Mana Zilnica

24 Aprilie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.

Și voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

Evrei 13.15; 1 Petru 2.5

În dispensația actuală, toți credincioșii sunt preoți. În timpul dispensației iudaice, preoția era limitată la o singură familie și nimeni din afara ei nu putea avea acces la preoție. Aaron și fiii săi erau însă o imagine a Adunării, ca familie preoțească asociată cu Hristos. Prin urmare, toți credincioșii astăzi sunt preoți și cu toții au acces în Locul Preasfânt, în prezența lui Dumnezeu (vedeți Evrei 10.19-22).

Ca preoți, avem un altar (Evrei 13.10), iar pe acest altar trebuie să aducem continuu jertfe lui Dumnezeu. Care sunt jertfele preoților creștini? Sunt jertfele de laudă, așa cum Duhul Însuși explică: „rodul buzelor care mărturisesc numele Lui” (versetul 15). Acestora le corespund „jertfele spirituale” din 1 Petru 2.5. De aici înțelegem că închinarea adevărată, mulțumirea și lauda sunt jertfe; iar acest lucru ne va ajuta de asemenea să înțelegem ce înseamnă adevărata închinare, mulțumirea și lauda. Adevărata închinare trebuie să fie caracterizată de trei lucruri:

1. trebuie să fie prezentată prin puterea Duhului Sfânt (Ioan 4.24; Filipeni 3.3);

2. Hristos este mijlocul prin care trebuie prezentată;

3. trebuie oferită lui Dumnezeu.

Această binecuvântare aparține acum oricărui credincios. Cu toții suntem o preoție sfântă, iar privilegiul nostru este să-L lăudăm încontinuu pe Dumnezeu, pentru faptul că, în harul Său infinit și prin eficacitatea lucrării lui Hristos, ne-a adus la Sine, iar acum Își găsește plăcerea în adorarea care izvorăște din inimile noastre.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă!”.

Ioan 20.19

Ziua învierii lui Hristos

În ziua învierii lui Hristos, Maria Magdalena a venit dis-de-dimineață la mormântul în care a fost pus trupul lui Isus. Piatra care bloca intrarea fusese dată deoparte, iar mormântul era gol! Maria a rămas la mormânt și a plâns. Atunci Isus Însuși a venit la ea. – Ce bucurie! El i-a transmis un mesaj de o însemnătate nemăsurată pentru ucenici, pentru „frații Săi”. Ei Îl vor cunoaște acum pe Tatăl Său ca pe Tatăl lor și pe Dumnezeul Lui ca pe Dumnezeul lor. Atât de aproape au fost aduși prin lucrarea de salvare a Domnului Isus pe cruce!

În seara acelei zile, ucenicii erau strânși cu ușile încuiate de frica dușmanilor lui Isus. – Despre ce vorbeau oare ucenicii? Fără îndoială, despre Domnul lor, pe care L-au văzut ultima oară răstignit pe cruce. Unde era atunci? – În acel moment, Isus a apărut în mijlocul lor. „Isus le-a zis: «Pace vouă!». Și, după ce a zis acestea, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul” (versetele 19 și 20).

Și astăzi, Hristos este prezent în mijlocul credincioșilor care se strâng în Numele Lui. Duminica, în ziua învierii Lui, Ziua Domnului, credincioșii au privilegiul să-și aducă aminte prin cântări, prin mulțumiri și prin cuvintele Bibliei de Domnul lor și să fie plini de bucurie.

Citirea Bibliei: Geneza 14.1-12 · 2 Petru 2.9-16

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LUCRAREA S-A ISPRĂVIT – HRISTOS ESTE VIU! – Fundația S.E.E.R. România

„Ștergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul și pus într-un alt loc singur.” (Ioan 20:7)

În vremurile biblice, dacă doreai să ai o piesă frumoasă de mobilier, alegeai pe cineva cu o reputație excelentă – un maestru tâmplar sau un dulgher. Dar acești tâmplari aveau un obicei interesant. Când tâmplarul își termina treaba, își dădea jos șorțul, îl împătura și-l așeza pe obiectul terminat, fapt ce însemna că munca s-a sfârșit. Cu această imagine în minte, citește următoarele: „În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt. A alergat la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: „Au luat pe Domnul din mormânt, şi nu ştiu unde L-au pus.” Petru şi celălalt ucenic au ieşit, şi au plecat spre mormânt. Au început să alerge amândoi împreună. Dar celălalt ucenic alerga mai repede decât Petru, şi a ajuns cel dintâi la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, a văzut fâșiile de pânză jos, dar n-a intrat. Simon Petru, care venea după el, a ajuns şi el, a intrat în mormânt, şi a văzut fâșiile de pânză jos. Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur. Atunci celălalt ucenic, care ajunsese cel dintâi la mormânt, a intrat şi el; şi a văzut, şi a crezut. Căci tot nu pricepeau că, după Scriptură, Isus trebuia să învieze din morţi” (Ioan 20:1-9).

Să reținem cuvintele „ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fâșiile de pânză, ci făcut sul.” Așadar, Maestrul tâmplar Își încheiase munca. Mântuirea noastră a fost dusă la capăt. Nu trebuie să lucrezi ca să fii mântuit, ci trebuie doar să-ți pui încrederea în Hristos, iar păcatele tale vor fi iertate, și locul tău în ceruri asigurat.

HRISTOS A ÎNVIAT!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 1:1-17

Evanghelia după Luca este aceea care, am putea spune, Îl apropie cel mai mult pe Domnul Isus de noi, pentru că ea Îl prezintă în special în umanitatea Lui desăvârşită. Dumnezeu l–a ales pe Luca, medicul preaiubit şi credinciosul însoţitor al lui Pavel până la sfârşit (Coloseni 4.14; 2 Timotei 4.11), pentru a ne face această descoperire. Ea se prezintă sub forma unei relatări destinate unui oarecare Teofil (Ťcel iubit de Dumnezeuť).

Subiectul său l–a făcut pe evanghelist să descrie cu o atenţie cu totul specială cum Isus a îmbrăcat umanitatea noastră şi Şi–a făcut intrarea în lume. Cu siguranţă, El ar fi putut să apară aici la vârstă adultă, dar a vrut să trăiască în întregime istoria noastră, de la naştere până la moarte, în totalitate pentru Dumnezeu.

Începutul istorisirii ni-l înfăţişează pe Zaharia, un preot evlavios care–şi împlinea serviciul său în templu. În timp ce slujea în acel loc solemn, a văzut deodată cu spaimă că nu era singur. Un înger stătea lângă altarul tămâierii, purtând un mesaj divin: că le va fi dat un fiu (lui Zaharia şi Elisabetei). Pus deoparte pentru Dumnezeu încă de la naştere, el va fi un mare profet şi va pregăti pe Israel pentru venirea lui Mesia (comp. v. 17 cu Maleahi 4.5,6).