Mana Zilnica

6 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și David s-a suit, și tot Israelul, la Baala, la Chiriat-Iearim, care este în Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, al Domnului care șade între heruvimi, al cărui Nume este chemat acolo. Și au purtat chivotul lui Dumnezeu pe un car nou.

1 Cronici 13.6,7

Carul nou (1)

Cu toții ne gândim că David, în urma dorinței evlavioase pe care a avut-o cu privire la chivot, ar fi trebuit să-L întrebe pe Domnul cu privire la felul în care acest chivot trebuia transportat, sau să caute direct în Scriptură răspunsul la această întrebare. Lucrurile însă n-au stat așa. David a gândit, așa cum fac mulți astăzi, că un car nou era foarte bun pentru a transporta chivotul, crezând că felul în care chivotul ajunsese înapoi în țara lui Israel era potrivit pentru a-l transporta la Ierusalim (1 Samuel 6.7). Faptul că filistenii, vrăjmașii lui Dumnezeu, avuseseră ideea transportării chivotului cu un car nou pare să nu fi contat pentru David.

Ce înseamnă carul nou? El simbolizează ceva care nu este potrivit modelului din Scriptură. Putem vedea sute de care noi în creștinătate astăzi, de diferite forme, mărimi și culori, peste tot în sistemele care se numesc creștine.

Chivotul era în legătură cu închinarea față de Dumnezeu, fiind piesa principală din cortul întâlnirii. El era o imagine a Persoanei lui Hristos. Capacul ispășirii, sau al îndurării, vorbea despre El și despre lucrarea Lui. În chivot se aflau vasul cu mană – hrana lui Israel în pustie – și toiagul lui Aaron, care înmugurise, simbol al harului preoțesc, manifestat în puterea învierii; de asemenea, în el erau tablele legii, fiindcă legea era ascunsă în Domnul. Israel trebuia să poarte chivotul și conținutul lui în umblarea sa prin pustie.

Și noi, creștinii, trebuie să purtăm chivotul, în mod spiritual, în umblarea noastră prin această lume. Când Israel străbătea pustia, erau acolo preoții, leviții și cei din popor, care erau războinicii. Astăzi fiecare creștin este preot, în ce privește închinarea, levit, în ce privește slujirea, și războinic, în ce privește lupta împotriva vrăjmașului.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și era un ogor plin cu orz. Și poporul a fugit dinaintea filistenilor. Și au stat în mijlocul ogorului și l-au apărat și au bătut pe filisteni. Și Domnul i-a salvat cu o mare salvare.

1 Cronici 11.13,14

Lanul cu orz

Domnul i-a salvat cu o mare salvare, ce veste minunată! Cât ne-am bucura azi, dacă am experimenta așa ceva! Dar cum a început aceasta? Cu un ogor plin de orz! David și Eleazar erau angajați în război cu filistenii; bătălia a fluctuat în favoarea filistenilor, și atunci poporul a fugit. S-au predat și acești doi războinici? Nicidecum! Ei au stat fermi în mijlocul acelui lan de orz, l-au salvat și i-au bătut pe filisteni. Domnul le-a obținut victoria. Nu era oare un loc mai bun pentru luptă? Sau era acel lan de orz atât de important din punct de vedere strategic? Nu, însă era un lan plin de orz, nu o miriște. Pentru David și pentru Eleazar, acesta a fost un motiv îndeajuns pentru a-l apăra, iar Domnul le-a răsplătit eforturile.

Găsește Domnul în mine sau în tine o astfel de persoană, îndeajuns de curajoasă și de tare în credință, încât să apere interesele Sale? Cine nu ar considera un lan plin de orz prea neînsemnat ca să îl apere pentru Dumnezeu și pentru poporul Său? Gândește-te la contribuția ta în lucrarea lui Dumnezeu și pentru poporul Său, chiar dacă în opinia ta este neînsemnată. Ea reprezintă orice slujbă în familiile copiilor lui Dumnezeu și orice hrană spirituală din Scripturi care este dată și păstrată în adunările celor credincioși. Fiecare dintre noi are un lan de orz care merită apărat. El este prețios în ochii lui Dumnezeu și deci și pentru noi. Dumnezeu dorește să aducă „o mare victorie“ printre credincioși, în familiile lor și în adunare. Unde se află „lanul tău de orz“?

Citirea Bibliei: Iov 15.1-35 · Fapte 10.1-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 19:1-13

În faţa asaltului armatelor asiriene, Ezechia are un fel neobişnuit de a conduce războiul: În loc de armură, se îmbracă cu un sac. Cartierul său general nu se află pe fortificaţia pe care o construise, ci în casa Domnului. În fine, în loc să apeleze la cei mai bravi ostaşi ai săi, se adresează profetului Isaia. Dar, în contrast cu aroganţa şi cu mândria împăratului Asiriei, nu este aceasta buna strategie militară pe care ne-o recomandă apos­tolul Pavel? „Armele luptei noastre nu sunt fireşti“, scrie el în 2 Co­rin­teni 10.4, 5, „ci puternice, potrivit lui Dum­nezeu, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raţiona­mente şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu“.

Ezechia, al cărui nume înseamn㠄puterea Domnului“, ştie la cine să meargă să caute ajutor (Psalmul 121.2). Încre­derea nu-i este dezamăgită. „Nu te speria …“, îi răs­punde profetul. Cuvânt preţios, pe care-l auzim atât de des în Scriptură şi în special din gura Dom­nului: „Nu te teme; crede numai“ (Marcu 5.36). El are limba unui om învăţat, capabil să-l învioreze cu un cuvânt pe cel obosit (Isaia 50.4). Sufletul te­mător, dar plin de încredere, al răscum­păratului Său aflat încă în încercare primeşte prin acest cu­vânt puterea şi curajul necesare să aştepte eliberarea.

STRĂDUIEȘTE-TE ȘI DEDICĂ-TE LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.” (2 Cronici 25:2)

Biblia spune: „Amația a ajuns împărat… el a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.” (2 Cronici 25:1-2) Lucrul acesta contrastează cu ceea ce a spus Dumnezeu despre David: „Am găsit pe David… om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” (Faptele apostolilor 13:22).

Acest lucru poate fi puțin derutant, pentru că atunci când citești viața lui David, găsești capitole în Biblie în care se vorbește despre adulter, crimă și mușamalizare. A fost un dezastru ca soț, și ca tată a lăsat de dorit. Cu toate acestea, inima lui a fost dedicată lui Dumnezeu. De unde știm asta? Pentru că atunci când a făcut greșeli și a păcătuit, s-a căit și a dorit, în primul rând, să se împace din nou cu Dumnezeu. Când a orchestrat întoarcerea chivotului legământului în Israel, citim că David a sărit înaintea Domnului „din răsputeri” (2 Samuel 6:14)… Și-a pus tot sufletul în acel joc. Dacă te întrebi cum vor fi arătat acele mișcări, textul ne spune că regele David „sărea și juca înaintea Domnului” (2 Samuel 6:16). Gândește-te la această scenă în felul următor: ai fost bolnav de o boală incurabilă, medicii nu ți-au mai dat nici măcar o șansă, iar tu te-ai rugat lui Dumnezeu să te vindece… și ai fost vindecat! Oare cum ai sări și ai țopăi de bucurie înaintea Lui? În asemenea momente, nu poți rămâne inert.

În istoria timpurie, inima era nucleul unei persoane. Asta nu însemna doar sentimente, așa cum ne gândim noi de multe ori la inimă, ci centrul ființei unei persoane, în special voința. Așadar, devotamentul din toată inima față de Dumnezeu dezvăluie ceea ce alegi să îmbrățișezi cu toată puterea ta.

Amația și-a trăit douăzeci și nouă de ani din viață punându-și la punct angajamentul față de Dumnezeu. A făcut ceea ce era corect, dar inima lui era în altă parte. David, în ciuda defectelor sale, L-a urmat pe Dumnezeu cu toată inima sa.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: străduiește-te și dedică-te lui Dumnezeu cu toată inima!