Mana Zilnica

Mana Zilnica

14 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Disciplina atenţiei

„Ce vă spun Eu la întuneric, voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche, să propovăduiţi de pe acoperişurile caselor.” Matei 10:27

Uneori Dumnezeu ne trece prin disciplina întunericului pentru a ne învăţa să-I acordăm atenţie. Păsările cântătoare învaţă să cânte în întuneric, iar noi suntem puşi în „umbra mâinii” lui Dumnezeu până când învăţăm să-L auzim. „Ce vă spun la întuneric” – fii atent când Dumnezeu te pune în întuneric şi cât timp eşti acolo, ţine-ţi gura închisă. Te afli în întuneric acum în împrejurările în care eşti sau în viaţa ta cu Dumnezeu? Atunci rămâi tăcut. Dacă-ţi deschizi gura când eşti în întuneric, vorbeşti dintr-o stare de spirit rea; întunericul este timpul când trebuie să asculţi. Nu vorbi cu alţi oameni despre aceasta, nu citi cărţi pentru a descoperi motivul întunericului, ci ascultă şi ia aminte. Dacă vorbeşti cu alţi oameni, nu poţi auzi ce spune Dumnezeu. Când eşti în întuneric, ascultă şi Dumnezeu iţi va da un mesaj care va fi foarte preţios pentru altcineva atunci când vei fi din nou în lumină. După fiecare perioadă de întuneric, vine un amestec de plăcere şi umilinţă (dacă este numai plăcere, mă întreb dacă L-am auzit într-adevăr pe Dumnezeu) – plăcerea de a-L fi auzit pe Dumnezeu, dar în special umilinţă: „Cât de încet şi de greu am priceput ce-mi spune Dumnezeu! Şi totuşi, Dumnezeu mi-a spus aceste lucruri tot timpul în aceste zile şi săptămâni.” Acum El îţi dă darul umilinţei ce-ţi înmoaie inima, un dar care te va face întotdeauna să-L asculţi pe Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Isus Hristos.” FILIPENI 2:51

Epistola către Filipeni tratează despre adevărata viaţă şi experienţă creştină. Apostolul aduce aici pilda Domnului Hristos ca model desăvârşit de viaţă a celui credincios şi aceasata prin puterea Duhului Sfânt. Credincioşii din adunarea din Filipi mergeau bine luînd parte efectivă la Evanghelie şi în mod constant (Cap. 1:5) ba chiar se luptau pentru credinţa care a fost sălăşluită în ei, luînd pildă pe apostolul Pavel care a fost batjocorit şi închis chiar în Filipi. Dar se pare că absenţa apostolului iubit „a lăsat să încolţească sămânţa dezbinării şi neliniştei” şi chiar dorinţa de întâietate şi de mândrie. Din această pricină, apostolul, cu atâta gingăşie îi îndeamnă să se reînvioreze la izvorul care poate menţine unitatea: „…o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând” şi să nu facă nimic din „duh de cerată şi slavă deşartă” şi astfel le îndrepta privirile spre pilda desăvârşită a Domnului Isus care deşi era Dumnezeu binecuvântat în veci, „…n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu ci S-a dezbrăcat de Sine însuşi……şi S-a smerit……până la moarte de cruce.” De aceea ii îndemna să aibă în ei gândul acesta care era şi în Domnul Hristos. Cât de actuale sunt îndemnurile şi gândurile acestea şi pentru noi astăzi, la aproape două mii de ani de când au fost scrise. Şi ele nu se referă numai la cei care se consideră „unşi” pentru lucrarea Iui Dumnezeu ci la fiecare frate sau soră care au pe inimă să
slujească Domnului în smerenie, dezinteresaţi, în dragoste si în anonimat. Duhul de interes personal (chiar dacă nu este material) în lucrurile religioase este atât de obişnuit încât, o stare ca cea descrisă puţin mai sus, stârneşte împotrivire, invidie şi chiar dispreţ din partea acelora care impută altora ceea ce există în ei înşăşi. Şi de aici, câtă tulburare, bârfire, dezbinare şi tot felul de lucruri rele. Aici, în versetul de care ne ocupăm, Cuvântul lui Dumnezeu ne face să intrăm în locul sfânt, în prezenţa Domnului Isus însuşi. Ca să putem însă pătrunde aici să cerem puterea duhovnicească de a-L lua pe EI ca pildă, şi de a traduce acest exemplu în viaţa noastră. Dar este un preţ de plătit, acela al părtăşiei cu smerenia şi suferinţele Domnului Hristos. Ce urmează însă după aceea? Nu numai bucuria de a-I sluji Lui cu toată râvna fiind de folos celor din jurul nostru, fie necredincioşi, fie credincioşi, dar mai ales de a avea parte de înălţarea Lui. „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult.” În mijlocul confuziei generale să venim la El ca să primim aceleaşi simţăminte pe care le-a avut El faţă de oameni.

 

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Cine zice că este în lumină şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric”.

Când mă aflu în situaţii asemănătoare, mă întreb: Ce ar fi dacă Dumnezeu ar gândi despre mine, cum gândesc eu despre oameni? Aşa putem depista cel mai uşor ura, dacă este sau nu în viaţa noastră şi astfel putem să ne şi smerim imediat. Cu măsura cu care măsurăm, ni se va măsura, după cum iertăm, ni se va ierta. „Niciunul să nu gândească în inima lui rău împotriva aproapelui său”, ne avertizează Scriptura. (Zaharia 8:17a). Dacă cineva nu priveşte spre mine cu prietenie, imediat presupun că acesta are ceva cu mine şi îl privesc suspicios. Privirea celor din jurul nostru poate să fie expresia unor dureri,s au greutăţi care-i apasă. De aceea este bine dacă ne străduim să venim în ajutor unii altora, în loc să ne bazăm pe lucruri presupuse. Ce bine este dacă nu gândim despre nimeni ceva rău! Cât de preţios este dacă dragostea ne conduce şi locuieşte în noi Cuvântul: „Dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate”. La versetele 10 şi 11 găsim scris: „Cine iubeşte pe fratele său, rămâne în lumină şi în el nu este niciun prilej de poticnire. Dar cine urăşte pe fratele său, este în întuneric, şi nu ştie încotro merge, pentru că întunericul i-a orbit ochii.” Este evident, că dacă avem ură în inima noastră, nu putem fi fericiţi. Dacă suntem orbiţi, oare am fi pregătiţi pentru venirea Domnului? De aceea să fim treji! Domnul nostru ne trece prin necazuri şi ne va binecuvânta. Aşa cum este scris:”Căci întristările noastre, uşoare de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o slavă veşnică, pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ÎNCONJURAT CU ÎNDURARE

Cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. Psalmul 32.10

Frumoasă răsplată asigurată încrederii! Doamne, la-mi parte de ea din plin! Mai mult ca oricare alt suflet, omul încrezător se simte păcătos; dar iată, harul îi e pregătit. El ştie că nu merită îndurare; dar ea vine peste el şi îi este dată din belşug. Doamne, te rog dă-mi harul să mă încred în Tine! Priveşte, suflete al meu, ce corp de gardă ţi-a fost pregătit! Precum un prinţ este înconjurat de soldaţii săi, tot aşa eşti tu înconjurat de îndurarea Sa. În faţă, în spate, din toate părţile poţi vedea această pază a harului. Tu te găseşti chiar la mijloc, dacă rămâi în Domnul Cristos. Ce aer poţi respira acolo, sufletul meu! Aşa cum te înconjoară aerul pe care-l respiri, tot aşa te înconjoară dragostea lui Dumnezeu. Pentru cel rău sunt mari rele; dar pentru tine sunt atâtea haruri încât necazurile nici nu mai sunt menţionate. David zice: „Voi, cei drepţi, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă, cântaţi de bucurie voi toţi cu inima dreaptă”. Şi ascultând de această poftire, inima mea va arăta bucuria ei. Aşa cum Tu m-ai înconjurat cu îndurarea Ta voi înconjura şi eu altarul Tău, cu cântări de mulţumire.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă slava DOMNULUI, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul DOMNULUI. 2 Corinteni 3.18

Ce binecuvântată este poziţia fiecărui credincios adevărat. Domnul Isus a aşezat în această poziţie binecuvântată pe toţi cei care prin credinţă au intrat în părtăşie cu El, fără nici o excepţie. Ei pot cu faţa descoperită, cu privirea ridicată spre cer să vadă slava lui Isus, Domnul nostru. Ei nu-L cunosc pe El numai ca Mântuitorul care s-a coborât în mizeria păcatelor pentru a ne răscumpăra, ci îl cunosc ca şi cel înălţat la dreapta lui Dumnezeu. De aceea cuvântul ne invită să ne ridicăm ochii ţintă spre acele locuri de sus. Acolo îl vedem noi pe Fiul Omului în cer, căci după ce a fost făcut păcat şi a mers la moarte, a fost încununat cu mărire şi slavă. Fiind uniţi cu El avem putinţa să vedem slava Lui. Fiecare rază de lumină divină ne mărturiseşte că păcatele noastre au fost iertate şi astfel calea către Dumnezeu este deschisă. Noi o vedem prin Duhul şi ne bucurăm de ea. Şi cu cât ne ridicăm mai mult privirea spre cer cu atât mai mult vom fi schimbaţi în chipul slavei Domnului, iar Duhul Sfânt ne va da putere de a înţelege aceste lucruri şi de a gusta binecuvântările cereşti. Prin puterea Duhului Sfânt care locuieşte în noi descoperim tot mai mult chipul şi caracterul lui Cristos, până ce El va veni şi vom fi asemenea chipului Său. „Aşa cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc” (1 Cor. 15.49). Dacă, credinciosul este pe o cruce şi lumea pe alta, depărtarea morală care-i desparte este într-adevăr foarte mare. Şi dacă depărtarea este foarte mare în teorie aşa ar trebui să fie şi în practică. Lumea şi creştinul n-ar trebui să aibă nici o legătură; şi nu vor avea decât dacă creştinul se leapădă de Domnul şi Stăpânul său. Credinciosul se arată necredincios lui Cristos în măsura în care are legături cu lumea. Să veghem cu gelozie împotriva pornirii înnăscute care ne îndeamnă să ne bizuim pe nădejdi pământeşti. Să rămânem cât mai aproape de Izvor!

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, să am sentimentul captivant al prezenţei Tale, voia Ta să se facă în mine şi prin mine fără piedici!

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei: ” Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.”»1 Timotei 3,16

O realitate tulburătoare, prezentă în viaţa multor creştini este aceea că nu îl cunosc cu adevărat pe Cristos. Îl cunosc după Nume, din evanghelizări, dar nu Îl cunosc în Duh, nu au acea intimitate a relaţiei personale. Cine L-a Cunoscut în profunzimea sufletului său pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, va fi, conform promisiunilor Scripturii, plin de bucurie şi fericire, chiar dacă va trebui să
treacă prin suferinţă. Se pare că şi unii din primii ucenici au trecut prin această tragedie a necunoaşterii Lui, nici Isus îi spune lui Filip: «… De atâta vreme sunt cu voi si nu M-ai cunoscut, Filipe?» (Ioan 14,9). Să fim foarte atenţi în viaţa noastră la cuvintele Domnului: «… Unde sunt Eu, Acolo va fi şi slujitorul Meu» (Ioan 14,9). Unde a păşit El pentru prima dată pe acest pământ? În Betleem! Viaţa Sa a început în renunţare, în prigoană, în greutăţi. Şi unde s-a terminat viaţa Sa pământească? În cel mai mare sacrificiu şi în cea mai mare durere — pe crucea de la Golgota. Nimeni nu vrea să îl caute şi toţi se tem să-L găsească acolo, dar exact în acel loc El te aşteaptă şi doar acolo ţi Se va descoperi în toată splendoarea şi gloria Sa!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui. 2 Împăraţi 25:30

Ioiachin nu a ieşit din palatul regelui cu merinde pentru câteva luni; hrana i-a fost asigurată ca o pensie zilnică. Aceasta este şi poziţia în care se află poporul lui Dumnezeu. Hrana zilnică este singura necesitate. Nu avem nevoie de provizii; ziua de mâine nu a venit încă şi nevoile ei ne sunt necunoscute. Setea de care vom suferi în iunie nu poate fi potolită din februarie, fiindcă nu o simţim încă. Dacă avem destul pentru ziua de astăzi, nu suntem în nevoie. Nu ne putem bucura de mai mult. Nu putem mânca, bea sau îmbrăca mai mult decât pentru o zi. Surplusul ne îngrijorează, fiindcă trebuie să-l depozităm şi să-l ferim de hoţi. Un băţ găsit pe cărare îl ajută pe călător, dar o sarcină de lemne este o povară grea. Să ai destul este mai bine decât să ai parte de un ospăţ, fiindcă nu te poţi bucura de mai mult. Nu ar trebui să aşteptăm mai mult; lăcomia este nerecunoştinţa. Când Tatăl nu ne dă mai mult, trebuie să fim mulţumiţi cu cele necesare zilei de azi. Cazul lui Ioiachin este şi al nostru. Avem o porţie zilnică asigurată de Rege. Este o porţie îndestulătoare şi continuă. Avem destule motive să fim mulţumitori. Iubite creştin, în materie de har, ai nevoie de o porţie zilnică. Singur nu ai rezerve de putere. Zi de zi, trebuie să cauţi ajutorul de sus. Este foarte plăcut să primeşti asigurarea că ai pregătită o porţie zilnică. Prin Evanghelie, prin lucrare, prin meditaţie, în rugăciune şi în părtăşie cu Dumnezeu, îţi reînnoieşti puterile. Prin Isus îţi sunt pregătite toate lucrurile de Care ai nevoie. Bucură-te deci de această binecuvântare. Nu pleca niciodată flămând atâta timp cât pâinea zilnică a harului te aşteaptă pe masa îndurării.

 

Seara

Femeia… fusese vindecată numaidecât. Luca 8:47

Una dintre cele mai uimitoare şi emoţionante minuni ale Mântuitorului este în faţa noastră în seara aceasta. Femeia era foarte neştiutoare. Îşi imagina că puterea ieşise din Christos prin legea necesităţii, fără voinţa sau conştiinţa Lui. Mai mult, nu cunoştea bunătatea lui Isus, fiindcă dacă ar fi cunoscut-o nu ar fi încercat să fure vindecarea pe care El era gata să o dea de bunăvoie. Suferinţa ar trebui să se aşeze întotdeauna în faţa milei. Dacă ar fi cunoscut inima iubitoare a lui Isus, ar fi spus „nu trebuie decât să mă aşez undeva unde să mă vadă, şi omniscienţa Lui o să-i descopere situaţia mea; văzându-mă, dragostea Sa mă va vindeca pe loc”. Ii admirăm credinţa, dar ne mirăm de neştiinţa ei. După ce a fost vindecată, s-a bucurat tremurând. Era fericită că puterea divină lucrase o minune în ea, dar se temea că Christos îşi va retrage binecuvântarea şi va închide harul. Cât de puţin înţelegea plinătatea iubirii Sale! Noi nu Il vedem foarte clar pe Isus. Nu cunoaştem adâncimea şi înălţimea iubirii Sale, dar ştim sigur că este prea bun ca să ia unui suflet chinuit darul pe care tocmai l-a obţinut. Tocmai aici este minunea: deşi ştia foarte puţine, avea credinţă, şi credinţa ei adevărată a salvat-o pe loc. Nu a fost nici o întârziere — miracolul credinţei s-a împlinit pe loc. Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, mântuirea ar fi proprietatea noastră prezentă şi viitoare. Dacă, pe lista copiilor lui Dumnezeu, suntem scrişi pe ultimul loc, însă suntem tari în credinţa, nici o putere, omenească sau diavolească, nu ne poate şterge. Chiar dacă nu îndrăznim să ne sprijinim capul pe pieptul Său, cum a făcut Ioan, putem sta în mulţimea din spatele Lui, şi când îi vom atinge veşmântul vom fi curăţaţi. Curaj, suflet şovăielnic! Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! (Filipeni 4:4)

Este un lucru bun să ne bucurăm în Domnul. Poate că ai încercat aceasta, dar n-ai reuşit la început. Nu te mai gândi la aceasta, ci mergi înainte. Chiar şi atunci când nu poţi simţi nici o bucurie, când nu e nici un salt în pasul tău, nici o mângâiere sau încurajare în viaţa ta, continuă să te bucuri şi priveşte „ca o mare bucurie
(Iacov 1:2) „Când treceţi prin felurite încercări” (Iacov 1:2), consideraţi-le ca o bucurie, şi Dumnezeu va răsplăti credinţa voastră. Crezi că Tatăl tău ceresc te va lăsa să porţi steagul victoriei şi bucuriei Sale pe câmpul de luptă, numai pentru a Se retrage calm ca să te vadă prins sau înfrânt de vrăjmaş? NICIODATĂ! Duhul Său Sfânt te va susţine în curajoasa ta înaintare şi-ţi va umple inima cu bucurie şi laudă. Vei vedea că inima ta este veselă şi înviorată de plinătatea interioară.

Doamne, învaţă-mă să mă bucur în Tine – şi „bucuraţi-vă întotdeauna” (1 Tes. 5:16).

Cel mai slab sfânt îl poate pune pe fugă pe Satan,

Dacă-l întâmpină cu un strigăt de laudă.

 

Fiţi plini de Duh. …cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Efeseni 5:18-19

În aceste versete, apostolul Pavel ne îndeamnă să folosim cântarea ca inspiraţie în viaţa noastră spirituală. El îşi avertizează cititorii să-şi caute motivaţia nu în trup, ci în duh, nu prin stimularea cărnii, ci prin exaltarea sufletului.

 

Câteodată o lumină îl surprinde

Pe creştin în timp ce cântă.

 

Haideţi să cântăm chiar şi când nu suntem dispuşi, pentru că în felul acesta dăm aripi picioarelor greoaie şi transformăm oboseala în putere. John Henry Jowett

 

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau. Fapte 16:25

O, Pavel, ce exemplu minunat eşti tu pentru noi! Te-ai lăudat cu faptul că porţi „semnele Domnului Isus pe trupul [tău]” (Galateni 6:17). Ai fost lovit cu pietre până aproape de moarte, de trei ori ai fost „bătut cu nuiele” (2 Cor. 11:25), ai primit 195 de lovituri de bici de la iudei şi ai fost bătut la sânge de filipeni şi aruncat în temniţă. Cu siguranţă harul care ţi-a dat putere să cânţi laude în timp ce îndurai atâta suferinţă este de ajuns şi pentru noi. J. Roach

 

O, haideţi să ne bucurăm în Domnul, mereu,

Când săgeţile Ispititorului zboară,

Pentru că Satan încă se teme, aşa cum deseori s-a temut şi înainte,

De cântarea noastră mult mai mult decât de plângerile noastre.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 42.1-17

Am ajuns la deznodământul cărţii. Iov, în sfârşit, a înţeles lecţia cea mare: se numeşte eliberare! – este descătuşarea de eul vrednic de dispreţ. In timp ce Domnul îi vorbea, lui Iov i se spulberau rând pe rând toate părerile înalte pe care le avusese despre sine. Încetul cu încetul, şi-a descoperit cu scârbă răutatea inimii. Cel care promisese că nu avea nimic de adăugat a capitulat, în sfârşit, strigând: „Mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc…” (v. 6; vezi şi 40.5). Aceasta era tot ce a mai putut spune, în prezenţa lui Dumnezeu, un om care până acum se considerase drept, fără pată, temător de Dumnezeu şi departe de rău. Iov fusese cernut precum grâul (Luca 22.31). A fost un proces dureros, dar care, ca şi în cazul lui Petru mai târziu, i-a risipit toată încrederea în sine. El a putut de atunci să-şi întărească fraţii şi să se roage pentru prietenii săi (v. 10). In patru rânduri, Domnul l-a numit: „robul Meu Iov” (v. 7,8); şi i-a condamnat pe cei trei jalnici mângâietori. I-a trimis pe alţii la Iov, care i-au adus o mângâiere adevărată. Şi nu S-a mărginit numai să-l readucă pe Iov în starea de dinainte, ci i-a dat de două ori mai mult decât tot ceea ce avusese înainte. Totuşi, Iov a căpătat ceva mult mai de preţ decât toate acestea: a învăţat să-L cunoască pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să se cunoască pe sine.

