Mana Zilnica

Categorie: Domnul Este Aproape

  • 16 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Inspiraţia iniţiativei spirituale

    Scoală-te din morţi. Efeseni 5:14

    Nu orice iniţiativă este inspirată divin. Cineva poate-ţi spune: „Curaj, ia-ţi repulsia de gât, arunc-o peste bord şi fă cutare lucru!” Aceasta este iniţiativa umană obişnuită. Dar când vine cu adevărat Duhul lui Dumnezeu şi spune: „Curaj!”, descoperim că această iniţiativă este inspirată.Când suntem tineri, toţi avem multe vise şi aspiraţii, dar mai devreme sau mai târziu, descoperim că nu avem puterea să le facem să devină realitate. Nu putem face lucrurile pe care dorim să le facem, aşa că avem tendinţa să renunţăm la visele şi aspiraţiile noastre ca şi cum am fi morţi. Dar Dumnezeu vine şi ne spune: „Scoală-te din morţi”. Când inspiraţia vine de la Dumnezeu într-adevăr, ea vine cu o asemenea putere miraculoasă, încât putem să înviem din morţi şi să facem lucruri imposibile. Remarcabil în privinţa iniţiativei spirituale este faptul că viaţa şi puterea apar după ce noi ne „îmbărbătăm”. Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare. El ne dă viaţa pe măsură ce învingem. Când vine inspiraţia de la Dumnezeu şi El ne spune: „Scoală-te din morţi”, trebuie să ne sculăm noi înşine, nu ne ridică Dumnezeu. Domnul nostru a spus omului cu mâna uscată: „Intinde-ţi mâna” şi imediat ce omul a făcut aşa, mâna lui s-a vindecat. Dar el a trebuit să ia iniţiativa. Dacă vom lua iniţiativa să biruim, vom descoperi că suntem inspiraţi de Dumnezeu, deoarece El ne dă imediat viaţă.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „şi Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: „Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „întreabă întâi Cuvântul Domnului.” 1ÎMPĂRAŢI 22:4,5

    Ştim că Iosafat împăratul lui Iuda a fost un împărat evlavios. Ahab, împăratul lui Israel, pe de altă parte, era rău, închinător la idoli, şi fără teamă de Dumnezeu. Alianţa lui Iosafat cu Ahab a fost deci, clar împotriva voii lui Dumnezeu, cu toate că popoarele lor fuseseră altădată o singură naţiune. Pe lângă aceasta, este clar că Iosafat deja se hotărâse pentru aceasta înainte de a întreba pe Domnul cu privire la intenţiile lui. La ce bun să mai întrebăm pe Domnul când deja ne-am fixat mintea cu privire la o oarecare conduită? Nu numai că aceasta este o nebunie, dar este totodată şi o batjocoră. Un important principiu care este prezentat în acest episod, este că, Cuvântul lui Dumnezeu nu se adaptează niciodată la ideile şi imaginaţiile nebune ale inimii omeneşti ci mai degrabă le demască şi îşi arată totala opoziţie faţă de ele. Din această pricină, inima ignorează Cuvântul lui Dumnezeu şi stăruieşte să acţioneze în independenţă de Dumnezeu. În orice caz, o raţiune oarbă şi o voinţă îndărătnică, chiar când se găseşte în inima unui credincios, cum era împăratul losafat, poate duce numai la ruşine, înfrângere şi nenorocire. O alianţă nu este neapărat numai pentru un scop agresiv, ea poate avea şi scopuri paşnice, pentru că, în fond, ea este „legătura între două sau mai multe grupe în vederea realizării unui scop comun.” Dar ea nu poate fi binecuvântată dacă nu este făcută de Dumnezeu. Cu atât mai mult când este vorba de grupări creştine care, chiar dacă pretind că au acelaşi scop de a sluji şi proslăvi pe Dumnezeu, se deosebesc totuşi nu numai prin practicile lor religioase, dar vai, de multe ori, chiar din punct de vedere al învăţăturii curate şi sănătoase a Cuvântului lui Dumnezeu. De aici, atâtea denominaţiuni religioase false. Cât de multă mizerie, câte dureri ale inimilor şi câte lacrimi ale copiilor lui Dumnezeu ar fi scutite prin alegerea căii de supunere şi de judecare de sine, decât aceea a voinţei personale şi a urmaririi imaginaţiilor şi nechibzuintei inimilor noastre!Ce pildă minunată şi desăvârşită avem în Domnul Isus care tot timpul vieţii Lui pe pământ a trăit într-o deplină ascultare şi dependenţă de Tatăl Sau! „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate să facă nimic de la sine, ci numai ce vede pe Tatăl facând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai.” (loan 5:19).

     

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui, fără prihană, fără vină şi în pace”. 2 Petru 3:13-14;

    Citind acest capitol putem să vedem că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, vor veni batjocoritori care vor trăi după poftele lor. Aceştia nu vor să ştie de făgăduinţa revenirii Domnului, nu vorbesc despre aceasta, cu toate că, cugetul lor îi înştiinţează că lumea aceasta a fost nimicită odată prin potop, aşa cum de altfel, ne face cunoscut şi Cuvântul Lui Dumnezeu. Tot astfel va arde totul pentru judecarea oamenilor necredincioşi. Şi pentru că toate acestea vor trece, să ne străduim a trăi o viaţă sfântă, cumpătată, pentru a aştepta şi grăbi ziua revenirii Lui, zi în care cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul cu tot ce este pe el va arde. Cum putem să grăbim, aşteptând? Dacă o mamă pleacă de acasă, copilul ei o aşteaptă şi se uită pe geam când se întoarce. Tot aşa este şi cu aşteptarea revenirii Mântuitorului, privind cu dor la ziua revenirii Lui, bazându-ne pe promisiunile Sale. Potrivit promisiunilor Sale, aşteptăm un pământ şi un cer nou, şi pentru a putea fi acolo, trebuie să fim curaţi şi neprihăniţi. În această stare putem să rămânem numai dacă suntem ascultători de mustrările Duhului Sfânt, după ce am crezut lucrarea de mântuire de la Golgota, că Isus ne-a împăcat cu Tatăl prin moartea trupului Său pământesc pentru a ne prezenta sfinţi şi neprihăniţi Înaintea Lui Dumnezeu. Baza mântuirii noastre este ceea ce Isus a făcut pentru noi. Dacă procedăm astfel, ne grăbim şi graba noastră este o odihnă după promisiunile Lui Dumnezeu.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    AI DE-A FACE CU DUMNEZEU

    Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu-l voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om. Osea 11.9

    Aşa ne face cunoscut Domnul, cum iartă El în credincioşia Sa. Poate că cineva este urmărit de gândul că L-a supărat pe Dumnezeu şi se simte ameninţat de o grabnică osândă. Ei bine, bazat pe acest cuvânt, să nu dispere. Domnul vă pofteşte acum să cercetaţi căile şi să vă mărturisiţi păcatele. Dacă ar fi un om, de mult v-ar fi omorât dintr-odată. Dar Dumnezeu nu lucrează aşa, căci „cât sunt de departe cerurile de pământ, atât de departe sunt caile sale de căile noastre şi gândurile Sale de gândurile noastre”.Pe bună dreptate, socotiţi că Dumnezeu este mâniat pe dv., dar „El nu păstrează mânia pentru totdeauna”. Dacă vă întoarceţi de la păcat şi priviţi la Domnul Isus, Dumnezeu Se va întoarce de la mânia Sa. Pentru că Dumnezeu nu este un om, este încă iertare pentru dvs. chiar dacă aţi fi adânciţi până peste cap în fărădelege. Doar aveţi de a face cu Dumnezeu, nu cu un om aspru. Nici o fiinţă omenească nu v-ar mai răbda: aţi fi obosit chiar pe un înger, cum aţi întristat amar pe tatăl dvs.; dar Dumnezeu este încet la mânie şi îndurător. Puneţi-L la încercare. Mărturisiţi-vă Lui păcatele, părăsiţi-vă căile şi veţi fi mântuiţi.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    DOMNUL izbăveşte pe prinşii de război; DOMNUL deschide ochii orbilor; DOMNUL îndreaptă pe cei încovoiaţi;

    DOMNUL iubeşte pe cei neprihăniţi. Psalmul 146.7-8

    Dumnezeu descoperă harul Său oamenilor lipsiţi de putere. Numai pe un asemenea temei poate fi dezlegat cel legat. Cel legat este fără putere şi nu poate scăpa deoarece lanţurile păcatului sunt deosebit de tari: omul este sub dominaţia Satanei. Nimeni în afară de Domnul Isus nu putea să dezlege pe omul acela stăpânit de duhul cel rău prin care era legat. ISUS, da numai EL poate să-l lege pe cel tare (Satan) şi să-i ia avuţia. Această victorie a cucerit-o pe crucea de pe Golgota; acolo l-a învins pe cel ce avea puterea morţii şi a isprăvit cu păcatul. NUMAI El este în stare să deschidă ochii orbilor. Numai El îi poate îndrepta pe cei încovoiaţi, care sunt istoviţi sub greutatea păcatelor lor. Oamenii care gândesc că ei nu sunt legaţi, nici orbi, rămân în starea tristă în care se află; ei nu pot fi AJUTAŢI. Domnul nu a venit pentru cei neprihăniţi, ci pentru păcătoşi, trudiţi şi împovăraţi, care simt necazul lor şi vor să fie scăpaţi.Odată, pe când mă plimbam, am întâlnit un fost coleg, un om în vârstă şi serios, dar care nu avea liniştea necesară cu privire la viaţa veşnică. M-a întrebat: „Cu ce începe calea vieţii?” Când a auzit că începutul se face în cămăruţă cu o pocăinţă sinceră în faţa lui Dumnezeu şi cu credinţă adevărată în Domnul Isus, s-a întors şi a plecat. Nu era pregătit să renunţe la părerile bune despre el, şi să creadă mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său. Vreau să te înştiinţez: Dumnezeu iubeşte pe cei neprihăniţi adică pe aceia care prin credinţă în sângele Domnului Isus şi pe temeiul jertfei Lui au găsit pace cu Dumnezeu.Inimii omeneşti îi place ceva care să se poată vedea. Îi place ceva care să îi mulţumească simţurile. Îi place ceva care să ridice în slăvi persoana şi lucrarea omului. Fugi de toate acestea şi nu te opri până nu ajungi în locul prezenţei lui Dumnezeu!

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    Iată ziua, o, Doamne, ziua Ta! Fă-o să strălucească veşnic în vieţile noastre particulare ca o nestemată.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «Dar cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.» Proverbe 4,18

    Într-una din călătoriile mele în America am trăit o experienţă minunată legată de puterea luminii. Acolo există (între timp au apărut şi în Europa) felinare care luminează din ce în ce mai puternic pe măsură ce afară se lasă întunericul. Acest lucru se întâmplă automat. Dacă soarele nu a apus încă, felinarele luminează slab. În vreme ce întunericul se aşterne peste oraş, lumina lor devine din ce In ce
    mai puternică. Observând acest fenomen m-am gândit că
    situaţia noastră ca şi creştini în vremurile din urmă este
    la fel, mai ales că si contextul social devine tot mai întunecat.
    Chemarea noastră este: «Voi sunteţi lumina Iumii» (Matei 5,14). Lumina are putere. Dacă în inima ta «lumina puternică a Evangheliei» este aprinsă cu adevărat, atunci,
    în clipa când începe să se întunece şi noaptea se aşterne, ea va lumina cu o putere tot mai mare. Timpurile în care
    Biserica era principala autoritate în stat au fost deosebit
    de periculoase pentru copiii lui Dumnezeu. Lumea a avut
    parte de o lumină artificială, care era de fapt întunericul
    păgânătăţii. Oamenii erau «creştinaţi», dar nu şi evanghelizaţi. Noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, avem datoria – mai
    mult ca oricare generaţie a Bisericii lui Cristos — să lăsăm lumina noastră să strălucească puternic, căci afară e din ce
    în ce mai întuneric. 

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Filipeni 4:11

    Aceste cuvinte ne arată că mulţumirea nu este o înclinaţie naturală a oamenilor. Invidia, nemulţumirea şi plângerile sunt la fel de fireşti pentru om ca buruienele pentru pământ. Nu avem nevoie să semănăm spini şi pălămidă; răsar fără să ne obosim, fiindcă sunt băştinaşe. La fel, nu avem nevoie să învăţăm oamenii să se plângă; se plâng fără să li se spună nimic. Dar lucrurile de preţ trebuie cultivate. Dacă vrem grâu, trebuie să-l semănăm şi să secerăm. Dacă vrem flori, trebuie să le plantăm şi să avem grijă de ele. Mulţumirea este una dintre florile cerului, şi dacă vrem să o avem, trebuie să o cultivăm. Nu creşte în noi de la sine. Numai firea cea nouă o poate produce şi chiar şi atunci trebuie îngrijită şi supravegheată şi cultivată prin harul Domnului care a semănat-o în noi. Pavel spune: „în totul… m-am deprins”. Această declaraţie arată că el nu ştia să fie mulţumit de la început. L-a costat durere să ajungă la marea taină a adevărului. Fără îndoială că uneori, când îşi închipuia că învăţase deja lecţia, a căzut. Şi când, în cele din urmă, o învăţase pe deplin, şi a putut spune „m-am deprins să fiu sătul şi flămând”, era un bătrân cărunt, la marginea mormântului – un biet prizonier închis în temniţa lui Nero din Roma. Trebuie să suferim alături de Pavel şi să împărţim lanţurile cu el dacă vrem să ajungem la poziţia lui. Să nu ne imaginăm că putem fi mulţumiţi fără efort şi fără disciplină. Nu este o putere pe care să o exerciţi natural, ci o ştiinţă pe care o înveţi pe parcurs. Ştim acest lucru din experienţă. Frate, alungă cârtelile şi învaţă în continuare în Şcoala Mulţumirii.

     

    Seara

    Duhul Tău cel bun. Neemia 9:20

    Des întâlnit, prea des întâlnit, este păcatul uitării Duhului Sfânt Această faptă înseamnă nebunie şi nerecunoştinţa. El merită tot ce este mai bun, fiindcă este bun, extraordinar de bun. Ca Dumnezeu, este bun în mod esenţial. El împărtăşeşte întreitul atribut „sfânt, sfânt, sfânt” (Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8), care se ridică spre Sfânta Treime. El este puritate, adevăr şi har. Este bun, ne iartă rătăcirile şi se luptă cu dorinţele noastre rebele. Nu ne lasă să pierim în păcat, şi ne îndrumă spre cer ca o mamă iubitoare. Cât de milostiv, iertător şi bun este răbdătorul Duh Sfânt! El are o bunătate activă. Toate lucrările Sale sunt desăvârşite în bunătate. El sugerează gândurile bune, grăbeşte acţiunile bune, descoperă adevărurile bune, împlineşte făgăduinţele bune, ne sprijină în realizările bune şi ne conduce la rezultate bune. Nu este nici un bun spiritual în toată lumea al cărui autor şi susţinător să nu fie El; cerul însuşi îi va datora Lui caracterele bune ale locuitorilor săi. El este bun în mod oficial. Fie că este Mângâietor, învăţător, Călăuzitor, Desăvârşitor, îndrumător sau Mijlocitor, El îşi împlineşte în mod desăvârşit îndatoririle, şi fiecare faptă a Sa are ca scop binele bisericii lui Dumnezeu. Cei care îi ascultă sfaturile devin buni, cei care îi cer călăuzirea lucrează bine şi cei care trăiesc sub stăpânirea Lui primesc numai binecuvântări. Să fim deci recunoscători unei persoane atât de bune. Să-L slăvim şi să-L venerăm pe Cel „care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Romani 9:5). Să-i recunoaştem puterea şi să ne recunoaştem nevoia de El chemându-l în toate acţiunile noastre. Să-I căutăm ajutorul şi să nu-L îndurerăm niciodată. Şi să-L slăvim oricând ni se oferă ocazia. Biserica nu va prospera niciodată dacă nu se va încrede mai mult în Duhul Sfânt. El este atât de bun şi blând încât se întristează şi se îndurerează când îl uităm şi îl neglijăm.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Chiar dacă te-am întristat … nu te voi mai întrista. (Naum 1:12)

    Există o limită pentru întristarea noastră. Dumnezeu o trimite şi apoi o înlătură. Te plângi, spunând: „Când se va sfârşi?” Fie ca noi să aşteptăm în linişte şi să îndurăm răbdători voia Domnului până va veni El. Tatăl nostru îndepărtează nuiaua când scopul pentru care a folosit-o este pe deplin atins.Dacă întristarea este trimisă ca să ne încerce, astfel încât cuvintele noastre să-L glorifice pe Dumnezeu, ea se va sfârşi odată ce El ne-a făcut să dăm mărturie spre lauda şi cinstea Lui. De fapt, noi nu am vrea ca dificultatea să fie îndepărtată până când Dumnezeu nu va primi de la noi toată onoarea pe care I-o putem da.Astăzi lucrurile pot deveni „o linişte mare” (Matei 8:26). Cine ştie cât de curând valurile acestea furioase se vor transforma într-o mare de sticlă cu pescăruşi stând pe liniştitele unduiri?După o lungă şi grea încercare, unealta de treierat este pusă în cui, şi grâul a fost strâns în hambar. Nu după mult timp putem fi tot atât de fericiţi pe cât suntem de trişti acum.Nu este greu pentru Domnul să transforme noaptea în zi. El care trimite norii poate tot atât de uşor să însenineze cerul. Haideţi să ne încurajăm – lucrurile stau mai bine jos pe drum. Haideţi să cântăm laudele lui Dumnezeu în aşteptarea lucrurilor care au să vină. Charles H. Spurgeon

    „Domnul secerişului” (Luca 10:2) nu ne treieră întotdeauna. Încercările Lui sunt doar pentru un timp şi ploile vor trece curând. „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5). „Întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Cor. 4:17). Încercările îşi ating scopul.Chiar faptul că înfruntăm o încercare dovedeşte că există ceva foarte valoros pentru Domnul nostru în noi, altfel El n-ar pierde atât de mult timp şi energie cu noi. Hristos nu ne-ar încerca dacă n-ar vedea metalul preţios al credinţei amestecat cu miezul stâncos al naturii noastre, şi ca să ne rafineze în puritate şi frumuseţe, El ne constrânge să trecem prin încercarea grea de foc.Ai răbdare, o, tu, cel ce suferi! Rezultatul focului Rafinatorului va compensa mai mult decât îţi închipui încercările noastre, odată ce vom vedea „greutatea veşnică de slavă”. Să aud lauda Lui: „Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:21); să fii onorat înaintea sfinţilor îngeri; să fii glorificat în Hristos, astfel încât să pot reflecta gloria Lui înapoi spre El – ah! Aceasta va fi o răsplată mai mult decât suficientă pentru toate încercările mele. din Încercat prin foc

    Aşa cum greutăţile unui ceas al bunicului sau stabilizatorii de pe o ambarcaţiune sunt necesare pentru ele ca să funcţioneze bine, tot aşa sunt necazurile pentru suflet. Cele mai plăcute parfumuri se obţin numai printr-o presiune foarte mare, cele mai minunate flori cresc pe cele mai izolate şi înzăpezite piscuri, cele mai frumoase pietre preţioase sunt acelea care au suferit cel mai mult pe roata bijutierului, şi cele mai măreţe statui au suportat cele mai multe lovituri de daltă. Toate acestea, însă, se supun legii lui Dumnezeu. Nu se întâmplă nimic fără să fi fost hotărât mai dinainte cu grijă şi prevedere desăvârşită.

    din Comentarii devoţionale zilnice

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

     

    Psalmul 2

    Psalmii 1 şi 2, complementari unul altuia, servesc drept introducere a întregii cărţi. Ei pun în evidenţă cele două mari păcate comise de Israel prin refuzul dublei mărturii date de Dumnezeu poporului: neascultare faţă de legea Sa (Psalmul 1) şi respingerea Fiului Său (Psalmul 2).Psalmul 2 ne ajută să-L descoperim pe Dumnezeu având gândurile îndreptate spre Cel care este „Unsul Său” (v. 2), Jmpăratul Său” (v. 6), ,Fiul Său” (v. 7,12 citate în Fapte 13.33) şi veghind ca Isus să fie onorat pe acelaşi pământ pe care a fost şi dispreţuit. Odinioară, „Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu naţiunile şi cu popoarele lui Israel” s-au strâns împotriva Lui (Fapte 4.25-28); crucea Sa a purtat batjocoritoarea inscripţie: „Isus din Nazaret, Regele iudeilor” (Ioan 19.19), prin care oamenii ar fi vrut să-I transmită lui Dumnezeu: «Iată ce facem din împăratul Tău». Într-o zi viitoare însă, chiar în timpul revoltei deschise a naţiunilor, va apărea împăratul cel drept pe care Dumnezeu îl rezervă pentru acest pământ (Psalmul 89.27,28).De aceea, încă de la începutul cărţii Psalmilor, pentru a-1 încuraja pe cel credincios în necazurile sale, Dumnezeu Se prezintă (v. 6) ca dominând întreaga scenă a evenimentelor, dirijând totul spre gloriosul Său ţel final.Să reţinem îndemnul din v. 11: „Slujiţi Domnului cu teamă”. „Cu bucurie”, spune de asemenea Psalmul 100.2. „Din toată inima voastră”, completează 1 Samuel 12.20.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Fapte 17:1-15

    Oamenii aceştia care au răscolit lumea, au venit şi aici. Fapte 17:6

    CUM SĂ SCHIMBI LUMEA

    In primul secol, duşmanii Evangheliei au trebuit să admită că creştinii au avut un impact extraordinar în societate. Vieţile celor ce L-au primit pe Isus au fost atât de radical diferite de ale celorlalţi, încât i-au influenţat pe aceştia în bine. Trezirea din Ţara Galilor (1904-1906) a schimbat totul în acea ţară. Oamenii care s-au pocăit au început să-şi plătească datorii care figurau ca imposibil de colectat. Si-au curăţit vieţile devenind modele de integritate şi hărnicie la locurile de muncă. Efectele au durat multă vreme. Mulţi ani mai târziu, preotul englez W.E. Sangster a făcut o declaraţie publică ce n-a fost contestată niciodată. El a spus că extrem de rar s-a înregistrat o încălcare a legii de către minorii ce frecventau biserica sau şcoala duminicală. Nu s-a auzit ca dintr-o casă creştină să se fi ridicat vreun tânăr bătăuş şi vagabond.Azi, milioane pretind să fie creştini şi sprijină lucrarea Evangheliei. Dar răscolim noi lumea, aşa cum s-a spus despre primii creştini din primul secol? Poate pentru că nu suntem creştini în atitudini şi în acţiuni aşa cum ar trebui să fim. Poate atunci când ne vom plăti datoriile, vom munci cinstit ziua de lucru la serviciul nostru, alungând distracţiile care promovează violenţa şi imoralitatea, respingând comportamentul imoral şi construind cămine, avându-L pe Cristos ca centru, vom avea un impact în societatea de azi.

    Atunci duşmanii noştri ne vor spune: „Au răscolit lumea”. H.V.L.

        Domnul meu, numele de Creştin 
        Am să-l port cu cinste pe pământ! 
        Ajută-mă, Isuse, Salvator divin, 
        Şi fă-mă să merit Numele-Ţi sfânt.  – Freeman

    Lumea judecă creştinismul după ceea ce vede la creştini.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu” (2 Corinteni 1:4)

    Dintre toate numele date lui Dumnezeu în Scriptură, nici unul nu e mai alinător decât „Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre” (v. 3-4). Să remarcăm expresia: „oricărei mângâieri”. Asta înseamnă că nu există excepţii şi margini ale mângâierii lui Dumnezeu, indiferent cât de înspăimântătoare sunt împrejurările în care te găseşti. Mângâierea este numele şi natura lui Dumnezeu; e ceea ce este El şi ceea ce doreşte El să facă în mod natural! Nu te poţi apropia de El fără să fii mângâiat. Lipsa mângâierii duce la ruperea relaţiei cu Dumnezeu, de obicei rezultatul lipsei de credinţă. Tu poţi cunoaşte pe cale intelectuală că El este „Dumnezeul oricărei mângâieri”, dar să nu te simţi mângâiat din cauza îndoielilor tale. Domnul Isus le-a spus orbilor care au venit la El pentru a fi vindecaţi: „Facă-vi-se după credinţa voastră” (Matei 9:29). „Cunoaşterea” necesită „credinţă” înainte de a experimenta mângâiere. Sentimentul vine în urma credinţei, nu viceversa! Să presupunem că te duci în prima ta croazieră pe ocean şi ai anumite îngrijorări în privinţa siguranţei. Căpitanul te asigură că este un veteran calificat şi că vasul este ultima apariţie în domeniu, dotat cu mijloace moderne de comunicare şi echipament de siguranţă. În cazul în care, ca majoritatea creştinilor, refuzi să-l crezi până nu simţi şi vezi cu ochii, probabil vei dori debarcarea sau îţi vei petrece întreaga călătorie bolnav de îngrijorare. Dar, dacă te hotărăşti să crezi cuvintele căpitanului, vei simţi curând cum dispare teama şi se instalează liniştea! Astăzi, hotărăşte-te să te încrezi în „Căpetenia mântuirii noastre” care ne promite că ne va „mângâia în toate necazurile noastre” şi vei experimenta liniştea oferită de El.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, sa arătat. Tit 2.11

    Harul sa arătat (1)

    Harul lui Dumnezeu reprezintă activitatea dragostei Sale către cei care merită mânia Sa şi, pentru noi, acest har este în Domnul nostru Isus Hristos. Îl vom înțelege mai bine dacă îl vom privi în El şi, totodată, nul vom savura pe deplin dacă îl disociem de El, căci harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos, iar El a locuit printre noi plin de har. Harul lui Dumnezeu, care înseamnă mântuire, nu nea fost trimis, ci nea fost adus. Na fost trimis printrun înger, ci nea fost adus prin Fiul preaiubit al lui Dumnezeu.

    Mulți privesc această binecuvântare aşa cum privesc un cadou primit prin poştă – a venit, lau primit şi se bucură căl au, ca o dovadă a dragostei din partea unui prieten din depărtări. Însă acel prieten nu este acolo şi cât de diferite ar fi lucrurile dacă el ar fi adus cadoul în persoană! Şi, împreună cu această greşeală, ei consideră mântuirea a fi un lucru, în timp ce ea este, de fapt, o Persoană, căci, dacă Îl ai pe El, pe Mântuitorul, atunci ai mântuirea. Moise a înțeles acest lucru, atunci când a spus: „El este mântuirea mea” (Exod 15.2).Aceasta este ceea ce Domnul a vrut să spună, atunci când i Sa adresat lui Zacheu: „Grăbeştete şi coboară, pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19.5). După ce a trecut pragul casei acestuia, Domnul a spus: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta” (versetul 9). De ce? Fiindcă El intrase în acea casă; Domnul Isus Însuşi era mântuirea. Când ne aduce mântuirea, El vine să locuiască cu noi. Este ca şi cum near spune: «Te iubesc atât de mult şi team căutat atât de mult timp, încât nu vreau să Mă mai despart niciodată de tine». Avem binecuvântarea, însă Îl avem şi pe Binecuvântător. Din nefericire, prea puțini apreciază harul pe care El la adus. Însă noi ne bucurăm că inimile neau fost deschise pentru aL primi! J.T. Mawson

     

    Sămânţa Bună

     

    Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul … Psalmul 18.6

    Cântecul lui Koskinen

    Koskinen a început să cânte, la început cu o voce necăjită, dar apoi vocea i-a devenit puternică, naturală și liberă. Toți prizonierii s-au întors și l-au privit, în timp ce el cânta: „În siguranță în brațele lui Isus, în siguranță la pieptul Lui drag. Acolo, la umbra iubirii Lui, sufletul meu se va odihni în pace”. A cântat de mai multe ori aceste versuri, iar când a terminat, toată lumea a rămas tăcută pentru câteva momente, până când un bărbat cu o privire sălbatică l-a întrebat: „De unde știi asta, prostule? Încerci să ne convertești?”.Koskinen s-a uitat la camarazii lui și le-a zis: „Camarazi, mă ascultați puțin? M-ați întrebat de unde știu cântecul acesta. Mama mea cânta despre Isus și se ruga”. S-a oprit puțin ca și cum și-ar trage sufletul. Apoi s-a ridicat și a redevenit soldatul care era; s-a uitat drept în față și a început să vorbească din nou.”Este o dovadă de lașitate să-ți ascunzi credința. Dumnezeul în care a crezut mama mea, este acum Dumnezeul meu. Nu pot să vă spun cum s-a întâmplat. Azi-noapte eram treaz și dintr-o dată am văzut chipul mamei, iar acesta mi-a amintit de cântecul pe care l-am auzit. Am simțit că trebuie să-L găsesc pe Salvatorul și să mă refugiez la El. Apoi m-am rugat asemenea tâlharului de pe cruce, ca Hristos să mă ierte și să-mi cruțe sufletul păcătos și să mă facă să pot sta în picioare în fața Lui, Cel pe care Îl voi întâlni curând …”.

  • 15 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Sunt eu păzitorul fratelui meu?

    Nici unul dintre noi nu trăieşte pentru sine. Romani 14:7

    Ţi-a trecut vreodată prin minte că tu eşti responsabil înaintea lui Dumnezeu de viaţa spirituală a altor suflete? De exemplu, dacă eu permit vreo abatere de la
    Dumnezeu în viaţa mea, toţi cei din jurul meu suferă. Noi „şedem împreună în locurile cereşti”. „Când un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el.” Atunci când permiţi în viaţa ta egoism carnal, neglijenţă mentală, insensibilitate morală sau îngustime spirituală, fiecare persoană din anturajul tău va suferi. „Dar”, te întrebi, „cine se poate ridica la un standard atât de înalt?” Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu şi numai de la El. „Îmi veţi fi martori.” Câţi dintre noi suntem gata să ne consumăm absolut toată energia noastră nervoasă, mentală, morală sau spirituală pentru Isus Cristos? Aceasta înseamnă să fii un martor în sensul pe care-l dă Dumnezeu acestui cuvânt. Dar este nevoie de timp, aşa că ai răbdare cu tine însuţi. De ce ne-a lăsat Dumnezeu pe pământ? Doar ca să fim mântuiţi şi sfinţiţi? Nu, ci ca să fim la dispoziţia Lui. Sunt gata să fiu pâine frântă şi vin vărsat pentru El? Sunt gata să fiu un „ratat” pentru acest veac, pentru această viaţă, să fiu un „ratat” din toate punctele de vedere în afară de unul: să fiu în stare să fac ucenici, bărbaţi şi femei, pentru Domnul Isus Cristos? Viaţa mea de slujitor este modul în care-I „mulţumesc” lui Dumnezeu pentru mântuirea Lui de nedescris. Nu uita că oricare dintre noi poate fi aruncat afară ca argint lepădat –”…ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu dezaprobat” (1 Corinteni 9:27).

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi ţi se vor împlini gândurile (planurile)” PROVERBE 16:3

    lată un îndemn atât de necesar, mai ales în vremurile de azi când este atâta zbucium, agitaţie, nedumerire, frământare şi îngrijorare în viaţa atâtor copii ai lui Dumnezeu. Dacă despre Ilie, proorocul ales al lui Dumnezeu şi care a fost răpit la cer, se spune că „…era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi…” (Iacov 5:17), cu cât mai mult noi astăzi, într-o lume atât de frământată, suntem plini de slăbiciuni, limitări fizice, sufleteşti şi materiale. Dar Dumnezeu foloseşte „vase de lut” pentru ca puterea şi reuşita în slujba noastră să-I fie atribuite numai Lui. Textul acesta este şi pentru mama de familie încărcată cu atâta trudă; este şi pentru tatăl de familie încărcat cu atâta răspundere materială şi spirituală a familiei, este şi pentru funcţionarul sau muncitorul acolo unde i-a aşezat Dumnezeu încărcaţi cu răspunderea de a lucra bine, corect şi de a da o mărturie bună în mijlocul oamenilor; este pentru elevul sau studentul care studiază greu şi care sunt în acelaşi timp confruntaţi cu problemele tinereţii; este într-un cuvânt, pentru toţi credincioşii care sunt hotărâţi să slujească şi să slăvească pe Dumnezeu în tot ce fac cu cuvântul sau cu fapta şi care văd totuşi în ei atâtea slăbiciuni, descurajări, nereuşite, atâtea piedici şi greutăţi încât nu mai ştiu încotro s-o apuce. Atunci să încredinţam toate aceste situaţii în mina Domnului şi să aşteptăm liniştiţi. „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). Şi Cuvântul nu spune să le lăsăm asupra Lui, ci să le aruncăm, şi asta nu însemnează o lipsă de respect faţă de Dumnezeu ci o încredere fermă că numai El ne poate scăpa de ele. Şi atunci, la sfârşitul zilei, ne vom minuna când vom vedea că frământările, temerile şi îngrijorările noastre nu s-au realizat şi că, fără să ştim cum, am fost hrăniţi cu mana ascunsă şi care reprezintă purtarea de grijă, plină de iubire, a Tatălui nostru, pentru orice situaţie în care ne-am găsi. Dar să nu uităm să-I încredinţăm Lui tot, şi să recunoaştem că nu putem nimic, nu ştim nimic ci numai El poate şi vrea să facă totul pentru copiii Lui preaiubiţi. Atunci ne vom odihni liniştiţi şi când ne vom scula a doua zi, vom avea grija să-I încredinţăm tot şi să plecam fiecare la treburile noastre, ne-având alt gând decât să ne facem datoria, ca nişte credincioşi dedicaţi şi astfel să-L slăvim pe El, Tatăl şi Dumnezeu nostru. Şi chiar dacă nu ni se vor împlini toate gândurile noastre, El rămâne Sfânt, Drept, plin de iubire faţă de noi şi credincios făgăduinţelor făcute.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    „Vă scriu copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui. V-am scris părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început. V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi Cuvântul Lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău.”

    Pentru că suntem înclinaţi de a ne baza pe noi înşine, e necesar să ni se reamintească: „Păcatele vă sunt iertate prin Numele Lui.”, şi prin aceasta înţelegem lucrarea de mântuire a Lui Isus Hristos. Planul de mântuire era pregătit încă înainte de întemeierea lumii, iar aceasta îmi dă putere şi curaj. De aceea spune Ioan: „Părinţii Îl Cunosc pe Cel ce este de la început, vă scriu tinerilor pentru că sunteţi tari şi Cuvântul Lui DUMNEZEU rămâne în voi. „Nu te teme”, găsim scris de de repetate ori, „Eu te întăresc”, „tot eu îţi vin în ajutor”, „Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare”. Mai mult de atât ce am putea să ne dorim? El, Creatorul tuturor lucrurilor conduce toate cu Cuvântul Său puternic. Cât de măreţe sunt lucrările Sale şi cât de minunate sunt căile Sale! Prin El avem acoperire pentru toate nevoile noastre. Nu este nici-o situaţie în care am putea să ne bazăm numai pe noi înşine, ci numai pe ajutorul Lui. El vine în ajutorul celui nenorocit. Copilaşii, tinerii, părinţii, toţi se bucură în El. Ce diferenţă este între învăţătura Bibliei şi viaţa practică a multor creştini care se mulţumesc cu:”vom avea”, în loc să trăiască cu „avem”. În aceia, în care locuieşte Cuvântul Lui Dumnezeu, sunt cei care „au”, se bucură de har, se laudă cu Domnul Isus, lăudând Numele Său Sfânt; puterea lor fiind bucuria în Domnul.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    EL ÎŞI VA ADUCE AMINTE

    Dumnezeu îşi va aduce aminte de noi; El ne va binecuvânta. Psalmul 115.12

    Cât mă priveşte pe mine, aş putea iscăli cu numele meu, prima parte a versetului. Tu nu poţi? Da, Dumnezeu Şi-a adus aminte de noi; Ei ne-a mângâiat, ne-a scăpat, ne-a călăuzit; El a purtat de grijă de tot ce am avut nevoie. În iubirea Sa părintească, El S-a gândit la noi şi Duhul Său n-a privit cu dispreţ nici una din nevoile noastre. El ne-a urmărit în fiecare clipă şi fără cea mai mică întrerupere, în multe cazuri am putut şi noi înşine lua seama într-un fel lămurit de această purtare de grijă. Da, Domnul Şi-a adus aminte de noi!A doua parte este o urmare a celei dintâi. Dacă Dumnezeu nu se schimbă, El va continua să-Şi amintească de noi, cum a făcut în trecut; şi acest fapt ne asigură binecuvântarea pentru viitor. Dar nu trebuie să ne lăsăm călăuziţi numai de deducţiile minţii, ci de ceea ce este scris în Cuvântul care, prin insuflarea Duhului spune: „El ne va binecuvânta”. În această făgăduinţă sunt lucruri mari şi de nepătruns. „El ne va binecuvânta” în felul Său dumnezeiesc şi aceasta până-n veşnicie. Iată de ce strigăm şi noi cu o veselă admiraţie: „Suflete al meu, binecuvântează pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui”.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum în lipsa mea. Filipeni 2.12

    Deseori acest verset a fost înţeles greşit, au fost mulţi care l-au tălmăcit greşit aducând neliniştea în viaţa lor şi a altora. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie înţeles în context; numai astfel se poate înţelege gândul concret al unor versete separate. În nici un caz nu se poate înţelege din acest verset că trebuie să ne câştigăm mântuirea noastră cu frică şi cu cutremur. Apostolul vorbeşte mai înainte despre timpul când era prezent în mijlocul lor şi în continuare vorbeşte de o vreme când nu mai era cu ei. În vremea când Pavel lucra în mijlocul lor se simţea prezenţa puterii duhovniceşti care se arăta prin el. Acum, în lipsa lui Pavel trebuia să se arate puterea din pricină că Dumnezeu era Acela care lucra în ei voinţa şi puterea. Nu fapte în sine, ci ÎNFĂPTUIREA puterii lui Dumnezeu; iată despre ce vorbeşte apostolul. Cuvântul „voastră” referitor la mântuire este în legătură cu absenţa apostolului. Filipenii se aflau fără Pavel în faţa vrăjmaşilor şi ei trebuiau să lupte împotriva acestor duşmani. Credincioşii cărora le este adresată epistola se vede că alergau către o ţintă, iar mântuirea ne este arătată ca ţelul care se află la capătul drumului. Este vorba despre acel aspect al mântuirii, care se referă la starea noastră de copii ai lui Dumnezeu când vom fi în faţa lui Dumnezeu în slava Sa, după ce toate greutăţile vor fi îndepărtate de la noi. Întăriţi pe acest drum şi savurând mântuirea să fim îmbărbătaţi de aceste gânduri. Atâta timp cât creştinul se găseşte în călătorie el nu merge fără îmbărbătare.Părăsirea unei răspunderi dată de Dumnezeu nu este niciodată dovada smereniei; dimpotrivă smerenia cea mai adâncă va fi dacă rămâi la locul tău în atârnare deplină de Dumnezeu. Este o dovadă că suntem plini de noi înşine când ne dăm înapoi dinaintea răspunderii, spunând că nu ne pricepem.

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    O, Doamne, cât de mult Te ador! Dar cât de mult tânjesc după o mai conştientă adorare şi comuniune şi slăvire a lui Dumnezeu! Curăţeşte-mă de întinăciunea depărtării de Tine.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «Adu-ţi aminte de Domnul Isus Cristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi…» 2 Timotei 2,8

    Totul este supus morţii. Toate eforturile umane cedează în cele din urmă în faţa unei asemenea puteri. Ştim acest lucru cu certitudine. Cercetarea umană şi cunoaşterea sti-inţifică au adus lumea într-un haos fară precedent. Un grup independent de cercetători americani a prezis că până în anul 2000 calitatea vieţii va avea de suferit, căci toate animalele şi vegetaţia vor fi dispărut deja de mult timp.Dar citim Cuvântul lui Dumnezeu care, iată, contrazice o astfel de afirmaţie: «Adu-ti aminte de Domnul Isus Cristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi.» Realita-tea învierii Lui aşază absolut toate lucrurile într-o ordine divină. Adevărul dovedit istoric al învierii Sale garantează un cer nou şi un pământ nou. Da, învierea Sa certifică faptul că este Fiul lui Dumnezeu: «în El era viata si viaţa era lumina oamenilor» (Ioan 1,4). în El găsim reînnoire, putere, viaţa veşnică, bucurie, siguranţă, ordine divină, victorie. Fără El avem parte de haos. Ce trebuie să facem? Simplu: să ne gândim mereu la Isus Cristos, Cel înviat din morţi! Lăudat să fie Numele Său cel sfânt, căci El a înviat cu adevărat!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    A Lui să fie slava, acum si în ziua veşniciei. 2 Petru 3:18

    Cerul va răsuna de slava lui Isus. Veşnicia îşi va număra anii nesfârşiţi, şi în tot acest timp slava va fi „a Lui”. Nu este El „preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:6)? A Lui să fie slava”. Nu este El Rege veşnic? „Împăratul împăraţilor, şi Domnul domnilor” (1 Timotei 6:15), „Părinte al veşniciilor” (Isaia 9:6)? A Lui să fie slava… în ziua veşniciei. ” Slava Lui nu va înceta niciodată. Ce a fost cumpărat cu sânge merită să dureze o Veşnicie. Slava Crucii nu va pieri niciodată; lumina mormântului gol şi a învierii nu se va stinge. O Isuse, fii slăvit în veci! Cât timp va dura veşnicia — cât timp va exista tronul Tatălui — în Veac de veac, a Ta să fie slava. Credinciosule, aştepţi timpul în care Il vei slăvi împreună cu îngerii, dar acum Il slăveşti? Cuvintele apostolului sunt: „A Lui să fie slava, acum şi în ziua Veşniciei”. Nu vrei să-L slăveşti şi tu azi? Doamne, ajută-mă să te slăvesc. Sunt sărac; ajută-mă să te slăvesc prin recunoştinţa mea. Sunt bolnav; ajută-mă să Te slăvesc prin răbdarea mea. Am daruri; ajută-mă să te preamăresc întrebuinţându-le în slujba Ta. Am timp, Doamne; ajută-mă să-l răscumpăr, ca să te pot sluji. Am o inimă, Doamne; ajută-mă să simt dragostea Ta şi să ard din iubire pentru Tine. Am înţelepciune, Doamne; ajută-mă să gândesc la Tine şi pentru Tine. M-ai adus în lumea aceasta cu un scop, Doamne; arată-mi care este, şi ajută-mă să-l împlinesc în viaţa mea. Nu pot să fac multe, dar asemeni văduvei care şi-a pus ultimii bănuţi pe altar, îmi aduc timpul pe altarul veşniciei Tale, Doamne, Sunt al Tău în întregime. Ia-mă, şi ajută-mă să Te slăvesc acum în tot ce fac, prin tot ce spun şi cu tot ce am.

     

    Seara

    Te înveselesc instrumentele cu coarde. Psalmi 45:8

    Cine sunt fericiţii care îl înveselesc pe Mântuitor? Biserica Sa — poporul Său. Dar este posibil? El ne înveseleşte pe noi, dar cum am putea oare noi să-l înveselim pe El? Prin dragostea noastră. Credem că dragostea noastră este rece şi slabă; într-adevăr, trebuie să mărturisim că aşa este, dar pentru Christos ea este de mare preţ. Ascultaţi cum laudă El această dragoste în preţioasa Cântare a lui Solomon: „Ce lipici în dezmierdările tale, soro, mireaso! dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul!” (Cânt. 4:10). Iată, inimă iubitoare, cum se desfată El în tine. Când îţi sprijini capul de pieptul Său, primeşti şi oferi bucurie. Când îi priveşti cu dragoste chipul slăvit, obţii alinare şi împarţi încântare. Şi rugăciunile noastre îl bucură — nu numai cântul buzelor, ci şi melodia recunoştinţei din inimă. Şi darurile noastre îi sunt plăcute. Ii place să ne vadă cum ne aşezăm timpul, talentele şi averea pe altar, nu pentru valoarea pe care o dăm, ci pentru motivele care ne fac să dăruim. Pentru El, darurile neînsemnate ale sfinţilor Săi sunt mai preţioase decât grămezi de aur şi argint. Sfinţenia este ca tămâia şi smirna pentru El. Iartă-ţi duşmanul, şi îl vei bucura pe Christos. Imparte-ţi bunurile cu cel sărac şi El se va înveseli. Fii un salvator de suflete, şi îi vei oferi ocazia să-ţi arate roadele muncii Sale. Vesteşte Evanghelia Sa, şi vei fi o jertfă de bun miros pentru El. Du-te la cei neştiutori şi ridică Crucea, şi Il vei onora. Stă în puterea ta acum să spargi vasul de alabastru şi să torni uleiul bucuriei pe capul Său, aşa cum a făcut femeia despre care se vorbeşte ori de câte ori se citeşte Evanghelia. Vei da înapoi? Nu îţi vei înmiresma Domnul cu smirna, aloia şi casia inimii tale? Palate de fildeş, veţi auzi în curând cântarea sfinţilor!

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la

    cei ce fac răul. (Psalmul 37:1)

    Nu te supăra niciodată prea tare din cauza împrejurărilor în care te afli. Dacă supărările ar fi vreodată justificate, atunci ar fi în împrejurări ca cele descrise de acest psalm. „Cei răi” se îmbrăcau „în porfiră şi in subţire; şi în fiecare zi duceau o viaţă plină de veselie şi strălucire” (Luca 16:19). „Cei ce fac răul” puneau mâna pe cele mai înalte poziţii ale puterii şi îi asupreau pe fraţii lor mai săraci. Oameni păcătoşi umblau ţanţoşi prin ţară plini de mândrie arogantă şi se desfătau în lumina marii lor prosperităţi, în timp ce oamenii buni erau plini de frică şi de îngrijorare. „Nu te mânia”. Nu te supăra niciodată prea mult! Fii liniştit! Chiar pentru un motiv bun, supărarea nu te va ajuta. Ea doar încinge lagărele, dar nu produce aburi. Ea nu ajută locomotiva doar pentru că osiile ei au devenit fierbinţi; încălzirea lor nu este decât o piedică. Osiile s-au încălzit din cauza frecării inutile. Suprafeţele uscate se freacă una de alta, în loc să meargă lin, ajutate de o peliculă fină de ulei. Fricţiunile cauzate de mânie sunt un indicator al absenţei ungerii cu untdelemnul harului lui Dumnezeu. Când ne supărăm, un fir de nisip intră în lagăre. Ar putea fi o mică dezamăgire, o nerecunoştinţă, sau o lipsă de respect pe care am experimentat-o – şi dintr-odată viaţa noastră nu mai curge lin. Fricţiunea duce la înfierbântare şi înfierbântarea poate duce la stări foarte periculoase. Nu lăsaţi lagărele voastre să se încingă. Lăsaţi untdelemnul Domnului să vă ţină reci, astfel încât o încălzire profană să nu vă facă să fiţi priviţi ca unul din „cei răi”. din Stratul de argint

     

    Scumpă inimă agitată, linişteşte-te; nu te mânia şi nu te supăra atât;

    Dumnezeu are o mie de feluri în care poate să-ţi arate dragostea Lui şi ajutorul;

    Crede numai, crede şi iar crede, până vei cunoaşte voia Sa.

     

    Scumpă inimă agitată, linişteşte-te, căci pacea este zâmbetul lui Dumnezeu,

    Dragostea Lui poate aplana orice rău şi orice necaz;

    Iubeşte doar, iubeşte şi iar iubeşte, şi aşteaptă liniştit.

     

    Scumpă inimă agitată, fii tare; nu plânge şi nu te necăji atât,

    El are un scop bun în vânturile reci care suflă;

    Nădăjduieşte numai, nădăjduieşte şi iar nădăjduieşte, până vei deveni mai curajos.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Psalmul 1

    Psalmii (sau „laudele”) sunt supranumiţi şi „inima Scripturilor”, deoarece, sub forma lor poetică, ei exprimă în special sentimente. Vom găsi astfel redate, pe paginile psalmilor, suferinţa, neliniştea, teama, … dar şi încrederea, bucuria, mulţumirea. Sunt sentimentele israeliţilor credincioşi (pe care aceştia le vor cunoaşte în timpul şi după domnia lui Antihrist); sunt sentimentele şi afecţiunile Domnului Isus (pe care-L putem observa încărcându-Se mai dinainte, din compasiune pentru rămăşiţa credincioasă a iudeilor, cu mâhnirile pe care aceasta le va avea de suportat); sunt şi sentimentele care-i pot încerca, în împrejurările lor, pe credincioşii din toate timpurile. Psalmul 1 se deschide cu trei versete care definesc trăsăturile celor care pot cânta aceşti psalmi (ale fericiţilor, despre care poetic se spune: „ferice de cei…”). Mai presus de toate, Dumnezeu o cere pe cea de pus deoparte, de separat de rău. Câtă aplicabilitate are v. 1 în viaţa de toate zilele! Este condiţia indispensabilă pentru a ne putea apoi bucura de Cuvânt (v. 2) şi pentru a aduce rod (v. 3; Ieremia 17.7,8; Ioan 15.5). Pomul sădit lângă „pâraie de apă” îl reprezintă pe credinciosul înrădăcinat în Hristos, care-şi primeşte puterea de viaţă din EI. Isus, ca Om, a împlinit perfect şi punerea deoparte şi desfătarea în legea Domnului şi plinătatea în rodire, toate spre gloria lui Dumnezeu.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Iacov 4:13-17

    Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu ştii ce poate aduce o zi Prov. 27:1

    NU AMÂNA

    Amânarea, este un un cuvânt foarte folosit astăzi. Înseamnă a lăsa pentru mâine ceea ce poţi face azi. Biblia ne avertizează de nebunia amânării,presupunând că mâine va găzdui leneşa şi nejustificata noastră amânare. Iacov spune că noi nu cunoaştem viitorul şi că viaţa noastră este trecătoare ca un abur (Iacov 4:14). Un incident petrecut în timpul Revoluţiei Americane ilustrează tragedia ce poate rezulta din amânarea lucrurilor. Se spune despre colonelul Rahl, comandantul trupelor britanice din Trenton, statul New Jersey, că juca cărţi atunci când un curier i-a adus un mesaj urgent în care se spunea că trupele generalului George Washington treceau râul Delaware. Rahl a pus scrisoarea în buzunar şi nu s-a sinchisit s-o citească până la terminarea partidei. Apoi, dându-şi seama de seriozitatea situaţiei, s-a grăbit să-şi alinieze trupele pentru atac, dar din cauza amânării n-a mai putut face mare lucru.El şi mulţi oameni de ai săi au fost ucişi, iar restul regimentului a fost capturat.Nolbert Quayle a spus: „Numai câteva minute de amânare l-au costat viaţa, onoarea şi libertatea soldaţilor săi. Istoria lumii este plină de epavele unor planuri terminate pe jumătate şi de soluţii neexecutate. „Mâine” este scuza leneşului şi refugiul incompetentului.” Dacă ştii că Domnul are ceva de făcut pentru tine – să scrii o scrisoare, să dai un telefon, o slujbă de făcut – nu amâna. Fă-o astăzi! H.G.B.

        E uşor s-amâi pe mâine 
        Faptă bună, gând sfinţit; 
        Lacrimi multe şi regrete 

        Vei culege la sfârşit.– Anonim

        Diavolului nu-i pasă cât de mult bine putem face, atâta timp cât nu-l facem azi.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Vom fi biruitori!” (Numeri 13:30)

    După ce au văzut uriaşii din Ţara promisă, zece dintre cele douăsprezece iscoade s-au întors şi au spus: „Nu vom reuşi”. Dar celelalte două, Iosua şi Caleb, au spus: „Putem”. Însă, din cauza neîncrederii poporului, Caleb a fost nevoit să aştepte încă patruzeci de ani mergând de colo-colo prin pustie. Când iudeii au trecut râul Iordan, el avea optzeci de ani. După aceea, au mai trecut încă cinci ani până când seminţiile lui Israel au fost înştiinţate ce teritorii să cucerească, lată cum a descris Caleb toate acestea la câţiva ani după aceea: „Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise … ca să iscodesc ţara, şi i-am adus ştiri aşa cum îmi spunea inima mea curată. Fraţii mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului, Dumnezeului meu” (Iosua 14:7-8). Dacă ai o atitudine negativă la patruzeci de ani, sunt şanse mari să ai aceeaşi atitudine şi la optzeci de ani. De fapt, fără ajutorul Domnului nu ţi-o vei schimba nici la optzeci şi cinci! Psihologul Martin Seligman a studiat mai multe sute de oameni dintr-o comunitate religioasă; i-a împărţit în patru grupuri, de la cei mai puţin optimişti până la cei mai optimişti. Nouăzeci la sută dintre optimişti erau încă în viaţă la optzeci şi cinci, în timp ce numai 34% dintre pesimişti au atins această vârstă. Au plecat doisprezece iscoade, însă numai Iosua şi Caleb au avut credinţa de a spune: „Vom fi biruitori”. Patruzeci şi cinci de ani mai târziu, el era la fel de spiritual! Vrei să ştii ce s-a întâmplat cu celelalte zece iscoade? Au murit. Nici una dintre ele nu a ajuns la vârsta lui Caleb. E foarte simplu: credinţa şi optimismul te vor ajuta să fii biruitor.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Mă bucur în mântuirea Ta. Nimeni nu este sfânt ca Domnul. 1 Samuel 2.1,2

    Rugăciunea Anei (3)

    Remarcăm acum un alt lucru: „Mă bucur în mântuirea Ta”. Există ceva izbitor în aceste cuvinte. Îi auzim pe mulți bucurânduse în mântuirea lor, însă aici Ana spune: „Mă bucur în mântuirea Ta„. Aceasta înseamnă să priveşti la mântuire din perspectiva Lui, nu din a noastră. Dacă ne gândim la mântuire ca la mântuirea noastră, atunci o măsurăm cu necesitatea noastră; însă, atunci când ne gândim la ea ca la mântuirea Lui, o măsurăm cu necesitatea Lui, aşa încât ea devine la fel de mare ca Dumnezeu Însuşi. El Se descoperă în acest caracter ca Mântuitor.În Evrei, mântuirea este numită „o mântuire aşa de mare”. Ea nu este mare datorită lucrurilor de care ne salvează, nici datorită lucrurilor pentru care ne salvează, ci este mare datorită Celui care a plănuito şi care a împlinito. Ea nu poate fi o mântuire obişnuită, fiindcă nu a fost lucrată de cineva obişnuit, ci de Cel care a făcut lumile.Apoi Ana spune: „Nimeni nu este sfânt ca Domnul”. Acesta este un adevăr de căpătâi. Mulți vorbesc mereu despre dragostea, îndurarea şi bunătatea lui Dumnezeu. Să nu credem însă că Dumnezeu este dragoste în aşa fel încât să nu fie şi drept. Unii spun că toți oamenii vor fi mântuiți şi că nimeni nu va fi pierdut. De fapt, lucrurile stau aşa: dacă păcatul este un lucru atât de grav, încât a necesitat moartea Fiului lui Dumnezeu, este de mirare că un păcătos va fi judecat dacă Îl respinge pe acest Fiu? Ne aducem aminte de minciuna diavolului către Eva, în grădina Eden: „Cu siguranță, nu veți muri”; cu alte cuvinte, Dumnezeu este prea bun ca săŞi ducă la îndeplinire amenințarea.

    Acum, diavolul spune: Dumnezeu este prea bun ca săi pedepsească pe oameni. „Nimeni nu este sfânt ca Domnul.” Sfințenia Lui a necesitat jertfa Fiului Său şi va necesita, de asemenea, pedeapsa păcătoşilor care Îl resping pe Fiul. F. C. Blount

     

    Sămânţa Bună

     

    Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, așa cum nu se poate spune …Eclesiastul 1.8

    Cântecul lui Koskinen

    Un ofițer, din timpul războiului dintre Finlanda și Rusia, a scris următoarele amintiri:

    Îmi oferisem serviciile guvernului finlandez și am fost numit ofițer în armata generalului Mannerheim. A fost o perioadă îngrozitoare. Am asediat orașul, care fusese luat de armata rusă, și l-am redobândit. Sub supravegherea mea erau mulți prizonieri ruși, iar șapte dintre ei urmau să fie împușcați în zorii zilei de luni. N-am să uit niciodată duminica de dinainte. Cei șapte erau ținuți în pivnița primăriei, iar oamenii mei îi păzeau cu puști.Atmosfera era plină de ură, soldații mei erau amețiți de succes și își băteau joc de prizonierii, care înjurau și băteau în pereți cu pumnii însângerați. Unii strigau după soțiile și copiii lor care erau departe. În zori, toți urmau să moară.Câștigasem victoria, lucrul era cert, dar faptul părea că își micșorează valoarea pe măsură ce înaintam în noapte. Apoi s-a întâmplat ceva. Unul dintre condamnați a început să cânte. Primul gând al tuturor a fost că omul înnebunise, dar eu remarcasem că acesta nici nu strigase, nici nu blestemase. Era Koskinen. S-a așezat pe bancă fără să spună vreun cuvânt; era un tablou al disperării. Nimeni nu i-a spus nimic. Fiecare își purta povara în felul lui.

  • 14 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Disciplina atenţiei

    „Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişurile caselor.” Matei 10:27

    Uneori Dumnezeu ne trece prin disciplina întunericului pentru a ne învăţa să-I acordăm atenţie. Păsările cântătoare învaţă să cânte în întuneric, iar noi suntem puşi în „umbra mâinii” lui Dumnezeu până când învăţăm să-L auzim. „Ce vă spun la întuneric” – fii atent când Dumnezeu te pune în întuneric şi cât timp eşti acolo, ţine-ţi gura închisă. Te afli în întuneric acum în împrejurările în care eşti sau în viaţa ta cu Dumnezeu? Atunci rămâi tăcut. Dacă-ţi deschizi gura când eşti în întuneric, vorbeşti dintr-o stare de spirit rea; întunericul este timpul când trebuie să asculţi. Nu vorbi cu alţi oameni despre aceasta, nu citi cărţi pentru a descoperi motivul întunericului, ci ascultă şi ia aminte. Dacă vorbeşti cu alţi oameni, nu poţi auzi ce spune Dumnezeu. Când eşti în întuneric, ascultă şi Dumnezeu iţi va da un mesaj care va fi foarte preţios pentru altcineva atunci când vei fi din nou în lumină. După fiecare perioadă de întuneric, vine un amestec de plăcere şi umilinţă (dacă este numai plăcere, mă întreb dacă L-am auzit într-adevăr pe Dumnezeu) – plăcerea de a-L fi auzit pe Dumnezeu, dar în special umilinţă: „Cât de încet şi de greu am priceput ce-mi spune Dumnezeu! Şi totuşi, Dumnezeu mi-a spus aceste lucruri tot timpul în aceste zile şi săptămâni.” Acum El îţi dă darul umilinţei ce-ţi înmoaie inima, un dar care te va face întotdeauna să-L asculţi pe Dumnezeu.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Isus Hristos.” FILIPENI 2:51

    Epistola către Filipeni tratează despre adevărata viaţă şi experienţă creştină. Apostolul aduce aici pilda Domnului Hristos ca model desăvârşit de viaţă a celui credincios şi aceasata prin puterea Duhului Sfânt. Credincioşii din adunarea din Filipi mergeau bine luînd parte efectivă la Evanghelie şi în mod constant (Cap. 1:5) ba chiar se luptau pentru credinţa care a fost sălăşluită în ei, luînd pildă pe apostolul Pavel care a fost batjocorit şi închis chiar în Filipi. Dar se pare că absenţa apostolului iubit „a lăsat să încolţească sămânţa dezbinării şi neliniştei” şi chiar dorinţa de întâietate şi de mândrie. Din această pricină, apostolul, cu atâta gingăşie îi îndeamnă să se reînvioreze la izvorul care poate menţine unitatea: „…o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând” şi să nu facă nimic din „duh de cerată şi slavă deşartă” şi astfel le îndrepta privirile spre pilda desăvârşită a Domnului Isus care deşi era Dumnezeu binecuvântat în veci, „…n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu ci S-a dezbrăcat de Sine însuşi……şi S-a smerit……până la moarte de cruce.” De aceea ii îndemna să aibă în ei gândul acesta care era şi în Domnul Hristos. Cât de actuale sunt îndemnurile şi gândurile acestea şi pentru noi astăzi, la aproape două mii de ani de când au fost scrise. Şi ele nu se referă numai la cei care se consideră „unşi” pentru lucrarea Iui Dumnezeu ci la fiecare frate sau soră care au pe inimă să
    slujească Domnului în smerenie, dezinteresaţi, în dragoste si în anonimat. Duhul de interes personal (chiar dacă nu este material) în lucrurile religioase este atât de obişnuit încât, o stare ca cea descrisă puţin mai sus, stârneşte împotrivire, invidie şi chiar dispreţ din partea acelora care impută altora ceea ce există în ei înşăşi. Şi de aici, câtă tulburare, bârfire, dezbinare şi tot felul de lucruri rele. Aici, în versetul de care ne ocupăm, Cuvântul lui Dumnezeu ne face să intrăm în locul sfânt, în prezenţa Domnului Isus însuşi. Ca să putem însă pătrunde aici să cerem puterea duhovnicească de a-L lua pe EI ca pildă, şi de a traduce acest exemplu în viaţa noastră. Dar este un preţ de plătit, acela al părtăşiei cu smerenia şi suferinţele Domnului Hristos. Ce urmează însă după aceea? Nu numai bucuria de a-I sluji Lui cu toată râvna fiind de folos celor din jurul nostru, fie necredincioşi, fie credincioşi, dar mai ales de a avea parte de înălţarea Lui. „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.” În mijlocul confuziei generale să venim la El ca să primim aceleaşi simţăminte pe care le-a avut El faţă de oameni.

     

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    „Cine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric”.

    Când mă aflu în situaţii asemănătoare, mă întreb: Ce ar fi dacă Dumnezeu ar gândi despre mine, cum gândesc eu despre oameni? Aşa putem depista cel mai uşor ura, dacă este sau nu în viaţa noastră şi astfel putem să ne şi smerim imediat. Cu măsura cu care măsurăm, ni se va măsura, după cum iertăm, ni se va ierta. „Niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său”, ne avertizează Scriptura. (Zaharia 8:17a). Dacă cineva nu priveşte spre mine cu prietenie, imediat presupun că acesta are ceva cu mine şi îl privesc suspicios. Privirea celor din jurul nostru poate să fie expresia unor dureri,s au greutăţi care-i apasă. De aceea este bine dacă ne străduim să venim în ajutor unii altora, în loc să ne bazăm pe lucruri presupuse. Ce bine este dacă nu gândim despre nimeni ceva rău! Cât de preţios este dacă dragostea ne conduce şi locuieşte în noi Cuvântul: „Dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate”. La versetele 10 şi 11 găsim scris: „Cine iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină şi în el nu este niciun prilej de poticnire. Dar cine urăşte pe fratele său, este în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.” Este evident, că dacă avem ură în inima noastră, nu putem fi fericiţi. Dacă suntem orbiţi, oare am fi pregătiţi pentru venirea Domnului? De aceea să fim treji! Domnul nostru ne trece prin necazuri şi ne va binecuvânta. Aşa cum este scris:”Căci întristările noastre, uşoare de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o slavă veşnică, pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd.”

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    ÎNCONJURAT CU ÎNDURARE

    Cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. Psalmul 32.10

    Frumoasă răsplată asigurată încrederii! Doamne, la-mi parte de ea din plin! Mai mult ca oricare alt suflet, omul încrezător se simte păcătos; dar iată, harul îi e pregătit. El ştie că nu merită îndurare; dar ea vine peste el şi îi este dată din belşug. Doamne, te rog dă-mi harul să mă încred în Tine! Priveşte, suflete al meu, ce corp de gardă ţi-a fost pregătit! Precum un prinţ este înconjurat de soldaţii săi, tot aşa eşti tu înconjurat de îndurarea Sa. În faţă, în spate, din toate părţile poţi vedea această pază a harului. Tu te găseşti chiar la mijloc, dacă rămâi în Domnul Cristos. Ce aer poţi respira acolo, sufletul meu! Aşa cum te înconjoară aerul pe care-l respiri, tot aşa te înconjoară dragostea lui Dumnezeu. Pentru cel rău sunt mari rele; dar pentru tine sunt atâtea haruri încât necazurile nici nu mai sunt menţionate. David zice: „Voi, cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă, cântaţi de bucurie voi toţi cu inima dreaptă”. Şi ascultând de această poftire, inima mea va arăta bucuria ei. Aşa cum Tu m-ai înconjurat cu îndurarea Ta voi înconjura şi eu altarul Tău, cu cântări de mulţumire.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă slava DOMNULUI, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul DOMNULUI. 2 Corinteni 3.18

    Ce binecuvântată este poziţia fiecărui credincios adevărat. Domnul Isus a aşezat în această poziţie binecuvântată pe toţi cei care prin credinţă au intrat în părtăşie cu El, fără nici o excepţie. Ei pot cu faţa descoperită, cu privirea ridicată spre cer să vadă slava lui Isus, Domnul nostru. Ei nu-L cunosc pe El numai ca Mântuitorul care s-a coborât în mizeria păcatelor pentru a ne răscumpăra, ci îl cunosc ca şi cel înălţat la dreapta lui Dumnezeu. De aceea cuvântul ne invită să ne ridicăm ochii ţintă spre acele locuri de sus. Acolo îl vedem noi pe Fiul Omului în cer, căci după ce a fost făcut păcat şi a mers la moarte, a fost încununat cu mărire şi slavă. Fiind uniţi cu El avem putinţa să vedem slava Lui. Fiecare rază de lumină divină ne mărturiseşte că păcatele noastre au fost iertate şi astfel calea către Dumnezeu este deschisă. Noi o vedem prin Duhul şi ne bucurăm de ea. Şi cu cât ne ridicăm mai mult privirea spre cer cu atât mai mult vom fi schimbaţi în chipul slavei Domnului, iar Duhul Sfânt ne va da putere de a înţelege aceste lucruri şi de a gusta binecuvântările cereşti. Prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în noi descoperim tot mai mult chipul şi caracterul lui Cristos, până ce El va veni şi vom fi asemenea chipului Său. „Aşa cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc” (1 Cor. 15.49). Dacă, credinciosul este pe o cruce şi lumea pe alta, depărtarea morală care-i desparte este într-adevăr foarte mare. Şi dacă depărtarea este foarte mare în teorie aşa ar trebui să fie şi în practică. Lumea şi creştinul n-ar trebui să aibă nici o legătură; şi nu vor avea decât dacă creştinul se leapădă de Domnul şi Stăpânul său. Credinciosul se arată necredincios lui Cristos în măsura în care are legături cu lumea. Să veghem cu gelozie împotriva pornirii înnăscute care ne îndeamnă să ne bizuim pe nădejdi pământeşti. Să rămânem cât mai aproape de Izvor!

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    O, Doamne, să am sentimentul captivant al prezenţei Tale, voia Ta să se facă în mine şi prin mine fără piedici!

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei: ” Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”»1 Timotei 3,16

    O realitate tulburătoare, prezentă în viaţa multor creştini este aceea că nu îl cunosc cu adevărat pe Cristos. Îl cunosc după Nume, din evanghelizări, dar nu Îl cunosc în Duh, nu au acea intimitate a relaţiei personale. Cine L-a Cunoscut în profunzimea sufletului său pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, va fi, conform promisiunilor Scripturii, plin de bucurie şi fericire, chiar dacă va trebui să
    treacă prin suferinţă. Se pare că şi unii din primii ucenici au trecut prin această tragedie a necunoaşterii Lui, nici Isus îi spune lui Filip: «… De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?» (Ioan 14,9). Să fim foarte atenţi în viaţa noastră la cuvintele Domnului: «… Unde sunt Eu, Acolo va fi şi slujitorul Meu» (Ioan 14,9). Unde a păşit El pentru prima dată pe acest pământ? În Betleem! Viaţa Sa a început în renunţare, în prigoană, în greutăţi. Şi unde s-a terminat viaţa Sa pământească? În cel mai mare sacrificiu şi în cea mai mare durere — pe crucea de la Golgota. Nimeni nu vrea să îl caute şi toţi se tem să-L găsească acolo, dar exact în acel loc El te aşteaptă şi doar acolo ţi Se va descoperi în toată splendoarea şi gloria Sa!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui. 2 Împăraţi 25:30

    Ioiachin nu a ieşit din palatul regelui cu merinde pentru câteva luni; hrana i-a fost asigurată ca o pensie zilnică. Aceasta este şi poziţia în care se află poporul lui Dumnezeu. Hrana zilnică este singura necesitate. Nu avem nevoie de provizii; ziua de mâine nu a venit încă şi nevoile ei ne sunt necunoscute. Setea de care vom suferi în iunie nu poate fi potolită din februarie, fiindcă nu o simţim încă. Dacă avem destul pentru ziua de astăzi, nu suntem în nevoie. Nu ne putem bucura de mai mult. Nu putem mânca, bea sau îmbrăca mai mult decât pentru o zi. Surplusul ne îngrijorează, fiindcă trebuie să-l depozităm şi să-l ferim de hoţi. Un băţ găsit pe cărare îl ajută pe călător, dar o sarcină de lemne este o povară grea. Să ai destul este mai bine decât să ai parte de un ospăţ, fiindcă nu te poţi bucura de mai mult. Nu ar trebui să aşteptăm mai mult; lăcomia este nerecunoştinţa. Când Tatăl nu ne dă mai mult, trebuie să fim mulţumiţi cu cele necesare zilei de azi. Cazul lui Ioiachin este şi al nostru. Avem o porţie zilnică asigurată de Rege. Este o porţie îndestulătoare şi continuă. Avem destule motive să fim mulţumitori. Iubite creştin, în materie de har, ai nevoie de o porţie zilnică. Singur nu ai rezerve de putere. Zi de zi, trebuie să cauţi ajutorul de sus. Este foarte plăcut să primeşti asigurarea că ai pregătită o porţie zilnică. Prin Evanghelie, prin lucrare, prin meditaţie, în rugăciune şi în părtăşie cu Dumnezeu, îţi reînnoieşti puterile. Prin Isus îţi sunt pregătite toate lucrurile de Care ai nevoie. Bucură-te deci de această binecuvântare. Nu pleca niciodată flămând atâta timp cât pâinea zilnică a harului te aşteaptă pe masa îndurării.

     

    Seara

    Femeia… fusese vindecată numaidecât. Luca 8:47

    Una dintre cele mai uimitoare şi emoţionante minuni ale Mântuitorului este în faţa noastră în seara aceasta. Femeia era foarte neştiutoare. Îşi imagina că puterea ieşise din Christos prin legea necesităţii, fără voinţa sau conştiinţa Lui. Mai mult, nu cunoştea bunătatea lui Isus, fiindcă dacă ar fi cunoscut-o nu ar fi încercat să fure vindecarea pe care El era gata să o dea de bunăvoie. Suferinţa ar trebui să se aşeze întotdeauna în faţa milei. Dacă ar fi cunoscut inima iubitoare a lui Isus, ar fi spus „nu trebuie decât să mă aşez undeva unde să mă vadă, şi omniscienţa Lui o să-i descopere situaţia mea; văzându-mă, dragostea Sa mă va vindeca pe loc”. Ii admirăm credinţa, dar ne mirăm de neştiinţa ei. După ce a fost vindecată, s-a bucurat tremurând. Era fericită că puterea divină lucrase o minune în ea, dar se temea că Christos îşi va retrage binecuvântarea şi va închide harul. Cât de puţin înţelegea plinătatea iubirii Sale! Noi nu Il vedem foarte clar pe Isus. Nu cunoaştem adâncimea şi înălţimea iubirii Sale, dar ştim sigur că este prea bun ca să ia unui suflet chinuit darul pe care tocmai l-a obţinut. Tocmai aici este minunea: deşi ştia foarte puţine, avea credinţă, şi credinţa ei adevărată a salvat-o pe loc. Nu a fost nici o întârziere — miracolul credinţei s-a împlinit pe loc. Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, mântuirea ar fi proprietatea noastră prezentă şi viitoare. Dacă, pe lista copiilor lui Dumnezeu, suntem scrişi pe ultimul loc, însă suntem tari în credinţa, nici o putere, omenească sau diavolească, nu ne poate şterge. Chiar dacă nu îndrăznim să ne sprijinim capul pe pieptul Său, cum a făcut Ioan, putem sta în mulţimea din spatele Lui, şi când îi vom atinge veşmântul vom fi curăţaţi. Curaj, suflet şovăielnic! Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1).

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! (Filipeni 4:4)

    Este un lucru bun să ne bucurăm în Domnul. Poate că ai încercat aceasta, dar n-ai reuşit la început. Nu te mai gândi la aceasta, ci mergi înainte. Chiar şi atunci când nu poţi simţi nici o bucurie, când nu e nici un salt în pasul tău, nici o mângâiere sau încurajare în viaţa ta, continuă să te bucuri şi priveşte „ca o mare bucurie
    „ (Iacov 1:2) „Când treceţi prin felurite încercări” (Iacov 1:2), consideraţi-le ca o bucurie, şi Dumnezeu va răsplăti credinţa voastră. Crezi că Tatăl tău ceresc te va lăsa să porţi steagul victoriei şi bucuriei Sale pe câmpul de luptă, numai pentru a Se retrage calm ca să te vadă prins sau înfrânt de vrăjmaş? NICIODATĂ! Duhul Său Sfânt te va susţine în curajoasa ta înaintare şi-ţi va umple inima cu bucurie şi laudă. Vei vedea că inima ta este veselă şi înviorată de plinătatea interioară.

    Doamne, învaţă-mă să mă bucur în Tine – şi „bucuraţi-vă întotdeauna” (1 Tes. 5:16).

    Cel mai slab sfânt îl poate pune pe fugă pe Satan,

    Dacă-l întâmpină cu un strigăt de laudă.

     

    Fiţi plini de Duh. …cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Efeseni 5:18-19

    În aceste versete, apostolul Pavel ne îndeamnă să folosim cântarea ca inspiraţie în viaţa noastră spirituală. El îşi avertizează cititorii să-şi caute motivaţia nu în trup, ci în duh, nu prin stimularea cărnii, ci prin exaltarea sufletului.

     

    Câteodată o lumină îl surprinde

    Pe creştin în timp ce cântă.

     

    Haideţi să cântăm chiar şi când nu suntem dispuşi, pentru că în felul acesta dăm aripi picioarelor greoaie şi transformăm oboseala în putere. John Henry Jowett

     

    Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Fapte 16:25

    O, Pavel, ce exemplu minunat eşti tu pentru noi! Te-ai lăudat cu faptul că porţi „semnele Domnului Isus pe trupul [tău]” (Galateni 6:17). Ai fost lovit cu pietre până aproape de moarte, de trei ori ai fost „bătut cu nuiele” (2 Cor. 11:25), ai primit 195 de lovituri de bici de la iudei şi ai fost bătut la sânge de filipeni şi aruncat în temniţă. Cu siguranţă harul care ţi-a dat putere să cânţi laude în timp ce îndurai atâta suferinţă este de ajuns şi pentru noi. J. Roach

     

    O, haideţi să ne bucurăm în Domnul, mereu,

    Când săgeţile Ispititorului zboară,

    Pentru că Satan încă se teme, aşa cum deseori s-a temut şi înainte,

    De cântarea noastră mult mai mult decât de plângerile noastre.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Iov 42.1-17

    Am ajuns la deznodământul cărţii. Iov, în sfârşit, a înţeles lecţia cea mare: se numeşte eliberare! – este descătuşarea de eul vrednic de dispreţ. In timp ce Domnul îi vorbea, lui Iov i se spulberau rând pe rând toate părerile înalte pe care le avusese despre sine. Încetul cu încetul, şi-a descoperit cu scârbă răutatea inimii. Cel care promisese că nu avea nimic de adăugat a capitulat, în sfârşit, strigând: „Mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc…” (v. 6; vezi şi 40.5). Aceasta era tot ce a mai putut spune, în prezenţa lui Dumnezeu, un om care până acum se considerase drept, fără pată, temător de Dumnezeu şi departe de rău. Iov fusese cernut precum grâul (Luca 22.31). A fost un proces dureros, dar care, ca şi în cazul lui Petru mai târziu, i-a risipit toată încrederea în sine. El a putut de atunci să-şi întărească fraţii şi să se roage pentru prietenii săi (v. 10). In patru rânduri, Domnul l-a numit: „robul Meu Iov” (v. 7,8); şi i-a condamnat pe cei trei jalnici mângâietori. I-a trimis pe alţii la Iov, care i-au adus o mângâiere adevărată. Şi nu S-a mărginit numai să-l readucă pe Iov în starea de dinainte, ci i-a dat de două ori mai mult decât tot ceea ce avusese înainte. Totuşi, Iov a căpătat ceva mult mai de preţ decât toate acestea: a învăţat să-L cunoască pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să se cunoască pe sine.

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Genesa 2:21-25

    Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.  Matei 19:6

    ŞUVIŢA A TREIA

    Chiar de la început, instituţia căsniciei a fost acea legătură hotărâtă de Dumnezeu prin care un bărbat şi o femeie să devină un singur trup atâta timp cât vor trăi (Gen. 2:21-24). Dar pentru ca aceştia doi să devină un singur trup într-o unitate pe viaţă, Dumnezeu trebuie să fie partea centrală a acestei relaţii. Voia Sa, ajutorul Său şi binecuvântările Sale sunt esenţiale pentru ca un cămin să devină ceea ce trebuie să fie. Revista „Leadership” a publicat un scurt articol trimis de Cathern Pazton, care ilustrează importanţa de a-L lăsa pe Dumnezeu să domine relaţiile de căsătorie. Ea scrie: „O cosiţă pare să conţină numai două şuviţe de păr. Dar este imposibil să creezi o împletitură de păr numai cu două şuviţe. Dacă cele două ar fi puse împreună, atunci s-ar desface imediat. Aici este misterul: Ceea ce pare a fi format numai din doi are nevoie de al treilea. A treia şuviţă, deşi nu imediat evidentă, ţine împletitura strîns ţesută împreună”. Apoi Paxton conclude: „într-o căsătorie creştină, prezenţa lui Dumnezeu, ca o a treia şuviţă în împletitura părului, ţine soţul şi soţia împreună”. Intenţionezi să ai o familie? Dacă este aşa, planifică chiar acum să-I dai lui Dumnezeu locul ce I se cuvine în viaţa ta. Recunoaşte-L ca pe Cel ce a instituit căsătoria şi dă-I onoarea ce I se cuvine în noul tău cămin.

    Cere-I ajutorul Său. Bizuie-te pe conducerea Sa. Acceptă-I autoritatea. 
    Dacă vei face aşa, vei descoperi că relaţiile căsătoriei voastre vor fi strins legate împreună prin puterea celei de-a treia şuviţe nevăzute – puterea prezenţei lui Dumnezeu însuşi. D.C.E.

        Când două inimi dragostea le leagă, 
        Nu-s forţe să le rupă părtăşia; 
        Vor rămânea-mpreună o viaţă-ntreagă

        Când Dumnezeu le fi-va Bucuria. D.J.D.

        Într-o căsnicie, singur Dumnezeu poate fi a treia parte care face ca ea să funcţioneze.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    PRACTICĂ ALTRUISMUL (5)

    „Căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi” (1 Corinteni 10:33)

    lată trei întrebări pe care şi le pun deseori oamenii atunci când discuţi cu ei:

    1) Chiar îţi pasă de mine? Dr Calvin Miller a spus-o astfel: „Când oamenii îi ascultă pe alţii vorbind, ei se gândesc în sinea lor: Eu sunt singurătatea în căutarea unui prieten. Eu plâng, însă doresc să râd. Eu sunt suspinul ce caută consolarea. Eu sunt rana în căutarea vindecării. Dacă vrei să te bucuri de atenţia mea, nu trebuie decât să mă convingi că vrei să fii prietenul meu”.

    2) Chiar poţi să-mi fii de ajutor? Oamenii de succes nu uită că lumea le pune mereu această întrebare. O modalitate prin care le-ai putea răspunde ar fi să te concentrezi asupra beneficiilor pe care le ai de oferit. S-o recunoaştem, în ziua de astăzi, lumea este bombardată zilnic cu informaţii despre produse şi accesorii. Aşa că, în cele din urmă îşi închid urechile.

    3) Chiar pot avea încredere în tine? William Arthur Ward a scris: „Ferice de cel ce s-a deprins să admire fără a invidia, să urmeze fără a imita, să laude fără a flata şi să conducă fără a manipula”. Carisma şi abilităţile tale te pot duce în vârf, dar numai caracterul şi dedicarea te vor ţine acolo. Încrederea se clădeşte pe rostirea adevărului şi pe respectarea angajamentelor. Oamenii acţionează în virtutea propriilor interese, nu alor tale. Ceea ce înveţi despre ei duce întotdeauna la o răsplată mai mare decât ceea ce le spunem despre noi înşine. Fie că îţi cumperi o maşină, că îţi alegi partenerul de viaţă sau asculţi o predică, în lăuntrul tău doreşti să ştii: „Pot avea încredere în această persoană?” Ei bine … dar ei pot avea în tine?

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     În mâna dreaptă avea şapte stele … Cele şapte stele sunt îngeri ai celor şapte adunări. Apocalipsa 1.16,20

    Mâinile Domnului Isus (7) – Mâini care ordinează

    Apocalipsa este o carte plină de simboluri, însă acest lucru nu trebuie să ne dea înapoi de la a o citi; de fapt, ni se spune că cei care citesc, care ascultă şi care păzesc lucrurile scrise în ea sunt binecuvântați (Apocalipsa 1.3). În mod evident, dacă suntem îndemnați să o citim, înseamnă că poate fi înțeleasă. Domnul Isus Sa descoperit apostolului Ioan întrun fel tainic, un fel în care Ioan nuL mai văzuse niciodată înainte. Hristos i Sa arătat întro stare glorificată, îmbrăcat în haine preoțeşti care vorbesc despre judecată şi luând seama la starea adunărilor din Asia. Sunt multe trăsături ale lui Hristos prezentate în acest capitol, însă, în legătură cu meditația noastră asupra mâinilor Domnului Isus, vom nota faptul că El avea şapte stele în mâna Sa dreaptă. Interpretarea se găseşte în chiar acest capitol: „Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte adunări”. Îngerii (în greacă, „înger” înseamnă „mesager”), ca reprezentanți ai adunărilor lor locale, primesc mesajul de la Hristos. Ei reprezintă elementul de responsabilitatedin adunarea locală. La începutul istoriei Adunării, citim că exista un grup de oameni, mai mulți bătrâni sau episcopi, în fiecare adunare locală. Ei nu erau ordinați în mod oficial, ci erau ridicați de Duhul Sfânt (Fapte 20.28). Vedem că îngerii sunt în mâna lui Hristos. El este Cel care ordinează. El este Cel care trimite şi care controlează activitatea, nu omul. Mâna dreaptă este locul controlului şi al puterii; prin urmare, ei sunt sub autoritatea Lui. Cei care Îl slujesc pe Domnul pot conta pe îndrumarea şi pe sprijinul Lui în lucrările lor. Să nu uităm niciodată că Domnul Isus este Cel care conduce adunările, iar cei care lucrează pentru El sunt direct responsabili față de El, şi nu față de vreo organizare pământească. B. Reynolds

     

    Sămânţa Bună

     

    … Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu. Matei 26.39

    Două motive

    Aceste cuvinte rostite de Mântuitorul în Ghetsimani, când sufletul Îi era cuprins de o întristare de moarte, ne-au fost păstrate din cel puțin două motive. Mai întâi ca să putem întrezări ceva din agonia pe care a îndurat-o Mântuitorul, care nu făcuse niciodată rău nimănui, dar urma să sufere în mâinile celor nelegiuiți. Domnul cunoștea totul de mai înainte: scuipările, palmele peste față, bătăile peste cap, cununa de spini, străpungerea mâinilor și a picioarelor, atârnarea pe cruce. Și totuși, paharul cu privire la care Se ruga Hristos este un simbol al celor trei ore de întuneric. În acele ore, Cel care nu făcea decât ce făcea și spunea Tatăl, urma să fie făcut păcat pentru noi. Acesta era paharul atât de amar sufletului Său preasfânt, pahar pe care trebuia să-l bea. În al doilea rând, cuvintele ne-au fost păstrate, pentru ca noi toți să știm că nu a existat nimic care să poată înlocui moartea Domnului. Nu exista niciun alt mod de a îndeplini cerințele sfințeniei și ale dragostei lui Dumnezeu! Numai așa putea Dumnezeu să-l socotească drept pe cel ce crede în Isus. Dumnezeu îi poate îndreptăți pe păcătoși doar pentru că L-a făcut pe Hristos Locțiitorul lor. Primindu-L pe Mântuitorul, devenim copii ai lui Dumnezeu și avem iertare și pace cu Dumnezeu.

  • 13 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Devotamentul ascultării

    „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” 1 Samuel 3:10

    Faptul că am ascultat odată cu atenţie un lucru spus de Dumnezeu nu înseamnă că voi asculta întotdeauna tot ce va spune El. Faptul că inima şi mintea mea sunt închise şi insensibile la ceea ce spune El, Îi arată lui Dumnezeu că nu-L iubesc şi nici nu-L respect. Dacă-mi iubesc prietenul, voi intui dorinţele lui; Isus spune: „Voi sunteţi prietenii Mei”. Am călcat vreo poruncă de-a Domnului meu în săptămâna aceasta? Dacă aş fi înţeles că este o poruncă a lui Isus, n-aş fi călcat-o în mod deliberat; dar cei mai mulţi dintre noi manifestăm lipsă de respect faţă de Dumnezeu, încât nici nu auzim ce spune, ca şi cum El nu ne-ar fi vorbit niciodată.Destinul vieţii mele spirituale este să ajung la o asemenea identificare cu Isus Cristos, încât să-L aud întotdeauna pe Dumnezeu şi să ştiu că Dumnezeu mă aude întotdeauna. Dacă sunt una cu Isus Cristos, Îl aud pe Dumnezeu prin faptul că sunt tot timpul devotat ascultării. Mesajul lui Dumnezeu mi-l poate aduce un crin, un copac sau un slujitor al Iui Dumnezeu. Ceea ce mă împiedică să-L aud este faptul că sunt acaparat de alte lucruri. Nu e vorba că nu vreau să-L aud pe Dumnezeu, ci devotamentul meu nu este îndreptat în direcţia bună. Sunt devotat lucrurilor, slujirii şi convingerilor mele, de aceea Dumnezeu poate spune ce vrea. pentru că eu nu-L aud. Atitudinea unui copil al lui Dumnezeu este întotdeauna: „Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă”. Dacă nu mi-am cultivat acest devotament de a auzi, pot auzi vocea lui Dumnezeu numai uneori; alteori sunt ocupat cu alte lucruri – lucruri pe care cred că ar trebui să le fac; astfel devin surd faţă de El, nu trăiesc o viaţă de copil. Am auzit eu astăzi vocea lui Dumnezeu?

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

     

    „…Era frig şi se încălzeau. Petru stătea şi el cu ei şi se încălzea” IOAN 18:18

    Petru, acest ucenic iubit de Domnul şi Căruia îi jurase credinţă până la moarte, se încălzeşte cu vrăjmaşii învăţătorului lui! Prima etapă a căderii lui a fost faptul că n-a putut să vegheze şi să se roage cu El. A doua etapă a căderii lui a fost că s-a oprit afară în curte, alături de vrăjmaşii Domnului său care avea să devină Jertfa ispăşitoare şi Victima acuzată şi chinuită a vrăjmaşilor Săi. Era frig, soldaţii se încălzeau şi Petru era cu ei şi se încălzea şi el.Câţi creştini „se încălzesc” în loc să fie cu Domnul lor învinuit, lepădat, şi lăsat în mâinile unei lumi plină de răutate, de invidie şi de ură şi care L-a răstignit. Era frig… ca şi astăzi, dragostea celor mai mulţi s-a răcit şi a fost înlocuită printr-un formalism rece şi cu activităţi religioase, dar care sunt departe de a dovedi că sunt alături de Domnul Isus. Dar temelia mântuirii sau a unei vieţi cu adevărat predate, după, Biblie, nu se găseşte în religiozitatea superficială şi confortabilă în care nu este părtăşie cu suferinţele Lui, nici identificare cu moartea Lui. În loc deci de a se dărui, unii „se încălzesc”, în loc de a ieşi afară la El pentru a suferi ocara Lui aceşti „creştini” se mulţumesc de a rămâne în tabără pentru că religia pe care o profesează nu riscă nici critică, nici ocară, nici lepădare. În loc de a fi cu Acuzatul, ei se mulţumesc să fie cu acuzatorii Lui, în loc de a purta rănile lui Hristos, ei le fac altora. Domnul ne avertizează că în zilele din urmă, adevărata dragoste care se jertfeşte, se va răci şi formele moarte de evlavie îi vor lua locul râvna firească şi activităţi religioase de tot soiul vor înlocui această dragoste şi vor înşela pe mulţi făcându-i să se mulţumească cu o religiozitate superficială fără să vadă că sunt „nenorociţi, săraci, orbi şi goi”.

    Să veghem şi să ne rugăm un ceas împreună cu El… şi să-L urmăm nu de departe, ci de aproape, nu apropiindu-ne ca „să ne încălzim” la formalismul rece al orelor de cult, dar fără El, ci să fim gata să mergem şi să murim împreună cu El, adică să ne luăm crucea cu tot ce implică ea, fără cârtiri şi fără şovăieli, ştiind că, aşa cum Domnul Isus, „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea” şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu tot aşa şi noi vom avea parte de slava Lui.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. 1 Ioan 2:1

    „Copilaşilor, vă scriu aceasta ca să nu păcătuiţi”. Mulţi susţin învăţătura falsă: „Este nevoie să păcătuim mereu”. Alţii se bazează pe ceea ce este scris şi se bucură. „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.” Posibilitatea împăcării cu Dumnezeu este deci, realitate. Cel născut din nou este nevinovat. Eu susţin aceasta, altfel L-aş face mincinos pe Dumnezeu. Dacă greşim, Isus este jertfa de ispăşire. Jertfa Lui are valabilitate veşnică şi este desăvârşită. Dacă ne bazăm pe aceasta, atunci stăm neclintiţi, dar dacă ne bazăm pe faptele noastre, cădem îndată. Dumnezeu a împăcat lumea cu El însuşi, prin Domnului Isus, partea noastră, a oamenilor, fiind doar primirea prin credinţă, aceasta fiind valabil pentru oricine. Dar înainte de aceasta, trebuie să recunoaştem: sunt un om fără Dumnezeu şi blestemat. Trebuie să ne întrebăm: „Am oare siguranţa prin mărturia Duhului Sfânt?” Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el. Sunt mulţi care cred că sunt drepţi. Omul este înclinat să judece după ceea ce vede că este în el, sau i se pare că este. Dar aici citim despre aceştia: „Adevărul nu este în ei. ” Ori suntem la dispoziţia Lui Dumnezeu, ori a Lui Satan. Diavolul are mulţi adepţi care se roagă, merg la Biserică, sau la Adunare. În faţa Lui Dumnezeu au o viaţă împărţită, dar în acela care se ghidează după Cuvântul Său, dragostea Lui Dumnezeu este deplină. Astfel putem recunoaşte că suntem în El.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    BINECUVÂNTAT LA CÂMP

    Tu vei fi binecuvântat la câmp. Deuteronom 28.3

    Isaac era binecuvântat când mergea seara la câmp pentru a medita şi a se ruga. De câte ori n-am întâlnit şi noi pe Domnul când eram singuri într-un loc retras? Câte lucruri sunt martori ale acestor clipe paşnice! Boaz la fel, când se reîntorcea de la câmp cu recolta adunată, era binecuvântat împreună cu slugile sale. Facă Dumnezeu ca toţi cei ce ară în inimi, să propăşească. De la Adam, omul continuă să lucreze la câmp; şi dacă în urma păcatului său, blestemul a lovit pământul, poate găsi binecuvântare prin al doilea Adam.Noi mergem la câmp pentru exerciţii fizice şi suntem fericiţi, gândindu-ne că Domnul va binecuvânta acest exerciţiu întărindu-ne sănătatea, pe care o putem apoi folosi spre slava Sa. Mai mergem la câmp şi pentru a admira natura; şi nu este nimic din studiul creaţiunii văzute care să nu fie sfinţit şi folosit prin binecuvântarea lui Dumnezeu.Trebuie în cele din urmă să mergem la câmp să ne îngropăm morţii; da, alţii la rândul lor ne vor duce şi pe noi la câmp; dar vom fi binecuvântaţi, fie plângând la mormânt, fie culcaţi în el.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Căci noi suntem Templul DUMNEZEULUI celui viu, cum a zis DUMNEZEU: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi DUMNEZEUL lor, şi ei vor fi poporul Meu”. 2 Corinteni 6.16

    Sfântul privilegiu (drept) de a sluji şi de a fi adoratori ai lui Dumnezeu, aparţine numai acelora care au fost răscumpăraţi prin sângele Fiului Său. Nu există teren comun pe care poate sta necredinciosul cu cel credincios. Am fost mântuiţi prin har pentru a fi puşi deoparte pentru Dumnezeu şi de a fi o mărturie a Domnului Isus în această lume păcătoasă. Domnul Isus a murit din dragoste pentru noi, ne-a mântuit şi tot din dragostea nemărginită a inimii Sale a purtat de grijă ca să fim puşi deoparte din lume şi de a ne strânge în jurul Său. Câţi copii ai lui Dumnezeu au pierdut cele mai scumpe binecuvântări din pricină că nu au păstrat unitatea tuturor creştinilor ca mărturie pe pământ, prin care Domnul ar fi fost şi mai mult proslăvit. Ce putere de atracţie ar trebui să aibă Numele şi prezenţa Lui pentru fiecare copil al lui Dumnezeu! Ce important şi valoros ar trebui să fie pentru noi, copiii Iui Dumnezeu să ne ocupăm locul nostru şi să ne adunăm NUMAI acolo unde Domnul Isus este punctul central al strângerii laolaltă. Psalmistul spunea odinioară: „Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului.” Dacă credincioşii din vechime au avut astfel de sentimente în legătură cu cortul pământesc cu cât mai mult ar trebui noi să fim pătrunşi de lucrurile duhovniceşti. Prezenţa Domnului va fi bucuria noastră cerească, El vrea însă ca de pe acum să gustăm din această mare bucurie. Noi nu înlăturăm vechiul aluat ca să îmbunătăţim firea noastră rea şi stricată, nici să dobândim firea nouă, pentru că o AVEM. Noi avem viaţa şi din pricina acestei vieţi lepădăm răul! Nu este nimic adevărat, nimic mulţumitor decât ÎN Cristos. În afară de El „totul este deşertăciune şi goană după vânt.”

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    O, Doamne, tânjesc din ce în ce mai mult să mă îmbrac cu dragostea ca şi cu o haină, pentru ca, în contactul meu cu oamenii, ea să fie văzută cel mai mult.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «… Având doar o forma de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea …» 2Timotei 3,5

    De ce este credinciosul din zilele noastre din ce în ce mai mult atras de aparenţe? De ce este faţada, învelişul exterior al persoanei aprobat şi apărat, în timp ce omul din lăuntru se deterioreaze? Agăţarea de aparenţe, de iluzii creşte cu fiecare zi, iar acest lucru pare să ne atragă atenţia asupra faptului că apariţia Cristosului fals, a Anticristului este tot mai aproape. Cu cât vom umbla mai mult în rugăciune, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, cu atât vom putea deosebi mai bine adevărul de minciună, ceea ce este important de ceea ce numai în aparenţă pare esenţial. Cine are Duhul lui Dumnezeu în viaţa lui cunoaşte adevărul, are ungerea şi nu mai are îndoieli în ce priveşte calea pe care trebuie să meargă. Atunci când intră într-o adunare, un astfel de om poate simţi dacă Isus Cristos este cu adevărat în centrul atenţiei sau dacă totul este numai de faţadă. As dori să vă avertizez în modul cel mai serios că, în momentul în care va avea loc răpirea, adevărul va fi total separat de fals – cel născut din nou de cel care este creştin numai cu numele. De aceea îmi permit să îţi pun următoarea întrebare: este cu adevărat sufletul tău crucificat cu Isus Cristos în viaţa de zi cu zi?

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu-L, cunoaşte nici pe El. Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. 1 Ioan 3:1,2

    „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatal” Gândiţi-vă ce eram, şi ce suntem chiar şi acum, şi vă veţi mira de această adopţie. Totuşi suntem numiţi „copii ai lui Dumnezeu”. Ce poziţie privilegiată este aceea de copil, şi câte privilegii aduce! De câtă grijă şi dragoste au parte copiii, şi cu câtă afecţiune sunt priviţi de părinţi! Şi toate acestea, şi mai multe, le avem acum prin Christos. Cât despre suferinţele noastre cu Fratele mai mare, le «Acceptăm ca pe o onoare: „Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”. Suntem mulţumiţi să fim necunoscuţi cu El în umilire, fiindcă vom fi înălţaţi în slavă cu El. „Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. ” Este uşor de citit, dar nu şi de simţit. Cum este inima ta în dimineaţa aceasta? Eşti cufundat în adâncurile durerii? Eşti apăsat de păcat şi simţi că harul este prea departe pentru tine? Ţi s-a stins credinţa? Nu te teme! Nu prin simţămintele tale vei trăi; trebuie să trăieşti prin credinţa în Christos. Cu toate lucrurile împotriva noastră, „acum” — în adâncurile durerii, oriunde am fi — „acum”, în prăpastie sau pe Culme, „preaiubiţilor, suntem copii ai lui Dumnezeu”. „Dar uite cum sunt îmbrăcat!” vei spune. „Hainele mele nu sunt curate; dreptatea mea nu străluceşte”. Citeşte partea care urmează: „Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El” (1 Ioan 3:2). Duhul Sfânt ne va curaţi minţile, şi puterea divină ne va sfinţi trupurile; apoi Il vom vedea „aşa cum este”.

     

    Seara

    Acum dar nu este nici o osândire.
    Romani 8:1

    Suflete, gândeşte-te la asta: prin credinţă în Isus, eşti eliberat de osândă chiar acum. Eşti scos din temniţă. Nu mai sunt lanţuri, fiindcă ai ieşit de sub sclavia legii. Eşti eliberat de păcat şi poţi păşi ca un om liber. Sângele Mântuitorului tău a obţinut iertarea deplină. Acum, ai dreptul să te apropii de tronul Tatălui. Nu mai sunt săbii de foc care să te îngrozească. Dreptatea nu-l poate înspăimânta pe nevinovat. Neputinţa ta este îndepărtată. Cândva, nu erai în stare să priveşti faţa Tatălui; acum o poţi vedea. Nu-I puteai vorbi, dar acum poţi îndrăzni. Odată, te temeai de iad. Dar acum nu te temi de nimic, fiindcă cine ar putea pedepsi un nevinovat? Cel care crede nu este condamnat şi nu poate fi pedepsit. Şi mai mult decât atât, privilegiile de care te-ai fi bucurat dacă nu ai fi păcătuit, sunt toate ale tale acum. Toate binecuvântările pe care le-ai fi avut dacă ai fi ţinut legea, şi altele în plus, sunt ale tale, fiindcă Christos a ţinut-o pentru tine. Toată dragostea şi acceptarea pe care le-ai fi putut obţine, o ascultare desăvârşită sunt ale tale, fiindcă Christos a ascultat desăvârşit. El ţi-a împrumutat toate meritele Lui, ca să poţi fi bogat prin El, care de dragul Tău a devenit sărac. O, ce datorie de dragoste şi recunoştinţă avem faţă de Mântuitor!

        Datornic al harului divin
        Cânt despre legământul milei;
        Şi toată viaţa mi-o închin
        Stăpânului dreptăţii şi iubirii.
        De groaza legii nu mai ştiu,
        Căci astăzi sunt eliberat deplin
        Şi pot prin sângele Mântuitorului să fiu
        Locuitor pe veci într-al stelelor cămin.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Veţi avea muntele. (Iosua 17:18)

    Este întotdeauna loc mai sus pe munţi. Când văile sunt pline de canaaniţi, ale căror care puternice de fier îţi încetinesc înaintarea, mergi sus în munţi şi ocupă ţinutul de sus. Dacă vezi că nu mai poţi să lucrezi pentru Dumnezeu, roagă-te pentru cei care pot. Poate nu eşti în stare să mişti lucrurile de pe pământ cu cuvintele tale, dar poate mişti cerul. Dacă ţi se pare că creşterea ta continuă este imposibilă pe pantele mai joase, datorită unor domenii limitate de lucru, a obligaţiilor zilnice de întreţinere, sau a altor obstacole, lasă-ţi viaţa să ţâşnească, căutând să atingă nevăzutul, eternul şi cerescul.

    Credinţa ta poate tăia pădurile. Chiar dacă seminţiile lui Israel ar fi realizat ce comori îi aşteptau sus în munţi, n-ar fi visat niciodată că era posibil să secere efectiv acele păduri dese. Dar când Dumnezeu i-a învăţat să taie pădurile, El le-a amintit de asemenea de puterea suficientă pe care o aveau. Vederea unor sarcini aparent imposibile, cum ar fi defrişarea acelor munţi împăduriţi, nu sunt trimise ca să ne descurajeze. Ele vin să ne motiveze să facem fapte spirituale care ar fi imposibile fără marea putere pe care Dumnezeu a pus-o în noi prin Duhul Său cel Sfânt care locuieşte în noi.Dificultăţile sunt trimise cu scopul de a ne descoperi ce poate face Dumnezeu ca răspuns la credinţa care se roagă şi lucrează. Eşti strâns din toate părţile în vale? Atunci suie-te „pe înălţimile ţării” şi vei mânca „miere din stâncă” (Deut. 32:13). Câştigă bogăţii de pe coamele povârnişurilor care acum sunt ascunse de păduri.

    Au dobândit râuri despre care spuneau că sunt de netrecut,

    Au dobândit munţi despre care spuneau că „nu pot trece prin ei”?

    Ne specializăm în imposibilul total,

    Făcând lucruri despre care ei spun că nu le putem face.

    Cântecul celor care au construit Canalul Panama

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Iov 41.9-34

    Sub imaginea înfricoşătoare a leviatanului, Dumnezeu îi descoperea lui Iov cine era, de fapt, acuzatorul şi vrăjmaşul său (cel din cap. 1 şi 2). După cum un luptător trebuie să-şi cunoască adversarul, pentru a nu-l subestima, tot astfel, cel credincios trebuie să cunoască puterea lui Satan (v. 12), pentru a nu fi „necunoscător al planurilor (sau: gândurilor) lui” (2 Corinteni 2.11 şi notă). Satan este înfrânt! – este adevărul măreţ care a triumfat la cruce – dar Satan este şi întotdeauna activ!Să observăm cu atenţie ce îl caracterizează: Fălcile sale sunt duble (v. 13, comp. cu 1 Petru 5.8). Inima îi este tare ca piatra (v. 24), fiind complet străin de dragostea lui Dumnezeu. Este invulnerabil la orice atac omenesc (v. 26-29). Cu arma sa, moartea, răspândeşte groaza, doborându-i chiar pe cei mai viteji oameni (v. 25). În plus, Satan este şi mincinosul şi înşelătorul: să ne păzim de amăgirile lui (v. 18; Ioan 8.44; 2 Corinteni 11.14)! El atrage sufletele în lume, în această mare clocotind de patimi omeneşti, prezentându-şi resursele ca pe o hrană adevărată (oala) sau ca pe un leac împotriva relelor (vasul de unsoare). Sub înfăţişarea înţelepciunii şi a experienţei {pletele unui bătrân), el atrage în adânc, pentru a-i înghiţi acolo pe cei fără minte care îi urmează „cărarea luminoasă” (v. 31,32). Să reţinem şi titlul înfricoşător care îi este dat, „împărat peste toţi fiii măndriei (v. 34 notă; vezi şi 1 Timotei 3.6).

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Efeseni 4:25-32

    Adu-le aminte… să nu vorbească de rău pe nimeni,… plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.  Tit 3:1,2.

    CUM SĂ ÎNCETEZI CRITICA

    Oamenii care mereu îi critică pe alţii şi se delectează spunând rele despre aceştia, scot la iveală o imagine săracă despre ei înşişi şi o slăbiciune a caracterului lor. In constrast cu aceştia, cei care se simt bine lăudându-i pe alţii, arătându-le punctele puternice şi transmiţând veşti bune despre ei, dau dovadă de o inimă iubitoare şi de o imagine corectă despre ei înşişi. In loc să-i condamne pe alţii, ei îi prezintă în termeni elogiosi. Mai degrabă construiesc decât dărâmă. Aceşti oameni nu numai că se abţin ei înşişi de la discuţii negative care rănesc, dar prin atitudinea lor, ei descurajează remarcile lipsite de amabilitate ale altora. Doi copii discutau pe terenul de sport al şcolii despre unul dintre colegii lor. Unul dintre ei a remarcat: „Nu este bun la sport”. Celălalt a replicat imediat: „Da, dar întodeauna joacă corect”. Cel cu critica a adăugat: „Nu e nici prea deştept la şcoală”. Prietenul său a răspuns: „Poate că-i adevărat, dar studiază mult”. Băiatul cu limba ascuţită devenise exasperat de atitudinea prietenului său: „Bine, dar ai observat vreodată ce haine şifonate are?” Celălalt a răspuns cu amabilitate: „Da, dar tu n-ai observat că întotdeauna sunt curate?” Fiecare observaţie negativă a fost contracarată de una pozitivă.Ce exemplu excelent de urmat! Să ne abţinem de la „vorbirea de rău” şi să fim „buni unii cu alţii” (Efeseni 4:31, 32). Decât să fim cunoscuţi ca indivizi contribuabili la creşterea spiritului critic, mai degrabă să fim cunoscuţi ca persoane care luptăm pentru încetarea lui.       R.W.D.

        Zidim sau dărâmăm mereu
        Prin tot ce facem vieţuind sub soare
        Suntem zidari muncind din greu
        Sau în brigăzile de demolare?

    Cei ce arată cu degetul criticii ar face mai bine să întindă o mână de ajutor.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” (Psalmul 142: 4)

    Oamenii pe care cauţi să-i influenţezi în viaţă se întreabă mereu: „Ţine la mine?” Gândeşte-te la cele mai plăcute experienţe pe care le-ai avut cu oamenii din propria ta viaţă. Ce au toate acestea în comun? Tuturor le-a păsat cu adevărat de tine, aşa-i? Şi ceea ce-i şi mai minunat este că şi tu îţi poţi lărgi abilitatea de a-ţi păsa de cei din afara cercului tău social. Indiferent ce profesie ai, când îi ajuţi pe oameni, faci ca viaţa ta şi a lor să fie mai bună. Să citim câteva observaţii pe care le-au făcut câţiva oameni de succes proveniţi din diferite medii. Afaceri: „nu-l poţi face pe celălalt să se simtă important în prezenţa ta dacă în taină crezi că este un nimeni” (Les Giblin, fost comis voiajor internaţional al anului şi vorbitor de renume). Politică: „Dacă vrei să câştigi pe cineva de partea cauzei tale, trebuie mai întâi să-l convingi că eşti prietenul lui sincer” (Preşedintele Abraham Lincoln). Divertisment: „Unii cântăreţi îşi doresc ca spectatorii să-i îndrăgească. Eu iubesc spectatorii” (Luciano Pavarotti, legendarul tenor italian de operă). Lucrarea creştină: „Cu cât te investeşti mai mult în ceva mai mare decât tine, cu atât vei avea mai multă putere” (Norman Vincent Peale, pastor şi autor). Psalmistul a scris: „Nimănui nu-i pasă de sufletul meu”. Şi în adâncul lor, unii oameni cu care avem contact zilnic simt asta. Fie că încerci să-ţi împărtăşeşti credinţa, că încerci să faci afaceri, să te împrieteneşti cu cineva sau să-i ajuţi într-un oarecare domeniu, trebuie să le dovedeşti că îţi pasă cu adevărat. E nevoie de timp, de străduinţă şi chiar de sacrificiu, dar dacă te gândeşti serios să-ţi creezi legături cu alţii, vei reuşi. Probabil cineva a făcut asta pentru tine şi faptul acesta te-a ajutat să devii ceea ce eşti astăzi. Aşa că fă-o pentru alţii!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu. 1 Ioan 5.1

    Potrivit cu prima Epistolă a lui Ioan, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, anumite trăsături se vor vedea în noi; căci, dacă suntem născuți din nou şi am primit astfel o natură nouă şi viața eternă în Hristos, această natură nouă se va arăta întrun fel distinct. Totuşi trebuie să fim atenți la faptul că aceste trăsături nu sunt prezentate pentru a ne face capabili să descoperim dacă suntem copii ai lui Dumnezeu. A folosi Scriptura în felul acesta înseamnă să ratăm întregul scop al Duhului Sfânt, să facem ca sufletele să ne fie pline de incertitudine şi să aducem asupra noastră robia aspră a legalismului, care, foarte curând, va veşteji toată prospețimea şi energia vieții creştine.Consecința acestui lucru este că sufletele sunt conduse să se preocupe cu ele însele, cu starea lor spirituală şi cu o continuă căutare a roadelor Duhului înăuntrul lor. Sunt mii de copii ai lui Dumnezeu care, aflați pe un astfel de drum greşit, sunt ținuți în îndoială şi în incertitudine toate zilele vieții lor, în loc să se bucure de privilegiile pe care le au şi de savurarea dragostei Tatălui. Astfel de persoane chiar ajung să considere teama şi îndoiala ca fiind semne ale smereniei.Trăsăturile unui credincios nu ne sunt prezentate în Scriptură cu scopul de a ne examina pentru a descoperi dacă suntem cu adevărat născuți din nou, ci ca să cunoaştem caracterul naturii divine, ai cărei părtaşi am fost făcuți, prin har. Relația noastră cu Dumnezeu este privită ca fiind un lucru sigur. Ca dovadă, putem citi aceste cuvinte simple: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu”. Naşterea din nou este făcută dependentă nu de faptul dacă putem descoperi în noi cutare sau cutare roadă a Duhului, ci doar de acest lucru simplu: dacă noi credem că Isus este Hristosul. Cât de simplu şi cât de binecuvântat! E. Dennett

     

    Sămânţa Bună

     

    Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni … 1 Timotei 2.1

    O fereastră deschisă

    Rugăciunea este un mod de comunicare cu Dumnezeu. Când iubim pe cineva, dorim să comunicăm cu persoana respectivă cât mai mult și cât mai deplin posibil. De aceea este esențial pentru relația noastră cu Dumnezeu să ne rugăm în fiecare zi. Există perioade în viața unor persoane când neglijează acest aspect. Uneori din comoditate sau pentru că sunt prinși cu alte treburi. Dar indiferent care ar fi motivul, de fiecare dată în astfel de situații avem senzația că Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu; sau așa ar trebui să simțim. Apoi, când apar probleme în viață, simțim nevoia să reluăm vechea legătură. Dar nu este atât de ușor pe cât credem. Sentimentul de înstrăinare, pe care îl simțim la început, este ca o prăpastie între noi și Cel cu care vrem să comunicăm. Cuvintele vin, dar nu fără luptă. Este necesară o perioadă înainte de a atinge nivelul spiritual de dinainte.O bună relație cu Dumnezeu necesită rugăciune. Rugăciunea este ca o fereastră, o fereastră spre cer, spre Dumnezeu. Rugăciunea este o fereastră, iar o dată ce descoperi importanța ei, rămâne deschisă pentru totdeauna. Dumnezeu ne-a dat această fereastră, ca să ne aducem aminte că, oricât ne-ar fi de greu, nu suntem niciodată singuri. Nu trebuie decât să ne apropiem de ea, să o deschidem larg și să privim dincolo la Tatăl ceresc, cu credință și nădejde.

  • 12 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Trebuie să ascult?

    Ei au zis lui Moise: ” Vorbeşte tu însuţi şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim”. Exod 20:19

    Noi nu suntem în mod deliberat şi conştient neascultători de Dumnezeu, ci pur şi simplu nu-I dăm atenţie. Dumnezeu ne-a dat poruncile Lui, dar noi nu le dăm nici o atenţie, nu datorită unei neascultări voite, ci deoarece nu-L iubim şi nu-L respectăm pe El. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” Când realizăm că am dovedit tot timpul „lipsă de respect” faţă de Dumnezeu, ne simţim copleşiţi de ruşine şi umilinţă pentru că nu L-am băgat în seamă. „Vorbeşte-ne tu… dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu”. Noi arătăm cât de puţin Îl iubim pe Dumnezeu prin faptul că preferăm să-i ascultăm pe slujitorii Lui şi nu pe El. Ne place să ascultăm mărturii personale, dar nu dorim ca Dumnezeu Însuşi să ne vorbească. De ce ne este atât de frică să ne vorbească Dumnezeu? Deoarece ştim că dacă vorbeşte Dumnezeu, ori trebuie să facem acel lucru, ori trebuie să-I spunem lui Dumnezeu că nu vom asculta de El. Dacă, însă, auzim numai vocea slujitorului său, simţim că ascultarea nu este o chemare imperativă şi putem spune: „Bine, asta este doar ideea ta, deşi nu neg că e probabil adevărul lui Dumnezeu”. Îl pun eu mereu pe Dumnezeu în poziţia umilitoare de a fi ignorat, în vreme ce El m-a tratat tot timpul ca pe un copil al Lui? Când Îl aud cu adevărat, umilinţa la care L-am supus se întoarce asupra mea: „Doamne, de ce am fost atât de greu de cap şi de îndărătnic?” Acesta este întotdeauna rezultatul atunci când Il auzim pe Dumnezeu. Plăcerea reală de a-L auzi pe El este atenuată de ruşinea de a nu-L fi auzit atâta timp.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    ” Dragostea lui Hristos ne costrânge, pentru că socotim că dacă Unul a murit pentru toţi, toţi deci au murit.”

    2 CORINTENI 5:14

    Credinciosul, ca şi apostolul Pavel, este constrâns, stăpânit şi înconjurat de dragostea Domnului Hristos şi dragostea aceasta va fi de acum singurul temei al gândurilor, hotărârilor şi cuvintelor sale. În viaţa lui nu va mai fi loc pentru interese ascunse, scopuri egoiste; ci dragostea Domnului Isus îi va umple întreaga fiinţă şi va domni în el ca singura raţiune de a trăi pentru Domnul său şi pentru alţii. Hristos „a murit pentru toţi…” aceasta însemnează propriu zis, că noi toţi sintem morţi prin firea noastră, dar prin har, iată-ne în viaţă, trăind prin învierea lui Hristos. De aceea cei care trăiesc, cei cărora li s-a făcut acest har, nu mai trebuie să trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei. În faţa acestor fapte, cât de meschine şi egoiste apar îndreptăţirile şi părerile proprii care tind să ne sustragă de la influenţa care atrage a dragostei. Când este vorba să slujim lui Dumnezeu, de a ne dărui în totul lucrării Lui slăvite, aducem înainte tot felul de motive, de scuze şi de socoteli pe care n-am îndrăzni să le aducem niciodată dacă ar fi vorba de interesele noastre imediate şi urgente.Dumnezeu să ne dea harul de a cunoaşte această experienţă a Domnului Hristos care ne constrânge şi să ne facă să ne aducem aminte, că noi ar fi trebuit să murim, dar că prin har, am fost răscumpăraţi şi înviaţi împreună cu El… şi că deci, tot ce suntem, tot ce avem, nu ne mai aparţin nouă, ci Lui.Fie ca crucea, cu tot ce însemnează ea, să atingă adâncul fiinţei noastre proprii şi egoiste, să lovească acest „Eu” care ştie aşa de bine să se mascheze cu aparenţe evlavioase ca să se menţină în viaţă, să-şi exercite influenţa asupra altora şi să-şi apere interesele. Ce a fost crucea pentru Domnul Isus? A fost iubire, suferinţă, lepădare, ruşine şi moarte. Numai când aceste însuşiri ale crucii ne vor pătrunde până în adâncul inimilor şi cugetelor noastre, numai atunci dragostea Domnului Hristos ne va cuprinde întreaga fiinţă şi ne va constrânge să ne dăruim Lui în întregime şi să ajungem să iubim şi noi ca El.Dacă am realiza cu adevărat dragostea Domnului Hristos pentru noi, am fi constrânşi să ne iertăm unii pe alţii şi sa ne iubim cum ne-a iubit El.

     

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    Mărturisiţi-vă uni altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi.” Iacov 5:16

    Dacă cineva nu este eliberat de păcat, este bine dacă se roagă mai mulţi cu el împreună. Citim în Cuvântul DOMNULUI:”Au venit şi şi-au mărturisit păcatele.” Sunt mulţi care cred că se poate ocoli mărturisirea păcatelor. Nu vreau să spun cu aceasta ca fiecare păcat să fie mărturisit înaintea oamenilor, dar mărturisirea acelora despre care nu vorbim cu plăcere, este biblică, aşa cum citim în 1 Ioan 1:9:” Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Cine nu se bucură de aceasta? Avem nevie de a fi curăţiţi. Fiecare nelegiuire este un păcat. Nu fiecare păcat duce la moarte, dacă ne ajutăm rugându-ne unii pentru alţii. În Galateni 6:1 citim: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea vreodată în greşeală, voi care unteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi să nu fii ispitit şi tu. „Din aceasta rezultă că se poate trăi o viaţă de biruinţă. Este foarte important să citim Biblia regulat! În V.T. este scris: Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi şi noapte”. Citind Biblia trebuie să căutăm ceea ce este referitor la starea noastră şi nu cu gândul: „aceasta este valabil pentru alţii.” Să citim ca pentru noi, pentru a trăi în credinţă faţă de cele scrise, putem vorbi şi altora despre măreţia Lui Dumnezeu, aşa după cum este scris. Dacă primim un cadou valoros vorbim despre el şi altora, dar dacă auzim doar despre cadou, nu avem multe de povestit despre el.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    PLĂCEREA LUI DUMNEZEU DE A DA …

    Domnul a zis lui Avraam, după ce s-a despărţit Lot de el: „Ridică-ţi ochii, şi din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac. Geneza 13.14-15

    Binecuvântare memorabilă într-o ocazie specială. Avraam pusese capăt unei certe în familie: „Te rog să nu fie ceartă între mine şi tine, între păstorii mei şi ai tăi, căci suntem fraţi”. Şi el a primit harul făgăduit acelora ce fac pace. Dumnezeul păcii găseşte plăcere în a arata bunăvoinţa Sa acelora care caută pacea şi o urmăresc. Şi dacă noi voim să ne bucurăm de o legătură mai strânsă cu el, trebuie să ne ţinem paşii pe cărarea păcii. Avraam lucrase cu inimă largă faţă de tânăra sa rudă, lăsând-o să aleagă. Dacă renunţăm la noi înşine de dragul păcii, Domnul ne va da mai mult decât pacea. Avraam putea să ceară toată întinderea ţării care se vedea în faţa sa. Noi putem lucra la fel, prin credinţă noi avem parte de binecuvântări nemărginite. Toate lucrurile sunt ale noastre. Când, prin viaţa noastră suntem plăcuţi lui Dumnezeu, El ne îndeamnă să socotim ca ale noastre, lucrurile de acum şi cele viitoare. Toate lucrurile sunt ale noastre pentru că noi suntem ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Când te va duce DOMNUL în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta: timp de şapte zile, să mănânci azimi. Exodul 13.5-6

    Odată cu luarea în stăpânire a ţării făgăduite, a poporului Israel, a fost întemeiată şi slujba divină pentru Dumnezeu. Slujba începea cu Pastele şi cu prăznuirea azimilor, timp de şapte zile. Dumnezeu este sfânt şi de aceea slujba pentru El trebuie să fie sfântă în tot timpul vieţii noastre. La închinare nu era îngăduit să se găsească nici un pic de aluat şi nici să fie vreo atingere de el. În Cuvântul lui Dumnezeu aluatul este o imagine a răului. În 1 Corinteni 5 găsim îndemnul: „să prăznuim Pastele nu cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului.” Viaţa ÎN Cristos Isus este pentru noi o închinare în adevăr şi în duhul slavei. Suntem străini şi călători aici pe pământ, dar în duh gustăm încă de pe acum slava din locurile cereşti, pe care Dumnezeu ne-a dat-o ÎN Domnul Cristos. Acum, slujba noastră înţeleptă este de a aduce trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu şi de a nu ne potrivi chipului veacului acestuia. Noi am fost aleşi pentru această închinare şi de aceea să nu obosim, ci să ne desprindem de orice poftă pământească, pentru ca Evanghelia lui Dumnezeu să fie auzită şi El să fie slăvit ÎN Isus Cristos.Domnul Isus să ne ajute să umblăm în Duh, pentru ca copiii noştri şi toţi cei din jur să vadă adevărul Evangheliei lucrând cu putere în noi. Aceasta se va întâmpla dacă noi suntem gata să Îi încredinţăm TOATĂ viaţa noastră lui Dumnezeu şi dacă trăim într-o sfântă despărţire de orice rău.Nu pot să fiu fericit la adăpostul pragului uns cu sângele Mielului dacă în locuinţa mea este aluat. Deşi nu este temelia mântuirii, totuşi sfinţenia vieţii este legată de bucuria mântuirii. Israelitul nu era mântuit prin azimi, ci prin sânge.

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    O, Doamne, sufletul meu Te laudă pentru încrederea ce o are în Tine. Sufletul meu are nevoie de atingerea şi zâmbetul Tău, ca nu cumva să se ridice vreo indispoziţie a minţii sau a imaginaţiei şi eu să fiu stricat de la „simplitatea care este în Cristos” (2 Corinteni 11: 3, Bucureşti 2001).

     

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «Spuneau lucrul acesta ca să-L ispitească şi să-L poată învinui, Dar Isus S-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pământ.» Ioan 8,6

    O femeie adulteră a fost adusă la Isus de către acuzatorii ei. Domnul părea să fie într-o dilemă aparent de nerezolvat, deoarece dreptatea Lui cerea judecata păcatului. Dacă eşti acuzat de conştiinţa ta, eşti demn de condamnat în faţa Celui Preaînalt şi să ştii că vei fi condamnat, căci El este sfânt. Dar priveşte cum a rezolvat Isus problema: «Apoi S-a plecat iarăşi şi scria cu degetul pe pământ» (Ioan 8,8). Este ca şi cum, prin acţiunea Sa ar fi vrut să zică: «Da, această femeie a păcătuit, dar mă aplec Eu în locul ei.» Oare a scris cuvinte de iertare pe nisip? Eu, personal, cred că aşa a fost, deoarece imediat după aceea Isus i-a provocat: «Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea» (Ioan 8,7). Pe rând acuzatorii au plecat; atunci Isus S-a ridicat şi a vorbit: «”Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a osândit?””Nimeni, Doamne”, I-a răspuns ea. Şi Isus i-a zis: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te şi să nu mai păcătuieşti”» (Ioan 8,10-11). Această femeie a găsit iertarea, căci Isus a luat asupra Lui povara întregului ei păcat.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Christos, tot aşa, prin Christos, avem parte de belşug de mângâiere. 2 Corinteni 1:5

    Gândeşte-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanţă; pe un talger, aşează încercările poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talgerul încercărilor se goleşte, la fel se întâmplă şi cu cel al mângâierilor; de asemenea, când talgerul încercărilor este plin, cel al binecuvântărilor este la fel de greu. Când se adună nori de furtună, stâlpul de foc este mai Strălucitor. Când se apropie noaptea şi vine furtuna, Căpitanul ceresc este în mijlocul echipajului. Este o mare binecuvântare să fim necăjiţi, fiindcă atunci suntem mângâiaţi de Duhul Sfânt. Încercările fac mai mult loc mângâierilor. Inimile mari iau naştere din încercări mari. Hârleţul încercărilor adânceşte izvorul mângâierii şi face mai mult loc pentru binecuvântare. Dumnezeu coboară în inimile noastre şi le găseşte pline. Începe să ne dărâme confortul şi să le golească, ca să facă loc harului. Cu cât este mai umil un om, cu atât mai multă mângâiere va avea, fiindcă va fi întotdeauna gata s-o primească. Un alt motiv pentru care suntem fericiţi în încercări este acela că atunci suntem cel mai aproape de Dumnezeu. Când hambarul este plin, omul poate trăi fără Dumnezeu. Când punga este plină de galbeni, trăim fără multă rugăciune. Dar când ni se iau proviziile, avem nevoie de Dumnezeu. După ce se scot idolii, suntem gata să-L slăvim pe Iehova. „Din fundul adâncului te chem, Doamne!” (Psalmi 130:1). Nici un strigăt nu se compară cu cel care vine din vârful muntelui — nici o rugăciune nu este mai sinceră decât cea care iîsvorăşte din adâncul sufletului. De aceea, încercările şi necazurile ne aduc mai aproape de Dumnezeu, şi ne fac mai fericiţi; fiindcă fericirea se află aproape de Dumnezeu. Credinciosule tulburat, nu te lăsa doborât de încercările prin care treci, fiindcă ele sunt vestitorii îndurărilor cereşti.

     

    Seara

    Şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac. Ioan 14:16

    Tatăl Ceresc s-a descoperit credincioşilor din vechime înainte de venirea Fiului Său. El era cunoscut de Avraam, Isaac şi Iacov sub numele de Dumnezeul Atotputernic. Apoi a venit Isus, şi însuşi Fiul cel Preaiubit a fost desfătarea poporului Său. După înălţarea Sa la cer, Duhul Sfânt a devenit Conducătorul poporului, şi puterea Lui a fost manifestată din plin la Cincizecime. In prezent, El este Emanuel Dumnezeu cu noi, locuind în şi cu poporul Său, grăbind, călăuzind şi stăpânind în mijlocul lor. Este prezenţa Lui recunoscută aşa cum ar trebui? Noi nu-I putem controla lucrarea. El este stăpân în toate lucrările, dar oare noi suntem nerăbdători să-I cerem ajutorul şi să nu-L îndepărtăm prin neascultare? Fără El nu putem face nimic, dar prin puterea Sa extraordinară putem ajunge la rezultate nesperate. Totul depinde de El şi puterea Lui ascunsă. Ii căutăm ajutorul cu respectul cuvenit în vieţile şi slujba noastră? Nu facem adesea după capul nostru, fără să-I aşteptăm răspunsul? Să ne căim în seara aceasta de căderile din trecut, şi să cerem puterii divine să ne ungă cu ulei sfânt, ca să ardem ca o torţă în slujba Domnului. Duhul Sfânt nu este un dar temporar; El rămâne cu sfinţii. Nu trebuie decât să-L căutăm, şi El ne va găsi. El este gelos, dar milostiv. Dacă ne părăseşte la mânie, se întoarce la noi. Bun şi iubitor, nu se satură de noi, ci aşteaptă în linişte.

        Păcatul m-a împins tot mai departe
        Intr-un pustiu întunecat, fără iubire,
        Dar harul Tău, Părinte, mă va scoate
        Din groapă, la liman de fericire.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Tatăl vostru cel ceresc ştie. (Matei 6:32 )

    Un vizitator la o şcoală pentru surzi scria nişte întrebări pe tablă pentru copii. Curând el a scris această propoziţie: „De ce Dumnezeu m-a făcut pe mine apt să aud şi să vorbesc, iar pe voi v-a făcut surzi?”Şocanta propoziţie i-a lovit pe copii ca o palmă crudă peste faţă. Ei au rămas paralizaţi, cântărind groaznicul cuvânt „De ce?” Şi apoi s-a ridicat o fetiţă.

    Cu buze tremurânde şi cu ochii înotând în lacrimi, ea s-a îndreptat spre tablă. Luând creta, a scris cu o mână fermă aceste cuvinte preţioase: „Da, Tată, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale!” (Matei 11:26). Ce replică! Ajunge sus şi atrage atenţia asupra unui adevăr etern pe care se poate odihni în siguranţă cel mai matur credincios, dar şi cel mai tânăr copil al lui Dumnezeu – adevărul că Dumnezeu este Tatăl tău.Poţi să afirmi acest adevăr cu deplină convingere şi credinţă? Odată ce o faci, porumbelul credinţei tale nu va mai rătăci în văzduh într-un zbor fără odihnă, ci se va aşeza pentru totdeauna în locul lui etern de odihnă a păcii: Tatăl tău!Eu continui să cred că va veni o zi a înţelegerii pentru fiecare dintre noi, oricât de departe ar fi. Vom înţelege pe măsură ce vedem că tragediile, care întunecă şi înăbuşă astăzi prezenţa cerului în viaţa noastră, îşi ocupă locul potrivit în planul măreţ al lui Dumnezeu – un plan atât de copleşitor, de magnific şi de fericit, că vom râde cu uimire şi încântare. Arthur Christopher Bacon

     

    Nu soarta mi-a adus această boală;

    Ci mâna lui Dumnezeu, deci aşa să fie,

    Pentru că El vede ceea ce eu nu pot vedea.

    Există un scop pentru fiecare durere,

    Şi într-o zi El îl va revela,

    Că pierderea pământească este câştig ceresc.

    Ca o piesă de tapiserie

    Văzută din spate pare să fie:

    Numai fire încurcate fără speranţă;

    Dar din faţă un tablou minunat

    Răsplăteşte lucrătorul pentru grija lui,

    Demonstrând iscusinţa şi răbdarea lui deosebită.

    Tu eşti Lucrătorul, Eu rama.

    Doamne, pentru gloria Numelui Tău,

    Desăvârşeşte imaginea Ta în acelaşi fel.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Iov 40.6-24 şi 41.1-8

    Tabloul creaţiei nu ar fi fost complet fără descrierea celor două animale misterioase şi totodată cumplite.Primul este behemotul, probabil hipopotamul, un animal sălbatic impresionant, a cărui putere o aminteşte pe cea a morţii. Este solemn faptul pe care el îl ilustrează, şi anume că cea dintâi cale pe care Dumnezeu a trebuit să Se îndrepte spre omul vinovat a fost cea a morţii. Ca urmare a căderii, moartea a fost înarmată cu o sabie invincibilă, necesară pentru a pedepsi păcatul (v. 19; vezi Geneza 3.24); şi nu numai că îi cade pradă orice om, dar şi toate fiarele pământului îi sunt date ca hrană (v. 20). Iordanul, fluviul morţii (v. 23), vorbeşte tot despre aceasta. Iată însă un monstru şi mai de temut: Satan! In timp ce moartea nu are putere decât asupra vieţii prezente, acest împărat al spaimelor, care este reprezentat de leviatan, îşi târăşte victimele cu el în moartea a doua (Isaia 27.1). In faţa unui asemenea duşman suntem tot atât de dezarmaţi ca şi un copil care pretinde să prindă un crocodil cu o undiţă derizorie (41.1). Cu siguranţă, nu ne putem juca cu puterea răului, fără a fi pedepsiţi. Atunci, suntem noi la bunul ei plac? Nu, prin harul lui Dumnezeu! Hristos a triumfat la cruce asupra înfricoşătorului Adversar. Trebuie să ne amintim de această bătălie definitivă şi să rămânem alipiţi de Cel care a câştigat-o (41.8; Coloseni 2.15)!

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 2 Tesaloniceni 1

    …credinţa voastră merge mereu crescând,.. 2 Tes. 1:3

    CREDINŢA LUI LINCOLN

    Credinţa puternică în Dumnezeu nu vine deodată. Adesea ea se câştigă prin supunerea de bunăvoie faţă de dragostea şi bunătatea Sa în mijlocul încercărilor. În februarie 1862, Willie, fiul preşedintelui Lincoln, a murit, iar Ted, celălalt băiat, se îmbolnăvise grav. O soră de caritate creştină care avea grijă de copilul bolnav, şi-a amintit că preşedintele, stând pe marginea patului, îşi veghea copilul şi ofta adesea, spunând: „Acesta este cel mai greu timp din viaţa mea. De ce-i aşa? De ce-i asa?” Ea i-a spus lui că ea era văduvă şi că soţul şi cei doi copii ai ei erau în cer. Vedea în aceasta mâna Domnului şi că nu-L iubise aşa pe Domnul ca acum după toate aceste încercări. „Cum ai ajuns la aceasta?” s-a interesat Lincoln. „Simplu, prin încrederea că Dumnezeu ştie că ceea ce face este bine”. „Ai acceptat cu uşurinţă acest fapt, de la prima pierdere?” a întrebat el din nou. „Nu! a răspuns femeia, nu întru totul. Dar pe măsură ce loviturile au venit una după alta şi am pierdut totul, am putut şi m-am supus”. Lincoln a spus apoi: „Mă bucur că mi-ai spus aceste lucruri… Am să încerc să merg la Dumnezeu cu durerile mele”. După câteva zile, ea l-a întrebat dacă şi-a pus încrederea în Dumnezeu. Lincoln a răspuns: „Cred că pot să mă încred în El. Am să încerc. Mi-ar place să am credinţa ta de copil despre care mi-ai vorbit şi cred că El mi-o va da”. Credinţa creştinilor din Tesalonic creştea în mijlocul persecuţiilor şi problemelor. La fel poate să crească şi a noastră. Poate că nu întotdeauna vom vedea scopul Său, dar trebuie să ne încredem în bunătatea Sa. Va veni vremea când vom putea spune că niciodată nu L-am iubit atât de mult ca în urma nenorocirii prin care am trecut.  D.J.D.

        Deşi tremur şi-aştept o altă cruce, 
        Prin rănile-ncercării înţeleg 
        Un singur adevăr ce peste tot străluce: 
        Dumnezeu e bun şi-I adevăr întreg.

    A crede înseamnă a triumfa.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Fiecare din voi să se uite … la foloasele altora” Filipeni 2:4

    John Craig spune: „Indiferent cât de mult poate lucra un om, indiferent cât de implicată este persona lui, el nu va merge prea departe dacă nu poate lucra prin alţii”. Asta te obligă să vezi valoare în ceilalţi. Acest adevăr este înţeles de oamenii de succes în umblarea lor prin lumea-ntreagă. La o reuniune internaţională a directorilor executivi de firme, un om de afaceri american l-a întrebat pe un director executiv din Japonia, ce limbă consideră el a fi cea mai importantă în lumea comerţului. Americanul s-a gândit că răspunsul va fi limba engleză. Dar executivul japonez, care avea o minte sclipitoare în domeniul afacerilor, a răspuns: „Limba clientului meu”. Nu ajunge să ai un produs sau un serviciu bun. Nu ajunge să ajungi expert. A-ţi cunoaşte produsul dar a nu-ţi cunoaşte clientul înseamnă că ai ce să vinzi, dar nu ai pe nimeni care să cumpere. Mai mult, valoarea pe care le-o atribui oamenilor trebuie să fie autentică. Bridget Haymond, consilier pe probleme de lidership, scrie: „Poţi vorbi până când te-nvineţeşti la faţă, dar oamenii îşi dau seama din prima, când îţi pasă cu adevărat de ei”. Dacă doreşti să ai relaţii cu alţii, trebuie să te laşi pe tine însuţi deoparte, să-ţi schimbi atenţia dinspre interior spre exterior, uitând de tine şi focalizându-te pe ei. Ceea ce e uimitor este că poţi s-o faci. Oricine poate. Tot ce-ţi trebuie este dorinţa de a te schimba, hotărârea de a merge până la capăt şi o serie de competenţe cu care oricine se poate deprinde. Motivaţia de a învăţa se poate găsi în aceste cuvinte ale apostolului Pavel: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora”. Când cauţi ocazii de a investi în alţii, le vei găsi.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul este încă mult, coboarăi la apă şi ții voi încerca acolo … Pe oricine va lipăi cu limba sa din apă, cum lipăie câinele, pe acela punel deoparte; tot aşa pe oricine se va pleca pe genunchi ca să bea”. Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit vă voi salva şi voi da pe Madian în mâna ta”.  Judecători 7.4,5,7

    Judecătorii lui Israel – Ghedeon (5) – Micşorarea armatei

    Treizeci şi două de mii de bărbați din patru seminții ale lui Israel au răspuns la chemarea lui Ghedeon şi sau strâns la el. Dumnezeu a răspuns cu răbdare la două cereri ale lui Ghedeon, încurajândul. Apoi, când Ghedeon, ascultând de preceptele legii, a declarat că cei cărora le era teamă puteau pleca, douăzeci şi două de mii de oameni lau părăsit. Totuşi, cei zece mii rămaşi erau încă prea mulți pentru Dumnezeu. Ei ar fi putut să se mândrească şi săşi atribuie lor înşişi biruința, de aceea Dumnezeu ia poruncit lui Ghedeon să privească la felul cum aveau să bea apă din izvorul lângă care aveau tabăra.Cei mai mulți sau relaxat şi au îngenuncheat pentru a bea, însă trei sute de oameni au luat apă cu mâna şi au lipăito cum lipăie câinele. Prin aceşti trei sute avea Dumnezeu să dea salvarea.Dumnezeu ne dă toate lucrurile din belşug, pentru a ne bucura de ele (1 Timotei 6.17). Totuşi, cei care se folosesc de această lume trebuie să fie ca şi cum nu sar folosi de ea, după cum ni se spune în 1 Corinteni 7.31, în timp ce 2 Timotei 2.3 ne spune că trebuie să suferim răul ca nişte buni ostaşi ai lui Isus Hristos.La fel ca apa curată şi proaspătă din izvorul Harod, există multe lucruri în această lume de care ne putem folosi şi de care ne putem bucura. Să le folosim fiinduI recunoscători lui Dumnezeu şi, de asemenea, să ne păzim de a ne preocupa cu ele! Înfrânarea ne va ajuta să slujim cu folos intereselor Domnului. E. P. Vedder, Jr.

     

    Sămânţa Bună

     

    Când vine mândria, vine și rușinea, dar înțelepciunea este cu cei smeriți. Proverbe 11.2

    Mândria caporalului

    În timpul de după război, o grupă de militari lucrau la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câțiva soldați, deși se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste șine. Alături, caporalul striga la ei, criticându-i pentru neputința lor. Trecând prin apropiere, un bărbat l-a întrebat:

    – De ce nu-i ajuți și dumneata?

    – Eu sunt caporal și trebuie să supraveghez și să dau comenzi. Soldații trebuie să muncească.

    Străinul nu a mai spus nimic, ci a pus mâna să-i ajute pe soldați. Împreună au reușit să ridice stâlpul de pe șine. Încântați de reușită, soldații i-au mulțumit străinului, care a spus caporalului:

    – Dacă va mai fi nevoie, să mă chemați în ajutor.

    – Da? zise în batjocură caporalul. Dar cine ești dumneata?

    – Sunt generalul acestei divizii…

    Mândria este un sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. Autorul și inspiratorul mândriei este diavolul, dar Mântuitorul a venit în lumea noastră, ca să nimicească lucrările diavolului și să-l scoată pe om din păcatele sale, din mândria sa. Ferice de cel ce acceptă lucrarea Mântuitorului!

  • 11 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Este nădejdea ta în Dumnezeu slabă şi pe moarte?

    Tu îl ţii într-o pace desăvârşită pe cel a cărui gândire

    este îndreptată spre Tine. Isaia 26:3.

