Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “februarie 18, 2026”

18 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și el a zis: „Departe de mine să fac aceasta! Omul în a cărui mână s‑a găsit potirul, acela va fi robul meu, iar voi suiți‑vă în pace la tatăl vostru“.

Geneza 44.17

Beniamin se afla acum în aceeași poziție în care se aflase odinioară Iosif, anume de a fi cel mai tânăr și mai iubit fiu al tatălui. Și el de asemenea va ajunge în aceeași poziție în care se aflase altădată Iosif, anume în robie. Cei zece frați sunt cu totul liberi, așa cum fuseseră și odinioară, și se puteau întoarce la tatăl lor în pace. Ce vor face ei în aceste împrejurări? Vor acționa din nou așa cum au făcut‑o în zilele din vechime în ținuturile Dotanului? Își vor lăsa fratele pradă robiei, în ciuda faptului că știau că este nevinovat?

Acesta fusese modul în care acționaseră față de Iosif; vor face ei acum același lucru și cu privire la Beniamin? Oare se vor întoarce la Iacov din nou nepăsători față de durerea patriarhului? Vor inventa oare iarăși povești cu privire la absența lui Beniamin, așa cum făcuseră în legătură cu lipsa lui Iosif?

Din fericire, lucrurile se schimbaseră! Harul acționase în acești oameni, iar pocăința de asemenea își făcuse lucrarea. În fața întrebărilor cercetătoare ale lui Iosif, „ce faptă ați făcut?“, „n‐ați știut că un om ca mine poate cu adevărat să ghicească?“, ei mărturisesc adevărul în totalitate!

Aceasta este întotdeauna calea harului. Așa a lucrat Domnul și cu femeia păcătoasă care se afla „aproape de ogorul pe care Iacov l‑a dat lui Iosif, fiul său“. Provocarea Domnului, „du‑te, cheamă‑l pe bărbatul tău!“, era doar un alt mod de a spune cuvintele rostite de Iosif: „Ce faptă ați făcut?“. Cât de clar i‑a descoperit Domnul acelei păcătoase vinovate ce era El, anume Acela care poate „cu adevărat ghici“, căci femeia imediat a mărturisit: „Mi‑a spus toate câte am făcut“!

În ce ne privește, nicidecum nu putem fi fericiți și liniștiți în prezența Domnului gloriei, până nu ajungem să înțelegem că El cunoaște toate lucrurile rele pe care le‑am făcut și că, în ciuda tuturor acestora, ne iubește infinit.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine își acoperă fărădelegile nu va prospera, dar cine le mărturisește și le părăsește va căpăta îndurare.

Proverbe 28.13

Foaia rătăcită

Condamnat pentru violență fizică și verbală, acest deținut și‑a recunoscut faptele și a cerut iertare și lui Dumnezeu și oamenilor. Și totuși resimțea o mare greutate, căci singurătatea îi sporea durerea sufletească. Iată ce ne mărturisește el:

„În timp ce mă învârteam în cerc în curtea deținuților, cu lacrimi în ochi, piciorul mi s‑a oprit brusc pe o bucată de hârtie veche, care fusese probabil aruncată pe fereastra unei celule. Era o foaie din calendarul Sămânța bună. Am luat‑o și am citit‑o. Acolo am găsit cuvintele care au produs un mare efect în inima mea, căci eu tânjeam după o astfel de descoperire. Ele conțineau dovada puternică a faptului că Dumnezeu era acolo cu mine: «Ferice de cei ale căror nelegiuiri au fost iertate! Ferice de omul căruia nu‑i ține Domnul în seamă păcatul» (Romani 4.7,8)“.

Iertarea lui Dumnezeu este completă și fără schimbare, pentru că Domnul Isus a purtat pedeapsa pentru noi pe cruce. El nu ne uită niciodată. „Poate o femeie să‑și uite pruncul? […] Chiar dacă l‑ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip. Iată, te‑am gravat pe palmele mâinilor Mele“ (Isaia 49.15,16).

Prin valuri, prin nori și furtuni, Dumnezeu ne deschide ușor calea. Îi așteptăm timpul. Noaptea în curând se va sfârși în zi fericită. El stăpânește peste tot și orice lucru slujește puterii Lui. Fiecare act al Său este binecuvântare pură. Calea Lui este lumină nepătată. Când Își arată brațul, cine va rezista lucrării Sale? Când apără cauza poporului Său, cine‑I va opri mâna? El conduce toate lucrurile bine.

Citirea Bibliei: Neemia 11.1-36 · Proverbe 16.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 4

VICTORIA VA FI A TA! | Fundația S.E.E.R. România

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu…” (Filipeni 3:14)

Psihologii spun că cea mai puternică influență asupra prezentului nostru este adesea trecutul nostru.

Dar apostolul Pavel ne spune să uităm trecutul și să ne concentrăm pe „ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti…” (Filipeni 3:13-14) Un consilier scria: „Știu că ești obosit și copleșit, și crezi că această perioadă grea va dura pentru totdeauna. Nu va dura! Ești aproape de capăt! Nu gândi doar că a fost greu; a fost greu. Ai fost testat și retestat cu privire la ceea ce ai învățat. Credința ta a fost încercată în foc. Au apărut mai multe probleme decât ai anticipat… Nu ai plănuit asta, și totuși a fost bine. O parte din tine, duhul tău, a simțit acest lucru chiar și atunci când mintea ta îți spunea că lucrurile nu merg bine, că nu există niciun plan, că Dumnezeu te-a uitat. Fiecare incident – cel mai dureros, cel mai tulburător, cel mai surprinzător are un rol și-o semnificație!”

Nu uităm că Biblia spune: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8:28) Consilierul continuă: „Lucrurile au fost menite să se întâmple în acest fel. Nu ai crezut că va dura atât de mult, dar așa a fost. Ai învățat să ai răbdare. În multe momente, ai crezut că ai fost uitat. Acum lucrurile se așază la locul lor. Ești aproape de finalul acestei porțiuni dificile a călătoriei. Ai urcat un munte – nu a fost ușor… dar urcatul pe munte nu este niciodată ușor! Acum, ești aproape de vârf. Încă o clipă, și victoria va fi a ta. Îndreaptă-ți umerii. Respiră adânc. Mergi înainte cu încredere. Vine timpul să te bucuri de toate lucrurile pentru care ai luptat… și vei înțelege că lupta nu a fost în zadar. Pentru fiecare luptă din această călătorie, există un punct culminant, o rezolvare. Vor mai fi și alți munți, dar acum știi cum să-i escaladezi!”

Așadar, aleargă spre țintă, victoria va fi a ta!

Navigare în articole