Mana Zilnica

25 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar bărbatul care va fi curat și nu va fi în călătorie și va pregeta să țină Paștele, sufletul acela va fi nimicit din poporul său, pentru că n-a adus darul Domnului la timpul hotărât.

Numeri 9.13

Neglijarea voită a Paștelui ar fi dovedit, din partea israeliților, o lipsă totală de apreciere a privilegiilor și a binecuvântărilor venite în urma răscumpărării și a eliberării din țara Egiptului. Cu cât o persoană realiza mai mult realitatea divină a evenimentului care fusese împlinit în acea noapte memorabilă, în care adunarea lui Israel și-a găsit refugiul și odihna la adăpostul sângelui, cu atât mai doritor era să ajungă din nou în „ziua a paisprezecea a lunii întâi“, pentru a avea oportunitatea de a comemora acea ocazie glorioasă; iar dacă intervenea vreun lucru care îl priva de savurarea acestei rânduieli în „luna întâi“, el era foarte bucuros și recunoscător că putea să se folosească de posibilitatea de a-l celebra în „luna a doua“. Însă omul care se mulțumea să treacă de la an la an fără a ține Paștele dovedea că inima lui era departe de Dumnezeul lui Israel. Ar fi fost o blasfemie ca cineva să vorbească despre dragostea lui Dumnezeu față de părinții săi și despre savurarea binecuvântării răscumpărării, în timp ce ar fi neglijat de la an la an tocmai sărbătoarea rânduită pentru a comemora acea răscumpărare.

Oare nu putem, până la un anumit punct, să aplicăm aceste lucruri și la noi, cu privire la Cina Domnului? Fără îndoială, putem face acest lucru cu foarte mult folos. Există o legătură între Paște și Cina Domnului – cea dintâi fiind imaginea, iar cea de-a doua fiind comemorarea morții lui Hristos. Așa citim în 1 Corinteni 5.7: „Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit“. Această propoziție stabilește legătura. Paștele era comemorarea răscumpărării lui Israel din robia Egiptului, iar Cina Domnului este comemorarea răscumpărării din robia și mai grea, a păcatului și a lui Satan. Prin urmare, așa cum fiecare israelit credincios ar fi dorit să țină Paștele, la timpul hotărât, potrivit cu toate ritualurile și ceremoniile lui, în același fel orice creștin adevărat dorește să celebreze Cina Domnului, la timpul rânduit și potrivit cu toate principiile stabilite de Noul Testament cu privire la ea. Dacă un israelit ar fi neglijat Paștele, chiar și o singură dată, el ar fi fost nimicit din adunare. O astfel de neglijență nu ar fi fost tolerată în adunarea din vechime. Ea ar fi fost sancționată dintr-odată de Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L invitase și-a zis: „Omul Acesta, dacă ar fi un proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este aceea care se atinge de El: că este o păcătoasă“.

Luca 7.39

Fariseul și femeia păcătoasă (4)

Simon a fost deodată martor ocular al unei întâmplări inedite. Părerea lui cu privire la acea situație era tipică unui fariseu. El știa despre existența lui Dumnezeu și considera că era posibil ca Dumnezeu să trimită profeți. Foarte binevoitor, a recunoscut că există păcat și, drept urmare, păcătoși care fac păcate. Dar el însuși nu se simțea vizat. Când auzea cuvântul „păcat“, se gândea întotdeauna numai la alții. Nu-și vedea propriile-i păcate și nici situația periculoasă în care se afla. Își imagina că Dumnezeu nu dorea să aibă de-a face cu păcătoșii și, prin urmare, că un profet ar fi trebuit să evite o asemenea categorie.

Fariseul nu se cunoștea pe sine și nici chinul produs de păcat. De aceea putea să și-L închipuie pe Dumnezeu ca fiind în cel mai rău caz un judecător lipsit de milă. Cu o astfel de atitudine, el nu putea să aibă o viziune corectă asupra lui Isus Mântuitorul!

De fapt, toate religiile inventate de oameni afirmă că există deopotrivă și păcătoși, dar și oameni buni care nu au nevoie de niciun Mântuitor și de niciun har.

Gândurile neexprimate ale fariseului nu I-au rămas ascunse Domnului, după cum nici simțămintele femeii păcătoase nu trecuseră neobservate când ea își vărsa lacrimile pe picioarele Lui. Așa că îi va adresa lui Simon un cuvânt personal.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 3.1-15 · Ioan 17.1-8

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 36:1-13

Din nou le întâlnim pe cele cinci fiice ale lui Ţelofhad, pe care le cunoaştem deja. De data aceasta însă căpeteniile lui Manase vin la Moise şi la mai-marii poporului pentru a vorbi despre această problemă a moştenirii, aparent fără mare importanţă. Despre ce era vorba? Fiecare seminţie avea să aibă teritoriul ei. Dar în cazuri ca cel de faţă, când o femeie îşi primea partea, căsătoria ei cu un bărbat din altă seminţie ar fi făcut ca moştenirea ei să treacă la seminţia soţului. Aceasta n-ar fi trebuit să se întâmple. Moise rezolvă cauza cu autoritate de la Domnul. Căsătoriile se vor face între persoane din aceeaşi seminţie. Tineri şi tinere care sunteţi ai Domnului, această învăţătură vă priveşte pe voi! Căsă­toria poate să vă facă să vă pierdeţi bucuria moştenirii voastre cereşti. Dacă cel sau cea cu care gândiţi să vă căsătoriţi într-o zi nu are parte în moştenirea voastră, nu vă angajaţi sub nici un motiv pe o asemenea cale!

Este remarcabil că această carte a pustiului se încheie cu o asemenea notă, privind moştenirea. De fapt Iordanul nu fusese încă trecut. Nu aveau ei destul timp pentru a gândi la aceas­ta? Gândul lui Dumnezeu nu este aşa. El ne spune încă de acum despre patria noastră cerească, pentru că doreşte ca inimile noastre să se ocupe cu ea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MĂRTURISIREA PROBLEMELOR | Fundația S.E.E.R. România

„Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

Vindecarea spirituală are loc atunci când ești capabil să-ți mărturisești problema cuiva suficient de matur pentru a te ajuta s-o rezolvi, și suficient de dedicat pentru a nu te lăsa baltă. Ce înseamnă să „trăiești în dragoste”? 1) Să crezi în dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu față de tine. 2) Să arăți dragostea Lui celorlalți. 3) Să fii capabil să accepți dragostea lor în schimb. Numai așa poți ajunge să fii desăvârșit din punct de vedere spiritual! Iar iubit poți fi doar în măsura în care te lași cunoscut de ceilalți. Atunci când o parte din viața ta este ascunsă, umbrită, plină cu secrete pe care le știi doar tu și Dumnezeu, când ceilalți îți spun cuvinte de apreciere, tu te gândești în adâncul tău: „Dacă ai ști tot adevărul despre mine, nu m-ai aprecia deloc!” Astfel, nu poți să primești dragostea lor și să fii întărit prin ea. Păcatul ne izolează, iar păcatul și izolarea ne vor îmbolnăvi sufletul, și chiar și trupul. Mărturisirea și apoi rugăciunea, conectarea unul cu celălalt și cu Dumnezeu, fac loc Duhului Sfânt și promovează vindecarea. A fi pe deplin cunoscut și pe deplin iubit este cel mai vindecător dar pe care ni-l putem oferi unul altuia! Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16) Noi toți suntem păcătoși iertați, sau în curs de recuperare, și nimeni nu poate fi în siguranță într-o relație dacă este iubit doar pentru că este inteligent, puternic, frumos sau de succes. Un învățător al Bibliei spunea: „Când ne întrebăm sincer care persoană din viața noastră înseamnă cel mai mult pentru noi, descoperim adesea că este vorba despre cei care, în loc să ne dea sfaturi, soluții sau leacuri, au ales mai degrabă să ne împărtășească durerea și să ne atingă rănile cu o mână caldă și tandră.” Așadar, mărturisește-ți problemele, secretele și îndoielile – în primul rând lui Dumnezeu, și apoi unei persoane în care ai încredere.