TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Disciplina necazului
În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33
În general, viaţa creştină este considerată ca
însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijlocul necazurilor, ceea ce este cu totul altceva. „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin. „In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu
Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea. Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar
Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria. În acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Şi după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat mâinile”.
LUCA 24:40
Ucenicii în loc să se bucure că L-au văzut pe Domnul Isus după învierea Sa, aşa după cum, de fapt, le spusese mai- dinainte de câteva ori, necredinţa i-a făcut mai degrabă să se înspâimânte decât să li se umple inima de bucurie. De aceea El le arată mâinile lui cu semnele rănilor în ele, dovada de netăgăduit că mântuirea a fost săvârşită şi că El este viu. În mâinile Domnului Isus este siguranţă, este confirmarea providenţei dumnezeieşti, este împlinirea măreţei lucrări de restaurare a omului căzut şi a creaţiunii care a fost afectată de căderea omului în păcat. De aceea Dumnezeu în iubirea Lui nemărginită, I-a pregătit un trup Domnului Isus pentru ca în felul acesta, să poată veni la omul căzut şi să-L ridice la starea pentru care a fost creat.Mâinile străpunse ale Domnului Isus! Când ucenicii le-au văzut, toată spaima lor a dispărut şi inimile lor s-au umplut de o mare bucurie, acea bucurie pe care nimeni nu o mai poate răpi. În mâinile străpunse ale Mântuitorului nostru este chezăşia imuabilă a siguranţei mântuirii noastre, aşa după cum a spus-o El însuşi: „Oile Mele ascultă glasul Meu (noi suntem aceste oi); Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică; nicidecum nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” Ioan 10:27, 28.Mâinile Lui pot să mântuiască numai pentru că sunt străpunse. Mâinile Lui străpunse sunt argumentrul suprem înaintea lui Dumnezeu, oridecâte ori Satan ne pârăşte pentru greşelile noastre, şi numai pe temeiul lor Dumnezeu ne iartă, iar Satan este ruşinat şi respins.
OMUL în slavă, poartă şi va purta toată veşnicia semnele rănilor pe care le-a primit de la noi, dar care vor constitui mărturia veşnică a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, nişte păcătoşi care am fi fost pierduţi pentru veşnicie, dacă mâinile Lui n-ar fi fost străpunse pentru noi. Singura mărturie în cer a ceea ce a putut face omul, sunt rănile pe care le poartă Domnul Isus în trupul Său.Dacă în fiecare dimineaţă, înainte de a începe orice activitate domestică, ne-am gândi la mâinile străpunse ale Domnului Isus, şi la întregul şir de suferinţe care s-au concretizat prin pironirea lor pe cruce, fără îndoială că am fi cuprinşi de mai multă grijă de a nu pângări, prin greşelile noastre, acele mâini binecuvântate şi sfinte.
„Măreţia lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, dreptatea Sa şi adevărul Său, toate aceste caractere ale lui Dumnezeu erau îndreptate împotriva Domnului Hristos, făcut păcat pentru noi, şi semnele din mâinile Lui vor fi toată veşnicia dovada a ceea ce este Dumnezeu. IUBIRE!
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. Prov. 20:1.
In capitolul 23:29-30, citim: „Ale cui vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui neînţelegerile? Ale cui sunt rănile fără motiv? Ai cui sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă muşcă întocmai ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă”. Vinul şi femeile înşeală pe cei neînţelepti şi cei ce se alipesc de curve, vor deveni sălbatici, iar ca răsplată vor primi molii şi viermi şi se distrug, ca o pildă îngrozitoare pentru ceilalţi. Ah, câtă nenorocire şi suspin a adus deja alcoolul! De aceea se bucură Dumnezeu când copiii Lui se abţin şi dacă ei lumină şi sare pentru beţivi. Primul propovăduitor din Noul Testament n-a băut vin nici băuturi tari sau alcoolice. Timotei n-a băut, ştim aceasta, deoarece Pavel l-a îndemnat să folosească şi puţin vin din cauza stomacului său bolnav. (1 Tim. 5:23). Dar în schimb, astăzi ar trebui spus multor aşa zişi creştini: „Să nu mai bei vin din cauza stomacului tău, sau lasă-te de fumat”. Misionarul Lehrenh a spus: „Dacă Dumnezeu l-ar fi creat pe om pentru fumat atunci i-ar fi făcut şi un horn pe cap”. Câţi fumători au aprins casa din neatenţie! Cuvântul lui Dumnezeu nu spune degeaba să nu stai pe scaunul batjocoritorilor. Dar ferice de omul care nu se duce la la sfatul celor răi. Căci cine ascultă de toţi, este uşuratic şi-şi face rău, dacă se lasă dus în eroare astfel.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
VORBEŞTE CE EL TE ÎNVAŢĂ
Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus.Exodul 4.12
Mai mulţi slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu cu vorbirea greoaie, se găsesc într-o mare încurcătură când sunt chemaţi să vorbească pentru Domnul; ei se tem să nu strice lucrarea prin defectul lor. Să-şi amintească atunci că Domnul este acela care le-a dat această limbă şi să ia seama să nu arunce ocară asupra Aceluia care i-a creat. Se poate ca o limbă greoaie să nu fie un rău aşa de mare ca o limbă prea slobodă şi puţine cuvinte valorează adesea mai mult decât belşugul unui discurs.De asemenea este adevărat că adevărata putere pentru mântuire nu stă în retorica omenească, cu gesturile sale, cu vorbele sale frumoase şi cu voci sonore. Defectul de a nu vorbi cu uşurinţă nu este un cusur aşa de mare, după cum se pare. Dacă Dumnezeu este cu gura noastră şi cu duhul nostru, vom avea ceva mai mult decât arama sunătoare a elocvenţei sau chimvalul zăngănitor al puterii de convingere. Învăţătura lui Dumnezeu este înţelepciune; prezenţa Lui este putere. Faraon avea mai multe motive să se teamă de bâlbâiala lui Moise decât de cei mai buni vorbitori ai Egiptului; căci ceea ce spunea el, avea putere în sine; el vorbea despre urgii şi moarte.Dacă Domnul este cu noi în slăbiciunea noastră firească, vom fi încinşi cu o putere supranaturală. Deci să vorbim pentru Isus cu îndrăzneală, aşa cum putem vorbi.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Ioan 10.28
Ce putere au aceste cuvinte pentru inima credinciosului în călătoria lui pe acest pământ, unde este înconjurat de multe ispite, de atâţia duşmani pe pământ şi în aer, de Satan şi îngerii lui! Ce binecuvântare, ce minunat lucru să ştii că ai intrat prin uşă, că eşti mântuit, că ai viaţa veşnică, că Domnul Isus te cunoaşte, te ocroteşte şi că-L cunoşti ca pe Păstorul cel Bun, că El te întăreşte şi te îmbărbătează, că în El ai TOTUL DEPLIN, şi în sfârşit e mare har că nimeni nu poate să te smulgă din mâna Lui şi a Tatălui. POATE OARE să ne lipsească ceva? Avem oare motiv să ne îngrijorăm dacă ajungem la ţintă? NIMENI nu le poate smulge din mâna Mea!” De ce să ne temem? Cine este mai mare ca El? NIMENI! Totul se odihneşte în mâinile Lui. Să nu ne încredem oare în El în chip desăvârşit? Sunt cuvintele Păstorului cel Bun. Ce slavă că suntem oiţele Păstorului cel Bun! Ce linişte ne dă această cunoştinţă, într-o lume neliniştită. El cunoaşte primejdiile şi ispitele; El le întâmpină. El ne avertizează şi ne îndreaptă când ne-am abătut. El ne ridică dacă suntem în situaţia să cădem. Dacă avem sete ne înviorează, suntem flămânzi ne hrăneşte. El ne poartă în orice timp în inima Lui şi ne vine în ajutor în slăbiciunile noastre. El ne cunoaşte şi noi îl cunoaştem. El merge înaintea noastră şi noi îl urmăm. Ce poziţie măreaţă! De l-ar cunoaşte mulţi pe acest Păstor! De aceea chiar azi du-te înainte prin această uşă deschisă! încă mai este deschisă! Mâine poate e pe veci închisă. Sunt mulţi care vor să se îmbunătăţească, să ia hotărâri, să urmeze anumite rânduieli religioase cu scopul de a obţine viaţa veşnică. Dar toate acestea îi vor face să strige: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte.” Aceştia vor constata că Domnul dă viaţa veşnică şi numai El.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Doamne, cheamă-mă pe nume ca să mă cutremur de acea minunată chemare! Ce schimbare aduce un lucru mărunt pe care îl faci Tu – o chemare pe nume, o atingere în treacăt, şi suntem în extaz! O, de ce nu faci asta mai des?
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a fagăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.» IACOV 1,12
Domeniul din viaţa spirituală în care un credincios născut din nou are cel mai mult de luptat este rugăciunea. Fii numai atent cât de mult caută diavolul să lovească exact în viaţa ta de rugăciune. Conştientizează cât de mult încearcă cu toate puterile să te oprească să te rogi, deoarece, printr-o rugăciune sfântă şi consecventă multe suflete sunt smulse din gheara lui. De aceea doresc să te avertizez asupra unor duşmani specifici de care Satan se foloseşte să ţi se împotrivească: credincioşii cu o religiozitate aparentă. Cât timp Domnul Isus a trăit pe pământ nu vameşii şi păcătoşii I-au fost duşmani, dimpotrivă, El a fost tot timpul înconjurat de ei. Cei mai aprigi duşmani ai Săi au fost oamenii religioşi,cei care în cele din urmă L-au crucificat. Astăzi lucrurile stau la fel. In dedicarea ta pentru Dumnezeu, cel mai mult vei fi lovit de «creştinii» făra Cristos. Aș vrea să-i întreb pe aceşti aşa-zişi «creştini»: ştiţi încotro vă îndreptaţi? Creştinismul vostru de suprafaţă este opera diavolului. Dacă nu vă naşteţi din nou şi nu vă pocăiţi din toată inima, îi veţi aparţine pe veşnicie lui Satan, duşmanul sufletelor voastre. Să punem deci la inimă ceea ce ne spune Iacov: «Supuneţi-vă, dar lui Dumnezeu. împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8).
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
Care face totul după sfatul voii Sale. Efeseni 1:11
Credinţa noastră în înţelepciunea lui Dumnezeu presupune şi necesită un scop special al Lui şi un plan în lucrarea de mântuire. Ce ar fi fost creaţia fără proiectul Său? Există vreun peşte în ocean sau vreo insectă în aer lăsată la voia întâmplării în ceea ce priveşte forma? Nu, în fiecare os, încheietură, muşchi, tendon, glandă şi vas de sânge se observă prezenţa unui Dumnezeu care a făcut totul conform proiectului înţelepciunii infinite. Va fi oare Dumnezeu prezent în creaţie, conducând totul, şi va lipsi în har? Oare noua creaţie va fi prezidată de geniul capricios al voinţei libere, atunci când vechea creaţie este condusă de voia divină? Priveşte providenţa! Cine nu ştie că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui? Până şi perii capului ne sunt număraţi. Dumnezeu cântăreşte munţii durerii noastre pe talger, şi pune în balanţă dealurile necazurilor noastre. Este posibil să existe un Dumnezeu al providenţei, şi al harului nu? Să fie scoicile conduse de înţelepciune, iar boabele lăsate la voia întâmplării? Nu, El cunoaşte sfârşitul de la început. El îl vede pe fiecare la locul potrivi, nu numai Piatra de la capul unghiului,. scăldată în sângele Fiului Său, dar şi poziţia fiecărei pietre alese, luată din cariera naturii şi şlefuită prin harul Său. El vede întregul de la colţ la streaşină, de la temelie la acoperiş, de la bază la culme. El are în minte o cunoaştere clară a fiecărei pietre care urmează să fie aşezată în locul pregătit, El ştie cât de mare va fi clădirea şi când va fi aşezat acoperişul, în strigăte de „Indurare! Îndurare peste el!”. La sfârşit se va vedea clar că, în fiecare vas ales de îndurare, Iehova a făcut totul după sfatul voii Sale, şi că, în fiecare parte a lucrării harului Său, El şi-a împlinit scopul şi Şi-a slăvit propriul nume.
Seara
Ea a cules spice de pe câmp până seara.Rut 2:17
Îngaduiţi-mi să învăţ de la Rut, culegătoarea. Dacă ea a ieşit pe câmp să culeagă spice, eu trebuie să ies pe câmpul rugăciunii, meditaţiei, doctrinei şi învăţării Cuvântului, ca să adun hrană spirituală. Culegătoarea îşi aduna partea spic cu spic; câştigul ei venea puţin câte puţin. Eu trebuie să fiu mulţumit cu cercetarea unui singur adevăr, dacă nu sunt mai multe. Fiecare spic mă ajută să adun un snop, şi fiecare lecţie din Evanghelie contribuie să ne facă să ajungem la „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15). Culegătoarea îşi ţinea ochii deschişi. Dacă ar fi rătăcit toată ziua pe câmp cu gândurile aiurea, nu ar fi avut ce duce acasă seara. Trebuie să fiu atent atunci când mă angajez în disciplinele religioase, ca să nu-mi fie nefolositoare. Mă tem că am pierdut mult deja. O, dacă aş putea să-mi estimez corect oportunităţile şi să culeg cu mai multă pricepere! Culegătoarea se apleca la tot ce găsea, şi la fel trebuie să fac şi eu. Spiritul mândru critică şi caută motive, dar minţile umile culeg şi primesc beneficii. O inimă umilă este un mare ajutor în ascultarea profitabilă a Evangheliei. „Cuvântul sădit” (Iacov 1:21) mântuitor poate fi primit doar în umilinţă. Un spate ţeapăn nu ajută culegătorului. Mândria este un tâlhar netrebnic, care nu poate fi îndurat nici un moment. Dacă arunci un spic ca să cauţi altul mai mare, rezultatul zilei nu e îmbucurător. Culegătoarea trebuia să strângă tot, ca să aibă câştig la sfârşit. Cât de adesea uit tot ce aud; un al doilea adevăr îl scoate pe primul, aşa că, până la urmă, lectura şi ascultarea mea nu duc la nimic! Sunt eu convins de importanţa adunării adevărului? Un stomac flămând face culegătorul mai înţelept. Dacă nu ai spice în mână, nu vei avea pâine pe masă. Culegătoarea munceşte cu simţământul necesităţii; de aceea, pasul ei este hotărât şi mâinile atente. Eu am o nevoie mai mare. Doamne, ajută-mă să fiu convins de această nevoie, ca să culeg pe câmpul care aduce o răsplată atât de mare.
IZVOARE IN DEŞERT
Voi preface toţi munţii mei în drumuri.(Isaia 49:11)
Dumnezeu va face ca obstacolele noastre să servească scopurilor Lui. Toţi avem munţi în vieţile noastre, şi de multe ori aceştia sunt oameni sau lucruri care ameninţă să blocheze progresul vieţii noastre spirituale. Obstacolele pot fi neadevăruri spuse despre noi; o ocupaţie dificilă; „un ţepuş în carne” (2 Corinteni 12:7); sau crucea noastră zilnică. Şi deseori ne rugăm pentru îndepărtarea lor, căci tindem să gândim că numai dacă acestea ar fi îndepărtate, am trăi o viaţă mai tandră, mai curată şi mai sfântă.”O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima…!” (Luca 24:25). Acestea sunt tocmai condiţiile necesare succesului, şi au fost puse în vieţile noastre ca mijloace de producere a darurilor şi a calităţilor pentru care ne-am rugat atât de mult timp. Ani de zile ne rugăm pentru răbdare, şi când ceva începe să ne încerce peste puterile noastre, fugim de lucrul acela. Încercăm să-l evităm, îl vedem ca pe un obstacol de netrecut în calea scopului dorit, şi credem că dacă ar fi îndepărtat, am experimenta imediat eliberarea şi victoria.Nu este adevărat! Am vedea doar sfârşitul ispitei de a fi nerăbdători. Asta nu este răbdare! Singura cale prin care se poate ajunge la adevărata răbdare este tocmai prin îndurarea acestor încercări care par atât de insuportabile în ziua de azi.Nu mai fugi, ci supune-te! Cere prin credinţă să fii părtaş răbdării Domnului Isus şi înfruntă-ţi încercările prin El. Nu este nimic în viaţa ta care să te întristeze sau să te preocupe astfel încât să nu poţi să te supui celui mai înalt scop. Adu-ţi aminte că ele sunt munţii lui Dumnezeu. El îi pune acolo pentru un scop, şi ştim că El Îşi va ţine întotdeauna promisiunea. „Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa. Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri” (Iov 28:23-24). Deci când ajungem la poalele munţilor, vom găsi calea. din Hristos în Isaia, de F. B. Meyer
Scopul încercărilor noastre nu este doar de a ne testa valoarea, ci şi de a o creşte, la fel cum stejarul semeţ este testat prin furtuni şi, în acelaşi timp, întărit prin ele.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Matei 16.1-12
Încă o dată fariseii cer un semn (cap. 12.38…); încă o dată Isus le aminteşte de semnul lui Iona: moartea Sa pe care urma să o împlinească. Creştinii de azi, care sunt în ajunul revenirii Lui, nu mai trebuie să aştepte semne înainte de venirea Sa. Credinţa lor se odihneşte pe promisiunea Sa şi nu pe dovezi vizibile, pentru că altfel nu ar mai fi credinţă. Totuşi, câte indicii avem că aici, jos, se apropie sfârşitul istoriei Bisericii! Mândria omului creşte mai mult ca oricând; lumea creştinată manifestă caracteristicile din 2 Timotei 3.1-5. În plus, sunt şi semne exterioare: poporul evreu se întoarce în ţara lui, naţiunile Europei încearcă să se unească în cadrul vechiului imperiu roman… Să deschidem ochii şi să ni-i ridicăm spre cer: Isus revine. Domnul îi lasă pe aceşti necredincioşi şi pleacă (v. 4). Acum însă chiar ucenicii Lui îl întristează, atât prin lipsa lor de încredere, cât şi prin faptul că nu-şi mai aduc aminte, după cum în cap. 15.16,17 Îl mâhniseră prin lipsa lor de pricepere. Nu suntem şi noi uneori ca ei? Să reţinem îndemnul pe care Dumnezeu ni-l dă prin chiar gura lui Petru, de a arunca asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El însuşi Se îngrijeşte de noi (1 Petru 5.7).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Tit 3:1-7
DATORII VECHI
El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui… Tit 3:5
La începutul acestui secol, a trăit un pastor, pe nume T.T. Shields, care a relatat următoarea întâmplare ce s-a petrecut în timp ce el discuta cu proprietarul unui magazin alimentar. A intrat o femeie în magazin, l-a luat pe proprietar la o parte, şi a început să-i şoptească ceva la ureche. După câteva minute a plecat, vădit nefericită. Deoarece pastorul îl cunoştea foarte bine pe proprietar, l-a întrebat de ce era atât de dezamăgită femeia aceea. El i-a răspuns: „A trebuit să-i refuz cererea de a-i da marfă pe credit. Am întrebat-o: „Soţul a fost dat afară din serviciu?” şi ea a răspuns: „Nu!” „Lucraţi şi dumneavoastră?” „Da”, a răspuns ea. „Deci amândoi câstigaţi bine?” „Da”, a spus femeia. Şi atunci i-am spus: Dacă nu puteţi plăti acum când câstigaţi bine amândoi, atunci ce posibilităţi o să aveţi să vă plătiţi datoriile vechi?” Dacă n-ar fi fost prin harul lui Dumnezeu, am fi si astăzi în aceeaşi condiţie spirituală, incapabili să ne plătim datoriile păcatelor noastre. Dumnezeu, desigur, nu este implicat în afacerea cu vânzarea mântuirii. Dacă ar fi aşa, atunci nici unul dintre noi nu am fi fost în măsură să plătim pentru păcate. Chiar dacă, în acest moment, am înceta cu orice păcat şi dacă am trăi desăvârşiţi până în ziua când ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnzeu nici atunci nu am putea intra în cer. Deficitul păcatelor trecute ar rămânea neplătit.De aceea, planul de mântuire al lui Dumnezeu este atât de minunat. Murind pe cruce, Isus a plătit datoria pe care n-am putut s-o plătim – datoria păcatelor trecutului, prezentului şi viitorului. Tot ce trebuie să facem este să acceptăm plata Sa în întregime. I-ai permis tu să-ţi lichideze vechile datorii?P.R.V.
În clipa când te-ncrezi în Domnul Isus,
Lăuntrul tău este spălat, iertat.
Şi sângele Lui sfânt este-ndeajuns
Să plătească pentru orişice păcat. – Anonim
Când Dumnezeu iartă păcatul, curăţeşte contul, şterge amintirea şi înputerniceşte primitorul
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Isus a răspuns și ia zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel careți zice: «DăMi să beau!», tu ai fi cerut de la El și țiar fi dat apă vie”. Ioan 4.10
O femeie din Samaria, aparent deloc potrivită pentru a sta în compania lui Mesia, o femeie sărmană din Sihar, întro stare morală degradată chiar și pentru standardele omenești, Îl întâlnește pe Domnul, atunci când El era singur la fântâna lui Iacov, unde Se așezase, fiind obosit de călătorie. Na trebuit mult timp ca Domnul săȘi croiască drum către inima ei.
Isus îi cere puțină apă să bea. El Se apropie de această femeie nu ca Mesia, deși era Mesia, ci ca Fiul lui Dumnezeu, care căuta nu gloria, ci un prilej săȘi manifeste harul. Omul era pierdut, iar Dumnezeu era mișcat de compasiune față de el. Exista doar Unul care Se putea ocupa de nevoia omului căzut, iar acesta era El, Fiul lui Dumnezeu. Astfel, mișcat de iubirea Sa, El Se apleacă și îi face o cerere femeii. Câte nar fi făcut El, doar să ajungă la inima ei!Femeia a fost cu totul surprinsă, căci iudeii naveau nicio legătură cu samaritenii. Pentru ea, El nu era decât „un iudeu”, iar ea însăși, doar „o femeie samariteană”. Ce vedere îngustă avea, fie în ceL privea pe Domnul, fie în ceo privea pe ea însăși! Domnul însă spune: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel careți zice: «DăMi să beau!», tu ai fi cerut de la El și țiar fi dat apă vie”.Femeia nuL cunoștea; abia dacă știa ceva despre legea lui Dumnezeu, deși mai târziu a făcut referire la ea; însă în ce privește darul lui Dumnezeu, cine sar fi gândit la așa ceva? Cine, chiar din Israel, din acel popor favorizat, realizase vreodată adevărul că Dumnezeu dăruiește? Lucrul de care femeia era momentan atașată, religia omenească, are o imagine exact contrară despre Dumnezeu – ea Îl privește întotdeauna ca pe Unul care trebuie să primească. Este adevărat că samariteana nu era decât o femeie păcătoasă și pierdută, însă mândria și gelozia religioasă se împacă bine chiar și cu o astfel de stare. Pentru ea, ba chiar și pentru aceia care ar fi trebuit să știe mult mai multe decât ea, Dumnezeu este întotdeauna Unul care cere, nu Unul care dăruiește întrun fel cum numai El poate so facă.W. Kelly
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
… Dumnezeu, Mântuitorul nostru, … voiește ca toți oamenii să fie mântuiți …1 Timotei 2.3,4
… cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Romani 10.14
O creștină relatează: În satul nostru a venit o familie străină. Soția era o croitoreasă bună. Când mă ajuta să fac haine pentru copiii mei, vorbeam deseori îndelung. De multe ori a venit vorba și despre Dumnezeu, dar totdeauna doar vag și mult prea neclar. Acest lucru mă apăsa, deoarece aș fi dorit să-i vorbesc despre cel mai important lucru și să o întreb dacă Îl primise pe Isus Hristos ca Salvatorul ei. Totuși ezitam mereu să discut acest lucru cu ea. Într-o zi, croitoreasa se îmbolnăvi foarte grav. Am vizitat-o și acum eram pregătită să vorbesc serios cu ea despre Domnul Isus. Dar când am intrat în casă, soțul ei mi-a spus foarte clar: „Niciun cuvânt despre Dumnezeu! Altfel ar înțelege că este pe moarte”. M-am întristat foarte mult, deoarece pierdusem ocazia pe care mi-o dăduse Dumnezeu. Dar am vizitat-o mai departe și m-am rugat în continuare Domnului.
În acea perioadă a venit în sat un credincios din patria lor, pentru a le aduce concetățenilor săi Evanghelia. El a putut să meargă și la prietena mea și să-i vorbească despre Mântuitorul. Câteva zile mai târziu, ea a adormit în pace. Ea primise vestea bună și își pusese toată încrederea în Domnul Isus și în lucrarea Sa. Astfel a plecat fericită în veșnicie. Cât de mulțumitoare Îi sunt Domnului, că i S-a descoperit totuși și ei!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IȚI ESTE TEAMA? INCREDE-TE ÎN DUMNEZEU!
„Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine”
(Isaia 26:3)
Teama este o componentă firească a vieții. Chiar și oamenii cei mai tari si mai încrezători pe care îi cunoști au parte de ea. Diferența e că aceștia refuză să fie conduși de teamă, știind că atunci când ea este scăpată de sub control, te poate paraliza. Biblia spune: „frica are cu ea pedeapsa” (1 loan 4:18). Cercetătorii de la Universitatea Yale au descoperit că pacienții care presupuneau că o să experimenteze șocul electric aveau un grad de anxietate similar cu al celor care trecuseră efectiv prin așa ceva. Cercetătoarea Elizabeth Phelps scrie: ” O mare parte din fricile si anxietățile noastre sunt dobândite prin intermediul comunicării. Dacă ti se spune să-ti fie frică de câini, atunci creierul reacționează ca și cum efectiv ți-ar fi frică”. Cu alte cuvinte, creierul nostru nu face diferența între amenințările reale și cele imaginare. Lucrul acesta este foarte util pentru a explica de ce Institutul National de Sănătate Mintală a relatat că aproape douăzeci de milioane de americani suferă de afecțiuni care au la bază anxietatea. O persoană care trăiește în condiții de absolută siguranță, dar căreia îi este teamă că va fi jefuită suferă la fel de mult ca aceea care trăiește într-un context cu risc ridicat de a fi jefuită. Deoarece creierul nostru nu face deosebirea între emoțiile reale și cele închipuite, frica ne poate domina viețile, iar acest lucru este la fel de devastator precum rănile fizice. Psihologa Marilyn Barrick a spus: „în cea mai mare parte, teama nu este nimic altceva decât o iluzie. Când o împărtășești cuiva, ea are tendința să dispară”. Așa că, împărtășește fricile tale cu Dumnezeu și privește cum încep să dispară. Biblia spune: „Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, caci se încrede în Tine”.
Mana Zilnica 