23 Aprilie 2023
Și au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în grădină în răcoarea zilei. Și omul și soția lui s-au ascuns de fața Domnului Dumnezeu, în mijlocul pomilor grădinii.
Geneza 3.8
Conștiința, s-a spus de multe ori, ne face pe toți să fim lași. Vedem acest lucru chiar la începutul istoriei omului pe pământ. Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam, iar el I-a răspuns: „Am auzit glasul Tău în grădină și m-am temut, pentru că sunt gol; și m-am ascuns” (Geneza 3.10). Bineînțeles că Domnul știa unde erau Adam și Eva, însă El i-a chemat, iar ei n-au mai putut sta ascunși. De atunci încoace, omenirea a tot învățat de la Adam cum să arunce pe altcineva vina pentru propriile greșeli. De fapt, Adam nu numai că și-a învinuit soția că-i dăduse să mănânce din rodul interzis, ci chiar a sugerat că și Dumnezeu era vinovat, pentru că i-o dăduse pe femeie (versetul 12). Apoi Domnul a întrebat-o pe Eva, iar ea l-a învinuit pe șarpe, fiindcă o amăgise (versetul 13). Cel puțin, amândoi și-au recunoscut greșeala prin expresia: „Am mâncat”.
Domnul a pus vrăjmășie între șarpe și sămânța femeii (versetul 15). Aceasta nu putea fi alta decât Domnul Isus, care, după mulți ani, S-a născut dintr-o fecioară, deși El este Cel „ale Cărui origini sunt din vechime, din zilele eternității” (Mica 5.2). Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Om, avea să nimicească pe deplin lucrările diavolului. El avea să-i zdrobească șarpelui capul și, făcând acest lucru, Lui avea să-I fie zdrobit călcâiul, ceea ce face referire la suferințele și la moartea Sa pe cruce. Zdrobirea capului șarpelui semnifică deplina distrugere a lui Satan prin intermediul valorii infinite a crucii lui Hristos.
Vedem apoi că Domnul le-a făcut celor dintâi oameni haine din piele de animale (versetul 21). Acest lucru a necesitat moartea unui animal și este o imagine a morții lui Hristos, impuse pentru ca păcatele noastre să fie iertate și pentru ca noi să fim înveșmântați cu El, Dreptatea noastră. Ce har minunat!
L. M. Grant
Iată, vine ceasul, și a și venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui și pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine.
Ioan 16.32
Singur – dar nu părăsit
Domnul Isus a fost adesea singur în viața Sa de pe pământ, deoarece, fiind o Persoană din cer, a fost tratat ca un străin. Puritatea și sfințenia Lui au făcut ca El să fie singur.
Oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina. De aceea s-au îndepărtat de Cel care spunea despre Sine: „Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 8.12). Nu s-au simțit confortabili în apropierea Sa, deoarece prezența Lui dezvăluia starea lor păcătoasă, iar ei erau prea mândri, ca să se pocăiască de păcatul lor. Această respingere L-a lovit profund pe Mântuitorul. Oamenii nu L-au dorit, chiar dacă El a venit la ei în har și adevăr, pentru a-i ajuta.
În același timp însă, El S-a bucurat de părtășia cu Tatăl Său și a mărturisit despre aceasta: „Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8.29).
Ucenicii L-au urmat pe Domnul Isus timp de trei ani. Cu toate acestea, când a fost arestat, ei au încercat să-și salveze numai propriile vieți și pe El L-au părăsit. Cât de mult L-a rănit faptul că L-au părăsit toți în acel moment dificil!
Totuși, El nu a fost lipsit de consolare. În tot procesul de condamnare și de răstignire, El a știut: „Nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine”.
Citirea Bibliei: Ieremia 29.15-32 · Romani 4.9-15
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
RĂSPUNDE ÎNTOTDEAUNA CA DOMNUL ISUS! – Fundația S.E.E.R. România
„Când era batjocorit, nu răspundea…” (1 Petru 2:23)
Ce faci, când cineva te dezamăgește sau te necăjește? Îți scoți artileria grea și reacționezi? Spui cumva: „Mă enervezi la maximum!”? Apropo, când spui asta, nu faci altceva decât să recunoști că altcineva îți controlează emoțiile! Recunoști că-i conferi celeilalte persoane dreptul și puterea de a-ți determina sentimentele și reacțiile. Nimeni nu-ți poate lua controlul, tu îl dai dacă nu reacționezi potrivit! Biblia spune: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12:21).
A te răzbuna înseamnă a reacționa.
Dar a ierta înseamnă a acționa.
Iertarea spune: „Eu aleg felul în care reacționez!” Este cumva starea ta emoțională controlată de ceilalți? Le permiți să-ți ridice nivelul fericirii, sau să te facă să plonjezi în îngrijorare, teamă sau mânie? „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” (Proverbele 16:32). Ai auzit? Cine își controlează starea de spirit și reacțiile este mai puternic decât o cetate înconjurată de ziduri!
Dar persoana care nu-și poate controla propriul duh este lipsită de apărare, asemenea unei cetăți fără ziduri. Acea persoană nu are nicio apărare, se află la mila oricui ar vrea să-i facă ceva. Tăria se găsește în blândețe și blândețea are în ea abilitatea de a gestiona durerea fără a se răzbuna; ea poate absorbi lovitura fără să fie nevoită să riposteze. Domnul Isus a numit lucrul acesta „întoarcerea obrazului celălalt” (vezi Matei 5:39). S-ar putea să spui: „Dar nu e deloc ușor să faci asta!” Așa este, uneori este aproape imposibil! „Și atunci, nu e natural să reacționezi în felul acesta?” – întrebi tu. Ba da, dar răspunsul tău trebuie să fie supranatural, prin Duhul Sfânt (vezi Galateni 5:22-23).
În mod cert, ai nevoie de puterea lui Dumnezeu ca să duci o astfel de viață. Așa că, ia exemplu de la Domnul Isus!
de Jean Koechlin
Daniel 1:1-8
Daniel se distinge de ceilalţi profeţi prin câteva trăsături deosebite.
Una dintre ele este că în cartea sa el îmbrăţişează „timpurile naţiunilor” (Luca 21.24b), cu alte cuvinte, această perioadă foarte lungă care se aşterne între strămutarea în Babilon şi restabilirea viitoare a lui Israel sub domnia lui Hristos.
O altă trăsătură o constituie faptul că acest om al lui Dumnezeu ne vorbeşte şi prin exemplul său. Câte lecţii preţioase putem învăţa împreună cu el!
Cea dintâi dintre acestea este hotărârea fermă de inimă de a nu se întina (v. 8). Ca tânăr străin adus la curtea unui monarh păgân, el ar fi putut găsi destule scuze pentru a se conforma regimului imperial (contrar rânduielilor legii). Şi ce mai rămăsese din cultul iudaic, de vreme ce o parte din vasele templului distrus se aflau la Babilon? (v. 2). Nu era el însuşi doar un captiv, obiect al unei bunăvoinţe speciale, din moment ce, dispreţuind bucatele împăratului, prin faptul că le refuzase, ar fi trebuit să atragă într-un mod periculos atenţia asupra lui şi asupra prietenilor săi? Pentru acest om al credinţei însă, nici dificultăţile personale, nici mediul ostil, nici falimentul cultului iudaic nu răpesc, orice-ar fi, autoritatea cuvântului Dumnezeului său.
Dragi prieteni, are acest Cuvânt aceeaşi valoare şi pentru noi? Atunci să fim la fel de atenţi ca şi aceşti tineri, pentru a elimina din „regimul” nostru tot ceea ce poate să ne întineze trupul şi duhul (2 Corinteni 7.1).
Mana Zilnica 