Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Februarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://nowheresoonthere.blogspot.com

Psalmul 74

„Pentru ce”-ul cu care începe acest psalm se aseamănă cu marea întrebare cu care se deschidea şi Psalmul 22. Respingerea – pentru un timp – a lui Israel are însă un motiv pe care acest popor, la sfârşit, îl va înţelege: este vorba de propriile păcate (Zaharia 12.10), atunci când Domnul Hristos a fost părăsit din cauza fărădelegilor noastre. In această a treia Carte a Psalmilor nu va mai fi vorba numai de rămăşiţa din Iuda, ci şi de credincioşii din cele douăsprezece seminţii. Împotriva acestora de asemenea va fumega mânia, care însă nu va fi „pentru totdeauna” (v. 1; Psalmul 30.5). Aceşti sărmani credincioşi se gândesc la templul căzut în ruină, la încetarea cultului public … şi măsoară puterea vrăjmaşului. Nu au din partea lui Dumnezeu niciun semn de încurajare; dimpotrivă, înţeleg că El este Cel care a permis o asemenea pustiire. Totuşi, ei se încred în „Dumnezeul din vechime” şi îşi aduc aminte de tot ce a făcut El odinioară pentru a-Şi elibera poporul. „Aminteşte-ţi”, repetă ei (v. 2,18,22). Ei ştiu că sunt răscumpăraţii Lui şi, prin urmare, vrăjmaşii care-1 atacă pe Israel şi cultul lui II dispreţuiesc şi-L batjocoresc de fapt pe Dumnezeu însuşi (v. 10,18). Această problemă îl priveşte pe El şi El nu Se va lipsi de a pleda pentru propria Sa cauză (v.22).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Carnea poftește împotriva Duhului și Duhul împotriva cărnii; și acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceți ceea ce ați dori.” Galateni 5.17

Carnea nu are nimic plăcut lui Dumnezeu, fiindcă orice gând, orice speranță și orice dorință a ei o are pe ea ca centru. Nu ați descoperit adesea cum acționează ea, atunci când vă așteptați mai puțin? Poate ai fost folosit cu putere într-o lucrare pentru Domnul, însă, în loc să fii smerit de harul care a lucrat prin tine, te-ai îngâmfat, ca și cum prin propria ta putere ai fi împlinit totul. Sau poate că lucrarea ta a fost un eșec, iar acum ești deprimat, nu pentru că Domnul a fost dezonorat, ci fiindcă tu nu ai strălucit așa cum sperai. Aceasta este carnea, care caută întotdeauna folosul și mărirea ei.

Să nu credem că această carne se va îmbunătăți vreodată sau că va deveni în final după voia lui Dumnezeu. Ea se amestecă adesea în lucrurile divine, însă chiar și acolo ea nu caută decât folosul ei. Carnea nu poate fi educată, nici îmblânzită pentru a se supune legii lui Dumnezeu, fiindcă natura ei este contrară acestei legi.

Aceasta este o lecție care trebuie învățată, deși procesul prin care o învățăm este întotdeauna amar. Acest proces este descris în Romani 7: 1. Dorești să faci ceea ce este bine și ești cu totul dezamăgit atunci când descoperi că faci doar ceea ce este rău; 2. Cauți motivul și începi să înțelegi că în carnea ta nu locuiește nimic bun; 3. Faci multe eforturi să scapi de această povară și disperarea te cuprinde văzând că totul este în zadar. Apoi, când ajungi la capătul oricărei puteri și renunți la orice efort, totul se rezolvă prin intervenția Altuia. Lumina începe să strălucească și calea izbăvirii prin Domnul Isus devine clară. Dacă ne mulțumim să umblăm după lucrurile cărnii, nu vom cunoaște niciodată bucuria și libertatea. Biruința, bucuria și lauda rezultă doar din exerciții spirituale adevărate.

J T Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„… buzele femeii străine strecoară miere … Picioarele ei coboară la moarte, pașii ei dau în Locuința morților.”
Proverbe 5.3, 5

Doresc să divorțez

Privind-o mai de aproape, mi-am dat seama că nu mai era atât de tânără: începuseră să-i apară riduri pe față, părul ei începea să încărunțească. Era prețul căsniciei noastre. Pentru un moment m-am întrebat dacă eu eram responsabil de asta. În a patra zi, când am dus-o pe brațe, am simțit că parcă începeam să simt iarăși ceva pentru ea. Era încă soția mea, femeia care îmi dăduse 15 ani din viața ei. În a cincea și a șasea zi mi-am dat seama că dragostea mea față de soție creștea din nou. Nu i-am povestit nimic prietenei mele. Cu cât treceau zilele până la divorț, îmi era tot mai ușor s-o duc în brațe pe cea care încă îmi era soție. Poate chiar exercițiul de a o duce în brațe în fiecare zi, mă făcea mai puternic.

Într-o dimineață am văzut-o căutând o rochie, dar nu găsea nimic care să-i vină bine. Doar a suspinat și a zis: „Toate rochiile mi-au rămas largi”. Atunci mi-am dat seama de ce îmi era tot mai ușor s-o port în brațe. Pierdea din greutate și era chiar foarte slabă. Și atunci am înțeles motivul… suferise atâta amărăciune în inima ei. Inconștient i-am atins fruntea. Fiul nostru, intrând în acel moment, spuse: „Tată, e timpul să o duci pe mama”.

Soția mea l-a îmbrățișat cu dragostea ei de mamă, iar eu mi-am întors privirea de teamă ca nu cumva imaginea aceasta să mă impresioneze și să mă facă să-mi schimb planurile de divorț.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IMPORTANTA TIMPULUI PETRECUT ÎN FAMILIE

„Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul…” (Isaia 8:18)

     Nu e nevoie să cheltuiești sume uriașe de bani pentru a avea o viață de familie semnificativă! Copiilor le plac activitățile simple, chiar dacă se repetă… Le place să li se citească aceleași povești de sute de ori și să audă aceleași povestiri, chiar și după ce au auzit sfârșitul, pe care-l știu deja… Aceste interacțiuni cu părinții sunt adesea mai distractive decât jucăriile scumpe sau evenimentele speciale.

Dr. James Dobson spune: „Un prieten de-al meu și-a întrebat odată copiii, care erau deja mari, care sunt cele mai plăcute amintiri pe care le au din copilărie. Vacanțele pe care le-au petrecut împreună sau călătoriile la Disney World sau la grădina zoologică? Nu, i-au răspuns ei. Ci atunci când se așezau pe podea și se distrau cu părinții. Ei îi gâdilau pe „bătrâni” și râdeau până îi durea burta… Așa gândesc copiii!

Cele mai semnificative activități din cadrul familiei sunt deseori acelea care sunt spontane și personale. Părinții ocupați și obosiți, mai ales cei care sunt înstăriți, încearcă uneori să-și „plătească” copiii prin jucării, mașini și experiențe costisitoare. Rareori dă rezultate. Fetele și băieții preferă cel mai mult să petreacă timp cu părinții lor – să construiască obiecte în garaj, să cânte în mașină sau să facă o drumeție pe munte. Nicio jucărie, cu care te joci singur, nu poate concura vreodată cu bucuria unor astfel de momente. Iar acele clipe nu vor fi uitate toată viața”.

Poate vei spune: „Dar… sunt atât de ocupat!” Dacă ești atât de ocupat încât nu te poți implica în viața copiilor tăi, înseamnă că ești prea ocupat! Așa că trebuie neapărat și urgent să-ți rearanjezi prioritățile, și să începi să faci schimbări!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: