Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu lepădați deci încrederea voastră, care are mare răsplătire!

Evrei 10.35

Pasajul cu care se încheie capitolul 10 din Evrei este minunat și de natură să ofere stabilitate creștinilor. În capitolele 8, 9 și 10, scriitorul descrisese un legământ mai bun, promisiuni mai bune și jertfa mai bună, pe care credința creștină se sprijină. Acum, în Evrei 10.19-25, este trasă concluzia: Dragi frați și surori, avem libertate să intrăm în prezența lui Dumnezeu! Să ne apropiem deci de El! De ce să ne purtăm ca și cum am fi la distanță de El? Să ținem cu tărie speranța pe care o avem în El, impulsionându-i și pe ceilalți credincioși la dragoste, la fapte bune și la părtășie!

În versetele 26-31 vedem că unii se depărtaseră. „Noi” din versetul 26 îi include pe toți cei care s-au pus în legătură cu credința creștină. Este într-adevăr cumplit să ne gândim, de exemplu, la unii care au crescut în familii creștine, dar care, atunci când au devenit adulți, L-au respins în deplină cunoștință pe Domnul Isus Hristos, socotind că jertfirea Sa nu este altceva decât un basm pentru copii. Însă cei cărora scriitorul li se adresează în versetul 32 sunt credincioși adevărați. Aceștia se luptau poate cu îndoielile, însă exista dovada unei credințe veritabile în ei. Deja suferiseră multă persecuție și chiar li se răpiseră averile. Cu siguranță, oamenii nu îndură suferințe și pierdere de dragul lui Hristos, dacă El nu reprezintă nimic pentru ei.

Prin urmare, creștinii evrei aveau nevoie de încredere. Iar de această încredere avem adesea nevoie și noi. Dacă ne-am încredințat soarta în mâinile lui Hristos, trebuie să ne bazăm pe valoarea lucrării Sale și pe perfecțiunea caracterului Său. Ești descurajat și plin de îndoieli? Nu lepăda încrederea în Dumnezeul care Își ține promisiunile! Ai nevoie de răbdare, pentru a continua să faci voia lui Dumnezeu, căci ești dintre cei care cred, spre mântuirea sufletului!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.

Romani 12.21

Imitație ilegală

Un creștin japonez a realizat o pastă de dinți specială care a avut o vânzare foarte bună. Dar pasta de dinți a fost imitată în mod ilegal. Frauda a fost descoperită, iar vinovatul a fost condamnat la închisoare.

Fabricantul credincios a aflat că familia concurentului său necinstit trăia în mare sărăcie. Atunci s-a decis să le trimită în fiecare lună o anumită sumă de bani. Dar totul se desfășura în anonimat. Familia se întreba mereu mirată cine este binefăcătorul generos.

Într-o zi, soția întemnițatului a observat un băiat care punea în cutia poștală un plic cu bani. Ea a insistat să-i spună numele persoanei care l-a trimis. Până la urmă a reușit să afle de la băiat numele concurentului credincios. Când a auzit că era tocmai bărbatul pe care ei îl înșelaseră, a început să plângă. Și soțul ei a fost adânc mișcat când i-a istorisit cele aflate.

Mai târziu, bărbatul a fost eliberat din închisoare. El l-a căutat imediat pe binefăcătorul familiei sale și și-a exprimat regretul, uimirea și mulțumirea sa. Creștinul s-a folosit de această ocazie, ca să-i spună că Dumnezeu îi cheamă pe oamenii vinovați să se întoarcă la El. Dumnezeu dorește să le șteargă toată vina.

Această ofertă a fost valabilă chiar și pentru ucigașii Fiului Său. „Dar Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8).

Isus a murit și pentru dumneavoastră!

Citirea Bibliei: Ezechiel 11.1-25 · Psalmul 119.17-32

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

HARUL DĂTĂTOR DE PUTERE – Fundația S.E.E.R. România

„Harul Meu îţi este de ajuns…” (2 Corinteni 12:9)

Există două tipuri de har:

1) Harul mântuitor. În momentul în care îți mărturisești păcatele și-ți pui încrederea în Hristos, Dumnezeu îți șterge întreaga listă de păcate;

2) Harul dătător de putere. Apostolul Pavel scrie: „mi-a fost pus un ţepuş în carne… De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:7-9). Țepușul străpunge pielea subțire și își face loc dedesubt. Fiecare pas îți amintește de el… poate fi: copilul din centrul de dezintoxicare, venitul insuficient sau durerea din piept, fapta penală din dosar, pofta de alcool din mijlocul zilei, lacrimile din toiul nopții… „Doamne, ia-mi-l!” Dar ceea ce auzi este doar atât: „Harul Meu îți este de ajuns!” „Cu asta va trebuie să trăiesc zi de zi?” – întrebi tu. Este posibil, pentru că harul care te susține îți promite prezența lui Dumnezeu care îți dăruiește… putere, și nu absența luptei!

John Newton, clericul anglican care a scris „Mărețul har”, a descoperit că harul lui Dumnezeu este suficient. În duminica în care iubita lui soție, Mary, a murit, el a găsit puterea de a predica în biserică. În următoarea zi, a mers în vizită la membrii bisericii și mai târziu a oficiat slujba de înmormântare a soției lui. Privind în urmă, el a scris: „Banca Angliei este prea săracă pentru a compensa o pierdere ca aceea pe care am suferit-o eu. Însă Bunul Dumnezeu cel atotsuficient spune un cuvânt, și este de ajuns. Toți cei ce Îl cunosc și care se încred în El să se îmbărbăteze. El le poate da tărie în funcție de circumstanțele zilei. El poate să le mărească puterea pe măsură ce încercările se intensifică. Și tot ce poate face, El a promis că va face!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Plangerile lui Ieremia 3:25-51

Pentru ca încercarea să nu ne determine niciodată să punem la îndoială dragostea lui Dumnezeu, profetul se grăbeşte să adauge că „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor” (v. 33). Cu cât mai mult pe cei care sunt răscumpăraţii Săi! 1 Petru 1.6 confirmă că o face doar „pentru puţin (timp)” şi numai „dacă trebuie”. Totuşi, încercarea este adesea necesară pentru a zdrobi voinţa noastră proprie, când o lăsăm să se dezvolte. „Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui” (v. 27) se poate aplica la ascultare chiar când este vorba să fie în copilărie: a învăţa supunerea în casa părintească înseamnă a ne pregăti să acceptăm apoi, în întreaga viaţă, autoritatea Domnului.

Încercarea este deseori pentru noi şi o ocazie de a ne întoarce ochii spre noi înşine şi de a ne analiza: „Să ne cercetăm căile noastre şi să le încercăm…” (v. 40). Vom putea recunoaşte în felul acesta, împreună cu psalmistul: „Este bine pentru mine că am fost smerit” (Psalmul 119.71).

„Ne-ai făcut gunoi şi lepădătură în mijlocul popoarelor” (v. 45). Pavel va folosi şi el aceeaşi comparaţie, dar nicidecum pentru a se plânge (1 Corinteni 4.13), pentru că serviciul pentru Evanghelie şi iubirea pentru sfinţi îi permiteau să accepte de bunăvoie această condiţie.

DOMNUL ESTE APROAPE

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi și nu stă pe calea păcătoșilor și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori; ci plăcerea lui este în legea Domnului și cugetă la legea Lui zi și noapte.

Psalmul 1.1,2

Acest om binecuvântat din Psalmul 1 este preocupat de felul cum umblă. El nu dorește să primească sfat de la cei răi, nici nu umblă așa cum umblă ei. Nu dorește să stea pe calea celor păcătoși, fiindcă nu are nimic în comun cu ei. O astfel de cale ar fi foarte nesigură, lipsită de orice temelie, iar pașii lui s-ar clătina pe ea. El nu dorește nici să șadă împreună cu cei batjocoritori, care îi disprețuiesc pe alții.

Ce oferă însă putere acestui om să stea neclintit împotriva răului? Iată răspunsul: plăcerea lui este în legea Domnului și meditează la ea zi și noapte. Este într-adevăr o minunată meditație, să ai mintea curată, impregnată doar cu frumusețea Domnului.

El este ca un pom sădit lângă niște pâraie de apă (versetul 3). În Scriptură, pomul este adesea folosit pentru a ilustra lecții morale și spirituale. Singurul care a corespuns în mod perfect cu descrierea oferită în acest psalm este Domnul Isus Hristos. Tot ceea ce este excelent în om s-a găsit într-o perfecțiune deplină în El, și în nimeni altul. Isus, Fiul Omului, este prezentat aici în sfințenia Sa personală și în integritatea Sa. Aceste cuvinte s-au aplicat Domnului în fiecare zi, fiindcă El a fost întotdeauna despărțit de păcătoși și a trăit mereu cu orice cuvânt care a ieșit din gura lui Dumnezeu. Legea lui Iahve a fost subiectul meditației Lui zi și noapte.

Pe drumul ascultării perfecte, El ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui. Acesta este drumul nostru acum – să umblăm după El, ferindu-ne de orice rău, iubind voia Lui revelată în Cuvântul Său și dorind întotdeauna s-o împlinim.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Măcar că zici că nu-L vezi, totuși judecata este înaintea Lui: așteaptă-L!

Iov 35.14

Încrede-te în Domnul

Poate treci printr-o perioadă întunecoasă în viața ta și nu Îl vezi pe Dumnezeu. Strigi către Dumnezeu, dar El nu-ți răspunde. Poate ești în fața unei decizii și nu ai niciun ajutor și nu vezi nicio perspectivă. Ți se pare că nu este nimeni alături de tine și ai nevoie urgentă de Dumnezeu.

Să știi însă că „judecata este înaintea Lui: așteaptă-L!”. Dumnezeu cunoaște cazul tău, vede că ești fără speranță. El Se va ocupa de tine, pentru că ți-a promis aceasta. De aceea, încrede-te în El și așteaptă-L! „Taci înaintea Domnului și așteaptă-L cu răbdare” (Psalmul 37.7).

Avocații ajung la capătul cunoștințelor, posibilităților și competențelor lor. De aceea, câteodată se văd nevoiți să cedeze cazul preluat. Dar la Domnul nu este așa! El trăiește ca să mijlocească pentru noi: „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi” (Evrei 7.25). Nu există un alt mijlocitor mai bun. El preia cazul nostru și nu îl cedează până nu-l rezolvă. El nu pierde cazul nostru. Când ne rugăm, El ne ascultă și Se interesează de noi.

De aceea, încrede-te în El! Bazează-te pe El!

S-ar putea ca ceața să fie atât de deasă, încât să nu-L vezi. Dar încrede-te! El este acolo! El Se ocupă de cazul tău! De aceea: nădăjduiește în El! „Încredințează-ți Domnului calea, încrede-te în El și El va lucra!” (Psalmul 37.5).

Să ne încredem în Dumnezeu și să-I încredințăm Lui totul, chiar și atunci când, conform posibilităților omenești, ni se pare că este imposibilă rezolvarea problemei!

Citirea Bibliei: Ezechiel 10.1-22 · Psalmul 119.1-16

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA MĂRTURISIRII – Fundația S.E.E.R. România

„Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.” (Faptele Apostolilor 19:18)

Vorbind despre biserica din Efes, apostolul Pavel scrie: „Mulţi din cei ce crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră… Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului…” (vers. 18-20). Vindecarea spirituală are loc în biserici ca aceasta. Așadar, dacă ești prins în capcana unui păcat sau a eșecului, caută creștini maturi și dedicați, care nu sunt șocați de problema ta, care nu-ți vor divulga mărturisirea și care știu să se roage pentru tine și cu tine. Domnul Isus le-a dat ucenicilor Săi autoritatea de a asculta confesiunile oamenilor și de a proclama iertarea. „Celor ce le veţi ierta păcatele vor fi iertate şi celor ce le veţi ţine vor fi ţinute” (Ioan 20:23). Catharsis-ul spiritual are loc atunci când cineva te privește în ochi și-ți spune fără ocolișuri: „Dumnezeu te iartă, eu te iert, acum iartă-te și tu… și umblă în iertarea lui Dumnezeu!” Iertarea are o putere atât de mare, încât poate să faciliteze vindecarea.

Apostolul Iacov scria: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” (Iacov 5:14-16). Și dacă nu ești sigur care e persoana cu care trebuie să vorbești sau în care poți avea încredere, începe cu pastorul tău!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Plangerile lui Ieremia 3:1-24

Odată cu cap. 3 ajungem în inima acestei cărţi mici şi totodată în adâncul deznădejdii profetului. Deşi nu era vinovat, totuşi Ieremia ia în mod personal asupra lui nelegiuirile poporului său, de vreme ce priveşte pedeapsa ca abătându–se numai asupra sa: „Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua mâniei Lui…” (v. 1). El Îl reprezintă astfel pe Domnul Isus împlinind ispăşirea pentru păcatele noastre. Suferinţele îndurate pe cruce din partea omului, despre care ne amintesc v. 14 şi 30 (comp. cu Psalmul 69.12 şi cu Isaia 50.6), au fost urmate, în cele trei ore de întuneric, de suferinţe pricinuite de Dumnezeu, când era tratat aşa cum o cerea păcatul. Aceste expresii înfiorătoare ale mâniei au fost în întregime partea Mântuitorului (comp. v. 8 cu Psalmul 22.2). Şi totuşi încrederea şi speranţa Sa nu L–au părăsit nicio clipă, în timp ce pe Ieremia acestea l–au abandonat (v. 18).

Începând însă cu v. 21, cel întristat caută ajutor chiar la Acela care îl loveşte. Atunci credinţa sa, în supunere şi speranţă, îl ajută să descopere minunatele mângâieri ale Domnului, care „sunt noi în fiecare dimineaţă” (v. 23).

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus le-a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui. Nu spuneți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii și priviți ogoarele, că sunt deja albe pentru seceriș”.

Ioan 4.34,35

Dumnezeu dorește să ne ridicăm ochii și să privim ogoarele, care sunt gata pentru a fi secerate. Dumnezeu nu ne-a chemat să privim înapoi cu regret la toate oportunitățile ratate, nici cu nostalgie după puterea spirituală și zelul creștin din epoci anterioare. Nici nu dorește să visăm la zelul și energia spirituală pe care le vom avea atunci când, după părerea noastră, vom fi mai bine pregătiți să-L slujim. Mai degrabă, El dorește să fim în mâna Lui vase pregătite pentru împlinirea scopurilor Sale eterne aici și acum.

Mi-aduc aminte bine de un frate care avea pe perete, în sufragerie, o hartă a unei țări străine. El dorea cu adevărat să meargă acolo ca misionar și vorbea tuturor celor care îl vizitau despre acel lor care ocupa, fără îndoială, un loc important în rugăciunile sale. Partea tristă este însă că el nu trăia deloc în prezent, nu se bucura de Hristos și nu căuta să-L împărtășească și altora. Viața lui era înfășurată într-un viitor care niciodată nu mai venea.

Poate că suntem și noi afectați de o astfel de atitudine, într-o măsură sau alta. Să o punem în contrast cu exemplul și cu îndrumările Domnului nostru Isus Hristos. Mâncarea Lui era să facă voia Celui care L-a trimis și să sfârșească lucrarea Lui. Viața Lui a fost zi de zi trăită în prezent, astfel că El n-a spus niciodată că mâncarea Lui „va fi”, nici că „a fost”, ci că „este” să facă voia Tatălui Său. Această voie a împlinit-o zi după zi. Cunoaștem și noi ceva din ce înseamnă a avea voia lui Dumnezeu ca hrană și băutură a noastră?

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căile lui Dumnezeu sunt perfecte. El îmi netezește cărarea.

2 Samuel 22.31,33

Deviere de o jumătate de grad de la curs

Era pe vremea navelor mari cu vele. În timpul unei deplasări pe Canalul Mânecii, un călător a stat în apropierea cârmaciului. Seara era liniștită și nu se vedea niciun pericol. O fâlfâire neînsemnată în pânze l-a determinat pe căpitan să privească atent busola și i-a strigat imediat cârmaciului: „Ai deviat o jumătate de grad de la curs”. Și abaterea a fost corectată imediat.

„Observ că trebuie să acționați foarte exact”, a spus călătorul care a privit mișcările, „dacă nici măcar o jumătate de grad abatere nu este permisă!”.

„Da, este foarte important!”, a replicat căpitanul. „În unele locuri chiar și o abatere mai mică ar duce vaporul direct spre o stâncă”.

Așa este și în viața noastră. Chiar și cea mai mică neascultare față de indicațiile clare și simple din Cuvântul lui Dumnezeu ne poate abate de la calea cea dreaptă și vom fi în pericol să suferim pierderi. De aceea, Solomon spunea: „Păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieții … Ochii tăi să privească drept și pleoapele tale să caute drept înaintea ta … Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga și ferește-ți piciorul de rău” (Proverbe 4.23,25,27).

Poate v-ați abătut de la calea cea dreaptă. Atunci verificați-vă viața în lumina Bibliei! Ar fi foarte periculos să mergeți mai departe în direcția greșită sau să permiteți păcate în viața dumneavoastră! Domnul dorește să vă ducă pe calea cea bună, pe „căile dreptății”! El vă netezește cărarea vieții care vă stă înainte. Bizuiți-vă pe puterea Lui, nu pe puterea dumneavoastră!

Citirea Bibliei: Ezechiel 9.1-11 · Psalmul 118.15-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA CUVÂNTULUI SCRIPTURII – Fundația S.E.E.R. România

„Tot aşa şi Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod…” (Isaia 55:11)

Profetul Isaia scrie: „ploaia şi zăpada se coboară din ceruri şi… udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod…” (Isaia 55:10-11). Dacă vrei să ai seceriș, trebuie să pui o sămânță: „cine seamănă mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6). Dar în același timp, trebuie să uzi sămânța și să faci lucrul acesta rugându-te și rostind Cuvântul lui Dumnezeu peste ea! Asta face ca „sămânța să rodească.” Limba ta are puterea de a aduce viață sau moarte (vezi Proverbele 18:21), așadar: rostește cuvinte de viață peste sămânța pe care ai semănat-o. Dumnezeu le-a spus iudeilor: „Aţi zis: ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui și am umblat triști înaintea Domnului?… celor răi le merge bine, şi scapă!…” (Maleahi 3:14-15).

Ai spus și tu astfel de cuvinte? Dacă da, ai grijă: cârtirea a fost păcatul care i-a făcut pe iudei să se învârtă în cerc, în pustie, timp de 40 de ani. Numai pentru că Dumnezeu îți promite ceva, nu-ți garantează că-l vei primi automat. Trebuie să faci și tu anumite lucruri: întâi, refuză să cârtești. „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10:10).

Apoi, ține cont de Cuvântul lui Dumnezeu: (Romani 4:17) „Dumnezeu… cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi”. Credința este de acord cu Scriptura, mai înainte ca rezultatele să fie evidente. Așadar, dacă ai semănat dar nu ai strâns rod, asta ar putea fi cauza dar și soluția pentru tine. Așa că, începând de astăzi, udă fiecare sămânță pe care o semeni, rostind Cuvântul lui Dumnezeu peste ea – și crede că El îți va da un seceriș de binecuvântări!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Plangerile lui Ieremia 2:11-22

Ce mare este dezolarea profetului în faţa tabloului zugrăvit de versetele anterioare! Lacrimile îi curg fără oprire la vederea acestei „ruine întinse ca marea” (v. 13).

Şi Domnul Isus a plâns Ierusalimul, pentru că El cunoştea mai dinainte care vor fi pentru cetatea vinovată consecinţele respingerii Sale (Luca 19.41…).

Cu toate că împăratul, căpeteniile, preoţii, profeţii mincinoşi (v. 14) şi majoritatea poporului îşi meritau loviturile care cădeau asupra lor, erau totuşi mulţi care sufereau fără să fi fost răspunzători în mod direct: prunci murind de foame, bătrâni şi copilaşi căzând pe străzi, leşinaţi de foame (v. 11,19,21). Cu toate acestea, Ieremia nu ridică niciun „de ce”, ci se aşază „la spărtură”, în favoarea poporului pe care-l iubea.

Versetele 15 şi 16 îi prezintă din nou pe cei care „trec pe cale”. La aceştia nu mai este vorba acum doar de indiferenţă, ca în cap. 1.12; de astă dată ei „clatină din cap”, „scrâşnesc din dinţi”, privesc cu neruşinare, aruncă insulte, varsă dispreţ. Domnul Isus, Sfânta Victimă, a cunoscut în timpul ceasurilor de pe cruce toate aceste manifestări ale răutăţii oamenilor (vezi Psalmul 22.7,8; Psalmul 35.21).

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată, Împăratul tău vine la tine blând și călare pe măgar, chiar pe măgăruș, mânzul unei măgărițe.

Matei 21.5

Era necesar ca El, fiind Împăratul Sionului, să intre în cetatea împărătească. Și Se folosește pentru aceasta de o măgăriță și de mânzul ei, însă Se comportă cu toată demnitatea și autoritatea pe care le are ca Domn a tot ce cuprinde pământul. Proprietarii animalelor au trebuit să asculte de cuvintele: „Domnul are trebuință de el”, și, contrar firii, contrar oricărui sentiment al inimii omenești într-o astfel de ocazie, ei l-au trimis „îndată” (Marcu 11; Luca 19).

Astfel a strălucit Isus din nou în slava proprie Dumnezeului lui Israel. Vălul poate că era foarte gros, și așa a și fost – Tâmplarul, Fiul tâmplarului, Isus din Nazaret (Matei 13.55; Marcu 6.3). Norul care acoperea totul era opac, într-adevăr, însă slava de sub el era infinită. Era slava deplină a lui Iahve, și nicio rază din întreaga strălucire divină n-ar fi refuzat să o exprime și să o afirme. El „n-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu”, ci „S-a golit pe Sine Însuși”. Credința pricepe această slavă acoperită, iar afecțiunea o protejează ca și cu un zid de foc. „Cine s-a suit în ceruri și s-a coborât? Cine a adunat vântul în pumnii săi? Cine a legat apele într-o manta? Cine a întărit toate marginile pământului? Care este Numele Său și care este Numele fiului Său, dacă știi?” (Proverbe 30.4).

Nu vom încerca să răspundem, ci, precum Moise odinioară, vom învăța și noi, atunci când trece Isus, să ne plecăm capetele și să ne închinăm (Exod 34).

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

La ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.

Marcu 15.33

Părăsit de Dumnezeu

Soldații romani au împlinit sentința lui Pilat și L-au răstignit pe Domnul Isus pe cruce. Timp de trei ore, El a fost acolo ținta batjocurilor oamenilor. Cei care treceau pe acolo Îl huleau, marii preoți Îl batjocoreau, iar tâlharii răstigniți împreună cu El Îl defăimau. „Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap … Preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și bătrânii își băteau și ei joc de El … Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El Îi aruncau aceleași batjocuri” (Matei 27.39,41,44).

Apoi a intervenit Dumnezeu și a adus întuneric asupra țării timp de trei ore. Mântuitorul a ajuns în suferințe mai mari decât cele provocate de oameni, pentru că Dumnezeu a împlinit judecata asupra Lui.

În acele trei ore de întuneric, Isus Hristos a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn (1 Petru 2.24). El a suferit pedeapsa divină pentru tot ceea ce am făcut noi rău. Dumnezeul sfânt și drept L-a lovit pe El pentru toată nedreptatea făcută de noi.

Deoarece Dumnezeu este sfânt și nu poate vedea păcatul, El a trebuit să-Și întoarcă privirea de la Domnul Isus. Cât de mult a suferit Mântuitorul din această cauză! El a exprimat durerea Sa în cuvintele rostite în ceasul al nouălea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Marcu 15.34).

Citind aceste cuvinte, stăm liniștiți și privim la cele petrecute pe Golgota. Singurul Om drept a fost părăsit acolo de Dumnezeu, ca noi să fim scăpați de judecata divină. Să cugetăm și astăzi împreună la ceea ce a făcut El și să-I mulțumim din inimă!

Citirea Bibliei: Ezechiel 8.1-18 · Psalmul 118.1-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NESIGURANȚA ÎN SLUJIRE – Fundația S.E.E.R. România

„Nu faceţi nimic… din slavă deşartă…” (Filipeni 2:3)

Astăzi vom vorbi despre impasul în care se găsește un lider nesigur: el crede că dacă alții excelează în „lucrul încredințat”, acest lucru îl va face pe el să apară într-o lumină nefavorabilă, dar în același timp se teme și de faptul că dacă ceilalți își îndeplinesc sarcina prost, tot el va fi pus într-o situație stânjenitoare. Așa că încearcă să facă totul de unul singur. În consecință, el nu are parte de succes (sau succesul său este limitat). Apostolul Pavel o spune în felul următor: „Nu faceţi nimic… din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4). Liderii siguri pe ei sunt capabili să creadă în oameni, deoarece cred în ei înșiși. Ei nu sunt aroganți; ei își cunosc propriile calități și defecte, și se respectă pe ei înșiși. Când cei pe care îi conduc se descurcă bine, ei nu se simt amenințați. Ei se abat de la drumul lor pentru a aduce laolaltă pe cei mai buni oameni, apoi îi formează pentru ca aceștia să acționeze la cel mai înalt nivel. Când echipa unui lider sigur pe el are succes, el simte o mare bucurie. El vede lucrul acesta ca pe cel mai mare compliment pe care îl poate primi pentru calitatea lui de lider.

Un autor scrie: „Nimic nu reprezintă un impediment mai mare pentru a fi în relații bune cu ceilalți, decât să nu te simți în largul tău cu tine însuți.” Așadar, ce ar trebui să faci?

1) Cunoaște-te pe tine însuți. Dacă în mod natural nu ești conștient de propria ta persoană, roagă o persoană de încredere să numească trei dintre cele mai mari calități și trei dintre cele mai mari defecte ale tale. Nu te apăra, când îi auzi răspunsurile. Strânge informația și apoi reflectează la ea.

2) Cere ajutor. Îl meriți, ești demn de el! Pe măsură ce îți învingi nesiguranța, te vei ridica la un nou nivel de binecuvântare și de realizări.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Plangerile lui Ieremia 2:1-10

În cap. 1, cei consideraţi responsabili pentru nenorocirile Ierusalimului erau vrăjmaşii, în timp ce, de aici înainte, tot ceea ce se întâmplă este privit ca lucrarea Domnului şi numai a Lui. Să învăţăm şi noi să–L recunoaştem pe Cel care ne disciplinează … uneori pentru a ne pedepsi, dar întotdeauna cu scopul de a ne binecuvânta în final. De aceea, în loc să ne oprim la mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte în acest scop <probleme cu sănătatea, cu banii, dificultăţi apărute la locul de muncă…> sau să căutăm să scăpăm de ele cât mai curând posibil, să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre, pentru că El Însuşi îngrijeşte de noi (1 Petru 5.6,7).

Ierusalimul îşi trece în revistă întregul dezastru: împăratul, preoţii şi profeţii săi sunt fie luaţi robi, fie masacraţi; ceremoniile solemne sunt desfiinţate; zidurile, surpate. Nimic n‑a fost cruţat, nici chiar lucrurile cele mai sfinte: altarul şi Locul Sfânt au fost pângărite (cap. 1.10), devastate, iar obiectele de preţ, duse în Babilon. Până şi chivotul însuşi, „aşternutul picioarelor Sale” (v. 1; Psalmul 132.7), împreună cu legea dinăuntru (v. 9; 1 Împăraţi 8.9), a dispărut pentru totdeauna, ca semn că Dumnezeu a rupt relaţiile cu poporul Său vinovat.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și l-au luat și l-au aruncat în groapă; și groapa era goală, nu era apă în ea.

Geneza 37.24

Locul important pe care Iosif îl ocupa în inima tatălui său i-a umplut de invidie pe frații săi. La fel, locul important pe care Domnul Isus îl ocupa în inima Tatălui i-a umplut pe iudei de ură împotriva Lui. Frații lui Iosif au zis: „Iată, vine făuritorul de vise! Veniți acum dar și să-l omorâm și să-l aruncăm într-una din gropi” (Geneza 37.19,20). Frații iudei ai lui Isus au zis: „Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm” (Matei 21.38).

Iosif a fost aruncat în groapă – într-o groapă în care nu era apă. Ticăloșia inimii fraților săi a fost în așa fel manifestată, încât, după ce l-au aruncat în groapă, s-au așezat și au mâncat. Iudeii L-au răstignit pe Domnul Isus, apoi au șezut să țină ziua cea mare de sabat. Iosif a fost vândut pentru douăzeci de arginți; Isus, pentru treizeci. Iosif nu a murit, iar în groapă nu era apă. Însă Domnul nostru scump S-a afundat în noroi adânc. El a zis: „Toate valurile și talazurile Tale au trecut peste Mine”.

Isaac, după ce a fost așezat pe altar, a fost cruțat; Iosif, după ce a fost aruncat în groapă, a fost cruțat. Însă, după ce Domnul Isus a fost atârnat pe cruce, Dumnezeu nu L-a cruțat pe Fiul Său preaiubit. Frații lui Iosif l-au tratat pe acesta cu cruzime, dar el nu a fost cu totul părăsit; Domnul Isus însă a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. De ce a fost El lovit de Dumnezeu și părăsit pe cruce? Sufletul Său a fost făcut „o jertfă pentru păcat”. „El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre.” Suferințele lui Iosif au fost împotriva voinței lui, însă moartea lui Isus a fost o jertfă voluntară – „Eu Îmi dau viața pentru oi”. Da, „Hristos a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu”. În felul acesta Și-a arătat Dumnezeu dragostea față de noi.

 

C. Stanley

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Domnul i-a zis atunci: Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă și țara care-ți mai rămâne de luat în stăpânire este foarte mare.

Iosua 13.1

Când un slujitor al lui Dumnezeu îmbătrânește

Iosua I-a slujit lui Dumnezeu mulți ani cu credincioșie. La porunca lui Dumnezeu, Iosua a condus poporul Israel în țara Canaan. Acum îmbătrânise, însă lucrarea nu era încheiată. Ce sentimente erau în inima lui, când s-a gândit la puterile sale slăbite și la părțile de țară care mai erau de luat în stăpânire?

Dumnezeu l-a ajutat pe slujitorul Lui și i-a îndepărtat grijile. După enumerarea dușmanilor, Dumnezeu i-a promis cu privire la aceștia: „Eu îi voi izgoni dinaintea fiilor lui Israel” (Iosua 13.6). Iosua putea să lase lucrarea în seama Dumnezeului Atotputernic. El va fi Ajutorul poporului Său.

Dumnezeu a ținut seama de vârsta și de puterea lui Iosua. El n-a mai pretins fapte mari de la el, ci l-a îndrumat să împartă țara ca moștenire printre semințiile lui Israel, iar Iosua a putut îndeplini această muncă, în ciuda vârstei lui înaintate. Tocmai Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Dar cei care se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu sunt extenuați” (Isaia 40.31).

Noi slujim aceluiași Dumnezeu. El știe că îmbătrânim și că nu mai avem așa de multă putere ca mai demult. El cunoaște grijile noastre pe care ni le facem pentru binele celor credincioși și pentru progresul lucrării Sale. El discută cu noi situația și ne arată ce putem face pentru El în ciuda puterilor care scad tot mai mult. El are, cu siguranță, un plan pentru cum va continua lucrarea Lui când slujba noastră se va încheia.

Citirea Bibliei: Ezechiel 7.1-27 · Psalmul 117.1-2

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII TOT MAI BUN! – Fundația S.E.E.R. România

„Cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” (Luca 12:48)

Autorul H. Jackson Brown Jr. afirma glumind: „Talentul fără disciplină este ca o caracatiță pe patine cu rotile. Există multă mișcare, dar nu știi niciodată dacă va fi înainte, înapoi sau în lateral.” Dacă știi că ai talent și ai văzut multă mișcare, dar puține rezultate concrete, probabil că-ți lipsește autodisciplina. Uită-te la programul tău de săptămâna trecută. Cât din timpul tău ai alocat activităților veritabile? Ai făcut ceva ca să crești și să fii mai bun? Dacă ai tot amânat lucrurile acestea și ți-ai spus că le vei face mai târziu, trebuie să lucrezi la autodisciplină. La o pepinieră, din Canada, există următorul afiș pe perete: „Cel mai bun moment pentru a planta un copac a fost acum douăzeci și cinci de ani. Al doilea cel mai bun moment este astăzi.” Așadar, disciplinează-te să fii tot mai bun începând de astăzi! De ce? Pentru că:

1) Trebuie să plătești un preț pentru a ajunge la nivelul următor. Dramaturgul american Sidney Howard a spus: „O jumătate din a ști ce vrei este a ști la ce trebuie să renunți înainte de a-l obține.”

2) Trebuie să fii dispus să începi cu lucrurile mărunte. La început, câștigul va fi mic, dar va crește. Diferența dintre câștigătorul medaliei de aur și ceilalți concurenți, este de multe ori de doar câteva sutimi de secundă.

3) Trebuie să faci parte din mediul potrivit. De vreme ce îmbunătățirea implică întotdeauna un anumit grad de risc și eșec, alege un loc în care sunt încurajate creșterea și destoinicia.

4) Trebuie să crezi că te poți descurca mai bine. Orice lucru pe care l-ai făcut într-un mod anume o perioadă de timp, se poate face întotdeauna mai bine. Așadar, cu ajutorul lui Dumnezeu, tu poți deveni și mai bun!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Plangerile lui Ieremia 1:12-22

„Nu este nimic aceasta pentru voi toţi care treceţi pe cale?”, strigă Ierusalimul copleşit de nenorocire (v. 12). De câte ori nu trecem şi noi nepăsători pe lângă suferinţa altuia! (v. 21). De câte ori nu pierdem ocaziile de a exprima un crâmpei de simpatie! Să-I cerem Domnului să ne dea inimi mai sensibile, pentru a putea înţelege mai bine necazurile celor din jur şi pentru a le aduce, din partea lui Dumnezeu, o mângâiere autentică.

În faţa acestei dureri fără seamăn, pricinuită de mânia lui Dumnezeu, cum să nu ni se îndrepte gândurile spre cruce? (v. 12). Domnul Hristos însă nu făcuse nimic care nu trebuia făcut, în timp ce, prin gura lui Ieremia, Ierusalimul recunoaşte, asemeni tâlharului, că merita din plin ceea ce i se întâmplase (v. 18; Luca 23.41). Vedem parcă mulţimea celor care treceau pe lângă Mântuitorul crucificat… (Matei 27.39). Printre acei trecători se aflau ‚şi sunt şi astăzi în prezenţa crucii” oameni duşmănoşi, batjocoritori, dar, mai presus de toate, indiferenţi. Unora ca aceştia li se adresează o astfel de întrebare. Drag prieten, pentru mântuirea ta erau suferinţele Domnului Isus. Rămâi tu indiferent în faţa lor? Chiar nu înseamnă ele nimic pentru tine?

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus le-a spus: „Veniți după Mine”.

Marcu 1.17

Petru și Andrei și-au lăsat imediat năvoadele și L-au urmat pe Domnul. Iacov și Ioan și-au părăsit și ei îndată corabia și pe tatăl lor și L-au urmat pe Domnul. Levi, după ce a fost chemat, a lăsat totul și L-a urmat pe Domnul. Pescuitul, deși o îndeletnicire rezonabilă, probabil că nu-i făcuse bogați pe acești oameni. Știm din anumite locuri din Evanghelii că se întâmpla ca acești oameni să se trudească toată noaptea și să nu prindă nimic. Știm de asemenea că Petru avea o soție, ceea ce însemna că avea responsabilități financiare pe care nu le putea ignora. Poate că și ceilalți aveau responsabilități asemănătoare; știm că Levi avea o casă, în care L-a invitat pe Domnul la un ospăț mare.

Și totuși vedem că fiecare dintre ei, când a fost chemat de Domnul, L-a urmat. Ioan și Iacov și-au lăsat tatăl în corabie. Sunt legăturile noastre de familie atât de puternice, încât nu ne permit să-L urmăm pe Domnul? Într-adevăr, avem responsabilități cu privire la familiile noastre. Biblia spune că cel care nu se îngrijește de familia sa este mai rău decât un necredincios. De cealaltă parte însă, Domnul a spus că cel care nu-L iubește pe El mai mult decât pe tatăl, mama, fratele și sora sa nu este vrednic de El.

De asemenea, ei și-au părăsit corabia, iar Petru și Andrei și-au lăsat năvoadele. Sunt ocupațiile și posesiunile noastre cele care ne opresc să-L urmăm pe Domnul? Levi a lăsat totul – poate că avea mulți bani pe acea masă de la care s-a ridicat, însă a arătat prin ascultarea sa că este de o importanță supremă chemarea Domnului. Sunt posesiunile noastre prea importante în ochii noștri? Sau poate avem datorii financiare, care ne împiedică să răspundem chemării așa cum acești oameni au făcut? Ce exemple strălucitoare ne oferă ei! Să medităm la ele și să ne întrebăm cum răspundem noi la chemarea Domnului! Căci El deja ne-a chemat!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate.

1 Ioan 1.9

Ce se va întâmpla după aceea?

Cu toții știm că la sfârșitul acestei vieți stă realitatea dură: moartea. Nici puterea și nici bogăția nu pot opri moartea. Dar ce urmează după ce trece această viață?

Ce se va întâmpla după moarte? Există cineva care să știe cu siguranță? Tradiția spune: Nesiguranță! Religia spune: Speranță pentru cei buni. Înțelepciunea lumii răspunde: O săritură în necunoscut.

Pe lângă toate aceste voci contradictorii, apăsătoare și derutante, auzim glasul puternic al Dumnezeului celui veșnic. Dacă dorim cu sinceritate să avem siguranță cu privire la viitorul nostru, atunci trebuie să ne îndreptăm cu încredere spre Dumnezeu și să ascultăm de Cuvântul Său. El cunoaște viitorul tot așa de bine ca și prezentul.

Ce spune Dumnezeu că se va întâmpla după aceea? „Iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Așadar, pentru oameni va veni judecata, dar nu pentru toți.

Biblia spune că toți oamenii sunt păcătoși. Toți cei care au crezut ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu și s-au smerit înaintea Lui au fost întâmpinați cu har de Dumnezeu. Judecata pe care ar fi meritat-o ei L-a lovit la cruce pe Locțiitorul lor, pe Domnul Isus. Pe astfel de oameni nu-i mai așteaptă judecata. Lor le sunt iertate păcatele, pentru că au crezut în Domnul Isus și El a devenit Mântuitorul lor. Pentru ei, după moarte va veni cea mai mare fericire.

Ce așteptați dumneavoastră: judecata ori fericirea veșnică?

Citirea Bibliei: Ezechiel 5.1-6.14 · Psalmul 116.10-19

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ESTE VIZIUNEA TA? – Fundația S.E.E.R. România

„Și iată că slava Lui… era acolo, aşa cum o văzusem” (Ezechiel 8:4)

Când Dumnezeu îți dă o viziune, ea îți va schimba viața. John Sculley, fost președinte al companiilor PepsiCo și Apple Computer, a spus: „Viitorul aparține acelora care văd posibilitățile înainte ca acestea să fie evidente.”

Biblia ne spune că Dumnezeu „cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi” (Romani 4:17). Viziunea zugrăvește o țintă, aprinde în tine un foc și te împinge înainte. Dacă ceea ce urmărești în viață nu vine dintr-o dorință arzătoare din lăuntrul tău – din profunzimile a ceea ce ești tu și a ceea ce crezi – nu o vei putea duce la îndeplinire. De ce este așa? Deoarece, pe drum, va trebui să treci peste obstacole, împotrivire, blocaje și rezistență. Viziunea Esterei a însemnat să-și pună viața în pericol pentru a salva poporul evreu de la anihilare. Ea a spus: „dacă va fi să pier, voi pieri” (Estera 4:16). A pierit ea? Nu, dar a trebuit să fie dispusă s-o facă. Dar tu?

Pentru a-ți împlini viziunea, trebuie să faci două lucruri:

1) Să te evaluezi. Dacă te-ai gândit la viziunea vieții tale și ai reușit s-o articulezi clar, evaluează cât de bine o îndeplinești. Vorbește cu cei în care ai încredere și roagă-i să-ți spună ce cred ei despre viziunea ta. Și dacă o pot articula, înseamnă c-o trăiești.

2) Exprimă-ți-o în scris. „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor” (Habacuc 2:2). Scrisul îți clarifică gândirea. Odată ce ți-ai exprimat viziunea în scris, ea devine hartă pentru destinația ta. Consult-o des și urmărește-o cu tot ce ai în tine. Dacă faci lucrul acesta, sunt șanse s-o vezi împlinindu-se câtă vreme ești în viață!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Plangerile lui Ieremia 1:1-11

Plângerile lui Ieremia exprimă durerea profetului în faţa evenimentelor relatate în cel din urmă capitol al cărţii sale: este vorba de luarea şi de distrugerea Ierusalimului de către armata lui Nebucadneţar. Ca oricare dintre profeţii, şi aceasta ţinteşte dincolo de împrejurările în care a fost consemnată, astfel că, prin aceste capitole, Duhul ne poartă până la „necazul cel mare” prin care va trebui să treacă Israel.

Este impresionant să vedem cum Ieremia, deşi nevinovat într–un mod personal, suferă cel mai mult din cauza umilirii Ierusalimului şi se identifică cu poporul aflat sub judecata lui Dumnezeu. Nenorocirile pe care nu contenise să le vestească, şi pe care poporul nu voise să le creadă, acum i–au ajuns. Un altul n-ar fi scăpat prilejul să le spună: V–am prevenit! De m–aţi fi ascultat…! Slujitorul lui Dumnezeu însă nu caută să triumfe prin aceasta. Dimpotrivă! Ierusalimul, care în ziua necazului său n–a găsit pe nimeni care să-i vină în ajutor (v. 7; Isaia 51.18,19), pe nimeni care să-i aducă mângâiere (v. 2,9,17,21), va avea în Ieremia (simbol al Domnului Hristos) pe cel mai credincios prieten, pe cel mai zelos mijlocitor (Proverbe 17.17).

DOMNUL ESTE APROAPE

Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, și vino! Pentru că, iată, iarna a trecut.

Cântarea Cântărilor 2.10,11

Lucrul minunat cu privire la iarnă este că nu durează pentru totdeauna. În capitolul 2 din Cântarea Cântărilor se face auzit glasul Mirelui: „Ridică-te, iubita mea, frumoasa mea, și vino”. Iarna va fi trecut la venirea lui Hristos. El va veni mai întâi pentru Adunarea Sa, la răpire, apoi, după o perioadă de necaz, din care o rămășiță a lui Israel va fi scăpată, va veni din nou cu mare putere și glorie.

Această venire va inaugura domnia Sa milenială glorioasă: „timpul restabilirii tuturor lucrurilor” (Fapte 3.21). Într-adevăr, „florile se arată pe pământ, timpul cântării a venit și glasul turturicii se aude în țara noastră; smochinul își înmiresmează smochinele de iarnă și vițele în floare răspândesc miros” (Cântarea Cântărilor 2.12,13). Aceasta este o frumoasă imagine a reînnoirii lui Israel, care va avea ca rezultat bucuria milenială de pe tot pământul.

Vițele, așa cum știm, dormitează în timpul iernii, iar în primăvară încep să-și aducă rodul. Adesea cele mai dure condiții produc cele mai dulci roade. Iarna poate fi aspră, cu gerul și cu vânturile ei tăioase. Acest lucru este valabil nu doar în ce privește partea profetică a lucrurilor, ci și în viețile noastre personale. Putem trece prin timpuri de încercare, prin momente întunecate care par să nu aibă sfârșit. Sterilitatea spirituală și răceala inimii ne pot afecta și ele uneori, însă rezultatul va fi un rod dulce. Să prindem curaj, căci iarna nu va dura pentru totdeauna! Domnul Însuși va veni să ne ia și atunci va începe „timpul cântării” pentru noi (Cântarea Cântărilor 2.12; 1 Tesaloniceni 4.13-17).

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință spre mântuire și pentru care nu este regret; pe când întristarea lumii lucrează moarte.

2 Corinteni 7.10

Pocăința reală sau doar regret?

Întristarea potrivit lui Dumnezeu față de păcatele făcute se arată în aceea că cineva își recunoaște singur vina. Este o tristețe adâncă față de propriul eșec, neascunzând răul, ci condamnându-l cu hotărâre.

Efectul rezultat din aceasta este o pocăință reală. Să privești păcatul așa cum îl privește Dumnezeu – știind că L-ai dezonorat pe El și că meriți pedeapsa Lui.

Unei astfel de atitudini, Dumnezeu oferă har, atrăgând atenția asupra lucrării de răscumpărare a Fiului Său, care este temelia salvării.

Întristarea lumii față de o nedreptate comisă este un simplu regret că cineva a comis o greșeală. Întâi de toate, omul se plânge de urmările negative care decurg din aceasta și apoi caută tot felul de scuze. Efectul unui astfel de regret superficial este moartea, pentru că nu are loc în inimă o schimbare reală de gândire și nu există o capitulare înaintea lui Dumnezeu, neavând loc nicio schimbare spre bine.

Afirmația din versetul de astăzi se adresează pe de o parte oamenilor care nu sunt curați înaintea lui Dumnezeu, cărora doar pocăința adevărată față de o viață de păcat le deschide drumul pentru mântuirea eternă. Pe de altă parte, cuvântul de astăzi este valabil și pentru credincioșii care au căzut într-o greșeală. Atât timp cât ei caută scuze pentru păcatul lor sau dau vina pe alții, acest lucru nu poate să fie adus în ordine înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Citirea Bibliei: Ezechiel 4.1-17 · Psalmul 116.1-9

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDEȘTE REALIST (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde…” (Proverbele 22:3)

Astăzi vom vorbi despre alte trei lucruri pe care gândirea realistă le va face pentru tine:

1) Îți va oferi sentimentul siguranței. Când ai luat în calcul cele mai rele lucruri care s-ar putea întâmpla și ai luat măsuri din timp pentru a preîntâmpina unele neplăceri, devii mai încrezător și mai sigur; cu alte cuvinte, prevăzător! E liniștitor să știi că nu sunt șanse să fii luat prin surprindere. Dezamăgirea este diferența dintre așteptări și realitate. Gândirea realistă micșorează diferența dintre cele două.

2) Îți va da credibilitate. Liderii care sunt mereu luați prin surprindere, de lucruri neprevăzute, își pierd rapid credibilitatea în ochii celor care îi urmează. Pe de altă parte, liderii care gândesc realist și planifică corespunzător, se află în postura potrivită pentru izbândă. Lucrul acesta îi face credibili în ochii celor care îi urmează. Așadar, înainte de a invita pe cineva să facă parte din viziunea ta sau din proiectul tău, întreabă-te: a) Se poate realiza? b) Am identificat și am explicat lucrurile pro și contra ducerii la îndeplinire? c) Am o temelie solidă pe care să construiesc? Thomas Edison a spus: „Valoarea unei idei bune este dată de punerea ei în practică.”

3) Te va ajuta să-ți implementezi ideea, eliminând „factorul dorință”. Majoritatea ideilor și eforturilor nu ajung la rezultatele scontate pentru că se bazează prea mult pe ceea ce ne-am dori să fie, și nu pe ceea ce este. Nu poți construi o casă în aer; ea are nevoie de o fundație solidă. Ideile și planurile sunt la fel. Ele au nevoie de ceva concret pe care să fie construite, iar gândirea realistă oferă o astfel de fundație. Înțeleptul Solomon a spus astfel: „Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte şi sunt pedepsiţi.”

Așadar, cuvântul de la Dumnezeu astăzi este acesta: „Gândește în mod realist!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 52:17-34

Asistând la jefuirea Casei Domnului, privindu-i pe caldeeni cum sparg şi duc cu ei frumoasele şi impunătoarele coloane, suntem cuprinşi de tristeţe gândindu-ne la ce a devenit mărturia lui Israel în mijlocul naţiunilor. Dar ce trebuie să fie sentimentele Domnului faţă de distrugerea casei în care locuia Însuşi Numele Său în comparaţie cu durerea faţă de ruina Ierusalimului! (citiţi 1 Împăraţi 9.69). Ce valoare capătă, prin contrast, promisiunile Domnului pentru biruitorul din Filadelfia! „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu … şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu … şi numele Noului Ierusalim … şi Numele Meu cel nou„ (Apocalipsa 3.12).

Dragi prieteni, odată cu încheierea lecturii acestei cărţi a lui Ieremia, să-I cerem Domnului să ne dea harul de a fi printre aceşti învingători, cu alte cuvinte, să păzim Cuvântul Lui şi să nu tăgăduim Numele Lui, până la momentul întoarcerii Lui.

Dumnezeu nu îngăduie însă ca această carte să se încheie cu un tablou sumbru. Harul de care a avut parte Ioiachin din partea succesorului lui Nebucadneţar (v. 3134) este o mărturie despre grija pe care Domnul nu încetează să o aibă faţă de o firavă rămăşiţă a poporului Său.

DOMNUL ESTE APROAPE

Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca dreptate.

Romani 4.3

Avraam a obținut îndreptățirea împreună cu promisiunea că „va fi moștenitor al lumii” (versetul 13), pe baza credinței. Nu a fost vorba în niciun caz de vreo faptă a lui Avraam. Totul a fost darul gratuit al lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit și Avraam a crezut. Dumnezeu a promis o binecuvântare, prin har, iar Avraam L-a slăvit pe Dumnezeu crezând cu speranță, împotriva speranței. Iar această credință i-a fost socotită ca dreptate.

Apostolul Iacov pare să contrazică cele spuse aici atunci când întreabă: „Avraam, tatăl nostru, n-a fost el îndreptățit din fapte când l-a adus ca jertfă pe altar pe Isaac, fiul său?” (Iacov 2.21). Dar orice greutate de înțelegere dispare, dacă ne amintim de faptul că Iacov le scrie celor douăsprezece seminții ale lui Israel, deci în principal unor necredincioși, unora care aveau o oarecare cunoștință, dar care nu credeau din inimă, insistând de aceea asupra unei întăriri practice a mărturisirii credinței. Jertfirea lui Isaac a fost o dovadă a credinței care deja exista. Credința a contribuit la această jertfă și a fost desăvârșită prin ea, la fel cum, în cazul lui Rahav, primirea și trimiterea spionilor pe un alt drum a dovedit credința care era în ea și a îndreptățit mărturisirea pe care ea a făcut-o spionilor.

În ambele cazuri nu este deci vorba despre îndreptățire înaintea lui Dumnezeu, ci înaintea oamenilor, despre dovada evidentă pentru toți că mărturisirea de credință era sinceră. În jertfirea lui Isaac, ca și în adăpostirea spionilor (faptă prin care Rahav își pusese viața în pericol), s-a arătat o credință conștientă și activă. Niciuna dintre acestea nu a fost o faptă a legii – pentru că nici uciderea și nici trădarea țării nu erau bine privite în lege – și nici o faptă bună în sensul obișnuit al cuvântului, ci fapte ale credinței, prin care credincioșia s-a dovedit adevărată și vie. Pentru că o credință care nu lucrează este moartă, este doar cu mintea! Aceasta este latura adevărului evidențiată de Iacov în epistola sa.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.

Iov 33.14,16

Pățania lui Beniamin (3)

Beniamin și-a șters lacrimile de pe obraz, a deschis fereastra dormitorului său și a aruncat o privire scrutătoare în jos. Nu era prima oară când cobora pe tufa de soc. A reușit și de data aceasta fără nicio problemă. Afară era semiîntuneric. Pe stradă însă era deja circulație. Abia atunci și-a dat seama că uitase să-și ia geaca. Era rece, așa că a început să alerge.

La ora aceea matinală, parcă toate semafoarele indicau culoarea roșie. Beniamin nu lua în seamă privirile mirate ale trecătorilor, când trecea în goană pe lângă ei, îmbrăcat subțire ca într-o zi de primăvară. Aflându-se departe de țipetele părinților lui, se simțea mai bine. Cu toate că semaforul trecuse de la verde la roșu, Beniamin a sărit în stradă. Două faruri s-au apropiat de el ca niște ochi uriași. Un claxon; apoi niște frâne scrâșnind și… deodată totul s-a întunecat în jurul lui Beniamin.

Doar când lumina zilei a pătruns în cameră, Beniamin s-a trezit din starea de inconștiență. A clipit din ochi. Unde se afla? Camera asta albă, cu patul înalt în care se găsea el, îi era complet străină. Visa? Ah, da, dorise să meargă la bunicul să-l întrebe de ce… Beniamin a oftat. Când a deschis larg ochii, i s-a părut că iarăși visează. La capătul patului erau amândoi părinții. Mama plângea. Tata o ținea în brațe și-i vorbea plin de dragoste, încercând s-o consoleze. Când au observat că Beniamin se trezise, l-au privit plini de bucurie. „Așadar, totuși Domnul Isus m-a ascultat”, a suspinat încet Beniamin satisfăcut, și a adormit imediat din nou. Părinții s-au privit întrebători, neștiind despre ce anume vorbea micuțul lor.

Această întâmplare are un mesaj. Să îl lăsăm să ne vorbească inimii!

Citirea Bibliei: Ezechiel 3.1-27 · Psalmul 115.9-18

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDEȘTE REALIST! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Cine dintre voi… nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor…” (Luca 14:28)

Realitatea este diferența dintre ceea ce-ți dorești și ceea ce ai. Dacă ești o persoană optimistă, poate ți se pare greu să gândești realist. Firește, ai putea crede că o astfel de gândire este opusul credinței. Nu, credința nu neagă problema, ea te conectează cu Dumnezeu prin ale cărui puteri poți ieși biruitor. Iată două avantaje ale unei gândiri realiste:

1) Vei micșora riscurile inutile. Toate faptele au consecințe. Gândirea realistă te va ajuta să descoperi care ar putea fi acele consecințe. Și asta este foarte important atunci când faptele tale îi afectează pe alții. Vechiul motto: „așteaptă-te la ce e mai bun, dar fă-ți planuri pentru ce e mai rău!” este valoros. Printr-o astfel de gândire, poți micșora riscurile inutile. O astfel de gândire îți oferă un scop, împreună cu planul de a-l îndeplini. Iată vestea bună: ai nevoie de speranță pentru a reuși. Iată vestea rea: trebuie să înțelegi că speranța nu este o strategie.

2) Vei vedea ce trebuie schimbat. Oamenii care se bazează numai pe speranță pentru a avea succes, rareori au ca prioritate schimbarea. Dacă ai numai speranță, asta înseamnă că succesul nu-ți este la îndemână. E o chestiune de noroc și de șansă – așa că, de ce să te mai deranjezi să te schimbi?! Numai când realitatea te privește în față îți dai seama ce trebuie schimbat. Schimbarea singură nu aduce creștere, dar nu poți avea creștere fără schimbare! A-L urma pe Hristos înseamnă a avea viața cea mai binecuvântată și mai plină de bucurie pe care ai putea-o avea, dar trebuie să plătești un preț pentru asta. Și Domnul Isus a fost realist cu privire la lucrul acesta, când a spus (Luca 14:27-28): „Oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu. Cine dintre voi… nu stă mai întâi să-şi facă socoteala…” Așadar, gândește realist!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 52:1-16

Capitolul 52 nu mai face parte din „cuvintele lui Ieremia” (51.64). Asemeni cap. 39, şi acest capitol, 52, expune evenimentele care au pus capăt împărăţiei lui Iuda, reproducând îndeaproape cap. 25 din 2 Împăraţi.

A sunat ceasul judecăţii. Sunt loviţi deodată: Ierusalimul, templul (v. 17–23), împăratul şi locuitorii. Cetatea este luată. Zedechia şi armata lui caută să o ia la fugă, vrând să scape de încercuirea care îi apasă din nou. Dar nu cu caldeenii aveau ei de–a face, ci cu Dumnezeu. Condus la Ribla, înaintea lui Nebucadneţar, împăratului lui Iuda îi sunt scoşi ochii <pedeapsă aplicată vasalilor trădători> şi, legat cu lanţuri de aramă, el ia drumul exilului, având să păstreze, din mizerabila sa viaţă, ca ultimă imagine, doar spectacolul crud al masacrării fiilor săi. O lună mai târziu, comandantul gărzilor revine la Ierusalim pentru a incendia şi a demola sistematic cetatea răzvrătită şi apoi pentru a face o triere a populaţiei. Versetul 15 aminteşte de „cei care au fugit” la împăratul Babilonului, ilustrând faptul că au fost printre ei şi unii care au dat ascultare cuvintelor lui Ieremia.

Aceste lucruri ne sunt scrise (şi repetate) nu numai pentru că prezintă interes istoric, ci şi pentru a da învăţătură sufletelor noastre şi pentru a ne avertiza (1 Corinteni 10.11): „Voi deci, preaiubiţilor, cunoscând mai dinainte aceste lucruri, păziţi-vă…” (citiţi 2 Petru 3.17,18).

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi.

Psalmul 32.8

Nu putem avea o mai prețioasă siguranță decât faptul că suntem în mod constant obiecte ale grijii Tatălui nostru ceresc și că întreaga noastră viață este plănuită în amănunt de El. Este deosebit de liniștitor să știm că toate evenimentele nesemnificative, ca și cele importante, sunt parte a planului Său pentru viețile noastre.

Dumnezeu ne spune că ne va instrui și că ne va învăța, dar cum face El acest lucru? El nu ne instruiește și nu ne învață căile alese de noi, ci calea pe care trebuie să mergem. Adesea noi am alege cea mai comodă cale, însă nu aceasta este cea dorită de Domnul. La fel ca israeliții, noi am alege calea cea mai ușoară către Canaan, aceea prin țara filistenilor, însă Dumnezeu ne conduce pe o cale ocolită, prin pustie.

Nu trebuie să punem niciodată la îndoială planurile Lui. El Și-a condus poporul în vechime, și îl conduce și astăzi, pe calea pe care trebuie. Grădinarul supune câteodată plantele sale la un tratament aparent dur: tăiere, curățire etc. Însă, în cele din urmă, parfumul și frumusețea plantelor dovedesc înțelepciunea sa.

Să fim siguri că nicio lucrare a Grădinarului ceresc nu este inutilă. Atunci când rodul nostru deplin va fi manifestat în cer, vom înțelege pe deplin și vom recunoaște necesitatea tuturor acțiunilor Lui. Să mergem înainte, bucurându-ne de înțelepciunea infailibilă a învățăturii și instruirii Sale! „Iată, ochiul Domnului este peste cei care se tem de El, peste cei care așteaptă bunătatea Lui, ca să le scape sufletul de la moarte și să-i păstreze în viață în timpul foametei” (Psalmul 33.18,19).

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine seamănă nedreptate va secera nelegiuire și nuiaua furiei lui va avea un sfârșit. Omul milostiv va fi binecuvântat …

Proverbe 22.8

Pățania lui Beniamin (2)

Înainte de culcare, Beniamin a îngenuncheat lângă pat și s-a rugat, pentru că și-a adus aminte că bunicul îi spusese că Dumnezeu este atotputernic și că El îi cunoaște pe toți oamenii și îi iubește. Beniamin ascultase atent când bunicul îi povestise despre Domnul Isus, cum pe orbi îi vindeca, pe bolnavi îi făcea sănătoși și pe oamenii triști îi făcea fericiți. „Este mai puternic chiar decât tati?”, întrebase el, în curiozitatea sa copilărească. — „Mult mai puternic”, îi răspunsese bunicul, „iar cine se încrede în Dumnezeu, pe acela El îl ajută”. Beniamin crezuse cuvintele bunicului. Acesta era un om credincios, care își făcea întotdeauna timp pentru nepotul său. Când îl ruga Beniamin, își aranja cu grijă fotoliul, își punea ochelarii pe nas și lua din raft vechea Biblie pentru copii. De când murise bunica, acesta trăia singur într-o căsuță la marginea orașului. Lui Beniamin îi plăcea mult să locuiască la bunicul său. Nimeni nu știa să spună povești atât de minunate ca bunicul său.

Dimineața devreme, înainte ca tatăl să plece la serviciu, Beniamin îi auzise iarăși pe părinții săi certându-se. Oare nu putea Domnul Isus să facă ceva ca părinții lui să se înțeleagă din nou? De ce oare nu-l ascultase?

Beniamin plângea încetișor. Nu mai putea suporta să audă cearta părinților. „Vreau să merg la bunicul”, a șoptit el și a sărit hotărât din pat. Și-a tras repede pantalonii pe el și puloverul peste cap. Nicio clipă nu s-a gândit că peste o oră trebuia să plece la școală. Beniamin voia să ajungă neapărat la bunicul său, care știa, fără îndoială, de ce Dumnezeu nu-i ascultase rugăciunea.

Citirea Bibliei: Ezechiel 1.22-2.10 · Psalmul 115.1-8

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPRIJINĂ-TE PE DOMNUL ȘI PE POPORUL SĂU! – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu… nu este departe de fiecare din noi.” (Faptele Apostolilor 17:27)

Biblia ne învață că „Dumnezeu… nu este departe de fiecare din noi.” Dumnezeu nu are favoriți. De la mulțimile de pe străzile orașului și până la sătenii izolați din munți, văi sau jungle, toți oamenii se pot bucura de prezența lui Dumnezeu. Dar cei mai mulți nu o fac! Ei se târăsc prin viață ca și cum nu ar exista un Dumnezeu care să-i iubească. Ei trăiesc ca și cum singura lor putere ar fi propria lor putere, și ca și cum singura soluție ar veni din interior, nu de sus. Ei își trăiesc viața fără Dumnezeu. Dar tu nu trebuie să trăiești așa! Tu poți:

1) Să te sprijini pe Domnul. „Căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5).

2) Să te sprijini pe poporul lui Dumnezeu. „Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:20). Când Amalec a venit să bată pe Israel, la Refidim, Moise i-a spus lui Iosua să conducă lupta în vale, în timp ce el s-a urcat pe deal să se roage. Însă Moise nu s-a dus singur, ci i-a luat cu el pe Aaron și Hur. În timp ce Iosua conducea lupta fizică, Moise s-a angajat într-o luptă spirituală. Aaron și Hur au stat de-o parte și de alta a conducătorului lor pentru a-i susține brațele în lupta rugăciunii. Israeliții au ieșit învingători pentru că Moise s-a rugat și Moise a ieșit învingător pentru că au existat alții care s-au rugat alături de el (vezi Exodul 17:8-13). La fel cum o armată solicită ajutor aerian, la fel poți și tu solicita sprijin în rugăciune. Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri.” (Matei 18:19) Așadar, sprijină-te pe Domnul și pe poporul Său.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 51:47-64

Aduceţi-vă aminte de Domnul în ţara îndepărtată şi Ierusalimul să fie (lit. „să se suie”) în inima voastră (v. 50). Nu fără să ştie unde va merge era invitată rămăşiţa credincioasă să iasă din mijlocul Babilonului corupt. Pentru a lua această hotărâre curajoasă, ea trebuia mai întâi să fie atrasă de sentimente puternice (Psalmul 137.5,6). În acelaşi fel şi astăzi, „la El”, la Isus prezent în mijlocul a „doi sau trei” adunaţi în Numele Său, este invitat cel credincios să iasă afară din tabăra religioasă a mărturiei creştine (Evrei 13.13).

Sfârşind prezentarea tuturor judecăţilor Sale, Domnul le semnează cu un nume de temut: „Dumnezeul răsplătirilor” (v. 56). Este însă remarcabil un detaliu, anume că aceste cuvinte ale judecăţii împotriva Babilonului preced relatarea privind distrugerea Templului din cap. 52. Trebuia ca ruina idolilor Babilonului să fie vestită înainte să fi avut loc efectiv cea a Templului (v. 47 şi 52). În felul acesta, nimeni nu va putea gândi că aceşti idoli sunt în mod real mai puternici decât Dumnezeul lui Israel. Cu şapte ani înainte de luarea Ierusalimului, toate aceste cuvinte trebuia să fie scrise într‑o carte, iar cartea, după citirea ei, trebuia cufundată în mijlocul Eufratului prin grija lui Seraia, fratele lui Baruc, ca o dovadă că Babilonul avea să fie înghiţit.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morți.

Fapte 17.31

Supremația lui Dumnezeu în judecată (2)

Fiecare, ca și cum ar fi singurul, va trebui să stea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, iar acolo viața lui va fi analizată, de la început și până la sfârșit. Orice faptă, orice cuvânt, orice gând ascuns, toate vor ieși la iveală cu o exactitate cumplită. Nimeni nu va scăpa ascunzându-se în spatele altuia. Cuvântul declară că toți vor fi judecați – „fiecare om, potrivit cu faptele lui”. Judecata va fi cu totul individuală și personală. Într-un cuvânt, va fi o judecată divină, deci absolut perfectă. Nimic nu va fi trecut cu vederea – „de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății” (Matei 12.36). Împărații, guvernatorii și magistrații vor trebui să dea socoteală pentru felul în care au folosit puterea cu care au fost înzestrați și pentru bogățiile care au trecut prin mâinile lor. Cei nobili și cei bogați, care și-au cheltuit averile și timpul în lux, în deșertăciune și în pofte, vor trebuie să dea socoteală înaintea tronului Fiului Omului, ai Cărui ochi sunt ca o flacără de foc, cercetând în amănunțime pe orice om, și ale Cărui picioare sunt ca bronzul strălucitor, gata să zdrobească, printr-o judecată necruțătoare, tot ceea ce este potrivnic lui Dumnezeu.

Necredința întreabă disprețuitor: «Cum poate fi așa ceva? Cum pot încăpea miliarde de oameni în fața scaunului de judecată al lui Hristos? Și de unde timp pentru a intra în toate micile detalii ale vieții fiecăruia dintre ei?». Credința răspunde: «Dumnezeu o spune și așa va fi; aceasta stabilește totul. În ce privește întrebarea „Cum?”, răspunsul este: „Dumnezeu! Infinitul! Eternitatea!”». Introduceți-L pe Dumnezeu în scenă și toate întrebările dispar, iar dificultățile sunt rezolvate dintr-odată. De fapt, răspunsul triumfător la toate obiecțiile necredincioșilor, ale scepticilor, ale raționaliștilor și ale materialiștilor este format dintr-un singur cuvânt măreț – Dumnezeu!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare … Ce a fost va mai fi; și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

Eclesiastul 1.8,9

Pățania lui Beniamin (1)

De la o vreme, în familie lucrurile nu mai mergeau bine. Beniamin îi auzea mereu pe părinții lui certându-se. Pentru a câta oară? Lucrurile continuau așa de multe săptămâni. Vrăjmașul sufletelor, diavolul, este foarte activ în dezbinarea familiilor. Beniamin nu înțelegea deloc de ce părinții lui nu se mai suportau unul pe celălalt. Când copilul era în aceeași încăpere cu ei, aceștia se purtau de parcă totul ar fi fost în ordine.

Însă băiatul simțea că lucrurile nu stăteau deloc așa cum păreau a fi. Beniamin mergea deja la școală și începea să înțeleagă mai bine lucrurile. De ce oare erau atât de răi unul cu celălalt? Uneori se întreba dacă nu cumva totul era din cauza lui, deoarece câteodată era neascultător de părinți. De multe ori uita să facă ceea ce i se ceruse; camera lui era dezordonată și zăbovea până să pornească spre școală. Din cauza aceasta, mama se necăjea. Beniamin se temea că, într-o zi, părinții lui se vor despărți definitiv. Cam la fel se petrecuseră lucrurile și în familia prietenului său, care își vedea tatăl doar la două săptămâni.

Beniamin își iubea mult tatăl. Mai demult, când acesta nu venea prea obosit de la serviciu, se juca prin toată casa cu el și cu Miriam, surioara lui mai mică. În ultima vreme însă abia dacă se mai jucau împreună. Tata era mereu într-o proastă dispoziție și îi certa pentru orice lucru. Miriam plângea foarte tare și se necăjeau cu toții.

Într-o seară, cu toate că Beniamin își trăsese pătura peste cap, l-a auzit pe tatăl său țipând și pe mama izbucnind în hohote de plâns. De ar înceta totuși odată…! Beniamin își iubea mult mama.

Citirea Bibliei: Ezechiel 1.1-21 · Psalmul 113; 114

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREȘTEREA PERSONALĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere…” (Proverbele 2:6)

Creșterea personală implică patru lucruri:

1) Mediul în care trăiești. Trebuie să te plasezi într-un mediu care stimulează creșterea. Unii pești cresc în funcție de mărimea habitatului lor. Dacă îi ții într-un acvariu mic, rămân mici, însă când îi eliberezi în ocean, ei ating dimensiunea pentru care au fost creați. Același principiu ți se aplică și ție. Trebuie să-ți petreci timpul cu oamenii potriviți, în locul potrivit, făcând lucruri potrivite – pentru a crește.

2) Calități. Autorul și expertul în leadership Peter Drucker a spus: „Marele mister nu constă în faptul că oamenii fac lucrurile prost, ci în faptul că din când în când, ei fac unele lucruri cum trebuie. Singurul lucru universal este incompetența. Calitățile sunt întotdeauna ceva deosebit!” Când încerci să fii bun la toate, ajungi să nu fi bun la nimic. Dumnezeu te-a înzestrat cu anumite calități – identifică-le și folosește-le!

3) Schimbare. Majoritatea dintre noi ne dorim ca lucrurile să se îmbunătățească fără să schimbăm nimic. Biblia spune: „să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite” (Evrei 6:1). Pentru a crește, trebuie să-ți iei angajamentul nu numai că vei accepta schimbarea, ci și că o vei urmări.

4) Satisfacție. Majoritatea marilor maeștri ai șahului învață și reînvață mutările, o perioadă de cincisprezece ani, înainte de a câștiga primele lor titluri. Asta înseamnă aproape o cincime din viața lor! Dacă vei petrece așa de mult timp făcând ceva, ar fi bine să-ți placă – pentru a avea satisfacție. Dacă destinația îți pare atrăgătoare, dar drumul până acolo nu-ți place, ar fi înțelept să cauți călăuzirea lui Dumnezeu și să te asiguri că te îndrepți în direcția bună. Dacă ai luat trenul greșit, nu sta nepăsător – coboară la următoarea stație!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 51:27-46

O mare parte din expresiile acestor capitole sunt reluate în cartea Apocalipsa, unde le vom găsi aplicate la Babilonul viitor. Acesta nu mai este o cetate, ci un mare sistem religios, o contrafacere satanică a Bisericii lui Hristos, care îşi va lua întregul avânt după răpirea Bisericii. Pe tot parcursul acestei desfăşurări a răului, chemarea divină se face auzită în repetate rânduri: „Ieşiţi din mijlocul lui, poporul Meu!„ (cap. 50.8; 51.6,45; Isaia 48.20; Zaharia 2.7; Apocalipsa 18.4).

A rămâne în Babilon după condamnarea rostită de Dumnezeu înseamnă, în adevăr, pe de o parte a participa la păcatele lui, iar pe de altă parte, a fi părtaş (sau a te expune) urgiilor ce vor veni asupra lui. Şi astăzi Domnul porunceşte alor Săi care sunt încă risipiţi în diferite medii ale creştinătăţii mărturisitoare: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de nedreptate!„ (2 Timotei 2.19). Chiar văzând în jurul lor această nedreptate, unii credincioşi socotesc totuşi de datoria lor să rămână cu orice preţ într-un mediu recunoscut ca fiind rău, cu speranţa că, prin influenţa lor bună, pot contribui la îmbunătăţirea lor: prin aceasta, ei se amăgesc cu iluzii şi, în acelaşi timp, se consideră mai înţelepţi decât Cel care i-a îndemnat să iasă (2 Corinteni 6.14-18).