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Genesa 2:21-25

Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.  Matei 19:6

ŞUVIŢA A TREIA

Chiar de la început, instituţia căsniciei a fost acea legătură hotărâtă de Dumnezeu prin care un bărbat şi o femeie să devină un singur trup atâta timp cât vor trăi (Gen. 2:21-24). Dar pentru ca aceştia doi să devină un singur trup într-o unitate pe viaţă, Dumnezeu trebuie să fie partea centrală a acestei relaţii. Voia Sa, ajutorul Său şi binecuvântările Sale sunt esenţiale pentru ca un cămin să devină ceea ce trebuie să fie. Revista „Leadership” a publicat un scurt articol trimis de Cathern Pazton, care ilustrează importanţa de a-L lăsa pe Dumnezeu să domine relaţiile de căsătorie. Ea scrie: „O cosiţă pare să conţină numai două şuviţe de păr. Dar este imposibil să creezi o împletitură de păr numai cu două şuviţe. Dacă cele două ar fi puse împreună, atunci s-ar desface imediat. Aici este misterul: Ceea ce pare a fi format numai din doi are nevoie de al treilea. A treia şuviţă, deşi nu imediat evidentă, ţine împletitura strîns ţesută împreună”. Apoi Paxton conclude: „într-o căsătorie creştină, prezenţa lui Dumnezeu, ca o a treia şuviţă în împletitura părului, ţine soţul şi soţia împreună”. Intenţionezi să ai o familie? Dacă este aşa, planifică chiar acum să-I dai lui Dumnezeu locul ce I se cuvine în viaţa ta. Recunoaşte-L ca pe Cel ce a instituit căsătoria şi dă-I onoarea ce I se cuvine în noul tău cămin.

Cere-I ajutorul Său. Bizuie-te pe conducerea Sa. Acceptă-I autoritatea. 
Dacă vei face aşa, vei descoperi că relaţiile căsătoriei voastre vor fi strins legate împreună prin puterea celei de-a treia şuviţe nevăzute – puterea prezenţei lui Dumnezeu însuşi. D.C.E.

    Când două inimi dragostea le leagă, 
    Nu-s forţe să le rupă părtăşia; 
    Vor rămânea-mpreună o viaţă-ntreagă

    Când Dumnezeu le fi-va Bucuria. D.J.D.

    Într-o căsnicie, singur Dumnezeu poate fi a treia parte care face ca ea să funcţioneze.

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

PRACTICĂ ALTRUISMUL (5)

„Căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi” (1 Corinteni 10:33)

lată trei întrebări pe care şi le pun deseori oamenii atunci când discuţi cu ei:

1) Chiar îţi pasă de mine? Dr Calvin Miller a spus-o astfel: „Când oamenii îi ascultă pe alţii vorbind, ei se gândesc în sinea lor: Eu sunt singurătatea în căutarea unui prieten. Eu plâng, însă doresc să râd. Eu sunt suspinul ce caută consolarea. Eu sunt rana în căutarea vindecării. Dacă vrei să te bucuri de atenţia mea, nu trebuie decât să mă convingi că vrei să fii prietenul meu”.

2) Chiar poţi să-mi fii de ajutor? Oamenii de succes nu uită că lumea le pune mereu această întrebare. O modalitate prin care le-ai putea răspunde ar fi să te concentrezi asupra beneficiilor pe care le ai de oferit. S-o recunoaştem, în ziua de astăzi, lumea este bombardată zilnic cu informaţii despre produse şi accesorii. Aşa că, în cele din urmă îşi închid urechile.

3) Chiar pot avea încredere în tine? William Arthur Ward a scris: „Ferice de cel ce s-a deprins să admire fără a invidia, să urmeze fără a imita, să laude fără a flata şi să conducă fără a manipula”. Carisma şi abilităţile tale te pot duce în vârf, dar numai caracterul şi dedicarea te vor ţine acolo. Încrederea se clădeşte pe rostirea adevărului şi pe respectarea angajamentelor. Oamenii acţionează în virtutea propriilor interese, nu alor tale. Ceea ce înveţi despre ei duce întotdeauna la o răsplată mai mare decât ceea ce le spunem despre noi înşine. Fie că îţi cumperi o maşină, că îţi alegi partenerul de viaţă sau asculţi o predică, în lăuntrul tău doreşti să ştii: „Pot avea încredere în această persoană?” Ei bine … dar ei pot avea în tine?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 În mâna dreaptă avea şapte stele … Cele şapte stele sunt îngeri ai celor şapte adunări. Apocalipsa 1.16,20

Mâinile Domnului Isus (7) – Mâini care ordinează

Apocalipsa este o carte plină de simboluri, însă acest lucru nu trebuie să ne dea înapoi de la a o citi; de fapt, ni se spune că cei care citesc, care ascultă şi care păzesc lucrurile scrise în ea sunt binecuvântați (Apocalipsa 1.3). În mod evident, dacă suntem îndemnați să o citim, înseamnă că poate fi înțeleasă. Domnul Isus Sa descoperit apostolului Ioan întrun fel tainic, un fel în care Ioan nuL mai văzuse niciodată înainte. Hristos i Sa arătat întro stare glorificată, îmbrăcat în haine preoțeşti care vorbesc despre judecată şi luând seama la starea adunărilor din Asia. Sunt multe trăsături ale lui Hristos prezentate în acest capitol, însă, în legătură cu meditația noastră asupra mâinilor Domnului Isus, vom nota faptul că El avea şapte stele în mâna Sa dreaptă. Interpretarea se găseşte în chiar acest capitol: „Cele şapte stele sunt îngerii celor şapte adunări”. Îngerii (în greacă, „înger” înseamnă „mesager”), ca reprezentanți ai adunărilor lor locale, primesc mesajul de la Hristos. Ei reprezintă elementul de responsabilitatedin adunarea locală. La începutul istoriei Adunării, citim că exista un grup de oameni, mai mulți bătrâni sau episcopi, în fiecare adunare locală. Ei nu erau ordinați în mod oficial, ci erau ridicați de Duhul Sfânt (Fapte 20.28). Vedem că îngerii sunt în mâna lui Hristos. El este Cel care ordinează. El este Cel care trimite şi care controlează activitatea, nu omul. Mâna dreaptă este locul controlului şi al puterii; prin urmare, ei sunt sub autoritatea Lui. Cei care Îl slujesc pe Domnul pot conta pe îndrumarea şi pe sprijinul Lui în lucrările lor. Să nu uităm niciodată că Domnul Isus este Cel care conduce adunările, iar cei care lucrează pentru El sunt direct responsabili față de El, şi nu față de vreo organizare pământească. B. Reynolds

 

Sămânţa Bună

 

… Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu. Matei 26.39

Două motive

Aceste cuvinte rostite de Mântuitorul în Ghetsimani, când sufletul Îi era cuprins de o întristare de moarte, ne-au fost păstrate din cel puțin două motive. Mai întâi ca să putem întrezări ceva din agonia pe care a îndurat-o Mântuitorul, care nu făcuse niciodată rău nimănui, dar urma să sufere în mâinile celor nelegiuiți. Domnul cunoștea totul de mai înainte: scuipările, palmele peste față, bătăile peste cap, cununa de spini, străpungerea mâinilor și a picioarelor, atârnarea pe cruce. Și totuși, paharul cu privire la care Se ruga Hristos este un simbol al celor trei ore de întuneric. În acele ore, Cel care nu făcea decât ce făcea și spunea Tatăl, urma să fie făcut păcat pentru noi. Acesta era paharul atât de amar sufletului Său preasfânt, pahar pe care trebuia să-l bea. În al doilea rând, cuvintele ne-au fost păstrate, pentru ca noi toți să știm că nu a existat nimic care să poată înlocui moartea Domnului. Nu exista niciun alt mod de a îndeplini cerințele sfințeniei și ale dragostei lui Dumnezeu! Numai așa putea Dumnezeu să-l socotească drept pe cel ce crede în Isus. Dumnezeu îi poate îndreptăți pe păcătoși doar pentru că L-a făcut pe Hristos Locțiitorul lor. Primindu-L pe Mântuitorul, devenim copii ai lui Dumnezeu și avem iertare și pace cu Dumnezeu.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: