DOMNUL ESTE APROAPE
Lepădând deci […] orice […] invidii.
1 Petru 2.1
Invidia este un păcat subtil, care poate pătrunde pe nesimțite în inimile noastre, astfel că trebuie să fim în gardă împotriva ei. Dacă invidia este lăsată nejudecată, ea poate conduce la crimă, așa cum cel mai probabil s-a întâmplat în cazul lui Cain, care l-a omorât pe fratele său. Jertfa lui Abel fusese primită de Dumnezeu, în timp ce a lui Cain nu fusese primită. Știm sigur că invidia a fost cea pentru care Domnul a fost dat în mâinile lui Pilat, ca să fie răstignit: „Pentru că [Pilat] știa că preoții de seamă din invidie Îl dăduseră în mâna lui“ (Marcu 15.10). Pavel de asemenea a suferit din pricina invidiei iudeilor, care stârneau persecuții împotriva lui, atunci când vedeau că mari mulțimi primeau mesajul evangheliei predicate de el (Fapte 13.45).
Dacă lăsăm ca invidia să crească în inima noastră, nu trebuie să fim surprinși că ea va genera alte atitudini și acțiuni carnale: răutate, înșelătorie, fățărnicie și vorbire de rău.
Avem în Ioan Botezătorul un exemplu frumos cu privire la ce înseamnă lipsa oricărei invidii. Când a vestit venirea lui Mesia, el a declarat în mod limpede că nu era vrednic să-I dezlege Acestuia cureaua încălțămintei. Mai târziu, când i s-a spus că Domnul boteza mai mulți ucenici decât el, răspunsul lui a fost: „El trebuie să crească, iar eu trebuie să mă micșorez“. Nu exista competiție, nici invidie, între Ioan Botezătorul și Domnul. Ioan a înțeles acest lucru și a declarat: „Un om nu poate primi decât ce îi este dat din cer“.
O astfel de atitudine ni se cuvine și nouă, în ce privește chestiunea darurilor, a slujirii, a posesiunilor, a poziției, a familiei, a sănătății, a respectului și a tot ceea ce avem în stăpânire. A invidia înseamnă să ne plângem împotriva Domnului și să nu fim mulțumiți cu ceea ce El ne-a dat – iată o atitudine care nu trebuie niciodată să pătrundă în inimile noastre. Domnul știe ce este cel mai bun pentru fiecare dintre noi. Să-I slujim cu credincioșie și să nu fim invidioși cu privire la ce au alții!
A. Blok
SĂMÂNȚA BUNĂ
Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat.
Tit 2.11
Vrei să fii mântuit?
Dumnezeu le oferă tuturor, fără nicio excepție, mântuirea, pentru eternitate. Nimeni nu va fi pierdut pentru că nu a avut posibilitatea să fie salvat, dar nu toți sunt pregătiți pentru a accepta harul lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii zădărnicesc planul lui Dumnezeu pentru ei, așa cum Domnul Isus le-a spus odinioară fariseilor (vedeți Luca 7.30).
„Dumnezeu, Mântuitorul nostru, dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului“ (1 Timotei 2.3,4), dar El nu forțează pe nimeni. Când era pe pământ, Hristos a deplâns faptul că mulți nu voiau să vină la El pentru a avea viața (Ioan 5.40). Despre cetatea Ierusalimului, El a spus: „De câte ori am vrut să adun pe copiii tăi cum își adună o găină puii sub aripi, și n-ați vrut …“ (Matei 23.37).
Și astăzi este la fel: mulți refuză să creadă în Dumnezeu. Ei nu vor să știe că sunt pierduți și că au nevoie de Hristos ca Mântuitor. Dar ce veste bună este pentru oricine își deschide inima pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Lui și își recunoaște vinovăția și faptul că este pierdut! Atunci află că Dumnezeu vrea să salveze omenirea și că oricine dorește mântuirea lui Dumnezeu o poate căpăta.
Iată o întrebare pentru oricare dintre noi: Vrei să fii mântuit? Dumnezeu ți-a întins mâna. Trebuie să vii la El și să-I mărturisești că ești pierdut. Dacă-I mărturisești Lui păcatele tale și primești prin credință lucrarea Lui de răscumpărare împlinită de Hristos, atunci vei fi mântuit. Vino la El chiar azi!
Citirea Bibliei: Neemia 12.1-30 · Proverbe 16.12-24
de Jean Koechlin
1 Samuel 6.14-21
Locuitorii din Bet-Şemeş au onoarea să primească chivotul. Dar îşi iau libertatea să-i ridice partea care îl acoperea capacul ispăşirii; şi Dumnezeu îi pedepseşte cu severitate (comp. cu Numeri 4.20). Acesta este un avertisment pentru noi, ca să-I acordăm lui Isus respectul sfânt pe care I-l datorăm. Dumnezeu nu tolerează nici o curiozitate profană avându-L ca subiect pe El.
Dar, vai, după această pedeapsă, bet-şemiţii reacționează asemenea filistenilor, dorind să scape de acest chivot prea sfânt pentru ei. Unii creştini se aseamănă cu aceşti oameni. Decât să se cerceteze pe ei înşişi şi să-şi pună lucrurile în ordine, preferă să se depărteze de Domnul în gândurile şi în vieţile lor. Prezenţa Lui îi deranjează. Nu este trist lucrul acesta?
Însă Dumnezeu ne pune înainte oameni care, din contră, sunt fericiţi să-L primească. Locuitorii Chiriat-Iearimului ies în întâmpinarea chivotului şi-l aduc în casa lui Abinadab, pe deal.
Gândurile ni se întorc încă o dată spre Isus. Întrucât poporul Lui Îl respingea, n-avea un loc unde să-Şi plece capul; dar, într-o împrejurare, o femeie cu numele Marta L‑a primit în casa ei (Luca 10.38). Iată casa lui Abinadab şi casa din Betania: bucurie şi binecuvântare pentru acela care îşi deschide uşa; şi, de asemenea, bucurie pentru divinul Oaspete care este onorat acolo (Apocalipsa 3.20)!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PENTRU A CREȘTE, PUNE ÎNTREBĂRI | Fundația S.E.E.R. România
„Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă voi pune şi Eu o întrebare…” (Matei 21:24)
Domnul Isus răspundea adesea la o întrebare cu o altă întrebare. Când a fost întrebat despre plata impozitelor, a luat o monedă și a spus: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I- au răspuns ei. Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.” (Marcu 12:16-17). Dar de multe ori nouă ne este teamă să punem întrebări, așa cum ne este teamă să răspundem la întrebări. Cred că Dumnezeu Se bucură mult mai mult să primească o întrebare autentică, născută din smerenie, decât o rugăciune nesinceră, născută din mândrie. Trebuie deci să fim sinceri cu Dumnezeu și autentici unii cu alții. Dacă nu vorbim despre problemele reale cu care se confruntă oamenii, ne vom pierde vocea profetică. Când oamenii ne întreabă: „Cine este Dumnezeu? Cine sunt eu? Care este adevăratul scop al vieții mele?”, ei nu se vor mulțumi cu răspunsuri ușoare sau clișeele pe care le-am acumulat pe parcurs, ci vor vrea răspunsuri clare de la noi. Dumnezeu nu este intimidat de întrebările noastre. El le apreciază! Ca părinte al unor copii curioși, probabil că Se amuză de întrebările noastre – dar le primește întotdeauna cu bucurie. Biserica ar trebui să fie un loc sigur în care oamenii să poată pune întrebări stânjenitoare. Dar de prea multe ori ne facem vinovați că răspundem la întrebări pe care nimeni nu le pune! Ar trebui să contestăm status quo-ul, dar prea adesea suntem vinovați că îl apărăm. Ce-ar fi dacă am înceta să mai forțăm răspunsurile, și-am învăța să dăm frâu liber curiozității primare, în bisericile noastre?! Curiozitatea noastră cu privire la Dumnezeu este cea care alimentează o dorință nestăvilită de a-L cunoaște. Așadar, să nu încetăm să punem întrebări, și să-i încurajăm și pe alții să facă același lucru!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.