30 Septembrie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Și Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia toiagul și strânge adunarea, tu și Aaron, fratele tău, și vorbiți stâncii înaintea ochilor lor, și ea își va da apele; și să le scoți apă din stâncă și să adăpi adunarea și vitele lor“. Și Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, așa cum îi poruncise El.
Numeri 20.7-9
Toiagul lui Aaron (1)
Pentru a înțelege ceea ce s-a petrecut aici, este important să observăm că Moise a luat două toiege în mână: toiagul lui Aaron și propriul său toiag.
Toiagul lui Moise era toiagul puterii și al judecății lui Dumnezeu:
• Cu acest toiag, Moise a lovit râul în Egipt: aceasta a fost o judecată de pedepsire a celor fără de lege.
• Tot cu acest toiag, Moise și-a întins mâna peste Marea Roșie, și ea s-a despicat: aici observăm, în imagine, cum puterea lui Dumnezeu l-a distrus pe diavol și, drept urmare, l-a eliberat pe cel credincios din robia sa.
• Și tot cu acest toiag, Moise a lovit stânca (vedeți Exod 17) și din ea a ieșit apă: aceasta ne vorbește despre felul cum Dumnezeu a executat în cele trei ore de întuneric judecata asupra lui Isus Hristos, ca noi să putem fi binecuvântați.
Toiagul lui Aaron este toiagul harului lui Dumnezeu. El se afla înaintea Domnului în chivot. Era toiagul care într-o noapte a înverzit, a înflorit și s-au copt migdale, adeverind prin aceasta că preoția lui Aaron făcea posibil ca Dumnezeu să nu-l nimicească pe poporul Său, ci să-l ducă în țara promisă (Numeri 17).
Acest toiag ne vorbește despre slujba Domnului Isus ca Mare-Preot și ca Mijlocitor. Numai prin această dublă acțiune, pe care o face Hristos pentru noi în cer, vom atinge ținta cerească.
• Faptul că poporul s-a răsculat, aceasta a fost păcat. În cazul păcatului, Mijlocitorul devine activ. El lucrează la conștiință, pentru ca 1 Ioan 1.9 să se împlinească: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“.
• Dar la popor exista și slăbiciune. El suferea de o mare sete. Astfel, când nu mai vedem nicio cale de ieșire din slăbiciune, avem parte de ajutorul Marelui nostru Preot, care ne salvează și ne duce la țintă.
M. Billeter
SĂMÂNȚA BUNĂ
Nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale și descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face.
Evrei 4.13
Nimic ascuns
Niciunul dintre noi nu ar putea suporta ca toată comunitatea să știe ce facem, ce spunem sau ce gândim noi pe parcursul unei zile. Cât de umilitor ar fi ca secretele noastre cele mai josnice să fie date la iveală și transmise în plină zi! Cu toate acestea, orice se întâmplă înăuntrul nostru, absolut orice gândim, spunem și facem, totul este cunoscut de Dumnezeu. Iar evaluarea Lui ar trebui să ne îngrijoreze mai mult decât cea a semenilor noștri. Curând va trebui să Îi dăm socoteală de toate detaliile existenței noastre, de cum am trăit fiecare clipă a vieții pe care El ne-a dat-o.
Cunoașterea perfectă pe care o are Dumnezeu l-a umplut de îngrijorare pe scriitorul Psalmului 139, așa că a strigat: „Unde să mă duc de la Duhul Tău și unde să fug de la fața Ta?“ (versetul 7).
O astfel de îngrijorare se poate însă preschimba într-o bucurie de negrăit! Aceasta are loc atunci când, conștientizând că sunt păcătos, recunosc acest fapt și îl mărturisesc cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu. Și, în acord cu El, iau locul care mi se potrivește, acela al unei persoane vinovate. Atunci Dumnezeu Se poate arăta ca Dumnezeul oricărui har. Iar strigătul „unde să fug“ se transformă într-o plăcută confesiune și rugăciune către Dumnezeul Mântuitor: „Cât de scumpe îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule … Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile … și condu-mă pe calea eternă“ (Psalmul 139.17,23,24).
Citirea Bibliei: Isaia 30.1-33 · Evrei 2.1-4
de Jean Koechlin
2 Cronici 7:1-10
Ca răspuns la rugăciunea împăratului, focul coboară peste arderea-de-tot. Şi, pentru a doua oară (vezi 5.14), gloria Domnului umple Casa. De aici şi până în perioada lui Ezechiel (Ezechiel 10.18; 11.23), ea va locui aici.
Teama pe care o inspira acea glorie îi împiedica pe preoţi să intre în casă (5.14; 7.2). În contrast cu aceasta, să ne gândim la poziţia noastră eternă. Domnul doreşte să-i aibă pe ai Săi în jurul Său în glorie. Deja pe muntele sfânt El este prezentat aşa ucenicilor, Moise şi Ilie aflându-se cu El în norul luminos, numit gloria minunată (Matei 17.5; 2 Petru 1.17).
Tot poporul se pleacă cu faţa la pământ, intonând imnul care va fi şi al împărăţiei de o mie de ani: Lăudaţi pe Domnul, căci este bun; căci îndurarea Lui ţine în veac! (v. 3; Ps. 136). După aceea se aduce un număr mare de jertfe: douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi. Ce contrast există aici, de asemenea, cu singura jertfă prin care am fost sfinţiţi şi făcuţi desăvârşiţi: aceea a trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna (Evrei 10.10, 14)!
Apoi, pentru poporul marelui împărat, rămâne bucuria neumbrită a Sărbătorii Corturilor.
DĂ DOVADĂ DE COMPASIUNE FAȚĂ DE TOȚI OAMENII (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Și va fi ferice de tine…” (Luca 14:13-14)
Iată cum își începe capitolul 14 evanghelistul Luca: „Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntaşii fariseilor ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape.” Cu acel prilej, Domnul a răsturnat una dintre cele mai prețuite tradiții religioase ale lor, spunându-le: „Când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească, dar ţi se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi.” (vers. 13-14)
Fariseii considerau că orice era imperfect nu era potrivit pentru a reflecta sfințenia desăvârșită a lui Dumnezeu. Prin urmare, ei nu permiteau nimic defect sau întinat în preajma Templului. Mai mult, deoarece credeau că Templul fusese maculat de Roma, ei credeau că Îl pot onora pe Dumnezeu tratându-și casele ca pe niște mici temple.
Faptul că Domnul Isus i-a spus acestui fariseu fruntaș, în mod intenționat, să invite ființe umane cu malformații și defecte în micul său templu sfânt, a fost ca o palmă dată în mod deliberat. Domnul Isus îl învăța să pună pe lista sa de invitați oameni ale căror defecte îl jigneau! Compasiunea lui Isus venea din dragostea Sa pentru toți oamenii, și din durerea Sa atunci când cineva nu era prețuit. În Scriptură, nu ni se spune niciodată că Isus a avut compasiune pentru cineva pentru că a meritat-o, ci pentru că avea nevoie!
Nu ocoli ce a spus Isus! El a promis că vei fi binecuvântat în această viață și răsplătit în cea viitoare, atunci când vei arăta bunătate și compasiune celor care „n-au cu ce să-ţi răsplătească”! Ține minte acest lucru atunci când ești tentat să treci cu vederea pe cineva, pentru că are o anumită problemă care nu-ți place… Și învață să arăți compasiune fără să te uiți la fața omului!
Mana Zilnica 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.