Categorie: Romanian devotionals

  • 18 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc, ca să fii bogat, și haine albe, ca să fii îmbrăcat și să nu se arate rușinea goliciunii tale, și alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi.

    Apocalipsa 3.18


    Aceste cuvinte au fost scrise îngerului adunării din Laodiceea. Acea adunare pretindea că era bogată, însă Domnul îi spune că era, de fapt, săracă. Prin urmare, El o sfătuiește să cumpere de la El aur curățit prin foc. Acesta poate fi cumpărat „fără bani și fără plată”, însă ea trebuia să renunțe la pretențiile de a fi bogată, pentru a putea căpăta adevăratele bogății. Aurul vorbește despre gloria lui Dumnezeu, iar faptul că era curățit prin foc arată sfințenia Sa absolută, care implică faptul că El iubește binele și urăște răul. Acest lucru trebuie să ne vorbească și nouă. Dacă nu avem astfel de bogății înseamnă că suntem cu totul săraci. Dumnezeu dorește să fim posesorii unor astfel de bogății.

    Hainele albe sunt în contrast cu zdrențele mânjite care vorbesc despre dreptatea omului (Isaia 64.6), cu care Laodiceea se mândrea. Hainele albe vorbesc despre Hristos, care este El Însuși dreptatea lui Dumnezeu – singura haină care Îl mulțumește pe Dumnezeu. Orice altceva este goliciune în ochii Lui, care va fi în cele din urmă expusă și dată de rușine.

    Alifia pentru ochi simbolizează ungerea Duhului sfânt, singura care poate îndepărta orbirea necredinței omului natural. Această alifie, bineînțeles, poate fi obținută doar prin credința adevărată în Dumnezeul etern. Toate acestea ne îndreaptă atenția către măreția lui Dumnezeu – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Tatăl este în mod special văzut în aurul curățit prin foc, Fiul este văzut în hainele albe, iar Duhul Sfânt este văzut în alifia pentru ochi. Minunate resurse!

    L. M. Grant


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada.

    Isaia 1.18


    Textilele murdare devin hârtie albă

    Mai demult, îmbrăcămintea uzată era cea mai importantă materie primă pentru fabricarea hârtiei. Fabricile de hârtie cumpărau materialele necesare de la cei care strângeau zdrențe.

    Când regina Victoria a Angliei a vizitat una dintre aceste fabrici de hârtie, i s-a arătat și magazia de zdrențe. Se spune că regina a fost foarte uimită când a aflat că acele textile de atâtea culori și atât de murdare puteau fi folosite pentru a produce hârtie foarte albă. Proprietarul i-a arătat în detaliu prin ce proces urmau să treacă zdrențele în fabrica lui.

    Câteva zile mai târziu, regina a primit un pachet care conținea cea mai bună hârtie – făcută din zdrențele pe care le văzuse la fabrica de hârtie. Pe fiecare foaie era monograma reginei și o imagine a reginei în filigran.

    Transformarea textilelor murdare în hârtie albă ca zăpada are să ne spună și nouă ceva! Oamenii credincioși au trecut printr-un proces similar: Au învățat că Isus Hristos îi poate curăța, chiar dacă au fost murdari, prin păcat. Prin lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus am fost curățați de păcatele noastre „cum e cârmâzul”, iar acum suntem „albi ca zăpada” în ochii lui Dumnezeu.

    Prin credința în Hristos suntem născuți din nou și primim în El viața veșnică (Ioan 3.7). Acum, chipul Lui este imprimat în viețile noastre – asemănător filigranului cu imaginea reginei.

    Citirea Bibliei: Iosua 18.1-28 · 1 Corinteni 14.13-25


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VEI SCĂPA ȘI DE ACEASTĂ PROBLEMĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin.” (Psalmul 16:8)


    Când în urma rugăciunii nu primești niciun răspuns, întrebarea care se ridică este: „Cum trec peste această problemă?” Biblia se ocupă de acest aspect, spunându-ne că Domnul Isus „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, și a dispreţuit ruşinea…” (Evrei 12:2). După care adaugă următoarele: „Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima, şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.” (Evrei 12:3) Motivul pentru care Domnul Isus a putut îndura toate acestea a fost faptul că S-a putut concentra asupra lucrurilor care aveau să se întâmple mai târziu; adică bucuria de a-I fi pe plac Tatălui, de a zidi Biserica și de a evangheliza lumea întreagă. Iată cum ne spune împăratul David că a scăpat din vremurile de necaz: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.” (Psalmul 16:8-9) Așa că, în loc să negi realitatea sau să încerci să treci prin ea cu inima strânsă de teamă, fă bine și înțelege că Domnul este cu tine și primește de la El puterea de care ai nevoie. E greu să înduri suferința chiar și în vremurile cele mai bune, dar când nu înțelegi de ce, poate fi frustrant. Dumnezeu nu ne oferă explicații lungi despre felul în care lucrează El; iar Dumnezeul nostru este obișnuit să creeze ființe și lucruri rostind doar o singură propoziție, Așa că, atunci când nu poți găsi un răspuns în Cuvântul Său sau prin rugăciune și prin consiliere, s-ar putea să rămâi cu întrebările. Și nu ai fi primul! Împăratul David a întrebat în mod repetat „de ce”, în psalmii săi, și cu toate acestea Dumnezeu nu S-a supărat pe el, ci l-a numit „om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” (Faptele apostolilor 13:22). Așadar, îmbărbătează-te cu asigurarea că „vei scăpa și de această problemă!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 5:22-33


    Până la capitolul 6.9, apostolul va introduce creştinismul în cercul familiei. Supunerea unei femei faţă de soţul ei, caz particular al versetului 21, este considerată astăzi, în ţările noastre, ca un principiu perimat. Dacă însă teama de Hristos este cea care constituie atmosfera unui cămin, soţul nu va impune nimic după bunul său plac, iar soţia, de partea ei, va recunoaşte că tot ceea ce el ia cerut corespunde cu voia Domnului.

    De fapt, dragostea va şti să-i dicteze soţului atitudinea lui. Şi din nou este evocat Modelul perfect: Hristos în afecţiunile Sale divine pentru Adunare. În capitolele 1 (v. 23) şi 4 am văzut Adunarea ca Trupul Său, El fiind Capul. În capitolul 2, Biserica ne-a fost prezentată ca o clădire, în care El este piatra unghiulară. Aici, în sfârşit, ea este Soţia Lui. Cu acest titlu ea a primit, primeşte şi va primi dovezile cele mai înalte ale dragostei Sale. Ieri, Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru Adunare (v. 2). Astăzi, El o înconjoară cu grija Lui, o curăţeşte, o hrăneşte, o îndrăgeşte şi o pregăteşte cu tandreţe pentru întâlnirea glorioasă (v. 26, 29; vezi cap. 4.11).

    Mâine, El Şi-o va înfăţişa, demnă de El, pentru bucuria Sa, „neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora, ci sfântă şi fără cusur”, pentru că ea va fi îmbrăcată în propriile Sale perfecţiuni (v. 27).

  • 17 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    [Iotam] a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate câte făcuse Ozia, tatăl său; numai că n-a intrat în templul Domnului.

    2 Cronici 27.2


    Lecții din viața lui Iotam (1) – A urma credința înaintașilor noștri

    Când comparăm rezumatul domniei lui Iotam cu cel al domniei tatălui său, remarcăm cu ușurință o expresie importantă: „numai că”. Iotam a urmat drumul credinței pe care mersese tatăl său, însă nu orbește, ci a învățat din lucrurile bune și din lucrurile rele pe care Ozia le făcuse. Iotam a procedat într-un fel foarte inteligent: a stat, s-a gândit și a învățat din lucrurile făcute de tatăl său. Putem spune că tatăl său a avut o influență foarte importantă asupra lui și, fiindcă Iotam a fost dispus să facă ceea ce era drept, în ciuda greșelii tatălui său, el a învățat din această greșeală și a avut grijă să n-o repete. Astfel că Iotam a mers pe urmele credinței tatălui său, însă și pe cele ale păcatului acestuia.

    Și noi suntem încurajați în Noul Testament să facem la fel: „Amintiți-vă de conducătorii voștri, care v-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; și, privind atent la sfârșitul purtării lor, imitați-le credința!” (Evrei 13.7). Să imităm și noi credința predecesorilor noștri! Să remarcăm însă că trebuie să imităm credința lor – nu faptele lor, nici personalitatea lor, ci credința lor, care i-a făcut să trăiască, să acționeze și să umble sub privirea lui Dumnezeu. Da, credința care le-a influențat întreaga personalitate și care le-a reînnoit mintea, pentru a umbla, a lucra și chiar pentru a muri avându-și privirile ațintite asupra lui Hristos în glorie.

    De asemenea, apostolul Pavel a scris: „Fiți imitatorii mei, cum și eu sunt al lui Hristos” (1 Corinteni 11.1). Acest îndemn este valabil și pentru noi astăzi – să fim imitatori ai predecesorilor noștri. Nimeni nu este perfect, însă credința este cea care trebuie imitată, iar astăzi, în timp ce căutăm să fim imitatori ai lui Hristos Însuși, să fim un bun exemplu al credinței, în umblarea și în vorbirea noastră, pentru cei din jurul nostru!

    A. Leclerc


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi”.

    Ioan 11.25


    Pocăința și credința (2)

    Unul dintre cei doi tâlhari răstigniți împreună cu Isus și-a recunoscut vinovăția și a mărturisit despre nevinovăția Domnului care era răstignit la mijloc. Apoi s-a întors către Domnul și I-a spus: „Adu-Ți aminte de mine, Doamne, când vei veni în împărăția Ta!” (Luca 23.42).

    Tâlharii se confruntau cu agonia morții pe cruce. Totuși, unul dintre ei a vorbit despre Isus care va domni ca Împărat în împărăția Sa. Aceasta era credința în Cel care murea pentru păcătoși. „Acesta este Împăratul Iudeilor.” Ceea ce alții au scris pe cruce ca expresie a batjocurii și a necredinței lor era adevărat, iar acel tâlhar era convins de aceasta. El recunoștea în Isus Hristos pe Fiul lui Dumnezeu, pentru care crucea nu putea însemna sfârșitul.

    Credința lui s-a exprimat prin încredere. În ceea ce privește viața sa păcătoasă, a fost liniștit după ce și-a mărturisit vina. „Adu-Ți aminte de mine”, a fost singura lui rugăminte. El a lăsat totul în seama lui Isus.

    Cât de emoționant este răspunsul Mântuitorului la această credință: „Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23.43). Isus nu Își va aduce aminte de acest bărbat peste ceva timp, ci chiar în aceeași zi sufletul lui salvat a intrat în Paradis cu Isus! Lucrarea răscumpărării este atât de desăvârșită, încât marea vină a unui infractor a fost complet ștearsă. Numai credința în Mântuitorul i-a adus mântuirea veșnică.

    Citirea Bibliei: Iosua 17.1-18 · 1 Corinteni 14.1-12


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ AVEM GRIJĂ UNII DE ALȚII! | Fundația S.E.E.R. România

    „Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă…” (Faptele apostolilor 4:34)


    Atunci când ne gândim la Biserica Noului Testament, avem tendința să ne concentrăm atenția asupra puterii și creșterii ei. În Faptele apostolilor, capitolul 2, la predica apostolului Petru se întorc la Hristos aproape trei mii de suflete. În Faptele apostolilor, capitolul 3, un olog din naștere care stătea la cerșit la poarta Templului a fost vindecat prin lucrarea lui Petru și a lui Ioan. În Faptele apostolilor, capitolul 4, citim următoarele: „mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii.” (vers. 4).

    Predicare! Câștigare de suflete! Minuni! Creștere! Lucruri uimitoare!

    Dar iată și o parte a relatării pe care nu trebuie s-o trecem cu vederea: „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, fiul mângâierii, un Levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, şi i-a pus la picioarele apostolilor.” (Faptele apostolilor 4:32-37).

    Da, prioritatea noastră trebuie să fie câștigarea oamenilor pentru Hristos și aducerea lor la maturitate spirituală; dar dacă dorim să călcăm pe urmele Bisericii Noului Testament și să le urmăm exemplul, nu avem voie să uităm că suntem chemați și să avem grijă unii de alții!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 5:3-21


    Atenţie la cuvintele deşarte şi nebune pe care le putem rosti (v. 3-5) sau asculta (v. 6)! Odinioară întuneric, noi suntem acum lumină în Domnul; între cele două: întoarcerea noastră la Dumnezeu. Două stări cărora le corespund două umblări: cea de altădată (cap. 2.2 şi 4.17-19) şi cea care trebuie să ne caracterizeze de acum înainte. Creaţi pentru lucrări bune, să umblăm în ele (cap. 2.10)! Chemaţi la gloria lui Hristos, să umblăm într-un fel vrednic de această chemare (cap. 4.1)! Ca unii care suntem copii ai Dumnezeului dragostei, să umblăm în dragoste (cap. 5.1)! Deveniţi „lumină în Domnul”, să umblăm ca nişte copii ai luminii (v. 8; comp. cu Ioan 11.10)! În zilele noastre periculoase şi rele, să fim atenţi unde ne punem piciorul; să umblăm cu grijă (v. 15)! Toate aceste condiţii să fie ele o dureroasă constrângere? Nicidecum; versetele 19 şi 20 chiar arată în ce fel îşi exprimă creştinul bucuria şi recunoştinţa.

    Să luăm versetul 16 ca dreptar! Fiecare dintre noi cunoaşte regretul de a fi lăsat să-i scape de nenumărate ori ocazia, atât pentru slujire, cât şi pentru mărturie! Cel puţin să ştim să le prindem pe cele care încă sunt în faţă. Şi să nu pierdem unica şi minunata ocazie de a trăi restul scurtei noastre vieţi pe pământ pentru Domnul Isus Hristos, Singurul care este demn de aceasta.

  • 16 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Harul lui Dumnezeu … s-a arătat.

    Tit 2.11


    Harul se referă la ceea ce este Dumnezeu, nu la ceea ce suntem noi, cu excepția faptului că întinderea pe care o au păcatele noastre nu face altceva decât să slăvească imensitatea „harului lui Dumnezeu”. Trebuie, de asemenea, să ne amintim că harul are ca obiect și ca efect strâns legat de el să aducă sufletele noastre în comuniunea cu Dumnezeu, să ne sfințească și să ne învețe să-L cunoaștem și să-L iubim pe Dumnezeu. Cunoașterea harului este adevăratul izvor al sfințirii.

    Biruința harului se arată prin aceasta: atunci când vrăjmășia omului L-a alungat pe Isus de pe pământ, Dumnezeu a adus mântuirea prin chiar acest fapt. El venise să ispășească păcatele chiar ale celor care L-au lepădat! Alături de arătarea cea mai completă a păcatului omului, credința vede desfășurarea cea mai completă a harului lui Dumnezeu. Dacă am chiar și cea mai neînsemnată ezitare cu privire la dragostea lui Dumnezeu, mă depărtez de har. Prin urmare, voi spune: „Sunt nenorocit, pentru că nu sunt ceea ce aș dori să fiu”. Dar, mai degrabă, ar trebui să mă întreb: „Este Dumnezeu ceea ce doresc să fie? Este Isus tot ceea ce mi-aș putea dori?”. Dacă înțelegerea a ceea ce sunt, a ceea ce se află în mine însumi are un alt rezultat decât a mări adorarea mea pentru ceea ce este Dumnezeu, atunci înseamnă că nu mă aflu pe terenul harului curat, chiar dacă această înțelegere a condus la smerirea mea. Există nemulțumire și neîncredere în duhul meu? S-ar putea ca lucrurile să stea așa din pricină că spun: „eu”, „al meu”, „mie”, și pierd din vedere harul lui Dumnezeu.

    Este mai de folos să fim ocupați cu ceea ce este Dumnezeu, decât cu ceea ce suntem noi. Dacă privim la noi înșine, aceasta este o dovadă de mândrie – arătăm că nu suntem cu adevărat conștienți de faptul că nu suntem buni de nimic. Și, până ce nu am înțeles acest lucru, nu ne putem întoarce în întregime privirile de la noi înșine, pentru a le îndrepta către Dumnezeu. Privind la Hristos, privilegiul nostru este de a uita de noi înșine. Adevărata smerenie constă nu atât în a gândi rău despre noi, cât în a nu gândi deloc la noi. Sunt atât de rău, încât nu merit să mă gândesc la mine. Lucrul de care am nevoie este să uit de mine însumi și să privesc la Dumnezeu, la Acela care este vrednic să-mi preocupe toate gândurile. Și cu siguranță că rezultatul acestui lucru va fi că harul Lui ne va smeri.

    J. N. Darby

    <

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește.

    Luca 15.7


    Pocăința și credința (1)

    Prin pocăința față de Dumnezeu și prin credința în Domnul Isus Hristos, omul este mântuit (Fapte 20.21). În Evanghelia după Luca găsim un exemplu impresionant: tâlharul de pe cruce.

    Împreună cu Isus au fost răstigniți doi tâlhari. Amândoi au comis o crimă, au fost arestați și au fost condamnați la cea mai crudă pedeapsă care exista la acea vreme. În această situație îi auzim batjocorind și adresând cuvinte blasfematoare Celui răstignit pe crucea din mijloc (Matei 27.44).

    Dar, deodată, unul dintre ei i-a reproșat complicelui său: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași judecată?” (Luca 23.40). Ceea ce le lipsise până atunci era frica de Dumnezeu! Tocmai de aceea ajunseseră pe căi rătăcite. Frica de Dumnezeul cel sfânt putea să lucreze în inimile lor pocăință chiar și atunci când se aflau în fața morții.

    Pocăința unuia este exprimată în cuvintele sale: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru cele ce-am făcut”. El a recunoscut că ei și-au meritat pedeapsa. Dar Omul din mijloc era nevinovat. Tâlharul a fost convins de aceasta și a exclamat: „Acesta n-a făcut niciun rău” (Luca 23.41).

    Cu siguranță, tâlharul acesta a observat comportamentul lui Isus când a fost răstignit și cum S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23.34). Iar deasupra crucii era inscripția cu motivul de condamnare: „Acesta este Împăratul Iudeilor” (Luca 23.38).

    Citirea Bibliei: Iosua 15.20-16.10 · 1 Corinteni 13.1-13


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVAȚĂ SĂ ASCULȚI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire…” (Iacov 1:19)


    Pentru a zidi relații sănătoase, trebuie să devii un bun ascultător. Și pentru a fi un bun ascultător, trebuie să faci următoarele:

    1) Ascultă fără să întrerupi. Și trebuie să faci asta chiar și dacă (și când) ai mai multe cunoștințe decât persoana care îți vorbește! Respect-o suficient de mult pentru a prețui ce-ți spune, și ascult-o cu atenție până termină.

    2) Încearcă să înțelegi punctul de vedere, sentimentele, gândirea și nevoile celuilalt. Cu alte cuvinte, ascultă ca să înțelegi. O bună ascultare înseamnă respectarea gândurilor, a vorbelor și a sentimentelor celuilalt și nu a ceea ce îți imaginezi tu că ar trebui să gândească, să spună sau să simtă. În loc să ghicești, mai bine întreabă politicos: „Te-am înțeles corect? Vrei să spui că…? Deci crezi că…?” Nu face presupuneri – verifică.

    3) Evită să tragi concluzii pripite. Ascultă fără să judeci. Dacă ce spune celălalt nu prea are sens, continuă să asculți. Biblia spune că: „Cine răspunde fără să fi ascultat, face o prostie şi îşi trage ruşinea” (Proverbele 18:13). Și numai după ce ai ascultat mai mult, lucrurile pot căpăta sens.

    4) Abține-te să-l pui pe celălalt într-o poziție defensivă. Ascultă fără să corectezi, fără să pui în balanță și fără să devalorizezi. Exprimări precum: „Nu așa s-au petrecut lucrurile!” sau „La ce te-ai fi așteptat?” sau „Ești cam prostuț și prea sensibil” pot ucide adevărata comunicare. Așa că, încearcă să nu „dai cu presupusul”.

    5) Acceptă percepțiile și sentimentele celuilalt ca fiind expresii ale unei persoane apreciate. Validează vorbitorul, spunând: „Dacă te-am înțeles bine, crezi că… simți că… am dreptate?” Roagă interlocutorul să te ajute să ajungi la un punct comun cu el. Când îi spui unei persoane: „După tot ce mi-ai spus, înțeleg acum de ce te simți așa!” – asta îi va mări disponibilitatea de a lua în considerare ideile tale și de a accepta soluțiile pe care tu i le oferi. Așadar, dacă vrei să-i câștigi pe oameni și să-i influențezi, învață să asculți!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 4:25-35; 5:1-2


    Este trist, întradevăr, că oamenilor care sunt aşezaţi în locurile cereşti, Dumnezeu este obligat să le facă recomandări atât de elementare: lepădaţi, nu furaţi, nu vă îmbătaţi, (cap. 5.18) El însă ştie de ce sunt capabile sărmanele noastre inimi carnale, iar diavolul, care ştie şi el, nu va scăpa niciun prilej pe care i-l vom oferi (v. 27).

    Să remarcăm că fiecare îndemn este însoţit de un motiv deosebit de înalt şi de mişcător. Trei Persoane divine sunt aici interesate:

    1. Duhul Sfânt este în noi; să ne ferim să-L întristăm (v. 30).

    2. Suntem copiii preaiubiţi ai lui Dumnezeu, iar Tatăl nostru, care este Dumnezeul dragostei, doreşte să vadă asemănarea Sa în noi (cap. 5.1). „Iertându-vă unii pe alţii, după cum şi Dumnezeu v-a iertat pe voi”, este scris (v. 32).

    Aceasta merge mai departe decât rugăciunea dată ca învăţătură ucenicilor iudei: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre, pentru că şi noi iertăm oricui ne este dator” (Luca 11.4).

    3. Isus Însuşi este Modelul nostru (cap. 5.2; Ioan 13.14). El ne-a învăţat dragostea iubindu-ne până la moarte (1 Ioan 3.16). Totuşi, să nu uităm niciodată că El S-a oferit lui Dumnezeu în primul rând, ca jertfă desăvârşită, de un miros infinit de plăcut”

  • 15 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui.

    Evrei 11.7


    Dumnezeu a vorbit patriarhilor „în multe rânduri și în multe feluri” (Evrei 1.1). Comunicările lui Dumnezeu către acești sfinți din Vechiul Testament au fost fragmentare și au venit prin visuri, prin viziuni sau prin vizite ale îngerilor. Dumnezeu a comunicat cu „părinții” prin aceste mijloace parțiale și felurite, fiindcă Scriptura nu era completă încă și fiindcă Fiul lui Dumnezeu nu venise încă (Evrei 1.2).

    Noe nu putea apela la Biblie pentru a primi călăuzire de la Dumnezeu, fiindcă Biblia nu exista. Moise, care a scris primele cinci cărți din Biblie, avea să apară abia după o mie de ani. Citim însă că Noe „a fost divin înștiințat” cu privire la potopul care urma să vină. Dumnezeu a comunicat cu Noe, folosind anumite mijloace, poate chiar printr-un glas pe care acesta l-a auzit (Geneza 6.13). El a primit instrucțiuni divine cu privire la construirea unei corăbii „pentru salvarea casei lui”.

    Toate aceste lucruri sunt semnificative pentru noi, care trăim în zile foarte asemănătoare cu ale lui Noe (Luca 17.26). Este o adevărată provocare să crești o familie într-un timp ca acesta, însă Dumnezeu este gata să ne dea ajutorul Lui. Câteodată apar probleme complicate pentru părinți, probleme pentru rezolvarea cărora este greu să găsești un anumit verset care să-ți ofere răspunsul. Părinții însă nu trebuie să dispere. Dacă vor merge înaintea Domnului împreună în rugăciune, „înștiințarea divină” va veni, cu siguranță. El ne va arăta poate o porțiune din Cuvânt la care nu ne-am gândit, sau un principiu biblic care va fi pus de Duhul într-o lumină care să ne ofere călăuzire în problema respectivă. Sau poate va folosi o împrejurare sau „un susur blând și subțire” pentru a ne călăuzi (1 Împărat 19.12). Dorința Lui este să comunice cu noi, pentru „salvarea” familiilor noastre, aflate în mijlocul acestei lumi corupte.

    B. Reynolds


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui care ne-a chemat prin slava și virtutea Sa.

    2 Petru 1.3


    Mâncarea era inclusă în preț

    Cu mulți ani în urmă, pe un vapor care călătorea dinspre America spre Europa se afla și un bărbat, ale cărui posibilități financiare erau mai modeste și care nu se putea bucura de mâncarea gustoasă servită zilnic. În fiecare zi, când îmbietorul miros de la bucătăria vaporului umplea aerul, bărbatul se retrăgea în cabina sa, își deschidea valiza și își lua masa lui sărăcăcioasă din alimentele pe care le avea. Într-o zi, pe la prânz, când era aproape de țărmul Europei, simțind mirosul ademenitor al mâncării, s-a hotărât să meargă la bucătărie. L-a întrebat pe bucătar cât costă un astfel de prânz. Bucătarul l-a privit mirat și l-a întrebat dacă are bilet de călătorie. „Desigur, am!”, a răspuns bărbatul. „Atunci citiți pe bilet cu atenție și veți vedea că mâncarea este inclusă în prețul călătoriei.”

    Mirat, bărbatul a citit ce scria pe bilet. Era întocmai cum îi spusese bucătarul. Și el răbdase atâta vreme, când ar fi putut să se așeze la o masă bogată!

    Nu stau oare tot așa lucrurile în planul credinței? Dumnezeu ne-a promis în Cuvântul Său viața veșnică prin credința în Fiul Său. Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce are nevoie sufletul nostru pentru călătoria pe acest pământ. Acest adevăr este scris în Cartea lui Dumnezeu. Dar mulți trec nepăsători pe lângă ceea ce este scris, hrănindu-se cu „firimiturile” tradiției, ale necredinței și ale altor lucruri care nu folosesc la nimic!

    Citirea Bibliei: Iosua 15.1-19 · 1 Corinteni 12.12-31


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM PUTEM ÎNȚELEGE VOIA LUI DUMNEZEU (5) | Fundația S.E.E.R. România

    „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia… ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu…” (Romani 12:2)


    Putem înțelege voia lui Dumnezeu și din trăirile și experiențele noastre personale. Cum putem ști care este voia lui Dumnezeu pentru viața noastră? Apostolul Pavel ne învață: „să ne prefacem, prin înnoirea minţii noastre, ca să putem deosebi bine voia lui Dumnezeu…” (Romani 12:2). Cuvântul „a se preface” înseamnă „a-și schimba forma”, „a accepta transformarea”… Cum se formează un diamant? Prin presiune severă aplicată o perioadă lungă de timp. Experiențele din viața ta te vor dirija spre scopul vieții tale. Dumnezeu nu irosește niciodată o suferință! Psalmistul a zis: „Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău … Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăţ orânduirile Tale” (Psalmul 119:67,71). Cum te poți deprinde să faci ce este bine?

    Prin experimentarea suferinței și a durerii când ai făcut ceva greșit. Poate că întrebi: „Când ceilalți s-au purtat nedrept cu mine, asta face parte din voia lui Dumnezeu pentru viața mea?” S-ar putea. Chiar Apostolul Pavel spune: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei…” (Filipeni 1:12). Apoi el adaugă: „acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:20-21).

    O tapiserie, acea broderie lucrată manual, pare a fi o încâlceală de fire de ață, când te uiți pe dosul ei. Dar este exact ceea ce trebuie pentru a crea imaginea plină de frumusețe, ordonată și valoroasă, de pe față… Înțelegi ideea? Așadar, reanalizează-ți experiențele vieții și „deosebește voia lui Dumnezeu” din ele.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 4:13-24


    Cea mai mare parte a tinerilor sunt nerăbdători să aibă acces la privilegiile adulţilor, în timp ce, din contră, le este indiferent dacăşi prelungesc, uneori pe durata întregii vieţi, o stare spirituală copilărească.

    Versetele 13-16 descriu dezvoltarea armonioasă a acestui trup al lui Hristos din care noi facem parte. Aceasta rezultă din creşterea fiecărui credincios. În Isus, „starea de om matur” îşi atinge statura completă. Hristos în el este „plinătate” (v. 13; 1 Ioan 2.13). Spre deosebire de el, copilaşul, nefiind întărit în adevăr, rămâne receptiv la toate erorile. Ce stare periculoasă! Şi putem constata în ce întuneric moral şi spiritual este scufundată lumea prin ignoranţă faţă de Dumnezeu (v. 1719). Noi, care am fost învăţaţi potrivit adevărului care este în Isus, să arătăm prin purtarea noastră cum „L-am cunoscut (L-am învăţat) pe Hristos” (v. 20). Doctrina noastră, sau mai degrabă felul nostru de a trăi, este o Persoană. Hristos se învaţă. Să Îl studiem bine! Şi să-L trăim!

    La fel cum dăm jos o haină pentru a lua o alta, tot aşa noi neam dezbrăcat de omul cel vechi şi neam îmbrăcat cu omul cel nou (v. 2224). Îmbrăcămintea cuiva nu trece neobservată. Care este îmbrăcămintea noastră înaintea ochilor tuturor? Hainele murdare ale omului vechi, sau mai bine vreo asemănare morală cu Domnul Isus? (Fapte 4.13).

  • 14 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Stăpânilor, dați robilor ce este drept și corect, știind că și voi aveți un Stăpân în ceruri.

    Coloseni 4.1


    Stăpânii creștini trebuie să fie conștienți permanent că și ei au un Stăpân în cer, față de care sunt responsabili pentru poziția și lucrarea lor, și că sunt datori să lucreze față de slujitorii lor așa cum Stăpânul ceresc lucrează față de ei. Sentimentul domniei Lui trebuie să fie mereu înaintea conștiinței lor, inima lor realizând zilnic bunătatea, harul și blândețea Lui. Stăpânul nostru ceresc nu este dur și aspru, iar stăpânul creștin nu trebuie să fie caracterizat nici el de aceste lucruri. El trebuie să reflecte caracterul Stăpânului său ceresc, care este lumină și dragoste, și este dator să lucreze cu slujitorii lui cu dreptate și corectitudine, dându-le ceea ce li se cuvine. Atunci lumina cerească va fi în casa lui, iar ea va fi ca un sfeșnic care „luminează pentru toți cei care sunt în casă” (Matei 5.15).

    În Efeseni 6.9, stăpânii sunt îndemnați să nu recurgă la amenințări. În timp ce aceste îndemnuri aveau o forță specială în zilele sclaviei, ele sunt valabile și în zilele noastre de libertate. Amenințarea sau limbajul aspru nu se cuvin unui copil al Stăpânului ceresc, care este plin de har, de iubire și de dreptate. Dacă ochiul stăpânului pământesc privește spre Stăpânul din ceruri, vocea bunătății și a dreptății se va auzi întotdeauna din partea stăpânului, care este, la rândul lui, un slujitor al Său.

    Ce imagine frumoasă ne este oferită în Rut 2.4 cu privire la relația binecuvântată care exista între stăpân (Boaz) și slujitorii săi (secerătorii)! Când el a venit pe ogorul său, și-a salutat slujitorii prin cuvintele: „Domnul să fie cu voi!”, iar ei i-au răspuns: „Domnul să te binecuvânteze!”. Boaz este o imagine frumoasă a lui Hristos, Cel care este Ruda cu drept de răscumpărare și Stăpânul nostru. Mica Epistolă către Filimon este, de asemenea, foarte instructivă pentru cei care sunt stăpâni, arătând cum felul de a fi al lui Hristos trebuie să guverneze comportamentul celor care sunt slujitorii Lui nevrednici.

    S. Attwood


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după cuvântul Tău.

    Psalmul 119.9


    Despre valoarea Bibliei

    Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să luăm deja de tineri o decizie importantă: „Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta. – Nu uit cuvântul Tău. – Păzesc cuvântul Tău! – Mă încred în cuvântul Tău. – Partea mea este să păzesc cuvintele Tale. – Nădăjduiesc în cuvântul Tău. – Îmi țin piciorul departe de orice cale rea, ca să pot păzi cuvântul Tău. – Urăsc orice cale a minciunii. – O iau înaintea străjilor de noapte și deschid ochii, ca să cuget la cuvântul Tău. – Inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale. – Limba mea să vorbească de cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt dreptate!” (Psalmul 119.11,16,17,42,57,81,101,128,148,161,172).

    Cuvântul lui Dumnezeu ne învață să ne rugăm: „Înviorează-mă, Doamne, după cuvântul Tău! – Ridică-mă, după cuvântul Tău! – Întărește-mi pașii în cuvântul Tău și nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine! – Dă-mi pricepere, după cuvântul Tău” (Psalmul 119.107,28,133,169).

    Cuvântul lui Dumnezeu ne arată cum este el: „Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci în ceruri. – Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! – Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. – Cuvântul Tău este foarte curat și slujitorul Tău îl iubește. – Întreg cuvântul Tău este adevăr și orice judecată a dreptății Tale ține pentru totdeauna. – Mă bucur de cuvântul Tău, ca unul care găsește o pradă mare” (Psalmul 119.89,103,105,140,160,162).

    Citirea Bibliei: Iosua 14.1-15 · 1 Corinteni 12.1-11


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM PUTEM ÎNȚELEGE VOIA LUI DUMNEZEU (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Dumnezeu… să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui…” (Evrei 13:20-21)


    Un alt element prin care putem înțelege voia lui Dumnezeu este personalitatea. Înainte de a angaja un lider, companiile sau birourile de recrutare a forței de muncă îi fac acestuia un profil al personalității, pentru a-i detecta calitățile și defectele. Întrebare: Tu ai compasiune față de oameni sau intri în competiție cu ei? Ai cumva o personalitate competitivă, ambițioasă, sau ai un temperament altruist? Cel mai rău lucru pe care-l poți face este să invidiezi tipul de personalitate al altuia și să spui: „Aș vrea să fiu ca acea persoană!” E ca și cum I-ai spune lui Dumnezeu: „Ai făcut o greșeală când m-ai creat!” Dumnezeu te va ajuta să-ți schimbi comportamentul și să-ți întărești caracterul, dar poți să te rogi până rămâi fără aer, și El nu-ți va modifica personalitatea! În schimb, te va ajuta s-o recunoști și să-i dai valoarea maximă.

    Proverbul: „Cine se aseamănă se adună” este adevărat. Vulturii nu doresc să stea împreună cu rațele. Ei nu vor să trăiască într-o curte sau să înoate într-un lac. Potențialul lor îi face intransigenți față de cei care nu se pot înălța. Vulturii sunt singuratici. Rațele, pe de altă parte, umblă în echipă (sau cârd!). Unele migrează mii de km până în zonele cu climă mai caldă, zburând într-un stol în forma literei V, fără să-și încalce rangul. Ele știu să depindă una de alta și să aibă grijă una de alta.

    Înainte ca Dumnezeu să te aleagă pentru o lucrare, El te creează și te modelează. El îți dăruiește tipul de personalitate potrivit pentru a împlini planul Său pentru viața ta. Așa că, în loc să te subapreciezi sau să-ți dorești să ai un alt fel de temperament, închină-te folosind eventual cuvintele lui David (Psalmul 139:13-14): „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 4:1-15


    „Nu m-am ferit să vă fac cunoscut tot planul lui Dumnezeu. Luaţi seama deci la voi înşivă”. Acest cuvânt al lui Pavel către bătrânii din Efes (Fapte 20.27,28) corespunde celor două diviziuni ale Epistolei către Efeseni. De la capitolul 1 până la capitolul 3, apostolul expune minunatul plan divin. ”

    Vă îndemn deci”, înlănţuie el, arătând prin capitolele 4 la 6 ce umblare corespunde unei chemări atât de înalte (1 Tesaloniceni 1.12). Ceea ce trebuie să o caracterizeze în primul rând este reversul unui spirit de superioritate: smerenia cu blândeţea şi îngăduinţa dragostei, în legătura păcii. Potrivit speranţei unei singure chemări, un singur Duh uneşte mădularele unui singur Trup (oamenii însă au înfiinţat numeroase biserici, fiecare dintre acestea numărându-şi membrii ei). Sub autoritatea unui singur Domn, este dată ca învăţătură o singură credinţă creştină şi un singur botez conferă numele şi responsabilitatea de creştin (oamenii însă vă vorbesc de botezarea în religia lor!). În sfârşit, un singur Dumnezeu şi Tată, de la care sunt toţi şi toate, are asupra noastră drepturi divine.

    Domnul, ca Om glorificat, „S-a suit mai presus de toate cerurile”, după ce a coborât în moarte. El le dă acum alor Săi felurite daruri din harul Său. Practicăm noi cu adevărat supunerea faţă de El?

  • 13 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Trage-mă! Să alergăm după tine!

    Vino repede, preaiubitul meu!

    Cântarea Cântărilor 1.4; 8.14


    Suntem atrași de Persoana lui Hristos? Fie că privim la măreția lucrării Sale de la cruce, fie că citim despre mulțimea de oameni vindecați în timpul lucrării Sale pe pământ, trebuie să ne fixăm privirile asupra Aceluia prin care au fost făcute toate aceste lucruri. Când cineva se parfumează, nu o face pentru a atrage atenția și simțămintele către acel parfum, ci către propria sa persoană. Tot așa, să nu încetăm să-I mulțumim Domnului pentru iertarea de păcate și pentru speranța gloriei, însă, în tot acest timp, El Însuși să fie Obiectul inimii noastre. Da, ne bucurăm nespus de mântuirea mare pe care o avem, însă, făcând acest lucru, Îl preamărim pe Mântuitorul – pe Cel care ne-a iubit și care S-a dat pe Sine pentru noi (Galateni 2.20).

    Când Domnul Isus a stat la masă cu ucenicii Săi, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, a frânt-o și le-a dat-o zicând: „Acesta este trupul Meu, care este [dat] pentru voi; să faceți aceasta spre amintirea Mea”. La fel, după cină, a luat paharul și a spus: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu; să faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, spre amintirea Mea” (1 Corinteni 11.23-25). Această Cină sfântă nu este doar un ritual, ci menirea ei este de a atrage atenția noastră asupra Persoanei Sale, făcându-ne astfel să ne închinăm. Doar în măsura în care inimile noastre se preocupă cu El putem aprecia cu adevărat ceea ce El a făcut pentru noi.

    Pe măsură ce-L contemplăm ne vom simți din ce în ce mai mult atrași de El, iar afecțiunile noastre se vor concentra asupra Lui. Acest lucru va face ca inimile noastre să exclame, precum Sulamita către preaiubitul ei: „Vino repede!”, fiindcă ea tânjea după El.

    „Da, vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22.20).

    E. Clermont


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Isus] … le-a explicat în toate Scripturile, lucrurile cu privire la El.

    Luca 24.27


    Profeții împlinite în Isus Hristos (2)

    Minunile Sale

    Profeție: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, se vor deschide urechile surzilor; atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta” (Isaia 35.5,6).

    Împlinire: „Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud” (Matei 11.5).

     

    Isus este trădat de un prieten

    Profeție: „Nu un vrăjmaș mă batjocorește …, ci tu, un om deopotrivă cu mine, tu, cel mai aproape al meu și prietenul meu!” (Psalmul 55.12,13).

    Împlinire: „Iuda … le dăduse semnul acesta: «Pe care-L voi săruta eu, Acela este; să puneți mâna pe El!»” (Matei 26.47,48).

     

    Prețul cu care a fost prețuit Isus

    Profeție: „Și Mi-au cântărit, ca plată, treizeci de arginți «… prețul acesta scump, cu care M-au prețuit!»” (Zaharia 11.12,13).

    Împlinire: „[Iuda] le-a zis: «Ce vreți să-mi dați, și-L voi da în mâinile voastre?». Ei i-au cântărit treizeci de arginți” (Matei 26.15).

    Citirea Bibliei: Iosua 13.15-33 · 1 Corinteni 11.17-34


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM PUTEM ÎNȚELEGE VOIA LUI DUMNEZEU (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!…” (Psalmul 40:8)


    Astăzi vom vorbi despre modul în care putem înțelege voia lui Dumnezeu prin darul care „ne-a fost dat” fiecăruia în parte. Biblia spune: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6). Care este principalul tău dar? S-ar putea să spui: „Nu cred că am vreun dar.” Nimeni nu s-a născut fără vreun talent! Tot la fel, când ai fost născut din nou, ai primit cel puțin un dar duhovnicesc. Poate darul tău a rămas nedescoperit, nedezvoltat, nefolosit, folosit prea puțin sau chiar folosit greșit… dar tu ai un dar!

    Ai auzit vreodată zicala: „Nu există nimic atât de puternic ca o idee căreia i-a sosit ceasul!”?! Când aduci laolaltă oportunitatea, darul și timpul potrivit, rezultatele te pot lăsa efectiv fără cuvinte. Până acum, poate ți s-a părut că îți trăiești viața doar pentru a supraviețui, dar la un moment dat – într-o criză, într-o situație, cu o ocazie când se deschide o ușă – tu-ți vei descoperi abilități care au fost latente în tine ani de zile.

    Poate chiar astăzi, acum trăiești cu impresia că te afli într-o situație fără ieșire… Dar Dumnezeu este un Dumnezeu care pregătește mijlocul de a ieși din ea (vezi 1 Corinteni 10:13). Daniel, Șadrac, Meșac și Abed-Nego erau niște tineri iudei duși robi în Babilon. Dacă tu crezi că ești într-o situație fără ieșire, ce să mai spui despre situația lor, prin comparație? Biblia ne spune că: „Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri, şi înţelepciune… În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere, şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toţi vrăjitorii şi cititorii în stele, care erau în toată împărăţia lui.” (Daniel 1:17, 20).

    Să însemne asta că tu poți sta degeaba, așteptând ca succesul să-ți cadă în poală? Nu, deoarece zicala „șansa bate la ușă” de fapt nu este adevărată. Oportunitățile îi așteaptă pe cei ce deschid ușa și ies în căutarea lor! Fă-o și tu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 3:13-21


    Această nouă rugăciune a apostolului este adresată „Tatălui Domnului nostru Isus Hristos” (v. 14; comp. cu cap. 1.16,17). Fie ca Acela „care poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim” (v. 20) să ne răspundă fiecăruia dintre noi! Să ne dea să înţelegem câte ceva din gloria Lui, în toate sensurile de nemăsurat şi veşnică! Dar, oricât de măreţe ar fi perspectivele acestei glorii, ele nu fixează şi nu reţin afecţiunile noastre. De aceea apostolul adaugă fără tranziţie: „şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos” (v. 19). Închipuiţivă că eu aş fi dus dintr-o dată în palatul unui rege; aş fi acolo, fărăndoială, orbit şi dezorientat. Dacă însă îl regăsesc în acel loc pe cel mai bun prieten al meu şi descopăr că el este chiar regele, imediat mă voi simţi fericit şi în largul meu. Astfel este cu gloria: este cea a lui Isus pe care Îl iubim.

    Împreună cu apostolul, să cerem ca Duhul Lui să ne întărească „omul dinăuntru”. Dacă Hristos locuieşte în noi (v. 17), nimic mai puţin decât „toată plinătatea lui Dumnezeu” ne va umple (v. 19; Coloseni 2.9,10) şi, odată cu ea, puterea, dragostea, credinţa, înţelepciunea. Dragi prieteni, Tatăl ne-a făcut nouă loc în casa Lui (cap. 1 şi 2). Noi I-am făcut loc lui Isus în inima noastră?

  • 12 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.

    Ioan 17.24


    Când S-a aflat aici, El a dorit să fie cunoscut de către ucenicii Săi, să fie descoperit lor, în câteva din gloriile Sale ascunse, așa păcătoși cum erau ei. De asemenea El S-a bucurat ori de câte ori a putut să-Și comunice harul acolo unde a găsit credință. Credința care se baza pe El fără rezervă, credința care apela la El fără ceremonie, credința care putea da la o parte aparenta neglijare sau respingere, a fost prețuită de El. Păcătosul care se alipea de El în ciuda disprețului lumii, sau care se încredea numai și numai în El, fără aportul sau încurajarea altora, a fost în totul bine primit de El. Sufletul care cerea cu îndrăzneală prezența Lui, sau care căuta părtășia cu El, sau care stătea la picioarele ori la pieptul Lui, acela putea obține de la El ceea ce dorea sau, precum Avraam mijlocitorul, Îl putea avea cu sine cât de mult timp voia.

    El a dorit uniunea cu aleșii Săi, o uniune permanentă, deplină și personală, fiind gata să împartă cu ei numele Său de la Tatăl, poziția de dragoste în care Se afla și slava al cărei moștenitor era.

    A căutat simpatie, a tânjit după tovărășie în bucuriile și în necazurile Sale. Iar noi nu putem nicidecum să cântărim dezamăgirile inimii Lui, când a căutat aceste lucruri și nu le-a găsit; a fost mai greu, cu mult mai greu, decât atunci când El Și-a revendicat împărăția, așa cum am văzut deja, și nu a primit-o. „Așa, n-ați fost în stare un singur ceas să vegheați împreună cu Mine?”, a fost glasul unei inimi însingurate.

    Mai mult decât atât, El a plănuit, atunci când S-a aflat aici, să împartă tronul cu poporul Său. Nu voia să fie singur. Dorea să împartă onorurile și stăpânirile cu aleșii Săi, tot așa cum voia ca ei, în simpatie, să înțeleagă și să împartă împreună cu El bucuriile și durerile Lui.

    J. G. Bellett


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Vă îndemn deci înainte de toate să faceți cereri, rugăciuni, mijlociri.

    1 Timotei 2.1


    Dumnezeu ascultă rugăciunile părinților credincioși!

    Parcă și acum o văd pe mama în fața mea cum îmi spunea: „Cinstește-l pe tatăl tău și pe mama ta!”. Furios, am strigat atunci: „Mereu aud același și același lucru! Dacă nu încetează această predică, dispar de aici și nu mă mai întorc niciodată acasă”. Mama a tăcut un timp, după aceea a spus încet: „Obligația mea este să-ți amintesc de Cuvântul lui Dumnezeu”.

    După câteva săptămâni am părăsit casa părintească. Am fost pe drumuri mulți ani, mă mutam dintr-un oraș în altul, trăiam când dintr-o activitate, când din alta și am cunoscut aproape toate porturile continentului nostru. Câte nu s-au întâmplat în acest timp! Spargeri, furturi, înșelăciuni – nu cred că îmi mai pot aminti fiecare nedreptate, fiecare păcat pe care l-am făcut.

    În urma unor „acțiuni” eram lovit, dar „aveam noroc” și scăpam cu bine. Într-o zi însă am ajuns la spital. Viața mea atârna doar de un fir de păr și doctorul mi-a spus deschis că starea mea este foarte îngrijorătoare. În această incertitudine, în această așteptare obositoare, cuprins când de îndoială, când de speranță, m-am gândit mereu că părinții mei se rugau pentru mine. Nu mă îndoiam deloc de acest lucru, ci eram foarte convins. În sfârșit, harul lui Dumnezeu m-a condus, prin rugăciunile părinților mei, la căință și mi-a permis să primesc mântuirea în Hristos Isus.

    Cât de fericiți au fost părinții mei când am mers acasă și le-am spus că acum sunt mântuit! Mama m-a luat în brațe și mi-a spus: „Am știut că Domnul Isus va asculta rugăciunile noastre”.

    Citirea Bibliei: Iosua 13.1-14 · 1 Corinteni 11.1-16


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM PUTEM ÎNȚELEGE VOIA LUI DUMNEZEU (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu…” (Efeseni 6:6)


    Spuneam că poți înțelege voia lui Dumnezeu prin duhul tău… și poți s-o înțelegi și cu inima. Pentru ce anume ai „tragere de inimă” sau ce te pasionează? Ca iudeu, apostolul Pavel dorea cu ardoare să-și evanghelizeze poporul. El spune: „dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” (Romani 10:1-4).

    S-ar putea să pui următoarea întrebare: „Trebuie să fiu implicat în lucrarea lui Dumnezeu, pentru a cunoaște și pentru a face voia Lui?” Nu. Nelson Mandela își dorea atât de mult să-și elibereze poporul de răul apartheidului, încât a fost dispus să petreacă douăzeci și șapte de ani în închisoare pentru a-și vedea visul cu ochii. Când inima ta începe să se întrebe: „Ce pot face ca să schimb această situație?”, înseamnă că descoperi voia lui Dumnezeu pentru tine. Cei care au făcut din această lume un loc mai bun, toți și-au pus această întrebare.

    Thomas Edison a răspuns la ea oferind lumii becul electric. Henry Ford a răspuns la ea dăruind lumii automobilul. Maica Tereza a răspuns la ea dăruind dragoste și demnitate celor uitați de soartă și celor aflați pe moarte, din India. Neemia a plâns pentru ruinele Ierusalimului, după care a reconstruit zidurile. Pe tine, ce te mișcă? Ce este în inima ta? E posibil, și mă rog, ca în timp ce răspunzi la această întrebare, să descoperi voia lui Dumnezeu pentru viața ta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 3:1-12


    Acest capitol este constituit sub forma unei paranteze, ca pentru a scoate mai bine în evidenţă taina, „acum descoperita”, care formează subiectul său (v. 3, 9), cea a lui Hristos şi a Adunării. Istoria omului este împărţită în perioade numite „veacuri” (1.21; 2.7; 3.9) sau uneori dispensaţii, economii pe parcursul cărora Dumnezeu Se descoperă sub un anumit nume unor anumite categorii de persoane. În cursul dispensaţiei harului, a noastră, caracterizată prin prezenţa Duhului Sfânt pe pământ, Dumnezeu Se descoperă ca Tată şi cheamă un popor ceresc.

    Dacă înţelepciunea divină poate fi contemplată în creaţie (Psalmul 104.24; Proverbe 3.19), cu cât mai mult străluceşte ea în planurile de neclintit ale lui Dumnezeu, având în vedere gloria şi bucuria eternă a Fiului Său Preaiubit! Această înţelepciune „atât de felurită” s-a manifestat într-un mod suveran şi cu totul nou „prin Adunare”. Îngerii o admiră; naţiunile primesc „evanghelia (vestea cea bună)” (v. 8). Iar lui Pavel i-a fost dată, printr-o chemare deosebită, această descoperire a cărei măreţie îl umileşte în propriii ochi (v. 8). El era împuternicit să facă cunoscut tuturor bogăţiile harului (cap. 1.7; 2.7) şi gloriei divine (cap. 1.18; 3.16). Ca unii care suntem privilegiaţii acestor „bogăţii de nepătruns”, să le preţuim mai mult decât orice.

  • 11 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă, într-adevăr, suferim împreună cu El, ca să fim și glorificați împreună cu El.

    Romani 8.17


    Domnul și Mântuitorul nostru a fost în lume, chiar și înainte de a merge la cruce, „un om al durerilor și obișnuit cu suferința”. O lume a păcatului și a morții, a suferințelor și a lacrimilor, unde domnesc gândirea și principiile cărnii, nu putea să fie pentru natura Sa sfântă și pentru inima Sa iubitoare decât un izvor necurmat de durere și de tristețe. El a pășit prin ea singur, ca un străin solitar, pe care atât de des nici ucenicii nu L-au înțeles și L-au rănit în profunzimea sentimentelor Sale prin egoismul, necredința și neînțelegerea lor. Ceea ce a auzit și a văzut a produs suferință urechii și ochiului Său, I-a rănit inima și a trezit în același timp compasiunea Sa profundă. Față de aceasta, El nu a găsit pentru Sine niciun pic de înțelegere, de compasiune, niciun mângâietor. Pentru dragostea Sa a cules ură, pentru ajutorul Său, nemulțumire, pentru bunătatea Sa, batjocuri și insulte.

    Așa și omul duhovnicesc: în drumul său prin această lume, el simte lucrurile așa cum le-a simțit Hristos, chiar dacă, bineînțeles, nu cu aceeași intensitate. Și natura sa stă în contrast cu toate cele din jurul său, și nici nu poate fi altfel: suferă acolo unde a suferit și Hristos; este împovărat, suferă cu Hristos. Dragostea sa pentru Dumnezeu și oameni, dorința sa după curăție și sfințenie, dorința sa de a da cinste Numelui și drepturilor lui Dumnezeu și Unsului Său, tot ceea ce locuiește în el ca părtaș al naturii divine va fi un izvor de suferință. Urmările păcatului care-l înconjoară, legate cu necredința, indiferența și încăpățânarea oamenilor, îi produc suferință; fiecare necinstire a lui Hristos, fiecare cuvânt urât, necurat sau batjocoritor îl dor. Chiar și tâlharul de pe cruce l-a mustrat pe tovarășul său care-L batjocorea pe Domnul; aceasta îl durea. Dar, Dumnezeu fie lăudat, nu va fi așa pentru totdeauna! Tocmai această părtășie la suferințele lui Hristos ne garantează că acolo sus vom fi părtași slavei Sale. În curând, toți cei care aici suferă împreună cu El vor fi acolo glorificați împreună cu El. Cine nu suferă cu El, într-o oarecare măsură, fie aceasta pentru zile sau chiar numai pentru câteva ore (ca tâlharul), dovedește prin acest lucru că nu este născut din Dumnezeu, că nu este creștin. Căci cum ar putea lucra Duhul lui Hristos ca să-i înnoiască inima, dacă nu i-ar înnoi și felul de gândire care era și în Hristos?

    R. Brockhaus


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Făcându-ne cunoscută taina voii Sale … pentru administrarea plinătății timpurilor, spre a uni în Hristos toate lucrurile care sunt în ceruri și lucrurile care sunt pe pământ.

    Efeseni 1.9,10


    Domnia lui Hristos

    Este voia lui Dumnezeu ca, într-o zi, toate lucrurile din ceruri și de pe pământ să fie reunite sub o singură guvernare perfectă. Pentru aceasta, este nevoie de un Conducător drept. Acesta este Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care aici, pe pământ, a îndeplinit toate lucrările care I-au fost încredințate de Dumnezeu. Credincioșia Sa în slujirea lui Dumnezeu a fost unică.

    În versetul de astăzi citim că Isus Hristos va domni la „plinătatea timpurilor”, adică în Împărăția păcii de o mie de ani cu care se vor încheia diferitele epoci ale pământului. Dar, mai întâi, Hristos îi va lua la Sine, în cer, pe credincioși, după care pământul va fi curățit prin judecăți de tot răul. Apoi totul va fi sub binecuvântarea domniei lui Hristos. Acea perioadă va fi caracterizată de câteva aspecte:

    Nu răul, ci binele va avea prioritate.

    Creația va fi eliberată de urmările păcatului, cum sunt boala și moartea.

    Tot pământul va înflori, chiar și pustia.

    Hristos va domni împreună cu ai Săi.

    Sub domnia lui Hristos, toți iudeii vor locui în țara Israel.

    Dumnezeu va fi onorat de toate popoarele.

    Adevărul că Hristos va fi Cap peste toate este acum o taină pentru lume. Pentru credincioși însă este o certitudine de care se bucură.

    Citirea Bibliei: Iosua 12.1-24 · 1 Corinteni 10.23-33


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM PUTEM ÎNȚELEGE VOIA LUI DUMNEZEU (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu…” (Psalmul 143:10)


    În următoarele zile, vom medita la voia lui Dumnezeu și ne vom uita la câteva elemente care să ne ajute s-o înțelegem. Ei bine, putem înțelege voia lui Dumnezeu prin cugetul nostru, care este un fel de sol al Lui în noi. Duhul nostru născut din nou și revitalizat de Hristos este acea parte a ființei noastre care este capabilă să creeze o conexiune cu Dumnezeu, și să-I răspundă. Când Îl primim pe Hristos, Duhul Sfânt Se unește cu duhul nostru într-un fel pe care nu-l putem înțelege pe deplin (vezi 1 Ioan 4:13).

    Biblia spune: „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul” (1 Corinteni 2:14-15).

    S-ar putea să cunoști ceva în duhul tău fără să înțelegi lucrul acela în mintea ta. Ți se pare ciudat? N-ar trebui să fie, deoarece Biblia spune că „voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru.” (1 Ioan 2:20). Uneori îți sare în ochi un verset de pe pagina pe care o citești din Biblie, și „știi” clar că prin acel verset Dumnezeu îți vorbește și te călăuzește. S-ar putea să nu aibă nicio semnificație pentru mintea ta, dar în duhul tău rezonează ca și cum ar fi cert și adevărat. Noi folosim anumite cuvinte pentru a descrie această experiență, cum ar fi „călăuzire” sau „îndemn.”

    Este posibil să înțelegi lucrurile greșit și să faci o greșeală? Da! Și cei mai maturi creștini greșesc. Dumnezeu a vorbit de patru ori profetului Samuel, când acesta era tânăr, înainte ca el să Îi recunoască glasul. La fel cum faci exerciții fizice pentru a-ți întări trupul, tot la fel trebuie să-ți exersezi și duhul pentru a-l face mai ager și mai sensibil față de Dumnezeu. Biblia ne spune că „hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.” (Evrei 5:14). Așadar, tu poți înțelege voia lui Dumnezeu prin duhul tău!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 2:11-22


    Comparativ cu poporul iudeu, soarta naţiunilor era nespus de mizerabilă. Ele nu aveau niciun drept la promisiunile făcute de Domnul lui Avraam şi descendenţilor lui (Romani 9.4). Şi noi facem parte dintre aceşti străini. Întradevăr, să ne aducem aminte (v. 11) de această tristă vreme când eram fără Hristos, în consecinţă fără speranţă şi fără Dumnezeu în lume. Astfel, tot ceea ce posedăm acum în El va fi cu atât mai de preţ pentru noi. Avem cu Dumnezeu mai mult decât un legământ: o pace gratuită (Romani 5.1), garantată prin prezenţa Domnului Isus din cer. „Pentru că El este pacea noastră” (v. 14). El de asemenea este Cel care a făcuto (v. 15b) şi a plătit pentru ea preţul în întregime. În sfârşit, El este şi Cel care a vestito (v. 17). Nu dorea să lase în seama nimănui grija de a leo transmite ucenicilor Săi dragi în seara învierii Sale: „Pace vouă”, le spune El (Ioan 20.21; Isaia 52.7). Şi adaugă: „Vă trimit şi Eu pe voi”. Noi, care am auzit şi am crezut această veste bună a evangheliei, suntem responsabili, la rândul nostru, să o facem cunoscut altora.

    Sfârşitul capitolului ne arată Adunarea lui Dumnezeu ca o clădire în construcţie (vezi Fapte 2.47), întemeiată pe Hristos, piatra din capul unghiului, pentru a fi locuinţa Lui aici, jos, în Duh.

  • 10 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate.

    2 Timotei 3.16


    Să luăm un exemplu. Un tată scrie o scrisoare fiului său aflat într-o țară îndepărtată – o scrisoare plină de afecțiunea și de tandrețea inimii sale de tată. El îi scrie fiului său despre planurile și despre intențiile sale, despre tot ceea ce știe că l-ar interesa pe fiul său – despre tot ceea ce dragostea sa de tată poate așterne pe hârtie. Fiul merge la oficiul poștal pentru a întreba dacă i-a sosit vreo scrisoare de la tatăl lui. Oficiantul îi spune că nu există nicio scrisoare; că tatăl său nu i-a scris și că nici nu-i poate scrie – că nu-i poate comunica gândurile sale și că ar fi o nebunie să creadă altfel. Un alt oficiant își face apariția și îi spune: «Da, există o scrisoare pentru tine din partea tatălui tău, însă tu nu poți să o înțelegi; ea îți este cu totul nefolositoare, ba încă îți poate fi dăunătoare, fiindcă nu o poți înțelege corect. Trebuie să lași scrisoarea la noi, iar noi îți vom explica acele pasaje care credem că îți pot fi de folos». Primul oficiant reprezintă raționalismul; cel de-al doilea, superstiția. Amândoi vor să-l lipsească pe fiu de scrisoarea tatălui – de comunicările prețioase venite din partea unei inimi de părinte. Dar care va fi răspunsul fiului pentru acești oficianți netrebnici? El i-ar spune primului: «Tatăl meu îmi poate comunica gândurile sale prin scrisori și știu că a făcut acest lucru». Celui de-al doilea i-ar spune: «Știu că tatăl meu mă poate face să-i înțeleg gândurile mai bine decât o puteți face voi». Apoi s-ar adresa ambilor și, cu o îndrăzneală și cu o hotărâre de nestrămutat, ar spune: «Dați-mi imediat scrisoarea tatălui meu. Ea îmi este adresată mie și nimeni nu are dreptul să mă lipsească de ea».

    Astfel ar trebui să trateze creștinul adevărat obrăznicia raționalismului și ignoranța superstiției – cei doi agenți speciali ai diavolului, prin care el acționează astăzi pentru a înlătura Cuvântul prețios al lui Dumnezeu. „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu” și „toate lucrurile care au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învățătura noastră”. Minunate cuvinte, care pot constitui un răspuns magnific pentru toți vrăjmașii revelației prețioase și fără seamăn a lui Dumnezeu, fie ei raționaliști sau ritualiști!

    C. H. Mackintosh


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului, ca să-i ridice sufletul din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.

    Iov 33.29,30


    De două ori cartonaș galben, apoi cartonaș roșu

    Un fost fotbalist povestea: „Fotbalul era viața mea și țineam cu toată pasiunea la minge. Pentru fotbal, am uitat de soție și de copii. Atenționările nu mi-au fost de niciun folos. Dumnezeu mi-a arătat de două ori «cartonașul galben». El m-a avertizat mai întâi printr-un accident, apoi prin moartea părinților mei. La mormântul mamei mele mi-am adus aminte de cuvintele ei: «Băiete, nu vrei să vii la Domnul Isus? Nu vrei să-I predai Lui viața ta?» Am plâns, dar pasiunea a fost mai puternică.

    Apoi Dumnezeu mi-a arătat «cartonașul roșu». Trei inflamații grave în corpul meu m-au dus la marginea mormântului. În timp ce eram în spital, am sperat să vină în vizită colegii de sport. Dar nu s-a arătat niciunul. În schimb, Dumnezeu mi-a trimis la patul de boală oameni credincioși, care mi-au arătat starea mea pierdută. În inima mea se dădea o luptă puternică. Doream să câștig eu, dar a trebuit să recunosc că pierdusem! Bucuria pentru fotbal a pălit când m-am gândit la veșnicie. Unde o voi petrece?

    Am început să citesc Biblia. După o discuție lungă cu un credincios, am luat decizia și mi-am deschis inima pentru Isus Hristos și L-am primit ca Mântuitor al meu personal. El mi-a iertat toate păcatele și mi-a dăruit o viață nouă”.

    Citirea Bibliei: Iosua 11.10-23 · 1 Corinteni 10.14-22


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    „ÎN HRISTOS” NU EXISTĂ CONDAMNARE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine…” (Ioan 14:30)


    Biblia ne spune (Apocalipsa 12:10-11) că „pârâșul fraţilor noştri… a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor…” Satan este „pârâșul”. Ce dovezi are împotriva noastră? Păcatul! Și Satan face asta nu din cauză că Dumnezeu nu vrea să ne ierte păcatul, ci pentru că noi refuzăm să-l recunoaștem și să ne pocăim de el, și îi dăm astfel ocazia să ne condamne. Acum înțelegi de ce te simți atât de prost când ai un păcat nemărturisit… Făcând lucrul acesta, îi oferi lui Satan putere asupra ta. Să observăm că Domnul Isus ne-a atenționat: „vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine.” Deci, Satan nu a putut indica nici măcar un păcat în viața lui Hristos; de aceea nu a avut nicio putere asupra Lui. Și iată vestea bună: dacă și când ești „în Hristos”, Satan își pierde puterea de a te condamna.

    Biblia spune: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (Romani 8:1).

    Vei mai păcătui din când în când? Da, dar când te pocăiești, Dumnezeu te va curăța, va lucra în tine și îți va da izbândă. Și câtă vreme ești poziționat în siguranță „în Hristos” (Cel în care nu este păcat), condamnarea lui Satan nu are niciun efect, iar tu vei trăi cu bucuria de a ști că ești deplin acceptat de Dumnezeu.

    Așadar, când Satan îți șoptește: „Ai păcătuit, deci nu mai ești un creștin!”, nu-l crede! Câtă vreme rămâi „în Hristos”, ești un creștin în construcție. Și când știi asta, când te comporți și trăiești în consecință, Satan pierde o armă puternică!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 2:1-10


    În puţine cuvinte, versetele 1-3 zugrăvesc tragica noastră condiţie de odinioară. Copii ai mâniei, umblam în acelaşi timp potrivit lumii, potrivit căpeteniei acesteia şi potrivit poftelor noastre vinovate. Dumnezeu însă a intervenit (v. 4). „Dragostea Lui mare” s-a ridicat mai sus de această mizerie. El i-a adus la viaţă pe cei morţi. I-a înviat. Încă şi mai mult, i-a făcut să şadă în chiar cerul Său, în acelaşi loc unde este aşezat Hristos (v. 6; cap. 1.20). Sunt doar două poziţii: „mort în păcate” sau „aşezat în locurile cereşti”; nu există poziţie intermediară. Fiecăruia îi revine să ştie care este a lui.

    Versetele 8-10 atestă inutilitatea lucrărilor noastre pentru mântuire şi deplina valoare a celei a lui Dumnezeu: „suntem lucrarea Sa”. Dar faptul de a fi aşezaţi în locurile cereşti ne scuteşte de orice activitate pe pământ? Dimpotrivă! Mântuiţi prin har, am fost creaţi din nou (vezi cap. 4.24), aşa cum o unealtă este prelucrată în vederea unei întrebuinţări precise: pentru lucrările bune pe care acest Dumnezeu al bunătăţii (v. 7) lea hotărât mai înainte pe calea noastră (Psalmii 100.3; 119.73). Aceasta nu pentru că El ar avea nevoie de lucrarea noastră, ci pentru că doreşte devotamentul nostru. De asemeni, să nu existe dimineaţă în care să nu-I cerem: „Doamne, arată-mi ceea ce Tu Însuţi ai pregătit pentru mine astăzi. Şi acordă-mi să le împlinesc cu ajutorul Tău” (Evrei 13.21).

  • 9 August 2023


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu cunoști? N-ai auzit că Dumnezeul cel etern, Domnul, Creatorul marginilor pământului, nu obosește, nici nu-Și poate pierde puterea? Priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

    Isaia 40.28


    Ce descriere minunată a Dumnezeului nostru! Trebuie să recunoaștem că știm foarte puțin despre El, iar ceea ce știm sunt noțiuni disparate, lucru facilitat de împrejurările prin care trecem. Putem ști și înțelege că Dumnezeu este dragoste, însă când ni se întâmplă lucruri rele, din cauză că trăim într-o lume afectată de păcat, începem să credem că Dumnezeu ne-a abandonat, sau ne întrebăm de ce a îngăduit El astfel de lucruri, ori de ce nu le-a oprit. Este ușor pentru noi să selectăm anumite caracteristici ale lui Dumnezeu, care să servească scopurilor noastre la un moment dat.

    Aceste caracteristici ale Lui sunt numite atribute. Un atribut al lui Dumnezeu este acel lucru care este adevărat despre El și pe care El ni l-a revelat în Cuvântul Său. Există atribute ale lui Dumnezeu care nu pot fi împărtășite, adică atribute care Îi aparțin în exclusivitate Lui. Există de asemenea atribute ale Lui care pot fi împărtășite de noi, adică acele atribute pe care El dorește să le vadă manifestate și în viețile noastre. Cred că atributele lui Dumnezeu nu pot fi numărate, fiindcă El este infinit. Să privim însă la câteva dintre ele, așa cum ni le prezintă Isaia 40.

    El Își este cu totul suficient (versetele 12-14), adică nu are nevoie de nimeni și de nimic care să-L ajute. Este de asemenea atotputernic (versetul 12), atotcunoscător (versetele 13, 14 și 28). Este drept (versetul 14), este perfect de înțelept (versetul 14), este suveran (versetele 15-17), având totul sub control, fără ca nimic să-L poată lua prin surprindere, și este incomparabil (versetul 18), fiindcă nimic și nimeni nu se poate compara cu El.

    T. Hadley, Sr.


    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Întreabă … păsările cerului, și îți vor spune … Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?

    Iov 12.7,9


    Rândunica arctică

    Această pasăre zboară până la 500 de kilometri pe zi, 39.000 de kilometri pe călătorie, 80.000 de kilometri pe an și până la 2,4 milioane de kilometri în toată viața ei. În lunile iunie și iulie, pasărea rămâne în regiunile arctice, unde are la dispoziție opt săptămâni pentru a se împerechea, a cloci și a-și crește puii. Apoi începe călătoria cu o escală în Atlanticul de Nord, unde timp de patru săptămâni își reîncarcă forțele. După aceea își continuă zborul spre Antarctica. Acolo iernează din noiembrie până în aprilie și se întărește pentru zborul de întoarcere. – Astfel, ea călătorește de la un pol la altul de două ori pe an, fiind cea mai lungă călătorie anuală a unei păsări de la cuibul în care a apărut până la cuibul de iernare.

    Una dintre cele mai uimitoare abilități ale păsărilor migratoare este capacitatea lor de a se orienta și de a naviga. Ele își găsesc drumul înapoi la locurile de cuibărit! Păsările migratoare se pot orienta în funcție de câmpul magnetic al Pământului, precum și de poziția soarelui și a stelelor. Ele nu învață acest lucru prin încercări și nici din propriile erori. Oamenii de știință spun că „migrația pe distanțe lungi se bazează în primul rând pe programe ereditare de timp și de direcție”.

    Dumnezeu a înzestrat materialul genetic al primei rândunici arctice cu toate informațiile importante pentru supraviețuirea acestei mici păsări.

    Citirea Bibliei: Iosua 11.1-9 · 1 Corinteni 10.1-13


    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TU CE FACI CU ISUS? | Fundația S.E.E.R. România

    „Dar ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?…” (Matei 27:22)


    Când vine vorba despre Domnul Isus, avem la dispoziție trei opțiuni; să vedem care sunt acestea:

    1) Să-L respingem – asta au făcut fariseii. „Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit” i-au răspuns cu toţii.” (Matei 27:22). De ce? Pentru că harul și puterea Lui demascau lipsa acestora în dreptul lor. Adevărul Său le-a demascat păcatul. Și când nu-ți place mesajul, respingi mesagerul!

    2) Să-L evităm – asta a făcut soția lui Pilat. Biblia spune că: „nevastă-sa a trimis să-i spună: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina Lui.” (Matei 27:19). De ce Îl evită oamenii pe Isus? Pentru că El ne obligă să avem o reacție în inima noastră. El ne cheamă să alegem între viața trăită pentru noi înșine și viața trăită pentru El. Marii preoți au spus despre El că: „Întărâtă norodul” (Luca 23:5). Și aveau dreptate! Înainte ca Domnul Isus să te scape, El te întărâtă – iar unii dintre noi (cei mai mulți!) nu doresc să fie deranjați.

    3) Să-L acceptăm – asta a făcut apostolul Pavel. El spune: „Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20). Pilat a încercat să se spele pe mâini de toată situația și să evite să ia o decizie cu privire la Isus. Asta însă nu se poate! Domnul Isus a spus: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea…” (Matei 12:30).

    Așadar, dacă nu L-ai primit pe Hristos ca Mântuitor al tău, : „Ce să fac cu Isus?” este întrebarea la care trebuie să răspunzi și tu, astăzi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Efeseni 1:15-23


    În rugăciunea adresată către „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos” (v. 17), apostolul cere pentru sfinţi ca ei să ştie mai întâi care este poziţia lor (v. 18) şi apoi care este puterea care îi introduce în această poziţie (v. 19, 20).

    „Plinătatea binecuvântării noastre decurge din faptul că suntem binecuvântaţi împreună cu Hristos. Asociaţi în ruină cu primul Adam, noi suntem acum asociaţi în glorie cu Cel deal doilea Om; ca atare, El nu posedă nimic în care noi să nu fim introduşi, semn al dragostei desăvârşite: gloria (Ioan 17.22), bucuria (Ioan 15.11), pacea (Ioan 14.27), dragostea Tatălui (Ioan 17.26). El nu-Şi va lua moştenirea fără cei împreunămoştenitori cu El. Pavel nu cere ca sfinţii să aibă parte de aceste lucruri ~ căci ele le aparţin deja ~ ci să se bucure de ele.” (J.N.D.).

    Şi, să fim atenţi, ochii inimilor noastre sunt cei care trebuie să se deschidă asupra acestor realităţi glorioase. Dragostea este adevărata cheie a priceperii (Luca 24.31). Limpezindu-ni-se afecţiunile, Duhul ne face să-L contemplăm pe Hristos, Omul înviat îmbrăcat cu putere şi cu glorie, potrivit Psalmului 8. Trupul Lui, Adunarea, Îl completează ca Om. El este „Capul” glorios în cer. Biserica este „plinătatea Celui care umple totul în toţi” (v. 23).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne