Mana Zilnica

20 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu L-a uns cu Duh Sfânt și cu putere; pe El, care umbla din loc în loc făcând bine și vindecând pe toți cei asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.

Fapte 10.38

Lumea merge înainte cu religia și cu filantropia ei. Face binefaceri, construiește spitale, îi hrănește pe cei flămânzi, îi îmbracă pe cei goi, și așa mai departe; însă resortul interior al acțiunilor ei nu este Hristos. Niciuna dintre motivațiile care L-au guvernat pe Hristos în umblarea Lui aici nu există printre cele care îi guvernează pe oameni; și niciuna dintre motivațiile care animă lumea în umblarea ei nu s-a găsit absolut deloc în Hristos.

Cel necredincios recunoaște frumusețea morală a lui Hristos, iar egoismul își poate găsi plăcerea în altruism, însă creștinul trebuie să se „îmbrace cu Hristos“. Domnul a umblat făcând binele în tot timpul și n-a existat niciun moment în care El să nu fie gata, ca Slujitor în har, să împlinească nevoile celorlalți. Și să nu gândim că aceasta nu L-a costat nimic! El n-a avut unde să-Și plece capul, a suferit de foame și a fost obosit. Iar când a șezut, unde s-a întâmplat acest lucru? În arșița soarelui, lângă fântână, în timp ce ucenicii Săi erau în cetate ca să cumpere mâncare. El a fost întotdeauna gata să întâmpine nevoile păcătoșilor sărmani, ca și cum nu I-ar fi fost foame, nici sete, ca și cum n-ar fi fost obosit, nici trudit. A experimentat toate necazurile și dificultățile pe care omul le îndură, și cât de minunat a fost felul în care El a umblat! A înmulțit pâini pentru alții, dar pentru Sine Însuși n-a vrut să prefacă o piatră în pâine.

În ce privește motivațiile morale ale sufletului, omul din lume n-are niciun principiu în comun cu Hristos. El nu este pe drumul către cer, iar fiecare pas pe care îl face îl conduce tot mai departe de adevăratul țel. Când un om se află pe un drum greșit, cu cât merge mai mult pe el, cu atât se rătăcește mai rău.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă are cineva urechi, să audă!

Apocalipsa 13.9

Urechi înfundate

Un om în vârstă a intrat în cabinetul medicului. Părea sănătos, dar mâna pe care o ținea la ureche pentru a auzi mai bine arăta limpede problema omului. Era necesar un aparat auditiv? Avea nevoie de o operație? Bărbatul nu prea avea speranțe că starea lui se va îmbunătăți vreodată.

Doctorul s-a uitat în urechea bărbatului și apoi, cu grijă, cu ajutorul unei pensete, a scos de acolo un dop de ceară lung de aproape un centimetru. Cu șaizeci de ani în urmă, un medic îl tratase pe bărbat de otită și îi introdusese o bucată de vată în ureche. Aceasta a rămas acolo căci a uitat de ea. Cerumenul s-a adunat pe vată, înfundând urechea din ce în ce mai mult.

Fericit, omul în vârstă s-a urcat în mașină și a pornit motorul pentru a merge acasă. Dar ce zgomot! Cu siguranță, motorul este stricat, și-a zis el. Nu, nu era stricat! Mașina lui era în regulă, doar că, în sfârșit, putea auzi bine din nou. El avea urechi, chiar urechi bune, numai că nu auzise bine în toți acești ani, pentru că fuseseră înfundate!

Urechile inimii pot fi de asemenea „înfundate“. De aceea Dumnezeu spune: „Cine are urechi, să audă“. Ce trebuie să auzim? Evanghelia! Isus spune: „Cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată“ (Ioan 5.24). Deci trebuie să auzim și să credem, apoi avem viață eternă. Când ar trebui să auzim? Acum și aici! „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile“ (Evrei 4.7). Dumnezeu Însuși ne cheamă: „Ascultați, și sufletul vostru va trăi“ (Isaia 55.3).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.54-66 · Ioan 7.25-36

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 14:11-25

Poporul acesta Mă dispreţuieşte, declară DOMNUL (vezi v. 11, 23). În descrierea „ţării cercetate“ (13.32, compară cu Ps. 106.24), Dumnezeu este, de fapt, subiectul dispreţului şi al nerecunoştinţei lor. Cum putem califica noi atitudinea atâtor oameni care dispreţuiesc darul care este chiar cerul, dăruitorul fiind Însuşi Dumnezeu?

Moise intervine din nou, ca în episodul cu viţelul de aur. Cu nici un chip nu se lasă ispitit de propunerea ca el să devină căpetenia unei noi naţiuni (v. 12; Exod 32.10 sf). Aducând un argument de necombătut, Îi aminteşte Domnului că este în discuţie grandoarea Numelui Său înaintea naţiunilor. Apoi, arătând ceea ce a învăţat de la El şi citându-I propriile cuvinte (Exod 34.6-7), Îi aminteşte Domnului că El este „încet la mânie şi bogat în îndurare (sau: bunătate)“, sugerându-I că acum are ocazia să ierte „nelegiuirea şi răzvrătirea“. Unde nu este vină, iertarea nu are rost. Dar păcatul omului, al meu şi al tău, I-a dat lui Dumnezeu ocazia să-Şi manifeste ha­rul. Copii ai lui Dumnezeu, şi noi Îl cunoaştem pe acest Dumnezeu care iartă. El este Tatăl nostru. Şi avem lângă El un apărător plin de iubire: este Isus, Mântuitorul nostru (1 Ioan 2.1).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MEDITEAZĂ LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de omul care… zi și noapte cugetă la Legea Lui…” (Psalmul 1:1-2)

Thomas à Kempis, călugăr german din secolul al XIV-lea, cunoscut pentru cartea sa „Imitatio Christi sau urmând pe Cristos”, a scris: „Dacă vrei să crești în viața ta spirituală, nu trebuie să te lași prins de faptele lumii. Trebuie să-ți găsești timp pentru a fi singur, departe de zgomot și confuzie, departe de atracția puterii și a bogăției.” S-ar putea să spui: „Dar asta nu înseamnă că Dumnezeu nu vrea ca eu să-mi stabilesc obiective și să realizez lucruri în viață?!” Nu, dimpotrivă, El vrea! Doar că prioritățile tale trebuie să fie corecte. Biblia spune: „zi și noapte cugetă la Legea Lui. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui şi ale cărui frunze nu se veştejesc; tot ce începe duce la bun sfârşit.” (Psalmul 1:2-3). Care este secretul rodniciei unui pom? Faptul că are rădăcini adânci, conectate la izvoare de apă dătătoare de viață. Tot la fel este și în domeniul spiritual: pe măsură ce solicitările asupra timpului și energiei tale devin tot mai mari, tu trebuie să te disciplinezi să petreci și mai mult timp în Sfânta Scriptură, nu mai puțin. Atunci când viața ta interioară nu este în ordine, viața ta exterioară devine disfuncțională și începe să se destrame. Iar dacă muncești mai mult, tu nu faci altceva decât să grăbești procesul. Vei fi ca pilotul care și-a anunțat pasagerii: „Oameni buni, avem o veste proastă și una bună. Vestea proastă este că instrumentele noastre de bord au cedat și nu știm încotro ne îndreptăm. Vestea bună este că avansăm foarte repede!” Care este răspunsul? Psalmistul se bucura scriind: „Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi. Mă desfătez în orânduirile Tale şi nu uit Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:14-16) Așadar, fă-ți timp și meditează zilnic la Cuvântul lui Dumnezeu!

19 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și aceasta, cunoscând timpul, că este deja ceasul ca noi să ne trezim din somn, pentru că acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este mult înaintată și ziua este aproape.

Romani 13.11,12

Cât timp „Soarele dreptății“ nu a răsărit încă, lumea aceasta rămâne în noapte. Oamenii încearcă să uite de acest lucru în ocupațiile lor și în goana lor după plăceri și poate reușesc acest lucru pentru o clipă, dar, pentru oricine are înțelegere spirituală și Îl cunoaște pe Hristos, acum este noapte, o noapte întunecoasă. Întunericul este cu atât mai adânc, cu cât noaptea înaintează. Dar în inima credinciosului este lumină; el este trezit din somn, iar în inima sa a răsărit deja Luceafărul de dimineață. Noaptea este foarte înaintată și, în timp ce, în ciuda tuturor avertizărilor, lumea continuă să doarmă, credinciosul privește cu bucurie revărsatul zorilor. Domnul Său nu întârzie să vină, deși unii așa cred. Fiecare zi îl apropie tot mai mult de țintă și el stă ca un rob care, cu mijlocul încins și cu lampa aprinsă, îl așteaptă pe stăpânul casei.

„Pentru că cei care dorm, dorm noaptea; și cei care se îmbată, se îmbată noaptea“, citim în 1 Tesaloniceni 5.7. Ce altceva poți aștepta de la astfel de oameni decât lucrările neroditoare ale întunericului, lucruri rușinoase, care nu trebuie nici măcar amintite? (versetele 12 și 13; vedeți și Efeseni 5.12). Contrar acestora, creștinul umblă „cum se cuvine, ca în timpul zilei“. Lucrările întunericului nu se pot uni cu un om care este salvat de sub autoritatea puterilor întunericului și chemat acum să umble ca un „copil al luminii“. „Pentru că ne este de ajuns că am împlinit, în timpul trecut, voia națiunilor, umblând în poftele oamenilor.“ Imediat urmează îndemnul „să lepădăm deci faptele întunericului și să îmbrăcăm armura luminii“. Într-adevăr, fără luptă nu se poate, pentru că ne găsim în împărăția lui Satan, domnul întunericului, și puterile răutății ne stau împotrivă. Dar, dacă lumina în care umblăm constituie armura noastră, dacă puterea luminii, a adevărului și a evlaviei care aparțin acelei zile locuiește în inimile noastre, atunci atacurile și cursele vrăjmașului vor fi descoperite de noi și nu vor găsi nicio poartă de intrare în sufletele noastre, nici nu vor câștiga vreo autoritate asupra noastră.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ziua aceasta este o zi de vești bune și noi tăcem; dacă vom aștepta până la lumina zilei de mâine, ne va ajunge pedeapsa.

2 Împărați 7.9

Vioara în mâna artistului

Fritz Kreisler (1875-1962), un violonist celebru, câștiga bine din concertele sale. Dar cea mai mare parte a venitului său o cheltuia imediat. În timpul unei călătorii a găsit o vioară renumită, dar nu a putut să o cumpere, deoarece îi lipseau banii necesari. Mai târziu, de îndată ce a câștigat suficient pentru a plăti prețul, s-a dus la vânzător și a sperat că va putea achiziționa acel instrument deosebit. Spre marea sa dezamăgire, vioara fusese între timp cumpărată de un colecționar. Dar s-a dus la noul proprietar și l-a rugat să-i permită să cumpere vioara. Însă acesta nu a vrut să dea piesa bună pentru niciun preț. Kreisler a crezut că va trebui să se resemneze, dar i-a mai venit o idee.

— Pot să cânt și eu o dată la instrument înainte ca acesta să fie condamnat la tăcere?, a întrebat el.

I s-a permis, așa că marele artist a luat vioara și a umplut încăperea cu o muzică atât de minunată, încât colecționarul a fost profund emoționat.

— Nu am dreptul să o păstrez pentru mine, a exclamat el. Este a dumneavoastră, domnule Kreisler. Luați vioara, pentru ca toți oamenii să audă acordurile ei!

Pentru păcătoșii mântuiți, evanghelia harului este o muzică cerească. Nu avem dreptul să o păstrăm doar pentru noi. Domnul Isus ne spune: „Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură!“ (Marcu 16.15).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.41-53 · Ioan 7.14-24

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 13:26-33, 14:1-10

Au fost trimişi doisprezece cercetaşi: câte unul pentru fiecare seminţie. Iniţial nu era nici o distincţie între ei. Dar cele patruzeci de zile de călătorie i-a pus pe aceşti oameni la încercare (numărul 40 în Biblie vorbeşte întotdeauna de punerea la încercare). La întoarcere, fiecare arată ce este în inima lui. Rezultatul? Zece sunt necredincioşi. Numai doi – Iosua şi Caleb – au încredere în Domnul. Credinţa Îl cunoaşte pe Domnul şi apreciază circumstanţele din punctul Lui de vedere, în timp ce necredinţa le măsoară cu dimensiuni omeneşti şi se opreşte la obstacole vizibile. Uriaşii, fii ai lui Anac, nu erau o fabulaţie, cum nu erau fabulaţie nici zidurile înalte. Dar greşeala oamenilor era că luau în considerare limitele lor şi că se ocupau cu ceea ce duşmanii puteau gândi despre ei (v. 33 sf.), când ar fi trebuit să privească spre Domnul. Iosua şi Caleb nu se ruşinează să-şi declare credinţa în faţa tu­turor. Ei preţuiesc moştenirea promisă şi îşi îndeamnă fraţii s-o ia în stăpânire. Ce frumos       exemplu! Ne numărăm şi noi printre aceia care îndeamnă spre „ţară“, sau printre cei care descurajează sufletele ca să nu Îl urmeze pe Isus? Să nu fii de acord cu ceilalţi    (v. 10) este întotdeauna dificil, uneori periculos. Aceşti doi oameni era să fie ucişi cu pietre (v.10), dar Dumnezeu a fost de partea lor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU TE VA SALVA! | Fundația S.E.E.R. România

„Să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu…” (2 Corinteni 1:9)

Te simți deznădăjduit de situația în care te afli, și nu știi încotro să te îndrepți? Poate că te străduiești să găsești un motiv pentru a continua să mergi mai departe, dar ești atât de obosit și copleșit, încât vrei să renunți. Dacă asta este situația în care te găsești în prezent, te afli într-un loc vulnerabil. Fii atent: Satan va încerca să te convingă că trebuie că există vreun păcat în viața ta, că ești în afara voii lui Dumnezeu, care este nemulțumit de tine pentru că nu L-ai ascultat în vreun domeniu de care nu ești conștient… Nu cădea în capcană! Poți fi în centrul voii lui Dumnezeu, făcând totul așa cum trebuie, și totuși să experimentezi strâmtorarea. Apostolul Pavel scrie: „Nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.” (2 Corinteni 1:8-11). Când experimentezi strâmtorarea, doi factori acționează în viața ta: în primul rând, Dumnezeu te învață să te sprijini pe El, în loc să te sprijini pe tine însuți; în al doilea rând, oamenii din jurul tău sunt întăriți și încurajați pe măsură ce văd harul lui Dumnezeu la lucru în viața ta. Așadar, să nu te îndoiești nicio clipă, Dumnezeu te va salva!

18 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă, ca și voi să aveți comuniune cu noi; și comuniunea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri, ca bucuria voastră să fie deplină.

1 Ioan 1.3,4

Cum să pot avea comuniune cu Dumnezeu, dacă nu știu ce este în inima Lui, dacă nu știu ce Persoană umple inima Sa și dacă nu am aceleași gânduri ca și El cu privire la această Persoană? Abia după ce L-am cunoscut pe Domnul Isus – nu numai ca pe Acela care a purtat păcatele mele, care a fost făcut păcat pentru mine și care a satisfăcut toate cerințele dreptății lui Dumnezeu pentru mine, ci așa cum este El pentru inima și sentimentele lui Dumnezeu, după ce a înfăptuit totul și după ce, ca Om pe pământ, a devenit subiectul plăcerii mele, al sentimentelor mele, astfel că pot mânca din El, în prezența lui Dumnezeu – numai atunci pot avea comuniune cu Dumnezeu, căci comuniune înseamnă participare la aceleași lucruri.

În cele mai multe locuri din Noul Testament care vorbesc despre comuniune, cuvântul are înțelesul de a avea aceeași parte. Petru spune (2 Petru 1.4) că noi am obținut o „fire dumnezeiască“ și Ioan spune că am primit „viața eternă“, iar aceasta este Persoana Domnului Isus Însuși. Astfel, putem avea aceleași sentimente, același subiect pentru inimile noastre, aceleași interese ca și Tatăl și Fiul.

Deci cunoașterea faptului că am fost aduși aproape de Tatăl și de Fiul – căci putem avea comuniune prin aceea că prețuim aceleași lucruri ca Tatăl și ca Fiul – ne conduce, involuntar, la sentimentul că trebuie să corespundem, în mod practic, părtășiei sfinte. „Dumnezeu este lumină, și în El nu este deloc întuneric“ – comuniunea trebuie să fie în concordanță cu lumina, iar cine se gândește la aceasta și este obișnuit să stea în Locul Preasfânt, în prezența lui Dumnezeu – așa cum este prezentat simbolic în fiii lui Aaron, preoții, care erau întotdeauna în prezența lui Dumnezeu, ca să-I slujească, și care știau deci ce se potrivește în prezența lui Dumnezeu – acela se va judeca pe sine în lumina lui Dumnezeu și, prin judecata de sine, va înlătura tot ceea ce nu este demn de prezența lui Dumnezeu.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Astfel, fraților, fiindcă prin sângele lui Isus avem o deplină libertate, să intrăm în Locul Preasfânt, … să ne apropiem cu o inimă curată.

Evrei 10.19,22

Să ne apropiem de Dumnezeu ca închinători

Lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus ne dă îndrăzneala de a intra în prezența lui Dumnezeu pentru a ne închina Lui în duh și în adevăr. Când ne adunăm să frângem pâinea, intrăm împreună în Locul Preasfânt ceresc. Și, în timp ce cu picioarele stăm pe pământ, cu inimile noastre suntem la Dumnezeu în cer.

Când venim înaintea Lui ca închinători, nu Îi prezentăm problemele noastre, ci onorăm Numele Său cel sfânt. Ne minunăm de dragostea Sa de nepătruns, pe care ne-a arătat-o prin faptul că L-a dat pe Fiul Său. Stăm cu respect în fața sfințeniei Sale, care a fost arătată pe cruce în judecata asupra păcatului.

Dumnezeu S-a revelat în Fiul Său. Prin urmare, putem să ne închinăm Lui admirând viața și moartea pe cruce a Domnului Isus, care au scos la lumină toate atributele lui Dumnezeu. Exprimăm în fața lui Dumnezeu cât de glorios și de măreț este Fiul Său și, astfel, ne închinăm înaintea Lui.

Închinarea în adunare reprezintă tot ceea ce se ridică din inimile noastre către Dumnezeu în timpul cântărilor, al rugăciunilor de mulțumire sau al citirii versetelor biblice corespunzătoare. Astfel, toți cei adunați la frângerea pâinii pot fi implicați în închinarea colectivă.

Dumnezeul și Tatăl nostru Se bucură atunci când noi Îl admirăm pentru harul Său, dragostea, sfințenia și dreptatea Sa, arătate în moartea Domnului Isus!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.31-40 · Ioan 7.1-13

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 13:1-25

Poporul se apropia de ţara promisiunii. Moise trimite doisprezece cercetaşi cu misiunea de a cerceta ţara şi totodată de a aduce din ea informaţii şi ceva din roadele ei. Le-au trebuit patruzeci de zile pentru această recunoaştere. Iscoadele s-au suit la Hebron, loc pe care deja îl cunoaştem, unde Avraam cumpărase peştera Macpela ca loc de înmormântare. Ei aduc un ciorchine de struguri atât de greu, încât trebuia purtat de doi oameni.

Pentru noi, ţara promisiunii este cerul. Asemenea poporului, noi suntem încă în pustiu, simbol al acestei lumi. Încă nu am văzut moştenirea în care ne va aduce Dumnezeu, dar Cineva o cunoaşte şi poate să ne spună despre ea. Este Duhul Sfânt, care ne întreţine cu subiecte cereşti. Întocmai cum strugurii de la Eşcol făceau dovada bogăţiei ţării, Duhul ne dă „arvuna“, ceea ce înseamnă că ne dă să gustăm mai dinainte din bucuriile cerului. El ne face cunoscut lucrurile lui Dumnezeu (1 Co­rinteni 2.12). El primeşte ceea ce este al lui Hristos şi ne descoperă (Ioan 16.14). Deşi suntem într-o lume care din punct de vedere moral este un pustiu pentru noi, putem deja să ne ocupăm cu Cel pe care Îl iubim fără să-L fi văzut (1 Petru 1.8).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARTA DE A FACE PARTE DIN TURMĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

„El Își va paște turma ca un Păstor…” (Isaia 40:11)

Ce trebuie să știm despre Păstorul nostru? Următoarele două lucruri: 1) Caracterul Păstorului nostru. Domnul Isus a făcut deosebirea dintre păstorii buni și cei răi (vezi Ioan 10:11-16). Păstorii răi își văd de propriile interese, și nu de bunăstarea oilor. Nu sunt de încredere; când apare o amenințare, ei abandonează turma. Dar Domnul Isus a afirmat: „Eu sunt Păstorul cel bun.” (Ioan 10:11). Ce Îl face pe El bun? „Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” (Ioan 10:11) Nevoile și siguranța lor sunt mai presus de ale Sale și, dacă este necesar, va interveni pentru ele. El spune: „Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine…” (Ioan 10:14) Domnul Isus Își cunoaște fiecare oaie în parte și dorește o relație apropiată cu fiecare dintre ele. El le cheamă pe fiecare pe nume; ele au încredere în El și Îl urmează acolo unde El le conduce (vezi Ioan 10:3). Așa că, te poți baza pe Păstorul tău că te protejează și te călăuzește! 2) Starea oilor este responsabilitatea păstorului. El nu poate fi un păstor bun dacă nevoile oilor sale nu sunt împlinite. Oile nu cunosc drumul spre pășune, nici locația adăpostului sau strategia pentru propria lor siguranță. Dar păstorul le știe! Oile sale cred în el, se bazează pe el și îl urmează. Tot la fel este și spiritual vorbind: a crede și a te bizui pe ocrotirea și grija Păstorului nu este ceva instinctiv – este singura decizie înțeleaptă pe care o poți lua, este un act de voință. Indiferent de sentimente sau de circumstanțe, tu iei hotărârea de-a te încrede în Păstorul tău (Domnul Isus), care Se va ocupa de tot și va acționa ca tu să fii în siguranță. Atunci când îți lași grijile și preocupările tale în seama Lui, și te odihnești în bunătatea Sa, El Își împlinește promisiunea că „nu vei duce lipsă de nimic”!

17 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Manase a cunoscut că Domnul, El este Dumnezeu … Și a îndepărtat pe dumnezeii străini, și idolul din casa Domnului … Și a refăcut altarul Domnului și a adus pe el jertfe de pace și de mulțumire și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.

2 Cronici 33.13,15,16

Lecții din viața lui Manase (3) – Rodul luminii

După ce Manase s-a smerit adânc înaintea Lui, Domnul l-a adus înapoi la Ierusalim. Atunci Manase a cunoscut că Domnul era Dumnezeu. N-a fost doar o schimbare de gândire la el, căci realitatea smeririi lui profunde și a pocăinței veritabile s-a arătat imediat: „Pentru că întristarea potrivit lui Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire, de care nu-ți pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte“ (2 Corinteni 7.10).

Regretul nu înseamnă pocăință. Iuda Iscarioteanul a avut regrete, însă sfârșitul său a fost unul cumplit. De altă parte, citim că Petru a plâns cu amar după ce se lepădase de Domnul, însă în sufletul lui a fost produsă pocăință adevărată, spre mântuire.

Putem vedea clar rezultatele pocăinței veritabile a lui Manase: el a îndepărtat dumnezeii străini și idolul din casa Domnului; a dărâmat toate altarele pe care le zidise; a restabilit altarul Domnului și a adus jertfe de mulțumire pe el; a poruncit întregului Iuda să-I slujească Domnului. Manase nu fusese caracterizat de niciunul dintre aceste lucruri în viața lui de mai înainte, însă, după pocăința sa, el a făcut ceea ce era bine, drept și adevărat.

De aici învățăm lecția că trebuie să umblăm ca niște copii ai luminii. În viața lui Manase a fost schimbare clară, nu doar cuvinte. Umblarea noastră, de asemenea, trebuie să fie într-un contrast total cu lucrările neroditoare ale întunericului – „Rodul luminii este în orice bunătate și dreptate și adevăr“ (Efeseni 5.9). Să fim și noi caracterizați de această roadă întreită a luminii!

A. Leclerc

>

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să ne apropiem deci cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.

Evrei 4.16

Să ne apropiem de Dumnezeu cu încredere

Prin lucrarea Domnului Isus pe cruce, accesul la Dumnezeu este deschis tuturor celor care cred în Mântuitorul. Ei I se pot adresa Dumnezeului cel viu în rugăciune în orice moment. El are întotdeauna urechea deschisă pentru copiii Săi și este interesat de tot ceea ce îi privește.

Ne apropiem de Dumnezeu cu o profundă reverență, pentru că știm că El este sfânt. De aceea, cuvintele pe care I le adresăm sunt respectuoase și adecvate. În același timp, venim la Dumnezeu cu încredere deplină, pentru că El ne iubește și are numai lucruri bune pentru noi. Astfel, Îi spunem deschis ceea ce avem pe inimă. Putem veni la Dumnezeu cu toate problemele noastre. Nimic nu este prea dificil și nimic nu este prea neînsemnat pentru El. Nevoile noastre nu-L copleșesc și grijile noastre nu-L neliniștesc. De aceea, David ne recomandă: „Popoare, încredeți-vă în El în orice timp; vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru“ (Psalmul 62.8).

Când Îi prezentăm cererile noastre lui Dumnezeu, El este întotdeauna gata să ne ajute. La tronul harului primim îndurare. Aceasta include atât compasiunea, cât și ajutorul lui Dumnezeu. Mai mult, la Dumnezeu găsim har, astfel încât să nu ne împiedicăm pe calea credinței, ci să mergem înainte curajoși. Să ne folosim mai mult de accesul nostru liber la Dumnezeu și să ne rugăm Lui în mod regulat! Momentele pe care le petrecem în prezența Lui vor avea un impact pozitiv asupra întregii noastre vieți.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.12-30 · Ioan 6.60-71

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 12:1-16

„Limba“, spune Iacov, este „un rău de nestăpânit, plină de otravă aducătoare de moarte“ (Iacov 3.8 …). Încă o dată îi constatăm ravagiile. Nu sub forma cârtirilor şi a murmurelor în mijlocul „adunăturii de oameni“ (cap. 11), ci sub cea a criticilor şi a calomniilor care întinează membrii celei mai onorabile familii dintre conducătorii poporului: pe Aaron marele preot şi pe Maria, profetesa. Vorbele lor rele fuseseră probabil şoptite la ureche, în cea mai mare taină (Luca 12.3). Dar… „Domnul a auzit“ (v. 2 sf; comp. cu 11.1).

Să nu uităm niciodată că şi cele mai confidenţiale remarci au Auditoriu în cer. Moise tace. De fiecare dată când erau sfidate drepturile Domnului, mânia lui se aprindea, pe bună dreptate; acum însă, când este vorba să se apere pe sine, blândeţea lui extremă se traduce prin tăcere. De aceea Dumnezeu ia apărarea slujitorului Său. Îi invită în cort pe cei trei în cauză şi îi cheamă pe cei doi vinovaţi să iasă înainte. Gravitatea pedepsei o descoperă pe cea a păcatului comis. Maria este lovită cu lepră. Pentru prima dată (în această împrejurare) Moise îşi deschide gura, stăruind în favoarea surorii lui aflate în nenorocire, ca să fie vindecată.

Domnul să ne păzească de „invidii şi de orice vorbiri de rău“ (1 Petru 2.1)!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARTA DE A FACE PARTE DIN TURMĂ! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” (Psalmul 23:1)

Poate că ai memorat Psalmul 23 încă de când erai copil. Imaginile pe care ni le-am creat din acest Psalm vor rămâne cu noi toată viața.

Scriitoarea Hannah Whitall Smith (evanghelistă, reformatoare și autoare creștină americană de la sfârșitul sec. al XIX-lea) a spus: „Lucrul de care avem nevoie cu toții este doar să ne întoarcem din nou în grădiniță, să reluăm versetele copilăriei și, recitindu-le cu ochii și mintea de adulți, să le credem cu toată credința noastră de copii.” Ca adulți, devenim obosiți, pierzând bucuria simplă de care are nevoie viața noastră plină de stres.

Ce trebuie să învățăm din acest Psalm? Cel puțin trei lucruri:

1) Cine este Păstorul nostru – „Domnul este Păstorul” nostru. El este sursa a tot ceea ce vom avea nevoie vreodată, începând cu mântuirea. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” (Ioan 10:11)

2) Care este slujba Păstorului – El ocrotește și îngrijește oile. Și știe ce-are de făcut cu oile capricioase, încăpățânate, vulnerabile, și cum să aibă grijă de ele. Cu mult înainte ca Domnul Isus să vină ca Păstor al nostru, Tatăl a spus: „voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf… Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor.” (Ezechiel 34:22-23).

3) Care este grija oilor – Să aibă încredere deplină în Păstorul lor. Încercările noastre de a face partea Păstorului ne vor epuiza și ne vor frânge. Trebuie să credem „cu toată credința noastră de copii” că Isus este un Păstor de încredere, angajat și capabil – și apoi să acționăm conform credinței noastre. Iar faptul că știm că bunătatea și îndurarea Lui ne vor însoți în toate zilele vieții noastre ar trebui să ne înlăture grijile prezentului și să ne risipească toate îngrijorările viitoare. Așa să ne ajute Dumnezeu!

16 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Având deci un Mare Preot măreț, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea noastră.

Evrei 4.14

Creștinul este nu doar iertat, ci și eliberat. Hristos a murit pentru el, iar el a murit împreună cu Hristos. Prin urmare, el este liber, ca unul care a înviat dintre cei morți, și este viu pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru. El este o nouă creație; a trecut din moarte la viață; moartea și judecata sunt în urma lui, iar înainte nu are altceva decât gloria. El deține un titlu de neșters și o speranță neumbrită de niciun nor.

Dacă toate acestea sunt adevărate pentru oricare copil al lui Dumnezeu – și Scriptura ne spune că sunt – ce altceva ne-am mai putea dori? Nimic, în ce privește titlul nostru; nimic, în ce privește poziția noastră; nimic, în ce privește speranța noastră. Toate acestea le deținem în mod absolut, potrivit perfecțiunii divine. Totuși, starea noastră nu este perfectă, nici umblarea noastră. Suntem încă în aceste trupuri, cuprinși de multe slăbiciuni, expuși multor ispite și într-un continuu pericol de a ne poticni, cădea și rătăci. Prin noi înșine nu suntem capabili să avem nici măcar un gând potrivit, nici să ne păstrăm pentru o singură secundă în poziția binecuvântată în care harul ne-a introdus. Este adevărat că avem viața eternă și că suntem uniți cu Capul nostru din cer, prin Duhul Sfânt trimis pe pământ, astfel încât siguranța noastră este eternă. Nimic nu poate atinge viața noastră, întrucât ea este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“ (Coloseni 3.3). Însă, deși nimic nu poate atinge viața noastră, nici modifica poziția noastră, totuși, văzând că starea și umblarea noastră sunt imperfecte, comuniunea noastră este supusă pericolului de a fi întreruptă, de aceea avem nevoie de lucrarea prezentă a lui Hristos pentru noi.

Domnul Isus este viu și stă la dreapta lui Dumnezeu pentru noi. Lucrarea Lui pentru noi acolo nu încetează niciun moment. El a străbătut cerurile, în virtutea unei ispășiri împlinite, și acolo Își continuă El lucrarea Sa perfectă de mijlocire pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că El răsplătește pe cei care Îl caută.

Evrei 11.6

Să ne apropiem de Dumnezeu ca oameni păcătoși

Cum poate un om să intre într-o relație personală cu Dumnezeul cel viu, câtă vreme el este un păcătos? Răspunsul la această întrebare îl găsim doar în Biblie.

Primul pas către Dumnezeu este credința în El, așa cum ni S-a revelat El nouă, oamenilor. El spune despre Sine Însuși: „Eu … am făcut pământul și l-am creat pe om pe el“ (Isaia 45.12). Îngerii din cer mărturisesc: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor!“ (Isaia 6.3). Apostolul Ioan afirmă: „Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El“ (1 Ioan 4.8,9).

Al doilea pas către Dumnezeu este conștientizarea faptului că noi, ca oameni păcătoși, nu putem sta înaintea Lui. Profetul s-a rugat astfel: „Ochii Tăi sunt așa de curați, că nu pot să vadă răul“ (Habacuc 1.13). Am păcătuit și avem nevoie de iertarea păcatelor noastre pentru a putea veni la Dumnezeu.

Al treilea pas către Dumnezeu ne conduce cu păcatele la Fiul Său, Isus Hristos, care a devenit Om acum mai bine de 2.000 de ani și care a murit pentru noi pe cruce. „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu“ (1 Petru 3.18). Când venim cu păcatele noastre la Domnul Isus, Dumnezeu ne absolvă de orice vină și ne acceptă ca și copii ai Săi. De atunci nimic nu ne mai împiedică să fim fericiți în prezența Lui.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.1-11 · Ioan 6.47-59

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 11:24-35

La cererea lui, Moise a fost eliberat de o parte din responsabilităţi, care au fost trecute asupra a şaptezeci de bătrâni. Chiar din Exod 4, Aaron fusese numit purtător de cuvânt către popor. Este umilitor să realizăm că lipsa noastră de credinţă adesea Îl obligă pe Domnul să încredinţeze altora o parte din lucrarea noastră.

Bătrânii au fost adunaţi la cort şi acolo Duhul s-a coborât peste ei. Mai aflăm că doi dintre aceştia, Eldad şi Medad, care rămăseseră în tabără, profeţeau acolo. Iosua voia să-i oprească (vezi Luca 9.49), dar pentru Moise aceasta era o veste bună. Însuşi Pavel se bucura din toată inima că Evanghelia era vestită chiar „din invidie şi ceartă“ (Filipeni 1.15-18). Dacă Dumnezeu ne-a arătat calea despărţirii, «afară din tabăra» religiei creştine, să ne abţinem să-i judecăm cu o atitudine de superioritate pe acei credincioşi care pot fi mai evlavioşi şi mai devotaţi decât noi, dar care n-au înţeles această despărţire. Tot ceea ce avem şi ştim este numai prin harul lui Dumnezeu.

Ne putem imagina ce s-a întâmplat cu masa de prepeliţe moarte sub dogoarea soarelui din deşert! Galateni 6.8 ne previne că: „cine seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezirea“.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI O MINUNE! | Fundația S.E.E.R. România

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată…” (Psalmul 139:14)

În ciuda durerilor și a suferințelor, tu ești o minune vie, ce respiră, umblă și vorbește. Psalmistul a spus: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 139:13-14). Un autor explica aceste versete în felul următor: „Cei mai mulți dintre noi considerăm că vederea noastră este de la sine înțeleasă, dar chiar și cel mai simplu dintre procese este divin de complex.

Retina, de exemplu, efectuează aproape zece miliarde de calcule în fiecare secundă, și asta înainte ca o imagine să călătorească prin nervul optic până la cortexul vizual. Nasul uman poate detecta o milionime dintr-un gram de usturoi care plutește în aer și poate distinge între zece mii de mirosuri distincte. Firele de păr care ne acoperă corpul amplifică senzația de atingere, astfel încât putem distinge o miime de gram de presiune pe vârful unui fir de păr de jumătate de centimetru.

Uimitor, nu-i așa?” În fiecare secundă, în fiecare celulă a corpului tău au loc miliarde de reacții chimice. Inhalezi oxigen, metabolizezi energia, digeri alimentele, menții echilibrul, purifici toxinele, produci hormoni, expiri dioxidul de carbon, repari țesuturile și faci să circule sângele. În timp ce citești aceste rânduri, milioane de impulsuri electrice se declanșează prin miliarde de căi sinaptice, iar tu nici măcar nu te gândești la asta. Dar ar trebui să te gândești și ar trebui să-L lauzi pe Dumnezeu pentru darul vieții și pentru multitudinea de binecuvântări de care te bucuri. Și ar trebui să mai faci încă un lucru extrem de important: să-ți descoperi scopul vieții și să te dedici împlinirii lui.

S-a spus că cele mai importante două zile din viața unei persoane sunt ziua în care se naște și ziua în care descoperă de ce s-a născut. Gândește-te la asta, astăzi!

15 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

O, Doamne, nu era acesta cuvântul meu, când eram încă în țara mea? De aceea am căutat să fug la Tarsis, pentru că știam că ești un Dumnezeu milos și îndurător, încet la mânie și de o mare bunătate și că Te întorci de la rău.

Iona 4.2

Cât de ciudat este că Iona se plânge de faptul că Dumnezeu este milos, îndurător, încet la mânie, de o mare bunătate și iertător! Cum să se plângă de așa ceva, știind că el însuși fusese neascultător față de porunca lui Dumnezeu și că, dacă Dumnezeu n-ar fi avut aceste atribute, el însuși ar fi trebuit să sufere cele mai severe consecințe!

Să ne ferim să ne plângem de Dumnezeu atunci când El îngăduie în viețile noastre lucruri care nu ne plac sau care nu se potrivesc cu planurile noastre. Decât să criticăm, mai bine să medităm cu admirație la aceste trăsături minunate ale lui Dumnezeu:

El este plin de har, dăruindu-ne lucruri pe care nu le merităm, precum mântuirea, viața eternă și orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, precum și grija zilnică de care ne face parte în fiecare zi.

El este îndurător și nu ne face după cum am merita, anume să ne condamne pentru totdeauna.

El este încet la mânie și îndelung-răbdător și, dorind ca niciunul dintre noi să nu piară, lucrează în noi în ciuda neghiobiei și a încăpățânării noastre.

El este plin de bunătate și ne-a binecuvântat mai presus de ceea ce am fi putut noi cere sau gândi; deși Îi eram vrăjmași, El ne-a adus în cea mai apropiată relație cu Sine Însuși, pentru a ne bucura de o comuniune perfectă cu El.

El este iertător, lucru care L-a costat nespus de mult, fiindcă nu putea trece cu vederea păcatul nostru. Dreptatea trebuia satisfăcută, de aceea a dat El Însuși ceea ce era necesar pentru aceasta – L-a dat pe Fiul Său. Domnul Isus Și-a dat viața și a plătit prețul necesar, astfel încât Dumnezeu poate să ierte.

Înțelegând toate acestea, ne putem încrede pe deplin în El.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.

1 Petru 3.18

Inaugurarea catedralei din Köln

Pe 15 august 1848 avea loc inaugurarea catedralei din Köln. Mulțimile se adunaseră pentru a asista la eveniment. Un tânăr era bucuros că reușise să se strecoare până în față. În următoarele clipe, împăratul și mulți demnitari aveau să treacă pe lângă el. Dar încercarea altora de a prinde și ei locuri în față l-a îndepărtat pe tânăr de pe poziția sa ideală.

Deodată, o rafală puternică de vânt a smuls un steag uriaș și, împreună cu steagul, a fost smulsă și o cărămidă din perete. Aceasta a căzut și a ucis o femeie. Accidentul s-a petrecut exact în locul în care tânărul se aflase în urmă cu doar câteva secunde. El s-a făcut alb ca varul. A înțeles că scăpase de moarte în ultimul moment. A părăsit imediat piața catedralei și s-a grăbit spre casă. Acolo a căzut în genunchi și a strigat: „O, Doamne, cum de am fost cruțat? De ce nu m-a lovit pe mine cărămida, ci pe altcineva? Unde ar fi fost sufletul meu acum, dacă aș fi fost chemat atât de brusc în eternitate?“.

Tulburat de astfel de întrebări, a căutat răspunsuri. Un prieten i-a explicat cum poate fi salvat și cum poate ajunge în cer. Atunci a început să citească în fiecare zi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, și a descoperit că Isus Hristos a suferit moartea în locul lui – nu din întâmplare – potrivit planului etern al lui Dumnezeu. În locul lui! Aceasta l-a mișcat profund. Tânărul a înțeles prin credință că Mântuitorul a murit în locul lui, pentru ca el să fie salvat de la moartea veșnică.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.38-51 · Ioan 6.36-46

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 11:10-23

Şi aici îl vedem pe Moise descurajat! El îl acuză pe Domnul pentru povara întregului popor (v. 11), el, care la sfârşitul capitolului anterior vorbea triumfător despre „zecile de mii ale miilor lui Israel“. Cu siguranţă, Moise nu putea purta singur responsabilitatea pentru întregul popor, dar, de fapt, nu era singur! Însuşi Domnul l-a purtat pe Israel „pe aripi de vultur“ (Exod 19.4) şi ca pe braţele unui părinte (Deuteronom 1.31).

Psalmul 106 reaminteşte acest trist episod: „Au uitat repede lucrările Lui, … au fost plini de poftă în pustiu … şi El le-a dat ce au cerut, dar a trimis uscăciune în sufletele lor“ (Ps. 106.13-15). Aici vedem un adevăr de seamă: când ne încăpăţânăm să punem mâna pe ceva pe care Dumnezeu nu vrea să ni-l dea, în cele din urmă El poate să ne îngăduie să avem acel lucru, dar aceasta atrage consecinţe dezastruoase. Consecinţele pentru popor sunt descrise în v. 19, 20 şi 33. „Uscăciunea“, ne spune dicţionarul, este o slăbire şi o pieire progresivă. Pierderea sufletelor noastre nu este ea cu mult mai rea decât o boală? Să ne ferească Dumnezeu de aceste pofte care „se războiesc împotriva sufletului“ (1 Petru 2.11) şi să ne înveţe să fim mulţumiţi cu ceea ce ne dă El … ca şi cu ceea ce, în perfecta Sa cunoaştere a adevăratelor noastre nevoi, găseşte de cuviinţă să nu ne dea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE TE BUCURĂ, CE TE ÎNTRISTEAZĂ ȘI CE TE ENERVEAZĂ? | Fundația S.E.E.R. România

„Cel ce suferă are drept la mila prietenului…” (Iov 6:14)

Un pastor scria: „Ce te bucură, ce te întristează sau ce te enervează? Ce îți pune un zâmbet sfânt pe față? Ce face ca duhul tău să plângă necontrolat? Ce te face să bați cu pumnul în masă din dreaptă indignare? Undeva în amestecul acela de bucurii, tristeți și nebunii se află pasiunea ta rânduită de Dumnezeu. Sau poate ar trebui să spunem compasiune, pentru că simți ceea ce simte Dumnezeu. Și odată ce ai identificat-o, să faci ceva în legătură cu ea nu mai este opțional. Nu poți să nu faci ceva în legătură cu ea!” În 2006, Blake Mycoskie, antreprenor, autor și filantrop american, se afla în vacanță în Argentina când a observat că mulți dintre copii nu aveau pantofi. Ar fi putut să se întoarcă în Statele Unite și să-și vadă de treabă. În schimb, a înființat TOMS Shoes, o afacere cu misiunea de a oferi încălțăminte copiilor din țările în curs de dezvoltare. Funcționează astfel: atunci când cumperi o pereche de pantofi TOMS, tu oferi o pereche de pantofi unui copil desculț, de undeva din lume. Pentru fiecare pereche de pantofi vândută, compania dăruiește o pereche. Misiunea lor este simplă: unul pentru unul. Blake a identificat o nevoie, a personalizat-o și a decis să facă ceva în acest sens. Nu a început cu ceva mare, ci cu ceva mic. Și totuși, așa încep momentele importante. O persoană decide să facă ceva în legătură cu ceva care o bucură, o întristează sau o enervează. Copiii desculți au fost cei care i-au frânt inima lui Blake. Iar el a pus, la propriu, bazele unei misiuni de tip „pantofi prin credință”. Așadar, când descoperi lucrul care te bucură, te întristează sau te enervează, prima întrebare importantă care urmează este aceasta: ce vei face în această privință?

14 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Lepădând deci orice răutate și orice viclenie și fățărnicii și invidii și orice vorbiri de rău, ca niște prunci născuți de curând, să doriți mult laptele spiritual curat al Cuvântului, ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați gustat că Domnul este bun.

1 Petru 2.1-3

Acești creștini erau prunci nou-născuți. Toate cunoștințele lor din iudaism nu jucau niciun rol în cunoașterea pe care ei o dobândiseră până în prezent. Dimpotrivă, ei trebuia să lepede tot ceea ce îi caracteriza în trecut și care nu avea nimic de-a face cu noua lor viață: „Lepădând orice răutate și orice viclenie și fățărnicii și invidii și orice vorbiri de rău“. Ei nu trebuia decât să dorească fierbinte un singur lucru: Cuvântul, „laptele spiritual curat“, hrana curată și completă a pruncilor născuți de curând.

Aici, nașterea din nou este începutul normal al creșterii; spre deosebire de Evrei 5.11,12, aici nu este vorba de ceea ce ei deveniseră ca urmare a faptului că dăduseră înapoi, în loc să înainteze spre starea de oameni maturi (Evrei 5.14; 6.1), ci de ceea ce ei erau ca urmare a faptului că fuseseră aleși. Acest Cuvânt nu era un set de reguli și de porunci ineficiente, ci era „laptele spiritual curat“, care cuprindea întregul ansamblu al adevărului, fără niciun amestec, fără niciun element străin. În Cuvânt nu există nici măcar un pasaj care să nu hrănească sufletul cu lucrurile înalte ale lui Dumnezeu. Prin acest Cuvânt creștem spre mântuire, adică avansăm în cunoașterea lucrurilor care aparțin mântuirii; în Epistola lui Petru, aceasta reprezintă singurul lucru pe care creștinul îl posedă, ca o realitate divină, în călătoria lui pe acest pământ (1.9).

Pentru a crește spre mântuire prin acest lapte spiritual, un singur lucru este absolut necesar: credinciosul trebuie să fi „gustat că Domnul este bun“; trebuie ca inima și afecțiunile lui să se angajeze pe drumul pașilor Săi. Din momentul în care am găsit pe pământ alte lucruri bune în afară de El, nu vom mai putea crește spre mântuire, iar dezvoltarea noastră spirituală este inevitabil oprită.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.16

Născut din nou (17)

În conversația cu Nicodim, Isus a vorbit despre necesitatea nașterii din nou. Când însă a vorbit despre lucrarea Sa de ispășire de pe cruce și despre binecuvântările glorioase de care se poate bucura cel credincios, El a schimbat modul de exprimare și n-a mai vorbit despre „nașterea din nou“, ci despre „viața veșnică“. Aceasta este viața spirituală, divină, prin care putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să ne bucurăm de părtășia cu El. Viața veșnică este mult mai mult decât o viață fără sfârșit; ea nu înseamnă doar nemurire, ci aparține unei lumi complet diferite, o lume în afara simțurilor noastre naturale (Ioan 17.3; 2 Corinteni 4.18). Hristos Însuși este viața eternă, „care era cu Tatăl și care ne-a fost arătată“. Așadar, pentru acela care Îl are pe Hristos ca Mântuitor al său sunt adevărate cuvintele: „Cine are pe Fiul are viața“ (1 Ioan 1.2; 5.11,12).

Această viață veșnică are un dublu caracter. Ca natură, ea este conform naturii lui Dumnezeu – ceea ce a fost și este Hristos: sfânt și nevinovat înaintea lui Dumnezeu, în dragoste. Ca poziție, ea este relația noastră cu Dumnezeu ca fii înaintea Lui – este însăși poziția lui Hristos (Efeseni 1.4,5).

Viața veșnică este, așadar, poziția glorioasă a credincioșilor în fața lui Dumnezeu, în care ne-a adus dragostea Lui. În virtutea vieții veșnice, toți copiii lui Dumnezeu se pot bucura pentru totdeauna de dragostea Tatălui și a Fiului și pot avea părtășie sfântă.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.23-37 · Ioan 6.25-35

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 11:1-9

În nerecunoştinţa lui, poporul a cârtit, iar Domnul i-a pedepsit. Dar lecţia n-a fost suficientă. Pofta, condamnată prin cea de-a zecea poruncă a Legii, se aprinde în inimile „adunăturii de oameni“ (această mulţime de oameni care părăsise Egiptul împreună cu Israel – Exod 12.38). Unde sunt alimentele pe care le mâncam în Egipt „pe nimic“ (pe degeaba)? Sărmanii oameni uitaseră cărămizile, paiele şi cât de scump îi punea asupritorul să plătească pentru puţinul pe care li-l da! Această hrană din Egipt: praz, ceapă, usturoi …, are mai ales un miros puternic şi stimulează pofta, dar nu este hrănitoare, uneori fiind chiar indi­gestă. Cu ce-şi hrănesc intelectul oamenii din lume? Ce lecturi şi spectacole adesea îndoielnice … atrăgătoare pentru carne, dar nefolositoare sufletului, chiar din contră!

Israel îşi amintea atunci de aceste lucruri pentru că mana îşi pierduse pentru ei gustul delicios de prăjitură cu miere (Exod 16.31). Ajunsese să le pară o „turtă cu untdelemn“, pe care mai târziu aveau s-o numească „această pâine proastă“ (21.5). Dragi prieteni, dacă suntem ispitiţi de delicatesele acestei lumi, să ne punem fiecare întrebarea: «Nu se întâmplă oare acest lucru deoarece Cuvântul şi-a pierdut gustul pentru mine?» „Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi“ (Ioan 6.35), a promis Domnul Isus.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O INIMĂ PLINĂ DE ÎNDURARE | Fundația S.E.E.R. România

„Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare…” (Coloseni 3:12)

Poetul american Henry Wadsworth Longfellow a scris: „Dacă am putea citi istoria secretă a dușmanilor noștri, am găsi în viața fiecăruia dureri și suferințe suficient de multe pentru a dezarma orice ostilitate.” Iar Jonathan Glover, în documentarul său despre războaiele secolului XX, vorbește despre ceea ce el numește „descoperiri de simpatie”: chiar și în condiții de război, actele de compasiune depășesc conflictul. Cele mai multe „descoperiri de simpatie”, potrivit lui Glover, sunt declanșate de contactul vizual, iar această privire, ochi-în-ochi, înlocuiește lupta corp la corp. Ai avut vreodată o „descoperire de simpatie”? Dacă nu, roagă-te pentru una. Este un moment în care tendința de a urî este depășită de voința de a iubi. Un moment în care compasiunea proactivă învinge furia negativă. Un moment în care ești preocupat mai mult de durerea altcuiva decât de a ta. Acestea sunt momentele în care descoperi ce înseamnă cu adevărat să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima ta. Este mult mai simplu să te comporți și să acționezi ca un creștin, decât să fii un prefăcut. Oricine se poate preface. Dar reacțiile tale revelează ce este cu adevărat în inima ta. Iar dacă Îl iubești pe Dumnezeu din toată inima ta, nu te vei limita doar la a acționa ca atare, ci vei reacționa ca El. Apostolul Pavel a spus-o astfel: „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Coloseni 3:12-14). Așadar, manifestă simpatie și acționează conform statutului pe care-l ai – de copil al lui Dumnezeu!

13 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine.

Ioan 13.8

Deși răspunsul Domnului este unul scurt, putem vedea, acum, când Duhul Sfânt a venit, că el prezintă semnificația spirituală a spălării picioarelor. Astfel, învățăm că acest act simbolizează lucrarea prezentă a Domnului, prin care El îndepărtează din noi tot ceea ce ne-ar împiedica să avem părtășie cu El.

Să remarcăm faptul că Domnul nu spune: «Nu ai parte în Mine». Deși spălarea picioarelor este un act deosebit de prețios, ea nu ne poate oferi o parte în Hristos. Pentru aceasta este necesară o lucrare încă și mai importantă, cea de la cruce, care, odată împlinită, nu poate fi repetată niciodată. Prin această lucrare măreață, partea în Hristos a oricărui credincios a fost asigurată pentru veșnicie. Spălarea picioarelor însă este imaginea de pe pământ a unei lucrări care se continuă în cer – o slujire care îi face pe cei credincioși, aflați pe pământ, capabili să rămână în părtășie cu Hristos, aflat în cer. Cuvintele Domnului, „parte cu Mine“, semnifică părtășia cu El Însuși, în acea scenă de afecțiune sfântă care ține de casa Tatălui. Este, într-adevăr, un lucru binecuvântat faptul că Domnul Se apropie de noi și are părtășie cu noi în căminele noastre, la fel cum s-a întâmplat atunci când El a intrat în casa din Emaus, însă partea cu El conține un gând încă și mai binecuvântat, anume că putem avea comuniune cu El în căminul Său, așa cum s-a întâmplat cu cei doi ucenici din Emaus care, în aceeași noapte, L-au găsit pe Domnul în mijlocul sfinților Săi adunați la Ierusalim.

Se pare însă că spălarea picioarelor nu este, în mod strict, un simbol al lucrării Domnului ca Avocat, nici al harului Său preoțesc, deși are cu siguranță trăsături care țin de natura acestor două slujiri ale Domnului. Lucrarea preoțească a Domnului are în vedere slăbiciunile noastre; lucrarea Lui ca Avocat are în vedere păcatele noastre. Spălarea picioarelor înlătură stagnarea sufletului și răcirea afecțiunilor, stări care pot apărea în viața cotidiană și care împiedică părtășia noastră cu Hristos, în locul în care El Se află.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și [Isus] le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură!“.

Marcu 16.15

„Vreau să devin creștin“

Într-o seară târziu, în Chicago, pe când evanghelistul D. L. Moody se îndrepta spre casă, a observat deodată un bărbat sprijinit de un stâlp de iluminat. S-a apropiat de el, și-a pus brațul pe umerii lui și l-a întrebat dacă este creștin.

Bărbatul s-a supărat foarte tare auzind această întrebare și a ridicat pumnii amenințător. „Îmi pare rău dacă v-am jignit“, a spus Moody împăciuitor. Bărbatul a strigat atunci furios: „Vedeți-vă de treaba dumneavoastră“. — „Dar chiar aceasta este treaba mea“, a răspuns evanghelistul cu calm, dar ferm, apoi și-a continuat drumul.

Într-o dimineață, aproximativ trei luni mai târziu, Moody a fost trezit foarte devreme din somn. „Cine este acolo?“, a întrebat el. I-a răspuns o voce străină. Persoana respectivă și-a spus numele, dar acesta îi era necunoscut lui Moody. „Ce doriți?“ — „Vreau să devin creștin.“ Când Moody a deschis ușa, s-a trezit față în față cu bărbatul care fusese atât de supărat pe el când l-a abordat într-o seară pe când se ținea de stâlpul de iluminat. Vizitatorul i-a mărturisit că de atunci conștiința lui n-a mai avut liniște. Și astfel, la acea oră matinală, Moody i-a arătat calea către Hristos, iar sufletul său a cunoscut pacea.

Atunci când credincioșii îi invită pe alții să-L accepte pe Isus ca Mântuitor, ei nu fac decât să îndeplinească misiunea pe care Domnul Isus le-a dat-o. Așadar este, într-adevăr, și treaba lor!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.1-22 · Ioan 6.16-24

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 10:11-36

Când norul se ridica pentru pornire, trâmbiţele sunau, poporul forma rândurile, leviţii demontau Cortul, fiecare se încolona de plecare. Trâmbiţa mai suna încă o dată „cu alarmă“ şi seminţiile se puneau în mişcare în ordinea steagurilor lor.

Astăzi creştinii aşteaptă semnalul pentru marea plecare. Domnul va veni „cu trâmbiţa lui Dumnezeu“   să-Şi ia Biserica (1 Tesaloniceni 4.16). Dar Biserica nu poate să-i scape din vedere pe cei pe care-i va lăsa în urmă; ea cheamă prin Duhul: „cine însetează să vină!“ (Apocalipsa 22.17). Aceasta pare că voia să-i spună şi Moise lui Hobab: „Vino cu noi şi îţi vom face bine, pentru că Domnul a vorbit bine despre Israel“ (v. 29). Dar atunci de ce îi cere el apoi ajutor pentru a conduce poporul în pustiu? Să nu-l judecăm prea aspru, pentru că şi noi preferăm adesea să ne sfătuim cu alţii, în loc să ne încredem în călăuzirea Domnului. Pentru a ne aminti de Cine îi conduce pe ai Săi, v. 33 ne prezintă chivotul luându-şi locul în capul coloanei, pentru a asigura poporului „un loc de odihnă“. Călătoria de trei zile a lui Hristos prin moarte deschide o cale nouă pentru poporul înviat, în mersul spre odihna cerească.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ FIM PRIETENI CU DUMNEZEU! (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte…” (Exodul 33:13)

Astăzi ne vom uita și vom încerca să învățăm câteva lucruri din discuția prietenoasă a lui Moise cu Dumnezeu. Moise a spus: „dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta.” Moise se afla în mijlocul unei crize naționale, care putea pune capăt relației lui Israel cu Dumnezeu, și cum se roagă el?

Moise nu spune: „Doamne, sunt într-o situație dificilă, trebuie să rezolvi situația asta pentru mine!”. Ci el Îi cere Domnului: „Învață-mă căile Tale ca să Te cunosc!” Moise voia mai mult decât doar să cunoască lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Inima lui tânjea să cunoască inima lui Dumnezeu, și ce o face să funcționeze – căile tainice ale lui Dumnezeu. „Să-L cunosc” include toate celelalte lucruri pe care Moise le-ar putea căuta vreodată, inclusiv soluția la problema sa. Iar Dumnezeu i-a dat ce a cerut, și citim acest lucru: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise…” (Psalmul 103:7). Ba mai mult, Dumnezeu i-a spus: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14). Acel „cu tine” în ebraică este la singular. Dumnezeu a promis că îl va însoți pe Moise și îi va da odihnă.

Oricine altcineva ar fi acceptat cu plăcere. Nu și Moise! Rugăciunea lui Moise era mai mare decât propriile sale îngrijorări și el spune: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Cu alte cuvinte, „Doamne, nu pentru mine mă rog, ci pentru popor!” Și Dumnezeu a răspuns la această rugăciune. Cum sunt rugăciunile tale? Sunt ele mai mari decât tine și decât nevoile tale? Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3:16).

Tu, iubești oamenii? Te rogi pentru orașul tău, pentru națiunea ta și pentru lume? De ce? Păi, gândește-te că Dumnezeu te-a chemat la asta, și trebuie s-o faci!