Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Ai o gândire săracă cu privire la Dumnezeu?

Ridicaţi-vă ochii în sus si priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Isaia 40:26

Poporul lui Dumnezeu din zilele lui Isaia a ajuns să aibă o gândire săracă prin faptul că privea la idoli; Isaia l-a făcut să se uite în sus, la ceruri, adică l-a făcut să înceapă să-şi folosească în mod corect gândirea. Pentru un sfânt, natura este sacră. Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, noi avem în natură o comoară minunată. În fiecare suflare de vânt, în fiecare noapte şi zi a anului, în fiecare semn de pe cer, în fiecare înmugurire şi în fiecare ofilire a naturii vom găsi o apropiere reală a lui Dumnezeu de noi, dacă ne vom folosi, pur şi simplu, gândirea ca să vedem aceasta. Adevăratul test al concentrării spirituale este acela de a-ţi putea controla gândurile. Gândurile tale se îndreaptă spre faţa unui idol? Idolul eşti tu însuţi? Lucrarea ta? Concepţia ta despre cum ar trebui să fie un lucrător? Experienţa ta în ce priveşte mântuirea şi sfinţirea? Atunci gândirea ta cu privire la Dumnezeu este săracă şi, când ai de înfruntat dificultăţi, nu ai nici o putere, nu poţi decât să suferi în întuneric. Dacă gândirea ta e săracă, nu te uita înapoi la propria ta experienţă; tu ai nevoie de Dumnezeu. Treci dincolo de tine însuţi, departe de faţa idolilor tăi, departe de tot ce-ţi sărăceşte gândirea! Trezeşte-te din toropeală, acceptă observaţia ironică a lui Isaia şi îndreaptă-ţi în mod deliberat gândurile spre Dumnezeu! Unul dintre motivele inconsistenţei în rugăciune este lipsa controlului asupra gândurilor, lipsa puterii de a ne pune pe noi înşine în mod deliberat în mâna lui Dumnezeu. Trebuie să învăţăm să fim pâine frântă şi vin turnat mai degrabă în domeniul mijlocirii, decât în acela al contactului personal cu oamenii. Controlul gândurilor este puterea pe care o dă Dumnezeu unui sfânt pentru a ieşi din sine însuşi şi a intra în nişte relaţii în care n-a mai fost niciodată.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” PSALM 23:4

Locul acesta nu vorbeşte numai de vrăjmaşul cel din urmă adică moartea. Fiecare credincios care doreşte să urmeze pe Domnul său afară din tabără, face cunoştinţă cu valea umbrei morţii. De aceea a zis El: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Asta înseamnă moartea eului.Suntem noi conştienţi de faptul că am ajuns în această vale? Când Domnul ne cere întreaga noastră viaţă, întâmpină El o oarecare împotrivire? Cerinţele familiei, cele ale dorinţelor noastre naturale, chiar legitime din punct de vedere omenesc, sunt ele cauza luptelor continui şi ascunse în noi? Puterea vieţii noastre proprii este ea încă atât de activă încât ne face să trecem dintr-o criză în alta? Am ajuns la locul numit Golgota, şi Domnul nostru cere acum mai mult de la noi. El nu vrea să ne dea numai bucuria reuniunilor binecuvântate, ci doreşte El însuşi să Se bucure de predarea noastră întreagă şi să ne dea în schimb o deplină şi scumpă părtăşie cu El. După psalmul acesta, valea umbrei morţii conduce la o masă întinsă, la ungerea cu untdelemn şi la un pahar plin de dă peste el. Dar să ştim că experienţele neplăcute, luptele şi văicărelile noastre vor dura până când vom accepta ca Domnul să ne cheme să murim faţă de noi înşine, să ne socotim morţi faţă de lume, faţă de firea pământească şi de dorinţele ei, ca şi faţă de chemările familiare şi ale prietenilor când aceştia din urmă nu vor ca noi să avem o viaţă sfinţită şi consacrată pentru Domnul Isus şi cauza Lui. David spunea: „Când umblu prin valea umbrei morţii”. De ce să rămânem în ea, când Păstorul nostru vrea s-o traversăm? Trebuie deci s-o traversăm şi să ieşim biruitori din ea. A muri faţă de sine, a te lăsa în voia Domnului, a primi crucea, şi a fi astfel ucenici ai Lui, este uşor de zis; dar este aceasta o realitate pentru noi? Să nu ne mai plângem, să nu mai dăm vina pe nimeni că trecem prin această vale, rânduită de Dumnezeu ca să ne scape de eul şi de pretenţiile noastre; să ne lăsăm lucraţi de Duhul Său şi să nu uităm că această vale are o ieşire şi la capătul ei este o viaţă îmbelşugată în Hristos care ne aşteaptă. Atunci vom putea spune împreună cu psalmistul: „Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului (adică în prezenţa Lui) pentru totdeauna”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este lumină, avem părtăşie unii cu alţii şi sângele Lui Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat.” 1 Ioan 1:7

S-ar putea spune că se cere prea mult, cu toate că este foarte simplu: Umblarea noastră să fie după Cuvântul Său, să ne încredem în toate promisiunile amintite în Scriptură, în special în special în acelea care ne fac cunoscută clar mântuirea prin Hristos. Dacă este un pic de întuneric în noi, atunci tot trupul este în întuneric. La naşterea din nou ne cade toată această povară. Lumina alungă întunericul din noi. Astfel este posibil să avem părtăşie unii cu alţii; fiecare din noi având daruri diferite din partea Lui Dumnezeu, dar toate slujesc la un bine comun. Este bine dacă în Adunare se face vizibilă slujirea unii altora, iar la vestirea Cuvântului să ia parte mai mulţi fraţi. Astfel citim: „Sângele Lui Isus Hristos ne curăţeşte de orice păcat.” În Evrei 9:14 este scris: „Cu cât mai mult sângele Lui Hristos, care prin Duhul cel veşnic S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată Lui Dumnezeu vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului Celui Viu.” Astfel cugetul nostru nu mai ştie de păcat. Dar dacă nu suntem veghetori, gândirea noastră vine din nou la putere, de aceea trebuie să ne facem robi în ascultare de Hristos. Dacă faptele noastre fac parte din faptele legii, trebuie să fim curăţiţi, altfel suntem sub blestem. Dar Hristos este sfârşitul legii, şi când credem în El, suntem îndreptăţiţi.

De aceea ne avertizează Pavel: „Rămâneţi dar tari în libertetea la care ne-a eliberat Hristos, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei!”. În clipa în care părăsim terenul harului, ajungem în întuneric.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SĂ-L MĂRTURISIM

„El mi-a zis: Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să-L vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui; căci îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.” Faptele Apostolilor 22.14,15

Pavel fusese ales ca sa-L vadă pe Domnul şi sa-L audă vorbindu-i din cer. El a avut astfel o alegere de neasemănat; dar binecuvântarea ce venea din acesta chemare nu era numai pentru el, ci ea, trebuia să se răsfrângă şi asupra altora, chiar asupra tuturor oamenilor prin mărturisirea sa. Europa îi datorează lui, faptul de a cunoaşte azi Evanghelia. Noi suntem la fel datori să fim martori a ceea ce a făcut Domnul pentru noi. Daca ascundem această preţioasă descoperire, este spre răul nostru. Dar mai întâi trebuie să auzim noi înşine această veste bună, altfel nu am avea ce mărturisi; apoi să fim plini de râvna să ducem mărturia noastră. Aceasta trebuie să fie personală: „Tu vei fi martor”. Ea trebuie să fie pentru Domnul Cristos: Tu vei fi martor pentru El”. Mărturisirea despre El trebuie să fie înaintea altor treburi; ea nu trebuie să se adreseze numai câtorva aleşi, care ne primesc cu bunăvoinţă, ci „tuturor oamenilor”: bogaţi şi săraci, tineri şi bătrâni, buni şi răi. Noi nu trebuie să tăcem ca cei ce erau stăpâniţi de un duh mut, căci textul de azi conţine o poruncă şi o făgăduinţă şi trebuie să o împlinim: Tu îmi vei fi martor” – „Voi sunteţi martorii Mei”, zice Domnul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui DUMNEZEU te îndeamnă la pocăinţă? Romani 2.4

Dumnezeu este dragoste. El nu doreşte moartea păcătosului, îndurarea Lui ar fi putut ajunge la capăt de mult căci în zilele noastre nu sunt mai puţine nelegiuiri ca pe timpul lui Noe. Eclesiastul spune în cap. 8 vers. 11: „Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.” Iată dar pe om: în loc să folosească îndelunga îndurare a lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului său, el îngrămădeşte păcat peste păcat, mii şi mii de păcate fără să se gândească la vreo judecată. Dar în acest fel oamenii se înşeală singuri. Nu-i oare o îndurare deosebită a lui Dumnezeu arătată faţă de tine în faptul că deşi vede în faţa ta un munte mare de păcate, El totuşi îţi dă sănătate, bunăstare pământească de zeci de ani, poate. Dacă lucrează în alt chip cu tine şi îţi trimite o durere, o suferinţă pe calea vieţii tale sau îţi răpeşte ce ai tu mai drag pe pământ, să ştii că şi acestea fac parte din îndurarea lui Dumnezeu faţă de tine. El caută cu orice chip să-ţi abată picioarele de pe calea pierzării veşnice. Cum a fost cu văduva din Sarepta? Moartea fiului ei a adus-o la următoarea mărturisire: „Ai venit la mine doar ca să îi aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea şi astfel să-mi omori fiul” (1 Împ. 17.18).Lasă-te iubite suflet condus de dragostea lui Dumnezeu spre pocăinţă. Vei avea un câştig imens: VIAŢA VEŞNICĂ. Dacă tratezi cu indiferenţă îndurarea lui Dumnezeu, arătată chiar şi când El, din dragoste vrea să te îndrepte prin suferinţă, atunci ar trebui să-ţi fie frică de întâlnirea cu El. Dar tu nu ştii timpul când te vei întâlni cu El, de aceea vino chiar acum la Domnul Isus care a murit pentru păcatele tale. Nu amâna, căci „grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu.” „Pregăteşte-te să-L întâlneşti pe Dumnezeu…”

 

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, când sunt în anumite stări de spirit, se pare că e atât de uşor de alunecat pe nesimţite departe de Tine şi de planurile Tale; şi totuşi, Doamne, nu cred că este aşa; cred însă că este posibil a da buzna în planurile Tale ca o fiară sălbatică, fără discernământ şi fără viziune. Doamne, vreau să mă port ca un fiu al Tău.

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

„Dar mai puternic decât vuietul apelor mari şi mai puternic decât vuietul valurilor năpraznice ale mării este Domnul în locurile cereşti. Mărturiile Tale sunt cu totul adevărate: sfinţenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cât vor ţine vremurile.»

Psalm 93,4-5

Suntem doborâţi şi răvăşiţi de furtuni interioare. De ce? Pentru a ne ancora şi mai mult în El. Ce bine ar fi dacă am înţelege motivul pentru care sunt îngăduite furtunile in viaţa noastră — furtuni cu integrităţi ale vântului din ce în ce mai mari! Perspectiva divină este următoarea: cu cât un om este mai tare ancorat în Isus Cristos, cu atât mai uşor va rezista şi va birui toate furtunile şi ispitele. Chestiunea ancorării în Dumnezeu are o importanţă vitală. Tocmai în zilele acestea, când semnele sfârşitului devin tot mai evidente şi când în duhul suntem realmente atacaţi de un uragan de ispite, se ridică întrebarea decisivă: eşti înrădăcinat în Domnul Isus? Nu putem fi ancoraţi în veşnicie decât în măsura în care ne-am dezrădăcinat din viaţa de zi cu zi. Când furtunile puternice ale ispitelor vin, nu poţi să-i supravieţuieşti doar în teorie. Atunci doar adevărata ancorare în Domnul Isus te poate salva. Doar în această postură vei striga plin de fericire: „Insă eu sunt totdeauna cu Tine”
(Psalm 73,23).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Ştiu să trăiesc în belşug. Filipeni 4:12

Mulţi dintre cei care ştiu „să trăiască smeriţi” (Filipeni 4:12) nu au învăţat „să trăiască în belşug”. In vârful muntelui, frunţile li se înalţă şi sunt gata să cadă, Creştinul îşi neglijează profesiunea de credinţă mai degrabă în prosperitate decât în vremuri de lipsă. Este periculos să fii prosper. Crucea lipsei este o încercare mai uşoară decât topitoria prosperităţii. O, câtă lenevie şi neglijare a lucrurilor spirituale au fost aduse de bunătatea lui Dumnezeu! Totuşi asta nu trebuie să se întâmple, fiindcă apostolul Pavel a spus că el ştie cum să trăiască în belşug. Când avea multe, ştia cum să le folosească. Harul îmbelşugat îl făcea în stare să îndure bunăstarea. Când avea încărcătura grea, avea atât de mult balast încât plutea în siguranţă. Este nevoie de ceva mai mult decât îndemânarea umană pentru a purta cu mână sigură cupa bucuriilor mortale, dar Pavel învăţase această îndemânare, fiindcă declară „pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând” (Filipeni 4:12). Să ştii să fii sătul este o lecţie divină, fiindcă şi israeliţii au fost sătui odată, şi în timp ce aveau carne între dinţi, au fost loviţi de mânia lui Dumnezeu. Mulţi au cerut binecuvântări cu care să-şi satisfacă dorinţele inimii. Când primim prea multe binecuvântări, ni se întâmplă să avem puţin har şi prea puţină recunoştinţă pentru bunătăţile pe care le-am primit. Suntem sătui şi Il uităm pe Dumnezeu. Mulţumiţi cu pământul, nu mai avem nevoie de cer. Fiţi siguri că e mai greu să ştii să fii sătul decât să fii flămând, fiindcă tendinţa naturii umane spre mândrie şi nerecunoştinţa este disperată. Aveţi grijă să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă înveţe cum să fiţi sătui. Şi nu lăsa ca binecuvântarea Ta
Să ne îndepărteze inima de Tine.

Seara

Eu iţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.

Isaia 44:22

Observaţi cu atenţie comparaţia: păcatele noastre sunt ca o ceaţă. Aşa cum norii au fel de fel de forme, la fel sunt şi fărădelegile noastre. La fel cum norii ascund lumina soarelui şi întunecă pământul, păcatele ne ascund lumina feţei lui Dumnezeu şi ne fac să stăm în umbra morţii. Sunt lucruri pământeşti, ridicate din locurile întunecate ale naturii. Când se adună mai multe, ne ameninţă cu furtună şi vijelie. Din nefericire, spre deosebire de nori, păcatele noastre nu ne dăruiesc şi ploaie binecuvântată; ele ameninţă să ne distrugă cu un potop de nimicire. Nori negri de păcat, cum să avem suflete însorite câtă vreme nu plecaţi? Să ne aţintim privirea asupra harului divin care şterge totul. Dumnezeu însuşi apare în scenă, şi în divina-I îndurare, în loc să ne distrugă, ne tratează cu bunătate. Odată pentru totdeauna nimiceşte răul, nu îndepărtând norul, ci ştergându-l pentru totdeauna din viaţa noastră. Nici un păcat nu mai rămâne în viaţa omului sfinţit; marea jertfă de la cruce a îndepărtat toate fărădelegile. La Calvar, măreţul act prin care păcatul a fost îndepărtat, a fost semnat pentru veşnicie. Practic, să ascultăm îndurătoarea poruncă „întoarceţi-vă la Mine”. De ce să trăiască păcătoşii iertaţi departe de Dumnezeu? Dacă ni s-au iertat toate păcatele, nimic nu ne mai poate ţine departe de Domnul nostru. Să ne căim de rătăcirile noastre, dar să nu perseverăm în ele. Să luptăm mereu, prin puterea Duhului Sfânt, să ne întoarcem la cea mai apropiată părtăşie cu Domnul în noaptea aceasta!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri.

(Romani 12:19)

Sunt vremuri când a nu face nimic necesită mult mai multă putere decât a acţiona. Păstrarea stăpânirii de sine este adesea cea mai bună dovadă a puterii. Chiar şi celor mai mârşave şi mai grave acuzaţii Domnul Isus le-a răspuns cu o adâncă şi neîntreruptă tăcere. Tăcerea Lui era atât de profundă, că i-a determinat pe acuzatorii şi pe spectatorii Lui să se mire cu teamă respectuoasă. La cele mai mari insulte, la cel mai violent tratament şi la bătaia de joc care ar produce o dreaptă indignare în cele mai slabe inimi, El a răspuns cu un calm încrezător, fără voce. Cei care sunt acuzaţi pe nedrept şi sunt maltrataţi fără motiv, cunosc imensa putere care este necesară ca să taci şi să-I laşi lui Dumnezeu răzbunarea.

 

Oamenii pot să-ţi judece greşit scopul,

Gândesc că au motiv să te învinuiască,

Spun: „Greşeşti!”

Rămâi pe drumul tău liniştit,

Hristos este Judecătorul, nu ei,

Nu te teme, fii tare.

 

Apostolul Pavel a spus: „Nimic din aceste lucruri nu mă atinge” (Fapte 20:24 KJV). El n-a spus: „Nimic din aceste lucruri nu mă răneşte„. Una e să fii rănit, şi alta e să fii atins. Pavel avea o inimă foarte tandră, pentru că nu citim de nici un alt apostol care să fi plâns ca el. Trebuie să fii un bărbat puternic ca să plângi. „Isus plângea” (Ioan 11:35), şi El a fost cel mai puternic bărbat care a trăit vreodată.De aceea nu se spune: „Nimic din aceste lucruri nu mă răneşte”. Apostolul Pavel a hotărât să nu se dea la o parte de la ceea ce a crezut că era drept. El nu preţuia lucrurile aşa cum suntem noi înclinaţi să o facem. El n-a căutat niciodată calea cea uşoară, şi n-a pus nici un preţ pe viaţa lui muritoare. Pe el îl interesa un singur lucru, şi aceasta era loialitatea lui faţă de Hristos – să câştige zâmbetul lui Hristos. Pentru Pavel, mai mult decât pentru oricare alt bărbat, a face lucrarea lui Hristos era răsplata lui pământească, dar a câştiga zâmbetul lui Hristos era cerul.

Margaret Bottome

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 38.39-41 şi 39.1-18

Rămas fără grai atât în faţa subiectului despre măreţele fenomene ale naturii, cât şi a celui despre legile care menţin echilibrul universului, Iov, elev neştiutor, este acum întrebat la zoologie de către Doctorul tuturor ştiinţelor. Nota sa la această materie nu va fi mai bună. Omul a încercat încă din vremurile cele mai îndepărtate (precum cele în care trăia patriarhul nostru) să pătrundă tainele creaţiei, însă acestea i-au rămas neclare, pentru că ştiinţa umană este orbită de înseşi teoriile ei (începând cu cea a originii vieţii).Pe parcursul acestor patru capitole (38-41) în care vorbeşte Dumnezeu, El aminteşte despre multe lucruri, şi mici şi mari, toate însă lucruri pe care El le-a făcut. Nu găsim niciun cuvânt despre lucrările lui Iov. Dintre toate isprăvile sale, pentru care patriarhul şi-a dat osteneala să le enumere detaliat, Domnul nu poate reţine nici măcar unul. Fără cruce, spre care Dumnezeu privea încă de atunci (Romani 3.25), da, fără cruce, un asemenea om era pierdut.Prietene, dacă încă te mai încrezi în strădaniile şi în capacităţile tale, priveşte la Domnul! El însuşi a întocmit lucrări măreţe, care proclamă înţelepciunea Sa, iar ca o culme a tuturor, El a înfăptuit lucrarea mântuirii tale, care preamăreşte iubirea Sa.

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 1

..îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte

cugetă la Legea Lui. Ps. 1:2

RAŢE DE BALTĂ ŞI SCUFUNDĂTOARE

Pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, trebuie să ne adâncim în cunoaşterea Bibliei. Din paginile ei cunoaştem nu numai fapte despre El, ci şi cum să-L cunoaştem personal. Este deci. raţional să petrecem timpul citind Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a aduna informaţii despre El, şi a medita la El, pentru a-I sonda adâncimile. Când am început să pictez piese de decor cu raţe, mi-am dat seama că sunt două categorii de raţe: raţele de baltă şi raţele scufundătoare. Raţele de baltă, ca raţa sălbatică şi raţa roşcată, înoată pe lângă ţărmul bălţilor şi lacurilor, hrănindu-se în apele puţin adânci. Ele mănâncă din hrana la care pot ajunge de la suprafaţă.Raţele scufundătoare, în schimb, sunt îu stare să se scufunde la adâncimi surprinzătoare, hrănindu-se cu plantele de pe fundul lacului. Unele dintre ele pot să se scufunde chiar până la 50 de metri adâncime pentru a-şi căuta hrana.Sunt, de asemenea, două feluri de creştini în relaţiile lor de cunoaştere a lui Dumnezeu prin studiul Scripturii. Unii, la fel ca şi raţele de baltă, stau numai la suprafaţă, satisfăcându-şi foamea numai cu ceea ce găsesc acolo. Alţii, în. schimb, sunt ca si raţele scufundătoare. Urmând exemplul psalmistului, ei plonjează adânc în Cuvânt, prin studiu, reflectare şi meditaţie în fiecare „zi şi noapte”. Ce spui? Ti-ai stabilit o metodă de studiu aprofundat al Cuvântului lui Dumnezeu? Sau te mulţumeşti numai cu ceea ce găseşti la suprafaţă? Poate, la fel ca raţele care se scufundă, ar trebui să mergi puţin mai adânc. D.C.E.

    Citind Cuvântul Sfânt, să fii cu grijă mare, 
    Ca să-i găseşti comorile-i nepieritoare. 
    Gândeşte orice rând, ia multă seamă, 
    Ca să-l trăieşti mereu cu sfântă teamă.    Anonim.

Comorile adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu se găsesc la adâncime.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus”

(Filipeni 2:5)

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (v. 4). Maturitatea spirituală reprezintă abilitatea de a vedea şi de a acţiona pentru binele şi folosul altora. Oamenii imaturi au dificultăţi când trebuie să vadă lucrurile din perspectiva altcuiva. Ei sunt rareori preocupaţi de ceea ce e cel mai bine pentru celălalt. În multe privinţe ei se aseamănă cu nişte copii. În cartea sa „Legea proprietăţii în viziunea unui copilaş”, Michael J. Hernandez descrie lumea din perspectiva tipică a unui copil:

1) Dacă îmi place, este al meu.

2) Dacă-l am în mână, e al meu.

3) Dacă ţi-l pot lua, e al meu.

4) Dacă l-am avut mai-nainte, e al meu.

5) Dacă e al meu, nu trebuie niciodată să apară ca fiind al tău în vreun fel. 6) Dacă fac ceva sau construiesc ceva, toate piesele sunt ale mele.

7) Dacă seamănă cu al meu, e al meu.

8) Dacă eu l-am văzut primul, e al meu.

9) Dacă îl pot vedea, e al meu,

10) Dacă cred că e al meu, e al meu.

Din nefericire, maturitatea nu vine întotdeauna odată cu vârsta; uneori vârsta vine singură. Trebuie să te lupţi cu atitudinea ta lăuntrică, egoistă, iar aceasta poate fi o bătălie pentru toată viaţa. Dar e una însemnată, căci dacă nu o câştigi, vei ajunge să te concentrezi asupra propriului tău program şi să-i ignori pe ceilalţi. Dacă cineva nu e important pentru cauza sau pentru interesele tale, nu va avea parte de timpul sau de atenţia ta. Biblia spune: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos” şi tot ce a făcut El, a făcut pentru ceilalţi. Totul se reduce la următoarele: dacă doreşti în mod serios să calci pe urmele Sale, exersează altruismul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi Iai dat din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi iai dat şi

au păzit Cuvântul Tău. Ioan 17.6

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (3)

Privind înapoi la viața Sa pe pământ, Domnul a putut pe drept să spună: „Eu Team glorificat pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Miai dato so fac” (versetul 4). Minunate cuvinte, minunată realitate! Fie ca şi noi să învățăm de la El cum să ne dedicăm voii lui Dumnezeu – cu ajutorul Său – pentru a împlini lucrările pe care le începem!Rugăciunea uimitoare a Domnului ne conduce către o nouă savurare a relației dintre Tatăl şi Fiul, anume către viața eternă (versetul 3). Din momentul în care am crezut, am primit viața eternă (1 Ioan 5.20), astfel încât, a primi viața eternă implică aL primi pe El. Aceasta înseamnă aL invita în viețile noastre şi a cultiva o relație adevărată cu El. Este dorința Domnului nostru ca noi să ne bucurăm de părtăşia cu El şi cu Tatăl, savurând astfel viața eternă pe care El nea dăruito.La începutul rugăciunii Sale către Tatăl, Hristos a vorbit despre misiunea Sa, care consta, având autoritate asupra oricărei făpturi, în a da viața eternă tuturor celor care cred (versetul 2). Scopul Său final era – şi încă este – acela ca noi să avem părtăşie continuă cu Tatăl şi cu Fiul: bucurie deplină (1 Ioan 1.3,4). Dumnezeul şi Tatăl nostru a plănuit toate acestea, iar El şi Fiul au lucrat împreună pentru a ne face închinători adevărați, de vreme ce „astfel de închinători caută Tatăl” (Ioan 4.23). Astfel, Hristos Îşi foloseşte autoritatea pentru a da viața eternă celor care cred şi se pocăiesc. Afirmația Domnului, „Am făcut cunoscut Numele Tău”, îşi găseşte ecoul în ucenici: „Ei au păzit Cuvântul Tău” (versetul 6). Fie ca acest lucru să se dovedească adevărat şi pentru noi, ca să păzim Cuvântul Său şi să ne închinăm Lui în duh şi în adevăr! A. E. Bouter

 

Sămânţa Bună

 

 

… Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Matei 19.6

Revino acasă, tăticule!

Tăticule, mă tem că totul s-a terminat, dar inima mi s-ar umple de bucurie, dacă aș putea deschide cumva ochii și te-aș vedea cum intri în camera mea. Seara, când totul se liniștește, stăm împreună și vorbim despre tine, despre plăcerea de a călători împreună cu tine și despre cât de mult ne dorim cu toții să fii din nou cu noi. Tăticule, îți merge bine? Ai dureri în urma accidentului? Ai nevoie de noi, așa cum avem și noi nevoie de tine? Dacă ai nevoie de mine, sunt aici și te iubesc. A ta, Iulia. Scrisoarea fetei de 16 ani a fost trimisă și a ajuns la destinație. Câteva zile mai târziu, Iulia cobora din camera ei pentru micul dejun. Ce surpriză! – În bucătărie stăteau mama și tăticul revenit acasă cu ochii în lacrimi. Viața în comun dintre un soț și o soție este un cadou deosebit al Creatorului nostru. În ochii multor oameni, căsnicia și-a pierdut valoarea. Ea este adeseori văzută doar ca o posibilă formă de conviețuire. Dar aceasta nu schimbă cu nimic realitatea că ea a fost așezată de Dumnezeu. Ea este o binecuvântare minunată pentru toți cei care o acceptă ca pe un dar din partea lui Dumnezeu și se comportă cu multă responsabilitate în ea.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: