Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “inchinare”

11 sept. 2025

11 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când cineva va păcătui și se va purta cu necredincioșie față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui sau dat în păstrarea lui, sau va fura sau va înșela pe aproapele lui, tăgăduind că a găsit un lucru pierdut sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care îl face omul și păcătuiește […]

Levitic 6.2,3

Restituirea (1)

În primul rând este izbitor faptul că Dumnezeu spune că de fapt noi păcătuim față de El atunci când păcătuim față de aproapele nostru. Dumnezeu privește nedreptatea înfăptuită față de un frate sau față de o soră ca îndreptată împotriva Sa! În cârmuirea Sa, Dumnezeu va judeca și va pedepsi aceasta ca și când noi am fi înfăptuit nedreptatea împotriva Lui. De aceea, și în acest caz, jertfa pentru vină și despăgubirea este aceeași ca și în cazul când noi I-am reținut lui Dumnezeu ceva pe nedrept. Acest principiu îl găsim și în Fapte 9.4, unde Domnul îi spune lui Saul pe când îi prigonea pe cei credincioși: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?“. Noi suntem mădulare ale Trupului Său și suntem identificați cu El. Noi suntem, de asemenea, copii ai Tatălui, așa că El simte răul făcut nouă ca și cum I s-ar fi făcut Lui. Ce lumină serioasă aruncă aceasta asupra păcatelor și greșelilor noastre față de cei credincioși!

Cum păcătuiesc eu față de un frate, față de o soră sau față de toți credincioșii împreună? În versetele următoare este vorba despre lucrurile materiale, iar despre acestea poate fi vorba și la noi. Toate prevederile legii sunt, pentru noi, simboluri ale lucrurilor spirituale. Israel era o adunare pământească căreia cineva îi aparținea prin naștere. Binecuvântările lor erau pământești, așa cum arată clar Deuteronom 28. Adunarea, Trupul lui Hristos, este totuși o comunitate duhovnicească, din care fac parte cei care au fost câștigați și care, după ce au crezut toată evanghelia, au primit Duhul Sfânt. Noi suntem binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești (Efeseni 1.13). Relația noastră unii cu alții, ca oameni credincioși, este deci duhovnicească, deși, deseori, pot fi prezente și legături pământești, materiale, pentru că ne aflăm încă pe pământ.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cât este de departe răsăritul de apus, atât a îndepărtat El nelegiuirile noastre de la noi.

Psalmul 103.12

Harul iertării

Sunt chiar și printre cei credincioși oameni care susțin că nimeni nu știe dacă păcatele le sunt iertate cu adevărat, pe motiv că acest lucru va fi arătat doar în eternitate. De unde această nesiguranță? Nu a vorbit Dumnezeu îndeajuns de clar în Cuvântul Său despre acest subiect? David, scriitorul multor psalmi, știa că „nelegiuirile“ sale fuseseră îndepărtate la o distanță de neimaginat de el. Toate, fără excepție, îi fuseseră iertate! Și el nu este singurul cu această cunoștință.

De ce i-ar lăsa Dumnezeu în ignoranță pe cei cărora le-a arătat harul Său? Noul Testament ne declară în mai multe pasaje că lucrurile nu stau așa. „V-am scris acestea vouă, ca să știți că aveți viață eternă, vouă, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu“ (1 Ioan 5.13). El a vrut să îi asigure pe credincioși că păcatele lor erau iertate și că aveau viață eternă, viață care se potrivește în prezența lui Dumnezeu. Pasaje asemănătoare pot fi găsite și în alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu (de exemplu în Ioan 5.34; Romani 5.1; Evrei 10.10,14,17,18). Și totuși întâlnim destul de des oameni care, conștienți de vina lor înaintea lui Dumnezeu, regretă păcatele, le mărturisesc, dar care încă bâjbâie în incertitudine, spunând: „Sper să ajung în cer“, în loc de: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește“ (Iov 19.25). Ar trebui să le reamintim unor astfel de suflete temătoare că jertfa de ispășire a lui Isus Hristos este perfectă. Ea este baza pentru iertarea păcatelor noastre, iar siguranța noastră se bazează pe promisiunea certă a mântuirii pe care Dumnezeu a dat-o în Cuvântul Său.

Citirea Bibliei: Isaia 5.18-30 · Fapte 22.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 21:14-30

Tot pe acest munte, Moria, Avraam îl adusese odată ca jertfă pe fiul său, Isaac (Geneza 22.2; 2 Cronici 3.1). Însă Dumnezeu oprise mâna lui Avraam în acelaşi fel în care acum opreşte mâna îngerului. Judecata divină astfel detur­nată ia acum forma unui foc, consumând jert­fa oferită de David (v. 26). După ce i se prezentase o jertfă înlocuitoare, care l-a substi­tuit pe Isaac, Avra­am a pus locului acestuia numele „Jehovah-Jireh“, adică: „La muntele unde Domnul va purta de grij㓠(Geneza 22.14).

În ce ne priveşte, cunoaştem solemnitatea acelei purtări de grijă şi, de asemenea, cine a fost Acela care a trebuit să primească în locul nostru loviturile judecăţii lui Dumnezeu. Vocea care aici îi spune îngerului: „Destul“, îi porunceşte apoi să-şi pună iarăşi sabia în teacă; şi această voce este aceeaşi cu cea care într-o zi va trebui să spună: „Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului Meu şi împotriva omului care este tovarăşul Meu … loveşte păs­torul“ (Zaharia 13.7). Ce taină minunată şi de nepătruns! Ju­decata pe care o meritam s-a depărtat pentru tot­deauna de la noi, pentru că a căzut asupra Celui zdrobit în locul nostru: Isus, Păstorul rânduit de Dumnezeu, Păstorul nostru cel bun, este „Însoţitorul Domnului“.

A FI „NEBUN” PENTRU HRISTOS!

„Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte…” (1 Corinteni 1:27)

Un pastor scria: „Nenumărate sondaje au arătat că frica numărul unu a oamenilor este să vorbească în public. Moartea se află pe locul doi. Asta înseamnă că unii oameni ar prefera să moară decât să vorbească în public. De ce? Din cauza fricii de a nu părea prost… Dar credința include și nepăsarea față de această posibilitate – de a părea prost. Noe a părut nebun când a construit o arcă în deșert. Sara a părut nebună cumpărând haine de maternitate la nouăzeci de ani. Iudeii au părut nebuni când au mărșăluit în jurul Ierihonului, suflând din trâmbițe. David a părut nebun atacându-l pe Goliat cu praștia. Magii au părut nebuni urmărind steaua de pe cer. Petru a părut nebun ieșind din barcă în mijlocul mării. Iar Isus a părut nebun atârnând pe jumătate gol pe cruce.

Dar aceasta este esența credinței. Iar rezultatele vorbesc de la sine: Noe a fost salvat de potop; Sara l-a născut pe Isaac; zidurile Ierihonului au căzut; David l-a învins pe Goliat; magii L-au găsit pe Mesia: Petru a mers pe apă… iar Isus a înviat din morți! Cele mai mari descoperiri, minuni și puncte de cotitură din Sfânta Scriptură își au originea în acel cineva care a fost dispus să pară prost.”

Oare de ce? Să citim acest verset: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9).

Așadar, iată alternativa… ce alegi: să trăiești după gânduri și căi pământești ca să fii acceptat de oameni, sau să trăiești după gânduri și căi cerești ca să fii acceptat de Dumnezeu?! Când privești lucrurile din această perspectivă, alegerea ta ar trebui să fie clară. Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi.

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 aug. 2025

24 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și ea a zis: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei: întoarce-te după cumnata ta“.

Rut 1.15

Vedem aici efectul ruinător al depărtării de Dumnezeu. Pe măsură ce Naomi se apropia de Betleem, pașii ei deveneau mai înceți. Noi putem fi ori o binecuvântare, ori un blestem pentru alții. Neutralitatea este imposibilă. Putem ori să-i conducem pe alții la Domnul Isus, ori să-i îndepărtăm de El. Orpa voia să se ducă în Betleem, dar cineva care fusese în țara Moabului o face să se întoarcă. Și Naomi știa ce se petrece acolo unde o întorcea pe Orpa. În versetul 15 citim că ea i-a spus lui Rut: „Iată, cumnata ta se întoarce la poporul ei și la dumnezeii ei“. Cine s-ar fi gândit mai înainte, când ea era în Betleem, că Naomi ar fi putut pronunța asemenea cuvinte? Primul pas al depărtării de Domnul poate fi foarte mic, dar nimeni nu poate ști unde duce.

Naomi nu voia să le ia pe Orpa și pe Rut cu ea în Betleem. De ce oare? Era rușinată că-și lăsase fiii să se căsătorească cu moabite? Voia să țină ascuns acest lucru de prietenii ei din Betleem? O, ce înfricoșătoare mândrie este în noi! I-am lăsa, mai degrabă, pe alții să piară, numai să nu ne mărturisim rușinea. Să ne gândim la David, în 2 Samuel 11. El preferă să ucidă un slujitor drept și credincios, numai să nu-și mărturisească public păcatele.

Cât de mulți sunt aceia opriți de la a veni la Domnul, din pricină că părinții umblă cu multă înfocare după prosperitatea lumii sau după plăcerile firii păcătoase (cărnii), în timp ce cu buzele se fălesc că ei cunosc adevărul! „Prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală inimile celor lesne crezători“ (Romani 16.18). Mulți își pun copiii chiar în gura leului, în dorința după o poziție mai bună pe pământ, apoi se roagă ca leul să nu le facă niciun rău.

Ce mare nevoie este ca noi, care trăim într-o lume care L-a lepădat pe Dumnezeu, să veghem asupra cuvintelor și faptelor noastre, ca să fim pentru cei din jur un ajutor, și nu o piedică! Să fim cu luare-aminte, încât să nu permitem firii să lucreze în noi și să nu încurajăm în copiii sau prietenii noștri manifestări firești. Dacă Îl slujim pe Hristos în felul acesta, „vom fi plăcuți lui Dumnezeu și cinstiți de oameni“ (Romani 14.17).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, și umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.

Efeseni 5.1,2

Mireasma dedicării

Tot ceea ce a făcut Domnul Isus a fost împlinit perfect și în mod voluntar. Să ne gândim la sfatul lui Dumnezeu care s-a concentrat în El înainte de întemeierea lumii, la drumul Domnului pe acest pământ, la lucrarea Sa de la cruce – totul a fost înconjurat de mireasma dedicării Sale. A fost „mâncarea“ Lui să facă voia Tatălui Său. Iar viața nu I-a fost luată, ci a dat-o El Însuși din iubire (Ioan 4.34; 10.17,18). Să ne mai gândim cum El, aflându-Se în glorie, mijlocește pentru ai Săi și cum îi va răsplăti în viitor. Toate acestea decurg din dorința Lui de a-I sluji lui Dumnezeu pentru totdeauna.

Să ne întrebăm atunci dacă nu cumva Dumnezeu așteaptă să vadă în copiii Săi ceva din virtuțile Fiului Său iubit. Da, chiar și în Vechiul Testament, când oamenii trăiau sub porunca „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău“ (Deuteronom 6.5), Dumnezeu le-a dat ocazii ca ei să arate o astfel de dragoste în mod activ. „Când cineva aduce o jertfă…“ – aceasta este neobosita invitație din Levitic. Această jertfă voluntară mărturisește în mod impresionant de parfumul devotamentului Domnului Isus față de Tatăl Său și față de lucrarea Sa. Jertfa în sine reflectă nu doar aspectul voluntar al darului, ci și motivația din inima celui care o oferă. La aceasta Se uită Dumnezeu. Cu atât mai mult astăzi, noi, copiii Săi, suntem chemați să acționăm într-un mod similar!

Citirea Bibliei: Iov 34.16-37 · Fapte 16.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 5:1-26

Capitolul 5 se ocupă de fiii lui Ruben, de ai lui Gad şi de jumătatea seminţiei lui Manase. Mult mai îngrijoraţi de bunăstarea lor decât de stăpâ­nirea ţării promise, aceste seminţii se aşezaseră la est de Iordan. Lipsa lor de cre­dinţă şi de perseverenţă, precum şi materialismul lor apar cu clari­ta­te în toate faptele lor. Dar aici (exceptând v. 25, inclus în mod necesar pentru înţelegerea istoriei lor), cât de mişcător este să vedem din nou Cuvântul rela­tând  numai lucrurile bune care se pu­teau spune despre ei. Curajul şi încrederea lor sunt subliniate în mod special (Ps. 146.5). Au strigat către Domnul în luptă (această lupt㠄era de la Dumnezeu” − v.22) şi El le-a răspuns rugăciunilor lor, pentru că îşi puseseră încrederea în El.

Inima lui Dumnezeu este mereu aceeaşi. Vor­bind Tatălui despre ucenicii cei slabi de lângă El, care aveau să-L părăsească puţin după aceea, Domnul Isus a putut spune: „Ei au păzit Cuvân­tul Tău, … au crezut că Tu M-ai trimis“ (Ioan 17.6-8). Acolo, în locul unde noi vedem numai ruină şi mi­zerie, El descoperă ceva care-I face plăcere! Ce exemplu pentru noi! Înainte să formu­lăm o judecată, o critică, să ne aducem aminte de felul în care vorbeşte Dom­nul despre ai Săi, în absenţa lor.

GÂNDEȘTE CORECT ȘI VEI TRĂI CORECT!

„Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte…” (Proverbele 16:23)

Solomon a scris: „Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.” (Proverbele 16:23-24) Gândurile și cuvintele tale sunt legate între ele. Din acest motiv, este important să ai gânduri plăcute, astfel încât să poți rosti cuvinte înțelepte.

Gândurile tale sunt cuvinte tăcute pe care nu le auzi decât tu și Domnul, dar care, atunci când sunt verbalizate, îți afectează bunăstarea emoțională, spirituală și fizică. Vă reamintesc cuvintele înțelepte ale lui Solomon din versetul 24: „Cuvintele prietenoase sunt… sănătoase pentru oase.”

Gândurile tale sunt cuvinte tăcute care afectează omul interior, sănătatea, bucuria și atitudinea. Lucrurile la care ne gândim ies adesea din gura noastră și uneori ne fac să părem proști.

Dar dacă trăim în felul lui Dumnezeu, gândurile și cuvintele noastre ne pot face viața noastră și a celorlalți mai plăcută. Versetul 23 din Proverbele 16 este tradus în Noua Versiune Internațională a Bibliei astfel: „Inimile celor înțelepți le fac gurile prudente și buzele lor promovează învățătura.”

Nu face greșeala de a crede că-ți poți lăsa gândurile să meargă în orice direcție lumească vor ele, și apoi să te prefaci că spui cuvinte dumnezeiești. Ori ambele sunt plăcute, ori ambele sunt negative și păcătoase – nu există cale de mijloc! Apostolul Pavel scria: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5)

Scriptura este poarta ta către un nou tărâm de viață. Pe măsură ce-ți petreci timp cu Scriptura, și-L lași pe Domnul Isus să-ți schimbe gândirea, vei observa că nu va mai trebui să ai grijă să spui cuvinte plăcute sau înțelepte, cuvinte instructive ori cuvinte vindecătoare – pentru că acest lucru se va întâmpla în mod natural.

Așadar, gândește corect… și vei trăi corect!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole