Mana Zilnica

Mana Zilnica

14 Decembrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecății, pentru că, așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta. În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită alungă frica; pentru că frica poartă cu ea chinul și cine se teme nu este împlinit în dragoste.

1 Ioan 4.17,18


 

Cum aș putea avea îndrăzneală în ziua judecății? Prin faptul că, încă de pe acum, sunt ca Judecătorul meu: „Așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta” și „cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești” (1 Corinteni 15.48). Ce măreață mântuire! Ea este nu numai îndurarea care-l iartă pe păcătos, ci o mântuire perfectă, care ne-a luat din poziția în care eram și ne-a pus în altă poziție, în cea a lui Hristos Însuși.

 

Fiind copil al Lui, nu mai privesc la Dumnezeu ca la un judecător. El este Judecător, într-adevăr, dar nu acesta este felul relației Lui cu mine. În ce-L privește pe Domnul Isus, știu că toată judecata I-a fost încredințată, însă știu, de asemenea, că Cel care va exercita judecata a fost răstignit pe cruce pentru păcatele mele și le-a înlăturat. El este Mântuitorul meu și, când va fi Judecător, eu voi fi deja la fel ca El, fiindcă Îl voi fi văzut așa cum este (1 Ioan 3.2). Dumnezeu dorește, desigur, să avem o teamă sfântă, dar nu să fim îngroziți în fața judecății. Când vin la El, Îl descopăr ca fiind Mântuitorul meu și aflu că păcatele pentru care ar fi trebuit să fiu judecat au fost deja judecate. Iar când mă voi înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, acolo Judecătorul va fi tocmai Cel care mi-a purtat păcatele. Cum ar putea El să mi le mai țină în socoteală?

 

Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire este o lucrare perfectă. El ne-a iubit într-un mod desăvârșit și, datorită acestui fapt, „avem îndrăzneală în ziua judecății”. Nu numai că avem îndrăzneală înaintea scaunului harului, ci avem „îndrăzneală în ziua judecății” (1 Ioan 4.17).

 

J. N. Darby

<

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Totul este deșertăciune și goană după vânt!

Eclesiastul 1.14


Primul om care a ajuns la Polul Sud

 

Roald Amundsen (1872-1928) a fost primul om care a ajuns la Polul Sud pe 14.12.1911. De fapt, norvegianul a vrut să ajungă la Polul Nord! El scria: „Nu pot spune că am ajuns la ținta vieții mele. Cred că niciodată nicio făptură omenească nu s-a aflat mai departe de ținta dorințelor sale decât mine atunci… Din zilele copilăriei mele m-a atras Polul Nord, iar acum mă aflu la Polul Sud. Ți-ai putea închipui ceva mai absurd?”.

 

Copil fiind, a visat să ajungă la Polul Nord și s-a antrenat de timpuriu pentru aceasta. În anul 1907 a început cu planificările și cu pregătirile pentru o călătorie la Polul Nord. Dar deodată o veste i-a năruit toate planurile: americanul Robert Peary a afirmat că a ajuns primul la Polul Nord pe 06.12.1909. Atunci Amundsen și-a văzut visurile năruite și a luat decizia să cucerească Polul Sud. El a ajuns primul la Polul Sud – însă nu a simțit nici triumf, nici satisfacție. La 55 de ani, în timp ce lua parte la o misiune de salvare în Arctica, el a dispărut.

 

Oamenii caută fericirea, își doresc dragostea și pacea. Dar se împovărează cu vină și rănesc oameni iubiți… și deodată viața lor este doar o grămadă de cioburi! Încearcă din nou în altă profesie, în altă localitate, în altă relație! Dar golul interior reapare! – Numai Unul dă vieții sens și împlinire: Isus Hristos! „Veniți la Mine … și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28) este îndemnul Lui și astăzi.

 

Citirea Bibliei: Zaharia 1.1-21 · Marcu 12.13-17

 


 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„DUMNEZEU DĂ DUPĂ PLĂCEREA LUI”! – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13)


Motorul mașinii tale este sursa ei de putere; el este activat atunci când acționezi cutia de viteze. Numai atunci ai viteza necesară pentru a ajunge la destinație.

Ce putem învăța de aici? Că unul dintre pericolele încercării de a ne umple cu Duhul Sfânt este să Îl limităm la o „experiență”, în loc să-I permitem să fie puterea pe care ne-o dă Dumnezeu pentru a săvârși mari lucrări pentru El. În Noul Testament, când cineva era umplut de Duhul Sfânt – se întâmplau minuni: oamenii se întorceau la Hristos; aveau loc vindecări; au ars toate cărțile de vrăjitorie în piața din centrul cetății (vezi Faptele Apostolilor 19:19). Creștinii de-atunci nu au sărbătorit lucrul acesta doar în biserică – ei au dus sărbătoarea și pe străzi!

În Sfânta Scriptură, prima imagine pe care o avem despre Dumnezeu este aceea în care El Își exercită rolul de Creator. El ne creează după chipul Său, suflă peste noi suflare de viață, apoi ne spune: „Mergeți și fiți productivi!” (vezi Geneza 1:28). Dacă te rogi pentru cineva și vrei să primești răspuns, sau dorești să ți se schimbe circumstanțele, acest lucru nu se va întâmpla fără puterea Duhului Sfânt. Tu nu ești un observator neputincios. Ce a pus Dumnezeu în tine va schimba ce se află în afara ta – dacă-ți pui talanții în negoț! Ce se află înlăuntrul tău este mai mare decât necazul prin care ai trecut, decât situația în care te afli sau decât obstacolele care îți stau în cale. Când tot ce te înconjoară îți spune „nu”, și ceva din tine îți spune „da”, Acela este Dumnezeu „care lucrează în tine, şi îți dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” Partea cu „voința” este datoria ta, iar partea cu „înfăptuirea” este lucrarea Sa. Când vei sincroniza aceste două lucruri, viața ta se va schimba!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Corinteni 1:1-11


Cea dintâi epistolă a sa, Pavel nu o scrisese corintenilor ca un cenzor sau ca un judecător aspru. El însuşi fusese umilit şi tulburat de ştirile primite despre această adunare. Mai mult chiar, ele îi parveniseră întrun moment în care el trecea printrun necaz foarte mare în această cetate a Efesului, în Asia, unde avea mulţi potrivnici (v. 8; 1 Corinteni 16.9). Dar chiar şi o asemenea sumă de suferinţe poate fi un subiect de recunoştinţă, pentru că ea antrenează o dublă şi preţioasă consecinţă.

Întâi îl face pe cel credincios săşi piardă total încrederea în sine (v. 9).

În al doilea rând, ea îl face să pătrundă în profunzimea mângâierilor Domnului.

Belşugul suferinţelor i-a revelat astfel iubitului apostol belşugul mângâierilor (v. 5). O mângâiere este întotdeauna personală, însă ea îi permite aceluia care a făcut această experienţă să pătrundă, la rândul său, în durerile altora şi să arate o adevărată simpatie. Creştinul care a trecut prin încercare cu sprijinul Domnului este în măsură să se adreseze celor necăjiţi şi să le îndrepte privirile spre „Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri” (v. 3).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: