Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 27 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și i s-a pus înainte de mâncare. Dar el a zis: „Nu voi mânca până când nu voi spune ce am de spus“. Și Laban a zis: „Vorbește“. Și el a zis: „Eu sunt robul lui Avraam. Și Domnul a binecuvântat mult pe stăpânul meu și a ajuns mare; și i-a dat oi și boi și argint și aur și robi și roabe și cămile și măgari“.

    Geneza 24.33-35

    Slujitorul bun și credincios (4)

    Avem trei lecții importante în versetele de mai sus.

    Prima lecție: slujitorul bun și credincios cunoaște bine importanța și urgența misiunii sale. Pentru el, aceste lucruri sunt mai importante decât nevoile esențiale care țin de viața aceasta, precum mâncarea și băutura. Slujitorul lui Avraam n-a vrut să mănânce până n-a spus tot ceea ce avea de spus. În Ioan 4.32-34 citim despre împrejurarea în care ucenicii I-au adus mâncare Domnului Isus, însă în care El a spus: „Eu am o mâncare pe care voi nu o cunoașteți […] Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui“.

    A doua lecție: Singura acreditare pe care el o prezintă sunt cuvintele: „Eu sunt robul lui Avraam“. Ar fi putut să adauge faptul că era cel mai bătrân rob din casa lui Avraam și că era peste toate averile acestuia (vedeți Geneza 24.2). În felul acesta însă, el ar fi atras atenția asupra măreției lui. Ce lecție importantă este aceasta pentru noi toți, cei care dorim să-L slujim pe Domnul! Ce trist este atunci când unui vorbitor i se face o introducere prin cuvinte care îl preamăresc! Ce suntem noi, decât niște vase de lut, pe care Dumnezeu, în harul Său, binevoiește să le folosească, „pentru ca măreția puterii să fie a lui Dumnezeu“ (2 Corinteni 4.7)!

    A treia lecție: robul n-a făcut nicio referire la poziția și privilegiile lui, însă a vorbit pe îndelete despre măreția stăpânului său. El a oferit multe dovezi cu privire la măreția lui Avraam și și-a găsit plăcerea în a vorbi despre bogățiile lui. Trebuie ca și noi să prezentăm acestei lumi sărmane toate bogățiile de nepătruns ale lui Hristos.

    Să nu stricăm niciodată mesajul atrăgând atenția la noi înșine! Lumea are o nevoie disperată de ceea ce Dumnezeu poate oferi. Să fim deci niște slujitori credincioși!

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, deși El făcuse atâtea semne înaintea lor, ei nu credeau în El, ca să fie împlinit cuvântul profetului Isaia, pe care l-a zis: „Doamne, cine a crezut vestirea noastră? și cui i-a fost descoperit brațul Domnului?“. De aceea nu puteau să creadă, pentru că din nou Isaia a spus: „Le-a orbit ochii și le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă și să-i vindec“.

    Ioan 12.37-41

    Au refuzat să creadă

    Aceste versete ne conduc din nou pe ulițele din Israel, ca să înțelegem starea poporului. Isus făcuse multe semne în Israel, dar ei refuzau să creadă în El. Ochii le erau orbiți. Întâi respinseseră mărturisirea lui Isaia despre Mesia, când profetul le vorbise despre „Brațul Domnului“. Acum Isus era cu ei și aveau șansa să experimenteze ceea ce anunțase Isaia. Dar nu au acceptat acest anunț ca venind de la Dumnezeu, ci au atribuit diavolului cuvintele Domnului (Ioan 8.49,52). Atribuind lucrările Lui diavolului, ei au respins deopotrivă „Brațul Domnului“. Aceasta a fost vina poporului evreu: au refuzat să creadă în El. Și, pentru că au respins cuvintele și lucrările lui Isus, a venit timpul când ei nu mai puteau să creadă. Dumnezeu Însuși a intervenit și a pedepsit poporul cu orbire și cu împietrire. El mai făcuse acest lucru cu Faraon, regele Egiptului, după ce acesta își împietrise constant inima.

    Noi trăim astăzi în vremea harului, dar această vreme se va isprăvi foarte curând. Îndemnul din Evrei 3.7 este încă valabil: „Astăzi, dacă veți auzi glasul Lui, nu vă împietriți inimile“.

    De ce nu vii, tu, suflet nestatornic, cât încă pot Mântuitor săți fiu? Când vei striga, va fi atunci zadarnic, vei plangeamar, dar fiva prea târziu…

    Citirea Bibliei: Cântarea Cântărilor 1.1-17 · Marcu 7.24-37

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 10:1-19

    Exemplul lui Ezra făcuse deja ca „toţi cei care tremu­rau la cuvintele Dumnezeului lui Israel“ să se smerească împreună cu el (9.4). Acum, ca răspuns la rugăciunea lui, acelaşi simţământ se trezeşte în inimile unei mulţimi foarte mari de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii“ (v. 1). Tinereţea (să fii tânăr) nu te poate împiedica să te întristezi de ceea ce-L dezonorează pe Dumne­zeu. Aceste căsătorii cu per­soane străine amintesc acelora dintre noi care sunt cre­dincioşi despre mondenitate. „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce le­­gă­­tură este între drep­tate şi fărădelege sau ce comu­ni­une are lumina cu întune­ricul? (2 Cor. 6.14). Oare n-am per­mis noi în mul­te ocazii acestui intrus să pătrundă în ca­sele şi în vie­ţile noastre? Tinerii au fost, adesea, pri­mii care l-au intro­dus în case­le părinţilor lor. Ei bine! Nu este de ajuns să descoperim acest rău în lumi­na Cu­vântului şi să ne sme­rim. Trebuie să acţi­onăm despărţin­du‑ne de el. Aceas­­ta va implica, spre exem­plu, să ne exami­năm obi­ceiu­rile cu o reală seve­ri­tate: cărţile din biblioteca noas­tră, hainele, o­biec­tele de toa­letă…, ca să îndepărtăm fără milă toate lu­cru­rile „stră­ine“. Este o misiune neplăcută, care va dura pro­ba­bil un timp (v.13), dar acesta este preţul pentru reluarea re­laţiilor fericite cu Domnul.

    NU EVITA LUMEA – IMPLICĂ-TE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” (Ioan 17:18)

    În rugăciunea Sa de Mare Preot din Ioan 17, Domnul Isus S-a rugat: „Le-am dat Cuvântul Tău… Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul. Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” (Ioan 17:14-18)

    Unde i-a trimis Domnul Isus pe ucenicii Săi? În lume. El nu le-a spus: „Încercați să evitați lumea. Stați doar cu creștinii din biserică și păstrați distanța față de oamenii care fac rele și vorbesc urât!” Ceea ce a vrut Domnul Isus să spună este că fiecare ucenic al Său este trimis ca reprezentant al lui Dumnezeu la locul său de muncă, în cartierul său, în circumstanțele sale, în situațiile sale… și a fi atunci și acolo sare și lumină este motivul pentru care te afli pe această planetă!

    El spune: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20:21). Unde? În lume. Noi nu suntem chemați să evităm lumea, ci să ne implicăm în ea. S-ar putea să spui: „Dar nu mă simt confortabil în preajma unor astfel de oameni!” Atunci roagă-L pe Dumnezeu să te facă să semeni mai mult cu Domnul Isus, care era cunoscut drept „prietenul păcătoșilor” (vezi Luca 7:34).

    Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor.” (Matei 10:16) Cel puțin două lucruri trebuie să aibă o oaie ca să se descurce printre lupi: curaj și înțelepciune. Și mai are nevoie și de un angajament total. Albert Schweitzer a renunțat la statutul său de teolog extraordinar și de muzician de talie mondială pentru a-i sluji pe cei mai săraci oameni de pe un alt continent!

    Indiferent ce te-a chemat Dumnezeu să faci, asta va implica iubirea oamenilor și dăruirea ta față de ei!

  • 26 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și soția lui i-a zis: „Încă ești tare în integritatea ta? Blestemă pe Dumnezeu și mori!“.

    Iov 2.9

    Soția lui Iov a fost deopotrivă atinsă de încercarea soțului ei: devenise și ea la fel de săracă, își pierduse toți copiii, iar acum avea un soț bolnav. Prin aceste lovituri – prea grele pentru ea – și-a pierdut încrederea în Dumnezeu. Această reacție a ei la boala lui Iov este un exemplu despre cum greutățile ne pot îndepărta de Dumnezeu. Poate ne gândim că, atunci când ne merge extraordinar de bine, suntem în cel mai mare pericol de a ne abate de la Domnul, dar, iată, se poate întâmpla și ca o lovitură grea să ne distanțeze de Dumnezeu. Pentru a nu ne revolta împotriva Lui în încercare, trebuie să rămânem în picioare prin harul Său. Dacă, smeriți, acceptăm boala ca venind de la Dumnezeu și recunoaștem, precum Iov: „Desăvârșită este lucrarea Ta“, atunci rămânem ocrotiți la umbra aripilor Sale.

    „Dar el i-a zis: «Vorbești cum ar vorbi una din femeile fără minte. Ce? Am primit de la Dumnezeu binele și să nu primim răul?»“ (Iov 2.10). Iov nu a ascultat de soția lui, căci a vrut să rămână de partea lui Dumnezeu și să nu se lase abătut de la El. Pe lângă aceasta, a încercat să o ajute pe soția lui să ia din mâna Domnului încercarea: „Am primit de la Dumnezeu binele și să nu primim răul?“. Acest lucru este valabil pentru tot ceea ce se întâmplă în viața noastră. În viața personală, în familie și în adunarea locală, întâmpinăm bune și rele. Să acceptăm numai cele bune? Iov nu a făcut așa, ci a acceptat și răul care l-a atins.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci temeți-vă mai degrabă de Acela care poate să ducă la pierzare și sufletul și trupul în gheenă.

    Matei 10.28

    Temeri

    Îndatoririle dificile ne descurajează adesea, iar prezicerile precum „ce sugerezi tu va fi foarte greu de realizat“ nu ne ușurează cu nimic situația.

    Cei doisprezece ucenici au simțit cu siguranță aceasta, atunci când Domnul i-a trimis să predice evanghelia în cetăți și în sate. El le-a spus: „Iată, Eu vă trimit ca pe niște oi în mijlocul lupilor … Și veți fi urâți de toți, pentru Numele Meu“ (Matei 10.16,22). Însă Domnul a mai spus că nu trebuia să se teamă de cei care-i urau. Vrăjmașii nu le puteau face mai rău decât să le ucidă trupul. Fără îndoială, un lucru îngrozitor! Câți oare n-au plătit acest preț, de la primii apostoli și până în zilele noastre!

    Dar de ce nu trebuia ucenicii să se teamă? Pentru că aceia care-i urau nu le puteau ucide sufletul. Acest lucru era peste puterea lor. Dumnezeu este Cel care are toată puterea și care poate judeca și trupul și sufletul. Iar El va aduce această judecată asupra celor care nu Îl respectă și nu Îi slujesc. Nu vrăjmașii celor credincioși vor avea ultimul cuvânt în această privință, ci dreptul acesta Îi aparține lui Dumnezeu. Cei care cred în Hristos nu trebuie să se teamă de vrăjmașii lor: Dumnezeu îi va ocroti. Lui Îi pasă de vrăbiile pe care oamenii le consideră fără valoare. Cu cât mai mult Se va îngriji de copiii Lui, care Îi sunt cu mult mai de preț! El nu va îngădui ca ei să sufere rușine. Prin urmare, adevărații creștini se pot încrede cu bucurie în Dumnezeu și Îi pot sluji cu smerenie.

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 12.1-14 · Marcu 7.14-23

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 9:5-15

    Să luăm seama la atitudinea lui Ezra din acest capitol şi s-o imităm. Oricine altcineva ar fi adus poporului repro­şurile cele mai severe. Ezra însă se înfăţi­şează îna­intea lui Dumnezeu, acuzându-se pe sine împre­ună cu în­tregul Israel. Jertfind doisprezece boi şi doi­sprezece ţapi (8.35), el reafirmase unitatea poporului lui Dumnezeu. O con­secinţă naturală a acestei unităţi este împărţirea res­pon­sabilităţii şi a suferinţei (vezi 1 Corinteni 12.26). Ce lecţie în această privinţă ne dă acest slujitor al lui Dumnezeu! El ne învaţă nu numai să evităm să scoatem în evidenţă gre­şe­lile altor creştini, ci şi să simţim noi înşine ruşinea şi durerea lor înaintea Dom­nului. „Dum­nezeul meu, îmi este ruşine şi nu îndrăz­nesc să-mi ridic faţa către Tine” – spune omul lui Dum­nezeu (v. 6).

    Cuvintele lui Ezra sunt cu adevărat mişcă­toa­re. Ele pun în antiteză îndurarea Dum­nezeului lui Israel cu nerecunoştinţa poporului Său. Dar, în timp ce simte pro­fund greutatea păcatului pe care nu l-a comis personal, Ezra n-are nici o putere să facă ceva pentru a-l îndepărta de sub ochii unui Dumnezeu sfânt. Unul singur a avut puterea să împlinească ispăşirea. Fiul lui Dum­ne­zeu, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost în stare să exclame în sufe­rin­ţa Sa inexprimabilă: „M-au ajuns pe­dep­se­le pen­tru nelegiuirile Mele …“ (Psalmul 40.12).

    APROPIE-TE MAI MULT DE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi…” (Iacov 4:8)

    Noi spunem că avem încredere în Dumnezeu, dar adesea ne temem că El nu va veni în ajutorul nostru atunci când avem cea mai mare nevoie de El. Așadar, presupunem în mod fals că, dacă ne gândim în continuare la problemă și ne îngrijorăm suficient, cumva ne putem ocupa singuri de ea – în caz că Dumnezeu nu apare și nu face ceva (după calendarul nostru)! Acest lucru ne aduce mai aproape de problemele noastre, dar nu și de Cel care le poate rezolva!

    Dar când alegem să credem că Dumnezeu deține controlul asupra vieților noastre și că Se va ocupa de orice situație în care ne aflăm, ne apropiem mai mult de El, și problemele noastre nu mai par deloc atât de îngrijorătoare!

    Iată cum funcționează lucrurile: cu cât te apropii mai mult de problemă, cu atât Dumnezeu pare mai mic! Dar cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât problema ta pare mai mică! Biblia spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!” (Proverbele 3:5)

    Încrederea în Dumnezeu te va împiedica să te gândești și să încerci să înțelegi lucruri pentru care nu ai încă răspunsuri. În loc să asculți acea voce sâcâitoare din interior care spune: „Ce ai de gând să faci?”, apropie-te de Dumnezeu și afirmă: „Am de gând să mă încred în Dumnezeu, ca să-mi arate El ce să fac!”

    Psalmistul a declarat: „Carnea şi inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele… Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu!” (Psalmul 73:26, 28) Unde este Dumnezeu atunci când ai cea mai mare nevoie de El? Chiar lângă tine! Iată Cuvântul Lui pentru tine azi!

  • 25 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iosua a luat toată țara, după toate câte-i zisese Domnul lui Moise; și Iosua a dat-o de moștenire lui Israel, după împărțirile lor pe seminții. Și țara s-a odihnit de război.
    Ei ajută fiecare pe aproapele său și fiecare zice fratelui său: „Fii tare!“.

    Iosua 11.23; Isaia 41.6

    Un frate mi-a spus odată cât de mult aprecia el primul dintre cele două versete citate mai sus. El era impresionat nu numai de ceea ce Iosua făcuse, ci mai ales de faptul că totul fusese făcut potrivit cu ceea ce Domnul îi spusese lui Moise. Mai devreme în capitol citim că Iosua a făcut „ceea ce Domnul îi spusese“ (Iosua 11.9). În plus, citim despre un lucru care fusese împlinit așa cum Moise poruncise (versetul 12). Acești doi oameni ai credinței au acționat în unitate, fiecare potrivit cu ceea ce Domnul îi poruncise. Rezultatul a fost odihna.

    Fiecare dintre noi avem responsabilități diferite încredințate nouă de Domnul. Avem însă același Stăpân, același Domn. Dacă fiecare dintre noi Îl slujim pe El, vom putea să ne bucurăm de comuniune și de unitate în lucrare.

    Versetul din Isaia citat mai sus sună bine în aparență, ca un îndemn pentru cei credincioși să lucreze împreună, pentru interesele Domnului Isus Hristos, însă el face referire la un lucru cu totul contrar. Pasajul îi descrie pe niște oameni care lucrează împreună pentru a face un idol. Versetul următor spune: „Și meșterul îl îmbărbătează pe argintar, cel care netezește cu ciocanul pe cel care bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: «Este bună». Și-l fixează în cuie, ca să nu se clatine“. Oamenii din această lume pot lucra împreună cu entuziasm pentru scopuri rele. Prima lucrare colectivă de acest fel este cea de la turnul Babel.

    Astfel de realizări nu vor putea însă rezista. Dumnezeu va avea ultimul cuvânt cu privire la ele. De aceea, să nu ne lăsăm angrenați în proiectele lumii, ci să căutăm să facem voia Domnului nostru, lucrând împreună!

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Toți cei care se încred în Tine se vor bucura.

    Psalmul 5.11

    Alan și Ian, în junglă (2)

    Au urmat alte zile de călătorie extenuantă prin junglă, unde Ian și Alan au vizitat mai multe grupuri de credincioși. Alan a fost impresionat că de fiecare dată erau primiți cu multă căldură. „Nu pot să înțeleg cum acești locuitori ai junglei sunt așa de fericiți“, a spus el. Ian i-a răspuns: „Ei Îl cunosc pe Isus ca Mântuitor al lor. Ei au siguranța că Dumnezeu le-a iertat păcatele și le-a oferit viața eternă“.

    La întoarcerea spre casă, cei doi și-au împărtășit impresiile legate de experiențele trăite în timpul drumeției prin junglă. Cu câtă bucurie a mărturisit Alan despre fericirea de a-L avea pe Isus Hristos ca Mântuitor personal și despre liniștea de a cunoaște iertarea păcatelor și pacea eternă cu Dumnezeu!

    Din adversar al lucrării misionare, Alan a devenit în scurt timp un predicator convins al evangheliei.

    Ce îi face pe credincioși să-și dorească să ducă evanghelia și la alții?

    • Ei ascultă de îndemnul Domnului – „Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creația“ (Marcu 16.15).
    • Ei sunt convinși că singura cale de a veni la Dumnezeu este prin credința personală în Isus Hristos – „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți“ (Fapte 4.12).
    • Ei se bucură că Dumnezeul cel viu îi iubește și vor să împărtășească aceasta și cu alții.

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 11.1-10 · Marcu 7.1-13

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 8:31-36; 9:1-4

    În timpul primei întoarceri în Ierusalim, Cirus înmânase iudeilor repatriaţi un număr dintre vasele Casei lui Dumnezeu. Nici Ezra, nici însoţi­torii lui n-au plecat cu mâinile goale. Împăratul şi anturajul său, ca şi israeliţii care au rămas în exil, au dat daruri pentru templu.

    Cu această bogăţie care ar fi putut atrage jefu­itori, firava caravană fără escortă (dar protejată de mâna bună a lui Dumnezeu) a ajuns la Ierusalim. Prima lor preocupare este să înmâneze preţioasa încărcătură preoţilor res­ponsabili. Apoi „repede“, în acord cu ordinul pe care-l primiseră (7.17), aduc sacrificii.

    Să ne gândim la „talanţii“ care ni s-au încredinţat pentru drum (Matei 25.15). Ce va­loa­re adăugăm noi tuturor acestor daruri pe care ni le-a acordat Domnul: sănătate, inteligenţă, memorie şi, mai presus de toate, Cuvântul Lui? Când vom ajunge în cetatea cerească, totul va fi cântărit şi numărat la scara de valori a sanctuarului (vezi v. 33; Luca 12, sf. v. 48).

    Totuşi, întoarcerea lui Ezra este umbrită  dintr-o dată de ceea ce aude despre popor. Astfel, asistăm la o scenă de durere şi de lacrimi. „Râuri de apă curg din ochii mei, pentru că nu se păzeşte legea Ta” – spune psalmistul (Ps. 119.136).

    ISUS ESTE RĂSPUNSUL | Fundația S.E.E.R. România

    „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.” (Romani 10:20)

    Oare ce semnificație are acest verset din Sfânta Scriptură care spune: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine”? Iată un răspuns: deși cauți rezolvarea problemelor în locuri greșite, pui întrebări greșite și te îndrepți într-o direcție greșită, Domnul Isus te va intercepta, te va redirecționa și-ți va satisface nevoile cele mai profunde!

    Când femeia de la fântână L-a întâlnit pe Isus, ea căuta răspunsul în relații. Trecuse prin cinci căsnicii eșuate și trăia cu un al șaselea bărbat… (vezi Ioan 4:18)

    Când Zacheu L-a întâlnit pe Isus, el căuta răspunsul în lucrurile materiale. Doctorul Luca ne face cunoștință în Evanghelia sa (Luca 19:2-3) cu acest „om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameşilor, căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.”

    Când apostolul Pavel L-a întâlnit pe Isus, el credea că și-a aflat rostul în religie – conform CV-ului său (Filipeni 3:5-6): „tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.”

    Relațiile multiple nu au mulțumit-o pe femeia de la fântână, bogățiile nu l-au mulțumit pe Zacheu, religia nu l-a mulțumit pe Pavel. Și astfel de lucruri nu te vor mulțumi nici pe tine! Dar ce te va mulțumi? Relația personală cu Domnul Isus! Astăzi El îți spune: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10)

    Așadar, Isus este răspunsul pentru tine!

  • 24 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iosif le-a zis: „Faceți aceasta și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu“.

    Geneza 42.18

    Acesta a fost secretul vieții lui Iosif. Prin toate vicisitudinile drumului său, de la tinerețe până la bătrânețe, a fost guvernat nu de regulile oamenilor, ci de teama sfântă față de Dumnezeu. Astfel că, în prezența fraților săi, el spune: „Mă tem de Dumnezeu“. Acesta a fost izvorul secret al tuturor acțiunilor lui. Gândurile, cuvintele și căile lui erau guvernate de frica de Dumnezeu.

    Natura omenească Îl exclude pe Dumnezeu și se gândește doar la drepturile proprii, la propria satisfacție și la propria înălțare. Credința se gândește la Dumnezeu și la ceea ce este plăcut și drept înaintea Lui. Iosif a dorit să-I „slujească plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie și cu temere“ (Evrei 12.28). În ziua ispitirii, el a fost păzit de drumul nelegiuirii prin temerea de Dumnezeu, căci a spus: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9).

    Iar acum, în ziua înălțării lui, prin aceeași temere de Domnul, el este păzit de a se răzbuna pe frații săi. El nu permite nici întristărilor din zilele umilirii lui, nici gloriei din zilele înălțării lui să-i abată sufletul de la temerea de Dumnezeu. El a știut să trăiască în smerenie și a știut, de asemenea, să trăiască în belșug. Indiferent cum au fost împrejurările, triste sau strălucitoare, el a avut grijă să-L păstreze pe Dumnezeu între el și împrejurări. Astfel, umblând în temere de Dumnezeu, el urmează calea lui Dumnezeu în privința fraților săi, iar calea lui Dumnezeu a fost calea dragostei. Însă nu calea dragostei omenești, care adesea este slabă și falimentară, după zicala omenească: «Dragostea este oarbă». Dragostea divină, cu viziunea ei clară, nu este oarbă față de greșelile acelora față de care este exercitată; ci, mai degrabă, recunoscând pe deplin ceea ce îi este contrar, ea se angajează în a îndepărta orice defect, pentru ca, în final, să se poată odihni cu satisfacție asupra acelora către care este exercitată.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Priviți la Mine și veți fi salvați, toate marginile pământului! Pentru că Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.

    Isaia 45.22

    Alan și Ian, în junglă (1)

    Alan este lector universitar. Vecinul său, Ian, este misionar. Cei doi locuiesc într-un oraș din Columbia. Alan este iritat din pricina misionarilor din țara sa: „Trebuie să înceteze să mai altereze cultura columbienilor!“. Cu toate acestea, el și-a dorit mult să-l însoțească pe Ian atunci când avea să-i viziteze pe creștinii din junglă. Obiectivul lui Alan era să descopere jungla. Ian l-a avertizat că, pentru a ajunge la destinație, trebuia să meargă pe jos ore întregi, prin ținuturi periculoase. „Iar în fiecare după-amiază vei asculta un studiu biblic“, i-a mai explicat Ian. — „Nicio problemă! Pot să-mi astup urechile, astfel încât să nu aud nimic“, a replicat Alan.

    Ian s-a gândit la această situație și s-a rugat lui Dumnezeu. Apoi s-a hotărât să-și ia vecinul cu el. În prima zi, după o călătorie obositoare, au ajuns la o colibă din mijlocul junglei. Alan a fost surprins că, în ciuda sărăciei, locuitorii din acea junglă erau fericiți. Gazdele i-au primit cu drag și au împărțit cu ei o masă simplă. După-amiaza li s-au alăturat vecinii. Întâlnirea a început cu un imn de laudă. Au continuat cu o discuție din Biblie. Lumina lor era o lampă improvizată – un vas cu ulei și un fir răsucit. Pentru ca Ian să poată citi, Alan a trebuit să țină lampa cu o mână, iar cu cealaltă mână să alunge roiul de insecte care erau atrase de lumină. Prin urmare, Alan nu avea cum să-și mai astupe urechile!

    Apoi a venit timpul ca cei doi vizitatori să doarmă într-un pat improvizat.

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 10.1-20 · Marcu 6.45-56

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 8:1; 8:15-30

    Adunarea îşi face tabăra lângă râul Ahaba. Pen­tru a-şi completa rândurile, Ezra trebuie să trimită după unii dintre leviţi. „Puţini sunt lucrătorii“ şi„mare este sece­rişul“ le spune Domnul ucenicilor Săi (Matei 9.37). As­tăzi, El priveşte asupra tuturor răs­cumpăraţilor Săi de pe pământ şi îi ştie pe nume pe aceia care vor să-I slujească cu adevărat.

    Este acum totul gata pentru plecare? Nu; un lucru esenţial lipseşte încă! Întocmai cum un călător nu pleacă fără să-şi studieze mai înainte harta, lui Ezra îi este necesar să cunoască dru­mul pe care trebuie să-l urmeze şi, în consecinţă, Îl consultă pe Domnul. „Calea cea dreaptă pentru noi şi pentru copiii noştri“ – nu este oare cea a ascultării depline de Dumnezeu? Hristos a fost primul care a evidenţiat-o în această lume (1 Petru 2.21), astfel încât Scriptura, care ne des­co­peră paşii desăvârşiţi ai căii Lui, devine într-un fel o „hartă rutier㓠pentru noi. Vai, adesea pier­dem calea sigură şi adevărată, pentru că mergem pe căile întortocheate ale voinţei noastre!

    Smerenia, dependenţa, încrederea în Dumne­zeu şi nu  în om sunt câteva dintre lecţiile binecuvântate pe care le învăţăm în compania lui Ezra … sau, mai degrabă, în compania Domnului Isus.

    CE TE CALIFICĂ SĂ FII UN ÎNCHINĂTOR? | Fundația S.E.E.R. România

    „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult…” (Luca 7:47)

    Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa: „Un fariseu L-a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului. A adus un vas de alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” (Luca 7:36-39)

    Imediat, Domnul Isus a răspuns gândurilor fariseului… și i-a spus lui… același lucru pe care ți-l spune și ție astăzi: „Trecutul tău este cel care te califică să vii și să îngenunchezi înaintea lui Dumnezeu!”

    Citim în vers. 47 că Isus i-a zis: „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” Adâncimile păcatului din care fusese ridicată au făcut-o să se ridice la înălțimi de închinare pe care acest fariseu nu le putea înțelege.

    Dacă există un lider al închinării pe paginile Sfintei Scripturi, acela este David. Privind în urmă, el scria: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.” (Psalmul 40:1-3).

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu te asigură astăzi că trecutul tău te califică drept închinător!

  • 23 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui.

    Ioan 3.35

    Începem această meditație aducându-ne aminte de cuvintele lui Ioan Botezătorul: „El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez“ (Ioan 3.30). Pe măsură ce Îl apreciem mai mult pe Domnul Isus, contemplând gloria Persoanei Sale, gândurile înalte cu privire la noi înșine vor dispărea treptat.

    Cuvântul lui Dumnezeu este nu numai o lumină pentru cărarea noastră, ci și o revelație a lui Dumnezeu Însuși. El S-a revelat prin Fiul Său, iar Fiul, care este întotdeauna în sânul Tatălui, L-a făcut cunoscut. Plăcerea Tatălui și bucuria inimii Lui își au centrul în Fiul Său. Mai mult, El Își găsește plăcerea să împărtășească gândurile Sale cu cei pe care i-a chemat la Sine, pentru ca și ei să aibă parte de bucuria Lui.

    Acest lucru ne aduce aminte de istoria lui Iosif, care a fost iubit de tatăl său, acesta fiind motivul pentru care frații lui l-au urât. Ei știau bine că Iosif era preferatul tatălui lor, de aceea îl invidiau și îl urau. În Ioan 15.25 citim că Domnul a spus despre Sine: „M-au urât fără temei“. Totuși, în această scenă întunecată, dominată de păcat, în lumea pe care El o crease și ai cărei locuitori nu-L cunoșteau, El L-a glorificat pe Dumnezeu, Tatăl Său. Nu trebuie deci să ne mirăm că „Tatăl Îl iubește pe Fiul“. Cât de frumoase și de mișcătoare sunt aceste cuvinte! Ce preocupare binecuvântată pentru inimile noastre!

    Prin urmare, atunci când suntem adunați pentru a ne aduce aminte de El, Duhul Sfânt Își găsește plăcerea în a ne prezenta Persoana și lucrarea Domnului Isus. Deși acestea sunt lucruri care depășesc cu mult înțelegerea noastră, putem împărtăși totuși aceleași gânduri pe care Tatăl le are cu privire la Fiul Său și ne putem pleca în adorare înaintea Lui.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iudeii deci au luat din nou pietre, ca să-L ucidă. Isus le-a răspuns: „Multe lucrări bune v-am arătat de la Tatăl Meu; pentru care dintre aceste lucrări Mă ucideți cu pietre?“. Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună Te ucidem cu pietre, ci pentru hulă și pentru că Tu, Om fiind, Te faci pe Tine Însuți Dumnezeu“.

    Ioan 10.31-33

    Au luat pietre ca să-L ucidă

    Ce i-a putut mânia atât de mult pe conducătorii iudei, încât să plănuiască să-L omoare pe Domnul Isus? Este clar că motivul a fost acela că El li S-a descoperit în dumnezeirea Sa. Ioan 8 ne arată că vrăjmașii Lui au vrut să-L omoare cu pietre din același motiv. „Eu le dau viața eternă“, spusese Domnul cu privire la oile Sale. Din punctul de vedere al cărturarilor, aceasta este blasfemie, fiindcă nicio ființă omenească nu avea autoritatea asupra vieții eterne. Poate i-ar fi ofensat mai puțin dacă El L-ar fi pus pe Tatăl primul, însă, punându-Se pe Sine, „Eu și Tatăl una suntem“, era clar pentru ei că El Se pretindea egal cu Dumnezeu. Faptul că Omul Isus Hristos este în același timp Fiul lui Dumnezeu este de neacceptat pentru cei necredincioși, fiindcă acest lucru înseamnă că ei trebuie să se plece înaintea Lui, să-L onoreze și să I se închine. Oricine dorește să se convingă de viața fără pată a lui Isus, de smerenia și de dragostea Lui fără pereche, de lucrarea Lui neobosită în facerea binelui și de puterea Lui nelimitată nu trebuie să facă altceva decât să citească Evangheliile. În ele vedem lucrările Tatălui, lucrări pe care doar Fiul le-a putut împlini. Să remarcăm cu atenție cuvintele: „Cine nu-L onorează pe Fiul nu-L onorează pe Tatăl, care L-a trimis“.

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 9.1-18 · Marcu 6.30-44

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 7:19-28

    Ezra a păzit Cuvântul lui Dumnezeu şi n-a făcut de ruşine Numele Lui. Ezra şi oamenii care se strâng ca răs­puns la chemarea sa vor fi făcuţi con­ştienţi de propria slăbiciune (sunt cel mult o mie cinci sute), dar, în acelaşi timp, şi de faptul că Dum­nezeu le-a „pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închid㓠(Apoc. 3.8). Artaxerxes I (Longimanus), zis Mână Lungă, aseme­nea predecesorilor săi Cirus şi Darius, este un instrument pregătit de Domnul ca să ţină deschisă uşa reîntoarcerii la Ierusalim pentru rămăşiţa exilată a lui Iuda.

    Scrisoarea împăratului arată că el era atent la toate. Întâi restabileşte închinarea în Ierusalim, cu tot ce era ne­ce­sar jertfelor şi întreţinerii leviţilor; apoi pune în funcţie magistraţi şi judecători; în sfârşit, lucru remarcabil, dă instrucţiuni lui Ezra pentru a le face cunos­cut tuturor legile Dumnezeului său (v. 25). „Inima împăra­tului în mâna Dom­­nului este ca nişte izvoare de apă: El o îndreaptă în­cotro vrea“ (Prov. 21.1; vezi şi Prov. 8.15-16). Ezra îl bine­cu­vân­tează pe Domnul, ca pe Acela care a pus astfel de gânduri în inima împăratului. Să ne stră­duim, ase­menea lui Ezra, să vedem întotdeauna „mâna“, da, „mâna bună a lui Dumnezeu“ (v. 6, 9, 28; 8.18, 31), în orice ni se întâmplă.

    EȘTI ÎN RAZA DE ACȚIUNE A LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul… trebuia să treacă prin Samaria…” (Ioan 4:4)

    În a patra Evanghelie citim că Isus „a părăsit Iudeea şi S-a întors în Galileea. Fiindcă trebuia să treacă prin Samaria a ajuns lângă o cetate…” (Ioan 4:3-4) În cazul în care nu știi, Samaria nu era pe drumul spre Galileea. De fapt, era la destui kilometri depărtare… Cu toate acestea, Ioan scrie că Isus „trebuia să treacă…”

    Gândește-te: era o călătorie lungă, iar Mântuitorul era per pedes... Era cald… Ca evreu, El nu ar fi fost bine primit acolo din cauza animozității dintre evrei și samariteni. De fapt, evreii evitau Samaria. I

    ar în ce-o privește pe femeia samariteancă, pe care urma s-o întâlnească, femeilor din vremea și zona aceea le era interzis să stea de vorbă cu bărbați din afara propriei familii. În plus, aceasta era subiect de discuție în cetate, pentru că femeia trecuse prin cinci divorțuri.

    Deci, de ce a simțit Isus că „trebuia să treacă” pe acolo? Pentru că El văzuse în acea femeie un diamant în stare brută. În timp ce oamenii din jurul ei vorbeau despre trecutul și problemele ei, Isus i-a văzut potențialul pentru Împărăția Sa. Astfel că „Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.” (Ioan 4:39)

    Pentru a ajunge în Galileea conform programului lui Dumnezeu, Domnul Isus a trebuit să arunce pe fereastră programul omenesc. Pe El nu programul l-a controlat, ci planul lui Dumnezeu și nevoile oamenilor suferinzi. Domnul Isus a fost dispus să Se abată din calea Sa, să întoarcă tradiția pe dos și să deschidă noi drumuri, pentru a face tot ce trebuia să facă!

    Dar tu? Îi dai voie lui Dumnezeu să-ți întrerupă planurile? Dacă da, atunci El te poate folosi. Așa că azi roagă-te: „Doamne, arată-mi de acum ce trebuie să fac pentru a-Ți fi mereu pe plac!”

  • 21 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și omul și-a plecat capul și s-a închinat Domnului, și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea Sa și adevărul Său față de stăpânul meu“.

    Geneza 24.26,27

    Slujitorul bun și credincios (3)

    Geneza 24 ne prezintă trăsăturile unui slujitor bun și credincios. Orice copil al lui Dumnezeu, într-o stare spirituală bună, dorește să-I slujească Domnului Isus Hristos și să audă, într-o zi viitoare, aceste cuvinte venite din gura Lui: „Bine, rob bun și credincios!“. Prin urmare, este important să învățăm cum să fim slujitori buni și credincioși.

    Slujitorul lui Avraam este un bun exemplu în această privință. După ce a primit instrucțiuni clare de la stăpânul său, el a plecat în călătoria sa, iar după ce a ajuns, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se roage. S-a rugat pentru izbândă în misiunea sa, pentru a produce bucurie inimii stăpânului său. Și, fiindcă acesta a fost țelul său, răspunsul a venit înainte ca el să termine rugăciunea. Apoi slujitorul nu s-a grăbit să acționeze, ci a privit cu atenție cum Domnul lucra în Rebeca, până când a fost sigur că ea era cea aleasă de Domnul pentru Isaac. Ce lucru glorios să poți spune cu certitudine: „Domnul m-a călăuzit“! De multe ori, aceste cuvinte sunt rostite cu ușurătate. Domnul să ne dea harul să fim călăuziți de El în lucrarea pe care o facem!

    După ce slujitorul a văzut mâna lui Dumnezeu călăuzindu-l într-un așa fel minunat și după ce a văzut alegerea perfectă pe care Domnul o făcuse pentru Isaac, s-a aruncat la pământ și s-a închinat înaintea Lui. El a recunoscut ajutorul divin prețios și L-a binecuvântat pe Domnul. N-a lăsat ca bucuria succesului său să-l facă să-L uite pe Cel care-i dăruise acest succes. Două lucruri sunt evidente în această întâmplare: slujitorul era un om al credinței, iar dorința lui era să-i aducă bucurie stăpânului său.

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Potrivit lucrării puterii pe care [Hristos] o are, de a-Și supune chiar toate lucrurile.

    Filipeni 3.21

    Cine poate acționa cu dreptate?

    Când suferim nedreptate, ne dorim ca cineva puternic să acționeze și să rectifice lucrurile. Acest cineva însă trebuie să fie unul care să nu abuzeze de puterea lui, fiindcă știm că până și cei care doresc să acționeze cu dreptate eșuează, într-un fel sau altul.

    Dumnezeul nostru măreț are însă un asemenea Om, care poate acționa mereu în mod drept și corect. Toate lucrurile cu privire la El și la domnia Lui viitoare sunt absolut sigure, fiindcă „Cel care stăpânește peste oameni va fi drept, stăpânind în temere de Dumnezeu“ (2 Samuel 23.3).

    Acest Conducător ales de Dumnezeu are puterea de „a-Și supune toate lucrurile“. „Toate“ înseamnă nu numai legile naturii, ci și toate tendințele violente ale oamenilor. El nu va acționa pentru Sine, ci pentru binele creației și pentru onoarea lui Dumnezeu, onoare atât de mult neglijată în aceste zile.

    Cine este această Persoană unică? Atunci când oamenii aud numele Lui nu sunt doar dezamăgiți, ci, așa cum citim: „Împărații pământului se ridică și conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său“ (Psalmul 2.2).

    Prințul păcii va veni pe pământ cu mare putere și glorie, îi va judeca pe cei nelegiuiți și va instaura drep-tatea și pacea. Cine este această Persoană? Nimeni altul decât Isus Hristos!

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 8.1-17 · Marcu 6.21-29

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 7:1-18

    S-au scurs aproximativ patruzeci de ani între eveni­mentele din cap. 6 şi cele cu care începe cap. 7; este vorba de călătoria lui Ezra sub domnia lui Ar­taxerxes. Spre deo­se­bi­re de preoţii neglijenţi − a căror problemă a fost în cap. 2.61-62 − Ezra este capabil să reconsti­tuie genealogia în­tor­cându-se până la Aaron. De asemenea, el este „cărturar priceput în legea lui Moise“. Cât de bine este să fim in­struiţi în Cu­vântul lui Dumnezeu! Dar nu este de ajuns să-l cunoaştem prin inteligenţă şi memorie, ase­me­nea ma­teriilor învăţate la şcoală. Acest gen de cu­noaş­tere nu ser­veşte decât la umflarea mân­driei (1 Corinteni 8.1; 13.2). Este deci vital să iubim acest Cuvânt şi Persoana pe care ne-o prezintă. Priviţi-l pe Ezra! El „îşi îndreptase i­ni­ma să caute legea Dom­nu­lui“ (v. 10), şi nu numai să o ca­u­te, ci şi „s-o împlinească”, deoarece cu­noaş­terea (chiar cu inima) nu este suficientă, dacă nu pu­nem în prac­tică ceea ce ne-a învăţat Scriptura (Iacov 1.22). Nu­mai când aceste condiţii sunt îm­plinite, o per­soa­nă va putea să-şi asume respon­sabilitatea de a-i învăţa pe alţii.

    Cu bu­năvoin­ţă şi generozitate, împăratul a dat toate dispoziţiile necesare pentru a-i permite lui Ezra să între­prindă călătoria şi, de asemeni, să se ocupe, la sosirea lui, de lucrarea casei Domnului.

    DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE TINE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

    Charles Weigle a fost un evanghelist itinerant căruia îi plăcea să călătorească și să predice, în ciuda rigorilor drumului. Cu toate acestea, soția sa a început să fie dezamăgită de soțul său, care lipsea frecvent. Într-o zi, Charles s-a întors acasă și a găsit acest bilet: „Charlie, am fost o nebună. M-am lipsit de o mulțime de lucruri… De acum înainte, voi obține tot ce pot din ceea ce-mi oferă lumea. Știu că tu vei continua să fii un nebun pentru Isus, dar eu îți spun adio!”

    A fost uimit, iar depresia l-a cuprins ca un val uriaș. Într-o zi, stând pe veranda cabanei sale, s-a gândit la sinucidere. O voce din interiorul său i-a șoptit: „Slujirea ta s-a terminat. Nimănui nu-i pasă!” Dar o altă voce a străpuns întunericul: „Charlie, nu te-am uitat; îmi pasă de tine!” Imediat, Charles a îngenunchiat și și-a rededicat viața lui Hristos.

    Mai târziu, el a scris versurile unuia dintre cele mai iubite cântece gospel: „Mi-ar plăcea să-ți spun ce cred eu despre Isus, În El eu am găsit un prieten atât de minunat și de adevărat; Aș vrea să-ți spun cum mi-a schimbat complet El viața, Și-a făcut ce niciun alt prieten nu putea. Nimănui nu i-a păsat de mine ca lui Isus, Nu există alt prieten bun ca El; Nimeni altcineva nu îmi putea lua păcatul și întunericul din mine, O, Lui i-a păsat atât de mult să-mi facă bine!”

    Cumva responsabilitățile tale te-au adus în punctul de zdrobire? Durerea sufletească este mai mare decât poți suporta? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi!”

  • 21 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și a fost că, după ce a fost botezat tot poporul, fiind botezat și Isus, și rugându-Se, cerul s-a deschis.

    Luca 3.21

    Domnul Isus, la vârsta de doisprezece ani, stătea în templul din Ierusalim cu convingerea că lucrurile Tatălui Său erau cea dintâi prioritate a Sa. Chiar de la acea vârstă, El manifesta un devotament total, care a rămas la fel în întreaga Sa viață. Acolo, în templu, El îi asculta pe cărturari, le punea întrebări și dădea răspunsuri uimitoare celor care Îl întrebau. De vreme ce Evangheliile nu ne spun alte lucruri despre copilăria și tinerețea Lui, putem presupune că El nu S-a manifestat în public în acel timp, ci a așteptat cu răbdare, în dependență de Dumnezeu, timpul când avea să-Și înceapă slujirea publică.

    Peste aproximativ optsprezece ani, Domnul Isus a fost botezat de Ioan, în Iordan. Este foarte interesant ceea ce ni se spune despre începutul acestei noi faze a vieții Fiului lui Dumnezeu. El nu a făcut vreun anunț măreț, nici minuni și nici nu a luat un loc proeminent. În loc de toate acestea, El S-a rugat la începutul slujirii Sale publice, atunci când a fost botezat de Ioan. Relația Lui cu Tatăl Său ceresc a constituit punctul de început al slujirii Sale. Tot ceea ce El a făcut și-a avut izvorul viu în această comuniune. El este Exemplul nostru măreț și în această privință.

    S-a spus adesea că viața spirituală a unui creștin este la fel de adâncă precum viața lui de rugăciune. Putem încerca să ne arătăm a fi spirituali înaintea oamenilor, însă în cămăruța noastră (Matei 6.6), unde nimeni nu ne vede și suntem singuri cu Dumnezeu, orice pretenție încetează. Martin Luther, George Whitefield, John Wesley, David Brainerd, George Muller, Hudson Taylor, D. L. Moody, Charles Studd, David Livingstone și mulți alți slujitori ai Domnului au fost cu toții oameni ai rugăciunii. Îi cunoaștem astăzi datorită lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut prin ei, însă au putut deveni vase folositoare în mâna Lui fiindcă au petrecut adesea mult timp în rugăciune.

    P. Svetlik

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu te teme când se îmbogățește un om, când gloria casei lui crește; pentru că nu va lua nimic când va muri.

    Psalmul 49.16,17

    Jules Mazarin

    Jules Mazarin (1602-1661), cardinal și diplomat de origine italiană, a fost prim-ministrul Franței pentru o lungă perioadă de timp. Prin veniturile pe care le obținuse din diversele sale funcții, el strânsese o avere considerabilă. Avea în Paris propriul palat, care găzduia o vastă bibliotecă și multe tablouri de mare valoare. Cu puțin timp înainte de moartea lui Mazarin, contele de Brienne a putut vedea felul în care bogătașul se târa prin galeria sa de tablouri, murmurând cu durere: „Trebuie să le las pe toate astea în urmă…“. Era deja atât de slăbit, încât trebuia să se oprească după fiecare pas. „Și pe acesta trebuie sa-l las… și cu cât efort l-am obținut! Cum aș putea să-l las în urmă fără regret? Căci unde merg eu nu voi mai vedea niciodată nimic.“

    Da, într-o zi va trebui să lăsăm în urmă tot ceea ce aparține acestui pământ, fie că este vorba de bogăție, de onoare sau de putere! „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta“ (Matei 6.19-21). Mă întreb: în ce se agață inima mea? Ce obiectiv am? Este inima mea atașată de Hristos, Cel care Și-a dat viața pentru mine? Dacă da, El este comoara mea, împreună cu tot ce ține de El. O astfel de comoară este în siguranță. Trecând prin această lume, rugăciunea noastră ar trebui sa fie: „Doamne, deschide-mi ochii, ca să pătrund mai clar comorile Tale spirituale“.

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 7.15-29 · Marcu 6.14-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 6:13-22

    Acuzatorii iudeilor au înţeles că n-ar fi fost în­ţelept să se opună ordinelor pe care le primiseră. Ei le execută prompt, dar cu re­sen­timentele care se sub­înţeleg.

    Cu o asemenea protecţie din partea autorită­ţilor şi dispunând de noi mijloace materiale, bătrânii iudeilor în­cheie construirea templu­lui. Dar să remarcăm acest detaliu important: dacă ei prosperă, nu este datorită decretului lui Darius, ci „prin profeţiile lui Hagai profetul şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido“ (v. 14). Tot aşa se prezintă şi situaţia celui credin­cios. Izvorul pros­perităţii lui nu se găseşte în împrejurările favorabile în care Dum­ne­zeu îl pune aici, pe pământ, ci în supu­ne­rea faţă de Cuvântul Dumne­zeului său.

    Inaugurarea casei are loc cu bucurie. Totuşi, ce mare este contrastul faţă de inaugurarea primului templu, când s-au sacri­ficat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi (2 Cro­nici 7.5). Nu se face nici o menţiune aici cu privire la foc coborând din cer sau la glorie umplând casa, deoarece chivotul lui Dumnezeu fusese pier­dut; el nu va mai fi regăsit.

    După dedicarea Casei, Paştele şi sărbătoarea Azimelor se ţin în luna întâi. În pofida slăbiciunii lor, Dumnezeu a bucurat inimile acestor sărmani iudei, după întoarcerea lor din exil.

    SĂ IUBEȘTI ESTE O PORUNCĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii…” (Ioan 13:34)

     Iubirea nu este o emoție, pentru că nu poți porunci cuiva să simtă într-un anumit fel… A iubi pe cineva este o alegere care se manifestă în atitudinile și acțiunile tale față de acea persoană.

    Domnul Isus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Domnul Isus a numit-o „o poruncă nouă”. Dar ce este nou în ea? Aceste cuvinte: „cum v-am iubit Eu”. Din moment ce Hristos trăiește în tine, tu îi poți iubi pe alții cu iubirea Lui. Domnul Isus i-a pus întotdeauna pe ucenicii Săi pe primul loc – le-a spălat picioarele, i-a salvat din furtuni, i-a învățat cu răbdare… El nu a avut grijă de unul, ci S-a îngrijit de toți cei doisprezece.

    S-ar putea să spui: „Dar cum pot iubi pe cineva pe care nici măcar nu-l plac?” Domnul Isus răspunde: „Cum v-am iubit Eu!” C.S. Lewis ne împărtășește cum a ajuns el să schimbe modul de a privi la alții: „Există o persoană pe care o iubesc, chiar dacă nu sunt de acord cu ceea ce face. Există o persoană pe care o accept, deși unele dintre gândurile și acțiunile sale mă revoltă. Există o persoană pe care o iert, deși îi rănește pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. Acea persoană sunt eu… Dacă mă pot iubi pe mine însumi fără a aproba tot ceea ce fac, înseamnă că trebuie și pot să-i iubesc și pe ceilalți chiar dacă nu aprob tot ce fac ei!”

    Iar ceea ce îți poruncește Domnul Isus să faci, El îți dă și puterea să faci, deoarece: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5)

    Așadar, să iubești nu este o opțiune, ci o poruncă!

  • 20 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar fără credință este imposibil să-I fii plăcut, pentru că cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că-i răsplătește pe cei care-L caută.

    Evrei 11.6

    Trebuie să credem că El este și trebuie să credem ceea ce El este. Trebuie să avem de-a face cu Dumnezeu în taina sufletului nostru, dincolo și independent de tot ceea ce ne înconjoară. Legătura noastră individuală cu Dumnezeu trebuie să fie o realitate vie, o experiență adevărată, care să stea la rădăcina existenței noastre și care să formeze reazemul sufletului nostru în orice timp și în orice împrejurare. Opiniile omenești n-au nicio valoare aici, nici dogmele și nici crezurile. Nu este suficient să spunem: «Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotștiitorul». Nici aceste cuvinte, nici oricare altele nu sunt suficiente, ci este o chestiune de inimă, o chestiune între sufletul nostru și Dumnezeu Însuși. Nimic altceva nu poate susține sufletul, mai ales în timpurile noastre, când suntem înconjurați de atât de multă ușurătate și superficialitate.

    Știm că cei necredincioși arată mereu cu degetul către inconsecvența și greșelile manifestate în viețile celor care mărturisesc credința în Dumnezeu. Deși este adevărat că aceste inconsecvențe și greșeli, chiar dacă ar fi de zece mii de ori mai multe, nu-i vor putea pune la adăpost pe cei necredincioși, atunci când vor trebui să dea socoteală pentru ei înșiși înaintea lui Dumnezeu, totuși este la fel de real faptul că o mărturie nepotrivită constituie o reală pricină de poticnire. De aceea este nevoie să manifestăm o credință în Dumnezeu simplă, onestă și reală, o încredere necondiționată în Cuvântul Său și o dependență constantă de înțelepciunea, de bunătatea, de puterea și de credincioșia Lui. Aceasta este ancora sufletului, fără de care ar fi imposibil să navigăm pe apele învolburate ale creștinătății.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Deci celălalt ucenic, care îi era cunoscut marelui-preot, a ieșit și i-a vorbit portăresei și l-a adus pe Petru înăuntru.

    Ioan 18.16

    Loc nepotrivit

    Petru se afla în curtea marelui-preot – un loc nepotrivit. Cel care afirmase că era gata să meargă cu Domnul „și la închisoare și la moarte“ (Luca 22.33), iată-l că fuge împreună cu toți ucenicii când Domnul este arestat și legat. Mai târziu Îl urmează pe Domnul „de departe, ca să vadă sfârșitul“ (Matei 26.58). Iar acum, în baza legăturii celuilalt ucenic cu marele-preot, i se permite să intre în curte, ceea ce s-a dovedit a fi o capcană pentru el.

    Cineva poate obiecta, pe bună dreptate, că și celălalt ucenic se afla în curtea marelui-preot. Da, dar acela nu s-a lepădat de Domnul său, ceea ce face ca purtarea lui Petru să fie cu atât mai gravă, scoțându-i în evidență nesăbuința. Celălalt ucenic nu se așezase lângă foc, în ciuda nopții reci. Sau oare legătura lui cu marele-preot să-l fi făcut mai puțin vizibil decât pe Petru? Cuvântul lui Dumnezeu nu spune nimic în această privință. Dar celălalt ucenic, care în mod clar era Ioan, a fost prezentat în opoziție cu Petru.

    De aici putem învăța să fim prudenți când vine vorba să îi determinăm pe alții să procedeze la fel ca noi. Chiar dacă eu mă simt liber să mă aflu într-un anumit loc sau să întreprind ceva care nu este dăunător pentru mine, totuși se poate dovedi a fi o capcană pentru altul. Câtă grijă trebuie să avem să nu-i aducem pe ceilalți în situații care pot fi un pericol pentru ei!

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 7.1-14 · Marcu 6.7-13

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 6:1-12

    O nouă scrisoare a acuzatorilor pleacă deci spre capitala imperiului, dar ea îi va pune în încurcă­tură.

    Nu numai că cercetările pe care Darius le între­prinde permit redescoperirea edictului lui Cirus, dar însuşi împăratul, în răspunsul său, ia în mână cauza rămăşiţei lui Iuda şi a constru­irii Templului. Şi, ca paharul să fie plin, dă dispoziţie chiar vrăjmaşilor iudeilor să le acorde acestora tot ajutorul necesar. În finalul său, decre­tul lui Darius este însoţit de cumplite ameninţări contra acelor persoane care i-ar modifica conţinutul. Acesta a fost deci rezultatul poziţiei clare şi îndrăzneţe adoptate de bătrânii iudeilor (5.11,12; vezi Matei 10.32). Ati­tu­dinea lor I-a dat Domnului ocazia să-Şi arate public aproba­rea.

    Este încurajator să-l vedem pe împărat, în v. 10, re­cu­nos­când puterea rugăciunilor către Dumnezeul cerurilor şi chiar solicitându-le pentru sine şi pentru fiii săi. Acest Dum­nezeu al cerurilor este acum Tatăl nostru; să nu neglijăm să-I vor­bim. În plus, suntem îndemnaţi să ne rugăm „pen­tru toţi oamenii“ − şi în mod special „pentru împăraţi (autorităţi) şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, în toată evlavia şi demnitatea“ (1 Timotei 2.1, 2).

    IMPORTANȚA PĂRTĂȘIEI FRĂȚEȘTI | Fundația S.E.E.R. România

    „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească…” (Faptele apostolilor 2:42)

    Ați auzit de Euclid? A fost un mare matematician grec, părintele geometriei, care a trăit cu vreo trei sute de ani după Hristos… și este cunoscut pentru seria sa de treisprezece volume intitulată „Elementele”. Două dintre axiomele sale geometrice au fost revizuite și au produs celebrul citat, atribuit lui Aristotel: „Întregul este mai mare decât părțile sale”.

    Un alt mod de a spune acest lucru ar fi: „într-un grup se întâmplă ceva ce nu se întâmplă dacă ești singur”. Acel „ceva” se numește „sinergie” – termen ce provine din cuvântul grecesc sunergia, care înseamnă cooperare și lucru împreună.

    Biserica Noului Testament o practica. De unde știm? Din Biblie: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii (Cina Domnului) şi în rugăciuni.” (Faptele 2:42).

    Domnul Isus a descris sinergia spirituală prin următoarele cuvinte: „Vă mai spun iarăşi că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20)

    Duhul Sfânt nu a dezvăluit totul unei singure persoane. Învățăm și creștem pe măsură ce ne strângem laolaltă. Maturitatea spirituală are loc în două moduri:

    1) Fiind dispus să împărtășești ce te-a învățat Dumnezeu;

    2) Fiind dispus să înveți ceea ce Dumnezeu i-a învățat pe alții. Să reținem ce spune Biblia despre creștinii din Berea: „Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale grecilor şi mulţi bărbaţi au crezut.” (Faptele apostolilor 17:11-12).

    Tu aparții unei biserici? Ai părtășie cu alți credincioși? Dacă nu, îți limitezi propria creștere spirituală și ți se fură binecuvântarea. Așadar, caută părtășia și legătura frățească!

  • 19 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Saul i-a zis lui Samuel: „Am păcătuit, pentru că am călcat porunca Domnului și cuvintele tale“.

    1 Samuel 15.24

    Aproape nimic nu împietrește inima mai mult decât obișnuința de a recunoaște păcatele, fără a le simți. Dacă vine pe buze o rugăciune ca aceasta, „iartă-ne nouă greșelile, precum iertăm și noi greșiților noștri“, fără o nevoie interioară, atunci conștiința împietrită se va împietri și mai mult. Crede cineva că Domnul va răspunde la astfel de „rugăciuni“? Mărturisirea „am păcătuit“ este ușor de spus; și, fiindcă se exprimă cu atâta ușurătate, se ridică îndoiala cu privire la autenticitatea ei.

    Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, găsim multe persoane care au recunoscut că au păcătuit: Faraon (Exod 10.16); Balaam (Numeri 22.34); Acan (Iosua 7.20); Saul (1 Samuel 15.24-30); David (2 Samuel 12.13; 24.10,17; 1 Cronici 21.8; Psalmul 51.4); Șimei (2 Samuel 19.20); Iuda Iscarioteanul (Matei 27.4); fiul risipitor (Luca 15.18,21).

    Nu este remarcabil, ba chiar înspăimântător, că dintre aceste opt persoane numai două au fost credincioase (sau imagini ale unui om credincios), iar șase, din câte știm, au mers în pierzare? O mărturisire de păcate făcută în grabă este adesea semnul unei conștiințe împietrite. De câte ori n-au strigat israeliții de-a lungul istoriei lor: „Am păcătuit“, însă adesea numai pentru a scăpa de necazul pentru care erau vinovați! La începutul călătoriei lor prin pustie, când erau deja la granița cu țara promisă și au primit porunca Domnului din cauza necredinței lor în împrejurarea cu iscoadele, anume să se întoarcă și să pornească spre pustie, ei au răspuns „am păcătuit împotriva Domnului“, dar au făcut contrariul a ceea ce poruncise Domnul. Apoi, când au fost învinși de amoniți, s-au întors și au plâns înaintea Domnului. Dar Moise le-a amintit mai târziu că Domnul nu a ascultat de ei și nu Și-a plecat urechea spre ei (Deuteronom 1.45). Ei au gândit că un „am păcătuit“ spus repede poate pune în ordine lucrurile cu Domnul.

    Să învățăm și noi, copiii lui Dumnezeu, de aici! De câte ori nu rostim și noi anumite formulări când ne mărturisim păcatele înaintea Domnului și cât de reci rămân adesea inimile noastre! N-ar trebui să recunoaștem acest lucru cu toții? Să ne dea Domnul profunzimea necesară când este vorba de recunoașterea greșelilor! Privirea plină de credință spre Mântuitorul care suferă pe cruce ne va ajuta în acest sens.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea, pacea.

    2 Timotei 2.22

    Să spunem „Nu!“

    A spune „Nu!“ este uneori foarte dificil, în special atunci când opinia majorității este împotriva noastră. Nu este ușor să fii altfel decât ceilalți. Unii însă au avut curajul să spună „Nu!“, iar acest lucru le-a schimbat cursul vieții. De pildă, viitorul lui Moise era deja stabilit – el fiind considerat a fi nepotul Faraonului care domnea asupra Egiptului. Moise avea deci putere și bogății, însă „a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului“ (Evrei 11.24,25).

    Și în cazul tău există activități la care nu poți participa și situații în care știi sigur că nu este bine să fii. Prin urmare, spune „Nu!“ atunci când cineva te consideră ceea ce de fapt nu ești. Spune „Nu!“ dacă simțământul voii lui Dumnezeu este afectat. Spune „Nu!“ dacă sunt semănate îndoieli în inima ta cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Spune „Nu!“ atunci când diavolul caută să te facă să păcătuiești, sugerându-ți că poți face acest lucru, fiindcă nimeni nu va băga de seamă. Spune „Nu!“ dacă ceva este interzis, chiar dacă pare să nu aibă consecințe neplăcute, sau dacă alții îți disprețuiesc ezitarea și râd de tine. Spune „Nu!“ dacă cineva încearcă să te atragă într-un loc unde Mântuitorul nu poate merge cu tine. Spune „Nu!“ atunci când unii îi vorbesc de rău pe alții în prezența ta. Spune „Nu!“ oricărei bârfe și vorbiri de rău. Să nu fii niciodată prea mândru sau prea fricos pentru a spune „Nu!“, ci fă-o în mod simplu și hotărât. „Dacă niște păcătoși te vor ademeni, nu te învoi“ (Proverbe 1.10).

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 6.1-12 · Marcu 6.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 5:6-17

    În timp ce, sub „ochiul Dumnezeului lor“ (v.5; Psalmul 32.8), iudeii au reînceput lu­crul, vrăjmaşii, pe de altă parte, îşi reiau planurile rele.

    Atât timp cât viaţa noastră creştină se află în declin, cât timp ne căutăm propriile interese, nu-i dăm diavolului nici o bătaie de cap. În mod sigur va avea grijă să nu ne deranjeze din somnul nostru. Îi convine de minune. Dar odată ce Domnul, prin Cuvântul Său, ne trezeşte inima şi zelul pentru El, imediat îl găsim pe Satan din nou în drumul nostru (vezi 1 Corinteni 16.9).

    Guvernatorul şi însoţitorii lui folosesc aceleaşi tactici care au reuşit atât de bine în capitolul anterior: ei îi scriu lui Darius, noului împărat, încer­când să-l facă să inter­vină, dar de data aceasta îşi ascund vrăjmăşia sub o haină a indiferen­ţei şi chiar a toleranţei. Scri­soarea lor, care cuprinde declaraţiile bătrânilor lui Iuda, constituie în mod invo­luntar o frumoasă mărturie în favoarea acestora      (v. 11 şi următoarele). Aceşti bătrâni nu s-au ruşinat să se numeas­că pe ei înşişi slujitori ai lui Dumnezeu, nici să desco­pere ce a făcut Domnul pentru ei, chiar dacă aceasta însemna să mărturisească greşelile părinţilor lor.

    COMPASIUNEA | Fundația S.E.E.R. România

    „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite…” (Matei 9:36)

    Când ești absorbit de tine însuți și concentrat pe propriile interese, este ușor să treci cu vederea oamenii aflați în nevoie și să nu le arăți nici urmă de compasiune. Dar când îți încredințezi viața lui Hristos și decizi să calci pe urmele Lui, acest lucru ar trebui să te schimbe. Va trebui să faci și tu ce a făcut Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:36-38)

    Inima Domnului Isus a fost mișcată de oamenii necăjiți… Stresul vieții îi epuizase, iar poverile pe care le purtau erau prea grele. El a fost mișcat și pentru că oamenii aceia păreau „risipiți”… Oameni fără direcție, fără concentrare, fără un scop în viață… Câți dintre acești oameni erau acolo? „Gloate”!

    Care a fost răspunsul lui Hristos? Pentru că nevoia era atât de mare, El le-a spus ucenicilor Săi să se roage ca Dumnezeu „să scoată lucrători la secerișul Lui”! Să remarcăm cuvântul „seceriș” – care ne spune că există un anumit timp la dispoziție pentru a strânge o recoltă, altfel o pierzi! Deci, să nu pierdem din vedere accentul pus de Domnul Isus pe urgența situației. Tu ești chemat să arăți compasiune față de cei din jurul tău care sunt necăjiți și risipiți și să profiți de orice ocazie pentru a-i aduce la Hristos.

    Biblia relatează despre un om care nu putea să meargă și stătea și cerșea la porțile Templului. Zi după zi, mulțimea trecea insensibilă pe lângă el, dar nu și Petru și Ioan (vezi Fapte apostolilor 3:1-10). Când ești brusc mișcat de o nevoie pe lângă care ai trecut de multe ori înainte, asta arată că Dumnezeu îți spune să te implici și să faci ceva în acest sens!

    Așadar, fii plin de compasiune!

  • 18 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos.

    Coloseni 2.8

    Cei despre care apostolul vorbește aici sunt acei învățători filosofi, logicieni și iudaizanți care amestecau în mod artificial speculațiile lor intelectuale cu ceremoniile prevăzute de legea dată cândva de Dumnezeu poporului evreu, ceremonii a căror vreme era încheiată. Ei se foloseau de faptul că Dumnezeu era Cel care dăduse legea și prin aceasta căutau să se acrediteze pe ei înșiși și să-și propage propriile idei, care nu aveau decât un singur scop: minimalizarea Persoanei lui Hristos. Ei sunt comparați cu niște lupi care voiau să facă din creștini prada lor, așa cum Pavel se exprimase în mijlocul bătrânilor din Efes: „Vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruță turma“ (Fapte 20.29). Bătrânii trebuiau să vegheze asupra turmei, dar credincioșii simpli, chiar o simplă femeie (2 Ioan 8-10), trebuie să ia seama la aceia care ar voi să le propovăduiască o învățătură omenească, și nu pe cea a lui Hristos.

    Apostolul folosește termenul «filosofie» cu referire la acea cunoștință, în mod fals numită astfel (1 Timotei 6.20), prin care omul pretinde că ajunge la cunoașterea lucrurilor lui Dumnezeu, bazându-se pe propriile sale aptitudini și raționamente. Duhul omului natural nu poate cunoaște decât lucrurile care aparțin domeniului său; numai Duhul lui Dumnezeu poate descoperi lucrurile lui Dumnezeu (vedeți 1 Corinteni 2.11). Esența acestei filosofii este aceea de a-l conduce pe om la negarea a tot ceea ce ea nu poate înțelege și nu poate supune raționamentelor ei. Și în zilele noastre, precum odinioară, această filosofie atacă taina Persoanei lui Hristos și a răscumpărării; vedem chiar învățători care poartă numele de creștini și care își însușesc astfel de teorii și amăgiri deșarte, care, în final, îl jefuiesc pe creștin de tot ce are el mai prețios: Persoana Mântuitorului său. Cât de deșarte sunt aceste amăgiri! Omul este înșelat de această filosofie, care nu oferă nimic pentru satisfacerea nevoilor reale ale sufletului. Ce pericol să asculți de glasul unor astfel de învățători! Cât de mult trebuie să veghem în această privință!

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu vă strângeți comori pe pământ, … ci strângeți-vă comori în cer! … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.

    Matei 6.19-21

    Banul, un idol

    Bogăția poate deveni idolul nostru. În parabola cu bogatul și Lazăr (Luca 16.19-31), nu cunoaștem numele bogatului. Este numit bogatul, pentru că tot ceea ce reprezenta el era doar averea sa. Așadar, bogăția poate deveni identitatea noastră. Ba mai grav, dacă punem semnul egal între identitatea unei persoane și bogăția sa, vom ajunge să îi privim pe cei săraci ca fiind inferiori celor bogați. Ce gând degradant! Dacă am fi definiți în funcție de posesiunile noastre, și să presupunem că de azi pe mâine suntem privați de ele, ce mai rămâne din personalitatea noastră? Ori suntem prosperi, ori nu mai existăm! Cei înțelepți posedă întotdeauna o comoară: frica de Domnul (Isaia 33.6). Pentru cei care cred în Isus, Mântuitorul este Bunul lor cel mai de preț (1 Petru 2.7). Doamne, Te rog, ajută-mă să mă încredințez numai Ție! Căci nu e nevoie de mult pentru a-mi lega inima de bani, de diplome, de conturi, de prieteni…

    De ce este banul considerat un idol adorat de toate popoarele, cu toate că el nu are nici măcar un templu? De ce este banul considerat un pașaport universal, cu toate că el te poate duce pretutindeni, dar nu în cer? De ce este banul considerat un generator de orice lucru, cu toate că el nu poate oferi nici măcar un strop de fericire? Deci, dacă nu oferă nici fericire pe pământ, nici cerul după moarte, de câtă nebunie sunt cuprinși aceia pentru care banii constituie scopul suprem al existenței!

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 5.1-20 · Marcu 5.35-43

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 4:1-17; 5:1-5

    Ca să oprească lucrarea fiilor lui Iuda, vrăjmaşii lor au folosit, pe rând, şiretenia (v. 2), intimidarea (v. 4-5) şi acuzaţiile (v. 6-16). Acum, când au obţinut de la îm­părat spriji­nul pe care-l doreau, folosesc o nouă armă: vio­len­ţa. Ei se duc în grabă lângă iudei, ca să-i opreasc㠄prin forţă şi cu putere“ (v. 23) de la con­tinuarea lucrării. Dar adevă­ratul motiv ca lucra­rea să fie oprită este altul. Profetul Hagai ni-l face cunoscut în primul său capitol: este însăşi lipsa de credinţă şi neglijenţa poporului. De-a lungul anilor (în jur de cincisprezece) care s-au scurs de la punerea temeliilor, preocuparea pen­tru casa lui Dum­ne­zeu scăzuse treptat şi fiecare începuse să se ocupe de pro­pria casă. Vai! Nu trecem şi noi astăzi, ca oameni cre­dincioşi, prin asemenea perioade de declin spiri­tual? Dom­nul şi Casa Lui (Adunarea) nu ne mai atrag inimile. Şi, pro­porţio­nal cu lipsa de interes pentru cele ale Dom­nului, creşte preocuparea noastră cu pro­priile afaceri. Totuşi, Dum­ne­zeu nu vrea să ne lase în această stare. El ni Se adresează în acelaşi fel în care Îi vorbeşte aici lui Iuda. La îndemnul lui Hagai şi al lui Zaha­ria, poporul se trezeşte, iese din indiferenţă şi reîncepe lucrul.

    TU EȘTI ÎN ȘCOALA CREDINȚEI! | Fundația S.E.E.R. România

    „În ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă…” (Romani 1:17)

    Am auzit o istorie despre o mamă care i-a spus fiului ei, într-o dimineață: „E timpul să te trezești și să mergi la școală!” Dar el a răspuns: „Azi nu merg la școală!” Mama l-a întrebat: „De ce nu?” El a răspuns: „Pentru că elevii mă urăsc, iar profesorii mă critică. De ce să mai merg la școală și să suport toate astea?” La care mama i-a replicat: „Pentru că tu ești directorul!”

    Serios vorbind, viața creștină este o școală. Apostolul Pavel descrie fiecare curs și clasă ca pe un urcuș „din credință în credință”. În școala credinței, Duhul Sfânt este învățătorul, iar Biblia este manualul. Dacă înveți bine și ești dedicat, poți trece dintr-o clasă în următoarea… Dacă nu, rămâi în aceeași clasă în care ești, până când ai învățat lecțiile și poți trece testele.

    Vei fi poate ca acea doamnă care spunea: „Clasa mea preferată a fost clasa a cincea. Am petrecut trei dintre cei mai fericiți ani din viața mea în acea clasă!”

    Dacă nu vrei ca aceasta să fie și menirea ta, ascultă cu atenție aceste cuvinte și strânge-le în inimă: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” (2 Timotei 2:15)

    Dacă vrei să-L cunoști pe Dumnezeu, Îl vei întâlni în Scripturi. Și, totodată, va trebui să cauți umplerea cu Duhul Sfânt. Biblia spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18)

    Nu uita așadar că ești în școala credinței!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne