Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustie.
Exod 7.16

Omul care fusese creat pentru a-L sluji pe Dumnezeu se găsea acum în robia păcatului și a lui Satan, ca sclav în Egipt (Exod 1).

Totuși, planul lui Dumnezeu nu poate fi împiedicat de nimeni (Isaia 46.10). Prin urmare, El proclamă eliberarea pentru poporul Său înrobit, pentru ca astfel ei să poată fi liberi pentru a-I sluji Lui (Exod 5.1; 7.16; 8.1,20; 9.1,13; 10.3).

Prin intermediul lui Moise și al lui Aaron și prin sângele mielului, Dumnezeu Și-a eliberat poporul din robie și l-a adus la Sine în pustie. Acolo, israeliții au trebuit să învețe să depindă doar de El pentru hrana și apa de fiecare zi, fiindcă pustia nu putea în niciun fel să le împlinească nevoile.

Dumnezeu a făcut ca apele amare să devină dulci, i-a adus la izvoare de apă sau le-a dat apă din stâncă, pentru a le potoli setea. De asemenea, El le-a dat să mănânce mană, pentru a le potoli foamea (Exod 15–17). Mai mult, Dumnezeu i-a călăuzit ziua printr-un stâlp de nor și noaptea printr-un stâlp de foc, purtându-le de grijă și protejându-i (Exod 13). Dumnezeu, care i-a eliberat pentru ca ei să-I slujească, le-a împlinit absolut orice nevoie.

Toate aceste lucruri sunt valabile și pentru noi, cei credincioși din ziua de astăzi. Fiind răscumpărați prin sângele scump al Domnului Isus (1 Petru 1.18,19), am fost aduși la Dumnezeu (1 Petru 3.18). Dumnezeu a pregătit orice resursă pentru nevoile noastre (Filipeni 4.19). Pustia în care și noi ne aflăm nu oferă nimic celor care Îi aparțin lui Dumnezeu. El însă ne dă mângâiere, călăuzire și protecție prin prezența Duhului Său Sfânt în noi și cu noi. Prin credință cunoaștem că am fost eliberați pentru a-I sluji lui Dumnezeu și, de asemenea, cunoaștem că orice nevoie a noastră este împlinită în Hristos Isus.

H. Hall

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, zicând: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!”.
Luca 5.8

Recunoașterea lui Petru

Petru s-a văzut ca fiind păcătos și nevrednic de prezența Domnului; el a tremurat înaintea sfințeniei și a dreptății lui Dumnezeu. Încă nu putea să știe ce este harul decât într-un mod instinctiv. Petru nu știa atunci că Dumnezeu poate să rămână drept îndreptățind pe cel care L-a primit prin credință pe Isus Hristos. Petru s-a aruncat la picioarele Domnului, pentru că, dacă mai exista vreo speranță, aceasta era acolo, numai acolo. Atât timp cât s-a ocupat să spele plasele de pescuit, Petru nu L-a cunoscut nici pe Dumnezeu, nici pe sine însuși. La picioarele Domnului, Petru L-a cunoscut și pe Dumnezeu și s-a cunoscut și pe sine. Un lucru este remarcabil: Petru nu a condamnat ce a făcut, ci ceea ce era.

Multe suflete recunosc faptul că trebuie să se pocăiască de faptele vinovate și le condamnă, dar nu ajung să vadă sursa acestor fapte. Dincolo de păcate se află natura păcătoasă. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu ne deschide ochii, ne arată ceea ce suntem și ne face să vedem că nu există niciun refugiu decât la Cel care ar putea să ne condamne.

Pe Petru „îl cuprinsese spaima”; dar Domnul nu lasă niciodată ca teama să rămână în prezența Sa. Când Domnul vorbește, teama este alungată, pentru că El este Domnul harului. Domnul nu micșorează cu nimic efectele lucrării produse în suflet, dar îndepărtează teama. Domnul a spus: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”. Domnul l-a făcut pe Petru mai mult decât fericit, dându-i o nouă binecuvântare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EXPERIMENTÂND TEAMA ȘI CREDINȚA

„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă” (Deuteronom 31:6)

De fiecare dată când încerci un lucru pentru prima oară sau ceva la care ai eșuat mai demult ori ceva ce e prea mare pentru tine, vei trăi atât sentimente de teamă, cât și de credință. Ele merg mână-n mână. Unul va avea câștig de cauză asupra celuilalt, dar nu vor dispărea niciodată. Pentru că poporul Israel nu avea nici cea mai mică idee despre ce îi aștepta în Țara Promisă sau despre cum avea să le fie viața acolo, Dumnezeu le-a zis: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă… căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.”

Aceasta e o promisiune și pentru tine astăzi! Teama de eșec devine o piedică de cele mai multe ori. Cu toate acestea, când privești în urmă, îți dai seama că cel mai adesea eșecul nu aduce deloc daune permanente; ci te ajută să crești. Dr. Joan Borysenko scrie: „Când am fost admis la Harvard, am fost sigur că a fost o greșeală de computer și că voi fi demascat că am trișat. Un prieten de-al meu avocat se oprește cu groază de fiecare dată când trebuie să aducă pledoaria finală înaintea juriului.

Chiar și când ești un expert, teama nu dispare neapărat. Acceptarea fricii ca făcând parte din călătorie, și nu fuga de ea, iată ce te ajută s-o învingi.” Pentru a merge oriunde, trebuie să pornești de undeva sau nu vei ajunge nicăieri. Eseistul american Hamilton Wright Mabie a spus: „Întrebarea la care orice om trebuie să aibă un răspuns este nu ce ar face dacă ar avea mijloacele necesare, timpul, influența și avantajele educaționale, ci ce face cu lucrurile pe care le are.” Așadar, înfruntă-ți teama, mergi prin credință și crede că Dumnezeu îți va da izbândă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:32-49

Domnul l-a condus, parcă de mână, pe slujitorul lui Avraam în casa familiei stăpânului său. Avraam îl pusese să jure solemn că nu va lua soţie pentru fiul său dintre fiicele lui Canaan (v. 3). Tineri prieteni, care-L cunoaşteţi pe Domnul Isus, chiar dacă evenimentul căsătoriei vă apare într-un viitor încă îndepărtat, nu este prea devreme să vă însuşiţi temeinic învăţătura Cuvântului în această privinţă: „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6.14, 15). Un copil al lui Dumnezeu se poate căsători numai în familia credinţei, adică numai cu un alt copil al lui Dumnezeu. Cei care nu au luat aminte la acest îndemn au putut mărturisi mai târziu cu multă tristeţe că unirea cu o persoană neîntoarsă la Dumnezeu nu este numai neascultare categorică de Cuvântul lui Dumnezeu, ci şi un izvor de zbucium şi de necaz în viaţă.

Ce mărturie răspândeşte servitorul lui Avraam despre stăpânul faţă de care se simte onorat să-i aparţină (v. 34-36)! Este mare, este bogat, are un fiu, moştenitor a tot ceea ce-i aparţine. În acest fel, Duhul Sfânt, când este primit într-o inimă, Îl face cunoscut pe Tatăl şi pe Fiul şi aşa ar trebui şi noi, răscumpăraţii Domnului, să ştim să vorbim.

DOMNUL ESTE APROAPE

Salutați pe Trifena și pe Trifosa, care se ostenesc în Domnul. Salutați pe Persida, preaiubita, care s-a ostenit mult în Domnul.
Romani 16.12

Ostenelile sfinților (3) – Cei împreună-lucrători cu Pavel

Când David a întocmit lista cu vitejii săi în 2 Samuel 23, Ioab nu a fost inclus, din cauza egoismului său și a violenței sale premeditate. Conducătorii din Tecoa au fost menționați în Neemia 3, însă spre rușinea lor, fiindcă vor fi pentru totdeauna amintiți ca unii care nu au mișcat un deget pentru a ajuta la reconstruirea zidului Ierusalimului.

Însă când privim la lista lui Pavel din Romani 16 vedem ceva cu totul diferit. În afară de faptul că el îi salută acolo pe prietenii săi, Pavel scoate în evidență ostenelile unora dintre ei și, în această privință, face câteva deosebiri foarte fine, la care este minunat să privim. El menționează trei surori creștine: Trifena, Trifosa și Persida. Despre primele două se spune că „se ostenesc în Domnul”, iar despre a treia, că „s-a ostenit mult în Domnul”. Duhul lui Dumnezeu a avut grijă să sublinieze această deosebire, redată prin cuvântul „mult”. Este minunat faptul că Dumnezeu vede și consemnează tot ceea ce este făcut pentru Hristos. Însă El nu judecă așa cum judecăm noi, chiar și când este vorba de propriile noastre lucrări (1 Corinteni 4.3,4) – ceea ce noi poate vedem ca fiind fapte merituoase, El le va arăta ca fiind doar roade ale firii noastre păcătoase; de cealaltă parte, fapte pe care noi le-am uitat, El le va răsplăti, fiindcă au fost făcute pentru El.

Nu există nicio îndoială cu privire la realitatea spirituală din viața acestor trei femei, la fel cum, în cazul lui Ioab și al conducătorilor din Tecoa, nu există nicio îndoială cu privire la absența unei astfel de realități în viețile lor. Așa cum am văzut, Duhul Sfânt face o fină deosebire între ostenelile acestor femei din Romani 16. La scaunul de judecată al lui Hristos vom fi în trupuri glorificate – vom fi „ca El” – iar El nu-Și va judeca propria lucrare, căci noi vom fi atunci lucrarea (creația) Lui. Ostenelile (lucrările) noastre însă vor fi analizate în lumina privirii Lui atotcunoscătoare. Răsplătirile vor fi acordate pentru ceea ce a fost făcut prin Duhul Său; orice altceva va fi ars și dat uitării (1 Corinteni 3.9-15).

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să mântuiesc? … Eu usuc marea și prefac râurile în pustie.
Isaia 50.2

Ultima călătorie (4)

În viață, necredința poate forma un astfel de curent primejdios, care să-l ducă pe om în pierzare. Câte un om dorește să navigheze spre cer, dar se abate și naufragiază.

Dacă vrei să vezi Împărăția lui Dumnezeu, dacă vrei să fii cândva în slava lui Dumnezeu și să nu fii pierdut pentru totdeauna, atunci ia seama pe ce zidești! Nu ajunge să-ți îmbunătățești umblarea, calea și comportamentul; interiorul tău, inima ta este din fire păcătoasă și stricată. Dacă cineva are în fântână apă amară, se va face oare apa mai bună și va deveni potabilă, dacă va unge cu ulei brațul pompei sau dacă va vopsi pompa cu vopsea albă? Niciodată! El trebuie să caute un alt izvor! Sau, dacă orologiul tău nu mai merge, este de folos să scoți limbile pendulului și să le duci la ceasornicar? El va spune: „Unde este ceasul?”. Iar dacă tu îi vei spune: „Ceasul este bun, numai limbile nu înaintează”, ceasornicarul te va considera un om naiv. Ceasul trebuie cercetat pe dinăuntru. Problema este la arc sau la mecanism.

Așa că nu te amăgi, prietene! Spune, Îl cunoști pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Îl recunoști tu ca pe Răscumpărătorul și Mântuitorul tău? Se odihnește sufletul tău în El? Acestea pot fi ultimele întrebări din viața ta. Numai în Mântuitorul Isus Hristos găsești împăcare și viață. Nu amâna această posibilitate a împăcării! Este poate ultima chemare a ta la viața veșnică.

continuare pe 9 februarie

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FEREȘTE-TE DE LĂUDĂROȘENIE!

„Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om.” (Proverbe 27:21)

Cuvântul englezesc lingușitor vine de la un termen francez ce semnifică „a bate pe umăr, a liniști, a mângâia.” Așadar, lingușitorul este cel ce te bate pe spate cu o mână și în unele cazuri te va înjunghia pe la spate cu cealaltă. Lingușeala este ceva ce o persoană îți spune în față, dar nu va spune pe la spate. E o laudă mincinoasă din motive nesincere. Biblia ne avertizează să ne ferim de ea: „Cine linguşeşte pe aproapele său, îi întinde un laţ sub paşii lui” (Proverbe 29:5).

Lingușitorii nu îți fac nici un bine. De fapt, Solomon spune că pe termen lung mai bine stai cu cineva care te critică decât cu o persoană care te flatează. „Cine mustră pe alţii, găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare” (Proverbe 28:23).

Când vorbim despre lingușire, trebuie să ținem cont de două lucruri:

1) Oferă laude cu sinceritate având întotdeauna în minte cel mai bun lucru despre cealaltă persoană.

2) Primește lauda cu înțelepciune, fără a lua prea în serios propria persoană sau persoana care te laudă. Ține minte că lingușirea a fost arma folosită de Satan pentru a-i învinge pe Adam și pe Eva în grădina Edenului: „veţi fi ca Dumnezeu” (Genesa 3:5).

De aceea Solomon scrie: „Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om.” Deci întrebarea pe care trebuie să ți-o pui astăzi când cineva te laudă este aceasta: lauda mă face mai îngâmfat sau mai mărinimos?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:15-31

Slujitorul lui Avraam nici nu-şi terminase de formulat rugăciunea, că deja răspunsul este înaintea lui: Rebeca purtându-şi ulciorul. Găsim în Isaia o promisiune corespunzătoare: „înainte de a chema ei, Eu voi răspunde şi, în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi auzi” (Isaia 65.24).

Dacă slujitorul ne învaţă dependenţa, Rebeca este, în ceea ce o priveşte, un model de dăruire şi de râvnă. Ea face mai mult decât i se cere, dând apă şi cămilelor, şi o face repede, în grabă şi alergând (v. 18, 20). Iată două trăsături de care putem lua notă pentru a le imita în micile noastre îndatoriri de fiecare zi, de exemplu în căminul nostru. A scoate apă înseamnă a-i înviora pe alţii. Sunt nenumărate căile prin care le putem transmite acelora cu care venim în contact binecuvântările pe care noi înşine le-am scos din Cuvântul lui Dumnezeu. Şi să ne amintim că, întocmai cum slujitorul o privea pe Rebeca, Cineva este deosebit de atent la tot ce facem. Din modul în care-şi îndeplineşte tânăra fată această muncă atât de simplă, slujitorul înţelege că ea va fi pentru Isaac o soţie devotată, muncitoare, virtuoasă, ca cea descrisă în cap. 31 din Proverbe.

Înainte de a face altceva, el se pleacă înaintea Domnului şi Îi mulţumeşte.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și lângă ei au reparat cei din Tecoa; dar mai-marii lor nu și-au pus umărul la lucrarea Domnului lor.
Neemia 3.5

Ostenelile sfinților (2) – Ziditorii din cartea Neemia

Cei din rămășița iudaică, în ciuda batjocurii și a împotrivirii, lucrau din greu pentru a sfârși reconstruirea zidului din jurul Ierusalimului și pentru a-i repara cele zece porți. Printre lucrători erau cei din Tecoa, o cetate din Iuda, aflată la aproximativ optsprezece kilometri de Ierusalim. Faptul că acești oameni au călătorit până la Ierusalim pentru a lucra acolo este o dovadă că aveau râvnă pentru lucrurile lui Dumnezeu. Ei sunt menționați de două ori în acest capitol ca lucrând în diferite părți ale zidului, o mărturie în plus cu privire la zelul și la energia lor (versetele 5 și 27).

În ce-i privește însă pe conducătorii lor, lucrurile stăteau diferit; ei „nu și-au pus umărul la lucrarea Domnului lor”. Este oarecum dificil pentru noi să înțelegem care să fi fost motivele pentru acest lucru. Poate că mândria a fost cea care i-a împiedicat să-și ia partea în lucrare; știm că așa stau lucrurile uneori cu cei bogați sau cu cei care ocupă poziții înalte (1 Timotei 6.9,10,17). Vrăjmașii iudeilor, care erau oameni însemnați și cu legături politice, considerau că reconstruirea zidului era o chestiune ridicolă și o batjocoreau (Neemia 2.19). În consecință, a fi identificat cu o astfel de lucrare era greu de suportat pentru cei nobili, care gândeau că doar cei umili din popor trebuiau să o facă.

Zidim noi pentru Domnul având în vedere eternitatea, sau trăim în lumina acestei lumi trecătoare și a gloriei ei deșarte? Ostenelile sărmanilor din Tecoa sunt pentru totdeauna înregistrate în Cuvântul lui Dumnezeu. Însă și faptul că nobilii lor nu și-au pus umărul la lucrare este de asemenea înregistrat. Noi știm că lucrarea noastră în Domnul nu este zadarnică, în ciuda tuturor aparențelor contrarii (1 Corinteni 15.58). Scaunul de judecată al lui Hristos va arăta clar acest lucru.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu vorbește … când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.
Iov 33.14,16

Ultima călătorie (3)

Căpitanul Reeks se afla încă pe puntea de comandă, iar după ce toate femeile au fost duse în bărci, a răsunat și ultima lui comandă: „Bărbați, salvați-vă cum puteți!”. Toți s-au năpustit la bărci, care curând s-au îndepărtat pline cu oameni. Abia ajunsese ultima barcă la distanța de 50 de metri, când cazanele au explodat cu trosnet. Vaporul s-a despicat în două. Se putea vedea cum cei rămași în urmă se înghesuiau înainte, cam 80 de oameni disperați, și, de asemenea, cum căpitanul, scoțându-și șapca, le făcea semn cu mâna marinarilor care se îndepărtau. Apoi vaporul s-a scufundat în valuri.

Cei din bărci, după ce au petrecut noaptea pe mare, au fost preluați de alte vapoare și debarcați. Celor rămași în urmă li s-au împărțit colaci de salvare. Cu toate acestea, colacii nu i-au salvat pe toți. Mulți dintre pasageri au fost găsiți, în zilele următoare, morți în colacii lor de salvare, plutind pe valurile mării. Listele celor salvați au fost îndată publicate în ziare, însă numele a 83 de persoane care se îmbarcaseră pe „Stella” lipseau. Oare au înțeles cei rămași în viață că Dumnezeu – acel Dumnezeu de care n-au vrut să știe – vorbește când într-un fel, când într-altul?

Cele care au pricinuit sfărâmarea frumosului vapor „Stella” au fost ceața înșelătoare, care l-a învăluit, și curenții marini care, obscuri și puternici, au deviat vaporul pe neobservate de la cursul pe care căpitanul voia să navigheze.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (4)

„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul … să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29)

Să ne gândim la Ghetsimani, grădina în care Domnul Isus Însuși s-a rugat cu privire la voia lui Dumnezeu. „Depărtează de la Mine paharul acesta!” (Marcu 14:36). Era o referire la cupa mâniei. Domnul Isus știa că trebuie s-o bea până la capăt. Dar înainte de asta, L-a întrebat pe Tatăl Său dacă o poate lua de la El, dacă există și o altă cale. Dar apoi și-a schimbat cererea cu o rugăciune de predare deplină: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42).

Rugăciunile noastre tind să se concentreze pe circumstanțele exterioare, mai mult decât pe atitudinile interioare, întrucât preferăm ca Dumnezeu să schimbe circumstanțele în loc să ne schimbe pe noi. E mult mai simplu așa. Dar pierdem din vedere lucrul cel mai important. Deseori cele mai rele circumstanțe scot la iveală ce e mai bun din noi. Și dacă lucrurile rele fac să apară lucrurile bune, atunci acele lucruri care ni se întâmplă sunt de fapt lucruri bune pentru noi. Numai când ai fost pus la încercare le poți împărtăși mărturia ta și celorlalți.

Da, poți fi mântuit fără să suferi, dar nu te poți maturiza spiritual și nu poți fi echipat pentru slujire fără suferință. Asta nu înseamnă să o cauți, ci s-o vezi așa cum este ea – o ocazie de a-L glorifica pe Dumnezeu. Pavel, care a suferit enorm, scrie: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul … să şi pătimiţi pentru El.” Unde a găsit Pavel o astfel de putere? „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” (Romani 8:18).

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Caută să-L glorifici pe Dumnezeu în toate împrejurările din viața ta.  

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:1-14

Moartea Sarei sugerează punerea deoparte a lui Israel (popor din care a ieşit adevăratul Isaac), după învierea Domnului (cap. 22). Pentru a asigura sămânţa promisă, Avraam, „tatăl unei mulţimi de naţiuni” (17.5), are un plan măreţ a cărui înfăptuire ne este relatată în detaliu: acela de a-i da o soţie fiului său. De acum înainte intervine o a treia persoană: slujitorul cel mai bătrân din casă, administratorul tuturor averilor sale, imagine izbitoare a Duhului Sfânt trimis pe pământ pentru a-i strânge pe cei care vor alcătui Biserica, Mireasa lui Hristos. Astfel, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care au lucrat împreună în Creaţie, lucrează tot împreună la alegerea, chemarea şi strângerea celor răscumpăraţi uniţi cu Hristos Cel înviat. Această Mireasă va fi căutată într-o ţară îndepărtată. Dintre „cei care erau departe”, Dumnezeu a ales şi a chemat pe aceia care să fie alături de Fiul Său (Efeseni 2.13).

Ce model de dependenţă avem în acest slujitor al lui Avraam! În casa stăpânului său a învăţat să-L cunoască pe Domnul, Cel cu care acum are de-a face într-un mod personal. Către El îşi îndreaptă rugăciunea sa (Psalmul 5.3). Să nu uităm, înainte de a întreprinde vreun lucru, să vorbim mai întâi cu Domnul.

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Acestea sunt numele vitejilor pe care-i avea David: … Naharai din Beerot, purtătorul armelor lui Ioab, fiul Țeruiei.
2 Samuel 23.8,37

Ostenelile sfinților (1) – Vitejii lui David

Există câteva locuri în Biblie unde ne sunt oferite liste cu numele celor implicați în lucrarea lui Dumnezeu, într-un fel sau altul. Dumnezeu a făcut ca ostenelile sfinților să fie scrise în Biblie, pentru învățătura noastră.

Împăratul David, la sfârșitul vieții sale, îi enumeră pe vitejii săi. Aceștia erau cu toții oameni de război viteji, însă unii dintre ei au excelat. Citind lista, vedem că un nume nu este menționat – Ioab, comandantul armatei lui David, nu se află pe listă! Acest lucru devine și mai izbitor când vedem că ceilalți doi frați ai lui, Abișai și Asael, își au locul lor în această listă (versetele 18 și 24). Ioab a fost cu siguranță un luptător important, implicat în multe bătălii și victorii. De fapt, aproape toate biruințele împăratului David îl au ca protagonist pe Ioab. Nu este deci nicio îndoială că el a fost un adevărat conducător militar. Totuși, dacă citim istoria vieții lui Ioab, vedem că au existat grave probleme în viața și în purtarea lui. El a fost foarte preocupat cu gloria sa personală și cu menținerea poziției sale de comandant. Pentru atingerea acestor scopuri, Ioab a folosit mijloace murdare, precum asasinarea lui Amasa (2 Samuel 20.4-13) și a lui Abner (2 Samuel 3.27). William Kelly a scris cu privire la el: „Ioab apare întotdeauna fie atunci când este ceva rău de făcut, fie atunci când este ceva măreț de câștigat”.

David îi menționează printre vitejii săi nu numai pe frații lui Ioab, ci și pe purtătorul lui de arme. Un lucru pe care îl putem învăța de aici este că Naharai și-a împlinit slujba pentru gloria împăratului. Poate că rolul său, în ochii oamenilor, era unul nesemnificativ, însă el i-a slujit lui David din inimă. La scaunul de judecată al lui Hristos, toate ostenelile noastre vor fi supuse testului, pentru a se vedea de ce fel sunt (1 Corinteni 3.13). Vom fi răsplătiți nu pentru mărimea lucrării, ci pentru felul în care am împlinit-o.

B. Reynolds

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.
Eclesiastul 1.8

Ultima călătorie (2)

Dintr-o dată a apărut o umbră mare pe partea dreaptă. Bărbatul de la postul de observație de pe punte urla cât îl ținea gura: „Izbire înainte!”. Marinarii și ofițerii s-au năpustit în partea din față a vaporului.

Căpitanul striga: „Cu toată viteza înapoi!”. Prea târziu! O ciocnire, un trosnet, un scrâșnet – și vârfurile de stâncă au răzuit și despicat lateralele blindate cu oțel ale vaporului. Din cauza ceții, majoritatea pasagerilor se retrăseseră în salon. Ciocnirea îngrozitoare i-a aruncat pe toți de-a valma, iar fețele îngălbenite arătau că toți erau conștienți de primejdie. S-au repezit pe punte; deja răsuna comanda: „Bărcile jos!”.

Marinarii, în frunte cu ofițerii de marină, munceau cu încordare. Se luptau cu timpul. Vaporul se culcase pe o parte și se scufunda văzând cu ochii. Pasagerii au fost trimiși în mare grabă în partea din față a navei. Femeile și copiii stăteau pe rândul întâi, cam treizeci. A doua comandă: „Dați drumul bărcilor! Întâi femeile și copiii!”. Au fost duși în bărci în cea mai mare ordine, de multe ori după o despărțire sfâșietoare. Cine poate să descrie acele momente?

Un bărbat și-a împins cu blândețe de lângă el soția – care se agățase de el – și i-a spus: „De dragul copiilor, pleacă!”. Ea a fost salvată, bărbatul a pierit. Cine s-ar fi gândit în orele acelei dimineți că se aflau în ultima călătorie? Încă o dată auzim ce este viața noastră: un abur care se arată puțintel și apoi piere.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (3)

„Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)

În Scriptură sunt multe versete în care apare cuvântul „totul.” Astăzi vom face referire la două dintre ele. Ambele includ expresia „tot ce faceți.” Primul verset spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Scopul tău în viață ar trebui să fie: Iubește ceea ce faci și lucrează la ceea ce iubești. Dar nu aceasta este realitatea în toate aspectele vieții.

Uneori va trebui să faci un lucru bun pentru o companie care nu-ți place, pentru un șef arogant sau pentru un salariu minim. Mulțumește-i lui Dumnezeu că ai un serviciu care îți asigură traiul de zi cu zi; există oameni fără loc de muncă care ar face oricând schimb cu tine. Al doilea verset spune: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.”

Cum mâncăm și bem spre slava lui Dumnezeu? Pavel folosește ritualurile noastre zilnice pentru a ne transmite o idee cuprinzătoare. Chiar și activitățile cele mai lumești sunt absolut miraculoase. În fiecare zi respirăm de aproximativ douăzeci și trei de mii de ori, dar când a fost ultima dată când ai mulțumit măcar pentru una dintre ele? Avem tendința să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru lucruri care ne taie respirația. Și e bine. Dar poate ar trebui să-i mulțumim și pentru celelalte respirații! Viața condusă de scopuri este descrisă în următoarele cuvinte în Catehismul cel scurt de la Westminster: „Scopul primordial al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu și să se bucure de El pe vecie.”

Mai bine spus nu se poate. Noi existăm cu un singur scop: să-L slăvim pe Dumnezeu și să ne bucurăm de El pentru totdeauna. Și tu ești chemat să faci lucrul acesta în orice împrejurare te-ai afla, pe orice cale, în orice loc, în orice mod, și peste tot.   

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 23:1-20

Un mormânt este tot ceea ce va avea Avraam în ţara Canaanului, dar ea totuşi îi este promisă. Cumpărând terenul şi peştera Macpela pentru a o înmormânta pe Sara, omul lui Dumnezeu confirmă speranţa lui sigură în înviere. Pentru el, Sara trăieşte o viaţă divină. De aceea este necesar să se asigure de toate drepturile asupra locului unde va fi aşezat trupul ei care trebuie să învieze. Preţul întreg plătit pentru peşteră şi pentru teren ne face să ne gândim la drepturile definitive dobândite prin crucea lui Hristos, moartea înfrântă, siguranţa învierii viitoare a tuturor celor credincioşi.

La fel ca în cap. 14, în care l-am văzut refuzând darurile regelui Sodomei, Avraam nu doreşte nici acum să se îndatoreze faţă de nimeni. El insistă să plătească întreg preţul terenului, fără să negocieze.

Un creştin este recunoscut în toate contactele sale cu oamenii din lume prin corectitudinea sa şi prin cinstea sa absolută. În Noul Testament suntem îndemnaţi să nu datorăm nimănui nimic, decât să ne iubim unii pe alţii (Romani 13.8), să ne purtăm „cuviincios faţă de cei de afară” (1 Tesaloniceni 4.12), în sfârşit, să lucrăm cinstit „nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8.21; Romani 12.17).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!
Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință.
2 Împărați 2.9; 2 Timotei 1.7

Când ne gândim că cele mai multe semne și minuni făcute de Ilie au fost caracterizate de foc și de judecată, ne întrebăm ce ar fi însemnat o parte dublă din duhul lui. Însă, pe măsură ce citim despre semnele și minunile făcute de Elisei, cât de surprinși suntem să constatăm că ele au fost caracterizate de har! Nu că n-a existat absolut deloc judecată (2 Împărați 2.24), însă harul a fost cel care le-a caracterizat, har oferit unui popor aflat în nevoie.

Însă cum au stat lucrurile cu Cel care a venit pe pământ și a primit Duhul fără măsură (Ioan 3.34)? Rezultatul va fi cântarea veșnică de slavă a milioane de răscumpărați, pentru lucrarea de har pe care El a venit să o facă. „Noi toți am primit din plinătatea Lui, și har peste har” (Ioan 1.16). Harul și dragostea lui Dumnezeu față de sărmanii păcătoși au fost pe deplin manifestate în Hristos.

Totuși ni se reamintește că „dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău; bunătatea și adevărul merg înaintea feței Tale” (Psalmul 89.14). Astfel, la fel cum harul și adevărul au venit prin Isus Hristos, judecata asupra tuturor lucrurilor va fi de asemenea exercitată de El (Ioan 1.17; 5.22). În Apocalipsa vedem „șapte făclii de foc, arzând înaintea tronului, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 4.5). Acesta este Duhul lui Dumnezeu, în plinătatea acțiunii Sale de judecată. Astăzi însă este ziua harului răbdător!

Este voia lui Dumnezeu să fim plini de Duhul și să umblăm prin Duhul (Efeseni 5.18; Galateni 5.16). Dacă Îl lăsăm pe Duhul „de putere, de dragoste și de chibzuință” să-Și facă lucrarea în viețile noastre, vom fi și noi caracterizați de un duh de har și de adevăr, fiind astfel de folos în mâna Domnului, pentru a întâmpina nevoile celor din jurul nostru.

A. Leclerc

 

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Este un rău pe care l-am văzut sub soare … Toată munca omului este pentru gura lui, și totuși poftele nu i se împlinesc.
Eclesiastul 6.1,7

Ultima călătorie (1)

Pe 31 martie 1899, la o oră matinală, 183 de persoane au plecat cu un tren special din Londra spre orașul portuar Southampton, pentru a se ambarca pe vaporul rapid „Stella”. Urma să aibă loc o petrecere pe minunata insulă Guernsey, situată în apropierea coastei franceze, pe Canalul Mânecii. Vremea era deosebit de plăcută. O adiere proaspătă, primăvăratică, venea dinspre ocean, iar la bord domnea o atmosferă veselă. Se cânta și se glumea mult. „Să mâncăm și să bem!” – acesta era sloganul acelor oameni petrecăreți. Tot efortul lor era pentru gura lor.

După o călătorie de trei ore, vremea s-a schimbat brusc. Vântul a început să sufle cu putere și curând o ceață ușoară cobora peste valuri. Căpitanul Reeks, unul dintre cei mai experimentați marinari în ce privește navigarea pe Canalul Mânecii, a redus viteza vaporului la jumătate. Ceața s-a rărit apoi parțial și porțiuni întregi erau chiar lipsite de ceață. Prin urmare, căpitanul s-a gândit că ceața nu era generală, ci în straturi, cum se spune; și, pentru ca turiștii să nu-și piardă ziua de sărbătoare, impulsionat poate și de regretul general al pasagerilor din cauza schimbării vremii, a lăsat vaporul să meargă la viteză maximă. Doreau să ajungă cât mai repede la destinația distracției lor. Vaporul gonea în direcția „înainte” cu o viteză de 18 noduri prin zidul de ceață, 18 noduri însemnând aproximativ 32 de kilometri pe oră, o viteză mare pentru vremea aceea.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (2)

„Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:3)

Diferența dintre sacru și profan este o dihotomie falsă. Toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și pentru Dumnezeu – fără excepție. Fiecare notă muzicală, fiecare culoare din paleta de culori și fiecare mireasmă ce vibrează din parfumul bobocilor. Fizicianul și pianistul german Arnold Sommerfeld a constatat că un singur atom de hidrogen care emite o sută de frecvențe este mai muzical decât faimosul pian, care emite numai optzeci și șapte de frecvențe. Deci fiecare atom este o expresie unică a închinării.

Potrivit compozitorului Leonard Bernstein, cea mai bună traducere a Genesei 1:3 nu este „și Dumnezeu a zis.” ci traducere mai bună ar fi „și Dumnezeu a cântat.” Cel Atotputernic a adus fiecare atom în existență prin cântare și fiecare atom este ecoul acelei prime melodii armonioase intonată de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Instrumente super-sensibile de detectare a sunetelor au descoperit că râmele emit sunete sacadate slabe, în timp ce cântecul balenelor pot călători mii de mile sub apă.

Lewis Thomas spune astfel: „Dacă am avea un auz mai bun și am putea discerne trilurile păsărilor de mare, timpanele ritmice ale bancurilor de chefali și chiar și armoniile îndepărtate ale muștelor ce plutesc în soare deasupra pajiștilor, sunetul combinat ne-ar putea face să ne ridicăm deasupra pământului.” Și într-o zi o vor face. Timpane slăvite vor auzi acest verset împlinindu-se: „pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:13).

Astăzi, hotărăște-te să-L glorifici pe Dumnezeu în tot ceea ce faci.  

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 22:13-24

Dumnezeu Însuşi Se preocupă de Mielul pentru arderea-de-tot. Când Domnul Isus Şi-a făcut apariţia în mijlocul poporului pe malurile Iordanului, Ioan Botezătorul a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1.29). El era răspunsul divin la toate păcatele care tocmai fuseseră mărturisite. Astfel se descoperă taina cea mare a cărei umbră o avem în acest capitol. Şi ce asigurare continuă să aducă acest „Yehova-Iire” (Domnul va purta de grijă) tuturor celor chinuiţi de povara păcatelor lor!

Isaac este înviat în mod simbolic (Evrei 11.19); Hristos însă este înviat în adevăr, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru El şi pentru noi. El va primi o soţie, fapt ilustrat de numirea Rebecăi în v. 23. Iar noi vom primi binecuvântările cereşti a căror imagine o avem în v. 17 şi 18.

Credinţa lui Avraam s-a arătat prin această faptă (Iacov 2.21). Se spune că încercarea face proba. Dumnezeu îi cunoştea inima şi ştia că avea credinţă, dar ea trebuia să se manifeste public. În ce ne priveşte pe noi, dacă am putut mărturisi: «cred în Domnul Isus», mai devreme sau mai târziu ni se va da ocazia să o dovedim. Încercările creştinilor deseori nu au alt scop decât să pună în evidenţă realitatea credinţei care este în ei.

