1 Februarie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Să ținem cu tărie mărturisirea speranței neclintite (deoarece credincios este Cel care a promis).
Evrei 10.23
Speranța este peste tot accentuată în Epistola către Evrei. Speranța noastră este ancorată în Hristos, care, ca Înainte-Mergător al nostru, S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu (Evrei 6.18-20). Acum noi Îl așteptăm să Se întoarcă și, de asemenea, așteptăm o cetate viitoare (Evrei 9.28; 13.14). Privirile noastre sunt ațintite asupra lui Hristos, care este Speranța noastră (Evrei 12.1,2).
În versetul citat la început suntem îndemnați să ținem cu tărie mărturisirea speranței noastre, fără să șovăim. A ține cu tărie implică a lua în stăpânire și a manifesta în trăire. Această ținere cu tărie se bazează pe faptul că Cel care a făcut promisiunea este credincios: „Credincios este Cel care vă cheamă, care va și face aceasta“ (1 Tesaloniceni 5.24).
Se spune că un băiețel a mers în oraș cu tatăl său, care, la un moment dat, i-a spus: «Așteaptă-mă în locul acesta; mă voi întoarce curând». Tatăl însă, deoarece i se defectase mașina, s-a întors mai târziu decât prevăzuse. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile, așa că tatăl s-a gândit că fiul său avea să fie îngrijorat, însă nu putea lua legătura cu el. Cinci ore mai târziu a sosit și l-a găsit pe fiul său așteptându-l liniștit. Tatăl l-a întrebat: «Nu te-ai îngrijorat? N-ai crezut că nu mai vin?». Fiul și-a ridicat privirea către el și i-a răspuns: «Nu! Am știut că vei veni, fiindcă așa mi-ai spus».
Câteodată, așteptând ca Domnul să ne răspundă la rugăciuni sau să intervină cu ajutorul Lui, ni se pare că durează prea mult, însă Cel care a făcut promisiunea este credincios. Să ținem cu tărie mărturisirea speranței noastre! Să nu cedăm, ci să stăruim, să privim în sus și să ținem strâns!
T. Hadley, Sr.
SĂMÂNȚA BUNĂ
Și spunea și mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicându-se de la apus, îndată spuneți: «Vine ploaie»; și așa se întâmplă. Și când suflă vântul de sud, spuneți: «Va fi arșiță», și așa se întâmplă“.
Luca 12.54,55
Prognoza vremii
Cât de des, vremea devine un subiect de conversație! Însă referitor la această temă ar fi bine să nu luăm vreo poziție partizană, ci să rămânem neutri, atunci când vorbim cu o persoană pe care nu o cunoaștem. Indiferent cât de mult ne plângem de vreme, nu o putem schimba.
Când era pe pământ, Isus Hristos a vorbit și El despre vreme, însă pentru a le transmite ascultătorilor Săi ceva foarte important. În zilele Lui nu existau prognoze meteorologice științifice, ci oamenii priveau cerul pentru a face anumite predicții. Dar trebuie să remarcăm ce concluzie a tras Domnul după cuvintele de mai sus: „Fățarnicilor, înfățișarea pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar timpul acesta, cum de nu-l deosebiți?“ (versetul 56).
Majoritatea oamenilor nu înțeleseseră ceea ce marca timpul în care trăiau, respectiv faptul că Mesia, Mântuitorul lor, venise în har pentru a-i salva. Erau zorii unui timp de binecuvântare, mai glorios și mai minunat decât strălucirea zilelor de vară. Cu toate acestea, oamenii L-au respins.
Timpul harului a durat până astăzi. Cum reacționăm noi? Am recunoscut că este timpul să ne punem în ordine relația cu Dumnezeu? Ziua de azi este un bun prilej de a ne mărturisi vinovăția și de a crede că Isus Hristos este Răscumpărătorul. Ziua de mâine nu ne aparține, așa că amânarea este peste măsură de periculoasă.
Citirea Bibliei: Ezra 10.1-44 · Proverbe 10.1-10
de Jean Koechlin
Judecători 18:1-16
Propria voie şi spiritul idolatru manifestate în casa lui Mica au contaminat o seminţie întreagă (după cum relatează capitolul de astăzi). Întotdeauna este aşa. Înainte ca răul să se împrăştie şi să afecteze poporul lui Dumnezeu, el începe prin a prinde rădăcini în familii.
În v.1 citim că, în zilele acelea, daniţii nu-şi primiseră încă moştenirea. Astfel, în loc să-L întrebe şi să‑L aştepte pe Domnul, decid în nerăbdarea lor să încerce s-o obţină singuri. Iată ce înseamnă spiritul de independenţă şi, de asemenea, alegerea rapidă a unei soluţii! Să ne reamintim că fiii lui Dan se lăsaseră împinşi în ţinutul muntos (1.34). În loc să intre în stăpânirea a ceea ce le fusese destinat, care le stătea la îndemână, dar care necesita puterea credinţei, ei întreprind o expediţie până la celălalt capăt al ţării. Probabil că şi noi acţionăm asemenea lor mult mai adesea decât am gândi. Domnul a pregătit special pentru noi un serviciu în imediata noastră apropiere, dar noi ne tragem înapoi de la încercarea credinţei şi de la strădaniile pe care acest serviciu le-ar implica, deoarece suntem tentaţi să pornim mai degrabă într-o acţiune spectaculoasă, într-o direcţie aleasă de noi.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ CREȘTI COPII MINUNAȚI ÎNTR-O LUME TULBURE (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)
Începând de azi, câteva zile vom reflecta la unele domenii practice în care părinții sunt adesea confuzi. Dacă nu ești părinte, poți să folosești ceea ce vei auzi ca să le transmiți părinților pe care-i cunoști și să te rogi pentru ei. Astăzi vom vorbi despre îndrumare versus critică. Dacă ai un copil liniștit, plăcut și ascultător, care se bucură să învețe, să-și facă temele și să ajute la treburile casnice, creșterea lui „în mustrarea şi învăţătura Domnului” va fi o bucurie! (vezi Efeseni 6:4).
Mulți dintre noi, însă, avem copii mofturoși, cu voință puternică și cu propriile lor planuri. Ei se pare că știu ce vor, și când și cum să obțină. Știu, de asemenea, ce nu vor să mănânce, să poarte, să audă, să spună și să facă! Iar părinții sau îngrijitorii acestor copii au nevoie de ajutor pentru a putea construi acel gen de relație care să creeze încredere și să permită discuții și respect reciproc într-o atmosferă de „război”.
În astfel de cazuri, îndrumarea se poate transforma cu ușurință în critică, subliniind în mod constant defectele copilului: „Arăți ridicol cu chestia aia… Niciodată nu ajungi la timp… De ce nu poți fi ca…” O abordare mult mai bună ar fi să-i arăți copilului soluția. Chiar și o îndrumare validă, oferită în mod negativ, îi va afecta stima de sine, va genera resentimente și va distruge posibilitatea de a construi un respect reciproc. Copilul trebuie să te audă spunând: „Nu sunt absurd, suntem în aceeași echipă!”
Când apare un conflict – și va apărea! – e tentant să devii autoritar sau frustrat. Dar când țipi, insulți sau umilești copilul, îți pierzi din vedere obiectivul tău ca părinte: acela de a ghida și de a instrui. Acest lucru îl face pe copil să se simtă furios, lipsit de putere, nesigur (de el însuși și de tine) – ceea ce echivalează cu o invitație la rebeliune. Dar dacă îți ghidezi copilul ca unul care face parte din echipa lui, dându-i ajutor practic cu dragoste și răbdare, se vor crea legături care încurajează cooperarea, încrederea și respectul reciproc.
Așadar, alege îndrumarea, nu critica!
Mana Zilnica 