Mana Zilnica

Mana Zilnica

21 Octombrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și împăratul s-a sfătuit și a făcut doi viței de aur. Și le-a zis: „Este prea mult pentru voi să vă suiți la Ierusalim: iată dumnezeii tăi, Israele, care te-au scos din țara Egiptului!”. Și a pus pe unul în Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan. Și lucrul acesta a fost un păcat; și poporul a mers până la Dan, să se închine înaintea unuia dintre ei.
1 Împărați 12.28-30

Aceia care își puneau inima să-L caute pe Domnul Dumnezeul lui Israel au venit la Ierusalim să jertfească Domnului Dumnezeului părinților lor.
2 Cronici 11.16

După timpurile glorioase de mare devotament față de Dumnezeu, sub domnia lui David și a lui Solomon, cât de trist este să-i vedem pe israeliți abandonându-L pe Dumnezeu pentru idoli! Au fost însă unii care au rămas credincioși, fiindcă inima lor era ancorată în Dumnezeu.

Cât de cumplit este să vezi inima omului, astăzi îndreptată într-o direcție, iar mâine abandonând tot ceea ce credea a fi adevărul. Această schimbare poate fi din cauza vreunui câștig, sau din cauza legăturilor de familie, sau pentru că noua cale pare mai atractivă. Se vor găsi, bineînțeles, tot felul de justificări, însă trebuie să ne aducem aminte că inima noastră naturală este înșelătoare și deznădăjduit de rea.

Am văzut însă că „cei care își puneau inima să-L caute pe Domnul” au făcut ceea ce Dumnezeu dorea de la ei. Au recunoscut că ceea ce era prezentat acolo nu era potrivit Cuvântului lui Dumnezeu și au respins așa ceva. Ei au procedat astfel fiindcă doreau să-I fie credincioși lui Dumnezeu, ascultând de El. Au dorit aprobarea Lui și comuniunea cu El. Fie ca și noi să avem o inimă care să-L caute și să-L onoreze, dându-I locul care I se cuvine!

A Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

… Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!
Apocalipsa 5.12

Cea mai mare biruință

În ziua de 21 octombrie 1805 în bătălia de la Trafalgar a avut loc ceea ce ar putea fi catalogată ca fiind una din cele mai mari victorii ale istoriei moderne. În lupta aceasta, 27 de corăbii aparținând Marinei regale britanice, conduse de amiralul Nelson, au înfruntat 33 de corăbii ale Alianței franco-spaniole. În ziua aceea istorică, Alianța a pierdut 22 de corăbii, în timp ce britanicii nu au pierdut niciuna demonstrând superioritatea flotei lor în materie de război. Într-un mesaj către țară, lordul Nelson declara: „Cuvântul victorie nu este destul de grandios pentru a exprima și descrie scena”.

Dar cea mai mare biruință din istoria universului a fost câștigată la cruce de către Mântuitorul nostru. Acolo, El a biruit păcatul, moartea și pe satan. Prin moartea Sa pe cruce, Domnul a luat puterea aceluia care avea puterea morții, adică a lui satan, și a izbăvit pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor. Hristos a câștigat cheia morții și a mormântului. Acolo unde este Mântuitorul, moartea se dă la o parte. Toți cei ce cred în Mântuitorul pot să se bucure de această grandioasă și supremă biruință.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

APAVIE

„Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete” (Ioan 4:14)

     Domnul Isus i-a cerut femeii de la fântână, apă de băut. Surprinsă că un evreu vorbește cu o samariteancă, ea l-a întrebat de ce îi cere apă. El a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut tu … Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, … apă vie.” „Oricui bea din apa aceasta, în veac nu-i va fi sete” (v. 10,13,14). Să observăm diferența dintre „apa aceasta” și „apa pe care i-o voi da Eu.” Domnul Isus nu discuta despre calitățile diferite ale apei în funcție de regiune. El vorbea despre cele cinci căsnicii eșuate și despre bărbatul cu care trăia în prezent. De fapt, ea nu avea cum și nici unde să găsească satisfacția după care înseta. O relație dezamăgitoare după alta; oricât de des a băut din „apa aceasta”, setea nu-i putea fi potolită. Iar răspunsul ei la fiecare relație ratată a fost o altă relație ratată – presupunând, așa cum facem și noi adesea că în cele din urmă va funcționa! Domnul Isus nu a criticat lipsa moralității ei. Nu, El i-a oferit singurul remediu împotriva goliciunii. „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” Indiferent spre ce te îndrepți ca să găsești împlinire – dependențe, relații intime, relații una după alta, bani sau popularitate – toate acestea sunt apă care nu poate potoli setea. Când îți concentrezi atenția asupra Domnului Isus, petrecând mai mult timp cu El, vorbind cu El și sorbind Cuvântul Său în fiecare zi, cu siguranță golul din lăuntrul tău va dispărea. Deci, vino la apa vieții!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Romani 2:17-29

Aceste capitole ne poartă cu gândul la o şedinţă a unui tribunal. Unul după altul, cei acuzaţi se înfăţişează înaintea Judecătorului suprem. După condamnarea barbarului, a omului necivilizat (cap. 1), apoi a omului moral şi civilizat (începutul cap. 2), este rândul iudeului să fie chemat la bară. El se prezintă cu capul sus. Numele său de iudeu, legea pe care se odihneşte, Dumnezeul adevărat pe care pretinde că-L cunoaşte şi-L slujeşte (v. 17), toate acestea, cu siguranţă, îi vor stabili superioritatea faţă de ceilalţi acuzaţi şi-l vor achita.

Cei răspunde însă Demnitarul suprem?

Nu te voi judeca nici după titlurile tale (v. 17), nici după cunoştinţa ta (v. 18), nici după cuvintele tale (v. 21), ci după faptele tale. Tu deci, care înveţi pe alţii, tu, care predici, tu, care zici, ceea ce Mă interesează pe Mine este ceea ce faci şi, de asemenea, ceea ce nu faci (Matei 23:3). Departe de a te scuza, privilegiile tale îţi agravează vina.

Păcatul păgânilor este numit fărădelege (sau nelegiuire): o umblare fără lege şi fără frâu, după capriciile proprii (cap. 1:18; 1 Ioan 3:4). Păcatul iudeilor se numeşte călcare de lege (v. 23), altfel spus, neascultare faţă de poruncile divine cunoscute. Şi cu cât mai responsabili sunt astăzi creştinii, câtă vreme ei au tot Cuvântul lui Dumnezeu!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: