Mana Zilnica

18 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou și au zis: „Cine ne va da carne să mâncăm? Ne amintim de peștele pe care-l mâncam în Egipt pe nimic, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi; și acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta, înaintea ochilor noștri“.

Numeri 11.4-6

Aici inima omului se manifestă în totul liber, dezvăluind tendințele și poftele ei. Poporul ofta după țara Egiptului și privea înapoi cu nostalgie după roadele și după oalele lui cu carne. Ei nu menționează nimic despre biciul asupritorului și nici despre truda din mijlocul cuptoarelor de cărămizi. Nu auzim nimic despre toate acestea. Acum ei nu-și mai aduc aminte decât de resursele prin care Egiptul slujea poftelor cărnii.

Cât de des se întâmplă acest lucru și cu noi! Când inima pierde prospețimea vieții divine, când lucrurile cerești încep să-și piardă savoarea, când prima dragoste se ofilește, când Hristos încetează să mai fie partea cu totul prețioasă și satisfăcătoare a sufletului, când Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciunea își pierd farmecul și devin o povară grea, atunci ochiul se întoarce înapoi către lume, inima îl urmează, după care pașii urmează inima. Uităm, în astfel de momente, ce a însemnat lumea pentru noi atunci când eram în ea și din ea. Uităm ce trudă și ce sclavie, ce nenorocire și ce degradare am experimentat în slujba păcatului și a lui Satan. Ne gândim doar la împlinirea poftelor și la eliberarea de exercițiile dureroase, de conflictele și de suferințele care caracterizează umblarea poporului lui Dumnezeu prin pustie.

Această stare este cu totul tristă și ar trebui să conducă sufletul către cea mai profundă judecată de sine. Este un lucru cumplit când cei care au pornit să-L urmeze pe Domnul încep să fie dezgustați de calea și de resursele lui Dumnezeu. Cât de groaznic trebuie să fi sunat în auzul lui Iahve acele cuvinte: „Acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta, înaintea ochilor noștri“! O, Israele, de ce aveai tu nevoie de mai mult? Nu era mana cerească de ajuns pentru tine? Nu puteai tu trăi cu ceea ce mâna lui Dumnezeu pregătise pentru tine?

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

 Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui; și Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Isaia 53.6

Tim și Ben

Tim, un tânăr plecat în Australia, se pierde în pădure. În sfârșit găsește o fermă, unde este primit: „Poți să dormi în șură, dacă vrei, dar acolo este deja cineva, un bolnav“. Într-adevăr, un bărbat zăcea întins pe paie, tușind din greu. Ben, bărbatul bolnav, îi explică lui Tim cum și-a trăit el viața după bunul plac; și adaugă: „Iar astăzi mi-e teamă că o să mor. Tim, știi ceva despre asta?“. Tim ridică din umeri și spune: „…Biblia vorbește despre așa ceva“. Bolnavul răspunde: „Ah! Mama mi-a dat una, e undeva în bagajul meu“. Tim o găsește și îi citește: „El era disprețuit și părăsit de oameni, Om al durerilor și obișnuit cu suferința“. Ben întreabă: „Cine spune asta?“. Tim încearcă un răspuns: „Poate Isus Hristos“. „Ah, citește mai departe“, îi cere Ben. „Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui.“ „Oprește-te! Asta am făcut toată viața.“ Tim continuă: „Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor“. „Asupra lui Isus?“, întreabă bolnavul. „Da, așa se pare“, răspunde Tim. „Citește din nou acest verset!“ Tim i-l recitește.

Dimineața, razele soarelui luminau scândurile podelei când Tim s-a întors cu teamă spre Ben. Liniștit, bolnavul repeta: „Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor“. „Tim, în noaptea asta m-am convins că Isus a luat asupra Sa păcatele mele; sunt sigur că m-a iertat! Nu-mi mai este frică de moarte!“

Câteva zile mai târziu, Ben părăsea această lume pentru a fi cu Isus. Tim cel rătăcit prin pădure avusese privilegiul de a-i citi acelei oi rătăcite miezul evangheliei Vechiului Testament, Isaia 53.

Un suflet a fost salvat din ghearele lui Satan.

Citirea Bibliei: Daniel 10.15-11.9 · Fapte 4.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 8:1-29

La începutul capitolului 8 apar din nou persoane cunoscute: femeia sunamită, căreia Domnul i-a purtat de grijă în timpul unei foamete; apoi Ghehazi, care pare să fi prosperat în pofida leprei lui (subiect pe care, cu siguranţă, preferă să-l păstreze sub tăcere). Îl găsim, în adevăr, la curtea împărăteas­că, unde Dumnezeu îl folo­seşte pentru ca drepta­tea să triumfe de partea sunamitei.

În continuare sunt re­latate vizita lui Eli­sei la Damasc şi întâlnirea lui cu Hazael. Acesta din urmă comite un omor, luând astfel tronul Siriei în locul lui Ben-Hadad. Acest om, cândva martor la vindecarea lui Naaman, moare într-un fel ruşinos.

În final, în versetele 16-29 vedem cursul isto­riei paralele a împăraţilor lui Israel şi Iuda. Ioram, fiul lui Iosafat, este departe de a urma exemplul bun al tatălui său; şi ni se arată şi motivul: „pentru că fiica lui Ahab îi era soţie“ (v. 18). Observaţi încă o dată ce mare este influenţa unei soţii sau a unui soţ asupra perechii sale. Ioram al lui Iuda este deci cumnatul lui Ioram, împăratul lui Israel, pe care-l cunoaştem bine. Şi, la rândul lui, fiul său Ahazia devine „ginerele casei lui Ahab“ (v. 27). Sunt ali­anţe bune în opinia lumii, dar, în ochii Domnului, ele reprezintă grave infidelităţi. Vom constata prea des tragicele lor consecinţe.

SĂ ȘTII CÂND SĂ TACI

„Tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:7)

Calvin Coolidge, al treizecilea președinte al SUA, era cunoscut ca un om laconic, reținut, care vorbea foarte puțin.

Într-o zi, un reporter a încercat să-i ia un interviu și conversația a decurs astfel:

Reporter: „Doriți să spuneți ceva despre amenințarea războiului din Europa?”

Coolidge: „Nu.”

Reporter: „Aveți ceva de spus despre greva din fabricile de confecții?”

Coolidge: „Nu”.

Reporter: „Aveți ceva de spus despre Liga Națiunilor?”

Coolidge: „Nu”.

Reporter: „Vreți să comentați problema producției agricole?”

Coolidge: „Nu!”

Și în timp ce reporterul perplex părăsea camera, Coolidge l-a rechemat ca să adauge, zâmbind: „Și vă rog să nu mă citați!”

Biblia spune: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… Tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei…” (Eclesiastul 3:1,7)

Deci nu îngădui niciodată ca cineva să te oblige să spui ceva ce nu dorești, sau să cazi în capcană atunci când nu vrei să vorbești. Tăcerea nu este lipsă de comunicare, ci este o formă de comunicare… și poate fi una foarte eficientă!

În Proverbele 29:11 citim: „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte.” Un lucru este sigur: ceea ce nu spui astăzi, nu va trebui să explici sau să scuzi mâine.

Dacă ai tendința de a vorbi fără să te gândești sau nu ai nimic constructiv de adăugat, evaluează situația cu atenție și cere înțelepciune de la Dumnezeu ca să știi dacă trebuie să vorbești sau să taci.

Președintele Abraham Lincoln a spus: „E mai bine să taci și să fii luat de prost decât să vorbești și să confirmi că ești.” Așadar, atunci când vrei să vorbești amintește-ți și aceste cuvinte din Scriptură (Proverbe 17:28): „Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţine gura.”