Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Iunie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

http://www.clickbible.org/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi/

Luca 18:18-34

În faţa acestui maimare al poporului, aparent înzestrat cu cele mai nobile calităţi, toţi în afară de Isus nu sar fi dat înapoi de la a spune: iatăl pe unul caremi face cinste, un ucenic distins, pe care trebuie să caut săl reţin. Dumnezeu însă priveşte la inimă (1 Samuel 16.7) şi Domnul tocmai o va cerceta pe a acestui om.

„Ce trebuie să fac?” (v. 18) a fost întrebarea sa. Pe acest teren, Isus nu poate decât săi amintească de lege. Dar pentru ce ar fi furat el, câtă vreme era bogat? Pentru ce ar fi ucis sau ar fi depus mărturie mincinoasă, cât timp avea de păstrat o reputaţie bună? Pentru ce şiar fi lipsit părinţii de ai onora, de vreme cei lăsaseră, probabil, o frumoasă moştenire? De fapt, el încălca cea dintâi poruncă, pentru că făcuse din bogăţiile sale dumnezeul lui (Exod 20.3).

Tristeţea acestui om, care din punct de vedere omenesc avea totul pentru a fi fericit: poziţie socială, avere imensă şi tinereţe pentru a se bucura de ea, arată celor care tânjesc după astfel de avantaje că nimic din toate acestea nu dau fericirea. Dimpotrivă, dacă inima se leagă de ele, acestea îl împiedică săL urmeze pe Isus şi să aibă parte de viaţa veşnică. El Însuşi a mers să împlinească lucrarea care ne permite accesul acolo.

Versetele 32 şi 33 ne spun prin fiecare expresie a lor, dacă medităm la ele: aşa a suferit Isus pentru mine.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Încolo, fraților, toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute și dacă este vreo laudă, la acestea gândiți. Ce ați și învățat și ați primit și ați auzit și ați văzut în mine, pe acestea faceți-le! Și Dumnezeul păcii va fi cu voi.
Filipeni 4.8,9

Există multă frumusețe în sfera naturală, iar omul natural este capabil să producă și să aprecieze muzica frumoasă, arta și literatura. Totuși, răul din lume este mereu prezent, manifestându-se zilnic prin tot felul de canale.

Cum poate fi creștinul păzit de influența întinătoare a acestei lumi? Doar având mintea preocupată cu lucrurile adevărate, nobile, drepte, curate și vrednice de iubit; cu lucruri vorbite de bine, cu virtuți și cu laude. Aceste lucruri își găsesc expresia perfectă în Hristos și pot fi văzute și în cei ai Săi, în măsura în care Hristos este format în ei. Hristos este întotdeauna resursa noastră pentru a ne ridica deasupra influențelor întinătoare ale unei lumi fără Dumnezeu. Caracterul este format de lucrurile cu care mintea se hrănește. Vedem deci cât de important este îndemnul: „La acestea gândiți”.

Cel a cărui minte este preocupată cu lucrurile vrednice de iubit, cu lucrurile în care Hristos Își găsește plăcerea, va fi gata să împlinească ceea ce Îi este plăcut Domnului. Prin urmare, „gândiți” din versetul 8 este urmat de „faceți-le” din versetul 9. După cum gândurile rele din inimă își găsesc expresia în căi rele, la fel, gândirea corectă este urmată de o purtare corectă. Gândind la lucrurile vrednice de iubit și făcând ceea ce Îi este plăcut lui Dumnezeu, nu numai că vom avea pacea lui Dumnezeu în inima noastră, ci, de asemenea, Dumnezeul păcii va fi cu noi, în umblarea noastră.

H Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
Eclesiastul 3.11

„Pasărea cu aripa frântă”

În urmă cu mai mult de o sută de ani, poetul american Hezekiah Butterworth a scris o poezie intitulată „Pasărea cu aripa frântă”. Un evanghelist american a pus această poezie pe note și la prima ocazie a cântat-o în statul american Iowa, la o închisoare. Poezia și cântarea se încheiau cu o concluzie nefericită: „Căci pasărea cu aripa frântă nu se va mai ridica în zbor ca înainte”. Când evanghelistul a cântat la închisoare acel cântec, unul dintre deținuți, un tânăr, s-a ridicat și a spus: „Dacă este adevărat ce s-a cântat, înseamnă că nu mai este nicio speranță pentru mine și nici pentru mulți din locul acesta”.

Tânărul s-a așezat pe scaun plângând în hohote. Evanghelistul și-a dat seama că poezia nu are un final optimist. Cele întâmplate l-au făcut să cugete mai profund și să adauge cântecului un final dătător de speranță. Și fiindcă „Domnul dă înțelepciune; din gura Lui iese cunoștință și pricepere” (Proverbe 2.6), evanghelistul a fost inspirat să adauge o strofă nouă, în care se spunea de adevărul că orice suflet care vine la Mântuitorul va fi scăpat de orice păcat și astfel se va înălța „în zbor” mai sus ca niciodată.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU TE TEME (2)

„O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui…” (Psalmul 107:8)

     După ce ai trecut de greutăți și probleme, poate ai tendința de a te încrede mai puțin în Dumnezeu și de a începe să reduci riscurile. Când ai trecut prin furtuni repetate, siguranța portului începe să-ți pară atrăgătoare. E bine să te odihnești și să te reculegi, dar nu te mulțumi cu siguranța, și să pierzi ceea ce ți-a pregătit Dumnezeu.

Biblia spune: „Cei ce se pogorâseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului. El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării. Se suiau spre ceruri, se pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei. Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zadarnică le era toată iscusinţa. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniştit, şi Domnul i-a dus în limanul dorit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui…” (v. 23-31).

Unde putem vedea minunile lui Dumnezeu? În furtunile vieții! Domnul Isus a lăsat vreo 125 de porunci, pe care le găsim în Scriptură. Douăzeci și una din ele încep cu „Nu vă temeți” sau „Îmbărbătați-vă”!

A doua și cea mai importantă poruncă, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele nostru ca pe noi înșine, apare numai de opt ori. Asta înseamnă că afirmația rostită cel mai des de Domnul Isus a fost aceasta: „Nu vă temeți”! De ce? Pentru că dorește să te încrezi mai mult în El!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: