8 Decembrie 2022
Și voi, taților, nu-i provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și sub mustrarea Domnului.
Efeseni 6.4
Orice tată creștin trebuie să-și stabilească un altar în căminul lui și să-și strângă familia în fiecare zi pentru citirea Bibliei și pentru rugăciune, iar dacă este posibil, și pentru a-L slăvi pe Domnul prin cântări. Aceasta este responsabilitatea tatălui, în poziția lui de preot al casei, însă, în absența tatălui, mama trebuie să se îngrijească de acest lucru. Taților, nu neglijați această datorie foarte importantă, care este închinarea în familie! Nu permiteți vreunui lucru să interfereze cu aceasta! Nu vă puteți aduce copiii la Domnul fără un altar familial! Nu este suficient că voi vă rugați și citiți Scriptura sau că ei se roagă și citesc Scriptura! Trebuie să citiți Scriptura cu familia voastră și să vă rugați împreună cu ea! Oferiți-le ocazia să vă vadă când vă rugați și să audă rugăciunile pe care le aduceți lui Dumnezeu cu privire la ei, ca să poată cunoaște dorința inimilor voastre cu privire la ei! Cineva a precizat foarte bine: «Amintirea rugăciunii tatălui este ancora de siguranță pentru un copil atunci când este ispitit».
Plecați-vă genunchii împreună și căutați binecuvântarea Domnului asupra voastră ca familie și asupra fiecăruia în mod individual și mulțumiți-I pentru binecuvântările și îndurările pe care vi le-a oferit ca familie! În Ieremia 10.25 găsim o invocare solemnă, care arată dincolo de ea că Dumnezeu nu așteaptă doar rugăciuni individuale, ci și rugăciuni ale întregii familii. Profetul spune: „Varsă-Ți furia asupra națiunilor care nu Te cunosc și asupra familiilor care nu cheamă Numele Tău!”. Preaiubit tată creștin, te rog, veghează ca această furie să nu vină și peste familia ta! Chemi tu Numele Domnului asupra familiei tale? Cineva scria: «O familie fără rugăciune este ca o casă fără acoperiș, deschisă și expusă la toate furtunile cerului. Rugăciunea în familie zăvorăște ușa împotriva tuturor pericolelor nopții și o deschide față de primirea îndurărilor Sale în zorii zilei».
Un capelan al unei închisori a spus: «Lucrurile pe care le va uita cel mai greu un fiu nepăsător care rătăcește departe de casă sunt rugăciunea, Scripturile și cântările învățate în sânul familiei».
R. K. Campbell
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit.
Romani 5.12
Predicatorul misterios
Chiar dacă lăsați Biblia necitită pe un raft de cărți și chiar dacă îi evitați pe predicatorii evangheliei și refuzați pliantele care se distribuie, există un predicator pe care nu-l puteți respinge nicidecum. Acest predicator nu este foarte popular, deși întreaga lume este biserica sa și vorbește în toate limbile. Merge la săraci și la bogați, la oameni educați și la cei simpli; intră și în clădirile guvernamentale. Acest predicator nu este politicos. Uneori perturbă evenimentele publice într-un mod brutal sau întrerupe bucuria unei vieți de familie armonioase. Predică mult în trafic, iar cele mai comune săli de predicare sunt spitalele și casele de bătrâni. Are o cheie generală, care îi oferă acces chiar și în cele mai secrete camere. Nu se teme de șeful guvernului vreunei puteri mondiale și nu este dezgustat de mahalaua niciunui oraș. Numele lui este moartea. Ați auzit, cu siguranță, predica lui de multe ori: uneori mai strident, când colegul de muncă a murit brusc, alteori mai tăcut, în timp ce urmăreați știrile. Predica lui poate fi exprimată printr-un verset: „Plata păcatului este moartea” (Romani 6.23).
Nu vă mai încărcați agenda cu tot felul de proiecte și de termene! Un lucru este cel mai important: Cum veți muri? În Evrei 11.13 citim: „În credință au murit”. Aceștia sunt oamenii care și-au mărturisit păcatele în timpul vieții lor și ele le-au fost iertate prin credința în Domnul Isus. V-ați pus la adăpost?
Citirea Bibliei: Ţefania 1.1-18 · Marcu 10.32-45
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE SĂ FACI CÂND EȘTI DEPRIMAT? (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi…” (Iacov 5:17)
Prorocul Ilie a avut un moment când ajunsese atât de deznădăjduit, încât și-a dorit să moară. Și asta s-a întâmplat când tocmai repurtase una dintre cele mai mari victorii ale sale. Tocmai ce chemase foc din cer pe Muntele Carmel… iar acum, iată-l trecând de la exaltare la epuizare! Noi uităm că atunci când avem succes și ne place ceea ce facem, putem ajunge să fim secătuiți din punct de vedere fizic, mental și emoțional. Așadar, dacă ești o persoană ghidată de scop, și nu ai limite, ai grijă!
Să vedem ce s-a întâmplat cu Ilie:
1) Epuizarea l-a făcut pe Ilie să-și piardă perspectiva. El, care tocmai biruise 850 de prooroci mincinoși (vezi 1 Împărați 18:19), fugea acum de o singură femeie: de Izabela. Generalul George Patton Jr. a spus: „Epuizarea face din noi toți niște lași!” Credința ne părăsește, când se instalează epuizarea! Aceasta ne distorsionează gândirea și ne face să trecem cu vederea puterea lui Dumnezeu și promisiunile Sale. Oboseala mentală plus epuizarea fizică este o combinație mortală, care aduce deznădejde și crează iluzia că nu mai avem soluții!
2) Teama l-a făcut pe Ilie să se izoleze. El și-a lăsat slujitorul în Beer-Șeba și s-a dus singur în pustie, spunându-I lui Dumnezeu: „am rămas numai eu singur şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:10). În acel moment, Ilie se afla în cea mai nepotrivită companie – a lui însuși! Când te simți deznădăjduit, nu este timpul potrivit să te izolezi; dimpotrivă, e momentul în care ai nevoie de Dumnezeu și de persoanele care te iubesc și care te pot ajuta să te ridici din nou.
Chiar și apostolul Pavel a avut nevoie de ajutor. După ce a scris că: „în Macedonia… am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri”, el a adăugat: „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit.” (2 Corinteni 7:5-6). Așadar, trebuie să știi pe cine să suni când ești deprimat, la cine trebuie să apelezi… Nu mai amâna, ci treci la fapte!
de Jean Koechlin
1 Corinteni 14:20-40
Darul limbilor era dat nu pentru zidirea Adunării, nici pentru evanghelizare, ci pentru a-i convinge pe iudeii necredincioşi (pe acest popor) că Dumnezeu oferea naţiunilor harul (v. 21,22)! Zidirea este cuvântul cheie al acestui capitol, piatra de încercare la care trebuie supusă orice activitate: ceea ce mi–am propus să spun sau să fac este în mod real spre binele fraţilor mei? (Efeseni 4.29). De altfel, dacă eu am în vedere folosul lor, voi găsi în aceasta întotdeauna şi o binecuvântare pentru mine. În schimb, dacă mă gândesc la interesul meu sau la gloria mea, va urma în final o pierdere atât pentru alţii, cât şi pentru mine (cap. 3.15).
Două alte condiţii ocupă un loc de frunte în viaţa Adunării: „cum se cuvine şi cu ordine” (v. 40). Ele impun reguli practice care ating bunul simţ (v. 26‑33) sau rânduiala divină (v. 34,35). Apostolul nu dorea ca fraţii din Corint să fie neştiutori (cap. 12.1). Totuşi, dacă vreunul neglijează (sau „nu vrea”) să se instruiască cu privire la subiectele privind Adunarea, ei bine!, să rămână neştiutor (v. 38). Dumnezeu este Dumnezeul păcii (v. 33) şi doreşte ca Adunarea, reflectând propriile Sale caractere, să fie locul unde să poată aduce neconvertiţi care vor recunoaşte acolo prezenţa Sa (v. 24,25).
Mana Zilnica 