Mana Zilnica

23 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.

1 Corinteni 3.22

În vechea creație, omul aparține morții. Prin urmare, s-a spus pe drept că, din momentul în care se naște, el începe să moară. Solemnă realitate! Omul nu poate fugi de moarte. Nu există nici cel mai mic lucru din ceea ce omul posedă în vechea creație, care să nu-i fie luat de mâna necruțătoare a morții. Moartea îi ia totul, îi preface trupul în țărână și îi trimite sufletul la judecată. Casele, pământurile, bogăția, distincțiile, faima și influența, toate dispar atunci când acest vrăjmaș din urmă, moartea, își face apariția. Bogăția întregului univers, dacă i-ar aparține unui singur om, nu i-ar putea procura acestuia nici măcar o secundă de viață în plus. Moartea îl despoaie pe om de tot ceea ce are și îl duce la judecată. Împăratul și cerșetorul, nobilul și țăranul, filosoful erudit și ignorantul – toți sunt la fel. Moartea are stăpânire peste toți în sfera vechii creații.

În noua creație însă, moartea îi aparține omului. Nu există nici măcar un singur lucru pe care creștinul să-l aibă și să nu-l datoreze morții. El are viață, iertare, îndreptățire, pace, acceptare, glorie – toate prin moarte, prin moartea lui Hristos. Întregul aspect cu privire la moarte este schimbat. Satan nu mai poate aduce moartea asupra sufletului celui credincios ca judecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Satan, ca fiind cel care avea puterea morții, a fost nimicit. Domnul Isus l-a deposedat de putere, iar acum ține în mâna Sa atotputernică cheile morții și ale Locuinței morților. Moartea și-a pierdut țepușul; Locuința morții a fost înfrântă. Prin urmare, dacă moartea vine la cel credincios, ea vine nu ca un stăpân, ci ca un slujitor. Nu vine ca un polițist, pentru a-i târî sufletul în închisoarea eternă, ci ca o mână prietenoasă care deschide ușa coliviei, pentru ca sufletul să-și poată lua zborul către căminul lui din ceruri.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doi dintre ei mergeau în aceeași zi spre un sat, al cărui nume era Emaus, la șaizeci de stadii de Ierusalim, și vorbeau între ei despre toate acestea care se petrecuseră. Și a fost că, pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.

Luca 24.13-15

Emaus

Doi ucenici se întorc în satul lor natal, Emaus, aflat la circa 10 kilometri de Ierusalim. Sunt triști și dezorientați. Toate speranțele lor că Mesia îi va scăpa de stăpânirea romanilor fuseseră spulberate. La instigarea curții supreme de justiție evreiască, tocmai romanii, cei atât de mult detestați de evrei, L-au răstignit pe Mesia al lor, pe Isus, în afara porților Ierusalimului. Un Necunoscut Se apropie, merge cu ei, îi întreabă, vorbește inimilor lor. „Rămâi cu noi, căci este spre seară“ (Luca 24.29), Îi spun ei Străinului. În casă, la masă, în momentul rugăciunii, Străinul este în sfârșit recunoscut: este Isus. Dar dispare imediat, pentru că de atunci înainte vrea să-i conducă pe ai Săi numai prin credință.

Nu este oare pentru ei, ca și pentru noi, un loc în care se gustă binecuvântarea deplină? Era un lucru cât se poate de adevărat că Domnul Isus Își sacrificase de bunăvoie viața pe crucea de la Golgota, pentru ca noi să putem fi salvați prin credința în El. Dar El nu a rămas în mormânt. El înviase! Noul Testament relatează mai multe întâlniri ale Domnului înviat cu mulți dintre ucenicii Săi. Domnul Isus le-a explicat acestor doi ucenici Scripturile Vechiului Testament, care anunțaseră cu mult timp înainte suferințele, moartea și învierea Sa. El le vorbea și ziua a trecut.

Ei experimentaseră compania Lui. Dar nu au putut păstra această bucurie doar pentru ei înșiși, ci s-au întors imediat la Ierusalim, pentru a răspândi vestea bună. Răsplata lor este mare când Isus apare în mijlocul lor și le spune: „Pace vouă“.

Citirea Bibliei: Geneza 13.5-18 · 2 Petru 2.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 14:25-33

Corupţie, violenţă: acestea sunt titlurile pe care le pot purta capitolele 11-13. Încă de la în­ce­putul Genezei, acestea reprezintă caracteristicile lu­mii. Şi ea nu s-a schimbat. Şi ce teribil este când aceste caracteristici se mani­fes­­tă în familia omului lui Dumnezeu! David dăduse curs acestor două forme ale răului, luând-o pe Bat-Şeba şi ordonând moartea lui Urie. Acum ele se dezvoltă în propria casă. Până la sfârşitul istoriei sale, David va face amara experienţă c㠄ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6.7).

Amnon este mort. La intervenţia lui Ioab, Absalom, uci­gaşul fratelui său, se întoarce la Ieru­sa­lim. Dar nu ve­dem la el nici un regret, nici un sentiment de umilinţă. Şiretenie, mân­drie, am­bi­ţie, lipsă de evlavie şi de afecţi­une naturală, iată ce găsim la acest om; iar istoria care urmea­ză îi va reda portretul şi mai sumbru. Absalom este un om a cărui condiţie morală rămâne mult în urma fru­mu­seţii lui fizice. Cum ar putea un asemenea individ mizerabil să fie fiul împăratului iubit? Şi totuşi este fiul lui! Noi nu moş­te­nim credinţa părinţilor noştri. Trebuie să devenim noi înşine credincioşi.

CONȘTIENTIZAREA PREZENȚEI LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)

Atunci când simți prezența lui Dumnezeu și știi că El este cu tine, tu poți face față oricărei provocări pe care ți-o aduce viața. Încearcă să-ți imaginezi ce misiune a avut Moise: eliberarea a două milioane de oameni din ghearele sclaviei. El a trebuit să-i conducă prin pustie (unde au fost expuși dușmanilor, căldurii și frigului extrem), să se îngrijească de hrănirea lor, de rezolvarea disputelor lor și de menținerea lor în mișcare spre destinul care-i aștepta. Ce a făcut Moise? S-a rugat astfel: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Moise a preferat să nu meargă nicăieri, dar să fie cu Dumnezeu, decât să meargă undeva fără El. Când relația cu Batșeba a fost dată pe față, David nu s-a rugat: „Nu-mi lua coroana, împărăția sau armata…” Nu, el știa ce contează cel mai mult, așa că s-a rugat: „Nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!” (Psalmul 51:11) Pentru a crește spiritual, trebuie să conștientizezi din ce în ce mai mult prezența lui Dumnezeu în viața ta. Cum poți face asta? În loc să fii o stâncă, fii un burete. Când arunci o piatră în ocean, suprafața ei se udă, dar miezul ei rămâne tare și uscat. Dar atunci când pui un burete în ocean, apa modifică însăși esența ființei sale. Așadar, încetinește și simte prezența lui Dumnezeu. Începe prin a reciti versetul următor, apoi scrie-l, repetă-l la nesfârșit și deschide fiecare por al sufletului tău ca prezența lui Dumnezeu să te pătrundă: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Țefania 3:17) Așadar, dezvoltă-ți capacitatea de a conștientiza prezența lui Dumnezeu!