Mana Zilnica

10 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi, cereți orice vreți și vi se va face. În aceasta este glorificat Tatăl Meu: că aduceți mult rod și Îmi veți fi ucenici.

Ioan 15.7,8

Versetul 8 conține o declarație măreață. Câteodată ne întrebăm ce putem face pentru a ne arăta dragostea față de Domnul. Răspunsul se găsește în Ioan 14.15,21,23: să păzim cuvântul Său. În același fel, Domnul ne arată în versetele citate la început că aducerea de rod Îl glorifică pe Tatăl și arată că suntem ucenici ai Lui. Nu doar a aduce ceva rod, ci a aduce mult rod. A aduce rod este ceea ce o mlădiță face în mod natural și fără efort, de vreme ce acest lucru este produs de viața viței, care se află în ea. La fel stau lucrurile și cu noi. Prin noi înșine, nu numai că nu suntem capabili să aducem roadă, ci putem de asemenea împiedica aducerea ei.

Ce înseamnă însă această roadă, care Îi face plăcere lui Dumnezeu și care este spre gloria Lui? Este chiar Persoana Domnului Isus! N-a adus El cel mai minunat rod al Duhului (Galateni 5.22,23)? Pe măsură ce aducem același rod, nu numai că-L imităm pe Hristos, ci și, fiind astfel ucenicii Săi, arătăm în viețile noastre frumusețea și perfecțiunea caracterului Său. Acest rod desăvârșit Îl glorifică pe Tatăl, iar El îl așteaptă de la noi.

Să remarcăm de asemenea că aici nu este vorba de lucrări, de daruri, de aptitudini sau de oportunități pentru slujire. Nu, ci este vorba de ceva ce cu toții putem produce, fără diferență. Este vorba de a lăsa ca viața lui Hristos să se manifeste liber prin noi, prin Duhul Sfânt, așa încât ea să se materializeze prin mult rod.

Există însă multe obstacole în calea acestei rodiri binecuvântate, de aceea ni s-a pus la dispoziție o resursă capitală: rugăciunea. Ca să nu înțelegem greșit afirmația că putem cere tot ceea ce dorim, Domnul face o precizare cu privire la lucrurile pentru care trebuie să ne rugăm. Contextul este clar, de aceea să ne rugăm să aducem mult rod. Aici este prezentată o rugăciune care are garanția răspunsului afirmativ. Să ne rugăm și noi în fiecare zi ca Hristos să fie văzut în noi, din abundență, pentru gloria Tatălui!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu oprește-te acum și te voi face să auzi cuvântul lui Dumnezeu.

1 Samuel 9.27

Ah, sună ceasul deșteptător…

Sare din pat, își face un duș, își bea în grabă cafeaua… Trei sferturi de oră în metroul supraaglomerat și iată-l ajuns la birou. Prima discuție necesită concentrare, o a doua urmează imediat. În timpul pauzei de prânz are de discutat cu colegii câteva chestiuni importante. Apoi două întâlniri cu clienții, multe rapoarte de redactat, întrerupte de frecvente apeluri telefonice. Ora 8 seara. În sfârșit ajunge acasă. La masa de seară își citește corespondența. Se prăbușește pe canapea și pornește televizorul. Dar, prea obosit pentru a se uita la film, adoarme buștean. Apoi sună ceasul deșteptător…

Omule, chiar trebuie să încetezi să mai gonești prin viață așa cum o faci! Dacă vei continua astfel, vei ajunge la pensie fără să fi trăit cu adevărat dacă inima nu îți va ceda înainte… Oprește-te și gândește-te dacă nu cumva treci cu vederea ceea ce este esențial. Alergi cu sufletul la gură după o viață împlinită, fără să o obții vreodată. Cu toate acestea, Dumnezeu ți-ar da cu drag fericirea. El te iubește și are totul pregătit pentru a te face fericit. Deschide-ți Biblia și citește:

„Fiindcă, la ce i-ar folosi unui om dacă ar câștiga toată lumea și și-ar pierde sufletul?“ (Marcu 8.36).

Un jurnalist, luând interviu unui important om de afaceri din Italia, care dezvolta întreprinderi în multe domenii de activitate, în multe țări, l-a întrebat: „Ce vă face să alergați așa?“. — „Mi-am pus și eu această întrebare și până acum n-am găsit răspunsul!“, a răspuns el.

Tăiați legăturile care vă fac robii lucrurilor pământești!

Citirea Bibliei: Isaia 65.13-25 · Marcu 3.20-35

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 35:1-14

Celebrarea Paştelui de către Iosia şi popor o­cu­pă aici aproape întregul capitol, în timp ce 2 Îm­păraţi nu i-a consacrat decât trei versete (23.21-23). Este rezultatul întoarcerii la Domnul, la care am asistat în capitolul anterior. Paştele era pentru Israel cea dintâi instituire divină (prin lege). Dum­nezeu li-l dăduse chiar înainte ca ei să fi părăsit Egiptul. El reprezenta memorialul marii eliberări a lui Israel. Un astfel de „memorial“ au şi copiii lui Dumnezeu de astăzi (1 Co­rin­teni 11.24-25). În jurul Mesei Domnului, în fie­care zi dintâi a săptămânii, cei răscumpăraţi îşi aduc aminte de marea lor mântuire şi de Cel care a împlinit-o. Ce carac­terizează în acelaşi timp şi Paştele de atunci şi închinarea creştină de astăzi? În primul rând, prezenţa chivotului: Hristos (v. 3). Apoi, în mod necesar, sfinţenia: Chivotul fiind sfânt, trebuia ca leviţii să se sfinţească, ca să fie potriviţi acestei prezenţe. În sfârşit, motivul însuşi al sărbătorii era aducerea de jertfe. Ele ne rea­min­tesc de jertfa pe care fiecare credin­cios este che­mat să o ofere, nu numai duminica, ci fără înce­tare, lui Dumnezeu: „o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui“ (Evrei 13.15).

EXERSEAZĂ MILA! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi buni unii cu alţii, miloşi…” (Efeseni 4:32)

În cartea sa de succes: „The Seven Habits of Highly Effective People” (Cele șapte deprinderi ale persoanelor eficace), autorul Stephen Covey descrie o experiență pe care a avut-o într-un metrou din New York. Un bărbat și copiii săi au urcat în vagon, iar copiii erau atât de agitați și de gălăgioși, încât deranjau întregul vagon. Bărbatul s-a așezat lângă Covey, părând să nu țină cont de situație. În cele din urmă, Covey a spus: „Domnule, copiii dvs. deranjează o mulțime de oameni. N-ați vrea să încercați să-i controlați puțin mai mult?” Bărbatul a părut descumpănit… apoi a spus: „Da, aveți dreptate. Poate că ar trebui să fac ceva în legătură cu asta. Dar, știți, tocmai venim de la spitalul unde mama lor a murit acum o oră… Nu știu ce să fac, și cred că nici ei nu știu cum să facă față!” Bineînțeles, atitudinea lui Covey s-a schimbat instantaneu. Aducându-și aminte de asta mai târziu, a recunoscut că a învățat atunci această lecție valoroasă: caută să înțelegi, înainte de a cere să fii înțeles!

Uneori, oamenii care ne irită și ne rănesc o fac pentru că ei înșiși sunt în suferință. Ei se confruntă cu probleme despre care noi nu știm. Iar atunci când se dezlănțuie, se rupe stavila frustrării personale… Și-atunci, trebuie să privim dincolo de cuvintele și faptele lor și să încercăm să le vedem inima. Iar acest lucru este greu de făcut, când ești absorbit de tine însuți.

Biblia vorbește despre acest aspect în felul următor: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:31-32)

Dacă ai fost morocănos față de cei cu care trăiești și față de cei cu care lucrezi, Cuvântul lui Dumnezeu te învață astăzi: exersează mila!

7 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Așa să umblați în El, înrădăcinați și fiind zidiți în El și întăriți în credință, după cum ați fost învățați, prisosind în ea cu mulțumire.

Coloseni 2.6,7

Apostolul ne arată care este resortul ascuns al acestei umblări în Hristos, prin aceste cuvinte: „Înrădăcinați și zidiți în El“. Rădăcinile unui copac, deși nu se văd deloc, țin copacul în picioare. Cu cât acestea se înfig mai adânc în pământ, cu atât copacul este mai stabil și mai rezistent în fața furtunii. De asemenea, prin rădăcini, copacul își extrage seva necesară existenței și creșterii sale.

Așa este Hristos pentru cel credincios. Prin El, prin cunoașterea tot mai profundă, mai reală și mai intimă a Persoanei și a dragostei Sale – „dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință“ (Efeseni 3.19) – creștinul își extrage tăria și viața și astfel el poate să crească, să se dezvolte și să reziste în fața atacurilor vrăjmașului. Apostolul adaugă: „Zidiți în El“, întemeiați pe El, ca pe o temelie de neclintit, precum o clădire pe o fundație solidă.

Consecința lucrurilor de mai sus este întărirea în credință. Noi suntem întăriți în credință, adică în învățătura creștină, prin cunoașterea lui Hristos, prin comuniunea cu El, prin savurarea a tot ceea ce este El, atunci când inima noastră conștientizează tot ceea ce este cuprins în binecuvântata Sa Persoană. Credința creștină nu mai este pentru noi o chestiune de inteligență, ci ea pune stăpânire pe inima, pe sentimentele și pe viața noastră.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Femeia I-a spus: „Doamne, văd că Tu ești profet. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta și voi spuneți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii“. Isus i-a spus: „Femeie, … vine un ceas, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; pentru că și Tatăl caută astfel de închinători ai Lui. Dumnezeu este Duh și cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr“.

Ioan 4.19-24

Femeia din Samaria (5)

Fiul lui Dumnezeu i-a descoperit femeii adevărata ei stare și păcatul ei. Conștiința ei a fost atinsă și ea a privit la vina și la responsabilitatea ei înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, femeia avea o întrebare importantă cu privire la onoarea și la închinarea pe care omul I le datorează lui Dumnezeu.

Femeia era religioasă. Ea știa că samaritenii, în contrast cu iudeii, recunoșteau în dreptul Cuvântului lui Dumnezeu doar cele cinci cărți ale lui Moise. Prin urmare, ei respingeau totodată și templul iudeilor din Ierusalim, fiindcă acest loc nu fusese indicat pe nume de Dumnezeu prin Moise.

Isus i-a explicat femeii din Samaria ce înseamnă cu adevărat închinarea. El nu a menționat nici centre religioase din trecut, nici ritualuri tradiționale. Dumnezeu dorește închinare „în duh și în adevăr“. Aceasta înseamnă că trebuie să ne închinăm lui Dumnezeu într-un fel spiritual, nu cu ceremonii și nici cu jertfe de animale, ci cu înțelegere spirituală. Iar închinarea trebuie condusă de Duhul Sfânt. Ea este în același timp „în adevăr“, adică o închinare care corespunde revelației depline și finale pe care Dumnezeu a făcut-o despre Sine în Persoana lui Isus Hristos.

Citirea Bibliei: Isaia 63.1-14 · Marcu 2.18-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 33:1-13

Domnia lui Manase bate un dublu record: este cea mai lungă (cincizeci şi cinci de ani) şi cea mai rea. Cum se explică această durată de excepţie, de vreme ce nedreptatea era insuportabilă în ochii lui Dumnezeu? Cunoaştem motivul şi ne minunăm: este răbda­rea haru­lui. Să nu uităm că aceasta caracterizează cele două cărţi ale Cronicilor de la un capăt la celălalt. După ce a vorbit lui Manase şi poporului său, deşi ei n‑au vrut să asculte (v.10), Domnul foloseşte limbajul lanţurilor şi al captivităţii, care este, în sfârşit, ascultat. Exemplul lui Manase ne învaţă că nu există păcătos atât de mare căruia Dum­nezeu să nu poată să-i schimbe inima. Şi această istorie, din toată Scrip­tura, este una dintre cele mai încu­ra­jatoare. Să nu considerăm niciodată că o per­soană este prea mult legată de păcat pentru a nu mai putea fi mântuită.

De asemenea, în această domnie lipsită de evlavie a lui Manase, avem rezumată istoria profetică a lui Israel. Numele acestui împărat semnific㠄uitare“ şi ne reamin­teşte de declaraţia Domnului: „Poporul Meu M-a uitat de zile fără număr“ (Ieremia 2.32). Exilul actual al lui Israel sub jugul naţiunilor este consecinţa acestui aban­don; dar tot el va fi, ca şi în cazul lui Ma­nase, mijlocul de trezire, în cele din urmă, a conştiinţelor şi a inimilor lor.

DUMNEZEU POATE SĂ VĂ ȚINĂ ÎMPREUNĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” (Matei 19:6)

S-ar putea să te surprindă, dar scopul principal al căsătoriei nu este să fie aduși pe lume copii. Familiile care nu pot avea copii sunt la fel de căsătorite ca și familiile care pot. Domnul Isus a spus: „Ziditorul… i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască… de aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” (Matei 19:5)

Când Dumnezeu se uită la un părinte și la un copil, El vede doi. Când Dumnezeu se uită la un frate și o soră, El vede doi. Dar când Dumnezeu se uită la un soț și o soție, El vede unul! „A se lipi” înseamnă „încleiat”.

Ai vreodată impresia că ești blocat cu persoana cu care te-ai căsătorit? Ei bine, ești! Căsătoria și faptul de a deveni un singur trup nu este ceea ce doi oameni fac unul pentru celălalt, ci ceea ce Dumnezeu face pentru ei. Căsătoria nu este o relație unită prin cultură, lege, intimitate trupească sau chiar dragoste. Căsătoria este unire lucrată de Dumnezeu. Iar vestea bună este că Dumnezeu care vă unește, poate și vrea să vă țină împreună (Totuși, dacă nu te simți în siguranță în relația voastră, este important să ceri ajutor!)

Astăzi, cel mai des întâlnit motiv pentru emiterea unei hotărâri de divorț este „diferențe ireconciliabile”; dar Domnul Isus a mers la esența problemei – care este inima! El spune: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele, dar de la început n-a fost aşa!” (Matei 19:8). Dumnezeu vă poate înmuia inimile unul față de celălalt și vă poate deschide inimile unul față de celălalt. Dacă ai probleme în căsnicie, s-ar putea să spui: „Dar am încercat totul, și nimic nu funcționează!” Încearcă-L pe Dumnezeu! El poate schimba inima soțului tău/soției tale și vă poate oferi un nou viitor împreună.

Iar dacă nu ai probleme în căsnicia ta, dă-I slavă lui Dumnezeu!

6 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18

Acest capitol arată contrastul dintre efectele vechiului și noului legământ: „Litera omoară, dar Duhul dă viață“ (versetul 6). Totuși, când Moise a primit litera legii pe muntele Sinai, el a experimentat efectul minunat al prezenței sale înaintea lui Dumnezeu: fața lui a strălucit (versetul 7; Exod 34.30).

Apostolul folosește acea întâmplare pentru a ilustra efectul slujbei harului – al principiului noului legământ – asupra noastră astăzi. Dumnezeu va încheia noul legământ cu Israel și cu Iuda, în viitor (Ieremia 31.31), însă cei care cred astăzi în Domnul Isus experimentează deja harul îmbelșugat care se află în El (Ioan 1.16).

Fața lui Moise a strălucit într-un mod fizic și pentru un timp, iar el a trebuit să-și pună un văl pe față pentru a le putea vorbi israeliților, din cauză că aceștia s-au temut la vederea strălucirii feței lui (Exod 34.33). În contrast cu gloria legii, glorie care este trecătoare, gloria harului este de natură interioară, fiind deopotrivă atractivă și de o intensitate crescândă.

Pavel explică aceasta în versetul 18. Pe măsură ce ne preocupăm cu Domnul Isus aflat în glorie, suntem transformați într-un fel spiritual și devenim tot mai mult asemenea Lui, „din glorie în glorie“. El este Obiectul minunat al inimilor noastre, în timp ce Duhul Sfânt, care locuiește în noi, este puterea care lucrează această schimbare, făcându-ne asemenea Domnului.

Pavel folosește expresia „noi toți“, fiindcă acesta este creștinismul normal. Într-o zi viitoare vom fi ca El în orice privință, „fiindcă Îl vom vedea așa cum este“ (1 Ioan 3.2), însă ne putem bucura de acest lucru încă de pe acum, în mod anticipativ, prin comuniunea cu El. Pe fața Domnului Isus nu este niciun văl, așa cum a fost pe fața lui Moise. Să-I privim deci fața glorioasă și să ne lăsăm transformați după chipul Lui!

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Femeia I-a zis: „Domnule, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez și nici să nu mai vin aici să scot“. Isus i-a spus: „Mergi, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici“. Femeia a răspuns și a zis: „Nu am bărbat“. Isus i-a spus: „Bine ai zis: «Nu am bărbat», pentru că cinci bărbați ai avut și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta ai spus adevărat“.

Ioan 4.15-18

Femeia din Samaria (4)

În discuția femeii samaritence cu Fiul lui Dumnezeu, problema ei iese la suprafață. Fusese căsătorită de cinci ori. Cum este foarte puțin probabil ca toți bărbații ei să fi murit, înseamnă că ea trebuie să fi divorțat de mai multe ori. Nu ne sunt date detalii, însă putem presupune că dorința ei după iubire și siguranță fusese în mod repetat dezamăgită și că speranțele ei fuseseră rând pe rând înșelate.

Domnul Isus n-a continuat să-i cerceteze trecutul, însă i-a făcut clar faptul că relația în care ea se afla în prezent nu era legitimă. Era vinovată pentru acest lucru și, fiindcă Domnul dorea să o ajute, El nu putea trece cu vederea acest aspect.

Fiul lui Dumnezeu îi oferise femeii samaritence „apa vie“, pentru a-i potoli cu adevărat setea inimii. Femeia acceptase această apă cu bucurie, însă trebuia ca mai întâi lumina divină să strălucească asupra întregii ei vieți. Conștiința ei trebuia atinsă, pentru a fi despovărată. Dumnezeu ne poate elibera de vina noastră și ne poate ierta doar atunci când dăm totul pe față înaintea Lui. Prin urmare, Domnul Isus a trebuit să atingă conștiința femeii, însă fără a o jigni și fără să o îndepărteze dinaintea Lui.

Citirea Bibliei: Isaia 62.1-12 · Marcu 2.13-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 32:16-33

În cartea 2 Împăraţi (cap. 18 şi 19) am citit în deta­liu remarcile jignitoare ale lui Rab-Şache, urmate de scri­soarea din partea împăratului Asiriei. Cum răspunde Eze­chia? El se roagă! Împreună cu Isaia strigă la Dumne­zeu în această privinţă. Iată cea mai mică adunare de rugă­ciune. Dar Domnul a prevăzut-o şi ea are o putere irezis­tibilă, con­form promisiunii Lui: „Dacă doi dintre voi se vor învoi … asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri“ (Matei 18.19). Vedem astfel pe de o parte doi oameni rugân­du‑se, iar pe de cealaltă parte, o armată formidabilă. Victoria este a pri­­milor; masa ataca­torilor este zdrobită, fără ca aceştia să-şi poată explica cum. Şeful lor se întoarce „cu faţa ruşinată (lit: cu ruşinea feţei)“, pentru a pieri, la rândul său, asasinat de cei doi fii ai săi.

După împăratul Asiriei vine împăratul spai­melor: Moartea (Iov 18.14), vrăjmaş încă mai înfricoşător, care se prezintă pentru a-l înghiţi pe Ezechia. Dar şi contra acestuia rugăciunea lui este suve­rană şi Dumnezeu îl scapă din nou.

Observăm cu tristeţe că această fericită domnie nu se sfârşeşte fără o pată întunecată: o gravă slăbiciune, generată de mândrie, care va fi urmată de umilinţă, iar apoi de restaurare.

NEPRIHĂNIT PRIN CREDINȚĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” (Galateni 3:6)

 În ochii lui Dumnezeu, credința este egală cu neprihănirea!

Noi ne gândim la Avraam ca la o persoană cu o aureolă. Dar nu este așa! Nu o dată, ci de două ori el și-a pus soția în pericol. În timp ce intrau în Egipt, i-a spus: „Tu ești o femeie frumoasă; mi-e teamă că egiptenii vor vrea să mă omoare pentru ca cineva să te poată avea de soție, așa că hai să le spunem că ești sora mea!” (vezi Geneza 12:11-13).

Consecințele acestui fapt? Faraon chiar o ia pe Sarai în haremul său, dându-i în schimb lui Avram, „fratele” ei, o mulțime de oi, vite, măgari, servitori și cămile. În loc să se simtă vinovat și să recunoască, Avram pare să spună pur și simplu: „Mulțumesc foarte mult!”

Dacă fapta asta ți se pare teribilă, ce mai spui când omul nostru repetă senin povestea cu „sora mea”, pe când se aflau în Gherar (vezi Geneza 20)?! De ce nu renunță Dumnezeu la el? Pentru că Avraam nu renunță la Dumnezeu!

Avraam a ajuns în cele din urmă în locul în care, în umblarea sa cu Dumnezeu, CV-ul său consemnează: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.” (Romani 4:18-21)

Să reținem cuvintele „întărit prin credință”: Dumnezeu nu intenționează să se descotorosească de tine, ci să-ți dezvolte credința și să te folosească – pentru a aduce glorie Numelui Său!

5 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi.
Dumnezeul păcii, care L-a adus înapoi dintre morți prin sângele legământului etern pe Domnul nostru Isus, Păstorul cel mare al oilor, să vă desăvârșească în orice lucrare bună, ca să faceți voia Lui.
Și, când Se va arăta Mai-marele Păstor, veți primi cununa, care nu se veștejește, a gloriei.

Ioan 10.11; Evrei 13.20,21; 1 Petru 5.4

Subiectul păstoririi se găsește peste tot în Scriptură. Avraam, Iacov, Moise și David reprezintă exemple notabile de păstori în Vechiul Testament. În diverse feluri, ei sunt imagini ale Domnului Isus, care protejează, hrănește, îngrijește și călăuzește oile Sale. În contrast cu conducătorii iresponsabili ai lui Israel, care ar fi trebuit să-l păstorească pe poporul lui Dumnezeu, Domnul Isus este adevăratul Păstor, Căruia Îi pasă de turmă (Isaia 40.11; Ezechiel 34).

Psalmii 22, 23 și 24 sunt considerați a fi psalmii Păstorului, iar ei Îl prezintă pe Domnului Isus ca fiind Păstorul cel bun, Păstorul cel mare și Mai-marele Păstor. El a suferit și a murit pentru noi (Psalmul 22); El trăiește pentru a ne călăuzi și a ne îngriji (Psalmul 23); și El va veni din nou pentru a domni ca Împărat (Psalmul 24). Domnul Isus este Păstorul cel bun care Și-a dat viața, este Păstorul cel mare care a înviat dintre morți, și este Mai-marele Păstor care va veni din nou. Ca Păstorul cel bun, El a murit pentru oi; ca Păstorul cel mare, El trăiește pentru oi; ca Mai-marele Păstor, El va da răsplată oilor. Ca Păstorul cel bun, El ne-a mântuit de pedeapsa păcatului; ca Păstorul cel mare, El ne mântuiește de puterea păcatului; ca Mai-marele Păstor, El ne va mântui de prezența păcatului. Am fost mântuiți prin crucea Lui, suntem călăuziți de toiagul Lui și așteptăm cununa Lui.

Gustăm bunătatea lui Hristos în slujirea Lui de pe pământ și în moartea Lui ca jertfă; înțelegem măreția Lui în învierea și în preoția Lui; percepem gloria Lui în arătarea și în Împărăția Lui.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Femeia I-a spus: „Domnule, nu ai cu ce să scoți și fântâna este adâncă; de unde ai deci apa cea vie? Ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna și a băut din ea el însuși și fiii lui și vitele lui?“. Isus a răspuns și i-a zis: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, țâșnind în viață eternă“.

Ioan 4.11-14

Femeia din Samaria (3)

Acest Străin iudeu a continuat s-o uimească pe femeia samariteancă. Mai întâi îi ceruse apă, iar acum i-a spus că El Însuși îi putea da „apă vie“. Femeia a început să înțeleagă faptul că acest Străin era mai important și mai puternic decât Iacov, patriarhul ei.

Fiul lui Dumnezeu i-a explicat că nicio apă de pe acest pământ nu poate potoli pentru totdeauna setea omului, nici literal, nici simbolic. Însă „apa vie“ pe care Fiul lui Dumnezeu o dăruia era de un alt fel: ea sătura setea pentru totdeauna și se prefăcea într-un „izvor de apă, țâșnind în viață eternă“.

Domnul Isus vorbea aici despre acea binecuvântare bogată care avea să rezulte din moartea Lui ispășitoare pe cruce. Toți cei care cred în El dobândesc iertarea păcatelor, eliberare de puterea lui Satan, viață eternă și, de asemenea, darul Duhului Sfânt (Ioan 7.38,39).

Orice credincios poate avea acum comuniune cu Dumnezeu și cu Fiul Său, Isus Hristos, prin Duhul Sfânt. În această comuniune își găsește împlinirea deplină dorința omului după viață, dragoste și siguranță.

Citirea Bibliei: Isaia 61.1-11 · Marcu 2.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 32:1-15

Ne puteam aştepta ca „aceste lucruri şi această credin­cioşie“, plăcute lui Dumne­zeu, să-i fie insu­por­ta­bile marelui Vrăj­maş. Ele l-au făcut să se ridice împotriva lui Israel şi a îm­păratului lor.

Bucuria pe care o putem experimenta în Dom­nul nu trebuie să ne facă să uităm de existenţa acestui adversar care dă târcoale în jurul nostru ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5.8). Satan deci va prelua ofensiva. El îl îndreaptă împotriva Ierusalimului pe puternicul împărat al Asiriei, care începe prin a adresa popo­rului un mesaj ameninţător şi perfid: „Ezechia“ – le spune el – „vă amăgeşte ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete“ (v. 11). Mare minciună! Nu erau cămările templului pline cu grămezi de provizii strân­se încă de pe vremea când în ţară era belşug (31.10-11)? Şi, graţie ape­ductului pe care împăra­tul tocmai îl construise (comparaţi v. 4 cu 2 Împă­raţi 18.17; 20.20), în interiorul cetăţii curgea apă proaspătă.

Tot aşavorbeşte Înşelătorul şi astăzi. A-l ascul­ta, încercând totodată să rămânem aproape de Domnul Isus, înseamnă să ne expunem la lipsuri şi privaţiuni. Dar noi ştim că adevărul este reversul a ceea ce spune el. Hristos este pâinea vieţii (Ioan 6.48, 51) şi sursa de apă vie (Ioan 7.37), în timp ce, în afara Lui, domneşte setea (v. 4).

O STARE DE SPIRIT PLINĂ DE PACE| Fundația S.E.E.R. România

„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15).

Dumnezeu vrea ca tu și eu să avem o stare de spirit plină de pace. Cuvântul Său spune, între altele: „Pacea lui Hristos (armonia sufletească) la care aţi fost chemaţi [să trăiți] ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească (să acționeze ca mediator continuu) în inimile voastre [să decideți și să rezolvați cu un scop precis toate întrebările care apar în mințile voastre, în acea stare de pace]…” (Col. 3:15)

Nicio funcție, nicio avere nu are valoare dacă nu ai pace; bani, statut, popularitate – toate sunt lipsite de sens dacă nu ai pace. Pur și simplu, nu poți evalua corect valoarea păcii.

Mulți dintre noi ne petrecem viața încercând să urcăm pe scara succesului, dar de fiecare dată când reușim să urcăm vreo treaptă, pierdem mai mult din liniștea și bucuria noastră (ca să nu mai vorbim de timpul petrecut cu familia noastră). Iar apoi, viețile noastre sunt consumate de presiunea și stresul de a încerca să păstrăm ceea ce am câștigat!

Dar nu avem niciodată un succes adevărat dacă nu avem pace. Unii dintre noi avem mai multe locuri de muncă pentru a dobândi lucrurile cu care lumea ne ademenește, spunându-ne: „Trebuie să ai și asta pentru a fi cu adevărat fericit!” Cum-necum obținem și acele lucruri, dar tot nu avem pace…

În Romani 14:17 citim că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Dumnezeu dorește, cu adevărat, ca nevoile tale să fie satisfăcute din belșug și să fii în postura de a-i binecuvânta pe alții. Dar nu căuta/nu accepta să obții nimic din ceea ce ar putea în schimb să-ți răpească pacea!

4 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat.
Pentru mine, a trăi este Hristos, și a muri este câștig.

2 Corinteni 5.14,15; Filipeni 1.21

Apostolul Pavel se afla în închisoare, însă gândurile lui nu erau îndreptate către sine, ci singura lui dorință era ca Hristos să fie glorificat în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte. Hristos era singura lui țintă; totul în viața lui Îl avea ca centru pe El. Pavel urma exemplul binecuvântatului nostru Domn, fiindcă Hristos niciodată nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci întotdeauna a făcut lucrurile plăcute Tatălui. El a spus că mâncarea Sa era să facă voia Celui care Îl trimisese și să sfârșească lucrarea Lui. Ni se spune să fim „imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți“ și să umblăm „în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“ (Efeseni 5.1,2). Este adevărat că Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, însă, chiar și în acest lucru, Dumnezeu a fost ținta dinaintea sufletului Său. El a căutat întotdeauna gloria Tatălui, și aceasta a fost motivația care L-a condus să-Și dea viața.

Doar Hristos trebuie să fie ținta vieții, a gândurilor, a simțămintelor, a planurilor, a preocupărilor și a activităților noastre. Îi aparținem Lui, de aceea trebuie să trăim nu pentru noi înșine, ci pentru Cel care a murit pentru noi și a înviat. Iată un test de natură să ne cerceteze foarte adânc! Dacă îmi fixez un scop sau doresc vreun lucru, sunt acestea pentru Hristos? Dacă sunt preocupat cu lucrarea, este aceasta pentru Hristos? Pot privi în căminul meu și să spun: «Toate lucrurile de aici sunt pentru Hristos»? În felul acesta, expresia „pentru Hristos“ ne oferă un principiu care poate fi aplicat oricărui lucru din viața noastră – un principiu care face ca eul să fie nimic și ca Hristos să fie totul. Dacă îl aplicăm în viața noastră, el ne va oferi o pace adevărată și o comuniune fericită cu Dumnezeu.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-Mi să beau“ (pentru că ucenicii Săi plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare). Femeia samariteancă I-a spus deci: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samariteancă?“, pentru că iudeii nu au relații cu samaritenii. Isus a răspuns și i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel care-ți zice: «Dă-Mi să beau!», tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie“.

Ioan 4.7-10

Femeia din Samaria (2)

O femeie din cetate se apropie de Călătorul singuratic care poposise lângă fântână. De ce a venit ea la acea fântână depărtată, mai degrabă decât la alta mai apropiată, în Sihar? Să fi contat ea pe anumite efecte ale apei din acea fântână cu conotații religioase? Această femeie era caracterizată de multe mistere inexplicabile. Ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne spune însă este că nevoile, întrebările și problemele ei de atunci sunt cele ale noastre astăzi.

La acea fântână a avut loc ceva cu totul neobișnuit în acea vreme: un Călător iudeu ostenit i-a cerut unui femei samaritence disprețuite să-I dea apă din fântână. Reținerile ei s-au risipit și au făcut loc încrederii, însă n-a putut să nu-și exprime uimirea. Isus apoi i-a vorbit nu despre setea Lui, ci despre cea a ei, pe care o scoate la iveală ca fiind o sete după „apa cea vie“. Femeia samariteancă nu cunoștea „darul lui Dumnezeu“; nu înțelegea că Dumnezeu, în esența Sa, nu este Unul care cere, ci Unul care dăruiește. De asemenea, nu știa că Însuși Fiul lui Dumnezeu era Cel care vorbea cu ea. Altfel, ea însăși ar fi cerut de la El rezolvarea pentru toate problemele și năzuințele ei.

Citirea Bibliei: Isaia 60.1-22 · Marcu 1.35-45

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 31:9-21

Împăratul îi întreabă pe preoţi şi pe leviţi cu privire la „grămezi“. În acelaşi fel, Domnul ia notă de tot ceea ce dăm (sau nu dăm) pentru El. Vor fi totdeauna lucruri pu­ţine: „cinci pâini de orz şi doi peştişori“, dar El le poate transforma în „mare abunden­ţă“. Şi încă va mai rămâne ceva după ce fiecare se va fi săturat (v.10; vezi Ioan 6.12 şi de asemeni Maleahi 3.10). Nimic din ceea ce ne dă Dumnezeu nu tre­buie să se piardă sau să se risipească.

Sunt desemnaţi supraveghetori şi administra­tori. Func­ţiile lor constau pentru unii în a veghea asupra pro­viziilor, iar pentru ceilalţi în a „împărţi cu credin­cioşie fraţilor lor“ (v. 15). „Încolo“, spune apostolul, „se cere ad­mi­nistratorilor ca fiecare să fie găsit credincios“         (1 Corinteni 4.2). Pavel însuşi a dat un exemplu în acest sens, când a mers personal la Ierusalim ca să ducă darurile strânse pentru sfinţii de acolo (Ro­mani 15.25-26; 1 Corinteni 16.3-4). Dar această credincioşie este la fel de importantă când este vorba de hrana spirituală a poporului lui Dumnezeu.

Ezechia a făcut ceea ce era bine şi drept şi adevărat. „A lucrat cu toată inima“. Frumos re­zumat al activităţii sale. Fie ca Domnul să poată spune acelaşi lucru despre fiecare dintre noi la sfârşitul lucrărilor noastre!

PĂRTĂȘIE, DEPENDENȚĂ, SUPUNERE (3)| Fundația S.E.E.R. România

„…Pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30)

Un al treilea aspect care definește relația lui Isus cu Tatăl Său este supunerea. Domnul Isus a spus (Ioan 5:30): „Eu… judec după cum aud… nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.”

Să remarcăm cuvintele „după cum aud”: atunci când știi că L-ai auzit pe Dumnezeu, ai încredere că poți face față oricărui lucru de care te lovești în viață și că poți accepta misiunea pe care ți-o dă El. Prima minune a lui Hristos a fost transformarea apei în vin la o nuntă din Cana Galileii. La această nuntă, mama Domnului Isus a făcut o afirmație care poate fi crucială ca și tu să experimentezi puterea miraculoasă a lui Dumnezeu în viața ta: „Să faceţi orice vă va zice!” (Ioan 2:5) Asta înseamnă că trebuie să fii dispus să te supui și să asculți de Dumnezeu chiar și atunci când ceea ce-ți spune El să faci nu pare rațional, nu este popular, este incomod, este costisitor, și îți cere să mergi pe o cale necunoscută.

Vei ajunge la acest fel de supunere doar atunci când te vei angaja la o viață de părtășie cu Dumnezeu și de dependență față de El. Iată ceva ce trebuie să știi: părtășia, dependența și supunerea nu sunt cultivate prin faptul că încerci să-L iubești mai mult pe Dumnezeu, ci prin faptul că ai o revelație a iubirii uimitoare, nemeritate și nesfârșite a lui Dumnezeu pentru tine!

Apostolul Ioan a scris: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:9-10)

Așadar, roagă-te să înțelegi și să descoperi marea iubire a lui Dumnezeu față de tine, și așa te vei dezvolta și tu în aceste trei aspecte care definesc relația lui Isus cu Tatăl: părtășia, dependența și supunerea!

3 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Era un om în țara Uț; numele lui era Iov; și omul acesta era integru și drept și temător de Dumnezeu și se abătea de la rău. Și i s-au născut șapte fii și trei fiice. Și averea lui era de șapte mii de oi și trei mii de cămile și cinci sute de perechi de boi și cinci sute de măgărițe și foarte mulți slujitori; și omul acesta era mai mare decât toți fiii Răsăritului.

Iov 1.1-3

Iov era integru. Aceasta nu înseamnă nicidecum că era lipsit de păcate. Dar Iov era un bărbat care nu umbla pe două căi – adică era lipsit de acea slăbiciune inerentă, care îi face câteodată pe oameni să fie încadrați drept oameni dificili. Iov, dimpotrivă, era un bărbat echilibrat. Iov era drept. Dacă era ceva de făcut, atunci el rezolva respectiva lucrare cu seriozitate și conștiinciozitate. Era un bărbat fără viclenii. Urmărea un scop fără ocolișuri și, pentru aceasta, mergea drept înainte. Comportamentul său era sincer. Iov era temător de Dumnezeu. Avea o temere sinceră de Cel Atotputernic, de aceea se temea să facă ceva ce-I displăcea lui Dumnezeu. Iov se abătea de la rău. Ocolea la mare distanță locurile și situațiile unde pândea păcatul, ferindu-se astfel ca nu cumva să intre în păcat.

Iov avea o familie mare. Dumnezeu îi dăruise șapte fii și trei fiice. Apoi avea cirezi uriașe. Aceste multe animale reprezentau bogăția lui materială. El era un multimilionar! Acest lucru nu l-a împiedicat să trăiască însă cu teamă de Dumnezeu. Noi avem uneori o imagine greșită despre credincioșii înstăriți. Bogăția pământească nu trebuie să fie o piedică în a asculta de Domnul și în a-L urma cu credincioșie.

Avem de asemenea o imagine despre comportamentul lui Iov ca tată al familiei. Prin teama sa de Dumnezeu și prin contactele sale cu copiii, aceștia se aflau sub o influență sfințită (1 Corinteni 7.14). El era în legătură cu ei în mod regulat, pentru că avea pe inimă bunăstarea lor spirituală. Aceste puține informații ne permit să presupunem că și copiii lui Iov erau credincioși.

Cele șapte întâlniri anuale arată, pe de o parte, că existau relații bune în familia sa; pe de altă parte însă, credem că sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor săi îl neliniștea pe Iov. El gândea: „Poate că fiii mei au păcătuit și L-au blestemat pe Dumnezeu în inima lor“. A-L blestema pe Dumnezeu în inimă înseamnă a pierde legătura practică cu El. Chiar dacă nu citim că s-a întâmplat acest lucru, îngrijorarea sa părintească era îndreptățită (Romani 13.13).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Isus] a părăsit Iudeea și a mers din nou în Galileea. Și trebuia ca El să treacă prin Samaria. A venit deci la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și acolo era izvorul lui Iacov. Isus deci, fiind obosit de călătorie, S-a așezat astfel lângă izvor.

Ioan 4.3-6

Femeia din Samaria (1)

Cea mai scurtă cale dinspre Iudeea înspre Galileea trece prin Samaria. Iudeii îi evitau pe samariteni, din cauza originii lor și a învățăturilor lor inacceptabile. Prin urmare, unii iudei preferau să ocolească prin valea Iordanului. Domnul Isus însă, fiindcă „trebuia să treacă prin Samaria“, mânat de dragoste vie, a trecut pe acolo și S-a oprit la fântâna din Sihar. În acel loc urma să vină cineva care avea nevoie de El. Iacov, patriarhul poporului Israel, locuise odinioară acolo. Prin urmare, acea regiune și acea fântână aveau o anumită semnificație pentru tradiția religioasă. Fântâna era la o oarecare distanță de cetatea Sihar, la o răspântie, iar Domnul Isus S-a așezat să Se odihnească acolo.

La începutul Evangheliei sale, Ioan Îl descrie pe Domnul dintr-un alt unghi: El este Cuvântul etern, care era cu Dumnezeu și care era El Însuși Dumnezeu. Lumea a fost creată prin El. El este Singurul Fiu, care a devenit Om. Prin El Îl putem cunoaște pe Dumnezeu Tatăl.

Aici însă Îl vedem pe Atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu obosit după călătorie. De ce a cunoscut Domnul Isus oboseala, foamea, setea și suferința? Fiindcă a dorit să experimenteze condițiile în care trăim noi, astfel încât să ne înțeleagă și să ne ajute potrivit cu experiența Sa personală. Ce bunăvoință din partea Fiului lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Isaia 59.1-21 · Marcu 1.21-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 31:1-8

Israeliţii care au răspuns chemării lui Ezechia au trăit experienţa prezenţei Domnului şi a bu­curiei pe care ea o aduce. Ei pleacă acum, plini de entuziasm, pe întreg cuprinsul ţării, pentru a distruge toate urmele religiei idolatre. După ce au experi­mentat în mod personal valoa­rea adevăratei închinări din partea lui Israel, ei reali­zează acum cât de mult se depărtaseră de ea înainte.

Acesta este un adevăr de o importanţă vitală! Pentru a fi în stare să judeci răul, trebuie înainte de orice să-L fi întâlnit pe Dom­nul. Nu poţi să-i ceri cuiva să respingă lumea şi idolii ei; asta ar însemna să-ţi pierzi timpul. Mai întâi trebuie să-i conducem la Isus şi apoi să aşteptăm roadele. Iată lecţia pe care ne-o oferă aici Ezechia!

Binefacerea nu se desparte de celelalte jertfe (vezi Evrei 13.15-16). Cele dintâi roade şi zeciuielile sunt strân­se în grămezi în perioada dintre cele două mari săr­bă­tori anuale care au urmat celei a Paştelui: Cinci­zecimea, în luna a treia, şi săr­­bătoarea Corturilor, în luna a şaptea (v.7). Împăratul aduce din averile lui ceea ce este necesar pentru arderile-de-tot şi poporul îl imită, cum făcuse deja când distrusese falşii dumnezei. Forţa exem­plului este mai mare decât cea a cuvintelor. Să nu uităm faptul acesta şi în ceea ce ne priveşte pe noi (vezi 2 Tes. 3.7-9).

PĂRTĂȘIE, DEPENDENȚĂ, SUPUNERE (2)| Fundația S.E.E.R. România

„Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5:19)

Dacă data trecută ne-am ocupat de prima dintre caracteristicile principale ale relației lui Isus cu Dumnezeu (părtășia), ne uităm acum la a doua: dependența. Corrie ten Boom obișnuia să spună: „Eu sunt doar mănușa, Isus este mâna care o umple și lucrează prin ea.” Aceasta este o imagine a relației lui Hristos cu Tatăl Său ceresc și este o schiță pentru tipul de relație pe care o poți avea și tu cu Dumnezeu.

În Biblie vei observa două lucruri foarte importante despre Domnul Isus:

1) El nu părea să sufere niciodată de teama de a eșua, așa cum facem noi așa de adesea… De ce? Pentru că El Se ruga în mod regulat și primea îndrumări de la Tatăl Său. Știind că acționa pe baza Cuvântului Tatălui și că opera în voia Tatălui, El nu S-a îndoit niciodată. Până când nu L-ai auzit pe Dumnezeu vorbind, ești doar un semn de întrebare. Dar odată ce L-ai auzit pe Dumnezeu, vei deveni un semn al exclamării!

2) Isus știa că nu poate realiza nimic semnificativ fără călăuzirea și puterea Tatălui Său – așa că nu a încercat niciodată s-o facă. Noi, pe de altă parte, spunem că ne încredem în Dumnezeu, dar acționăm ca și cum totul ar depinde de noi. Și rezultatul? Ne prăbușim cu fața la pământ și continuăm să ne întrebăm de ce. Fiecare acțiune a lui Dumnezeu în viața ta este menită să mărească dependența ta de El, nu s-o scadă.

     Cineva a spus aceste vorbe înțelepte: „Nu vei ști niciodată că Hristos este tot ceea ce ai nevoie până când Hristos nu este tot ceea ce ai!” Pentru a te aduce în locul dependenței totale de El, Dumnezeu va permite ca eul tău să fie zdrobit și ca autosuficiența ta să fie dată la o parte. În acel moment vei face o descoperire care îți va schimba viața, și anume: când nu-ți mai rămâne nimic în afară de Dumnezeu – Dumnezeu îți este îndeajuns!