Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 17 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Robul a luat zece cămile din cămilele stăpânului său și a plecat, având în mâna sa din toate bunurile stăpânului său […] Și a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Te rog, dă-mi reușită astăzi și arată îndurare stăpânului meu, Avraam!“.

    Geneza 24.10,12

    Slujitorul bun și credincios (2)

    După ce a primit instrucțiuni clare de la stăpânul său în versetele 1-9, slujitorul lui Avraam pornește în călătorie pentru a-și împlini misiunea. Să notăm trei lucruri prezentate în versetele 10-12.

    Primul lucru: el pornește la drum având cu sine resursele bogate ale stăpânului său. Toată averea lui Avraam îi stătea la dispoziție pentru întâmpinarea oricărei nevoi: avea cu el cămile și slujitori, podoabe și lucruri prețioase. Tot ceea ce era necesar pentru împlinirea misiunii sale îi stătea la dispoziție. Nu avea nevoie să caute vreun ajutor în altă parte. Lecția pe care trebuie să o învățăm de aici este evidentă. Bogățiile nepătrunse ale lui Hristos ne stau toate la dispoziție. Slujitorul lui Avraam era conștient de atotsuficiența bunurilor stăpânului său. Când Domnul Isus Și-a trimis ucenicii, le-a promis că avea să fie cu ei până la sfârșit (Matei 28.19,20). Această încredere trebuie să o avem și noi.

    Al doilea lucru: de îndată ce a ajuns în Mesopotamia, înainte de a-i vorbi oricui altcuiva, slujitorul I-a vorbit Domnului, aducându-și aminte de promisiunea făcută lui Avraam cu privire la ajutorul divin.

    Al treilea lucru: dorința lui de a-și împlini misiunea nu a fost motivată de dorințe egoiste. Întotdeauna există pericolul să dorim să avem succes în lucrarea pentru Domnul, ca să fim lăudați sau priviți ca oameni spirituali. Prin urmare, este nevoie să veghem, ca să nu ne pierdem răsplata. Hristos ne-a atenționat cu privire la dorința de a căpăta laudă din partea oamenilor, fiindcă El cunoaște tendințele firii noastre. Rugăciunea slujitorului lui Avraam a fost scurtă, însă a venit direct din inimă și a demonstrat ceea ce era în acea inimă: „Te rog, dă-mi reușită astăzi și arată îndurare stăpânului meu, Avraam!“.

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează. Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl una suntem.

    Ioan 10.27-30

    Le chema pe nume

    Într-un sătuc de munte din Franța, o bătrână avea o turmă mare de capre. În fiecare seară, după ce ele se întorceau în staul, ea se așeza pe un scăunel în mijlocul turmei și își chema caprele, una după alta, pentru a le mulge. Ea chiar îi dăduse fiecăreia un nume. Auzindu-și numele, animalele veneau și stăteau nemișcate în fața stăpânei, pentru a fi mulse. Având în vedere că o trăsătură a caprelor este caracterul lor independent, am putea fi surprinși. Mai mult chiar, alți crescători de animale din acea regiune m-au asigurat că ei nu mai cunoșteau un exemplu similar.

    Această istorioară adevărată m-a făcut să mă gândesc la cuvintele lui Isus pe care le-am citit la început. Este drept că e vorba de oi, dar ilustrația este identică. Stăpânul lor le cunoaște pe fiecare. De aceasta are parte fiecare om care Îl primește pe Isus în inima lui ca Mântuitor și Domn. Pentru Isus, noi nu suntem niște anonimi. El ne iubește și ne cunoaște pe nume. După ce a înviat, El a ieșit în întâmpinarea Mariei Magdalena, care găsise mormântul gol. Ea nu L-a recunoscut și a crezut că era grădinarul, așa că a cerut trupul Lui. El i-a spus numai atât: „Maria!“. Atunci ea L-a recunoscut și a fost copleșită. El i-a încredințat un mesaj minunat: „Mergi la frații Mei și spune-le: Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru“ (Ioan 20.17).

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 4.1-16 · Marcu 5.21-34

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 4:1-16

    Situaţia oamenilor lui Iuda n-a scăpat atenţiei naţi­unilor din jur. Iată-i cum vin cu o ofertă tentantă: „Să construim cu voi, deoarece căutăm ca şi voi pe Dum­nezeul vostru …“ (v. 2). Nu era acesta un gest de prie­te­nie din partea lor? Lucrarea ar înainta mult mai repede. Şi un refuz i-ar jigni cu siguranţă pe aceşti oameni. Dar con­ducătorii iudeilor nu sunt nicidecum naivi. Ei res­ping ferm sugestia, spre deosebire de Iosua şi de mai‑marii lui Israel care se lăsaseră înşelaţi altădată de un truc asemănător (Iosua 9). Ca să ia parte la o lucrare a lui Dumnezeu, este esenţial ca cei im­plicaţi în ea să aparţină poporului lui Dumne­zeu. Să nu ne temem să men­ţinem o despărţire categorică faţă de cercurile reli­gioase ale căror principii sunt confuze, chiar dacă aceas­ta ar intra în con­tradicţie cu ceea ce ar sugera falsa dra­goste sau, simplu, dorinţa de a nu-i leza pe alţii.

    Ceea ce urmează aruncă o lumină asupra identi­tăţii acestor ajutoare binevoitoare: vrăjmaşi! Nereuşindu-le înşelăciunea, ei îşi descoperă jocul şi recurg la ame­nin­ţări. Apoi, schimbând încă o dată tactica, trimit o scri­soare acuzatoare lui Artaxerxes, noul conducător al imperiului.

    FII BIBLIC, FII ÎNDRĂZNEȚ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi.” (Daniel 11:32)

    Biblia ne asigură că „aceia… care-L vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi!”

    Aceste cuvinte nu sunt un stimulent ca să fii încrezut și insensibil la sentimentele celorlalți sau pentru a avea o părere exagerată despre tine (pentru că „Îl cunoști” pe Dumnezeu”)… ci înseamnă că atunci când înțelegi Cuvântul lui Dumnezeu, căile Lui, și voința lui Dumnezeu, vei fi încrezător știind cine ești și ce te-a chemat Dumnezeu să faci.

    Întrebare: când a fost ultima dată când ai încercat să faci ceva pentru prima dată? S-ar putea să spui: „Mi-e teamă să nu eșuez!” Dar toată lumea cade!… învingătorii însă sunt aceia care se ridică din nou și din nou… O parte dintre creștinii din Biserica Noului Testament credeau că Timotei era prea tânăr pentru a fi într-o funcție de conducere, așa că Pavel îl încurajează să fie îndrăzneț în chemarea sa și-i scrie: „Mulțumesc lui Dumnezeu… căci… îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.” (2 Timotei 1:3, 5-8).

    Dumnezeu nu a promis că nu vei întâmpina greutăți în ceea ce te-a chemat să faci, dar a promis că vei reuși. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: fii biblic, fii îndrăzneț!

  • 16 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Aaron și fiii lui să mănânce ce va mai rămâne din darul de mâncare; să se mănânce fără aluat, într-un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii.

    Levitic 6.16

    Fiii lui Aaron Îi dădeau lui Dumnezeu partea care I se cuvenea, ei fiind adunați într-un loc sfânt – nu în Locul Preasfânt (sau Sfânta Sfintelor), ci la altarul de aramă, într-un loc sfânt, despărțiți de lume. Acolo ei se preocupau cu viața sfântă a Domnului Isus, însă nu singuri, ci împreună cu Aaron. Domnul este împreună cu ai Săi. Nu corespunde aceasta strângerilor noastre laolaltă de duminica dimineața? Nu vreau să spun că nu poate fi așa și în afara strângerilor noastre laolaltă, însă gândesc că locul potrivit este cel în care ne strângem laolaltă. Domnul este în mijlocul alor Săi când ei sunt adunați pentru Numele Lui. Nu avem noi atunci ceea ce găsim în Psalmul 22.22, că El Însuși intonează cântarea de laudă în mijlocul adunării? Dacă suntem adunați cu convingere duhovnicească, sub călăuzirea Duhului Sfânt, în jurul Lui, Domnul intonează cântarea de laudă și noi ne acordăm cu El. Așa vedem și aici. Într-un loc sfânt, despărțiți de lume, mâncăm împreună cu El, în prezența Domnului, și ne înviorăm inimile, gândind la natura omenească a Domnului.

    Aceasta va avea și asupra noastră o consecință minunată. Mâncarea cu care ne hrănim ajunge în trupul nostru și părțile ei componente devin o parte din el. Așa este și cu mâncarea aceasta; cu cât suntem mai mult umpluți de Domnul, în felul acesta, cu atât mai mult vom fi schimbați în chipul Său. Spun „în felul acesta“, căci și mana vorbește despre viața de pe pământ a Domnului Isus. Despre aceasta vorbește El în Ioan 6, când spune că este Pâinea care S-a coborât din cer. Însă aceasta este altceva decât jertfa de mâncare. Mana ni-L arată pe Domnul în toate împrejurările Sale pe pământ, iar noi, trecând prin aceleași împrejurări, ne hrănim cu El. Mana ne dă putere pentru drumul nostru prin pustie. Vedem deci că mana nu este aceeași cu jertfa de mâncare. Este același Domn, în aceleași împrejurări, îmbrăcat cu aceeași slavă, însă în jertfa de mâncare noi I-L aducem lui Dumnezeu ca dar de jertfă și atunci nu este vorba despre faptul că primim putere. Însă mana nu o aducem ca jertfă, ci ne hrănim cu ea.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu nu Se rușinează de ei, ca să fie numit Dumnezeul lor, pentru că le-a pregătit o cetate.

    Evrei 11.16

    Unde este locașul lui Dumnezeu?

    Mai întâi un cort ridicat în deșert, apoi un templu măreț construit în Ierusalim – acestea au fost locuința lui Dumnezeu, când El a locuit pe pământ în mijlocul poporului Său.

    Însă acestea nu sunt casa Lui. Apostolul Pavel spune că El locuiește „într-o lumină de care nu te poți apropia“ (1 Timotei 6.16). Domnul Isus a folosit o altă expresie pentru a arăta acest lucru: „Casa Tatălui Meu“ (Ioan 14.2). El o cunoaște bine, pentru că dintotdeauna a fost locașul Lui. Acolo, El era desfătarea Tatălui Său și va fi pentru totdeauna înaintea Lui, în comuniune plină de bucurie, veselindu-Se „în partea locuită a pământului Său“ (Proverbe 8.30,31). El a văzut deja pământul locuit de oameni păcătoși, pierduți, dar pe care avea să îi salveze și să îi pregătească pentru a locui în casa Tatălui. Prin urmare, El le-a spus ucenicilor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe … Mă duc să vă pregătesc un loc“ (Ioan 14.2). Ce plan minunat! E cu mult mai măreț decât a spus Ana: „El ridică din pulbere pe cel sărac … ca să moștenească tronul gloriei“ (1 Samuel 2.8). Acest loc este casa lui Dumnezeu, locașul fericit unde se manifestă toate atributele Lui de pace, de dragoste și de sfințenie. Tatăl Îl iubește pe Fiul, care L-a glorificat în mod perfect. Fiul Îl iubește pe Tatăl, iar cei răscumpărați sunt iubiți atât de Tatăl, cât și de Fiul și înalță o cântare nouă de laudă.

    Da, în slava Lui cerească în curând și eu voi sta;
    Fivoi chiar cu El asemeni șin veci Îl voi lăuda!

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 3.1-22 · Marcu 5.15-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 3:1-13

    Psalmul 137 ni-i arată pe exilaţii lui Iuda lângă malurile râurilor Babilonului, incapabili să cânte, din cauza tristeţii. Dar acum este Psalmul 126 cel care vor­beş­te: „Când a întors Domnul pe captivii Sio­nului … gu­ra ne era plină de râs şi limba de strigăte de bucurie … Dom­nul a făcut mari lucruri pentru noi: suntem bucuroşi“ (Ps. 126.1-3). Dar nu era aceasta şi o poruncă divină? (Isaia 48.20). Ei celebreaz㠄sărbătoarea Corturilor“, sărbătoa­rea bucuriei (în v.11 îi vedem de asemenea cân­tând). Prima lor grijă se îndreaptă spre alta­rul Dom­nu­lui pe care îl aşaz㠄pe temelia lui“. Motivul lor este demn de remarcat: „pentru că teama era peste ei din cauza popoarelor acelor ţări“ (v. 3). Frica îi conduce nu la asigurarea propriei protecţii, ci la strângerea în jurul Dom­nului, El fiind acela care-i va apăra.

    Apoi sunt puse fundaţiile noii case. Faptul aces­ta dă naştere unei ceremonii mişcătoare, în care îşi fac apariţia atât bucuria cât şi lacrimile (vezi Ie­remia 33.10, 11). Ce contrast cu primul templu! Ace­laşi contrast există şi între începuturile Bisericii, relatate în cartea Fapte, şi slaba mărturie colec­tivă pe care cei credincioşi o mai pot da în mijlocul ruinei actuale.

    CARE ESTE DARUL TĂU SPECIAL?| Fundația S.E.E.R. România

    „Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6)

    S-a realizat un studiu fascinant privind gândirea divergentă (adică gândirea în afara tiparelor). Ea este asociată cu creativitatea, deoarece prezintă o deschidere spre multiple variante de a rezolva o problemă. Care au fost rezultatele? Nouăzeci și opt la sută dintre copiii cu vârste cuprinse între trei și cinci ani s-au clasat în categoria geniilor în ce privește gândirea divergentă. Între opt și zece ani, acest număr a scăzut la 32%… pentru adolescenți, procentajul a scăzut la 10 %… iar dintre cei peste douăzeci și cinci de ani, doar 2% au obținut punctaj corespunzător categoriei geniilor, pentru gândire divergentă.

    Aceasta înseamnă că, cu cât îmbătrânești, cu atât mai mare va fi tendința ta de a te opune schimbării. De asemenea, înseamnă că s-ar putea să nu reușești să descoperi care este misiunea dată de Dumnezeu în viață, și deci să nu-ți dezvolți abilitățile necesare pentru a o îndeplini. Biblia ne asigură că „după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă… Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:4, 6)

    Planul lui Dumnezeu pentru viața ta implică aflarea a ceea ce te face diferit și descoperirea acelor lucruri pe care le faci bine. Prea multe persoane din prea multe biserici seamănă între ele și acționează prea mult la fel. Comunitatea poate crea asta. Presiunea colegilor poate crea acest lucru. Dacă există un loc în care ar trebui să sărbătorim diversitatea, acela este biserica!

    Nu a existat niciodată și nu va exista niciodată o persoană ca tine. Iar acesta nu este un omagiu adus ție, ci omagiul adus Dumnezeului care te-a creat și te-a răscumpărat pentru a-Și îndeplini planurile. Iar pentru asta trebuie să descoperi cine ești și cine nu ești.

    Gândește-te la următorul aspect: nu ai prefera să nu fii plăcut pentru ceea ce ești, decât să fii plăcut pentru ceea ce nu ești? Așadar, Dumnezeu te îndeamnă să descoperi și să valorifici ce te face să fii special!

  • 15 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să doriți deci stăruitor darurile mai mari; și vă și arăt o cale nespus mai bună.
    Slujiți-vă unii altora în dragoste.

    1 Corinteni 12.31; Galateni 5.13

    Așa cum vedem în capitolele 12 și 14 din 1 Corinteni, credincioșii din Corint erau în mod special interesați de darul vorbirii în limbi. În mod evident, cei care vorbeau în limbi primeau o deosebită atenție din partea celorlalți. Acest lucru conducea la mândrie și la strângeri laolaltă lipsite de beneficii spirituale. Capitolul 14 pune accentul pe necesitatea de a ne zidi unii pe alții: „Toate să se facă spre zidire“ (versetul 26). Versetul citat la început ne spune că trebuie să dorim cu stăruință darurile mai mari, iar acest lucru este repetat și explicat în capitolul 14.39: „Să doriți stăruitor profeția“. În timpul când Noul Testament era încă incomplet, cel care profețea vorbea spre „zidire, îndemnare și mângâiere“ (versetul 3), descoperind gândul lui Dumnezeu cu privire la doctrina și la viața creștină. Astfel, „daruri mai mari“ erau cele care transmiteau mesaje din partea lui Dumnezeu, mesaje instructive și care puteau fi înțelese de către toți. Nevoia de slujire biblică oportună, pentru împlinirea acelorași scopuri, este actuală și astăzi.

    Există însă „o cale nespus mai bună“, de care trebuie să ne amintim atunci când este vorba de darurile spirituale. Aceasta este calea dragostei, așa cum 1 Corinteni 13 ne explică. Dragostea nu este menționată printre darurile spirituale, ci mai degrabă ea este atmosfera esențială pentru exercitarea oricărui dar. Un pasaj similar din Epistola către Romani 12.6-8, în care de asemenea sunt enumerate câteva daruri spirituale, este urmat de îndemnul din versetul 9: „Dragostea să fie neprefăcută“.

    Trebuie să ne căutăm să ne cunoaștem fiecare darul. Dar chiar dacă nu suntem încă siguri care este acesta, putem acționa în dragoste, în tot ceea ce facem, fiindcă, dacă ne ținem în atmosfera dragostei creștine, vom dori întotdeauna să le slujim celorlalți.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Voi cânta întotdeauna bunătățile Domnului; din generație în generație voi face cunoscut credincioșia Ta cu gura mea.

    Psalmul 89.1

    O ancoră sigură pentru sufletele noastre

    În niciun alt psalm, credincioșia lui Dumnezeu nu este menționată atât de des ca în Psalmul 89. De fiecare dată când este amintit, sunt evidențiate bunătatea, minunile și puterea lui Dumnezeu. Credincioșia Lui poate fi văzută în faptul că El rămâne întotdeauna bun față de ai Săi. Harul este neclintit. Dumnezeu Își va împlini toate promisiunile și îi răsplătește pe cei care se încred în El.

    Credincioșii din Vechiul Testament erau convinși că Dumnezeu rămâne credincios promisiunilor Sale: „S-au încrezut în Tine și n-au fost dați de rușine“ (Psalmul 22.5). Credincioșia Domnului nostru nu se clatină. Dragostea Sa este infinită. Este un fluviu care niciodată nu îngheață, un izvor care niciodată nu seacă, un soare care niciodată nu apune. Lipsa de cunoaștere a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu îi duce pe oameni la disperare.

    Moody spunea: „Nu cunosc în întreaga Biblie alt adevăr care să atingă inimile noastre cu atâta putere și înviorare ca iubirea lui Dumnezeu“. Când Luther era dezamăgit în lucrare, a privit într-o seară stelele pe cer și a exclamat: „Dar stelele nu cad“.

    „Bine este … să vestim bunătatea Ta dimineața, și credincioșia Ta, nopțile“ (Psalmul 92.1,2). Zadarnic veți căuta ghiocei după ce a trecut primăvara! Este momentul să lucrăm. Cuvintele se seamănă în liniște, și uneori cu lacrimi.

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 2.12-26 · Marcu 5.1-14

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 2:1-2; 2:59-70

    Drumul spre Ierusalim este deschis. Câţi sunt cei care vor profita de aceasta? Ceva mai puţin de cincizeci de mii de oameni din diferite pături sociale ale poporului. În plus, printre cei din această ră­măşiţă slabă existau unii care nu puteau dovedi că aparţineau cu adevărat lui Israel. Chiar şi dintre pre­oţi fuseseră neglijenţi, ceea ce mai apoi îi va îm­pie­dicasă-şiîndeplineascăserviciul divin. Vai, mulţi creş­tini sunt ca aceşti israeliţi! Ei nu pot afirma cu sigu­­ranţă că sunt copii ai lui Dumne­zeu. Dacă vreunul dintre cititorii noştri se găseşte într-o asemenea situaţie, atunci să apeleze la „înregistrarea sa genea­lo­gic㓠(v. 62). O va găsi în Biblia lui. Să se prindă cu fermitate de pasaje ca Ioan 1.12; 1 Ioan 5.1,13. Atât de multe suflete cu mari în­doieli (sau ezitări) au găsit, în aceste versete şi în al­tele, do­vada incon­testabilă că aparţin familiei lui Dumnezeu!

    Dumnezeu Îşi are ochii aţintiţi asupra acestei rămăşiţe fără putere. A numărat-o cu atenţie şi urmează să vegheze cu gingăşie asupra ei nu doar datorită îndurării Sale, ci şi pentru că are un plan măreţ cu privire la ea: des­cendenţilor acestor iudei reîntorşi în ţară le va fi pre­zen­tat, după paisprezece gene­raţii, Hristos, Mesia al lui Israel (Matei 1.17).

    RUGĂCIUNILE TALE VOR FI ASCULTATE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.” (Faptele apostolilor 10:4)

    Unui centurion roman, Corneliu, i-a adresat îngerul lui Dumnezeu aceste cuvinte: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele!”

    Rugăciunile sunt făcute pentru oameni care nu au murit. Dar ce promisiune și ce înviorare este să știi că rugăciunile „se suie” la cer. Chiar și după ce ai plecat la cer, rugăciunile pe care le-ai făcut pentru cei dragi devin o aducere aminte înaintea lui Dumnezeu, atrăgându-I atenția și determinându-L să acționeze.

    Așadar, nu înceta să te rogi!

    Sfântul Augustin este considerat a fi una dintre cele mai influente figuri din istoria creștinismului, deși nu a avut cel mai bun început: tânărul Aurelius Augustinus a trăit primele sale trei decenii în imoralitate. Și în tot acest timp, mama sa, Monica, s-a rugat pentru el, urmându-l la Cartagina, la Roma, la Milano – plângând, implorând și asaltând cerul cu rugăciuni pentru el. Monica a trăit pentru a-și vedea fiul devenind un om puternic al lui Dumnezeu.

    S-ar putea să trăiești (sau să nu trăiești!) să-l vezi pe cel drag al tău întorcându-se la Hristos, dar să crezi Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.” Vorbim aici despre puterea postumă a rugăciunii.

    În Apocalipa, apostolul Ioan a întrezărit-o când a vizitat cerul și a descris ceea ce a văzut prin aceste cuvinte: „Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.” (Apocalipsa 8:3-4)

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: continuă să te rogi, iar Dumnezeu îți va răspunde la rugăciuni!

  • 14 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Domnul i-a zis lui Satan: „Ai privit tu la robul Meu Iov, că nu este nimeni ca el pe pământ, bărbat integru și drept, temător de Dumnezeu și care se abate de la rău?“.

    Iov 1.8

    Domnul ne oferă o mărturie frumoasă despre Iov: El îl numește robul Său. Iov era deci un credincios care dorea să asculte de Dumnezeu din inimă. Vreau să ating aici în mod deosebit inima tinerilor: este o mare binecuvântare pentru viața voastră, dacă doriți să fiți ascultători de Domnul Isus. Atunci El poate spune și despre voi: „Tu ești robul Meu“.

    Însuși Dumnezeu îndreaptă discuția cu Satan spre Iov. Aceasta ne arată că orice încercare vine de la Dumnezeu. În decursul istoriei lui Iov vedem că atotputernicul Dumnezeu a pus hotare încercării care îl atinsese pe Iov. Satan dădea loviturile, dar totul era sub controlul lui Dumnezeu. Nu este aceasta o mare mângâiere pentru oricine este încercat?

    Un frate cu experiență a vizitat-o odată pe o soră bătrână și bolnavă. Ea i s-a plâns: «Dumnezeu a permis ca eu să fiu bolnavă și să nu mai pot veni la strângerile laolaltă». Fratele i-a dat următorul răspuns: «Dumnezeu nu numai că a permis aceasta, ci chiar El ți-a trimis boala». Apoi a întrebat-o: «Vrei să primești această boală de la vrăjmaș, sau de la Dumnezeu?». Atunci ochii surorii bătrâne s-au luminat. Dorea să ia încercarea din mâna Dumnezeului iubitor.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.

    1 Corinteni 2.5

    Arestat din nou

    Pentru că a ajutat la distribuirea de Biblii în China, un creștin a fost arestat din nou. Mai târziu, el a spus: „Chiar am simțit că trebuie să învăț ceva. Dumnezeu dorea să mă pregătească pentru o misiune specială: trebuie să fiu martor pentru El. Deci El mă adusese în această situație. Trebuia să-L cunosc pe El mai bine. Așa că nu am simțit aceasta ca pe o pedeapsă“. Ce reacție frumoasă! Dorința acelui credincios era să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeul său mai bine cu fiecare zi, în ciuda împrejurărilor dificile. Așa că nu s-a apucat să-și facă viața cât mai confortabilă și să aranjeze lucrurile așa cum credea el că ar fi mai bine. Mai presus de toate, s-a asigurat că relația sa personală cu Dumnezeu, credința în El și încrederea în puterea lui Dumnezeu sunt cele care îi caracterizează viața. În ce ne privește, pe ce se bazează bucuria noastră? Pe puterea proprie? Pe înțelepciunea altor oameni? Sau pe o credință vie, primită prin Fiul crucificat? Planifici tu singur, sau ceri să afli care este voia lui Dumnezeu? Ești ghidat în viață de o atitudine lumească, sau de Dumnezeu? Domnul Isus ne îndeamnă: „Aveți credință în Dumnezeu“ (Marcu 11.22). Există resurse divine pentru timp de ruină!

    Îmbătrânit înainte de vreme, istovit în slujba Stăpânului său, apostolul Pavel vedea deja izbucnind apostazia și înmulțindu-se falsele învățături. Era uitat și contestat. Întemnițat, el aștepta o a doua înfățișare la tribunalul cezarului. Câte motive pentru a lăsa brațele jos și pentru a părăsi lupta… Însă Pavel vorbește ca biruitor. Știa în cine a crezut și se preocupa de luptătorii care vor veni după el: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică!“.

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 2.1-11 · Marcu 4.35-41

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 1:1-11

    Prin Ieremia, Domnul fixase mai dinainte ca durata captivităţii în Babilon să fie de şaptezeci de ani. Aceia care, ase­menea lui Daniel, cercetau Scripturile, avuseseră posibilitatea să cunoască sfârşitul apropiat (Daniel 9.2). Cei şaptezeci de ani sunt număraţi de la primul an al lui Nebu­cad­neţar, cel responsabil cu transportarea, până la primul an al lui Cirus, cel care îi va pune punct (Ieremia 25.1, 11). Cu circa două secole mai devreme, Domnul îl iden­ti­ficase deja, pe nume, pe acest ultim împărat (Isaia 44.28; 45.1). Fără nici o îndoială, Cirus avea cu­noş­tinţă de această profeţie, deoarece era conştient că ea reprezenta un instrument ales de Dumne­zeu ca să restabilească închi­narea faţă de El.

    În acelaşi timp, Domnul trezeşte duhul unui număr de iudei exilaţi, dintre aceia care-şi aminteau de Ierusalim cu la­crimi şi care făceau din el „cea dintâi dintre bucuriile lor“ (vezi Psalmul 137.1, 5, 6). Prieteni creştini, şi noi ne aflăm într-un „ţinut străin“. Tânjim noi după Cetatea cereas­că? Duhul nostru a fost el „trezit” ca să-L aştep­tăm pe Domnul Isus? El este marele Împărat, centrul pro­feţiilor, Cel Căruia Dumnezeu Îi va da în curând toate împărăţii­le pământului (v. 2), ca să-Şi restabilească lauda şi gloria.

    TRĂIEȘTE PRIN ASCULTARE, NU PRIN EMOȚII! | Fundația S.E.E.R. România

    „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit…” (Geneza 3:6)

    Emoțiile au o componentă pe care o numim sentiment. Sentimentul este mai durabil și mai complex decât emoția, și exprimă atitudinea omului față de realitate. Majoritatea dintre noi i-am simțit puterea și efectul. Noi toți luăm decizii determinate de sentimente. Relațiile sunt stabilite sau deteriorate din cauza sentimentelor. Ceea ce a condus-o pe Eva la neascultare a fost vederea a ceea ce arăta bine, plăcut și de dorit. Biblia nu spune că îi era foame; altfel, ar fi mâncat din orice alt pom din grădina Edenului.

    Drama emoțională a primei femei a deschis ușa dramei emoționale pentru întreaga umanitate. Deci, este genetic.

    Emoțiile au nevoie de satisfacție: furia, durerea și dragostea vor să fie satisfăcute. Dacă nu suntem propriii noștri stăpâni, trăim sub dominația dramatică a emoțiilor care ne conduc la rău.

    Dacă ești creștin, născut din nou, și emoțiile tale nu au fost atinse de Dumnezeu înseamnă că ai un stil de viață nesatisfăcător. Dumnezeu trebuie să facă în noi o lucrare numită „transformare” (vezi Romani 12:1-2). Emoțiile trebuie să fie reînnoite astfel încât ura să se transforme în dragoste, blestemul în binecuvântare, resentimentele în iertare, mânia în pace și tristețea în laudă.

    Transformați de Cuvântul lui Dumnezeu și de Duhul Său, suntem eliberați de drama și haosul pe care le pot produce emoțiile noastre. Atunci când suntem conduși de emoțiile noastre, ne dorim o mentalitate de tipul „să ne simțim bine”… Dar Eva ne demonstrează că tipul acesta de mentalitate este un motivator crunt și ne duce la necaz, iar oamenii înțelepți învață din greșelile altora. Viețile noastre trebuie să fie motivate de Duhul Sfânt, iar motivația Sa nu este doar să creeze sentimente bune; scopul Său este să producă ascultare.

    Ascultarea va depăși întotdeauna emoțiile și ne va aduce mulțumire în moduri în care emoțiile nu vor fi niciodată în stare s-o facă. Așadar, trăiește prin ascultare, nu prin emoții!

  • 13 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Acum vedem neclar, ca prin geam întunecat, dar atunci, față către față; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște după cum și eu am fost cunoscut.

    1 Corinteni 13.12

    Corintenii aveau daruri spirituale din belșug (1 Corinteni 1.5), însă le foloseau pentru a se înălța pe ei înșiși. În capitolul 13, Pavel le arată că dragostea este caracterizată de jertfire în atitudinea și în purtarea ei față de alții. Această dragoste trebuie să ne motiveze atunci când ne folosim darurile, pentru ca ele să fie exercitate într-un fel vrednic de Dumnezeu.

    Dragostea nu încetează niciodată. În contrast cu ea, chiar și darurile cele mai mari (capitolul 12.31) vor înceta: profețiile se vor sfârși atunci când nu va mai fi nimic de împlinit; cunoștința, în forma în care noi o dobândim astăzi, nu va mai fi necesară atunci când vom cunoaște în mod perfect tot ceea ce Dumnezeu dorește să cunoaștem. Pavel menționează, în trecere, și darul vorbirii în limbi, acea abilitate de a vorbi în limbi străine fără să le fi învățat, abilitate foarte prețuită de către corinteni. Acest semn pentru necredincioși (capitolul 14.22) avea să înceteze la un moment dat, ceea ce s-a și întâmplat în primul secol. Vorbirea în limbi, modernă, despre care auzim atât de mult astăzi, nu este întâlnită în Scriptură.

    Pavel se folosește pe el însuși ca exemplu. Când era copil, vorbea, simțea și gândea într-un fel imatur; după ce a devenit adult, a terminat cu lucrurile copilărești. Într-un fel similar, dacă avem probleme cu ochii, vederea noastră este limitată de lentilele de care avem nevoie pentru a vedea clar; dacă vederea noastră este perfectă și avem un obiect înaintea ochilor, îl vedem cu o claritate deplină. Aceasta înseamnă expresia „față către față“ – a experimenta în mod perfect prezența imediată a lui Dumnezeu (Iuda 24). Vom cunoaște așa cum suntem cunoscuți (1 Corinteni 13.12) – nu vom cunoaște totul, lucru imposibil pentru niște ființe finite, chiar aflate în cer, însă vom cunoaște tot ceea ce este necesar pentru a ne bucura pe deplin de prezența lui Dumnezeu. Această binecuvântare o depășește pe cea legată de exercitarea darurilor spirituale în vremea de acum.

    Lăudat să fie Dumnezeu pentru dragostea Lui, care pătrunde întreaga scenă cerească! Dragostea nu se schimbă niciodată, deși noi vom fi schimbați (1 Corinteni 15.51). Când Domnul nostru ne va duce în casa Tatălui, dragostea care umple acel loc minunat va fi o dragoste bine cunoscută.

    S. Attwood

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Veniți la Mine, toți cei trudiți, … și Eu vă voi da odihnă.

    Matei 11.28

    „Vă voi da odihnă“

    Câți oameni dintre cei pe care îi întâlnim sunt obosiți, extenuați și descurajați… Și această stare nu este cauzată doar de stres sau de muncă excesivă. Ei și-au pierdut dorința de a continua să trăiască. În zilele noastre, numărul acestora este foarte mare. La astfel de oameni S-a gândit Isus când a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți, … și Eu vă voi da odihnă“. Cei abandonați și șomerii își fac griji pentru viitorul lor. Dar fiecăruia dintre ei i se adresează același apel: „Veniți la Mine, … Eu vă voi da odihnă“.

    Adevărata odihnă este cea a sufletului. Biblia nu vorbește de recreere. Fiecare dorește recreerea, dar aceasta nu se găsește în Biblie. Fiecare are formula lui proprie de a petrece mai bine, profitând la maximum. După o perioadă lungă de activitate, vacanțele plătite sunt binevenite: vara, iarna, de Paște, la sfârșitul anului, weekenduri prelungite… Dar, vai! Nu toți pot beneficia. Cei bolnavi sunt copleșiți de durerile, neputințele și disperările lor. Medicii sunt la capătul puterilor. Nimeni nu poate ajuta. Dar Isus poate! El a promis odihnă tuturor celor care vin la El. El știe ce este suferința. El înțelege când ne apasă grijile. El simte profund. Iar cât despre cei care suferă de depresie, lucrurile sunt aproape de nedescris. Frica și îngrijorarea au răpit în totalitate speranța și bucuria. Dar îi cheamă Isus: „Veniți la Mine!“. În grădina Ghetsimani, El a simțit teroarea din fața morții pe cruce. Dar a experimentat mângâierea Tatălui Său. Și cu acest Tată îi face părtași pe toți cei care vin la El cu povara lor.

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 1.12-18 · Marcu 4.21-34

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 36:15-23

    Deşi sunt cărţi ale harului, „Cronicile“ sunt totuşi obligate să con­cluzioneze: „şi n-a mai fost vindecare“, pentru că atunci când harul este dispre­ţuit, nu mai rămâne decât „o înfricoşătoare aşteptare sigură a ju­decăţii“ (Evrei 10.27). Expresia din v.15: „Îi era milă de poporul Său“, devine în v. 17: „Nu a avut milă … “

    În acelaşi fel, Cel căruia „I se făcuse mil㓠de mulţimi a trebuit să pronunţe foarte curând o sentinţă irevocabilă împotriva cetăţilor din care ieşiseră mulţimile (Matei 9.36; 11.21, 23). În pofida acestui lucru, încă găsim aici harul divin. Cărţile Cronicilor, prin contrast cu cele ale Îm­pă­­raţilor, trec foarte repede peste această tristă peri­oadă finală. Iar aceste cărţi nu se termină cu deportarea însăşi, ci cu decretul lui Cir care avea să-i pună capăt şaptezeci de ani mai târziu! Harul insondabil al lui Dumnezeu are astfel întotdeauna ultimul cuvânt.

    Putem vedea că aceste evenimente nu ni se re­la­tează aşa cum ar face-o manualele noastre de istorie. Dum­nezeu nu ne aduce la cunoştinţă fapte doar pen­tru a satis­face interesul nostru intelectual sau pentru a ne mobila memoria. Intenţia Lui este să vorbească con­ştiinţelor noastre şi să ne atingă inimile. Şi-a atins El această ţintă pe când ţi S-a adresat ţie?

    PERSEVEREAZĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu obosim în facerea binelui…” (Galateni 6:9)

    În viață, vei avea tot felul de probleme. Deci, ce-i de făcut? Perseverează!

    Indiferent ce se întâmplă în viața ta, victoria constă în refuzul de a renunța. Ține minte că în toiul luptelor tale, Duhul Sfânt Își face adesea cea mai mare lucrare în tine. Apostolul Pavel a scris: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4).

    Dumnezeu nu este mișcat de circumstanțe, și nici tu nu trebuie să fii. El te va conduce prin orice, dacă vei rezista și Îl vei urma. Acest lucru înseamnă să fii sârguincios în rugăciune, neclintit în hotărârea ta, ferm în credință și hotărât să te bazezi pe Cuvântul lui Dumnezeu și pe promisiunile Sale față de tine. Nu te lăsa distras de cât de încet par să meargă lucrurile în vreun moment sau altul… Tocmai când te afli în faza în care „nu pare că se întâmplă prea multe”, de multe ori acela este momentul când Dumnezeu așază o temelie puternică pentru a construi ceva semnificativ în tine și prin tine. Lucrarea Domnului în tine este pregătirea pentru lucrarea pe care vrea s-o facă prin tine.

    Când viața pare grea, iar progresul pare prea lent, cere-I lui Dumnezeu să te ajute să rămâi neclintit – și El o va face!

    Iată două versete pe care te poți baza mereu: „Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9) „Preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” (1 Corinteni 15:58)

    Deci, perseverează!

  • 12 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vei merge în țara mea și la rudele mele și vei lua soție fiului meu, Isaac.

    Geneza 24.4

    Evenimentele relatate în Geneza 24 ne învață câteva lecții prețioase cu privire la ce înseamnă să fim slujitori buni și credincioși. Prima dintre aceste lecții este următoarea: slujitorul bun trebuie să-și primească instrucțiunile din partea stăpânului său. Slujitorul lui Avraam era un slujitor experimentat, fiindcă el era peste tot ceea ce Avraam avea.

    El era totodată vrednic de încredere și, fără îndoială, era un om inteligent, însă nu s-a încrezut în propria experiență și nici Avraam nu i-a cerut, în chestiunea relatată în capitolul 24, să se bazeze pe propria judecată. Când slujitorul a avut o nedumerire cu privire la cazul în care femeia ar fi refuzat să-l urmeze, el a adus-o direct la cunoștința stăpânului său și nu s-a consultat cu cei împreună-slujitori cu el. El a dorit să audă adevărul direct de la sursa adevărului. Și noi avem acces la adevărul cuprins în Cuvântul lui Dumnezeu și la tronul harului. De asemenea, avem Duhul Sfânt, care ne călăuzește în tot adevărul.

    Rezultatul a fost unul minunat. Avraam i-a spus foarte clar robului ce nu trebuia să facă și, de asemenea, ce trebuia să facă. Și nu numai atât, ci l-a asigurat de ajutorul de sus, de la Dumnezeul care îl ajutase și pe el până atunci, bazându-se pe promisiunile făcute lui de către Dumnezeu: „Domnul Dumnezeul cerurilor, care m-a luat din casa tatălui meu și din țara mea de naștere și care mi-a vorbit și mi-a jurat, zicând: «Seminței tale voi da țara aceasta!», El Însuși va trimite pe Îngerul Său înaintea ta“ (versetul 7). Slujitorul credincios a ascultat de stăpânul său credincios, Avraam, care, la rândul lui, se încredea în Dumnezeul credincios. Lecția pentru noi este una foarte clară: încredere și ascultare. Iar promisiunea este: „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi“ (Psalmul 32.8).

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mulțimea … spunea: „A fost tunet“. Alții spuneau: „Un înger I-a vorbit!“.

    Ioan 12.29

    Stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară

    Tulburat în sufletul Său, Isus Se roagă Tatălui ceresc și primește imediat un răspuns din cer. Mulțimea prezentă nu poate înțelege acea voce neobișnuită. Domnul le explică faptul că vocea respectivă este un avertisment: moartea Sa va aduce judecata asupra lumii și asupra prințului ei, diavolul.

    Stăpânitorul lumii acesteia va fi „aruncat afară“, lucru care se va produce în etape diferite:

    1. Satan este deja înfrânt, puterea lui este biruită, prin moartea lui Isus (Evrei 2.14);
    2. Satan va fi alungat din ceruri, în necazul viitor (Apocalipsa 12.9,10);
    3. Satan va fi aruncat în adânc, înainte de Mileniu (Apocalipsa 20.3);
    4. Satan va fi aruncat în iazul de foc și de pucioasă la sfârșitul Mileniului (Apocalipsa 20.10).

    În Imperiul Roman, sentințele de condamnare la moarte ale cetățenilor care nu erau romani erau executate frecvent prin crucificare. Acest mijloc crud și umilitor era tocmai bun pentru acești evrei de a-și arăta ura amară față de Isus. El a fost „înălțat de pe pământ“, pus pe o cruce, îndepărtat în mod disprețuitor din mijlocul lor. Omul Îl bate în cuie pe cruce pe Creator. Ce tablou zguduitor! Și totodată nu e unul mai măreț, când Dumnezeu deschide mormântul și-L scoate de acolo pe Preaiubitul Său!

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 1.1-11 · Marcu 4.10-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 36:1-14

    În ansamblul său, poporul lui Iuda nu urmase exemplul lui Iosia. Multe semne indică aceasta. As­cul­ta­rea de lege le fusese impusă. La momentul Paştelui, ară­taseră mult mai puţină bucurie şi spontaneitate decât la Paştele lui Ezechia. A fost necesar ca împăratul şi condu­cătorii poporului să dea animalele pentru sacrificii (35.7-9). Acum, când credinciosul Iosia a fost scos din scenă, când cel drept a fost „luat (sau strâns, adunat) dinaintea răului“ (Isaia 57.1), nimic nu-L mai reţine pe Domnul să împli­nească judecata faţă de Iuda. Atunci evenimentele se petrec repede: Se succed pa­tru suverani: Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia; unul mai rău ca altul. Spi­ri­tul lor de revoltă le-a oferit întâi egiptenilor, apoi babi­lo­nienilor, ocazia să intervină în treburile micii împărăţii. Potrivnicul şi vrăjmaşul intră pe porţile Ieru­sa­limului (Pl. Ier. 4.12) şi, în trei rânduri, atât obiectele Tem­plului cât şi persoanele suferă aceeaşi soartă, fiind în­străinate, parţial, în Ba­bi­lon. Versetul 14 şi următoarele scot în evidenţă faptul că mai-marii preoţilor şi poporul îm­part răs­punderea împăraţilor lor în judecata care-i loveşte.

    SĂ-ȚI DOREȘTI CEEA CE DOREȘTE DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

    „Împăratul mi-a zis: „Ce ceri?…” (Neemia 2:4)

    Reconstruirea zidurilor Ierusalimului a început… odată cu întrebările adresate de regele persan Artaxerxe dregătorului Neemia. Prima întrebare a fost „Ce te supără?” (vezi vers. 2); iar a doua: „Ce ceri?” (vers. 4) Neemia a răspuns: „Trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.” (vers. 5) Neemia știa exact ce dorea, pentru că în duhul său se născuse o pasiune pentru aceasta. Se gândea și se ruga pentru asta de câteva luni, când regele l-a întrebat ce vrea. Un pastor a scris: „Puține lucruri sunt la fel de miraculoase ca momentul concepției omului. Un spermatozoid penetrează un ovul, iar toate datele genetice care determină cine vei deveni – de la trăsături faciale la trăsături de personalitate – sunt codificate în acea singură celulă. Și începe un proces de nouă luni de gestație. Corpul mamei începe să producă hormoni chiar înainte ca aceasta să știe că este însărcinată. Inima bebelușului începe să bată în a douăzeci și doua zi. La patru săptămâni, acea singură celulă a crescut de zece mii de ori. Cam prin a patruzeci și doua zi, neuronii încep să se înmulțească cu o viteză uimitoare de aproximativ zece mii pe secundă. Totul, de la nervul optic la cortexul auditiv și la sistemul respirator, se formează în uter!” Și viziunea dată de Dumnezeu este concepută în același mod. Începe cu ceva mic și continuă să crească în tine – până la momentul nașterii. Acesta este motivul pentru care Biblia spune: „Este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă… dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit!” (Habacuc 2:3). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: dorește-ți și tu ceea ce dorește Dumnezeu!

  • 11 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iată, Eu voi sta înaintea ta acolo, pe stâncă, în Horeb, și vei lovi stânca și vor ieși ape din ea și poporul va bea.

    Exod 17.6

    Cine ar fi putut bea până când Stânca avea să fie lovită? Israel ar fi putut privi la acea stâncă și ar fi murit de sete privind-o, căci, dacă n-ar fi fost lovită de toiagul lui Dumnezeu, n-ar fi țâșnit din ea apa înviorătoare. Acest lucru este foarte clar. Domnul Isus Hristos este centrul și temelia tuturor planurilor de dragoste și de îndurare ale lui Dumnezeu. Prin El trebuie să curgă toate binecuvântările către om. Șuvoaiele de har au fost stabilite să țâșnească din „Mielul lui Dumnezeu“; însă, pentru aceasta, era necesar ca Mielul să fie înjunghiat – ca lucrarea de la cruce să fie un fapt împlinit – pentru ca aceste binecuvântări să poată fi ale noastre. Doar atunci când Stânca veacurilor a fost lovită de mâna lui Iahve au putut fi deschise zăgazurile dragostei eterne, iar păcătoșii au putut fi invitați, prin mărturia Duhului Sfânt, să bea din belșug și fără plată. „Darul Duhului Sfânt“ este rezultatul lucrării Fiului, împlinite la cruce. „Promisiunea Tatălui“ nu putea fi împlinită până când Hristos n-avea să-Și ia locul la dreapta Măririi în ceruri, după ce a împlinit dreptatea perfectă, a răspuns tuturor cerințelor sfințeniei, a preamărit legea și făcut-o onorabilă, a purtat mânia neamestecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului, a nimicit puterea morții și a deposedat mormântul de biruința lui. După ce a împlinit toate acestea, „suindu-Se în înălțime, a robit robia și a dat daruri oamenilor. Iar acest «S-a suit», ce este decât că a și coborât în părțile mai de jos ale pământului? Cel care a coborât este Același care S-a și suit mai presus de toate cerurile, ca să umple totul“ (Efeseni 4.8-10).

    Aceasta este adevărata temelie a păcii Adunării, a binecuvântării și a gloriei ei, pentru veșnicie. Până când stânca nu a fost lovită, apa nu putea curge, iar omul nu putea face nimic. Care mână omenească ar fi putut scoate apă dintr-o stâncă de cremene? La fel, putem întreba, ce dreptate omenească ar fi putut deschide zăgazurile dragostei divine? Acesta este modul real de a testa competența omului. El nu poate, prin faptele, prin cuvintele sau prin simțămintele sale, să pregătească o temelie pentru misiunea Duhului Sfânt. Orice ar face sau ar fi el, nu poate realiza un astfel de lucru. Însă Îi mulțumim lui Dumnezeu că lucrul a fost realizat – Hristos a sfârșit lucrarea; adevărata Stâncă a fost lovită, iar torentul înviorător a țâșnit, așa încât sufletele însetate să poată bea.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Preaiubiților, nu credeți orice duh, ci încercați duhurile, dacă sunt din Dumnezeu; pentru că mulți falși profeți au ieșit în lume.

    1 Ioan 4.1

    Să cercetăm cu atenție!

    Nu este numai Duhul Sfânt Cel care lucrează în ceea ce privește învățătura creștină. Și diavolul este activ, căutând să distrugă lucrarea lui Dumnezeu prin intermediul unei doctrine false. El are control asupra celor care, conștient sau inconștient, răspândesc idei greșite. Din acest motiv suntem sfătuiți să nu credem orice voce fără rezerve, ci să cercetăm cu atenție ceea ce auzim și ceea ce citim.

    Pentru a discerne dacă ceva vine de la Dumnezeu sau de la vrăjmaș, apostolul Ioan ne-a dat două teste în epistola sa (1 Ioan 4.1-6): 1. Ce se spune despre Domnul Isus? „Orice duh care nu Îl mărturisește pe Isus Hristos venit în carne nu este din Dumnezeu“ (versetul 3). Oricine neagă fie Dumnezeirea veșnică, fie umanitatea adevărată și fără păcat a Domnului Isus nu susține cu fermitate faptul că Isus Hristos a venit în trup. Prin urmare, el nu are cum să fie un slujitor al lui Dumnezeu. De aceea, trebuie să ne îndepărtăm în mod deliberat de un astfel de om și să respingem ceea ce predică și propagă el. 2. Ce se spune despre doctrina Noului Testament? „Noi suntem din Dumnezeu; cine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă“ (versetul 6). Dacă cineva critică sau pune la îndoială în mod intenționat doctrina creștină, așa cum ne-a fost ea lăsată de către apostoli în Noul Testament, nu acționează sub îndrumarea lui Dumnezeu. Fiind un instrument al celui rău, trebuie să ne închidem urechile la ceea ce spune el.

    Citirea Bibliei: Isaia 66.1-24 · Marcu 4.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 35:15-27

    Pagina este pe punctul de a fi întoarsă. Domniile groaznice ale lui Manase şi Amon L-au determinat pe Domnul să ia o decizie irevocabilă cu privire la Iuda. Dar ce frumos este să vedem harul producând încă o dată, în această perioadă finală, o renaştere ca cea a lui Iosia!

    Judecata lumii actuale este şi ea la uşă. Toate lucrurile ne-o arată. Totuşi, chiar în timpuri ca acestea, Duhului lui Dumnezeu Îi face plăcere să facă treziri ici şi colo. Dorinţa Lui este să se facă o trezire întâi în inima fiecăruia dintre noi.

    Iată cum acest Paşte readuce în minte zilele de altădată, mergând nu numai până la cele ale lui Solomon şi ale lui David, ci până la ale lui Samuel. Totul este în armonie; fiecare se află la locul lui; dragostea frăţească este la lucru. Această imagine străluceşte cu atât mai mult cu cât se află intercalată între domniile rele ale împă­raţilor precedenţi şi decadenţa finală care va urma.

    Sfârşitul lui Iosia nu este la înălţimea vieţii pe care a dus-o el. Ca şi Ezechia, se încurcă în relaţiile sale cu puterile politice ale timpului. În pofida unui avertisment care ve­nea din partea lui Dumne­zeu Însuşi, i se opune lui Fa­ra­on şi îşi găseşte moartea într-o bătălie în care n-ar fi tre­buit să se angajeze.

    CE TE ÎMPIEDICĂ SĂ FII ÎNVINGĂTOR? | Fundația S.E.E.R. România

    „…Să dăm la o parte orice piedică… şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” (Evrei 12:1)

    În Grecia antică, atleții se antrenau cu greutăți legate de corp. Dar, în ziua cursei, le dădeau jos pentru a câștiga. Pe tine, ce te împiedică să alergi și să câștigi?

    1) Te compari cu alții? Singura persoană cu care ar trebui să te compari – ești tu! Obiectivul tău de astăzi e să devii mai bun decât ai fost ieri! Fă lucrul acesta concentrându-te asupra a ceea ce poți face astăzi pentru a deveni mai bun și a te dezvolta. Dacă faci acest lucru suficient de des și dacă pui în balanță felul în care erai cu câteva săptămâni sau luni în urmă, cu felul în care ești astăzi, ar trebui să fii încurajat de progresul tău!

    2) Ai convingeri care te limitează? Din cauza modului în care au fost crescuți sau a anumitor greșeli pe care le-au făcut în viață, mulți oameni nu cred că pot realiza lucruri mărețe. Dar cele mai mari limitări pe care le experimentează ei sunt, de obicei, cele pe care și le impun singuri. De exemplu, ce se întâmplă dacă dorești să înveți o limbă străină, dar nu crezi că o poți face? Odată ce ai descoperit acest sistem de convingeri eronat, înțelegi cum te limitează faptul că nu înveți limba respectivă. Apoi imaginează-ți cum va fi când vei învăța limba respectivă. Cum te face să te simți? Ce vei putea face? Apoi scrie o decizie motivatoare care să-ți susțină capacitatea de a învăța limba respectivă!

    Nu uita, nu ceea ce ești te împiedică, ci ceea ce crezi că nu ești! Așa că bazează-te pe această promisiune: „Pot totul în Hristos, care mă întărește!” (Filipeni 4:13) Iar asta înseamnă: cu ajutorul lui Dumnezeu, poți să fii învingător!

  • 10 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți orice vreți și vi se va face. În aceasta este glorificat Tatăl Meu: că aduceți mult rod și Îmi veți fi ucenici.

    Ioan 15.7,8

    Versetul 8 conține o declarație măreață. Câteodată ne întrebăm ce putem face pentru a ne arăta dragostea față de Domnul. Răspunsul se găsește în Ioan 14.15,21,23: să păzim cuvântul Său. În același fel, Domnul ne arată în versetele citate la început că aducerea de rod Îl glorifică pe Tatăl și arată că suntem ucenici ai Lui. Nu doar a aduce ceva rod, ci a aduce mult rod. A aduce rod este ceea ce o mlădiță face în mod natural și fără efort, de vreme ce acest lucru este produs de viața viței, care se află în ea. La fel stau lucrurile și cu noi. Prin noi înșine, nu numai că nu suntem capabili să aducem roadă, ci putem de asemenea împiedica aducerea ei.

    Ce înseamnă însă această roadă, care Îi face plăcere lui Dumnezeu și care este spre gloria Lui? Este chiar Persoana Domnului Isus! N-a adus El cel mai minunat rod al Duhului (Galateni 5.22,23)? Pe măsură ce aducem același rod, nu numai că-L imităm pe Hristos, ci și, fiind astfel ucenicii Săi, arătăm în viețile noastre frumusețea și perfecțiunea caracterului Său. Acest rod desăvârșit Îl glorifică pe Tatăl, iar El îl așteaptă de la noi.

    Să remarcăm de asemenea că aici nu este vorba de lucrări, de daruri, de aptitudini sau de oportunități pentru slujire. Nu, ci este vorba de ceva ce cu toții putem produce, fără diferență. Este vorba de a lăsa ca viața lui Hristos să se manifeste liber prin noi, prin Duhul Sfânt, așa încât ea să se materializeze prin mult rod.

    Există însă multe obstacole în calea acestei rodiri binecuvântate, de aceea ni s-a pus la dispoziție o resursă capitală: rugăciunea. Ca să nu înțelegem greșit afirmația că putem cere tot ceea ce dorim, Domnul face o precizare cu privire la lucrurile pentru care trebuie să ne rugăm. Contextul este clar, de aceea să ne rugăm să aducem mult rod. Aici este prezentată o rugăciune care are garanția răspunsului afirmativ. Să ne rugăm și noi în fiecare zi ca Hristos să fie văzut în noi, din abundență, pentru gloria Tatălui!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tu oprește-te acum și te voi face să auzi cuvântul lui Dumnezeu.

    1 Samuel 9.27

    Ah, sună ceasul deșteptător…

    Sare din pat, își face un duș, își bea în grabă cafeaua… Trei sferturi de oră în metroul supraaglomerat și iată-l ajuns la birou. Prima discuție necesită concentrare, o a doua urmează imediat. În timpul pauzei de prânz are de discutat cu colegii câteva chestiuni importante. Apoi două întâlniri cu clienții, multe rapoarte de redactat, întrerupte de frecvente apeluri telefonice. Ora 8 seara. În sfârșit ajunge acasă. La masa de seară își citește corespondența. Se prăbușește pe canapea și pornește televizorul. Dar, prea obosit pentru a se uita la film, adoarme buștean. Apoi sună ceasul deșteptător…

    Omule, chiar trebuie să încetezi să mai gonești prin viață așa cum o faci! Dacă vei continua astfel, vei ajunge la pensie fără să fi trăit cu adevărat dacă inima nu îți va ceda înainte… Oprește-te și gândește-te dacă nu cumva treci cu vederea ceea ce este esențial. Alergi cu sufletul la gură după o viață împlinită, fără să o obții vreodată. Cu toate acestea, Dumnezeu ți-ar da cu drag fericirea. El te iubește și are totul pregătit pentru a te face fericit. Deschide-ți Biblia și citește:

    „Fiindcă, la ce i-ar folosi unui om dacă ar câștiga toată lumea și și-ar pierde sufletul?“ (Marcu 8.36).

    Un jurnalist, luând interviu unui important om de afaceri din Italia, care dezvolta întreprinderi în multe domenii de activitate, în multe țări, l-a întrebat: „Ce vă face să alergați așa?“. — „Mi-am pus și eu această întrebare și până acum n-am găsit răspunsul!“, a răspuns el.

    Tăiați legăturile care vă fac robii lucrurilor pământești!

    Citirea Bibliei: Isaia 65.13-25 · Marcu 3.20-35

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 35:1-14

    Celebrarea Paştelui de către Iosia şi popor o­cu­pă aici aproape întregul capitol, în timp ce 2 Îm­păraţi nu i-a consacrat decât trei versete (23.21-23). Este rezultatul întoarcerii la Domnul, la care am asistat în capitolul anterior. Paştele era pentru Israel cea dintâi instituire divină (prin lege). Dum­nezeu li-l dăduse chiar înainte ca ei să fi părăsit Egiptul. El reprezenta memorialul marii eliberări a lui Israel. Un astfel de „memorial“ au şi copiii lui Dumnezeu de astăzi (1 Co­rin­teni 11.24-25). În jurul Mesei Domnului, în fie­care zi dintâi a săptămânii, cei răscumpăraţi îşi aduc aminte de marea lor mântuire şi de Cel care a împlinit-o. Ce carac­terizează în acelaşi timp şi Paştele de atunci şi închinarea creştină de astăzi? În primul rând, prezenţa chivotului: Hristos (v. 3). Apoi, în mod necesar, sfinţenia: Chivotul fiind sfânt, trebuia ca leviţii să se sfinţească, ca să fie potriviţi acestei prezenţe. În sfârşit, motivul însuşi al sărbătorii era aducerea de jertfe. Ele ne rea­min­tesc de jertfa pe care fiecare credin­cios este che­mat să o ofere, nu numai duminica, ci fără înce­tare, lui Dumnezeu: „o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“ (Evrei 13.15).

    EXERSEAZĂ MILA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi…” (Efeseni 4:32)

    În cartea sa de succes: „The Seven Habits of Highly Effective People” (Cele șapte deprinderi ale persoanelor eficace), autorul Stephen Covey descrie o experiență pe care a avut-o într-un metrou din New York. Un bărbat și copiii săi au urcat în vagon, iar copiii erau atât de agitați și de gălăgioși, încât deranjau întregul vagon. Bărbatul s-a așezat lângă Covey, părând să nu țină cont de situație. În cele din urmă, Covey a spus: „Domnule, copiii dvs. deranjează o mulțime de oameni. N-ați vrea să încercați să-i controlați puțin mai mult?” Bărbatul a părut descumpănit… apoi a spus: „Da, aveți dreptate. Poate că ar trebui să fac ceva în legătură cu asta. Dar, știți, tocmai venim de la spitalul unde mama lor a murit acum o oră… Nu știu ce să fac, și cred că nici ei nu știu cum să facă față!” Bineînțeles, atitudinea lui Covey s-a schimbat instantaneu. Aducându-și aminte de asta mai târziu, a recunoscut că a învățat atunci această lecție valoroasă: caută să înțelegi, înainte de a cere să fii înțeles!

    Uneori, oamenii care ne irită și ne rănesc o fac pentru că ei înșiși sunt în suferință. Ei se confruntă cu probleme despre care noi nu știm. Iar atunci când se dezlănțuie, se rupe stavila frustrării personale… Și-atunci, trebuie să privim dincolo de cuvintele și faptele lor și să încercăm să le vedem inima. Iar acest lucru este greu de făcut, când ești absorbit de tine însuți.

    Biblia vorbește despre acest aspect în felul următor: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:31-32)

    Dacă ai fost morocănos față de cei cu care trăiești și față de cei cu care lucrezi, Cuvântul lui Dumnezeu te învață astăzi: exersează mila!

  • 9 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunați să frângem pâinea.

    Fapte 20.7

    Credincioșii din adunarea din Troa se adunaseră în cea dintâi zi a săptămânii pentru a frânge pâinea. Ei aveau un vizitator special, care urma să fie împreună cu ei în acea zi, de aceea erau nerăbdători să audă de pe buzele lui cât se putea de mult cu privire la învățăturile care le bucurau inima.

    Mulți dintre acești credincioși nu-l văzuseră și nu-l auziseră încă pe acest mare apostol, însă știau că el își riscase viața pentru a răspândi evanghelia harului lui Dumnezeu în toată Asia Mică și în toată Grecia. Auziseră despre râvna, despre suferințele și despre osteneala lui pentru Domnul.

    Cu toate acestea, prioritatea în inimile lor era de a-și aduce aminte de Domnul Isus Hristos în moartea Sa, luând cu toții din aceeași pâine și din același vin, așa cum El le ceruse. Nu aveau biblii, deși, probabil, la acel moment poate că aveau câteva pergamente copiate după epistolele lui Pavel trimise tesalonicenilor, galatenilor, romanilor și corintenilor. Aceste epistole începuseră să circule în jurul mării Mediterane, pentru ca astfel toate adunările să cunoască învățătura din ele. Creștinii memorau ceea ce le era citit în adunare, pentru a păstra astfel Cuvântul în inimile lor (Psalmul 119.11).

    Acești sfinți s-au închinat la fel ca Pavel și împreună cu el. Apostolul n-a avut o poziție distinctă în mijlocul lor, deși era cu siguranță foarte respectat de ei. Pavel însuși n-ar fi dorit ca lucrurile să stea astfel. Fie că erau robi sau liberi, dintre națiuni sau dintre iudei, bogați sau săraci, toți erau o împărăție preoțească (1 Petru 2.5,9; Apocalipsa 1.6).

    Noi, care trăim la sfârșitul acestui veac rău, trebuie să apreciem cu atât mai mult simplitatea în care trăiau și de care se bucurau credincioșii din primul secol.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți.

    2 Corinteni 8.9

    Harul Domnului nostru Isus Hristos

    Textul de astăzi din Biblie a fost scris de apostolul Pavel pentru credincioșii din Corint. Avea motive întemeiate să le atragă atenția asupra harului Domnului Isus. Corintenii nu erau cu totul împotrivitori la a-i ajuta pe cei nevoiași. Cu câtva timp înainte, ei chiar se hotărâseră să facă ceva pentru a-i ajuta, dar lucrurile au rămas doar la nivel de intenție. Putea oare altceva decât conștiența mai deplină a harului Domnului nostru Isus să-i facă să treacă la fapte? Acest verset, care este o perlă autentică în această epistolă, este un sumar al învățăturii Noului Testament cu privire la Persoana Mântuitorului.

    „Bogat fiind“ – aceasta ne conduce la eternitatea trecută și ne revelează gloria Lui divină. „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început cu Dumnezeu. Toate au fost făcute prin El, și fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut“ (Ioan 1.1-3).

    „S-a făcut sărac pentru voi“ – aceste cuvinte cuprind viața Lui pe pământ, suferințele Lui și moartea Lui pe cruce, așa cum ne sunt ele descrise în cele patru evanghelii.

    „Ca … voi să fiți îmbogățiți“ – aceasta vorbește de plinătatea binecuvântării și gloriei în care am fost aduși prin El și în El. Bogățiile noastre sunt prezentate în epistole și în Apocalipsa.

    Întreaga istorie a minunatului nostru Domn și Mântuitor este cea mai înaltă expresie a harului.

    Citirea Bibliei: Isaia 65.1-12 · Marcu 3.13-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 34:1-7; 34:29-33

    Iosia semnifică: „Cel căruia Dumnezeu îi poartă de grijă“. Şi toţi credincioşii am avea dreptul să purtăm acest nume frumos. Însoţit încă de la naştere de această purtare de grijă, la vârsta de şaisprezece ani, Iosia începe să-L caute pe Domnul. El întreprinde apoi marea lucrare de trezire pe care am văzut-o în 2 Împăraţi 22 şi 23.

    Şaisprezece ani este poate vârsta unora dintre cititorii noştri. Ei nu mai sunt copii; viaţa li se deschide înainte cu toate posibilităţile ei. Tinereţea reprezintă un capital pre­ţios, oferit de Dum­nezeu. Cum îl vor folosi? Unii îl iro­sesc prosteşte … şi îi culeg mai apoi roadele amare. Alţii, mai prudenţi din punct de vedere omenesc, îşi dedică zilele tinereţii pentru pregătirea unei poziţii avan­tajoase. În sfârşit, alţii, cei mai înţelepţi, procedează precum Iosia. Întâi Îl caută pe Dom­nul, apoi pun totul în acord cu voia Lui (Matei 6.33). Legea a fost regăsită în templu în timpul acestor strădanii. Pentru a face tot poporul să beneficieze de ea, Iosia trebuie să-i oblige să‑L slujească pe Domnul (v. 33). Este semn rău! Oare ascultarea faţă de Domnul nu trebuie întotdeauna să izvorască din dragostea noastră pentru El? „Aceste cu­vinte pe care ţi le poruncesc astăzi să fie în inima ta“ spunea Moise popo­rului în momentul când le dădea această carte (Deut. 6.6).

    FIECARE DINTRE NOI ARE UN ȚEPUȘ (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10)

    Apostolul Pavel ne spune două lucruri despre țepușul său:

    în primul rând, că a fost un mesager al Satanei trimis să-l pălmuiască. Cuvântul „pălmuire” înseamnă „a da lovitură după lovitură”. Nu a fost o singură bătălie, ci o serie de atacuri succesive care nu au încetat. Satan îți cunoaște zonele cele mai slabe și te va ataca în mod repetat în acele zone. Cum îl poți învinge? Biblia ne îndeamnă: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:10-12)

    În al doilea rând, Pavel spune că țepușul era în „carnea” lui. Tu ești un duh născut din nou, dar care trăiește într-un trup nenăscut din nou. Acesta este motivul pentru care Biblia ne poruncește să răstignim firea, să înfometăm carnea și să refuzăm să cedăm impulsurilor naturale. Și cu puterea lui Dumnezeu, o putem face! Citim (2 Petru 1:3-4): „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

    Fie acesta cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

  • 8 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    El, în zilele întrupării Sale, aducând cereri și rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic și lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte (și, fiind ascultat, datorită temerii Lui evlavioase), deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a suferit.

    Evrei 5.7,8

    Hristos, de la începutul slujirii Sale publice, Și-a menținut locul de Slujitor ascultător. N-a intrat în slujirea publică până când n-a fost chemat de Dumnezeu, după ce a luat locul de umilință, fiind botezat de Ioan. Hristos a umblat mereu într-o perfectă separare de rău, în comuniune cu Tatăl Său, în totală dependență de El și într-o ascultare lipsită de orice voință proprie. El a fost cel mai binevoitor și mai accesibil dintre toți oamenii. Vedem în căile Lui o delicatețe și o bunătate nemaivăzute în om, însă întotdeauna simțim că El a fost un străin – nu că ar fi venit aici pentru a fi un străin în relațiile Sale cu oamenii, însă ceea ce era în adâncul inimii Lui era complet străin de toate influențele omului.

    El a rămas întotdeauna singur. Este izbitor faptul că ucenicii Săi nici măcar o singură dată n-au înțeles ceea ce le vorbea. Singura care a înțeles ceva din ceea ce se petrecea în inima Lui a fost Maria din Betania, iar ceea ce a făcut ea avea să fie spus întregii lumi (Matei 26.13). Peste tot în viața Domnului vedem duhul de tăgăduire de Sine, de renunțare completă la voia Sa și de dependență perfectă de Tatăl Său. După botezul lui Ioan, El a primit Duhul Sfânt pe când Se ruga. Înainte de a-i chema pe apostoli, El a petrecut o noapte întreagă în rugăciune. După ce i-a hrănit în mod miraculos pe cei cinci mii El S-a dus pe munte singur, ca să Se roage.

    În Ghetsimani, El Se roagă și primește din mâna Tatălui Său paharul care producea groază sufletului Său. Apoi El este cu totul calm înaintea oamenilor. El este Nazireul perfect, separat de oameni prin comuniunea Lui perfectă cu Tatăl Său și prin ascultarea Lui de Fiu, care n-a avut nicio altă voință decât cea de a împlini buna plăcere a Tatălui Său.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Atunci femeia și-a lăsat vasul de apă și a plecat în cetate și le-a spus oamenilor: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut: nu cumva Acesta este Hristosul?“. Ei … veneau spre El.

    Ioan 4.28-30

    Femeia din Samaria (6)

    Întâlnirea dintre Fiul lui Dumnezeu și această femeie samariteancă fusese una plină de lucruri neprevăzute: El binevoise să-i vorbească; îi ceruse cu smerenie apă să bea; apoi îi oferise „apa vie“; în cele din urmă, i-a revelat întreaga ei viață și stare. Că acest Străin trebuie să fie Profet, acest fapt era cu totul limpede. Însă după aceea, El vorbise într-un mod atât de impresionant despre Dumnezeu și Tatăl și înlăturase tradițiile religioase ale samaritenilor și ale iudeilor. Era deci posibil ca El să fie Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel îndelung-așteptat? Femeia, cu prudență, aduce în discuție acest subiect. Așadar, venise momentul în care Hristos să i Se reveleze: „Eu sunt, Cel care vorbesc cu tine“. Copleșită de prezența Răscumpărătorului, femeia a uitat pentru ce venise la fântână, și-a lăsat găleata acolo și s-a grăbit să se întoarcă în cetate, pentru a împărtăși cu alții această veste minunată. Ea le-a spus locuitorilor cetății că Isus îi știa întreaga viață, așa că El trebuie să fie Mesia cel promis. Nu putea ține pentru ea această extraordinară experiență. Ce așezare năvalnică a valorilor în viața ei! Ea a exprimat această convingere sub forma unei întrebări, însă fără să aibă vreo îndoială, ci fiind uimită de ceea ce experimentase în prezența Fiului lui Dumnezeu. Au venit astfel și alții să-L cunoască pe Isus. Cu toată ignoranța ei, ea ne dă un bun exemplu. A înțeles o lucrare la îndemâna fiecăruia dintre noi, aceea de a-i conduce la Isus pe cei din jur. În cele din urmă, mulți au crezut și au mărturisit că El era „Hristosul, Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.39-42).

    Citirea Bibliei: Isaia 63.15-64.12 · Marcu 3.1-12

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 33:14-25

    Nu numai că harul lui Dumnezeu se lasă miş­cat de rugăciunea stăruitoare a lui Manase, dar îi oferă încă o dată ocazia să repare, într-o anumită măsură, răul pe care-l făcuse mai înainte. În adevăr, există întoarceri la Dumnezeu şi pe patul de moarte. Dar dacă aceste întoar­ceri oferă posibilitatea salvării sufletului, ele nu mai lasă timp pentru a-I mai putea servi Dom­­nului aici jos, pe pă­­mânt. Şi asta ar fi o pierde­re mare pen­trueternitate!(2Corinteni5.10;1Corin­teni3.15).

    Dovada convertirii este dată de roadele ei. Toată Iuda este martoră a convertirii lui Manase. Falşii dumnezei, pe care-i servise atât de mult, sunt respinşi; închinarea la idoli este înlocuită de închinarea faţă de Dom­nul, în adevăr, semn al unei adevărate convertiri (1 Tesaloniceni 1.9). Acest cuvânt semnifică o întoar­cere, o schimbare com­pletă a direcţiei. Domnul Isus devine scopul vieţii, iar întreaga energie pusă până atunci în slujba lumii şi a păca­tului este înlocuită prin devo­tamentul faţă de Domnul.

    Amon n-a tras nici un profit de pe urma exemplului tatălui său (Ieremia 8. 12). Smerenia nu îşi găseşte loc în inima lui. De aceea trece „ca floarea câmpului“ după ex­presia profetului: „Vântul Domnului suflă peste ea“ (Isaia 40.6-7).

    FIECARE DINTRE NOI ARE UN ȚEPUȘ (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Mi-a fost pus un ţepuş în carne…” (2 Corinteni 12:7)

    Apostolul Pavel scrie: „mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12:7-10)

    Pavel avea o credință atât de mare, încât, atunci când se ruga, bolnavii erau vindecați și morții înviau. Cu toate acestea, el s-a rugat în mod repetat ca Dumnezeu să-i îndepărteze „țepușul din carne”, dar Dumnezeu a refuzat. De ce? Pentru a-l menține smerit și a-l face total dependent de Dumnezeu! Nu știm care era țepușul din carne al lui Pavel, dar știm de ce îl avea: „ca să… mă împiedice să mă îngâmf.” (vers. 7)

    Atunci când Dumnezeu te binecuvântează foarte mult, apare riscul mândriei. Iar în fața lui Dumnezeu, asta este o descalificare. Dacă ai avut vreodată un spin în deget, știi că el pulsează cu durere și te irită constant. Poți trăi cu el? Da. Ai prefera să nu îl ai? Sigur! Să observăm ce spune Pavel: „Mi-a fost pus un țepuș în carne…” El nu doar că-și vede țepușul ca pe un instrument al harului, ci și ca pe un dar – care face două lucruri:

    1) Ne umilește și ne face mai dependenți de Dumnezeu.

    2) Ne face mai toleranți și mai milostivi… deoarece toată lumea are un țepuș.

    Ai și tu un țepuș? Te-ai rugat pentru el, dar fără rezultat? Atunci… harul lui Dumnezeu îți este îndeajuns!

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne