Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Februarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://nowheresoonthere.blogspot.com

Psalmul 75

    Această cântare se naşte în inima lui Asaf ca urmare a trecerii prin experienţele redate în Psalmul 73. El nu numai că a încetat să-i mai invidieze pe cei mândri şi răi, ci, cunoscând ce sfârşit îngrozitor îi aşteaptă (Psalmul 73.17), le şi transmite avertizări din partea lui Dumnezeu (v. 4…). Această slujbă este şi partea noastră, iubiţi copii ai lui Dumnezeu! Avem răspunderea să le aducem aminte celor păcătoşi de suveranitatea şi de dreptatea lui Dumnezeu, fără însă a uita să le vorbim de dragostea Lui.

    Din punct de vedere profetic, în versetul 2 ÎI auzim pe Hristos vorbind despre momentul când va primi adunarea lui Israel (Psalmul 73.24). Atunci fiecare va ocupa locul atribuit lui de Domnul şi astfel”mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi” (Marcu 10.31; 1 Samuel 2.7). In această lume, într-un mod general, fiecare caută să se înalţe pe sine, depreciindu-i sau coborându-i pe alţii. In ce ne priveşte pe noi, creştinii, să nu uităm că Domnul însuşi ne-a fixat pe pământ locul mărturiei noastre,… după cum tot El a pregătit şi locul pe care-1 vom ocupa în casa Tatălui.

    „Numele Tău este aproape”, afirmă cel credincios în versetul 1. Cu siguranţă, acest Nume al Tatălui este şi pentru noi acela care ne garantează acum accesul liber şi neîntrerupt la El (Efeseni 2.18).

    Să mai notăm despre „Cornul” amintit în versetele 4,5 şi 10, cu privire la care se face adesea referire în Psalmi şi în profeţi, că este simbolul puterii şi al demnităţii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, au locuit în vechime dincolo de râu și au slujit altor dumnezei. Și am luat pe tatăl vostru Avraam de dincolo de râu și l-am purtat prin toată țara Canaanului și i-am înmulțit sămânța și i-am dat pe Isaac.” Iosua 24.2,3

Chemarea plină de putere a lui Dumnezeu, inseparabil legată de Persoana Sa glorioasă (Fapte 7.2,3), l-a făcut pe Avram gata să asculte, în timp ce își părăsea familia, prietenii și țara. Înainte de aceasta, Avram și familia lui slujeau altor dumnezei, însă Dumnezeul slavei l-a atras cu funii de dragoste, l-a eliberat din acea robie și l-a așezat pe drumul drept al credinței. După ce a zăbovit în Haran, Avram a ajuns în cele din urmă în țara promisă. Acolo a avut de-a face cu popoare idolatre mai rele decât cel pe care îl lăsase în urmă, însă Dumnezeu l-a ținut tare în credință.

După ce, în mod greșit, a coborât în Egipt, Avram („tată înălțat”) și-a reînnoit încrederea în Dumnezeu, care i-a schimbat numele în Avraam („tată al unei mulțimi”), în vremea când el și Sara încă nu aveau niciun urmaș! Înainte și după schimbarea numelui său, Avraam, devenit închinător al Dumnezeului viu și adevărat, a trebuit să înfrunte câteva atacuri ale vrăjmașului (conform 1 Tesaloniceni 1.9). El a biruit aceste obstacole, a continuat să-I slujească Dumnezeului slavei și a progresat spiritual tot mai mult. Din dragoste pentru Dumnezeul său, el a zidit patru altare; nu este de mirare că Scriptura îl numește de trei ori „prietenul lui Dumnezeu”. Avraam a învățat să-I dea lui Dumnezeu primul loc și astfel a fost biruitor atunci când s-a confruntat cu încercări deosebit de grele, încrezându-se în Dumnezeul care îl chemase.

Soția lui, Sara, în ciuda unei lipse de credință la început (Geneza 18.12), și-a pus și ea încrederea în Dumnezeul Atotputernic (Evrei 11.11). Minunea zămislirii și nașterii lui Isaac a arătat în Cine își puseseră încrederea cei doi soți. Aflat pe un drum similar al credinței, apostolul Pavel, către sfârșitul vieții sale, a scris: „Știu în Cine am crezut” (2 Timotei 1.12). Să urmăm și noi exemplul acestor sfinți!

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Căci Eu urăsc despărțirea în căsătorie”, zice Domnul Dumnezeu … „De aceea, luați seama … și nu fiți necredincioși!” Maleahi 2.16

Doresc să divorțez

Atunci am luat-o în brațe și am început să merg spre ușa de ieșire, iar mâna ei mi-a mângâiat gâtul, iar eu am strâns-o puternic în brațe, exact ca în ziua când ne-am căsătorit. Starea ei fizică m-a întristat. Și în timp ce fiul nostru pleca la școală, mi-am îmbrățișat soția ca în prima zi și i-am zis: „Niciodată nu mi-am dat seama că în viața noastră lipsea așa ceva”. De aici a început revenirea mea. Deoarece mă temeam că în orice moment puteam să-mi schimb părerea cea bună…, am plecat spre locuința prietenei și în timp ce urcam scările, ea deschise ușa încercând să mă îmbrățișeze. Atunci i-am spus: „Până aici; nu voi mai divorța”. Ea nu putea să creadă ceea ce-i spuneam, încât mi-a pus mâna pe frunte și m-a întrebat dacă am febră. I-am luat mâna de pe frunte și i-am spus din nou clar și răspicat: „Nu voi mai divorța. Căsnicia noastră a devenit plictisitoare nu pentru că nu ne mai iubeam, ci pentru că nici ea, nici eu nu știam să apreciem micile detalii ale vieții noastre. Acum îmi dau seama că de atunci, de când ne-am căsătorit și am purtat-o în brațe pentru prima oară pe soția mea, trebuia să rămân fidel responsabilității mele de soț până când moartea ne va despărți”. În acel moment, fosta mea prietenă a avut un șoc, m-a îmbrâncit cu putere și plângând a închis ușa. Iar eu am coborât scările fugind.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SĂ DEOSEBESTI OAMENII

„Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.” (2 Samuel 13:14)

     Unul din lucrurile care le fac vulnerabile pe femei la diferite feluri de abuz și la manipulare este instinctul matern pus în ele de Dumnezeu. Femeile poartă de grijă și merg la cei nevoiași ca să le ofere hrană, dragoste, un cuvânt bun… și să le insufle putere lăuntrică. De exemplu, mamelor le place să aibă grijă de bebeluși neajutorați. Însă mult prea des cei ce doresc să-și satisfacă propriile pofte profită de aceste instincte naturale sănătoase. Uneori, se pare că – cu cât un bărbat se arată a fi mai neajutorat, cu atât mai ocrotitoare devin unele femei. Bărbații vicleni profită de asta pentru a-și satisface plăcerile cu ele.

De aceea „darul deosebirii duhurilor” (1 Corinteni 12:10) este atât de important! Există desigur mulți bărbați minunați. Dar, ai grijă, există și bărbați care sunt tăiați din aceeași stofă ca Amnon, fiul lui David. A doua carte a lui Samuel ne oferă în capitolul treisprezece o ilustrare tragică a acestui principiu, când Amnon a profitat de sora lui vitregă, Tamar. Amnon a fost un om periculos, și la fel ca el mai sunt și alții…

Violența în relații și căsnicii crește într-un ritm alarmant. Abuzul include agresiunea, violul, molestarea, amenințările pe plan psihologic, urmăririle și constrângerile financiare. La rădăcina abuzului se găsește dorința de a câștiga și de a păstra controlul asupra altei persoane. E important mai ales să nu lași ca singurătatea sau instinctul de ocrotire să te constrângă să ajungi într-o poziție de vulnerabilitate față de o altă persoană.

Dacă te găsești într-o asemenea situație, „trage semnalul de alarmă” numaidecât, demască-l pe ofensator – și caută și cere ajutor!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: