuria gloriilor Sale sunt înaintea noastră. Lucrurile pământeşti lăsate în urmă pentru El sunt fără valoare, le putem abandona (Marcu 10.29, 30). De asemenea avem dovada că Isus este viu, glorios, şi că ne aşteaptă în cer: El ne-a trimis Duhul Sfânt ca arvună a moştenirii noastre (Efeseni 1.14).

    Să observăm că Iosif nu le dă fraţilor săi numai o ţară în care să locuiască, ci şi tot ce le va trebui în călătoria lor până acolo: Carele? Isus ne poartă de grijă pentru călătorie. Merinde? Cuvântul Său este hrana noastră. Haine? Hristos poate şi trebuie să fie îmbrăcămintea noastră (Galateni 3.27). În final, rugămintea celui care-şi cunoaşte bine fraţii: „Să nu vă certaţi pe drum!” (v. 24). Oare noi nu avem nevoie de un asemenea îndemn?

  • 16 Martie 2019

    DOMNUL ESTE APROAPE

     

    Ce este viața voastră? Este doar un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.
    Iacov 4.14


    Știm din alte părți din Scriptură că Dumnezeu ne-a dat viață și că toate lucrurile își au ființa și subzistă prin Hristos. Prin urmare, Îi datorăm totul Lui și suntem responsabili înaintea Lui pentru tot ceea ce ne-a dat. De aceea este bine să ne punem această întrebare cercetătoare: Ce este viața noastră?

    Scriptura ne spune că viața noastră trece repede, ca un abur, iar anii noștri zboară cu iuțime (vedeți, de exemplu, Psalmul 90.3-12). Conștienți fiind de acest lucru, trebuie să ne folosim timpul în vederea a ceea ce este veșnic, însă problema noastră este că suntem prea legați de ceea ce se vede. Avem nevoie să ne aducem aminte că trebuie să trăim prin credință, nu prin vedere. Lucrurile de pe acest pământ vor trece în curând și nu au nicio importanță în perspectiva veșniciei. Fie ca această realitate să fie tot mai vie pentru noi!

    Punem prea mult preț pe cei câțiva ani pe care îi trăim aici; ei sunt importanți, însă doar pentru faptul că Dumnezeu ne oferă prilejul și privilegiul ca în acest scurt timp să-L slujim pe El și să ne arătăm dragostea față de El prin împlinirea voii Sale. Altfel nu facem altceva decât să ne risipim viața căutând satisfacerea propriilor noastre plăceri.

    Da, viața noastră aici este foarte importantă, fiindcă ea ne oferă prilejul de a ne pregăti în vederea a ceea ce va veni după ea. Pavel spune: „De aceea ne și străduim să-I fim plăcuți, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă. Pentru că noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău” (2 Corinteni 5.9,10).

    A. Blok

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

     

    Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.
    1 Timotei 2.5,6


    Marele Dumnezeu – un Dumnezeu-Mântuitor

    Noi, oamenii, ne străduim să-L înțelegem pe atotputernicul Dumnezeu. Moise, omul lui Dumnezeu, a spus: „Înainte de a se fi născut munții și înainte de a fi fost formate pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu” (Psalmul 90.2).

    Cineva a notat câteva comparații de diferențiere, pentru a-L descrie puțin pe Dumnezeu:

    Dumnezeu a creat totul, dar El nu a fost creat.

    El nu face prognoze meteo – El face vremea.

    Un duhovnic încearcă să mângâie în furtunile vieții, dar Dumnezeu poate să liniștească furtuna.

    Un prieten poate să țină mâna unui muribund, dar Dumnezeu ține în mâna Sa viața.

    Filosofii dezbat sensul vieții. Dar numai Dumnezeu dă vieții un sens adânc!

    Marele Dumnezeu este în același timp blând și plin de iubire. El vă iubește și pe dumneavoastră și dorește să ajungeți într-o legătură cu El. Dar cineva trebuie să mijlocească între noi, cei care am trăit fără Dumnezeu și am păcătuit, și Cel Atotputernic. Pe acest Mijlocitor L-a dat Însuși Dumnezeu. Este Fiul Său, Isus Hristos, care a murit la cruce pentru oameni păcătoși. Credeți în El și în lucrarea Sa de mântuire! Atunci deveniți un copil al lui Dumnezeu, care are parte de favoarea Sa.


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII GATA SĂ AJUȚI! (2)

    „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2)


    Când un prieten sau un membru al familiei se află într-o criză, scopul tău trebuie să fie acela de a ajuta acele persoane să facă față situației, și s-o depășească. Dar de multe ori, e ușor de spus și greu de făcut! Pe măsură ce inimile lor rănite se adaptează unor circumstanțe noi și necunoscute, ar putea fi reținute cu privire la persoana în care să aibă încredere. Dar a fi alături de ei este semnul distinctiv pentru cel ce face parte din Împărăția lui Dumnezeu! „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” ne îndeamnă Domnul prin apostolul Pavel.

    Dedicarea ta poate avea un rol semnificativ în călătoria cuiva spre sănătate emoțională. Iată trei sugestii practice:

    1) Nu te aștepta ca acea persoană să ia legătura cu tine. E ceva obișnuit ca oamenii care trec printr-o criză să se retragă, nu să ceară ajutorul. Deseori ei sunt prea necăjiți ca să știe de ce au nevoie, așa că probabil va trebui să faci tu primul pas. Și te rog să nu ai impresia că ești un profesionist.

    Doi pași simpli îl pot face pe cel ce suferă să se simtă prețuit și înțeles:

    a) Ascultă-i cu atenție îngrijorările și părerile.

    b) Privește-l în ochi și dă dovadă de un interes real.

    2) Ajută-l să-și reducă stresul. Fii o prezență calmă, invită-l să-și împărtășească sentimentele. Iar dacă părerea lui pare distorsionată, spune lucruri precum: „Aș putea să-ți sugerez un alt mod de a vedea lucrurile?”

    3) Ajută-l să se concentreze asupra lucrurilor importante. El se simte copleșit, așa că ajută-l să rezolve problemele care necesită imediat atenția lui. În loc să discutați despre trecut și să vă îngrijorați cu privire la viitor, încurajează-l să se concentreze asupra prezentului, căci „ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi” (Matei 6:34).  


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    2019 de Jean Koechlin

    Geneza 45:1-15


    Sosise momentul pe care Iosif îl aştepta de mult timp. Câtă răbdare a avut! Dacă s-ar fi făcut cunoscut prea devreme, fraţii săi l-ar fi cinstit de nevoie, ca snopii din visul său, în timp ce inimile lor ar fi rămas reci şi pline de teamă.

    Acum fraţii află că guvernatorul Egiptului, cel căruia îi aparţine toată această glorie, nu este altcineva decât cel pe care l-au urât şi l-au respins ei. Nu numai că el este în viaţă, ci toate lucrurile îi sunt supuse (Evrei 2.8). Iar purtarea lor criminală a fost tocmai mijlocul prin care    s-au împlinit visele lui Iosif. Cât de încurcaţi vor fi fost în
    inimile lor văzând măreţul har a cărui dovadă vie era Iosif! El nu s-a răzbunat, nici măcar nu le-a reproşat ceva, ci dorea numai fericirea lor. Cât despre inima lui, nu este ea plină de bucurie, o bucurie ca cea a Păstorului care a găsit oaia rătăcită? Acum fraţilor li se dă un mesaj fericit, să ducă veşti bune, să meargă la tatăl lor şi să-i spună despre gloria celui care i-a iertat. Aceasta este şi misiunea noastră, dragi răscumpăraţi ai Domnului, să le spunem altora, începând cu cei mai apropiaţi de lângă noi, ce am găsit în Isus şi să istorisim Tatălui Său „toată gloria Lui” în adunări de închinare.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne