Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “iconografie”

15 nov. 2025

15 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Să doriți deci stăruitor darurile mai mari; și vă și arăt o cale nespus mai bună.
Slujiți-vă unii altora în dragoste.

1 Corinteni 12.31; Galateni 5.13

Așa cum vedem în capitolele 12 și 14 din 1 Corinteni, credincioșii din Corint erau în mod special interesați de darul vorbirii în limbi. În mod evident, cei care vorbeau în limbi primeau o deosebită atenție din partea celorlalți. Acest lucru conducea la mândrie și la strângeri laolaltă lipsite de beneficii spirituale. Capitolul 14 pune accentul pe necesitatea de a ne zidi unii pe alții: „Toate să se facă spre zidire“ (versetul 26). Versetul citat la început ne spune că trebuie să dorim cu stăruință darurile mai mari, iar acest lucru este repetat și explicat în capitolul 14.39: „Să doriți stăruitor profeția“. În timpul când Noul Testament era încă incomplet, cel care profețea vorbea spre „zidire, îndemnare și mângâiere“ (versetul 3), descoperind gândul lui Dumnezeu cu privire la doctrina și la viața creștină. Astfel, „daruri mai mari“ erau cele care transmiteau mesaje din partea lui Dumnezeu, mesaje instructive și care puteau fi înțelese de către toți. Nevoia de slujire biblică oportună, pentru împlinirea acelorași scopuri, este actuală și astăzi.

Există însă „o cale nespus mai bună“, de care trebuie să ne amintim atunci când este vorba de darurile spirituale. Aceasta este calea dragostei, așa cum 1 Corinteni 13 ne explică. Dragostea nu este menționată printre darurile spirituale, ci mai degrabă ea este atmosfera esențială pentru exercitarea oricărui dar. Un pasaj similar din Epistola către Romani 12.6-8, în care de asemenea sunt enumerate câteva daruri spirituale, este urmat de îndemnul din versetul 9: „Dragostea să fie neprefăcută“.

Trebuie să ne căutăm să ne cunoaștem fiecare darul. Dar chiar dacă nu suntem încă siguri care este acesta, putem acționa în dragoste, în tot ceea ce facem, fiindcă, dacă ne ținem în atmosfera dragostei creștine, vom dori întotdeauna să le slujim celorlalți.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi cânta întotdeauna bunătățile Domnului; din generație în generație voi face cunoscut credincioșia Ta cu gura mea.

Psalmul 89.1

O ancoră sigură pentru sufletele noastre

În niciun alt psalm, credincioșia lui Dumnezeu nu este menționată atât de des ca în Psalmul 89. De fiecare dată când este amintit, sunt evidențiate bunătatea, minunile și puterea lui Dumnezeu. Credincioșia Lui poate fi văzută în faptul că El rămâne întotdeauna bun față de ai Săi. Harul este neclintit. Dumnezeu Își va împlini toate promisiunile și îi răsplătește pe cei care se încred în El.

Credincioșii din Vechiul Testament erau convinși că Dumnezeu rămâne credincios promisiunilor Sale: „S-au încrezut în Tine și n-au fost dați de rușine“ (Psalmul 22.5). Credincioșia Domnului nostru nu se clatină. Dragostea Sa este infinită. Este un fluviu care niciodată nu îngheață, un izvor care niciodată nu seacă, un soare care niciodată nu apune. Lipsa de cunoaștere a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu îi duce pe oameni la disperare.

Moody spunea: „Nu cunosc în întreaga Biblie alt adevăr care să atingă inimile noastre cu atâta putere și înviorare ca iubirea lui Dumnezeu“. Când Luther era dezamăgit în lucrare, a privit într-o seară stelele pe cer și a exclamat: „Dar stelele nu cad“.

„Bine este … să vestim bunătatea Ta dimineața, și credincioșia Ta, nopțile“ (Psalmul 92.1,2). Zadarnic veți căuta ghiocei după ce a trecut primăvara! Este momentul să lucrăm. Cuvintele se seamănă în liniște, și uneori cu lacrimi.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 2.12-26 · Marcu 5.1-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 2:1-2; 2:59-70

Drumul spre Ierusalim este deschis. Câţi sunt cei care vor profita de aceasta? Ceva mai puţin de cincizeci de mii de oameni din diferite pături sociale ale poporului. În plus, printre cei din această ră­măşiţă slabă existau unii care nu puteau dovedi că aparţineau cu adevărat lui Israel. Chiar şi dintre pre­oţi fuseseră neglijenţi, ceea ce mai apoi îi va îm­pie­dicasă-şiîndeplineascăserviciul divin. Vai, mulţi creş­tini sunt ca aceşti israeliţi! Ei nu pot afirma cu sigu­­ranţă că sunt copii ai lui Dumne­zeu. Dacă vreunul dintre cititorii noştri se găseşte într-o asemenea situaţie, atunci să apeleze la „înregistrarea sa genea­lo­gic㓠(v. 62). O va găsi în Biblia lui. Să se prindă cu fermitate de pasaje ca Ioan 1.12; 1 Ioan 5.1,13. Atât de multe suflete cu mari în­doieli (sau ezitări) au găsit, în aceste versete şi în al­tele, do­vada incon­testabilă că aparţin familiei lui Dumnezeu!

Dumnezeu Îşi are ochii aţintiţi asupra acestei rămăşiţe fără putere. A numărat-o cu atenţie şi urmează să vegheze cu gingăşie asupra ei nu doar datorită îndurării Sale, ci şi pentru că are un plan măreţ cu privire la ea: des­cendenţilor acestor iudei reîntorşi în ţară le va fi pre­zen­tat, după paisprezece gene­raţii, Hristos, Mesia al lui Israel (Matei 1.17).

RUGĂCIUNILE TALE VOR FI ASCULTATE! | Fundația S.E.E.R. România

„Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.” (Faptele apostolilor 10:4)

Unui centurion roman, Corneliu, i-a adresat îngerul lui Dumnezeu aceste cuvinte: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele!”

Rugăciunile sunt făcute pentru oameni care nu au murit. Dar ce promisiune și ce înviorare este să știi că rugăciunile „se suie” la cer. Chiar și după ce ai plecat la cer, rugăciunile pe care le-ai făcut pentru cei dragi devin o aducere aminte înaintea lui Dumnezeu, atrăgându-I atenția și determinându-L să acționeze.

Așadar, nu înceta să te rogi!

Sfântul Augustin este considerat a fi una dintre cele mai influente figuri din istoria creștinismului, deși nu a avut cel mai bun început: tânărul Aurelius Augustinus a trăit primele sale trei decenii în imoralitate. Și în tot acest timp, mama sa, Monica, s-a rugat pentru el, urmându-l la Cartagina, la Roma, la Milano – plângând, implorând și asaltând cerul cu rugăciuni pentru el. Monica a trăit pentru a-și vedea fiul devenind un om puternic al lui Dumnezeu.

S-ar putea să trăiești (sau să nu trăiești!) să-l vezi pe cel drag al tău întorcându-se la Hristos, dar să crezi Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.” Vorbim aici despre puterea postumă a rugăciunii.

În Apocalipa, apostolul Ioan a întrezărit-o când a vizitat cerul și a descris ceea ce a văzut prin aceste cuvinte: „Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.” (Apocalipsa 8:3-4)

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: continuă să te rogi, iar Dumnezeu îți va răspunde la rugăciuni!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 apr. 2025

19 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iacov a rămas singur; și un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Geneza 32.24

În Osea 12.3 ni se spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu Însuși. Adversarul său misterios a fost Îngerul Domnului. El îl păcălise mai demult pe fratele său, îl înșelase pe tatăl său, după care făcuse acest lucru cu socrul său, Laban, vreme de douăzeci de ani. Acum el încerca disperat să abată mânia lui Esau de la el, oferindu-i daruri. Iacov s-a luptat toată noaptea și a trebuit să-i fie scrântit șoldul pentru a putea fi oprit. Lovitura care i-a scrântit șoldul i-a restabilit credința (2 Corinteni 10.3-5; Evrei 12.11-13). N-a vrut să-L lase pe Îngerul Domnului să plece până când acesta nu avea să-i dea o binecuvântare. Iacov a trecut de la a se lupta cu Dumnezeu la a-L implora pe Dumnezeu; de la lupta prin propria sa putere la capitularea însoțită de lacrimi și de cereri (Osea 12.3,4).

„Care îți este numele?“, l-a întrebat Îngerul. Ultima dată când Iacov răspunsese la această întrebare fusese atunci când mințise, zicând că era Esau (Geneza 27.18,19). Golit de sine și de încrederea în propria istețime, el a mărturisit că numele său era Iacov, înșelătorul. Binecuvântarea însă implica o schimbare a numelui, astfel că Îngerul i-a spus că, de atunci încolo, numele său avea să fie Israel, „fiindcă te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost învingător“ (Geneza 32.28). Iacov a biruit prin înfrângere, a câștigat pierzând și a devenit puternic prin slăbiciune (2 Corinteni 12.9,10). În loc de a se lupta împotriva lui Dumnezeu, el era acum Israel, adică „luptătorul lui Dumnezeu“.

În timp ce traversa râul Iaboc, după întâlnirea sa cu Îngerul, soarele răsărea peste el (Geneza 32.31). Începea un nou capitol în viața lui, după ce învățase în sfârșit că „inima omului își propune calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii“ (Proverbe 16.9). Nu doar șoldul său fusese zdrobit, ci și eul și voința sa. De-acum avea să șchiopăteze mereu, însă experiența prin care trecuse făcea să merite acest lucru.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu adevărat, Acesta era Fiu al lui Dumnezeu!

Matei 27.54

„S-a sfârșit!“

Lucrarea de răscumpărare a fost terminată! Profețiile din Vechiul Testament au fost împlinite! Victoria a fost câștigată! Acum, dându-Și viața și coborând în moarte, Domnul a putut exclama: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Dumnezeu a confirmat acest strigăt al Fiului Său iubit, aducând înaintea oamenilor dovezi clare atât cu privire la victoria câștigată, cât și cu privire la onoarea dată Fiului în urma acestui triumf. Iată câteva dintre aceste dovezi:

    Dumnezeu a rupt perdeaua templului „de sus până jos“ (Matei 27.51), arătând astfel că, prin sângele Domnului Isus, calea spre locul preasfânt este deschisă (Evrei 9.7-12).

    Dumnezeu a deschis mormintele sfinților, arătând lămurit că Domnul Isus a învins moartea prin lucrarea Sa de răscumpărare (Matei 27.51-53).

    Dumnezeu a vegheat asupra onoarei Fiului Său, astfel încât trupul Domnului să nu fie îngropat împreună cu cei răi, ci să fie așezat cu demnitate în mormântul unui om bogat, așa cum fusese profețit (Isaia 53.9; Marcu 16.43-46).

De la începutul și până la sfârșitul vieții Domnului pe pământ, ura oamenilor față de El nu a cunoscut limite. Ea nu s-a încheiat nici măcar odată cu moartea Sa, căci conducătorii poporului au pus ca mormântul Lui să fie pecetluit și păzit. Aceste precauții s-au dovedit a fi însă zadarnice, căci ele au făcut cu atât mai evidentă realitatea învierii. Ne frapează remarca dușmanilor Săi, care arată că ei își aminteau de faptul că Isus spusese că va învia după trei zile, în timp ce ucenicii uitaseră acest lucru.

Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 10:1-19

După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Corinteni 15:3-4)

Dacă nu poți crede adevărul că Domnul Isus a înviat din morți, iată două dovezi în acest sens:

1) Ziua Domnului. Timp de mii de ani, poporul evreu a păzit Legea și în general a ținut Sabatul. Apoi, mai târziu, un grup dintre primii creștini care erau evrei au schimbat ziua de închinare – din a șaptea, în cea dintâi! Cum se explică faptul că au abandonat o lege la care au ținut cu atâta putere? Iată de ce au făcut asta: Învierea lui Isus Hristos a avut loc în prima zi a săptămânii, apariția Sa în fața ucenicilor în prima zi a săptămânii, și revărsarea Duhului Său asupra Bisericii tot în prima zi a săptămânii… Astfel, în prima zi a săptămânii, ucenicii s-au întâlnit pentru a celebra acestea și pentru a se închina, și la fel continuă să facă și astăzi (vezi 1 Corinteni 16:2).

2) Sărbătoarea Paștelui. Învierea Domnului a luat locul sărbătorii evreiești a Paștelui. Așadar, de ce creștinii evrei care considerau Paștele ca fiind cel mai important eveniment din istoria națiunii lor (ieșirea din Egipt), au recunoscut sărbătoarea creștină a Învierii, ca cea mai importantă sărbătoare pentru creștini? Salutul lor a fost și a rămas: „Hristos a înviat!” Iar răspunsul: „Cu adevărat a-nviat Hristos!” Ce fapt, altul decât Învierea Mântuitorului, poate explica realitatea sărbătorii Paștelui, pe care o putem regăsi încă din perioada Bisericii primare? Apostolul Pavel scrie: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi… După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată…” (1 Corinteni 15:3-4, 6).

Așadar, Hristos e viu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole