Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Februarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://nowheresoonthere.blogspot.com

 

Psalmul 83

    În timpul necazului celui mare, coaliţia naţiunilor enumerate în versetele 6-8 se va pune de acord să şteargă de pe pământ numele lui Israel (Isaia 10.24). Intre acestea, un loc proeminent îl va ocupa Asiria (Asur, împăratul Nordului). În faţa acestei ameninţări cu exterminarea, cu mult mai teribilă decât a cunoscut vreodată acest nefericit popor (deja cu o istorie atât de tumultoasă), rămăşiţa credincioasă se va întoarce către Dumnezeu. Vrăjmaşii lor sunt, de fapt, vrăjmaşii Lui (v. 2), pentru că împotriva Lui a fost încheiată această alianţă (v. 5). Pe de altă parte, cei credincioşi sunt conştienţi că-I aparţin Domnului; ei sunt „cei ascunşi” ai Săi (v. 3), asemeni celor şapte mii din timpul lui Ahab care, în ciuda prigonirilor, nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal (1 împăraţi 19.18). Într-adevăr, Dumnezeu nu Se poate lipsi să nu intervină atunci când toate aceste popoare, în nebunia lor oarbă, vor fi găsite făcându-I Lui război (v. 5; comp. cu Psalmul 2.2 şi cu Apocalipsa 19.19). Rămăşiţa credincioasă invocă eliberările din trecut, datele răsunătoare din istoria lui Israel (v. 9: Judecători 4; v. 11: Judecători 7 şi 8).

    Noi, cei credincioşi, care nu vom avea de traversat aceste timpuri de groază, să dăm oare la iveală mai puţină răbdare sau o mai slabă încredere? împotrivirea lumii ar trebui să aibă asupra noastră un singur efect: acela de a ne «arunca» mai lângă Domnul nostru.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

 Dumnezeul gloriei S-a arătat părintelui nostru, Avraam, când era în Mesopotamia, mai înainte de a locui el în Haran, și i-a zis: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și intră în țara pe care ți-o voi arăta”.
Fapte 7.2,3

După potop, descendenții lui Noe s-au împărțit în diferite popoare. Din nefericire, au căzut repede în idolatrie, așa cum vedem din Geneza 10 și 11 și după cum este descris în Romani 1.18-32. Odată căzute în idolatrie, Dumnezeu a lăsat națiunile să meargă pe această cale, în timp ce, bineînțeles, orice ființă umană rămânea responsabilă față de El (Fapte 17.24-31; Romani 3.19). În harul Său suveran, Dumnezeul gloriei l-a chemat pe Avraam să iasă din acea lume idolatră și l-a făcut tată al tuturor credincioșilor care aveau să-i calce pe urme.

Dumnezeu i-a avertizat adesea pe urmașii lui Avraam să-I rămână credincioși și să nu se întoarcă spre idoli. De ce? Fiindcă orice nouă generație trebuie să învețe aceleași lecții pe care Avraam le-a învățat. După ieșirea israeliților din Egipt, Dumnezeu le-a cerut ca fiecare nouă generație să fie instruită cu privire la ceea ce se întâmplase cu părinții lor. Aflată fie sub influența Babilonului, fie a Egiptului, fie a Canaanului, lumea este un sistem instituit pentru a se împotrivi lui Dumnezeu.

Cartea Judecători și cărțile multor profeți ne arată cum descendenții lui Avraam au căzut victime ale influențelor înșelătoare care se împotriveau lui Dumnezeu și intereselor Lui. Zilele în care trăim nu sunt diferite de acelea. Ioan ne avertizează să nu iubim lumea, nici lucrurile din lume, și să nu ne lăsăm stăpâniți de poftă (1 Ioan 2.15-17). Suntem binecuvântați cu cele mai mari binecuvântări (1 Ioan 5.20), însă suntem într-un pericol constant de a ne rătăci. „Copilașilor, feriți-vă de idoli” (versetul 21). Chemarea de „a ieși” este la fel de actuală astăzi cum a fost pentru Avraam și pentru descendenții săi. Astăzi există același pericol de a cădea în aceste lucruri cum a fost în zilele când au fost scrise epistolele.

A E Bouter

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Ucenicii … au rămas uimiți de tot … Isus … le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință”.
Matei 19.25-26

Răspuns încurajator

La vizitarea unei familii într-o regiune sărăcăcioasă, un evanghelist a avut parte într-o dimineață de următoarea dramă: Când Martin tocmai voia să meargă la școală, s-a rupt cusătura pantalonilor săi. Era singura pereche de pantaloni pe care o avea. Așa nu putea merge! Nevoit, Martin a trebuit să aștepte până mama lui a reparat pantalonii. Dar îi era teamă să nu ajungă prea târziu la școală. De aceea l-a rugat pe vizitatorul prietenos: „Nu vă puteți ruga, ca să nu ajung prea târziu la școală?”. Cursurile începeau la ora opt. Și era aproape opt! Martin trebuia să fie deja la școală. Acum să te rogi pentru așa ceva – nu însemna să ceri imposibilul? Totuși, evanghelistul a adus în cuvinte simple înaintea lui Dumnezeu dorința lui Martin. Când băiatul a fost gata, era opt și un sfert. Drumul spre școală dura doar câteva minute… La amiază, Martin veni acasă radiind de bucurie. El spuse: „Azi-dimineață, învățătoarea și-a uitat cheia. De aceea cursurile au început abia la opt și jumătate”.

Ce răspuns încurajator din partea lui Dumnezeu într-o situație fără ieșire! Am fi îndrăznit să ne rugăm așa de simplu? Desigur, trebuie să faci acest lucru cu o conștiință curată și cu o inimă sinceră. Dar Dumnezeu are la dispoziție toate mijloacele, pentru a ne ajuta. Și El ne ajută cu bucurie.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ-I ADUCI PE OAMENI LA ISUS (3)

„Fiindcă n-aveau pe unde să-l ducă înăuntru… s-au suit pe acoperişul casei…” (Luca 5:19)

     Când vrei să ridici pe cineva, greutatea lui poate fi o povară greu de dus. Să remarcăm câteva aspecte:

1) A fost nevoie de patru oameni pentru a-L aduce pe acest om la Isus! Uneori trebuie să ceri întăriri… Dacă te-ai rugat pentru cineva și ți se pare că nu  s-a întâmplat nimic, iată un verset încurajator: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20)

2) Domnul Isus a răspuns credinței celor patru oameni, nu credinței bolnavului. „Când le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate!” (Luca 5:20). Bietul om se afla în acea stare de atâta vreme, încât credința lui era probabil la fel de moartă ca mădularele lui. Pentru Dumnezeu, acest lucru nu reprezintă o problemă; El va răspunde credinței tale atingându-l pe cel drag pentru care te rogi.

3) Ei au refuzat să-și abandoneze prietenul slăbănog. Îți trebuie o credință tenace și care refuză să se dea bătută. Numai pentru că ai discutat cu cineva despre Domnul mai demult și nu a răspuns, nu înseamnă că nu va răspunde niciodată!Poate atunci nu era pregătit, dar acum tu vii cu o abordare mai bună, sau care îl găsește pe el în momentul potrivit… Când îți faci partea, Dumnezeu Și-o va face pe-a Lui cu vârf și-ndesat!

„Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9)

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: