Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “poezie”

25 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar bărbatul care va fi curat și nu va fi în călătorie și va pregeta să țină Paștele, sufletul acela va fi nimicit din poporul său, pentru că n-a adus darul Domnului la timpul hotărât.

Numeri 9.13 https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Neglijarea voită a Paștelui ar fi dovedit, din partea israeliților, o lipsă totală de apreciere a privilegiilor și a binecuvântărilor venite în urma răscumpărării și a eliberării din țara Egiptului. Cu cât o persoană realiza mai mult realitatea divină a evenimentului care fusese împlinit în acea noapte memorabilă, în care adunarea lui Israel și-a găsit refugiul și odihna la adăpostul sângelui, cu atât mai doritor era să ajungă din nou în „ziua a paisprezecea a lunii întâi“, pentru a avea oportunitatea de a comemora acea ocazie glorioasă; iar dacă intervenea vreun lucru care îl priva de savurarea acestei rânduieli în „luna întâi“, el era foarte bucuros și recunoscător că putea să se folosească de posibilitatea de a-l celebra în „luna a doua“. Însă omul care se mulțumea să treacă de la an la an fără a ține Paștele dovedea că inima lui era departe de Dumnezeul lui Israel. Ar fi fost o blasfemie ca cineva să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu față de părinții săi și despre savurarea binecuvântării răscumpărării, în timp ce ar fi neglijat de la an la an tocmai sărbătoarea rânduită pentru a comemora acea răscumpărare.

Oare nu putem, până la un anumit punct, să aplicăm aceste lucruri și la noi, cu privire la Cina Domnului? Fără îndoială, putem face acest lucru cu foarte mult folos. Există o legătură între Paște și Cina Domnului – cea dintâi fiind imaginea, iar cea de-a doua fiind comemorarea morții lui Hristos. Așa citim în 1 Corinteni 5.7: „Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit“. Această propoziție stabilește legătura. Paștele era comemorarea răscumpărării lui Israel din robia Egiptului, iar Cina Domnului este comemorarea răscumpărării din robia și mai grea, a păcatului și a lui Satan. Prin urmare, așa cum fiecare israelit credincios ar fi dorit să țină Paștele, la timpul hotărât, potrivit cu toate ritualurile și ceremoniile lui, în același fel orice creștin adevărat dorește să celebreze Cina Domnului, la timpul rânduit și potrivit cu toate principiile stabilite de Noul Testament cu privire la ea. Dacă un israelit ar fi neglijat Paștele, chiar și o singură dată, el ar fi fost nimicit din adunare. O astfel de neglijență nu ar fi fost tolerată în adunarea din vechime. Ea ar fi fost sancționată dintr-odată de Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L invitase și-a zis: „Omul Acesta, dacă ar fi un proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este aceea care se atinge de El: că este o păcătoasă“.

Luca 7.39

Fariseul și femeia păcătoasă (4)

Simon a fost deodată martor ocular al unei întâmplări inedite. Părerea lui cu privire la acea situație era tipică unui fariseu. El știa despre existența lui Dumnezeu și considera că era posibil ca Dumnezeu să trimită profeți. Foarte binevoitor, a recunoscut că există păcat și, drept urmare, păcătoși care fac păcate. Dar el însuși nu se simțea vizat. Când auzea cuvântul „păcat“, se gândea întotdeauna numai la alții. Nu-și vedea propriile-i păcate și nici situația periculoasă în care se afla. Își imagina că Dumnezeu nu dorea să aibă de-a face cu păcătoșii și, prin urmare, că un profet ar fi trebuit să evite o asemenea categorie.

Fariseul nu se cunoștea pe sine și nici chinul produs de păcat. De aceea putea să și-L închipuie pe Dumnezeu ca fiind în cel mai rău caz un judecător lipsit de milă. Cu o astfel de atitudine, el nu putea să aibă o viziune corectă asupra lui Isus Mântuitorul!

De fapt, toate religiile inventate de oameni afirmă că există deopotrivă și păcătoși, dar și oameni buni care nu au nevoie de niciun Mântuitor și de niciun har.

Gândurile neexprimate ale fariseului nu I-au rămas ascunse Domnului, după cum nici simțămintele femeii păcătoase nu trecuseră neobservate când ea își vărsa lacrimile pe picioarele Lui. Așa că îi va adresa lui Simon un cuvânt personal.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 3.1-15 · Ioan 17.1-8

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 36:1-13

Din nou le întâlnim pe cele cinci fiice ale lui Ţelofhad, pe care le cunoaştem deja. De data aceasta însă căpeteniile lui Manase vin la Moise şi la mai-marii poporului pentru a vorbi despre această problemă a moştenirii, aparent fără mare importanţă. Despre ce era vorba? Fiecare seminţie avea să aibă teritoriul ei. Dar în cazuri ca cel de faţă, când o femeie îşi primea partea, căsătoria ei cu un bărbat din altă seminţie ar fi făcut ca moştenirea ei să treacă la seminţia soţului. Aceasta n-ar fi trebuit să se întâmple. Moise rezolvă cauza cu autoritate de la Domnul. Căsătoriile se vor face între persoane din aceeaşi seminţie. Tineri şi tinere care sunteţi ai Domnului, această învăţătură vă priveşte pe voi! Căsă­toria poate să vă facă să vă pierdeţi bucuria moştenirii voastre cereşti. Dacă cel sau cea cu care gândiţi să vă căsătoriţi într-o zi nu are parte în moştenirea voastră, nu vă angajaţi sub nici un motiv pe o asemenea cale!

Este remarcabil că această carte a pustiului se încheie cu o asemenea notă, privind moştenirea. De fapt Iordanul nu fusese încă trecut. Nu aveau ei destul timp pentru a gândi la aceas­ta? Gândul lui Dumnezeu nu este aşa. El ne spune încă de acum despre patria noastră cerească, pentru că doreşte ca inimile noastre să se ocupe cu ea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MĂRTURISIREA PROBLEMELOR | Fundația S.E.E.R. România

„Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

Vindecarea spirituală are loc atunci când ești capabil să-ți mărturisești problema cuiva suficient de matur pentru a te ajuta s-o rezolvi, și suficient de dedicat pentru a nu te lăsa baltă. Ce înseamnă să „trăiești în dragoste”? 1) Să crezi în dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu față de tine. 2) Să arăți dragostea Lui celorlalți. 3) Să fii capabil să accepți dragostea lor în schimb. Numai așa poți ajunge să fii desăvârșit din punct de vedere spiritual! Iar iubit poți fi doar în măsura în care te lași cunoscut de ceilalți. Atunci când o parte din viața ta este ascunsă, umbrită, plină cu secrete pe care le știi doar tu și Dumnezeu, când ceilalți îți spun cuvinte de apreciere, tu te gândești în adâncul tău: „Dacă ai ști tot adevărul despre mine, nu m-ai aprecia deloc!” Astfel, nu poți să primești dragostea lor și să fii întărit prin ea. Păcatul ne izolează, iar păcatul și izolarea ne vor îmbolnăvi sufletul, și chiar și trupul. Mărturisirea și apoi rugăciunea, conectarea unul cu celălalt și cu Dumnezeu, fac loc Duhului Sfânt și promovează vindecarea. A fi pe deplin cunoscut și pe deplin iubit este cel mai vindecător dar pe care ni-l putem oferi unul altuia! Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16) Noi toți suntem păcătoși iertați, sau în curs de recuperare, și nimeni nu poate fi în siguranță într-o relație dacă este iubit doar pentru că este inteligent, puternic, frumos sau de succes. Un învățător al Bibliei spunea: „Când ne întrebăm sincer care persoană din viața noastră înseamnă cel mai mult pentru noi, descoperim adesea că este vorba despre cei care, în loc să ne dea sfaturi, soluții sau leacuri, au ales mai degrabă să ne împărtășească durerea și să ne atingă rănile cu o mână caldă și tandră.” Așadar, mărturisește-ți problemele, secretele și îndoielile – în primul rând lui Dumnezeu, și apoi unei persoane în care ai încredere.

13 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

[Amon] a făcut rău în ochii Domnului, cum făcuse Manase, tatăl său. Și Amon a jertfit tuturor chipurilor cioplite pe care le făcuse Manase, tatăl său, și le-a slujit. Și nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise Manase, tatăl său, pentru că el, Amon, a înmulțit vina.

2 Cronici 33.22,23https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Lecții din viața lui Amon (3) – Ziua de mâine nu este a noastră

Amon a semănat cu tatăl său în unele aspecte, însă s-a deosebit de el într-o privință foarte importantă: „Nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise Manase, tatăl său“. El a știut prea bine ce i se întâmplase tatălui său și a fost martor la schimbările care avuseseră loc în viața acestuia. El însă probabil a socotit că aceste schimbări au fost bune pentru tatăl său, nu însă și pentru el, astfel că l-a imitat în orice aspect, în afară de unul. Amon a fost îngropat „în mormântul său, în grădina lui Uza“ (2 Împărați 21.26), chiar în același loc unde tatăl său fusese îngropat. De smerit însă nu s-a smerit, iar acesta era singurul lucru necesar. S-a asemănat cu tatăl său, însă cu excepția celui mai important lucru: pocăința. Și astfel a pierdut totul.

Amon a domnit doar doi ani. Poate că a crezut că avea timp și că putea să se mai bucure puțin de viață, după care să se pocăiască, așa cum făcuse tatăl său. Nu știm exact cum au stat lucrurile, însă știm sigur că ziua de mâine nu este a noastră. Amon nu se putea baza pe ziua de mâine, așteptând să se smerească înaintea lui Dumnezeu mai târziu. Trebuie să învățăm „să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă“ (Psalmul 90.12).

„Astăzi este ziua mântuirii“ (2 Corinteni 6.2), ziua în care de asemenea Îi putem sluji „Dumnezeului viu și adevărat“, așteptând venirea Domnului nostru Isus Hristos din cer (1 Tesaloniceni 1.9,10). Dacă este să facem planuri, să spunem astfel: „Dacă Domnul vrea, vom trăi și vom face cutare sau cutare lucru“ (Iacov 4.15).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui!

Psalmul 103.2

Motive de nemulțumire? (1)

De ce ești adesea nemulțumit? Ai atâtea motive să fii recunoscător! De pildă:

    Dacă ai mâncare în frigider, haine de îmbrăcat, un acoperiș deasupra capului și un pat în care să dormi, ești mai bogat decât 75% din populația lumii.

    Dacă ai bani într-un cont bancar și ceva în portofel, faci parte din cei 8% din populația lumii care formează clasa bogată.

    Dacă te-ai trezit în această dimineață cu puțin mai multă sănătate decât o persoană bolnavă, ești mai binecuvântat decât milioane de oameni care nu vor supraviețui în această săptămână.

    Dacă nu ai fost niciodată soldat în tranșee, dacă nu ai experimentat niciodată singurătatea unui condamnat pe nedrept sau torturat în timpul unui interogatoriu politic, atunci stai mai bine decât cinci milioane de oameni în acest moment.

    Dacă ai o Biblie, ești extraordinar de binecuvântat. A treia parte a lumii nu are acces la Cuvântul lui Dumnezeu.

    Dacă poți merge la biserică fără teama constantă de a fi atacat, dacă poți asculta în liniște Cuvântul lui Dumnezeu, fără pericolul de a fi arestat, torturat și ucis, te poți bucura de ceva ce milioane de oameni de pe acest pământ ar dori să experimenteze măcar o dată.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 20.1-12 · Ioan 13.1-15

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 27:1-11

Ieri am observat că în numărtoare erau incluşi numai bărbaţii. Iată totuşi câteva femei cărora li se dedică aici un întreg paragraf şi, mai apoi, întreg capitolul 36. Ce era atât de remarcabil la aceste cinci fiice ale lui Ţelofhad, ca să se spună atâta despre ele? Putem socoti că au fost foarte curajoase când au îndrăznit să se înfăţişeze înaintea lui Moise, a lui Eleazar, a căpeteniilor şi a întregii adunări pentru a reclama o parte de moştenire. Să fie oare murmure ca cele pe care le-am auzit adesea în mijlocul poporului? Cu siguranţă nu! Murmurele exprimau regretul pentru ceea ce a fost lăsat în urmă, Egipt, pe când cererea acestor femei era dictată de ataşamentul pentru ceea ce le stătea înainte: ţara promisiunii. De aceea Însuşi Domnul le-o aprobă din toată inima. Răspunzându-i lui Moise, cel care „a adus cauza lor“ înaintea Lui, El declară: „Fiicele lui Ţelofhad vorbesc drept“     (v. 5, 6). Ce exemplu dau ele celor dintre noi care au avut părinţi creştini! Să ne întrebăm dacă „moştenirea părinţilor noştri“, cea pe care generaţiile anterioare au aşteptat-o cu entuziasm, are aceeaşi atracţie şi acelaşi preţ pentru inima noastră (comp. cu 1 Împăraţi 21.3).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE AUTORITATEA PĂRINTEASCĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa…” (Matei 19:5)

Dacă ești părinte, renunțarea la copii este adesea una dintre cele mai dificile etape ale vieții de părinte. Scriitoarea și publicista americană Erma Bombeck a comparat-o cu înălțarea unui zmeu. Ea spune: „Mama și tata aleargă pe drum în speranța că vor prinde o adiere de vânt. În cele din urmă, și cu mult efort, reușesc să ridice zmeul la câțiva metri în aer. Tocmai când cred că este în siguranță, se profilează un mare pericol.

Zmeul plonjează spre liniile electrice și se învârte periculos printre copaci. Este un moment înfricoșător. Apoi, pe neașteptate, o rafală de vânt prinde zmeul și îl duce în sus. Mama și tata încep să dea drumul la sfoară cât de repede pot. Atunci zmeul devine greu de ținut. Părinții ajung la capătul sforii și încep să se întrebe ce să facă în continuare. Micul aparat de zbor cere mai multă libertate. Se ridică din ce în ce mai sus. Tata se ridică în vârful picioarelor pentru a se adapta la tracțiune. Acum zmeul este susținut cu greu între degetul arătător și degetul mare. Apoi vine momentul eliberării. Sfoara îi alunecă printre degete, iar zmeul se înalță maiestuos pe cerul frumos al lui Dumnezeu.

Zmeul este acum o simplă pată de culoare pe cer. Părinții sunt mândri de ceea ce au făcut – dar sunt triști când își dau seama că munca lor s-a terminat. A fost o muncă a iubirii… Dar, cum au zburat… și unde s-au dus anii?!” A fi părinte este o experiență îmbucurătoare și terifiantă, o experiență care a fost rânduită de la început. Odată cu eliberarea supremă, sarcina ta de părinte s-a încheiat. Copilul tău este liber, la fel și tu, pentru prima dată după aproximativ douăzeci de ani.

Ce urmează? Întreabă-L pe Dumnezeu – El are cu siguranță un plan pentru viața ta!

Navigare în articole