Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Oricine îi este rob aceluia de care este învins.

2 Petru 2.19

Domnia lui Satan, atunci când totul este adormit sub puterea lui și merge în direcția dorită de el, este oarecum suportabilă în comparație cu momentul în care Dumnezeu începe să lucreze. Atunci oamenii preferă starea precedentă de moarte și întuneric, decât să fie supuși presiunii vrăjmașului. Lanțurile, care înainte nu zornăiau și nu erau simțite, sunt acum grele, iar zornăitul lor se aude. Ce multe și felurite sunt lanțurile cu care Satan își leagă victimele! Iar cele mai rele dintre ele sunt acelea care nu fac zgomot, care nu sunt simțite și auzite.

Lanțul lui Cain a fost invidia. El n-a putut suporta ca Abel să fie acceptat de Dumnezeu fără să facă niciun efort, în vreme ce el, care se trudise așa de mult, să fie respins. Lanțul lui Balaam a fost „plata nedreptății”, care i-a legat fedeleș sufletul. Ar fi fost bucuros să aibă parte de „moartea celor îndreptățiți” (Numeri 23.10), dar n-a voit nicidecum să rupă legăturile care-l robeau, și pe care le iubea atât de mult, pentru ca astfel să aibă parte și de viața celor îndreptățiți; prin urmare, a fost pierdut.

În cazul lui Irod, pofta a fost cea care i-a înlănțuit sufletul. Pentru un timp a părut să fie un om schimbat, însă lanțul care-i lega sufletul, cu o putere care nu se făcea auzită, a fost prea puternic. Așa că, pentru a face pe placul unei fete, l-a decapitat pe Ioan. Ce lucru cutremurător!

Putem menționa și alte cazuri asemănătoare din Scriptură. Iuda a iubit banii; lăcomia a fost lanțul lui secret, care i-a mâncat inima ca un cancer. Nimeni n-a văzut acest lanț decât ochiul Domnului. „Fiul pierzării” a fost încătușat tot mai mult, până când „s-a dus la locul lui”. În cazul tânărului bogat, averile sale îl țineau rob fără ca el să fie conștient, până când Domnul a pus degetul pe lanțul său. După aceea tânărul „a plecat mâhnit de tot, căci avea multe avuții” (Marcu 10.22).

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale!

Apocalipsa 15.3

Dumnezeu face schimbarea (1)

Când englezul Robert Morrison (1782-1834) călătorea spre China, ca misionar, căpitanul navei s-a declarat foarte sceptic cu privire la viziunea lui și adesea îl lua peste picior. Când pentru Morrison sosise clipa să părăsească nava, căpitanul i-a strigat: „Bănuiesc că ai impresia că vei schimba ceva în China…”. Morrison i-a răspuns: „Nu, domnule, eu cred că Dumnezeu va face schimbarea!”.

Când ești împreună-lucrător cu Dumnezeu, potențialul pentru succes în lucrarea Sa este nelimitat. Pătruns de dorința de a traduce și a publica întreaga Biblie în limba chineză, misionarul Robert Morrison a trecut peste împotrivirea familiei și a prietenilor săi și astfel s-a îmbarcat în anul 1807 spre China. Nu i-a fost deloc ușor să-și atingă țelul. De fapt, „proiectul era aproape cu neputință de realizat”, spuneau unii mai neîncrezători în reușită. Ei nu experimentaseră adevărul că Dumnezeu face schimbarea. Dar, cu siguranță, misionarul era convins că Dumnezeu este Acela care dăruiește și voința, și înfăptuirea. La sosire, Morrison a aflat că în China oamenii care îi învățau pe străini limba lor erau pedepsiți cu moartea. Astfel, pentru a se proteja pe el și pe cei dispuși să-l învețe limba chineză, Morrison n-a ieșit un timp din casă. Într-o biografie se spune că, după doi ani de studiu, el putea vorbi, citi și scrie în chineza mandarin, precum și în alte dialecte.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (1) – Fundația SEER

„Ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl.” (Ioan 8:27)

Pe vremea Domnului Isus, era greu să înțelegi conceptul de Dumnezeu-Tatăl. Domn, rege, judecător, acestea erau ușor de înțeles – dar nu Tată! Vechiul Testament vorbește rareori despre Dumnezeu ca Tată, în timp ce Noul Testament menționează lucrul acesta de multe ori. Până nu a venit Domnul Isus și nu L-a descoperit pe Tatăl, El a fost ca o taină. „Nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Matei 11:27). Și printre noi sunt mulți care nu înțeleg bine că El este Tată și că avem binecuvântări din belșug în El. „Tată”, numele atotcuprinzător al lui Dumnezeu, încorporează tot ce am putea avea nevoie vreodată, prin faptul că El dezvăluie ceea ce simte pentru fiecare dintre noi. Numele acesta exemplifică toate trăsăturile celui mai bun tată pe care ni-l putem imagina.

Gândește-te ce ar face un tată iubitor și atotputernic pentru un copil aflat în nevoie. Tatăl tău ceresc dorește să le facă pe toate acestea pentru tine… și chiar mai mult de-atât! Când Îl recunoști pe Dumnezeu ca fiind Tatăl tău, fricile tale dispar și începi să înțelegi că nevoile tale vor fi împlinite în adevăratul sens al cuvântului. Domnul Isus a zis: „Nu te teme… pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția” (Luca 12:32). Dumnezeu este bucuros să-ți ofere resursele Împărăției Sale! De ce? Pentru că te iubește la fel de mult cât Îl iubește pe Isus, Fiul Său… care S-a rugat ca tu să fii încredințat că Tatăl tău ceresc te iubește cum L-a iubit pe Domnul Isus (cf. Ioan 17:23). În calitate de copil al Său răscumpărat, cf. Efeseni 2:19, ai toate beneficiile pe care le au cei care sunt membri ai „casei lui Dumnezeu”!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 6:13-27

Scriptura menţionează mai mulţi nazirei: Samson, Samuel, Amasia (2 Cronici 17.16), Ioan
Botezătorul. Dar Nazireu prin excelenţă a fost Isus. Pus deoparte pentru Dumnezeu înainte de naştere, ocupându-Se la vârsta de doisprezece ani de treburile Tatălui Său, consacrarea Sa pentru Dumnezeu a fost totală până la moarte de cruce. Deşi a venit în lume, El nu a fost din lume şi a rămas străin faţă de sărbătorile şi bucuriile ei (Ioan 7.8; 17.14). Niciodată n-a permis ca împrejurările Sale familiale să-I împiedice slujba (Luca 8.20-21). Dependenţa Sa a fost continuă (Ioan 5.19). Ce model este pentru noi acest scump Mântuitor, prin calea Lui de dăruire totală! O cale dificilă, dar la capătul căreia Îl aştepta acea bucurie al cărei simbol este rodul viţei, bucurie pe care o va împărtăşi cu cei care au luat parte la ruşinea Lui aici pe pământ (v. 20 sf.; Evrei 12.2; Matei 26.29; 25.21).

La împlinirea zilelor consacrării sale (v.13), nazireul oferea toate jertfele. Dacă ne-am luat locul aici, jos, alături de Nazireul desăvârşit, atunci în sfârşit putem fi introduşi în diversele aspecte ale lucrării Sale la cruce.

Versetele 22-27 încununează acest capitol pentru a ne arăta că punerea deoparte pentru Domnul este calea sigură a binecuvântării.

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Sionul a zis: „Domnul m-a părăsit și Domnul m-a uitat!”. Poate o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează, ca să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Chiar dacă aceasta ar putea uita, totuși Eu nu te voi uita.

Isaia 49.14,15

Timpul în care Isaia a trăit a fost unul foarte tulbure. Poporul Israel Îi întorsese spatele Dumnezeului viu și slujea idolilor. Isaia avertizase poporul cu privire la răzvrătirea și la nelegiuirea care domneau în mijlocul lui. Mulțimea jertfelor lor devenise o urâciune înaintea Domnului. Prin urmare, Dumnezeu, în căile Sale guvernamentale, i-a ridicat pe caldeeni pentru a invada țara, iar ei au cucerit-o și au luat mulți captivi. Poporul era descurajat și pierduse orice speranță de restabilire. Ei se gândeau că Dumnezeu îi uitase, însă Dumnezeu nu-i uită niciodată pe ai Săi. În repetate rânduri El îi îndeamnă să se întoarcă la El. Găsim aceste cuvinte în Isaia 55.7: „Să-și părăsească cel rău calea sa și omul nedrept gândurile sale și să se întoarcă la Domnul – și El va avea milă de el – și la Dumnezeul nostru, pentru că El nu obosește iertând”.

Este smeritor să ne dăm seama că Dumnezeu nu lucrează cu noi potrivit cu ceea ce merităm. Dacă ar proceda așa, situația noastră ar fi disperată. În harul Său, El este întotdeauna gata să ne atragă către Sine. Petru este un bun exemplu în această privință. După ce el s-a lepădat de Domnul cu jurăminte, citim că „Domnul S-a întors și a privit la Petru” (Luca 22.61). Dragostea și compasiunea din acea privire trebuie să-i fi zdrobit inima lui Petru, așa încât el a ieșit și a plâns cu amar. În Ioan 21 găsim felul cum Petru a fost restabilit și cum Domnul înviat i-a încredințat oile și mieii turmei Sale. Domnul ar fi putut să renunțe la Petru, însă, în loc de aceasta, El l-a atras la Sine cu dragostea Sa, astfel încât Petru a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc”. Atunci cuvântul Domnului către Petru a fost: „Urmează-Mă!”.

Domnul nostru nu uită. Umblăm noi cu El? Suntem mulțumiți să rămânem în dragostea Lui, așa cum El a rămas în cea a Tatălui?

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci El [Dumnezeu] deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui, ca să abată pe om de la rău și să-l ferească de mândrie.

Iov 33.16,17

Ajutoarele bătrânelului (2)

Apa s-a ridicat tot mai mult și curând bătrânelul a trebuit să se urce pe acoperiș. Ploaia torențială continua. În timp ce se ruga, a auzit zgomotul unui elicopter. O scară a fost coborâtă din elicopter pentru el. Dar bătrânelul a strigat: „Pleacă! Mă faci să cad de pe acoperiș! Dumnezeu mă va salva! Du-te și salvează pe altcineva!”. Elicopterul a plecat, lăsându-l pe om pe acoperiș. Apa creștea mereu. Bătrânelul a strigat: „Doamne, m-am rugat cu atâta ardoare, ca să oprești ploaia și să mă salvezi de inundație. Nu înțeleg de ce mă lași să mă înec”. O voce a spus bătrânelului: „Rugăciunile ți-au fost ascultate. Ți s-a trimis o mașină de teren, o barcă și un elicopter. De ce le-ai respins pe toate?”.

Bătrânelul s-a trezit din vis și a înțeles învățătura. Adesea, și noi ne asemănăm cu el. Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciunile celor care se încred în El, dar nu așa cum doresc ei. Dumnezeu vede lucrurile în totalitatea lor și cunoaște sfârșitul înainte de orice început. Putem să ne bizuim pe dragostea Sa divină, care este la lucru prin diferite împrejurări de care nici nu ne dăm seama.

Să ne bizuim pe ajutorul dat de Dumnezeu! Când toate se prăbușesc în jurul tău, când totul devine întunecat și fără perspectivă, continuă să speri că totul va sfârși bine, dacă L-ai acceptat pe Mântuitorul care a spus celor care se încred în El: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU TE POATE SĂDI IARĂȘI – Fundația SEER

„Ești o grădină închisă…” (Cântarea Cântărilor 4:12)

 Pomul unui gospodar a dat rod bogat mulți ani la rând, și a devenit o reală sursă de venit pentru el, așa că omul nostru și-a canalizat toate eforturile spre profit și nu a băgat de seamă că pomul era pe moarte. Apoi, s-a trezit într-o zi că pomul s-a uscat, pentru că rădăcina se uscase. A fost atât de preocupat de roade, încât a neglijat rădăcina. Dar tu? Te concentrezi pe cifre și rezultate? Sau pe scop, oameni, caracter, maturitate și pe rădăcina biruinței tale? Hrănește rădăcina și vei avea mereu parte de rod!

Un autor scria: „Asemenea cu ale unei plante obligate să stea în același ghiveci, și rădăcinile noastre sunt îngrădite și răsucite. Cu timpul, nu mai avem cum să fim hrăniți pe deplin… pentru că nu putem crește dincolo de limitele mediului în care ne aflăm. Potrivit cuvintelor din Cântarea cântărilor, devenim ca o „grădină închisă… o fântână pecetluită.” Dar Dumnezeu se uită la omul dinlăuntru, cel care are potențialul să devină tot ce El l-a creat să fie. El vede floarea ce stă să înflorească în grădina închisă, prospețimea izvorului lăuntric și susurul fântânii cu apă. El știe că ești inhibat și închis, și dorește să te elibereze.

Anumite încercări din viață, cum ar fi moartea cuiva drag sau divorțul, necesită o replantare obligatorie, adică șansa de a-ți forma rădăcini mai adânci și de a-ți atinge potențialul într-un nou ambient. Cere-i lui Dumnezeu să te sădească din nou, să te scoată cu blândețe, să te elibereze de robie și să-ți găsească locul perfect în care să crești. Lasă-L să-ți hrănească rădăcinile, ca ele să se extindă în pământul fertil al libertății regăsite.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 6:1-12

În afară de leviţi, orice israelit din altă seminţie, bărbat sau femeie, putea fi consacrat Domnului prin jurământul de nazireu (promisiune specială de despărţire). Dar, spre deosebire de fiii lui Levi, această consacrare era individuală şi voluntară. Nazireul nu era obligat să facă această promisiune, dar, odată ce devenea nazireu, libertatea sa înceta; viaţa sa publică şi particulară trebuia să se subordoneze unor reguli severe. La fel ca într-o armată, angajatul voluntar se supune la aceeaşi disciplină ca şi recrutul de clasă mobilizat. Condiţiile impuse nazireului erau în număr de trei:
1. Să nu consume nici un produs din vie – simbol al bucuriilor lumii.
2. Să-şi lase părul să crească – simbol al punerii deoparte pentru Hristos ce trebuia să-l caracterizeze în mod natural pe ucenicul lui Hristos.
3. Să evite contactul cu moartea, plată şi dovadă a păcatului.
În principiu, fiecare copil al lui Dumnezeu are aceste trei caracteristici: mort faţă de lume, faţă de sine şi faţă de păcat (Gal. 6.14; 5.24; 2.17-20). Dar pentru a avea forţa de a se menţine în această poziţie dificilă şi contrară firii, trebuia ca nazireatul său, această punere deoparte pentru Hristos, să rezulte dintr-o decizie luată cu bucurie şi din toată inima.
Vers. 9-12 amintesc cât de uşor se poate pierde caracterul de nazireu din cauza nevegherii şi cât de greu poate fi el recăpătat.

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu veți mânca deci carnea Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă.

Ioan 6.53

Domnul Isus i-a hrănit pe cei cinci mii de bărbați, care Îl urmau fiindcă văzuseră semnele pe care El le făcea asupra celor bolnavi (versetul 2). În ziua următoare L-au găsit la Capernaum, unde dădea învățătură în sinagogă (versetul 59). Totul părea bine, însă Domnul le cunoștea inimile: „Adevărat, adevărat vă spun: Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat” (versetul 26).

Faptul că-i hrănise cu cinci pâini și cu doi pești era în el însuși un semn (vedeți Psalmul 132.15), însă ei au ignorat acest lucru și I-au spus despre minunea cu mana din zilele lui Moise: „Ce semn faci Tu deci, ca să vedem și să credem în Tine?”. Domnul le-a răspuns cu o răbdare perfectă: „Adevărat, adevărat vă spun, … Tatăl Meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată” (versetele 30-32). Mana era darul lui Dumnezeu și o imagine a Domnului Însuși. Când ei I-au spus: „Doamne, dă-ne întotdeauna această pâine” (versetul 34), El le-o oferă din abundență: „Adevărat, adevărat vă spun: Cine crede în Mine are viață eternă. Eu sunt pâinea vieții” (vedeți versetele 35-48).

Da, Cel viu a trebuit să moară pe cruce pentru ca ei să aibă viața. Pentru a patra și ultima oară, El spune: „Adevărat, adevărat” în Capernaum, insistând asupra credinței în moartea Sa ca mod de a primi viața pentru totdeauna. Bineînțeles, odată ce avem viața, trebuie să continuăm să ne hrănim cu El. De la versetul 54 încolo, El folosește expresiile „a mânca trupul Lui” și „a bea sângele Lui” cu un sens continuu.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

El [Dumnezeu] vorbește prin visuri, prin viziuni de noapte, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc.

Iov 33.15

Ajutoarele bătrânelului (1)

Dintr-o dată a început să plouă. A plouat așa de mult, încât apele au ieșit din matcă. Toată lumea a fost evacuată, cu excepția unui singur om care refuza să plece din casă. Apele însă creșteau mereu și nu erau semne că ploaia se va opri curând.

„Eu am credință că Dumnezeu mă va scăpa”, spunea bătrânelul celor care îl rugau să plece cu ei în alte locuri, unde apa nu putea ajunge. Omul credea în puterea rugăciunii și se încredea în Dumnezeu, ca să fie salvat. Apa creștea din zi în zi. Drumurile au fost acoperite de apă, așa încât nicio mașină nu putea trece pe acolo. Totuși, o mașină mare de teren a oprit la casa bătrânelului și șoferul i-a strigat: „Grăbește-te și vino cu mine! Te voi duce la un loc sigur! Nu mai ai mult timp!”. Dar bătrânelul nu voia să-și lase casa. În următoarele ore, apa s-a ridicat așa de mult, încât a inundat casa. Ploaia continua. Bătrânelul a urcat pe masă și a continuat să se roage ca Dumnezeu să-l salveze. Imediat a venit un om cu o barcă și a strigat prin fereastră: „Domnule, vino cu mine! Am să te duc la un loc sigur!”. Bătrânelul însă nu a acceptat oferta.

Cât de împotrivitoare este inima omului! Cel care are credința adevărată, biblică, renunță la propriile lui păreri. Dacă ai cea mai mică fărâmă de încredere în tine însuți, atunci nu ai deloc credință. Și lucrul acesta a fost văzut la acest bătrânel, a cărui așa-zisă credință a fost numai o mândrie personală.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ESTE TEMELIA VIEȚII TALE? – Fundația SEER

„De ce-Mi ziceți: „Doamne, Doamne!” și nu faceți ce spun Eu?” (Luca 6:46)

Domnul Isus a spus o pildă despre doi oameni care și-au construit o casă. Cel înțelept și-a așezat casa pe o stâncă solidă; nebunul și-a construit-o pe nisip. Când furtuna a lovit ambele case, numai casa celui înțelept a rămas în picioare. Domnul Isus nu a dorit să compare înțelepciunea cu nebunia, deoarece toți putem fi înțelepți uneori și nebuni alteori. Și nici nu a spus că a supraviețuit casa celui credincios, în timp ce casa care a fost distrusă aparținea unui necredincios, deși această idee este implicită. Domnul Isus a dorit să compare cele două temelii (vezi Matei 7:24-27).

Așadar, care este temelia vieții tale? Când lucrurile se înrăutățesc, când ești pus cu fața la zid, când viața ta atârnă de un fir de ață, când ți-ai epuizat ultima fărâmă de putere – ce anume te ajută să supraviețuiești? Cu siguranță nu înțelepciunea sau biserica de care aparții. Credincioșii adevărați caută să rămână la suprafață în mijlocul furtunilor vieții: o relație abuzivă, un colaps financiar, un partener necredincios, o pierdere ireversibilă, boala unui copil, handicapul psihologic și fizic etc.

Iată ce a dorit Domnul Isus să ne învețe prin această pildă: Când vin furtunile vieții, singura cale prin care poți supraviețui este să faci ceea ce-ți spune El! Întrucât Dumnezeu Își onorează întotdeauna Cuvântul, ascultarea ta te aliniază la Cuvântul Său, la voia Sa și la puterea Lui de a acționa în locul tău.

Când umbli în ascultare, Dumnezeu te va ajuta să treci prin furtună, indiferent cât de puternică este!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 5:1-17 .. 27-31

Tabăra lui Israel trebuia ferită de orice necurăţie şi aceasta pentru un motiv primordial: Domnul locuia acolo (v. 3). Acelaşi motiv îl invocă apostolul pentru a-l invita pe fiecare copil al lui Dumnezeu să se ferească de orice întinare: trupul său este „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6.19). Omul atins de lepră (păcatul) sau de „o scurgere” (incapacitatea de a controla manifestările cărnii) trebuia scos din tabără până la vindecare.

Începând cu v. 11 este prezentat testul geloziei, care ne sugerează fiecăruia să ne examinăm cu atenţie şi în mod regulat afecţiunile. A rămas Hristos subiectul afecţiunii noastre? Dacă iubim lumea, Cuvântul ne aplică teribila calificare de „adulteri„. Chiar dacă pe dinafară totul pare în ordine, noi am devenit vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, L-am trădat pe Domnul (Iacov 4.4; 1 Corinteni 10.22). Da, să stăm înaintea Lui, ca această femeie suspectă înaintea preotului, şi să lăsăm Cuvântul (apa sfântă) să ne pătrundă conştiinţele şi să descopere simţămintele noastre cele mai tainice. „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Şi vezi dacă este în mine o cale a întristării şi condu-mă pe calea eternă” (Ps.139.23-24).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă, într-adevăr, suferim împreună cu El, ca să fim și glorificați împreună cu El.

Romani 8.17

Dacă suntem aruncați în închisoare pe nedrept, exilați sau omorâți ca martiri, aceasta înseamnă să suferim pentru Hristos. Dar mai există un fel de suferință a creștinului – suferința împreună cu Hristos. De exemplu, să presupunem că o prințesă a Angliei s-ar întoarce cu adevărat la Dumnezeu, luând în întregime poziția de creștin. Care va fi soarta unei asemenea prințese? Întotdeauna va suferi. De ce? Fiindcă tot ceea ce o înconjoară ar fi împotriva a ceea ce aparține sufletului și poziției ei, din pricina lumii în cel mai măreț și mai rafinat aspect al ei.

Care este locul creștinului? El nu este din lume. Care este distanța dintre el și lume? Aceeași ca între Hristos și ea. Ce a avut Hristos de-a face cu lumea? Când anume a contribuit El măcar cu o iotă la ceea ce lumii îi place și la ceea ce ea prețuiește? Hristos S-a dovedit a fi cel mai nefolositor dintre oameni pentru lume. Niciodată n-a ținut vreo cuvântare despre știință, n-a contribuit cu nimic la învățătura și la literatura ei. Nu S-a amestecat deloc în politică și nici măcar n-a acceptat să fie judecător al unei pricini, atunci când I s-a cerut să o facă, chiar într-un mod neoficial.

Prin urmare, n-a existat niciodată vreun om mai complet separat de această lume, în timp ce trecea prin ea. Iată partea creștinului! De aceea, cu cât ocupi un loc mai înalt în această lume, cu atât este mai dificil să rămâi credincios. Și aceasta înseamnă să suferi cu Hristos. Sunt unii oameni care trec fără dificultate prin viață. Așa ceva nu este de admirat. E ca un fel de anestezic pe care ei îl folosesc ca să le facă viața confortabilă, uitând cu totul că noi nu aparținem stării de lucruri de aici de jos.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și iată, s-a auzit un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea”.

Matei 3.17

De la iesle la cruce

Privind în urmă la calea minunată pe care a străbătut-o Domnul și Mântuitorul nostru de la iesle la cruce prin această lume, Îl vedem pe Domnul Isus Hristos un Om printre oameni, Cel în a cărui umblare Dumnezeu Și-a găsit toată desfătarea. Mântuitorul a putut spune: „Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8.29). Într-o lume de oameni păcătoși, cine altul în afară de Domnul Isus Hristos, care este în același timp o Persoană dumnezeiască și Om desăvârșit, ar fi putut să rostească aceste cuvinte? Credința își găsește desfătarea în a recunoaște slava unică a Domnului Isus și în a vedea în Mântuitorul „Cuvântul” care „a devenit trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr”, care are o „slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui” (Ioan 1.14).

Urmărind drumul Domnului pe acest pământ, Îl putem vedea pe singurul Om care a umblat după voia lui Dumnezeu. Să ne gândim la acest Mântuitor care, timp de treizeci și trei de ani, cât a durat umblarea Sa pe acest pământ, nu a făcut nici măcar un singur lucru ca să-Și slujească Lui Însuși, să Se cruțe pe Sine sau să Se înalțe înaintea oamenilor, ci în fiecare clipă a vieții Sale a fost, a făcut, a spus, a gândit și a simțit exact ceea ce a vrut Dumnezeu. De aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin călăuzirea Duhului Sfânt, să ne ocupăm mai mult cu a-L cunoaște pe acest adorabil Mântuitor!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU DA VINA PE ALȚII (2) – Fundația SEER

„Fiecare își va purta sarcina lui însuși.” (Galateni 6:5)

Sally administra o companie mică de marketing, iar când au apărut problemele, ea a căutat automat un țap ispășitor. La ședințele pe tema vânzărilor îi ocăra și îi critica pe colegii ei, numindu-și tiradele drept „discuții constructive.” Când angajații au început să-și dea demisia în număr mare, iar veniturile companiei s-au diminuat, Sally a dat vina pe economia în stagnare, personalul ineficient și condițiile proaste de lucru. În cele din urmă, șeful ei s-a săturat și a concediat-o. Învinovățirea altora fusese până atunci metoda prin care supraviețuise Sally. Nu s-a gândit niciodată că ea a contribuit la problemă.

Învinovățirea altora îți subminează abilitatea și capacitatea de a-ți „purta sarcina ta însuți.” Un expert scrie: „În loc să devii mai puternic, devii mai slab. Oamenii au impresia că dacă recunosc faptul că fac parte din problemă înseamnă că au greșit oarecum. În realitate e valabil exact opusul. E nevoie de putere ca să fii de acord că toți cei implicați au avut o vină. Un alt efect secundar al învinovățirii altora este neprihănirea proprie. În mintea ta ești nevinovat, și net mai bun decât alții. Crezi că ești puternic și că ceilalți sunt slabi. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr; Biblia spune: „Mândria merge înaintea pieirii, și trufia merge înainte căderii.” (Proverbele 16:18). Când dai vina pe alții, îți pierzi abilitatea de a vedea realitatea și ești șocat când pierzi o relație sau un loc de muncă, lucru care nu ai fi crezut niciodată că se va întâmpla. Când încetezi să mai dai vina pe alții, îți dezvolți compasiunea și îți dai seama că greșelile sunt firești și inevitabile. Ele sunt doar niște greșeli și pot fi corectate. Asta nu înseamnă că e ceva greșit la tine sau la ceilalți.” Așadar: „fiecare să își poarte sarcina lui însuși.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 4:34-49

Prima numărătoare a leviţilor din cap. 3 îi cuprinde pe toţi cei de sex masculin în vârstă de peste o lună. Al doilea recensământ îi socoteşte numai pe cei între treizeci şi cincizeci de ani. Domnul doreşte să-I oferim cei mai buni ani din viaţă. Nu se pune problema vârstei fizice, ci a maturităţii spirituale, rod al experienţei acumulate puţin câte puţin. Unui tânăr care va fi fost credincios „în foarte puţin”, la timpul potrivit, Domnul îi va putea încredinţa „mult” (Luca 16.10).

Sunt recunoscuţi opt mii cinci sute optzeci (8580) de leviţi cu vârsta potrivită pentru slujbă. În ce priveşte dimensiunile şi greutatea cortului, nimeni nu era supraîncărcat; ei se puteau înlocui unul pe altul. Atunci de ce Domnul este obligat să declare cu tristeţe că, pentru marele Său seceriş, dispune de puţini lucrători (Matei 9.37)? Vai! pentru că mulţi „nu şi-au pus umărul la lucrarea Domnului” (Neemia 3.5). Ce expresie umilitoare, care ar trebui să fie grăitoare pentru oricare dintre noi!
Leviţii „au fost număraţi … fiecare pentru slujba sa şi pentru lucrarea sa” (v. 49). Cuvintele „de purtat”, „lucrarea” (v. 28, 49) ne amintesc că acela care slujeşte Domnului şi poporului Său nu o poate face fără să simtă greutatea responsabilităţii spirituale sau fără să-l apese grija (2 Corinteni 11.28 nota k).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și a fost așa: după câteva zile, pârâul a secat … Și cuvântul Domnului a fost către el, zicând: „Ridică-te și du-te la Sarepta Sidonului și locuiește acolo, pentru că, iată, am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”.

1 Împărați 17.7-9

Deși era singur și liniștit la pârâul Cherit, Ilie nu era lipsit de exercițiile adânci de suflet care decurg dintr-o viață trăită prin credință. Este adevărat că, în ascultare de porunca divină, corbii îi aduceau mâncare în fiecare zi, iar pârâul curgea neîntrerupt, însă Ilie ar fi putut uita că nuiaua judecății lovea țara.

Credința lui Ilie trebuia deci pusă în continuare la încercare. Copilul lui Dumnezeu trebuie să treacă prin școala lui Hristos, iar după ce, prin har, trece un test, este chemat să facă față altuia. Prin urmare era necesar ca sufletul profetului să fie pus la test, pentru a se vedea dacă era dependent de Cherit sau de Domnul. În consecință, „după câteva zile, pârâul a secat„.

Suntem întotdeauna, din cauza slăbiciunii cărnii, în pericolul de a ne sprijini credința pe împrejurări, iar când acestea sunt favorabile, credem că, de asemenea, credința noastră este puternică; și viceversa. Credința însă nu privește niciodată la împrejurări, ci privește direct la Dumnezeu și se preocupă doar cu El și cu promisiunile Lui. Așa au stat lucrurile cu Ilie. Conta mai puțin pentru el dacă pârâul continua să curgă sau nu, fiindcă Dumnezeu era izvorul lui, un izvor inepuizabil. Nicio secetă nu-L poate afecta pe Dumnezeu. Credința lui Ilie trebuia să se bazeze în continuare pe aceeași temelie sigură – „Am poruncit”. Ce binecuvântare conțin aceste cuvinte! Împrejurările se schimbă, lucrurile omenești eșuează, pâraiele seacă, însă Dumnezeu și Cuvântul Său rămân mereu: ieri, astăzi și pentru totdeauna.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dobândește înțelepciune, dobândește pricepere; nu uita cuvintele gurii mele și nu te abate de la ele. N-o părăsi, și ea te va păzi.

Proverbe 4.5,6

Stropi de înțelepciune

Nimeni nu este atât de mare, încât să nu poată da o mână de ajutor celorlalți! Doar oamenii nesiguri sunt trufași, sperând că imaginea pe care o promovează va fi acceptată de ceilalți.

Oamenii cu inimă largă și credință în Dumnezeu caută soluții, și nu laude; iubesc oamenii, și nu mulțumirile lor.

Prietenii se sfătuiesc reciproc și se ajută reciproc. Prietenii dăruiesc, se îngrijorează pentru celălalt și sunt întotdeauna gata să dea o mână de ajutor.

Lumea poate da naștere la necazuri în vreme de pace, însă Dumnezeu poate crea pace în necaz.

Dacă vrei să faci lucruri mari, trebuie să rămâi mic.

Ușor este să condamni pe cineva, dar greu este să te condamni singur.

Dacă nu pornești la drum, cu siguranță nu vei ajunge la țintă.

Cine încalcă o promisiune o va încălca și pe a doua.

Nu judeca în grabă, căci vei regreta repede!

Remediul nedreptăților suferite este uitarea.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU DA VINA PE ALȚII (1) – Fundația SEER

„Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși…” (Romani 14:12)

 Ai văzut vreodată un aruncător de flăcări, măcar în vreun film? Acest lansator de foc este menit să-i distrugă pe oameni. Ei bine, acuzatorii fac exact același lucru. Când viața nu merge așa cum vor ei, în loc să-și asume responsabilitatea pentru deciziile și faptele lor, dau vina pe alții. Și de țapi ispășitori nu ducem lipsă! De exemplu: „Afacerea mea ar fi avut succes dacă banca mi-ar fi dat un împrumut mai mare. Am vrut să fac parte din echipa de slujire, dar soțul meu nu a agreat ideea” etc. Însă când vorbim despre învinovățirea altcuiva, Scriptura este foarte clară: „Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.”

Problema cu învinovățirea altora este că te împiedică să ai o atitudine constructivă și să mergi mai departe în viață. Așa cum psihologul Brenda Shoshanna remarca: „Fiecare persoană pe care dai vina se ține cu dinții de o părticică din puterea ta personală și din stima ta de sine. Asumarea responsabilității pentru ceea ce se întâmplă în viața ta este unul dintre lucrurile cele mai motivatoare pe care le poți face. Ai la îndemână noi alegeri. Mânia ta e tot mai mică. Vezi oamenii și evenimentele cu alți ochi.” Nu uita: responsabilitatea poate fi înțeleasă ca abilitatea de a da un răspuns sau iscusința de a răspunde și nu de a reacționa. Fără îndoială – te poți simți intimidat la gândul că trebuie să-ți iei viața în mâini, dar vei fi uimit de bucuria și libertatea pe care ți-o aduce. Vei face greșeli pe drum? Firește! Te vei împiedica oare și vei cădea? Desigur! Dar nimic nu se compară cu sentimentul umblării prin credință și cu noul pas pe care îl poți face cu ajutorul lui Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 4:16-33

Dacă am putea compara slujbele stabilite pentru cele trei familii ale leviţilor cu principalele forme de slujire în adunare: profeţi, păstori, învăţători … (Efeseni 4.11), cei dintâi Îl prezintă pe Hristos în raport cu cerinţele pustiei (chehatiţi); cea de-a doua familie, ocupându-se de strângerea învelitorilor, sugerează responsabilitatea adunării pentru mărturia practică (gherşoniţi); cei din urmă, răspunzând de structura de rezistenţă, spun despre bazele credinţei (fiii lui Merari). Pentru a completa construcţia, cele trei familii trebuia neapărat să colaboreze. Un chehatit putea fi folosit pentru a duce chivotul, în timp ce un merarit nu avea în grijă decât poate un simplu colac de frânghie.

Dar înaintea Domnului nu contează importanţa sau aparenta nobleţe a misiunii, ci credincioşia (1 Corinteni 4.2). Fie că a primit doi talanţi, fie cinci, robul, „credincios peste puţine” va fi pus „peste multe” (Matei 25.20-23). Să ne abţinem de la gelozie în ce priveşte slujba altuia sau de la tendinţa de a subestima cuiva importanţa. Cine suntem noi, ca să judecăm „pe slujitorul altuia?” (Romani 14.4). Numai adevăratul Aaron are competenţa „să-i aşeze pe fiecare la lucrul său şi la îndatorirea sa” (v. 19). Ce siguranţă pentru levit! Îndrumat de preot, el ştia ce să facă şi cum să facă.

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și aceasta este mărturia: că Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul Său.

1 Ioan 5.11

Orice credincios are viața veșnică. Însă trebuie să observăm cu atenție că niciodată nu se spune că cel credincios are viața veșnică în el însuși, ci că o are în Fiul.

Există în Scriptură două propoziții de ordin negativ care i-au condus pe unii să tragă o anumită concluzie; însă nicio concluzie, chiar când este trasă corect, nu echivalează cu Cuvântul lui Dumnezeu. Primul pasaj este cel din Ioan 6.53, unde Domnul, vorbind iudeilor, spune: „Dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă”. Apoi apostolul Ioan ne spune: „Știți că niciun ucigaș n-are viața veșnică rămânând în el” (1 Ioan 3.15). Aceste pasaje nu semnifică nimic altceva decât negarea posesiei vieții veșnice de către cei în cauză, căci, în mod pozitiv vorbind, Scriptura este clară în pasajul deja citat: „Această viață este în Fiul Său”.

Având viața veșnică, o avem doar în Hristos. Hristos este în noi – acesta este însă un alt aspect al adevărului – și, avându-L pe Hristos, avem viața veșnică; căci Hristos este viața noastră. Dar când vorbim de viața veșnică în sine, nu se spune că ea este în noi, ci întotdeauna că este „în Fiul Său”. Acest lucru ne garantează siguranța absolută a acestei vieți; ne asigură că ea nu poate fi vreodată pierdută, căci oricine ar vrea să ne lipsească de ea trebuie ca mai întâi s-o smulgă din mâinile Sale; ba mai mult, trebuie să-L smulgă pe El Însuși din locul pe care-l are la dreapta lui Dumnezeu. Hristos este viața noastră!

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când au ajuns acasă, s-au suit în camera de sus … Erau: Petru, Ioan, Iacov … Toți aceștia stăruiau cu un gând în rugăciune.

Fapte 1.13,14

Camera de sus

Ne imaginăm cu ușurință nedumerirea ucenicilor care – regăsindu-L pe Domnul după învierea Sa – încă nu au înțeles faptul că El trebuia să Se înalțe iarăși la cer, deoarece ei nădăjduiau că El va întemeia Împărăția pentru Israel. Ei credeau, pe bună dreptate, că El va împlini ceea ce prorocii vestiseră referitor la Împărăția Sa; însă lepădarea Împăratului amâna întemeierea Împărăției.

Dumnezeu, în bunătatea Sa, le-a trimis doi îngeri, pentru a-i liniști, spunându-le că Isus va reveni la fel cum L-au văzut mergând la cer; faptul că El era lepădat nu anula împlinirea făgăduințelor. Credința ucenicilor a primit astfel o prețioasă încurajare și, în loc de a mai privi spre cer ca și cum totul era pierdut, „ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie” (Luca 24.52), știind că Isus urma să revină.

După ce au primit solia îngerilor, ucenicii s-au întors la Ierusalim, în camera de sus, unde stăteau cei unsprezece apostoli ale căror nume sunt date în versetul 13. Camera de sus este menționată adesea. Acolo, în acel loc retras, în afara lumii și a agitației ei, departe de influența ei, ucenicii puteau în libertate să înalțe rugăciuni către Dumnezeu. Astăzi, noi de asemenea avem privilegiul de a ne aduna, pentru a căuta prezența Domnului, într-un loc care corespunde camerei de sus, în afara lumii agitate și a tuturor formelor sale religioase. Domnul Isus a făgăduit prezența Sa acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE PESTE TOT – Fundația SEER

„Locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exodul 3:5)

 Cărturarii evrei au dezbătut adeseori motivul pentru care Dumnezeu i S-a revelat lui Moise în mijlocul pustiei. De ce nu a făcut-o într-un loc extrem de populat sau cu o puternică semnificație spirituală? Părerea generală a fost că Dumnezeu a vrut să arate că „niciun loc de pe pământ, nici măcar un tufiș plin de spini nu este lipsit de prezența Lui.” Pastorul și autorul A.W. Tozer a scris: „Dumnezeu este deasupra, dar nu este propulsat acolo. El este dedesubt, dar nu este țintuit. El este afară, dar nu este exceptat. El este înăuntru, dar nu este limitat.

Dumnezeu este deasupra tuturor lucrurilor și stăpânește, este sub toate lucrurile și le susține, este în afara tuturor lucrurilor și le îmbrățișează și este în interiorul tuturor lucrurilor și le umple.” Și iată partea cea mai importantă: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plăcerea Lui, și voința și înfăptuirea.” (Filipeni 2:13). Astăzi, Dumnezeu locuiește în tine, lucrează în tine și îți dă dorința de a face lucrurile care Îi sunt pe plac.

Iată și un gând interesant: dacă Dumnezeu locuiește în tine, nu merge nicăieri unde știi că nu-i place, și nu te implica în nicio situație în care știi că nu i-ar plăcea să te implici. Dacă te simți stânjenit când ești cu o anumită persoană sau într-un anumit loc, ai grijă. Duhul Sfânt este cel care îți spune că nu ai ce căuta acolo și că nu ar trebui să faci așa ceva! Are cumva Dumnezeu viziuni înguste? Nu! El îți vrea binele, așa că te ferește de rău. Biblia spune: „Căci Domnul Dumnezeu este… un scut… și nu lipsește de niciun bine pe cei ce duc o viață fără prihană.” (Psalmul 84:11). Așadar, ține cont și astăzi că, oriunde te-ai duce, Dumnezeu este acolo!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 4:1-15

Slujbele chehatiţilor, ale gherşoniţilor şi ale merariţilor, deşi diferite între ele, toate aveau în vedere Cortul. Ei trebuia să-l demonteze, să-l transporte şi să-l ridice din nou la fiecare etapă a călătoriei prin pustiu. Dacă sunt „felurite slujbe”, toate sunt pentru Isus, Domnul nostru, şi fiecare credincios are de fapt aceeaşi datorie: să Îl prezinte pe Hristos în timpul trecerii lui prin această lume şi să expună multiplele Lui glorii morale. Slujitorii Domnului au răspunderea ca, în cuvânt şi în lucrare, să păstreze vie şi nealterată învăţătura creştină.

În timpul deplasărilor prin pustiu, cele mai multe piese de mobilier erau acoperite cu modeste piei de viţel de mare, amintindu-ne că această comoară a credincioşilor – Hristos – este „în vase de lut” (2 Corinteni 4.7). O excepţie: chivotul, sub perdeaua sa în întregime albastră, simbol al caracterului ceresc al Dumnezeului-Om în umblarea pe pământ. Sfeşnicul purtat pe o prăjină se făcea cunoscut tuturor, simbol al mărturiei aduse în lume de Cel care este Lumina lumii. Iar altarul de bronz, sub covorul său de purpură (v. 13), aminteşte fără încetare celor răscumpăraţi, călătorind prin lume, de suferinţele lui Hristos şi de gloriile care vor urma.

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Samuel slujea înaintea Domnului, ca băiat, încins cu un efod de in … Și băiatul Samuel creștea mereu, fiind plăcut și Domnului și oamenilor … Și băiatul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli … Samuel creștea și Domnul era cu el și n-a lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale … Domnul Se descoperea lui Samuel, în Șilo, prin cuvântul Domnului.

1 Samuel 2.18,26; 3.1,19,21

Samuel a fost răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea mamei sale evlavioase, care a cerut un băiat pe care să-l dăruiască Domnului, într-o perioadă când marele preot dădea dovadă de slăbiciune, iar fiii săi erau nelegiuiți. Ana l-a dăruit pe Samuel Domnului de la o vârstă foarte fragedă, încredințându-l în grija lui Eli. Fără îndoială că ea se ruga pentru el continuu și, așa cum citim, în fiecare an îi aducea o mantie mică.

După ce descrie ticăloșia fiilor lui Eli, Scriptura spune: „Samuel slujea înaintea Domnului”. Domnul recunoștea slujirea lui Samuel, deși nu exista încă o relație stabilită între el și Domnul. În contrast cu nelegiuirea preoților, Dumnezeu scoate în relief creșterea lui Samuel și faptul că era tot mai plăcut înaintea tuturor. Facă Domnul ca cei din jurul nostru să remarce creșterea spirituală a copiilor noștri!

În contrast cu fiii lui Eli, despre băiatul Samuel se spune în mod repetat că slujea Domnului. El a ascultat cu atenție atunci când Dumnezeu i-a vorbit și, la cererea lui Eli, i-a putut spune ceea ce Domnul îi transmisese. Dumnezeu l-a putut folosi pe Samuel în lucrarea Sa binecuvântată și i S-a putut descoperi. Tot Israelul a recunoscut că El îl rânduise pe Samuel ca profet al Său. Să ne încurajăm copiii să caute să-I placă Domnului, să urmărească aprobarea Lui și să poată fi folosiți de El în această lume în care fărădelegea abundă și care va fi în curând judecată!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu.

1 Timotei 1.15

Drepții din închisoare

Pe vremuri, un prinț francez a întreprins o vizită în Germania, iar la vizita pe care a făcut-o împreună cu împăratul acestei țări la o închisoare i s-a permis să elibereze un deținut: pe care îl dorea el. Prințul s-a apropiat de un condamnat și l-a întrebat de ce este închis. Acesta a răspuns că nu săvârșise nicio faptă rea pentru care să merite să fie închis. Mergând mai departe, l-a întrebat pe un altul. Și acesta a dat un răspuns asemănător. Apoi l-a întrebat pe un al treilea. Și acesta, la fel, a răspuns că era ținut acolo pe nedrept. În fine, când era aproape să termine cu interogările, s-a apropiat de un condamnat care stătea retras într-un colț al închisorii. Când a fost întrebat despre vina sa, acesta a răspuns: „Eu am făcut păcate grele și nici măcar nu sunt pedepsit cum ar trebui”. Auzind prințul aceste cuvinte, l-a chemat pe directorul închisorii și i-a spus: „Eliberați-l imediat pe acest păcătos dintre cei care se consideră drepți!”.

Așa face și Mântuitorul. El mântuiește, eliberează numai pe cei care recunosc că sunt păcătoși, iar cei care se cred drepți vor rămâne mai departe în fărădelegile lor. Îndreptățirea proprie este unul dintre marii dușmani ai omenirii, este cauza multor conflicte și scopul celui rău de a-i ține pe oameni departe de adevărata eliberare sufletească. Domnul Isus a anulat puterea celui care avea puterea morții – cuvântul atât de groaznic pentru inima omului și cu siguranță total străin inimii și gândurilor Tatălui nostru ceresc, care dorește binele nostru suprem.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTERE PENTRU VORBITORI – Fundația SEER

„Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea…” (Isaia 40:31)

 Ca să descrie emoțiile pe care le-a simțit atunci când a trebuit să se adreseze publicului, un scriitor respectat spunea: „Vorbitul în public este considerat teama noastră numărul unu, înaintea fricii de moarte, care se situează pe locul cinci și înaintea fricii de singurătate, care se plasează pe locul șapte. Asta înseamnă că majoritatea dintre noi se teme mai puțin de moarte decât de faptul de a se face de râs în fața altora. Teama este un motivator puternic. Există teama de a fi considerat diferit; teama de necunoscut; teama de a nu fi un înșelător; teama de a nu uita tot ceea ce aveai de gând să spui; teama de a fi expus riscului în public; teama de a sta singur în față… Toate acestea vin la pachet pentru majoritatea dintre noi când trebuie să vorbim în public.”

În cartea sa „Biblia despre leadership”, autorul Lorin Woolfe scrie: „Leadershipul îți secătuiește aproape complet rezerva de energie verbală, prin: vorbitul la telefon, concentrarea asupra mesajului, repetarea lui până când nu mai suporți sunetul propriei tale voci – după care îl reproduci din nou, deoarece exact când ai început să te plictisești teribil de mesaj, lumea începe probabil să-l recepționeze.” Dacă ești o persoană care îi învăță pe alții, care predică sau vorbește des în public, probabil zâmbești și spui: Chiar așa este!

Adevărul este că nu poți să umpli o găleată goală dintr-un puț uscat. Pentru a le oferi altora învățătură, trebuie să ai bateriile spirituale, emoționale și fizice încărcate. Și Biblia îți spune cum: „cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.” Așa că, extrage-ți puterea din Cuvântul lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 3:39-51

Spre deosebire de ceilalţi fii ai lui Israel, leviţii erau cuprinşi în numărătoare de la vârsta de o lună în sus. Să ne gândim la micul Samuel, la Ieremia (Ier. 1.5), la Ioan Botezătorul (Luca 1.15), la Pavel (Gal. 1.15). Punerea lor deoparte a precedat la scurt timp chemarea lor pentru a sluji Domnului. De îndată ce a primit vestea bună că păcatul său „este ispăşit”, tânărul Isaia este gata să răspundă spontan la chemarea Domnului: „Iată-mă, trimite-mă” (Isaia 6.7, 8). Imediat după viziunea sa de pe drumul Damascului, Pavel află din gura Domnului că este desemnat pentru a fi „slujitor şi martor” (Fapte 26.16). Nici un răscumpărat nu îşi mai aparţine lui însuşi. Dacă, prin har, s-a întors de la idoli la Dumnezeu, aceasta este, ca în cazul tesalonicenilor, „ca să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat …” (1 Tesaloniceni 1.9 vezi şi nota j).

Aceeaşi învăţătură se desprinde şi din finalul capitolului nostru. Leviţii ţineau locul întâilor-născuţi din Israel, altfel spus, al celor pe care harul divin i-a cruţat de la moarte datorită sângelui mielului. Cu alte cuvinte, fiecare răscumpărat devine un slujitor al Celui care l-a salvat de la moarte, smulgându-l de sub puterea lumii şi a stăpânitorului ei. Suntem noi între „întâii-născuţi” din familia lui Dumnezeu, prin belşugul de privilegii pe care le-am primit? Domnul să ne facă să fim conştienţi de drepturile Lui asupra vieţilor noastre (2 Cronici 29.11).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Ascunde-te lângă pârâul Cherit … Am poruncit corbilor să te hrănească acolo.

1 Împărați 17.3,4

Domnul i-a poruncit lui Ilie să se ascundă lângă pârâul Cherit, unde avea să stea multe zile, însă i-a făcut o promisiune cu privire la felul în care avea să îngrijească de el: „Am poruncit corbilor să te hrănească acolo”. Domnul urma să aibă grijă de slujitorul Său credincios și să-i ofere toate lucrurile de care avea nevoie, chiar dacă trebuia să Se folosească de corbi pentru aceasta.

Ce metodă ciudată! Să fii hrănit cu ajutorul unor corbi! Ce exercițiu continuu de credință era implicat aici! Ilie trebuia să aștepte zi de zi acești corbi, care, în mod natural, ar fi devorat ei înșiși hrana pe care i-o aduceau. Au fost însă corbii cei care l-au ținut în viață? Cu siguranță că nu! Sufletul său se sprijinea pe cuvintele prețioase: „Am poruncit”. Pentru Ilie, Dumnezeu era Cel care-l hrănea, nu corbii. El Îl avea pe Dumnezeul lui Israel cu sine, în acel loc ascuns – Ilie trăia prin credință. Și ce mare binecuvântare pentru suflet este să te sprijini, cu toată simplitatea, pe făgăduința lui Dumnezeu!

Ce fericire să fii ridicat deasupra împrejurărilor, conștientizând prezența și purtarea de grijă a lui Dumnezeu! Ilie se ascundea de oameni, în timp ce Dumnezeu i Se descoperea. Să dăm eul la o parte și putem fi siguri că Dumnezeu Se va revela cu putere sufletelor noastre! „Am poruncit corbilor să te hrănească acolo.” Dacă profetul ar fi fost în orice altă parte, și nu „acolo”, n-ar fi primit nimic din partea lui Dumnezeu.

Ce învățături prețioase avem aici! De ce sufletul ne lâncezește și este atât de steril? De ce bem atât de puțin din apele divine înviorătoare? Să nu ne așteptăm ca Dumnezeu să ne întărească și să ne învioreze astfel ca noi să trăim pentru acest pământ! El ne întărește pentru Sine Însuși! Dacă am înțelege mai bine că nu mai suntem ai noștri, ne-am bucura de mai multă putere spirituală!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci ochii Mei sunt cu luare-aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea feței Mele și nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.

Ieremia 16.17

Testarea hotelului

Este hotelul într-adevăr așa de bun cum este prezentat? Este așa de rău cum scriu unii clienți pe paginile de internet? O persoană care inspectează un hotel verifică totul. Analizează hotelul în întregime. Sunt angajații din hotel întotdeauna amabili? Există praf pe ramele tablourilor? Este caldă mâncarea servită?

Inspectorul se documentează cu grijă, încercând totodată să nu trădeze faptul că face testarea hotelului. Angajații nu știu deci tot timpul verificării cu cine au de-a face.

Poate în sufletul vreunui angajat se strecoară uneori în munca sa zilnică un anumit sentiment neplăcut: Oare tocmai am fost testat? Au fost evaluate faptele și cuvintele mele și urmează să fie prezentate proprietarului hotelului în raportul final?

Un sentiment neplăcut îi cuprinde și pe mulți oameni când se gândesc la Dumnezeu. El știe totul și luminează întreaga noastră viață! Acolo nu este vorba de praful de pe ramele tablourilor, ci de starea inimii noastre față de El.

Care va fi sentința Sa cu privire la viața noastră? Aceasta o găsim în Biblie. Aici Dumnezeu ne-a prezentat cu mult timp înainte „raportul final” cu privire la omenire: „Nu este niciun om drept, nici unul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, nici unul măcar. Căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu” (Romani 3.10-12,23).

Dar aceasta nu este tot ce are Dumnezeu să ne spună. El oferă fiecăruia, care până acum a dus o viață fără El, iertarea păcatelor sale – prin întoarcerea la Dumnezeu și prin credința în Isus Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAREA UNUI TATĂ (2) – Fundația SEER

„Să-ți dea Dumnezeu rouă din cer și grăsimea pământului, grâu și vin din belșug!” (Geneza 27:28)

Astăzi ne uităm la alte două ingrediente ale binecuvântării unui tată:

1) Puterea rugăciunii. Iată cum s-a rugat Isaac, un om de la țară, pentru fiii săi: „Să-ți dea Dumnezeu rouă din cer și grăsimea pământului, grâu și vin din belșug!” Taților, copiii voștri v-au auzit vreodată rugându-vă pentru ei ca să reușească în viață? Sau au auzit ei cuvinte tăioase și critice precum: „Cum ai putut fi așa nătărău? Tu nu gândești niciodată? Nu vei realiza niciodată nimic în viață!” Dacă este așa, spune-le că-ți pare rău și roagă-i să te ierte. Apoi creează ocazii ca ei să te audă vorbind cu Dumnezeu despre fiecare dintre ei, pe nume; să te audă cum rostești binecuvântări peste ei. Ce mare putere are rugăciunea de binecuvântare a unui tată peste familia sa!

2) Transmiterea unei viziuni corecte cu privire la viitor. Biblia spune: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbele 29:18). Consilierii școlari deplâng lipsa de viziune a elevilor. Mulți dintre copiii de astăzi nu văd înaintea lor nimic altceva decât întuneric economic, șomaj și greutăți. Ei au nevoie de oameni care cred în ei; care să-i asigure că pot reuși și că pot fi fericiți în viață; au nevoie să știe că îi așteaptă cele mai frumoase clipe. Isaac nu a așteptat ca fiii lui să-și născocească propriile viziuni pentru viitor. Nu, el s-a rugat pentru biruința lor în viață, pentru dezvoltarea lor până la faimă și pentru respect din partea familiei și a societății.

Taților, copiii voștri au nevoie să-i ghidați și să-i motivați în direcția corectă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 3:17-38

După cum nici o persoană nu avea dreptul să aleagă locul de amplasare al cortului său, tot astfel nici un levit nu putea decide liber ce serviciu voia să împlinească. Nu este necesar ca ceea ce avem de făcut să fie ceea ce ne interesează, sau ceea ce ni se pare pe măsura capacităţilor noastre, sau ceea ce ne iese imediat în cale. Să facem ceea ce doreşte Domnul! „Sunt deosebiri ale slujbelor, însă este acelaşi Domn” afirmă 1 Corinteni 12.5. El este adevărata „Căpetenie a mai-marilor” care îi supraveghează pe cei care au slujbe (v. 32) şi singur El este în măsură să decidă funcţia fiecăruia în programul colectiv.

Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla la o cale ferată dacă un acar s-ar hotărî într-o zi să-şi schimbe postul sau dacă un paznic de barieră şi-ar părăsi pasajul de nivel. Ce încurcături, ce catastrofe ar rezulta! Orice-ar fi fost, indiferent de activitatea leviţilor, fiecare din cele trei familii îşi aşeza tabăra în apropierea Cortului întâlnirii (v. 23, 29, 35). Ne amintim de acei lucrători specialişti din vremea lui David care „locuiau acolo, la împărat, pentru lucrul lui” (1 Cronici 4.23). «Acela care este cel mai aproape de Hristos va fi cel care Îi va sluji cel mai bine şi, fără această apropiere, nimeni nu-I poate sluji» (J. N. D).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Mi s-a deschis o ușă mare și cu folos, și adversari sunt mulți.
Deci cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? și cum vor auzi fără cineva care să predice?

1 Corinteni 16.9; Romani 10.14

Apostolul Pavel era însuflețit de dorința de a predica câtor mai mulți oameni vestea bună cu privire la mântuire. Pe măsură ce urma călăuzirea Duhului, hotărârea și dorința lui se dovedeau eficiente și rodnice. Nimeni nu știe cât de multe vieți au fost transformate prin lucrarea lui, iar influența acestei lucrări încă transformă vieți și astăzi.

Pavel știa că Domnul Isus îi instruise pe apostolii Săi să meargă și să facă ucenici din toate națiunile, învățându-i să păzească tot ceea ce le poruncise (Matei 28.19). Dumnezeu l-a călăuzit și i-a dat putere și apostolului Pavel pentru a-și împlini partea în această misiune divină.

Dacă ne gândim la împrejurările de atunci, înțelegem că era foarte greu să predici evanghelia la distanțe mari. Nu existau mijloace de comunicare în masă, iar Pavel nu putea face altceva decât să predice, să dea învățătură, să scrie sau să-i instruiască personal pe alții în adevărul divin. Totuși, în ciuda mijloacelor limitate, lucrarea lui a fost deosebit de eficientă.

Și noi astăzi suntem chemați la această lucrare de vestire a evangheliei. În comparație cu Pavel, noi avem mijloace de comunicare din abundență: radio, televiziune, internet și telefoane mobile, mijloace care ne oferă un acces facil în aproape toate țările din lume. Dacă le vom folosi așa cum trebuie, mulți oameni vor fi binecuvântați prin mesajul răscumpărării prin sângele lui Hristos.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Având o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.

2 Timotei 3.5

Nagora

Un biciclist, aflat pe un pod, a coborât de pe bicicletă și s-a aplecat peste bara de protecție. Un țăran se uita de pe câmp în sus. Alți doi oameni în vârstă și câțiva copii stăteau în stația de autobuz sub soarele dogoritor. Ce imagine idilică!

Dar, ciudat! Toți acești oameni nu se mișcau deloc! Doar când vizitatorul s-a apropiat mai mult, a recunoscut motivul: erau păpuși, în mărime naturală, cu drept la viață, dar fără viață!

Cu câțiva ani în urmă, când fabrica s-a închis și aproape toți oamenii s-au mutat, satul Nagora din Japonia a rămas aproape părăsit. O locuitoare a populat casele și străzile goale cu păpuși construite de ea, care corespundeau cât mai exact locuitorilor de odinioară.

De la o anumită distanță, iluzia unui sătuleț drăguț și a locuitorilor lui este perfectă. Dar cine ajunge mai aproape observă că figurile nu au viață.

Unii oameni care poartă doar numele de creștini ne amintesc de aceste păpuși. Ei par a fi vii, dar nu sunt – ei nu s-au pus niciodată cu adevărat de partea lui Isus Hristos. Poți trăi excelent și ordonat, chiar să vorbești despre Dumnezeu și totuși să fii în interior mort față de Dumnezeu.

Totul are susținere dacă ai o legătură cu Isus Hristos, dacă L-ai acceptat ca Salvator al tău. Numai atunci primești viață nouă și veșnică și poți avea părtășie cu Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAREA UNUI TATĂ (1) – Fundația SEER

„Prin credință a dat Isaac lui Iacov și Esau o binecuvântare, care avea în vedere lucrurile viitoare.” (Evrei 11:20)

Orice copil are nevoie de binecuvântarea tatălui său, și fiecare tată trebuie să rostească binecuvântări peste copilul său. Când Isaac și-a binecuvântat fiii, el a vorbit cu acea autoritate venită de sus, și nu din sentimentalism sau favoritism. După obiceiul iudaic, binecuvântarea unui tată avea câteva ingrediente, iar azi vom vorbi despre două dintre ele:

1) Atingerea plină de semnificație. „Iacov s-a apropiat de tatăl său Isaac, care l-a pipăit și a zis… Apropie-te, deci, și sărută-mă, fiule.” (Geneza 27:22, 26). Binecuvântarea tatălui cuprindea punerea mâinilor, un sărut și o îmbrățișare în semn de dragoste și de acceptare. Și Domnul Isus a știut importanța acestei binecuvântări: „Apoi i-a luat în brațe, și i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” (Marcu 10:16). Asemenea expresii pline de dragoste binecuvântează inimile copiilor tăi, când le primesc de la tine, dragă tată care asculți!

2) Vorbe afectuoase. Înainte de a-l binecuvânta pe Iacov, tatăl său Isaac i-a zis: „Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp pe care l-a binecuvântat Domnul.” (Geneza 27:27). Pentru orășeni, aceste cuvinte ar putea stârni priviri întrebătoare, dar nu și pentru fiii lui Isaac. Isaac, un om care iubea natura, spunea de fapt: „Ăsta e fiul meu – un băiat de la țară, un vânător, un bărbat în toată regula, la fel ca tatăl său!” Cuvinte mai încurajatoare nici că putea să adreseze fiilor săi.

Taților, asigurați-vă că vorbele voastre nu înjosesc și nu sunt dure. Spuneți cuvinte precum: „Te iubesc! Cred în tine! Sunt mândru de tine! Voi fi mereu alături de tine!”

Deci, astăzi binecuvântează-ți copiii!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 3:1-16

Domnul a pus deoparte pe fiii lui Levi pentru a-i face slujitori ai Templului. În urma testului la care au fost supuşi cu viţelul de aur, au fost găsiţi credincioşi (Exod 32.26-29; Maleahi 2.4-6) şi de aceea au fost aleşi să slujească lui Aaron şi întregii adunări (v. 7), imagine a privilegiului fiecărui creştin, de a sluji Domnului şi de a sluji Adunării, niciodată despărţite una de alta! De remarcat cum cuvântul tradus prin «slujbă» în v.7 şi 8 este folosit în altă parte şi cu sensul de «gardă», supraveghere. Atenţia şi vigilenţa fac parte din serviciul pentru Domnul. Acest cuvânt caracterizează mai ales activitatea santinelei din Isaia 21.8: ea este pusă „de veghe în toate nopţile”. Domnul să ne ajute să fim dintre aceia care ştiu cum să vegheze pentru şi asupra poporului lui Dumnezeu! Să notăm că în cap.4.3 (vezi şi nota a), un alt cuvânt tradus prin «serviciu» semnifică şi muncă, suferinţe, luptă.

În v. 13, Domnul aminteşte când şi cum i-a sfinţit pe le-viţi. Noaptea Paştelui (căreia pentru noi îi corespunde crucea) a marcat punerea lor deoparte (2 Corinteni 5.15). Dar mai departe aceşti slujitori „sunt dăruiţi”  în totul lui Aaron şi fiilor săi (v.9). Oare nu aşa îi desemnează Marele nostru Preot pe ucenicii iubiţi în rugăciunea către Tatăl Său? Ei sunt numiţi „cei pe
care Mi i-ai
dat Tu” (Ioan 17.9,12,24…).

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și fiii lui Beniamin nu i-au alungat pe iebusiții care locuiau în Ierusalim.

Judecători 1.21

Primul capitol din Judecători prezintă o descriere tristă a felului cum semințiile lui Israel au eșuat în a-și lua în stăpânire moștenirea. Găsim o expresie care se repetă mereu: „Nu i-au alungat”. Domnul îi dăduse lui Israel o țară întinsă – de la pustia din sud, până la muntele Liban din nord; de la Eufrat, din est, până la Marea Mediterană, în vest. Toată le aparținea, însă trebuia ca talpa piciorului lor să calce în acele locuri pentru a le stăpâni (Iosua 1.3). Aceste locuri erau ocupate de popoarele peste care avea să cadă judecata lui Dumnezeu. Însă, în loc să le cucerească, israeliții au stat nepăsători și nu au luat țara în stăpânire. În loc să dobândească stăpânirea asupra întregului Canaan, ei s-au mulțumit să trăiască printre vrăjmașii Domnului.

Ce semnificație are acest lucru pentru noi? La fel cum Dumnezeu l-a eliberat pe Israel din Egipt, El ne-a eliberat și pe noi de lume și de păcat, prin sângele scump al Mielului. Această eliberare ne oferă siguranța mântuirii, fiindcă suntem în Hristos; ea ne oferă, de asemenea, libertate față de stăpânirea păcatului, fiindcă Hristos este în noi. El ne-a eliberat de sub stăpânirea vrăjmașului nostru.

În timp ce călătorim prin pustia acestei lumi, El folosește împrejurări prin care să cunoaștem mai bine harul și purtarea Sa de grijă. Trebuie să știm bine că nu este de ajuns doar să știm despre poziția noastră în Hristos, ci trebuie să luăm în stăpânire aceste binecuvântări divine, în mod practic și experimental. Această nouă viață în comuniune cu Domnul trebuie să fie hrănită și susținută. Știm că Domnul Isus Se va întoarce, însă această cunoștință nu va avea niciun efect asupra noastră, dacă nu se coboară în inimile noastre. Astfel ea devine o nădejde vie, care imprimă un caracter ceresc vieților noastre, care ne mângâie în suferințe, ne încurajează în necazuri și ne ferește de tentațiile acestei lumi, pentru a putea în felul acesta să ne bucurăm de o comuniune fericită cu El.

G. André

SĂMÂNȚA BUNĂ

El aude glasul meu, cererile mele. Da, El Și-a plecat urechea spre mine, de aceea-L voi chema în toate zilele mele.

Psalmul 116.1,2

Doamne, ajută-mi!

În călătoria sa, un evanghelist a întrebat-o pe camerista din hotelul la care înnoptase dacă ea se roagă.

— De-abia am timp să mănânc, a spus ea, cum să mai găsesc timp și pentru rugăciune?

— Atunci aș dori să vă spun o rugăciune foarte scurtă. Are doar trei cuvinte: Doamne, ajută-mi! Se află în Biblie, în Matei 15, versetul 25. Rostiți, vă rog, această rugăciune în fiecare dimineață și în fiecare seară. Când mă voi întoarce, voi vorbi cu dumneavoastră despre aceasta.

Când evanghelistul a revenit la acel hotel, fata nu se mai afla acolo. L-a întrebat pe administratorul hotelului și acesta a răspuns:

— Probabil nu i-a mai plăcut aici și și-a căutat un alt loc de muncă. Dacă sunt bine informat, îngrijește acum de niște bătrâni pe strada Turnului.

Evanghelistul a căutat-o acolo. Ea i-a povestit:

— Această rugăciune mi-a venit mereu în minte. Curând m-am întrebat: Ce să însemne aceste cuvinte și de ce mi-a cerut acel oaspete așa de insistent să le spun regulat? Am ajuns la concluzia că Biblia ar putea să-mi dea răspunsul. Am început să citesc, iar când am început, nu m-am mai putut opri. L-am îndrăgit pe Domnul Isus, Mântuitorul meu, și Îi voi mulțumi lui Dumnezeu în veșnicie că v-a trimis la mine.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FORȚA LUCRURILE! – Fundația SEER

„Măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul 3:11)

De multe ori, viața nu merge așa după cum ne-am dori noi. Promovarea nu are loc la timp și planurile tale în ceea ce privește cariera se năruie, sau o relație dă greș, și îți petreci fiecare minut analizând ce a mers rău. Secretul păcii adevărate îl găsești când vezi „de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu” și când accepți faptul că El lucrează după propriul Său orar. Ai încercat vreodată să deschizi ușa de la casă când te grăbești și ești încărcat cu bagaje iar telefonul sună? Ai cheia potrivită, dar nu funcționează pentru că o forțezi. Când te relaxezi, ușa se deschide fără probleme. Un consilier spunea: „Nu mai forța lucrurile. Te sabotezi singur. Odată ce hotărăști că o situație este bună sau rea, te afli în postura de a face ceva. De exemplu, dacă cineva este „bun”, începi să te compari: sunt mai bun sau mai rău?

Ce trebuie să fac pentru a fi mai bun? Și uite-așa, te epuizezi înainte să începi! Când drumul duce în sus – urcă! Când trebuie să ocolești un obstacol – ocolește-l! Acceptă drumul care îți stă în față. Biblia spune că „pentru orice lucru este o vreme și o judecată și nenorocirea paște pe om.” (Eclesiastul 8:6). Uneori acest lucru înseamnă că nu primești ceea ce vrei astăzi, ci primești ceea ce ai astăzi. Poate că trebuie să se întâmple ceva mai întâi. Sau este o lecție importantă pe care Dumnezeu dorește să o înveți, și tu încerci s-o eviți. Ori poate nu este timpul potrivit. Nu mai încerca atât de mult să faci ca lucrurile să se întâmple conform orarului tău. Fă ceea ce poți cu calm, lăsând restul în seama lui Dumnezeu și vei vedea cum imposibilul prinde contur.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 2:1-34

Credincioşii nu sunt chemaţi să traverseze „pustiul” izolaţi. Pentru a-i face să înţeleagă că sunt un popor, o familie, Domnul îi strânge în jurul Lui. Să ne imaginăm tabăra lui Israel. Domnul este în mijlocul ei; chivotul este acolo; norul gloriei Sale poposeşte deasupra Cortului. Împrejurul acestuia, fiecare îşi are locul său stabilit. Mai întâi leviţii, apoi, într-o ordine care nu era la alegerea lor, cele douăsprezece seminţii, aşezate în grupuri de câte trei, sub un singur steag pentru fiecare din cele patru puncte cardinale. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii (1 Corinteni 14.33). În înţelepciunea-I suverană, El a „pus mădularele (Trupului lui Hristos), pe fiecare din ele, în trup, după cum a dorit” (1 Corinteni 12.18). El a stabilit locul unde doreşte să fie fiecare dintre ai Săi. Să ne ajute El ca să ne aflăm acolo!

Mulţi creştini au ridicat steaguri după propria lor idee sau după cum le-a convenit. Numele unui om sau a unei doctrine este pentru ei ca un drapel, ca un semn de aderare care-i distinge de alţii. Dumnezeu nu recunoaşte asemenea denominaţii, astfel de steaguri ridicate de oameni. El nu recunoaşte decât centrul pe care El Însuşi l-a stabilit: Isus, „adevăratul Cort”, în jurul căruia se strâng împreună copiii lui Dumnezeu cei risipiţi, Cel „înălţat ca un steag între zece mii” (Cântarea Cântărilor 5.10 nota b).