Mana Zilnica

17 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Manase a cunoscut că Domnul, El este Dumnezeu … Și a îndepărtat pe dumnezeii străini, și idolul din casa Domnului … Și a refăcut altarul Domnului și a adus pe el jertfe de pace și de mulțumire și a poruncit lui Iuda să slujească Domnului Dumnezeului lui Israel.

2 Cronici 33.13,15,16

Lecții din viața lui Manase (3) – Rodul luminii

După ce Manase s-a smerit adânc înaintea Lui, Domnul l-a adus înapoi la Ierusalim. Atunci Manase a cunoscut că Domnul era Dumnezeu. N-a fost doar o schimbare de gândire la el, căci realitatea smeririi lui profunde și a pocăinței veritabile s-a arătat imediat: „Pentru că întristarea potrivit lui Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire, de care nu-ți pare rău; dar întristarea lumii lucrează moarte“ (2 Corinteni 7.10).

Regretul nu înseamnă pocăință. Iuda Iscarioteanul a avut regrete, însă sfârșitul său a fost unul cumplit. De altă parte, citim că Petru a plâns cu amar după ce se lepădase de Domnul, însă în sufletul lui a fost produsă pocăință adevărată, spre mântuire.

Putem vedea clar rezultatele pocăinței veritabile a lui Manase: el a îndepărtat dumnezeii străini și idolul din casa Domnului; a dărâmat toate altarele pe care le zidise; a restabilit altarul Domnului și a adus jertfe de mulțumire pe el; a poruncit întregului Iuda să-I slujească Domnului. Manase nu fusese caracterizat de niciunul dintre aceste lucruri în viața lui de mai înainte, însă, după pocăința sa, el a făcut ceea ce era bine, drept și adevărat.

De aici învățăm lecția că trebuie să umblăm ca niște copii ai luminii. În viața lui Manase a fost schimbare clară, nu doar cuvinte. Umblarea noastră, de asemenea, trebuie să fie într-un contrast total cu lucrările neroditoare ale întunericului – „Rodul luminii este în orice bunătate și dreptate și adevăr“ (Efeseni 5.9). Să fim și noi caracterizați de această roadă întreită a luminii!

A. Leclerc

>

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să ne apropiem deci cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.

Evrei 4.16

Să ne apropiem de Dumnezeu cu încredere

Prin lucrarea Domnului Isus pe cruce, accesul la Dumnezeu este deschis tuturor celor care cred în Mântuitorul. Ei I se pot adresa Dumnezeului cel viu în rugăciune în orice moment. El are întotdeauna urechea deschisă pentru copiii Săi și este interesat de tot ceea ce îi privește.

Ne apropiem de Dumnezeu cu o profundă reverență, pentru că știm că El este sfânt. De aceea, cuvintele pe care I le adresăm sunt respectuoase și adecvate. În același timp, venim la Dumnezeu cu încredere deplină, pentru că El ne iubește și are numai lucruri bune pentru noi. Astfel, Îi spunem deschis ceea ce avem pe inimă. Putem veni la Dumnezeu cu toate problemele noastre. Nimic nu este prea dificil și nimic nu este prea neînsemnat pentru El. Nevoile noastre nu-L copleșesc și grijile noastre nu-L neliniștesc. De aceea, David ne recomandă: „Popoare, încredeți-vă în El în orice timp; vărsați-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru“ (Psalmul 62.8).

Când Îi prezentăm cererile noastre lui Dumnezeu, El este întotdeauna gata să ne ajute. La tronul harului primim îndurare. Aceasta include atât compasiunea, cât și ajutorul lui Dumnezeu. Mai mult, la Dumnezeu găsim har, astfel încât să nu ne împiedicăm pe calea credinței, ci să mergem înainte curajoși. Să ne folosim mai mult de accesul nostru liber la Dumnezeu și să ne rugăm Lui în mod regulat! Momentele pe care le petrecem în prezența Lui vor avea un impact pozitiv asupra întregii noastre vieți.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.12-30 · Ioan 6.60-71

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 12:1-16

„Limba“, spune Iacov, este „un rău de nestăpânit, plină de otravă aducătoare de moarte“ (Iacov 3.8 …). Încă o dată îi constatăm ravagiile. Nu sub forma cârtirilor şi a murmurelor în mijlocul „adunăturii de oameni“ (cap. 11), ci sub cea a criticilor şi a calomniilor care întinează membrii celei mai onorabile familii dintre conducătorii poporului: pe Aaron marele preot şi pe Maria, profetesa. Vorbele lor rele fuseseră probabil şoptite la ureche, în cea mai mare taină (Luca 12.3). Dar… „Domnul a auzit“ (v. 2 sf; comp. cu 11.1).

Să nu uităm niciodată că şi cele mai confidenţiale remarci au Auditoriu în cer. Moise tace. De fiecare dată când erau sfidate drepturile Domnului, mânia lui se aprindea, pe bună dreptate; acum însă, când este vorba să se apere pe sine, blândeţea lui extremă se traduce prin tăcere. De aceea Dumnezeu ia apărarea slujitorului Său. Îi invită în cort pe cei trei în cauză şi îi cheamă pe cei doi vinovaţi să iasă înainte. Gravitatea pedepsei o descoperă pe cea a păcatului comis. Maria este lovită cu lepră. Pentru prima dată (în această împrejurare) Moise îşi deschide gura, stăruind în favoarea surorii lui aflate în nenorocire, ca să fie vindecată.

Domnul să ne păzească de „invidii şi de orice vorbiri de rău“ (1 Petru 2.1)!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARTA DE A FACE PARTE DIN TURMĂ! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” (Psalmul 23:1)

Poate că ai memorat Psalmul 23 încă de când erai copil. Imaginile pe care ni le-am creat din acest Psalm vor rămâne cu noi toată viața.

Scriitoarea Hannah Whitall Smith (evanghelistă, reformatoare și autoare creștină americană de la sfârșitul sec. al XIX-lea) a spus: „Lucrul de care avem nevoie cu toții este doar să ne întoarcem din nou în grădiniță, să reluăm versetele copilăriei și, recitindu-le cu ochii și mintea de adulți, să le credem cu toată credința noastră de copii.” Ca adulți, devenim obosiți, pierzând bucuria simplă de care are nevoie viața noastră plină de stres.

Ce trebuie să învățăm din acest Psalm? Cel puțin trei lucruri:

1) Cine este Păstorul nostru – „Domnul este Păstorul” nostru. El este sursa a tot ceea ce vom avea nevoie vreodată, începând cu mântuirea. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi.” (Ioan 10:11)

2) Care este slujba Păstorului – El ocrotește și îngrijește oile. Și știe ce-are de făcut cu oile capricioase, încăpățânate, vulnerabile, și cum să aibă grijă de ele. Cu mult înainte ca Domnul Isus să vină ca Păstor al nostru, Tatăl a spus: „voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf… Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, şi anume pe Robul Meu David; El le va paşte, El va fi păstorul lor.” (Ezechiel 34:22-23).

3) Care este grija oilor – Să aibă încredere deplină în Păstorul lor. Încercările noastre de a face partea Păstorului ne vor epuiza și ne vor frânge. Trebuie să credem „cu toată credința noastră de copii” că Isus este un Păstor de încredere, angajat și capabil – și apoi să acționăm conform credinței noastre. Iar faptul că știm că bunătatea și îndurarea Lui ne vor însoți în toate zilele vieții noastre ar trebui să ne înlăture grijile prezentului și să ne risipească toate îngrijorările viitoare. Așa să ne ajute Dumnezeu!

16 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Având deci un Mare Preot măreț, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea noastră.

Evrei 4.14

Creștinul este nu doar iertat, ci și eliberat. Hristos a murit pentru el, iar el a murit împreună cu Hristos. Prin urmare, el este liber, ca unul care a înviat dintre cei morți, și este viu pentru Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru. El este o nouă creație; a trecut din moarte la viață; moartea și judecata sunt în urma lui, iar înainte nu are altceva decât gloria. El deține un titlu de neșters și o speranță neumbrită de niciun nor.

Dacă toate acestea sunt adevărate pentru oricare copil al lui Dumnezeu – și Scriptura ne spune că sunt – ce altceva ne-am mai putea dori? Nimic, în ce privește titlul nostru; nimic, în ce privește poziția noastră; nimic, în ce privește speranța noastră. Toate acestea le deținem în mod absolut, potrivit perfecțiunii divine. Totuși, starea noastră nu este perfectă, nici umblarea noastră. Suntem încă în aceste trupuri, cuprinși de multe slăbiciuni, expuși multor ispite și într-un continuu pericol de a ne poticni, cădea și rătăci. Prin noi înșine nu suntem capabili să avem nici măcar un gând potrivit, nici să ne păstrăm pentru o singură secundă în poziția binecuvântată în care harul ne-a introdus. Este adevărat că avem viața eternă și că suntem uniți cu Capul nostru din cer, prin Duhul Sfânt trimis pe pământ, astfel încât siguranța noastră este eternă. Nimic nu poate atinge viața noastră, întrucât ea este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“ (Coloseni 3.3). Însă, deși nimic nu poate atinge viața noastră, nici modifica poziția noastră, totuși, văzând că starea și umblarea noastră sunt imperfecte, comuniunea noastră este supusă pericolului de a fi întreruptă, de aceea avem nevoie de lucrarea prezentă a lui Hristos pentru noi.

Domnul Isus este viu și stă la dreapta lui Dumnezeu pentru noi. Lucrarea Lui pentru noi acolo nu încetează niciun moment. El a străbătut cerurile, în virtutea unei ispășiri împlinite, și acolo Își continuă El lucrarea Sa perfectă de mijlocire pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că El răsplătește pe cei care Îl caută.

Evrei 11.6

Să ne apropiem de Dumnezeu ca oameni păcătoși

Cum poate un om să intre într-o relație personală cu Dumnezeul cel viu, câtă vreme el este un păcătos? Răspunsul la această întrebare îl găsim doar în Biblie.

Primul pas către Dumnezeu este credința în El, așa cum ni S-a revelat El nouă, oamenilor. El spune despre Sine Însuși: „Eu … am făcut pământul și l-am creat pe om pe el“ (Isaia 45.12). Îngerii din cer mărturisesc: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor!“ (Isaia 6.3). Apostolul Ioan afirmă: „Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El“ (1 Ioan 4.8,9).

Al doilea pas către Dumnezeu este conștientizarea faptului că noi, ca oameni păcătoși, nu putem sta înaintea Lui. Profetul s-a rugat astfel: „Ochii Tăi sunt așa de curați, că nu pot să vadă răul“ (Habacuc 1.13). Am păcătuit și avem nevoie de iertarea păcatelor noastre pentru a putea veni la Dumnezeu.

Al treilea pas către Dumnezeu ne conduce cu păcatele la Fiul Său, Isus Hristos, care a devenit Om acum mai bine de 2.000 de ani și care a murit pentru noi pe cruce. „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu“ (1 Petru 3.18). Când venim cu păcatele noastre la Domnul Isus, Dumnezeu ne absolvă de orice vină și ne acceptă ca și copii ai Săi. De atunci nimic nu ne mai împiedică să fim fericiți în prezența Lui.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 8.1-11 · Ioan 6.47-59

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 11:24-35

La cererea lui, Moise a fost eliberat de o parte din responsabilităţi, care au fost trecute asupra a şaptezeci de bătrâni. Chiar din Exod 4, Aaron fusese numit purtător de cuvânt către popor. Este umilitor să realizăm că lipsa noastră de credinţă adesea Îl obligă pe Domnul să încredinţeze altora o parte din lucrarea noastră.

Bătrânii au fost adunaţi la cort şi acolo Duhul s-a coborât peste ei. Mai aflăm că doi dintre aceştia, Eldad şi Medad, care rămăseseră în tabără, profeţeau acolo. Iosua voia să-i oprească (vezi Luca 9.49), dar pentru Moise aceasta era o veste bună. Însuşi Pavel se bucura din toată inima că Evanghelia era vestită chiar „din invidie şi ceartă“ (Filipeni 1.15-18). Dacă Dumnezeu ne-a arătat calea despărţirii, «afară din tabăra» religiei creştine, să ne abţinem să-i judecăm cu o atitudine de superioritate pe acei credincioşi care pot fi mai evlavioşi şi mai devotaţi decât noi, dar care n-au înţeles această despărţire. Tot ceea ce avem şi ştim este numai prin harul lui Dumnezeu.

Ne putem imagina ce s-a întâmplat cu masa de prepeliţe moarte sub dogoarea soarelui din deşert! Galateni 6.8 ne previne că: „cine seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezirea“.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI O MINUNE! | Fundația S.E.E.R. România

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată…” (Psalmul 139:14)

În ciuda durerilor și a suferințelor, tu ești o minune vie, ce respiră, umblă și vorbește. Psalmistul a spus: „Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 139:13-14). Un autor explica aceste versete în felul următor: „Cei mai mulți dintre noi considerăm că vederea noastră este de la sine înțeleasă, dar chiar și cel mai simplu dintre procese este divin de complex.

Retina, de exemplu, efectuează aproape zece miliarde de calcule în fiecare secundă, și asta înainte ca o imagine să călătorească prin nervul optic până la cortexul vizual. Nasul uman poate detecta o milionime dintr-un gram de usturoi care plutește în aer și poate distinge între zece mii de mirosuri distincte. Firele de păr care ne acoperă corpul amplifică senzația de atingere, astfel încât putem distinge o miime de gram de presiune pe vârful unui fir de păr de jumătate de centimetru.

Uimitor, nu-i așa?” În fiecare secundă, în fiecare celulă a corpului tău au loc miliarde de reacții chimice. Inhalezi oxigen, metabolizezi energia, digeri alimentele, menții echilibrul, purifici toxinele, produci hormoni, expiri dioxidul de carbon, repari țesuturile și faci să circule sângele. În timp ce citești aceste rânduri, milioane de impulsuri electrice se declanșează prin miliarde de căi sinaptice, iar tu nici măcar nu te gândești la asta. Dar ar trebui să te gândești și ar trebui să-L lauzi pe Dumnezeu pentru darul vieții și pentru multitudinea de binecuvântări de care te bucuri. Și ar trebui să mai faci încă un lucru extrem de important: să-ți descoperi scopul vieții și să te dedici împlinirii lui.

S-a spus că cele mai importante două zile din viața unei persoane sunt ziua în care se naște și ziua în care descoperă de ce s-a născut. Gândește-te la asta, astăzi!

15 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

O, Doamne, nu era acesta cuvântul meu, când eram încă în țara mea? De aceea am căutat să fug la Tarsis, pentru că știam că ești un Dumnezeu milos și îndurător, încet la mânie și de o mare bunătate și că Te întorci de la rău.

Iona 4.2

Cât de ciudat este că Iona se plânge de faptul că Dumnezeu este milos, îndurător, încet la mânie, de o mare bunătate și iertător! Cum să se plângă de așa ceva, știind că el însuși fusese neascultător față de porunca lui Dumnezeu și că, dacă Dumnezeu n-ar fi avut aceste atribute, el însuși ar fi trebuit să sufere cele mai severe consecințe!

Să ne ferim să ne plângem de Dumnezeu atunci când El îngăduie în viețile noastre lucruri care nu ne plac sau care nu se potrivesc cu planurile noastre. Decât să criticăm, mai bine să medităm cu admirație la aceste trăsături minunate ale lui Dumnezeu:

El este plin de har, dăruindu-ne lucruri pe care nu le merităm, precum mântuirea, viața eternă și orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, precum și grija zilnică de care ne face parte în fiecare zi.

El este îndurător și nu ne face după cum am merita, anume să ne condamne pentru totdeauna.

El este încet la mânie și îndelung-răbdător și, dorind ca niciunul dintre noi să nu piară, lucrează în noi în ciuda neghiobiei și a încăpățânării noastre.

El este plin de bunătate și ne-a binecuvântat mai presus de ceea ce am fi putut noi cere sau gândi; deși Îi eram vrăjmași, El ne-a adus în cea mai apropiată relație cu Sine Însuși, pentru a ne bucura de o comuniune perfectă cu El.

El este iertător, lucru care L-a costat nespus de mult, fiindcă nu putea trece cu vederea păcatul nostru. Dreptatea trebuia satisfăcută, de aceea a dat El Însuși ceea ce era necesar pentru aceasta – L-a dat pe Fiul Său. Domnul Isus Și-a dat viața și a plătit prețul necesar, astfel încât Dumnezeu poate să ierte.

Înțelegând toate acestea, ne putem încrede pe deplin în El.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.

1 Petru 3.18

Inaugurarea catedralei din Köln

Pe 15 august 1848 avea loc inaugurarea catedralei din Köln. Mulțimile se adunaseră pentru a asista la eveniment. Un tânăr era bucuros că reușise să se strecoare până în față. În următoarele clipe, împăratul și mulți demnitari aveau să treacă pe lângă el. Dar încercarea altora de a prinde și ei locuri în față l-a îndepărtat pe tânăr de pe poziția sa ideală.

Deodată, o rafală puternică de vânt a smuls un steag uriaș și, împreună cu steagul, a fost smulsă și o cărămidă din perete. Aceasta a căzut și a ucis o femeie. Accidentul s-a petrecut exact în locul în care tânărul se aflase în urmă cu doar câteva secunde. El s-a făcut alb ca varul. A înțeles că scăpase de moarte în ultimul moment. A părăsit imediat piața catedralei și s-a grăbit spre casă. Acolo a căzut în genunchi și a strigat: „O, Doamne, cum de am fost cruțat? De ce nu m-a lovit pe mine cărămida, ci pe altcineva? Unde ar fi fost sufletul meu acum, dacă aș fi fost chemat atât de brusc în eternitate?“.

Tulburat de astfel de întrebări, a căutat răspunsuri. Un prieten i-a explicat cum poate fi salvat și cum poate ajunge în cer. Atunci a început să citească în fiecare zi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, și a descoperit că Isus Hristos a suferit moartea în locul lui – nu din întâmplare – potrivit planului etern al lui Dumnezeu. În locul lui! Aceasta l-a mișcat profund. Tânărul a înțeles prin credință că Mântuitorul a murit în locul lui, pentru ca el să fie salvat de la moartea veșnică.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.38-51 · Ioan 6.36-46

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 11:10-23

Şi aici îl vedem pe Moise descurajat! El îl acuză pe Domnul pentru povara întregului popor (v. 11), el, care la sfârşitul capitolului anterior vorbea triumfător despre „zecile de mii ale miilor lui Israel“. Cu siguranţă, Moise nu putea purta singur responsabilitatea pentru întregul popor, dar, de fapt, nu era singur! Însuşi Domnul l-a purtat pe Israel „pe aripi de vultur“ (Exod 19.4) şi ca pe braţele unui părinte (Deuteronom 1.31).

Psalmul 106 reaminteşte acest trist episod: „Au uitat repede lucrările Lui, … au fost plini de poftă în pustiu … şi El le-a dat ce au cerut, dar a trimis uscăciune în sufletele lor“ (Ps. 106.13-15). Aici vedem un adevăr de seamă: când ne încăpăţânăm să punem mâna pe ceva pe care Dumnezeu nu vrea să ni-l dea, în cele din urmă El poate să ne îngăduie să avem acel lucru, dar aceasta atrage consecinţe dezastruoase. Consecinţele pentru popor sunt descrise în v. 19, 20 şi 33. „Uscăciunea“, ne spune dicţionarul, este o slăbire şi o pieire progresivă. Pierderea sufletelor noastre nu este ea cu mult mai rea decât o boală? Să ne ferească Dumnezeu de aceste pofte care „se războiesc împotriva sufletului“ (1 Petru 2.11) şi să ne înveţe să fim mulţumiţi cu ceea ce ne dă El … ca şi cu ceea ce, în perfecta Sa cunoaştere a adevăratelor noastre nevoi, găseşte de cuviinţă să nu ne dea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE TE BUCURĂ, CE TE ÎNTRISTEAZĂ ȘI CE TE ENERVEAZĂ? | Fundația S.E.E.R. România

„Cel ce suferă are drept la mila prietenului…” (Iov 6:14)

Un pastor scria: „Ce te bucură, ce te întristează sau ce te enervează? Ce îți pune un zâmbet sfânt pe față? Ce face ca duhul tău să plângă necontrolat? Ce te face să bați cu pumnul în masă din dreaptă indignare? Undeva în amestecul acela de bucurii, tristeți și nebunii se află pasiunea ta rânduită de Dumnezeu. Sau poate ar trebui să spunem compasiune, pentru că simți ceea ce simte Dumnezeu. Și odată ce ai identificat-o, să faci ceva în legătură cu ea nu mai este opțional. Nu poți să nu faci ceva în legătură cu ea!” În 2006, Blake Mycoskie, antreprenor, autor și filantrop american, se afla în vacanță în Argentina când a observat că mulți dintre copii nu aveau pantofi. Ar fi putut să se întoarcă în Statele Unite și să-și vadă de treabă. În schimb, a înființat TOMS Shoes, o afacere cu misiunea de a oferi încălțăminte copiilor din țările în curs de dezvoltare. Funcționează astfel: atunci când cumperi o pereche de pantofi TOMS, tu oferi o pereche de pantofi unui copil desculț, de undeva din lume. Pentru fiecare pereche de pantofi vândută, compania dăruiește o pereche. Misiunea lor este simplă: unul pentru unul. Blake a identificat o nevoie, a personalizat-o și a decis să facă ceva în acest sens. Nu a început cu ceva mare, ci cu ceva mic. Și totuși, așa încep momentele importante. O persoană decide să facă ceva în legătură cu ceva care o bucură, o întristează sau o enervează. Copiii desculți au fost cei care i-au frânt inima lui Blake. Iar el a pus, la propriu, bazele unei misiuni de tip „pantofi prin credință”. Așadar, când descoperi lucrul care te bucură, te întristează sau te enervează, prima întrebare importantă care urmează este aceasta: ce vei face în această privință?

14 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Lepădând deci orice răutate și orice viclenie și fățărnicii și invidii și orice vorbiri de rău, ca niște prunci născuți de curând, să doriți mult laptele spiritual curat al Cuvântului, ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați gustat că Domnul este bun.

1 Petru 2.1-3

Acești creștini erau prunci nou-născuți. Toate cunoștințele lor din iudaism nu jucau niciun rol în cunoașterea pe care ei o dobândiseră până în prezent. Dimpotrivă, ei trebuia să lepede tot ceea ce îi caracteriza în trecut și care nu avea nimic de-a face cu noua lor viață: „Lepădând orice răutate și orice viclenie și fățărnicii și invidii și orice vorbiri de rău“. Ei nu trebuia decât să dorească fierbinte un singur lucru: Cuvântul, „laptele spiritual curat“, hrana curată și completă a pruncilor născuți de curând.

Aici, nașterea din nou este începutul normal al creșterii; spre deosebire de Evrei 5.11,12, aici nu este vorba de ceea ce ei deveniseră ca urmare a faptului că dăduseră înapoi, în loc să înainteze spre starea de oameni maturi (Evrei 5.14; 6.1), ci de ceea ce ei erau ca urmare a faptului că fuseseră aleși. Acest Cuvânt nu era un set de reguli și de porunci ineficiente, ci era „laptele spiritual curat“, care cuprindea întregul ansamblu al adevărului, fără niciun amestec, fără niciun element străin. În Cuvânt nu există nici măcar un pasaj care să nu hrănească sufletul cu lucrurile înalte ale lui Dumnezeu. Prin acest Cuvânt creștem spre mântuire, adică avansăm în cunoașterea lucrurilor care aparțin mântuirii; în Epistola lui Petru, aceasta reprezintă singurul lucru pe care creștinul îl posedă, ca o realitate divină, în călătoria lui pe acest pământ (1.9).

Pentru a crește spre mântuire prin acest lapte spiritual, un singur lucru este absolut necesar: credinciosul trebuie să fi „gustat că Domnul este bun“; trebuie ca inima și afecțiunile lui să se angajeze pe drumul pașilor Săi. Din momentul în care am găsit pe pământ alte lucruri bune în afară de El, nu vom mai putea crește spre mântuire, iar dezvoltarea noastră spirituală este inevitabil oprită.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

Ioan 3.16

Născut din nou (17)

În conversația cu Nicodim, Isus a vorbit despre necesitatea nașterii din nou. Când însă a vorbit despre lucrarea Sa de ispășire de pe cruce și despre binecuvântările glorioase de care se poate bucura cel credincios, El a schimbat modul de exprimare și n-a mai vorbit despre „nașterea din nou“, ci despre „viața veșnică“. Aceasta este viața spirituală, divină, prin care putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să ne bucurăm de părtășia cu El. Viața veșnică este mult mai mult decât o viață fără sfârșit; ea nu înseamnă doar nemurire, ci aparține unei lumi complet diferite, o lume în afara simțurilor noastre naturale (Ioan 17.3; 2 Corinteni 4.18). Hristos Însuși este viața eternă, „care era cu Tatăl și care ne-a fost arătată“. Așadar, pentru acela care Îl are pe Hristos ca Mântuitor al său sunt adevărate cuvintele: „Cine are pe Fiul are viața“ (1 Ioan 1.2; 5.11,12).

Această viață veșnică are un dublu caracter. Ca natură, ea este conform naturii lui Dumnezeu – ceea ce a fost și este Hristos: sfânt și nevinovat înaintea lui Dumnezeu, în dragoste. Ca poziție, ea este relația noastră cu Dumnezeu ca fii înaintea Lui – este însăși poziția lui Hristos (Efeseni 1.4,5).

Viața veșnică este, așadar, poziția glorioasă a credincioșilor în fața lui Dumnezeu, în care ne-a adus dragostea Lui. În virtutea vieții veșnice, toți copiii lui Dumnezeu se pot bucura pentru totdeauna de dragostea Tatălui și a Fiului și pot avea părtășie sfântă.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.23-37 · Ioan 6.25-35

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 11:1-9

În nerecunoştinţa lui, poporul a cârtit, iar Domnul i-a pedepsit. Dar lecţia n-a fost suficientă. Pofta, condamnată prin cea de-a zecea poruncă a Legii, se aprinde în inimile „adunăturii de oameni“ (această mulţime de oameni care părăsise Egiptul împreună cu Israel – Exod 12.38). Unde sunt alimentele pe care le mâncam în Egipt „pe nimic“ (pe degeaba)? Sărmanii oameni uitaseră cărămizile, paiele şi cât de scump îi punea asupritorul să plătească pentru puţinul pe care li-l da! Această hrană din Egipt: praz, ceapă, usturoi …, are mai ales un miros puternic şi stimulează pofta, dar nu este hrănitoare, uneori fiind chiar indi­gestă. Cu ce-şi hrănesc intelectul oamenii din lume? Ce lecturi şi spectacole adesea îndoielnice … atrăgătoare pentru carne, dar nefolositoare sufletului, chiar din contră!

Israel îşi amintea atunci de aceste lucruri pentru că mana îşi pierduse pentru ei gustul delicios de prăjitură cu miere (Exod 16.31). Ajunsese să le pară o „turtă cu untdelemn“, pe care mai târziu aveau s-o numească „această pâine proastă“ (21.5). Dragi prieteni, dacă suntem ispitiţi de delicatesele acestei lumi, să ne punem fiecare întrebarea: «Nu se întâmplă oare acest lucru deoarece Cuvântul şi-a pierdut gustul pentru mine?» „Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi“ (Ioan 6.35), a promis Domnul Isus.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O INIMĂ PLINĂ DE ÎNDURARE | Fundația S.E.E.R. România

„Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare…” (Coloseni 3:12)

Poetul american Henry Wadsworth Longfellow a scris: „Dacă am putea citi istoria secretă a dușmanilor noștri, am găsi în viața fiecăruia dureri și suferințe suficient de multe pentru a dezarma orice ostilitate.” Iar Jonathan Glover, în documentarul său despre războaiele secolului XX, vorbește despre ceea ce el numește „descoperiri de simpatie”: chiar și în condiții de război, actele de compasiune depășesc conflictul. Cele mai multe „descoperiri de simpatie”, potrivit lui Glover, sunt declanșate de contactul vizual, iar această privire, ochi-în-ochi, înlocuiește lupta corp la corp. Ai avut vreodată o „descoperire de simpatie”? Dacă nu, roagă-te pentru una. Este un moment în care tendința de a urî este depășită de voința de a iubi. Un moment în care compasiunea proactivă învinge furia negativă. Un moment în care ești preocupat mai mult de durerea altcuiva decât de a ta. Acestea sunt momentele în care descoperi ce înseamnă cu adevărat să-L iubești pe Dumnezeu din toată inima ta. Este mult mai simplu să te comporți și să acționezi ca un creștin, decât să fii un prefăcut. Oricine se poate preface. Dar reacțiile tale revelează ce este cu adevărat în inima ta. Iar dacă Îl iubești pe Dumnezeu din toată inima ta, nu te vei limita doar la a acționa ca atare, ci vei reacționa ca El. Apostolul Pavel a spus-o astfel: „Îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.” (Coloseni 3:12-14). Așadar, manifestă simpatie și acționează conform statutului pe care-l ai – de copil al lui Dumnezeu!

13 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine.

Ioan 13.8

Deși răspunsul Domnului este unul scurt, putem vedea, acum, când Duhul Sfânt a venit, că el prezintă semnificația spirituală a spălării picioarelor. Astfel, învățăm că acest act simbolizează lucrarea prezentă a Domnului, prin care El îndepărtează din noi tot ceea ce ne-ar împiedica să avem părtășie cu El.

Să remarcăm faptul că Domnul nu spune: «Nu ai parte în Mine». Deși spălarea picioarelor este un act deosebit de prețios, ea nu ne poate oferi o parte în Hristos. Pentru aceasta este necesară o lucrare încă și mai importantă, cea de la cruce, care, odată împlinită, nu poate fi repetată niciodată. Prin această lucrare măreață, partea în Hristos a oricărui credincios a fost asigurată pentru veșnicie. Spălarea picioarelor însă este imaginea de pe pământ a unei lucrări care se continuă în cer – o slujire care îi face pe cei credincioși, aflați pe pământ, capabili să rămână în părtășie cu Hristos, aflat în cer. Cuvintele Domnului, „parte cu Mine“, semnifică părtășia cu El Însuși, în acea scenă de afecțiune sfântă care ține de casa Tatălui. Este, într-adevăr, un lucru binecuvântat faptul că Domnul Se apropie de noi și are părtășie cu noi în căminele noastre, la fel cum s-a întâmplat atunci când El a intrat în casa din Emaus, însă partea cu El conține un gând încă și mai binecuvântat, anume că putem avea comuniune cu El în căminul Său, așa cum s-a întâmplat cu cei doi ucenici din Emaus care, în aceeași noapte, L-au găsit pe Domnul în mijlocul sfinților Săi adunați la Ierusalim.

Se pare însă că spălarea picioarelor nu este, în mod strict, un simbol al lucrării Domnului ca Avocat, nici al harului Său preoțesc, deși are cu siguranță trăsături care țin de natura acestor două slujiri ale Domnului. Lucrarea preoțească a Domnului are în vedere slăbiciunile noastre; lucrarea Lui ca Avocat are în vedere păcatele noastre. Spălarea picioarelor înlătură stagnarea sufletului și răcirea afecțiunilor, stări care pot apărea în viața cotidiană și care împiedică părtășia noastră cu Hristos, în locul în care El Se află.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și [Isus] le-a zis: „Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură!“.

Marcu 16.15

„Vreau să devin creștin“

Într-o seară târziu, în Chicago, pe când evanghelistul D. L. Moody se îndrepta spre casă, a observat deodată un bărbat sprijinit de un stâlp de iluminat. S-a apropiat de el, și-a pus brațul pe umerii lui și l-a întrebat dacă este creștin.

Bărbatul s-a supărat foarte tare auzind această întrebare și a ridicat pumnii amenințător. „Îmi pare rău dacă v-am jignit“, a spus Moody împăciuitor. Bărbatul a strigat atunci furios: „Vedeți-vă de treaba dumneavoastră“. — „Dar chiar aceasta este treaba mea“, a răspuns evanghelistul cu calm, dar ferm, apoi și-a continuat drumul.

Într-o dimineață, aproximativ trei luni mai târziu, Moody a fost trezit foarte devreme din somn. „Cine este acolo?“, a întrebat el. I-a răspuns o voce străină. Persoana respectivă și-a spus numele, dar acesta îi era necunoscut lui Moody. „Ce doriți?“ — „Vreau să devin creștin.“ Când Moody a deschis ușa, s-a trezit față în față cu bărbatul care fusese atât de supărat pe el când l-a abordat într-o seară pe când se ținea de stâlpul de iluminat. Vizitatorul i-a mărturisit că de atunci conștiința lui n-a mai avut liniște. Și astfel, la acea oră matinală, Moody i-a arătat calea către Hristos, iar sufletul său a cunoscut pacea.

Atunci când credincioșii îi invită pe alții să-L accepte pe Isus ca Mântuitor, ei nu fac decât să îndeplinească misiunea pe care Domnul Isus le-a dat-o. Așadar este, într-adevăr, și treaba lor!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 7.1-22 · Ioan 6.16-24

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 10:11-36

Când norul se ridica pentru pornire, trâmbiţele sunau, poporul forma rândurile, leviţii demontau Cortul, fiecare se încolona de plecare. Trâmbiţa mai suna încă o dată „cu alarmă“ şi seminţiile se puneau în mişcare în ordinea steagurilor lor.

Astăzi creştinii aşteaptă semnalul pentru marea plecare. Domnul va veni „cu trâmbiţa lui Dumnezeu“   să-Şi ia Biserica (1 Tesaloniceni 4.16). Dar Biserica nu poate să-i scape din vedere pe cei pe care-i va lăsa în urmă; ea cheamă prin Duhul: „cine însetează să vină!“ (Apocalipsa 22.17). Aceasta pare că voia să-i spună şi Moise lui Hobab: „Vino cu noi şi îţi vom face bine, pentru că Domnul a vorbit bine despre Israel“ (v. 29). Dar atunci de ce îi cere el apoi ajutor pentru a conduce poporul în pustiu? Să nu-l judecăm prea aspru, pentru că şi noi preferăm adesea să ne sfătuim cu alţii, în loc să ne încredem în călăuzirea Domnului. Pentru a ne aminti de Cine îi conduce pe ai Săi, v. 33 ne prezintă chivotul luându-şi locul în capul coloanei, pentru a asigura poporului „un loc de odihnă“. Călătoria de trei zile a lui Hristos prin moarte deschide o cale nouă pentru poporul înviat, în mersul spre odihna cerească.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ FIM PRIETENI CU DUMNEZEU! (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte…” (Exodul 33:13)

Astăzi ne vom uita și vom încerca să învățăm câteva lucruri din discuția prietenoasă a lui Moise cu Dumnezeu. Moise a spus: „dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta.” Moise se afla în mijlocul unei crize naționale, care putea pune capăt relației lui Israel cu Dumnezeu, și cum se roagă el?

Moise nu spune: „Doamne, sunt într-o situație dificilă, trebuie să rezolvi situația asta pentru mine!”. Ci el Îi cere Domnului: „Învață-mă căile Tale ca să Te cunosc!” Moise voia mai mult decât doar să cunoască lucrările minunate ale lui Dumnezeu. Inima lui tânjea să cunoască inima lui Dumnezeu, și ce o face să funcționeze – căile tainice ale lui Dumnezeu. „Să-L cunosc” include toate celelalte lucruri pe care Moise le-ar putea căuta vreodată, inclusiv soluția la problema sa. Iar Dumnezeu i-a dat ce a cerut, și citim acest lucru: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise…” (Psalmul 103:7). Ba mai mult, Dumnezeu i-a spus: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14). Acel „cu tine” în ebraică este la singular. Dumnezeu a promis că îl va însoți pe Moise și îi va da odihnă.

Oricine altcineva ar fi acceptat cu plăcere. Nu și Moise! Rugăciunea lui Moise era mai mare decât propriile sale îngrijorări și el spune: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Cu alte cuvinte, „Doamne, nu pentru mine mă rog, ci pentru popor!” Și Dumnezeu a răspuns la această rugăciune. Cum sunt rugăciunile tale? Sunt ele mai mari decât tine și decât nevoile tale? Biblia spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3:16).

Tu, iubești oamenii? Te rogi pentru orașul tău, pentru națiunea ta și pentru lume? De ce? Păi, gândește-te că Dumnezeu te-a chemat la asta, și trebuie s-o faci!

9 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții; pentru că, cine iubește pe altul a împlinit legea. Căci „să nu comiți adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu poftești“ și orice altă poruncă ar mai fi, sunt cuprinse în acest cuvânt: „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți“. Dragostea nu face rău aproapelui; dragostea este deci împlinirea legii.

Romani 13.8-10

Când dă acest îndemn, fără îndoială că Pavel se referă în primul rând la obligațiile despre care a vorbit mai înainte, dar trebuie să vedem aici cu siguranță și o avertizare pentru cei ușuratici care se îndatorează imprudent. Este și rămâne umilitor pentru un credincios să ajungă dator, din orice fel de motiv, iar aceasta ar trebui să trezească în el zelul sincer să scape de datorii pe cât de repede îi stă în putere. De la această regulă generală face excepție un singur lucru, și acesta este dragostea. Această datorie este îndreptățită și nu aduce nimănui necinste, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea oamenilor. Totodată, este imposibil să scapi vreodată de ea. Dumnezeu Însuși, prin dragostea Sa, ne-a făcut datori pentru totdeauna.

În același timp, dragostea este împlinirea legii. Toate poruncile care exprimă datoria omului față de cei din jurul său sunt rezumate în una singură: „Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți“ (versetul 9). Această poruncă există din vechime, dar nimeni nu a fost în stare să o împlinească. Doar harul care ne-a descoperit în Hristos întreaga plinătate și desăvârșire a dragostei poate să schimbe inima și să ne facă apți să nu mai umblăm potrivit cărnii, ci potrivit Duhului; iar dacă facem aceasta, atunci „cerința dreaptă a legii va fi împlinită în noi“ (vedeți Romani 8.4). „Dragostea nu face rău aproapelui“, căci în felul acesta ar acționa împotriva propriei sale naturi. „Dragostea este deci împlinirea legii“ sau, după cum le spune apostolul galatenilor: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt, în acesta: «Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți!»“ (Galateni 5.14).

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atâta timp cât se zice astăzi, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.

Evrei 3.13

Atât timp cât torța arde (1)

Mai mulți supuși ai unui rege anglo-saxon s-au răsculat. Dușmănia lor față de rege fusese mult timp ascunsă în inimile lor, ca focul care mocnește sub cenușă.

Suveranul i-a strâns pe cei fideli și i-a învins pe rebeli. Dar nu a dorit nicidecum moartea dușmanilor săi. Așa că a decis să se aprindă o torță în castelul său în noaptea de după victorie și să-i ierte pe toți adversarii care, căindu-se, aveau să vină la el cât timp torța încă ardea.

Vestea deciziei regelui s-a răspândit ca un foc de paie printre dușmanii biruiți, care fugiseră în cele mai apropiate păduri după înfrângerea lor. Știau ce îi așteaptă pentru acțiunile lor, de aceea mulți, de frică, dar și copleșiți de îndurarea regelui, au ieșit din ascunzătorile lor în liniștea nopții și au venit la castel.

Inimile lor tremurau de nerăbdare și totodată de bucurie, văzând ferestrele încă luminate de „lumina îndurării“. S-au dus la domnul și stăpânul lor care îi aștepta pentru a le arăta îndurare și au găsit la el ceea ce le fusese promis: iertare deplină.

Rebelii care au refuzat mila regelui lor sau care nu au respectat termenul limită au căzut sub judecata sa dreaptă și au primit ceea ce meritau pentru faptele lor.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 4.21-34 · Ioan 5.10-18

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 7:89, 8:1-14

Versetul 89 dezvăluie care era secretul lui „Moise, omul lui Dumnezeu“ (Psalmul 90): rugăciunea! Să-l privim pe Moise sub povara responsabilităţilor care-l copleşesc, hărţuit de murmurele poporului, cum se retrăgea în întunericul şi în liniştea sanctuarului pentru a vorbi cu Dumnezeul său. El asculta „vocea“ şi imediat Îi „vorbea“. Să ne gândim la Domnul Isus care, cu mult înaintea zorilor sau când venea seara, după oboseala zilei, Se retrăgea întrun loc singuratic ca să Se roage (Marcu 1.35; 6.46).

De ce oare se aminteşte din nou de sfeşnic acum, la începutul cap. 8, după enumerarea darurilor practice din cap. 7 şi înainte de prezentarea sfinţirii leviţilor din versetele următoare? Oare nu pentru a arăta că lumina probează şi apreciază atât darul cât şi persoana; nu numai slujba, ci şi pe cel care o împlineşte? Dumnezeu cunoaşte valoarea închinării noastre, despre care vorbeşte acest ritual al consacrării. Şi remarcăm că leviţii erau prezentaţi de către Aaron ca „dar legănat“, pentru a permite acestei lumini divine succesive să strălucească în totalitate asupra lor, fără ca vreunul să rămână în întuneric. Dacă ar fi avut o cât de mică pată pe veşminte, aceasta ar fi fost imediat observată. Cât de important este să stăm mereu înaintea lui Dumnezeu pentru a-I sluji! (exemplu: 1 Regi 17.1).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE OAMENII POTRIVIȚI! | Fundația S.E.E.R. România

„Căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David… l-au ajutat…” (1 Cronici 11:10)

Pentru a reuși în orice demers pe care-l întreprinzi, trebuie să te înconjuri cu oamenii potriviți. De aceea, ar trebui să cauți întotdeauna sfatul și călăuzirea lui Dumnezeu în relațiile tale. Roboam ar fi trebuit să asculte sfaturile celor ce făceau parte din cercul restrâns al oamenilor înțelepți și experimentați ai tatălui său Solomon. În schimb, el a ascultat sfatul celor care erau de acord cu părerea lui – și acest lucru s-a dovedit fatal. David, pe de altă parte, a ales oameni care l-au ajutat să devină mare: „Iată căpeteniile vitejilor care erau în slujba lui David şi care l-au ajutat împreună cu tot Israelul să-şi întărească stăpânirea, ca să-l pună împărat, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel.” (1 Cronici 11:10) Să reținem patru lucruri importante pe care le-a făcut David, și să învățăm de la el: 1) David și-a construit o echipă înainte de a avea nevoie de ea. El a început să-și construiască echipa cu mult înainte de a fi încoronat. 2) A atras oameni cu daruri diferite. S-a apropiat de ei, i-a recompensat și nu s-a lăsat intimidat de cei care aveau abilități diferite de ale sale. Cu ajutorul acestor „oameni viteji”, David se simțea pregătit pentru orice. 3) A cultivat loialitatea. A atras oamenii aproape de el, și-a împărtășit viața cu ei și, în cele din urmă, aceștia au fost dispuși să-și pună viața în pericol pentru el. 4) A delegat responsabilități în funcție de capacitate. Pentru că era sigur de propria identitate și de chemarea sa, David nu s-a temut să delege autoritatea și responsabilitatea celor din jurul său. La început, unii din vitejii lui au fost niște neadaptați, dar el a transformat acest grup dezordonat într-o echipă câștigătoare (vezi 1 Samuel 22:1-2). David a făcut acel cerc restrâns de oameni să devină mare, iar la rândul său, cercul său restrâns l-a făcut mare pe el. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: dacă vrei să începi ceva, alege-ți oamenii potriviți!

8 August 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

[Manase] a făcut rău în ochii Domnului, după urâciunile națiunilor pe care le alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel.

2 Cronici 33.2

Lecții din viața lui Manase (2) – Un început rău

De ce a avut Manase un început atât de rău? El fusese totuși crescut în cunoștința adevărului lui Dumnezeu. Putem fi siguri că Ezechia le-a făcut cunoscut fiilor săi adevărul lui Dumnezeu, potrivit cu Isaia 38.19, iar printre ei s-a aflat și Manase, care a avut însă responsabilitatea de a primi adevărul comunicat lui de tatăl său.

Părinților le revine responsabilitatea importantă de a-și crește copiii în învățătura și în mustrarea Domnului și, de asemenea, de a le fi exemple bune în viață. Nu putem sublinia îndeajuns importanța de a fi modele pentru copiii noștri. În plus, avem o mare încurajare în Cuvântul lui Dumnezeu: „Crește-l pe copil după rânduială pe calea sa și, când va fi bătrân, nu se va abate de la ea“ (Proverbe 22.6).

Trebuie să subliniem însă și responsabilitatea copiilor. Manase n-a dat atenție la ceea ce a auzit și a învățat cu privire la Dumnezeu și la Cuvântul Său. Un astfel de început este cumplit de rău. Mai târziu, când a ajuns să umble pe căile sale nelegiuite, a continuat să nu asculte de cuvintele Domnului, iar consecințele au fost deosebit de grave.

Aceasta este o lecție importantă pentru noi. Trebuie să dăm atenție Cuvântului lui Dumnezeu și să umblăm potrivit lui, ca să fim „împlinitori ai Cuvântului, nu doar ascultători uituci, înșelându-ne singuri“ (Iacov 1.22). Domnul dorește să prosperăm și să fim roditori, însă, pentru aceasta, trebuie să dăm atenție la ceea ce El ne transmite. „Cine rămâne în Mine și Eu în el“, spune Domnul Isus, „acela aduce mult rod; pentru că, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic“ (Ioan 15.5). Să rămânem deci în El!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?

Romani 8.31

„Fiule, sunt în același tren cu tine…“

În fiecare an, părinții băiatului îl duceau la bunica lui în vacanța de vară. Apoi se întorceau acasă tot cu trenul, a doua zi. Într-o zi, băiatul le-a spus părinților: „Sunt mare acum, pot să merg singur la bunica“. După o scurtă discuție, părinții au fost de acord cu propunerea lui, așa că l-au condus la gară, iar acum așteptau pe peron plecarea trenului. Și-au luat la revedere de la fiul lor, dându-i un ultim sfat, în timp ce copilul le spunea de la fereastră: „Știu! Mi-ați spus aceasta de o mie de ori“. Trenul a dat semnalul de pornire. Atunci tatăl i-a șoptit la ureche: „Fiule, dacă te vei simți nesigur, aceasta este pentru tine“. Și i-a strecurat ceva în buzunarul cămășii.

Pentru prima dată, băiatul era singur în tren, fără părinții lui. A admirat peisajul de la fereastră, dar nu mult, pentru că în jurul lui era forfotă. Unii pasageri se împingeau, alții făceau mult zgomot. Întruna intrau și ieșeau din compartiment. Conductorul i-a dat câteva sfaturi, pentru a-l încuraja, dar copilul a început să se simtă tot mai nesigur cu fiecare minut care trecea… Și acum era chiar speriat. A lăsat capul în jos, a stat în colțul lui, singur, cu lacrimi în ochi. Atunci și-a amintit că tatăl îi strecurase ceva în buzunar. Tremurând, a scos bilețelul din buzunarul cămășii. Pe bucata de hârtie scria: „Fiule, sunt în ultimul vagon“.

Călătoria poate să ne pară grea. Dar Domnul ne-a promis că este în același „tren“ cu noi. Chiar dacă uneori considerăm că ne descurcăm și fără El, iubirea Sa nu L-a lăsat să ne dea drumul singuri: „Sunt cu tine mereu“.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 4.1-20 · Ioan 5.1-9

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 7:1-17 … 84-88

Acest lung capitol se ocupă cu darurile celor douăsprezece căpetenii. Primele: cele şase care acoperite şi cei doisprezece boi, destinate leviţilor, spun despre ajutorul practic pe care-l putem da slujitorilor Domnului pentru a le uşura lucrarea: ospitalita­te, mijloace de transport etc. În mai multe rânduri, de exemplu în epistole, se pune problema de a-i conduce pe servitorii lui Dumnezeu (Romani 15.24; 1 Cor. 16.6, 11; 3 Ioan 6).

Aceste daruri făcu­te leviţilor, „fiecăruia după slujba sa“ (v. 5), ne asigură că Domnul Se îngri­jeşte întotdeauna de cele necesare pentru ca ai Săi să-şi îndeplinească misiunile încredinţate. Apoi vin jertfele pentru dedicarea altarului. A-i servi pe fraţi, a-i ajuta în lucrurile materiale nu este to­tul. Aceste farfurii, cupe (farfurii adânci) şi ceşti, pline până sus cu un conţinut care vorbeşte despre perfecţiunile şi excelenţa parfu­mului lui Hristos, corespund cu închinarea ade­văraţilor adoratori. Variatele jertfe, de asemenea formând o parte a acesteia, evocă aspectele diferenţiate ale lucrării de la cruce. Dar de ce alocă Dom­nul atâta loc acestor jertfe, cât timp toate puteau fi cu­prinse într-un singur paragraf? Să ne însuşim acest adevăr: El pune mare preţ pe ce aduce fiecare şi nu omite nimic din ceea ce este făcut pentru El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE EPUIZA! (3) | Fundația S.E.E.R. România

„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră…” (Isaia 30:15)

Epuizarea se caracterizează prin dezangajare, iar stresul prin supra-angajare. În caz de epuizare, emoțiile sunt atenuate, în timp ce stresul te face hiperexcitat. Epuizarea provoacă daune emoționale; stresul provoacă în primul rând daune fizice. Epuizarea afectează motivația și dorința; stresul îți afectează energia fizică. Depresia cauzată de epuizare provine din pierderea speranței și a idealurilor; depresia legată de stres provine din nevoia organismului tău de a conserva energia și de a se proteja. Epuizarea declanșează neputința și lipsa de speranță; stresul declanșează necesitatea imediată și hiperactivitatea. Epuizarea produce detașare; stresul produce panică, fobii și anxietate. Epuizarea poate că nu te ucide, dar face ca viața să ți se pară că nu merită trăită. Așadar, care este răspunsul? Dumnezeu a spus: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră.” Bev Murrill scria: „Cei care suntem implicați în slujire alergăm pe propriile noastre benzi de alergare foarte importante. Și așa cum merge liderul, așa merg și cei ce-l urmează. Aceasta este o responsabilitate impresionantă. Aceia dintre noi al căror rol este de a-i influența pe alții trebuie să fie conștienți de ceea ce spun și fac, pentru că „vom primi o judecată mai aspră.” (vezi Iacov 3:1). Cu toții ne-am săturat de creștinii influenți care cad sau au comportamente deviante, făcându-i pe oameni să-și piardă încrederea în liderii lor… Fie că este vorba de păcat sexual, de mânie, de îndreptățire de sine sau de necinste… noi trebuie să ne cercetăm pe noi înșine în loc să arătăm cu degetul și să acuzăm. Ce  trebuie să facem este să petrecem timp cu Cel care are capacitatea de a ne dezbrăca până la goliciunea strigătului inimii noastre. Este ușor să începi să crezi în propria publicitate și să crezi că ești ceea ce rezultă din părerile altora… Doar părerea lui Dumnezeu contează, iar aceasta este greu de deslușit, dacă nu-ți faci timp să te oprești și să-L lași pe El să-ți vorbească!” Nu uita, cititul Scripturii și rugăciunea nu te vor epuiza niciodată!