Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “iubirea”

14 iul. 2024

14 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă darul lui va fi o jertfă de pace, dacă-l va aduce din cireadă, fie parte bărbătească, fie femeiască, să-l aducă fără cusur înaintea Domnului. Și să-și pună mâna pe capul darului său și să-l înjunghie la intrarea cortului întâlnirii; și fiii lui Aaron, preoții, să stropească sângele pe altar de jur-împrejur.

Levitic 3.1,2

În Levitic 3 avem jertfa de pace. Ea se află în legătură cu arderea-de-tot, însă ceea ce ea prezintă este că noi, ca rezultat al lucrării Domnului Isus, putem avea părtășie cu Dumnezeu, putem avea parte cu El.

La cruce, Dumnezeu și credinciosul se preocupă cu aceeași lucrare. În jertfa de pace vedem deci ceea ce avem împreună cu Dumnezeu. Este vorba nu de partea lui Dumnezeu, așa cum o vedem în arderea-de-tot, ci de faptul că Dumnezeu și toți câți au parte în Domnul Isus au comuniune; cineva care n-are nicio parte în Domnul Isus nu va vedea niciodată slava Domnului și slava lucrării Sale. Însă noi, care avem parte în El, putem sta lângă cruce; Dumnezeu este acolo și spune: «Acesta este Fiul Meu Preaiubit, care a înfăptuit, la cruce, minunata lucrare», iar inimile noastre spun: «Acesta este Mântuitorul nostru iubit». Dumnezeu spune: «El a făcut lucrarea, pentru că Mă iubea» (vedeți Exod 21.5; Ioan 18.11), iar inimile noastre spun: «El a făcut lucrarea, pentru că El ne-a iubit; El este Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine» (Galateni 2.20)!

Așa ne vorbește Dumnezeu despre slava Sa și despre slava lucrării Sale, iar noi vorbim cu Dumnezeu, căci și noi admirăm ceea ce I-a umplut Lui inima. Așa avem părtășie cu El. Baza acestei părtășii este, repet, această Persoană minunată, în lucrarea Sa de pe cruce. Cu El și cu lucrarea Sa se preocupă și inima lui Dumnezeu și inimile noastre, și aceasta este părtășie. Acesta este lucrul important pe care îl găsim aici, în Levitic 3 și 7.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Cine ești Tu?“, I-au zis ei. Isus le-a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun“.

Ioan 8.25

Isus Hristos – Adevărul în persoană

Domnul Isus nu a vorbit și nu a acționat niciodată altfel decât în dependență de Tatăl Său și în supunere față de voia Sa. Astfel, cuvintele și faptele Sale au fost revelația și reprezentarea Celui care L-a trimis. Pe de o parte, aceasta arată perfecțiunea minunată a Domnului nostru, dar, pe de altă parte, într-un trist contrast, dezvăluie imperfecțiunea noastră.

La fel de perfecte ca El Însuși, au fost și cuvintele Sale, și faptele Sale. Nu a existat nicio diferență între cuvintele, faptele și Persoana Sa. Astfel, la întrebarea iudeilor, „Cine ești Tu?“, El a putut răspunde: „Ceea ce de la început vă spun“.

El a fost adevărul, a spus adevărul și a făcut adevărul! Cu alte cuvinte, vorbirea Sa Îl reprezintă pe El Însuși, care este în același timp Adevărul în persoană.

Cuvintele noastre de obicei fie conțin mai puțin adevăr, fie trec dincolo de adevăr. Cât de des Îl dezonorăm noi pe Domnul Isus prin cuvintele noastre care nu exprimă întregul adevăr…!

La Domnul Isus, fiecare cuvânt era perfect adevărat și, prin urmare, era atât o strălucire a gloriei Sale personale, cât și o revelație a Tatălui. Iar aceasta s-a văzut și în fiecare lucrare a Sa! El putea spune:

„Cuvintele pe care vi le spun Eu nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări“ (Ioan 14.10).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 15.13-29 · 2 Tesaloniceni 2.1-12

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 23:1-14

Acest capitol este un calendar al «zilelor solemne» ale Domnului, numite „sărbătorile rânduite“ (sau: timpurile stabilite), care aveau loc în fiecare an. Erau în număr de şapte, în afară de Sabat, ziua de odihnă săptămânală, care este tratată cea dintâi. S-a remarcat că aceste sărbători, în succesiunea lor, dezvăluie în afara ochilor noştri istoria lui Israel începând de la cruce, planurile lui Dumnezeu cu privire la această naţiune, planurile Lui în privinţa Bisericii (deşi întrucâtva în chip ascuns), în sfârşit, planurile Lui privindu-L pe Fiul Său.

Totul a început la Paşti: Punctul de pornire al binecuvântării lui Israel, al binecuvântării Bisericii, ca şi al fericirii fiecărui om este crucea. Imediat după aceasta, sărbătoarea Azimilor (a pâinii nedospite) Îl evoca pe „Cel care n-a cunoscut păcat“ (2 Corinteni 5.21), a Cărui despărţire de rău trebuie să se reproducă în mersul Adunării, ceea ce înseamnă în fiecare răscumpărat. „Aluatul vechi“ trebuie scos afară, căci noi suntem „fără aluat“ (1 Corinteni 5.7).

Urma apoi sărbătoarea celor dintâi roade. Primul snop legănat este tot Hristos, triumfător în învierea Sa, întâiul născut dintre morţi, prezentat lui Dumnezeu în multiplele aspecte ale gloriilor Sale: „ca să vă fie primit“ (v.11).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA TREBUIE ÎNSOȚITĂ DE CREDINȚĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11:24)

Citim (în Evrei 11:6): „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu.” Cea mai mare dorință a lui Dumnezeu este să fie crezut. Tu te poți ruga în mod regulat și ritualic, și chiar să te simți mai aproape de Dumnezeu ca urmare a acestui fapt, dar să nu te aștepți ca El să-ți răspundă la rugăciuni, sau ca situația ta să se schimbe – dacă nu crezi.

Apostolul Petru a fost închis și condamnat la moarte, iar execuția sa era programată pentru următoarea zi. Biserica s-a rugat toată noaptea pentru eliberarea lui… Și aceasta a survenit în mod miraculos. Dumnezeu a adus un somn peste gardieni, a deschis ușa închisorii lui Petru și l-a eliberat. Cu toate acestea, când Petru a apărut la ușa casei unde credincioșii se rugau, acestora nu le-a venit să creadă când slujnica Roda „a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii. „Eşti nebună!” i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui.” (Faptele apostolilor 12:13-15). Chiar și primii ucenici s-au luptat să creadă că Dumnezeu Îi va auzi. Chiar și atunci când răspunsul a fost la ușa lor, ei au ezitat să creadă…

Și noi facem la fel, nu-i așa? Ne luptăm cu rugăciunea. Uităm să ne rugăm, iar când ne amintim, ne grăbim să ne rugăm și folosim cuvinte nesincere sau gândurile noastre se împrăștie ca un stol de prepelițe. De ce trebuie să se întâmple asta? Tu trebuie să știi că te poți ruga oriunde, în orice moment, folosind propriile tale cuvinte, iar Dumnezeu promite să răspundă. Dar tu trebuie să-ți dai seama de puterea și potențialul incredibil al unui credincios care se roagă. Biblia spune că: „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4)

Așa că, nu te ruga pur și simplu, ci încrede-te în răspunsul lui Dumnezeu;  apoi vorbește și poartă-te după credința ta!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
04 iul. 2024

4 Iulie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine.

Geneza 50.20

Pe când Iosif era urât de frații săi, aceștia l-au aruncat într-o groapă, cu gândul să-l omoare. Apoi și-au schimbat planul și l-au vândut pe douăzeci de bucăți de argint. Iosif a fost dus în Egipt. După mai mulți ani, foametea a lovit Egiptul și Canaanul, iar când Iacov a auzit că era grâu în Egipt, i-a trimis pe fiii lui să cumpere mâncare de acolo. Ce căi minunate are Dumnezeu!

Între timp, Iosif fusese înălțat într-o poziție de autoritate. Frații săi nu l-au mai recunoscut. Aceasta era împrejurarea perfectă pentru el ca să se răzbune pe ei. Ar fi putut să-i țină sclavi în Egipt pentru tot restul vieții lor sau ar fi putut să-i omoare. În loc de toate acestea, Iosif s-a purtat în har față de ei și s-a făcut cunoscut lor, spre marea lor uimire: „Și i-a sărutat pe toți frații săi și a plâns cu ei. Și, după aceasta, frații lui au vorbit cu el“ (Geneza 45.15). Mai târziu, pentru a le risipi complet temerile, el le-a spus: „Nu vă temeți … Voi, într-adevăr, ați gândit rău împotriva mea, dar Dumnezeu a gândit spre bine … Și acum, nu vă temeți: vă voi hrăni pe voi și pe copiii voștri“ (Geneza 50.19-21).

Aceasta ne amintește despre faptul că, atunci când Dumnezeu îngăduie ca oamenii să ne rănească, El face ca toate să lucreze pentru binele nostru, iar apoi ne poate folosi ca instrumente pentru binecuvântarea celor care ne-au făcut rău (2 Corinteni 1.4). Iosif a recunoscut faptul că Dumnezeu a fost în spatele tuturor împrejurărilor prin care trecuse și că de aceea nu se potrivea deloc ca el să se răzbune. El a știut de asemenea că frații săi nu puteau nici spune, nici face nimic pentru a plăti ce îi erau datori. Singurul răspuns corect din partea lui era să-i ierte și să lase toate consecințele în mâna lui Dumnezeu – singurul suficient de competent și de înțelept pentru a le rezolva pe toate.

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu a uns cu Duh Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând pe toți cei care erau înrobiți puterii Diavolului; căci Dumnezeu era cu El.

Fapte 10.38

„Sunt încercuit…“

Cu mulți ani în urmă a avut loc o petrecere la Hotel Löwen. În zori, tânărul, băut bine, se îndrepta spre casă clătinându-se și bâjbâind de la un colț de casă la altul. În cele din urmă s-a lovit de un zid. „Oh, ce bine! Să nu pierd contactul cu zidul și atunci voi înainta“, murmura el satisfăcut. Astfel s-a deplasat de-a lungul peretelui, pipăindu-l cu ambele mâini. Ceea ce însă nu știa era faptul că peretele era doar un pilon de afișaj. După un timp și-a dat seama că se învârtea în cerc. Atunci un oftat de resemnare a venit din adâncul pieptului său chinuit: „Sunt încercuit…“.

Ceea ce i s-a întâmplat acestui tânăr în acea noapte trăiesc unii oameni aproape zilnic: prinși în capcană de propriile idei, ei au impresia că se află pe un drum bun, dar se învârt constant doar în jurul lor.

Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pământ și pentru astfel de oameni. El Însuși a mărturisit că a fost trimis de Dumnezeu pentru a „vesti eliberarea robilor și deschiderea închisorii celor ce sunt în lanțuri“ (Isaia 61.1). El vrea să vină în ajutorul tuturor celor ce și-au pierdut orientarea în viață și dorește să le dea o direcție și un sens. Dumnezeu nu cere nimic mai mult de la om decât ca acesta să mărturisească sincer înaintea Lui cum stau lucrurile cu sine și să-și pună încrederea în El.

„Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit“ (Fapte 16.31).

Citirea Bibliei: 2 Samuel 7.1-16 · 1 Tesaloniceni 2.13-20

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 14:14-31

„Şi va fi curat“, conchid v. 9 şi 20. Nici aici nu se pune problema care este părerea leprosului curăţit. Dumnezeu îl declară curat, sfânt, pe păcătosul născut din nou, pentru care Cuvântul Lui trebuie să fie suficient, chiar dacă el nu experimentează nici o emoţie, nici vreun sentiment deosebit. „Aţi fost spălaţi … sfinţiţi … îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus“ (1 Cor. 6.11).

Odată cu păsările, imagini ale lucrării lui Dumnezeu pentru noi, se mai cereau încă două lucruri, prefigurând lucrarea Lui în noi: apa, puterea curăţitoare a Cuvântului, şi briciul. Leprosul trebuia să-şi radă părul, barba, sprâncenele. Toate spun că puterea firească a omului trebuie lepădată. Numim ELIBERARE această lucrare a Duhului care ne conduce la a judeca ceea ce produce firea noastră veche.

Sângele jertfei era uns pe urechea, pe mâna şi pe piciorul leprosului curăţit, întocmai cum se procedase cu preotul în ziua închinării lui în slujbă (Exod 29.20) şi la fel cu untdelemnul. În plus, leprosul era uns cu untdelemn (v. 18). Detaliu uimitor: numai acesta în Israel, împreună cu preoţii şi cu împăraţii, primea ungerea sfântă, care corespunde lucrării Duhului Sfânt în inima celui răscumpărat! (1 Ioan 2.20). Din păcătoşi mizerabili, spălaţi în sângele Său, Hristos a făcut „o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său“ (Apocalipsa 1.6).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREȘTEREA SPIRITUALĂ NECESITĂ TIMP | Fundația S.E.E.R. România

„Grăuntele de grâu… dacă moare, dă multă roadă.” (Ioan 12:24)

O ciupercă are nevoie de două zile ca să crească, dar un stejar are nevoie de șaizeci de ani. Așadar, ai vrea să fii o ciupercă sau un stejar? Creșterea spirituală necesită timp. Ți-ai pus vreodată întrebarea: „De ce îmi ia atât de mult timp să devin mai bun?” Încă te lupți cu multe dintre slăbiciunile tale, nu-i așa? De ce? Pentru că creșterea spirituală, ca și cea naturală, necesită un oarecare timp. Cele mai bune fructe se coc treptat. Domnul Isus a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.” (Ioan 12:24). Când Domnul Isus spune: „Adevărat, adevărat…”, El vrea să spună: „Înțelegeți acest lucru! Ascultați! Acest lucru este foarte important.” Ideea pe care Domnul Isus o subliniază aici este că, așa cum un bob de grâu trebuie să moară pentru a produce roadă, tot așa și noi trebuie să murim față de noi înșine, pentru a produce creștere spirituală. Iar a muri față de propriul nostru eu, și egoism, necesită câtva timp. Înclinația noastră este să dezgropăm periodic sămânța pentru a-i monitoriza progresul, în loc să ne încredem în Dumnezeu pentru ca El să-Și facă lucrarea în viața noastră. Hristos va produce roade în viața noastră dacă rămânem în El. Domnul Isus a spus: „Rămâneți în Mine” (Ioan 15:4). Cuvântul „a rămâne” înseamnă „a trăi în”. „A rămâne în Hristos” înseamnă a rămâne în contact cu El, a depinde de El, a trăi pentru El și a fi convins că El Își va încheia lucrarea în viața ta la momentul ideal. Așteaptă recolta promisă de Dumnezeu și, între timp, bucură-te de prezența Lui în viața ta. Dumnezeu Se bucură de fiecare etapă a creșterii tale spirituale. El nu așteaptă până când vei fi perfect, ca să înceapă să te iubească. Nu, El te iubește deja așa cum ești! Și nu are cum să te iubească nici cu o picătură mai mult decât te iubește deja!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 iun. 2024

14 Iunie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Stăpâne, după ce toată noaptea ne-am trudit, nimic n-am prins; dar, la cuvântul Tău, voi coborî plasele.

Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui fie gloria și acum și în ziua eternității! Amin.

Luca 5.5; 2 Petru 3.18

Versetele de mai sus cuprind în ele cele dintâi și cele din urmă cuvinte ale lui Simon Petru din Scriptură. În primul dintre ele, el a mărturisit că, în ciuda experienței sale de pescar, nu a putut prinde nimic în noaptea care trecuse. Apoi, când s-a așteptat ca plasele să fie goale, a fost uimit să vadă belșugul de pește prins. Acest lucru l-a făcut să se arunce la picioarele Domnului, spunându-I: „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos!“.

Conflictul interior al lui Petru a fost unul real. Simțea că Domnul este măreț și că nu putea trăi fără El și, în același timp, că el însuși era păcătos și că Domnul trebuia să Se depărteze de el. Domnul Isus însă a pus capăt acestui conflict: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni“. Cu alte cuvinte, El nu avea să-l părăsească, ci avea să-l ia cu Sine, pentru a-l face ca de acum să prindă oameni, nu pești.

Deși Petru a urmat indicațiile Domnului cam cu jumătate de inimă, El i-a dăruit o pescuire îmbelșugată, cum nu mai avusese până atunci. Această întâmplare l-a transformat pe Petru într-un urmaș al Domnului. După aceea, Petru a avut multe de lepădat și de învățat. A avut multe căderi, însă Domnul a rămas credincios promisiunii Sale (Evrei 13.5). Apoi el a căutat, la rândul său, să-i întărească pe frații săi – după cum Domnul îi promisese că avea să facă (Luca 22.32) – prin cele două epistole ale sale: „Să creșteți în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos“.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui.

Apocalipsa 22.12

Așteptarea grădinarului

Cineva a vizitat o vilă pe malurile lacului Como. După ce grădinarul l-a condus prin mijlocul unei proprietăți minunate, acela l-a întrebat:

— De cât timp sunteți aici?

— De douăzeci și cinci de ani.

— Și de câte ori a venit proprietarul?

— De patru ori.

— Când a venit ultima dată?

— Sunt doisprezece ani de atunci.

— Presupun că vă scrie.

— Nu, niciodată.

— Dar de la cine primiți dispozițiile?

— De la administrator, care locuiește la Milano.

— Vine deseori?

— Niciodată.

— Dar cine vine să controleze activitatea?

— Nimeni; mă lasă singur.

— Și totuși întrețineți această grădină, încât s-ar crede că îl așteptați pe proprietar mâine.

— Mâine? Nu, domnule, astăzi!

Ce bine ar fi să ne asemănăm cu grădinarul care își aștepta stăpânul astăzi și care lucra condus de acest gând măreț!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.1-17 · Filipeni 3.1-7

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Levitic 3:1-17

Tot lucrarea lui Hristos este cea care prezintă şi jertfa de pace (sau jertfa prosperităţii). Însă de astă dată este privită sub aspectul comuniunii, al bucuriei şi al păcii pe care ea le aduce. Domnul Isus nu a venit numai pentru   a-L glorifica pe Tatăl în viaţa Sa (darul de mâncare), în moartea Sa (arderea-de-tot) sau pentru a ispăşi păcatele noastre (jertfele din cap. 4). El a venit şi pentru a ne introduce într-o nouă relaţie de comuniune cu Dumnezeu. Mântuitorul nostru scump nu S-a mulţumit numai să ne salveze de la judecata eternă. A dorit să ne facă fericiţi şi aceasta încă de acum. Ca şi la celelalte jertfe, grăsimea era rezervată pentru Domnul şi era făcută să fumege pe altar. Aceasta simbolizează energia interioară, voinţa care guvernează inima. În cazul Domnului Isus, această energie a fost în întregime pentru Dumnezeu. Voinţa Lui a fost să facă numai ceea ce Îi era plăcut Tatălui Său (Ioan 6.38; 8.29). O astfel de jertfă nu putea să fie decât de o mireasmă nespus de plăcută pentru Dumnezeu (v. 5, 16). Ce privilegiu pentru noi, cei care Îl cunoaştem pe Domnul Isus, de a avea aceeaşi „mâncare“ ca şi Tatăl (v. 11, 16), de a fi invitaţi la masa Lui pentru a împărtăşi bucuria şi gândurile Lui despre Fiul Său preaiubit! „Părtăşia noastră“, spune apostolul Ioan, „este cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos“ (1 Ioan 1.3).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDIBILITATEA LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit… a zis: „S-a isprăvit!” (Ioan 19:28-30)

Din momentul nașterii Sale și până în ceasul morții, viața lui Hristos a fost prezisă în detaliu de profeții Vechiului Testament. El a împlinit aproximativ patruzeci de profeții diferite în timpul vieții Sale. Din punct de vedere statistic, probabilitatea ca asta să se întâmple era de aproximativ unu la un miliard! De ce este important să subliniem acest lucru? Pentru că se ridică voci care pun la îndoială nașterea Sa din fecioară, divinitatea Sa, minunile Sale, învierea Sa și revenirea Sa iminentă… Evident, astfel de oameni trăiau și pe vremea apostolului Petru, de aceea el a scris: „Îmi voi da osteneala dar ca, şi după moartea mea, să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri. În adevăr, v-am făcut cunoscute puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, mărirea Lui. Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi slavă, atunci când, din slava minunată, s-a auzit deasupra Lui un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiindcă, mai întâi de toate, să ştiţi că nicio proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1:15-21). Așadar, să nu te îndoiești niciodată de veridicitatea Scripturii!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 apr. 2024

24 Aprilie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Împotriva unui bătrân nu primi acuzație decât dacă sunt doi sau trei martori. Pe cei care păcătuiesc mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă teamă. Te îndemn înaintea lui Dumnezeu și a lui Hristos Isus și a îngerilor aleși, să păzești aceste lucruri fără prejudecată, nefăcând nimic cu părtinire.

1 Timotei 5.19-21

Apostolul i-a scris lui Timotei, în prima sa epistolă către acesta, despre răspunderea pe care o avea ca reprezentant al său (1 Timotei 1.3). El trebuia să lucreze fără prejudecăți. Nimeni, nici chiar un bătrân sau unul care a slujit de mult timp, având o slujbă încredințată de adunare, nu putea fi tratat preferențial (1 Timotei 5.19,20). Însă nu trebuia să se ia nicio măsură până când nu era dovedită vina (versetul 19). Dacă păcatul lui era confirmat (nu în același caracter ca în 1 Corinteni 5, însă era dovedit ca păcat), el trebuia să fie mustrat în prezența tuturor. Scopul acestei mustrări era ca și ceilalți să se teamă (Deuteronom 19.20; 21.21; 1 Timotei 5.20). Să tragem învățătură din aceste cuvinte, ca nu cumva să cădem și noi în astfel de păcate. Când este vorba de un frate bătrân, suntem în pericolul de a deveni părtinitori. Timotei însă trebuia să judece aceste lucruri fără prejudecăți și să nu facă nimic cu părtinire (1 Timotei 5.21).

Cu toate că acum nu mai este prezentă autoritatea apostolică, acesta este standardul pentru umblarea în lucrare a slujitorilor (1 Timotei 3.15; 2 Timotei 2.2). Este un lucru serios când auzim de o persoană că a păcătuit. Dacă este ceva care L-a necinstit în mod deschis pe Domnul și dacă nu s-a pus în aplicare cazul extrem de excludere, atunci trebuie să fie făcută o mustrare publică. O mustrare publică este ceva ce nu vedem prea des. Dacă s-ar aplica mai frecvent o astfel de măsură, astfel de cazuri de excludere ar fi mult mai rare. Dacă față de astfel de stări rele s-ar aplica această măsură a mustrării publice la timpul potrivit, s-ar ajunge foarte rar ca o persoană să fie exclusă. În același timp, această procedură i-ar reține și pe alții de la a urma astfel de exemple rele. Însă mustrarea trebuie făcută în duhul harului (Galateni 6.1).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaș al iudeilor.

Ioan 3.1

                                                                                                                           Născut din nou (1)

Isus Hristos venise la Ierusalim pentru una dintre marile sărbători iudaice. Cu această ocazie, El a făcut semne și minuni pline de putere, astfel încât „mulți au crezut în Numele Lui“ (Ioan 2.23). El a subliniat faptul că o credință pur intelectuală sau emoțională nu este suficientă. Dacă cineva dorește cu adevărat să intre în Împărăția lui Dumnezeu, în inima acelui om trebuie să aibă loc o schimbare radicală: trebuie să fie „născut din nou“. Această naștere din nou este foarte necesară pentru fiecare om.

În acest context nu este vorba despre un „fiu risipitor“, ci despre un om foarte onorabil, respectatul profesor de teologie Nicodim, care aparținea fariseilor, o grupare în iudaism foarte strictă, conservatoare. El era, de asemenea, membru al sinedriului, cea mai înaltă autoritate religioasă și politică a evreilor (Ioan 3.10; 7.50).

Nu avea Nicodim tot ceea ce era necesar pentru o relație bună cu Dumnezeu și pentru intrarea în Împărăția Sa? În aparență, așa era. Și totuși îi lipsea lucrul cel mai important, pentru că nici religiozitatea și nici învățătura nu-i pot da omului viața din Dumnezeu.

Prezența lui Isus a impresionat nu numai mulțimile doritoare să vadă minuni, ci și pe unii dintre liderii religioși. De aceea, Nicodim a venit la Isus pentru a afla mai multe despre El.

Citirea Bibliei: Deuteronom 31.30-32.14 · Efeseni 1.15-23

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 16:13-31

Murmure „Părinţii noştri au mâncat mana în pustiu …“, I-a amintit mulţimea Domnului Isus. Dar El le-a răs­puns că El Însuşi este „adevărata pâine … care coboară din cer“ (Ioan 6.31-33). Hristos este hrana credinciosului; El dă şi tot El hrăneşte viaţa cea nouă. Capitolul acesta ne oferă mai multe instrucţiuni practice de cea mai mare importantă în legătură cu aceasta:

1. Cantitatea de mană strânsă depindea de apetitul lor (v. 18). Ne bucurăm de Hristos numai în măsura în care Îl dorim. Şi noi nu-L dorim niciodată îndeajuns! (Psalmul 81.10);

2. Mana satisface numai nevoile zilei de azi, nu şi pe ale celei de mâine. Hristos trebuie să-mi fie susținătorul meu, puterea mea. Dacă, de exemplu, astăzi am nevoie în mod deosebit de răbdare, o voi găsi meditând la răbdarea desăvârşită a lui Isus.

3. În sfârşit, copiii lui Israel trebuia să-şi strângă raţia de mană în fiecare dimineaţă, îna­inte să se topească sub dogoarea zilei. Să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu devreme, dimineață, înainte ca treburile zilei să poată interveni, răpindune ocazia de a o face. Nu trece o zi fără să ne hrănim trupul. Tot astfel, nici sufletul să nu   ni-l lipsim de singura hrană care-l poate ţine în viaţă şi care îl face să prospere: Isus, Pâinea vieţii.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU NU TE-A PĂRĂSIT! | Fundația S.E.E.R. România

„Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)

„Petru și-a adus aminte de vorba… ‘te vei lepăda de Mine de trei ori!’” (Matei 26:75)

     Biblia ne spune că, după ce s-a lepădat, „Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Matei 26:75). Ce ne mântuiește pe noi? Faptele noastre bune? Nu, ci credința noastră în Hristos. Sfânta Scriptură ne asigură: „Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Așa putem înțelege mai bine cuvintele adresate de Hristos lui Petru: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta…” (Luca 22:32) Când ai credință în Dumnezeu, te poți redresa. Când vine vorba de harul lui Dumnezeu, nu există limite. Petru s-a lepădat de Hristos – nu o dată, ci de trei ori. Poate că e și povestea ta! Nu a fost un moment de care Petru să fi fost mândru, ci o experiență în urma căreia a ajuns să fie mai puternic. Când cineva păcătuiește grav, noi spunem că „s-a ars” sau „s-a fript.” Ori, când ceva s-a ars, tot ce rămâne este cenușa. Dar noi aparținem unui Dumnezeu al restaurării, care scoate o „cunună împărătească din cenușă” (Isaia 61:3). Dacă l-ai fi văzut pe Petru jurându-se că nu-L cunoaște pe Domnul, l-ai fi ales să fie pastorul bisericii tale? Nu cred! Dar Dumnezeu l-a ales! Și El l-a făcut capul Bisericii Noului Testament. Noi le spunem oamenilor: „Nu intrați în necazuri”, „Nu păcătuiți!” – și sunt sfaturi bune: Dumnezeu nu dorește ca noi să păcătuim. Dar ar trebui să le spunem și: „Nu vă jucați cu păcatul, pentru că vă compromiteți veșnicia. Iar când cădeți (pentru că se va întâmpla, cu siguranță), întoarceți-vă la Dumnezeu! Doar El vă poate restaura, și vă poate folosi eșecul ca să vă întărească!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole