Mana Zilnica

9 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

1 Petru 2.9

Apostolul pune înaintea celor credincioși ceea ce harul a făcut pentru ei și scopul pentru care Dumnezeu i-a chemat. Mai întâi, harul i-a îmbrăcat cu cele patru însușiri prezentate la începutul primului capitol.

În primul rând, ei erau un neam ales după știința dinainte a lui Dumnezeu (conform cu 1 Petru 1.2). În al doilea rând, ei erau o preoție împărătească, depășind preoția sfântă din versetul 5; o preoție părtașă la împărăție împreună cu Marele Preot care Se afla în fruntea ei. În al treilea rând, ei erau o națiune sfântă, față de care poporul aflat sub lege își pierduse orice drept, pentru totdeauna. Nu le spusese oare Dumnezeu, pe muntele Sinai: „Dacă veți asculta de glasul Meu cu adevărat și veți păzi legământul Meu, veți fi comoara Mea deosebită dintre toate popoarele … Îmi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă“? Și nu răspunsese oare poporul: „Tot ce a zis Domnul vom face“ (Exod 19.5-8)? Dar acum, sub regimul harului și al alegerii, ei primeau aceste titluri pe care legea nu putuse niciodată să le dobândească pentru ei. În sfârșit, în al patrulea rând, erau un popor dobândit pentru Sine, ceea ce nu puteau fi sub lege – când fuseseră declarați „Lo-Ammi“ („nu este poporul Meu“) și „Lo-Ruhama“ („cea fără îndurare“) (Osea 1.6,9) – în timp ce, sub har, ni se spune: „Ziceți fraților voștri: «Ammi» și surorilor voastre: «Ruhama»“ (Osea 2.1).

Dar scopul pentru care Dumnezeu îi dobândise era acela ca ei să vestească virtuțile Celui care îi chemase „din întuneric la lumina Sa minunată“. Cât de bine caracterizează aceste cuvinte starea acestui popor în vremea când se afla sub lege! Toate privilegiile care le fuseseră acordate nu făcuseră altceva decât să îngroașe întunericul în care păcatul îi aruncase. Dar acum Dumnezeu îi chemase la lumina Sa minunată; în această minunată lumină, omul era plasat, fără nicio urmă de păcat, în prezența sfântă a unui Dumnezeu care a spus: „Nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor“ (Evrei 8.12).

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este timpul să-L căutați pe Domnul.

Osea 10.12

Cât este ceasul?

Timpul ne coordonează viața. În fiecare zi întrebăm, și nu doar o dată: Cât este ceasul? Și întrebările se înlănțuie: Când trebuie să ies pe ușă? La ce oră începe întâlnirea? Când termin munca? Mai am timp pentru distracție?

Putem să facem următorul test: ne lăsăm ceasul de mână acasă pentru o zi, ștergem ora de pe telefonul mobil, îndepărtăm ceasul din bucătărie, ascundem ceasornicul deșteptător… Și apoi numărăm de câte ori ne uităm la încheietura mâinii sau la telefonul mobil sau la locul gol de pe perete. Mult prea des privirea ni se îndreaptă spre ceas!

În mod constant ne simțim sub presiune și spunem: „nu am timp astăzi!“, „aș vrea să am mai mult timp pentru familia mea“, „cât de repede zboară timpul!“.

Fiecare ceas ne arată, cât poate el de bine, ora exactă. Dar și mai mult, fiecare ceas ne vorbește și ne amintește că „este timpul să-L căutăm pe Domnul“.

Numai în această viață avem timp să-L căutăm pe Domnul; în veșnicie nu vom mai avea ocazia. De aceea, trebuie să-L căutăm pe Domnul astăzi, căci „acum este ziua mântuirii“. „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.“

Timpul trece, de aceea să nu-l pierdem! Când timpul harului se va sfârși, va fi pentru totdeauna prea târziu pentru a fi salvat. Astăzi este „timpul să-L căutăm pe Domnul“ (2 Corinteni 6.2; Evrei 3.15)!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 18.17-29 · Ioan 12.9-19

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 24:1-13

Pentru a-şi rosti cea de-a treia profeţie, Balaam n-a mai mers, „ca în alte dăţi, să-l întâmpine cu descântece“ (v. 1). Om dedat spiritismului (instrumentul obişnuit al demonilor), este constrâns să rostească prezicerea pe care Dumnezeu i-o pune în gură. Şi cu cât mai mult se încăpăţânează Balaam, cu atât mai binecuvântat va fi poporul. Versetul 5 constată nu numai absenţa fărădelegii în Iacov (harul), ci şi admirabila frumuseţe a corturilor lui Israel (gloria). În mijlocul acestor corturi se înălţa cel al Domnului Însuşi, locuinţa gloriei Sale, astfel încât întreaga tabără era făcută părtaşă acestei glorii.

Biserica este încă în pustiu, dar Dumnezeu deja o vede în lumina relaţiei glorioase cu Fiul Său preaiubit. Este Mireasa lui Hristos, îmbrăcată în ochii Săi în toate perfecţiunile Mirelui divin. Dumnezeu ne cheamă să privim Adunarea, şi pe fiecare frate sau soră în mod individual, „de pe vârful stâncilor“ (23.9), cum s-ar spune, în acelaşi fel în care El Însuşi îi priveşte din cer. Vom avea atunci o altă imagine a lor. Vom vedea strălucind frumuseţea veşmintelor îndreptăţirii cu care Domnul i-a îm­brăcat pe ai Săi. Vom observa la ei reflectarea gloriilor lui Isus. Iar dacă sunt unele subiecte de întristare, pe care nu putem să nu le observăm, aceasta va fi încă o ocazie de a admira grandoarea răbdării şi a iertării divine.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGI LUPTA CU APATIA! | Fundația S.E.E.R. România

„Să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine…” (2 Timotei 1:6)

Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei: „să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.” Acest verset vrea să spună că, deși ești înzestrat cu daruri, poți deveni apatic dacă nu continui să faci ce trebuie. Iar Biblia ne învață (în epistola către Evrei capitolul 2, versetul 1) „să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.” Cuvântul „depărtați” nu ne duce cu gândul doar la ceva lent și subtil, ci și la ceva mortal. Să ne uităm la două dintre lucrurile care ne pot răpi pasiunea, entuziasmul, motivația și concentrarea: 1) Lipsa de obiective. Biblia spune: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (vezi Proverbele 29:18) Care erau lucrurile care obișnuiau să te entuziasmeze? Ce ți-a distrus interesul pentru ele? Ai o dorință pe care ai putea-o reînvia? Pune-o pe hârtie. Nu lua în seamă costurile sau motivele pentru care crezi că s-ar putea să nu funcționeze. Răsfață-ți mintea cu luxul de a te simți optimist și entuziasmat de ceva, chiar și de un lucru mărunt! 2) Obiective greșite. Urmărești un obiectiv care ți-a fost impus de altcineva? Sau, la fel ca Iona înainte de a fi înghițit de balenă, vâslești împotriva voinței lui Dumnezeu pentru viața ta? Dacă nu ești sigur, întreabă-L pe Dumnezeu și vezi dacă este așa. Chiar te-a îndemnat Dumnezeu să te răsfeți cu acel lucru extravagant care acum te obligă să ai două slujbe? Sau poate că a sosit timpul ca un obiectiv care făcea parte din planul lui Dumnezeu pentru o anumită etapă a vieții tale să se încheie. Să mergi mai departe este uneori dificil, dar, ce bucurie și pace ai când știi că te afli în centrul voinței perfecte a lui Dumnezeu! Așadar, dacă ești apatic astăzi, înflăcărează „darul lui Dumnezeu care este în tine”!

8 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

L-au răstignit, și cu El pe alți doi, de o parte și de alta, și în mijloc pe Isus. Și Pilat a scris și un titlu și l-a pus pe cruce. Și era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor“.

Ioan 19.18,19

Binecuvântatul nostru Domn Se supune judecății omului și, purtând crucea pe care urma să fie părăsit de Dumnezeu, merge „la locul numit al Căpățânii“. El este ascultător, chiar până la moarte de cruce, iar aceste lucruri s-au întâmplat fiind pus în rândul celor mai de jos – între doi tâlhari.

Totuși, Dumnezeu menține o mărturie pentru Isus, lucru care devine, de asemenea, o mărturie care arată răutatea iudeilor, deoarece Pilat a scris pe cruce: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor“. Mai mult, mărturia trebuie să meargă în toată lumea, pentru că este scrisă în evreiește, în grecește și în latinește. Deodată iudeii realizează că această inscripție aruncă asupra lor groaznica jignire că au permis ca Împăratul lor să fie crucificat. Prin urmare, ei încearcă să modifice acea inscripție, dar Pilat, supărat pe sine însuși și pe popor, este de neclintit în decizia sa. El afirmă tăios: „Ce am scris, am scris“.

După aceea, soldații, împărțindu-și hainele între ei, devin, în mod inconștient, o mărturie pentru gloria Persoanei Lui. Pentru că El este Cel despre care se spusese cu o mie de ani înainte: „Își împart hainele Mele între ei și pentru cămașa Mea aruncă sorți“ (Psalmul 22.18). „Ostașii deci au făcut aceste lucruri“ și au împlinit Cuvântul lui Dumnezeu.

În mijlocul tuturor durerilor de pe cruce strălucește tandrețea umană a Domnului. Faptul că, la începutul lucrării Sale publice, nu a acceptat nicio interferență a mamei Lui în misiunea Sa cerească (Ioan 2.3,4) nu-L oprește pe Domnul de a purta de grijă de nevoile ei pământești. Astfel că, în acest ceas, o recomandă grijii unuia care, mai presus de ceilalți, s-a încrezut în dragostea Lui – ucenicului care se plecase pe pieptul lui Isus și care de cinci ori se descrie pe sine ca fiind ucenicul pe care îl iubea Isus. Din acel moment, Ioan a luat-o la el acasă.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit viclenie. Când era insultat, nu răspundea cu insulte; și când suferea, nu amenința, ci Se încredința în mâinile Celui care judecă drept.

1 Petru 2.22,23

„la aceasta ați fost chemați“

Respins și nedreptățit, Domnul Isus a răspuns cu blândețe și cu răbdare. Iată ce portret ne oferă apostolul Petru în doar câteva cuvinte:

El n-a făcut păcat! Isus nu a făcut niciodată ceva rău. Când noi suntem atacați pe nedrept, suntem gata să ne apărăm cu toate mijloacele. Domnul nostru nu a cunoscut o astfel de purtare.

În gura Lui nu s-a găsit viclenie! Tot ce a spus El era adevăr pur. Niciunul dintre cuvintele Sale nu a fost un adevăr rostit doar pe jumătate sau un adevăr rostit în așa fel, încât să creeze o impresie greșită.

Când era insultat, nu răspundea cu insulte! Chiar și când a fost batjocorit și disprețuit, El nu a replicat cu niciun cuvânt aspru.

Când suferea, nu amenința! Nici chiar în ultimele ore înainte de moarte, când trecea prin suferințe trupești de nedescris, El nu Și-a folosit puterea pentru a pune capăt durerilor și nu i-a amenințat pe adversarii Săi.

Ci Se încredința în mâinile Celui care judecă drept! După ce ne-a descris blândețea și răbdarea Domnului nostru, Petru ne dezvăluie taina lui Isus în suferințe: El Și-a căutat refugiul în Dumnezeul Său, pentru că știa că Dumnezeul cel drept Îi va face dreptate. Să pornim și noi pe urmele pașilor acestui Domn slăvit!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 18.1-16 · Ioan 12.1-8

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 23:13-30

„Cine va aduce acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care îndreptăţeşte. Cine este cel care condamnă?“ (Romani 8.33, 34). Râzând de acuzator, Domnul îl împuterniceşte pe Balaam să declare de pe vârful muntelui că „El n-a zărit nelegiuire în Iacov şi n-a văzut răutate în Israel“ (v. 21). Citind acest verset nu putem să nu ne întrebăm cum poate Dumnezeu afirma ceva care în mod evident este contrazis de fapte. A uitat El oare murmurele, poftele, idolatria, răzvră­tirea?

Versetul 23 ne oferă răspunsul: „La timpul său se va zice despre Iacov şi despre Israel: «Ce a lucrat Dumnezeu!“» În timp ce poporul se acoperea de vină în pustiu, Domnul împlinea lucrarea necesară pentru a-i face potriviţi să intre în ţară. El Se ocupase de toate păcatele alor Săi, dându-le jertfele, preoţia, şarpele de aramă, toate imagini ale lucrării Domnului Isus. Aşa că, dacă Dumnezeu vorbeşte astfel, nu este pentru că El nu-Şi aduce aminte, nici pentru că trece cu vederea răul din indulgenţă, ci pentru că, privind spre poporul Său, vede lucrarea Sa. El are necurmat înaintea ochilor lucrarea Fiului Său şi nu ar fi credincios şi drept pentru acest Salvator desăvârşit dacă le-ar fi imputat cel mai mic lucru celor pe care Isus i-a spălat în sângele Său (1 Ioan 1.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND SIMȚI CĂ EȘTI MÂNIOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Lasă mânia… nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău!” (Psalmul 37:8)

Mânia ta poate să rănească, sau nu, persoana spre care este îndreptată, dar cu siguranță te poate răni pe tine! Mânia prelungită eliberează în organism substanțe chimice toxice care măresc tensiunea arterială, creează colesterol și sporesc riscul de accident vascular cerebral și atac de cord. Și-apoi, fiecare minut acordat furiei este un minut furat bucuriei! Și îți poate face rău atât în plan personal, cât și profesional. Toată lumea se supără din când în când. Dar atunci când îți duci zilele cu o mânie greu ascunsă, oamenii te evită. În plus, îi dai celui care te enervează puterea asupra atitudinii și reacțiilor tale. Puterea aceasta este prea mare ca s-o dai cuiva! Dumnezeu vrea ca tu să trăiești în pace. Și iată cum poți să renunți la mânie:

1) Să recunoști durerea sau emoția care stă la baza mânie tale. Este cumva mândria?

2) Să fii atent la modul în care îți manifești mânia. Nu denigra!

3) Stăpânește efectul mâniei asupra corpului tău: inspiră adânc, expiră, și roagă-te: „Îți mulțumesc Tată că-mi dai putere!” sau „Aștept să primesc pacea Ta acum!” Fii atent la tonul vocii în toate comunicările tale, nu doar cu cel care te-a supărat. Vorbește frumos și dă dovadă de bun simț. Atunci vei simți mai mult că ești în control, iar oamenii vor fi mai înclinați să coopereze.

4) Ia hotărârea să ierți. Vei ști că ai iertat atunci când nu vei mai dori să vezi că cel care ți-a greșit a fost pedepsit. Nu confunda acest lucru cu realitatea că încă te simți rănit. Sentimentele urmează comportamentul. Dacă redeschizi mereu rana, vorbind în mod constant despre ea, aceasta nu se va vindeca niciodată.

Continuă să trăiești în dragoste, iar emoțiile tale se vor alinia cu decizia ta!

7 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Mărturisiți-vă deci unii altora greșelile și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați.

Iacov 5.16

Acest pasaj din Iacov 5 ne arată că orice împrejurare ne poate conduce către o mai mare sănătate spirituală. Versetul 13 ne spune că, dacă suntem în suferință, trebuie să ne rugăm; și că, dacă suntem bucuroși, trebuie să cântăm laude Domnului. Apoi, în versetul 14, avem întrebarea: „Este cineva bolnav printre voi?“. Un astfel de caz necesită rugăciune specială din partea credincioșilor maturi. Bineînțeles, acest lucru nu dă la o parte rugăciunea colectivă a celor credincioși, însă cât de încurajator este pentru cineva bolnav să fie vizitat de frați care să se roage pentru el!

Mai mult, timpul de rugăciune poate conduce nu doar la vindecarea fizică, ci la restabilirea spirituală, fiindcă versetul 15 adaugă: „Iar dacă a făcut păcate, i se vor ierta“. Scriptura nu ne spune că boala este întotdeauna o consecință a păcatelor (Ioan 9.1-3; Filipeni 2.25-30), însă ne arată că, uneori, boala poate fi cauzată de păcat (Ioan 5.14; 1 Corinteni 11.29-32). Prin urmare, creștinii care sunt bolnavi își pot cerceta inima cu privire la existența vreunui păcat ascuns.

În cazul din Iacov 5.16 vedem că exista posibilitatea ca cel bolnav să fi ignorat sau să fi refuzat cu încăpățânare să recunoască o greșeală personală. Și dacă printre cei care se rugau pentru el era chiar cel care fusese nedreptățit de acesta? Ce ocazie pentru conștiința fratelui care a greșit! Într-un astfel de moment, mărturisirea „unii altora“ își găsea perfect locul, iar cel care păcătuise își putea mărturisi greșeala, iar cel care suferise nedreptatea se putea ruga. Imediat avea să intervină vindecarea spirituală și restabilirea comuniunii, nu doar între cel greșit și Domnul, ci și între cel greșit și fratele său.

Păcatul se ascunde în întunericul unei inimi încăpățânate, însă va fi scos la lumină și îndepărtat prin mărturisire, rugăciune și iertare.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să dăm la o parte … păcatul care ne înfășoară așa de ușor.

Evrei 12.1

Alergând cu picioarele legate

Am probat cândva într-un magazin o pereche de pantofi care erau legați între ei cu un șiret scurt. Am încercat să merg așa câțiva pași până la oglindă. Atunci mi-a venit în minte acest verset.

Să ne imaginăm că ar trebui să participăm la un concurs de alergare, iar picioarele noastre ar fi legate… Nu am înainta deloc; chiar și cel mai scurt drum ar fi imposibil.

Aceasta mi se pare a fi o imagine bună pentru ceea ce Biblia numește „înfășoară“. Mai întâi neobservabil, doar o singură dată, apoi din ce în ce mai mult, noi cedăm unei ademeniri, până când suntem „înfășurați“ de păcat. Poate că în activitățile zilnice nici nu ne dăm seama că suntem legați de păcat. Dar, dacă alergarea noastră este înspre ținta stabilită de Dumnezeu, păcatul devine o legătură fatală.

Pentru cel care admite că păcatul îl atrage, într-un fel sau altul, mai există speranță. Cine nu vrea să mai „alerge cu picioarele legate“ poate fi eliberat. Pentru aceasta este de folos să ne uităm în „oglinda“ Cuvântului lui Dumnezeu. Acolo vom vedea felul în care trebuie să privim păcatul care ne împiedică în alergarea spre țintă.

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, oferă eliberare fiecărui om care vine la cruce. El așteaptă ca noi să ne mărturisim cu sinceritate păcatele. El Însuși a promis: „Dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi“ (Ioan 8.36). El este singurul care ne poate elibera din toată încurcătura păcatului.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 17.7-24 · Ioan 11.45-57

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 23:1-12

Balaam, care încă de pe acum a reuşit să ajungă acolo unde voia, ar mai fi dorit, în prezent, să-L determine pe Dumnezeu să pronunţe exact ceea ce dorea el să spună. Dar fără voia lui, spre marea mânie a lui Balac, cele patru discursuri cu multe sentinţe ale sale sunt transformate în binecuvântări glorioase. Acesta este şi efectul acuzaţiilor pe care Satan le aduce şi astăzi împotriva răscumpăraţilor Domnului (Ap. 12.10). După cum ne învaţă istoria lui Iov, Dumnezeu permite astfel de atacuri, pentru a le întoarce spre binele alor Săi. Şi remarcăm că totul se petrece pe munte fără ştirea poporului din câmpie; acesta nu cunoaşte nici intenţiile fatale ale vrăjmaşului, nici modul în care le zădărniceşte Dumnezeu.

„Un popor care va locui deoparte“ (v. 9) – aceasta este cea dintâi caracteristică a lui Israel, şi anume de a fi un popor pus deoparte pentru Dumnezeu. Şi aceasta este valabil atât pentru Biserica adevărată, cât şi pentru fiecare credincios. Creştinul este din punct de vedere moral despărţit de o lume sub incidenţa judecăţii. Este pus deoparte pentru Domnul. „Sfârşitul meu să fie ca al lor!“ – îşi urează Balaam în încheiere (v.10 sf), însă pentru a muri„de moartea celor drepţi“, trebuia să fi trăit asemenea lor. Dar Balaam, ca mulţi alţii, este un ipocrit, încercând să slujească la doi stăpâni. El mărturiseşte frica de Domnul, oferă numărul perfect de jertfe, însă în tot acest timp ascultă numai de poftele inimii lui.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND SIMȚI CĂ EȘTI MÂNIOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Preaiubiții mei… orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.” (Iacov 1:19)

Biblia ne oferă aici trei sfaturi pentru a ne gestiona mânia în mod corect. Să ne uităm la fiecare dintre ele și să vedem ce putem învăța:

1) Fii „grabnic la ascultare”; nu reacționa imediat și nu te grăbi să tragi concluzii pripite. Ia-o încet și încearcă să afli faptele, apoi gândește-te, roagă-te și analizează cum vrea Dumnezeu să reacționezi.

2) Fii „încet la vorbire”; dacă nu ești sigur sau nu știi, mai bine să taci. Un vechi proverb chinezesc spune: „Mai bine să nu spui nimic și să pari prost, decât să deschizi gura și să confirmi.” Nevoia ta de a deține controlul sau de a părea că ai toate răspunsurile se poate întoarce împotriva ta. Ceea ce nu spui nu trebuie explicat sau nu trebuie scuzat mai târziu.

3) Fii „încet la mânie”; să remarcăm faptul că Biblia nu spune că nu trebuie să ne supărăm niciodată, ci ea spune că ar trebui să ne supărăm pentru lucrurile potrivite, în modul potrivit, la momentul potrivit. Înțeleptul Solomon ne sfătuiește în felul următor: „Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.” (Eclesiastul 7:9). De aceea este foarte important să te ocupi de rănile tale. O rană nevindecată provoacă durere, care se manifestă adesea prin mânie. Problema este că purtăm cu noi mânia și o descărcăm pe alții. Ca urmare, aceștia se distanțează de noi, nu mai au încredere în noi sau refuză părtășia și apropierea față de noi.

Biblia afirmă: „Înţelepciunea îl face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile.” (Proverbe 19:11).

In mod special, nu uita: Caracterul asemănător lui Hristos crește prin practicarea răbdării, a dragostei și a cumpătării!

5 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

[Amon] nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise Manase, tatăl său, pentru că el, Amon, a înmulțit vina.

2 Cronici 33.23

Lecții din viața lui Amon (2) – Înmulțirea vinei

Amon și-a înmulțit vina. Ce înseamnă acest lucru? Că a stăruit în starea de idolatrie a lui Iuda. Citim ceva asemănător în 2 Cronici 36.14: „Toți mai-marii preoților și poporul și-au înmulțit mult necredincioșia, după toate urâciunile națiunilor“. Ca împărat, Amon era în mod special responsabil să-și îndrume poporul să facă ceea ce era bine înaintea lui Dumnezeu, așa cum făcuse bunicul său, Ezechia. Însă Amon s-a adâncit și mai mult în idolatrie, în ciuda a ceea văzuse în viața tatălui său.

Există deci un dublu aspect al acestei expresii, „și-a înmulțit vina“. Mai întâi, ca împărat, el și-a împins poporul și mai adânc în idolatrie. Apoi, el a perseverat în ceea ce era greșit, știind că era greșit.

Amon știa că tatăl său înlăturase din Ierusalim toți idolii și toate altarele pe care le făcuse. Totuși, el a ales să se îndrepte către idolatrie. El știa prea bine că nu aceasta era calea corectă. Când știm că un lucru este greșit și totuși îl practicăm, aceasta înseamnă să ne înmulțim vina.

Poate Amon n-avea cunoștință despre ceea ce Scriptura spunea despre idolatrie – știm că mai târziu, pe vremea lui Iosia, a fost descoperită cartea Legii – însă avea, cel puțin, exemplul tatălui său, din care ar fi trebuit să învețe.

„Aceluia care știe să facă bine și nu-l face, aceasta îi este păcat“ (Iacov 4.17). Trebuie să facem ceea ce știm că este bine, nu doar să nu facem ceea ce este greșit. Să perseverăm în a face ceea ce este drept și bine! În felul acesta, recunoștința noastră va crește, la fel și harul, pacea, îndurarea și binecuvântările noastre.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Dumnezeu a creat … orice pasăre înaripată după specia ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

Geneza 1.21

Condorul și pasărea colibri

Dumnezeu a creat maiestuosul condor, care este cea mai mare și mai grea pasăre de pradă. Trăiește în regiunea Anzilor sud-americani și are o anvergură a aripilor de până la trei metri. Este, de asemenea, pasărea care zboară cel mai eficient. Își petrece doar 1% din timpul de zbor bătând din aripi, în timp ce 99% din timp planează. Deținătorul recordului – în cadrul unui proiect de cercetare – a fost un condor care nu a bătut din aripi nici măcar o dată timp de cinci ore și care a parcurs o distanță de 172 de kilometri în tot acest timp. Ingenios! Chiar și cele mai sofisticate tehnici de pe planetă de economisire a energiei pălesc în fața acestei performanțe!

Dar Dumnezeu a creat și micuța pasăre colibri, care trăiește mai ales în Cuba. Masculul are doar 7 centimetri și cântărește numai 1,8 grame. Atunci când ia nectar dintr-o floare – ceea ce face uneori chiar și de 1.500 de ori pe zi – aripile sale bat poate și de peste 90 de ori pe secundă.

Desigur, acestea sunt două extreme din bogata varietate a creației lui Dumnezeu. Unele sunt creaturi maiestuoase, altele mărunte; unele care mai mult planează, altele într-o neîncetată mișcare. Ce diversitate și frumusețe! Gândindu-ne la motivul pentru care a fost făcută creația – Dumnezeu a creat totul după buna Sa plăcere – și la felul cum a fost ea făcută, uimitor de încântătoare, cum să nu ne închinăm și să-L lăudăm pe Dumnezeul nostru Creator! Având înaintea ochilor imaginea condorului din Anzi, înțelegem mai bine ceea ce Dumnezeu a spus poporului Israel: „V-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine“ (Exod 19.4).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 16.8-28 · Ioan 11.17-31

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 22:1-21

Îi părăsim acum pe israeliţi pentru a vedea ce se întâmpla în acest timp cu duşmanii lor. Plin de groază, Moab, cu regele său Balac, l-a văzut pe Israel suindu-se din pustiu, umplând ţara, aşezându-se în dreptul său. Tre­mură pentru recoltele sale şi dispreţuieşte această mulţime care putea „mânca tot, … cum linge boul iarba verde a câmpului“ (v.4). Când poate sta liniştit Moab? Atunci când mana, Pâinea vieţii, este apre­ciată de poporul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că posesiunile lumii nu-l fac invidios.

Pentru a-l înfrânge pe Israel, Balac recurge la mijloace supranaturale. Îl cheamă în ajutor pe ghicitorul Balaam, căruia îi cunoaşte reputaţia. Balaam personifică în întreaga Scriptură un cler coruptibil, uşor de tocmit pe preţ de argint (Deuteronom 23.4; Iuda 11). Balaam era împărţit între dorinţa sa de a primi bogăţiile şi onorurile promise de trimişii lui Balac şi sentimentul că nu putea trece peste voia Dumnezeului suveran de care se temea. Cercetat de Domnul în timpul nopţii, Balaam desluşeşte această declaraţie categorică, fără drept de apel: „Să nu mergi cu ei; şi să nu blestemi poporul … ei sunt binecuvântaţi!“ (v. 13). În speranţa că-L va convinge pe Domnul să-Şi revoce hotărârea, profetul necredincios uită că Dumnezeu nu Se schimbă (comp. cu 23.19), astfel încât, de îndată ce soseşte cea de-a doua delegaţie, îi este permis să meargă acolo unde-l atrăgea inima lui lacomă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MEDITEAZĂ LA SFINTELE SCRIPTURI! | Fundația S.E.E.R. România

„Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi.” (Psalmul 119:15)

Dacă vrei să crești din punct de vedere spiritual, ai nevoie de o dietă consistentă și solidă din Scriptură. Și știi ceva? Nu există contraindicații și nu vei depăși niciodată dieta pe bază de Scriptură. Nu există înlocuitor. Nu există niciun supliment. Poetul T.S. Eliot a spus: „Tot ceea ce mâncăm are un anumit efect asupra noastră. Ne afectează în timpul procesului de asimilare și digestie; și cred că exact același lucru este valabil și pentru tot ceea ce citim”. Deci, putem spune că suntem nu doar ceea ce mâncăm, ci și ceea ce citim! Dar să facem un pas și mai departe. Să citești fără să meditezi este ca și cum ai mânca fără să digeri. Dacă vrei să absorbi nutrienții, nu poți doar să citești, ci trebuie să rumegi ceea ce citești. Meditația este modul în care metabolizăm Scriptura. Așa ajunge Cuvântul lui Dumnezeu în duhul și în sufletul nostru. Scriitorul francez Jacques Réda avea un obicei special. Se plimba pe străzile Parisului cu scopul de a observa câte-un lucru nou în fiecare zi. Acesta era modul în care își reînnoia dragostea pentru oraș. La fel ne putem înnoi și noi dragostea pentru Dumnezeu! Dragostea noastră crește pe măsură ce vedem noi dimensiuni ale personalității Sale, iar personalitatea Sa este dezvăluită cu precădere pe paginile Bibliei. Oare cum ar fi dacă ne-am apropia de Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru a descoperi un lucru nou, așa cum făcea Jacques Réda când mergea pe străzile Parisului? Simplu, ingenios, eficient, nu-i așa? De fapt, aceasta este secretul creșterii spirituale: nu poți doar să citești Biblia, ci trebuie să și meditezi la ea! Lectura oferă lărgime înțelegerii noastre, dar meditația oferă profunzime. Dacă citim Scriptura, și medităm la ceea ce citim, înțelegerea noastră despre Dumnezeu și experiența noastră cu El este unidimensională. Biblia este ca un caleidoscop. De fiecare dată când o deschizi, ți se dezvăluie un alt tipar frumos al adevărului. Așadar, citește și meditează la ceea ce citești din Biblie!

4 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei care sunt bolnavi. N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe păcătoși.

Luca 5.31,32

Vameșul Levi a răspuns chemării de a-L urma pe Domnul Isus. Imediat a făcut un ospăț în casa lui, în cinstea noului său Învățător. Invitații de acolo nu formau o companie nobilă, iar fariseii și cărturarii i-au numit cu dispreț: „vameși și păcătoși“, și au exprimat acest reproș al lor față de ucenicii Domnului.

Când El a auzit, a luat imediat inițiativa de a răspunde pentru ucenicii Săi. N-a evitat întrebarea, nu S-a distanțat de invitații de acolo, nu le-a condamnat caracterul, ci a făcut o comparație: la fel cum cei sănătoși n-au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, tot așa păcătoșii au nevoie de El, ca Mântuitor, nu cei ipocriți și drepți în ochii lor. Pentru acești păcătoși venise El, iar unii dintre ei, precum Levi, Îl urmaseră și stăteau la masă cu El. Domnul îi cheamă și acum pe cei păcătoși la pocăință și la credință. El dorește să-i transforme pe oameni.

Această transformare începe din inimă, când cel păcătos își condamnă înaintea lui Dumnezeu felul vechi de viețuire. Aceasta este pocăința, și aceasta este ceea ce Levi tocmai făcuse. Acum el trăia într-un fel cu totul nou și diferit: trăia pentru Isus Hristos și pentru cei care aveau nevoie de El ca Mântuitor. De aceea L-a adus pe Domnul în propria casă, în compania altor vameși, pentru ca și ei să-L aibă ca Mântuitor.

Dacă am experimentat și noi puterea mântuitoare, vindecătoare și transformatoare a lui Hristos, să facem în așa fel încât și alții să ajungă să-L primească pe Domnul ca Mântuitor!

F. Ulrich

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și unul dintre farisei L-a rugat pe Isus să mănânce la el. Intrând în casa fariseului, El S-a așezat la masă.

Luca 7.36

Fariseul și femeia păcătoasă (1)

Înainte ca Domnul Isus Hristos să-Și înceapă slujba oficială aici pe pământ, Ioan Botezătorul își împlinise deja slujba de a chema poporul Israel la pocăință. El i-a îndrumat spre Mântuitorul promis în Vechiul Testament și care acum urma să vină să-Și salveze poporul din păcat. Mulți iudei au dat curs chemării lui Ioan și s-au lăsat botezați. Prin botez au exprimat că doreau să se lase de păcatele lor, pentru a putea intra în Împărăția lui Mesia.

Dar fariseii și învățătorii legii – conducătorii religioși ai poporului – au refuzat această poruncă a lui Dumnezeu (Luca 7.30). Oare a făcut fariseul Simon o excepție? El L-a invitat pe Isus la masă. Bătea oare inima lui pentru Fiul lui Dumnezeu? Mai târziu se va vedea din comportamentul lui Simon că, deși aparent fusese o gazdă „corectă“, îi lipsea orice urmă de bunătate și de mărinimie. Nici el nu a vrut să creadă că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Atunci de ce L-a invitat Simon pe Domnul? Minunile pe care le-a făcut Mântuitorul și cuvintele Sale pline de îndurare și de putere deveniseră foarte cunoscute. A fost oare Simon curios să afle mai mult? A vrut fariseul să arate prin această invitație că el avea o inimă deschisă pentru lucrarea lui Dumnezeu? Sau credea că le va putea oferi celorlalți oaspeți o conversație deosebită? Poate că avea toate aceste motive. Dar oare sunt acestea premise bune pentru a-L cunoaște cu adevărat pe Fiul lui Dumnezeu așa cum este El și pentru a afla ce vrea El să fie pentru noi?

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.25-16.7 · Ioan 11.1-16

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 21:16-35

La porunca Domnului, poporul se strânge în jurul fântânii (Beer). Căpeteniile şi mai-marii poporului (numiţi: prinţii şi nobilii) au săpat pământul şi apa ţâşneşte din adâncimi pentru a-i înviora pe toţi – simbol al Cuvântului pus în lumină de slujitorii lui Dumnezeu pentru îmbogăţirea noastră. Suntem responsabili să fruc­tificăm scrierile pe care ni le-au lăsat aceşti conducători. Căpeteniile angajate în lucrarea rodnică (cei care se ostenesc sunt cei care conduc, potrivit cu 1 Tes. 5.12), aceşti «nobili ai poporului», asemeni bereenilor (celor din Bereea) – „mai aleşi decât cei din Tesalonic“ (Fapte 17.11) – se consacră studiului Scripturilor. Iată «nobleţea» pe care o recunoaşte Biblia şi pe care ne-o propune şi nouă, pentru că fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat să cerceteze Scripturile (Ioan 5.39). Împrospătarea spirituală trăită în jurul fântânii a înviorat inima poporului. „Este cineva bucuros? Să cânte psalmi“ (Iacov 5.13). Şi Israel cântă. De patruzeci de ani, de când trecuseră Marea Roşie, nu i-am mai văzut făcând aceasta (în afară de cântecele şi jocurile păgâne din jurul viţelului de aur). Acum, în sfârşit, lauda ia locul murmurelor.

Odată cu bucuria, Israel a găsit şi puterea (Neemia 8.10 sf: „Bucuria Domnului este tăria voastră“). Îşi va dezvălui această putere dând primele sale bătălii împotriva lui Sihon şi a lui Og şi obţinând victorii răsunătoare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUNE-ȚI LIMITE SĂNĂTOASE! | Fundația S.E.E.R. România

„Vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da”, şi „Nu”…” (2 Corinteni 1:18)

Apostolul Pavel scrie: „În luarea hotărârii… am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărârile mele sunt nişte hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „Da, da” şi „Nu, nu”? Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da”, şi „Nu”…” (2 Corinteni 1:17-18). Pavel s-a deprins să stabilească limite în relațiile sale, iar tu trebuie să faci la fel. Un om înțelept a spus: „Nu te plânge niciodată de ceea ce îngădui.” Dacă nu stabilești limite, nu ai dreptul să te plângi de oamenii care profită de tine și îți irosesc timpul. Ia exemplu de la Fiul lui Dumnezeu! „Isus Hristos… n-a fost „Da” şi „Nu”, ci în El nu este decât „Da”!” (2 Corinteni 1:19). Ca urmaș al Lui, tu trebuie să înveți când este potrivit să spui „da”, și când este potrivit să spui „nu”. Când oamenii te pun la colț, nevinovat fiind, înfruntă-i imediat, în particular și personal. Iar dacă nu vor să te asculte, ia pe cineva cu tine. Iar dacă nu vă ascultă pe niciunul, du-te la conducătorii bisericii (vezi Matei 18:15-17). Fii clar și ferm cu privire la ce tolerezi și ce nu tolerezi. Îmi amintesc cuvintele unui cântec: „Trebuie să susții ceva, sau vei cădea la orice!” Simte-te confortabil să-ți exprimi dorințele și preferințele fără teama de respingere și înstrăinare. Așadar rostește această rugăciune: „Doamne, ajută-mă să slujesc și să dăruiesc celorlalți dintr-o inimă curată, și nu din nevoia de dragoste și acceptare. Prin autoritatea Cuvântului Tău, mă rog ca duhul de frică (care m-a împiedicat să stabilesc limite sănătoase) să plece acum. Îmi pun încrederea în Tine. Nu mă voi teme de ce îmi pot face oamenii (cum scrie în Psalmul 56:11). În numele Domnului Isus. Amin.”

3 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Sufletul meu este foarte tulburat: și Tu, Doamne, până când?

Psalmul 6.3

Pe măsură ce învățăm să ne încredem în Domnul, probabil că nimic nu este mai dificil decât să așteptăm. Acest strigăt, „până când?“, este repetat în mai mulți psalmi și în câteva profeții. Este strigătul unei inimi care are încredere că se poate baza pe Dumnezeu, în timp ce, de asemenea, simte adânc acea durere în suflet care, adesea, însoțește o lungă perioadă de așteptare.

Să privim, de exemplu, la cartea Estera, în care, dacă o citim cu atenție, găsim detalii interesante. De pildă, ce trebuie să fi fost pentru Estera, pentru Mardoheu și pentru toți iudeii din Persia să strige către Domnul, după ce au auzit de decretul dat pentru nimicirea lor! A durat cam două luni până când să vină un remediu parțial, prin moartea nelegiuitului Haman, care inițiase acel decret; și a mai durat încă nouă luni înainte ca iudeii să dobândească o eliberare deplină de vrăjmașii lor (Estera 3.12; 8.9-12). Cu siguranță că multe rugăciuni fierbinți au fost înălțate către Dumnezeu în tot acest timp!

Când trecem prin astfel de timpuri, este încurajator să vedem că Dumnezeu a fost la lucru cu mult înainte să ajungem noi în necaz. Evenimentele redate în cartea Estera se întind pe o perioadă de aproximativ zece ani (conform capitolelor 1.3 și 3.7). Apăsarea extremă asupra iudeilor a durat doar un an, însă Dumnezeu, în taină, în căile Sale misterioase, a rânduit totul cu cel puțin nouă luni înainte. Vedem deseori în Biblie că Dumnezeu acționează pe lungi perioade de timp, făcând ca împărații, oamenii nelegiuiți și oamenii de rând să facă în așa fel încât scopurile Sale să fie împlinite.

Poate că și noi ne aflăm în împrejurări atât de dificile, încât strigăm: „Doamne, până când?“. Cine ne poate da un răspuns? În Scriptură, această întrebare aproape niciodată nu primește un răspuns cu privire la un timp specific. A aștepta și a ne încrede în Domnul este ceva foarte folositor și prețios, iar într-o zi vom vedea că toate căile Lui au fost perfecte.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus creștea în înțelepciune, în statură și în har față de Dumnezeu și față de oameni.

Luca 2.52

O mărturie curajoasă

Elevii clasei a VIII-a au primit ca temă să descrie o personalitate publică pe care ar dori să o ia ca model. O fată din acea clasă mergea gânditoare spre casă. Pe cine să prezinte? Un sportiv? Un muzician celebru? Nu, nu putea așa ceva. După câteva zile i-a venit o idee.

În ziua prezentării, fata era cam încordată. Ce vor spune colegii din clasă despre scurta ei prezentare și ce comentariu va face profesorul? Ea și-a adunat însă tot curajul și și-a citit textul scris succint:

Exemplul meu de urmat este Isus Hristos! Eu nu am o imagine a Lui, pentru că nu L-am văzut niciodată. Dar El este Modelul meu, pentru că este fără greșeală și este întotdeauna neschimbător. Noi, oamenii, suntem schimbători – uneori suntem fericiți și mulțumiți, alteori triști și dezamăgiți. Isus nu este așa! Niciunul dintre noi nu este fără greșeală – dar El a fost întotdeauna. Am decis să Îl urmez, pentru că El Și-a dat viața pentru păcatele mele, astfel încât eu nu trebuie să merg în pierzare.

Clasa a rămas tăcută. Chiar și profesorul a fost vizibil emoționat, deși se știa că nu avea o părere prea bună despre credința creștină. Dar în acele momente a simțit cum credința creștină este nu o formă moartă, ci ceva viu – o relație cu Isus Hristos cel înviat, care trece dincolo de aici și acum…

Ce curajoasă mărturie! De ea se leagă o nespus de prețioasă promisiune:

„Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu“ (Luca 12.8)!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.9-24 · Ioan 10.31-42

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 21:1-15

Victoria de la Horma («Nimicire totală») este câştigată la patruZeci de ani după înfrângerea suferită în acelaşi loc (14.45). Dar, trist de constatat, curând după aceasta, deznădejdea reintră în scenă: „nu este pâine… nu este apă“ (v. 5). Mana nu lipseşte, însă este dispreţuită. Stânca a fost lovită, dar nu se gândesc să-i vorbească – imagine a ceea ce se întâmplă când neglijăm Cuvântul şi rugăciunea. Pierderea conştienţei cu privire la aceste resurse ne face să ne cufundăm în descurajare şi în nemulţumiri, expunându-ne atacurilor lui Satan.

Muşcătura şarpelui îl determină pe Israel să simtă şi să-şi mărturisească păcatele. Atunci Moise mijloceşte – încă o dată – şi Domnul dispune un remediu: acest şarpe de aramă înălţat pe o prăjină. O singură privire îndreptată spre el aducea vindecarea.

Domnul Isus, în discuţia Sa cu Nicodim, îi explică tocmai semnificaţia spirituală a acestui episod din deşert. Şarpele de aramă înălţat de Moise este El, Fiul Omului înălţat pe cruce, este Hristos „făcut păcat pentru noi“ (2 Corinteni 5.21), făcut la fel chiar cu puterea răului, pentru a-i purta condamnarea. Atât de mare este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru lume! (Ioan 3.14-16).

Drag prieten care citeşti aceste rânduri, ţi-ai îndreptat privirea credinţei spre Salvatorul înălţat pe cruce? Ai tu viaţa eternă?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNTURI POTRIVNICE (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Vânturi năprasnice, care împliniţi poruncile Lui…” (Psalmul 148:8)

Vânturile erau năprasnice când Moise i-a scos pe iudei din Egipt; au fost năprasnice pe drumul lor spre Țara promisă, și erau năprasnice când au ajuns acolo. Nu există călătorie fără „vânturi năprasnice” deoarece „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele Apostolilor 14:22)

Când ești nevoit să lupți zi de zi pentru a rămâne „pe linia de plutire”, este ușor să te descurajezi. Luca a scris: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20) Poate că ești obosit și descurajat din cauza luptei pe care o duci; ești gata să renunți – și, din punct de vedere omenesc, nimeni nu te-ar învinovăți. Dar, înainte de a renunța, întreabă-te următorul lucru: nu cumva Dumnezeu este Cel care îngăduie aceste „vânturi năprasnice”, tocmai pentru a te duce acolo unde trebuie să ajungi?

Dacă El este Cel care „a zis şi a pus să sufle furtuna” (Psalmul 107:25), așa încât să fii nevoit să-ți ațintești ochii asupra Lui? Dacă El este Cel care „a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic” (Iona 1:4), ca să vadă dacă îți vei păstra credința atunci când nu poți vedea țărmul îndepărtat?! Psalmistul spune (în Psalmul 148:8) că Dumnezeu folosește „focul… grindina, zăpada… norii și vânturile năprasnice” pentru a-Și împlini cuvântul.

În Exodul 10, citim că El „a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele…. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie.” (vers. 13, 19) Iar un alt autor a adăugat: „Când Domnul a luptat pentru Israel, vânturile năprasnice le-au adus eliberarea… La fel, prin marea îndurare a lui Dumnezeu, într-o zi vom sta și noi pe marea de cristal și vom vedea cum tocmai vânturile puternice ne-au adus și nouă eliberarea!” Așadar, nu renunța!

2 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Primiți-l pe cel slab în credință, însă nu pentru lămurirea întrebărilor îndoielnice.

Romani 14.1

Cum trebuie să acționăm față de cei „slabi în credință“? Ar trebui ei să fie respinși? Sau să se facă din acele lucruri exterioare un subiect de dispută? Nu! Firea omenească este înclinată și „astăzi, ca și odinioară“, să procedeze astfel, dar dragostea nu acționează așa. Spunem „astăzi ca și odinioară“, pentru că pericolul care amenința în acele zile mărturia creștină rămâne în toate timpurile. Și astăzi se poate încă întâlni, într-o formă sau alta: „Nu pune mâna, nu gusta, nu atinge!“; mulți credincioși se poartă de parcă „ar trăi încă în lume“ și ar fi încă supuși la tot felul de porunci și rânduieli. Adevărata „libertate“ care îl face pe credincios în stare să caute și să se gândească la „cele de sus“ este un lucru încă necunoscut pentru mulți.

Apostolul își începe învățătura prin cuvintele: „Primiți-l pe cel slab în credință, însă nu pentru lămurirea întrebărilor îndoielnice“. El preia prin aceasta problema greu de tratat a ceea ce era până acum un spin ascuțit. „Primiți-l“, nu «respingeți-l», nici «judecați-l». Dragostea își are întotdeauna felul ei caracteristic de a trata problemele. Acționând în har și reușind să sufere toate, ea nu respinge cu răceală, ci spune: „Așadar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre gloria lui Dumnezeu“ (Romani 15.7). Hristos este exemplul vostru, felul Lui de a fi este modelul vostru.

Într-adevăr, pentru deciderea unor întrebări îndoielnice, în cazul în care Cuvântul nu dă vreo indicație clară, răspunsul trebuie lăsat pe seama înțelegerii spirituale a fiecăruia, iar cel slab nu trebuie forțat. El nu este capabil să primească aceasta. „Unul este convins că poate să mănânce de toate, însă cel slab mănâncă verdețuri“ (versetul 2). Cel slab își dovedește slăbiciunea prin faptul că nu poate gusta carne, din cauza conștiinței. Deoarece nu trăiește în puterea și în lumina noii creații, îi este greu să recunoască „cunoștințele elementare ale lumii“ ca fiind nesemnificative și fără putere.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Satură-ne dimineața cu bunătatea Ta, ca să cântăm și să ne bucurăm în toate zilele noastre.

Psalmul 90.14

Bunătatea Ta, Doamne

Într-o dimineață citeam ca de obicei pagina din calendar. Era vorba despre bunătatea lui Dumnezeu. Gândurile exprimate acolo mi-au vorbit într-un mod cu totul deosebit și am cugetat la bunătatea lui Dumnezeu prezentată în psalmi. Mi-am făcut și câteva notițe: bunătate înseamnă îndurare, har în dragoste.

După aceea am urcat pe bicicletă și am pornit la serviciu. După câtva timp m-am trezit în ambulanță. Cum s-a întâmplat totul nu mai știam, dar gândul la bunătatea lui Dumnezeu mi-a revenit imediat în minte. La secția de terapie intensivă m-am simțit mângâiat de harul și de dragostea lui Dumnezeu. Astfel am putut lua liniștit accidentul din mâna Domnului. Mai târziu am conștientizat cât de îndurător a fost Dumnezeu cu mine, ținându-Și mâinile peste mine, ca să nu am de suferit leziuni grave.

Asemenea întâmplări ne încurajează ca dimineața, înainte de a începe activitatea zilnică, cu ostenelile și cu pericolele ei, să ne luăm timp și să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească. El este hrană pentru sufletul nostru. Astfel vom fi săturați și întăriți. Iar când apar probleme, nu Îl vom pierde din priviri pe Domnul, ci ne vom încrede în El cu bucurie, indiferent ce vom întâmpina. El ne arată harul Său în dragoste.

„Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de bunătate“ (Psalmul 103.8).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.21-15.8 · Ioan 10.22-30

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 20:14-29

O privire rapidă asupra hărţii arată că, pentru a ajunge din pustiu la câmpia Iordanului, ocolind Marea Moartă, trebuia traversat Seirul, ţara lui Edom. Amintindu-şi de relaţia cu acest popor (Esau, strămoşul lui Edom, era fratele lui Iacov), Israel cere permisiunea să treacă. Edom însă răspunde cu un refuz tăios, însoţit de ameninţări. Câtă duritate! „Necazul care a dat peste“ fratele său pe cale (v. 14) îl lasă insensibil. Egoismul, teama de a nu fi deranjat, trece înaintea oricăror alte sentimente. Edom şi regele său reprezintă lumea cu-al ei prinţ, care ar vrea  să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să ajungă în căminul lor ceresc.

Este frumoasă cererea lui Israel! Mărturiseşte despre starea sa anterioare şi despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Anunţă apoi că nu au nevoie de nimic; vor trece numai „cu picioarele“ (v. 19), fără a se îndatora faţă de nimeni. Nici câmpurile, nici viile (pentru noi, afacerile vieţii şi bucuriile lumii), nici fântânile Edomului. De vreme ce a fost regăsită stânca, nimic din toate acestea nu poate nici atrage, nici abate poporul aflat în drum spre patrie.

Aşa cum îl anunţase Domnul în v. 12, Aaron moare îna­inte de intrarea în Canaan şi fiul său, Eleazar, îi succedă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNTURI POTRIVNICE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Călătoria văd că nu se va face… fără multă pagubă…” (Faptele Apostolilor 27:10)

Apostolul Pavel le-a spus tuturor celor aflați la bordul corabiei care se îndrepta spre Roma: „călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.” (Fapte 27:10). Un autor scria: „Apostolul Pavel nu s-a referit în acest verset la o problemuță sau la o mică pierdere, acolo… Acea călătorie avea să fie presărată cu dezastre, cu multe pierderi, chiar și de vieți omenești. Pentru Pavel, acea călătorie avea să-l conducă la finalul vieții sale: martirajul. Cu toate acestea, apostolul nu avea să moară înainte de a-și îndeplini misiunea, înainte de a da lovitura în inima Imperiului Roman, în geniul său politic, în supremația sa militară, în mândria și fastul acestuia. Când Pavel a intrat în Roma cu Evanghelia, iadul s-a cutremurat și tot cerul s-a bucurat.

Astazi beneficiem cu toții, pentru că acel om neînsemnat, plin de cicatrici, dar neînfricat în luptă, și cu un lanț în jurul gleznei, i-a convertit pe mulți din Roma și ne-a lăsat epistolele către Efeseni, Coloseni, Filipeni și Filimon, în timp ce era prizonier din cauza credinței în Isus Hristos!” Următoarele expresii din Faptele Apostolilor 27 readuc la viață această călătorie: „Vânturile erau potrivnice… am mers încet cu corabia… nu fără greutate… călătoria pe mare se făcea primejdioasă… s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos… abia am putut să punem mâna pe luntre… au încins corabia cu frânghii… eram bătuţi foarte tare de furtună… au început să arunce în mare încărcătura din corabie… Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile… la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare…. partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor…” etc.

Așadar, destinația noastră este la o aruncătură de băț – dar uneori e nevoie să suferim „multă pagubă”. Slavă Domnului că nu acesta a fost sfârșitul relatării!

Biblia spune că: „Sutaşul însă… voia să scape pe Pavel… A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalţi să se aşeze… pe frânturi de corabie… şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.” (Faptele Apostolilor 27:43-44)

Deci, doar când te uiți țintă la Domnul Isus, vei ieși cu bine la liman – în ciuda „vânturilor potrivnice”. Garantat!