    Este, gândirea ta îndreptată spre Dumnezeu sau este săracă? Sărăcia gândirii este una dintre cele mai importante surse de epuizare şi de secătuire a vieţii unui lucrător. Dacă nu ţi-ai folosit niciodată gândirea pentru a te aduce pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu, începe să faci acest lucru acum. Nu are nici un rost să aştepţi ca Dumnezeu să vină la tine; trebuie să-ţi îndepărtezi gândurile de la faţa idolilor şi să priveşti la El pentru a fi mântuit. Gândirea este darul cel mai mare pe care ni l-a dat Dumnezeu şi ar trebui să-i fie cu totul dedicată Lui. Dacă îţi faci orice gând rob ascultării lui Cristos, aceasta va fi una dintre cele mai mari comori ale credinţei tale atunci când va veni timpul încercării, deoarece credinţa ta şi Duhul lui Dumnezeu vor lucra împreună. Învaţă să asociezi idei vrednice de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăriturile şi apusurile de soare, strălucirea lunii şi a stelelor, anotimpurile în schimbare – şi atunci gândirea ta nu va mai fi niciodată la voia impulsurilor tale, ci va fi folosită întotdeauna în slujba lui Dumnezeu.”Noi am păcătuit, împreună cu părinţii noştri… şi am uitat” (Psalmul 106:6–7). Atunci introdu un pumnal în locul unde ai adormit, ca să te trezeşti. „Chiar acum Dumnezeu nu-mi vorbeşte”; dar El trebuie să-ţi vorbească! Aminteşte-ţi al Cui eşti şi pe Cine slujeşti. Încurajează-te amintindu-ţi aceasta şi dragostea ta pentru Dumnezeu va creşte înzecit. Gândirea ta nu va mai fi săracă, ci va fi vie şi înflăcărată, iar speranţa ta va fi nespus de luminoasă.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

     

    „Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte.” FAPTELE APOSTOLILOR 22:2

    De ce marea majoritate a oamenilor din vremea noastră nu ascultă chemarea Evangheliei? De ce oamenii de acum n-au interes nici pentru Biserică, nici pentru ce pretinde ea că reprezintă? Nu pentru că noi vorbim o „altă limbă” decât ei? Felul de a trăi a multor creştini este de neînţeles mulţimilor de oameni care nu sunt neapărat împotrivitori fată de Dumnezeu. Ei ascultă, privesc viaţa noastră, dar pare ca noi vorbim o altă limbă… nu este legătură între ce spunem cu gura şi felul cum trăim. Despre Domnul Isus se spune că deşi era Dumnezeu, El a luat forma de rob şi părea ca un simplu Om pentru ca să trăiască viaţa oamenilor şi să se identifice cu ea. Şi oamenii din vremea Lui au înţeles „acest limbaj”. Apostolul Pavel spune despre el însuşi: „Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu ca să câştig pe iudei… Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca oricum, să salvez pe unii din ei” (1 Cor. 9:20,22) Biblia ne învaţă să plângem cu cei ce plâng şi să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Toate acestea, bineînţeles fără să ne abatem de la adevărul lui Dumnezeu şi fără să ştergem linia de demarcare stabilită între lucrurile dumnezeieşti şi cele lumeşti. O, de-am realiza ce mare importanţă are limbajul vieţii! Duhul Sfânt vrea să lucreze în noi această identificare cu aceia pe care vrem să-i câştigăm. El vrea să ne dea dragostea care să deschidă inima noastră către lumea pe care Dumnezeu a iubit-o atât de mult. Dragostea aceasta va reuşi să îndepărteze barierele şi distanţele care împiedecă oamenii din lume să înţeleagă felul nostru de vieţuire şi să-l citească ca pe nişte epistole ale lui Hristos scrise prin Duhul Sfânt în inimile noastre (2 Cor.3:3). Vorbim noi limbajul care să fie înţeles de cei ce ne înconjoară? Trăim noi în aşa fel încât să se facă „linişte” în inimile şi cugetele celoi necredincioşi? Dar, vai, câte pilde proaste în viaţa multor creştini au fost pricină de poticnire pentru alţii. „Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci (Neamuri), nici pentru Biserica lui Dumnezeu.” spune apostolul Pavel credincioşilor din adunarea din Corint. Să facem şi noi ca el care spune: „…mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor; căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiti (1 Cor. 10:32,33).

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi”. 1 Ioan 1:8

    Mulţi se folosesc de acest verset pentru a arăta că suntem nevoiţi să trăim în păcat, având tot timpul ceva în noi vrednic de osândă.Numai în cei născuţi din nou este adevărul.De aceea scrie Ioan în continuare: „Dacă ne mărturisim păcatele El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Dacă aceasta a devenit realitate în viaţa noastră, oare mai suntem ca şi înainte? Nu pot spune niciodată că eu nu am păcătuit.Pavel spune: „Căci n-am nimic împotriva mea, totuşi nu pentru aceasta sunt socotit neprihănit”, dacă oamnenii cred că eu sunt neprihănit, că eu nu am greşeli, se înşeală amarnic. Pavel ştia că vom fi judecaţi după fapte, dacă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă. „Dacă zicem că n-am păcătuit Îl facem mincinos, şi adevărul nu este în noi”.(v.10) Mulţi doresc să arate pe baza acestui verset că trebuie să rămâi tot timpul un păcătos. Eu cred tot ce este scris în Biblie, deci şi ceea ce este scris aici.Ştim că Dumnezeu are dreptate. Dar astăzi oamenii vor să rămână păcătoşi, tocmai pentru că se predică:vei fi neprihănit, dacă mori ca păcătos. Dar Biblia spune contrariul. Dacă suntem întrebaţi: „eşti lacom de avere?”, nicunul nu se pezintă că ar fi lacom, şi prin aceasta adeveresc faptul că nu au păcătuit. Când suntem chemaţi la pocăinţă, mulţi susţin că n-au făcut niciun rău, sau altfel spus: „Eu nu am nevoie să mă pocăiesc.” Prin aceasta doresc să arate că ei n-au păcătuit. Adevărata mărturisire a păcatelor este atunci când ne lepădăm de păcat şi nu mai slujim păcatului. Cine procedează astfel, va şi experimenta mântuirea prin sângele Mielului, dacă crede în lucrarea făcută de Isus pentru el.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    SUNT COPIII ÎNĂUNTRU?

    Voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale. Isaia 44.3

    Din fire, copiii noştri n-au Duhul Sfânt. În ei se văd multe lucruri care fac să ne temem pentru viitorul lor şi care pentru noi sunt pricina de stăruitoare rugăciuni. Am vrea sa le vedem pe fetele noastre ajungând smerite şi evlavioase, şi nu uşuratice şi lumeşti. Versetul de azi să ne dea curaj, fiind o urmare a cuvintelor: „Nu te teme, robul Meu, Iacov” şi El poate alunga temerile noastre. Domnul va da Duhul Sau din belşug, aşa încât va fi o binecuvântare adevărată şi veşnică. Sub această revărsare dumnezeiască vor trebui să intre copiii noştri şi vor ajunge să spună unul altuia: „Eu sunt al Domnului”.Aceasta este o făgăduinţă a cărei împlinire n-avem decât s-o cerem de la Domnul. Nu putem noi oare, la timpuri hotărâte, să ne rugăm pentru copiii noştri? Noi nu suntem în stare să le dăm o inimă nouă, dar Duhul Sfânt poate, şi Dumnezeu nu cere decât să fie rugat. Tatăl ceresc găseşte plăcere la rugăciunile părinţilor. Vreunul dintre prea iubiţii noştri este încă afară din corabie? Să nu avem odihnă până ce nu va fi adus acolo de însuşi mâna Sa.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Te voi scăpa, şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice DOMNUL. Ieremia 39.18

    Ebed-Melec care era etiopian, deci nu era din poporul Israel, era în casa împăratului din timpul războiului cu haldeii. Neascultarea şi păcatele iudeilor L-au făcut pe Dumnezeu să-i îndepărteze de la faţa Sa, iar proorocul Ieremia trebuia să le proorocească din însărcinarea Stăpânului lor, judecata. Căpeteniile lui Iuda din această cauză au rugat pe împărat să-i lase să-l omoare pe Ieremia (Ier. 38.4). Împăratul s-a arătat neputincios şi l-a dat pe mâna lor. Proorocul a fost aruncat într-o groapă în care nu era apă, ci numai noroi; şi astfel iudeii credeau că vor scăpa de el. Dar acest etiopian, a avut tăria şi îndrăzneala din partea lui Dumnezeu să ceară împăratului îngăduinţa de a scoate din groapă pe Ieremia, contrar voinţei căpeteniilor. Ebed-Melec a fost respins şi urât de ceilalţi din această pricină. Dumnezeu prin Ieremia a transmis etiopianului răsplătirea care-l aşteaptă din partea Celui Prea înalt pentru fapta sa. Ce frumos! În mijlocul unui popor renegat, care se socotea popor al lui Dumnezeu, a fost răsplătită lucrarea bună a unui păgân.

    Un caz asemănător întâlnim în 2 Tim. 1.16-17. Acolo găsim un om pe nume Onisifor, care merită a fi lăudat deoarece s-a strecurat printre toţi până la temnicer şi a întrebat de Pavel. Apostolul vorbeşte clar despre el că a avut curaj şi nu s-a ruşinat să-l viziteze chiar şi atunci când era în lanţuri. L-a îmbărbătat adesea pe Pavel cu prezenţa sa, de aceea dorea ca Domnul să-l binecuvânteze. Suntem siguri că lucrul acesta s-a îndeplinit întocmai, deoarece Acela care a spus: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă” (Mat. 5.7), rămâne credincios Cuvântului Său, chiar şi în zilele noastre.

    Când copiii lui Dumnezeu se găsesc în cele mai mari încurcături şi greutăţi, au parte totuşi de cele mai frumoase arătări ale purtării de grijă şi ale lucrării lui Dumnezeu; tocmai de aceea El pune adesea la încercare pe credincioşi ca să li se descopere cu atât mai măreţ cu cât încercarea este mai grea.

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    O, Doamne, câtă nevoie am de umplere şi înviorare prin prezenţa Ta! Dă-mi acea încredere calmă şi optimistă în Tine, care este mărturia Duhului.

     

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «”A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: „Spuneţi celor poftiţi: Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.”» Matei 22,4

    De câte ori nu răsună chiar lângă noi această invitaţie a Cuvântului lui Dumnezeu: veniţi! Să răspunzi şi să vii la chemarea Lui este cel mai uşor şi minunat lucru cu putinţă. Te chinui şi te superi, analizezi situaţia şi tot nu reuşeşti să scapi de probleme. Domnul strigă: «Vino!» Tu, care eşti singur, vino la nuntă, căci totul este pregătit! Părtăşia cu Fiul şi cu Tatăl este o realitate cerească pentru cei care cred. Ioan scrie în prima sa epistolă: «… părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos» (1 Ioan 1,3). Mai ales tu; frate obosit şi tu soră descurajată, veniţi! Ce spune Domnul Isus că trebuie să facem? Vorbeşte El cumva de exerciţii spirituale speciale, de jurăminte care trebuie ţinute, de căutarea unor locuri mai bune de relaxare? Nu! Domnul spune foarte clar şi simplu: «Veniţi la Mine toţi cei trudiţi si îm-povăraţi şi Eu vă voi da odihnă» (Matei 11,28). Apoi adaugă chemării Sale şi promisiunea «… veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre» (Matei 11,28). Sunt sigur că Satan vrea să te ducă într-o asemenea stare de agitaţie, încât să nici nu îţi mai pui problema venirii la Isus. Dar ascultă ce spune Domnul: «Veniţi!» Oricine vine la El nu va fi respins şi dat afară. Doar la El vei găsi iertare!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Şi au priceput că fuseseră cu Isus. Faptele Apostolilor 4:13

    Creştinul trebuie să fie un portret viu al lui Isus Christos. Cu toţii am citit povestiri frumoase şi elocvente despre viaţa lui Isus, dar cea mai bună povestire este biografia Sa vie, scrisă în faptele şi cuvintele poporului Său. Dacă am fi ceea ce pretindem că suntem, şi ce ar trebui să fim, am fi portrete ale lui Christos. Am semăna atât de bine cu El încât nimeni nu ar mai putea spune despre noi: „Ei bine, se pare că seamănă cumva cu Cristos”. Dimpotrivă, văzându-ne, ar exclama: „A fost cu Isus! A fost învăţat de El. Seamănă cu El şi întruchipează exact ideile Omului sfânt din Nazaret. Christos lucrează în viaţa şi faptele lui”. Orice creştin trebuie să fie curajos, aşa cum a fost Christos. Nu vă ruşinaţi niciodată de credinţa voastră. Credinţa voastră nu vă va face de ocară niciodată; aveţi grijă să nu o faceţi nici voi pe ea. Fiţi ca Isus, curajoşi pentru Dumnezeul vostru. Urmaţi-I exemplul şi în dragoste. Gândiţi blând, vorbiţi blând şi acţionaţi blând aşa fel încât oamenii să spună despre voi „a fost cu Isus”. Urmaţi-I exemplul în sfinţenie. A lucrat El cu zel pentru Stăpân? Faceţi şi voi la fel; urmăriţi întotdeauna binele. Nu pierdeţi timpul; este prea preţios. A uitat El de Sine şi de interesele Sale? Faceţi la fel. A fost El sincer? Fiţi sinceri în rugăciune. A ascultat El voia Tatălui? Supuneţi-vă şi voi ca El. A fost El răbdător? Învăţaţi şi voi să înduraţi. Şi mai mult, ca să întregiţi portretul lui Isus, încercaţi să vă iertaţi duşmanii, aşa Cum a făcut El; lăsaţi să lucreze minunatele cuvinte „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34). Iertaţi, aşa cum vreţi să vi le ierte. Adunaţi cărbuni aprinşi pe capul vrăjmaşilor voştri prin bunătate. Să întorci bine pentru rău, nu uitaţi, este ceva dumnezeiesc. Să fim dumnezeieşti, deci. In orice chip şi prin orice mijloace, trăiţi în aşa fel încât să se poată spune despre voi „a fost cu Isus”.

     

    Seara

    Ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Apocalipsa 2:4

    Ne vom aminti întotdeauna clipa minunată şi strălucitoare în care L-am văzut prima dată pe Domnul. Am lăsat povara, am primit făgăduinţe, ne-am bucurat că suntem mântuiţi şi am plecat în pace. A fost primăvară în sufletul nostru. Iarna a trecut. Tunetele de pe Sinai încetaseră, şi lumina fulgerelor nu se mai zărea. Dumnezeu se împăcase cu omul, legea nu mai ameninţa cu răzbunarea şi dreptatea nu mai cerea pedeapsă. Apoi au apărut florile în inima noastră. Speranţă, iubire, pace şi răbdare au răsărit din pământul dezgheţat. Zambilele căinţei, ghioceii sfinţeniei, brânduşele credinţei, narcisele dragostei dintâi — toate au înflorit în grădina sufletului. Sosise „vremea cântării” (Cânt 2:12), şi ne bucuram recunoscători. Slăveam Numele Dumnezeului iertării, şi hotărârea noastră era: „Doamne, sunt al Tău, cu totul al Tău. Mă încredinţez Ţie cu tot ce am şi tot ce sunt. M-ai cumpărat cu sânge; lasă-mă să mă răscumpăr slujindu-Ţi. In viaţă şi în moarte, vreau să fiu al Tău”. Cum ne-am ţinut hotărârea? Prima noastră dragoste a ars ca o flacără în slujba lui Isus; la fel este şi acum? Oare Isus nu poate să ne spună: „Ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)? Vai, nu am făcut decât prea puţine pentru slava Stăpânului! Iarna noastră a ţinut prea mult. Suntem reci ca gheaţa şi o adiere de primăvară, fie ea şi încărcată de mireasma florilor, nu ne foloseşte la nimic. Ii dăm lui Dumnezeu bănuţi de aramă, şi El merită tot aurul din lume. Ba nu, merită inimile noastre, consacrate în slujba adevărului şi bisericii Sale. O să continuăm la fel? Doamne, oare vom putea rămâne nepăsători şi indiferenţi faţă de Tine, după ce am primit atâtea binecuvântări? Grăbeşte-ne să ne întoarcem la dragostea şi roadele dintâi! Soare al Dreptăţii, trimite-ne o primăvară însorită.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Şi de îndată ce preoţii … vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două. (Iosua 3:13)

    Israeliţii nu trebuia să aştepte în tabără până când se deschidea Iordanul, ci trebuia să umble „prin credinţă” (2 Corinteni 5:7). Ei aveau să strângă tabăra, să-şi împacheteze lucrurile, să se aşeze în formaţie de mers, iar preoţii să păşească efectiv în râu înainte ca acesta să se despice.Dacă ei ar fi coborât pe malul râului şi apoi s-ar fi oprit, aşteptând ca apa să se despice înainte să păşească în ea, ar fi aşteptat în zadar. Li s-a spus să pună „talpa piciorului în apele Iordanului” înainte ca apele să se despice.

    Trebuie să învăţăm să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt şi să mergem drept înainte în ascultare, chiar dacă nu vedem nici o cale de a merge înainte. Motivul pentru care suntem atât de des abătuţi de la scopul nostru de dificultăţi este că ne aşteptăm să vedem barierele înlăturate înainte să încercăm măcar să trecem de ele.Dacă cel puţin am merge drept înainte cu credinţă, drumul ar fi deschis pentru noi. Dar noi încă stăm, aşteptând ca obstacolele să fie înlăturate, când ar trebui să mergem înainte ca şi cum acolo nu ar fi obstacole deloc.

    din Evening Thoughts

     

    Ce lecţie a dat Cristofor Columb lumii, o lecţie de perseverenţă în faţa unor dificultăţi înfricoşătoare!

     

    În spatele lui se întind cenuşiile Azore,

    În spatele porţilor lui Hercule;

    În faţa lui nu sunt fantomele ţărmului,

    În faţa lui sunt numai mări neţărmurite.

    Bunul marinar a spus: „Acum trebuie să ne rugăm,

    Căci, iată! toate stelele s-au dus.

    Brav amiral, vorbeşte, ce să spun?”

    „De ce, spune: «Navigaţi înainte! navigaţi înainte! tot înainte!»”

     

    „Oamenii mei sunt din zi în zi mai revoltaţi;

    Oamenii mei sunt groaznic de palizi şi de slabi!”

    Puternicul marinar se gândea la casa lui; stropii

    Unui val de apă sărată i-au spălat obrazul ars de soare.

    „Ce să spun, brav amiral, spune,

    Dacă vedem numai ape în zori?”

    „De ce, vei spune în zorii zilei:

    «Navigaţi înainte! navigaţi înainte! navigaţi înainte! tot

    înainte!»”

     

    Ei au navigat. Au navigat. Apoi a vorbit marinarul:

    „Această mare furioasă îşi arată dinţii în seara asta.

    Îşi răsfrânge buzele, stă în aşteptare,

    Cu dinţii ridicaţi, gata să muşte!

    Brav amiral, spune doar un cuvânt bun;

    Ce trebuie să facem dacă ne-am pierdut speranţa?”

    Cuvintele au sărit ca o sabie care atacă:

    „Navigaţi înainte! navigaţi înainte! navigaţi înainte! Tot

    înainte!”

     

    Apoi, palid şi istovit, s-a menţinut pe punte

    Şi s-a uitat atent prin întuneric. Ah! Acea noapte

    A tuturor nopţilor întunecate! Şi apoi o pată –

    lumină! O lumină! O lumină! O lumină!

    Creştea, un steag arborat luminat de stele!

    Creştea ca izbucnirea zorilor Timpului.

    El a câştigat o lume; el a dat acelei lumi

    Cea mai mare lecţie: „Înainte! Navigaţi înainte!”

    J.R. Miller

    Credinţa care merge înainte triumfă.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Iov 39.19-30 si 40.1-5

    Iov crezuse că pe Domnul nu-L interesa bunăstarea sa. Dar a existat vreodată vreo creatură – de la puiul de corb până la cal sau până la vultur – de care să nu fi avut grijă Dumnezeu? Iar dacă Se îngrijeşte de tot ce este viu, cu cât mai mult veghează El asupra omului, culmea creaţiei Sale, a cărui existenţă se prelungeşte şi dincolo de mormânt! In evanghelii, Domnul Isus le dă alor Săi exact aceeaşi învăţătură (compară Iov 38.41 cu Luca 12.24). El ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm din cauza nevoilor noastre de zi cu zi: Dumnezeu le cunoaşte. Un singur lucru însă ne lipseşte de cele mai multe ori: credinţa în acest Dumnezeu credincios. Domnul vine să-i vorbească lui Iov despre creaţia Sa şi patriarhul rosteşte o concluzie dreaptă: „Iată, eu nu sunt nimic” (40.4). Mai mult el nu poate spune. Cel care-şi propusese să discute cu Dumnezeu de la egal la egal (10.2; 13.3; 23.3,4), acum, când i se oferă ocazia, înţelege în faţa măreţiei Creatorului său că acest lucru nu este cu putinţă: este o primă lecţie. Îi mai rămâne una de învăţat: Domnul urmează să-i vorbească pentru a doua oară, cu scopul de a-l aduce pe Iov la o reală şi deplină convingere cu privire la păcat.

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Eclesiastul 2:1-11

    Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. Ecles. 2:20

    DE CE OFTEZ?

    Potrivit cărţii: Guinness Book of World Records (Cartea recordurilor mondiale), în anul 1888, o fetiţă de 15 ani a căscat continuu timp de 5 săptămîni. Nu ni se dau detalii pentru ce motiv a ajuns în această condiţie. Dar citind, m-a făcut să mă întreb de ce oare fiecare din noi căscăm. De ce, dintr-o dată, cu o faţă contorsionată, tragem aer adânc în piept cu gura căscată la maxim, apoi slobozim un oftat? Răspunsul este că respiraţia superficială, aerul cald din jur, sau chiar stări nervoase, pot epuiza oxigenul din corp. Creatorul şi proiectantul nostru ne-a dotat cu un reflex de respiraţie adâncă prin care se trimite degrabă o cantitate de oxigen pentru satisfacerea nevoii existente. Dar pe lângă această explicaţie tehnică, un căscat sau un oftat este semnul nervozităţii, al oboselii sau al plictiselii.Apoi, există „suspine” ale sufletului. Poate că ele au pentru suflet rolul pe care-l are căscatul pentru trup. Citind cartea Eclesiastul, aproape că-l auzim pe Solomon oftând, încercând când un lucru când altul, în efortul său de-a găsi sensul vieţii. Mereu spiritul său reacţionează la condiţiile variate la care este supus, cu singurul strigăt: „Totul este deşărtăciune”. Mulţi ani din viaţă, pe tot ce punea mâna părea să-i producă un suspin, un gol interior (1:2; 2:11). In final, şi-a dat seama că nimic nu satisface sufletul omului aşa ca frica de Dumnezeu şi păzirea poruncilor Lui (Ecl. 12:13). Doamne, ajută-ne să vedem că oftaturile noastre de dezamăgire faţă de plăcerile vremelnice ale lucrurilor din viaţă, sunt destinate să ne aducă la Tine. Numai Tu poţi să dai o semnificaţie eternă lucrurilor pe care le urmărim în această viaţă.       M.R.D. II

        Creştine, eşti dezamăgit, 
        De lumea rea ce te-nconjoară? 
        Priveşte la cerul nemărginit 
        De unde bucuria divină coboară.  Anonim

    Odată ce ne-am desfătat cu bunătăţile lui Dumnezeu, bucatele lumii nu mai au nici un gust.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia” (1 Corinteni 10:24)

    Liderii importanţi au probleme serioase cu eurile lor şi implicit, acest lucru, le pune în pericol munca, slujirea şi misiunea dacă nu-s atenţi. În „Comunicatorul împuternicit” (The Empowered Communicator), Calvin Miller foloseşte textul unei scrisori pentru a descrie această problemă şi impactul ei negativ. „Dragă vorbitorule, eul tău a devenit un zid între tine şi mine. Nu prea îţi pasă de mine, nu? Eşti preocupat în special să ştii dacă acest discurs chiar funcţionează … dacă faci sau nu o treabă bună. Îţi este realmente teamă că nu te voi aplauda, nu-i aşa? îţi este teamă că nu voi râde la glumele tale sau că nu voi plânge la ilustraţiile tale sentimentale. Eşti atât de prins de cum îţi voi recepta eu discursul, încât nu te-ai gândit deloc la mine. Te-aş fi îndrăgit, dar eşti atât de acaparat de iubirea de sine că a mea nici nu îţi este necesară. Dacă nu-ţi dau atenţie e pentru că mă simt atât de inutil aici. Când te văd la microfon, îl văd pe Narcis în oglinda sa. Îţi stă drept cravata? îţi stă bine părul? Ţinuta ta este impecabilă? Frazeologia ta este perfectă? Pari a controla totul, în afară de audienţă. Vezi totul atât de bine,dar pe noi ne vezi? Mă tem că această orbire a ta în ceea ce ne priveşte, ne-a făcut să fim surzi în ceea ce te priveşte. Acum trebuie să plecăm. Ne pare rău. Cheamă-ne mai târziu. Ne vom întoarce la tine când eşti suficient de real ca să ne vezi… după ce ţi s-au năruit visele, după ce ţi s-a frânt inima, după ce aroganţa ta a naufragiat în disperare. Atunci va fi loc pentru noi toţi în lumea ta. Atunci nu-ţi va mai păsa dacă îţi aplaudăm excelenţa. Vei fi unul dintre noi”.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Şi să le legi ca semn pe mâna ta şi săți fie ca fruntare între ochii tăi. Şi să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porțile tale.  Deuteronom 6.8,9

    Familia (3)

    În aceste versete, Dumnezeu Se adresează taților – capilor spirituali ai căminelor lor. Ei erau datori să pună preceptele şi poruncile Lui ca semne pe mâinile lor – pe mâinile taților, nu ale copiilor. De asemenea, preceptele şi poruncile trebuiau să fie ca nişte fruntare între ochii lor. Vedem aici caracterul de păstor. Unui păstor adevărat îi pasă de oile Sale şi este cunoscut de ele. Oile îi recunosc glasul şi îl urmează. Toiagul şi nuiaua sunt în mâinile sale – toiagul, pentru a alunga lupii, iar nuiaua, pentru a împiedica oile să se abată din drum. Părinții trebuie săşi îndrume copiii, călăuzindui cu discernământ spiritual. Avraam, prietenul lui Dumnezeu, a primit o minunată recomandare atunci când strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei era mare şi când păcatul lor era foarte grav. Dumnezeu a spus: „Pentru că lam cunoscut că va porunci copiilor săi şi casei sale după el să țină calea Domnului” (Geneza 18.19). Unii dintre noi, citind aceste cuvinte, putem fi descurajați şi ne putem socoti înfrânți, însă trebuie să avem curaj, fiindcă Domnul este un ajutor actual, pentru timpurile în care trăim. Dacă, din lipsă de veghere, neam depărtat de voia Domnului în această privință, trebuie să ne pocăim şi vom fi restabiliți. „Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porțile tale” (versetul 9). Mărturia se răspândeşte dincolo de cămin, pentru ca ochii oamenilor să o vadă. Emană casele noastre trăsăturile frumoase ale lui Hristos? Sau răzbat din ele cearta, nemulțumirea, mânia şi vorbirea de rău? O astfel de casă ar fi ca una zidită pe nisip. Când şuvoaiele vin şi când apele se înalță, ea se va prăbuşi. Aşa ceva aduce o mare dezonoare la adresa Numelui Domnului Isus! J. Redekop

     

    Sămânţa Bună

     

    Suflarea lor trece, se întorc în pământ, și în aceeași zi le pier și planurile lor. Psalmul 146.4

    Planuri

    Noi toți facem planuri. Unul se gândește la profesia pe care vrea să o exercite după terminarea școlii, un altul își plănuiește pensionarea. Între aceste două puncte este o viață plină de planuri pentru familie, muncă și timp liber. Toate acestea nu sunt rele; viața noastră nu trebuie să se scurgă fără planuri și fără o țintă. Dar întrebarea decisivă este cum ne descoperim și ținem scopurile.Nimeni dintre noi nu poate vedea viitorul. Și adeseori nici nu știm care scopuri concrete sunt bune pentru noi. De aceea trebuie să-L rugăm, pentru a ne sfătui, pe Acela care singur știe ce va fi mâine. În rugăciune putem să-L rugăm pe Dumnezeu și Tată pentru călăuzirea în toate planurile noastre.Ca ajutor și îndrumător, El ne-a dat Cuvântul Său. În el găsim multe indicații practice pentru viața noastră. De exemplu, în cartea Proverbe sunt schițate multe principii care ne ușurează deciziile de zi cu zi. Dacă întrebăm care este voia lui Dumnezeu și ne îndreptăm după ea, Dumnezeu ne va da reușită în intențiile noastre.În toate planurile noastre trebuie să avem în vedere că nici măcar nu știm dacă mâine mai suntem în viață. Dar această nesiguranță nu trebuie să ne neliniștească. Cine se încrede în Dumnezeu poate avea în vedere și acest aspect în planurile sale și să se încreadă deplin în conducerea plină de înțelepciune a lui Dumnezeu.

  • 10 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Ai o gândire săracă cu privire la Dumnezeu?

    Ridicaţi-vă ochii în sus si priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Isaia 40:26

    Poporul lui Dumnezeu din zilele lui Isaia a ajuns să aibă o gândire săracă prin faptul că privea la idoli; Isaia l-a făcut să se uite în sus, la ceruri, adică l-a făcut să înceapă să-şi folosească în mod corect gândirea. Pentru un sfânt, natura este sacră. Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, noi avem în natură o comoară minunată. În fiecare suflare de vânt, în fiecare noapte şi zi a anului, în fiecare semn de pe cer, în fiecare înmugurire şi în fiecare ofilire a naturii vom găsi o apropiere reală a lui Dumnezeu de noi, dacă ne vom folosi, pur şi simplu, gândirea ca să vedem aceasta. Adevăratul test al concentrării spirituale este acela de a-ţi putea controla gândurile. Gândurile tale se îndreaptă spre faţa unui idol? Idolul eşti tu însuţi? Lucrarea ta? Concepţia ta despre cum ar trebui să fie un lucrător? Experienţa ta în ce priveşte mântuirea şi sfinţirea? Atunci gândirea ta cu privire la Dumnezeu este săracă şi, când ai de înfruntat dificultăţi, nu ai nici o putere, nu poţi decât să suferi în întuneric. Dacă gândirea ta e săracă, nu te uita înapoi la propria ta experienţă; tu ai nevoie de Dumnezeu. Treci dincolo de tine însuţi, departe de faţa idolilor tăi, departe de tot ce-ţi sărăceşte gândirea! Trezeşte-te din toropeală, acceptă observaţia ironică a lui Isaia şi îndreaptă-ţi în mod deliberat gândurile spre Dumnezeu! Unul dintre motivele inconsistenţei în rugăciune este lipsa controlului asupra gândurilor, lipsa puterii de a ne pune pe noi înşine în mod deliberat în mâna lui Dumnezeu. Trebuie să învăţăm să fim pâine frântă şi vin turnat mai degrabă în domeniul mijlocirii, decât în acela al contactului personal cu oamenii. Controlul gândurilor este puterea pe care o dă Dumnezeu unui sfânt pentru a ieşi din sine însuşi şi a intra în nişte relaţii în care n-a mai fost niciodată.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” PSALM 23:4

    Locul acesta nu vorbeşte numai de vrăjmaşul cel din urmă adică moartea. Fiecare credincios care doreşte să urmeze pe Domnul său afară din tabără, face cunoştinţă cu valea umbrei morţii. De aceea a zis El: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Asta înseamnă moartea eului.Suntem noi conştienţi de faptul că am ajuns în această vale? Când Domnul ne cere întreaga noastră viaţă, întâmpină El o oarecare împotrivire? Cerinţele familiei, cele ale dorinţelor noastre naturale, chiar legitime din punct de vedere omenesc, sunt ele cauza luptelor continui şi ascunse în noi? Puterea vieţii noastre proprii este ea încă atât de activă încât ne face să trecem dintr-o criză în alta? Am ajuns la locul numit Golgota, şi Domnul nostru cere acum mai mult de la noi. El nu vrea să ne dea numai bucuria reuniunilor binecuvântate, ci doreşte El însuşi să Se bucure de predarea noastră întreagă şi să ne dea în schimb o deplină şi scumpă părtăşie cu El. După psalmul acesta, valea umbrei morţii conduce la o masă întinsă, la ungerea cu untdelemn şi la un pahar plin de dă peste el. Dar să ştim că experienţele neplăcute, luptele şi văicărelile noastre vor dura până când vom accepta ca Domnul să ne cheme să murim faţă de noi înşine, să ne socotim morţi faţă de lume, faţă de firea pământească şi de dorinţele ei, ca şi faţă de chemările familiare şi ale prietenilor când aceştia din urmă nu vor ca noi să avem o viaţă sfinţită şi consacrată pentru Domnul Isus şi cauza Lui. David spunea: „Când umblu prin valea umbrei morţii”. De ce să rămânem în ea, când Păstorul nostru vrea s-o traversăm? Trebuie deci s-o traversăm şi să ieşim biruitori din ea. A muri faţă de sine, a te lăsa în voia Domnului, a primi crucea, şi a fi astfel ucenici ai Lui, este uşor de zis; dar este aceasta o realitate pentru noi? Să nu ne mai plângem, să nu mai dăm vina pe nimeni că trecem prin această vale, rânduită de Dumnezeu ca să ne scape de eul şi de pretenţiile noastre; să ne lăsăm lucraţi de Duhul Său şi să nu uităm că această vale are o ieşire şi la capătul ei este o viaţă îmbelşugată în Hristos care ne aşteaptă. Atunci vom putea spune împreună cu psalmistul: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului (adică în prezenţa Lui) pentru totdeauna”.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este lumină, avem părtăşie unii cu alţii şi sângele Lui Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat.” 1 Ioan 1:7

    S-ar putea spune că se cere prea mult, cu toate că este foarte simplu: Umblarea noastră să fie după Cuvântul Său, să ne încredem în toate promisiunile amintite în Scriptură, în special în special în acelea care ne fac cunoscută clar mântuirea prin Hristos. Dacă este un pic de întuneric în noi, atunci tot trupul este în întuneric. La naşterea din nou ne cade toată această povară. Lumina alungă întunericul din noi. Astfel este posibil să avem părtăşie unii cu alţii; fiecare din noi având daruri diferite din partea Lui Dumnezeu, dar toate slujesc la un bine comun. Este bine dacă în Adunare se face vizibilă slujirea unii altora, iar la vestirea Cuvântului să ia parte mai mulţi fraţi. Astfel citim: „Sângele Lui Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat.” În Evrei 9:14 este scris: „Cu cât mai mult sângele Lui Hristos, care prin Duhul cel veşnic S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată Lui Dumnezeu vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului Celui Viu.” Astfel cugetul nostru nu mai ştie de păcat. Dar dacă nu suntem veghetori, gândirea noastră vine din nou la putere, de aceea trebuie să ne facem robi în ascultare de Hristos. Dacă faptele noastre fac parte din faptele legii, trebuie să fim curăţiţi, altfel suntem sub blestem. Dar Hristos este sfârşitul legii, şi când credem în El, suntem îndreptăţiţi.

    De aceea ne avertizează Pavel: „Rămâneţi dar tari în libertetea la care ne-a eliberat Hristos, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei!”. În clipa în care părăsim terenul harului, ajungem în întuneric.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    SĂ-L MĂRTURISIM

    „El mi-a zis: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să-L vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui; căci îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.” Faptele Apostolilor 22.14,15

    Pavel fusese ales ca sa-L vadă pe Domnul şi sa-L audă vorbindu-i din cer. El a avut astfel o alegere de neasemănat; dar binecuvântarea ce venea din acesta chemare nu era numai pentru el, ci ea, trebuia să se răsfrângă şi asupra altora, chiar asupra tuturor oamenilor prin mărturisirea sa. Europa îi datorează lui, faptul de a cunoaşte azi Evanghelia. Noi suntem la fel datori să fim martori a ceea ce a făcut Domnul pentru noi. Daca ascundem această preţioasă descoperire, este spre răul nostru. Dar mai întâi trebuie să auzim noi înşine această veste bună, altfel nu am avea ce mărturisi; apoi să fim plini de râvna să ducem mărturia noastră. Aceasta trebuie să fie personală: „Tu vei fi martor”. Ea trebuie să fie pentru Domnul Cristos: Tu vei fi martor pentru El”. Mărturisirea despre El trebuie să fie înaintea altor treburi; ea nu trebuie să se adreseze numai câtorva aleşi, care ne primesc cu bunăvoinţă, ci „tuturor oamenilor”: bogaţi şi săraci, tineri şi bătrâni, buni şi răi. Noi nu trebuie să tăcem ca cei ce erau stăpâniţi de un duh mut, căci textul de azi conţine o poruncă şi o făgăduinţă şi trebuie să o împlinim: Tu îmi vei fi martor” – „Voi sunteţi martorii Mei”, zice Domnul.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui DUMNEZEU te îndeamnă la pocăinţă? Romani 2.4

    Dumnezeu este dragoste. El nu doreşte moartea păcătosului, îndurarea Lui ar fi putut ajunge la capăt de mult căci în zilele noastre nu sunt mai puţine nelegiuiri ca pe timpul lui Noe. Eclesiastul spune în cap. 8 vers. 11: „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.” Iată dar pe om: în loc să folosească îndelunga îndurare a lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său, el îngrămădeşte păcat peste păcat, mii şi mii de păcate fără să se gândească la vreo judecată. Dar în acest fel oamenii se înşeală singuri. Nu-i oare o îndurare deosebită a lui Dumnezeu arătată faţă de tine în faptul că deşi vede în faţa ta un munte mare de păcate, El totuşi îţi dă sănătate, bunăstare pământească de zeci de ani, poate. Dacă lucrează în alt chip cu tine şi îţi trimite o durere, o suferinţă pe calea vieţii tale sau îţi răpeşte ce ai tu mai drag pe pământ, să ştii că şi acestea fac parte din îndurarea lui Dumnezeu faţă de tine. El caută cu orice chip să-ţi abată picioarele de pe calea pierzării veşnice. Cum a fost cu văduva din Sarepta? Moartea fiului ei a adus-o la următoarea mărturisire: „Ai venit la mine doar ca să îi aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea şi astfel să-mi omori fiul” (1 Împ. 17.18).Lasă-te iubite suflet condus de dragostea lui Dumnezeu spre pocăinţă. Vei avea un câştig imens: VIAŢA VEŞNICĂ. Dacă tratezi cu indiferenţă îndurarea lui Dumnezeu, arătată chiar şi când El, din dragoste vrea să te îndrepte prin suferinţă, atunci ar trebui să-ţi fie frică de întâlnirea cu El. Dar tu nu ştii timpul când te vei întâlni cu El, de aceea vino chiar acum la Domnul Isus care a murit pentru păcatele tale. Nu amâna, căci „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu.” „Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeu…”

     

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    O, Doamne, când sunt în anumite stări de spirit, se pare că e atât de uşor de alunecat pe nesimţite departe de Tine şi de planurile Tale; şi totuşi, Doamne, nu cred că este aşa; cred însă că este posibil a da buzna în planurile Tale ca o fiară sălbatică, fără discernământ şi fără viziune. Doamne, vreau să mă port ca un fiu al Tău.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    „Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năpraznice ale mării este Domnul în locurile cereşti. Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate: sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile.»

    Psalm 93,4-5

    Suntem doborâţi şi răvăşiţi de furtuni interioare. De ce? Pentru a ne ancora şi mai mult în El. Ce bine ar fi dacă am înţelege motivul pentru care sunt îngăduite furtunile in viaţa noastră — furtuni cu integrităţi ale vântului din ce în ce mai mari! Perspectiva divină este următoarea: cu cât un om este mai tare ancorat în Isus Cristos, cu atât mai uşor va rezista şi va birui toate furtunile şi ispitele. Chestiunea ancorării în Dumnezeu are o importanţă vitală. Tocmai în zilele acestea, când semnele sfârşitului devin tot mai evidente şi când în duhul suntem realmente atacaţi de un uragan de ispite, se ridică întrebarea decisivă: eşti înrădăcinat în Domnul Isus? Nu putem fi ancoraţi în veşnicie decât în măsura în care ne-am dezrădăcinat din viaţa de zi cu zi. Când furtunile puternice ale ispitelor vin, nu poţi să-i supravieţuieşti doar în teorie. Atunci doar adevărata ancorare în Domnul Isus te poate salva. Doar în această postură vei striga plin de fericire: „Insă eu sunt totdeauna cu Tine”
    (Psalm 73,23).

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Ştiu să trăiesc în belşug. Filipeni 4:12

    Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi” (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug”. In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug. Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând” (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu. Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi Il uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui. Şi nu lăsa ca binecuvântarea Ta
    Să ne îndepărteze inima de Tine.

    Seara

    Eu iţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.

    Isaia 44:22

    Observaţi cu atenţie comparaţia: păcatele noastre sunt ca o ceaţă. Aşa cum norii au fel de fel de forme, la fel sunt şi fărădelegile noastre. La fel cum norii ascund lumina soarelui şi întunecă pământul, păcatele ne ascund lumina feţei lui Dumnezeu şi ne fac să stăm în umbra morţii. Sunt lucruri pământeşti, ridicate din locurile întunecate ale naturii. Când se adună mai multe, ne ameninţă cu furtună şi vijelie. Din nefericire, spre deosebire de nori, păcatele noastre nu ne dăruiesc şi ploaie binecuvântată; ele ameninţă să ne distrugă cu un potop de nimicire. Nori negri de păcat, cum să avem suflete însorite câtă vreme nu plecaţi? Să ne aţintim privirea asupra harului divin care şterge totul. Dumnezeu însuşi apare în scenă, şi în divina-I îndurare, în loc să ne distrugă, ne tratează cu bunătate. Odată pentru totdeauna nimiceşte răul, nu îndepărtând norul, ci ştergându-l pentru totdeauna din viaţa noastră. Nici un păcat nu mai rămâne în viaţa omului sfinţit; marea jertfă de la cruce a îndepărtat toate fărădelegile. La Calvar, măreţul act prin care păcatul a fost îndepărtat, a fost semnat pentru veşnicie. Practic, să ascultăm îndurătoarea poruncă „întoarceţi-vă la Mine”. De ce să trăiască păcătoşii iertaţi departe de Dumnezeu? Dacă ni s-au iertat toate păcatele, nimic nu ne mai poate ţine departe de Domnul nostru. Să ne căim de rătăcirile noastre, dar să nu perseverăm în ele. Să luptăm mereu, prin puterea Duhului Sfânt, să ne întoarcem la cea mai apropiată părtăşie cu Domnul în noaptea aceasta!

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri.

    (Romani 12:19)

    Sunt vremuri când a nu face nimic necesită mult mai multă putere decât a acţiona. Păstrarea stăpânirii de sine este adesea cea mai bună dovadă a puterii. Chiar şi celor mai mârşave şi mai grave acuzaţii Domnul Isus le-a răspuns cu o adâncă şi neîntreruptă tăcere. Tăcerea Lui era atât de profundă, că i-a determinat pe acuzatorii şi pe spectatorii Lui să se mire cu teamă respectuoasă. La cele mai mari insulte, la cel mai violent tratament şi la bătaia de joc care ar produce o dreaptă indignare în cele mai slabe inimi, El a răspuns cu un calm încrezător, fără voce. Cei care sunt acuzaţi pe nedrept şi sunt maltrataţi fără motiv, cunosc imensa putere care este necesară ca să taci şi să-I laşi lui Dumnezeu răzbunarea.

     

    Oamenii pot să-ţi judece greşit scopul,

    Gândesc că au motiv să te învinuiască,

    Spun: „Greşeşti!”

    Rămâi pe drumul tău liniştit,

    Hristos este Judecătorul, nu ei,

    Nu te teme, fii tare.

     

    Apostolul Pavel a spus: „Nimic din aceste lucruri nu mă atinge” (Fapte 20:24 KJV). El n-a spus: „Nimic din aceste lucruri nu mă răneşte„. Una e să fii rănit, şi alta e să fii atins. Pavel avea o inimă foarte tandră, pentru că nu citim de nici un alt apostol care să fi plâns ca el. Trebuie să fii un bărbat puternic ca să plângi. „Isus plângea” (Ioan 11:35), şi El a fost cel mai puternic bărbat care a trăit vreodată.De aceea nu se spune: „Nimic din aceste lucruri nu mă răneşte”. Apostolul Pavel a hotărât să nu se dea la o parte de la ceea ce a crezut că era drept. El nu preţuia lucrurile aşa cum suntem noi înclinaţi să o facem. El n-a căutat niciodată calea cea uşoară, şi n-a pus nici un preţ pe viaţa lui muritoare. Pe el îl interesa un singur lucru, şi aceasta era loialitatea lui faţă de Hristos – să câştige zâmbetul lui Hristos. Pentru Pavel, mai mult decât pentru oricare alt bărbat, a face lucrarea lui Hristos era răsplata lui pământească, dar a câştiga zâmbetul lui Hristos era cerul.

    Margaret Bottome

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Iov 38.39-41 şi 39.1-18

    Rămas fără grai atât în faţa subiectului despre măreţele fenomene ale naturii, cât şi a celui despre legile care menţin echilibrul universului, Iov, elev neştiutor, este acum întrebat la zoologie de către Doctorul tuturor ştiinţelor. Nota sa la această materie nu va fi mai bună. Omul a încercat încă din vremurile cele mai îndepărtate (precum cele în care trăia patriarhul nostru) să pătrundă tainele creaţiei, însă acestea i-au rămas neclare, pentru că ştiinţa umană este orbită de înseşi teoriile ei (începând cu cea a originii vieţii).Pe parcursul acestor patru capitole (38-41) în care vorbeşte Dumnezeu, El aminteşte despre multe lucruri, şi mici şi mari, toate însă lucruri pe care El le-a făcut. Nu găsim niciun cuvânt despre lucrările lui Iov. Dintre toate isprăvile sale, pentru care patriarhul şi-a dat osteneala să le enumere detaliat, Domnul nu poate reţine nici măcar unul. Fără cruce, spre care Dumnezeu privea încă de atunci (Romani 3.25), da, fără cruce, un asemenea om era pierdut.Prietene, dacă încă te mai încrezi în strădaniile şi în capacităţile tale, priveşte la Domnul! El însuşi a întocmit lucrări măreţe, care proclamă înţelepciunea Sa, iar ca o culme a tuturor, El a înfăptuit lucrarea mântuirii tale, care preamăreşte iubirea Sa.

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Psalmul 1

    ..îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte

    cugetă la Legea Lui. Ps. 1:2

    RAŢE DE BALTĂ ŞI SCUFUNDĂTOARE

    Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să ne adâncim în cunoaşterea Bibliei. Din paginile ei cunoaştem nu numai fapte despre El, ci şi cum să-L cunoaştem personal. Este deci. raţional să petrecem timpul citind Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a aduna informaţii despre El, şi a medita la El, pentru a-I sonda adâncimile. Când am început să pictez piese de decor cu raţe, mi-am dat seama că sunt două categorii de raţe: raţele de baltă şi raţele scufundătoare. Raţele de baltă, ca raţa sălbatică şi raţa roşcată, înoată pe lângă ţărmul bălţilor şi lacurilor, hrănindu-se în apele puţin adânci. Ele mănâncă din hrana la care pot ajunge de la suprafaţă.Raţele scufundătoare, în schimb, sunt îu stare să se scufunde la adâncimi surprinzătoare, hrănindu-se cu plantele de pe fundul lacului. Unele dintre ele pot să se scufunde chiar până la 50 de metri adâncime pentru a-şi căuta hrana.Sunt, de asemenea, două feluri de creştini în relaţiile lor de cunoaştere a lui Dumnezeu prin studiul Scripturii. Unii, la fel ca şi raţele de baltă, stau numai la suprafaţă, satisfăcându-şi foamea numai cu ceea ce găsesc acolo. Alţii, în. schimb, sunt ca si raţele scufundătoare. Urmând exemplul psalmistului, ei plonjează adânc în Cuvânt, prin studiu, reflectare şi meditaţie în fiecare „zi şi noapte”. Ce spui? Ti-ai stabilit o metodă de studiu aprofundat al Cuvântului lui Dumnezeu? Sau te mulţumeşti numai cu ceea ce găseşti la suprafaţă? Poate, la fel ca raţele care se scufundă, ar trebui să mergi puţin mai adânc. D.C.E.

        Citind Cuvântul Sfânt, să fii cu grijă mare, 
        Ca să-i găseşti comorile-i nepieritoare. 
        Gândeşte orice rând, ia multă seamă, 
        Ca să-l trăieşti mereu cu sfântă teamă.    Anonim.

    Comorile adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu se găsesc la adâncime.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus”

    (Filipeni 2:5)

    „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (v. 4). Maturitatea spirituală reprezintă abilitatea de a vedea şi de a acţiona pentru binele şi folosul altora. Oamenii imaturi au dificultăţi când trebuie să vadă lucrurile din perspectiva altcuiva. Ei sunt rareori preocupaţi de ceea ce e cel mai bine pentru celălalt. În multe privinţe ei se aseamănă cu nişte copii. În cartea sa „Legea proprietăţii în viziunea unui copilaş”, Michael J. Hernandez descrie lumea din perspectiva tipică a unui copil:

    1) Dacă îmi place, este al meu.

    2) Dacă-l am în mână, e al meu.

    3) Dacă ţi-l pot lua, e al meu.

    4) Dacă l-am avut mai-nainte, e al meu.

    5) Dacă e al meu, nu trebuie niciodată să apară ca fiind al tău în vreun fel. 6) Dacă fac ceva sau construiesc ceva, toate piesele sunt ale mele.

    7) Dacă seamănă cu al meu, e al meu.

    8) Dacă eu l-am văzut primul, e al meu.

    9) Dacă îl pot vedea, e al meu,

    10) Dacă cred că e al meu, e al meu.

    Din nefericire, maturitatea nu vine întotdeauna odată cu vârsta; uneori vârsta vine singură. Trebuie să te lupţi cu atitudinea ta lăuntrică, egoistă, iar aceasta poate fi o bătălie pentru toată viaţa. Dar e una însemnată, căci dacă nu o câştigi, vei ajunge să te concentrezi asupra propriului tău program şi să-i ignori pe ceilalţi. Dacă cineva nu e important pentru cauza sau pentru interesele tale, nu va avea parte de timpul sau de atenţia ta. Biblia spune: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos” şi tot ce a făcut El, a făcut pentru ceilalţi. Totul se reduce la următoarele: dacă doreşti în mod serios să calci pe urmele Sale, exersează altruismul.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi Iai dat din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi iai dat şi

    au păzit Cuvântul Tău. Ioan 17.6

    Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (3)

    Privind înapoi la viața Sa pe pământ, Domnul a putut pe drept să spună: „Eu Team glorificat pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Miai dato so fac” (versetul 4). Minunate cuvinte, minunată realitate! Fie ca şi noi să învățăm de la El cum să ne dedicăm voii lui Dumnezeu – cu ajutorul Său – pentru a împlini lucrările pe care le începem!Rugăciunea uimitoare a Domnului ne conduce către o nouă savurare a relației dintre Tatăl şi Fiul, anume către viața eternă (versetul 3). Din momentul în care am crezut, am primit viața eternă (1 Ioan 5.20), astfel încât, a primi viața eternă implică aL primi pe El. Aceasta înseamnă aL invita în viețile noastre şi a cultiva o relație adevărată cu El. Este dorința Domnului nostru ca noi să ne bucurăm de părtăşia cu El şi cu Tatăl, savurând astfel viața eternă pe care El nea dăruito.La începutul rugăciunii Sale către Tatăl, Hristos a vorbit despre misiunea Sa, care consta, având autoritate asupra oricărei făpturi, în a da viața eternă tuturor celor care cred (versetul 2). Scopul Său final era – şi încă este – acela ca noi să avem părtăşie continuă cu Tatăl şi cu Fiul: bucurie deplină (1 Ioan 1.3,4). Dumnezeul şi Tatăl nostru a plănuit toate acestea, iar El şi Fiul au lucrat împreună pentru a ne face închinători adevărați, de vreme ce „astfel de închinători caută Tatăl” (Ioan 4.23). Astfel, Hristos Îşi foloseşte autoritatea pentru a da viața eternă celor care cred şi se pocăiesc. Afirmația Domnului, „Am făcut cunoscut Numele Tău”, îşi găseşte ecoul în ucenici: „Ei au păzit Cuvântul Tău” (versetul 6). Fie ca acest lucru să se dovedească adevărat şi pentru noi, ca să păzim Cuvântul Său şi să ne închinăm Lui în duh şi în adevăr! A. E. Bouter

     

    Sămânţa Bună

     

     

    … Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Matei 19.6

    Revino acasă, tăticule!

    Tăticule, mă tem că totul s-a terminat, dar inima mi s-ar umple de bucurie, dacă aș putea deschide cumva ochii și te-aș vedea cum intri în camera mea. Seara, când totul se liniștește, stăm împreună și vorbim despre tine, despre plăcerea de a călători împreună cu tine și despre cât de mult ne dorim cu toții să fii din nou cu noi. Tăticule, îți merge bine? Ai dureri în urma accidentului? Ai nevoie de noi, așa cum avem și noi nevoie de tine? Dacă ai nevoie de mine, sunt aici și te iubesc. A ta, Iulia. Scrisoarea fetei de 16 ani a fost trimisă și a ajuns la destinație. Câteva zile mai târziu, Iulia cobora din camera ei pentru micul dejun. Ce surpriză! – În bucătărie stăteau mama și tăticul revenit acasă cu ochii în lacrimi. Viața în comun dintre un soț și o soție este un cadou deosebit al Creatorului nostru. În ochii multor oameni, căsnicia și-a pierdut valoarea. Ea este adeseori văzută doar ca o posibilă formă de conviețuire. Dar aceasta nu schimbă cu nimic realitatea că ea a fost așezată de Dumnezeu. Ea este o binecuvântare minunată pentru toți cei care o acceptă ca pe un dar din partea lui Dumnezeu și se comportă cu multă responsabilitate în ea.

  • 9 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Eşti epuizat spiritual?

    Dumnezeul cel veşnic… nu oboseşte, nici nu osteneşte. lsaia 40:28

    Epuizarea înseamnă că forţele noastre vitale sunt terminate. Epuizarea spirituală nu este niciodată urmarea păcatului, ci a lucrării; a fi sau nu epuizat depinde de sursa din care te alimentezi. Isus i-a spus lui Petru: ..Paşte oile Mele”, dar El nu i-a dat nimic cu ce să le hrănească. Procesul prin care eşti făcut pâine frântă şi vin turnat cere ca tu
    să fii hrană pentru alte suflete până când ele învaţă să se hrănească din Dumnezeu. Ele trebuie să te consume în întregime, până la ultima picătură. Dar ai grijă să te realimentezi, altfel, după scurt timp, vei fi complet epuizat. Înainte ca alte suflete să înveţe să-şi primească viaţa direct din Domnul Isus, ei trebuie să şi-o primească din El prin tine; va trebui să fi literalmente „supt”, până când ele vor învăţa să-şi ia hrana de la Dumnezeu. Îi suntem datori lui Dumnezeu să facem tot ce putem pentru mieluşeii Lui şi pentru oile Lui, precum şi pentru El Însuşi.Modul în care-L slujeşti pe Dumnezeu te-a dus cumva la epuizare? Dacă este aşa, atunci verifică-ţi dorinţele şi sentimentele! Pe ce bază a început slujirea ta? Pe baza compasiunii faţă de oameni sau pe baza Răscumpărării în Isus Cristos? Întoarce-te continuu la temelia sentimentelor tale şi verifică unde îţi este sursa puterii! N-ai nici un drept să te plângi: ..O, Doamne, sunt atât de epuizat!” El te-a mântuit şi te-a sfinţit tocmai ca să te epuizeze. Fii epuizat pentru Dumnezeu, dar aminieşte-ţi că El este sursa puterii tale. „Toate izvoarele mele sunt în Tine.”

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

     

    „Când mi se sfârşea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea a ajuns până la Tine.

    IONA 2:7

    Câţi dintre noi n-am trecut prin acest simţământ de sfârşeală, ca un început de leşin! Poate în momentul unei încercări dureroase, poate prin pierderea subită a unei persoane iubite sau în faţa unei emoţii puternice, am avut această stare de sfârşeală când puterea ni s-a dus şi parcă şi credinţa şi nădejdea ne-au părăsit, dar ne-am adus aminte de Domnul şi din slăbiciunea noastră a ţâşnit o rugăciune care s-a suit la scaunul harului. Este întunericul, puterea întunericului care pare să ne înfăşoare cu toate amininţările şi temerile? Ne sunt duhul, sufletul şi trupul atât de abătute şi fără puterea măcar de a striga la Dumnezeu? Dar să ne aducem aminte de Domnul şi rugăciunea noastră inspirată, nu disperată, va străpunge norii şi va ajunge până la El. Sunt îndoiala şi ispita de orice fel, dezorientarea totală, nelinişti şi temeri care ne-au cuprins? Sufletul nostru nu mai are nici o putere, nici o vlagă şi puterile sufleteşti sunt ca paralizate? Într-un cuvânt, suntem aproape gata să cădem în disperare? Dar atunci iată că ne amintim de Domnul şi suspinurile noastre ajung la El. Ce a făcut Domnul Isus când, în grădina Ghetsimani, cuprins de o întristare de moarte, a cerut în adevăr de la Tatăl, dacă este cu putinţă să se depărteze paharul acela îngrozitor plin de otrava păcatelor noastre? El a slăvit pe Tatăl Său prin cuvintele: „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.” Am ajuns la capătul puterilor noastre? Atunci să ne aducem aminte că Domnul a zis: „El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.” (Isa.40:29). Textul nostru ne vorbeşte de experienţa atâtor copii ai lui Dumnezeu care doresc din toată inima să slăvească pe Dumnezeu, ca Domnul Isus. Domnul îngăduie pentru ei această încercare care îi face să realizeze puterea rugăciunii. Să ne aducem aminte de El întotdeauna şi în toate împrejurările şi în loc să ne revoltăm şi să cârtim împotriva Lui, să spunem: „Doamne, facă-se voia Ta, căci Tu eşti drept şi sfânt şi bun şi Tu nu greşeşti niciodată”. Domnul nostru înviat, domneşte pe tronul Lui în puterea Biruitorului. El este răscumpărătorul duhului, sufletului şi trupului răscumpăraţilor Săi. El ne va face să cunoaştem puterea învierii Lui ca să putem spune şi noi ca Iona: „Eu însă îţi voi aduce un strigăt de mulţumire şi voi împlini juruinţele pe care ţi le-am făcut. (Cu alte cuvinte doresc să-ţi rămân credincios). Mântuirea vine de la Domnul.” (Iona 2:9)

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    Ceea ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul

    Său, Isus Hristos.” 1 Ioan 1:3

    Părtăşie cu Dumnezeu înseamnă: părtăşie în avere, dragoste şi răbdare. El ni S-a dat ca un dar şi ca o jertfă, aşa cum este scris în Romani 8:17:”Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai Lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos.”Mulţi fac drumul numai până la Golgota, dar aici omul nu este eliberat de păcat.Numai acela care are parte de puterea învierii Lui Hristos, primeşte viaţa nouă din Dumnezeu. În 1 Corinteni 15:17 găsim scris: „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică.” De aceea spune şi Petru: „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care după îndurarea Sa cea mare ne-a născut din nou prin învierea Lui Isus Hristos din morţi la o nădejde vie”. (1 Petru 1:3). În Efeseni 2:6,7 ne spune: „El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem în locurile cereşti în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. „Aici începe părtăşia cu Dumnezeu, despre care Ioan spune: „Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Dacă intrăm intrăm în posesia unei comori asemănătoare, atunci putem avea bucurie deplină. Dar în versetul 6 din 1 Ioan 2 citim: „Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim advărul.” Părtăşie cu Dumnnezeu înseamnă o umblare după Cuvântul şi voia Lui Dumnezeu. Cel care nu are siguranţa mântuirii, umblă în întuneric şi nu ştie unde va ajunge.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    CURĂŢIREA ZGURII

    Dar treimea aceasta din urmă o voi pune în foc, şi o voi curaţi cum se curăţeşte argintul, o voi lămuri cum se lămureşte aurul. Ei vor chema Numele Meu şi îi voi asculta; Eu voi zice: Acesta este poporul Meu! Şi ei vor zice: Domnul este Dumnezeul meu! Zaharia 13.9

    Din metal necurăţit, amestecat, cum suntem din fire, harul vrea să ne facă metal preţios, dar condiţia de seamă este să ne treacă prin cuptorul încins. Ne înspăimântăm de aceasta şi dorim să rămânem fără valoare, numai pentru a ne bucura de liniştea pietrelor obişnuite? Aceasta ar însemna să alegem partea cea rea, ca Esau. Nu, Doamne! mai degrabă să fim aruncaţi în cuptor, decât să fim lepădaţi din faţa Ta.Focul este numai pentru a curaţi metalul; el nu-l distruge. Domnul doreşte ca poporul Său să fie asemenea aurului, de aceea îşi dă silinţa să-l cureţe de orice zgură. Oricât de puţin înţelepţi am fi, ne vom bucura de această operaţie, şi rugăciunea noastră va fi, nu să fim scoşi din încercare, ci să fim curăţiţi de orice amestec firesc.O Doamne, încearcă-ne cu adevărat! Suntem gata să ne topim sub văpaia flăcării, dacă e voia Ta; căci ea e cea mai bună. Sprijineşte-ne în timpul încercării şi noi vom fi ai Tăi pentru totdeauna.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Cine îşi aduce aminte de certare apucă pe calea vieţii; dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greşite. Proverbe 10.17

    Cât de adevărat şi esenţial este în conţinutul lui acest verset. Cine umblă potrivit acestor îndrumări va avea izbândă în calea lui şi nu se va poticni. Cu cât mai mult vor sta astfel lucrurile dacă noi în permanenţă ne lăsăm călăuziţi de Cuvântul Lui Dumnezeu! Niciodată nu putem spune că suntem prea în vârstă ca să învăţăm din Sfânta Scriptură zi de zi. Şi în acesta împrejurare îl avem ca exemplu pe Domnul Isus. El putea spune: „El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea ca să ascult cum ascultă nişte ucenici” (Isa. 50.4). Ca om adevărat umbla în deplină dependenţă de Dumnezeu şi Tatăl Său şi zi de zi îşi lăsa urechea trează pentru a fi învăţat. Viaţa noastră ar fi cu totul altfel dacă noi am fi mai asemănători cu El. Cu cât suntem mai dependenţi de Domnul nostru cu atât mai uşoară ne este şi mustrarea. Sunt pe pământ unii ucenici care tot timpul stau în apropierea învăţătorului. Ei fac mari progrese în lucrurile duhovniceşti. Aşa se va întâmpla şi cu noi pe măsură ce noi ne apropiem tot mai mult de El, căci cine este învăţător ca El? Încrederea în noi înşine şi respingerea mustrărilor duc la depărtarea de adevăr. Cei care iubesc sfatul sunt pe calea vieţii şi al adevăratei bucurii. Să nu fim ca animalele care trebuie strunite cu un frâu şi un ham. Să ascultăm ce zice Domnul: „Te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” Căile proprii au un sfârşit amar. Neascultarea unora i-a dus la legături cu lumea care i-a încercuit rapid şi i-a înghiţit încât să nu mai lase nici o urmă şi nici un glas de om credincios.Noi trebuie să dăm poporului numai ce am primit de la Dumnezeu şi nimic mai mult. Trebuie să îi punem pe oameni să se confrunte cu Cuvântul lui Dumnezeu. Iată marele temei al slujbei pentru Domnul în toate timpurile. Toate celelalte NU au preţ. Toate învăţăturile omeneşti, oricât de interesante ar fi, vor trece, dar El rămâne pentru vecie!

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    O, Doamne, vorbeşte cu putere şi har la strângerile de astăzi. Condu-mă în locul ascuns al părtăşiei cu Tine pentru ca Tu să Te poţi vedea bine.

     

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    „A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”

    Exodul 24,7

    Câte jurăminte sfinte a făcut poporul Israel la muntele Sinai, câte promisiuni că va împlini voia Domnului – şi cât de repede s-a revoltat după aceea! Dumnezeu ia deciziile noastre în serios şi ne împlineşte dorinţele sfinte. Dacă ne-am baza doar pe Cuvânt, fară rugăciune, viaţa noastră ar fi doar teorie. Altfel spus, Cuvântul lui Dumnezeu are efect puternic şi de durată în ce priveşte promisiunile noastre doar atunci când Ii răspundem prin rugăciune Domnului. El îţi vorbeşte prin Biblie, iar tu Îi răspunzi prin rugăciune.Te rog să te opreşti un moment şi să meditezi sincer la următoarele întrebări: eşti tu în viaţa ta, chiar în activitatea ta religioasă, un om al rugăciunii? Cât de mult ai stat astăzi în prezenţa lui Dumnezeu? Ai păşit până în faţa tronului de har sau te-ai întors la activităţile de zi cu zi după «momentul de reculegere», fără să aprinzi în inima ta focul dragostei dintâi? Dorinţa mea fierbinte este ca, după ce ai citit aceste rânduri, să te apleci în faţa lui Dumnezeu şi să spui: «Niciodată, Doamne, nu vreau să mai pierd ocazia de a sta de vorbă cu Tine în rugăciune.»

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    David a întrebat pe Domnul. 2 Samuel 5:23

    Când a întrebat, David tocmai luptase cu filistenii şi câştigase o mare victorie. Filistenii veniseră cu o mare oştire dar, cu ajutorul Domnului, David îi pusese pe fugă. Observă totuşi că, atunci când au venit a doua oară, David nu s-a repezit să lupte cu ei fără să-L întrebe pe Domnul. Odată ce fusese victorios, ar fi putut să spună ca mulţi alţii „voi învinge din nou; pot să fiu sigur că, dacă am învins o dată, voi învinge din nou. De ce să mă mai obosesc să-L întreb pe Domnul?” David nu a făcut aşa. Câştigase o bătălie prin puterea Domnului; nu voia să se aventureze în alta până când nu era asigurat de ajutor. El a întrebat: „Să mă sui împotriva lor?” şi a aşteptat până când a primit răspunsul. Învaţă de la David să nu faci nici un pas fără Dumnezeu. Creştine, dacă vrei să ştii care este calea datoriei, roagă-L pe Dumnezeu să ţi-o arate; dacă vrei să navighezi în apele întunecate, lasă-L pe Cel Atotputernic la cârma corăbiei. Multe stânci vor fi ocolite, dacă Îl laşi pe Tatăl să te conducă; multe nisipuri mişcătoare vor fi evitate, dacă Il laşi pe El să aleagă drumul. Puritanul a spus: „Dacă un creştin îşi croieşte singur drum poţi fi sigur că îşi va tăia degetele” şi acesta este un mare adevăr. Un alt cleric bătrân a spus: „Cel care merge înaintea stâlpului de nor al lui Dumnezeu se va rătăci ca un nebun”, şi aşa se întâmplă. Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne conducă, şi dacă El întârzie, să stăm pe loc şi să-L aşteptăm. Cel care a apucat s-o ia înainte să fugă înapoi. „Eu te voi învăţa îţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmi 32:8) este făgăduinţa Domnului pentru poporul Său. Să ne prezentam deci înaintea Lui cu toate nedumeririle noastre şi să-L întrebăm: „Doamne, ce vrei să fac?” Nu ieşi astăzi din casă fără să-L întrebi pe Domnul.

     

    Seara

    Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.

    Luca 11:4

    Ar trebui să urmărim şi în fapte ceea ce căutăm şi cerem în rugăciune. Ar trebui să evităm ispitele, umblând mereu pe calea ascultării, astfel încât să nu-i oferim diavolului prilejul să ne ispitească. Nu trebuie să intrăm în desiş în căutarea leului. S-ar putea să ne plătim scump curiozitatea. Un leu s-ar putea să ne taie drumul sau să ne urmărească, şi noi nu avem nici o armă. Cel care întâlneşte leul, chiar dacă învinge, are de dus o bătălie grea. Este mai bine să ne rugăm să fim feriţi de ispititor. Mântuitorul nostru, care ştie ce înseamnă ispita, a spus ucenicilor Săi: „Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispită” (Luca 22:40). Dar, indiferent ce facem, avem parte de ispite; de aceea să ne rugăm: „lzbăveşte-ne de cel rău”. Dumnezeu a avut un Fiu fară păcat, dar nu a avut niciodată un Fiu care să nu fi fost ispitit. Omul „se naşte ca să sufere, după cum scânteia se naşte ca să zboare” (Iov 5:7), şi creştinul se naşte ca să fie ispitit Trebuie să veghem întotdeauna fiindcă Satana dă târcoale ca un hoţ. Credincioşii care au experimentat viclenia lui Satana ştiu că sunt anumite timpuri când el atacă de obicei, aşa cum în natură există anumite perioade ploioase. Atunci creştinul pune pază dublă, şi cel rău nu se mai apropie. Prevenirea este mai bună decât tratamentul; este mai bine să te înarmezi astfel încât diavolul sa nu te atace decât să înduri primejdiile luptei, chiar dacă învingi. Roagă-te în seara aceasta să nu fii ispitit, iar dacă totuşi ispita vine, să fii izbăvit de cel rău.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    El nu i-a răspuns nici un cuvânt. (Matei 15:23)

    El va tăcea în dragostea Lui. (Ţefania 3:17)

    Citeşti aceste versete ca un copil al lui Dumnezeu care experimentează un necaz mare, o dezamăgire amară, sau o lovitură zdrobitoare de undeva de unde nu te aşteptai deloc? Doreşti cu ardoare să auzi glasul Stăpânului tău, chemându-te şi spunând: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (Matei 14:27)? Şi totuşi, ai în faţă numai tăcere, necunoscut şi suferinţă – „El nu i-a răspuns nici un cuvânt”. Inima sensibilă a lui Dumnezeu Se îndurerează deseori ascultând strigătele noastre de tristeţe şi durere. Inimile noastre slabe şi neliniştite strigă pentru că noi nu reuşim să vedem cu vederea slabă a ochilor noştri orbiţi de lacrimi că este pentru binele nostru că El nu răspunde deloc sau că El răspunde într-un fel care nu este cel mai bun după părerea noastră. De fapt, tăcerile Domnului Isus sunt tot atât de elocvente ca şi cuvintele Lui şi pot fi un semn nu al dezaprobării Lui, ci al aprobării Lui şi al felului Său de a ne da o binecuvântare mai profundă. „Pentru ce te mâhneşti, suflete? … căci iarăşi Îl voi lăuda” (Psalmul 43:5). Da, Îl voi lăuda chiar şi pentru tăcerea Lui. Lăsaţi-mă să vă spun o veche poveste frumoasă despre o credincioasă care a visat că a văzut alte trei femei care se rugau. Când ele au îngenuncheat, Stăpânul S-a apropiat de ele. Când a ajuns lângă cea dintâi, S-a plecat spre ea cu tandreţe şi cu har. I-a zâmbit cu dragoste radiantă şi i-a vorbit în tonuri de muzică pură şi dulce. După ce a plecat de lângă ea, a venit la următoarea, dar doar Şi-a pus mâna pe capul ei plecat şi i-a aruncat o privire în semn de iubire aprobatoare. A trecut de a treia femeie foarte repede, fără să Se oprească pentru un cuvânt sau o privire. Femeia care visa zicea în sinea ei: „Ce mult trebuie să o iubească pe prima femeie. A doua a câştigat aprobarea Lui, dar na trăit experienţa manifestărilor speciale de dragoste pe care le-a primit prima femeie. Dar cea de-a treia femeie trebuie să-L fi întristat adânc, pentru că nu i-a adresat nici un cuvânt, şi nici măcar o privire în treacăt”. Ea se întreba ce putea să fi făcut a treia femeie de a fost tratată atât de diferit. Pe când încerca să-şi justifice acţiunile Domnului ei, El Însuşi a venit şi a stat lângă ea. El i-a spus: „O, femeie, cât de greşit M-ai înţeles! Prima femeie îngenuncheată are nevoie de o măsură plină din tandreţea şi grija Mea ca să-i ţin picioarele pe calea Mea îngustă. Ea are nevoie de dragostea Mea, de gândurile Mele, şi de ajutor în fiecare moment al zilei, pentru că fără toate acestea ar putea să cadă în greşeală. A doua femeie are o credinţă mai puternică şi o dragoste mai profundă decât prima, şi Eu pot să Mă bazez pe ea că Se încrede în Mine, oricum s-ar desfăşura lucrurile sau orice ar face oamenii. Însă cea de-a treia femeie, pe care părea că nu am observat-o, şi chiar am neglijat-o, are credinţă şi dragoste de cea mai pură calitate. O antrenez pe drumuri drastice şi rapide pentru cea mai înaltă şi cea mai sfântă slujbă. Ea Mă cunoaşte atât de intim, şi se încrede în Mine atât de deplin, încât ea nu mai depinde de glasul Meu, de priviri de dragoste, sau de alte semne exterioare ca să ştie că o aprob. Ea nu este neliniştită sau descurajată de nici o împrejurare pe care Eu o pregătesc pentru ea. Ea se încrede în Mine când bunul simţ, raţiunea, şi chiar orice instinct subtil al inimii fireşti s-ar răzvrăti, ştiind că Eu o pregătesc pentru eternitate şi realizând că înţelegerea a ceea ce fac va veni mai târziu. Dragostea Mea este tăcută pentru că Eu iubesc dincolo de puterea de exprimare a cuvintelor şi dincolo de înţelegerea inimii omeneşti. De asemenea, este tăcută de dragul tău – ca tu să poţi învăţa să iubeşti şi să te încrezi în Mine cu răspunsuri curate şi spontane, învăţate de la Duhul Sfânt. Eu doresc ca răspunsul tău la dragostea Mea să fie fără vreun imbold din afară”. El va „face minuni care n-au avut loc” (Exod 34:10) dacă tu vei afla taina tăcerii Lui şi-L vei lăuda ori de câte ori El va lua darurile Sale de la tine. Prin aceasta tu-L vei cunoaşte mai bine şi-L vei iubi mai mult pe Dăruitor.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Iov 38.19-38

    Creaţia este cea dintâi mărturie pe care Dumnezeu o dă despre Sine însuşi, astfel că orice om, fără excepţie, este responsabil să distingă, prin inteligenţă, „lucrurile Sale nevăzute,… la fel şi eterna Sa putere şi divinitate”. A contempla însă „lucrurile făcute”, fară a-L recunoaşte şi onora pe Cel care le-a făcut, îl face pe om să fie de neiertat (Romani 1.19,20).Dumnezeu ne invită ca, împreună cu Iov, să admirăm minunatul Său univers. Despre toate aceste minuni ale creaţiei, cine poate vorbi însă cu mai multă competenţă decât Autorul însuşi? Iar Cel care a creat lumina, care a „înnodat legăturile Pleiadelor” (v. 31) şi a stabilit „rânduielile cerurilor” este şi Cel care, cu condescendenţă, Se ocupă de un singur suflet: aici de cel al lui Iov, dar, în egală măsură, de al meu şi de al tău! Acest lucru îl exprimă poetic şi versurile cântării:

     

    «Păcătosul mizerabil Are mai mult preţ în ochii

    Săi Decât cortegiul nemăsurabil

    Al stelelor de pe-ale cerurilor căi».

     


    Din toate timpurile, oamenii au fost atraşi să examineze sau să scruteze cerul; unii şi-au dedicat întreaga existenţă acestei cauze. Oare nu este cu mult mai important ca noi să o dedicăm pe a noastră cercetării Scripturilor? (Ioan 5.39); pentru că, dacă „cerurile istorisesc gloria lui Dumnezeu” (Psalmul 19.1), Cuvântul Său dă mărturie despre harul Lui nemăsurat!

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Luca 23:26-46

    Dacă nu găseşti nici o cale de ieşire, încearcă privind în sus!

    PE URMELE LUI ISUS

    In multe părţi ale lumii, oamenii sunt puşi să aleagă între învăţăturile lui Karl Marx şi ale lui Isus Cristos. Nu vreau să spun că sunt puşi să aleagă între comunism şi capitalism. Alegerea trebuie făcută între a-l lua de conducător pe Karl Marx, care L-a respins pe Dumnezeu şi Biblia, sau a-L primi pe Cristos ca Mântuitor şi ca exemplu. Să-i comparăm pe cei doi. Karl Marx, omul care a scris „biblia” comunismului, nu a posedat puterea de a-i salva pe oameni din păcatele lor şi nici nu a avut caracterul unui exemplu potrivit. Biografii săi, chiar şi cei care simpatizează cu comunismul, foloseau termeni ca: „izolat şi ostil”, „iritabili” „insensibil,” „gelos şi suspicios”, pentru a-l descrie. In toată gândirea sa, n-a avut loc pentru concepte ca: Dumnezeu, puritate, dragoste şi blândeţe. N-a avut nici o speranţă pentru cer. Cât de diferit este Isus Cristos! A fost bun – chiar cu oameni demni de dispreţ cum au fost vameşii şi femeile stricate. A luat copilaşii în braţele Sale. S-a atins de leproşi şi i-a vindecat. S-a rugat pentru duşmanii Săi. A fost un fiu atât de devotat mamei Sale încât atunci când a fost pe cruce, a încredinţat-o lui loan pentru a avea grijă de ea. A vorbit cu dragoste tâlharului atârnat pe crucea de alături de El. Dar mai mult decât atât, din pricina vieţii sale desăvârşite, a morţii ispăşitoare, şi a învierii glorioase, a adus mântuirea tuturor celor ce cred în El. Numai Isus Cristos, poate aduce iertarea păcatelor. El, numai El ne poate aduce transformarea interioară a vieţilor noastre. Nimeni altul nu merită să ne fie exemplu. Să-L urmăm pe Cristos!   H.V.L.

        Isus mi-e bunul Salvator 
        Şi salvator, „Isus” înseamnă; 
        Pe drum îmi e conducător 
        Prin lumea rece şi profană. Stevens

        Nimeni din cei care îl urmează pe Isus nu se poate rătăci.

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38)

    Dr William DeVries, chirurgul şi pionierul inimii artificiale, este genul de doctor care merge la spital duminica numai pentru a-şi înveseli pacienţii descurajaţi. Schimbă chiar şi pansamente, iar dacă un pacient doreşte să stea în preajma lui şi să discute, el o face întotdeauna. Prietenii lui spun că e „un pantof vechi” care se potriveşte peste tot pe unde merge. Poartă cizme de cowboy la halatul pentru operaţii şi repară inimi pe muzica lui Vivaldi. „Are mereu un zâmbet care stă la pândă, spune prietenul său, dr. Robert Goodin, şi mereu caută o cale să-l afişeze”. DeVries crede că „sala de aşteptare” nu este un loc în care alţii îţi slujesc, ci unde tu ai ocazia să-i slujeşti pe ei. Chuck Swindoll scrie: „Noi ocupăm locul obişnuit, dar nu mai avem interese obişnuite. E ca şi cum ne-am afla într-un lift cu reguli precum „Este interzis discutatul, zâmbitul sau contactul vizual fără acordul scris al conducerii”. Noi pierdem legăturile unii cu alţii! Motivaţia să ajutăm, să încurajăm şi da, să ne slujim aproapele este în declin. Totuşi, acestea sunt lucrurile esenţiale ce asigură o viaţă fericită şi împlinită. Asta a vrut să spună Domnul Isus prin cuvintele: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru” (Matei 23:11). Tot ceea ce-ţi dăruieşte Dumnezeu este mai întâi un dar de care să te bucuri, apoi o sămânţă de semănat. Ai o educaţie bună? Ai abilităţi de lider? Ai mai mulţi bani decât îţi trebuie? Ai seminţe – seamănă-le! Citeşte promisiunile lui Dumnezeu referitoare la generozitate, apoi începe să dăruieşti altora ceea ce El ţi-a dat. Aceasta e calea spre împlinirea sufletească!

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Şi nu numai atât, dar ne lăudăm şi în necazuri, ştiind că necazul lucrează răbdare şi răbdarea experiență şi experiența speranță; şi speranța nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care nea fost dat.  Romani 5.35

    Trei lucruri în care ne lăudăm (2)

    De trei ori ni se spune în Romani 5 că avem motive să ne lăudăm sau să ne bucurăm. Vedem, în versetul 2, că viitorul nostru este asigurat, datorită Domnului Isus şi a lucrării Lui; prin urmare, ne lăudăm în speranța de a fi în gloria lui Dumnezeu.Neam fi putut gândi că acum, fiind creştini, în timp ce aşteptăm venirea Domnului, viețile noastre vor fi lipsite de dificultăți, de probleme şi de încercări. Lucrurile nu stau deloc aşa! Cel deal doilea lucru cu care ne lăudăm sunt necazurile sau, mai degrabă, sunt efectele pe care necazurile le produc în viața noastră.Cuvântul grecesc pentru „necaz” are semnificația de „presiune”. Căruia dintre noi îi place să fie sub presiune sau sub stres? Totuşi, la fel cum oamenii folosesc presiunea pentru a transforma diverse materiale în lucruri folositoare, aşa şi Tatăl nostru foloseşte presiunea necazurilor din viața noastră pentru a ne modela potrivit chipului Fiului Său (Romani 8.28,29).

    Tatăl nostru foloseşte aceste necazuri pentru a lucra trei calități minunate în viețile noastre. Primul dintre ele este răbdarea. Aceasta a fost o calitate văzută în viața Domnului Isus (Evrei 12.2). Cât de repede suntem gata să renunțăm! Tatăl nostru ne învață să răbdăm. Cel deal doilea lucru este experiența. Când trecem prin perioade de presiune, experimentăm credincioşia Tatălui nostru, care ne oferă toate lucrurile de care avem nevoie. Învățăm astfel că ne putem baza pe El. Cel deal treilea lucru este speranța. Psalmistul scrie: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu …? Puneți speranța în Dumnezeu” (Psalmul 42.5). Pe măsură ce învățăm să răbdăm şi pe măsură ce experimentăm credincioşia Tatălui nostru, învățăm să ne punem speranța în El pentru orice lucru, iar această speranță nu este niciodată înşelată. K. Quartell

     

    Sămânţa Bună

     

    Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie – zice Domnul Dumnezeul

    lui Israel …Maleahi 2.16

    Revino acasă, tăticule!

    Fratele meu și cu mine stăteam întotdeauna pe bancheta din spate, iar tu și mama în față. Ne-am simțit întotdeauna în siguranță când tu conduceai și mama stătea lângă tine. Dar luna trecută, când ne-ai părăsit, mama a trebuit să treacă la volan. Era noapte și parcă dintr-o dată o mașină venea spre noi cu viteză mare. Mama a încercat să o evite, dar cealaltă mașină ne-a lovit. A fost un accident îngrozitor! Dar lucrul cel mai oribil, tăticule, este că tu conduceai cealaltă mașină și că lângă tine se mai afla cineva – o altă femeie. Da, a fost un accident urât. Suntem cu toții grav răniți. Dar cum stau lucrurile cu tine? Încă nu știm nimic despre tine. Ai fost și tu rănit? Ai nevoie de ajutor, tăticule? În acea noapte m-am întrebat adesea dacă vom reuși să depășim situația. Mama este grav rănită și nu se poate reface deloc. Daniel a fost foarte șocat. Încă nu-i merge bine și nu vrea să vorbească cu nimeni. Și eu am dureri și nu o pot ajuta nici pe mama, nu-l pot ajuta nici pe Daniel. Doctorul a spus că am nevoie de o terapie specială pentru a-mi reveni. Dar, tăticule, în loc de terapie aș prefera mult mai mult ca tu să mă ajuți. Durerea este așa de mare! Tăticule, ne este așa de dor de tine! În fiecare zi ne întrebăm dacă nu te răzgândești și vii să ne vezi. Și în fiecare zi te așteptăm, dar tu nu vii.

  • 8 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Sfinţire imediată şi constantă

    „Şi Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin.” 1 Tesaloniceni 5:23

    Când Îl rugăm pe Dumnezeu să ne sfinţească, suntem noi pregătiţi să facem faţă la ceea ce înseamnă cu adevărat acest lucru? Noi tratăm mult prea uşor termenul sfinţire. Suntem gata să plătim preţul sfinţirii? Ne va costa o îngustare puternică a tuturor intereselor noastre de pe pământ şi o extindere tot mai mare a interesului pentru lucrurile lui Dumnezeu. Sfinţirea înseamnă a acorda toată atenţia punctului de vedere al lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă ca toată puterea trupului, a sufletului şi a duhului să fie ţinută şi păstrată numai pentru scopurile lui Dumnezeu. Suntem într-adevăr gata ca Dumnezeu să facă în noi lucrurile pentru care El ne-a pus deoparte? Şi apoi, după ce Şi-a terminat lucrarea în noi, suntem gata să ne punem pe noi înşine deoparte pentru Dumnezeu, exact aşa cum a făcut Isus? „Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei.” Motivul pentru care unii dintre noi n-am intrat în procesul sfinţirii este că n-am înţeles ce înseamnă sfinţirea din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Sfinţirea înseamnă să fim făcuţi una cu Isus. astfel ca atitudinea care L-a călăuzit pe El să ne călăuzească şi pe noi. Suntem pregătiţi pentru ce ne va costa aceasta? Ne va costa tot ce nu este din Dumnezeu în noi.Suntem pregătiţi să fim prinşi în amploarea rugăciunii apostolului Pavel din acest verset? Suntem pregătiţi să spunem: ..Doamne, fă-mă atât de sfânt cât îl poţi Tu face sfânt pe un păcătos salvat prin har”? Isus S-a rugat ca noi să fim una cu El, aşa cum El este una cu Tatăl. Caracteristica prezenţei Duhului Sfânt într-un om este puternica asemănare a acelui om cu Isus Cristos şi eliberarea de tot ce nu este ca El. Suntem gata să ne punem deoparte pentru slujirea Duhului Sfânt în noi?

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „şi la aceasta aţi fost chemaţi fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.”1PETRU 2:21

    Suntem chemaţi să slujim şi să aducem roadă; dar este o condiţie pentru aceasta: să urmăm pe Domnul nostru Isus Hristos pe urmele suferinţelor Lui; cât de adeseori însă încercăm să le evităm! şi totuşi singura slujire pe care El o acceptă vine numai de la cruce. Singura roadă permanentă este a acelei vieţi care seamănă cu a Lui prin asemănare cu moartea Lui, fiind „…una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.” (Rom 6:5). Urmele Domnului Hristos pleacă de la leagăn unde El a părut ca un simplu Om. Aceste urme au dus în mijlocul lipsei de înţelegere chiar a ucenicilor şi a prietenilor care te uită şi te rănesc. Ele urmează deasemenea brazda adâncă a suferinţelor de tot felul şi a lepădării. Domnul Isus ne-a lăsat această pildă de uitare de Sine, în tăcere, în sacrificiu, „…ca un miel pe care îl duci la măcelărie, n-a deschis gura deloc.” În Isaia 53:7, este un exemplu al dăruirii de Sine. Îl urmăm în afara mulţimii, a aranjamentelor şi intrigilor oamenilor? Urmele Lui nu duc spre majoritate ci în singurătate. Ele ne vor duce în situaţii în care, El, Domnul nostru voia să rămână ascuns, şi totuşi acolo El nu Se odihnea trupeşte, dar Se odihnea sufleteşte în părtăşia cea mai intimă cu Tatăl Său de unde primea puterea să facă lucrările minunate pentru oameni şi să fie întărit pe drumul Lui spre Golgota. Drumul Domnului nostru nu era plăcut mulţimilor; El nu era popular, nu ţinea seama de ce izbeşte privirile; dar mergând pe urmele părtăşiei cu suferinţele Lui vom gusta în slujba şi viaţa noastră o pace şi o mângâiere dumnezeiască şi care îşi vor face lucrarea în lumea care ne înconjoară. Iată posibilitatea şi cinstea care ni s-au dat. „Căci la aceasta aţi fost chemaţi”. Suferinţele Domnului Isus au dus la câştigarea unei mulţimi de suflete nenumărate, şi la o slavă desăvârşită şi veşnică. Şi la această slavă suntem chemaţi şi noi. „Dacă suferim în adevăr împreună cu El vom fi şi proslăviţi împreună cu El.” (Rom 8:17). „Dacă răbdăm (suferinţele pentru El) vom şi împăraţi împreună cu El”, dar să luăm bine seama că „…dacă ne lepădăm de El-si El Se va lepăda de noi.”(2 Tim.2:12).

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că EL este şi răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Evrei 11:6

    Trebuie să procedăm ca Iacov, deşi unii spun că el a furat dreptul de întâi născut, nu este adevărat; el s-a făcut părtaş promisiunii Lui Dumnezeu pe care a făcut-o mamei sale. Dumnezeu a confirmat aceasta prin binecuvântări de-a lungul vieţii(Geneza 28:15). Este o pildă minunată ca să avem curajul să luptăm pentru credinţă. Dacă acum nu primim adevărurile Biblice şi nu ne înrădăcinăm în ele, atunci rămânem sub lege şi sub blestem, şi deşi ne suim spre cer, totuşi ne rătăcim de la ţintă, căci mântuirea este numai în Hristos. Viaţa Lui este viaţa noastră, dreptatea Lui este dreptatea noastră. „EL ne-a fost dat ca dar şi jertfă.” Astfel Dumnezeu ne-a dăruit toate în EL. Ce avem noi în acest Fiu de Dumnezeu? EL a venit în lumea aceasta asemenea nouă,ca om. A fost ca un vierme, nu om(Ps.22:6). „Cine este orb, dacă nu robul Meu, şi cine este surd, ca robul Meu?” EL a trăit şi a suferit până când a ajuns la statură divină. Toate le-a luat asupra Lui, numai pentru noi. Iar acum ne spune: „Tot ce este al Meu, este al tău, şi tot ce-i al tău este al Meu. „Este oare o jertfă dacă aducem tot ce avem Mântuitorului? Mulţi creştini se plâng de jertfa ce-o aduc. Eu la rândul meu am dat foarte mult: toate păcatele şi nenorocirile mele, altceva nu aveam. Şi EL le-a primit, dăruindu-mi în schimb viaţa şi dreptatea SA; aşa, da, un schimb! Eu eram întotdeauna pe principiul unor afaceri bune, şi totuşi nu a durat mult până ce am acceptat această ofertă plină de dragoste a Tatălui ceresc.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    SIGURANŢA PLINĂ DE BUCURIE

    Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. Isaia 41.10

    Teama de a cădea este mântuitoare, în timp ce groaza nu e un semn de înţelepciune. Sunt momente în viaţă, în care ne dăm seama că fără un ajutor special, ne putem prăbuşi. Ei bine, iată acel ajutor: mâna lui Dumnezeu este un solid şi sigur punct de sprijin. Nu-i numai ajutorul mâinii care ţine cerul şi pământul, ci acela al mâinii sale drepte, întrunind puterea şi îndemânarea, care ne este garantată aici. Şi nu numai mâna Sa dreaptă ne sprijineşte, ci dreapta Sa neprihănită, aceea care apără sfinţenia şi aduce la îndeplinire hotărârile Sale dumnezeieşti. Această mână o va întinde El pentru a apăra pe credincioşii Săi. Pericolul nostru poate fi îngrozitor, dar asigurarea noastră este plină de bucurie, pentru că vrăjmaşul nu poate răsturna pe acel pe care Dumnezeu îl sprijineşte în acest fel.Dacă piciorul nostru se clatină, va fi întărit prin dreapta Sa. Calea noastră este oare prea pietroasă? Mâna Sa puternică ne sprijineşte. Să înaintăm deci cu curaj şi încredere, pentru că nu vom cădea. Să ne sprijinim neîncetat pe braţul care susţine toate lucrurile. Dumnezeu nu ni-l va retrage, căci El e drept şi va fi credincios făgăduinţei Sale, credincios Fiului Său. N-avem oare pricină să ne bucurăm?

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez. Ioan 3.30

    Te mai iubeşti încă atât de mult încât eşti în stare să păstrezi supărarea faţă de cineva care nu te-a băgat în seamă în loc să-l întâmpini cu dragoste prietenească? Te mai iubeşti încă atât de mult încât faţa şi inima ta se schimbă ca un barometru atunci când cineva te întâmpină cu mai puţină căldură? Te mai iubeşti atât de mult încât te simţi bine numai în societatea celor care te stimează şi te îndepărtezi de cei care îţi spun adevărul? Eşti încă atât de mare în ochii tăi încât inima îţi este profund supărată când nu ţi se recunoaşte dreptatea pe care socoteşti că o ai? Te mai iubeşti atât de mult încât nu poţi fi liniştit până ce nu-ţi atingi ţelul propus, chiar cu preţul unor sacrificii? Tu te numeşti copil al lui Dumnezeu şi te mai iubeşti atât de mult că nu poţi fi deosebit de unul din lume? Când vei deveni aşa de mic în ochii tăi, încât să-ţi fie indiferent dacă oamenii te onorează sau nu? Cine poartă în inima lui o singură dorinţă arzătoare, aceea de a-L cunoaşte pe Domnul Isus zi de zi mai bine şi de a-L proslăvi, acela va pierde dragostea pentru persoana sa şi va deveni asemenea învăţătorului său. Iubirea de sine este roadă firii pământeşti şi o trăsătură a oamenilor din zilele de pe urmă (2 Tim. 3.2). Vrei să te asemeni lor?Învaţă de la David, omul după inima lui Dumnezeu. Dispreţuirii venite din partea fiicei lui Saul a răspuns: „Vreau să mă arăt şi mai de nimic decât de data aceasta, şi să mă înjosesc în ochii mei…” (2 Sam. 6.22). Mândria înseamnă îndumnezeirea EULUI tău. Cel mândru are o părere prea înaltă despre sine. El îşi atribuie dreptul la cinstea care îi aparţine lui Dumnezeu şi numai Lui. Valetul celui din urmă împărat al Germaniei spunea despre stăpânul său: „Nu pot tăgădui că era încrezut. Dorea să ocupe locul din centru în orice problemă. Cu ocazia unui botez, ar fi vrut să fie în locul copilaşului; cu ocazia unei căsătorii în locul miresei; iar cu prilejul unei înmormântări pe cel al defunctului…!” Acesta a fost şi păcatul lui Nebucadneţar, păcat care l-a coborât în rândul dobitoacelor.

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    Cât de mult tânjesc să fiu într-atâta de plin de Tine, arzând şi strălucind şi reflectandu-Te pe Tine, încât să nu mai fie loc pentru nimic altceva decât pentru lumina Tă minunată har

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer şi tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.» Eclesiastul 5,2

    Ai spus «niciodată» înaintea Domnului în rugăciune şi uite, doar după puţină vreme repeţi aceeaşi greşeală. «Niciodată, Doamne, nu vreau să mai săvârşesc acest păcat!» dar, în realitate exact de acest păcat nu te-ai lepădat şi încă mai eşti legat de el. De ce Îi promitem Domnului atât de multe si întârziem să ne ţinem de cuvânt? Pentru că hotărîrile noastre sunt luate doar în plan sentimental, emoţional, nu şi spiritual. Nimic nu este mai schimbător şi mai nestatornic ca emoţiile noastre, care repede ne fac să uităm de Domnul şi de promisiunile făcute. «Dar», spui tu, «nu sunt eu de vină că sunt aşa». Îmi pare rău, aceasta nu este o scuză! Poate eşti slab, dar nu trebuie să rămâi aşa. Domnul ţi-a dat o armă puternică şi minunată pentru a te elibera de slăbiciunea sufletească: sabia Cuvântului Său care desparte chiar şi sufletul de duh. Să ne fie clar tuturor: simpla acceptare pur teoretică a acestui adevăr nu va genera despărţirea sufletului de duh. Odată ce această despărţire are loc cu adevărat, rugăciunea ta va avea greutate înaintea lui Dumnezeu.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Îi vei pune Numele Isus. Matei 1:21

    Când iubim o persoană, iubim tot ce îi aparţine. De aceea, atât de preţioasă este persoana Domnului Isus în mintea oricărui credincios, încât ei consideră că tot ce îi aparţine are o valoare inestimabilă. „Smirna, aloia si casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8), spune David, de parcă orice veşmânt al Mântuitorului ar fi fost atât de binecuvântat de prezenţa Sa încât nu se poate să nu-L iubeşti. Cu siguranţă, orice loc în care au călcat binecuvântatele Lui picioare, orice cuvânt ieşit de pe buzele Lui, şi orice gând al Lui descoperit nouă este inestimabil. Şi acest lucru se aplică şi la numele lui Christos; orice nume al Său este foarte preţios pentru credincioşi. Fie că este numit Mirele bisericii, Prinţ sau Prieten, „Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8), Regele, Profetul sau Preotul, învăţător, Silo, Emanuel, Minunat, Sfetnic – orice nume este ca un fagure de miere, şi picăturile care cad din el sunt delicioase. Dar dacă există un nume mai dulce decât oricare altul, acesta este Isus. Isus! Numele Lui este cântat de harpele Cerului. Dacă există un nume mai încântător şi mai preţios, este Numele Isus; izvorul tuturor bucuriilor. Este temelia oricărei Cântări a noastre. Multe imnuri încep cu el, şi puţine sunt cele care sfârşesc fără el. El este suma totală a tuturor bucuriilor. Este muzica pe care sună clopoţeii cerului, un cântec într-un Cuvânt, un ocean de înţelesuri într-o picătură de rostire, un oratoriu solemn din două silabe, o infinitate de osanale veşnice în patru litere.

        O, Isus, Nume scump nouă
        Cât ne faci de fericiţi

    SEARA

    El va mântui pe poporul lui de păcatele sale. Matei 1:21

    Orice persoană, întrebată ce înseamnă mântuit, va răspunde „să fii salvat din iad şi luat în cer”. Acesta este unul din rezultatele mântuirii, dar nu este decât a zecea parte din totalitatea binecuvântărilor pe care le însumează. Este adevărat că Domnul Isus Christos îşi răscumpără poporul de la moarte. El îi scapă de îngrozitoarele consecinţe ale păcatului, dar victoria Sa înseamnă mult mai mult. El îşi salvează poporul „de păcatele sale”. O, să fii eliberat de cel mai mare duşman! Când îşi îndeplineşte lucrarea de salvare, Christos îl aruncă pe Satana de pe tron şi nu îl lasă să mai stăpânească niciodată. Nici un om nu poate fi un adevărat creştin dacă păcatul domneşte în trupul său. Păcatul va fi întotdeauna în noi, fiindcă el nu poate fi nimicit până la sfârşit, dar nu va mai domni. Va fi o luptă pentru stăpânire — o luptă împotriva noii legi şi a noului duh pe care Dumnezeu l-a implantat — dar păcatul nu va mai avea niciodată stăpânire absolută asupra noastră. Christos va fi Stăpânul inimi, şi păcatul va fi înăbuşit. Leul din seminţia lui Iuda va învinge, şi balaurul va fi umilit. Credinciosule, cine domneşte în viaţa ta? Dacă viaţa ta nu este sfântă şi dacă inima ta nu este schimbată, nu eşti o persoană mântuită. Dacă Mântuitorul nu te-a sfinţit, nu te-a reînnoit şi nu a sădit în inima ta ura faţă de păcat şi dragostea pentru sfinţenie, nu ai făcut nici un pas spre mântuire. Harul care nu te face mai bun decât înainte este o contrafacere ieftină. Christos îşi salvează poporul nu în păcatele lor, ci de ele. Fără „sfinţire… nici un om nu va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14). „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de nelegiuire” (2 Timotei 2:19). Dacă nu suntem curăţaţi de păcat, cum putem spera că vom fi număraţi în poporul Lui? Doamne, scapă-mă acum de orice rău şi ajută-mă să-mi onorez Mântuitorul.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Eu sunt cu voi în toate zilele. (Matei 28:20)

    Niciodată să nu priveşti înainte la schimbările şi la provocările acestei vieţi cu teamă. În schimb, cum vezi că apar, priveşte-le cu deplina încredere că Dumnezeu, căruia Îi aparţii, te va scăpa de ele. Nu te-a ţinut El în siguranţă până acum? Deci ţine strâns mâna Sa iubitoare şi El te va conduce în siguranţă prin toate. Şi când n-ai să mai poţi, El te va purta în braţe.Nu privi înainte la ce s-ar putea întâmpla mâine. Acelaşi Tată veşnic care Se îngrijeşte de tine astăzi va avea grijă de tine şi mâine şi în fiecare zi. Fie te va feri de suferinţă, fie îţi va da tăria Lui de neclintit ca tu să o poţi răbda. Fii pe pace, deci, şi pune deoparte toate temerile şi îngrijorările tale. Francis de Sales

     

    Domnul este Păstorul meu. Psalmul 23:1

     

    Nu a fost, nu poate fi, nici nu va fi. „Domnul este Păstorul meu”. El este Păstorul meu duminică, luni şi în fiecare zi a săptămânii. El este Păstorul meu în ianuarie, în decembrie şi în fiecare lună a anului. El este Păstorul meu când sunt acasă sau când sunt în China. El este Păstorul meu în timp de pace sau de război, şi în vremuri de belşug sau de sărăcie. J. Hudson Taylor

     

    EL va face planuri în tăcere pentru tine,

    Obiectul grijii Lui atotştiutoare;

    Dumnezeu Însuşi Se angajează să fie

    Pilotul tău prin fiecare capcană subtilă.

     

    El VA FACE planuri în tăcere pentru tine,

    Deci, cu siguranţă, El nu poate rata!

    Odihneşte-te pe credincioşia lui Dumnezeu,

    În El cu siguranţă vei birui.

     

    El va face planuri ÎN TĂCERE pentru tine,

    Surprize minunate de dragoste.

    Nici ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit,

    Dar este păstrat pentru tine sus.

     

    El va face PLANURI în tăcere pentru tine,

    Scopurile Sale vor fi dezvăluite;

    Viaţa ta încâlcită va străluci în cele din urmă,

    capodoperă de nespusă măiestrie.

     

    El va face planuri în tăcere PENTRU TINE,

    Fericit copil al grijii unui Tată,

    Ca şi cum nimeni altcineva nu a cerut dragostea Lui,

    Ci numai tu I-ai fost drag.

    E. Mary Grimes

     

    Orice spune credinţa noastră că este Dumnezeu, El va fi.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

     

    Iov 38.1-18

    „Să-mi răspundă Cel Atotputernic!”, strigase Iov (31.35; comp. cu ceea ce îi spusese Elifaz în cap. 5.1). Ei bine, Dumnezeul pe care Iov Îl credea surd şi inaccesibil îi împlineşte dorinţa, însă nu aşa cum gândea el, ci, în loc să-i răspundă la întrebări, Domnul, la rândul Său, îi pune alte întrebări. Putem remarca deseori la Domnul Isus acelaşi fel de a proceda cu cei care I se adresau (Luca 10.25,26; 20.2-4; 20.21-24). Iov avea despre sine o părere înaltă şi, din acest motiv, avea nevoie să fie smerit (31.37). Aceasta urmează să realizeze Dumnezeu prin întrebările Sale: să-l ajute pe Iov să-şi dea seama de micimea lui şi de adânca lui ignoranţă. Cunoştinţa cercetării (dacă este obiectivă) conduce tocmai la acest rezultat – iată unul dintre motivele pentru care cei mai mari savanţi sunt adesea cei mai modeşti oameni. Când omul ascultă, Dumnezeu vorbeşte! În răbdarea Sa, Dumnezeu le-a acordat, atât lui Iov, cât şi prietenilor săi, timp suficient să-şi exprime falsele idei; apoi l-a împuternicit pe Elihu să le respingă opiniile într-un mod argumentat. Acum, în sfârşit, se face linişte. Dumnezeu poate vorbi şi va avea, bineînţeles, ultimul cuvânt. Ar fi bine dacă am şti şi noi să ţinem sub tăcere duhul nostru agitat, imposibil de liniştit, pentru ca Dumnezeu să ne poată face să-I auzim vocea.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut…Matei 14:30

    PRIVIŢI MEREU ÎN SUS!

     

    Text: Matei 14:22-33

    Mai demult, când oamenii traversau America călare pe cai, o ceată de exploratori a noului continent ajunsese la râul Susquehanna. Era primăvară şi apele râului erau învolburate şi adânci. Analizând situaţia, au decis să treacă de partea cealaltă în ciuda inundaţiei. In timp ce caii treceau vadul spre inima râului, unul din călăreţi a fost aproape copleşit de ameţeală. Privind la apele învolburate ce-l înconjurau din toate părţile, a început să se clatine în şa. Colegul său care a băgat de seamă pericolul, temându-se că va cădea de pe cal – a strigat: „Uită-te sus, omule! Priveşte în sus!” Călăreţul îngrozit, a executat comanda, regăsindu-şi echilibrul.Ceea ce l-a scăpat pe Petru de la înec a fost privitul în sus. Pentru că-şi luase privirea de la Domnul, uitându-se la sine şi la valurile furioase ale mării, a început să se scufunde. Cât de mult semănăm cu el! În loc să ne găsim odihna în Cuvântul Domnului şi în promisiunile Sale, începem să ne uităm la talazurile furioase ale vieţii, la vânturile perfide ale adversităţilor, la neputinţa noastră de-a ne rezolva problemele. Rezultatul? Ne cuprinde panica. De îndată ce privim la cu totul altceva decât la Domnul şi Cuvântul Lui, şi încercăm să umblăm după simţuri, suntem condamnaţi să ne înecăm în valurile împrejurărilor. Lucrul esenţial este să privim în sus – să ne aţintim privirile la Domnul Isus. Creştine, autodisciplinează-te să nu mai priveşti jos la apele tulburi ale împrejurărilor. Îţi pui în pericol echilibrul spiritual.

    Priveşte mereu în sus!  H.G.B.

    Privind la Isus, mi-e sufletu-n lumină, 
    Deşi întreaga lume se zbate-n neagră tină. 
    Chiar marea de mugeşte cumplit în jurul meu 
    Eu am o pace sfântă privind la Chipul Său   Anonim

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

    Este inevitabil să nu fi rănit în viaţă; însă e alegerea ta să rămâi rănit. Poţi alege să fii victimă, gândindu-te mereu la cum ar fi trebuit să fie lucrurile sau poţi folosi experienţa pentru a deveni mai puternic şi mai înţelept. La scăldătoarea Betesda, Domnul Isus s-a întâlnit cu un om care stătea de treizeci şi opt de ani paralizat pe un pat. Când a aflat de cât timp stătea acolo, El l-a întrebat: „vrei să te faci sănătos?” După treizeci şi opt de ani, este posibil ca acest om să-şi fi văzut handicapul ca parte a identităţii sale. El avusese această deficienţă de aşa multă vreme că avea gândirea unei victime: „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare” (Ioan 5:7). Cu alte cuvinte: „Nu-i pasă nimănui”. Însă lui Isus i-a păsat şi i-a poruncit să se ridice şi să umble. A fost nevoie de credinţă pentru ca acest om să-şi învingă acele sentimente, demult inoculate, de deznădejde şi de auto-compătimire, însă când L-a ascultat pe Domnul Isus, a fost vindecat pe loc. Dumnezeu nu te vindecă niciodată cu forţa, chiar dacă suferi. Trebuie să-ţi doreşti să te faci bine şi să iei decizia conştientă că prin harul lui Dumnezeu se poate. S-o recunoaştem, biserica este compusă din oameni imperfecţi care vorbesc uneori fără să se gândească şi îi rănesc pe alţii. Dar acesta nu e un motiv să părăseşti biserica! „Aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup” (Coloseni 3:15). În afara trupului, nu ai nici o misiune, nici o rezervă de hrană şi nici o împlinire, aşa că începi să mori spiritual. În realitate, e nevoie de aceeaşi energie pentru a alege vindecarea ca şi pentru a alege deznădejdea – rezultatele, însă, sunt foarte diferite. Una te lasă paralizat în faţa evenimentelor, cealaltă îţi dă speranţă pentru viitor. Pe care o alegi?

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Mi sa deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei.

    1 Samuel 2.1

    Rugăciunea Anei (2)

    Care sunt vrăjmaşii noştri? Satan este unul dintre ei! Este gura noastră larg deschisă împotriva lui? Are tot dreptul să fie! Satan, deşi nu este încă un vrăjmaş înlăturat, este un vrăjmaş învins.Cum rămân lucrurile cu păcatul? Acesta este un alt vrăjmaş al nostru, care a fost însă înlăturat, astfel încât nu mai avem „conştiință de păcate”. Binecuvântată realitate! Hristos, care nu a cunoscut păcatul, a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El. Iată cum un alt vrăjmaş a fost biruit şi cum binecuvântarea nea fost astfel adusă!

    În ce priveşte moartea, Domnul a anulat moartea şi a adus la lumină viața şi neputrezirea prin evanghelie.Cât despre judecată, Judecătorul Însuşi spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care Ma trimis are viață eternă şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Nu este acesta un lucru minunat? Gurile noastre se pot deschide larg împotriva vrăjmaşilor noştri.În ce priveşte mânia, citim în primul capitol din 1 Tesaloniceni că El „nea eliberat de mânia viitoare”. Nu există niciun motiv pentru care să nu fim bucuroşi şi să navem o cântare în gurile noastre întreaga zi. A fost un timp când gurile noastre au fost închise, potrivit cu Romani 3.19: „Pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie sub judecată înaintea lui Dumnezeu”.Vedem deci că Satan, păcatul, moartea, judecata şi mânia au fost biruiți. Să ne aducem aminte de ceea ce Domnul Isus a spus în dimineața învierii, atunci când a intrat în camera ale cărei uşi erau încuiate de frica iudeilor: „Pace vouă!”. Pacea lea fost dăruită în mod divin ucenicilor şi ei aveau un drept divin la ea. Cel care făcuse pace leo dăruia acum. El a făcut pace prin sângele crucii Lui şi lea transmiso prin cuvintele Lui. Avem dreptul de a fi bucuroşi? Avem – un drept real şi divin. F. C. Blount

     

    Sămânţa Bună

     

    … Luați seama, dar, în mintea voastră și niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinerețea lui!

    Maleahi 2.15

    Revino acasă, tăticule!

    Dragă tăticule, este deja târziu, iar eu stau pe patul meu și îți scriu. Cât de mult mi-am dorit în ultimele săptămâni să vorbesc cu tine! Dar n-am găsit nicio ocazie să fim singuri.Încă nu-mi vine să cred că ești acum cu altcineva și că tu și mama probabil nu vă veți mai întâlni. Îmi este foarte greu să accept acest lucru, mai ales când mă gândesc că este posibil să nu te mai întorci niciodată acasă și să nu mai fii tăticul meu și al fratelui meu, așa cum ai fost întotdeauna. Dar vreau ca măcar să înțelegi cum decurge viața noastră. Să nu crezi că mama m-a pus să-ți scriu! Nu a făcut-o. Nici măcar nu știe acest lucru. Cu toate acestea, vreau doar să-ți împărtășesc gândurile mele.Tăticule, îmi închipui că familia noastră ar fi o mașină frumoasă cu care am călătorit mult timp împreună. Din exterior arăta foarte bine, nicio zgârietură, fără rugină, iar înăuntru se găseau multe lucruri frumoase. Cu timpul însă au apărut și problemele. Motorul a început să scoată fum, roțile să scârțâie, husele să se rupă; mașina este greu de condus și este dificil de mers cu ea.Dar știi ceva, tăticule? Încă este o mașină foarte bună – sau cel puțin ar putea fi. Cu puțină cheltuială, ar mai putea merge încă mulți, mulți ani.

  • 7 Februarie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    DE OSWALD CHAMBERS

     

    Disciplina descurajării

    „Noi trăgeam nădejde… dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi…”Luca 24:21

    Fiecare fapt pe care l-au prezentat ucenicii era adevărat, dar concluziile pe care le-au tras din aceste fapte erau greşite. Orice lucru care are o tentă de descurajare spirituală este întotdeauna rău. Dacă sunt apăsat sau deprimat, eu sunt vinovatul, nu Dumnezeu şi nici altcineva. Descurajarea izvorăşte din una dintre aceste două surse: ori mi-am satisfăcut o poftă, ori nu mi-am satisfăcut-o. Pofta înseamnă: „Trebuie să am acest lucru imediat”. Pofta spirituală mă face să cer un răspuns de la Dumnezeu, în loc să-L caut pe Dumnezeul care dă răspunsul. Ce am sperat că va face Dumnezeu? Astăzi este a treia zi şi El n-a făcut ceea ce am aşteptat; de aceea, îmi imaginez că am dreptate să fiu descurajat şi să-L acuz pe Dumnezeu. Ori de câte ori insistăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni, ne-am pierdut direcţia. Scopul rugăciunii este să-L apucăm pe Dumnezeu, nu răspunsul. Este imposibil să fii într-o stare fizică bună şi să fii descurajat. Descurajarea este un semn de boală şi lucrul acesta este adevărat şi pe plan spiritual. Descurajarea pe plan spiritual este un lucru rău şi întotdeauna noi suntem vinovaţi pentru ea.Noi aşteptăm vedenii din ceruri, cutremure şi trăsnete care să arate puterea lui Dumnezeu (faptul că suntem descurajaţi dovedeşte că aceasta aşteptăm) şi nici nu visăm că, în tot acest timp, Dumnezeu este de găsit în lucrurile obişnuite şi în oamenii obişnuiţi din jurul nostru. Dacă ne vom îndeplini datoria ce ne stă în faţă, îl vom vedea pe El. Una dintre revelaţiile cele mai uimitoare ale lui Dumnezeu este atunci când învăţăm că divinitatea lui Isus Cristos se manifestă tocmai în lucrurile obişnuite.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „..Aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” COLOSENI 1:10

    În experienţa fiecărui credincios consacrat şi doritor să slăvească pe Dumnezeu şi să-I slujească, este o strânsă legătură dintre cele două idei care se desprind din textul nostru şi care sunt legate şi depind una de alta. A aduce roadă depinde de creşterea în cunoştinţa lui Dumnezeu. În lumea vegetală, legea universală este înmulţirea prin sămânţă; în lumea spirituală, legea divină este la fel. Câţi credincioşi au înţeles aceasta cu adevărat? Viaţa lor a fost salvată şi consacrată ca să slujească; mântuirea lor are în vedere roada pe care trebuie s-o aducă pentru Dumnezeu printre oameni; şi aceasta în mod constant şi natural. Câţi copaci n-au decât frunze! Câte ramuri fără fructe!”… Aducând roade în tot felul de fapte bune.” Iată chemarea noasră: să aducem roade. Şi cum se poate realiza aceasta? „Crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” Lipsa de rod se datoreşte încetării părtăşiei noastre cu Dumnezeu şi a lipsurilor noastre în cunoaşterea Lui şi a Cuvântului Său. Cum? Este posibil să întrerupem părtăşia noastră cu Tatăl nostru? Din nefericire, da, căci ori de câteori ne abatem de la voia Lui, este de la sine înţeles că părtăşia este întreruptă. Este adevărat că Domnul Isus mijloceşte îndată pentru noi şi Duhul Sfânt ne aşează îndată pe genunchi ca să cerem iertare şi astfel părtăşia noastră cu Dumnezeu este restaurată. Cum este atunci când unii crdincioşi nu se mai aşează îndată pe genunchi ci trec zile şi luni şi vai, poate ani chiar şi trăiesc astfel numai într-o închipuită părtăşie cu Dumnezeu când în realitate nu sunt decât nişte creştini de adunări. Cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu este Viaţă, Lumină; este un Izvor inepuizabil al întregii vieţi duhovniceşti şi care negreşit ne face să aducem roadă, nu prin eforturi febrile ci prin simpla supunere la legea divină, legea Duhului de viaţă în Isus Hristos Domnul nostru. Fie ca lucrarea noastră de fiecare zi, mărturia noastră permanentă, viaţa şi rugăciunea noastră să rodească din ce în ce mai mult, crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu. A cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă numai a citi despre El în Cuvântul Lui, ci a-L cunoaşte în adevăr, în toate atributele Lui: drept, sfânt, iubitor, iertător, ca Dumnezeu atotputernic şi care retribuie pe fiecare după binele sau răul pe care-l va fi făcut când era în trup.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    de Fritz BERGER

     

    „Ţinta poruncii este dragostea,care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.” 1 Timotei 1:5

    Puteţi crede ce vreţi. Dacă aveţi o altă credinţă, şi sunteţi fericiţi, fie; dar există o singură credinţă care ajută omul şi această credinţă este aceea care se bazează pe mântuirea care este în Hristos şi a împăcării. Când Cuvântul Lui Dumnezeu nu mai este valabil, ce bază ar avea credinţa noastră? Deci este vorba de Cuvântul Lui Dumnezeu. Este scris:”Credinţa ta te-a însănătoşit” şi „El a curăţit inimile lor prin credinţă”. Mulţi sunt tentaţi să spună: „Credinţa a făcut-o, dar credinţa nu este altceva decât „lingura” cu care ne putem însuşi promisiunile Lui.” Credinţa trebuie să se bazeze pe Cuvântul Lui Dumnezeu. Dacă mâncăm, prea puţin ne gândim la lingură, o ţinem în mână şi ne folosim de ea, dar rolul ei este ca să luăm mâncarea cu ajutorul ei. Numai cu lingura ajung bunătăţile în gură. Tot aşa este şi cu credinţa prin care primim promisiunile. Dacă Dumnezeu ne spune că ne iubeşte şi ne-a spălat de păcat, pot primi aceasta prin credinţă, deoarece cred că EL ne-a spălat de păcate. Aceasta este diferenţa. Dacă cineva se află într-un bazin cu apă menajeră şi se spală acolo, frecându-şi trupul cu toată forţa. Iar pe urmă ar face afirmaţia:”acum m-am spălat!”, iar noi nu l-am crede, ci i-am spune: „tu eşti încă foarte murdar!” Aşa sunt unii, vorbesc despre mântuire şi împăcare, adăugând, însă un „dar”. Aceasta nu este credinţă adevărată. Acest „dar” mi se pare o manevră a Diavolului care îndrumă vagoanele cu alimente pe linii moarte. Căci este scrs: Isus a purtat păcatele noastre şi El a murit pentru noi, dar greşim mereu şi astfel avem mereu păcate. Acesta este un”dar” împotriva căruia trebuie să luptăm, ca şi pentru credinţa Evangheliei.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    ÎNTOARCE-TE DE PE CALEA ALUNECOASĂ

    „Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, daca te vei întoarce la Cel Atotputernic.” Iov 22.23

    Spunând aceste cuvinte, Elifaz exprima un mare adevăr. Suflete, ai fost tu doborât de păcat, aşa încât să nu mai fii decât o epavă? Mâna lui Dumnezeu te apasă atât de tare, încât să fi ajuns sărac şi mintea ta să fi ajuns o ruină? Nebunia ta te-a adus în această stare? În acest caz, primul lucru ce trebuie să-l faci este să te întorci la Dumnezeu; fă aceasta cu o pocăinţă sinceră şi o credinţă adevărată. Aceasta este datoria ta, pentru că ai întors spatele Aceluia căruia zici că-I
    slujeşti; aşa îţi arăţi priceperea, deoarece nu poţi lupta cu Dumnezeu şi să propăşeşti. Fă acest pas, imediat, căci atât cât te-a costat răzvrătirea, împotrivirea, nu e nimic faţă de ce vei avea de suferit, deoarece El este Cel Atotputernic care pedepseşte orice nesupunere. Priveşte bine ce făgăduinţă te aşteaptă: „Vei fi aşezat iarăşi ta locul tău”. Nimeni altul, ci doar Dumnezeu e în stare să ridice iar stâlpii răsturnaţi ale fiinţei tale morale, şi să repare zidurile care se clatină. El e gata s-o facă, dacă te-ntorci la El. Nu întârzia! Mintea ta deja zdruncinată, ar putea să se rătăcească de tot, dacă stărui în împotrivire; în timp ce o mărturisire sinceră, te va uşura şi o credinţă smerită te va mângâia.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

     

    „Nimeni n-a văzut vreodată pe DUMNEZEU; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Ioan 1.18

    Există numai o singură Cale pe care se poate ajunge în cer astfel încât să fii pe veci posesorul binecuvântărilor cereşti. Domnul Isus spune ucenicilor Lui: „Eu sunt CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA. Nimeni nu vine Ia Tatăl decât prin Mine.” Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu…” (Ioan 14.6-7). Înainte de venirea Domnului Isus pe pământ, Dumnezeu nu era descoperit ca TATĂ nici prin creaţie, nici prin lege şi nici prin prooroci. Această descoperire o putea face numai Domnul Isus „singurul Fiu, care este în sânul Tatălui.” Ca să împărtăşească acest adevăr aici pe pământ, trebuia ca Domnul Isus să isprăvească lucrarea care i-a dat-o Tatăl. Starea omenirii era aşa de dezastruoasă încât fără moartea Domnului Isus nu putea nimeni să fie aşezat în binecuvântatele locuri cereşti. „Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” Domnul Isus este CALEA pe care îl putem cunoaşte pe Dumnezeu ca Tată şi cerul, Casa Tatălui. Dar El este şi ADEVĂRUL, deci Acela prin care toate lucrurile ies la lumină în felul cum le vede Dumnezeu. Dacă noi vrem să ştim un adevăr într-o anumită privinţă, atunci NUMAI Domnul Isus ne poate da învăţătura necesară. Prin El ştim cine este Dumnezeu, ce este lumea, păcatul, dreptatea, adevărul, şi sfinţenia, dar şi ce este harul şi dragostea. Domnul Isus este VIAŢA de care avem nevoie, dacă vrem ca Dumnezeu să fie revelat ca Tatăl nostru, şi din care decurg toate binecuvântările acestei părtaşii. El Însuşi a spus către ai Săi: „Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Mulţi dintre noi trebuie să se ruşineze când se gândesc câtă vreme le trebuie să înveţe ce le spune Dumnezeu. Noi credem deseori că am învăţat o lecţie bine şi încercăm să trecem la alta, însă înţeleptul nostru învăţător ştie mai bine şi vede că este nevoie de o arătură mai adâncă.

     

    OSWALD CHAMBERS

    Bătând la uşa lui Dumnezeu

     

    O, Doamne, ce lucru măreţ binefăcător este să fiu deschis către Tine.

    Sunt gata, dispus cu înflăcărare ca voia Ta să se facă şi mă simt profund bucuros în faţa acestei perspective, căci nimic nu poate fi atât de glorios ca voia Ta

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    DE WIM MALGO

     

    «Fiţi treji si vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte si caută pe cine să înghită.» 1Petru 5:8

    In această vreme din urmă în care activitatea satanică (conform textului din Efeseni 6,12) creşte nemăsurat de mult, noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, putem să scăpăm nevătămaţi din această cursă numai dacă veghem şi ne rugăm cu perseverenţă. Nimic nu este mai periculos, de-a drepţii mortal pentru membrii Trupului lui Isus ca somnul spiritual. Duşmanul atacă şi tu eşti imediat prins în capcană. Domnul Isus ne avertizează: «Ce vă zic vouă, zic tuturor: «Vegheaţi» (Marcu 13,37). In noaptea în care a fost trădat, El i-a spus lui Simon Petru: «Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul» (Luca 22,31). Când însuşi Domnul ne avertizează cu privire la un pericol, de ce nu Îl luăm oare în serios? Trezeste-te, tu care
    dormi! Echipează-te cu toată armura Duhului Sfânt! Experimentează zilnic biruinţa lui Isus în viata ta! Nu trebuie să ne fie teamă de înfrângere când suntem atacaţi! In nici un fel! Cel care este cu noi este mai mare si infinit mai puternic decât cel care este împotriva noastră. Ştim că în mâna lui Isus călătorim nestingheriţi spre o ţară mai bună. Nimeni, absolut nimeni nu ne va smulge din mâinile Sale!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    DE CHARLES H. SPURGEON


    Dimineaţa şi Seara

    Dimineaţa

    Sculaţi-vă, şi plecaţi. Mica 2:10

    Se apropie ora când mesajul acesta ne va fi trimis şi nouă aşa cum le este trimis tuturor — „Scoală-te, şi lasă-ţi casa. Părăseşte oraşul în care ţi-ai făcut afacerile. Părăseşte-ţi familia şi prietenii. Scoală-te, şi pleacă în ultima călătorie”. Şi ce Ştim despre călătoria aceasta? Ce ştim despre ţara în care vom fi duşi? Am citit câte ceva, şi ne-a mai descoperit şi Duhul câteva lucruri, dar cât de puţin ştim despre împărăţia ce va să vie! Ştim că există un râu negru şi vijelios numit Moarte. Dumnezeu ne îndeamnă să-l trecem, făgăduindu-ne să fie cu noi. Şi apoi ce se întâmplă? Ce minuni se vor arăta în faţa ochilor noştri uimiţi? Ce scene de glorie vor avea loc? Nici un călător nu s-a întors să Spună. Dar ştim destule despre patria cerească încât să fim siguri că vom fi întâmpinaţi cu bucurie şi plăcere. Călătoria în moarte poate să fie întunecată, dar mergem mai departe fără teamă, ştiind că Dumnezeu este cu noi în timp ce trecem valea umbrei morţii; de aceea nu trebuie să ne temem de nici un rău. S-ar putea să ne despărţim cu greu de toţi cei pe care îi cunoaştem şi Iubim aici, dar mergem în casa Tatălui — în căminul nostru, unde ne aşteaptă Isus — în „cetatea care are temelii tari, a cărei meşter fi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Aceasta va fi ultima mutare, şi vom locui pentru totdeauna cu Cel pe care Il iubim, în mijlocul poporului Său, în prezenţa lui Dumnezeu. Creştine, meditează mai mult la cer. Te va ajuta să te grăbeşti şi să uiţi truda drumului. Această vale a plângerii nu este decât o cale spre o ţară mai bună. Această lume de dureri nu este decât o trecătoare spre o lume de binecuvântări.

        Pregăteşte-ne, Doamne, prin har divin,
        Pentru împărăţia care ne aşteaptă;
        Apoi condu-ne în cerescul Tău cămin,
        Şi gându-n veci spre Tine ni-l îndreaptă.

     

    Seara

    Şi au auzit din cer un glas tare care le zicea „Suiţi-vă aici”. Apocalipsa 11:12

    Fără să considerăm aceste cuvinte în sens profetic, să le privim ca pe o invitaţie din partea înainte-mergătorului nostru către poporul Său sfinţit. La timpul potrivit, toţi credincioşii vor auzi „un glas tare din cer” spunându-le „suiţi-vă aici”. Pentru sfinţi, acesta trebuie să fie un subiect de voioasă aşteptare. In loc să ne temem de timpul când vom părăsi lumea ca să mergem la Tatăl, ar trebuie să-l aşteptăm cu nerăbdare. Cântecul nostru să fie:

        Inima mea e lângă El, la tronul sfânt,
        Şi răul nu o va putea atinge;
        Iar orele trec iute, să-mi spună aşteptând
        „Ridică-te, căci prin Mine poţi învinge”.

    Nu suntem chemaţi din mormânt, ci din cer. Spiritele noastre cereşti doresc să respire din nou aerul lor firesc, totuşi aşteaptă în linişte chemarea cerească. Dumnezeul nostru ştie cel mai bine când să ne spună „suiţi-vă aici”. Nu trebuie să dorim să grăbim momentul plecării. Ştiu că iubirea ne face să strigăm: O, Doamne al oştirilor, desparte marea Şi călăuzeşte-ne pe toţi spre cerul Tău. Dar răbdarea trebuie să-şi facă şi ea lucrarea. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a rânduit un timp potrivit. Cu siguranţă, dacă ar exista regrete în ceruri, atunci sfinţii ar regreta că nu au trăit aici mai mult ca să facă mai mult bine. O, mai multe boabe pentru grânarul ceresc — mai multe stele pentru coroana Domnului! Cum aş putea s-o fac, dacă nu trăind mai mult? E adevărat că într-o viaţă scurtă sunt mai puţine păcate; dar o, când îl slujim pe Dumnezeu şi El ne dă seminţe pe care să le semănăm şi grâne pe care să le secerăm, spunem că este mai bine pentru noi să rămânem unde suntem. Fie că Stăpânul nostru ne spune „mergeţi”, fie că ne spune „staţi”, să fim mulţumiţi atâta timp cât continuă să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Pentru ce te mâhneşti, suflete? (Psalmul 43:5)

    Există vreun motiv să ne mâhnim? De fapt, există două motive, numai două. Dacă am fi încă necredincioşi, am avea un motiv să ne mâhnim; sau dacă ne-am fi convertit, dar am continua să trăim în păcat, atunci am fi mâhniţi în consecinţă.În afara acestor două condiţii, nu există nici un motiv să ne mâhnim, pentru că orice altceva poate fi adus la Dumnezeu „prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filip. 4:6). Şi prin toate momentele noastre de nevoi, dificultăţi şi încercări, noi ne putem exercita credinţa în puterea şi dragostea lui Dumnezeu.„Nădăjduieşte în Dumnezeu” (Psalmul 43:5). Aminteşte-ţi, te rog, că nu există nici un moment în care să nu putem nădăjdui în Dumnezeu, oricare ar fi nevoia noastră sau oricât de mare ar fi dificultatea noastră. Chiar şi când situaţia noastră pare imposibilă, lucrarea noastră este să nădăjduim în Dumnezeu”. Nădejdea noastră nu va fi zadarnică, şi ajutorul va veni la momentul hotărât de Domnul.O, de sute, şi chiar de mii de ori am văzut că lucrul acesta este adevărat în ultimii 70 de ani şi 4 luni din viaţa mea! Când părea imposibil să mai vină ajutorul, venea, pentru că Dumnezeu are propriile Sale resurse nelimitate. În zece mii de feluri diferite, şi în zece mii de momente diferite, ajutorul lui Dumnezeu poate veni la noi.Lucrarea noastră este să aducem cererile noastre înaintea Domnului şi, cu simplitatea unui copil, să ne vărsăm inimile înaintea Lui, spunând: „Eu nu merit să mă asculţi şi să răspunzi cererilor mele, dar de dragul scumpului meu Domn Isus, de dragul Lui, răspunde rugăciunii mele. Şi dă-mi harul de a aştepta liniştit până când vei binevoi să-mi dai ceea ce Îţi cer. Pentru că eu cred că Tu o vei face la timpul Tău şi în felul Tău”.

    „Căci iarăşi Îl voi lăuda” (Psalmul 43:5). Mai multă rugăciune, mai multă exersare a credinţei noastre şi mai multă răbdare aşteptând îndrumări spre binecuvântări – binecuvântări din belşug. Am văzut de multe sute de ori că este adevărat şi, prin urmare, continui să-mi spun mie însumi: „Nădăjduieşte în Dumnezeu”. George Mueller

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

     

    Iov 37.5-24

    Pentru a zugrăvi starea de suflet a patriarhului şi căile lui Dumnezeu cu privire la el, Elihu ia ca exemplu cerul într-o zi de furtună (pe care l-am văzut deja în cap. 36.27,28,29,32,33; cap. 37.2…). Norii întunecoşi reprezintă doliul şi încercările care, pentru moment, ascund lumina feţei lui Dumnezeu. Inimii fireşti îi este greu să înţeleagă tainica lor plutire (v. 16). Iov trebuie să înveţe o lecţie: că aceşti nori sunt umpluţi de Dumnezeu cu apa binecuvântării (pentru el): v. 11; cap. 26.8.Ploaia poate cădea pe pământ fie ca beneficiu (Psalmul 65.10), fie ca pedeapsă, precum o nuia (v. 13; cf. Psalmul 148.7,8). Ea poate veni fie sub formă de revărsări fertilizante, în abundente picături benefice, care fac pământul să rodească (36.27,28; 37.6), fie, din contră, ca nişte torente (ploaia puterii Lui), devastând solul fără să intre în el. În ultimul caz este ca judecată, fără nici-un efect asupra sufletului. Dar nu acesta era gândul lui Dumnezeu cu privire la slujitorul Său Iov. El dorea să-l binecuvânteze, de aceea îl corectează „cu măsură” (Ieremia 10.24), până îl va face să spună, în acordurile cântării:

    Ce dulce-i să descopăr,

    Mai sus de zarea-nghiţită de nor,

    Cum Tu, în limpezime, Prieten divin,

    Străluceşti scăldat în splendori. (comp. cu v. 21)

     

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

     

    „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” 1 Cor. 9:22

    Text: 1 Corinteni 9:16-23 

    SALVAREA CELOR PIERDUŢI

    Evanghelistul D.L. Moody obişnuia să povestească despre un tablou care l-a impresionat deosebit de mult. Era portretul unei femei care apuca o cruce cu amândouă mâinile în timpul salvării ei dintr-o mare furtunoasă. Moody a continuat sa relateze că această imagine şi-a pierdut pentru el din profunzimea impresiei, atunci când a văzut o altă pictură mai târziu. A doua avea acelaşi subiect, salvarea unei femei din valurile dezlănţuite. Dar în timp ce femeia se agăţa cu o mână de cruce, cu cealaltă ajuta la salvarea altei persoane din valuri. Acea pictură exprimă dramatic ceea ce trebuie să facem noi, cei salvaţi de plata păcatelor noastre. Recunoscând că cei din jurul nostru sunt pierduţi şi pier, nu trebuie să fim egoişti, ocupaţi doar de mântuirea noastră şi uitând de ei. Apostolul Pavel, el însuşi mântuit de vinovăţia păcatelor sale, a fost vital interesat de salvarea altora. De fapt, a îndurat mari suferinţe în efortul său de-a conduce pe cei păcătoşi la Cristos. El a declarat: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” In 2 Corinteni 5:20, el scrie: „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos, şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Da, recunoştinţa pentru mântuirea noastră trebuie să ne motiveze să împărtăşim şi altora vestea bună. Cei salvaţi trebuie să salveze. R.W.D.

        Îngrijiţi muribunzi, salvaţi pe pierduţi, 
        Pe cei ce-n groapă-i aşteaptă pieirea. 
        Ştergeţi lacrimi, ridicaţi pe căzuţi, 
        Spuneţi că Isus le dă mântuirea.    Crosby

     

    CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

     

    „Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!” (Psalmul 86:17)

    Ai fost rănit de un creştin care a ales să te condamne în loc să-ţi arate compasiune şi să te ajute? Sau de cineva care te-a neglijat când ar fi trebuit să te caute, să te ajute să te refaci spiritual şi să te repună în locul tău de drept în familia lui Dumnezeu? Majoritatea celor ce au fost răniţi de alţi creştini ar putea convinge cu uşurinţă un juriu că nu ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. Aşa şi este, nu ar fi trebuit. Dar s-a întâmplat – şi nu se va schimba nimic încercând să retrăieşti experienţa. Tu, însă, vei fi schimbat – dar nu spre bine. Opreşte-te şi gândeşte-te: dacă ai fi bătut şi dus la spital, nu ţi-ai petrece tot timpul gândindu-te obsesiv la persoana care te-a snopit în bătaie. Nu, principalul tău obiectiv ar fi să te refaci cât mai repede posibil şi să mergi mai departe. În mod ironic, atunci când avem răni fizice căutăm ajutor numaidecât, dar cu răni emoţionale, suntem tentaţi să ne concentrăm asupra problemei şi nu asupra soluţiei. Aşadar, ce vom face noi? lată ce variante ai:

    1) Să o repeţi. Când vorbeşti mereu cu alţii despre ce s-a întâmplat, îi dai durerii tale putere şi o ţii în viaţă.

    2) Să o reprimi. Aşa a făcut David: „Câtă vreme am tăcut… mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (Psalmul 32:3-4).

    3) Să o procesezi. Asta înseamnă să fii dispus să scoţi la lumină domeniile în care ai fost rănit şi să-ţi deschizi inima pentru a primi harul lui Dumnezeu. Atunci vei descoperi că El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile” (Psalmul 147:3).

    4) Să o împărtăşeşti cuiva. Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16). Dacă eşti înţelept, vei alege variantele trei şi patru.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

     

     Fiind deci seară, în ziua aceea, cea dintâi a săptămânii, şi uşile fiind închise acolo unde erau ucenicii, de frica iudeilor, Isus a venit şi a stat în mijloc, şi lea spus: „Pace vouă!”. Şi, spunând aceasta, lea arătat mâinile şi coasta Sa.Ucenicii deci sau bucurat, văzânduL pe Domnul.  Ioan 20.19,20

    Mâinile Domnului Isus (6) – Mâini străpunse

    În ce priveşte scena învierii, cele patru Evanghelii o prezintă cu detaliile specifice temei fiecăreia dintre ele. În Ioan 20 ni se prezintă detaliile cu privire la rănile Domnului Isus şi la necredința lui Toma.Toma fusese absent atunci când Domnul Se arătase pentru prima dată ucenicilor (versetul 24). Toma este astfel o imagine remarcabilă a poporului iudeu, în starea lui prezentă de necredință. Citim însă că, după opt zile, Domnul a venit din nou în mijlocul ucenicilor; de data aceasta, Toma se afla acolo (Ioan 20.2628). El vede rănile Domnului, apoi crede că Domnul Isus înviase dintre cei morți şi Îl mărturiseşte ca fiind Domnul şi Dumnezeul lui. Toma recunoaşte că Isus este Domnul şi Dumnezeul său, că El este Iahve, ceea ce se potriveşte perfect cu profeția lui Zaharia cu privire la rămăşița iudaică din viitor. Iahve va spune: „Acesta este poporul Meu! Şi ei vor zice: «Domnul este Dumnezeul meu!»” (Zaharia 13.9). Această mărturisire este cu totul remarcabilă atunci când o comparăm cu cea din Evanghelia după Ioan.Da, Domnul Isus avea mâinile străpunse (şi încă le are). Dacă nar fi fost necredința lui Toma, nam fi ştiut că au fost folosite cuie pentru răstignirea Domnului nostru, căci Toma a spus că, dacă nu avea să vadă „semnul cuielor”, nu va crede (cuiele nu sunt menționate în celelalte Evanghelii, însă se face aluzie la ele în Coloseni 2.14). Se spune că o femeie bătrână era pe patul de moarte întrun spital. Un preot a intrat în camera ei pentru ai da „iertarea păcatelor”. Femeia ia spus: «Aratămi mâinile mai întâi!». După ce preotul i lea arătat, femeia a spus: «Acum poți să pleci. Nu am nevoie de tine. Preotul meu are mâinile străpunse». B. Reynolds

     

    Sămânţa Bună

     

    „… S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” Filipeni 2.7

    El a devenit asemenea oamenilor

    Odinioară, satan a spus omului că va fi ca Dumnezeu, dacă va mânca din fructul pomului interzis. Omul a crezut această minciună și a căzut în păcat (Geneza 3.5,6).Dar versetul de astăzi vorbește despre Acela care „avea chipul lui Dumnezeu”. Pentru Fiul lui Dumnezeu nu a fost un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, pentru că El Însuși este Dumnezeu. Dar El „S-a dezbrăcat de Sine”, în timp ce a devenit de bunăvoie Om.Cuvântul lui Dumnezeu ne numește diferite motive, de ce s-a întâmplat așa:Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (dar El Însuși a fost fără păcat), pentru „a osândi păcatul în firea pământească” (Romani 8.3).El a fost deopotrivă părtaș la sânge și carne ca noi, pentru a-l nimici pe diavolul și pentru a ne elibera din robie (Evrei 2.14,15).El a devenit în toate „asemenea fraților”, pentru a ispăși păcatele lor pe cruce (Evrei 2.17).Și pe de altă parte pentru a-i ajuta acum plin de milă pe cei ce sunt în încercări. Căci El a fost ca Om pe pământ „ispitit în toate lucrurile, dar fără păcat” (Evrei 2.18; 4.15).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne