Mana Zilnica

29 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

A trimis un om înaintea lor: Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în butuci, sufletul său a intrat în fiare, până la timpul când s-a împlinit ce a spus: Cuvântul Domnului l-a încercat. Împăratul a trimis și l-a dezlegat; stăpânitorul popoarelor l-a eliberat. L-a pus domn peste casa lui și cârmuitor peste toate avuțiile lui.
Psalmul 105.17-21

Dumnezeu a trimis un Om și înaintea noastră: pe Acela care este propriul Său Fiu. Ni se spune că „El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit”. Cât de trist este modul în care El a fost tratat! Hristos a fost vândut pentru treizeci de arginți – prețul unui rob. Suferințele lui Iosif în temniță au fost nimic în comparație cu suferințele lui Hristos, atunci când a fost condamnat la moarte pe cruce. Acolo, El a suferit batjocura și persecuția din partea celor pe care El Însuși îi crease. Mai mult, a îndurat suferința de a fi părăsit de Dumnezeu, purtând păcatele noastre, timp de trei ore de întuneric. Sufletul Său a intrat cu adevărat în fiare.

„Până la timpul când s-a împlinit ce a spus.” Aceste cuvinte au fost mai adevărate cu privire la Hristos, decât fuseseră cu privire la Iosif. Ce spusese Hristos? „Toate cele scrise prin profeți despre Fiul Omului se vor împlini. Pentru că El va fi dat în mâinile națiunilor și va fi batjocorit și va fi insultat și va fi scuipat și Îl vor biciui și Îl vor omorî și a treia zi va învia” (Luca 18.31-33). Învierea minunată a Domnului Isus dintre cei morți este simbolizată de ceea ce se spune despre Iosif: „Împăratul a trimis și l-a dezlegat”. Dumnezeu I-a desfăcut Domnului Isus legăturile morții.

Iosif a fost apoi înălțat într-o poziție de mare autoritate în Egipt, însă Domnul Isus a fost înălțat și I s-a dat un Nume mai presus de orice nume. Fie ca încă de pe acum să-I dăm cinstea și gloria datorate Numelui Său!

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu, de asemenea, lucrez”.
Ioan 5.17

Odihna promisă

Adversarii Domnului Isus L-au considerat vinovat că lucrează în ziua de sabat. Dar El a făcut aceasta pentru a alina suferința. Răspunsul Domnului la învinuirea care i se aducea, a fost că El și Tatăl nu puteau avea odihnă într-o lume plină de păcat și de nefericire. Sfințenia nu se poate odihni acolo unde este păcat, nici dragostea acolo unde este durere. Și cel credincios este de asemenea înconjurat de trudă, luptă și durere, dar o zi de odihnă se apropie. A fost un timp când, din cauza păcatului, nu cunoștea odihna; dar apoi a auzit vocea Mântuitorului chemând: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă”. Cititorul nostru a auzit această chemare? A răspuns la ea?

Unii creștini par să se oprească la faptul de a fi mântuiți, dar viața creștină înseamnă mai mult decât atât. Dacă trăim pentru noi înșine și nu pentru Mântuitorul, nu vom avea parte de odihnă. Odihna este promisă aceluia care răspunde chemării la supunere și la jugul uceniciei împreună cu Mântuitorul său. Această odihnă va veni atunci când vom fi în glorie și vom înceta să lucrăm. Această lume este scena muncii și luptelor noastre. Dar în curând vom pleca de aici și vom intra în ceea ce Dumnezeu numește „odihna Mea”. Să ne bucurăm de această lucrare a Domnului!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE MEREU CU UN PAS ÎNAINTE

„Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24)

     Când soțul Wildei Lahmann s-a trezit la primele ore ale dimineții răsuflând greu și ținându-se de piept, nu mai aveau timp pentru a chema salvarea. Ea l-a pus în mașină, a trântit ușa și a plecat în grabă spre spital. Ea scrie: „Treizeci de kilometri până la spital. Nu vom reuși. Doamne, te rog trimite-ne un ajutor! După vreo doi kilometri am văzut ceva. Oare vederea îmi juca feste? Era o ambulanță cu un paramedic lângă. Ne aștepta oare pe noi? Cine ar fi putut suna după salvare? Am frânat puternic și am alergat strigând după ajutor. Au început tratamentul pe loc și l-au dus pe Randy în grabă la spital. Următoarele trei zile au fost critice. Nu am plecat de la căpătâiul său, rugându-mă să se trezească.

Când s-a trezit, a întrebat: „Ce s-a întâmplat?” „Ai avut un atac de cord puternic. Încă vreo două minute și cine știe?” „Ai sunat paramedicii?” a întrebat Randy. „Nu,” am răspuns eu. „Salvarea fusese chemată pentru un accident petrecut în acea intersecție. Echipajul a sunat la sediu pentru a li se confirma locația. Apoi, după câteva clipe am apărut noi.” Accidentatul din intersecție era soțul meu. Atacul de cord al lui Randy ar fi fost fatal dacă paramedicii nu ar fi fost acolo.”

Deseori, când apare o criză nu mai ai timp să-ți suni pastorul sau partenerul de rugăciune. În astfel de clipe, e bine să știi că Dumnezeu a zis: „Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!”

El este gata să intervină izbăvindu-ți „viaţa din groapă” (Psalmul 103:4) cu mult timp înainte ca tu să știi că ai dat de necaz!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 6:15-23

De nimic nu face omul mai mult caz decât de libertatea lui. Dar aceasta este absolut o iluzie. Voinţa liberă nu este altceva decât robia diavolului (J.N.D.).

Totuşi, omul nu îşi dă seama de aceasta decât după întoarcerea sa la Dumnezeu. Numai încercând să zboare, pasărea captivă simte că iau fost ştirbite aripile. Oricine practică păcatul este rob al păcatului, învăţa Domnul Isus. El însă adăuga: Dacă Fiul vă va elibera, veţi fi cu adevărat liberi (Ioan 8:34-36). Liberi, nu să facem voia noastră proprie: aceasta ar însemna să ne aşezăm din nou sub aceeaşi robie!

Este de ajuns că am împlinit, în timpul deja trecut, voia omului păcătos (şi pentru ce roade? v. 21; 1 Petru 4:3), că am lucrat pentru impostorul Satan, întrun târg al înşelării, cu condiţia unui tragic salariu: moartea, pe care Hristos a suferit-o în locul nostru (v. 23).

Nu! dacă suntem liberi, aceasta este pentru aI sluji lui Dumnezeu şi pentru aL asculta din inimă (v. 17; 2 Corinteni 10:5) asemeni acestui tânăr sclav, răscumpărat într-o zi de la un stăpân crud de către un călător care avusese milă de el, care, în loc să meargă să-şi trăiască viaţa, cerea să nu fie părăsit de binefăcătorul lui; toată dorinţa lui era de atunci să-i slujească.

28 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Apostolii s-au adunat la Isus și I-au spus toate, atât ce făcuseră, cât și ce îi învățaseră pe oameni.
Marcu 6.30

Slujire și odihnă

După ce apostolii și-au împlinit misiunea, s-au adunat la Domnul Isus. Fuseseră trimiși de El, iar acum veniseră înapoi la El. Cât de bine este ca orice slujitor, după ce a împlinit o lucrare oricât de mică, să vină înapoi la Domnul și să-I spună despre toate lucrurile pe care le-a făcut. Prea adesea suntem înclinați să spunem despre aceste lucruri altora, deși uneori poate fi o încurajare pentru poporul Domnului să audă despre lucrările făcute pentru El. Există însă această mare diferență: dacă strângem adunarea lui Dumnezeu, așa cum au făcut Pavel și Barnaba la Antiohia, acest lucru trebuie făcut pentru a prezenta ceea ce Dumnezeu a făcut și cum El a deschis uși pentru lucrare (Fapte 14.27); când însă, după lucrare, venim la Domnul Isus, Îi spunem ceea ce noi am făcut.

Este o mare binecuvântare să revedem faptele și cuvintele noastre în prezența Aceluia care niciodată nu ne flatează și înaintea Căruia nu ne putem lăuda și nu putem ascunde nimic și, astfel, să ne descoperim slăbiciunile și defectele. Din nefericire, putem fi plini de noi înșine și de importanța lucrării noastre, însă, în prezența Domnului, putem vorbi despre tot ceea ce ne apasă mintea și inima, căpătând astfel o liniște în care să ne putem gândi cu sobrietate la noi înșine sau să uităm de noi înșine și de lucrarea noastră, pentru a fi preocupați doar cu El.

Nu ni se spune nimic despre vreun comentariu al Domnului cu privire la lucrarea lor, însă vedem compasiunea și grija Lui față de ei. Ucenicii vorbiseră despre lucrarea lor, însă El este preocupat de ei și de odihna de care aveau nevoie. De aceea, El le spune: „Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin”. Odihna eternă rămâne, însă aici este vorba de „odihniți-vă puțin”.

H Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri … judecă simțirile și gândurile inimii.
Evrei 4.12

Desțelenitorul

Drept culme a necazurilor, superiorii mănăstirii i-au luat lui Luther Biblia și i-au recomandat să citească diferite cărți, care nu numai că au înlocuit Cartea lui Dumnezeu, dar n-au făcut altceva decât să-i crească nedumerirea și neliniștea. Și totuși, tocmai în mănăstire, în mijlocul acelei organizații în care totul părea să-l depărteze de adevăr, Dumnezeu i-a deschis ochii. Vicarul general, Staupitz, izbit de chipul palid al tânărului său subordonat, ale cărui merite remarcabile și foarte evlavioase, sincere le cunoștea, îi spuse într-o zi: „Pentru ce, dragul meu frate, te chinui cu aceste speculații și gânduri prea înalte? Privește la coasta străpunsă a Domnului Isus pe cruce, la sângele pe care El l-a vărsat pentru tine: acolo, tu vei întâlni îndurarea lui Dumnezeu. În loc să te frămânți, gândindu-te la greșelile pe care le-ai făptuit, aruncă-te în brațele Mântuitorului. Puneți încrederea în El, în dreptatea Lui, în jertfa Lui ispășitoare, săvârșită prin moartea Lui pe cruce. Nu fugi de El! Dumnezeu nu este împotriva ta. Tu ești cel care te depărtezi de El. Apleacă-ți urechea să asculți pe Fiul lui Dumnezeu. El a coborât pe pământ, ca să te asigure de îndurarea divină. El îți spune: «Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc …, nimeni nu le va smulge din mâna Mea»”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE RUGA DOAR – CREDE!

„Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24)

     Unul din pericole atunci când ne rugăm este să nu așteptăm ca Dumnezeu să răspundă. Biblia spune: „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Singura monedă de schimb folosită de Dumnezeu este credința, iar „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17).

Când te adâncești în Scriptură, credința prinde rădăcini și începe să crească. Credința face ca rugăciunea ta să fie eficientă. Dar dacă credința ta este după Cuvântul lui Dumnezeu, iar răspunsul întârzie? Continuă să te rogi și să crezi!

„Să nu vă părăsiţi, deci, încrederea voastră pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:35-36).

Vă reamintim ilustrația foarte sugestivă referitoare la credință: Când o comunitate rurală de fermieri a fost lovită de o secetă puternică, biserica locală a organizat o întâlnire de rugăciune. Aproape toți sătenii au participat (interesant cum necazul ne poate atrage atenția). Când pastorul a stat înaintea bisericii pline până la refuz, el a observat în rândul din față o fetiță de unsprezece ani, radiind de entuziasm. Lângă ea, pe banchetă, se afla o umbrelă de un roșu aprins, gata să fie folosită. Frumusețea și inocența acelui tablou l-a făcut pe pastor să zâmbească, în timp ce compara credința copilei cu cea a tuturor celorlalți din biserică.

Uitându-se la adunare, el a anunțat: „Noi toți am venit să ne rugăm pentru ploaie, dar ea a venit așteptând ca Dumnezeu să răspundă!” Așadar, nu te ruga doar – crede!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 6:1-14

Este cât se poate de uşor spun unii! Pentru că harul prisoseşte, iar nedreptăţile noastre fac ca harul să strălucească şi mai mult, atunci să profităm de el şi să ne lăsăm duşi de toate capriciile voinţei cărnii (v. 1:15). Însă ni-l putem imagina oare pe fiul risipitor, după ce a văzut ce primire i-a făcut tatăl, să mai dorească să se întoarcă în ţara îndepărtată, spunându-şi: Acum ştiu că voi fi primit acasă oricând îmi va plăcea să mă întorc? Nu, un astfel de raţionament nu poate fi niciodată al unui adevărat copil al lui Dumnezeu! În primul rând, pentru că el ştie că acest har L-a costat pe Mântuitorul lui şi se teme să-L întristeze; în al doilea rând, pentru că păcatul nu mai este atrăgător pentru el. În adevăr, un cadavru nu mai poate fi ispitit prin plăceri şi tentaţii. Moartea mea cu Hristos (v. 6) i-a luat păcatului toată puterea şi autoritatea asupra mea. Şi aceasta este o eliberare minunată!

Capitolul 3:13-18 constata că toate mădularele omului: limba lui, picioarele lui, ochii lui erau unelte ale nelegiuirii în slujba păcatului (6:13). Ei bine! odată cu întoarcerea mea la Dumnezeu, chiar aceste mădulare îşi schimbă proprietarul. Ele devin unelte ale dreptăţii, la dispoziţia Celui care are toate drepturile asupra mea.

27 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

N-au putut să intre din cauza necredinței.
Evrei 3.19

Aici, ca de altfel peste tot în Scriptură, învățăm că necredința este lucrul care întristează inima lui Dumnezeu și Îi dezonorează numele. Nu numai atât, ci ea ne fură toate binecuvântările, demnitățile și privilegiile pe care harul infinit ni le-a dăruit.

Nici nu ne dăm seama cât de mult pierdem, în orice privință, din cauza necredinței inimii noastre. În ce-i privește pe israeliți, țara era înaintea lor, în toată frumusețea și belșugul ei, iar ei primiseră porunca să intre și s-o ia în stăpânire, însă „n-au putut să intre din cauza necredinței”. La fel și noi, din cauza necredinței nu savurăm plinătatea binecuvântării pe care harul suveran ne-a pus-o la dispoziție. Toată bogăția cerului este revărsată asupra noastră, dar noi eșuăm în a ne-o însuși. Suntem săraci, slabi, goi și pustii, când ar trebui să fim bogați, puternici, plini și roditori. Suntem binecuvântați cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești, în Hristos, însă cât de puțin ne bucurăm de ele! Cât de puțin le înțelegem și cât de puțin ne gândim la ele!

De asemenea, pierderile sunt mari în ce privește lucrarea Domnului în mijlocul nostru. Citim în Evanghelii despre un loc în care Domnul nu a putut face multe minuni din cauza necredinței locuitorilor de acolo. Nu vorbește lucrul acesta conștiințelor noastre? Îl împiedicăm cumva să lucreze în mijlocul nostru, prin necredința noastră? Unii vor spune că Domnul Își va face lucrarea indiferent că avem sau nu credință și că nicio putere de pe pământ sau de sub pământ nu va împiedica împlinirea planurilor Sale.

Lucrul acesta este perfect adevărat, însă nu modifică deloc afirmația de dinainte: „N-a făcut multe lucrări de putere acolo, din cauza necredinței lor” (Matei 13.58).

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte …?
Romani 7.24

Desțelenitorul

Înflăcărarea temperamentului lui Martin Luther l-a făcut să-și împlinească datoria întocmai, chiar să exagereze asprimea regimului impus tinerilor călugări. Apăsat de teama prezentării înaintea lui Dumnezeu și știindu-se nepregătit pentru aceasta, din cauza stării lui de păcat, el ar fi strigat ca apostolul în versetul de azi. Până la un timp avusese convingerea tare că acele chinuri pe care le îndura în starea de călugăr vor constitui un mare merit înaintea lui Dumnezeu și că aceasta ar fi fost de ajuns ca să-i câștige cerul. Totuși, convingerea aceasta n-a fost în stare să astupe prăpastia deschisă în sufletul lui. Mai târziu, el mărturisea: „Am fost călugăr timp de aproape 20 de ani. M-am chinuit în toate felurile. M-am rugat, am postit, am vegheat, am suferit frig până ce era să mor; și prin toate aceste lucruri, eu socoteam că Dumnezeu va trebui să privească la asprimea vieții mele și la credincioșia mea. În felul acesta, eu trăiam în idolatrie, înșelat de visările omenești, căci nu credeam în Hristos și mă temeam de El ca de un judecător groaznic. Astfel am început să caut alți mijlocitori: Maria, sfinții, faptele mele bune… Nu era nimic, niciun lucru pe care să nu-l fi îndeplinit pentru a scăpa de această povară; mă spovedeam în toate zilele, dar aceleași ispite se repetau fără încetare”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII DESCHIS LA ÎNVĂTĂTURĂ!

„Binevoiască Domnul, Dumnezeul tău, să ne arate drumul pe care trebuie să mergem şi să ne spună ce avem de făcut!” (Ieremia 42:3)

     Douăsprezece albine au fost puse într-un borcan și lăsate într-o încăpere întunecoasă. După un timp, au pus un fascicul de lumină la baza borcanului și au înlăturat capacul borcanului. Din instinct, albinele au zburat spre lumină și nu au putut scăpa din borcan. Așa că au murit încercând să-și găsească ieșirea prin partea de jos a borcanului. Apoi, cercetătorii au luat douăsprezece muște obișnuite și au repetat experimentul. În câteva secunde, muștele au găsit calea de ieșire din borcan. Albinele sunt mai inteligente decât muștele și au un instinct de supraviețuire mai puternic dar cu toate acestea, chiar acel instinct le-a sortit pieirii.

Iată ce învățătură putem trage de aici. Poți fi foarte inteligent și totuși ideile preconcepute te pot duce la eșec în viață. Presupunerile, rigiditatea și puterea obiceiului te pot determina să faci lucruri care nu vor funcționa și care nu au nici un sens. Dr. James Dobson spune: „Până în anul 1992, mi-am scris cărțile cu creionul, pe carnețele cu foi galbene. Am făcut așa ani de zile, până când au apărut procesoarele de cuvinte. Secolul al douăzecilea era aproape pe sfârșite când m-am hotărât și eu să le folosesc.”

Îți e teamă să abandonezi un vechi sistem de gândire, să dobândești o deprindere nouă sau să abordezi un nou proiect? Când ai terminat de învățat, ești terminat! Singurele limitări adevărate sunt cele pe care ni le punem singuri atunci când refuzăm să învățăm. „Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!” (Proverbe 9:9). „O inimă pricepută dobândește ştiinţa, şi urechea celor înţelepţi caută ştiinţa.” (Proverbe 18:15).

Nu lăsa ca temerile și ideile preconcepute să te împiedice să crești; fii deschis față de învățătură.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 5:12-21

Pentru un credincios întors la Dumnezeu pe patul de moarte, epistola ar fi putut să se încheie cu versetul 11. Problema păcatelor sale a fost rezolvată; el este gata pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru cel care continuă însă să trăiască pe pământ, o problemă dureroasă se pune de acum înainte: el are încă în el natura veche, păcatul, care nu poate produce decât roade rele (alterate, corupte, stricate). Riscă el deci să-şi piardă mântuirea?

Ceea ce urmează, de la capitolul 5:12 până la capitolul 8, ne învaţă cum S-a îngrijit Dumnezeu de aceasta: El a condamnat nu numai faptele, ci şi voinţa rea din care au luat ele naştere, pe omul cel vechi (cap. 6:6), absolut după asemănarea lui Adam, strămoşul său. Să ne imaginăm că un tipograf neglijent, în timp ce pregăteşte clişeul pentru o carte, a lăsat să-i scape grave greşeli care falsifică total ideea autorului. Aceste greşeli se vor reproduce în tot atâtea exemplare câte va scoate. Cea mai înaltă tehnică de a le lega nu va schimba cu nimic conţinutul. Pentru a avea un text fidel, scriitorul va trebui să scoată o nouă ediţie, după un alt clişeu.

Primul Adam este ca acest clişeu rău. Câţi oameni, atâţia păcătoşi! Dumnezeu însă nu a căutat să îmbunătăţească rasa adamică. El a dat naştere unui Om nou, Hristos, şi ne-a dat viaţa Lui.