Mana Zilnica

Mana Zilnica

7 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Disciplina descurajării

„Noi trăgeam nădejde… dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi…”Luca 24:21

Fiecare fapt pe care l-au prezentat ucenicii era adevărat, dar concluziile pe care le-au tras din aceste fapte erau greşite. Orice lucru care are o tentă de descurajare spirituală este întotdeauna rău. Dacă sunt apăsat sau deprimat, eu sunt vinovatul, nu Dumnezeu şi nici altcineva. Descurajarea izvorăşte din una dintre aceste două surse: ori mi-am satisfăcut o poftă, ori nu mi-am satisfăcut-o. Pofta înseamnă: „Trebuie să am acest lucru imediat”. Pofta spirituală mă face să cer un răspuns de la Dumnezeu, în loc să-L caut pe Dumnezeul care dă răspunsul. Ce am sperat că va face Dumnezeu? Astăzi este a treia zi şi El n-a făcut ceea ce am aşteptat; de aceea, îmi imaginez că am dreptate să fiu descurajat şi să-L acuz pe Dumnezeu. Ori de câte ori insistăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni, ne-am pierdut direcţia. Scopul rugăciunii este să-L apucăm pe Dumnezeu, nu răspunsul. Este imposibil să fii într-o stare fizică bună şi să fii descurajat. Descurajarea este un semn de boală şi lucrul acesta este adevărat şi pe plan spiritual. Descurajarea pe plan spiritual este un lucru rău şi întotdeauna noi suntem vinovaţi pentru ea.Noi aşteptăm vedenii din ceruri, cutremure şi trăsnete care să arate puterea lui Dumnezeu (faptul că suntem descurajaţi dovedeşte că aceasta aşteptăm) şi nici nu visăm că, în tot acest timp, Dumnezeu este de găsit în lucrurile obişnuite şi în oamenii obişnuiţi din jurul nostru. Dacă ne vom îndeplini datoria ce ne stă în faţă, îl vom vedea pe El. Una dintre revelaţiile cele mai uimitoare ale lui Dumnezeu este atunci când învăţăm că divinitatea lui Isus Cristos se manifestă tocmai în lucrurile obişnuite.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„..Aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” COLOSENI 1:10

În experienţa fiecărui credincios consacrat şi doritor să slăvească pe Dumnezeu şi să-I slujească, este o strânsă legătură dintre cele două idei care se desprind din textul nostru şi care sunt legate şi depind una de alta. A aduce roadă depinde de creşterea în cunoştinţa lui Dumnezeu. În lumea vegetală, legea universală este înmulţirea prin sămânţă; în lumea spirituală, legea divină este la fel. Câţi credincioşi au înţeles aceasta cu adevărat? Viaţa lor a fost salvată şi consacrată ca să slujească; mântuirea lor are în vedere roada pe care trebuie s-o aducă pentru Dumnezeu printre oameni; şi aceasta în mod constant şi natural. Câţi copaci n-au decât frunze! Câte ramuri fără fructe!”… Aducând roade în tot felul de fapte bune.” Iată chemarea noasră: să aducem roade. Şi cum se poate realiza aceasta? „Crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.” Lipsa de rod se datoreşte încetării părtăşiei noastre cu Dumnezeu şi a lipsurilor noastre în cunoaşterea Lui şi a Cuvântului Său. Cum? Este posibil să întrerupem părtăşia noastră cu Tatăl nostru? Din nefericire, da, căci ori de câteori ne abatem de la voia Lui, este de la sine înţeles că părtăşia este întreruptă. Este adevărat că Domnul Isus mijloceşte îndată pentru noi şi Duhul Sfânt ne aşează îndată pe genunchi ca să cerem iertare şi astfel părtăşia noastră cu Dumnezeu este restaurată. Cum este atunci când unii crdincioşi nu se mai aşează îndată pe genunchi ci trec zile şi luni şi vai, poate ani chiar şi trăiesc astfel numai într-o închipuită părtăşie cu Dumnezeu când în realitate nu sunt decât nişte creştini de adunări. Cunoaşterea adevărată a lui Dumnezeu este Viaţă, Lumină; este un Izvor inepuizabil al întregii vieţi duhovniceşti şi care negreşit ne face să aducem roadă, nu prin eforturi febrile ci prin simpla supunere la legea divină, legea Duhului de viaţă în Isus Hristos Domnul nostru. Fie ca lucrarea noastră de fiecare zi, mărturia noastră permanentă, viaţa şi rugăciunea noastră să rodească din ce în ce mai mult, crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu. A cunoaşte pe Dumnezeu nu înseamnă numai a citi despre El în Cuvântul Lui, ci a-L cunoaşte în adevăr, în toate atributele Lui: drept, sfânt, iubitor, iertător, ca Dumnezeu atotputernic şi care retribuie pe fiecare după binele sau răul pe care-l va fi făcut când era în trup.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

de Fritz BERGER

 

„Ţinta poruncii este dragostea,care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, şi dintr-o credinţă neprefăcută.” 1 Timotei 1:5

Puteţi crede ce vreţi. Dacă aveţi o altă credinţă, şi sunteţi fericiţi, fie; dar există o singură credinţă care ajută omul şi această credinţă este aceea care se bazează pe mântuirea care este în Hristos şi a împăcării. Când Cuvântul Lui Dumnezeu nu mai este valabil, ce bază ar avea credinţa noastră? Deci este vorba de Cuvântul Lui Dumnezeu. Este scris:”Credinţa ta te-a însănătoşit” şi „El a curăţit inimile lor prin credinţă”. Mulţi sunt tentaţi să spună: „Credinţa a făcut-o, dar credinţa nu este altceva decât „lingura” cu care ne putem însuşi promisiunile Lui.” Credinţa trebuie să se bazeze pe Cuvântul Lui Dumnezeu. Dacă mâncăm, prea puţin ne gândim la lingură, o ţinem în mână şi ne folosim de ea, dar rolul ei este ca să luăm mâncarea cu ajutorul ei. Numai cu lingura ajung bunătăţile în gură. Tot aşa este şi cu credinţa prin care primim promisiunile. Dacă Dumnezeu ne spune că ne iubeşte şi ne-a spălat de păcat, pot primi aceasta prin credinţă, deoarece cred că EL ne-a spălat de păcate. Aceasta este diferenţa. Dacă cineva se află într-un bazin cu apă menajeră şi se spală acolo, frecându-şi trupul cu toată forţa. Iar pe urmă ar face afirmaţia:”acum m-am spălat!”, iar noi nu l-am crede, ci i-am spune: „tu eşti încă foarte murdar!” Aşa sunt unii, vorbesc despre mântuire şi împăcare, adăugând, însă un „dar”. Aceasta nu este credinţă adevărată. Acest „dar” mi se pare o manevră a Diavolului care îndrumă vagoanele cu alimente pe linii moarte. Căci este scrs: Isus a purtat păcatele noastre şi El a murit pentru noi, dar greşim mereu şi astfel avem mereu păcate. Acesta este un”dar” împotriva căruia trebuie să luptăm, ca şi pentru credinţa Evangheliei.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ÎNTOARCE-TE DE PE CALEA ALUNECOASĂ

„Vei fi aşezat iarăşi la locul tău, daca te vei întoarce la Cel Atotputernic.” Iov 22.23

Spunând aceste cuvinte, Elifaz exprima un mare adevăr. Suflete, ai fost tu doborât de păcat, aşa încât să nu mai fii decât o epavă? Mâna lui Dumnezeu te apasă atât de tare, încât să fi ajuns sărac şi mintea ta să fi ajuns o ruină? Nebunia ta te-a adus în această stare? În acest caz, primul lucru ce trebuie să-l faci este să te întorci la Dumnezeu; fă aceasta cu o pocăinţă sinceră şi o credinţă adevărată. Aceasta este datoria ta, pentru că ai întors spatele Aceluia căruia zici că-I
slujeşti; aşa îţi arăţi priceperea, deoarece nu poţi lupta cu Dumnezeu şi să propăşeşti. Fă acest pas, imediat, căci atât cât te-a costat răzvrătirea, împotrivirea, nu e nimic faţă de ce vei avea de suferit, deoarece El este Cel Atotputernic care pedepseşte orice nesupunere. Priveşte bine ce făgăduinţă te aşteaptă: „Vei fi aşezat iarăşi ta locul tău”. Nimeni altul, ci doar Dumnezeu e în stare să ridice iar stâlpii răsturnaţi ale fiinţei tale morale, şi să repare zidurile care se clatină. El e gata s-o facă, dacă te-ntorci la El. Nu întârzia! Mintea ta deja zdruncinată, ar putea să se rătăcească de tot, dacă stărui în împotrivire; în timp ce o mărturisire sinceră, te va uşura şi o credinţă smerită te va mângâia.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

 

„Nimeni n-a văzut vreodată pe DUMNEZEU; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Ioan 1.18

Există numai o singură Cale pe care se poate ajunge în cer astfel încât să fii pe veci posesorul binecuvântărilor cereşti. Domnul Isus spune ucenicilor Lui: „Eu sunt CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA. Nimeni nu vine Ia Tatăl decât prin Mine.” Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine L-aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu…” (Ioan 14.6-7). Înainte de venirea Domnului Isus pe pământ, Dumnezeu nu era descoperit ca TATĂ nici prin creaţie, nici prin lege şi nici prin prooroci. Această descoperire o putea face numai Domnul Isus „singurul Fiu, care este în sânul Tatălui.” Ca să împărtăşească acest adevăr aici pe pământ, trebuia ca Domnul Isus să isprăvească lucrarea care i-a dat-o Tatăl. Starea omenirii era aşa de dezastruoasă încât fără moartea Domnului Isus nu putea nimeni să fie aşezat în binecuvântatele locuri cereşti. „Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” Domnul Isus este CALEA pe care îl putem cunoaşte pe Dumnezeu ca Tată şi cerul, Casa Tatălui. Dar El este şi ADEVĂRUL, deci Acela prin care toate lucrurile ies la lumină în felul cum le vede Dumnezeu. Dacă noi vrem să ştim un adevăr într-o anumită privinţă, atunci NUMAI Domnul Isus ne poate da învăţătura necesară. Prin El ştim cine este Dumnezeu, ce este lumea, păcatul, dreptatea, adevărul, şi sfinţenia, dar şi ce este harul şi dragostea. Domnul Isus este VIAŢA de care avem nevoie, dacă vrem ca Dumnezeu să fie revelat ca Tatăl nostru, şi din care decurg toate binecuvântările acestei părtaşii. El Însuşi a spus către ai Săi: „Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Mulţi dintre noi trebuie să se ruşineze când se gândesc câtă vreme le trebuie să înveţe ce le spune Dumnezeu. Noi credem deseori că am învăţat o lecţie bine şi încercăm să trecem la alta, însă înţeleptul nostru învăţător ştie mai bine şi vede că este nevoie de o arătură mai adâncă.

 

OSWALD CHAMBERS

Bătând la uşa lui Dumnezeu

 

O, Doamne, ce lucru măreţ binefăcător este să fiu deschis către Tine.

Sunt gata, dispus cu înflăcărare ca voia Ta să se facă şi mă simt profund bucuros în faţa acestei perspective, căci nimic nu poate fi atât de glorios ca voia Ta

 

MEDITAŢII ZILNICE

DE WIM MALGO

 

«Fiţi treji si vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte si caută pe cine să înghită.» 1Petru 5:8

In această vreme din urmă în care activitatea satanică (conform textului din Efeseni 6,12) creşte nemăsurat de mult, noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, putem să scăpăm nevătămaţi din această cursă numai dacă veghem şi ne rugăm cu perseverenţă. Nimic nu este mai periculos, de-a drepţii mortal pentru membrii Trupului lui Isus ca somnul spiritual. Duşmanul atacă şi tu eşti imediat prins în capcană. Domnul Isus ne avertizează: «Ce vă zic vouă, zic tuturor: «Vegheaţi» (Marcu 13,37). In noaptea în care a fost trădat, El i-a spus lui Simon Petru: «Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul» (Luca 22,31). Când însuşi Domnul ne avertizează cu privire la un pericol, de ce nu Îl luăm oare în serios? Trezeste-te, tu care
dormi! Echipează-te cu toată armura Duhului Sfânt! Experimentează zilnic biruinţa lui Isus în viata ta! Nu trebuie să ne fie teamă de înfrângere când suntem atacaţi! In nici un fel! Cel care este cu noi este mai mare si infinit mai puternic decât cel care este împotriva noastră. Ştim că în mâna lui Isus călătorim nestingheriţi spre o ţară mai bună. Nimeni, absolut nimeni nu ne va smulge din mâinile Sale!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

DE CHARLES H. SPURGEON


Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sculaţi-vă, şi plecaţi. Mica 2:10

Se apropie ora când mesajul acesta ne va fi trimis şi nouă aşa cum le este trimis tuturor — „Scoală-te, şi lasă-ţi casa. Părăseşte oraşul în care ţi-ai făcut afacerile. Părăseşte-ţi familia şi prietenii. Scoală-te, şi pleacă în ultima călătorie”. Şi ce Ştim despre călătoria aceasta? Ce ştim despre ţara în care vom fi duşi? Am citit câte ceva, şi ne-a mai descoperit şi Duhul câteva lucruri, dar cât de puţin ştim despre împărăţia ce va să vie! Ştim că există un râu negru şi vijelios numit Moarte. Dumnezeu ne îndeamnă să-l trecem, făgăduindu-ne să fie cu noi. Şi apoi ce se întâmplă? Ce minuni se vor arăta în faţa ochilor noştri uimiţi? Ce scene de glorie vor avea loc? Nici un călător nu s-a întors să Spună. Dar ştim destule despre patria cerească încât să fim siguri că vom fi întâmpinaţi cu bucurie şi plăcere. Călătoria în moarte poate să fie întunecată, dar mergem mai departe fără teamă, ştiind că Dumnezeu este cu noi în timp ce trecem valea umbrei morţii; de aceea nu trebuie să ne temem de nici un rău. S-ar putea să ne despărţim cu greu de toţi cei pe care îi cunoaştem şi Iubim aici, dar mergem în casa Tatălui — în căminul nostru, unde ne aşteaptă Isus — în „cetatea care are temelii tari, a cărei meşter fi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Aceasta va fi ultima mutare, şi vom locui pentru totdeauna cu Cel pe care Il iubim, în mijlocul poporului Său, în prezenţa lui Dumnezeu. Creştine, meditează mai mult la cer. Te va ajuta să te grăbeşti şi să uiţi truda drumului. Această vale a plângerii nu este decât o cale spre o ţară mai bună. Această lume de dureri nu este decât o trecătoare spre o lume de binecuvântări.

    Pregăteşte-ne, Doamne, prin har divin,
    Pentru împărăţia care ne aşteaptă;
    Apoi condu-ne în cerescul Tău cămin,
    Şi gându-n veci spre Tine ni-l îndreaptă.

 

Seara

Şi au auzit din cer un glas tare care le zicea „Suiţi-vă aici”. Apocalipsa 11:12

Fără să considerăm aceste cuvinte în sens profetic, să le privim ca pe o invitaţie din partea înainte-mergătorului nostru către poporul Său sfinţit. La timpul potrivit, toţi credincioşii vor auzi „un glas tare din cer” spunându-le „suiţi-vă aici”. Pentru sfinţi, acesta trebuie să fie un subiect de voioasă aşteptare. In loc să ne temem de timpul când vom părăsi lumea ca să mergem la Tatăl, ar trebuie să-l aşteptăm cu nerăbdare. Cântecul nostru să fie:

    Inima mea e lângă El, la tronul sfânt,
    Şi răul nu o va putea atinge;
    Iar orele trec iute, să-mi spună aşteptând
    „Ridică-te, căci prin Mine poţi învinge”.

Nu suntem chemaţi din mormânt, ci din cer. Spiritele noastre cereşti doresc să respire din nou aerul lor firesc, totuşi aşteaptă în linişte chemarea cerească. Dumnezeul nostru ştie cel mai bine când să ne spună „suiţi-vă aici”. Nu trebuie să dorim să grăbim momentul plecării. Ştiu că iubirea ne face să strigăm: O, Doamne al oştirilor, desparte marea Şi călăuzeşte-ne pe toţi spre cerul Tău. Dar răbdarea trebuie să-şi facă şi ea lucrarea. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a rânduit un timp potrivit. Cu siguranţă, dacă ar exista regrete în ceruri, atunci sfinţii ar regreta că nu au trăit aici mai mult ca să facă mai mult bine. O, mai multe boabe pentru grânarul ceresc — mai multe stele pentru coroana Domnului! Cum aş putea s-o fac, dacă nu trăind mai mult? E adevărat că într-o viaţă scurtă sunt mai puţine păcate; dar o, când îl slujim pe Dumnezeu şi El ne dă seminţe pe care să le semănăm şi grâne pe care să le secerăm, spunem că este mai bine pentru noi să rămânem unde suntem. Fie că Stăpânul nostru ne spune „mergeţi”, fie că ne spune „staţi”, să fim mulţumiţi atâta timp cât continuă să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Pentru ce te mâhneşti, suflete? (Psalmul 43:5)

Există vreun motiv să ne mâhnim? De fapt, există două motive, numai două. Dacă am fi încă necredincioşi, am avea un motiv să ne mâhnim; sau dacă ne-am fi convertit, dar am continua să trăim în păcat, atunci am fi mâhniţi în consecinţă.În afara acestor două condiţii, nu există nici un motiv să ne mâhnim, pentru că orice altceva poate fi adus la Dumnezeu „prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filip. 4:6). Şi prin toate momentele noastre de nevoi, dificultăţi şi încercări, noi ne putem exercita credinţa în puterea şi dragostea lui Dumnezeu.„Nădăjduieşte în Dumnezeu” (Psalmul 43:5). Aminteşte-ţi, te rog, că nu există nici un moment în care să nu putem nădăjdui în Dumnezeu, oricare ar fi nevoia noastră sau oricât de mare ar fi dificultatea noastră. Chiar şi când situaţia noastră pare imposibilă, lucrarea noastră este să nădăjduim în Dumnezeu”. Nădejdea noastră nu va fi zadarnică, şi ajutorul va veni la momentul hotărât de Domnul.O, de sute, şi chiar de mii de ori am văzut că lucrul acesta este adevărat în ultimii 70 de ani şi 4 luni din viaţa mea! Când părea imposibil să mai vină ajutorul, venea, pentru că Dumnezeu are propriile Sale resurse nelimitate. În zece mii de feluri diferite, şi în zece mii de momente diferite, ajutorul lui Dumnezeu poate veni la noi.Lucrarea noastră este să aducem cererile noastre înaintea Domnului şi, cu simplitatea unui copil, să ne vărsăm inimile înaintea Lui, spunând: „Eu nu merit să mă asculţi şi să răspunzi cererilor mele, dar de dragul scumpului meu Domn Isus, de dragul Lui, răspunde rugăciunii mele. Şi dă-mi harul de a aştepta liniştit până când vei binevoi să-mi dai ceea ce Îţi cer. Pentru că eu cred că Tu o vei face la timpul Tău şi în felul Tău”.

„Căci iarăşi Îl voi lăuda” (Psalmul 43:5). Mai multă rugăciune, mai multă exersare a credinţei noastre şi mai multă răbdare aşteptând îndrumări spre binecuvântări – binecuvântări din belşug. Am văzut de multe sute de ori că este adevărat şi, prin urmare, continui să-mi spun mie însumi: „Nădăjduieşte în Dumnezeu”. George Mueller

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

 

Iov 37.5-24

Pentru a zugrăvi starea de suflet a patriarhului şi căile lui Dumnezeu cu privire la el, Elihu ia ca exemplu cerul într-o zi de furtună (pe care l-am văzut deja în cap. 36.27,28,29,32,33; cap. 37.2…). Norii întunecoşi reprezintă doliul şi încercările care, pentru moment, ascund lumina feţei lui Dumnezeu. Inimii fireşti îi este greu să înţeleagă tainica lor plutire (v. 16). Iov trebuie să înveţe o lecţie: că aceşti nori sunt umpluţi de Dumnezeu cu apa binecuvântării (pentru el): v. 11; cap. 26.8.Ploaia poate cădea pe pământ fie ca beneficiu (Psalmul 65.10), fie ca pedeapsă, precum o nuia (v. 13; cf. Psalmul 148.7,8). Ea poate veni fie sub formă de revărsări fertilizante, în abundente picături benefice, care fac pământul să rodească (36.27,28; 37.6), fie, din contră, ca nişte torente (ploaia puterii Lui), devastând solul fără să intre în el. În ultimul caz este ca judecată, fără nici-un efect asupra sufletului. Dar nu acesta era gândul lui Dumnezeu cu privire la slujitorul Său Iov. El dorea să-l binecuvânteze, de aceea îl corectează „cu măsură” (Ieremia 10.24), până îl va face să spună, în acordurile cântării:

Ce dulce-i să descopăr,

Mai sus de zarea-nghiţită de nor,

Cum Tu, în limpezime, Prieten divin,

Străluceşti scăldat în splendori. (comp. cu v. 21)

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

 

„M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” 1 Cor. 9:22

Text: 1 Corinteni 9:16-23 

SALVAREA CELOR PIERDUŢI

Evanghelistul D.L. Moody obişnuia să povestească despre un tablou care l-a impresionat deosebit de mult. Era portretul unei femei care apuca o cruce cu amândouă mâinile în timpul salvării ei dintr-o mare furtunoasă. Moody a continuat sa relateze că această imagine şi-a pierdut pentru el din profunzimea impresiei, atunci când a văzut o altă pictură mai târziu. A doua avea acelaşi subiect, salvarea unei femei din valurile dezlănţuite. Dar în timp ce femeia se agăţa cu o mână de cruce, cu cealaltă ajuta la salvarea altei persoane din valuri. Acea pictură exprimă dramatic ceea ce trebuie să facem noi, cei salvaţi de plata păcatelor noastre. Recunoscând că cei din jurul nostru sunt pierduţi şi pier, nu trebuie să fim egoişti, ocupaţi doar de mântuirea noastră şi uitând de ei. Apostolul Pavel, el însuşi mântuit de vinovăţia păcatelor sale, a fost vital interesat de salvarea altora. De fapt, a îndurat mari suferinţe în efortul său de-a conduce pe cei păcătoşi la Cristos. El a declarat: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” In 2 Corinteni 5:20, el scrie: „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos, şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Da, recunoştinţa pentru mântuirea noastră trebuie să ne motiveze să împărtăşim şi altora vestea bună. Cei salvaţi trebuie să salveze. R.W.D.

    Îngrijiţi muribunzi, salvaţi pe pierduţi, 
    Pe cei ce-n groapă-i aşteaptă pieirea. 
    Ştergeţi lacrimi, ridicaţi pe căzuţi, 
    Spuneţi că Isus le dă mântuirea.    Crosby

 

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU pentru astăzi

 

„Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!” (Psalmul 86:17)

Ai fost rănit de un creştin care a ales să te condamne în loc să-ţi arate compasiune şi să te ajute? Sau de cineva care te-a neglijat când ar fi trebuit să te caute, să te ajute să te refaci spiritual şi să te repună în locul tău de drept în familia lui Dumnezeu? Majoritatea celor ce au fost răniţi de alţi creştini ar putea convinge cu uşurinţă un juriu că nu ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva. Aşa şi este, nu ar fi trebuit. Dar s-a întâmplat – şi nu se va schimba nimic încercând să retrăieşti experienţa. Tu, însă, vei fi schimbat – dar nu spre bine. Opreşte-te şi gândeşte-te: dacă ai fi bătut şi dus la spital, nu ţi-ai petrece tot timpul gândindu-te obsesiv la persoana care te-a snopit în bătaie. Nu, principalul tău obiectiv ar fi să te refaci cât mai repede posibil şi să mergi mai departe. În mod ironic, atunci când avem răni fizice căutăm ajutor numaidecât, dar cu răni emoţionale, suntem tentaţi să ne concentrăm asupra problemei şi nu asupra soluţiei. Aşadar, ce vom face noi? lată ce variante ai:

1) Să o repeţi. Când vorbeşti mereu cu alţii despre ce s-a întâmplat, îi dai durerii tale putere şi o ţii în viaţă.

2) Să o reprimi. Aşa a făcut David: „Câtă vreme am tăcut… mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii” (Psalmul 32:3-4).

3) Să o procesezi. Asta înseamnă să fii dispus să scoţi la lumină domeniile în care ai fost rănit şi să-ţi deschizi inima pentru a primi harul lui Dumnezeu. Atunci vei descoperi că El „tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită, şi le leagă rănile” (Psalmul 147:3).

4) Să o împărtăşeşti cuiva. Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi” (Iacov 5:16). Dacă eşti înţelept, vei alege variantele trei şi patru.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

 Fiind deci seară, în ziua aceea, cea dintâi a săptămânii, şi uşile fiind închise acolo unde erau ucenicii, de frica iudeilor, Isus a venit şi a stat în mijloc, şi lea spus: „Pace vouă!”. Şi, spunând aceasta, lea arătat mâinile şi coasta Sa.Ucenicii deci sau bucurat, văzânduL pe Domnul.  Ioan 20.19,20

Mâinile Domnului Isus (6) – Mâini străpunse

În ce priveşte scena învierii, cele patru Evanghelii o prezintă cu detaliile specifice temei fiecăreia dintre ele. În Ioan 20 ni se prezintă detaliile cu privire la rănile Domnului Isus şi la necredința lui Toma.Toma fusese absent atunci când Domnul Se arătase pentru prima dată ucenicilor (versetul 24). Toma este astfel o imagine remarcabilă a poporului iudeu, în starea lui prezentă de necredință. Citim însă că, după opt zile, Domnul a venit din nou în mijlocul ucenicilor; de data aceasta, Toma se afla acolo (Ioan 20.2628). El vede rănile Domnului, apoi crede că Domnul Isus înviase dintre cei morți şi Îl mărturiseşte ca fiind Domnul şi Dumnezeul lui. Toma recunoaşte că Isus este Domnul şi Dumnezeul său, că El este Iahve, ceea ce se potriveşte perfect cu profeția lui Zaharia cu privire la rămăşița iudaică din viitor. Iahve va spune: „Acesta este poporul Meu! Şi ei vor zice: «Domnul este Dumnezeul meu!»” (Zaharia 13.9). Această mărturisire este cu totul remarcabilă atunci când o comparăm cu cea din Evanghelia după Ioan.Da, Domnul Isus avea mâinile străpunse (şi încă le are). Dacă nar fi fost necredința lui Toma, nam fi ştiut că au fost folosite cuie pentru răstignirea Domnului nostru, căci Toma a spus că, dacă nu avea să vadă „semnul cuielor”, nu va crede (cuiele nu sunt menționate în celelalte Evanghelii, însă se face aluzie la ele în Coloseni 2.14). Se spune că o femeie bătrână era pe patul de moarte întrun spital. Un preot a intrat în camera ei pentru ai da „iertarea păcatelor”. Femeia ia spus: «Aratămi mâinile mai întâi!». După ce preotul i lea arătat, femeia a spus: «Acum poți să pleci. Nu am nevoie de tine. Preotul meu are mâinile străpunse». B. Reynolds

 

Sămânţa Bună

 

„… S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” Filipeni 2.7

El a devenit asemenea oamenilor

Odinioară, satan a spus omului că va fi ca Dumnezeu, dacă va mânca din fructul pomului interzis. Omul a crezut această minciună și a căzut în păcat (Geneza 3.5,6).Dar versetul de astăzi vorbește despre Acela care „avea chipul lui Dumnezeu”. Pentru Fiul lui Dumnezeu nu a fost un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, pentru că El Însuși este Dumnezeu. Dar El „S-a dezbrăcat de Sine”, în timp ce a devenit de bunăvoie Om.Cuvântul lui Dumnezeu ne numește diferite motive, de ce s-a întâmplat așa:Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său „într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (dar El Însuși a fost fără păcat), pentru „a osândi păcatul în firea pământească” (Romani 8.3).El a fost deopotrivă părtaș la sânge și carne ca noi, pentru a-l nimici pe diavolul și pentru a ne elibera din robie (Evrei 2.14,15).El a devenit în toate „asemenea fraților”, pentru a ispăși păcatele lor pe cruce (Evrei 2.17).Și pe de altă parte pentru a-i ajuta acum plin de milă pe cei ce sunt în încercări. Căci El a fost ca Om pe pământ „ispitit în toate lucrurile, dar fără păcat” (Evrei 2.18; 4.15).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: