Mana Zilnica

5 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi.
Dumnezeul păcii, care L-a adus înapoi dintre morți prin sângele legământului etern pe Domnul nostru Isus, Păstorul cel mare al oilor, să vă desăvârșească în orice lucrare bună, ca să faceți voia Lui.
Și, când Se va arăta Mai-marele Păstor, veți primi cununa, care nu se veștejește, a gloriei.

Ioan 10.11; Evrei 13.20,21; 1 Petru 5.4

Subiectul păstoririi se găsește peste tot în Scriptură. Avraam, Iacov, Moise și David reprezintă exemple notabile de păstori în Vechiul Testament. În diverse feluri, ei sunt imagini ale Domnului Isus, care protejează, hrănește, îngrijește și călăuzește oile Sale. În contrast cu conducătorii iresponsabili ai lui Israel, care ar fi trebuit să-l păstorească pe poporul lui Dumnezeu, Domnul Isus este adevăratul Păstor, Căruia Îi pasă de turmă (Isaia 40.11; Ezechiel 34).

Psalmii 22, 23 și 24 sunt considerați a fi psalmii Păstorului, iar ei Îl prezintă pe Domnului Isus ca fiind Păstorul cel bun, Păstorul cel mare și Mai-marele Păstor. El a suferit și a murit pentru noi (Psalmul 22); El trăiește pentru a ne călăuzi și a ne îngriji (Psalmul 23); și El va veni din nou pentru a domni ca Împărat (Psalmul 24). Domnul Isus este Păstorul cel bun care Și-a dat viața, este Păstorul cel mare care a înviat dintre morți, și este Mai-marele Păstor care va veni din nou. Ca Păstorul cel bun, El a murit pentru oi; ca Păstorul cel mare, El trăiește pentru oi; ca Mai-marele Păstor, El va da răsplată oilor. Ca Păstorul cel bun, El ne-a mântuit de pedeapsa păcatului; ca Păstorul cel mare, El ne mântuiește de puterea păcatului; ca Mai-marele Păstor, El ne va mântui de prezența păcatului. Am fost mântuiți prin crucea Lui, suntem călăuziți de toiagul Lui și așteptăm cununa Lui.

Gustăm bunătatea lui Hristos în slujirea Lui de pe pământ și în moartea Lui ca jertfă; înțelegem măreția Lui în învierea și în preoția Lui; percepem gloria Lui în arătarea și în Împărăția Lui.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Femeia I-a spus: „Domnule, nu ai cu ce să scoți și fântâna este adâncă; de unde ai deci apa cea vie? Ești Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna și a băut din ea el însuși și fiii lui și vitele lui?“. Isus a răspuns și i-a zis: „Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i-o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i-o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, țâșnind în viață eternă“.

Ioan 4.11-14

Femeia din Samaria (3)

Acest Străin iudeu a continuat s-o uimească pe femeia samariteancă. Mai întâi îi ceruse apă, iar acum i-a spus că El Însuși îi putea da „apă vie“. Femeia a început să înțeleagă faptul că acest Străin era mai important și mai puternic decât Iacov, patriarhul ei.

Fiul lui Dumnezeu i-a explicat că nicio apă de pe acest pământ nu poate potoli pentru totdeauna setea omului, nici literal, nici simbolic. Însă „apa vie“ pe care Fiul lui Dumnezeu o dăruia era de un alt fel: ea sătura setea pentru totdeauna și se prefăcea într-un „izvor de apă, țâșnind în viață eternă“.

Domnul Isus vorbea aici despre acea binecuvântare bogată care avea să rezulte din moartea Lui ispășitoare pe cruce. Toți cei care cred în El dobândesc iertarea păcatelor, eliberare de puterea lui Satan, viață eternă și, de asemenea, darul Duhului Sfânt (Ioan 7.38,39).

Orice credincios poate avea acum comuniune cu Dumnezeu și cu Fiul Său, Isus Hristos, prin Duhul Sfânt. În această comuniune își găsește împlinirea deplină dorința omului după viață, dragoste și siguranță.

Citirea Bibliei: Isaia 61.1-11 · Marcu 2.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 32:1-15

Ne puteam aştepta ca „aceste lucruri şi această credin­cioşie“, plăcute lui Dumne­zeu, să-i fie insu­por­ta­bile marelui Vrăj­maş. Ele l-au făcut să se ridice împotriva lui Israel şi a îm­păratului lor.

Bucuria pe care o putem experimenta în Dom­nul nu trebuie să ne facă să uităm de existenţa acestui adversar care dă târcoale în jurul nostru ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5.8). Satan deci va prelua ofensiva. El îl îndreaptă împotriva Ierusalimului pe puternicul împărat al Asiriei, care începe prin a adresa popo­rului un mesaj ameninţător şi perfid: „Ezechia“ – le spune el – „vă amăgeşte ca să vă dea morţii prin foamete şi prin sete“ (v. 11). Mare minciună! Nu erau cămările templului pline cu grămezi de provizii strân­se încă de pe vremea când în ţară era belşug (31.10-11)? Şi, graţie ape­ductului pe care împăra­tul tocmai îl construise (comparaţi v. 4 cu 2 Împă­raţi 18.17; 20.20), în interiorul cetăţii curgea apă proaspătă.

Tot aşavorbeşte Înşelătorul şi astăzi. A-l ascul­ta, încercând totodată să rămânem aproape de Domnul Isus, înseamnă să ne expunem la lipsuri şi privaţiuni. Dar noi ştim că adevărul este reversul a ceea ce spune el. Hristos este pâinea vieţii (Ioan 6.48, 51) şi sursa de apă vie (Ioan 7.37), în timp ce, în afara Lui, domneşte setea (v. 4).

O STARE DE SPIRIT PLINĂ DE PACE| Fundația S.E.E.R. România

„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15).

Dumnezeu vrea ca tu și eu să avem o stare de spirit plină de pace. Cuvântul Său spune, între altele: „Pacea lui Hristos (armonia sufletească) la care aţi fost chemaţi [să trăiți] ca să alcătuiţi un singur trup să stăpânească (să acționeze ca mediator continuu) în inimile voastre [să decideți și să rezolvați cu un scop precis toate întrebările care apar în mințile voastre, în acea stare de pace]…” (Col. 3:15)

Nicio funcție, nicio avere nu are valoare dacă nu ai pace; bani, statut, popularitate – toate sunt lipsite de sens dacă nu ai pace. Pur și simplu, nu poți evalua corect valoarea păcii.

Mulți dintre noi ne petrecem viața încercând să urcăm pe scara succesului, dar de fiecare dată când reușim să urcăm vreo treaptă, pierdem mai mult din liniștea și bucuria noastră (ca să nu mai vorbim de timpul petrecut cu familia noastră). Iar apoi, viețile noastre sunt consumate de presiunea și stresul de a încerca să păstrăm ceea ce am câștigat!

Dar nu avem niciodată un succes adevărat dacă nu avem pace. Unii dintre noi avem mai multe locuri de muncă pentru a dobândi lucrurile cu care lumea ne ademenește, spunându-ne: „Trebuie să ai și asta pentru a fi cu adevărat fericit!” Cum-necum obținem și acele lucruri, dar tot nu avem pace…

În Romani 14:17 citim că „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Dumnezeu dorește, cu adevărat, ca nevoile tale să fie satisfăcute din belșug și să fii în postura de a-i binecuvânta pe alții. Dar nu căuta/nu accepta să obții nimic din ceea ce ar putea în schimb să-ți răpească pacea!

4 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat.
Pentru mine, a trăi este Hristos, și a muri este câștig.

2 Corinteni 5.14,15; Filipeni 1.21

Apostolul Pavel se afla în închisoare, însă gândurile lui nu erau îndreptate către sine, ci singura lui dorință era ca Hristos să fie glorificat în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte. Hristos era singura lui țintă; totul în viața lui Îl avea ca centru pe El. Pavel urma exemplul binecuvântatului nostru Domn, fiindcă Hristos niciodată nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci întotdeauna a făcut lucrurile plăcute Tatălui. El a spus că mâncarea Sa era să facă voia Celui care Îl trimisese și să sfârșească lucrarea Lui. Ni se spune să fim „imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți“ și să umblăm „în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“ (Efeseni 5.1,2). Este adevărat că Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, însă, chiar și în acest lucru, Dumnezeu a fost ținta dinaintea sufletului Său. El a căutat întotdeauna gloria Tatălui, și aceasta a fost motivația care L-a condus să-Și dea viața.

Doar Hristos trebuie să fie ținta vieții, a gândurilor, a simțămintelor, a planurilor, a preocupărilor și a activităților noastre. Îi aparținem Lui, de aceea trebuie să trăim nu pentru noi înșine, ci pentru Cel care a murit pentru noi și a înviat. Iată un test de natură să ne cerceteze foarte adânc! Dacă îmi fixez un scop sau doresc vreun lucru, sunt acestea pentru Hristos? Dacă sunt preocupat cu lucrarea, este aceasta pentru Hristos? Pot privi în căminul meu și să spun: «Toate lucrurile de aici sunt pentru Hristos»? În felul acesta, expresia „pentru Hristos“ ne oferă un principiu care poate fi aplicat oricărui lucru din viața noastră – un principiu care face ca eul să fie nimic și ca Hristos să fie totul. Dacă îl aplicăm în viața noastră, el ne va oferi o pace adevărată și o comuniune fericită cu Dumnezeu.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-Mi să beau“ (pentru că ucenicii Săi plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare). Femeia samariteancă I-a spus deci: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samariteancă?“, pentru că iudeii nu au relații cu samaritenii. Isus a răspuns și i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel care-ți zice: «Dă-Mi să beau!», tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie“.

Ioan 4.7-10

Femeia din Samaria (2)

O femeie din cetate se apropie de Călătorul singuratic care poposise lângă fântână. De ce a venit ea la acea fântână depărtată, mai degrabă decât la alta mai apropiată, în Sihar? Să fi contat ea pe anumite efecte ale apei din acea fântână cu conotații religioase? Această femeie era caracterizată de multe mistere inexplicabile. Ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne spune însă este că nevoile, întrebările și problemele ei de atunci sunt cele ale noastre astăzi.

La acea fântână a avut loc ceva cu totul neobișnuit în acea vreme: un Călător iudeu ostenit i-a cerut unui femei samaritence disprețuite să-I dea apă din fântână. Reținerile ei s-au risipit și au făcut loc încrederii, însă n-a putut să nu-și exprime uimirea. Isus apoi i-a vorbit nu despre setea Lui, ci despre cea a ei, pe care o scoate la iveală ca fiind o sete după „apa cea vie“. Femeia samariteancă nu cunoștea „darul lui Dumnezeu“; nu înțelegea că Dumnezeu, în esența Sa, nu este Unul care cere, ci Unul care dăruiește. De asemenea, nu știa că Însuși Fiul lui Dumnezeu era Cel care vorbea cu ea. Altfel, ea însăși ar fi cerut de la El rezolvarea pentru toate problemele și năzuințele ei.

Citirea Bibliei: Isaia 60.1-22 · Marcu 1.35-45

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 31:9-21

Împăratul îi întreabă pe preoţi şi pe leviţi cu privire la „grămezi“. În acelaşi fel, Domnul ia notă de tot ceea ce dăm (sau nu dăm) pentru El. Vor fi totdeauna lucruri pu­ţine: „cinci pâini de orz şi doi peştişori“, dar El le poate transforma în „mare abunden­ţă“. Şi încă va mai rămâne ceva după ce fiecare se va fi săturat (v.10; vezi Ioan 6.12 şi de asemeni Maleahi 3.10). Nimic din ceea ce ne dă Dumnezeu nu tre­buie să se piardă sau să se risipească.

Sunt desemnaţi supraveghetori şi administra­tori. Func­ţiile lor constau pentru unii în a veghea asupra pro­viziilor, iar pentru ceilalţi în a „împărţi cu credin­cioşie fraţilor lor“ (v. 15). „Încolo“, spune apostolul, „se cere ad­mi­nistratorilor ca fiecare să fie găsit credincios“         (1 Corinteni 4.2). Pavel însuşi a dat un exemplu în acest sens, când a mers personal la Ierusalim ca să ducă darurile strânse pentru sfinţii de acolo (Ro­mani 15.25-26; 1 Corinteni 16.3-4). Dar această credincioşie este la fel de importantă când este vorba de hrana spirituală a poporului lui Dumnezeu.

Ezechia a făcut ceea ce era bine şi drept şi adevărat. „A lucrat cu toată inima“. Frumos re­zumat al activităţii sale. Fie ca Domnul să poată spune acelaşi lucru despre fiecare dintre noi la sfârşitul lucrărilor noastre!

PĂRTĂȘIE, DEPENDENȚĂ, SUPUNERE (3)| Fundația S.E.E.R. România

„…Pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30)

Un al treilea aspect care definește relația lui Isus cu Tatăl Său este supunerea. Domnul Isus a spus (Ioan 5:30): „Eu… judec după cum aud… nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.”

Să remarcăm cuvintele „după cum aud”: atunci când știi că L-ai auzit pe Dumnezeu, ai încredere că poți face față oricărui lucru de care te lovești în viață și că poți accepta misiunea pe care ți-o dă El. Prima minune a lui Hristos a fost transformarea apei în vin la o nuntă din Cana Galileii. La această nuntă, mama Domnului Isus a făcut o afirmație care poate fi crucială ca și tu să experimentezi puterea miraculoasă a lui Dumnezeu în viața ta: „Să faceţi orice vă va zice!” (Ioan 2:5) Asta înseamnă că trebuie să fii dispus să te supui și să asculți de Dumnezeu chiar și atunci când ceea ce-ți spune El să faci nu pare rațional, nu este popular, este incomod, este costisitor, și îți cere să mergi pe o cale necunoscută.

Vei ajunge la acest fel de supunere doar atunci când te vei angaja la o viață de părtășie cu Dumnezeu și de dependență față de El. Iată ceva ce trebuie să știi: părtășia, dependența și supunerea nu sunt cultivate prin faptul că încerci să-L iubești mai mult pe Dumnezeu, ci prin faptul că ai o revelație a iubirii uimitoare, nemeritate și nesfârșite a lui Dumnezeu pentru tine!

Apostolul Ioan a scris: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:9-10)

Așadar, roagă-te să înțelegi și să descoperi marea iubire a lui Dumnezeu față de tine, și așa te vei dezvolta și tu în aceste trei aspecte care definesc relația lui Isus cu Tatăl: părtășia, dependența și supunerea!

3 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Era un om în țara Uț; numele lui era Iov; și omul acesta era integru și drept și temător de Dumnezeu și se abătea de la rău. Și i s-au născut șapte fii și trei fiice. Și averea lui era de șapte mii de oi și trei mii de cămile și cinci sute de perechi de boi și cinci sute de măgărițe și foarte mulți slujitori; și omul acesta era mai mare decât toți fiii Răsăritului.

Iov 1.1-3

Iov era integru. Aceasta nu înseamnă nicidecum că era lipsit de păcate. Dar Iov era un bărbat care nu umbla pe două căi – adică era lipsit de acea slăbiciune inerentă, care îi face câteodată pe oameni să fie încadrați drept oameni dificili. Iov, dimpotrivă, era un bărbat echilibrat. Iov era drept. Dacă era ceva de făcut, atunci el rezolva respectiva lucrare cu seriozitate și conștiinciozitate. Era un bărbat fără viclenii. Urmărea un scop fără ocolișuri și, pentru aceasta, mergea drept înainte. Comportamentul său era sincer. Iov era temător de Dumnezeu. Avea o temere sinceră de Cel Atotputernic, de aceea se temea să facă ceva ce-I displăcea lui Dumnezeu. Iov se abătea de la rău. Ocolea la mare distanță locurile și situațiile unde pândea păcatul, ferindu-se astfel ca nu cumva să intre în păcat.

Iov avea o familie mare. Dumnezeu îi dăruise șapte fii și trei fiice. Apoi avea cirezi uriașe. Aceste multe animale reprezentau bogăția lui materială. El era un multimilionar! Acest lucru nu l-a împiedicat să trăiască însă cu teamă de Dumnezeu. Noi avem uneori o imagine greșită despre credincioșii înstăriți. Bogăția pământească nu trebuie să fie o piedică în a asculta de Domnul și în a-L urma cu credincioșie.

Avem de asemenea o imagine despre comportamentul lui Iov ca tată al familiei. Prin teama sa de Dumnezeu și prin contactele sale cu copiii, aceștia se aflau sub o influență sfințită (1 Corinteni 7.14). El era în legătură cu ei în mod regulat, pentru că avea pe inimă bunăstarea lor spirituală. Aceste puține informații ne permit să presupunem că și copiii lui Iov erau credincioși.

Cele șapte întâlniri anuale arată, pe de o parte, că existau relații bune în familia sa; pe de altă parte însă, credem că sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor săi îl neliniștea pe Iov. El gândea: „Poate că fiii mei au păcătuit și L-au blestemat pe Dumnezeu în inima lor“. A-L blestema pe Dumnezeu în inimă înseamnă a pierde legătura practică cu El. Chiar dacă nu citim că s-a întâmplat acest lucru, îngrijorarea sa părintească era îndreptățită (Romani 13.13).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Isus] a părăsit Iudeea și a mers din nou în Galileea. Și trebuia ca El să treacă prin Samaria. A venit deci la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și acolo era izvorul lui Iacov. Isus deci, fiind obosit de călătorie, S-a așezat astfel lângă izvor.

Ioan 4.3-6

Femeia din Samaria (1)

Cea mai scurtă cale dinspre Iudeea înspre Galileea trece prin Samaria. Iudeii îi evitau pe samariteni, din cauza originii lor și a învățăturilor lor inacceptabile. Prin urmare, unii iudei preferau să ocolească prin valea Iordanului. Domnul Isus însă, fiindcă „trebuia să treacă prin Samaria“, mânat de dragoste vie, a trecut pe acolo și S-a oprit la fântâna din Sihar. În acel loc urma să vină cineva care avea nevoie de El. Iacov, patriarhul poporului Israel, locuise odinioară acolo. Prin urmare, acea regiune și acea fântână aveau o anumită semnificație pentru tradiția religioasă. Fântâna era la o oarecare distanță de cetatea Sihar, la o răspântie, iar Domnul Isus S-a așezat să Se odihnească acolo.

La începutul Evangheliei sale, Ioan Îl descrie pe Domnul dintr-un alt unghi: El este Cuvântul etern, care era cu Dumnezeu și care era El Însuși Dumnezeu. Lumea a fost creată prin El. El este Singurul Fiu, care a devenit Om. Prin El Îl putem cunoaște pe Dumnezeu Tatăl.

Aici însă Îl vedem pe Atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu obosit după călătorie. De ce a cunoscut Domnul Isus oboseala, foamea, setea și suferința? Fiindcă a dorit să experimenteze condițiile în care trăim noi, astfel încât să ne înțeleagă și să ne ajute potrivit cu experiența Sa personală. Ce bunăvoință din partea Fiului lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Isaia 59.1-21 · Marcu 1.21-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 31:1-8

Israeliţii care au răspuns chemării lui Ezechia au trăit experienţa prezenţei Domnului şi a bu­curiei pe care ea o aduce. Ei pleacă acum, plini de entuziasm, pe întreg cuprinsul ţării, pentru a distruge toate urmele religiei idolatre. După ce au experi­mentat în mod personal valoa­rea adevăratei închinări din partea lui Israel, ei reali­zează acum cât de mult se depărtaseră de ea înainte.

Acesta este un adevăr de o importanţă vitală! Pentru a fi în stare să judeci răul, trebuie înainte de orice să-L fi întâlnit pe Dom­nul. Nu poţi să-i ceri cuiva să respingă lumea şi idolii ei; asta ar însemna să-ţi pierzi timpul. Mai întâi trebuie să-i conducem la Isus şi apoi să aşteptăm roadele. Iată lecţia pe care ne-o oferă aici Ezechia!

Binefacerea nu se desparte de celelalte jertfe (vezi Evrei 13.15-16). Cele dintâi roade şi zeciuielile sunt strân­se în grămezi în perioada dintre cele două mari săr­bă­tori anuale care au urmat celei a Paştelui: Cinci­zecimea, în luna a treia, şi săr­­bătoarea Corturilor, în luna a şaptea (v.7). Împăratul aduce din averile lui ceea ce este necesar pentru arderile-de-tot şi poporul îl imită, cum făcuse deja când distrusese falşii dumnezei. Forţa exem­plului este mai mare decât cea a cuvintelor. Să nu uităm faptul acesta şi în ceea ce ne priveşte pe noi (vezi 2 Tes. 3.7-9).

PĂRTĂȘIE, DEPENDENȚĂ, SUPUNERE (2)| Fundația S.E.E.R. România

„Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5:19)

Dacă data trecută ne-am ocupat de prima dintre caracteristicile principale ale relației lui Isus cu Dumnezeu (părtășia), ne uităm acum la a doua: dependența. Corrie ten Boom obișnuia să spună: „Eu sunt doar mănușa, Isus este mâna care o umple și lucrează prin ea.” Aceasta este o imagine a relației lui Hristos cu Tatăl Său ceresc și este o schiță pentru tipul de relație pe care o poți avea și tu cu Dumnezeu.

În Biblie vei observa două lucruri foarte importante despre Domnul Isus:

1) El nu părea să sufere niciodată de teama de a eșua, așa cum facem noi așa de adesea… De ce? Pentru că El Se ruga în mod regulat și primea îndrumări de la Tatăl Său. Știind că acționa pe baza Cuvântului Tatălui și că opera în voia Tatălui, El nu S-a îndoit niciodată. Până când nu L-ai auzit pe Dumnezeu vorbind, ești doar un semn de întrebare. Dar odată ce L-ai auzit pe Dumnezeu, vei deveni un semn al exclamării!

2) Isus știa că nu poate realiza nimic semnificativ fără călăuzirea și puterea Tatălui Său – așa că nu a încercat niciodată s-o facă. Noi, pe de altă parte, spunem că ne încredem în Dumnezeu, dar acționăm ca și cum totul ar depinde de noi. Și rezultatul? Ne prăbușim cu fața la pământ și continuăm să ne întrebăm de ce. Fiecare acțiune a lui Dumnezeu în viața ta este menită să mărească dependența ta de El, nu s-o scadă.

     Cineva a spus aceste vorbe înțelepte: „Nu vei ști niciodată că Hristos este tot ceea ce ai nevoie până când Hristos nu este tot ceea ce ai!” Pentru a te aduce în locul dependenței totale de El, Dumnezeu va permite ca eul tău să fie zdrobit și ca autosuficiența ta să fie dată la o parte. În acel moment vei face o descoperire care îți va schimba viața, și anume: când nu-ți mai rămâne nimic în afară de Dumnezeu – Dumnezeu îți este îndeajuns!

30 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ei merg din putere în putere, se înfățișează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

Psalmul 84.7

Psalmii nu sunt «cartea de cântări» a creștinului. Printre alte lucruri, cei care au scris Psalmii nu au avut cunoștință despre un Domn înviat, aflat în glorie, nici n-au avut Duhul Sfânt locuind în ei. Psalmii însă exprimă, în mod profetic, simțămintele lui Hristos și ale celor din poporul Său pământesc, care se vor baza pe credincioșia Lui în necazul cel mare. Nu tot ce este scris în Scriptură este despre noi, însă putem fi siguri că totul este pentru noi.

Psalmul 84 va fi împlinit în mod literal atunci când Dumnezeu îi va introduce pe cei răscumpărați din Israel în binecuvântarea mileniului (Psalmul 72; Apocalipsa 20.6). El prezintă o frumoasă expresie a dorinței lor (Psalmul 84.1-4), a dependenței (verstele 5-8) și a devotamentului lor față de El (versetele 9-12). Fiii lui Core, care l-au scris, fuseseră cruțați de judecata care căzuse asupra tatălui lor răzvrătit (Numeri 26.9-11). Și noi am găsit îndurare și har pentru a fi închinători ai lui Dumnezeu, în timp ce călătorim către plinătatea binecuvântării aflate în casa Tatălui (Ioan 14.1-4).

În partea de la mijloc a psalmului sunt menționate „drumurile“ croite în inimă (versetul 5). Cât de bine este să fim ridicați în duh deasupra împrejurărilor vieții, prin cunoașterea faptului că ne îndreptăm către căminul nostru în glorie! Vom avea de suferit în această lume marcată de păcat – valea plângerii – însă privirea în sus transformă chiar și aceste împrejurări dureroase în binecuvântări (versetul 6).

Cum am putea altfel să mergem „din putere în putere“ (versetul 7)? Pavel scrie: „Dar avem comoara aceasta în vase de lut, pentru ca măreția puterii să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi […] De aceea, nu cădem de oboseală, ci chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, totuși cel dinăuntru se înnoiește zi de zi“ (2 Corinteni 4.7,16). El a dovedit acest lucru pe când se afla în închisoare: „Am putere pentru toate, în El, care mă întărește“ (Filipeni 4.13).

Trebuie să umblăm cu integritate și să ne încredem în Dumnezeu, pentru a putea să ne bucurăm de ajutorul și de binecuvântarea Lui, iar sursa acestora se găsește în harul și în gloria Sa, care niciodată nu falimentează (Psalmul 84.11,12).

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu cu cele pieritoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinți,  ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată.

1 Petru 1.18,19

Prețul unei vieți

Confruntate cu epidemia din anii trecuți, multe țări și-au blocat populația în casă, chiar cu prețul paralizării sistemului economic național și al cheltuielilor exorbitante pentru a evita decesele. Folosind ca bază de date sumele cheltuite de către statele europene în lupta cu virusul, s-a calculat că, în Europa, „prețul“ mediu al unei vieți omenești este de câteva milioane de euro!

În urmă cu aproximativ 2.000 de ani, prețul vieții lui Isus a fost estimat la „30 de arginți“ – „prețul frumos cu care am fost prețuit de ei“ (Zaharia 11.12,13). Iuda și-a trădat Învățătorul pentru această sumă infimă. Isus cel disprețuit de oameni are o valoare infinită pentru Dumnezeu Tatăl. El este „singurul Său Fiu iubit“. Cu toate acestea, apostolul Pavel trebuie să spună: Dumnezeu „nu L-a cruțat pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți“ (Romani 8.32).

Tu însuți, iubit cititor, ai o mare valoare pentru inima lui Dumnezeu. Noi am căzut toți în sclavia lui Satan, un stăpân aspru și crud, care nu dă nimic, ci doar cere, iar Dumnezeu a trebuit să ne „răscumpere“, plătind un preț mare, „sângele prețios al lui Hristos“ (1 Petru 1.19). Dumnezeu a dat ceea ce avea mai scump, pe Fiul Său iubit. Ești căutător de fericire. Acesta este adevăratul obiectiv al omului. Bunăstarea nu dă fericire; dacă ai inima neliniștită, la ce îți poate servi banul și tot ce dă pământul? Fericirea e în Isus. El a plătit prețul ca tu să fii în pace cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Isaia 55.1-13 · Evrei 13.8-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 29:1-19

Deşi Cronicile nu menţionează aceasta, am atins punctul în care Domnul, prin împăratul Asi­riei, vine să le ducă în robie pe cele zece seminţii ale lui Israel. Ahaz I-a dat lui Dumnezeu toate moti­vele ca să facă acelaşi lucru şi împărăţiei lui Iuda. Totuşi harul mai are încă o resursă, pe care nimic n-o lăsa să se întrevadă. Această resursă este un împărat credincios: Ezechia. Prin provi­denţa lui Dumnezeu, el a scăpat de îngrozitorul sacrificiu al co­piilor în cinstea lui Moloh, pe care fraţii lui l-au suferit (28.3; 2 Îm­pă­raţi 23.10). El este „un tăciune scos din foc“ (Zaharia 3.2). Ne putem da seama cât de mult trebuie să fi suferit acest tânăr în timpul domniei infame a tatălui său. Ca urmare, încă din prima lui zi pe tron, fără a pierde nici un moment, începe acţiunea de curăţire cu ajutorul preoţilor şi al leviţilor, care sunt men­ţio­naţi pe nume. El începe în prima zi a primei luni a întâiului an (v. 3, 17)! Dragi prieteni, dacă n-aţi făcut încă aşa, începeţi fără întârziere să vă puneţi inimile în ordine. Deschideţi-I larg uşa, Lui, care doreşte să intre. Aruncaţi afară necură­ţia tolerată sub domnia de până acum a prinţului întune­ricului. Sfinţiţi-vă inimile pentru Domnul Isus Hristos. El vrea să facă din ele o casă a Lui, de acum pentru totdeauna.

IZBÂNDA VINE DE LA DOMNUL! | Fundația S.E.E.R. România

„Eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi…” (Neemia 2:20)

Ierusalimul avea zidurile dărâmate și era lipsit de apărare împotriva dușmanilor săi. Așa că Neemia a adunat o echipă pentru a reconstrui zidurile. El nu avea nicio pregătire pentru această muncă – nu era arhitect sau constructor. Ierusalimul era departe, iar el nu fusese niciodată acolo. Oricum ai privi lucrurile, el nu era calificat pentru această sarcină.

Acesta este un numitor comun cu mulți dintre oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit într-un mod remarcabil. Noe era fermier, când a fost chemat să construiască ditamai corabia în deșert. David a fost cioban, dar a doborât fără ezitare un filistean gigantic. Neemia, un fel de barman, a simțit chemarea de a reconstrui zidurile Ierusalimului.

Când vine vorba de a face voia lui Dumnezeu, pasiunile rânduite de Dumnezeu sunt considerabil mai importante decât orice abilitate umană cu care putem contribui. De fapt, Dumnezeu ne folosește adesea în slujirea în care suntem cei mai nepricepuți! În acest fel, El primește toate laudele.

Dar înțelege un lucru: atunci când Dumnezeu îți dă o „povară”, o „pasiune” sau o „viziune”, ai de făcut o alegere. Neemia avea deja o slujbă bună. Să fii paharnicul regelui era ca și cum ai fi fost mâna lui dreaptă. Nu se bucura doar de siguranța locului de muncă, se bucura de avantajele și privilegiile poziției sale. Ar fi fost confortabil să rămână acolo unde era. Dar dacă ar fi ales să facă asta, ar fi ratat voia lui Dumnezeu, ar fi ratat șansa de-a avea o carte care să-i poarte numele în Biblie și nu ai fi auzit despre el chiar acum.

Te-a chemat Dumnezeu să faci ceva (pe toți copiii Lui îi cheamă) și te simți necalificat? Trebuie să reții că atunci când Dumnezeu te cheamă, El te echipează, îți oferă resurse, te călăuzește și îți garantează succesul!

29 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci, după cum L-ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să umblați în El.

Coloseni 2.6

Apostolul face apel la lucrurile pe care ei le primiseră ca o experiență personală. Și care erau acestea? Nu un sistem de învățături, nu un ansamblu de adevăruri, ci Hristos Însuși, Persoana Sa, care devenise obiectul credinței și al dragostei lor. Era Hristos, în întregime, expresie a tuturor Numelor atribuite Lui: Hristosul, Cel care S-a dat pentru noi; Isus, sau Iahve Mântuitorul, acesta fiind Numele Său personal; Domnul, Cel care are autoritate.

Totul se grupează în jurul Lui, se raportează la El, iar toată învățătura creștină nu constă în altceva decât în prezentarea a ceea ce este El, a ceea ce El a făcut, și a împlinirii planurilor lui Dumnezeu legate de gloria Persoanei Sale. A-L cunoaște pe Hristos înseamnă a-L cunoaște pe Dumnezeu, dragostea, viața, mântuirea și gloria. Cine L-a primit pe Hristos în inima lui, prin credință, prin lucrarea și prin puterea Duhului Sfânt, posedă toate aceste lucruri; ce mai trebuie adăugat? Ceea ce apostolul spune în continuare: „Așa să umblați în El“; nu numai pentru El, prin El sau cu El, ci și în El, lucru care implică o comuniune intimă cu El, aceasta fiind rezultatul conștientizării faptului că suntem uniți cu El.

În această comuniune experimentăm tot ceea ce este El în dragoste, în har, în ceea ce înseamnă viața și puterea, iar toate acestea se reflectă în umblarea noastră, în purtarea noastră zilnică. Această comuniune intimă ne face să îndepărtăm, din instinct, tot ceea ce ar putea aduce atingere glorioasei Sale Persoane.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine își iubește viața, o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața eternă. Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și, unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă cineva Îmi slujește, Tatăl îl va onora.

Ioan 12.25,26

Thomas Morus – cancelarul Angliei

Principiul de a-și da viața pentru a salva viața a fost realizat perfect în Hristos. Cât de mulți oameni iubesc viața aici și acum, în această lume, și nu se gândesc deloc la Dumnezeu și la eternitate! Viața acestora va sfârși în moarte și în judecată.

Dar oricine renunță să trăiască o viață fără Dumnezeu în această lume și se încredințează lui Isus primește deja viața eternă, cu perspectiva gloriei cerești. Credincioșii Îl slujesc pe Domnul care a fost răstignit de lume, dar a fost înviat de Dumnezeu și înălțat la cer. Prin urmare, oricine Îl urmează pe El trebuie să fie pregătit pentru suferință, rușine și dispreț, în această lume, și, pe de altă parte, de perspectiva gloriei eterne care îl așteaptă la Tatăl. Această stare de inimă este recunoscută și onorată de Tatăl ceresc. Într-o zi, acest lucru va fi văzut de întreaga lume.

Cele mai înalte onoruri pe care le acordă această lume sunt lipsite de valoare. Nici onorurile și nici eșafodul nu trebuie să ne abată de la drumul către cer. Iată un frumos exemplu: Thomas Morus, renumitul cancelar al Angliei, se afla în apogeul gloriei când a căzut în dizgrația regelui Henric al VIII-lea din cauza credinței. Soția lui l-a vizitat în închisoare și îl implora: „De ce, prin refuzul tău de a te lăsa de Isus, arunci întreaga familie în cea mai disperată mizerie?“. — „Dar cât aș mai putea trăi?“, a întrebat el. — „Cel puțin 20.“ — „Și, pentru 20 de ani pământești, vrei să-mi lepăd mântuirea eternă?“

Citirea Bibliei: Isaia 54.1-17 · Evrei 13.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 28:16-27

Insensibil la harul care-i adusese înapoi pe captivii poporului său, Ahaz se cufundă tot mai adânc în rău. El caută acum ajutor de la îm­păratul Asiriei. Însă este scris: „Blestemat să fie omul care se încrede în om şi [care] îşi face car­nea braţ al său“ (Ieremia 17.5). În pofida bogăţiilor pe care Ahaz i le oferă în dar lui Tilgat-Pilneser prin jefuirea templului, acest ultim împărat nu-i este de nici un folos (v. 21). Astfel, nelegiuitul Ahaz adaugă mai mult păcatelor sale. Ajutorul pe care nu-l pri­meşte din partea oamenilor îl caută la idoli, altfel spus, la demoni (1 Corinteni 10.20)! Şi nu numai că nu primeşte ajutor, dar ceea ce în­treprinde îi va aduce căderea.

În acelaşi timp, pentru a umple măsura, Ahaz închide porţile templului, cum face cineva unei case de vânzare sau abandonate. Interzice intrarea în sfântul locaş, după ce l-a umplut cu murdării şi necurăţii (29.5,16). Dar de­claraţia Scripturii este explicită: „Dacă cineva distruge templul lui Dumnezeu, pe acela îl va distruge Dum­nezeu“ (1 Corinteni 3.17). Da, pa­ha­rul răutăţii acestui om s-a umplut! Ahaz moare, nefi­ind socotit demn nici măcar pentru un loc în mor­mântul predecesorilor lui.

ÎMBUNĂTĂȚEȘTE-ȚI VORBIREA DESPRE TINE ÎNSUȚI | Fundația S.E.E.R. România

„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1)

Tu ai o conversație permanentă cu tine însuți, indiferent dacă-ți dai seama de asta sau nu… Cum este această conversație? Te încurajezi, sau te condamni? Dacă ești pozitiv, atunci îți întărești imaginea pozitivă de sine. Dacă ești negativ, îți slăbești stima de sine, dar și inima.

Dacă vrei cu adevărat să-ți îmbunătățești viața, atunci trebuie să-ți îmbunătățești modul în care te gândești la propria persoană. Și pentru a face asta, trebuie să schimbi felul în care vorbești cu tine însuți. Și cu cât îmbătrânești, cu atât ești mai responsabil pentru felul în care gândești, vorbești și crezi.

Nu ai deja destule probleme? De ce să-ți faci și mai multe descurajându-te cu vorbe negative despre sine? Transformă-te în propriul tău încurajator! De fiecare dată când faci o lucrare bună, complimentează-te! De fiecare dată când alegi disciplina în locul unui moft, nu-ți spune că ar fi trebuit să faci asta oricum; apreciază cât de mult te ajuți pe tine însuți. De fiecare dată când faci o greșeală, nu repeta tot ceea ce este greșit la tine; spune-ți că plătești prețul creșterii și că vei învăța să faci mai bine data viitoare.

Când în mintea ta vin gânduri negative despre tine, rostește promisiuni din Scriptură și crede-le! David a recunoscut importanța vorbirii despre sine și și-a umplut mintea cu binecuvântarea Domnului, așa că a putut spune: „Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” Sau (Psalmul 103:2): „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Sau: „Zic despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” (Psalmul 91:2)

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este aceasta: îmbunătățește-ți vorbirea despre tine însuți!

28 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pace vouă!

Ioan 20.19

Nicăieri în Vechiul Testament nu găsim o astfel de urare. Nici măcar atunci când Domnul Isus trăia pe pământ nu auzim o astfel de urare. Numai după ce Domnul a înfăptuit lucrarea de la cruce și a înviat, le-a spus ucenicilor Săi: „Pace vouă!“. Mai întâi a trebuit să fie pusă pe crucea de la Golgota temelia și, prin sângele Său, să fie făcută pacea, ca apoi să se poată vorbi despre pacea pentru oamenii pierduți, vinovați.

„Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1). Aceasta este pacea între un Dumnezeu sfânt și drept și oamenii păcătoși. După moartea și învierea Domnului Isus, aceasta este poziția cunoscută a tuturor adevăraților credincioși.

Dar Scriptura mai vorbește și despre o altă pace: „Vă las pacea; vă dau pacea Mea“ (Ioan 14.27). Aceasta este pacea pe care a savurat-o Domnul Isus când a fost aici pe pământ în împrejurări asemănătoare cu ale noastre. El a savurat o pace netulburată, din cauză că niciodată nu a existat ceva între El și Tatăl și pentru că împrejurările nu L-au putut neliniști, oricât de dureroase au fost. El a mers pe calea credinței, care este calea ascultării depline și a încrederii nemărginite în Tatăl. Tronul lui Dumnezeu nu se clatină niciodată prin necredința sau prin dușmănia oamenilor. Dumnezeu conduce toate lucrurile și nimic nu se poate întâmpla, decât ceea ce îngăduie El. Noi știm că El este Tatăl nostru și că ne iubește. Dacă avem încredere deplină în El, împrejurările nu ne vor neliniști nici pe noi și nici nu ne vor clătina. Atunci vom putea savura aceeași pace pe care o savurează Dumnezeu și pe care Domnul Isus a savurat-o pe acest pământ (Filipeni 4.7).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii.

1 Ioan 4.14

Iosif și David

Să privim în Vechiul Testament la două exemple de oameni credincioși care sunt antetipuri ale Domnului Isus Hristos. Unul este Iosif, fiul lui Iacov, celălalt este David, fiul lui Isai.

Iosif a fost trimis de tatăl său pentru a se interesa de starea fraților săi. Fiind ascultător, a plecat, deși se aștepta ca frații săi, care îl urau, să nu îl primească tocmai prietenos. Bănuiala lui s-a adeverit, căci ei, imediat ce l-au văzut apropiindu-se, au și pus la cale planuri nemiloase, cum să scape de el. Și nici nu a ajuns bine, că l-au și dezbrăcat de cămașa lui și l-au aruncat într-o groapă. În cele din urmă l-au vândut unor negustori ambulanți pentru douăzeci de arginți.

David de asemenea a fost trimis de tatăl său la frații lui, care erau angajați în serviciul militar, în armata împăratului. Fără să ezite, David a plecat la ei dis-de-dimineață, însă primirea pe care i-au făcut-o frații săi a fost la fel de rece și de ostilă. Când i-a întrebat pe soldați despre uriașul Goliat, fratele lui cel mare, Eliab, l-a perceput greșit și i-a dat un răspuns aspru.

Fiul lui Dumnezeu, pe care Tatăl L-a trimis în lume ca Mântuitor, a știut de la bun început ce Îl aștepta. El a venit pe pământ ca Om pentru „bunăstarea“ fraților Lui, dar aceștia s-au dovedit a fi dușmani ai lui Dumnezeu. El a fost gata să-Și jertfească viața, pentru ca ei să poată fi împăcați cu Dumnezeu. Astăzi noi suntem trimiși în lume să le spunem semenilor noștri că Dumnezeu le oferă iertarea de păcate și că îi dorește pentru eternitate în Casa Lui din ceruri, prin credința în Isus.

Citirea Bibliei: Isaia 53.1-12 · Evrei 12.18-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 28:1-15

În contrast cu Iotam, despre care se amintesc numai lucruri bune, nici un cuvânt favorabil nu se poate spune despre fiul său, Ahaz. Aceasta a fost o domnie îngro­zitoare, în timpul căreia nimic nu-i lipseşte din ce-L putea mânia pe Dumnezeu. În ce stare a căzut poporul lui Iuda!

Ca să-i pedepsească, Dumnezeu îi foloseşte, pe rând, pe împăraţii Siriei şi ai Israelului. Ul­timul ucide o sută douăzeci de mii de oameni într-o singură zi şi ia două sute de mii captivi. Dar lecţia, aşa cum vine să declare profetul Oded, este atât pentru învingător, cât şi pentru cel învins.

Oare nu este şi pentru noi la fel?

Înainte de a-i ju­deca pe alţii, să ne întrebăm dacă înăuntrul nos­tru n‑avem vreun păcat împotriva Dumnezeului nostru (v.10; Matei 7.2-4). Oded a vorbit despre acest lucru bărbaţilor lui Israel. Patru dintre ei, men­ţionaţi pe nume, sunt pro­fund mişcaţi şi intervin în favoarea sărmanilor captivi. Apoi, nesa­tisfăcuţi doar cu obţinerea eliberării lor, se în­gri­­jesc şi de nevoile acestora, după care-i duc înapoi în Iuda. Ei pun în practică învăţătura de la Rom. 12.20-21.

Iată un frumos exemplu de dragoste şi de devo­tament! Nu ne face el să ne gândim la felul în care s-a pur­tat samariteanul din parabolă (Luca 10.33-34)?

CUM SĂ SCAPI DE SINDROMUL EȘECULUI| Fundația S.E.E.R. România

„În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37)

Dacă ai fost abuzat, respins sau abandonat, pericolul este să te rușinezi și să capeți o imagine de sine foarte proastă. Diavolul știe lucrul acesta, așa că îți va ataca încrederea personală ori de câte ori va găsi o portiță. El vrea ca tu să crezi că ești un „neica-nimeni”, pentru că fără încredere nu vei înainta niciodată și nu vei încerca să faci lucrurile pe care vrei cu adevărat să le faci. El nu vrea ca tu să îndeplinești planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Dacă te poate face să crezi că ești incapabil, atunci nici măcar nu vei încerca să realizezi ceva valoros. Și chiar dacă faci un efort, teama ta de eșec îți va pecetlui înfrângerea (la care, din cauza lipsei de încredere, probabil că te așteptai de la început)!

Acest lucru este adesea denumit „sindromul eșecului”.

Eșuezi din cauza unor convingeri greșite, și continui să ai convingeri greșite pentru că eșuezi. Este greu să știi care a fost prima, dar te trezești într-o capcană din care nu poți ieși.

Care este răspunsul? Ca un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, Biblia spune că ești „în Hristos”; Isus l-a învins pe Satan și a triumfat asupra lui la cruce. Și pentru că ești „în Hristos”, victoria Lui este victoria ta.

Așa că ieși din „sindromul eșecului” și începe să ai biruințe în viață.

Nu eu sau vreun alt om îți spune asta, ci Dumnezeu prin Cuvântul Lui: „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Să reținem cuvântul „totuși”: indiferent ce ți s-a întâmplat în trecut, Dumnezeu ți-a pregătit un viitor minunat – dacă te încrezi în El!

27 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise s-a suit din câmpiile Moabului pe muntele Nebo, pe vârful Pisga, care este în dreptul Ierihonului. Și Domnul i-a arătat toată țara.

Deuteronom 34.1

Greșeala lui Moise (4)

Moise a avut acum parte de un har deosebit de la Dumnezeu. Cu toate că Domnul nu i-a îndepărtat încercarea, El i-a îndulcit pedeapsa. Dacă noi, ca oameni credincioși, suntem neascultători, Dumnezeu ia măsuri de educare. Ele sunt adesea foarte grele. Ne lovesc dur. Dar, dacă ne plecăm sub ele, atunci Domnul ne îndulcește situația care este o urmare a neascultării noastre.

Așa a făcut El și cu Moise. L-a luat cu Sine pe muntele Pisga și i-a cerut: „Ridică-ți ochii spre apus și spre nord și spre sud și spre răsărit și privește-o cu ochii tăi“ (Deuteronom 3.27). De pe acest munte, Moise a putut vedea toată țara Canaan. Însuși Dumnezeu i-a arătat-o. Dar El i-a confirmat, de asemenea: „Tu nu vei trece Iordanul acesta“. În îndurarea Sa, Dumnezeu ne ajută și pe noi să purtăm greul – pe care l-a așezat asupra noastră și nu-l mai îndepărtează – să nu descurajăm. Dacă ne plecăm sub mâna Sa puternică, El ne ajută și ne ușurează povara. Nu-i așa că avem un Dumnezeu minunat?

Dumnezeu l-a onorat pe slujitorul Său fidel prin faptul că El Însuși l-a înmormântat. Acest lucru nu-l găsim la niciun alt om. Pentru că nimeni nu a știut unde este mormântul său, nu s-a putut face din mormântul său un loc de pelerinaj sau un templu al idolilor. În versetul 9 din Epistola lui Iuda observăm că diavolul a avut probabil tocmai o asemenea intenție. Dumnezeu este împotriva oricărei idolatrizări a omului; cu toate acestea, El l-a onorat pe slujitorul Său. El a spus despre Moise: „Și nu s-a mai ridicat profet în Israel ca Moise, pe care să-l fi cunoscut Domnul față către față“ (Deuteronom 34.10).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți diferitelor pofte și plăceri, trăind în răutate și în invidie, vrednici de a fi urâți și urându-ne unii pe alții. Dar, când s-a arătat bunătatea și dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit.

Tit 3.3-5

Judecătorul Clement și condamnatul său

Charles Colson (1931-2012), un consilier al Președintelui Nixon, a fost antrenat în afacerea Watergate (un scandal politic care a implicat spargerea clădirii de birouri Watergate) și întemnițat pentru câteva luni. Când a devenit credincios, el și-a dedicat tot timpul pentru vestirea evangheliei în închisorile din America. Vizitatori voluntari se alăturau frecvent grupului său, numit „Prietenii în închisoare“, pentru a le spune evanghelia prizonierilor.

După una dintre aceste vizite, trecând prin punctul de control de la ieșirea din închisoare, Colson a observat că unul dintre vizitatori, însuși judecătorul Clement, nu a mai urmat grupul. S-a întors și l-a găsit în celula prizonierului James Brewer. „Numai o clipă“, i-a spus el, „e ceva important. Știi, eu am fost judecătorul care l-a condamnat pe James la pedeapsă maximă. Dar acum el este fratele meu și avem nevoie de un moment să ne rugăm împreună“. — „Am rămas uluit în pragul acelei celule“, relatează Colson, „căci în fața mea se aflau doi bărbați, unul cu putere, celălalt fără nicio putere, unul alb, altul negru, unul care condamnă, altul condamnat“.

Oriunde, în afara Împărăției lui Dumnezeu, acel prizonier ar fi fost gata să-l atace pe cel care l-a condamnat atât de aspru și care l-a trimis în acea celulă. Dar acum ei erau acolo în consens, se rugau, iar pe fețele lor se putea citi fericirea. Părăsind închisoarea, judecătorul Clement i-a mărturisit că zilnic se rugase pentru Brewer din momentul în care îl condamnase, cu patru ani în urmă.

Citirea Bibliei: Isaia 52.1-15 · Evrei 12.12-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 27:1-9

Acest scurt capitol evocă numai lucruri bune despre Iotam, fiul şi succesorul lui Ozia. Cu toate că şi el a devenit puternic (v. 6), a ştiut să tragă învăţăminte din îngro­zi­toa­rea lecţie primită de tatăl său, cum subliniază v. 2. Iată un semn de înţelepciune! Dacă învăţăm din expe­rienţa altora, vom evita să trecem personal prin aceeaşi şcoală dureroasă. Iotam triumfă asu­pra fiilor lui Amon. Care este secretul lui? Să-l reţinem, dacă dorim să obţinem şi noi această putere divină: „Şi-a rânduit căile înain­tea Domnului Dum­nezeului său“ (v. 6). A-şi rândui necurmat căile în­sea­mnă a-şi acorda mersul potrivit instrucţiunilor Scrip­tu­rilor şi a păşi înaintea lui Dumnezeu pe o cale care primeşte aprobarea Lui. „Cumpăneşte cărarea picioarelor tale şi toate căile tale să fie bine rânduite. Nu te abate nici la dreapta, nici la stân­ga; depărtează-ţi piciorul de la rău“ (Prov. 4.26-27).

Cu tristeţe vedem că poporul nu urmea­ză exem­plul acestui împărat credincios! Ba înc㠄poporul se strica tot mai mult“ (v. 2). De aceea, domnia lui Iotam nu poate fi con­siderată o peri­oadă de renaştere, ca cea pe care Duhul lui Dum­nezeu o va produce în timpul domniilor lui Ezechia şi a lui Iosia.

RUGĂCIUNEA (1) | Fundația S.E.E.R. România

„…Trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.” (Luca 18:1)

Un masterand de la Universitatea Princeton a intrat odată în biroul lui Albert Einstein și l-a întrebat: „Ce a mai rămas de cercetat în lume pentru o lucrare originală de dizertație?”

Genialul om de știință a răspuns scurt: „Despre rugăciune!” Einstein nu a fost singura persoană care a fost curioasă cu privire la rugăciune. Domnul Isus ne-a dat învățătură despre rugăciune, iar motivul a fost acela că ucenicii i-au cerut acest lucru. Poate că nu au dorit să scrie dizertații pe această temă, dar au vrut să știe cum să se roage. Este singurul loc și moment din Biblie în care cineva învață clar pe altcineva cum să se roage… și totul a plecat de la cererea ucenicilor. Biblia spune: „Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…” (Luca 11:1) Cred că ucenicii L-au analizat pe Isus în timp ce Se ruga. Aparent, felul în care Se ruga El era atât de diferit de felul în care se rugau ei, încât au spus: „Învață-ne să ne rugăm așa cum te rogi Tu!”

Înainte ca Isus să hrănească mulțimea în mod supranatural, să-Și aleagă cei doisprezece ucenici sau să potolească furtuna de pe Marea Galileei, El și-a făcut timp să Se roage. Iar rezultatele rugăciunilor Sale au fost atât de uimitoare încât ucenicii au spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!”

Rugăciunea nu înseamnă doar să Îi spui lui Dumnezeu ce ai nevoie, ci să te apropii de Dumnezeu. După cum scria un pastor: „Este aproape ca și cum Dumnezeu ar spune: „Nu-mi aduce lista ta de cumpărături. Știu deja ce este pe ea. Ne vom ocupa de asta mai târziu. Adu-mi inima ta. Adu-mi dragostea ta. Adu-mi atenția ta întreagă!”

Rugăciunea nu înseamnă în principal să obții lucruri de la Domnul, ci înseamnă să petreci timp cu Domnul!