Etichetă: rugaciune

  • 3 Decembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    De aceea vegheați, amintindu-vă că trei ani, noapte și zi, n-am încetat îndemnând cu lacrimi pe fiecare.

    Fapte 20.31https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Lacrimile lui Pavel (2) – Îndemnare

    AAm văzut că Pavel a vărsat lacrimi în slujirea lui pe acest pământ. În versetul de mai sus vedem că el de asemenea a vărsat lacrimi avertizându-i pe cei credincioși cu privire la lucrurile care urmau să aibă loc. El vedea ceea ce avea să se întâmple după plecarea sa din această lume. Știa ceea ce urma să se întâmple cu Adunarea, atât de scumpă lui Hristos, pe care Dumnezeu a cumpărat-o cu sângele Fiului Său. Într-un fel similar, Moise a știut ce avea să vină asupra fiilor lui Israel după moartea sa, în ciuda atenționărilor și a îndemnurilor sale către ei (Deuteronom 31.16-19). Cartea Deuteronom ne oferă o imagine minunată a inimii lui Moise. La fel, cuvintele lui Pavel din Fapte 20 ne dezvăluie inima sa.

    El îi sfătuise pe credincioșii din Efes cu lacrimi, zi și noapte. Vărsăm și noi lacrimi atunci când ne gândim la oile Domnului risipite și rătăcite? Apostolul punctează apoi două pericole care pândeau turma. Primul era că lupi răpitori aveau să atace turma, oameni necredincioși care urmau să facă rău poporului lui Dumnezeu. Al doilea pericol era că din chiar mijlocul acelora care stăteau înaintea lui în acele momente urmau să se ridice unii care aveau să vorbească lucruri stricăcioase, pentru a-i trage pe ucenici după ei. Ca exemple în această privință sunt Imeneu și Filet, care învățau că învierea venise deja (2 Timotei 2.17). Iată motivul pentru care există multă învățătură stricată și în zilele noastre.

    Apostolul Pavel i-a atenționat pe acești bătrâni din Efes, iar aceste atenționări sunt și pentru noi. Domnul Isus vine în curând, de aceea să fim în gardă, până vom auzi glasul Lui de strângere laolaltă (1 Tesaloniceni 4.16)!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Învață-ne să ne numărăm zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!

    Psalmul 90.12

    Am pierdut o zi!

    Istoricul Suetoniu relatează despre împăratul roman Titus (39-81 d.H.) că acesta, la sfârșitul unei zile în care constata că n-a realizat nicio acțiune folositoare, obișnuia să spună: „Diem perdidi!“ – „Zi pierdută!“.

    Zilele noastre „zboară mai iuți decât suveica țesătorului“; ele „aleargă mai iuți decât un alergător“ (Iov 7.6; 9.25). Nimic nu le poate reține și nici măcar o singură zi nu o putem lua de la capăt. Însă felul în care ne ocupăm timpul poate conferi fiecărei zile o valoare eternă. Momentele pe care le folosim pentru a ne răsfăța vanitatea și egoismul se risipesc ca un abur. Dar, dacă ne trăim viața alături de Domnul și ne implicăm pentru cauza Lui, scurtele clipe pe care le petrecem pe pământ pot aduce „roade durabile“.

    Să răscumpărăm timpul și să-l folosim ca pe un bun prețios pe care Domnul ni l-a încredințat! În fiecare dimineață să-I cerem Lui să ne arate cum să ne petrecem ziua pentru El.

    Timpul nu ne aparține, ci este un dar nemeritat, oferit pentru puțină vreme. Să-l folosim pentru Dumnezeu! Pavel ne mărturisește cum proceda el: „Aruncându-mă spre ce este înainte, alerg drept spre țintă, pentru premiul chemării cerești“ (Filipeni 3.14). Perspectiva recompensării din partea Domnului nu ne îndeamnă oare și pe noi să Îi dedicăm Lui timpul pe care îl avem la dispoziție?

    „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!“ (Matei 25.21).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 23.36-24.14 · Psalmul 126.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 6:15-26https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Cât de ridicol şi de ineficace trebuie să le fi părut locuitorilor Ierihonului marşul acestor trompetişti în jurul zi­durilor lor! S-a mai văzut vreodată un asediu întreprins în felul acesta? Batjocoritorii nu trebuie să fi lipsit!

    „Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari“ (1 Co­rin­teni 1.27). Dincolo de armele văzute ale omului, care impresionează, credinţa lucrează în chip nevăzut.

    Potrivit promisiunii Domnului, dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, Dumnezeu va înlătura din ca­lea noastră obstacolele atât de înspăimântătoare (Matei 17.20). „Armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor“ (2 Corinteni 10.4).

    Să folosim această armă imbatabilă: rugăciunea. Dacă în calea noastră se înalţă obstacole precum «Ierihonul», să învăţăm, ca şi Israel, să le înconjurăm împreună cu Domnul (chivotul), ridicându-ne vocile către Dumne­zeu. Apoi, la vremea hotărâtă de El, vom vedea zidurile căzând, aşa cum au căzut acestea în ziua a şaptea.

    Israel a primit un avertisment uşor de înţeles de oricine: cetatea va fi anatema, blestemată (dată nimicirii sau închinată nimicirii prin blestem). Numai Rahav avea să fie cruţată, împreună cu ai ei, ca urmare a credinţei sale. Funia stacojie, uşor de reperat în timpul celor 13 înconjurări ale cetăţii, era la locul ei.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVAȚĂ SĂ-L ASCULȚI PE DUMNEZEU! (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „…ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.” (1 Ioan 2:27)

    Când te rogi cu sârguință pentru un anumit lucru și crezi din toată inima că L-ai auzit pe Dumnezeu, și totuși mergi să-i întrebi pe alții ce părere au – înseamnă că onorezi mai mult părerile lor decât pe ale lui Dumnezeu! Acest tip de mentalitate te va împiedica să dezvolți o relație în care să-L auzi constant pe Dumnezeu. Tu trebuie să te încrezi în El.

    Dacă ai luat decizii proaste în trecut, acest lucru poate fi cu adevărat un impediment pentru tine, dar în ciuda acestui lucru tu trebuie să înveți să-L asculți pe Dumnezeu fără să ai nevoie de confirmări din partea altora.

    Biblia spune: „Ungerea (chemarea și pecetluirea cu Duhul Sfânt) pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată… rămâneţi (să trăiți, să nu vă îndepărtați niciodată) în El, după cum v-a învăţat ea.” (1 Ioan 2:27). Asta nu înseamnă că nu ai nevoie de învățătură și instruire atunci când vine vorba de înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu; ci că ai Duhul lui Dumnezeu care trăiește în tine și că El te va ghida și te va îndruma personal.

    S-ar putea să fie nevoie să ceri sfatul cuiva din când în când, dar nu trebuie să te duci în mod constant la alte persoane și să le întrebi despre deciziile pe care le iei pentru viața ta. Dacă vrei să-ți dezvolți vreodată capacitatea de a-L asculta pe Dumnezeu și de a fi condus de Duhul Său, tu trebuie să începi să iei propriile decizii, și să te încrezi în înțelepciunea pe care Dumnezeu a pus-o în inima ta. Diavolul vrea ca tu să crezi că nu ești capabil să asculți de Dumnezeu. Nu-l crede! Duhul Sfânt care locuiește în tine îți va da încredere, mângâiere și sfat pentru viața ta.

    Așadar, învață să-L asculți pe Dumnezeu!

  • 1 Decembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    De aceea și Isus, ca să sfințească poporul prin propriul Său sânge, a suferit dincolo de poartă. Deci să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.

    Evrei 13.12,13https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Epistola către Evrei nu menționează scriitorul ei, însă începe cu „Dumnezeu“. Ea arată că revelația din Noul Testament este în deplin acord cu Vechiul Testament, în același timp existând și un contrast clar între ele. Într-adevăr, profețiile, simbolurile și persoanele din Vechiul Testament sunt arătate acum ca avându-și împlinirea minunată în ceea ce Dumnezeu a vorbit din cer, în Persoana Fiului, Creatorul și Susținătorul tuturor lucrurilor. Dumnezeirea Lui eternă și umanitatea Lui adevărată sunt declarate cu grijă și cu claritate, iar El Însuși este prezentat ca depășind orice revelație parțială a gândului lui Dumnezeu în Vechiul Testament.

    Aici găsim măreața Lui lucrare de răscumpărare, privită prin prisma valorii ei eterne înaintea lui Dumnezeu. El este văzut ca intrat în cerul însuși, întemeind o moștenire cerească și eternă, pentru orice suflet răscumpărat, în contrast cu nădejdea pământească a lui Israel. El este Marele-Preot înălțat, care a străbătut toate cerurile, prin care ne apropiem și ne închinăm lui Dumnezeu, care îi susține și care simte împreună cu sfinții Săi, în nevoile lor prezente. Credinciosul este privit ca fiind pe pământ, însă având o nădejde cerească, fiind astfel un călător prin această lume împotrivitoare. Întreaga religie cu caracter pământesc – chiar și iudaismul întemeiat mai înainte de Dumnezeu – este văzută ca fiind „tabăra“, ostilă gloriei acestei revelații cerești (Evrei 13.13).

    Epistola către Evrei ne oferă deci lecții prețioase cu ajutorul liniilor ei clare de demarcație cu privire la credința, umblarea și închinarea creștină.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus le-a zis atunci: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine“.

    Matei 26.38

    El merită toată închinarea noastră!

    Domnul Isus a intrat în grădina Ghetsimani împreună cu cei unsprezece ucenici ai Săi. El știa că în curând va fi prins și i-a luat pe trei dintre ucenici, ca să fie lângă El și să vegheze împreună cu El. De ce i-a luat pe acei trei ucenici cu El? Sufletul Mântuitorului nostru era foarte întristat, când Se gândea la lucrarea pe care trebuia să o îndeplinească pe cruce. În acel moment, Domnul a dorit ca ucenicii Săi să simtă puțin împreună cu El ce drum greu Îl aștepta și să vegheze cu El în rugăciune. Dar ei au adormit de tristețe.

    Dar noi ce facem? Este oare important să ne adunăm în fiecare duminică pentru a ne gândi la Domnul? Da, pentru că așa dorește El și așa ne îndeamnă Cuvântul Său! Sunt însă în astfel de momente gândurile și inimile noastre cu adevărat concentrate asupra Celui care a suferit atât de mult pentru noi? Sau rămânem reci în fața suferințelor Sale, pentru că suntem preocupați de noi înșine și de problemele noastre, asemenea ucenicilor care, cu puțin timp înainte, se gândeau cine era cel mai mare dintre ei? Dacă este așa, atunci Domnul Isus trebuie să ne spună, așa cum le-a spus și ucenicilor: „Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine?“ (Matei 26.40).

    Să veghem să nu fie așa! El ne-a iubit până la moarte. Toată dăruirea și închinarea noastră să fie pentru El, pentru că merită.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 22.1-31 · Psalmul 124.1-8

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 5:1-15https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Iată-ne şi pe ţărmul învierii! Ce găsim aici? Dureroasă descoperire! Întâi vrăjmaşii din afară care au reapărut. Dar curaj! Ei sunt fără „suflare“ (v. 1), fiind deja învinşi prin Hristos la cruce (Coloseni 2.15). Dar şi potrivnicul lăuntric, carnea, este prezent. Oare n-a fost el declarat mort, îngropat în adâncul Iordanului? Cu siguranţă! În ochii lui Dumnezeu, acolo îi este locul.

    Dar trebuie ca şi noi să ne socotim pe noi înşine morţi faţă de păcat (Romani 6.11), recunoscând că acesta nu are nici un drept să se manifeste. Circumcizia corespunde acestei judecăţi pe care trebuie să o aplicăm la fiecare nouă manifestare a cărnii în noi. Odată în­făptuită, descoperim resursele şi bucuriile care ne aşteaptă pe acest „ţărm“ al locurilor cereşti. Întâi grâul vechi al ţării, care înlocuieşte mana, imagine a Hristosului glorificat cu care se hrăneşte cel răscumpărat. Urmează Paştele; acesta poate fi celebrat chiar şi sub zidurile Ierihonului. „Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmaşilor mei“ (Psalmul 23.5). În sfârşit, iată Îngerul promis de DOMNUL încă din primele zile ale «exodului» (Exod 23.23). Domnul Isus este pentru noi în cer şi conduce luptele noastre, dacă noi Îi lăsăm Lui conducerea.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVAȚĂ SĂ-L ASCULȚI PE DUMNEZEU! (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Duhul adevărului are să vă călăuzească în tot adevărul…” (Ioan 16:13)

    Mântuitorul le-a spus ucenicilor Săi: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul…” (Ioan 16:12-13). Domnul Isus a spus aceste cuvinte celor între care Și-a petrecut ultimii trei ani din viață. Acum, să nu vă gândiți că – dacă am fi fost noi în locul lor, cu Domnul Isus în persoană, alături zi și noapte, timp de trei ani – am fi învățat tot ce trebuia știut, pentru că nu este așa.

    De fapt, Domnul Isus ne-a lăsat sfatul de a fi mereu conectați la Cuvântul Său și la șoapta Duhului Său, pentru că El are întotdeauna ceva să ne spună, și noi avem mereu ceva de învățat, în fiecare situație nouă cu care ne confruntăm. Dar sunt anumite lucruri pe care El ni le dezvăluie doar atunci când știe că suntem pregătiți să le gestionăm. Dumnezeu vrea să ne vorbească fiecăruia în parte, să ne conducă pas cu pas spre lucrurile bune pe care le-a pregătit pentru noi. Lui Îi pasă de cele mai mici detalii ale vieții noastre.

    Așadar, nu ezita niciodată să aduci înaintea Sa chiar și ceea ce tu consideri a fi un lucru mărunt! La urma urmei, totul este mărunt pentru Dumnezeu! Dar Lui Îi pasă de dorințele inimii tale și vrea să cunoști adevărul care te va elibera de frică și îngrijorare. Planul Său este să aibă o relație profundă și personală cu tine, și a fost pus la punct cu mult înainte ca tu să te naști! Vorbind despre noi, oamenii, Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu „le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească…” (Fapte Apostolilor 17:26-27)

    Acum, gândește-te la următorul lucru, astăzi: dacă Dumnezeu ți-a planificat viața în detalii atât de amănunțite (încă înainte de a te naște!), oare nu este important să înveți să-L asculți? Așadar, învață Să-L asculți pe Dumnezeu!

  • 27 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus a răspuns și i-a zis: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști aceste lucruri? Adevărat, adevărat îți spun: noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut, și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am spus cele pământești și nu credeți, cum veți crede dacă vă voi spune cele cerești?“.

    Ioan 3.10-12https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Nicodim ar fi trebuit să cunoască toate acestea, deși cuvintele pe care Domnul i le adresează revelează adevăruri care merg mult mai departe. Acum înțelegem că nașterea din nou este de fapt produsă de Duhul lui Dumnezeu. Cel care este născut din nou este născut din Duhul și ceea ce este născut din Duhul este duh, în ce privește natura și caracterul său. Cu alte cuvinte, inima nouă și duhul nou, despre care se vorbește în cartea Ezechiel, sunt lucrarea Duhului Sfânt și conferă acelora care au parte de ea natura sfântă a Acestuia. Ceea ce este născut din carne este carne, în ciuda educației pe care ea ar putea să o primească, a cultivării de care ar putea avea parte sau chiar a creștinării. Chiar dacă au loc toate aceste procese, carnea rămâne tot carne; ea nu poate fi transformată în duh. Doar ceea ce este născut din Duh este duh, și așa ceva nu se găsește decât acolo unde a avut loc nașterea din nou.

    Când Ezechiel a profețit despre felul în care Dumnezeu îl va „stropi cu apă curată“ pe Israel în acea zi viitoare, pentru ca el să poată fi curat, gândul acelora care citeau aceste cuvinte se îndrepta spre cartea Numeri, unde de două ori avem menționată stropirea cu apă. În Numeri 8 ni se prezintă felul în care leviții erau curățiți pentru a putea intra în slujba lor; Moise spusese cu privire la ei: „Stropește peste ei apa pentru curățire“ (Numeri 8.7). În Numeri 19 ni se prezintă felul în care restul israeliților erau curățiți de diferite întinări. Din cenușa vițelei roșii era făcută „o apă de separare“, iar această apă trebuia stropită peste oamenii sau peste lucrurile care erau întinate. „Apa de separare“, care curățea, era făcută din „cenușa vițelei arse“ – o imaginea a morții lui Hristos; iar apa curgătoare (sau vie) este o imagine a Duhului.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Iosif le-a zis fraților săi: „Apropiați-vă de mine“. Și ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-ați vândut ca să ajungă în Egipt“.

    Geneza 45.4

    Iosif – salvatorul fraților săi

    Pentru Iosif, văzut ca unul care Îl prefigurează pe Isus Hristos, calea a dus prin suferință la glorie. În timp ce Iosif era încă în închisoare, Faraon a avut un vis tulburător și nimeni nu i l-a putut interpreta. Abia atunci paharnicul și-a amintit de Iosif. Adus înaintea lui Faraon, el i-a explicat visul cu ajutorul lui Dumnezeu. Iosif a fost eliberat din închisoare și a devenit administratorul șef al averii lui Faraon, devenind astfel al doilea om din Egipt. Visul lui Faraon s-a împlinit: au urmat întâi șapte ani de belșug în țară, timp în care Iosif a strâns rezerve de cereale care nu puteau fi numărate și pe care le-a pus în depozite uriașe, iar după ei au venit șapte ani de secetă și de lipsuri.

    Foametea bântuia și în Canaan, iar frații lui Iosif sufereau cumplit, așa că au venit și ei în Egipt pentru a cumpăra hrană. Au fost aduși în fața lui Iosif, dar ei nu l-au recunoscut; îl credeau dispărut sau mort. Pe măsură ce Iosif le punea la încercare dragostea lor frățească și încrederea lor, ei au devenit din ce în ce mai conștienți de vechea lor datorie față de Iosif: „Suntem într-adevăr vinovați față de fratele nostru … De aceea vine peste noi necazul acesta“ (Geneza 42.21). În cele din urmă, Iosif li s-a făcut cunoscut ca frate al lor, i-a iertat și a avut grijă de ei.

    Hristos, Mesia poporului Israel, a fost, ca și Iosif, respins de „frații“ Săi. Pentru vremurile din urmă, Biblia anunță un timp de mare necaz. Iar atunci mulți dintre „frații“ lui Hristos Îl vor accepta de bunăvoie ca Mântuitor și Domn. Hristos îi va primi „și astfel tot Israelul va fi mântuit“ (Romani 11.26).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 19.1-14 · Psalmul 120.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 2:14-24https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Faptul că Rahav a fost nu numai dintre vrăjmaşi, ci şi o persoană puţin recomandabilă, subliniază profunzimea harului divin. Ca şi o altă canaanită din timpul Domnului, credinţa ei o va face să participe, în sens spiritual, la „firimiturile“ care cad de pe masa copiilor lui Israel (Matei 15.22 …). Mijlocul prin care casa ei va fi protejată ne aminteşte de Paşte şi de sângele mielului uns pe uşori, făcând din Rahav o adevărată fiică a lui Israel. Prevăzând judecata care avea să se abată asupra Ierihonului, ea şi ai ei sunt invitaţi să se aşeze sub protecţia funiei stacojii. Remarcăm că aceasta este imediat legată la fereastră. Să ne punem cât mai repede la adăpostul sângelui răscumpărător − iată ce ne învaţă Rahav, dacă până acum nu am făcut-o încă, pentru că judecata se va abate asupra lumii cu aceeaşi certitudine cu care a venit asupra Ierihonului. Această femeie îşi proclamă certitudinea că Dumnezeul lui Israel va repurta victoria şi se sprijină pe promisiunea că ea o primeşte din partea Sa.

    Raportul celor două iscoade este total diferit de cel al celor zece cercetaşi din Numeri 13. „Cu adevărat, Domnul a dat (nu va da) în mâinile noastre toată ţara“. Acest verset, 24, este împlinirea ad-litteram a ceea ce declara cu patruzeci de ani mai înainte cântarea de la Marea Roşie (Exod 15.15 sf.).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FĂ-ȚI PARTEA DIN TOATĂ INIMA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea…” (Efeseni 4:16)

    Ai auzit probabil spunându-se că, dacă nu ești persoana aflată la conducere, rareori se schimbă perspectiva. Problema este, însă, că nu toată lumea poate fi persoana aflată în frunte. Și este mai bine să fii un actor care lucrează decât o vedetă fără loc de muncă; cel puțin vei fi în piesă! În plus, majoritatea marilor realizatori, dacă sunt sinceri, îți vor spune că nu ar fi putut reuși singuri; au avut nevoie de contribuția fiecărui membru al echipei.

    Așa că, dacă Dumnezeu te-a pus astăzi într-un rol în care trebuie să oferi sprijin, acceptă-l fără să te plângi. Fă-ți partea, pentru ca întreaga producție să fie mai puternică. Nu numai că vei învăța totul despre spiritul de echipă, iar acest lucru este important pentru momentul în care vei ajunge să conduci, dar vei învăța și virtutea hristică a smereniei.

    Biblia spune că vei „creşte în toate privinţele, ca să ajungi la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste.” (Efeseni 4:15-16).

    Așadar, fă-ți partea din toată inima. Oprește-te și gândește-te la modul în care îți trăiești viața. Dai tot ce ai mai bun din tine, sau te abții, sperând că altcineva îți va recunoaște talentul? Nu este vorba despre măreția rolului care ți-a fost dat, ci despre cât de mult efort și interes depui ca să-ți faci treaba. Dacă Dumnezeu te-a pus într-un rol secundar, și nu într-unul principal, este pentru că El știe că echipa are nevoie de calitățile și de talentele tale specifice.

    Cere-I lui Dumnezeu să te ajute să accepți rolul pe care ți l-a dat – oricare ar fi acesta – și învață să-l împlinești cu recunoștință și demnitate. Așa că, adu-ți contribuția în oricare dintre pozițiile în care te afli astăzi, și fă-ți partea din toată inima!

  • 26 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar Aceluia care poate să vă întărească, după evanghelia mea și predicarea lui Isus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei ținută ascunsă timp de veacuri, dar arătată acum și, prin scrieri profetice, potrivit poruncii eternului Dumnezeu, făcută cunoscut tuturor națiunilor, spre ascultarea credinței – singurului Dumnezeu înțelept, Lui fie glorie, prin Isus Hristos, pentru totdeauna! Amin.

    Romani 16.25-27https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Inima apostolului era atât de plină de ceea ce el numește „evanghelia sa“ – această taină stătea necurmat atât de proaspătă și de vie înaintea sufletului său – că și acum nu poate încheia fără a arunca încă o privire către ea. Această taină fusese, după cum spune el, ținută ascunsă timp de veacuri, dar era „arătată acum și, prin scrieri profetice, potrivit poruncii eternului Dumnezeu, făcută cunoscut tuturor națiunilor, spre ascultarea credinței“ (versetele 25 și 26). Duhul lui Dumnezeu tăcuse în veacurile trecute în legătură cu aceste lucruri. Profeții vechiului legământ dăduseră mai înainte mărturie despre „patimile care erau pentru Hristos și gloriile de după acestea“, dar gândurile lui Dumnezeu despre Hristos și Adunare nu fuseseră nicicând cunoscute; ele au fost vestite abia prin scrierile profetice ale Noului Testament. Ce caracter important primește deci și ultima parte a epistolei apostolului! Acești oameni fuseseră nu doar trimiși ai lui Dumnezeu, ci și profeți. Ei fuseseră cei care construiseră temelia pe care suntem zidiți noi (Efeseni 2.20).

    Ar fi fost imposibil ca în planul lui Dumnezeu să fie descoperită taina despre Hristos și Adunare în timpul legii. Dar, după lucrarea îndeplinită de Hristos la cruce și după glorificarea Sa sus, la dreapta Măririi, erau îndeplinite toate condițiile, iar ea a fost descoperită potrivit poruncii eternului Dumnezeu și făcută cunoscut prin scrieri profetice tuturor națiunilor, spre ascultarea credinței. Căile vremelnice ale lui Dumnezeu erau legate de Israel și de pământ. Gândurile Sale veșnice, legate de „taină“, au fost făcute cunoscut acum tuturor națiunilor, iar privilegiul nostru binecuvântat este să le primim în simplitatea ascultării credinței și să le privim cu admirație. O, acest singur Dumnezeu înțelept! Cât de adânci sunt gândurile Sale, cât de vrednice de uimire sunt căile Sale, cât de nepătrunse sunt faptele Sale!

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tu ești Dumnezeu care mă vede!

    Geneza 16.13

    Mona Lisa

    Celebrul tablou Mona Lisa poate fi văzut în Muzeul Luvru din Paris. Această pictură a fost realizată între 1503 și 1506, în urmă deci cu câteva sute de ani, de Leonardo da Vinci. Oamenii vin de pretutindeni pentru a admira această operă, cunoscută ca fiind cea mai renumită din istoria picturii, reprezentând o femeie cu expresie gânditoare și cu un surâs abia schițat. Ceea ce este ciudat la chipul acestei femei este faptul că, indiferent de locul în care te afli în cameră, nu poți scăpa de acest surâs al ei misterios. Ea se uită mereu la tine. Adesea, ghidul din muzeu le spune vizitatorilor: „Mona Lisa vede și cunoaște pe toată lumea“. Ea este doar o pictură, dar, datorită măiestriei pictorului, pare vie.

    Acest tablou amintește de o femeie din Biblie care de asemenea și-a dat seama că este mereu supravegheată și care a exclamat: „Tu ești Dumnezeul care mă vede!“ (Geneza 16.13). Este vorba de Agar, care fugea de stăpâna ei, Sarai.

    Dumnezeu vede totul și de privirea Lui nu putem scăpa. El veghează mereu asupra noastră, iar acesta este fie un gând reconfortant, atunci când Îl iubim și Îi slujim, fie, când păcătuim, un gând care ar trebui să ne facă să ne oprim pentru a ne mărturisi păcatul.

    Indiferent unde te afli sau ce faci, ca și Agar, amintește-ți întotdeauna că Dumnezeu te vede. Nu poți scăpa niciodată de privirea lui Dumnezeu. El vede absolut totul! „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face“ (Evrei 4.13).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 18.19-32 · Psalmul 119.161-176

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Iosua 2:1-13https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Două mari obstacole închideau calea poporului spre Canaan. Primul era Iordanul, care constituia hotarul. Apoi, pe celălalt mal, cetatea de necucerit a Ierihonului. Iosua trimite într-acolo două iscoade. Misiunea lor pare a fi mărginită de această vizită la Rahav şi de a lua cunoştinţă nu de puterea duşmanului, ci de cea a lui Dumnezeu lucrând în inima acestei femei. Rahav a auzit ceea ce făcuse Dumnezeu pentru poporul Său. A crezut în El. În final iat-o că acţionează, deoarece „credinţa, dacă nu va avea fapte, este moartă în sine“ (Iacov 2.17), iar Iacov o ia drept pildă a acestui adevăr pe ea, o sărmană femeie canaanită, alături de însuşi Avraam (Iacov 2.25). În ochii oamenilor, fapta acestei femei − o trădare − este, desigur, criticabilă. Dar ea nu face decât să iasă în evidenţă mai bine deose­birea dintre o faptă a credinţei, plăcută lui Dumnezeu, şi o „faptă bună“, lăudată de oameni. Fapta celui credincios este departe de a fi întotdeauna înţeleasă şi apreciată de lume.

    Credinţa Rahavei îi va aduce un loc de cinste pe două liste remarcabile ale Noului Testament: genealogia Domnului Isus Hristos (Matei 1) şi enumerarea martorilor credincioşi din Evrei 11, unde va fi singura femeie numită în afară de Sara.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RĂNILE PROVOCATE DE DIVORȚ | Fundația S.E.E.R. România

    „Esau… a zis: „Cine sunt aceia?” Şi Iacov a răspuns: „Sunt copiii pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.” (Geneza 33:5)

    Din cauza ratei divorțurilor din zilele noastre, atât în interiorul Bisericii cât și în afara ei, persoanele implicate se confruntă cu provocarea de a uni două familii, într-una singură, când își găsesc pe altcineva. Iată câteva dintre aceste provocări, cumplite, pe care le îndură: dreptul de vizită, custodia, intervenția instanței și implicarea foștilor socri. Adăugați la acestea un munte de hârtii și specificații legale, și este ca și cum ai negocia un tratat internațional de pace. Tu ai ales să te recăsătorești, dar copiii tăi nu au avut această opțiune. Așadar, nu este suficient să-i aduni pe toți sub același acoperiș și să le spui: „Fiți cuminți!” Lumea lor a fost răsturnată cu susul în jos și trebuie să le acorzi timp să digere situația și să-și găsească locul în noua ordine a lucrurilor. „Dragostea ne va rezolva toate problemele” poate fi un slogan frumos, dar nu este adevărat.

    Dacă ești în această situație s-ar putea să spui: „Dar Biblia ne învață că: „Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:8). Da, dar mai spune și că „Dragostea este îndelung răbdătoare și plină de bunătate” (1 Corinteni 13:4). Vei avea nevoie de camioane întregi de răbdare și bunătate pentru ca acest lucru să funcționeze.

    Așadar, dacă ai ales să te recăsătorești:

    1) Pregătește-te – pe tine dar și pe copiii tăi – pentru schimbările care urmează să aibă loc.

    2) Ascultă temerile copilului tău, fără să-i spui: „Nu fi prostuț, totul va fi bine!” Atât timp cât ei au nevoie să vorbească, tot atât timp tu ai datoria să-i asculți!

    3) Roagă-te, roagă-te, roagă-te! Cere-I lui Dumnezeu să-ți arate planul Său cu privire la o altă căsătorie, și așteaptă ca El să te călăuzească – astfel încât această fuziune să fie cât mai puțin dureroasă și fără stres pentru copiii tăi (sau ai voștri).

    Noul tău soț (sau soție) poate eventual împlini nevoile tale de dragoste și siguranță – dar nu uita că și copiii tăi au exact aceleași nevoi!

  • 23 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ucenicii deci s-au întors la ei acasă. Dar Maria stătea afară lângă mormânt și plângea.

    Ioan 20.10,11 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Ucenicilor le lipsea nu doar înțelegerea divină, pe care o dă Cuvântul, ci și o inimă care să fie întreagă pentru Hristos, care să facă din El Obiectul suprem al sufletului. Cu Maria lucrurile stăteau cu totul altfel. Și ei îi lipsea înțelegerea, dar dragostea ei era de așa fel, încât ea se gândea doar la Hristos. Ea nu își mai putea găsi odihna și locul într-o lume din care El este absent. Astfel că citim: „Maria stătea afară lângă mormânt și plângea“. Dragostea o transformase într-o femeie singuratică și cu inima frântă. Dacă Hristos nu mai era, atunci nu mai era nimic pentru Maria. Însă, în acest loc de afară, ea Îl găsește pe Hristos, iar El o conduce într-o relație nouă și cerească. Dragostea față de Hristos o desprinde de această lume și, prin legătura cu El, ea este condusă într-o altă lume.

    În singurătatea ei, ea privește în mormânt și îi vede pe cei doi îngeri, care îi spun: „Femeie, de ce plângi?“. Absorbită cu meditarea la Hristos, ea nu exprimă nicio surpriză la vederea acestor ființe angelice și afirmă, nu cum le spusese ucenicilor: „L-au luat pe Domnul“, ci: „L-au luat pe Domnul meu“. Orice ar fi putut gândi alții despre Isus, Maria afirmă cu toată încrederea dragostei: «El este al meu».

    Unui astfel de credincios Îi face plăcere Domnului să Se descopere pe Sine. Întorcându-se, ea vede pe Unul despre care crede că este grădinarul, iar Acesta o întreabă: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?“. Fără a-I menționa numele Celui pe care Îl caută, ea răspunde: „Domnule, dacă tu L-ai luat de aici, spune-mi unde L-ai pus, și eu Îl voi lua“. Cu inima plină de Hristos, ea presupune că toți ar trebui să știe la cine se referă. Deodată, Domnul Se descoperă pe Sine Însuși cu un cuvânt, spunând: „Maria!“. Astfel că, așa cum a făcut adesea în această Evanghelie, Păstorul Își cheamă oile pe nume, iar oaia, auzind glasul Lui, Îl recunoaște cu mare plăcere pe Stăpânul ei.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, făcând din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiți-le cu bunăvoință ca Domnului, și nu ca oamenilor.

    Efeseni 6.6,7

    Lucra cu hărnicie

    Era dimineața devreme și afară era încă întuneric. În timp ce așteptam autobuzul, priveam cum un bărbat de pe cealaltă parte a străzii pustii curăța de zor, la acea oră matinală, suprafețele mari de sticlă de la intrarea unui hotel. Aplica energic un agent de curățare, îndepărta petele și ștergea sticla până era uscată. Nimeni nu stătea să-l supravegheze și, în plus, în cursul zilei un număr mare de oaspeți ai hotelului vor trece pragul acelor uși de sticlă și le vor murdări din nou. Cu toate acestea, bărbatul lucra cu cea mai mare grijă pentru a se asigura că ușile de sticlă deveneau impecabil de curate. Aceasta m-a impresionat.

    „Ce lecție pentru noi toți care suntem creștini!“, m-am gândit. Toată activitatea noastră ar trebui să fie caracterizată de o înaltă etică profesională. Chiar dacă nimeni nu ne observă și nimeni nu ne laudă munca, ar trebui să facem tot ce putem mai bine, ca și cum lucrul ar fi pentru Domnul Isus. Eforturile noastre ar trebui să izvorască nu din dorința de a câștiga aprobarea oamenilor, ci din conștiența profundă că suntem „slujitori ai lui Hristos“.

    Ceea ce contează în ochii Domnului nu este importanța muncii noastre, ci felul în care lucrăm. Acesta este un gând încurajator pentru cei a căror muncă nu atrage prea multă atenție. Cu siguranță, Domnul Isus ia aminte la credincioșia și la dedicarea noastră. El ne va da mereu siguranța și bucuria că Îi suntem pe plac, atunci când facem voia Sa din toată inima.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 16.35-63 · Psalmul 119.113-128

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 33:13-39https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Tot ceea ce este „cel mai preţios“ trebuie să fie pentru Iosif, simbol al Domnului Hristos. De cinci ori vom întâlni această expresie. Totuşi nimic nu este mai de preţ pentru Domnul Isus decât dragostea Bisericii Sale, a răscum­păraţilor Săi. Cel care a fost „despărţit de fraţii Săi“ (Geneza 49.26) a rămas „despărţit dintre fraţii săi“ (v. 16). În virtutea suferinţelor lui din groapă şi din închisoare, apoi a gloriei sale în Egipt, Iosif ocupă pe drept această poziţie deosebită. Tot astfel este şi cu Domnul Isus. Nimeni nu L-a putut însoţi pe acel drum grozav al Calvarului. A fost singur pe cruce. De aceea Dumnezeu I-a dat pentru totdeauna un loc deosebit: El L‑a înălţat foarte sus“, „I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume“, L-a „uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Săi“ (Filipeni 2.9; Psalmul 45.7).

    Ca într-un minunat tablou, împărăţia de o mie de ani a Domnului Hristos este evocată prin binecuvântările seminţiilor. Spre deosebire de ceea ce a pronunţat Iacov, acestea nu cuprind nici o învinuire, nici o restricţie. Această a doua listă nu are totuşi trecută o persoană. Aţi remarcat-o? Este vorba de Simeon, odinioară asociat cu Levi în aceeaşi condamnare (Geneza 49.5). Levi, obiect al harului, este binecuvântat din plin. Dar Simeon, unde este el? Este o problemă serioasă! Numele vostru este el în Cartea Vieţii?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TRĂIEȘTE CUVÂNTUL! | Fundația S.E.E.R. România

    „Am mai multă pricepere… căci păzesc poruncile Tale.” (Psalmul 119:100)

    Un pastor și autor creștin spunea: „Cuvintele tipărite pe paginile Bibliei sunt mărturia revelației vii și active a Dumnezeului creației și-al mântuirii, a Dumnezeului iubirii care a devenit Cuvântul făcut trup în Isus – și ar fi bine să nu uit acest lucru. Dacă în citirea Bibliei pierd contactul cu această trăire, dacă nu reușesc să-L ascult pe acest Isus viu, să mă supun suveranității Sale și să răspund iubirii Sale, devin arogant în cunoașterea mea și impersonal în comportamentul meu. Un mare rău se face vieții creștine prin citirea defectuoasă a Bibliei.”

    Așadar, nu este suficient să citești zilnic Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să fii consecvent în a pune în practică învățăturile și principiile sale. Psalmistul exclamă: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvântul Tău. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:97-105).

    Biblia devine un cuvânt viu atunci când te hotărăști să trăiești în fiecare zi în conformitate cu principiile și preceptele sale. Așa că, trăiește conform Cuvântului lui Dumnezeu!

  • 22 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, mai bine să suferiți făcând binele, decât făcând răul; pentru că și Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu, fiind omorât în carne, dar făcut viu în Duh.

    1 Petru 3.17,18https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Se poate să fie potrivit cu voia lui Dumnezeu ca noi să suferim, dar suferim noi oare pentru că am făcut binele, sau pentru că am făcut răul? În cel de-al doilea caz, suferința poate fi rânduită de Dumnezeu pentru disciplinarea noastră; în primul caz, suferința ne face părtași la umblarea lui Hristos aici, pe pământ. Această umblare a lui Hristos L-a adus în situația de a suferi o singură dată pentru păcate (fără a vorbi despre o viață în care fiecare pas era o suferință), El, Cel Drept (acesta este caracterul Său absolut), pentru cei nedrepți (acesta este caracterul nostru, la fel de absolut), ca să ne aducă la Dumnezeu. Avem aici scopul tuturor suferințelor Sale.

    Ne este dată puterea de a suferi pentru că facem binele; și El a făcut acest lucru în perfecțiunea Sa absolută; dar numai El putea să sufere pentru ca noi să fim împăcați cu Dumnezeu și să devenim copii ai lui Dumnezeu. Lucrarea Lui în favoarea noastră are două laturi:

    1. El a fost omorât în carne; El a trecut prin condamnarea absolută care ni se cuvenea pentru păcatele noastre și care nu se putea termina decât prin moarte. Dar El a trecut în partea cealaltă a condamnării:

    2. El a fost făcut viu prin Duhul. Duhul L-a găsit pe acest Om în moarte și I-a dat viața, o viață care a triumfat pentru totdeauna asupra morții și asupra păcatelor!

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Toți, fără excepție, au început să se scuze.

    Luca 14.18

    Nicio scuză nu va rezista!

    Este o listă lungă cu posibile scuze pentru respingerea Domnului Isus. Dar, având în vedere că este vorba despre o problemă de viață și de moarte, toate acestea nu au, de fapt, nicio valoare.

        Ți-e teamă de ceea ce vor gândi semenii despre tine timp de cel mult 80 de ani? – Nu te preocupa de aceasta, pentru că este pentru scurt timp în comparație cu o veșnicie fără sfârșit! Preocupă-te în schimb de ceea ce va gândi Dumnezeu despre tine o veșnicie!

        Ți-e teamă că, dacă te decizi pentru Isus, va trebui să renunți la lucruri presupuse importante? – Isus îți poate da mai mult decât toate lucrurile pe care ți le oferă lumea!

        Ți-e teamă că va trebui să renunți la comportamentul tău păcătos? – Mai bine să nu mai păcătuiești și să fii mântuit, decât să rămâi într-o stare păcătoasă și să ajungi în iad!

        Te temi că prietenii sau chiar familia te vor evita? – Isus promite să te primească în familia lui Dumnezeu cu milioane de „membri ai familiei“ care îți vor fi alături.

        Pur și simplu nu vrei să recunoști în fața lui Isus că ești păcătos și pierdut? – Din moment ce este o chestiune de viață și de moarte, acest mod de gândire este riscant. La doctor recunoști că ești bolnav și că ai nevoie de ajutor.

    Da, ai nevoie de Isus, pentru că nicio scuză nu va rezista!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 16.1-34 · Psalmul 119.97-112

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 33:1-12https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Fiind pe punctul de a părăsi poporul, omul lui Dumnezeu lasă să vorbească afecţiunile sale. Nu mai este ceasul îndemnurilor; îşi ia rămas bun de la cei pe care îi iubeşte, ultimul său mesaj fiind o bi­necuvântare (com­pară cu Luca 24.50). Moise este un demn reprezentant al Dumnezeului care „iubeşte popoarele“ şi care îi ţine pe „toţi sfinţii Săi“ în mâna Sa (v. 3). Asigurare completată cu promisiunea Domnului Isus: „Nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu“! (Ioan 10.29).

    Comparând această binecuvântare a lui Moise cu cea a lui Iacov din Geneza 49, observăm câteva diferenţe pline de învăţăminte pentru noi. După mărturia tatălui său, Levi era un om violent, crud. Dumnezeu, privind spre credincioşia fiilor săi (Ex. 32.26), a făcut din el „bărbatul evlavios“ al său (v. 8) şi i-a dat în grijă sanctuarul. De partea sa, Beniamin fusese numit „un lup răpitor“ (Geneza 49.27). Prin har, el devine „preaiubitul Domnului“ (v. 12) şi acest „lup“ va ocupa locul oii regăsite, pentru că se spune: „el va locui între umerii Săi“ (v. 12; Luca 15.5). Atât de «completă» este transformarea pe care o produce Evanghelia în cel care o primeşte! Aceasta a fost experienţa unui Saul din Tars care a făcut parte tocmai din această seminţie a lui Beniamin şi care, din prigonitor îndârjit, a devenit martor şi slujitor credincios al Domnului (1 Timotei 1.12, 13).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎMPLINEȘTE CUVÂNTUL! | Fundația S.E.E.R. România

    „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22)

    Un autor creștin a scris: „Din cuvântul latinesc pentru „ascultare” (auditum) își trage rădăcina cuvântul „audit” (verificare). Când auzi o prelegere, tu preiei o mulțime de informații, dar… ce faci cu ele? Nu ai teme pentru acasă de făcut… sau, dacă le faci, nu urmează să fie verificate și notate. Nu dai teste și nici nu primești vreo apreciere.

    Același lucru este valabil și în viața noastră spirituală: nu primești aprecieri pentru că auzi Scriptura; trebuie s-o pui în practică. Fiecare cuvânt din Scriptură trebuie tradus prin ascultare și trăire. În lumea occidentală, se face o distincție între a ști și a face. Dar nu exista o astfel de distincție în gândirea iudaică antică.

    A cunoaște însemna a face și a face însemna a cunoaște. Dacă nu făceai un lucru, nu-l cunoșteai cu adevărat. Așadar, cunoașterea nu este suficientă. Adevărul trebuie transpus în viață!” În epistola lui Iacov citim: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25).

    Dumnezeu nu te binecuvântează pentru ceea ce știi, ci pentru ceea ce faci în legătură cu ceea ce știi. Așadar, de fiecare dată când dai peste un verset care simți că te îndeamnă să faci un anumit lucru, pune-l în practică chiar în acea zi!

  • 21 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vestea despre ascultarea voastră a ajuns la toți. Mă bucur deci de voi, dar doresc să fiți înțelepți față de bine și simpli în ce privește răul. Iar Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos fie cu voi. Amin.

    Romani 16.19,20https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Oamenii acestei lumi caută ca, prin preocuparea cu răul, să se păzească de înșelăciune și de minciună. Cu cel credincios, lucrurile stau altfel; el cunoaște înțelepciunea de sus, care „este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, nepărtinitoare și neprefăcută“ (Iacov 3.17).

    Pe el nu-l interesează să cunoască diferitele înfățișări și nuanțe ale răului, ci el este simplu în ce privește răul, „prunc la răutate“ (1 Corinteni 14.20), dar „înțelept față de bine“. Preocupat cu binele, auzind vocea Bunului Păstor și ascultând cu atenție învățăturile bune ale Duhului lui Dumnezeu, el merge în pace pe drumul pe care Domnul său a mers mai înainte, calea despărțirii sfinte și a bunătății și a înțelepciunii divine. Cunoaște această cale și nu are nevoie să cunoască vreo alta. Știe bine că încă se găsește pe scena răului, unde domnește Satan și unde răul triumfă atât de des, dar știe și că puterea lui Satan a fost frântă la cruce și aude cu bucurie că Dumnezeul păcii, a Cărui credincioșie ține veșnic, „va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele noastre“.

    În curând – auzi, suflete al meu, și bucură-te! Dacă Dumnezeu, în harul Său, a amânat până astăzi venirea judecății, Judecătorul stă la ușă, Mântuitorul vine curând! Iar până atunci, harul Domnului tău Isus Hristos va fi cu tine în toate zilele (versetul 20). Nu uita aceasta!

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți nevoie de toate aceste lucruri.

    Matei 6.32

    Dumnezeu răspunde la rugăciune

    La vechiul armoniu (instrument muzical asemănător pianului) al familiei Modersohn nu se mai putea cânta, iar ei nu își permiteau unul nou.

    Așa că tatăl, Ernst Modersohn (1870-1948), le-a dat un sfat copiilor săi: „Spuneți-I Domnului Isus! Dacă El consideră că este necesar, ni-l va da“. Și copiii au început să se roage. „Doamne Isuse, Te rugăm, dă-ne un armoniu nou.“

    Dintr-odată s-au petrecut lucruri cu totul surprinzătoare. În timpul unei călătorii în luna noiembrie, o femeie i-a înmânat pastorului Modersohn o bancnotă de 20 de mărci pentru copiii săi; așa ceva nu se mai întâmplase niciodată!

    Când domnul Modersohn s-a întors acasă, soția sa i-a arătat o scrisoare tocmai sosită care conținea 200 de mărci. Pentru cine erau banii? Din nou pentru copiii lor! Mâna Domnului era la lucru!

    Ernst Modersohn a comandat cu mare discreție un nou instrument, care costa 225 de mărci. Așadar, mai lipseau doar 5 mărci. Dar Dumnezeu a purtat de grijă și pentru aceștia și pentru costurile de transport!

    Ce bucurie când copiii au văzut noul armoniu! Tatăl le-a spus: „Copii, dacă vă veți îndoi vreodată în viață de faptul că Dumnezeu răspunde la rugăciuni, atunci acest instrument să vă amintească mereu că Dumnezeu răspunde la rugăciune!“.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 14.12-15.8 · Psalmul 119.81-96

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 32:34-52https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Versetele care încheie cântarea lui Moise amintesc de faptul că Dumnezeu este suveran, că este „Acelaşi“ şi că, în consecinţă, ne putem aştepta ca El să aibă ultimul cuvânt. Care este acest cuvânt final? Răzbunarea pentru vrăjmaşii de mult nepedepsiţi, dar şi iertarea pentru poporul Său, împreună cu care se vor bucura naţiunile tot timpul mileniului (v. 43).

    Moise încheie învăţăturile sale printr-un ultim îndemn la ascultare: „Puneţi-vă la inimă “ cuvintele acestea, ale legii acesteia, „este viaţa voastră“ (v. 46, 47; Isaia 55.3; Proverbe 4.13 şi 7.2). Unii tineri gândesc că, pentru „a-şi trăi viaţa“, trebuie să lase deoparte orice îndrumare şi mai ales pe cea a lui Dumnezeu. Aceste versete afirmă, iar experienţa noastră confirmă, că a te pleca sub jugul binecuvântat al Domnului înseamnă de fapt „a apuca“ ceea ce este „adevărata viaţă“ (1 Timotei 6.19).

    Instrucţiunile lui Moise au luat sfârşit. Ca un adevărat mijlocitor, el a vorbit Domnului despre popor şi poporului despre Domnul. Acum avea să părăsească poporul. Evrei 13.7 ne îndeamnă să ne amintim de conducătorii credincioşi care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi dintre aceştia nu mai sunt printre noi. Totuşi, autorul epistolei adaugă: „Isus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci“ (Evrei 13.8; comparaţi cu v. 39).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SURPĂ ÎNTĂRITURILE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Armele cu care ne luptăm noi… sunt… întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4)

    Când Biblia vorbește despre o întăritură, ea se referă la o zonă din viața ta care este controlată de o gândire greșită. Iar acea întăritură va atrage oameni care gândesc la fel și care se hrănesc din ea. Dar există o veste bună: Dumnezeu poate și vrea să-ți descopere „întăriturile” din viața ta, precum și ceea ce le-a cauzat. Unii dintre noi sunt preocupați obsesiv de bani, pentru că au crescut în vremuri grele, în lipsuri, și nu-și doresc ca să experimenteze asta și copiii și familia lor. Prin urmare, sunt înclinați să depindă mai mult de ei înșiși decât de Dumnezeu.

    Când vine vorba de bani, noi îi economisim, îi ascundem, îi păstrăm… dar ne este teamă să-i investim. Și pentru că ne e teamă să-i „semănăm”, ratăm însăși recolta care ne-ar rezolva problema! „Așadar, ce pot face cu întăritura mea?”, poate că întrebi… Atac-o – folosind Cuvântul lui Dumnezeu! Nu trebuie să accepți tot ce-ți vine în minte, poți discerne și poți alege! Dacă un gând se aliniază la Cuvântul lui Dumnezeu, acceptă-l; dacă nu, respinge-l! Când Satan vine împotriva ta, nu sta cu mâinile încrucișate, spunând: „Aș vrea să mă lase în pace. N-am chef de luptă astăzi!” Dacă faci asta, el te va „înghiți” (vezi 1 Petru 5:8)!

    Apostolul Pavel descrie Biblia ca fiind „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). Ai înțeles ce-nseamnă asta? Că Duhul Sfânt care locuiește în tine va mânui sabia Scripturii pentru tine – desigur, dacă tu ți-ai făcut partea, adică ai strâns Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta! Vrei să dobori întăriturile din viața ta?

    Reprogramează-ți mintea cu adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu!

  • 20 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mai bine doi decât unul, pentru că au o bună răsplată pentru truda lor … și o funie împletită în trei nu se rupe ușor.

    Eclesiastul 4.9,12https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Aceste versete sunt de obicei citite la nunți, însă este evident că Eclesiastul a avut în vedere un scop mai larg atunci când a scris despre diferitele relații și despre binecuvântările care decurg din ele.

    În primul dintre ele, el vorbește despre trudă. Într-adevăr, este nevoie de trudă pentru a menține o relație în bune condiții. Acest lucru se aplică tuturor situațiilor de „sub soare“ în care ne-am putea afla, ca ființe omenești. Însă relațiile dintre cei credincioși trebuie însoțite de o trudă specială: relația de căsătorie, de familie, de adunare și cea legată de lucrarea Domnului.

    În fiecare dintre aceste relații este necesar ca, din când în când, să ne aducem aminte de regulile biblice conform cărora trebuie să trăim și să lucrăm împreună. Și ce este de făcut atunci când se ivește o problemă? Trebuie ca unul dintre noi să ia inițiativa și să-l abordeze pe celălalt. Dacă au fost comise greșeli, dacă cineva s-a făcut vinovat față de altcineva, există întotdeauna calea mărturisirii și a iertării. Un astfel de efort va avea întotdeauna o bună răsplată.

    Chiar dacă uneori pot apărea complicații, merită să nu străbatem drumul singuri. Se menționează de asemenea pericolul căderii. Cine nu cunoaște despre acest lucru? Cât de bine este deci să ai pe cineva care să te ridice! Iar într-o lume din ce în ce mai digitalizată și mai rece din punct de vedere moral, avem nevoie de căldura dragostei frățești. Nu trebuie să căutăm, așa cum a făcut Petru, căldura focului acestei lumi necredincioase (Ioan 18.18), ci căldura de care să ne bucurăm trebuie să fie cea a părtășiei celor credincioși.

    Și să nu uităm că, în cele din urmă, „funia împletită în trei“ este cea care nu se rupe. Noi îi dezamăgim pe unii, iar alții ne dezamăgesc pe noi, însă dacă relațiile noastre sunt întemeiate în Domnul și sunt întărite de El, ele nu se vor rupe în perioade de criză.

    F. Ulrich

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pe mai-marele paharnicilor l-a pus iarăși în slujba lui de paharnic … iar pe mai-marele brutarilor l-a spânzurat, așa cum Iosif le interpretase.

    Geneza 40.21,22

    Iosif – nevinovat printre infractori

    Negustorii l-au dus pe Iosif în Egipt și l-au vândut ca sclav unui înalt funcționar de la curtea lui Faraon. Acolo a ajuns administratorul proprietăților acestuia. Dar apoi, pe nedrept, Iosif a fost acuzat și aruncat nevinovat în închisoare. Cu timpul a devenit confidentul tuturor deținuților. Într-o zi, alți doi infractori au fost aruncați în închisoare: mai-marele paharnicilor și mai-marele brutarilor lui Faraon. Noaptea au avut amândoi vise ciudate, pe care nu și le puteau explica. Iosif i-a încurajat să-i povestească lui visele. „Interpretările sunt ale lui Dumnezeu“, le-a spus el. – Uimitor! În exterior, viața lui Iosif părea lipsită de perspectivă, dar el a ținut cu tărie la ceea ce Dumnezeu îi arătase în tinerețe. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Iosif le-a interpretat visele și ceea ce el profețise s-a împlinit: mai-marele paharnicilor a fost repus în funcție, iar mai-marele brutarilor a fost condamnat la moarte.

    Regăsim în acest tablou al lui Iosif imagini din viața lui Isus: condamnat în mod nevinovat, numărat printre cei fărădelege și, în cele din urmă, răstignit între doi tâlhari. La fel ca în cazul mai-marelui paharnicilor și al mai-marelui brutarilor, cei doi tâlhari au avut direcții opuse: unul a intrat în „viață“, ajungând în Paradis, iar celălalt a intrat în „moarte“, așteptându-l judecata. Dar există și o diferență remarcabilă! Astfel, dacă Iosif este cel care îi spune paharnicului: „Adu-ți aminte și de mine“, în tabloul răstignirii vedem că tâlharul este cel care cere acest lucru: „Adu-Ți aminte de mine“. Și Hristos i-a dat mântuirea veșnică.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 14.1-11 · Psalmul 119.65-80

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 32:15-33https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Cântarea pe care au învăţat-o fiii lui Israel de la Moise nu avea, în mod trist, decât o singură strofă! Cea pe care am învăţat-o ieri împreună cu poporul, exceptând v. 5, Îl preamărea pe Dumnezeu. Să privim acum latura omului! Bogăţiile date de Domnul poporului Său, enumerate în v. 14, nu au făcut în final decât ca acesta să se îngraşe (v. 15). În loc să se alipească mai puternic de „Stânca mântuirii sale“, aducându-I grăsimea mieilor şi jertfe de băutură (v. 14), Israel L-a părăsit, L-a dispreţuit, L-a întărâtat şi, în final, L-a uitat (v. 15, 16, 18). Câtă nerecunoştinţă! Şi, cu toate acestea, nu ne asemănăm noi uneori cu acest popor mizerabil? Nu „ne … îngrăşăm“ noi în mod conştient cu belşugul cu care ne umple Tatăl nostru? Facem să prospere lucrurile noastre pământeşti, uitând să-I acordăm Domnului locul care Îi aparţine în viaţa noastră. Celor care sunt „bogaţi în veacul de acum“ li se porunceşte „să nu se încreadă în nesiguranţa bogăţiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belşug, ca să ne bucurăm de ele“ (1 Timotei 6.17). Dacă fiii lui Israel ar fi avut înţelepciune, „ar fi cugetat la sfârşitul lor de la urmă“ (v. 29).

    Să ne dea Domnul înţelepciunea să administrăm darurile Sale ca unii care avem să-I dăm socoteală la momentul întoarcerii Sale!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU TRĂI CA UN ÎNFRÂNT! | Fundația S.E.E.R. România

    „Acum voi sunteți curați din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” (Ioan 15:3)

    Cuvântul lui Dumnezeu este ca o rețetă de la medic. Nu trebuie să înțelegi cum acționează medicamentul, trebuie doar să continui să-l iei cu perseverență și încredere. Se întâmplă ceva uimitor atunci când te hrănești regulat cu Cuvântul lui Dumnezeu: ispita începe să-și piardă autoritatea, și puterea biruinței începe să-i ia locul. De fiecare dată când te întâlnești cu un verset ce devine real pentru tine, dorința ta pentru Cuvântul lui Dumnezeu crește. Dar asta înseamnă că trebuie să citești Biblia chiar și atunci când nu ai chef, când crezi că nu ai timp sau când ai impresia că nu scoți prea multe din ea! Biblia spune: „După cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu care iese din gura Mea nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:10-11).

    Nu trebuie să experimentezi neapărat anumite senzații pentru a ști că puterea Cuvântului lui Dumnezeu lucrează în tine, pentru că el (Cuvântul) este viu și lucrător, într-adevăr, iar citirea Bibliei te va ține departe de păcat (așa cum păcatul te va ține departe de citirea Bibliei!).

    Se pare că după ce a păcătuit cu Batșeba, David a scris: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119:11). Ai înțeles acum de unde îți extragi puterea pentru a trăi victorios? Domnul Isus a spus: „Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” Te-ai săturat să trăiești o viață de om învins? Atunci scaldă-ți mintea în fiecare zi în Cuvântul lui Dumnezeu, și lasă-l să curgă peste tine până când orice urmă de păcat și carnalitate este spălată.

    Cuvântul de la Dumnezeu pentru tine este azi acesta: nu trăi ca un înfrânt!

  • 19 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ca niște prunci născuți de curând, să doriți mult laptele spiritual curat al Cuvântului, ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați gustat că Domnul este bun.

    1 Petru 2.2,3 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    În ce privește Cuvântul lui Dumnezeu, suntem îndemnați să păstrăm întotdeauna tendința nou-născutului care dorește mult laptele prin care crește și de care se bucură. Cuvântul, care este sămânța vieții, este în același timp ceea ce dă Dumnezeu pentru întreținerea vieții. Orice dorință reală pentru Cuvânt rezultă din faptul că am gustat că Domnul este bun. Cu cât ne bucurăm mai mult de părtășia cu Domnul, cu atât mai mult dorim să ne așezăm la picioarele Sale și să ascultăm Cuvântul Său. A-L căuta pe Hristos pe fiecare pagină a Scripturii va produce interes și dragoste pentru Cuvântul lui Dumnezeu și va face clare și simple chiar și pasajele dificile. Cineva a zis: «Biblia este o carte destinată chiar și copiilor… „De copil cunoști Sfintele Scrieri“ (2 Timotei 3.15) care pot să dea înțelepciune cu privire la mântuire și să-l facă pe omul lui Dumnezeu deplin pregătit pentru orice lucrare bună. El Se descoperă copilașilor, pentru că înțelepții și cei inteligenți nu vor să-L asculte».

    Maria din Betania este un exemplu remarcabil al unui suflet care, după ce a gustat că Domnul este bun, a găsit fericirea în a sta la picioarele Sale și a asculta Cuvântul Său. Dacă am fi pătrunși mai în profunzime de bunătatea Domnului, am fi mereu atrași de Cuvânt, așa cum este atras de lapte un nou-născut; ne-am bucura de orice ocazie de a ne hrăni cu el și de a ne strânge pentru a-l citi. Și astfel sufletul nostru va crește spre mântuire. Vom fi, puțin câte puțin, eliberați de tot ce ne împiedică să creștem spiritual, până ce vom ajunge în sfârșit la mântuirea finală, la venirea lui Hristos, când trupul smeririi noastre va fi făcut asemenea trupului gloriei Sale. A dori hrană este dovada sănătății nou-născutului. Astfel, sănătatea spirituală se arată prin dorința după hrana duhovnicească a Cuvântului; nu numai dorința de înțelegere a adevărului, ci dorința după Cuvântul care hrănește sufletul, prezentându-L pe Hristos și făcându-L mai prețios pentru el.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    M-ai încurajat și mi-ai întărit sufletul.

    Psalmul 138.3

    Unde este stația de încărcare?

    Elli este foarte entuziasmată. Tocmai și-a cumpărat un autoturism electric. Nu-i vine să creadă cât de elegant se conduce o astfel de mașină. Accelerația este, de asemenea, excelentă. După o săptămână însă apare o problemă. Bateria este aproape descărcată. Unde este următoarea stație de încărcare? Într-o suburbie, dar în acea parcare trebuie să plătească chiar și o taxă de parcare în timpul procesului greoi de încărcare a bateriei. Dar, cumva și undeva, încărcarea trebuie să funcționeze, altfel nu mai are rost o astfel de mașină…

    Elli își imaginează că ar fi minunat dacă ar exista peste tot roboți de încărcare echipați cu senzori cu ultrasunete, cu scanere cu laser și cu camere de luat vederi. Aceștia s-ar putea apropia singuri de mașinile parcate, iar procesul de încărcare să fie inițiat prin intermediul unei aplicații: se deschide clapeta de încărcare, se conectează fișa, apoi se deconectează și totul funcționează automat. Ar fi perfect!

    Elli se gândește că uneori și „bateria“ ei este aproape goală. Atunci stă întinsă pe canapea și nu are chef să facă nimic. Îi lipsește energia și nu are nicio motivație. Parcă este epuizată. Nu există o invenție ingenioasă pentru această stare? Ba da, există, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Elli își poate reîncărca „bateria“ la Dumnezeu! Pentru aceasta însă este nevoie de timp, la fel ca pentru reîncărcarea bateriei mașinii ei electrice. În timp ce autoturismul este conectat la stația de încărcare, Elli citește Biblia, pentru a-și reîncărca propria „baterie“.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 13.1-23 · Psalmul 119.49-64

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 31:30; 32:1-14https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Aşa cum i-a poruncit Domnul, Moise îi va învăţa acum pe fiii lui Israel o cântare. Luând ca martori cerurile şi pământul, el preamăreşte Cuvântul lui Dumnezeu care se coboară „ca ploaia măruntă peste verdeaţa proaspătă (tânără) şi ca ploaia îmbelşugată peste iarba (coaptă)“ (v. 2). El Îi atribuie lui Dumnezeu grandoarea, celebrând ceea ce este El: credincioşie, dreptate, adevăr (v. 4). Stânca este Numele Său, asigurând alor Săi adăpost, locuinţă, umbră bine­făcătoare, apă vie (Psalmul 31.2; 71.3; Isaia 32.2 şi multe alte pasaje), precum şi miere şi untdelemn (v. 13). Cântarea glorifică apoi ceea ce face Dumnezeu: o lucrare desăvârşită! (v. 4).

    Întreaga desfăşurare a acestei lucrări către Israel este prezentată în v. 8−14. El l-a ales (v. 8), l-a găsit, l-a îngrijit, l-a păzit (v. 10), l-a purtat (v. 11), l-a condus (v. 12), iar în final l-a suit pe înălţimi (v. 13). „Ce mai era de făcut … şi nu i-am făcut“? va întreba DOMNUL mai târ­ziu în legătură cu via Sa, Israel (Isaia 5.4). Copii ai lui Dumnezeu, avem toate motivele şi suntem îndreptăţiţi să strigăm odată cu cântarea: „El este Stânca, lucrarea Sa este desăvârşită!“ (v. 4).

    „Pentru că, pe aceia pe care i-a cunoscut di­nainte, i-a şi predestinat …, i-a şi chemat …, i-a şi îndreptăţit …, i-a şi glorificat“ (Romani 8.29, 30).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU TE ÎNDOI DE MÂNTUIREA TA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.” (1 Ioan 5:12)

    Ai fi surprins să afli câți oameni au îndoieli cu privire la mântuirea lor; de aceea, te invit să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu și să vedem ce ne spune apostolul Ioan cu privire la mântuirea noastră: „Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică.” (1 Ioan 5:11-13).

    Dacă te încrezi în Hristos pentru mântuire (și nu în propriile fapte bune), dacă te-ai pocăit de păcatele tale și L-ai mărturisit public pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, și-apoi te strădui să trăiești ca El – atunci ești mântuit! Domnul Isus a spus: „Cine crede în Mine are viață veșnică” (Ioan 6:47). Îndoielile apar întotdeauna când te ghidezi după sentimente, și nu după Biblie. Sentimentele tale sunt ca vremea: se tot schimbă… Diavolul va încerca și el să-ți spună că mântuirea este bună pentru alți oameni, dar nu va funcționa pentru tine. Biblia spune că Satan este „un mincinos” (Ioan 8:44). Apostolul Pavel a scris: „ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.” (2 Timotei 1:12).

    Creștinii din vechime obișnuiau să spună zilnic: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru puterea Lui de salvare și de păstrare.” Cred că ne-ar prinde bine și nouă astăzi să rostim aceste cuvinte profunde și adevărate! De ce? Pentru că nu tu îți păstrezi mântuirea, ci Mântuitorul te păstrează pe tine în harul Lui, El Se roagă pentru tine și mijlocește pentru tine. Dar asta nu înseamnă că tu poți să trăiești la fel ca înainte și să nu faci nimic, că a făcut Hristos totul. Nu, viața ta trebuie să reflecte „asemănarea cu Hristos”!

    Așa că, atunci când credința ta se clatină, oprește-te și roagă-te: „Doamne Isuse, mi-am pus încrederea în Tine. Cuvântul Tău spune că pot fii sigur că am viața veșnică. Eu nu mă simt suficient de bun sau vrednic, dar cred că Tu ești vrednic. Așadar, îmi pun încrederea în Tine, aleg să cred Cuvântul Tău și îmi resping îndoielile. Amin!” Deci, bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu și nu te îndoi de mântuirea ta!

  • 18 Noiembrie 2024


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și împăratul stătea în casa de iarnă, în luna a noua; și era un vas cu cărbuni aprinși, arzând înaintea lui. Și a fost așa: când Iehudi citea trei sau patru foi, împăratul le tăia cu cuțitul cărturarului și le arunca în focul care era în vas, până când a fost mistuit tot sulul în focul care era în vas.

    Ieremia 36.22,23https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    Lecții din viața lui Ioiachim (2) – Respingerea Cuvântului

    Când cuvintele Domnului, dictate de Ieremia lui Baruc, au fost citite înaintea lui Ioiachim, acesta a tăiat sulul scrierii și l-a aruncat în foc, în ciuda opoziției lui Elnatan, a lui Delaia și a lui Ghemaria. Împăratul a vrut chiar să-i prindă pe Baruc și pe Ieremia, însă „Domnul i-a ascuns“.

    Domnul Isus a spus: „Până nu va trece cerul și pământul, nicidecum nu va trece o singură iotă sau o singură frântură de literă din lege“ (Matei 5.18). Da, „Cuvântul Domnului rămâne în veac“ (1 Petru 1.25). Un om poate fi adus la tăcere, însă Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi adus niciodată la tăcere. Ioiachim a respins autoritatea cuvintelor lui Dumnezeu și a vrut să scape de mesajul Lui, însă Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să scrie din nou cuvintele de pe primul sul, pe care Ioiachim îl distrusese.

    Tot prin Cuvânt va fi și judecata stabilită: „Pe cine Mă respinge pe Mine și nu primește cuvintele Mele, are cine să-l judece: Cuvântul pe care l-am spus, acela îl va judeca în ziua de apoi“ (Ioan 12.48). Dacă este o judecată împotriva celui care adaugă la Cuvântul lui Dumnezeu sau scoate ceva din el (Apocalipsa 22.18,19), cu cât mai aspru va fi judecat cel care caută să distrugă acest Cuvânt! Astfel, ca răspuns la fapta lui Ioiachim, Domnul a spus despre el că „trupul lui mort va fi aruncat afară, ziua la căldură și noaptea la frig“ (Ieremia 36.30).

    În contrast cu respingerea Cuvântului lui Dumnezeu de către Ioiachim, facă Domnul ca noi să prețuim și să păzim acest Cuvânt, adică să-l cunoaștem tot mai bine și să-l punem tot mai mult în practică! O astfel de atitudine ne va aduce nouă binecuvântare, iar lui Dumnezeu glorie.

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat.

    Tit 2.11

    Atrasă de iubirea Domnului

    Iată ce mărturisește o femeie credincioasă despre felul cum a fost ea atrasă de iubirea Domnului:

    În 1975 lucram ca menajeră la o familie de creștini devotați. Am admirat-o mult pe mama care își creștea cu multă dragoste copiii. Câteodată am însoțit familia la adunare.

    În 1980, tatăl meu m-a rugat să îi cumpăr o Biblie. Doi ani mai târziu a murit împăcat cu Dumnezeu. După înmormântare, mama mi-a dat înapoi Biblia groasă, pentru că, spunea ea, ocupa prea mult spațiu în locuința ei mică. Am pus-o într-un colț și, timp de doi ani, ea a rămas acolo nedeschisă.

    Dar într-o zi am început să o citesc. Deși nu am înțeles prea mult din ea, am continuat să citesc. Când am ajuns la cartea Proverbe, mi-am dat seama de greșelile și de păcatele mele. Dar ce ar trebui să fac?

    Dintr-odată am simțit dorința de a o revedea pe mama copiilor din familia la care lucrasem mai demult. Așa că m-am dus la adunare pentru a o întâlni. Dar ea nu a fost prezentă. Cu toate acestea, ziua de 18 noiembrie 1984 a devenit cea mai frumoasă din viața mea.

    De la începutul și până la sfârșitul predicii am plâns. Îmi amintesc și acum cuvintele atât de puternice: „Isus Hristos este Mântuitorul tău, a suferit pentru tine, a murit pentru tine. Vorbește cu El, spune-I Lui ce te frământă“. Astfel, Domnul Isus m-a atras la El! Apoi m-am rugat simplu: „Doamne, Îți deschid inima“. Am plecat de la acea întâlnire cu pace și cu bucurie în inimă.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 12.1-28 · Psalmul 119.33-48

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Deuteronom 31:19-29https://www.good-seed.org/img/teiler.png

    O aceeaşi frază anunţă şi binecuvântările rânduite de Domnul pentru poporul Său şi monstruoasa trădare a acestuia, da a se întoarce spre alţi dumnezei (v. 20). Pus în gardă cu privire la sumbrul viitor pe care şi-l pregăteşte Israel, Iosua este în acelaşi timp îndemnat să fie tare (v. 23), pentru că nu din popor îşi va extrage el puterea, ci din Domnul. Fără îndoială, dragi tineri, constataţi multe slăbiciuni şi lipsuri la creştinii pe care îi cunoaşteţi. Bătrânii voştri sunt departe de a vă da întotdeauna exemplul bun. Întâlnirile la care luaţi parte nu vă dau uneori decât puţină învăţătură. Nu cumva sunteţi adesea descurajaţi de ceva? O spuneţi şi voi că, privind la oameni, nu poate fi altfel. Dar dacă privirile voastre sunt îndreptate spre Isus, nu veţi fi nicidecum înşelaţi. În El se găsesc resurse inepuizabile de har şi de perfecţiuni care pot satisface toate insuficienţele noastre.

    Moise, Iosua, Pavel … au ştiut dinainte ce avea să se întâmple cu lucrarea lor aici jos. „Pentru că ştiu că după moartea mea vă veţi strica …“ spune Moise (v. 29). „Ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori“, anunţă Pavel (Fapte 20.29). Dar ei de asemenea ştiau în Cine crezuseră şi se încredeau în puterea Lui (2 Timotei 1.12).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE VOM FACE ÎN CERURI? | Fundația S.E.E.R. România

    „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou…” (Apocalipsa 21:1)

    Ce-ți trece prin minte când te gândești la Rai? Ești entuziasmat sau confuz? Poate că mulți dintre noi nu sunt atât de entuziasmați de rai, pe cât ar trebui, din cauza a ceea ce ni s-a spus: „că vom sta și vom cânta la harpă, lăudându-L pe Dumnezeu și închinându-ne Lui pentru totdeauna!”

    Gândește-te la asta în felul următor: atunci când cântarea (cu tot soiul de instrumente) din cadrul slujbei obișnuite de duminică dimineața durează mai mult de cincisprezece minute, mulți se plictisesc, sau cei care nu au nicio treabă cu muzica își pierd răbdarea. Așa că, atunci când auzim că asta vom face neîncetat și pentru totdeauna în ceruri, înțelegem de ce nu putem pricepe cu mintea de-acum frumusețea raiului – nu-i așa? Dar în rai există mult mai multe moduri de a ne închina lui Dumnezeu! Astronomii aproximează că există sute de miliarde de galaxii, peste zece galaxii pentru fiecare persoană care trăiește astăzi! Așadar, nu vei rămâne fără lucruri de făcut în Rai și cu siguranță nu va fi plictisitor.

    A fost nevoie de mii de ani pentru ca miliarde de oameni să exploreze o singură planetă minusculă, iar noi abia am zgâriat suprafața. Explorarea minunilor cerurilor noi și ale pământului nou ne va ține treaz interesul pentru totdeauna. Și prin urmare dragostea noastră pentru Dumnezeu va crește infinit mai mult. Astfel, nu vom înceta niciodată să ne închinăm Lui!

    Domnul Isus i-a spus femeii de la fântână că Dumnezeu îi caută pe cei care „I se închină… în Duh și în adevăr” (Ioan 4:23). Dacă te închini din ignoranță, închinarea este fără conținut. Dumnezeu nu vrea doar să I te închini Lui; El vrea să știi Cui te închini, și de ce te închini Lui. Închinarea este dublă: „în Duh și în adevăr”.

    Așadar, învățarea adevărului despre Dumnezeu să te țină ocupat, entuziasmat, satisfăcut și împlinit pentru a moșteni veșnicia!

Calendar

noiembrie 2026
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele postări

Urmărește-ne