Mana Zilnica

23 Aprilie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit ceasul; iată, Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor.

Marcu 14.41

Într-o perioadă din vechime, chivotul Domnului s-a aflat în mâinile vrăjmașilor; căzuse în mâna filistenilor în bătălia de la Eben-Ezer. Atunci Dumnezeu „a dat puterea Sa în captivitate, și frumusețea Sa în mâna asupritorului”; chivotul însă a fost invulnerabil. El era în aparență un lucru fragil, un obiect din lemn și aur. Prezența lui a tulburat toată țara celor necircumciși și de asemenea pe dumnezeii lor. Se afla acolo lipsit de ajutor și singur, în mijlocul vrăjmașilor înfierbântați și îngâmfați de victorie. De ce, prin urmare, nu l-au rupt ei în bucăți? Aparent, a-l lovi de o stâncă ar fi însemnat să-l distrugă. Chivotul a stat mereu între ei și a părut că supraviețuiește numai din pricina îndurării lor. De ce atunci n-au scăpat ei de el distrugându-l? Nu puteau: acesta este răspunsul. Chivotul în mijlocul filistenilor a fost un alt rug care ardea și nu se mistuia. Părea că se află la cheremul celor necircumciși, însă era de fapt invulnerabil. Filistenii au putut doar să-l trimită de la Asdod la Gat și de la Gat la Ecron; însă nicio mână nu-l putea atinge ca să-i facă rău (1 Samuel 4 și 6).

La fel, Adevăratul Chivot, Fiul lui Dumnezeu arătat în trup, a fost, pentru puțină vreme, la dispoziția celor netăiați împrejur. Pilat poate să-L trimită la Irod; Ana Îl trimite la Caiafa; mulțimea Îl poate duce la Pilat; iar Pilat Îl poate da din nou mulțimii. Viața Lui însă nu poate fi atinsă de ei. El era Fiul lui Dumnezeu și, măcar că era manifestat în trup, era totuși Fiul din veșnicie. Prin oricâte dureri a trecut, de oricâtă osteneală, foame și sete a avut parte, toate făceau parte din chipul Său de rob pe care îl luase. Însă El era Fiul care avea viața în Sine Însuși, Chivotul invulnerabil, Rugul care, chiar în mijlocul flăcărilor vii ale urii depline a lumii, nu se mistuia.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine și du-mă pe calea cea veșnică.

Psalmul 139.23,24

Verificare periodică printre lucrurile din casă

Un creștin avea obiceiul ca o dată pe an să scotocească prin toată casa, pentru a vedea ce lucruri avea el despre care nu i-ar fi plăcut să fie acolo dacă Domnul Isus ar fi venit la el în vizită. De cele mai multe ori găsea câteva – de exemplu o carte sau un CD cu o muzică mai puțin spirituală – care trebuiau îndepărtate, pentru că simțea că Domnului Isus nu I-ar fi făcut plăcere să le găsească în casa lui.

Ne verificăm și noi viața? Suntem pregătiți să renunțăm, din dragoste față de Domnul nostru, la ceva ce Lui nu-I place? Versetul de astăzi ne spune că Dumnezeu vrea să ne facă atenți la obiecte, obiceiuri sau atitudini care nu se potrivesc unui credincios care trăiește cu Domnul Isus. Această verificare a locuinței noastre și a purtării noastre nu se face doar o dată pe an, ci mereu. Este bine dacă în fiecare seară ne gândim și ne întrebăm: „Ce nu a fost astăzi după gândurile lui Dumnezeu?”.

Să ne preocupe însă și întrebările: „Ce dorește Domnul Isus de la noi? Ce Îi face Lui plăcere? Cum să ne facem munca, cum să ne petrecem timpul liber, cum să ne aranjăm casa?”. Apostolul Pavel ne îndeamnă să înțelegem care este pentru noi „voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12.2).

Citirea Bibliei: Geneza 13.5-18 · 2 Petru 2.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDINȚA ÎN ÎNVIEREA LUI HRISTOS – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre” (1 Corinteni 15:17).

În 2013, canalul de televiziune Fox News a relatat despre un exercițiu dintr-un curs universitar care le cerea studenților să scrie numele lui Hristos pe o bucată de hârtie, să pună hârtia pe podea și să calce pe ea. La un curs de la o universitate din Florida, toți studenții au participat – cu excepția unuia! Din dragoste și loialitate față de Hristos, el a refuzat.

Lucrul acesta ne face să ne punem o întrebare: „De ce ar fi cineva de acord, chiar și un ateu, să facă așa ceva, dacă nu crede în existența lui Hristos?”

Răspuns: pentru că uneori ne luptăm cu ceea ce ne produce teamă. Asta se numește „să trăiești în negare.” Gândește-te: ura și resentimentul se sfârșesc în mod normal la mormânt, deoarece persoana a murit și nu mai are nicio putere asupra ta. Și atunci, de ce totuși unii Îl urăsc în continuare pe Hristos? Din teamă! În adâncul inimii lor, există teama că El este viu și că influența Sa în lume este în creștere.

Biblia adeverește că influența Sa va continua să crească! „Pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă” (Isaia 11:9). Adevărul istoric despre Învierea lui Hristos este incontestabil pentru orice minte onestă și deschisă. Însă cea mai mare dovadă a Învierii Sale se poate vedea în viețile schimbate ale oamenilor. Apostolul Pavel scrie: „duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi” (Romani 8:10-11). Compozitorul Alfred Ackley a spus-o astfel: „Tu mă întrebi de unde știu că El este viu? Pentru că trăiește în inima mea!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezechiel 48:20-35

Deseori această carte a lui Ezechiel a fost comparată cu cea a Apocalipsei. Şi una şi cealaltă încep cu o viziune glorioasă şi solemnă, continuă cu judecăţile care vor sosi şi se încheie cu imaginea împărăţiei fericite care va veni. Dar, în timp ce Ezechiel priveşte aceste evenimente din punctul de vedere pământesc, de pe poziţia lui Israel, Apocalipsa, din contră, prezintă, într–o manieră simbolică, în ultimele sale capitole, Biserica şi viitorul ei ceresc. Cetatea sfântă, descrisă şi măsurată în Apocalipsa 21, este un simbol al ei, ea fiind corespondentul ceresc al Ierusalimului pământesc din versetele 30–35 ale capitolului de faţă; ea are tot douăsprezece porţi, având numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel (Apocalipsa 21.12; compară şi ceea ce este scris despre râu în cap. 47.1,12 cu Apocalipsa 22.1,2).

Numele frumos pe care îl va purta de atunci cetatea, „Domnul este acolo” (v. 35), ne aminteşte că Noul Ierusalim va fi locuinţa lui Dumnezeu (Apocalipsa 21.3) şi că măreţul gând al lui Dumnezeu în Hristos este să fie în final „totul în toţi” (1 Corinteni 15.28). Fie ca El să-Şi aibă locuinţa încă de acum în inimile noastre!