DOMNUL ESTE APROAPE

Având deci, fraților, îndrăzneală să intrăm în locurile sfinte prin sângele lui Isus, … să ne apropiem cu inimă sinceră.
Evrei 10.19,22

Peste tot în Epistola către Evrei putem vedea gloriile depline ale lui Hristos. Dați-mi însă voie să întreb: Vedem noi vreo glorie, „la sfârșitul acestor zile”, care să nu fie atașată Domnului în cer? Îmi veți spune că toată gloria Îi aparține Lui, și sunt de acord; vă spun însă că trebuie să vedem gloriile ca fiindu-ne atașate și nouă. Aceasta este lucrarea uimitoare a lui Dumnezeu, că El a făcut din noi, sărmani păcătoși, niște făpturi glorioase. Hristos este așezat în cer, în mijlocul gloriilor, iar acolo îi vedem și pe păcătoșii care au crezut.

Doresc pentru fiecare dintre noi să înțelegem bine aceste lucruri. Noi nu trebuie să așteptăm împărăția pentru a putea vedea gloriile. Oare nu este nicio glorie pentru noi să avem o conștiință curățită? Nu este nicio glorie să avem dreptul de a sta în prezența lui Dumnezeu, fără nicio rezervă? Nu este nicio glorie să-L putem numi Tată pe Dumnezeu? Să-L avem pe Hristos ca Înainte-Mergător în locurile cerești? Să intrăm în Locul Preasfânt, fără nimic care să ne acuze în conștiință? Nu este nicio glorie să avem acces la secretele lui Dumnezeu? Să ne putem înălța inimile și să spunem: „Ava, Tată”? Sau să spunem: „Cine ne va condamna?”; ori: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?”. Nu este nicio glorie că suntem os din oasele Lui și carne din carnea Lui? Că suntem parte a plinătății lui Hristos? Prin urmare, această epistolă ne introduce în gânduri dintre cele mai prețioase. Ea îmi spune să-mi ridic privirea și să-L văd pe Hristos împodobind tronul, apoi să privesc jos și să-i văd pe păcătoșii mântuiți strălucind la picioarele Lui.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu a uns cu Duh Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând pe toți.
Fapte 10.38

Vizitatorul ceresc

Ce descriere impresionantă avem în versetul de astăzi a vieții Domnului Isus Hristos aici, pe pământ! Domnul Isus este Dumnezeu, dar El a devenit Om pentru a trăi aici spre plăcerea și gloria lui Dumnezeu. Pentru aceasta a fost uns de Dumnezeu cu Duhul Sfânt și cu putere. El, un Vizitator ceresc, un Străin smerit, un Om diferit de ceilalți oameni, a umblat din loc în loc făcând bine și vindecând pe cei care erau apăsați de diavolul. Umblarea Sa a fost unică, încât Natanael a putut spune: „Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!”. Iar Pilat, după ce L-a cercetat cu amănunțime, a putut exclama: „Iată Omul!”.

Cuvintele Domnului Isus aveau putere divină și, în același timp, erau cuvinte de har, pe care nu le rostise nimeni înainte. Pe drept cuvânt, aprozii le-au putut spune mai-marilor lor: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”. Oamenii însă L-au tratat cu ură și dispreț pe Mântuitorul. Totuși, El „umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând”. Domnul Isus Hristos umbla ca un necunoscut, neobservat, nedorit, un străin fără patrie în lumea pe care o făcuseră mâinile Lui.

Și astăzi, omenirea își urmează calea de împotrivire față de adevărurile lui Dumnezeu. Însă Vizitatorul, Omul ceresc, mai bate la ușile încuiate ale inimilor. Chiar și aceste rânduri sunt o atenționare că Mântuitorul te cheamă la o altă viață și pe tine, cititorule!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (1)

„Pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi” (2 Tesaloniceni 1:12)

Bach a compus 256 de cantate. Jesu, Joy of Man’s Desiring este, probabil, cea mai celebră. După aproape patru secole, această cantată este în continuare fondul muzical cel mai celebru, ales pentru drumul miresei pentru a-și întâlni mirele. motivul pentru care muzica lui ne atinge sufletul este că ea a izvorât din sufletul său. Dar știai că aceste cantate nu au fost la origine muzicale, ci au fost rugăciuni înainte de a deveni cantate?

Înainte de a începe să scrie o partitură, el mâzgălea JJ – Jesu, Juya – în partea de sus a paginii, ceea ce însemna „Isuse, ajută-mă.” Apoi, în josul paginii scria trei litere: SDG. Ele sunt inițialele de la Soli Deo Gloria – „spre slava singurului Dumnezeu.” Viața sa a fost o transpunere a acestui singur motiv.

La fel trebuie să fie și viața ta. Nimeni nu-L poate glorifica pe Dumnezeu ca tine sau în locul tău, pentru că viața ta este o partitură originală. Soli Deo Gloria există pentru o audiență formată dintr-o singură persoană; asta înseamnă să faci ceea ce este bine, cu motivația corectă. Înseamnă să trăiești pentru aplauzele mâinilor străpunse de cuie. Înseamnă să declari că Domnul Isus este totul pentru tine. Doar Isus. Nimic mai mult, nimic mai puțin, nimic altceva.

Pavel concluzionează: „ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorâtă din credinţă, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru” (v. 11-12).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 22:1-12

Ştim că acest tabou este o imagine a crucii. Cine altcineva este Fiul, singurul născut Fiu, Cel pe care Tatăl Îl iubeşte, decât Domnul Isus? Trebuia ca El să fie oferit ca ardere-de-tot. Locul este privit de departe în planurile eterne ale lui Dumnezeu. Este muntele Moria, loc în care David va aduce mai târziu jertfa de ispăşire şi în care va fi construit Templul (2 Cronici 3.1). Locul unde se aduce jertfa este în acelaşi timp şi de închinare (v. 5).

Câte motive găsim acolo pentru a ne închina Tatălui şi Fiului, care merg împreună, altfel spus, într-un gând, pentru a înfăptui lucrarea mântuirii! Ascultarea lui Isaac ne aminteşte de ascultarea Domnului în Ghetsimani: „… nu ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie” (Marcu 14.36). Dar, spre deosebire de Isaac, care doar s-a supus, Fiul S-a oferit: „Iată, Eu vin ca să fac voia Ta” (Evrei 10.9). Din nou spre deosebire de Isaac, cel care nu ştia ce avea să facă tatăl său, ni se spune: „Isus, ştiind toate cele care urmau să vină asupra Lui, a ieşit înainte …” (Ioan 18.4).

În sfârşit, spre deosebire de strigătul Îngerului care oprea mâna lui Avraam, nici un glas nu se face auzit pe Golgota pentru a îndepărta sabia care trebuia să cadă asupra Fiului lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE

Hristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un model, ca să călcați pe urmele Lui: El, care n-a făcut păcat, nici nu s-a găsit viclenie în gura Lui; care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept.
1 Petru 2.21-23

Îndemnul de a călca pe urmele Lui este adresat doar celor credincioși și este folosit cu o semnificație foarte distinctă, pe care o învățăm din cei patru pași prezentați aici.

În primul rând, El n-a făcut păcat. Orice s-ar întâmpla, oricare ar fi împrejurările, dificultățile, nedreptățile sau insultele pe care le-am îndura, nu trebuie să facem niciun păcat. Este un lucru mai prețios să nu facem niciun păcat în împrejurări dificile, decât să facem ceea ce este bine în împrejurări favorabile. Domnul însă a fost perfect în toate împrejurările. Prima noastră grijă trebuie să fie să călcăm pe urmele Lui și să menținem caracterul Său.

În al doilea rând, nu s-a găsit viclenie în gura Lui. Nicio întrebare pe care El a pus-o și niciun răspuns pe care El l-a dat nu au fost, în nicio măsură, marcate de viclenie. Pentru noi adesea este posibil să ne înșelăm unii pe alții cu vorbiri amăgitoare și cu întrebări aparent nevinovate. Ne putem chiar ataca unii pe alții cu înseși cuvintele pe care I le adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile colective. Cât de necesar este îndemnul de a călca pe urmele Celui în a cărui gură nu s-a găsit viclenie!

În al treilea rând, El a tăcut înaintea insultelor. N-a rostit niciun cuvânt atunci când a fost acuzat pe nedrept. Nu a dat niciun răspuns. Alte locuri din Scriptură ne arată clar că cel credincios poate îndemna și mustra, însă niciodată nu poate insulta, nici amenința.

În al patrulea rând, El Se încredința pe Sine Însuși lui Dumnezeu. Dacă stăm în tăcere în prezența insultelor, nu înseamnă că nu există răspuns pentru răutate și insulte, ci că răspunsul este lăsat în grija lui Dumnezeu. Nu trebuie niciodată să ne răzbunăm pe cei care ne fac rău (Romani 12.19).

În toți acești pași nu există nimic care, dacă îi urmăm, să ne scoată pe noi înșine în evidență, așa că am putea gândi că acești pași nu înseamnă cine știe ce. Însă, dacă îi vom urma, cei din jurul nostru vor vedea ceva minunat: frumusețea lui Hristos în noi.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Limba înțelepților dă preț cunoștinței … Ochii Domnului sunt în orice loc, văzând răul și binele.
Proverbe 15.2,3

Binele savantei

Marie Curie este una dintre femeile care au avut o mare contribuție în știință. De-a lungul activității sale, ea a obținut nenumărate recorduri: prima femeie care a primit de două ori premiul Nobel (în fizică și în chimie), prima femeie care a predat la Universitatea din Sorbona, prima femeie laureată a Medaliei Davy pentru studiul radiului. Dar mai este ceva interesant în viața acestei femei. În Primul Război Mondial, ea nu ezita să-și ia fiica cea mare, Irene, care avea 18 ani, și să plece împreună pe front, ridicând puncte de prim ajutor. Acestea se aflau cât mai aproape de linia frontului, astfel încât soldații răniți să nu se deplaseze prea mult.

În lumina versetului de astăzi, a face bine înseamnă a-L include pe Dumnezeu în orice aspect al vieții noastre, a trăi clipă de clipă bizuindu-ne pe El și pe Cuvântul Său, Biblia. Dacă știm că trebuie să facem acest lucru și nu-l facem, atunci în mod clar păcătuim (Iacov 4.17). Unii pot invoca motive că nu au timp pentru a face binele. Dar exemplul savantei Marie Curie și al multor altor bărbați și femei, implicați în lucrări de ajutorare a altora, ne arată că omul care vrea să facă bine semenilor săi va găsi timp și resurse. Sunt lucrări care se fac cu mâinile, cu brațele, lucrări care se fac cu inima, lucrări care se fac prin rugăciune, lucrări care se fac în tăcere… Toate aceste acțiuni trebuie să se facă cu aprobarea Stăpânului ceresc și spre gloria Numelui Său. Fiecare are ceva de făcut și nimeni nu-și poate scuza lipsa de activitate în practicarea binelui.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ-L PE DUMNEZEU VIZIBIL ÎN TINE!

„Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!” (Zaharia 8:23)

Profetul Zaharia scrie: „Multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul … şi-i vor zice: …Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!” (v. 22-23). Când oamenii îl vor vedea pe Dumnezeu lucrând în viața ta, vor fi atrași de tine.

Așa i s-a întâmplat unui bucătar care prepara minuturi, pe nume Nicholas Herman. Nemulțumit de viața sa, își făcea mereu griji dacă este sau nu mântuit. Apoi într-o zi, în timp ce studia un copac, a fost izbit de adevărul din Psalmul 1:3: secretul creșterii spirituale se găsește în înrădăcinarea și fundamentarea în Dumnezeu. Așadar, s-a hotărât să-și transforme viața într-un experiment a ceea ce a numit „conversația obișnuită, tăcută și tainică a sufletului cu Dumnezeu.”

Astăzi, lumea îl cunoaște mai bine ca Fratele Lawrence, nume pe care i l-au dat prietenii. Este posibil să fi auzit de el și de scrierile sale. Deși și-a petrecut viața în anonimat, în bucătăria unei mănăstiri, felul în care a interacționat cu Dumnezeu i-a făcut pe oameni din întreaga lume să tânjească să-L cunoască pe Dumnezeu așa cum l-a cunoscut el. Prietenii lui spuneau că „el l-a găsit pe Dumnezeu peste tot, atât în timp ce repara papuci, cât și în timp ce se ruga cu adunarea.”

După ce a murit, aceștia au conceput o carte formată din scrisorile și conversațiile sale, intitulată „Practica prezenței lui Dumnezeu”. Este una din cele mai citite cărți din întreaga lume din ultimele patru secole. Domnul Isus a spus: „după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (Ioan 12:32).

Cu cât cultivi mai mult prezența lui Dumnezeu în viața ta, cu atât mai mult ceilalți vor fi atrași la El. Așadar, fă-L pe Dumnezeu vizibil în tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 21:22-34

În cap. 20, relaţiile dintre Avraam şi Abimelec fuseseră foarte tensionate. Avraam a fost expus unor acuzaţii severe şi îndreptăţite din partea regelui din Gherar. Dar acum relaţia dintre ei se desfăşoară pe un cu totul alt plan. Avem aici un simbol al viitoarei supremaţii a lui Israel, când naţiunile vor spune: „Vom merge cu voi, pentru că noi am auzit că Dumnezeu este cu voi” (Zaharia 8.23). „Dumnezeu este cu tine în tot ce faci”, constată împăratul filistean (v. 22). Şi caută din nou să încheie o alianţă cu omul lui Dumnezeu.

De această dată Avraam îl mustră pe Abimelec cu autoritatea morală pe care i-o conferă relaţia lui cu „Dumnezeul Etern” (v. 33). Cu această ocazie el îi arată cât de mult ţinea la această fântână din pustiu pe care slujitorii lui Abimelec voiseră să i-o ia. Nu este aceasta pentru noi o imagine a Cuvântului a cărui apă trebuie să ne învioreze sufletele în fiecare zi?

Dacă unii oameni caută compania noastră, să le arătăm cât de curând posibil valoarea pe care o are pentru noi acest Cuvânt al Dumnezeului nostru. Unii dintre ei, care însetează după adevăr, după pace, după bucurie, vor fi îndrumaţi să le caute în această Carte preţioasă, dacă văd că noi ne adăpăm din ea.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; l-a creat după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a creat. Și Dumnezeu i-a binecuvântat și Dumnezeu le-a zis: „Fiți roditori și înmulțiți-vă și umpleți pământul și supuneți-l”.
Și Domnul Dumnezeu a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească.
Geneza 1.27,28; 2.15

Deși a fost așezat în împrejurări ideale și i s-a dat și o îndeletnicire, omul a eșuat în responsabilitatea sa de a-L sluji pe Dumnezeu. Adam și Eva au încălcat porunca Sa. Totuși planul lui Dumnezeu nu a fost distrus, ci doar întârziat, fiindcă „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău” (Romani 11.29).

Dumnezeu nu l-a abandonat pe omul căzut. Mai întâi, mila Lui a biruit judecata (Iacov 2.13), prin faptul că i-a acoperit, pe om și pe soția lui, cu haine din piei de animale, salvându-le viața de judecata care fusese pronunțată: „În ziua când vei mânca din el vei muri negreșit” (Geneza 2.17). Apoi El i-a izgonit din grădină, ca omul „să nu-și întindă mâna și să ia și din pomul vieții și să mănânce și să trăiască pentru totdeauna” (Geneza 3.22).

Pe măsură ce oamenii s-au înmulțit, Dumnezeu le-a dat diverse mărturii despre Sine, însă ei au devenit tot mai îngâmfați și mai idolatri. Din cauză că au refuzat să-I urmeze instrucțiunile, Dumnezeu le-a încurcat limbile și i-a împrăștiat pe tot pământul (Geneza 10 și 11).

Prin Avraam, care a răspuns chemării Sale, și prin descendenții săi, Dumnezeu a dat mărturie despre Sine Însuși restului omenirii, cu dorința de a o aduce înapoi la Sine (Geneza 12–50). Însă starea omului, chiar și a celor cărora le-a fost încredințată mărturia lui Dumnezeu, a sfârșit într-un sicriu în Egipt (Geneza 50.26), fiindcă moartea este rezultatul păcatului (Romani 5.12).

H. Hall

SĂMÂNȚA BUNĂ

Simon a răspuns și i-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am muncit și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mreaja”.
Luca 5.5

Convingerea și spaima

Domnul Isus i-a vorbit lui Petru într-un mod deosebit. El i-a arătat în prezența Cui se găsește și a atins astfel conștiința lui Petru. Domnul, Creatorul, care poruncește oricărui lucru, a adunat în plină zi peștii acolo unde noaptea nu s-a găsit niciunul și a umplut plasele lui Petru. Le-a umplut de binecuvântări pe care plasele omenești sunt incapabile să le cuprindă, fără să se rupă, și care depășesc nevoile ucenicului! Tovarășii săi au venit cu o a doua barcă în ajutor și ele se afundau de mulțimea peștilor. Așa sunt bogățiile binecuvântărilor date de Domnul! Petru a văzut această binecuvântare, care l-a așezat pentru prima dată, așa cum era, în prezența Celui care este Sursa și Administratorul acestor binecuvântări. Astfel, nu doar cuvântul Domnului Isus l-a atins pe Petru, ci Însăși Persoana Sa și gloria Sa. În sufletul lui Petru s-a petrecut ceva deosebit: binecuvântarea i-a adus nu numai bucurie, ci și convingere de păcat și i-a produs spaimă, pentru că l-a așezat în prezența Domnului gloriei. Pe de altă parte, având certitudinea înspăimântătoare că, din pricina stării sale, Domnul trebuia să-l respingă, aceasta l-a făcut să se arunce la picioarele lui Isus ca la singura sa salvare.

În Psalmul 130.1-4 găsim sufletul care apelează la ajutorul Celui pe care L-a desconsiderat. Sufletul este pierdut, dacă problema păcatelor nu este rezolvată. Ce har că Dumnezeu iartă, și astfel este cunoscut în dragostea Lui salvatoare!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ÎNCHIDE OCHII LA NEVOILE ALTORA

„El îi va despărţi pe unii de alţii” (Matei 25:32)

Biblia spune: „Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia” (v. 32-34). Iată ce li se întâmplă celor de la stânga: „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine” (v. 41).

Ce determină alegerea Lui? Cum îi desparte El pe oameni? După criteriul apartenenței la un grup extrem de moral în comparație cu altul de moravuri ușoare?

Se bazează pe faptul că un grup are o doctrină corectă, în timp ce altul a rătăcit din punct de vedere teologic?

Nu, Domnul Isus a spus că destinul tuturor oamenilor are la bază un singur lucru: compasiunea pentru cei aflați în nevoie. Poate nu ești de acord: „Suntem mântuiți doar prin credință!” Da, însă după cum a subliniat Martin Luther: „Credința care ne mântuiește nu este niciodată singură!” Biblia spune că credința fără fapte este moartă (vezi Iacov 2:26). Domnul Isus a spus că acesta este standardul după care vom fi evaluați și răsplătiți: „Am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.” (Matei 25:36).

Apoi a personalizat ideea în cuvintele următoare: „ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (v. 40). Asta înseamnă că trebuie să-ți deschizi inima și să răspunzi la nevoile celor din jur.

Deci, nu închide ochii la nevoile altora!  

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 21:1-21

Promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte. „La vremea hotărâtă” se naşte Isaac, o imagine a lui Hristos ca Fiu şi Moştenitor (Galateni 4.4). După râsul neîncrezător al lui Avraam (17.17) şi al Sarei (18.12), urmat de râsul fericit şi plin de mulţumire al acesteia, de la care a provenit numele Isaac (râs) (v. 3, 6), auzim râsul batjocoritor al lui Ismael (v. 9), simbol al omului «carnal», care nu poate înţelege planurile lui Dumnezeu împlinite în Hristos. Ismael, fiul roabei, este o imagine a omului sub robia legii, neavând nici un drept la promisiuni, nici la moştenire.

Ceea ce face Sara pare dur; Avraam găseşte că este dureros. Dumnezeu însă aprobă aceasta, vrând să arate, în mod simbolic, că moştenirea aparţine numai lui Hristos şi că, pe principiul faptelor, omul nu o poate obţine. Aşa cum explică Epistola către Galateni, credincioşii sunt „copii ai promisiunii”. Odată ce au primit înfierea, ei nu mai sunt robi, ci fii, şi de aceea moştenitori (Galateni 4.6, 7, 28).

Totuşi harul se îndreaptă şi spre Agar şi fiul ei. Când apa din burduf, simbol al resurselor omeneşti, este epuizată, Dumnezeul cel viu, care i S-a descoperit Agarei în cap. 16, o salvează din nou. El este Cel care aude chiar şi vocea unui copil (v. 17).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am contemplat și ce au pipăit mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții …
1 Ioan 1.1

Pe măsură ce Ioan Îl prezintă pe Domnul Isus ca fiind Cuvântul vieții, vedem cum sunt implicate simțurile noastre, auzul, văzul și pipăitul.

Ce am auzit. Ucenicii L-au auzit vorbind și și-au dat seama că El nu era un om obișnuit. Mulțimile se minunau de cuvintele de har care ieșeau din gura Lui. „Și erau uimiți de învățătura Lui, deoarece cuvântul Lui era cu autoritate” (Luca 4.32). Trimișii fariseilor au spus: „Niciun om n-a vorbit ca Omul acesta” (Ioan 7.46). Domnul Isus Însuși le-a spus ucenicilor: „Cuvintele pe care Eu vi le-am vorbit sunt duh și sunt viață” (Ioan 6.63).

Ce am văzut. Nu este suficientă o privire fugitivă, ci trebuie să-L privim cu atenție. În Luca 5 vedem un Om care poate ierta păcatele. Cei din popor erau uimiți și spuneau: „Azi am văzut lucruri minunate” (Luca 5.26). Femeia samariteană a spus: „Veniți să vedeți un Om care mi-a spus toate câte am făcut” (Ioan 4.29). El i-a deschis inima și i L-a revelat pe Tatăl, care caută închinători în duh și în adevăr. Concentrându-ne privirea asupra Lui, „Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, … încununat cu glorie și cu onoare” (Evrei 2.9). El ne iubește, a coborât din cer ca să ne mântuiască și ne-a revelat dragostea Tatălui.

Ce au pipăit mâinile noastre. Domnul, în Luca 5, a întins mâna către un lepros și l-a atins. În Luca 8, femeia care s-a atins de marginea hainei Lui a fost imediat vindecată, iar Domnul Isus i-a adresat aceste frumoase cuvinte: „Îndrăznește, fiică, credința ta te-a vindecat; du-te în pace”.

Cu adevărat, acest Om este unic! Pe drumul Său aici, pe pământ, El S-a purtat cu dragoste față de toți și le-a adresat cuvinte de mângâiere. Privind la El și așteptându-L să vină, căpătăm putere în fiecare zi pentru umblarea noastră.

J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Doamne, … Numelui Tău dă slavă, pentru bunătatea Ta, pentru adevărul Tău!
Psalmul 115.1

 

Slavă, slavă!

Slavă, slavă, slavă, slavă Ție,
Dumnezeu și Tatăl nostru sfânt!
Căci Tu ne-ai iubit
Și ne-ai mântuit,
Dând pe Fiul Tău pe pământ.

Toate-Ți cântă, Doamne, slavă Ție,
Toți acei iertați prin Isus;
Noi Te vom slăvi, slăvi-n vecie
Pentru harul veșnic ce-ai adus!

Slavă, slavă, slavă, slavă Ție,
Noi cântând Ți-aducem ne-ncetat,
Căci din Tine-avem
Harul să putem
Duce-un trai plăcut și curat!

Slavă, slavă, slavă, slavă Ție,
Dumnezeu și Tatăl nostru bun,
Căci vei fi-n vecii
Har și bucurii
Celor ce cu drag Tată-Ți spun!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE PENTRU BUNĂVOINȚA LUI DUMNEZEU

„Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjuri cu bunăvoinţa Ta”  (Psalmul 5:12)

Când ceri cuiva o favoare, în general este ceva ce nu este dator să-ți dea.

Biblia spune despre Dumnezeu: „Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjuri cu  bunăvoinţa Ta.” Acest cuvânt „neprihănit” nu înseamnă fără greșeală, căci altfel nici unul  dintre noi nu ne-am califica! Înseamnă să fii îmbrăcat cu „neprihănirea lui Hristos” care ne  face să fim primiți înaintea lui Dumnezeu și ne califică pentru bunăvoința lui Dumnezeu (vezi  2 Corinteni 5:21). Acesta este un adevăr pe care trebuie să-l înțelegi și de care să te ții! De  ce? Pentru că atunci când ai parte de bunăvoința lui Dumnezeu, ceilalți vor începe să-ți arate  bunăvoință – adesea din motive pe care nici ei nu și le pot explica!

Bunăvoința lui Dumnezeu  a făcut posibil ca oamenii din Biblie, care altfel nu ar fi avut merite prea mari, să facă lucruri  mărețe. Dumnezeu a folosit o tânără pe nume Estera ca să salveze poporul evreu. Așa că ea  a mers prin credință, s-a înfățișat înaintea regelui neinvitată, chiar dacă a încălcat protocolul  și „ea a căpătat trecere înaintea lui” (Estera 5:2). Dumnezeu a croit o cale pentru ca ea să  împlinească misiunea pe care i-a încredințat-o. Fără bunăvoința lui Dumnezeu, Rut, o  păgână, nu ar fi fost acceptată de iudei. Dar pentru că Dumnezeu a avut un plan pentru viața  ei, iar inima ei a fost deschisă pentru El, a ajuns să se căsătorească cu Boaz, „un om foarte  bogat” (Rut 2:1). Și din această unire a descins regele David și la urmă, Domnul nostru  binecuvântat, Isus. Ce bunăvoință!

Biblia spune: „Omul de bine capătă bunăvoinţa Domnului”  (Proverbe 12:2). O singură clipă de bunăvoință din partea lui Dumnezeu va face mai mult  pentru tine decât o viață de strădanie. Așadar, roagă-te astăzi pentru bunăvoința lui  Dumnezeu – și caut-o în fiecare zi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 20:1-18

Pentru a doua oară Avraam îşi reneagă soţia şi merită mustrarea lumii (vezi cap. 12). Adesea este necesar ca Dumnezeu să-Şi repete lecţiile până când răul este judecat din rădăcină şi mărturisit. De data aceasta este vorba de o jumătate de adevăr (v. 12, 13).

Este o lecţie serioasă şi instructivă să vedem cum un om privilegiat, care se bucură de intimitate cu Dumnezeu, pierde conştienţa relaţiei sale şi eşuează în privinţa mărturiei. Pierderea unui om evlavios se agravează cu pierderea acestei evlavii. Să ascultăm tristele cuvinte ale lui Avraam către Abimelec: „Dumnezeu m-a făcut să pribegesc departe de casa tatălui meu …” (v. 13). Ce nefericit limbaj pentru un credincios! Aceasta este tot ce are de spus despre chemarea „Dumnezeului gloriei” spre cetatea cerească?

Umblând cu cei lumeşti, credinciosul ajunge să vorbească aşa cum vorbesc ei. Dar chiar atunci când le dă o lecţie alor Săi, Dumnezeu continuă să vegheze cu blândeţe asupra lor. El „n-a îngăduit nimănui să-i asuprească şi a mustrat împăraţi pentru ei”, zicând: „Nu vă atingeţi de unşii Mei” (Psalmul 105.14-15).

Domnul îl ţine pe Avraam în rangul înalt de reprezentant al Său, de profet care vorbeşte în numele Său (v. 7) şi de mijlocitor la ale cărui rugăciuni răspunde (v. 17).

DOMNUL ESTE APROAPE

După cum mulți erau uimiți de Tine (atât de desfigurată Îi era fața, mai mult decât a oricărui om, și înfățișarea Lui mai mult decât a fiilor oamenilor), tot așa El va uimi multe națiuni; înaintea Lui împărații își vor închide gura, pentru că vor vedea ceea ce nu li se istorisise și vor înțelege ceea ce nu auziseră.
Isaia 52.14,15

Iată Robul Meu (3)

Textul de mai sus face parte dintr-un poem al Scripturii. Pentru a comunica ceva ce proza n-ar putea transmite pe deplin, Duhul Sfânt folosește adesea poemul. De asemenea, acest pasaj ne arată o legătură foarte strânsă între suferințele adânci ale lui Mesia (versetul 14) și glorificarea Lui care a urmat (versetul 15). Ambele versete sunt construite pe afirmațiile făcute în versetul 13, anume că Slujitorul va fi ascultător, că va lucra cu înțelepciune și că va avea izbândă. Drept rezultat, El va fi înălțat nespus de mult.

Aceste lucruri sunt în contrast deplin cu istoria lui Israel. Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise și l-a trimis la faraon pentru a-l elibera pe Israel, El l-a numit pe Israel „fiul” Său, care avea să fie izbăvit de robia egipteană, pentru a-I sluji (Exod 4.23). Slujirea este des pusă în legătură cu calitatea de fiu. Domnul Dumnezeu l-a așezat pe Adam într-o poziție similară, pentru a îngriji grădina în care îl pusese (Geneza 2.5-17), însă Adam și Eva au falimentat (Geneza 3). În ce-l privește pe Israel, el a eșuat în repetate rânduri în responsabilitatea de a trăi potrivit chemării sale, ca fiu și ca slujitor al lui Dumnezeu. Însă atunci când Domnul Isus a venit în această lume și a trăit printre ai Săi (Ioan 1.10,11), El a dat împlinire dorinței lui Dumnezeu de a avea un Fiu-Slujitor (Matei 3.16,17).

În lumea viitoare, când Isus Mesia va domni peste poporul Său și peste această lume, atunci, în sfârșit, Israel va putea umbla și trăi ca fiu-slujitor al lui Dumnezeu. Deja de acum, toți creștinii adevărați au privilegiul de a trăi ca fii-slujitori (Efeseni 6.6). Ei vor trăi așa pentru totdeauna, ca fii (Apocalipsa 21.7) și ca slujitori (Apocalipsa 22.3), spre lauda Sa.

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Un nume bun este mai de dorit decât mari bogății … Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăția, slava și viața. Proverbe 22.1,4

Lecția modestiei

O elevă de liceu a vizitat casa memorială a lui Beethoven. Cu toate că era o bandă delimitatoare în jurul pianului marelui compozitor și o tăbliță care interzicea accesul, fata s-a strecurat pe sub acea bandă și a început să cânte la pianul maestrului, spunându-i unuia dintre îngrijitori: „Cred că orice muzician care vine aici dorește să cânte la pianul maestrului”. Însă îngrijitorul i-a răspuns: „Nu cu mult timp în urmă, marele compozitor Paderewski a venit aici și cineva l-a invitat să cânte la pianul lui Beethoven, dar el a refuzat prin cuvintele: «Nu, nu mă simt vrednic să cânt la pianul marelui maestru»”.

Ignacy Jan Paderewski a fost pianist, compozitor și om politic polonez. Compozitorul a dat o lecție de modestie, care a rămas transmisă peste veacuri. Nu știm dacă acele cuvinte ale compozitorului au avut vreun efect în inima elevei de liceu, care deja se vedea un muzician. Să înveți să fii smerit nu este lucru ușor. În școala oamenilor nu se predă smerenia; aceasta se învață numai în școala Domnului Isus. Fiecare dintre noi este chemat să învețe lecția modestiei de la Domnul și Mântuitorul nostru. Cu toate că era Fiul lui Dumnezeu, Creatorul celor văzute și nevăzute, Îl întâlnim pe paginile Scripturii dominat în orice împrejurare de un sfânt și perfect caracter de modestie. Credința poate distinge în Persoana Domnului Isus Hristos, precum și în lucrarea Sa binecuvântată de la cruce, cum mândria noastră este redusă la nimic.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GATA SĂ PRIMEȘTI

„Înţeleptul ascultă sfaturile.” (Proverbe 12:15)

Când ești gata să primești – poți aduce o schimbare! De exemplu, în timp ce citești  aceste rânduri, dacă ești gata să primești ce citești și-i spui Domnului: „Voi acționa în baza a  ceea ce îmi vorbești prin această meditație,” vei avea beneficii mai mari decât dacă le citești  doar pentru a fi motivat sau inspirat. A te opune sau a primi – e o alegere pe care o faci în  fiecare zi. Nimic nu moare mai repede decât o idee nouă într-o minte închisă. E imposibil să  înveți dacă crezi că știi deja totul. Unul din motivele pentru care Domnul Isus a reacționat atât  de vehement la adresa Fariseilor a fost pentru că ei au refuzat să primească ce avea El de  spus.

O minte poziționată greșit este ca un microscop care mărește lucrurile mărunte dar nu  le poate recepta pe cele mari. Fiecare situație, văzută corect, este o oportunitate. Dar  oportunitățile „îți cad în poală” numai dacă te așezi în locul în care cad oportunitățile. Când  nu ești gata să primești, e ca și cum ai cere o găleată când tu ai în mână o ceașcă.

Prea des  mințile noastre sunt blocate într-o singură direcție. Căutăm culoarea roșie, așa că trecem cu  vederea culoarea albastră; ne gândim la „mâine” și Dumnezeu spune „acum.” Căutăm peste  tot, dar răspunsul e chiar sub nasul nostru. Când o persoană se află la locul potrivit, e gata  să primească ceea ce Dumnezeu are pentru ea.

Biblia folosește uneori cuvântul simplu.  Cuvântul simplu în original înseamnă „indiferent, insensibil și leneș” și îi descrie pe cei ce sunt  nepăsători și nereceptivi la gândurile altora. Dumnezeu îți va vorbi prin oameni, dar dacă nu  asculți, nu auzi ce are El de spus.

Așadar, fii gata să primești!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 19:15-29

Eliberarea lui Lot este răspunsul la rugăciunea lui Avraam din capitolul precedent. Avraam crezuse că, pentru a-şi salva fratele, era necesar ca Sodoma să fie cruţată de la distrugere. Dar Dumnezeu nu răspunde întotdeauna aşa cum credem noi de cuviinţă. El

răspunde.

Vai! Inima lui Lot este puternic legată de tot ceea ce trebuie să părăsească acum; el îşi amână plecarea. Îngerii trebuie să-l tragă cu forţa împreună cu soţia şi cu cele două fiice ale lui. Dragi răscumpăraţi ai Domnului, să ne punem o întrebare: Dacă ar trebui să plecăm astăzi în cer, am face-o cu bucurie? Sau, ca şi Lot, ne-ar părea rău să lăsăm lucrurile de aici, de care s-au legat inimile noastre?

Sodoma şi Gomora sunt „prefăcute în cenuşă”, exemplu grăitor despre ceea ce-i aşteaptă pe cei necredincioşi (2 Petru 2.6; Iuda 7). Cât despre soţia lui Lot, rămâne în Cuvântul lui Dumnezeu ca un monument care ne avertizează despre cât a costat-o faptul că şi-a ales partea împreună cu o lume condamnată. Această femeie a luat aparent parte la viaţa poporului lui Dumnezeu timp îndelungat, dar nu făcea parte din el. Lumea era în inima ei şi ea a pierit împreună cu lumea.

Cât despre Lot, sfârşitul său va fi ruşinos, iar descendenţa sa, blestemată!