Mana Zilnica

Nu fiți ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.
Psalmul 32.9

Avertizare

De mai mult de o sută de ani, muntele vulcanic Saint Helens din SUA se înălța maiestuos la peste 2.500 de metri. La poalele lui, viața decurgea normal. Vilele splendide din mijlocul imenselor proprietăți rivalizau în lux și confort. În martie 1980, vulcanul adormit manifestă o activitate alarmantă. Câteva mici explozii creară o mulțime de cratere. Sosiți în mare grabă la fața locului, specialiștii găsiră semnele unei puternice erupții de lavă, preludiu al unei foarte importante explozii. A fost dat semnalul de evacuare a populației pe o distanță de 30 de kilometri. Dar proprietarul unui hotel de pe malul lacului refuză să plece, ignorând iminentul pericol. La 18 mai, o puternică explozie dislocă o culme a muntelui, provocând o gigantică avalanșă de stânci, gheață și apă, care devastă panta cu o viteză de 250 km/oră. Lacul a fost traversat de la un capăt la altul, iar din splendidul hotel nu s-a mai găsit nimic.

Amintirea acestei întâmplări ne face să ne gândim cât de împotrivitoare este inima omenească la multele avertizări care se fac mereu. Adesea, oamenii se comportă ca un cal sau ca un catâr. Este o realitate tristă.

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (3)

„El … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei” (Eclesiastul 3:11)

De ce mor de foame mii de copii în fiecare zi, în timp ce în fiecare seară cele mai bogate națiuni ale lumii aruncă la gunoi mâncarea care ar fi suficientă pentru a-i hrăni pe acești copii? În cei 3.500 de ani de civilizație, numai 268 s-au scurs fără să izbucnească vreun război undeva pe glob. Cu toate acestea, în aceeași perioadă s-au semnat 8.000 de tratate de pace. De ce este atât de mică distanța dintre datele calendaristice de pe o piatră funerară? Ceva ne spune că nu e bine, nu e corect, nu e drept. Aici nu suntem acasă. Cine a pus aceste gânduri în mintea noastră? Biblia spune: „El … a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei.” În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, viața ta de pe pământ e numai începutul. E prima literă din prima propoziție, din primul capitol, din marea povestire, pe care o scrie Dumnezeu. Noi suntem ca porumbeii călători: Avem un detector înnăscut al căminului nostru. Suntem legați de cer și tânjim să ajungem acolo. Asta nu înseamnă că te concentrezi atât de tare asupra cerului încât nu mai ești de nici un folos aici pe pământ. Dacă vrei să auzi „bine, rob bun și credincios” (Matei 25:21) trebuie să fii un slujitor bun și credincios al lui Dumnezeu, în fiecare zi, aici pe pământ. Dar mandatul tău este acesta: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 6:33). În planul Său, totul se reduce la Împărat și Împărăția Sa. El a scris versetul: „ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, şi cele de pe pământ” (Efeseni 1:10). Biblia se încheie cu aceste cuvinte: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20). Cum poți ajunge în cer? Punându-ți încrederea în Domnul Isus Hristos.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 9:23-43

Odată convertit, Saul şi începe să predice Numele pe careL combătuse atât de mult până atunci (v. 20). Cu toate acestea, îi vor fi necesari încă mulţi ani de pregătire în vederea lucrării care va fi a lui, potrivit versetului 15. Tineri credincioşi, nu aşteptaţi să aveţi multe cunoştinţe, pentru a le vorbi altora despre Domnul Isus! În acelaşi timp însă, nu vă gândiţi că este de ajuns doar să fiţi mântuiţi, pentru a putea întreprinde imediat o lucrare, nu contează care! Pavel a avut nevoie de un timp de retragere în Arabia (Galateni 1.17), apoi de o nouă perioadă de anonimat la Tars (Fapte 9.30; 11.25), înainte de a fi chemat să ducă evanghelia la naţiuni împreună cu Barnaba. Abia după paisprezece ani de la convertirea lui, ceilalţi apostoli îi dau mâna dreaptă a comuniunii (Galateni 2.9) pentru lucrarea printre naţiuni.

Patru frumoase trăsături îşi pun amprenta peste adunări în acest timp de început: pacea, zidirea, o teamă sfântă, precum şi creşterea făcută prin acţiunea divinului Mângâietor (v. 31). Duhul Sfânt este întotdeauna cu noi pentru a ne face să purtăm şi noi marca acestor caractere.

Capitolul se încheie cu vindecarea lui Enea şi cu învierea Dorcăi: două minuni, făcute prin Petru, care sunt mijlocul de a aduce suflete la Domnul şi de ai face pe ucenici să se bucure de mângâierea Duhului Sfânt.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 sept. 2017

10 Septembrie 2017

Centurionul, care stătea în fața Lui, când a văzut că Și-a dat duhul strigând astfel, a spus: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”.
Marcu 15.39

Centurionul roman nu era dintre cei care Îl urmau pe Domnul Isus și nu-L cunoscuse mai înainte, însă, de îndată ce Domnul a scos acel strigăt biruitor și Și-a dat duhul, lumina a pătruns în sufletul acelui păgân, iar el și-a plecat inima înaintea Celui răstignit, exclamând: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!”. Rațiunea omenească ar fi putut spune: «Acești conducători ai iudeilor știu ei mai bine de ce L-au condamnat. Iar dacă ar fi cu adevărat cine susține că este, ar coborî de pe cruce».

Dacă centurionul ar fi judecat așa, s-ar fi întors acasă tot păgân, însă credința a fost cea care i-a călăuzit gândurile, nu raționamentele omenești. Satan credea că a orbit ochii tuturor față de gloria Domnului și că a închis orice gură care ar fi putut da mărturie pentru El, însă omul care a condus execuția a văzut cine era Domnul și a vorbit. Moartea Domnului, care, pentru preoți și pentru farisei era o dovadă că El nu era ceea ce pretindea că este, a fost pentru centurion revelația adevărului.

Acesta este punctul în care își are începutul adevărata credință. Trebuie să începem cu Hristos crucificat, altfel nu poate exista o credință adevărată. Rațiunea oarbă nu acceptă crucea, însă credința mărturisește că Isus, care a murit acolo, este Fiul lui Dumnezeu și că lucrarea de la cruce este revelația dragostei lui Dumnezeu față de oameni și singura cale prin care ei pot fi aduși la Dumnezeu. Centurionul a plecat de la cruce cu o lumină pe care nimeni nu o putea stinge, fiindcă era bazată pe o credință reală în Fiul lui Dumnezeu.

J T Mawson

Purtătorul suferințelor noastre

Totuși El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre le-a luat asupra Lui …
Isaia 53.4

Pe acest pământ, Domnul Isus a purtat durerile noastre: a tămăduit pe cei cu inima zdrobită, a eliberat pe oameni de sub robia păcatului și de sub jugul greu al ticăloșiei diavolului, a vindecat orbirea spirituală și trupească. Mulțimea exemplelor din Evanghelii ne arată că Domnul Isus a fost marele și unicul Purtător al suferințelor oamenilor. Un sutaș s-a apropiat de Isus pentru a-L ruga cu privire la robul său, care zăcea slăbănog și se chinuia cumplit. Sutașul acela s-a văzut așa de nevrednic, încât nu a putut să accepte venirea Domnului în casa sa, dar a avut credință că un singur cuvânt al Său va rezolva toată nenorocirea. Și așa a fost.

În altă împrejurare, Mântuitorul a văzut un orb din naștere. Ca să arate lucrarea lui Dumnezeu și faptul că Isus Hristos este Lumina lumii, El S-a oprit și l-a scăpat pe acel orb de suferința lui. Fariseii au spus: „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere”. Ei aveau dreptate cu această afirmație, căci numai în vremea aceea venise pe pământ marele Purtător al suferințelor. Să ne bucurăm de astfel de lucrări ale Domnului, care arată atotputernicia Sa, dar și bunăvoința Lui pentru fiii oamenilor, iar prin credință să fim beneficiarii acestor binecuvântări!

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (2)

„Să umblaţi după lucrurile de sus” (Coloseni 3:1)

Acum cinci sute de ani, marinarii se temeau de orizont, crezând că dacă navighezi prea departe, cazi de pe marginea pământului. Iar ei erau foarte serioși; într-atât încât au ridicat un monument la Strâmtoarea Gibraltar pentru a comemora această idee. În punctul ei cel mai îngust, spaniolii au ridicat un reper din piatră cu următoarea inscripție în limba latină: „Ne plus ultra” care înseamnă „mai departe nu se poate”. Apoi, în 1492, a venit Cristofor Columb și le-a răsturnat teoria. Descoperirea unor noi lumi și a unor noi orizonturi a schimbat gândirea tuturor. Spania a recunoscut lucrul acesta pe moneda sa națională, care a ajuns să poarte inscripția: „Plus ultra – Mai departe”.

Ți-ai pus cumva limite în gândirea ta? Regreți că ți-ai pierdut perioade din viață cu noțiuni și alergări nebunești? Ai impresia că cei mai buni ani din viața ta s-au dus? Nu e așa! Ai la dispoziție veșnicia pentru a trăi într-un trup ceresc de slavă care nu cunoaște limitări. Cele mai bune momente ale tale îți stau înainte, de partea cealaltă a mormântului. Așadar: „să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus” (v. 1-2). Apostolul Ioan a fost prizonier, înconjurat de mare pe mica insulă Patmos. Oriunde mergea, marea era acolo. Marea îl îngrădea. Îl mărginea și îl separa de cei dragi ai săi. Apoi Dumnezeu i-a descoperit slava cerului și el a scris: „marea nu mai era” (Apocalipsa 21:1). Gata cu limitările – în cer vei fi în sfârșit liber.”

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 9:1-22

Capitolul 8.3 menţiona un tânăr numit Saul ca fiind duşman deosebit de înverşunat al creştinilor. Potrivit propriilor cuvinte, el era un hulitor şi un persecutor şi un batjocoritor, pe scurt, cel dintâi dintre păcătoşi (1 Timotei 1.13,15). Puterea lui Dumnezeu însă îi va smulge lui Satan unul dintre cele mai bune instrumente şil va înrola în propriul Său serviciu. Nemulţuminduse cu ai chinui doar pe creştinii din Ierusalim, Saul, în furia şi în fanatismul său, împinge persecuţia până în cetăţile unde se întinsese lucrarea (comp. cu cap. 26.11). Iatăl că se îndreaptă spre Damasc, având în mână o împuternicire de la marele preot şi în inimă, o ură neîmblânzită împotriva ucenicilor lui Hristos. Dar, pe drum, în plină amiază, deodată este orbit de o lumină orbitoare, aruncat la pământ şi înţelege, ne imaginăm cu ce înfricoşare, că Cel carei vorbeşte de sus, din glorie, era acest Isus pe careL înfrunta în ucenicii Lui. Pentru că Domnul Se identifică cu iubiţii Lui răscumpăraţi; ei fac parte din El Însuşi!

Saul este condus la Damasc, în timp ce în inima lui se împlineşte o lucrare profundă. Domnul îi dă lui Anania misiunea săl viziteze pe noul convertit, săi deschidă ochii şi săl boteze.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 sept. 2017

9 Septembrie 2017

Eu L-am urmat pe deplin pe Domnul Dumnezeul meu.
Iosua 14.8

Ce principiu plin de putere reprezintă credința! Ea curățește inima, lucrează prin dragoste și biruie lumea. Pe scurt, credința leagă inima, cu o putere vie, de Dumnezeu Însuși, iar acesta este secretul adevăratei măreții, al bunătății sfinte și al purității divine. Nu este de mirare deci că Petru o numește „o credință prețioasă”, fiindcă ea este, într-adevăr, mai scumpă decât ne putem imagina.

Priviți cum a lucrat acest principiu plin de putere în viața lui Caleb! Ce rod binecuvântat a adus el! Caleb a putut realiza adevărul cuvintelor rostite sute de ani mai târziu: „Facă-ți-se după credința ta”. El a crezut că Dumnezeu putea să-i aducă în țară și că toate dificultățile și piedicile erau nimic înaintea credinței. Iar Dumnezeu, așa cum face El întotdeauna, a dat răspuns credinței lui. „Dacă este așa, că Domnul va fi cu mine, atunci îi voi alunga, după cum a spus Domnul” (Iosua 14.12).

Cât de minunate sunt afirmațiile credinței! Cât de ziditoare și de încurajatoare! Cât de mult contrastează ele cu necredința întunecată, deprimantă și dezonorantă la adresa lui Dumnezeu! Caleb a fost tare în credință și I-a dat glorie lui Dumnezeu. Putem spune, cu toată siguranța, că, întrucât credința Îl onorează întotdeauna pe Dumnezeu, El Își găsește întotdeauna plăcerea în a o onora; și, de asemenea, suntem încredințați că, dacă cei ai Domnului s-ar încrede mai mult în Dumnezeu, dacă s-ar baza mai mult pe resursele Lui infinite, am fi martori ai unei stări cu totul diferite de cea pe care o vedem în jur. Domnul să facă să ne încredem mai mult în El, în credincioșia, în bunătatea și în puterea Lui! Atunci am putea să așteptăm rezultate mai glorioase pe câmpul evangheliei, mai mult zel, mai multă energie, mai mult devotament în Adunarea lui Dumnezeu și mai multe roade înmiresmate ale dreptății în viața celor credincioși.

C H Mackintosh

Începutul înțelepciunii este frica de Domnul; și știința sfinților este priceperea.
Proverbe 9.10

Cugetări

Veghează asupra gândurilor tale, ele devin cuvinte; veghează asupra cuvintelor tale, ele devin fapte. Veghează asupra faptelor tale, ele devin obiceiuri; veghează asupra obiceiurilor, ele devin caracter. Veghează asupra caracterului, el devine destin.

Bogăția pune așa mare stăpânire pe om, încât nu omul posedă bogăția, ci bogăția îl posedă pe om.

Avarul este întotdeauna în lipsă.

Nu tăceți când trebuie să mustrați și nu mustrați când trebuie să tăceți!

Cuvintele rele aduc numai întristare. Caută deci ca vorbele tale să fie pentru cel ce le aude un balsam, o binecuvântare! Rostește cuvinte, pe care și îngerii să le poată asculta!

Arătați-mi un om, care a trăit numai pentru el și care a fost mulțumit și fericit pe pământ!

Dacă arunci cu pietre într-un pom fructifer, îți va răspunde cu fructele sale. Fiți și voi un plăcut pom fructifer, care, oricând este provocat, oferă ce are mai bun!

Remediul nedreptăților suferite este uitarea.

Cine invidiază pe alții pentru bogăția, frumusețea, puterea, noblețea, bucuria, fericirea și onorurile lor, acela suferă de o boală fără sfârșit.

coordonatori Bob & Debby Gass

CERUL (1)

„Eu Mă duc să vă pregătesc un loc” (Ioan 14:2)

În această meditație dorim să accentuăm însemnătatea pe care o are fiecare zi: să te bucuri acolo unde ești, în drumul tău spre destinație. E un sfat bun de urmat. Însă, la urma urmelor, în calitatea ta de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, dorința ta cea mai arzătoare nu trebuie să fie după cele ce sunt trecătoare, ci după cele ce sunt veșnice – patria ta cerească. Domnul Isus s descris-o în felul următor: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”

Max Lucado scrie: „Călătoria către casă e plăcută, însă nu călătoria e scopul. O parte din acest mesaj l-am pregătit pe avion. Când m-am uitat în jurul meu la ceilalți pasageri, am văzut oameni satisfăcuți. Mulțumită cărților, pernelor, rebusurilor, ei își petreceau timpul într-un mod plăcut. Să presupunem că se aude următorul anunț: „Doamnelor și domnilor, aceasta este ultima voastră destinație. Nu veți ateriza niciodată; casa voastră este acest avion, deci bucurați-vă de călătorie.” Am năvăli cu toții spre cabina pilotului, căutând o pistă de aterizare. Nu ne-am mulțumi cu această idee. Călătoria nu este destinația. Avionul nu este scopul. Cei ce se mulțumesc cu nimic mai mult decât cu bucuria călătoriei se mulțumesc cu prea puțin. Inima noastră ne spune că în viață există mai mult decât această viață.

Noi, la fel ca E.T. (personaj extra-terestru din filmul cu același nume apărut în 1982 – n.tr.) ridicăm degete îndoite spre cer. Poate nu știm înspre ce să le îndreptăm, dar știm că nu putem numi avionul casa noastră.” Domnul Isus a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc.” Pe pământ nu există nici un loc asemănător! Așa că, trăiește având cerul în gând.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 8:26-40

Filip urma să devină instrumentul unei mari lucrări în Samaria. Ce mare trebuie să fi fost astfel mirarea lui când a primit ordin săşi părăsească câmpul de lucru, pentru a merge pe un drum pustiu! Ce loc neobişnuit, întradevăr, pentru a vesti acolo evanghelia! Cu toate acestea, el ascultă fără să discute. Şi iată că pe acolo trece carul unui înalt ministru african, care făcuse o lungă călătorie pentru a se închina la Ierusalim. Cum însă ar fi putut el să-L găsească pe Dumnezeu în această cetate în care Fiul Său fusese respins? Acest om aduce totuşi o comoară, infinit mai mare decât cea a reginei lui (v. 27): o porţiune din Sfintele Scripturi. Şi Dumnezeu l-a condus în lectura sa până în inima cărţii Isaia: la capitolul 53. Astfel, totul a fost pregătit înaintea slujitorului Domnului. Etiopianul învaţă prin el să-L cunoască pe Isus. El poate fi botezat şi-şi poate continua drumul bucurându-se (v. 39), pentru a deveni, ne place să ne gândim, un mesager al harului în ţara sa îndepărtată.

Nu sunt evanghelişti doar aceia care se adresează mulţimilor. Să începem prin a fi ascultători în special în deplasările noastre. Domnul va permite atunci ca şi noi să întâlnim pe drum, chiar la momentul potrivit, pe cineva căruia vom avea ocazia să i-L vestim pe Isus.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 sept. 2017

8 Septembrie 2017

Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.
Evrei 11.7

Prin purtarea sa evlavioasă, Noe se distingea de restul oamenilor din jurul său. Petru scrie că purtarea dreaptă este cu totul străină celor necredincioși (1 Petru 4.4), așa că cei din jurul lui Noe cu siguranță credeau că acesta era un ciudat. Noe însă nu dorea să fie altfel decât ceilalți, ci ducea o viață a credinței, care îl făcea foarte diferit față de toți.

Această credință a lui a fost pusă la test atunci când Dumnezeu i-a spus să construiască o corabie. Totuși, credința este o dovadă a lucrurilor care nu se văd, de aceea, chiar dacă judecata lui Dumnezeu nu era deocamdată vizibilă, Noe a început să construiască. Fără îndoială că toți l-au batjocorit încă și mai mult, însă credința se bazează pe Dumnezeu, nu pe popularitate. Urechile lui Noe erau deschise la instrucțiunile lui Dumnezeu, fiindcă el „a fost divin înștiințat”. Credința noastră, de asemenea, își va găsi sprijinul în Cuvântul lui Dumnezeu.

Noe a fost de asemenea „cuprins de teamă”. El a avut nu doar urechi deschise, ci și o inimă sensibilă. De asemenea, a avut mâini gata de a lucra. Adevărata ascultare este întotdeauna caracterizată de dedicare și de sârguință. Dacă dorim să moștenim binecuvântările rezervate dreptății credinței, trebuie să cerem Domnului urechi deschise, inimi motivate și mâini sârguincioase pentru a împlini voia Sa.

S J Campbell

Credincioșia lui Daniel

… Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios …
Daniel 6.4

Nu mult timp după ce a fost așezat în funcția de răspundere, Daniel a devenit ținta atacurilor dregătorilor. În dorința de a-l găsi vinovat cu ceva, dușmanii s-au lovit de credincioșia lui Daniel. Vrăjmașul cel vechi, diavolul, nu are odihnă nicio clipă și a schimbat tactica. Vrăjmașii lui Daniel au atacat viața religioasă a lui Daniel, care ajunsese cunoscută. Ei se gândeau să-l pună pe Daniel în încurcătură, să-i creeze o situație în care viața lui spirituală de om credincios lui Dumnezeu să vină în conflict cu obligațiile lui în împărăție. Ei știau că Daniel avea ca primă prioritate a vieții sale pe Dumnezeu și în al doilea rând treburile împărăției. În felul acesta, vrăjmașii lui Daniel sperau să adune asupra capului lui norii negri ai începutului încercării. Satan latră, dar nu-l poate mușca pe omul care și-a pus încrederea în atotputernicia lui Dumnezeu.

Cu greu găsim un om care să aibă o încredere la fel de fermă ca și Daniel. În viața sa, chiar și în cele mai nefavorabile condiții, nu exista nimic de obiectat. Daniel L-a căutat pe Dumnezeu. Daniel se găsea acolo la curtea împăratului, căruia i s-a supus, dar a rămas atașat lui Dumnezeu. Daniel și-a exercitat slujba ireproșabil. Atitudinea lui Daniel ne aduce aminte de Domnul Isus care, ca Om pe acest pământ al răzvrătirii, a întrecut pe toți în credincioșia Sa.

coordonatori Bob & Debby Gass

></ifram
DIN VALE PE CULME

„În temniţă Domnul a fost cu Iosif” (Geneza 39:20-21)

Când soția lui Potifar a pretins că a fost abuzată de către Iosif, soțul ei a crezut-o și a ordonat ca Iosif să fie aruncat în închisoare. Unii dintre noi ar spune: „Putea să-și păstreze locul de muncă, să se distreze, sau poate chiar să obțină o promovare.” Nu și Iosif! În acel moment din viața sa, nu a existat un loc mai potrivit în care s-ar fi putut afla, pentru că era exact acolo unde dorea Dumnezeu. În închisoare l-a întâlnit pe paharnicul împăratului, care l-a prezentat lui Faraon, iar în cele din urmă l-a pus pe tron.

Uneori Dumnezeu ne duce în vale pentru a ne ridica apoi pe culme.

Noi trebuie să știm însă că atunci când ajungem jos, călătoria nu este terminată. Biblia spune despre Iosif: „Până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105:19). Faraon urma să aibă un vis pe care nimeni din împărăția lui nu-l putea tălmăci în afară de Iosif. Prin urmare, Iosif era pe cale să ajungă de la zăbrelele închisorii la al doilea ca importanță după Faraon.

Nimeni în afară de Dumnezeu nu poate face o astfel de minune. Dacă ne-am afla în închisoare, aproape toți ne-am mulțumi cu o grațiere, cu un rând de haine și cu câțiva bănuți ca să ajungem acasă. Dumnezeu însă a pregătit ceva mai bun pentru Iosif. La fel a pregătit și pentru tine! El știe unde te duce. El știe ce lecții trebuie să înveți pe parcurs așa încât, când vei ajunge la destinație, vei putea împlini planul Său.

Așadar, caută să vezi mâna lui Dumnezeu în situația în care te găsești astăzi.

https://www.youtube-nocookie.com/embed/PlLeAae92nI e>

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 8:1-25

Domnul le poruncise ucenicilor: Veţi fi martorii Mei atât în Ierusalim, cât şi în toată Iudeea şi Samaria şi până la marginea pământului (cap 1:8). Până aici ei împliniseră doar prima parte a acestui ordin. Pentru a-i face să urce la etapa următoare, Domnul recurge, în înţelepciunea Sa, la un mijloc dureros: persecuţie (căreia moartea lui Ştefan i-a tras semnalul). Ea are ca rezultat risipirea celor credincioşi şi, în consecinţă, purtarea evangheliei în locuri îndepărtate. Astfel, un vânt neplăcut are adesea efectul fericit de a semăna departe seminţele bune.

Evanghelistul Filip (ales sau numit în cap. 6:5) coboară în Samaria pentru a-L predica pe Hristosul: nu o doctrină, ci o Persoană (v. 5; comp. cu v. 35). Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă, în loc de a prezenta numai adevăruri, am vorbi celor din preajma noastră de Acela de care ne este (sau ar trebui să ne fie) plină inima!

Astfel, aceşti samariteni, dispreţuiţi şi respinşi de către iudei, de acum iau parte împreună cu ei la botezul şi la darul Duhului Sfânt. Nici naşterea, nici meritele, nici banii cum credea Simon vrăjitorul nu pot să asigure cuiva acest privilegiu.

Totul decurge din harul integral al lui Dumnezeu.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 sept. 2017

7 Septembrie 2017

Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
Fapte 2.42

Primele capitole din Fapte prezintă începutul mărturiei creștine în această lume în care Hristos fusese lepădat. Dumnezeu însă Îl înălțase la dreapta Sa în glorie și Îl dăduse Cap Adunării, peste toate lucrurile (Efeseni 1.20-23).

După ce Hristos a fost glorificat, Duhul lui Dumnezeu a fost trimis din cer, așa cum citim în Fapte 2.1-4. Ucenicii, umpluți cu Duhul, au dat imediat mărturie despre puterea lui Dumnezeu. Ei erau acum uniți ca mădulare unii cu alții și uniți cu Hristos, Capul lor din cer.

Cele patru lucruri menționate în versetul de la început formează baza acestei unități. Primul este învățătura apostolilor. Noul Testament nu fusese încă scris, așa că exista doar învățătura orală a apostolilor, care fuseseră martori ai morții, învierii și înălțării Domnului Isus, și care puseseră temelia pe care Adunarea era zidită (Efeseni 2.19,20). Stăruința în învățătura apostolilor era strâns legată de comuniune. Hristos este cheia care deschide marea taină a lui Hristos și a Adunării și care leagă împreună inimile sfinților.

La frângerea pâinii, așa cum este ea descoperită în 1 Corinteni 10 și 11, noi dăm expresie practică unității dintre mădularele Trupului și Domnul Isus, Capul glorificat din cer. Prin credință înțelegem privilegiul nostru sfânt și dorința fierbinte a Domnului ca cei ai Săi să fie strânși laolaltă în prima zi a săptămânii, pentru a-și aminti de El.

Cel de-al patrulea lucru menționat este rugăciunea. Pentru a menține o mărturie echilibrată, așa cum a fost cea de la începutul istoriei Adunării, este esențială dependența noastră completă de Domnul. Toate aceste resurse sunt încă la dispoziția noastră, până când El va veni să ne ia la Sine.

J Redekop

La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!”.
Matei 21.37

Aprecierea fiului

Nemaifiind altcineva la licitație care să solicite tabloul fiului, avocatul a anunțat că doica va primi tabloul și licitația se încheie. Toți cei prezenți așteptau ca licitația să continue pentru alte lucruri de valoare din casa bogatului. Avocatul a luat cuvântul și a spus: „Acest om bogat a lăsat prin testament, ca toată avuția să fie dată de moștenire aceluia care va prețui pe fiul său și va dovedi interes pentru tabloul său, cumpărându-l”.

Dumnezeu a binevoit să trimită în lumea noastră murdară de păcat pe Fiul Său, ca să mântuiască ce era pierdut. Era normal ca Fiul lui Dumnezeu să fie primit cu mare cinste. Dar ce au făcut oamenii? Nu L-au primit pe Salvatorul lor. Oamenii au iubit mai mult întunericul, nedreptatea, păcatul. Oamenii L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că El aducea mesajul Tatălui ceresc, lumina asupra stării nenorocite a omului. Omul se crede bun, deși Dumnezeu spune că este rău. Dumnezeu cheamă pe om la acceptarea Fiului Său ca Mântuitor, dar omul se împotrivește. Înfiorătoare împotrivire cu rezultate nefericite pentru veșnicie! Femeia din istorioară a fost recompensată pentru aprecierea fiului acelui om bogat. Cu mult mai mult vor fi recompensați cei care Îl primesc pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor al lor!

SLOBOZENIA ÎN HRISTOS

coordonatori Bob & Debby Gass

„Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36)

Noi trăim și creștem copiii într-o lume a presiunii anturajului. Alții stabilesc standardul, iar noi ni-l însușim, îl dăm mai departe sau chiar îl punem în aplicare. În unele cazuri e bine, însă nu și când vorbim de direcția vieții noastre. Domnul Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” Asta înseamnă că ești liber de presiunea pe care alții încearcă s-o pună asupra ta; liber să fii persoana pe care Dumnezeu te-a chemat să fii; liber să apelezi la El pentru răspunsuri în loc să te uiți și să cauți soluții la oameni. Biblia spune: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.” (Ioan 3:27).

Când treci dincolo de aparențe, descoperi că mulți dintre noi se luptă cu nesiguranța. Noi suntem ființe competitive, care ne comparăm mereu unii cu alții. Suntem invidioși pe posesiunile celorlalți, pe abilitățile și pe realizările lor. Ne trezim că încercăm să ținem pasul cu anumite persoane sau să fim exact ca ele. Și drept consecință, devenim frustrați, deoarece acționăm în afara a ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să fim. Cu alte cuvinte, nu suntem noi înșine!

Înțelege un lucru: Viața de creștin este o cursă și trebuie să alergi pe traseul corect. Niciodată nu te vei bucura de plinătatea binecuvântării lui Dumnezeu până nu-ți iei angajamentul să fii persoana creată de Dumnezeu să fii. Așadar, uită-te în oglindă astăzi și spune cu voce tare: „Sunt ceea ce sunt. Nu pot fi nimic altceva decât ceea ce m-a chemat Dumnezeu să fiu. Așa că, mă voi concentra să fiu cel mai bun – și să sărbătoresc fiecare clipă.”

/MaOROZCoZQQ” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>me>

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 7:44-60

Ştefan îşi încheie mărturia. Deşi înfăţişat ca acuzat înaintea sinedriului, din contră, el face, din partea lui Dumnezeu, o aspră judecată asupra acestui popor cu gâtul înţepenit (vezi deja Exod 32:9; 33::3).

Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt, le spune el, cel plin de Duh.

Ce contrast între pacea ucenicului, absorbit de viziunea glorioasă a lui Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu, şi turbarea vrăjmaşilor lui! Această turbare se extinde, fără nici măcar o înscenare de judecată, la crima care va antrena, pentru multe secole, respingerea iudeilor ca naţiune şi risipirea lor pe tot pământul. Comparând ultimele cuvinte ale acestui om al lui Dumnezeu (v. 59,60) cu cele ale Domnului pe cruce (Luca 23:46 şi 34), remarcăm încă o dată cât de mult se aseamănă ucenicul cu Stăpânul spre care îşi fixase ochii.

Această crimă este concluzia tragică a istoriei poporului răzvrătit, relatată de Ştefan. El o semnează cu propriul sânge, devenind, după lunga listă a profeţilor persecutaţi (v. 52), primul martir al Bisericii (citiţi 1 Tesaloniceni 2:15,16). Şi exact această scenă introduce, în chip magistral, dispensaţia Bisericii caracterizată de prezenţa Duhului Sfânt pe pământ (Ştefan era plin de Duh Sfânt) şi de prezenţa lui Hristos glorificat la dreapta lui Dumnezeu, după cum Îl descrie martorul credincios.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 sept. 2017

6 Septembrie 2017

Pentru că toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoașteți însă încercarea lui, că a slujit împreună cu mine pentru evanghelie ca un copil pentru tatăl său. Pe el deci sper să-l trimit îndată ce voi vedea ce va fi cu mine.
Filipeni 2.21-23

Adresându-se filipenilor, Pavel se prezintă pe sine și de asemenea pe Timotei ca fiind „robi ai lui Hristos Isus”. De ce? Fiindcă, în această epistolă, Pavel Îl prezintă pe Hristos ca marele Rob. Era deci foarte potrivit ca Pavel și Timotei să urmeze exemplul adevăratului Slujitor. La fel trebuie să facem și noi astăzi.

După ce Îl prezintă pe Hristos ca Rob (Filipeni 2.5-11), Pavel îi încurajează pe filipeni să fie și ei adevărați robi. Pentru încurajarea lor, el folosește propriul său exemplu, urmat de cel al lui Timotei și al lui Epafrodit. Acesta este motivul pentru care dorea să-l trimită pe Timotei, având încrederea că el însuși avea să vină mai târziu. Misiunea lui Timotei era dublă: mai întâi, de a-i informa pe filipeni cu privire la situația lui Pavel, misiune pe care au avut-o și alții, cu anumite ocazii (Efeseni 6.21,22; Coloseni 4.8,9); apoi, de a purta de grijă nevoilor filipenilor. După vizita sa, Timotei urma să se întoarcă la Pavel, pentru ca și acesta să capete încurajare, aflând detalii despre starea lor. Nu există niciun motiv să ne îndoim că Timotei și-a împlinit misiunea.

Trăsăturile care îl recomandau pe Timotei sunt minunate; ele oferă un standard pentru orice credincios. Grija lui Timotei pentru sfinți este ceea ce cu toții trebuie să avem, o grijă a mădularelor unele pentru celelalte. Caracterul încercat al lui Timotei implică faptul că el fusese pus la probă și trecuse cu bine orice test, iar acest lucru era cunoscut de credincioșii din Filipi. Timotei slujise ca rob împreună cu Pavel. Cum stau lucrurile cu noi? Suntem ca Timotei, sau căutăm foloasele noastre?

A E Bouter

Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare … Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face …
Eclesiastul 1.8-9

Aprecierea fiului

Un om bogat și-a pierdut soția pe când copilul lor avea doar câțiva ani. Pentru îngrijirea copilului a angajat o doică. Când copilul a ajuns la adolescență, s-a îmbolnăvit și a murit. Cu inima zdrobită de durere în urma acestei noi pierderi, la scurt timp a murit și tatăl. Se împlineau și în acest caz cuvintele înțeleptului care spune:

„Căci omul nu-și cunoaște nici măcar ceasul, întocmai ca peștii prinși în mreaja nimicitoare și ca păsările prinse în laț; ca și ei sunt prinși și fiii oamenilor …” (Eclesiastul 9.12). Pentru că nu se cunoștea nicio rudenie apropiată care să moștenească avuția acelui om bogat, avocatul a organizat o licitație pentru toate lucrurile din casă. La licitație s-au prezentat mulți oameni bogați. Dar acolo a venit și doica, care a slujit în casă. Ea avea puțini bani, dar spera să cumpere unele lucruri de care și-a legat amintirile. Licitația a început cu un tablou al fiului acelui om bogat. Când a fost anunțat tabloul, nimeni nu s-a oferit să-l cumpere. Pentru acest motiv, licitația a scăzut la câțiva dolari. Doica a fost singura care s-a ridicat și a oferit prețul pentru tablou. „El este pentru mine amintirea cea mai de preț, deoarece îl reprezintă pe fiul acestui stăpân pe care l-am slujit aproape 15 ani”, a declarat doica.

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU CÂND NU EXISTĂ RĂSPUNSURI

coordonatori Bob & Debby Gass

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” (Deuteronom 29:29)

Pierderile suferite în viață ne lasă cu dureri profunde și cu întrebări. Mame sau tați tineri sunt răpuși de cancer. Ruina financiară dă peste cap planurile de pensie. Copiii merg la închisoare, sunt uciși sau își iau viața. Asemenea vremuri ridică întrebări la care este dificil, dacă nu cumva chiar imposibil să răspundem. Analizăm circumstanțele la nesfârșit. Facem speculații referitoare la detalii, căutând indicii care ne-ar putea face să înțelegem mai bine sau să suportăm mai ușor. Întoarcem lumina reflectorului spre noi, spre alții și chiar spre Dumnezeu, întrebându-ne ce am fi putut sau ar fi trebuit să facem diferit pentru a împiedica cele întâmplate. Ne întoarcem spre prieteni, frați credincioși și pastori numai pentru a auzi ceea ce par a fi platitudini religioase și încercări eșuate de a ne micșora durerea. Când răspunsurile par să întârzie și când cerul tace, ce trebuie să facem?

Iată două versete care îți pot fi de ajutor în astfel de vremuri:

1) „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre” (Deuteronom 29:29). Când vorbim de înțelegerea celor întâmplate, noi avem teritoriul nostru, iar Dumnezeu îl are pe al Său. Al nostru se limitează la ceea ce decide El să ne descopere. În acel moment, trebuie „să te încrezi în Domnul din toată inima ta, şi să nu te bizui pe înţelepciunea ta” (Proverbe 3:5).

2) „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Poate Dumnezeu îți va da explicații, poate nu. Dar El este „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul” (Apocalipsa 22:13), ceea ce înseamnă că El are un plan și că lucrează spre binele nostru și spre slava Sa. Așadar, încrede-te în El!

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 7:20-43

Ştefan fusese acuzat că rostise cuvinte de hulă
împotriva lui Moise (cap. 6:11). Vedem însă, din contră, cu ce veneraţie deosebită vorbeşte el despre acest patriarh! Frumuseţea pe care Dumnezeu o vedea în acel copil încă de la naştere (v. 20), mai târziu puterea lui în cuvinte şi în fapte (v. 22), dragostea pentru fraţii lui care la îndemnat săi cerceteze (v. 23), incapacitatea de a fi înţeles, cu care este întâmpinat din partea lor când a vrut săi elibereze (v. 25,35) sunt tot atâtea trăsături care ar fi trebuit să poarte privirea poporului spre Mântuitorul pe care L-au respins.

De altfel, însuşi Moise vestise venirea Sa, îndemnându-i să asculte de El (v. 37). Şi Petru, înainte de Ştefan, citase deja Deuteronom 18.15 în cuvântarea sa din cap. 3:22. Dublă mărturie despre împlinirea Scripturilor!

Poporul însă s-a arătat nesupus şi idolatru încă de la începutul istoriei sale şi, în pofida celor mai mari dovezi de dragoste şi de răbdare din partea lui Dumnezeu, caracterul său natural nu s-a schimbat. Aşa sunt şi sărmanele noastre inimi. Cât de departe ne-am putea întoarce printre amintiri, chiar până în frageda noastră pruncie, vom regăsi neascultarea şi pofta.

Numai puterea lui Dumnezeu a putut să ne dea o altă natură.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 sept. 2017

5 Septembrie 2017

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut.
Ioan 15.15

Aceste cuvinte au fost rostite pentru bucuria și mângâierea celor care sunt ucenici ai Lui. Să le păstrăm cu scumpătate în inimile noastre și să experimentăm binecuvântarea deplină de a fi făcuți părtași gândurilor Domnului – „Pentru că «cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învățătură?». Noi însă avem gândul lui Hristos”.

De vreme ce aceasta este poziția noastră, trebuie să fim cu băgare de seamă asupra inimilor noastre, ca să nu înșelăm încrederea Domnului, căci, dacă păcătuim și nu prețuim privilegiile noastre înalte, Domnul nu poate avea nicio încredere în noi. Dacă ne găsim plăcerea în lucrurile care ne înconjoară, oricare ar fi ele, dacă mințile noastre sunt deschise către lume, conducându-ne astfel către iubirea față de ea, toate acestea înseamnă uzurparea locului pe care Hristos trebuie să-l aibă în inimile noastre. Gândurile lui Hristos nu sunt îndreptate către lume, ci către cei ai Săi. El le face cunoscut partea pe care o au în El, binecuvântarea moștenirii lor și le trezește astfel interesul către întreaga familie a lui Dumnezeu.

Dacă aceasta este starea noastră (și așa trebuie să fie, dacă am crezut în Domnul Isus Hristos), trebuie să avem grijă ca nu cumva să admitem în sufletele noastre ceva care să tulbure această armonie, împiedicându-ne astfel să primim comunicările divine cu bucuria și cu plăcerea de copii preaiubiți. Despre toate acestea, lumea nu cunoaște nimic, însă ele sunt privilegiul celor sfinți, pe care nici Satan și nici lumea nu-l poate lua de la ei.

J N Darby

Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii … au văzut lucrările Domnului …
Psalmul 107.23-24

Strigăt după ajutor

Imaginea pe care o avem aici înaintea noastră la citirea acestui psalm, vorbește despre mărimea lui Dumnezeu și nimicnicia omului. Ce este omul în comparație cu elementele dezlănțuite ale naturii? „Apucați de amețeală, se clătinau ca un om beat, și zadarnică le era toată iscusința.” Omul poate să se ridice în semeția lui îndrăzneață și să fie convins în gândurile lui de puterea și iscusința lui, că va ajunge la țintă.

Dar Dumnezeu „a zis și a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării”. Cine poate vorbi ca Dumnezeu? Iov, care de altfel totdeauna avea ceva de comentat, a fost adus la tăcere de puterea și mărimea lui Dumnezeu în lucrările creației. În acest psalm, acei oameni au recunoscut neputința lor și au strigat la Dumnezeu. Ce fericire însă! Dumnezeu a răspuns și i-a scos din necazurile lor. Omul, care nu-L cunoaște pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul său personal, este în realitate încătușat în apăsare și neliniște. Ca un sclav sărman, el nu cunoaște libertatea. Acum a venit clipa când sufletul său nu mai vede nicio cale de ieșire, decât să strige după ajutor. Dumnezeu așteaptă acest strigăt, și niciunul care vine la El cu necazul păcatelor sale, nu va fi dat de rușine.

coordonatori Bob & Debby Gass

ROADE SPIRITUALE

„N-a găsit decât frunze” (Matei 21:19)

Biblia spune: „pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum, şi S-a apropiat de el; dar n-a găsit decât frunze, şi i-a zis: „De acum încolo în veac să nu mai dea rod din tine!” Şi pe dată smochinul s-a uscat” (v. 18-19). Poate te gândești că a fost o faptă destul de urâtă. La urma urmelor, nu a fost vina smochinului că nu avea pe el nici o smochină.

Atunci de ce l-a blestemat Domnul Isus?

Vom găsi răspunsul în următoarele cuvinte: „În smochin, fructele apar odată cu frunzele.” Când Domnul Isus a văzut frunzele în copac, avea dreptul să se aștepte să găsească și fructe. Și pentru că nu a găsit, l-a blestemat pentru că l-a amăgit și a lăsat impresia că are rod. Fiecare dintre noi trebuie să ia aminte la următoarea învățătură.

Ai grijă să nu expui o coroană impresionantă de frunze fără să ai vreun rod! E nevoie de mai mult decât de un abțibild cu un pește, lipit pe mașină, de o insignă cu numele Isus la rever și de o Biblie mare sub braț pentru a-i influența pe alții și pentru a-i câștiga pentru Hristos.

Biblia spune: ” Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5:22-23).

Acestea sunt roadele pe care oamenii le văd, le ating, le gustă și de care se bucură. Și acestea le dorește Dumnezeu să se manifeste și în viața ta astăzi.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 7:1-19

Ştefan nu profită de posibilitatea pe care i-o dă marele preot de a se justifica pe sine faţă de acuzaţiile false care i se aduc. Duhul Sfânt de care este umplut îi dictează chiar în acel ceas ce trebuie să răspundă (Luca 12:11-12). El se va folosi de istoria lui Israel pentru a le prezenta căile lui Dumnezeu şi credincioşia Sa în acelaşi timp cu infidelitatea poporului. Într-adevăr, această istorisire, care ocupă un spaţiu important în Cuvântul lui Dumnezeu, prezintă, sub formă de pilde (sau imagini, tipuri), învăţături destinate să servească drept avertismente (1 Corinteni 10:11).

Avraam fusese chemat de Dumnezeul gloriei şi ascultase (Evrei 11:8). El luase prin credinţă promisiunile pe care Dumnezeu i le făcuse înainte de naşterea lui Isaac. Descendenţii lui trebuia să stea un timp în Egipt, să sufere robia, apoi să iasă de acolo şi să slujească Domnului în ţara promisiunii. Îmi vor sluji (v. 7) ce cuvinte menite să atingă conştiinţa acestui popor nesupus şi răzvrătit!

Istoria lui Iosif, respins de fraţii lui, apoi înălţat de Faraon, ilustrează întrun mod remarcabil atât ura iudeilor împotriva lui Hristos, cât şi poziţia glorioasă pe care Dumnezeu I-a dat-o după ce îl eliberase din toate necazurile lui (v. 10).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 sept. 2017

4 Septembrie 2017

Simon Petru – Eroarea sa

Și a fost că, pe când se despărțeau de El, Petru I-a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine ca noi să fim aici și să facem trei corturi: unul pentru Tine și unul pentru Moise și unul pentru Ilie”, neștiind ce spune.
Luca 9.33

Simon Petru a fost numit „fericit” de către Domnul Isus, pentru mărturisirea sa: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16.16-18). Totuși, impulsivitatea lui Petru, lipsa de autocunoaștere și ignoranța cu privire la scopurile lui Dumnezeu l-au făcut să greșească de multe ori.

La scurt timp după mărturisirea sa, Simon L-a mustrat pe Domnul, atunci când Acesta a vorbit despre moartea Sa pe cruce (Matei 16.21-23). Hristos l-a mustrat, numindu-l „o piatră de poticnire”. Cât de scurt a fost drumul de la „o piatră fericită” la „o piatră de poticnire”! Acest incident a fost doar un precursor al incidentelor care aveau să urmeze.

Când Petru, Iacov și Ioan au fost pe „muntele cel sfânt”, ei au avut privilegiul de a vedea o imagine a gloriei mileniale a lui Hristos, însă Petru a înțeles semnificația acestui eveniment mult mai târziu. Reacția lui imediată a fost să facă un comentariu cu totul eronat. El a sugerat să se construiască trei corturi, unul pentru Domnul, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Simon a făcut eroarea de a-L pune pe Domnul pe aceeași treaptă cu Moise și cu Ilie. Cu alte cuvinte, el a spus: «Doamne, ar trebui să fii impresionat că ești în prezența unor oameni atât de venerați și de prețuiți, precum Moise și Ilie. Este o mare onoare pentru Tine». Cel care spusese mai înainte: „Tu ești Fiul Dumnezeului celui viu”, Îl punea acum pe Domnul Isus pe aceeași treaptă cu acești oameni onorabili, însă supuși căderii. Tatăl însă îl corectează îndată prin declarația Sa. Cât de des vorbim și noi cu nebăgare de seamă, însă cât de grav este când vorbirea noastră greșită afectează gloria Domnului Isus!

B Reynolds

Își taie cedri, goruni și stejari … Copacii aceștia slujesc omului pentru ars, el îi ia și se încălzește cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, și tot din ei face și un dumnezeu căruia i se închină, își face din ei un idol și îngenunchează înaintea lui!
Isaia 44.14-15

Statueta

O familie din insula Madagascar a dat comandă unui meșter să le confecționeze o statuetă la care să se închine. La termenul stabilit au mers la meșter să ia statueta, dar acesta nu se apucase de lucru. Meșterul a luat imediat o creangă dintr-un copac și până oaspeții au stat la masă, el a cioplit statueta. Resturile de lemn le-a pus pe foc. Cei doi au plătit statueta și au plecat acasă. După scurt timp au fost vizitați de un creștin care le-a citit din Biblie versetele de astăzi. Descrierea atât de potrivită cu ceea ce au văzut ei la meșter când le-a făcut statueta a uimit-o pe femeie. Ea s-a lăsat convinsă de adevărul Bibliei și a aruncat zeitatea fără nicio valoare în foc și a devenit o creștină credincioasă Mântuitorului ei. Aceasta a însemnat pentru ea dispreț și suferințe, dar pentru femeie a devenit clar că adevărul Evangheliei are întâietate față de acei idoli ai religiei moștenite.

Iată un exemplu care trebuie să dea de gândit fiecărui închinător creștin și să se întrebe: să mă închin înaintea unei bucăți de lemn sau nu? Dumnezeu dorește ca închinarea noastră să fie în duh și adevăr potrivit cerințelor Sale exprimate în Biblie.

ÎNVATĂ SĂ TE ÎNCURAJEZI SINGUR

coordonatori Bob & Debby Gass

„David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul” (1 Samuel 30:6)

David tocmai a câștigat o serie de victorii militare spectaculoase. Însă când s-a întors de pe câmpul de luptă, găsindu-și casa distrusă de amaleciți și familia luată prizonieră, inima i s-a frânt. El și oamenii săi au căzut la pământ și au plâns până nu au mai avut lacrimi. Însă el nu a rămas la pământ. „David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (v. 8). Auto-încurajarea lui David, bazată pe călăuzirea lui Dumnezeu, l-a condus spre următoarea victorie.

Este o lecție importantă și pentru noi. Trebuie să învățăm cum să vorbim cu noi înșine, cum să invocăm promisiunile lui Dumnezeu și cum să ne rugăm pentru noi înșine. Iată și o promisiune din Psalmi pe care ne putem baza: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5). Bucuria ta va reveni. Dumnezeu a promis așa! Deci, uită-te în oglindă astăzi și declară: „Și asta va trece. Ce nu mă distruge mă face mai puternic. Între timp, voi lăsa ca situația aceasta să mă apropie mai mult de Tine, Doamne.” Începe să te încurajezi singur!

Cele mai aprigi lupte aduc cele mai mari victorii. Slăbiciunile tale pot deveni surse ale unor calități pe care nu știai că le ai. Amintindu-și de cele mai dificile clipe din viața sa, Iosif a spus: „Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). El face la fel și astăzi! Nu ceilalți îți controlează destinul, ci Dumnezeu și El nu este ca oamenii. El îți poate transforma durerea în câștig, iar cicatricile în binecuvântări.

Regăsește-te, restabilește-ți prioritățile și hotărăște-te să mergi înainte.

Cuvântul pentru tine astăzi este: Învață să te încurajezi singur.

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 6:1-15

Tabloul armonios din capitolele 2:42 şi 4:32 este deja umbrit. Un murmur (o reclamaţie pe care nu îndrăznim să o formulăm cu glas tare) se înalţă din mijlocul ucenicilor. Să veghem încât să facem să tacă în noi astfel de murmure de nemulţumire sau de invidie, pentru că, prin ele, nimicitorul vrea să tulbure comuniunea copiilor lui Dumnezeu (citiţi 1 Corinteni 10:10).

Pentru a îndrepta lucrurile ajunse în această stare, sunt aleşi slujitori. Noi nu ne-am fi gândit că, până şi pentru a sluji la mese, se cuvine să fim plini de Duh Sfânt (v. 3). Şi totuşi, aceasta este starea normală a creştinului şi ea ar putea fi şi a noastră, dacă o dorim. Însă nu aşa cum cred unii, cerând ca Duhul Sfânt să mai vină o dată, pentru că El este deja în cel credincios, ci lăsându-L în deplină libertate în tot templul inimii noastre.

În special la Ştefan, Duhul străluceşte sub trei caractere: de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (sau de înţelepciune: v. 8 şi 10; comp. cu 2 Timotei 1:7). Lucrările (v. 8) şi cuvintele (v. 10) acestui om al lui Dumnezeu închid gura vrăjmaşilor lui, care nu pot face altceva decât să tocmească martori mincinoşi împotriva lui (comp. cu Matei 26:59). Faţa lui însă străluceşte deja de o frumuseţe cerească (v. 15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 sept. 2017

3 Septembrie 2017

Ne vom veseli și ne vom bucura de tine. Ne vom aminti de iubirea ta mai mult decât de vin.
Cântarea Cântărilor 1.4

Când venim prima oară la Domnul Isus și dobândim acea siguranță minunată a iertării și a acceptării noastre perfecte în El, prospețimea credinței aduce o bucurie atât de profundă, încât suntem ridicați deasupra împrejurărilor noastre. Totul în jurul nostru pare că Îi dă laudă lui Dumnezeu.

Totuși, această bucurie, atât de efervescentă și de reală, nu ține la nesfârșit, după cum ne-am fi așteptat, ci începe să pălească, spre nedumerirea noastră.

Răspunsul îl găsim în versetul citat mai sus. Bucuria este o parte foarte importantă a vieții creștine, însă nu se poate susține pe ea însăși. Dacă facem un scop din ea, o vom pierde. Bucuria nu poate hrăni sufletele noastre. Ea nu poate fi decât rezultatul unui lucru mai important decât ea însăși – „Ne vom veseli și ne vom bucura de Tine„. Fiul lui Dumnezeu, care a murit și a înviat pentru noi, este Obiectul care poate umple cu adevărat inimile noastre cu o bucurie solidă și durabilă. Trebuie să ne hrănim cu El și cu hrana tare a Cuvântului Său. Astfel, putem spune împreună cu Ieremia: „Cuvintele Tale au fost găsite și eu le-am mâncat; și cuvântul Tău a fost pentru mine veselia și bucuria inimii mele!” (Ieremia 15.16).

Versetul nostru spune: „Ne vom aminti de iubirea ta mai mult decât de vin”. Vinul este un simbol al bucuriei, însă cu cât mai important este să ne amintim de dragostea Domnului Isus, decât de bucuriile acestei vieți! Dragostea Lui, Cuvântul Lui și El Însuși rămân pentru totdeauna la fel, în timp ce bucuria noastră fluctuează; ea nu poate rămâne constantă. Să facem din dragostea Lui, din Cuvântul Lui și din Persoana Lui subiecte ale meditației noastre, iar rezultatul va fi o bucurie pură și prețioasă.

L M Grant

Căci este un singur Dumnezeu și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.
1 Timotei 2.5

Unicul Mijlocitor

În Faptele Apostolilor 4.12 citim despre Isus Hristos: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Acest Nume salvator este traducerea cuvintelor ebraice: Cel Veșnic este Mântuitorul. Numai El singur, nu instituțiile religioase, nu eforturile noastre ne salvează sufletele de la pedeapsa veșnică.

Peste toate părerile oamenilor rămâne valabil ce este scris: „Este un singur mijlocitor„. Nimeni nu pune avocat la avocatul său. În 1 Ioan 2.1 citim: „… Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor [sau Avocat], pe Isus Hristos, Cel neprihănit”. În Evrei 7.25 este scris: „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei”. Un mijlocitor este un intermediar, o persoană care mijlocește sau stă la mijloc între doi oameni, comunicând cu amândoi. Prin Hristos, Dumnezeu Se apropie de oameni cu iertarea păcatelor. În consecință, să reținem că orice păcătos sărman se poate apropia de El fiind sigur că nu va fi respins. Să ne încredem și noi în lucrarea acestui unic Mijlocitor: Isus Hristos!

coordonatori Bob & Debby Gass

TESTEAZĂ APELE (2)

„Fiecare să-şi cerceteze fapta lui” (Galateni 6:4)

Un pastor scrie: „Când eram tânăr, aș fi putut participa la o sută de teste despre daruri și abilități și nu aș fi descoperit niciodată că am darul învățării, pentru că nu am desfășurat niciodată această activitate. Numai după ce am început să accept oportunitățile de a vorbi și am văzut rezultatele, am primit confirmarea din partea altora și mi-am dat seama că Dumnezeu m-a înzestrat să fac lucrul acesta.”

Dacă nu ești dispus să-ți asumi riscul implicării, nu vei știi niciodată la ce te pricepi. Cu siguranță că vei face greșeli – și unele te vor descuraja atât de tare că vei dori să renunți și să nu mai încerci niciodată. Dacă însă transformi greșelile în experiențe din care ai ceva de învățat, nu numai că vei descoperi ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci, dar vei crește și vei deveni expert.

Pavel scrie: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (v. 4-5). Apoi adaugă: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi” (v. 9-10).

Astăzi, te invit să privești cu mare atenție la zilele care ți-au mai rămas și să iei hotărârea de-a le transforma în ceva semnificativ. Cele mai triste cuvinte din lume se găsesc pe o piatră funerară pe care scrie: „Când am realizat că mor, am descoperit că nu am trăit.”

Nu lăsa să se spună asta despre tine!

Volumul IV de Jean Koechlin

Fapte 5:33-42

De data aceasta, pentru a-i elibera pe ai Săi, Dumnezeu nu Se mai foloseşte de un înger, ci de un renumit fariseu (sectă opusă celei a saducheilor), numit Gamaliel. Era un învăţător cunoscut şi respectat printre iudei. Cu moderaţie, servindu-se de exemple pe care fiecare le cunoştea, el îi îndeamnă pe colegii lui la a avea răbdare, pentru că sfârşitul urma să arate dacă această lucrare era de la oameni sau de la Dumnezeu. De altfel, niciodată nu este greu să distingi de ce parte se află cei care pretind a fi cineva (v. 36). Nu tot aşa era însă cu apostolii. Recunoscând că prin ei înşişi nu erau nimic, ei dădeau toată gloria Numelui lui Isus, pe care nu încetau să-L vestească (cap. 3:12; 4:10).

Domnul îi prevenise altădată pe ucenici că se va pune mâna pe ei, că vor fi persecutaţi, predaţi sinagogilor şi închişi (Luca 21:12). Într-adevăr, toate aceste încercări nu întârzie să vină (v. 17-32), iar de atunci, ele n-au încetat să fie partea celor credincioşi, aici sau acolo. Noi Îi mulţumim adesea Domnului că ne-a cruţat de persecuţiile care fac ravagii în alte ţări. Să nu uităm însă că a suferi pentru Numele Său este o onoare. Apostolii se bucură că au fost socotiţi vrednici de aceasta (v. 41; comp. cu 1 Petru 4:19; Matei 5:11,12).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 sept. 2017

2 Septembrie 2017

Isus spunea: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac”.
Luca 23.34

Mântuitorul nostru, în ultimele Sale clipe de viață, a găsit timp să mijlocească pentru vrăjmașii Săi. El a făcut această cerere, la apogeul suferințelor Sale din partea oamenilor nerecunoscători. Celui care întrebase: „De câte ori să iert pe fratele meu?”, El i-a răspuns: „Nu zic de șapte ori, ci de șaptezeci de ori șapte” (Matei 18.21,22).

Natura sfântă a Domnului Isus L-a făcut foarte sensibil la insultele și la nerecunoștința oamenilor, însă inima Lui a fost întotdeauna dispusă să-i ierte atât pe cei care I se împotriveau fățiș, cât și pe cei care o făceau cu viclenie.

Să remarcăm cum S-a comportat El față de ucenicii Săi, care L-au părăsit exact atunci când avea mai multă nevoie de compasiunea lor! De îndată ce a înviat dintre cei morți, El S-a grăbit să risipească temerile ucenicilor și să-i asigure de dragostea Sa neschimbătoare. I-a întâmpinat cu o binecuvântare (Ioan 20.20,21) și S-a despărțit de ei, la înălțarea Sa, tot cu o binecuvântare (Luca 24.50).

Trebuie să căutăm să găsim circumstanțe atenuante celor care greșesc și să nu facem comentarii răutăcioase, nici insinuări. Când suntem tentați să avem un duh neiertător, să ne gândim unde am fi acum, dacă Domnul S-ar fi purtat la fel cu noi. Să ne aducem aminte de îndemnul: „După cum și Hristos v-a iertat, așa și voi” (Coloseni 3.13)!

J R MacDuff

Isus le-a vorbit din nou și a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.
Ioan 8.12

Urme

Misionarul și exploratorul britanic David Livingstone (1813-1873) a trăit mulți ani în Africa și a lăsat după el urme de lumină. Indiferent încotro l-au dus pașii, prin jungla sau prin stepele marelui continent, în urma lui a rămas amintirea dragostei Mântuitorului. Băștinașii, a căror limbă n-a reușit niciodată s-o învețe, își mai aminteau după mulți ani de bărbatul blajin, a cărui bunătate îl însoțise toate zilele vieții lui. Livingstone învățase lecția bunătății în școala Mântuitorului, despre care citim că umbla din loc în loc făcând bine.

Cugetând la viața Mântuitorului așa cum ne-o descriu Evangheliile, suntem impresionați că faptele bunătății Sale erau totdeauna amestecate cu îndurare și erau făcute cu scopul ca Dumnezeu să fie glorificat prin ele. Atunci când de atâtea ori comportările omenești erau marcate de asprime, duritate, spirit de răzbunare, mila și dragostea Mântuitorului erau totdeauna arătate. Chiar și cei mai mari păcătoși au găsit la El iertare.

Cine pășește pe calea credinței va găsi urmele Mântuitorului, va primi lumina vieții și el însuși va putea lăsa pe unde trece un exemplu pentru semenii săi.

coordonatori Bob & Debby Gass

TESTEAZĂ APELE (1)

„Fiecare în parte, suntem mădulare unii altora” (Romani 12:5)

Bob Buford a fost un om de afaceri de succes care a simțit că Dumnezeu îl cheamă în lucrare. Însă nu era sigur care este acea lucrare, așa că s-a hotărât să testeze apele. A adunat mai mulți pastori din biserici mari pentru a vedea dacă îi poate ajuta prin experiența sa organizatorică. Costul acestui demers era suficient de scăzut așa încât, chiar dacă nu ar fi dus nicăieri, și-ar fi putut continua căutările în altă parte. Dacă din impuls ar fi renunțat la funcția sa de director executiv și ar fi acceptat o poziție în conducerea vreunei biserici, și-ar fi putut rata chemarea și ar fi pus în pericol șansa lui de a continua cercetările. Prin urmare, astăzi Bob Buford este cunoscut în lume prin modelul promovat de el în domeniul organizării lucrării bisericii.

Când te hotărăști să „testezi apele” trbuie să ții cont de angajamentele luate în trecut și să ți le onorezi.

Amos a devenit profet în timp ce avea de îndeplinit în continuare datoria de păstor.

Pavel nu a încetat să se ocupe de facerea corturilor când s-a apucat de plantarea de biserici.

E nevoie de timp și de răbdare pentru a înțelege care este voia lui Dumnezeu și majoritatea dintre noi avem facturi de plătit și familii de îngrijit.

Așadar, ce ar trebui să facem? Să ne păstrăm activitatea curentă – dar să testăm apele! Și să nu uităm că nu suntem singuri.

Dumnezeu este mai preocupat de succesul nostru decât suntem noi. Când simțim că am primit undă verde de la El, să apăsăm ușor accelerația și să mergem înainte.

Dramaturgul Arthur Miller a spus: „E greșit să rămâi într-o lucrare despre care știi că nu ți se potrivește. Dumnezeu nu te-a pus pe pământ pentru a-ți irosi anii într-o activitate în care planul Său sau scopul Său pentru viața ta nu sunt incluse, indiferent cu cât ești plătit pentru asta.”