24 Noiembrie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Iosif le-a zis: „Faceți aceasta și veți trăi; eu mă tem de Dumnezeu“.
Geneza 42.18
Acesta a fost secretul vieții lui Iosif. Prin toate vicisitudinile drumului său, de la tinerețe până la bătrânețe, a fost guvernat nu de regulile oamenilor, ci de teama sfântă față de Dumnezeu. Astfel că, în prezența fraților săi, el spune: „Mă tem de Dumnezeu“. Acesta a fost izvorul secret al tuturor acțiunilor lui. Gândurile, cuvintele și căile lui erau guvernate de frica de Dumnezeu.
Natura omenească Îl exclude pe Dumnezeu și se gândește doar la drepturile proprii, la propria satisfacție și la propria înălțare. Credința se gândește la Dumnezeu și la ceea ce este plăcut și drept înaintea Lui. Iosif a dorit să-I „slujească plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie și cu temere“ (Evrei 12.28). În ziua ispitirii, el a fost păzit de drumul nelegiuirii prin temerea de Dumnezeu, căci a spus: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9).
Iar acum, în ziua înălțării lui, prin aceeași temere de Domnul, el este păzit de a se răzbuna pe frații săi. El nu permite nici întristărilor din zilele umilirii lui, nici gloriei din zilele înălțării lui să-i abată sufletul de la temerea de Dumnezeu. El a știut să trăiască în smerenie și a știut, de asemenea, să trăiască în belșug. Indiferent cum au fost împrejurările, triste sau strălucitoare, el a avut grijă să-L păstreze pe Dumnezeu între el și împrejurări. Astfel, umblând în temere de Dumnezeu, el urmează calea lui Dumnezeu în privința fraților săi, iar calea lui Dumnezeu a fost calea dragostei. Însă nu calea dragostei omenești, care adesea este slabă și falimentară, după zicala omenească: «Dragostea este oarbă». Dragostea divină, cu viziunea ei clară, nu este oarbă față de greșelile acelora față de care este exercitată; ci, mai degrabă, recunoscând pe deplin ceea ce îi este contrar, ea se angajează în a îndepărta orice defect, pentru ca, în final, să se poată odihni cu satisfacție asupra acelora către care este exercitată.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Priviți la Mine și veți fi salvați, toate marginile pământului! Pentru că Eu sunt Dumnezeu și nu este altul.
Isaia 45.22
Alan și Ian, în junglă (1)
Alan este lector universitar. Vecinul său, Ian, este misionar. Cei doi locuiesc într-un oraș din Columbia. Alan este iritat din pricina misionarilor din țara sa: „Trebuie să înceteze să mai altereze cultura columbienilor!“. Cu toate acestea, el și-a dorit mult să-l însoțească pe Ian atunci când avea să-i viziteze pe creștinii din junglă. Obiectivul lui Alan era să descopere jungla. Ian l-a avertizat că, pentru a ajunge la destinație, trebuia să meargă pe jos ore întregi, prin ținuturi periculoase. „Iar în fiecare după-amiază vei asculta un studiu biblic“, i-a mai explicat Ian. — „Nicio problemă! Pot să-mi astup urechile, astfel încât să nu aud nimic“, a replicat Alan.
Ian s-a gândit la această situație și s-a rugat lui Dumnezeu. Apoi s-a hotărât să-și ia vecinul cu el. În prima zi, după o călătorie obositoare, au ajuns la o colibă din mijlocul junglei. Alan a fost surprins că, în ciuda sărăciei, locuitorii din acea junglă erau fericiți. Gazdele i-au primit cu drag și au împărțit cu ei o masă simplă. După-amiaza li s-au alăturat vecinii. Întâlnirea a început cu un imn de laudă. Au continuat cu o discuție din Biblie. Lumina lor era o lampă improvizată – un vas cu ulei și un fir răsucit. Pentru ca Ian să poată citi, Alan a trebuit să țină lampa cu o mână, iar cu cealaltă mână să alunge roiul de insecte care erau atrase de lumină. Prin urmare, Alan nu avea cum să-și mai astupe urechile!
Apoi a venit timpul ca cei doi vizitatori să doarmă într-un pat improvizat.
Citirea Bibliei: Eclesiastul 10.1-20 · Marcu 6.45-56
de Jean Koechlin
Ezra 8:1; 8:15-30
Adunarea îşi face tabăra lângă râul Ahaba. Pentru a-şi completa rândurile, Ezra trebuie să trimită după unii dintre leviţi. Puţini sunt lucrătorii şimare este secerişul le spune Domnul ucenicilor Săi (Matei 9.37). Astăzi, El priveşte asupra tuturor răscumpăraţilor Săi de pe pământ şi îi ştie pe nume pe aceia care vor să-I slujească cu adevărat.
Este acum totul gata pentru plecare? Nu; un lucru esenţial lipseşte încă! Întocmai cum un călător nu pleacă fără să-şi studieze mai înainte harta, lui Ezra îi este necesar să cunoască drumul pe care trebuie să-l urmeze şi, în consecinţă, Îl consultă pe Domnul. Calea cea dreaptă pentru noi şi pentru copiii noştri nu este oare cea a ascultării depline de Dumnezeu? Hristos a fost primul care a evidenţiat-o în această lume (1 Petru 2.21), astfel încât Scriptura, care ne descoperă paşii desăvârşiţi ai căii Lui, devine într-un fel o hartă rutieră pentru noi. Vai, adesea pierdem calea sigură şi adevărată, pentru că mergem pe căile întortocheate ale voinţei noastre!
Smerenia, dependenţa, încrederea în Dumnezeu şi nu în om sunt câteva dintre lecţiile binecuvântate pe care le învăţăm în compania lui Ezra … sau, mai degrabă, în compania Domnului Isus.
CE TE CALIFICĂ SĂ FII UN ÎNCHINĂTOR? | Fundația S.E.E.R. România
„Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult…” (Luca 7:47)
Doctorul Luca scrie în Evanghelia sa: „Un fariseu L-a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului. A adus un vas de alabastru cu mir mirositor şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.” (Luca 7:36-39)
Imediat, Domnul Isus a răspuns gândurilor fariseului… și i-a spus lui… același lucru pe care ți-l spune și ție astăzi: „Trecutul tău este cel care te califică să vii și să îngenunchezi înaintea lui Dumnezeu!”
Citim în vers. 47 că Isus i-a zis: „Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate, căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.” Adâncimile păcatului din care fusese ridicată au făcut-o să se ridice la înălțimi de închinare pe care acest fariseu nu le putea înțelege.
Dacă există un lider al închinării pe paginile Sfintei Scripturi, acela este David. Privind în urmă, el scria: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul.” (Psalmul 40:1-3).
Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu te asigură astăzi că trecutul tău te califică drept închinător!
Mana Zilnica 