Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “mai 31, 2017”

31 Mai 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Luca12.49-59; 13.1-5

    Până la „botezul” morţii Sale, Isus a avut sufletul strâmtorat, iar pentru ca dragostea Lui să se poată exprima din plin şi să aibă ecou în inima oamenilor, El a trebuit să sufere crucea.

Venirea Lui constituie o punere la încercare. În sânul familiilor, altădată unite în fărădelege, El va fi primit de unii şi respins de alţii. Şi câte case nu sunt asemenea celei descrise aici (v. 52,53)!

Apoi, cu o dragoste autentică pentru sufletele lor, Domnul Se adresează din nou iudeilor „făţarnici” (v. 56). Să nu ne mire duritatea pe care o îmbracă uneori cuvintele Sale. Ea este impusă de duritatea inimii omului. Trebuie un ciocan de fier pentru a sfărâma stânca (Ieremia 23.29).

    Israel atrăsese asupra sa mânia lui Dumnezeu, care devenise „împotrivitorul” său (v. 58). Dumnezeu era atunci în Hristos, oferind poporului Său împăcarea, dar ei au refuzat s-o primească şi să distingă semnele care prevesteau judecata (v. 56). Şi astăzi Dumnezeu oferă fiecărui om împăcarea, înainte de momentul când El nu va mai putea fi întâlnit decât ca judecătorul neînduplecat (2 Corinteni 5.19).

    In capitolul 13.1-5, Isus evocă două evenimente grave, recent petrecute, servindu-Se de ele pentru a-şi îndemna auditoriul la pocăinţă. Să învăţăm şi noi să nu pierdem nicio ocazie de a-i avertiza pe cei din jurul nostru.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Podoaba voastră să nu fie cea de afară, a împletirii părului și a purtării aurului sau a îmbrăcării hainelor lumești, ci omul ascuns al inimii, în frumusețea nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu.
1 Petru 3.3,4

Investim prea mulți bani și prea mult timp în efortul de a arăta bine, atractivi. În ziua de astăzi se pune mult accentul pe acest lucru. Este valabil atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Când Samuel a mers pentru a-l unge pe unul dintre fiii lui Isai în locul împăratului Saul, văzându-l pe Eliab, s-a gândit că el trebuie să fie alesul. Dumnezeu însă i-a spus să nu privească la ceea ce izbește ochiul. David, care era un om după inima Sa, avea să fie cel ales.

Câtă nevoie avem să învățăm această lecție! Adevărata frumusețe nu stă în ceea ce se vede în exterior, ci în ceea ce se află în inimă. Dacă încercăm să fim atractivi sau dacă suntem atrași de ceea ce izbește ochiul, o astfel de atracție este una naturală, carnală. Trebuie să înțelegem că atracția carnală este fațada unei persoane carnale. Încercăm noi să fim atractivi prin mijloace carnale? Aceasta ar fi o greșeală uriașă. Carnea nu poate atrage decât carnea. Dumnezeu dorește frumusețea omului dinăuntru, nu pe cea a omului din afară. Facă El ca și noi să dorim ceea ce El dorește!

A Blok

Să nu mai găsesc plăcerea în nimic de pe pământ,

Și picioarele să-mi țină numai drumul Tău cel sfânt.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Zacheu … L-a primit cu bucurie.
Luca 19.6

Dă-te jos degrabă!

„Veniți vă rog la masă!”, a strigat Estera către frații ei mai mici, care erau cățărați într-un copac pentru a culege mere. Fără întârziere au părăsit copacul, căci au învățat să se grăbească atunci când mama îi cheamă. Ce frumos, când copiii sunt ascultători și se grăbesc când sunt chemați! Aceasta Îi place Domnului Isus și face bucurie părinților.

În Biblie citim despre un bărbat care era cățărat într-un copac, dar nu pentru a culege fructe, ci pentru a-L vedea mai bine de acolo pe Domnul Isus. Era mai-marele vameșilor, Zacheu. Domnul Isus l-a văzut acolo și i-a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”.

Zacheu nu a mai rămas niciun minut în copac, ci a coborât degrabă și L-a primit cu bucurie.

Dragă cititorule, Domnul Isus te cheamă și pe tine! El dorește să intre în inima ta și să te facă bogat și fericit: „Dă-te jos degrabă!”. Apleacă-ți genunchii înaintea Lui, recunoaște în fața Lui păcatele tale și acceptă-L ca Mântuitorul și Domnul tău. De unele lucruri, pe care le-am făcut în grabă, ne pare mai târziu rău. Dar acest pas nu-l vei regreta cu siguranță niciodată.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RECUNOASTE-TI PREJUDECĂTILE ASCUNSE

„Dumnezeu nu este părtinitor…” (Faptele Apostolilor 10:34)

     Mulți dintre noi suntem ca acea femeie care, la o întâlnire de rugăciune, a spus: „Iubesc pe toată lumea”. Problema este că spunea acest lucru cu ochii închiși! Discriminarea ne face să acceptăm, fără să punem prea multe întrebări, opiniile și prejudecățile pe care le-am auzit pe când creșteam și verdictele celor cu vederi înguste. Rareori ne oprim să întrebăm: „E corect așa?” Sau mai important: „E după voia lui Hristos?”

Discriminarea îi trimite pe oameni spre o „cetățenie de mâna a doua” din cauza culorii, genului, statutului economic, religiei sau circumstanțelor de la naștere… Uneori, predilecțiile noastre sunt atât de adânc înrădăcinate, încât nu le vedem în noi înșine și ne pierdem cumpătul când suntem confruntați cu ele. Dumnezeu însă nu ne lasă singuri!

Pavel l-a provocat pe Petru, viitor lider al Bisericii, referitor la problema discriminării: „El mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur…” (Galateni 2:12) Pavel nu i-a acordat lui Petru circumstanțe atenuante, doar pentru că avea alte calități creștinești… Nu, comportamentul său îi rănea pe oameni și aducea o reputație negativă Bisericii.

Unul dintre versetele cele mai des citate din Biblie este acesta: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).

Să remarcăm și să reținem expresia: „oricine crede”. Asta înseamnă că toți suntem egali la poala crucii. Acolo, Dumnezeu nu face nicio deosebire. Înainte de a confrunta prejudecata din viața altcuiva, mai întâi trebuie s-o confrunți pe a ta!

Deci, recunoaște-ți prejudecățile ascunse și confruntă-le!


30 Mai 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

Luca 12.32-48

    Bogatul din parabolă strânsese comori pentru el însuşi (v. 21) şi a pierdut totul, inclusiv sufletul. Domnul le dezvăluie acum ucenicilor cum se pot strânge comori fără niciun risc: dând milostenie şi împărţindu-şi bunurile, pentru că, în felul acesta, fac o depunere sigură la banca din cer (v. 33, comp. cu cap. 18.22). Atunci inima se va ataşa de această comoară cerească şi va aştepta cu şi mai mult dor venirea Domnului (citiţi 1 Petru 1.4). Domnul Isus Se va întoarce. Are această speranţă consecinţe practice în viaţa noastră, în sensul că ne desprinde de o lume pe care o vom părăsi, ne curăţa „după cum El este curat” (1 loan 3.3), ne face plini de râvnă în lucrarea pentru alte suflete şi ne umple inima de bucurie? Să ne gândim şi la bucuria scumpului nostru Mântuitor, ale Cărui afecţiuni vor fi la culme. El însuşi va găsi plăcere să-i primească şi să-i slujească pe aceia care L-au slujit şi care L-au aşteptat pe pământ (v. 37). Atunci „ispravnicul credincios şi înţelept” îşi va primi răsplata, iar robul care n-a făcut voia stăpânului său, deşi o cunoştea (v. 47; Iacov 4.17), îşi va primi pedeapsa grozavă. „Oricui i s-a dat mult i se va cere mult…” (v. 48). Să încercăm să ne facem fiecare socoteala cu privire la tot ce am primit şi să tragem concluzia.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: „Fiu al omului, ce are lemnul de viță mai mult decât alt lemn, mlădița de viță care este printre copacii pădurii? Se va lua din el lemn ca să se facă vreun lucru? Vor lua ei din el un cârlig, ca să atârne în el vreo unealtă? Iată, se dă pentru foc: focul îi mistuie amândouă capetele, și mijlocul este ars. Este el bun pentru vreo lucrare?”.
Ezechiel 15.1-4

Dumnezeu este Dumnezeul adevărului. El iubește realitatea și detestă pretențiile. Domnul Isus, când Se afla pe pământ ca Dumnezeu manifestat în trup, a avut aceeași atitudine cu privire la aceste lucruri. El a fost plin de dragoste pentru păcătoșii pierduți și a manifestat o îndelungă răbdare față de oricine dorea să cunoască adevărul. De cealaltă parte, El a denunțat cu tărie ipocrizia și îndreptățirea de sine, pronunțând judecăți severe asupra celor care încercau astfel să-și ascundă starea înaintea lui Dumnezeu.

Unde există viață divină în suflet, va exista rod pentru El și în exterior. Nimic nu poate compensa lipsa dovezilor exterioare ale unei pocăințe adevărate și ale harului regenerator al lui Dumnezeu.

Caracterul produs de lucrarea Duhului Sfânt înăuntru va produce o purtare potrivită în afară. Domnul este glorificat atunci când cei care mărturisesc faptul că sunt mântuiți aduc roade scumpe, care proclamă realitatea lucrării din sufletele lor. Un mărturisitor care nu aduce roade este ca o viță care nu produce struguri – ea este practic inutilă. Credincioșii trebuie să fie lumini în această lume întunecată, atrăgându-i pe alții la Hristos.

Pentru a face față acestei responsabilități, trebuie să fim născuți din nou. Omul natural nu poate trăi la un nivel spiritual; el nu înțelege deloc lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.14). Slujitorii lui Dumnezeu sunt cunoscuți prin roadele pe care le aduc. Slujirea și rodul izvorăsc din viața divină dăruită prin nașterea din nou.

H A Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer.
Faptele Apostolilor 1.11

Înălțarea Domnului

În Biblie avem relatate multe adevăruri, printre care nașterea, moartea, învierea și înălțarea Domnului. Ele sunt ca patru stâlpi ai lucrării de mântuire. Înainte de înălțarea la cer, Domnul a stat de vorbă cu ucenicii Săi. El le-a spus multe lucruri, printre care și porunca de a predica pocăința și iertarea păcatelor în Numele Său.

Domnul Isus S-a înălțat la cer, pentru ca să pregătească un loc pentru ai Săi și să trimită Duhul Sfânt, care urma să-i îndrume pe ucenici în lucrarea pe care o aveau de împlinit în lume, să-i călăuzească în tot adevărul, să dovedească lumea vinovată și să-L preamărească pe Mântuitorul. Domnul S-a înălțat pentru a-Și face lucrarea de Mare Preot. Cei care și-au pus încrederea în Mântuitorul pot să se apropie cu îndrăzneală de Dumnezeu, fiindcă Domnul Isus este Marele Preot și Mijlocitorul lor la Tatăl ceresc.

În Mântuitorul cel înălțat la cer, credinciosul are un Domn care îngrijește de el. Domnul cel înălțat Se poartă cu milă față de ai Săi: „Avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit” (1 Ioan 2.1).

Are și cititorul pe acest Mijlocitor?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU ÎTI ADUCE BUCURIE SI PACE

„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa pentru ca… să fiţi tari în nădejde!” (Romani 15:13)

     Este mult mai simplu să te încrezi în Dumnezeu decât să nu te încrezi în El! Când te îndoiești de Dumnezeu, de Cuvântul Său și de promisiunile Lui, rămâi singur cu propriile tale planuri și argumente rezonabile atunci când trebuie să rezolvi anumite probleme. Drept consecință, devii stresat. Stai o clipă și citește următoarele trei versete, apoi gândește-te cu atenție la semnificația lor: „Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El” (Evrei 4:2-3). „Cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale” (Evrei 4:10). „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă (vă voi ușura, vă voi alina, vă voi împrospăta sufletele)” (Matei 11:28).

Cum trebuie să te apropii de Dumnezeu? Prin credință! Biblia spune: „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută” (Evrei 11:6). Asta înseamnă că atunci când vii la Dumnezeu, trebuie să crezi. Când crezi, vei primi bucuria și pacea Sa. Aceste două lucruri sunt voia lui Dumnezeu pentru tine; ele au fost cumpărate și plătite la cruce. Lucrarea lui Hristos s-a încheiat deja, și singurul lucru care mai trebuie împlinit – este să crezi. Atunci Dumnezeu va răspunde și te va binecuvânta în orice vreme!


Navigare în articole